Sunteți pe pagina 1din 100

[sus]

Cultura Gumelniţa
Silvia Marinescu-Bîlcu

Aria de răspândire a culturii Ceramică. Unelte. Podoabe.


Gumelniţa. Geneză şi evoluţie Plastică
Aşezări. Locuinţe. Sanctuare Rit şi ritual. Necropole
Elemente de cronologie

Una dintre cele mai strălucite civilizaţii din ultima jumătate a mileniului V
a.Chr. este (alături de complexul Ariuşd - Cucuteni - Tripolie) cultura Gumelniţa.

Staţiunea eponimă a acestei excepţionale culturi a fost menţionată pentru


prima dată de creatorul şcolii arheologice româneşti, Vasile Pârvan, încă din anul
1922. Însă abia cu începere din anul 1924 Vladimir Dumitrescu va pune la
dispoziţia preistoricienilor din lumea întreagă prima colecţie de materiale specifice
(ceramică, plastică, utilaj litic şi de os etc.) adunată din chiar aşezarea eponimă
aflată pe "le massif de Gumelniţa qui domine de plus de 20 m la plaine du
Danube", aşezare ce va fi cercetată sistematic cu începere din anul 1925.

Aria de răspândire a culturii Gumelniţa. Geneză şi evoluţie


În România, aria de răspândire a culturii Gumelniţa corespunde, în general,
cu aceea a culturii Boian în Muntenia, dar ea s-a extins şi în Dobrogea, pe
teritoriul ocupat înainte de cultura Hamangia, precum şi în sudul Basarabiei. Spre
sud ocupă jumătatea orientală a Bulgariei, atât la nord cât şi la sud de Balcani
(cunoscută fiind sub numele de Kodjadermen - Karanovo VI) ajungând până la
Egeea.
Formată în principal pe fondul culturii Boian, are cu siguranţă şi o
componentă a culturii Mariţa (parţial contemporană cu Boian), din sud-estul
Bulgariei, a cărei ceramică pictată cu grafit constituie una din trăsăturile
caracteristice ceramicii gumelniţene.
Cu tot aspectul unitar al culturii, au putut fi definite câteva variante
regionale: una nord-dunăreană, alta dobrogeană, cea de a treia sud-balcanică, la
care se adaugă aspectul cultural Stoicani - Aldeni din nord-estul Munteniei şi sud-
estul Moldovei, care a trecut şi la est de Prut, în zona situată imediat la nord de
Dunăre.
Evoluând de-a lungul a două faze principale, A şi B, subîmpărţite la rândul
lor în câte două etape - A1 - A2 şi B1 - B2 - primele trei etape documentate şi
stratigrafic (ultima ridicând deocamdată numeroase semne de întrebare), cultura
Gumelniţa are, ca de altfel toate culturile eneolitice, elementele ei specifice. Am
sublinia în primul rând multitudinea de aşezări de tip tell, alături de care le aflăm
pe acelea situate pe boturi de terase, ostroave, martori de eroziune etc., întărite
sau nu cu sisteme artificiale de apărare/protejare şi constituite invariabil în
preajma unor surse naturale de apă (izvoare, râuri, pârâuri, lacuri, mlaştini etc.)
şi resurse naturale uşor exploatabile: ape, terenuri prielnice agriculturii, creşterii
animalelor, vânătorii etc., acestea toate constituindu-se într-o anume categorie a
relaţiilor omului cu mediul înconjurător.
Descoperiri de la Gumelniţa
Ceramică. Unelte. Podoabe. Plastică.
Un alt element specific culturii este ceramica, în special neagră, dar şi o
alta, arsă la brun (rar, chiar la roşu-cărămiziu) ambele specii bine lustruite, având
forme şi decoruri variate, acestea din urmă incizate, în relief şi barbotinate,
precum şi pictate cu grafit. Foarte răspândită în faza A (dar prezentă şi în faza B),
pictarea cu grafit necesita o tehnologie destul de complicată şi o dublă coacere în
cuptor, ultima până la 1.100ºC. Se pictează însă şi cu culoare albă şi chiar roşie,
pe fondul vasului, dar întâlnim şi o categorie pictată tricrom, după arderea vasului
în cuptor. Tot acum îşi fac apariţia primele vase de tip askos şi rhyton, ca urmare
a legăturilor cu sudul egeo-anatolian. O altă caracteristică, proprie acestei culturi,
ca şi culturii Sălcuţa (destul de probabil, în mare parte variantă a culturii
Gumelniţa), în tot neo-eneoliticul României o constituie topoarele masive ca şi
lamele lungi de silex, ce depăşesc uneori 30 cm, lor adăugându-li-se şi vârfurile
de săgeţi şi lănci tăiate în aceeaşi rocă. Ar mai fi de menţionat o mare varietate
de unelte de os şi corn, printre ele remarcându-se săgeţile, vârfurile, piesele
lamelare, cele pentru modelarea ceramicii, harpoanele, săpăligile, "brăzdarele",
"bumeranguri" etc. Din os şi scoici s-au realizat şi numeroase podoabe.
Arama este la rândul ei folosită în chip curent atât pentru realizarea unor
obiecte de podoabă (între care acele cu capul dublu răsucit spiralic - tip răspândit
până departe în Asia de sud-est, în valea Indusului) cât şi pentru diverse tipuri de
topoare masive, toate dovedind cunoştinţe destul de avansate ale meşterilor
gumelniţeni în domeniul tehnologiei prelucrării aramei.
Încă din faza A2 apar şi cele mai vechi obiecte de podoabă de aur în
aşezări din zona Dunării inferioare, lucrate probabil în regiunile din sudul fluviului.

Piese de cult de aur de la Gumelniţa


În sfârşit, plastica acestei culturi este extrem de bogată, variată şi
specifică, şi deşi predominante sunt statuetele antropomorfe, cele zoomorfe sunt
destul de frecvente.
Statuetele, în marea lor majoritate, sunt modelate în lut, dar au fost, de
asemenea, tăiate în os şi, mai rar, în marmură. O bună parte a statuetelor
antropomorfe de lut stau mărturie a calităţilor modelatorilor, atât în ceea ce
priveşte spiritul de observaţie (redarea anumitor fizionomii şi atitudini), cât şi
îndemânării execuţiei. Cele de os sunt de trei tipuri, două excesiv schematizate,
cel de-al treilea încercând (în limitele permise de materia primă) să redea mai
fidel silueta corpului omenesc, adăugându-i şi podoabe de aramă - coliere, brâuri,
cercei. Numeroase sunt şi vasele antropomorfe (unele adevărate opere de artă),
cele zoomorfe sau antropo-zoomorfe, dar şi diversele compoziţii fie strict
antropomorfe, fie antropo-zoomorfe, legate toate, ca şi statuetele, de diversele
manifestări cultice ale populaţiei gumelniţene.

Reprezentare
Vas cu torţi phalice şi capac de vas cu aplicaţii
zooantropomorfă de la
zooantropomorfe, descoperite la Gumelniţa
Căscioarele - Ostrovel
Aşezări. Locuinţe. Sanctuare
Reîntorcându-ne la aşezările culturii, deocamdată nu dispunem (pentru
România, unde s-au cercetat exhaustiv doar mica aşezare de la Teiu şi satul
Gumelniţa B1 de la Căscioarele - Ostrovel) de suficiente date referitoare la
organizarea internă a spaţiului comunitar, dar alături de locuinţe propriu-zise,
dispuse sau nu într-o anumită ordine, întâlnim locuinţe-atelier (de prelucrare a
utilajului litic, a osului, cornului, obiectelor de podoabă, statuetelor etc.), dar de
pildă şi o construcţie "abator" în cuprinsul aşezării de la Căscioarele - Ostrovel sau
alta de tip "moară" în aşezarea de la Medgidia. Atât aceste locuinţe-atelier din
aşezări, ca şi "atelierele" descoperite în afara lor stau mărturie existenţei unor
meşteşuguri şi meşteşugari specializaţi ce vor fi lucrat, în egală măsură, pentru
grupul uman din care făceau parte, cât şi pentru schimburile intertribale. Ne
putem gândi chiar şi la aşezări cu un anume specific economic, dependent şi de
mediul ambiant pe care-l exploatau în egală măsură pentru necesităţile
comunităţii ca şi pentru trocul cu alte bunuri necesare ce nu le vor fi fost la
îndemână.

Căscioarele - Ostrovel
(Reconstituiri de locuinţe cu o încăpere şi cu două încăperi)

Nu lipsesc din cuprinsul anumitor aşezări nici locurile special amenajate


pentru cult care, potrivit modelelor de "sanctuare" descoperite, ne dau imaginea
amploarei unor astfel de construcţii şi a rolului jucat de ele în viaţa comunităţilor
respective.
Modele de "sanctuare"

Rit şi ritual. Necropole


Un alt aspect al spiritualităţii populaţiilor gumelniţene se desluşeşte din
atitudinea lor faţă de cei decedaţi. În cazul culturii în discuţie, defuncţii au fost
grupaţi în locuri special amenajate pentru ei (în afara aşezărilor), cunoscute fiind
câteva necropole din vasta arie gumelniţeană, dar se cunosc şi excepţii de la
această regulă.
Ritul, ritualul şi aspectul fizic al acestei populaţii sunt asemănătoare cu cele
din ultima fază a culturii Boian (firesc, dat fiind aportul acesteia la geneza culturii
Gumelniţa): înhumare în poziţie chircită, de la moderată la foarte accentuată, de
regulă pe partea stângă, ofrande prezente dar, în general, sărace. Caracteristicile
fizice corespund fondului mediteranoid cu cele patru variante fenotipice
cunoscute. Dar detaliile ritualului (poziţia braţelor, diversele categorii de ofrande
şi amploarea lor în mormânt, folosirea sau nu a ocrului, gradul de chircire în cazul
acestei poziţii, forma gropii etc.) nu par a fi fost supuse unor canoane riguroase,
abia putându-se desprinde oarecare generalizări.
Dar înmormântări, ca şi piese scheletice (umane) disparate s-au descoperit
în mai toate aşezările gumelniţene. Sunt de menţionat, în primul rând,
mormintele de copii de sub şi dintre locuinţe, la unele schelete putându-se
constata diverse malformaţii ce au condus la formularea ipotezei unor posibile
sacrificii rituale. Tot în legătură cu anumite credinţe (un cult al craniului) stau şi
depunerile de cranii umane (în general, secţionate intenţionat) sub sau în
preajma vetrelor. Cât priveşte piesele scheletice mai sus menţionate şi
interpretate de unii ca provenind de la morminte vechi deranjate, Alexandra
Bolomey consideră că frecvenţa lor este mai mare decât s-a apreciat şi că de fapt
provin de la contemporani ai perioadei de locuire, fie rămaşi fără morminte (din
raţiuni care ne scapă), fie neînhumaţi, omorâţi şi ciopârţiţi în cadrul unor ritualuri
şi ceremonii magice.

Elemente de cronologie
Cât priveşte cronologia relativă a culturii Gumelniţa, diferitele piese
precucuteniene de "import" datând din faza Precucuteni III (sau chiar de la finele
fazei Precucuteni II) şi altele cucuteniene din faza A, dar şi un fragment ceramic
aparţinând culturii Petreşti din Transilvania - piese descoperite în aşezări ale
culturii Gumelniţa - ne îndreptăţesc să considerăm începutul acestei culturi
contemporană cu cultura Precucuteni III (dar şi cu final de Precucuteni II) şi apoi
cu faza Cucuteni A, iar la sfârşit cu începutul fazei Cucuteni A-B. Fragmentul de
tip Petreşti, indică un paralelism Gumelniţa A2 cu o fază relativ târzie Petreşti.
Cronologia absolută, asupra căreia se mai discută încă, potrivit ultimelor
date recalibrate, situează această cultură (aşa cum menţionam mai sus) în
limitele ultimei jumătăţi a mileniului V a.Chr. şi poate şi la zorile mileniului IV
a.Chr.

Întrucât în catalog fiecare aşezare gumelniţeană îşi află locul însoţită fiind
de detalii referitoare atât la aspectele specifice, cât şi la cele bibliografice, noi ne-
am limitat strict la unele generalităţi privind cultura respectivă. Cât priveşte
cronologia absolută, fiecare autor are libertatea să opteze fie pentru cronologia
înaltă, fie pentru cea joasă.

Căscioarele - Ostrovel - 1963-1965


Vladimir Dumitrescu, Hortensia
Dumitrescu, Silvia Marinescu Silvia Marinescu Bîlcu
Bîlcu, Ersilia Tudor

[sus]
Extras dintr-un curs ţinut în anii 30 la Universitatea din Bucureşti,
de către profesor dr. docent Vladimir Dumitrescu
E în genere cunoscută constatarea că marile cursuri de apă care străbat
continentele au avut aproape întotdeauna un rol la desvoltarea civilizaţiilor, încă
din cele mai vechi timpuri. Acest fenomen a fost verificat în chip strălucit atât în
ceiace priveşte civilizaţia egipteană, cât şi în ceiace priveşte civilizaţiile din
Mesopotamia, ca să cităm numai două exemple mai cunoscute şi incontestabil
concludente pe deplin. Întreaga civilizaţie egipteană - ale cărei începuturi
preistorice se urcă la cel puţin 5000 de ani înainte de Christos, nu poate fi
explicată şi înţeleasă decât prin valea Nilului, fără de care toată regiunea ar fi fost
un pustiu şi n'ar fi putut juca nici un rol în istoria civilizaţiilor omeneşti. Deaceia
când Herodot povesteşte că «Ή Αιγυπτος δωρον του Νείλου έδτί» - adică "Egiptul
este un dar al Nilului" - nu face nicidecum o floare stilistică ci exprimă în chip
lapidar un adevăr istoric incontestabil.

