Sunteți pe pagina 1din 29

Ministerul Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova

ASEM
Economie Generală şi Drept
Catedra Drept public

Teză de an
Contractul de vînzare-cumpărare
a bunurilor pentru consum

Efectuat:Cujba Aurel
D 258

Verificat:Armeanic Alexandru
Coferenţiar universitar

Chişinău 2008
Planul:

Întroducere 2
1Noţiunea contractului de vînzare-cumpărare. 3…8
- Caracterele juridice şi condiţiile de valabilitate a 8…10
contractului de vînzare-cumpărare.
- Elementele şi efectele contractului de vînzare-cumpărare. 11…16
2 Varietaţi ale contractului de vînzare-cumpărare. 17
- Particularităţi a contractului de vînzare cumpărare a
bunurilor pentru consum. 17…25
Concluzie. 26…27
Bibliografie. 28

Întroducere

2
În prezent economia republicii Moldova parcurge o etapă destul de lungă şi
grea de tranziţie de la economia centralizată, planificată la economia de piaţa,care
presupune permanente căutari şi propuneri de soluţii noi reale şi viabile, necesare
atingerii scopurilor vitale ale societaţii.
Perioada actuală de timp suportă schimbări radicale în toate ramurile economiei
naţionale, schimbări care necesită neapărat crearea unui cadru juridic adecvat, şi
un fundament legislativ riguros.
Codul civil cu siguranţă va permite adaptarea raporturilor civile la noua realitate
şi stabilirea unei bune ordini în relaţiile ce le reglementează. Codul civil ar trebui
să fie principalul instrument de reglementare a raporturilor juridice de înstrăinare a
bunurilor pentru consum, stabilind luciditate şi regulă. Natura oarecum deosebită a
acestor raporturi impune necesitatea unei atenţii sporite din partea subiecţilor cît şi
a legiuitorului în acelaşi timp.
Actualitatea temei e una evidentă în perioada în care prin intermediul acestui
contract se înlesneşte atingerea scopurilor societăţii şi a necesităţilor individuale.
Modul în care se atîrnă faţă de acest subiect e generat de interesul individual al
fiecăruia, dar oricum pentru o bună regulă durabilă se impune respectarea unui şir
de reguli obligatorii. Actualitatea rămîne în permanenţă luînd în consideraţie că în
societate circulaţia respectivelor bunuri va fi în continuă dezvoltare.
În literatura de specialitate se abordează pe larg această temă, se tratează
cauzele condiţiile, efectele acestor raporturi. Orizonzurile tratării în literatură e
condiţionat de cît de mult desfăşoară legiuitorul acest contract prin prevederi
referitoare contractului.
Se tratează, dar poate nu suficient, în următoarele manuale care au fost
consultate în această lucrăre, scrise de civilişti care au studiat pe larg tema
respectivă,D Chirică, M Mureşan, T Toma, G Chibac, I Trofimov, A Băieşu.
Bineţeles un rol indiscutabil a jucat legislaţia, Codul Civil.

1.Noţiunea contractului de vînzare -cumpărare

3
Contractul de vînzare-cumpărare pretinde a fi unul din cele mai vechi
contracte care sunt cunoscute civilizaţiei umane. Reglementarea raporturilor
contractului de vînzare-cumpărare sunt atestate pe o periodă de dezvoltare de
aproximativ patru mii de ani.
Initial, odată cu apariţia proprietaţii private, apare avînd o amploare deosebită,
contractul care era menit să asigure circulaţia bunurilor prin schimb dintr-o
gospodarie în alta. Neexistînd moneda ca unitate de schimb necesitaţile societăţii
romane timpurii urmau a fi satisfacute prin itermediul contractului de schimb care
urma a constitui trecerea de la gospodăria naturală la gospodăria bazată pe relaţiile
de schimb. Cu trecerea timpului acest contract şi-a căpătat autoritatea care
constitue temelia apariţiei şi dezvoltării contractului de vînzare cumpărare. Din
punct de vedere economic, vînzarea se prezintă ca o variantă mai evoluată din care
de alt fel îşi are rădăcinile, intradevăr vînzarea cumpărarea în sens economic, în
faza initială, a preluat forma contractului de schimb, care dintre doua lucruri, unu
din ele avînd valoarea echivalentului general. Ulterior după aceia a apărut moneda
vînzarea-cumpărarea capătă sensul unui schimb dintre un lucru contra unei valori
numite prêţ.
Dreptul roman clasic includea vînzarea-cumpărarea contractelor care aveau un
caracter consensual. In baza contractului de vînzare-cumpărare o parte, numită
vînzător se obligă să transmită altei parţi, numită cumpărător un bun, ar
cumpărătorul se obligă sa plătească pentru acest bun o cantitate de metal numită
preţ. Gaius considera că contractul de vinzare-cumpărare se formează prin acordul
de vointă a părţilor asupra obiectului contractului şi preţul acestuia, clauzele care
se refereau la bun şi la preţ fiind considerate condiţii esenţiale a preţului. Se
practica contractul de vînzare-cumpărare sub condiţie suspensivă obiectul
contractului find bunuri viitoare ca de exemplu recoltă viitoare.[5, pag.32].
Societatea romană în viaţa cotidiană utiliza frecvent normele de drept care
iniţial erau aplicate în excusivitate pentru vinzare-cumpărare, poi au început să fie
folosite mai pe larg căpătind un caracter general, ormînd puncte de reper pentru

4
reglementarea altor categorii de raporturi contractuale. In pofida sau virtutea
acestui fapt instituţia de vînzare-cumpărare a avut un rol considerabil în drumul de
formare a dreptului contractual din toate sistemele de drept.
Evoluţia multi seculară a contractului de vînzare-cumpărare reprezintă şi in
prezent una din instituţiile tradiţionale principale ale dreptului civil. In prezent
evoluţia vieţii economice e condiţionată de rolul şi importanţa contractului de
vînzare-cumpărare care asigură atit curcuitul civil cît şi cel comercial. Existenţa
şi utilitatea este determinată de acţiunea legilor economice ale societaţii, de
impactul vieţii economice care se conturează în deosebi la circulaţia bunurilor de la
producător la consumator. Principalul instrument care asigură circulaţia bunurilor
rămîne a fi contrctul de vînzare-cumpărare.
Rolul deosebit al instituţiei vînzării-cumpărării se conturează în largul domeniu
în care se aplică contractul de vînzare-cumpărare. Prin intermediul acestui contract
se asigură satisfacerea necesitaţilor materiale şi spirituale ale cetaţenilor.
Remarcabil e că necesitatea şi importanţa contractului nu se reduce doar la
procurarea bunurilor pentru necesitaţile cotidiene cum ar fi: produse alimentare
îmbracăminte, mărfuri destinate uzului personal, garaje, apatramente, case de
locuit. Dar şi in posibilitatea de a realiza bunurile suplimentare sau a bunurilor care
cu trecerea timpului au devenit inutile pentru proprietar.
Contractul de vînzare-cumpărare este pe larg utilizat de toate tipurile de
business. Orcare organizaţie îşi asigură desfasurarea activitaţii prin intermediul
contractului,indiferent de forma sa organizatorico-juridică constituind principalul
instrument de realizare a activităţii, un instrument care înlesneşte desfăşurarea
activităţii la un inalt nivel asigurînd achiziţionarea materiei prime şi a tehnicii
materiale necesare întreprinderii. Dacă baza tehnico-materială şi materia primă
poate fi dobindită pe lînga cumpărare şi prin donaţie atunci procesul de desfacere a
producţiei fabricate nu este de conceput fără existenţa contractului de vînzare-
cumpărare.[10,pag.323]. Prin intermediul contractului de vînzare-cumpărare se
asigură atît comerţul en gros cît şi comerţul cu amanuntul, fiind asiguraţi
producatorii cu materie primă şi consumatorii cu produse finale necesare