Profesor dr. docent Vladimir Dumitrescu


Acelaşi lucru se poate spune desigur şi despre civilizaţiile din Mesopotamia: fără
binefacerile Tigrului şi Eufratului n'am fi avut aci nici civilizaţiile preistorice dela
Susa şi dela Ur - şi n'am fi avut apoi nici civilizaţiile istorice - în general mult mai
bine cunoscute sub denumirea generică de civilizaţia asyro-babyloniană.
Exemplele acestea se pot înmulţi desigur, însă nu cred că e locul să
prelungim aci această exemplificare.
Dar tocmai această constatare a rolului fluviilor în desvoltarea civilizaţiilor
omeneşti dealungul mileniilor şi al secolelor, poate aduce în mintea oricui
întrebarea dacă pentru ţara noastră, străbătută de cel mai însemnat fluviu al
continentului european, cercetările archeologice n'au dus cumva la acelaş
rezultat.
Iată tocmai ceiace voiam să lămurim prin lecţia de astăzi.
Desigur cercetările de archeologie preistorică sunt în ţara noastră mult mai
vechi decât ultimii zece ani. Dar cele întreprinse înainte de acest ultim deceniu,
sau mai bine zis cele întreprinse înainte de răsboiu au fost făcute mai întotdeauna
de oameni care nu aveau nici o pregătire de specialitate, ci numai o legitimă şi
nobilă curiozitate pentru trecutul îndepărtat al ţării noastre. Oricât ar fi fost însă
de explicabilă şi într'o oarecare măsură chiar scuzabilă această dorinţă de
cunoaştere a formelor de civilizaţie străveche, ele nu puteau duce decât la
rezultate nesigure, fiindcă erau făcute fără nici un criteriu ştiinţific. Staţiunile
preistorice erau săpate la întâmplare, numai de dragul materialului bogat ce se
găsea. Şi în chipul acesta erau de cele mai multe ori făcute inutilizabile pentru
orice concluzii ştiinţifice sigure. În câteva cercetări recente am avut prilejul să
constat că gropile săpate în unele staţiuni au răscolit întreaga suprafaţă a
acestora şi în acest fel cercetări ulterioare aci au devenit imposibile. Nu ne mai
rămâne decât materialul muzeistic, care nu poate fi întrebuinţat pentru nici o
concluzie de ordin stratigrafic şi deci cronologic.
Aceasta este marea vină a tuturor cercetărilor întreprinse de amatori bine
intenţionaţi, dar a căror activitate este de cele mai multe ori absolut contrară
intereselor ştiinţei.
[sus]
Expoziţia "O civilizaţie “necunoscută”: GUMELNIŢA
de Marian Neagu

Expoziţia: De ce ? Pentru cine ?

Autorii expoziţiei îşi propun să prezinte această mare civilizaţie eneolitică


din sud-estul Europei prin intermediul vestigiilor conservate în muzeele din
România. Adresându-se publicului larg, se încearcă reconstituirea evoluţiei
comunităţilor gumelniţene prin prezentarea tuturor aspectelor vieţii cotidiene într-
o manieră sugestivă şi accesibilă.

Bernard Randoin, Silvia


Silvia Marinescu-
Marian Neagu Marinescu-Bîlcu, Dragomir
Bîlcu
Popovici
Tema majoră a expoziţiei este recompunerea universului material şi spiritual
al civilizaţiei Gumelniţa din perspectiva secolului XX, dar cu argumentele
arheologice ale cercetării preistorice:

În consecinţă, prima parte a expoziţiei se axează pe reconstituirea şi


restituirea acestei culturi pentru oamenii de astăzi (oamenii de ieri se întorc
printre cei de astăzi, prin intermediul arheologilor).

O altă axă a expoziţiei este binomul viaţa materială (viaţa de aici) şi viaţa
de dincolo, viaţa spirituală. Aşezarea şi arealul culturii Gumelniţa sunt
materializate prin exponate.

Cea de-a doua parte a expoziţiei (mai redusă ca amploare) este pusă sub
semnul sintagmei “Oameni şi cioburi”, care prezintă muzeul şi arheologul, prin
intermediul cărora trecutul şi prezentul sunt topite în cotidian.

Această manifestare face parte dintr-un program cultural început încă din
1995 şi care şi-a propus să valorifice ştiinţific şi să promoveze extraordinarul
patrimoniu preistoric aflat în colecţiile muzeelor din România.

Programul a fost alcătuit din trei proiecte culturale:

1. Artă şi magie în preistorie la Dunărea de Jos (în colaborare cu Muzeul de


Arheologie Olteniţa (1996 - 1997);

2. Civilizaţia Boian pe teritoriul României (în colaborare cu Muzeul de Arheologie


Olteniţa, Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti, Institutul de Studii
Eco-Muzeale Tulcea, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova Ploieşti,
Muzeul Naţional de Istorie a României Bucureşti, Muzeul Brăilei (1999 - 2000).
3. O civilizaţie “necunoscută”: Gumelniţa (în colaborare cu Ministerul Culturii,
Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Brăilei, Muzeul Municipiului
Bucureşti, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, Muzeul de Istorie Naţională
şi Arheologie Constanţa, Muzeul Judeţean Giurgiu, Muzeul de Istorie şi Arheologie
Prahova, Complexul Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte, Muzeul Judeţean
Argeş, Muzeul Judeţean Buzău, Muzeul de Istorie Galaţi, Institutul de Arheologie
“Vasile Pârvan”, Muzeul Judeţean Teleorman, Muzeul de Arheologie Olteniţa.

Aspecte din Expoziţia "O civilizaţie “necunoscută”: GUMELNIŢA - Călăraşi, 2000

Proiectul O civilizaţie “necunoscută”: Gumelniţa a continuat cu organizarea


unui colocviu internaţional (Călăraşi, 11-13 decembrie 2000), unde arheologii
preistoricieni din România şi Franţa au prezentat stadiul cercetării aşezărilor
gumelniţene. Lucrările colocviului au pus în evidenţă necesitatea unei strategii
comune de cercetare Gumelniţa, a tuturor preistoricienilor. În acest scop s-au
stabilit coordonatele unui colocviu româno-bulgar având ca tematică “Civilizaţia
Gumelniţa la nordul şi sudul Dunării” ce urma să aibă loc la Călăraşi între 26-27
februarie 2001. Din raţiuni necunoscute, partea bulgară nu a colaborat la această
manifestare.

Proiectul este finalizat prin editarea unui volum-catalog şi a prezentului


CD-rom bilingv (român şi englez) cu toate descoperirile şi ultimele studii
referitoare la cultura Gumelniţa, însoţit de imaginile color ale celor mai importante
piese din expoziţie. Acest proiect nu ar fi fost posibil fără participarea
extraordinară a preistoricienilor Dragomir Nicolae Popovici, Radian Romus
Andreescu, Cătălin Dragoş Bem, Valentin Parnic (comisarul expoziţiei), Valentina
Voinea, Stănică Pandrea, Cristian Micu, Vasile Boroneanţ, Done Şerbănescu,
Pavel Mirea, Bogdan Ciupercă, conservator, Florin Rădulescu, conservator
general, consiliaţi ştiinţific de Silvia Marinescu-Bîlcu.

Profesionalismul, entuziasmul, colegialitatea şi o pasiune devoratoare


pentru preistorie au făcut posibilă realizarea acestui proiect cultural prin
fructificarea energiilor creatoare a mai multor generaţii de arheologi.

Am mulţumi în mod special doamnei Silvia Marinescu-Bîlcu (Institutul de


Arheologie Vasile Pârvan, Bucureşti) care cu pertinenţă, echilibru, rigoare şi deplin
profesionalism a dat o prestanţă aparte expoziţiei "O civilizaţie necunoscută:
GUMELNIŢA"

Un cuvânt de recunoştinţă pentru conducătorii instituţiilor participante,


care au înţeles importanţa acestui demers, deopotrivă ştiinţific şi cultural, şi au
pus la dispoziţie piesele cele mai valoroase din colecţii, şi specialiştii (Crişan
Muşeţeanu, Dragomir Popovici şi George Trohani - Muzeul Naţional de Istorie al
României Bucureşti, Traian Cliante şi Mihai Irimia - Muzeul de Istorie Naţională şi
Arheologie Constanţa, Ion Ioniţă - Muzeul Municipiului Bucureşti, Gavrilă Simion -
I.C.E.M.Tulcea, Alexandru Vulpe - Institutul de Arheologie Vasile Pârvan -
Bucureşti, Ionel Cîndea şi Valeriu Sîrbu - Muzeul Brăilei, Traian Popa - Muzeul
Teohari Antonescu Giurgiu, Ecaterina Ţînţăreanu - Muzeul Judeţean Teleorman,
Alexandria, Lia Maria Dulgheru - Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova, Spiridon
Cristocea - Muzeul Judeţean Argeş, Gheorghe Bulei - Complexul Muzeal “Curtea
Domnească ’’ Târgovişte).

Expoziţia este găzduită, rând pe rând, de sălile muzeelor participante în


anii 2000-2001. Din 2002, manifestarea va avea un caracter internaţional,
urmând a fi itinerată în Franţa, Belgia şi Marea Britanie.

[sus]
Cultura Gumelniţa în Nord-Estul Câmpiei
Române.
Schiţă a evoluţiei istorice
de Stănică Pandrea

A. "Nord-Estul Câmpiei Române" B. Stratigrafie. Periodizare


C. Evoluţii culturale D. Cronologie relativă şi absolută
E. Evoluţii istorice F. Bibliografie
În cele ce urmează ne propunem să prezentăm o schiţă istorică şi
cronologică a culturii Gumelniţa în NE Câmpiei Române. Acest subiect a născut
controverse, pentru că unii arheologi (Vl. Dumitrescu, N. Harţuche, P. Haşotti, V.
S. Bejlekči) consideră că în această parte a Câmpiei Române s-a dezvoltat un
aspect regional al marii arii culturale Gumelniţa - Kod¾adermen - Karanovo VI, în
vreme ce alţi arheologi (Gh. Ştefan, E. Comşa, M. Petrescu - Dîmboviţa, I. T.
Dragomir, T. Passek, V. Sorokin, H. Todorova) au încadrat aşezările gumelniţene
din această zonă a Câmpiei Române într-un aspect cultural distinct numit Aldeni II
/ Stoicani - Aldeni / Bolgrad - Aldeni.

A. Precizarea sintagmei "Nord-Estul Câmpiei Române"

Câmpia Română este un spaţiu mult mai larg decât este, de obicei perceput,
care se întinde pe suprafaţa a trei provincii istorice: Oltenia, Muntenia şi Moldova.
Prin sintagma Nord-Estul Câmpiei Române se înţelege îndeobşte
extremitatea nordică şi estică a Câmpiei Române, denumită Bărăgan. Bărăganul
continuă şi la nord de confluenţa Siret - Dunăre, urcând pe Văile Siretului,
Bârladului şi Prutului, până la nord de marile lacuri din Basarabia. Astfel, sudul
Moldovei, prin aspectele sale fizice, geomorfologice, climatice, hidrologice şi
ecologice este o prelungire a Bărăganului.
În concluzie, prin Nord-Estul Câmpiei Române înţelegem Câmpia
Bărăganului şi zonele sale adiacente, adică spaţiul mărginit la sud de râul
Ialomiţa, la est de fluviul Dunărea, la vest de Subcarpaţii de Curbură şi la nord de
o linie imaginară ce uneşte localităţile Mărăşeşti - Tecuci - Cahul - Taraclia -
Izmail. Unitatea acestui spaţiu este dată de Dunăre şi afluenţii săi. Nu
întâmplător, Câmpia Română este numită de geografi Şesul Dunării.
În acest spaţiu, Dunărea adună mari afluenţi, precum Ialomiţa, Călmăţui,
Buzău, Siret, Bârlad, Prut. Aceste râuri leagă Şesul Dunării şi, mai ales Bărăganul,
de Subcarpaţii de Curbură (prin Ialomiţa şi Buzău), de Podişul Central
Moldovenesc (prin Siret, Bârlad şi Prut), iar de Stepa Bugeacului se leagă prin
marile lacuri din nordul Dunării (Cahul, Ialpug, Cătlăbug).
Dunărea şi afluenţii săi - Ialomiţa, Buzău, Siret, Bârlad, Prut - fac ca
Bărăganul să cuprindă, practic, tot nord-estul Munteniei şi sudul Moldovei, un
spaţiu a cărui unitate geografică este conferită de Dunăre.