5
consumului individual. Pogresul tehnico ştiinţific, diversificarea vieţii economice
a societaţii, procesul de globalizare, nu numai că conturează noi forme juridico
civile ale contractului, dar concomitent influentează unele instituţii traditionale
cum este vînzarea-cumpărarea.
Contractul de vînzare-cumpărare constituie şi principalul instrument de
perfectare a raporturilor ce formează circuitul internaţional de bunuri şi valori. In
aceaşi ordine de idei prin intermediul contractului de vînzare-cumpărare se
stabilesc, consolidează, fortifică relaţiile pe plan internaţional conturînd tendinţa de
unificare. In acest sens, în anul 1980 la Viena a fost semnată Convenţia
Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra contractelor de vînzare internaţională de
mărfuri, prin această convenţie se netezeşte drumul spre vînzarea internaţională.
Convenţia a fost ratificată de Republica Moldova la 13 octombrie
1994.[17,pag.132].
Contractul de vînzare cumpărare se prezintă ca un concept generic în raport cu
alte varietaţi ale contractului, cum ar fi: contractul de vînzare cumpărare a
bunurilor imobile, contractul de vînzare cumpărare a întreprinderii cu un complex
patrimonial unic, contractul de furnizare a gazelor naturale şi energiei electrice,
vînzarea la licitaţie. Această largă varietate de contracte necesită includerea în mod
separat în Codul civil al Republicii Moldova, acestea fiind determinate de
particularităţile raporturilor juridice pe care respectivele contracte le formează,
avînd scopul de a facilita şi optimiza reglementarea acestora.
Codul civil al Republicii Moldova, alte legi ordonanţe ale guvernului şi acte
normative subordonate legii vin să reglementeze totalitatea raporturilor
contractuale, care trebuie să nu cantravină prevederilor constituţionale, iar în caz
de absenţă a carorva reglementări necesare se recurge la analogia legii adică se
aplică norma legislaţiei civile care reglementează raporturi similare.
Conform codului Civil al Republicii Moldova art.753 alin 1, Prin contract de
vînzare-cumpărare, o parte(vinzător) se obligă să predea un bun în propritatea
celeilalte părţi (compărător), iar aceasta se obligă să preia bunul şi să plătească
preţul convenit.[2,art.753] Doctrina difineşte contractul de vînzare-cumpărare ca

6
contractul prin care una dintre părţi vinzatorul strămută dreptul de proprietate a
unui bun al său asupra celeilalte părţi compărător care se obligă să plătească
vinzătorului preţul bunului vîndut.[11,pag.19]
Din difiniţia legală a contractului putem desprinde că vînzarea cumpărarea
este un contract sinalagmatic cu titlu oneros, consensual, translativ de proprietate.

Caracterele juridice ale contractului de vînzare-cumpărare:


-Vînzarea-cumpărarea e un contract sinalagmatic deoarece prin încheerea sa se
dă naştere la obligaţii reciproce pentru ambele parţi contractante, vînzătorul are
obligaţia de a preda bunul şi să îl garanteze pe cumpărător, iar cumpărătorul are
obligaţia să plătească preţul. Fiind după natura sa sinalagmatic, pentru contractul
de vînzare se aplică prevederile speciale privind contractele sinalagmatice cum ar
fi rezoluţiunea pentru neezecutare sau ezecutarea în mod necorespunzător a
obligaţiei sau excepţia de neezecutare.
-Vînzarea-cumpărarea este un contract cu titlu oneros. Este oneros actul prin
care se procură unei parţi un folos patrimonial pentru obţinerea în schimb a unui alt
bun patrimonial (art197, alin 2,CC).[2,art.197] Caracterul oneros presupune
interesul ambelor parţi de a obţine realizarea unui interes material, în schimbul
prestaţiei la care se obligă, cauza juridică a obligaţiei fiecărei parţi contractante
avînd ca element esenţial contraprestaţia la care se obligă cealaltă parte,
contraprestaţia rezidă în recepţionarea de către cumpărător a bunului în proprietate
şi primirea de către vînzător a unei recompense în formă bănească din partea
cumpărătorului.
-Contractul de vînzare-cumpărare este consensual deoarece se consideră valabil
încheat din momentul în care parţile contractante au realizat un acord în privinţa
tuturor condiţiilor esenţiale ale contractului. Potrivit art. 679,alin.2 CC, sunt
esenţiale clauzele stabilite ca atare prin lege care rezulta din natura contractului sau
asupra cărora, la cerinţa uneia din parţi trebuie realizat un acord. Contractul poate
fi realizat prin simplu acord al parţilor fără îndeplinirea vreo unei formalitaţi şi fără

7
remiterea lucrului vîndut şi a preţului în momentul încheerii contractului. Vînzarea
nu e un contract solemn şi nici real, de regulă.
-Vînzarea-cumpărarea este un contract comutativ. Codul civil stabileşte un
asemenea caracter juridic contractual. Este considerat un contract comutativ
deoarece existenţa şi întinderea prestaţiilor sunt cunoscute de părţi de la încheerea
contractului şi nu depinde ca în contractul aliator de un element viitor şi incert
care ar facă să existe şanse de cîştig şi pierderi pentru ambele părţi contractancte.
In dreptul roman contractul de vînzare-cumpărare nu avea un caracter translativ
de proprietate, acesta genera un simplu raport juridico-obligaţional, din care
rezultă dreptul transferului de proprietate. In dreptul modern contractul de vînzare-
cumpărare este translativ de proprietate. Legislaţiile statelor reglementează diferit
momentul apariţiei dreptului de proprietate, legislaţia Republicii Moldova la fel ca
şi cea a Federaţiei Ruse atribuie momentul apariţiei dreptului de proprietate la
cumpărător momentului transmiterii bunului către cumpărător, pe cînd
reglementările Codului civil Roman stabileşte momentul transmiterii dreptului de
proprietate la momentul realizării acordului de voinţă, indiferent de a avut loc sau
nu predarea bunului vîndut şi dacă a fost platit preţul.
De momentul dobîndirii de către cumpărător a dreptului de proprietate ţine şi
momentul trecerii pe seama cumpărătorului a riscului peirii sau deteriorării fortuite
a bunului. Cu adevarat din momentul dobîndirii dreptului de proprietate, adică
predarea bunului, daca legea sau cantractul nu prevăd altfel sau înscrierii în
registrul bunurilor imobile, cumpărătorul suportă şi riscul peirii sau deteriorării
bunului. Potrivit art. 759, alin.1CC. riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunului
este transferat cumpărătorului în momentul în care vînzătorul şi-a realizat
obligaţiile contractuale privind punerea bunului la dispoziţia cumpărătorului ,dacă
contractul nu prevede altfel. Potrivit art.760, alin.1CC. obligaţia de predare a
bunului se consideră executată în momentul: a)predării bunului către cumpărător
sau persoanei indicate de el; b) punerii bunului la dispoziţia cumpărătorului sau a
persoanei indicate de el dacă bunul urmează a fi predate la locul aflării
lui.[6,pag.56] Punerea bunului la dispoziţia cumparatorului se realizează la

8
momentul individualizării bunului prin marcare sau în alt mod, şi dacă e pregatit de
predare în termenul stabilit, iar cumpărătorul e informat despre aceasta.