B. Stratigrafie. Periodizare

Problemele de stratigrafie nu par să fie complicate, pentru că s-au cercetat


numeroase aşezări cu mai multe niveluri de locuire, dar şi aşezări cu un singur
nivel de locuire, ceea ce asigură schiţarea unei imagini corecte a evoluţiei
culturale. Trebuie spus că în toate aşezările cercetate, nivelurile de locuire au fost
identificate datorită complexelor de locuit (în special locuinţe).
Până în prezent s-au cercetat aşezări cu un singur nivel de locuire - precum
acelea de la Cireşu, Spiru Haret, Râmnicelu, Drăgăneşti - Tecuci, Puricani, Gura
Idrici, Igeşti - Scândureni, Nagornoye. Unele dintre acest aşezări sunt încadrabile
în faza Gumelniţa A1 - acelea de la Cireşu, Drăgăneşti - Tecuci; alte aşezări sunt
încadrabile în faza Gumelniţa A2 - acelea de la Spiru Haret, Puricani, Nagornoye,
Râmnicelu; în câteva aşezări s-au descoperit materiale arheologice care, din
punct de vedere tipologico-stilistic, sunt încadrabile atât în faza Gumelniţa A1 cât
şi în faza Gumelniţa A2 - este cazul celor de la Igeşti - Scândureni, Gura Idrici,
Trestiana II.
În majoritatea aşezărilor cercetate au fost descoperite două niveluri de
locuire gumelniţene - precum acelea de la Lişcoteanca - Moş Filon, Movila
Olarului, Movila din Baltă, Brăiliţa, Vulcăneşti, Lopăţica, Aldeni, Ozernoye. În
quasitotalitatea acestor aşezări, nivelul de locuire inferior este încadrabil în faza
Gumelniţa A1, iar nivelul de locuire superior este încadrabil în faza Gumelniţa A2.
Excepţie face aşezarea de la Brăiliţa, unde ambele niveluri de locuire aparţin fazei
Gumelniţa A2, dar în nivelul superior s-au descoperit şi materiale ceramice cu
analogii în nivelurile Gumelniţa B1 de la Sultana, Măgura Gumelniţa şi Căscioarele
- Ostrovel.
S-au cercetat, însă, şi aşezări cu mai mult de două niveluri de locuire
gumelniţene - acelea de la Stoicani, Suceveni, Însurăţei - Popina I. În acest caz,
situaţia stratigrafică se prezintă astfel:
a) la Însurăţei - Popina I, patru niveluri de locuire se încadrează în faza
Gumelniţa A2 şi cel puţin un nivel de locuire aparţine fazei Gumelniţa A1;
b) la Stoicani, după părerea noastră, cele şase niveluri de locuire au
următoarea încadrare culturală - două niveluri de locuire sunt încadrabile în faza
Gumelniţa A1 (nivelurile 6 şi 5); un nivel de locuire conţine materiale arheologice
care, din punct de vedere tipologico-stilistic, sunt încadrabile atât în faza
Gumelniţa A1 cât şi-n faza Gumelniţa A2, dar predomină materialele ceramice
tipice pentru faza Gumelniţa A2 (nivelul 4); două niveluri de locuire încadrabile în
faza Gumelniţa A2 (nivelurile 3 şi 2), dar în nivelul 2 s-au descoperit şi materiale
ceramice care au analogii în nivelurile Gumelniţa B1 de la Sultana şi Măgura
Gumelniţa;
c) la Suceveni au fost identificate trei niveluri de locuire: nivelul inferior este
tipic pentru faza Gumelniţa A1; nivelul intermediar cuprinde materiale arheologice
care, din punct de vedere tipologico-stilistic, sunt încadrabile atât în faza
Gumelniţa A1 cât şi în faza Gumelniţa A2, dar predomină materialele arheologice
tipice pentru faza Gumelniţa A2; nivelul superior conţine materiale arheologice
tipice pentru faza Gumelniţa A2, materiale care au strânse analogii în aşezările
de la Stoicani (nivelurile 3 şi 2) şi Brăiliţa (nivelul superior).
Se poate observa că în cele mai multe aşezări se întâlnesc niveluri de
locuire cu materiale arheologice încadrabile atât în faza Gumelniţa A1, cât şi în
faza Gumelniţa A2, ceea ce demonstrează că a existat o certă evoluţie culturală
pe parcursul fazelor Gumelniţa A1 şi A2. Prezenţa aşezărilor cu un singur nivel de
locuire care conţine materiale arheologice care, din punct de vedere tipologico-
stilistic, sunt încadrabile atât în faza Gumelniţa A1 cât şi în faza Gumelniţa A2,
după părerea noastră, confirmă faptul că aşezările Gumelniţa din nord-estul
Câmpiei Române au avut tendinţa de a evolua cultural de la faza Gumelniţa A1 la
faza Gumelniţa A2.

În continuare ne propunem să prezentăm şi câteva date stratigrafice,


menite să clarifice raporturile dintre cultura Gumelniţa şi predecesorii săi.
În nord-estul Câmpiei Române, până în prezent, au fost cercetate 28
aşezări Gumelniţa A1, dintre acestea, 20 aşezări (reprezentând 71,42%) sunt
întemeiate pe locuri care anterior n-au fost locuite, iar 8 aşezări (reprezentând
28,57%) suprapun direct niveluri de locuire Boian - Giuleşti.
În aşezările de la Aldeni - Gurguiul Balaurului, Largu - Popină, Suceveni -
Stoborăni, Lişcoteanca - Satnoieni, Moş Filon, Movila din Baltă, Însurăţei - Popina
I şi Popina II, nivelul de locuire Gumelniţa A1 suprapune un nivel de locuire de tip
Boian - Giuleşti. Această realitate i-a determinat pe I.T. Dragomir şi N. Harţuche
să afirme că în nord-estul Câmpiei Române, cultura Gumelniţa se naşte pe un
fond cultural Boian - Giuleşti, care în această zonă geografică a avut o evoluţie
mai îndelungată.
La rândul nostru, am arătat cu altă ocazie, că în nord-estul Câmpiei Române
cultura Boian - faza Giuleşti a avut o viaţă mai lungă, evoluând sincron cu
manifestările culturale Precucuteni I, Turdaş II, Vinča C1, Boian - faza Vidra,
Hamangia II. Se ridică, deci, o întrebare: se poate vorbi de o participare a fazei
Boian - Giuleşti (cu o mai mare dăinuire în nord-estul Câmpiei Române) la geneza
culturii Gumelniţa în această zonă geografică?
În actualul stadiu al cercetărilor, nu poate fi susţinută ipoteza conform
căreia la geneza culturii Gumelniţa, în nord-estul Câmpiei Române, a participat şi
populaţia din aşezările Boian - Giuleşti din acest spaţiu. În sprijinul afirmaţiei
noastre, aducem următoarele argumente:
a) analiza tipologico-stilistică a vaselor ceramice Gumelniţa A1 descoperite
în aşezările din nord-estul Câmpiei Române, nu indică moşteniri culturale Boian
(nici moşteniri Boian - Spanţov şi, cu atât mai puţin, moşteniri Boian – Giuleşti);
cele mai multe dintre vasele şi fragmentele ceramice Gumelniţa A1 descoperite în
această zonă geografică au cele mai strânse analogii cu materiale ceramice
Gumelniţa A1 descoperite în tell-urile de la Medgidia, Ovčarovo şi Durankulak, dar
şi cu cele din nivelurile culturale Sava – faza târzie descoperite în tell-urile de la
Sava şi Goljamo Delčevo, precum si cu cele din nivelurile Mariţa - faza târzie
descoperite în tell-urile de la Drama - Med¾umekja şi Azmaska Mogila;
b) nu există deosebiri între materialele arheologice Gumelniţa A1 din
aşezările, care suprapun un nivel de locuire Boian - Giuleşti şi materialele
arheologice Gumelniţa A1 din aşezările întemeiate pe terenuri care anterior nu au
fost locuite;
Chiar dacă situaţia stratigrafică arată că, în anumite aşezări, nivelul de
locuire Gumelniţa A1 suprapune direct un nivel de locuire Boian - Giuleşti, nu se
poate vorbi de o legătură de filiaţie între manifestările culturale Boian - faza
Giuleşti din nord-estul Câmpiei Române şi cultura Gumelniţa – faza A1 din acelaşi
spaţiu geografic, pentru că o analiză tipologico-stilistică (chiar fugară), o
contrazice evident.
Datele de care dispunem, în momentul actual al cercetării, ne permit să
afirmăm că între sfârşitul manifestărilor culturale Boian - Giuleşti din nord-estul
Câmpiei Române şi începutul culturii Gumelniţa – faza A1 există un decalaj
cronologic. Având în vedere şi faptul că din cele 28 aşezări Gumelniţa A1, 20
aşezări sunt nou-întemeiate, putem considera că populaţia care a întemeiat
aşezările Gumelniţa A1 din nord-estul Câmpiei Române a “colonizat” această zonă
geografică, venind dinspre sud (foarte probabil din Dobrogea şi nord-estul
Bulgariei).

C. Evoluţii culturale

Aşa cum indică datele stratigrafice şi rezultatele analizei tipologico-stilistice


a materialelor arheologice, cultura Gumelniţa din nord-estul Câmpiei Române s-a
dezvoltat atât în faza Gumelniţa A1, cât şi-n faza Gumelniţa A2.
Trebuie spus că aşezările gumelniţene din nord-estul Câmpiei Române nu se
dezvoltă sincron, de aceea vom prezenta în continuare această situaţie:
a) majoritatea aşezărilor îşi încep evoluţia în faza Gumelniţa A1 continuând
şi în faza Gumelniţa A2 - acelea de la Aldeni, Gherăseni, Suceveni, Lişcoteanca,
Stoicani, Vulcăneşti, Însurăţei;
b) două aşezări există numai în faza A1 - cele de la Cireşu şi Drăgăneşti -
Tecuci;
c) câteva aşezări îşi încep existenţa la sfârşitul fazei A1 şi continuă în faza
A2 - este cazul celor de la Gura Idrici, Igeşti - Scândureni, Trestiana II;
d) sunt şi aşezări, care îşi încep existenţa la nivelul fazei Gumelniţa A2,
evoluând pe tot parcursul acesteia - precum cele de la Brăiliţa, Nagornoye,
Puricani.

D. Date de cronologie relativă şi absolută

1. Date de cronologie relativă.


Descoperirile arheologice au pus în evidenţă raporturile culturii Gumelniţa
din NE Câmpiei Române cu ariile culturale învecinate:
a) fragmente ceramice Precucuteni III au fost descoperite în nivelurile
Gumelniţa A1 de la Lişcoteanca, Stoicani, Drăgăneşti - Tecuci, Lopăţica şi
Vulcăneşti;
b) fragmente ceramice Hamangia III au fost descoperite în nivelul 6
(inferior) al aşezării de la Stoicani, care este încadrabil în faza Gumelniţa A1;
c) materiale ceramice Gumelniţa A1 au fost descoperite în aşezările
Precucuteni III de la Traian - Dealul Fântânilor, Târpeşti, Bernaşovka, Hanska,
Alexandrovka, Isaiia, Târgu Frumos;
d) în aşezarea de la Cireşu (încadrabilă în faza Gumelniţa A1) s-au
descoperit fragmente ceramice Cucuteni A2, iar în aşezarea de la Igeşti -
Scândureni, materialele arheologice gumelniţene au fost descoperite în asociaţie
cu materiale ceramice Cucuteni A2;
e) fragmente ceramice Cucuteni A3 au fost descoperit în nivelurile de
locuire Gumelniţa A2 de la Brăiliţa, Lişcoteanca şi Însurăţei (o situaţie similară
întâlnindu-se la Hârşova şi Carcaliu).
Pornind de la realităţile mai sus prezentate, se poate afirma că în nord-estul
Câmpiei Române, faza Gumelniţa A1 îşi începe existenţa în momentul în care în
Moldova se dezvolta cultura Precucuteni - faza III, ca apoi, faza Gumelniţa A2 să
evolueze sincron cu primele două etape ale fazei Cucuteni A.
În faza Gumelniţa A2 se distinge o evoluţie, oarecum diferită, pentru sudul
Moldovei şi nordul Munteniei:
a) extinderea înspre sud a etapei Cucuteni A3 duce la dispariţia unor aşezări
gumelniţene din bazinul Prutului - este cazul aşezărilor de la Gura Idrici, Igeşti -
Scândureni, Puricani, Mănăstioara, unde nivelul de locuire Gumelniţa A2 este
suprapus direct de un nivel de locuire Cucuteni A3; mai la sud, aşezările
Gumelniţa îşi continuă existenţa, fiind contemporane cu noile aşezări Cucuteni A3
(fapt dovedit de prezenţa fragmentelor ceramice Cucuteni A3 în aşezările
Gumelniţa A2);
b) la nivel cultural Cernavoda I – Cucuteni A4, o extindere spre sud a
culturii Cernavoda I duce la dispariţia culturii Gumelniţa, nu doar din nord-estul
Câmpiei Române, ci din toată Muntenia dintre Siret şi Argeş, dar şi din Dobrogea.
În încheierea acestui subcapitol evidenţiem următoarele sincronisme:
- Gumelniţa A1 = Precucuteni III = Cucuteni A1 - A2;
- Gumelniţa A2 = Cucuteni A3= începutul culturii Cernavoda I.
2.2. Date de cronologie absolută.
Pentru aşezările gumelniţene din nord-estul Câmpiei Române, avem puţine
date 14C, dar putem utiliza datele evidenţiate pentru aşezări gumelniţene
contemporane, precum şi datele evidenţiate pentru ariile culturale învecinate.
CULTURA GUMELNIŢA A1 CULTURA PRECUCUTENI

date 14C cal


date 14C b.c. date 14C cal BC
AŞEZAREA BC AŞEZAREA

5040 - 4555;