Condiţiile de valabilitate ale contractului de vînzare-cumpărare

Pentru ca un contrat de vînzare-cumpărare să fie considerat valabil încheat ar


trebui să îndeplineasca un şir de condiţii esenţiale. Totalitatea condiţiilor de
valabilitate sunt incluse în cartea I, Titlu III, capitolul II al CC, intitulat “condiţiile
de valabilitate ale actelor juridice”. Contractelor le sunt aplicabile condiţiile de
valabilitate a actului juridic. Condiţiile esenţiale sunt considerate: consimţamîntul ,
obiectul actului juridic, cauza actului şi forma actului juridic.
Potrivit art. 666, alin.2CC, condiţiile de valabilitate ale contractelor de
vînzare-cumpărare sunt:
1.Capacitatea parţilor de a contracta;
2.Consimţămîntul valabil exprimat;
3.Obiectul contractului;
4.Cauza contractului;
5.Forma contractului;
-Capacitatea juridică civilă este una din condiţiile esenţial cerute de lege
pentru valabilitatea orcarui contract. Prin capacitate juridică înţelegem în primul
rînd aptitudinea persoanelor fizice sau juridice de a fi subiect al raporturilor
juridice civile şi de a închea acte juricice civile, intenţionînd să devină titular de
drepturi şi obligaţii civile. Capacitatea civilă e constituita din doua elemente
capacitatea de folosinţă şi cea de exerciţiu.
-Prin consimţămînt se înţelege manifestarea exteriorizată de vointă a persoanei
de a închea un act juridic şi de a deveni eventual titular de drepturi şi obligaţii. S-ar
parea ca e necesară manifestarea de voinţa a părţii care se obligă la executarea
obligaţiei, dar potrivit art.666, alin.1CC. Contractul e manifestare de voinţă între
doua sau mai multe parţi prin care se stabilesc modifică sau sting raporturi

9
juridice. Consimţămintul e considerat valabil exprimat dacă provine de la o
persoană cu descernămînt. Este exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice şi
nu este viciat. Parţile contractului de vînzare-cumpărare ca orcare contract de altfel
impune parţilor discernămîntul şi să fie conştiente şi capabile de a concepe
importanţa efectelor produse de contract.
-Următoarea condiţie a contractului e o obligaţie a persoanei care a încheat
contractul art.206,alin.1CC. Totodată legea reglementează şi noţiunea de obiect a
contractului stipulînd că este nul contractul al carui obiect reprezintă o prestaţie
imposibilă. Prin obiect al contractului se înţelege prestaţia la care se obligă parţile
cantractante. Avînd drept efect naşterea modificarea sau stingerea obligaţiilor,
obiect al obligaţiilor este obligaţia aparută sau stinsă. Contractul de vînzare-
cumpărare este unul sinalagmatic, generînd doua obligaţii reciproce. In acest sens
obligaţia cumpărătorului constituie obiectul preţului platit, şi obligaţia
vînzatorului care e bunul. Conform regulii generale, pentru ca un act juridic să
fie valabil este necesar ca actul juridic, respectiv să fie valabil încheat obiectul
contractului să întrunească anumite condiţii. Condiţiile care trebuie să fie întrunite
de obiectul contractului sunt: obiectul trebuie să fie licit; să se afle in circuitul
civil;sa fie determinat sau determinabil cel puţin în specia sa şi să reprezinte o
prestaţie posibilă. Aşadar, dacă obiectul nu întruneşte toate condiţiile sus numite
contractul nu poate fi considerat valabil incheiat.
-Dupa cum am remarcat, unul din principalele elemente pentru forma şi
valabilitatea orcărui contract e consimţămîntul. Consimţămîntul nu întruchipează
doar voinţa exteriorizată a părţilor, dar şi scopul pe care îl urmăreşte exteriorizîdu-
şi voinţa. Scopul poate fi mediat şi imediat. Scopul imediat este un element
constant al contractului fiind stabilit în prealabil pentru diferite categorii de acte
juridice. Scopul mediat este subectiev şi poate varia chiar în cadrul aceleiaşi
categorii de contracte. Potrivit art. 207,alin.1CC, actul juridic încheiat fară cauză
ori fundat pe o cauza falsî sau ilicită nu poate avea nici un efect. Deci indiferent
de obiectul contractului cauza trebuie să îndeplinească anumite condiţii stabilite
de legiuitor şi anume: 1. sa existe; 2.sa fie reală; 3. să fie licită;

10
-Potrivit art.680CC, daca pentru valabilitatea contractului legea stabileşte o
anumită formă sau dacă părţile au prevazut o anumită formă, contractul se
consideră încheat în momentul îndeplinirii condiţiilor de formă. In dependenţă de
tipul şi obiectul contractului de vînzare-cumpărare şi forma acestuia poate fi
diferită. Condiţiile referitoare la forma contractului sunt determinate de doua
circumstanţe şi anume: 1. necesitatea asigurării condiţiilor optimale pentru
desfăşurarea circuitului civil, 2. necesitatea stabilirii şi evidenţii controlului asupra
legalităţii contractelor de vînzare-cumpărare cu impact asupra intereselor societăţii
în general sau asupra unor personae în parte.
Potrivit art. 208, alin.1CC actul juridic poate fi valabil încheiat în scris sau în
formă autentică. Contractul de vînzare-cumpărare poate fi încheiat în una din cele
doua forme şi anume: verbală, scrisă şi prin savirşirea acţiunilor concludente.
Remarcăm că forma autentică este o formă derivată a formei scrise simple, care
presupune autentificarea notarială ulterioară a contractului. Verbal sau actiuni
concludente pot fi încheiate contractele de vînzare-cumpărare a) pentru care legea
sau acordul părţilor nu stabileşte forma scrisă sau autentică, b) care se execută
chiar la incheierea sa. In formă scrisă conform regulei generale se incheie
contractul de vînzare-cumpărare dintre persoane juridice, persoane juridice şi
persoane fizice, precum şi dintre persoane fizice dacă valoarea obiectului actului
juridic depăşeşte 1000 de lei, iar în cazurile prevăzute de lege indeferent de
valoarea obiectului.[5.pag87].