Vulcăneşti 3860 ± 150 - Poduri

4730 -

4550
4774;
Lişcoteanca -
3690 ± 50 - Luka Vrubleveckaja
Movila Olarului
4703

Ovčarovo 3715 ± 60 - CULTURA CUCUTENI A2

Varna - 4695 - 4545 date 14C cal BC


AŞEZAREA

4518 - 4398;

Poljanica - 4595 - 4545 Mărgineni

4510 - 4365

4576 - 4465;

Sava - 4695 Malnaş Băi

4457 - 4240

Pornind de la datele prezentate mai sus, considerăm că în nord-estul


Câmpiei Române faza Gumelniţa A1 a evoluat în intervalul cronologic 4700/4650 -
4500 cal BC.
CULTURA GUMELNIŢA A2 CULTURA CUCUTENI A3

AŞEZAREA date 14C date 14C date 14C date 14C

AŞEZAREA

b.c. cal BC b.c. cal BC

3360 ±
Vulcăneşti 3350 ± 50 - Hăbăşeşti -
80

Ovčarovo 3735 ±
60;

3405 ±
3575 ± - Drăguşeni -
100
60;

3470 ± 60

Căscioarele - 3725 ±
Ostrovel 100;

- CULTURA CERNAVODA I

3459 ±
100

Hârşova - tell - date


date 14C
14C

4361
AŞEZAREA
b.c.
cal BC

4235 - 3465 ± 3865 -


Durankulak - Dereivki
4150 90 3550

4350 -
Varna - Hârşova - tell 3430 4045
4150
Contribuţii la repertoriul arheologic al judeţului Călăraşi.
Descoperiri aparţinând culturii Gumelniţa pe Valea Mostiştei
de Valentin Parnic, Vasile Oprea, Gabi Dobre
Valea Mostiştei face parte din
subregiunea geomorfologică Argeş - Valea
Sărăţii - Mostiştea, o câmpie de tranziţie
între partea înaltă din vest şi cea joasă din
est. Ea cuprinde cea mai întinsă câmpie de
divagare şi zonă de tranziţie spre dealuri.
Toate punctele cu materiale arheologice
identificate se află pe terasele înalte din
văile bălţilor formate de râul Mostiştea.
Zona Mostiştei a fost locuită de comunităţi
destul de bine organizate, dacă ţinem cont
de materialele descoperite în teren.
Pe tot cursul Mostiştei singura
aşezare descoperită, până acum, datând din
faza A1 a culturii Gumelniţa este cea de la Sultana - Malu Roşu.(detalii)
Sultana, sit unicat în sud - estul Europei, de Radian Romus Andreescu
Aşezarea eneolitică de la Sultana,
com. Mânăstirea, jud. Călăraşi reprezintă
un caz special în contextul eneoliticului
românesc. A fost primul sit gumelniţean
care a făcut obiectul unor cercetări
ştiinţifice în anii 20 ai secolului trecut,
pentru ca, mai recent, după 1975 aşezarea
să fie cercetată aproape în întregime. Din
păcate rezultatele acestor cercetări au
rămas necunoscute. A rămas în schimb
materialul arheologic care, prin originalitatea şi spectaculozitatea sa face din
Sultana un sit deosebit în cadrul epocii eneolitice. (detalii)
[sus]
Descoperiri aparţinând culturii Gumelniţa pe Valea
Mostiştei
de Valentin Parnic, Vasile Oprea, Gabi Dobre

Cercetare arheologică Valea Mostiştei - prezentare


generală
Sultana – Malu Roşu Faza A2 a culturii Gumelniţa
Faza B1 a culturii Gumelniţa Ceramică. Unelte. Plastică
Cercetare arheologică

Descoperirile arheologice care aparţin culturii Gumelniţa, din


Muntenia, deşi numeroase şi nu lipsite de interes, nu au beneficiat întotdeauna de
atenţia cuvenită din partea specialiştilor. Multe dintre ele încă nu au intrat în
circuitul ştiinţific, altele nu au fost publicate în întregime sau fără o încadrare
culturală exactă.

Mai mult decât atât, de multe ori, bazându-se pe informaţii


verbale sunt menţionate numai toponimele, fără ca acestea să fie însoţite de o
hartă cu localizarea în spaţiu a punctelor respective sau, măcar, de o minimă
descriere a materialului arheologic.

Pentru completarea repertoriului arheologic al judeţului Călăraşi şi


pentru cunoaşterea descoperirilor care aparţin culturii Gumelniţa, de pe Valea
Mostiştei, credem că nu este lipsită de interes publicarea unui repertoriu al
acestora.

Considerăm că nu întotdeauna materialul arheologic (ceramică)


descoperit într-un anumit punct implică şi existenţa unei aşezări. Prin urmare,
atunci când am avut dubii în privinţa atestării unei aşezări numai pe baza
materialului arheologic (ceramică), ne-am exprimat îndoiala în ceea ce priveşte
această clasificare.

Valea Mostiştei - prezentare generală

Valea Mostiştei face parte din subregiunea geomorfologică Argeş –


Valea Sărăţii – Mostiştea, o câmpie de tranziţie între partea înaltă din vest şi cea
joasă din est. Ea cuprinde cea mai întinsă câmpie de divagare şi zonă de tranziţie
spre dealuri.

Toate punctele cu materiale arheologice identificate se află pe


terasele înalte din văile bălţilor formate de râul Mostiştea. Forma de relief
predominantă este câmpia Mostiştei compusă din soluri aluvionare, nisipuri,
depozite de loess şi aluviunile din zona inundabilă.

Nu vom discuta aici despre intensa locuire din Valea Mostiştei, de-
a lungul timpului, ci ne vom opri numai la descoperirile care aparţin comunităţilor
gumelniţene.

Sultana – Malu Roşu

Pe tot cursul Mostiştei singura aşezare descoperită, până acum, datând


din faza A1 a culturii Gumelniţa este cea de la Sultana – Malu Roşu. Aşezarea
este situată pe terasa înaltă a Mostiştei, la 300 m sud-est de sat.

Cercetările au debutat în 1923 sub conducerea profesorului Ion


Andrieşescu şi au fost reluate mai târziu de un colectiv condus de Silvia
Marinescu – Bîlcu.

În cursul cercetărilor întreprinse s-a ajuns la următoarele


rezultate: Stratul de cultură măsoară 2,50/2,60 m – 4,00 m. La limita
inferioară a nivelului vegetal au fost surprinse sporadic materiale Cernavoda II.

Situaţia stratigrafică este următoarea:

1. Nivelul Gumelniţa B1.

2. Nivelul Gumelniţa A2.

3. Nivelul Gumelniţa A1.


Cel mai vechi nivel de locuire, ce aparţine fazei Gumelniţa A1,
conţine puţin material arheologic. Vasele au fost lucrate, în majoritate, dintr-o
pastă cu cioburi bine pisate şi nisip, acoperite cu un slip negru lustruit. Ca forme
întâlnim: vasul bitronconic; castronul; vasul cu corp rotunjit. Predomină
ornamentul realizat cu barbotină. Destul de frecvent apare pictura cu pastă albă,
mai ales pe jumătatea superioară a castroanelor bitronconice şi pe suprafaţa
interioară a străchinilor.

Mai bine reprezentată este ceramica fazei A2. Formele


predominante sunt castronul bitronconic; castronul tronconic de mici dimensiuni;
strachina cu diferitele ei variante. Ca tehnici de ornamentare întâlnim excizia,
incizia, barbotina, pictura cu grafit (mai rar).

În urma descoperirilor din 1982, de la Sultana, s-a constatat că


nu este vorba de o locuire foarte intensă. Sectorul de est, al aşezării, mai prielnic
locuirii, pare să fi oferit spaţiu suficient pentru ridicarea locuinţelor, restul
teritoriului putând fi folosit pentru adăpostirea animalelor şi ridicarea unor
construcţii anexe în perioada cea mai intensă a locuirii, faza A2 a culturii
Gumelniţa.

Faza A2 a culturii Gumelniţa

Locuirea gumelniţeană din valea Mostiştei capătă noi dimensiuni în


faza A2 a acestei culturi. Astfel, aşezări din această fază întâlnim la Chirnogi,
Lunca, Săruleşti, Şeinoiu, Făurei.

Toate aceste aşezări sunt situate pe terasa înaltă a Mostiştei , dar


în imediata apropiere a apei. Dealtfel, toate cele cinci aşezări au suferit distrugeri
în urma eroziunii malurilor.

Cu excepţia staţiunii de la Şeinoiu (unde au fost efectuate


cercetări în perioada 1981 – 1984) toate celelalte aşezări sunt “virgine”.

Zona Mostiştei a fost locuită de comunităţi destul de bine


organizate, dacă ţinem cont de materialele descoperite în teren. Locuinţele erau
construite din lemn şi chirpic ars, una sau două camere, dotate cu vatră sau
cuptor. Inventarul arheologic este foarte bogat. Ceramica este deosebit de variată
ca forme şi decor, întâlnindu-se vase de la cele miniaturale care par simple
degetare, până la marile vase de provizii. Locuitorii văii Mostiştei se ocupau atât
cu creşterea animalelor cât şi cu o agricultură incipientă. Predomină încă
animalele sălbatice din familia bos, iar dintre cele domestice oaia şi câinele.

Analizele preliminare arată că erau cultivate grâul, orzul, secara şi


leguminoasele.

Descoperiri Gumelniţa A2, au mai fost făcute la Boşneagu,


Dorobanţu şi Tăriceni.

Faza B1 a culturii Gumelniţa

Faza B1 a culturii Gumelniţa este reprezentată pe valea Mostiştei


de aşezările de la Măriuţa, Sultana – Malu Roşu, Sultana – Gheţărie, Ulmu – La
Caraman, Ulmu, Vlădiceasca – Ghergălăul Mare.
Măriuţa

Măriuţa Vedere dinspre lac Vedere dinspre sat Vedere de pe tell


Aşezarea eneolitică de la Măriuţa, este situată pe terasa înaltă a Mostiştei,
în punctul numit “La Movilă”, într-un cot de 180 º, făcut de râu în dreptul satului.

Cercetările au avut iniţial un caracter de salvare şi au debutat


printr-un sondaj care urmărea să pună în evidenţă stratigrafia aşezării. Ulterior
cercetările au căpătat un caracter sistematic, urmărindu-se dezvelirea întregii
suprafeţe a satului eneolitic. În 1991 suprafaţa afectată de săpături era
considerabilă, astfel că unul din obiectivele campaniei 2000 a fost cercetarea
zonei sudice a satului eneolitic.

Suprafaţa aşezării este săpată în proporţie de 60 %.

Stratigrafia, cel puţin aşa cum se prezintă până în momentul de


faţă (după campania anului 2000), nu este complicată. După solul actual
(vegetal), care pe alocuri nu depăşeşte 15 cm grosime şi care se prezintă sub
forma unui sediment de culoare neagră cu o granulozitate mare, urmează stratul
propriu-zis de cultură. Legat de compoziţia stratului vegetal, trebuie să facem
precizarea că materialul ceramic, mai puţin cel litic şi osteologic, sunt acoperite
de o crustă albă calcaroasă mai consistentă şi mai masivă decât la o adâncime
mai mare.

Stratul propriu-zis de cultură (N1), a fost surprins între - 0,35 / -


0,40 m şi -1,55 m / - 1, 65 m, grosimea acestuia variind între 1,15 - 1,30 m.
Acest strat are o culoare maronie cu mici granule calcaroase de culoare albă. Tot
stratul are o granulaţie foarte fină. El nu a putut fi divizat din punct de vedere al
succesiunii stratigrafice deoarece nu a apărut nici un complex şi nu am putut
observa nici o situaţie deosebită. De altfel, Mihai Şimon menţionează că în acest
strat “nu au apărut podini de locuinţe sau vetre”.

În ceea ce priveşte elementele culturii materiale, care au fost


descoperite la Măriuţa, au confirmat faptul că ne aflăm, cel puţin în acest
moment, în faţa unei comunităţi care aparţine fazei B a culturii Gumelniţa.

Deşi marea majoritate a materialului din stratul vegetal aparţine


tot culturii Gumelniţa, au mai apărut şi rare fragmente ceramice din perioada
feudală târzie (sec. XVI - XVII).