11
Elementele contactului de vînzare-cumpărare

Tradiţional elementele contractului de vînzare-cumpărare sunt enumerate de


literatura de specialitate ca fiind: parţile contractante, obiectul contractului, preţul,
termenul, conţinutul.
Părţi ale contractului de vînzare-cumpărare, adică subiecţii acestor contracte
sunt vînzătorul şi cumpărătorul. De cele mai multe ori parţi ale contractului sunt
persoanele fizice şi juridice. Ponderea cea mai mare a contractelor sunt cele în care
părţile sunt organizaţiile. Statul participă ca parte la contractele de vînzare-
cumpărare prin intermediul organelor sale special abilitate să reprezinte
interesele, de obicei în contractele de achiziţie de mărfuri pentru necesităţile
statului, vînzarea-cumpărarea de întreprinderi ca nişte complexe patrimoniale, e
hîrtii de valoare.
Indiferent ca în calitate de părţi sunt persoane fizice sau juridice, acestea
trebuie să îndeplinească unele condiţii ca condiţii legale, şi anume: a) sa aibă
capaciatate de a contracta, b) să fie titulari ai dreptului de proprietate sau a unui alt
drept real asupra bunului.[8,pag.231].
Deci parte a contractului de vînzare-cumpărare poate fi orice persoană fizică
care a atins virsta de 18 ani şi nu a fost lipsită, sau restrinsă de capacitatea de
exerciţiu şi persoana juridica[9,pag.69]. In cazul vînzării unui bun de către o
persoană care nu are dreptul sa-l înstrăineze, de obicei dreptul de proprietate a
acestui bun nu trece la dobînditorul său ca excepţie în anumite condiţii
dobînditorul de bună credinţă poate deveni proprietar.
Obiectul contractului este folosit şi cu sensul de obiect al obligaţiei, obiectul
contractului find unul complex, obiectul juridic al contractului şi obiectul material.
Obiectul juridic îl constitue prestaţiile la care parţile contractante se obligă
obiectul material e bunul transmis de către vinzător cumpărătorului. Acestea pot fi
bunuri determinate prin caracter individual sau bunuri determinate generic ori
drepturi patrimoniale. Pentru valabilitatea contractului bunul vîndut trebuie să
corespundă cerinţelor stabilite de lege. Constituie obiecte ale contractului de

12
vînzare-cumpărare a bunurilor imobile şi mobile, devizibile şi indivizibile,
principale şi accesorii, determinate atit individual cit şi generic, consumptibile şi
neconsumptibile corporale şi incorporale.[16,pag.194]
Un alt element al contractului este preţul bunului vîndut. Preţul reprezintă
suma de bani care este datorată de cumpărător în schimbul bunului transmis de
vînzător . De altfel preţul reprezintă obiectul contraprestaţiei pe care urmează sa o
facă cumpărătorul.Contractul se consideră valabil încheat dacă preţul îndeplineşte
un şir de condiţii a) să fie exprimat în bani b) să fie determinat sau determinabil c)
să fie serios şi sincer.[15,pag231] Ca un element reprezentativ în contractele de
vînzare-cumpărare echivalentul obligaţiei de predare a bunului nu poate fi
exprimat decît în plata sumei de bani. Echivalenţa sumei baneşti pentru bun nu
poate fi decît o sumă de bani pentru contractul de vînzare-cumpărare deoarece în
alt caz am fi în prezenţa unui contract de schimb. Determinarea preţului se
efectuiaza de parţile contractante intr-un mod expres sau implicit. Clauza
referitoare la preţ trebuie să fie prezentă la momentul încheerii contractului
neputînd fi lăsata pentru un moment ulterior pentru ca nu am cunoaşte
contraprestaţia cumpărătorului. In cazul contractelor între comercianţi lipsa
preţului la momentul încheerii contractului ar duce la stabilirea unui preţ ce se
practica la moment.
Doctrina atribuie ca element al contractului şi condiţiile referitoare în
termenul contractului. De cele mai multe ori termenul de executare a obligaţiei
coincide cu încheerea contractului. Termenul de predare a bunului e stabilit de
legiuitor art 757, alin.1CC care stabileşte: a)la data stabilită în contract sau la data
care poate fi dedusă din contract, b)în orce moment în cursul perioadei stabilite în
contract sau determinate prin referire la contract,) c) într-un termen rezonabil
calculat de la data încheerii contractului.[8,pag.23] In unele contracte cu executare
strictă narespectarea termenului de executare a obligaţiei duce nemijlocit la
rezoluţiunea contracului.

13
Efectele contractului de vînzare-cumpărare.

Prin efectele contractului se înţeleg obligaţiile pe care parţile şi le asumă în


urma semnării contractului.
Obligaţiile vinzătorului.
A)Obligaţia de a preda bunul vîndut, prin predarea bunului vîndut se inţelege
punerea la dispoziţie cumpărătorului de către vînzător a bunului. Contractul poate
fi încheat cu clauze de executare strict la data stabilită, deoarece odată cu
nerespectarea termenului cumpărătorul îşi poate pierde interesul faţă de contract.
Dacă conform contractului vînzătorul predă bunul către un cărăuş şi dacă bunul nu
este clar individualizat prin aplicarea unui semn distinctiv pe el, pe documentele de
transport sau prin orcare alt mijloc, vînzătorul trebuie să trimită cumpărătorului un
aviz de expediţie care specifică bunul. Dacă există obligaţia să i-a masuri pentru
transmiteria bunului vînzătorul trebuie să incheie un contract care ar asigura
transportarea bunului pînă la compărator. Dacă nu e obligat să asigure bunul pe
timpul transportării vinzătorul urmează sa transmită la cererea cumpărătorului
toate informaţia de care dispune, necesară pentru încheerea contractului de
asigurare. Conform art, 759 CC riscul pieirii deteriorării fortuite a bunului e
transferat cumpărătorului în momentul în care vînzătorul şi-a executat obligaţiile
contractuale privitoare la punerea bunului la dispoziţia cumpărătorului. Dacă
contractul nu implică transportarea bunului riscul se transferă odată cu predarea
bunului către primul cărăuş. Potrivit art. 670 CC obligaţia de predare a bunului se
consideră executată în momentul:
-predării bunului catre cumpărător sau către persoana indicată de el.
-punerii bunului la dispoziţia cumpărătorului sau a persoanei indicate de el,
dacă bunul urmează sa fie predat la locul aflării lui, bunul se consideră pus la
dispoziţie atunci cînd e individualizat prin marcare sau în alt mod, şi dacă e
pregatit de predare în termen stabilit, iar cumparatorul e informat despre aceasta
conform clauzei contractuale.

14
-în toate celelalte cazuri obligaţia se consideră executată la data predării bunului
către cărăuş.
Cheltuelele de predare a bunului sînt puse în sarcina vinzătorului, iar cele de
primire şi transportare a bunului sunt suportate de cumpărător dacă contractul nu
prevede altfel.
B)Obligaţia de garanţie a bunului pentru evicţiune.
Evicţiunea reprezintă pierderia proprietaţii bunului ori tulburarea cumpărătorului
în exercitarea prerogativelor de proprietar. Vînzătorul e obligat să-l asigure,
garanteze pe cumpărător de evicţiunea bunului vîndut şi de sarcinile care nu au fost
declarate la încheeria contractului.[12,pag.203] Art. 764 CC prevede că vînzătorul
e obligat să predea bunul fără vicii de natura juridică cu excepţia cazurilor cînd
cumpărătorul a consimţit să inchee contractul cunoscînd drepturile terţului asupra
bunului.
Obligaţia de garanţie a vînzătorului există dacă sunt îndeplinite condiţiile:
-tulburarea să fie de drept, rezultată din exercitarea de un terţ a unui drept real
sau de creanţă.
-tulburarea să aiba loc anterior vinzării.
-cauza evicţiunii să nu fi fost cunoscută de compărător, altfel el a acceptat
riscul.
Daca un terţ în temeiul dreptului său asupra unui bun apărut înainte de
încheerea contractului de vînzare-cumpărare înaintează o acţiune de evecţiune
împotriva cumpărătorului acesta e obligat să atragă în calitate de copîrît pe
vînzător. Neatragerea vînzătorului în calitate de copîrit îl eliberează pe acesta fată
de compărător.
C)Obligaţia vinzătorului de a preda bunul fară vicii materiale.
Art.763CC prevede ca vînzătorul e obligat să predea bunul fără vicii materiale
Se consideră că bunul e fără vicii materiale dacă la transferarea riscului
corespunde caracteristicilor asupra cărora sa convenit.
Dacă părţile nu au convenit asupra caracteristicilor bunului acesta urmează a fi
considerat liber de vicii dacă:

15
-daca corespunde destinaţiei stabilite în contract.
-corespunde utilizării obişnuite şi prezintă caracteristicile care există în mod
obişnuit la bunuri de acest fel.[5,pag.34].
Prin urmare vînzătorul răspunde de acele deficienţe calitative ale bunului vîndut
care existînd în momentul predării bunului nu i-au fost cunoscute cumpărătorului
şi nici nu puteau fi cunoscute prin mijloace obişnuite de detectare. Pentru că
vînzătorul să răspundă pentru viciile ascunse ele trebuie să fi existat la momentul
vînzării bunului, pentru viciile ivite ulterior încheerii contractului vînzătorul nu
răspunde, deoarece riscurile trec la cumpărător odată cu incheerea contractului.
Potrivit art.763CC există vicii materiale şi atunci cînd ansamblarea cuvenită
contractual a fost realizată defectuos de vînzător.
Există viciu material şi dacă vînzătorul a predat o parte a bunului, un alt bun,
într-o cantitate mai mica decît cea cuvenită, sau cînd e viciată numai o parte a
bunului, cu excepţia cazurilor cînd viciul nu exercită o influenţă substanţială
asupra utilizării bunului.
După art.783 CC cumpărătorul poate înainta pretenţii cu privire la viciile
bunului, nedeclarate de acesta la vînzare, îndată de ce a descoperit aceste vicii dar
nu mai tirziu de de termenul stabilit în contract. Dacă în contract nu e stabilit un
termen, pretenţiile pot fi înaintate în cel mult şase luni din ziua predării bunurilor
mobile şi un an pentru bunurile imobile. Dacă e imposibil a stabili ziua predării
bunului atunci incepe calcularea termenului de la data inregistrării bunului imobil.
Obligaţiile cumpărătorului.
A)Obligaţia de plata a preţului.
Dacă în contract nu s-a prevăzut altfel, cumpărătorul e obligat să platească
preţul în momentul în care se face predarea bunului. Totodată parţile pot conveni
asupra plaţii anticipate a bunului sau după predarea lui.
Obligaţia cumpărătorului de a plati preţul include luarea unor măsuri în
respectarea unor formalitaţi necesare pentru a efectua plăţile conform contractului.
B) Obligaţia de primire a bunului şi verificării calitaţii lui.

16
Cumpărătorul e obligat să primească bunul în termenul la care vinzătorul e obligat
să-l predea[12,pag.235] Cumpărătorul care e comerciant trebuie să verifice bunul
într-un termen atît de scurt după imprejurări, el efectuiază recepţionarea după
cantitate şi calitate,de sine stătător, în conformitate cu datele indicate în marcaj, în
documentele de însoţire şi cele de transport. Dacă în procesul verificării bunului
cumpărătorul depistează vicii el e obligat să informeze vînzătorul pentru ca
reprezentantul acestuia să participe la verificare şi întocmirea actului bilateral.
Recepţionarea bunului poate fi efectuată de cumpărător unilateral dacă vînzătorul
a consimţit aceasta.
C) Plata cheltuelelor de vînzare.
Cumpărătorul e obligat sa suporte toate cheltuelele legate de transport şi primire a
bunului mobil din locul încheerii contractului dacă cantractul nu prevede altfel. In
cazul în care contractul de vînzare-cumpărare a unui bun mobil trbuie autentificat
notarial, al înscrierii în registrul public şi al transferului proprietăţii. De asemenea
în cazul cumpărării unui teren sau a altui bun imobil, cheltuelele ce tin de
autentificarea natarială şi de înscrierea contractului în registrul bunurilor
imobile,precum şi cheltuelele de preluare a documentelor necesare vor fi puse în
sarcina cumpărătorului.
In afară de cele sus menţionate Codul civil în art 766 mai prevede şi obligaţia
cumpărătorului de a atrage în calitate de copîrît pe vînzător dacă un terţ, în
temeiul dreptului sau asupra unui bun apărut înainte de încheerea contractului de
vînzare -cumpărare, intentează o acţiune de evicţiune împotriva cumpărătorului.
Neatragerea vînzătorului în calitate de copîrît îl eliberează pe acesta de
răspundere faţă de cumpărător, dacă se va dovedi că atragerea sa ar fi prevenit
evicţiunea cumpărătorului.

17
2. Varietaţi ale contractului de vînzare-cumpărare

Contractul de vînzare-cumpărare are un rol indinspensabil în viaţa economică a


fiecărui stat, nivelul de dezvoltare fiind generat de rolul acestui contract.
Dezvoltarea societaţii a impus contractului de vînzare-cumpărare o modificare
continuă,şi o dezvoltare rapidă. Azi, contractul de vînzare-cumpărare cunoaşte o
largă arie de cuprindere, fiind utilizate diverse varietăţi ale contractului de vînzare-
cumpărare. Legiuitorul a răspuns solicitarilor societăţii, care tot mai frecvent
întîlnea obstacole la capitolul reglementărilor contractelor cu conţinut mai puţin
uzual, şi a adoptat un şir de norme menite să reglementeze raporturile prin care se
înstrăinau, achiziţionau bunuri. Reglementările legale conţin prevederi care
direcţionează mersul contractelor atît numite cît şi nenumite.
Printre contractele de vînzare-cumpărare remarcăm:
-Contractul de vînzare -cumpărare de bunuri pentru consum.
-Contractul de vînzare-cumpărare a bunurilor imobile.
-Contractul de vînzare-cumpărare a mărfurilor la licitaţie.
-Contractul de vînzare-cumpărare a marfurilor de probă sau la vedere.
Contractul de vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum reprezintă o
secţiune aparte din legislaţia noastră, la rîndul său şi doctrina tratează pe larg
particularităţile acestui cantract. Axîndu-se pe prevederile legale pe practica
judecătorească, pe nenumaratele cazuri practice, literatura de specialitate a
conturat hotarele acestui contract
Avînd opondere sporita şi o importanţă deosebită ce rezidă în satisfacerea
necesităţilor cotidiene ale populaţiei, respectivul contract a fost în centrul atenţiei
legiuitorului şi a preocupărilor acestuia, materializate în secţiunea a 7-a ”Vînzarea-
cumpărarea de bunuri pentru consum” a Codului civila al Republicii Moldova. Ca
şi contractul de vînzare-cumpărare, contractul de vînzare-cumpărare a bunurilor
pentru consum este un contract bilateral, consensual şi oneros.