Ceramică. Unelte. Plastică

Din punct de vedere tehnic ceramica este caracterizată de vase


executate dintr-un lut bine ales şi frământat. Repertoriul formelor ceramice este
deosebit de variat. În primul rând se remarcă, din punctul de vedere al
frecvenţei, străchinile cu marginea îndoită în interior sau îngroşată în interior,
precum şi cele cu umărul ascuţit. Castroanele cu umărul carenat sunt destul de
frecvente. Alte forme de vas pe care le-am întâlnit în cursul cercetărilor noastre
sunt: vasele borcan, vasele piriforme, chiupurile, paharele, bolurile.

Decorul este destul de sărăcăcios, de cele mai multe ori fiind


reprezentat de barbotină organizată în vârci paralele oblice, orizontale sau
verticale. Sunt întâlnite şi inciziile, exciziile, brâurile alveolate, canelurile adânci
sub forma unor “benzi adâncite“. Un alt element care poate fi considerat şi
decorativ, este cel reprezentat de proeminenţele simple sau duble. Fără îndoială
că acestea au şi un rol funcţional.

Uneltele din silex sunt foarte numeroase, se ridică la peste 900,


între care şi 12 topoare. Tipologic se menţin uneltele de bază: lamele, gratoarele,
burinele.

Din categoria uneltelor din piatră fac parte 42 râşniţe şi 7


herminete.

O altă categorie de unelte este reprezentată de cele din os:


străpungătoarele, spatulele, dăltiţele.

Cel mai interesant obiect, din punct de vedere al rarităţii


descoperirilor, îl reprezintă un împungător din cupru descoperit întreg şi cu
mânerul din os. În secţiune acesta era dreptunghiular. Din categoria uneltelor din
cupru fac parte şi 4 ace descoperite în cursul campaniilor 1984 – 1990.

Plastica este reprezentată de 7 statuete antropomorfe, întregi şi


patru zoomorfe, din lut precum şi 6 figurine antropomorfe din os.

Sultana – Malu Roşu

Aşezarea de la Sultana –Malu Roşu este situată pe un promontoriu


înalt pe terasa Mostiştei, având o înălţime totală de 44, 6 m. Marea majoritate a
materialelor B1 se află în stare fragmentară. Mai frecvent întâlnite sunt strachina
cu diferitele ei variante, vasul tronconic cu gât înalt, paharul scund cilindric.

Pe platforma joasă de pe malul apei, în punctul Gheţărie, sunt mai


multe aşezări suprapuse, astfel nivelul inferior Gumelniţa B1, se întinde pe mal pe
o lungime de 100 – 120 m, perturbat pe alocuri de locuirile ulterioare.

Fragmentele ceramice descoperite provin, în totalitate, de la vase


lucrate cu mâna, bine arse. Din punct de vedere al pastei acestea se împart în
două categorii: lucrate neglijent dintr-o pastă grosieră şi altele modelate cu
atenţie dintr-o pastă fină. Formele şi dimensiunile variază de la vasele de mari
dimensiuni, pentru depozitare, până la străchini, pahare, castroane, boluri,
capace etc. Ornamentarea vaselor este de asemeni variată. Cel mai des întâlnită
este barbotina organizată, dar apare şi ornamentul spiralo-meandric realizat cu
ajutorul liniilor incizate, pliseurile sau canelurile fine şi mai rar pictura.

Au fost descoperite şi câteva unelte din silex (fragmente de lamă


şi gratoare).

În cazul aşezării de la Vlădiceasca – Ghergălăul Mare, situaţia este


alta. Aşezarea se afla pe o insulă, astăzi acoperită de apele Mostiştei.

Locuirea gumelniţeană se prezintă sub forma unei „depuneri de


pământ brun - slab cenuşiu, lutos, alunar, afânat.”

Locuinţa nr. 9 geto-dacă, este situată în S I –II, orientată sud-est


– nord-vest şi are forma unui paralelogram. În colţul de est se află o groapă
cilindrică “conţinând în majoritate ceramică şi silexuri specifice culturii
Gumelniţa.”

Materialul prezentat vine să completeze informaţiile despre cultura


Gumelniţa în Valea Mostiştei, informaţii pe care sperăm să le îmbogăţim prin
cercetările noastre viitoare.

Bibliografie:

P. Coteţ, Studii de geomorfologie integrată, Bucureşti, 1976, p.


682.

C. Isăcescu, Cercetări Arheologice, VII, 1984, p. 27 – 45.

George Trohani, Cercetări Arheologice, I, 1975, p. 151 – 177.

[sus]
Cultura Gumelniţa pe Valea Mostiştei
Sultana, sit unicat în sud - estul Europei,

de Radian Romus Andreescu


Istoricul cercetărilor Topografia aşezării
Locuinţe Inventarul arheologic
Bibliografie
Istoricul cercetărilor

Aşezarea eneolitică de la Sultana, com. Mânăstirea, jud. Călăraşi


reprezintă un caz special în contextul eneoliticului românesc. A fost primul sit
gumelniţean care a făcut obiectul unor cercetări ştiinţifice în anii 20 ai secolului
trecut, pentru ca, mai recent, după 1975 aşezarea să fie cercetată aproape în
întregime. Din păcate rezultatele acestor cercetări au rămas necunoscute. A
rămas în schimb materialul arheologic care, prin originalitatea şi spectaculozitatea
sa face din Sultana un sit deosebit în cadrul epocii eneolitice.

Fig. 1 Sultana vedere sud Sultana vedere sud-vest


Topografia aşezării

Aşezarea se află la circa 800 m de satul Sultana, în punctul denumit


Măgura Sultanei, pe terasa înaltă a lacului Iezerul Mostiştea. O mare parte a ei a
fost erodată de lac, astăzi se mai păstrează doar un rest al aşezării cu diametrele
de circa 30x35 m. (Fig. 1)

Locuinţe

Din puţinele date disponibile ştim că nivelul cultural avea circa 4 m


grosime şi cuprindea resturile celor trei faze de evoluţie ale civilizaţiei
gumelniţene, Gumelniţa A1, A2, B1.

Au fost cercetate cel puţin unsprezece locuinţe de suprafaţă, de dimensiuni


relativ mici, rar depăşind 4 m lungime şi 3 m lăţime (una singură avea 7x4 m),
orientate nord-sud. Unele aveau podele din lut amenajate pe un pat din bârne, iar
vetrele, nelipsite din case, erau plasate de obicei în colţul de nord-vest. Pereţii
aveau stâlpi de lemn cu împletitură de crengi pomostite cu lut, iar acoperişul era
probabil din stuf. Aşezarea a avut şi un şanţ de apărare, adânc de circa 6 m, care
era dublat spre interior de un val de pământ cu o înălţime de aproximativ un
metru şi o lăţime de 3-4 m.

Inventarul arheologic

Inventarul arheologic este deosebit de bogat, unele dintre materiale fiind


adevărate unicate în cadrul civilizaţiilor neo-eneolitice.

Capac de vas pictat cu grafit


Cultura Gumelniţa în nordul Dobrogei

de Cristian Micu
Trebuie spus că în prezent, în literatura
de specialitate din România nu există un
studiu consacrat exclusiv istoricului
cercetărilor culturii Gumelniţa în nordul
Dobrogei . Este adevărat, câteva repere pot
fi regăsite în studii mai vechi (E. Comşa
1953; 1971), care, din păcate, au pus în
evidenţă, aşa cum era de altfel firesc,
perioada de "pionierat" în domeniul abordat.
Deşi analiza noastră va fi structurată pe
segmente de timp, trebuie menţionat că nu
de fiecare dată limitele cronologice fixate au marcat o schimbare fundamentală ori
un moment cu semnificaţii deosebite pentru cercetarea arheologică. (detalii)
Istoricul
Carcaliu Luncaviţa Bibliografie
cercetărilor
Cultura Gumelniţa în centrul şi sudul Dobrogei

de Valentina Voinea
Cultura Gumelniţa pe teritoriul Dobrogei
Complexul cultural Kodjadermen-
Gumelniţa-Karanovo VI s-a format la nivelul
eneoliticului dezvoltat, după o perioadă de
ample transformări materiale şi spirituale.
Evoluţia sa a fost concentrică şi gradată,
intensitatea impulsurilor culturale scăzând
dinspre centru spre zona periferică.
Urmărind din aproape în aproape zona de
geneză a elementelor de cultură materială
şi spirituală eneolitice, intuim existenţa unui centru de iradiere nord-tracic. Nu
negăm rolul evoluţiei locale neîntrerupte, dar credem că folosirea unor tehnici noi
s-a datorat în primul rând impulsurilor ("modei") culturale venite din sudul
Peninsulei Balcanice. Direcţia de penetrare a acestor impulsuri este argumentată
şi de uşoara anterioritate a eneoliticului dezvoltat în regiunea sud-dunăreană.
Schimburile cu Tracia septentrională nu s-au redus la simple piese de import:
piesele de cupru şi aur, ceramica grafitată, dar mai ales plastica de lut şi os
dovedesc întrepătrunderi la nivelul unor forme de suprastructură. (detalii)

Istoricul cercetărilor asupra culturii Gumelniţa în centrul şi sudul


Dobrogei
Concentrată mai ales asupra
vestigiilor greco-romane, arheologia
Dobrogei nu a neglijat însă nici cercetarea
obiectivelor mai vechi. Cele mai multe situri
preistorice, grupate de-a lungul Dunării,
văilor Casimcea, Carasu şi în zona litoralului
au fost atribuite culturilor Hamangia III şi
Gumelniţa A1 - A2. (detalii)
[sus]

Cultura Gumelniţa în vestul Munteniei


Aşezarea eneolitică de la Vităneşti, jud Teleorman,
Topografia aşezării Locuirea gumeln
Topografia aşezării

Aşezarea eneolitică este situată în satul


Vităneşti, com. Purani, la circa 7 km nord-est de
Alexandria. În această zonă valea râului
Teleorman este largă de aproximativ 1 km,
mărginită spre sud-vest de o terasă înaltă, în
timp ce terasa de nord-est coboară în pantă lină
spre luncă. În apropierea acestei din urmă
terase, protejată de ea dinspre nord şi est se
află aşezarea de tip tell, cu o formă relativ ovală
cu diametrele la partea superioară de 40x45 m
şi o înălţime de circa 6,5 m (Fig. 1, 2).

Fig. 1 Vităneşti vedere nord Fig. 2 Vităneşti vedere sud-vest


Locuirea gumelniţeană

Cercetările au relevat faptul că la baza tell-ului a existat o primă fază de


locuire, aparţinând începutului culturii Gumelniţa. Această primă fază de locuire a
fost abandonată fiind acoperită de un nivel natural cu o grosime de peste un
metru. Urmează apoi o nouă fază a locuirii care cuprinde fazele Gumelniţa A2 şi
Gumelniţa B1, cu o depunere antropică de circa 4 m grosime.

Fig. 3 Vităneşti tell - resturile unei locuinţe Fig. 4 Vităneşti tell - structură lemn
Aşezarea de la Vităneşti a fost locuită de o comunitate umană care pare a fi
avut o viaţă înfloritoare judecând după materialele arheologice scoase la lumină
de cercetările arheologice. Locuinţele erau din lemn şi chirpici, cu una sau două
camere din care nu lipseau vetrele (Fig. 3, 4). Inventarul arheologic este deosebit
de bogat. Ceramica este de o bună factură tehnică şi artistică, în special cea
aparţinând nivelului Gumelniţa A2. De altfel în acest nivel au fost descoperite
primele fragmente ceramice pictate cu aur de la nord de Dunăre (Fig. 5). Au fost
descoperite sute de unelte lucrate din silex, os, corn şi cupru. Plastica este
reprezentată de numeroase statuete antropomorfe şi zoomorfe lucrate din lut şi
os. Analizele preliminare arată că erau cultivate grâul, orzul, secara şi
leguminoasele. Pentru nivelul Gumelniţa B1 datele indică o paritate între
animalele domestice (cornute, oi, porci) şi cele sălbatice (bour, cerb, porc mistreţ,
castor), ceea ce dovedeşte că, cel puţin în faza finală a aşezării, vânătoarea juca
un rol destul de important.

Fig. 5 Fragment ceramic pictat cu aur Vas triplu Statuetă zoomorfă - broască ţestoasă
Recent, alături de aşezare, a fost descoperită o altă locuire Gumelniţa,
Vităneşti II, contemporană se pare cu prima fază din aşezarea de tip tell (Fig. 6).
Fig. 6 Vităneşti II - vedere nord

[sus]
Cultura Gumelniţa în vestul Munteniei
Consideraţii generale asupra cercetărilor arheologice pluridisciplinare

de pe valea Neajlovului

de Cătălin Bem
Aşezări situate pe Valea Neajlovului Tell-ul Bucşani I
Ultimului sat de pe tell-ul
Economia aşezării
Bucşani I
Ceramica. Plastica Unelte. Podoabe

Rândurile de faţă nu se doresc decât a se constitui într-o prezentare


generală a cercetărilor* pluridisciplinare** din microzona Bucşani (jud. Giurgiu),
cu o privire specială asupra stratigrafiei şi principalelor descoperiri din tell-ul
gumelniţean La Pod.

Vedere dinspre nord a tell-ului Bucşani I - La pod Confluenţa Neajlovului cu Dâmbovnicul


Consideraţiile noastre [1] se vor baza pe mai vechile sau mai noile
comunicări ştiinţifice, rapoarte şi articole publicate sau aflate în curs de apariţie
[2] .

Zona noastră de interes este limitată spre sud de confluenţa Neajlovului


cu Dâmbovnicul iar spre nord, deşi relativ subiectiv, de curba generală de nivel de
100 m. Regiunea apare geomorfologic excepţional de bine individualizată, alături
de lunca şi terasele Neajlovului dintre cele două limite naturale participând la
conturarea unei zone unitare şi interfluviul dintre Neajlov şi Dâmbovnic şi lunca
acestuia din urmă [3] , aproximativ pe 4 km în amonte de confluenţă. Pe
aproximativ 8.5 km liniari de vale (în linie dreaptă), între îngustarea din nordul
satului Dealu şi confluenţă (în dreptul satului Vadu Lat) lunca nu are mai mult de
1,6 km lărgime, pe alocuri aceasta nedepăşind chiar 600 m. Este singurul tronson
de pe cursul mijlociu al Neajlovului care se prezintă sub această formă, fiind
diferit de întregul văii din aceste perspective. Mai mult, terasele sunt relativ înalte
şi abrupte, evident, procentul (chiar şi astăzi) zonelor mlăştinoase este superior în
această porţiune din vale, inundaţiile altfel îşi cuantificau consecinţele în astfel de
condiţii. Caracteristicile topografice şi implicaţiile acestora au impus o anumită
densitate a tell-urilor gumelniţene şi, mai ales, a evoluţiei stratigrafice şi, implicit,
istorice a acestora. De asemenea, nu trebuie excluse şi anumite diferenţe de
mentalitate a comunităţilor din această zonă. Faptul că atât în nordul, cât mai
ales în sudul zonei noastre de interes tell-urile sunt mult mai mari în suprafaţă,
mai înalte şi mai rare nu poate fi explicat decât prin suma caracteristicilor
acesteia.

Fig. 1. Harta microzonei Bucşani. Cifrele romane indică principalele aşezări


preistorice identificate în perioada 1998-2000. 1. suprafaţa locuită în 1950; 2.
zonele mlăştinoase.

Aşezări situate pe Valea Neajlovului


În segmentul de vale individualizat (dar în care am inclus, după cum
aminteam, şi interfluviul Neajlov-Dâmbovnic şi o parte a luncii acestuia din urmă)
au fost descoperite, alături de tell-ul Bucşani Pod, 12 aşezări preistorice [4] - opt
gumelniţene şi patru din epoca bronzului (una dintre acestea aparţinând culturii
Coslogeni). Alte două “movile“ apar menţionate de hărţi topografice militare, una
în lunca Dâmbovnicului, la cca. 3.5 km de confluenţă iar cealaltă în valea
Neajlovului, spre limita nordică a zonei de interes. Indicaţiile cartografice au fost
verificate şi de informaţiile oferite de localnici. Din păcate, construirea unui dig în
zona confluenţei, în cazul primei “movile“, şi o mai veche orezărie şi recenta
carieră extinsă de nisip şi pietriş, pentru cea de-a doua, au condus la distrugerea
completă sau parţială a acestora. Faptul că hărţi militare şi memoria locală atestă
două zone dominante în luncă nu poate indica decât existenţa unor puncte
suficient de ridicate şi de natură deosebită, capabile să reţină atenţia, pe de o
parte, a topografilor prin caracterul lor de punct dominant şi, pe de alta,
localnicilor, prin materialul arheologic descoperit.

Avem astfel situaţia unor aşezări gumelniţene stabile (tell-uri) plasate la


cca. 1-2 km una de alta. Dacă ele au fost contemporane sau dacă poate fi vorba
de roiri succesive cu reveniri mai mult sau mai puţin periodice pe acelaşi loc este
mai greu de spus la momentul actual. Spre sud cel mai apropiat tell gumelniţean
este amplasat la cca. 6 km, la Clejani, iar spre nord, se pare, la Vânătorii Mici, pe
Neajlovul superior, la mai bine de 15 km de limita zonei avute în vedere. Probabil,
tell-urile din această zonă nordică sunt în legătură cu ceea ce se petrece pe valea
Teleormanului, nu cu realităţile de pe Neajlovul mijlociu.

***

Începută în condiţiile unei săpături de salvare [5] , în 1998, cercetarea


arheologică pluridisciplinară de la Bucşani, la scurt timp după debutul său, a
impus reconsiderarea obiectivelor şi a întregii concepţii de cercetare. Amploarea
săpăturilor arheologice care se întrevedea considerabilă şi mai cu seamă
potenţialul deosebit al aşezării eneolitice şi al întregii zone au determinat o nouă
evaluare ştiinţifică. Astfel, s-a născut necesitatea demarării unui proiect ştiinţific
care să cuprindă toate aspectele ce privesc o cercetare complexă şi completă,
neînchistată de termene contractuale şi nerezumându-se strict la săpătura
arheologică.

Pentru o atare abordare ştiinţifică, colectivul şi-a propus într-o primă fază
să acopere pata albă ce o reprezenta pe harta arheologică zona noastră de interes
şi să urmărească realizarea unei cel puţin parţiale reconstituiri a mediului
preistoric, în măsura în care acest lucru putea fi permis de rezultatele săpăturilor
arheologice din tell-ul Buc·ani I - La Pod şi a celorlalte investigaţii asupra
microzonei Bucşani.

Fig. 2. Ridicarea topo a tell-ului Bucşani I (La Pod). Nordul este reprezentat de
axa Y (realizarea măsurătorilor topografice - Cătălin Bem, Dragoş Neamu, Iulian
Agapie).

Datele stratigrafice obţinute în decursul cercetării propriu-zise şi a


practicării sondajului sedimentologic au fost în măsură să ofere informaţii
preţioase privind evoluţia pe verticală a tell-ului. Ştim acum că primului “nivel “
de locuire, format pe un grind al Neajlovului şi aparţinând unei perioade de
început a culturii Gumelniţa, i-a urmat o perioadă de abandon, demonstrată de
cei 70 cm de depunere aluvială. Faptul că din trei lentile de sediment aluvial două
au avut condiţiile şi mai cu seamă timpul necesar de a suferi transformări
pedogenetice, ne indică o perioadă destul de lungă între părăsirea primului sat
de pe tell şi reocuparea acestuia din urmă.

“Nivelul“ intermediar de locuire este de această dată Gumelniţa B1,


hiatusul din stratigrafia “aşezării“ fiind, aşadar, reprezentat de câteva veacuri.
Între acest “nivel“ şi cel superior, de asemenea, Gumelniţa B1, o nouă depunere
aluvială [6] întrerupe o evoluţie continuă. Faptul că aceasta din urmă nu a suferit
transformări pedogenetice presupune că nu a existat timpul suficient ca acest
lucru să se petreacă. Nu putem şti deocamdată dacă este vorba de acelaşi grup
de populaţie care a fondat cel de-al treilea sat. Ceea ce dorim să reţinem în acest
context este modul de evoluţie pe verticală a tell-ului - trei aşezări independente,
cel puţin stratigrafic, care au trebuit să suporte consecinţele unor inundaţii care
le-au afectat într-o măsură mai mică sau mai mare.

Tell-ul Bucşani II - La Pădure (Izlazul din Osebiţi, La Osebiţi) este situat


la nu mai mult de 2.2 km nord de Bucşani I. Materialele arheologice descoperite
aparţin, cel puţin în cazul nivelului superior, fazei Gumelniţa B1. Deşi nu este arat,
conservându-se în condiţii superioare faţă de alte numeroase aşezări preistorice,
tell-ul este astăzi totuşi în pericol de a fi distrus - acţiunea apelor Neajlovului, a
cărui albie actuală este în proximitatea sa estică, şi intervenţiile deşi nu de
amploare ale localnicilor căutători de comori, sunt de natură să ne îngrijoreze.

Ca şi Bucşani I, se încadrează în categoria tell-urilor de mici dimensiuni,


având nu mai mult de 2.20 m de la nivelul luncii actuale. Dacă evoluţia acesteia
este similară sau cel puţin apropiată de cea din preajma movilei de La Pod, atunci
amplitudinea stratigrafică maximă a aşezării nu depăşeşte 2 m, având şanse să
coboare chiar spre 1.50 m. Mai mică în comparaţie cu tell-ul I este şi suprafaţa sa
- nu mai mare de cca. 2500 m2.

Necesitatea iniţierii cercetărilor directe şi asupra acestui tell nu credem că


mai trebuie explicată. Posibilitatea corelării informaţiilor ce se vor obţine cu cele
deja deţinute pentru movila de La Pod este maximă. Fără îndoială, putându-se
identifica eventualele situaţii similare, cel puţin în cazul depunerilor aluviale, va fi
pentru prima dată când va exista oportunitatea de a oferi o soluţie problemei
“roirilor“, a părăsirii şi revenirii în acelaşi loc a unei comunităţi. Se va putea
demonstra dacă tell-urile din microzona Bucşani sunt “opera“ uneia sau mai
multor comunităţi.

Tell-ul Bucşani III - La Zgârci (La Cărămidărie) este situat la cca. 2.3km
nord, în linie dreaptă, de Bucşani II, la intrarea în satul Dealu (fig. 1). Este cel
mai mare dintre aşezările preistorice din zonă - înălţimea sa atinge 4.10m faţă de
lunca actuală. De asemenea, suprafaţa sa, deşi redusă cu aproximativ o treime
datorită eroziunii apelor Neajlovului, poate fi estimată la cel puţin 4200 m2.

Materialul recoltat aparţine, într-o anumită proporţie, în mod sigur fazei


Gumelniţa B1 - faptul presupune că cel puţin nivelul superior aparţine acesteia.

Fig. 3. Ridicarea topo a tell-ului Bucşani III (La Zgârci). Nordul este reprezentat
de axa Y (realizarea măsurătorilor topografice - Cătălin Bem, Adrian Bălăşescu).

Toate observaţiile cu privire la necesitatea iniţierii unor cercetări


arheologice sunt identice cu cele din cazul tell-ului Bucşani II. Faptul că cea mai
mare parte din suprafaţa păstrată este arată şi continua avansarea a albiei
Neajlovului spre aşezare este tot mai distructivă amplifică urgentarea realizării
unor săpături arheologice cel puţin de salvare şi mai ales în zonele susceptibile de
a fi cel mai bine conservate.

Aşezarea Bucşani IV - La Pepinieră se află, în linie dreaptă, la cca. 0.9


km nord de Bucşani II şi la cca. 1.4 km sud de Bucşani III (fig. 1). Este de foarte
mici dimensiuni, înălţimea de la nivelul luncii actuale nedepăşind 0.70 m, iar
suprafaţa fiind mai mică de 1500 m2.

Spre deosebire de aşezările anterior prezentate, aceasta aparţine probabil


culturii Coslogeni. Dacă există sau nu şi o locuire Gumelniţa nu putem
deocamdată şti. Singurele materiale arheologice scoase la suprafaţă de plug sunt
exclusiv din epoca bronzului.

Fără îndoială, în legătură directă cu aceasta este aşezarea Bucşani V -


Pepinieră 2, fiind situată la numai 300 m est de Bucşani IV, pe actualul mal
stâng al Neajlovului (fig. 1), la baza terasei superioare a acestuia (mai exact, pe
unul din rarele fragmente ale terasei inferioare a Neajlovului). Aplatizarea însoţită
firesc de antrenarea materialului arheologic nu ne-au permis să facem observaţii
asupra mărimii acestei aşezări. Caracteristicile sale topografice par totuşi să
indice existenţa unui singur nivel de locuire, din epoca bronzului.

Din păcate, deşi ambele aşezări sunt arate profund şi astfel supuse unei
degradări accentuate continui, statutul privat al proprietăţii terenului agricol
îngreunează foarte mult orice intervenţie menită să salveze cel puţin o parte a
informaţiei. Sperăm ca în viitor să se reglementeze situaţia acestei categorii de
situri arheologice, permanent supuse factorilor antropici distructivi. Nu numai
legislaţia, care conţine o serie de prevederi protecţioniste, o avem aici în vedere ci
mai cu seamă foarte necesară este implicarea autorităţilor şi a notabilităţilor
locale. Schimbarea mentalităţii este însă o condiţie sine qua non pentru ca
această implicare să devină o realitate efectivă.

***

Tell-ul Bucşani I

Cel mai bine cercetat, în cazul tell-ului Bucşani I este, evident, nivelul
superior. Despre cel intermediar şi, mai cu seamă, despre cel inferior datele pe
care le deţinem sunt relativ sumare, situaţia fiind determinată direct de un anumit
stadiu al cercetării. De exemplu, singurele informaţii privitoare la nivelul inferior
provin din cercetarea sondajului (de 2x2 m) practicat în 1998 în treimea vestică a
tell-ului şi din sectorul 9 al suprafeţei α (A) aflat în imediata vecinătate a
sondajului şi mai amplu investigat în campania 2001.