18
Cu toate acestea, contractul de vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum
are, întîi de toate, particularităţi referitoare la subiecţi. În calitate de vînzător se
prezintă neapărat antreprenorul (“persoana fizică sau juridică care practică
activitate de antreprenoriat”). În calitate de cumpărător în contractul de vînzare-
cumpărare a bunurilor pentru consum poate apărea orice subiect de drept civil care
procură bunulpentru satisfacerea necesităţilor personale.[5,pag.47]
De menţionat că, de cele mai multe ori, în calitate de cumpărători se prezintă
consumatorii – persoanele fizice, de aceea relaţiile rezultate din contractul de
vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum, pe lînga faptul că sunt reglementate
de Codul Civil al Republicii Moldova, se supun şi reglementărilorspeciale
prevăzute în exclusivitate pentru consumatori. O alta particularitate a contractului
de vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum este fptul ca încheierea acestuia
are loc în baza ofertei publice. Art.805 CC prevede că expunerea bunului cu
etichete în vitrină, punerea la dispoziţie a meniului, publicitatea bunului, descrierea
lui în cataloage şi alte propuneri, adreste unui cerc nedeterminat de personae, se
consideră ofertă publică pentru încheierea unui contract de bunuri pentru consum.
Fiind o varietate a contractului de vînzare-cumpărare, contractul de vînzare-
cumpărare a bunurilor pentru consum este, în linii generale, supus reglementării
art. 681-695 CC.
În particular însă, specificul acestei categorii de contract, determinat de
caracterul lord de consum, presupune încheierea lor în baza ofertei publice a
bunurilor, ceea ce însemnă că contractele de cumpărare a bunurilor pentru consum
se consideră încheiate din momentul alegerii mărfii de către cumpărător în
magazinele cu autoservire sau din momentul alegerii şi transmiterii acesteia de
către vînzător la cererea cumpărătorului. Ţinînd seama de acest fapt, art. 805 CC
priveşte oferta publică a bunurilor drept ofertă în sensul prevederilor art. 681, alin.
1 CC, şi nu drept chemare la ofertă în sensul prevederilor alin. 3 al aceluiaşi
articol.
Oferta publică a bunurilor, fiind în esenţă aceeaşi propunere adresată unui cerc
nedeterminat de personae, se consideră ofertă publică pentru încheierea unui

19
contract de vînzare-cumpărare de bunuri pentru consum, indifferent dacă se indică
sau nu preţul bunului şi alte clauze esenţiale pentru încheierea contractului, spre
deosebire de prevederile art. 681, alin. 3 CC, care califică oferta publică
(propunerea adresată unui cerc nedeterminat de persoane) drept chemare la ofertă,
atunci cînd această propunere nu conţine nici o manifestare expresă a voinţei de a
fi legat prin acceptare.
Oferta publică a bunurilor pentru consum se face în mod deosebit şi în locuri
speciale, bunăoară prin expunerea bunurilor cu etichete în vitrină, amplasarea lor
pe tejghele în centrele comerciale, punerea la dispoziţie a meniului, publicitatea
bunurilor, descrierea lor în cataloage etc. Toate aceste acţiuni ale ofertantului îl
obligă să încheie contactul în baza condiţiilor care se conţin în oferta publică cu
oricine îşi va manifesta voinţa în acest sens.
După cum am menţionat, una din particularităţile esenţiale ale contractului de
vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum este faptul că acest contract, pe lîngă
reglementările generale prevăzute de normele Codului Civil al Republicii
Moldova, cade sub incidenţa unor acte normative speciale. La acestea se referă:
Regulile de preschimbare a mărfurilor nealimentare, procurate în reţeaua de comerţ
cu amănuntul, aprobate prin Hotărîrea Guvenului Republicii Moldova nr. 329 din
23.05.1995, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 38-39 din 14.07.1995;
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la măsurile de coordonareşi
reglementare de către stat a preţurilor (tarifelor) nr. 547 din 04.08.1995, Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 53-54 din 28.09.1995; Regulile de
comercializare cu amănuntul a unor tipuri de mărfuri alimentare şi nealimentare,
adoptate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 65, din 26.01.2001,
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 11-13 din 01.02.2001; Regulile de
comercializare cu amănuntul a producţiei alcoolice, adoptate prin Hotărîrea
Guvernului Republicii Moldova nr. 212 din 04.04.1995, Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 25-26 din 13.05.1995 şi altele. [5,pag.48]
Spre deosebire de contractul de vînzare-cumpărare, vînzarea-cumpărarea a
bunurilor pentru consum presupune prevederi speciale în ceea ce priveşte garanţia

20
caracteristicilor bunului vîndut art. 804 CC. La general vorbind, garanţia este un
mijloc de garantare a executării obligaţiilor, care constă în obligaţia debitorului la o
prestaţie necondiţionată sau la o prestaţie depăşind obiectul propriu-zis al
contractului art. 634 CC.
Conform art. 772 CC, garanţia se prezintă ca o obligaţie suplimentară a
vînzătorului, producătorului sau a unui terţ, prin care acesta garantează
caracteristicile bunului vîndut pentru consum, inclusiv al accesoriilor acestuia
(dacă contractul nu prevede altfel), pe parcursul perioadei indicate în declaraţia de
garanţie.
Art. 804 CC conţine prevederi speciale cu privire la garanţia caracteristicilor
bunului vîndut pentru consum faţă de prevederile art. 772 CC. Aceste prevederi se
reduc la faptul că garanţia stipulată la art. 772 CC trebue să fie formulată într-un
limbaj clar şi exact, ca să fie accesibilă chiar şi unui consumator neiniţiat. În
garanţie trebue specificate drepturile legale ale consumatorului.[2,art.804]
Garanţia trebue să mai conţină referiri la faptul că existenţa acesteia nu limitează
drepturile consumatorului. Faptul înserării în textul declaraţiei de garanţie a unor
drepturi legale ale cumpărătorului (consumatorului) nu-i crează impedimente
acestui în realizării drepturilorde care dispune un cumpărător în contractul de
vînzare-cumpărare (cum ar fi drepturile cumpărătorului, prevăzute de articolele
765-769, 771-779, 782-785 CC ş.a.). De asemenea, garanţia trebue să conţină toate
menţiunile necesare pentru a se putea beneficia de ea, inclusive datele cu privire la
amplasarea reţelelor de comercializare cu amănuntul, a centrelor de deservire,
programul lor de muncă şi telefoanele pentru relaţii, caracteristicile tehnice sau de
fabricare a bunului comercializat etc.
O atenţie deosebită acordă legiuitorul menţiunilor cu privire la durata şi
aplicabilitatea în spaţiu a protecţiei instituite prin garanţie, inclusiv la numele sau
denumirea şi adresa celui care acordă garanţia. Aceste menţiuni, în viziunea
noastră, par fi esenţiale în lista prevederilor speciale pentru garanţii prevăzute de
legislator.