Amplitudinea stratigrafică maximă a tell-ului este de 2.86 m, măsurată de


la “punctul 0“ (reprezentat de o bornă IGFCOT care are o altitudine absolută, de
la nivelul mării, de 83.56 m) până la cea mai de jos depunere antropică din
sondaj. Estimarea suprafeţei tell-ului, de cca. 3000 m2 (calculată pentru un oval
cu diametrele de cca. 64 m est-vest şi cca. 55 m nord-sud), a avut în vedere baza
actuală a movilei. Evident, inundaţiile milenare au schimbat configuraţia iniţială a
grindului şi luncii din timpul locuirii preistorice. Fără îndoială, nu numai că
suprafaţa movilei era mai mare decât se prezintă astăzi, dar şi înălţimea era alta,
de asemenea, mai mare. Înălţarea continuă a luncii şi depunerile aluviale de la
baza movilei induc o viziune greşită chiar asupra formei movilei. Grindul pe care a
fost fondat primul sat, aşa cum am surprins în sondajul sedimentologic, are la
momentul actual mai puţin de 0.50 m înălţime faţă de nivelul luncii actuale.

Prima locuire a grindului a debutat prin incendierea vegetaţiei - un strat de


2-6 cm de cenuşă şi cărbune foarte fin acoperă întreaga suprafaţă cercetată până
în prezent. Singura locuinţă (Loc10) descoperită în acest prim nivel are o
suprafaţă identificabilă de cel puţin 32 m2 (cercetată în sondajul din 1998, ea a
fost surprinsă şi în treimea estică a sectorului 9). Înainte de ridicarea locuinţei, pe
amintitul strat de arsură, pe o lentilă de nisip, a fost depus cadavrul unui copil
(sub şase luni), chircit pe dreapta cu capul aproximativ spre sud. Vârsta fragedă,
lipsa unei gropi care putea spori şansele de conservare şi, nu în ultimul rând,
incendiul care a distrus locuinţa au condus la degradarea cvasicompletă a
osemintelor. Platforma din lut care acoperea scheletul copilului, deşi groasă, era
construită simplu, direct pe sol, fără o substrucţie continuă din lemn. Suprafaţa
limitată de investigare şi perturbările stratigrafice care au afectat locuinţa nu ne
permit să facem referiri la tipul tehnicii de construcţie a pereţilor sau la
eventualele amenajări interioare ori anexe. Singurele informaţii sigure [7] le
avem asupra momentelor ulterioare incendiului.

Cel puţin partea superioară a chirpicului ars reprezentând resturile


pereţilor arşi prăbuşiţi ai locuinţei 10 a fost afectată de o inundaţie [8] . Efectele
sale sunt vizibile nu numai prin prisma materialului arheologic rulat ci, mai ales,
prin aportul de sediment aluvial. Foarte degradat, chirpicul ars este amestecat la
suprafaţă în acest sediment, totul fiind acoperit de o crustă carbonatică de 0.8-
2.3 cm grosime, extrem de dură (dacă tell-ul era încă locuit înaintea acestei
inundaţii, cu alte cuvinte, dacă alte locuinţe mai existau după incendiul care a
distrus-o pe cea parţial cercetată de noi, nu avem încă posibilitatea de a şti).
Probabil antrenat de această inundaţie (dacă nu cumva depus intenţionat după
distrugerea locuinţei) este şi toporul din cupru de tip Vidra descoperit înfipt (deci
cu tăişul în jos) la partea superioară a chirpicului ars.

Ulterior acestui moment (şi nu excludem deocamdată o legătură de


cauzalitate, ceea ce ar pleda indirect pentru o continuitate de locuire) am
descoperit existenţa unui element stratigrafic care separă pe verticală depuneri
diferite - este, aşadar, vorba nu de o groapă ci de o elevaţie. Amplasarea sa în
zona mai joasă a tell-ului, separând-o de centrul acestuia, poate indica o
funcţionalitate logică - însă faptul că am surprins acest complex numai pe o
suprafaţă de cca. 0.5-0.6 m2 nu ne permite să facem afirmaţii categorice.
Prezenţa unui stâlp înfipt în acest "val" [9] argumentează în plus calităţile sale de
separare a două spaţii. Înălţimea sa maximă, surprinsă spre centrul aşezării este
de numai 37 cm. Panta sa este însă în ascensiune şi foarte probabil, "valul" va fi
fost mai înalt.

Construit după ce o inundaţie a afectat "nivelul de distrugere" al locuinţei


10, "valul" este la rândul său afectat de o nouă inundaţie, de data aceasta,
probabil de mai mari proporţii - sedimentul aluvial la baza "valului", nedepăşindu-
l, are 19 cm grosime. Depunerile stratigrafice ulterioare sunt mult mai clare din
punctul de vedere al funcţionalităţii "valului" - acesta separă indubitabil ceea ce a
primit sigla N2.2 (care reprezintă - fără a putea realiza departajări stratigrafice
mai fine - "nivelul ocupaţional" al depunerii antropice intermediare a tell-ului) şi
N2.3 (steril, fără îndoială unul din nivelurile de inundaţie transformate
pedogenetic surprinse şi în sondajul din 1998).

Scheletul unui stârc cenuşiu (?) descoperit la baza unui nivel de inundaţie
În întreaga suprafaţă α, N2 (nivelul intermediar de locuire a tell-ului) se
caracterizează printr-o omogenitate desăvârşită a sedimentului. Piese şi chiar
vase ceramice întregi, fragmente numeroase de chirpic nears şi plăcuţe de vatră,
dar şi concreţiuni carbonatice sunt amestecate într-un sediment nisipos cenuşiu
deschis. Explicaţia poate fi cea a unei inundaţii de proporţii (viitură) care a distrus
integritatea celei de-a doua aşezări de pe tell şi, implicit, a omogenizat stratigrafic
întregul nivel (este imposibil ca într-o depunere stratigrafică de 0.20-0.70 cm
grosime să nu fi existat individualizări). Evident, aceasta nu este decât o ipoteză
de lucru care va trebui să fie confirmată (sau infirmată) de viitoarele cercetări şi
de către analizele sedimentologice.

După epuizarea aproape completă a nivelului superior al tell-ului Bucşani I


în suprafaţa deschisă cercetării în 1998, am considerat că este absolut necesar să
regândim strategia imediată de cercetare. Aceasta din două motive esenţiale - pe
de o parte, întregirea imaginii asupra ultimului nivel de locuire al tell-ului, mai
ales asupra celui dintâi pol de interes al acestuia, adică zona afectată strict
locuinţelor şi anexelor. Aşa cum se evidenţia cu un alt prilej [10] , nivelul
convenţional denumit N1 are trei zone de dezvoltare stratigrafică (evident
nedisjuncte) - cea efectiv destinată construcţiilor şi spaţiilor aferente exterioare,
din zona centrală a tell-ului, cea reprezentată de deşeurile menajere din sudul şi
vestul primei şi, în cele din urmă, o zonă cvasi-sterilă arheologic din sud-estul,
estul şi nordul movilei, practic, neutilizată în timpul ultimei locuiri. Pe de altă
parte, dar în legătură directă cu cea de mai sus, un alt motiv este viitoarea
reluare a lucrărilor la podul peste Neajlov care, chiar dacă nu ar trebui, vor afecta
cu siguranţă şi cele două cincimi de tell aparent aflate în exteriorul zonei ce va fi
folosită ca groapă de împrumut.

În acest sens, alături de cei 688 m2, am hotărât să deschidem două noi
suprafeţe (fig. 4) - una de 16x8 m, având latura lungă paralelă la 2 m de profilul
magistral existent , iar cea de-a doua de 4x10 m, în continuare, la)(Sβ-B) alţi 2
m, spre luncă (Sγ-C) [11] - pentru a surprinde momentul iniţial de locuire a
grindului şi legătura cu lunca antică.

Format, aşadar, pe depunerea aluvială care îl separă de nivelul intermediar,


nivelul superior al tell-ului cuprinde numai şapte locuinţe, cu anexele şi zonele
menajere aferente (fig. 4). Particularităţile topografice ale movilei exclud
existenţa altor locuinţe. Singurele elemente care mai pot fi descoperite sunt cele
de împrejmuire, dacă există, şi resturile zonelor menajere parţial cercetate.
După solul actual (vegetal), care pe alocuri nu depăşeşte 10 cm grosime,

urmează primul nivel arheologic coerent (numit convenţional N1), alcătuit din

locuinţe incendiate Gumelniţa B1, structuri de combustie exterioare şi spaţiile

menajere contemporane. Disparat şi foarte aproape de suprafaţă s-au descoperit

câteva fragmente ceramice din bronzul timpuriu. Materialul extrem de puţin, însă,

şi faptul că, practic, nu există un nivel coerent arheologic din această perioadă nu

poate să semnifice decât o foarte scurtă locuire postgumelniţeană a tell-ului.

Fig. 4. Planul general al săpăturii arheologice în tell-ul Bucşani I (literele indică


suprafeţele cercetate, liniile punctate reprezintă contururile celor şase locuinţe
cercetate ale nivelului superior, suprafaţa haşurată corespunde gropii de fondare a
aşezării).

Între ceea ce am numit sol actual şi nivelul propriu-zis gumelniţean, căruia


totuşi i l-am atribuit pentru că s-a format şi în dauna lui, a putut fi individualizat
un nivel general de abandon al aşezării. Depăşind evident limitele locuinţelor,
acest strat, din păcate, nu a mai putut fi surprins, confundându-se cu ceea ce îl
acoperă - solul actual. Omogenizarea pedogenetică a unei succesiuni de două sau
mai multe straturi nu este un proces întâlnit doar la Bucşani. Consecinţele sale
apar în mai multe situri, reprezentând o caracteristică cvasigenerală a nivelurilor
superioare din aşezările pluristratificate.

Amprente de frunze Amprente de scânduri


Amprente palmare umane păstrate într-o probă de
incluse în chirpicul folosite la construirea
lut
platformei locuinţei 9 platformei locuinţei 9
Procese de natură fizico-chimică ce au alterat pedogenetic solul sunt, fără
îndoială, aceleaşi care au contribuit decisiv la distrugerea, în numeroase cazuri
totală, a resturilor organice. Ne referim îndeosebi la lipsa oaselor de peşte şi a
resturilor vegetale nearse (teoretic, numeroase într-o aşezare de luncă), dar nu în
ultimul rând şi la raritatea cărbunelui, păstrat în cantităţi mici şi doar sub pereţii
incendiaţi sau între podelelor arse ale locuinţelor gumelniţene. Cele mai multe
dovezi ale utilizării lemnului în construcţie (pari, piloni, scânduri pentru podele)
sunt amprentele, de altfel foarte numeroase, păstrate în sedimentul folosit la
construirea pereţilor şi a podelelor. Friabilitatea accentuată a oaselor de mamifere
şi diminuarea numărului lor spre suprafaţă pot fi puse pe seama aceluiaşi
fenomen.

Din punct de vedere structural şi compoziţional, în cadrul ultimului nivel de


locuire gumelniţeană se individualizează trei zone de interes (evident, nu
disjuncte), care corespund, foarte probabil, necesităţilor interne de organizare a
spaţiului aşezării.
În primul rând, este vorba de zona centrală a tell-ului destinată efectiv
locuirii, unde se concentrează cele şapte locuinţe incendiate descoperite
(Loc1=Loc7, Loc2, Loc3, Loc4, Loc9, Loc11 şi Loc12), o anexă (Loc5) şi o vatră
exterioară (C18). Toate ansamblurile arhitectonice au axul lung orientat
aproximativ E-V sau N-S, cu suprafaţa variind între 22 m2 (Loc9) şi 77 m2 (Loc4).
Diferă, în schimb, destul de semnificativ, soluţiile arhitectonice alese pentru
fiecare în parte. Avem în vedere existenţa a două tipuri de locuinţă.

Detaliu al platformei locuinţei L9 (se


Soclu tronconic din chirpic, adăpostit
Platforma din lut a locuinţei L9 observă unul din butucii care a
de o "cutie" din lut
perforat platforma)
Primul dintre acestea este cel cu spaţiul interior amenajat (podeaua) şi cu
pereţii construiţi direct pe sol (Loc2 şi Loc3), eventual, după incendierea
prealabilă a vegetaţiei (Loc2). Pereţii, păstraţi foarte puţin în elevaţie (5-12 cm) şi
nu pe întreaga lor lungime, au fost construiţi în clasica tehnică a paiantei - dintr-o
structură de rezistenţă lemnoasă alcătuită din pari înfipţi în pământ şi o dublă
împletitură, orizontală şi apoi verticală, totul fiind acoperit cu sediment preparat
(amestecat cu păioase tocate). O menţiune în plus este necesară pentru această
locuinţă - este una dintre cele două locuinţe compartimentate (printr-un perete ce
păstrează locul de trecere dintre camere) şi, de asemenea, alături de Loc9 şi
Loc11, beneficia, exceptând vetrele, de amenajări interioare din lut. Peretele
interior al Loc2 este construit diferit faţă de cei portanţi, exteriori. Complexul
constructiv în discuţie a fost realizat din două componente verticale din sediment
nisipos amestecat cu păioase tocate, spaţiul dintre ele fiind apoi umplut cu
material şi sediment din aşezare (antropic). Cele trei elemente, deşi au împreună
18-21 cm grosime, nu puteau face parte cu eficienţă din structura de rezistenţă a
locuinţei, ci erau menite numai la a realiza o compartimentare interioară. Spaţiul
considerat de noi ca fiind cel ce făcea legătura între cele două încăperi are o
lungime de 1.29 m. Pe axul peretelui, în această zonă şi în imediata sa vecinătate
nordică, s-au păstrat trei amprente de picior uman, ceea ce argumentează în plus
existenţa unui spaţiu liber.