21
Art. 804, alin. 2 CC prevede dreptul cumpărătorului consummator de a pretinde
că declaraţia de garanţie să-i fie pusă la dispoziţie pe un suport de date trainic. Prin
suport de date trainic se subînţelege forma scrisă a declaraţiei de garanţie, adică
materializarea acesteia în vederea facilitării procesului de probaţiune a existenţei
obligaţiilor vînzătorului asumate prin garanţie în cazul unui eventual litigiu.
Efectul obligaţiei de garanţie, ce rezidă în asigurarea de către producător a
funcţionării (utilizării) normale a produselor (serviciilor), inclusive a articolelor de
completare, şi deservirea consumatorului pe toată durata termenului de garanţie
sau de valabilitate (utilizare), stabilit în documentaţia tehnică normativă ori în
contract, nu depinde de faptul dacă în declaraţia de garanţie au fost sau nu
respectate cerinţele menţionate la art. 804, alin. 1 şi 2 CC.[2,art.804]
Vorbind despre preţul bunului obiect al contractului de vînzare-cumpărare a
bunurilor pentru consum, menţionăm că în conformitate ci prevederile art. 807 CC
acesta, precum şi alte clauze esenţiale ale contractului se stabilesc în mod egal
pentru toţi cumpărătorii.
Contractul de vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum, de cele mai multe
ori, se prezintă ca un contract de adeziune şi nu presupune realizarea unui acord la
cererea uneia dintre părţi. În codiţiile economiei de piaţă vînzătorul este liber în
privinţa stabilirii preţului la bunul comercializat. Aceasta însă nu înseamnă că, în
scopul de a proteja consumatorul, statul nu poate stabili limetele preţului la unele
bunuri pentru consum ce au o importanţă strategică.
În scopul stopării creşterii neîntemeiate la preţurile la bunurile destinate
consumului, Guvernul Republicii Moldova a instituit Lista mărfurilor social-
importante, comercializate la preţuri libere cu aplicarea adaosului commercial în
mărime de pînă la 20 de procente din preţul liber de livrare.[4,nr.545]
Codul Civil institue reguli speciale în ceea ce priveşte preschimbarea bunurilor
pentru consum. În conformitate cu prevederile art. 808 CC, cumpărătorul este în
drept să preschimbe bunul care nu-i convine după dimensiuni, formă, gabarit,
model, culoare, sau completare etc. Conform prevederilor formei citate este stabilit
termenul-limită în decursul căruia cumpărătorul are dreptul la preschimbarea

22
bunului cumpărat pentru consum. Acest termen începe să decurgă din momentul
recepţionării bunului de către cumpărător şi însumează 14 zile lucrătoare, cu
condiţia ca vînzătorul nu a stabilit un termen mai mare.
Legislatorul, în alin 1 al articolului citat, permite doar preschimbarea bunurilor
nealimentare, cumpărate pentru consum. Bunul cumpărat pentru consum poate fi
preschimbat cu un bun similar numai la locul procurării acestuia sau în alt loc
stabilit de către vînzător. Bunăoară, în cazul cînd bunul este comercializat în baza
mostrelor, atunci cînd acesta este pus la dispoziţia cumpărătorului de la depozitul
vînzătorului, intermediarului sau, nemijlocit, de la depozitul producătorului,
vînzătorul poate stabili locul de preschimbare a bunului cumpărat pentru consum
în locul de amplasare a acestora.
Alte locuri pentru preschimbarea bunului, stabilite de vînzător, necesită a fi
coordinate din timp printr-un acord al acestuia, după caz, cu intermediarul sau cu
producătorul nemijlocit. De asemenea, în termenul stabilit, cumpărătorul are
dreptul de a preschimba bunul cumpărat pentru consum cu un bun similar, chiar
dacă există diferenţe de preţ. În cazul diferenţei de preţ, vînzătorul este oligat să
efectueze recalcularea. Dacă bunul similar pretins de către cumpărător în cazul
preschimbării este mai scump, cumpărătorul plăteşte diferenţa de preţ vinzătorului.
În cazul cînd bunul pretins este mai ieftin decît cel cumpărat, vînzătorul este
obligat să-i restitue cumpărătorului diferenţa de preţ obţinută în urma recalculării.
Cheltuelile suportate de către cumpărător în urma preschimbării bunului
cumpărat pentru consum (bunăoară, cele legate de transportarea bunului către
vînzător) le suportă însăşi cumpărătorul şi nicidecum vînzătorul, deoarece
preschimbarea bunului nu este o consecinţă a neexecutării sau executării
necorespunzătore a obligaţiilor contractuale. Dacă la momentul solicitării
preschimbării bunului cumpărat pentru consum vînzătorul nu dispune de un bun
similar, cumpărătorul este în drept să restitue bunul cumpărat, primind în schimbul
acestuia echivalentul bănesc, plătit la cumpărare. Prin art. 808, alin. 3 CC
legislatorul stabileşte condiţiile necesare, existenţa cărora determină dreptul
cumpărătorului de a solicita preschimbarea bunului cumpărat pentru consum sau

23
a-l restitui, cu obţinerea sumei băneşti plătite la cumpărare. Respectivele condiţii
sunt următoarele:
- bunul nu a fost utilizat;
- bunul nu şi-a pierdut calităţile de consum;
- cumpărătorul dipune de probe că bunul a fost cumpărat de la vînzătorul
respectiv ;

Întrunirea acestor trei condiţii este nenesară pentru a puneîn sarcina vînzătorului
obligaţia de a preschimba bunul sau de a primi bunul restituit, în cazul dacă există
cererea cumpărătorului în această privinţă. Lipsa măcar a uneia din aceste condiţii
face pasibilă de neexecutare cererea cumpărătorului adresată vînzătorului în
vederea preschimbării bunului.
Avînd în vedere că articolul în cauză nu stabileşte cerinţe speciale faţă de
probaţiunea cumpărării bunului pentru consum, admitem că dovada procurării
acestuia de la vînzătorul respectiv se poate face inclusiv prin depoziţiile martorilor.
Bunurile nealimentare, cumpărate pentru consum, care nu pot fi preschimbate sau
restituite în temeiul prezentului articol, se stabilesc prin lege sau prin alte acte
normative. De aici rezultă că nu toate bunurile procurate pentru consum pot face
obiectul preschimbării sau restituirii. Lista bunurilor nealimentare de calitate
adecvată ce nu pot fi schimbate cu o marfă semilară sunt specifice în anexa la
Regulile de preschimbare a mărfurilor nealimentare, procurate în reţeaua de comerţ
cu amănuntul, adoptate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1467 din
08-12-2003, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 248-253 din 19-12-2003.
Acestea sunt: articole din metale preţioase, pietre scumpe şi semipreţioase, ţesături
din toate tipurile de fibre şi alte textile comercializate la metro, cosmetice şi
parfumerie, mărfuri chimice de uz casnic, articole din mase plastice pentru
prepararea şi păstrarea alimentelor etc. Lista este exhaustivă şi nu poate fi
completată sau modificată prin acordul părţilor contractante.
Codul civil conţine şi prevederi speciale referitoare la inversarea sarcinii
probaţiunii în caz de apariţie a litigiului cu privire la constatarea viciilor bunului

24
cumpărat pentru consum. În temeiul art. 803 CC se prezumă faptul că bunul
cumpărat pentru consum era viciat la momentul transferării riscului, dacă în termen
de şase luni din acest moment cumpărătorul constată viciul bunului respectiv şi
dacă prezumţia este compatibilă cu felul bunului sau al viciului.[2,art.803]
Conform prevederilor art. 318 CC, riscul pierii sau detiriorării fortuite a bunului
îl suportă proprietarul acestuia, dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Potrivit
art. 759 CC, dacă contractul nu prevede altfel, riscul pieirii sau deteriorării fortuite
a bunului trece la cumpărător din momentul cînd vînzătorul şi-a executat
obligaţiile contractuale privind punerea bunului la dispoziţia cumpărătorului.
Menţionăm faptul că contractele de vînzare-cumpărare a bunurilor pentru
consum se încheie în baza ofertei publice. Prin urmare, momentul transferării
riscului pieirii sau deteriorării fortuite a bunului este momentul alegerii mărfii de
către cumpărător în magazinele cu autoservire sau momentul transmiterii bunului
de către vînzător la cererea cumpărătorului. Codul Civil prevede reglementări în
cazul cînd bunurile sunt afectate atît de vicii materiale (art. 763 CC), cît şi de vicii
de natură juridică art. 764 CC.
În principiu, prin reţeaua de comercializare a bunurilor pentru consum sunt
posibile cazurile de desfacere a mărfii avînd vicii materiale, dar cu respectare
condiţiei că cumpărătorului îi sunt cunoscute viciile bunului, adică ele sunt
evidente sau, după caz, sunt stipulate în contract. Mai mult ca atît, conform
prevederilor art. 765, alin. 1 CC, drepturile cumpărătorului în privinţa viciilor sunt
excluse dacă, la momentul încheierii contractului, el era conştient de faptul că
bunul era viciat. Aceasta însă nu-l lipseşte pe cumpărător de dreptul de a
preschimba bunul cumpărat pentru consum conform prevederilor art. 808 CC.
Art. 803 CC prevede inversarea sarcinii probaţiunii dacă prezumţia că bunul a
fost viciat la momentul transferării riscului este compatibilă cu felul bunului sau al
viciului. Prin felul bunului, legislatorul înţelege calităţile substanţiale ale acestuia
art. 227, alin. 2, lit. b CC. Prin felul viciului se subînţelege caracterul lui material
(art. 763 CC) sau natura juridică art. 764 CC.

25
Drept excepţie sunt mărfurile nealimentare cu un anumit grad de uzură,
comercializate prin intermediul întreprinderilor de commision cu amănuntul.
Conform alin. 4 al Regulilor de preschimbare a mărfurilor nealimentare, procurate
în reţeaua de comerţ cu amănuntul, adoptate prin Hotărîrea Guvernului Republicii
Moldova nr. 329 din 23.05.1995, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 38-
39 din 14.07.1995, pretenţiile consumatorului, indicate în acest punct, se satisfac
cu consemţămîntul vînzătorului.
Conform prevederilor alin. 4, art. 6 al Legii Republicii Moldova privind
protecţia consumatorilor, se interzice comercializarea de produse a căror utilizare
în condiţii normale poate pune în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea
consumatorilor, la fel cum se interzice producerea şi comercializarea produselor
falsificate sau substituite.[3,art.6]

26
Concluzie

În finalul acestei lucrări rămîne de stabilit care sunt punctele forte ale temei
respective,care sunt priorităţile şi atuurile ei, lacunele şi confuziile ce le crează.
Cert e una contractul rămîne principalul izvor de obligaţii,prin intermediul său se
realizează stabilitatea relaţiilor şi circulaţia bunurilor şi valorilor. Un adagiu latin,
“contractus legem ex conventione occipiunt”,( convenţiile legal făcute au putere de
lege intre părţile contractante) scoate în evidenţă forţa juridică a voinţei părţilor
materializată în aceast important act juridic.
Importanţa şi eventual rolul contractului de vînzare-cumpărare rămîne evidentă
atîta timp cît orce afacere serioasă are o bază solidă–contractul. Contractul rămîne
instrumentul juridic primordial de realizare a necesităţilor omului şi a societăţii.
Buna funcţionare a acestui instrument e generată de nivelul la care se respectă
condiţiile incheerii, executării, contractului.
Respectarea prevederilor legislaţiei în materia contractului de vînzare-
cumpărare a bunurilor pentru consum duce nemijlocit la mersul firesc al lucrurilor,
evitînd neclarităţi, ambiguităţi. Contractul trebuie încheiat cu bună ştiinţă cu bună
credinţă cu intenţia de a produce efecte juridice,cu respectarea condiţiilor de
formă fond. Respectarea normelor care reglementează încheeria contractului de
vînzare-cumpărare, sunt poate nu suficiente, dar capabile să dirijeze contractul.
Codul civil conţine atît un corp de reguli aplicabile contractelor în genere care se
referă la formarea valabilă şi executarea acestuia cît şi reguli aplicabile unor
contracte care poartă particularităţi specifice. Se distinge deci, pe de o parte
existenţa unui drept comun aplicabil tuturor contractelor, iar pe de altă parte un
drept special al contractelor.

În urma efectuării studiului pe marginea temei respective contractul de


vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum am putea concluziona următoarele:

27
1.Legislaţia nu defineşte clar prevederile ce se referă la aceste contracte,lăsînd
loc penpru interpretări diverse, creînd ambiguităţi.
2.Prevederile care sunt menite să dirijeze cursul firesc al evoluţiei contractului
de vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum se dovedesc a fi adesea imposibil
de utilizat deoarece reflectă situaţii demult depăşite.
3.Populaţia în pofida istoriei suficient de lungi a respectivului contract nu e
încă familiarizată cu el.

În final nu ne rămîne decît să tindem spre perfecţionare continuă în ceia ce


priveşte materia contractelor civile în special a contractelor de vînzare-cumpărare a
bunurilor pentru consum respectarea legislaţiei şi încheerea contractelor cu bună
credinţă.

28
Bibliografie
Acte normative

1.Constituţia Repubublicii Moldova ,din 29.07.94.


2.Codul Civil al Republicii Moldova.
3.Legea Republicii Moldova privind protecţia consumatorilor nr. 1453-XII din
25.05.1993.
4.Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la măsurile de coordonare şi
Reglementare de către stat a preţurilor (tarifelor) nr. 545 din 04.08.1995.

Manuale

5. Băieşu A, Chibac G, Drept civil, Contracte speciale, ed.Cartier,Chişinau 2005.


6. Chibac Ghe, Cimil D, Drept civil, Chişinau 2002.
7. Chirica Dan, Drep civil, Contracte speciale, ed. Lumina Lex, Bucureşti 1997.
8. Deak F, Tratat de drept civil, Contracte speciale, Bucureşti 2001.
9. Deak F, Cărpineanu Ş, Contracte civile şi comerciale .
10. Macovei D, Drept civil, Contracte, Iaşi 1999.
11. Motica R, Motiu F, Contracte civile speciale, ed.Lumina Lex, 2000.
12. Motica R, Motiu F, Contractul de vinzare-cumparare, ed.Lumina Lex ,1999.
13. Mureşan M, Contracte civile speciale, vol.1, Cluj-Napoca, 1998.
14. Petrescu R, Principalele contracte din Drept civil, ed.Oscar Print, 1997.
15.Toader C, Contracte civile speciale, ed. All Beck, Bucureşti, 2000.
16. Toader C, Evecţiune în contractile civile, ed. All Beck, Bucureşti, 1998.
17.Turianu C, Contracte civile speciale, ed. All Beck, Bucureşti, 2000.
18.Trofimov I, Drept civil, Contracte speciale, Chişinau, 2004.
19.SChiriac, Ghenciu N, V Mocanu, Comentariu al practicii judiciare de repertoriu
funciar, ed. ULYSSE, Chişinău, 2002.

29