Reconstituire artistică a uneia dintre locuinţele suspendate pe butuci


Cel de al doilea tip de locuinţă individualizat (Loc1=Loc7, Loc4, Loc9 şi
Loc11) este în principal caracterizat de existenţa unui gol între sol şi spaţiul
interior amenajat, platforma. Cu alte cuvinte, locuinţele acestei categorii erau
uşor supraînălţate pe un postament din sediment nisipos şi lemn (sau doar din
lemn - Loc1=Loc7) completat cu şiruri mai mult sau mai puţin paralele de piloni
(butuci) scunzi (12-16 cm), neîngropaţi, plasaţi în interiorul suprafeţei închise de
postament. În cazul Loc1, piloni de dimensiuni semnificative (diam. de 25-35 cm)
reprezentau elementul esenţial al postamentului. O reţea complexă de scânduri şi
un strat din sediment nisipos preparat completează etapa constructivă [12]
anterioară ridicării pereţilor. În majoritatea cazurilor, aceştia, neavând o structură
lemnoasă de rezistenţă, vor fi fost construiţi într-o variantă a tehnicii ceamurului.
Grosimea lor nu o putea depăşi pe cea a postamentului, din raţiuni evidente, şi,
de asemenea, pereţii nu puteau suprapune o refacere a podelei, acţiune
gospodărească ulterioară momentelor iniţiale ale construcţiei. Putem astfel estima
o grosime de 23-28 cm, având în vedere tocmai dimensiunile postamentelor şi ale
amprentelor în negativ. Loc9, Loc11 şi, parţial, Loc4 prezintă un element în plus –
aşa-numitul vid sanitar, un spaţiu obţinut prin excavarea suplimentară a solului.

Vase ceramice depuse dupa dărâmarea intenţionată a


Vas din podul (etajul) L11
bazei unui perete din L11
O variantă tehnică este cea a construirii pereţilor direct pe sol, adosaţi
platformei suspendate deasupra “vidului sanitar” (Loc11). În acest caz,
nemaiexistând limitele impuse de postament, baza pereţilor locuinţei ajunge să
depăşească 0.50 m în grosime. Excepţia a fost, fără îndoială, impusă de faptul că
locuinţa în discuţie avea un nivel – chiar dacă nu putem vorbi de un veritabil etaj,
cel puţin este sigură existenţa unui pod. Cantitatea imensă de vase (cca. 100 – de
diferite dimensiuni) descoperite în acest spaţiu pare să indice nu o încăpere
locuibilă ci, exclusiv, cu rol de anexă gospodărească, pentru stocare. Amprentele
scândurilor tavanului (care erau, implicit, şi ale podului) se păstrau atât în lutul
platformei podului cât şi în sedimentul folosit la prima lutuire a tavanului
parterului. Demn de remarcat este şi faptul că grosimea totală a platformei
podului şi a refacerilor sale succesive (al căror număr variază între cinci şi şapte)
atinge pe alocuri 14 cm. Imensa greutate de sediment, la care se adaugă, fireşte,
cea a scândurilor tavanului şi, de asemenea, cea a eventualilor pereţi ai nivelului
superior, ca şi greutatea întregului acoperiş era preluată nu numai de pereţii
portanţi dar şi de către doi stâlpi masivi interiori, al căror diametru atinge 0.45 m.

Cea de a doua zonă de interes se individualizează în sudul şi sud-vestul


spaţiului acoperit de locuinţe (în sect.17-18 şi 26-27). Cantitea imensă de
ceramică, fragmente inutilizabile de unelte şi resturi osteologice indică un caracter
predominat menajer al acesteia, chiar dacă accesul spre interiorul aşezării era pe
aici cel mai lesnicios. Panta mai puţin accentuată a depunerilor în sudul tell-ului şi
uşoara alungire a acestuia poate fi consecinţa acţiunii de depozitare a deşeurilor
casnice care, uneori, erau, fără îndoială, nivelate.

Avansând spre est, cu începere din estul sect. 26 şi vestul sect. 15,
cantitatea de material arheologic descreşte vizibil, pentru ca în sect. 2-4 şi estul
sectoarelor 5 şi 15 cantitatea de material arheologic descreşte vizibil. Aceeaşi
situaţie este identică şi în cazul nord-estului suprafeţei β, pentru întreaga
suprafaţă γ şi pentru sectoarele 9-10 din suprafaţa α. Avem de-a face cu un
spaţiu nelocuit efectiv şi neutilizat ca zonă de depozitare a deşeurilor menajere
(deci “curat”), format dintr-un sediment nisipos brun-cenuşiu, identic cu cel care
constituie marea majoritate a depunerilor arheologice care alcătuiesc ceea ce am
numit N1.

Partea superioară a scheletului de bour (Bos primigenus) depus la inaugurarea aşezării


Limita netă între spaţiul efectiv locuit, ocupat de locuinţe, şi cel aproape
lipsit, cel puţin macroscopic, de resturi antropice este marcată nu numai de
pereţii estici, nordici şi vestici ai locuinţelor sau ai anexelor lor din această zonă a
tell-ului, dar şi de o groapă de fondare a aşezării. Un bour (bos primigenius)
era depus în ea. Mitul Meşterului Manole pare a fi mult mai vechi decât se putea
bănui. În orice caz, această groapă reprezintă un element de demarcaţie între
două spaţii ce s-au bucurat de un tratament diferit – interiorul de exteriorul
imediat al zonei efectiv locuite, separând pe verticală de această dată, ca prim
element stratigrafic păstrat din evoluţia ultimului sat de pe tell, şi nivelul
intermediar de locuire de cel din urmă.

Piesă antropomorfă (?) depusă într-un Piesă de corn depusă în gardină Piesă de aur (saltaleone) depusă
cuptor la refacerea vetrei locuinţei 2 într-un cuptor
În acelaşi context trebuie să amintim suma tuturor actelor de consecraţie şi
reconsecraţie pe care le întâlnim în cazul tuturor vetrelor şi cuptoarelor cercetate
în proporţie de cel puţin 50% - fie la iniţierea realizării unei vetre sau a unui
cuptor, fie la o refacere de amploare a unei asemenea instalaţii de combustie se
depuneau la baza acestora una sau mai multe piese. Dacă semnificaţia depunerii
în sine poate fi sesizată şi asimilată cu ceea ce presupune o consecraţie, mai dificil
de explicat este marea varietate a pieselor depuse sau, mai mult, a combinaţiilor
de piese. Varietatea pieselor este dată nu numai de materialul din care erau
confecţionate (lut, os, corn, silex, piatră, aur) dar, mai cu seamă, de tipul în sine
de obiect – figurină antropomorfă, lamă, percutor (piatră de amnar ?), şlefuitor,
săpăligă, obiect de podoabă.

***

Economia aşezării

Nu vom detalia aici probleme de economie sau viaţă cotidiană. Prezentarea


generală pe care am avut-o în vedere ni se pare suficientă în acest moment al
cercetării. În general, este cunoscută fireasca înclinaţie a comunităţilor
gumelniţene de a exploata oportunităţile oferite de mediul înconjurător, de la
materia primă de orice tip, până la resurse de origine animală. Nu trebuie să mire
admirabilele cunoştinţe tehnice şi de orice altă natură care alcătuiau zestrea
absolut necesară supravieţuirii în condiţii nu întotdeauna favorabile. Faptul, de
exemplu, al alegerii stejarului pentru elementele de rezistenţă ale locuinţelor
indică deplina cunoaştere a calităţilor acestui arbore – duritate şi densitate, care
confereau durabilitate evidentă construcţiilor. Fructele sălbatice, rădăcinile
comestibile, lemnul necesar construcţiilor dar şi nevoilor cotidiene (combustibil,
materie primă pentru mobilier şi ustensile, diferite împletituri), scoicile, racii,
peştii scăpaţi în alveolările luncii după inundaţii erau tot atâtea produse care
puteau fi lesne utilizate.

Faptul că aproape 40% dintre resturile osteologice [13] descoperite în


nivelul superior al tell-ului aparţin unor mamifere sălbatice nu presupune
neapărat că locuitorii ultimului sat de la Bucşani aveau vânătoarea printre
principalele lor îndeletniciri – numeroase sunt cazurile când animalele vânate erau
fie cele care atentau la integritatea fizică a locuitorilor aşezării sau a turmelor lor
(ursul, lupul, chiar vulpea, pisica sălbatică, jderul şi bursucul), fie fac parte dintr-o
categorie a căror resturi osteologice pot ajunge accidental [14] în săpătura
arheologică (cârtiţa, ariciul). Erau preferate animalele de talie mare - cerbul,
bourul, calul sălbatic, mistreţul.

Pe de altă parte, faptul că nu am descoperit nici o sămânţă de cereală sau


altă plantă cultivată şi nici resturi ihtiologice, nu implică nepracticarea agriculturii
(oricum atestată cel puţin de amprentele de pleavă şi paie conservate în chirpici)
sau a pescuitului [15] .

În strategia alimentară a comunităţii gumelniţene de la Bucşani creşterea


animalelor pare să joace un rol important. Animalele crescute cu predilecţie sunt
bovinele, fiind urmate de porcine şi ovicaprine (acestea se găsesc într-un procent
mic).

***

Ultimului sat de pe tell-ul Bucşani I

O ultimă menţiune care ni se pare demnă de a fi aici amintită priveşte


sfârşitul ultimului sat de pe tell-ul Bucşani I. Toate locuinţele cercetate până în
prezent (şase din cele şapte) au fost incendiate. Există câteva trăsături comune
care ne conduc spre o ipoteză aparent paradoxală. În primul rând, înaintea
incendiului toate casele au fost golite de unelte – există extrem de puţine piese
descoperite în locuinţe şi majoritatea lor se înscriu în categoria deşeurilor de
debitare a silexului, deci nu sunt unelte. Majoritatea ceramicii care poate fi
atribuită uneia sau alteia dintre locuinţe nu se afla, aşa cum ar fi fost firesc, pe
podea, ci era depusă pe resturilor pereţilor prăbuşiţi [16] . Mai mult, există cazuri
când se poate evidenţia fără discuţie intenţionalitatea dărâmării a chiar bazei
pereţilor (Loc4 şi Loc11) şi o succesiune de operaţiuni care au strictă legătură
directă cu incendiul. După prăbuşirea de la sine a acoperişului şi părţilor
superioare ale pereţilor ca urmare a acţiunii focului ceea ce rămânea în picioare
era dărâmat intenţionat când încă ruinele erau fumegânde (deci fierbinţi – faptul
că toate vasele ceramice sunt arse secundar la roşu este un argument
arhisuficient), pentru ca apoi peste întreaga masă de chirpic să fie depuse
intenţionat (şi aparent cu grijă pentru că nu există cazuri de împrăştiere datorate
unui impact deosebit) vase de mărimi şi forme diferite.

În plus, la toate locuinţele cercetate, fără excepţie, există cel puţin două
focare de incendiu. Dacă unul, în general, poate fi pus în legătură cu zona vetrei
interioare (unde trebuie să fi existat o cantitate sificientă de combustibil), celălalt
nu este exclus a reda cu mai multă claritate intenţionalitatea. Intensitatea
deosebită a focului care a mistuit cele şase locuinţe cercetate, demonstrată cel
puţin de transformarea majoritară a chirpicului pereţilor în zgură şi de deformarea
vaselor din interiorul caselor, credem că poate fi pusă pe seama unui incendiu
controlat (cu tiraj) şi cu aport suplimentar de material lemnos altul decât cel al
structurii de rezistenţă, al platformei sau acoperişului. De altfel, lemnul învelit în
lut nu putea arde, firesc, cu flacără, deci nu putea degaja o temperatură foarte
mare.

Rămâne ca cercetările viitoare să confirme (sau să infirme, de ce nu?)


această ipoteză a intenţionalităţii incendierii ultimului sat de la Bucşani. Exemple
etnografice care reproduc evenimente similare sunt numeroase.

***

Ceramica

Complexul ceramic al nivelului superior de la Bucşani este extraordinar de


unitar.

Fragmente ceramice pictate


Pasta folosită la realizarea vaselor este una extrem de nisipoasă - acest fapt
ne conduce la ideea utilizării directe chiar în stare umidă, fără nici un tratament
deosebit, a depozitelor naturale, aluvionare, care, fără îndoială, erau numeroase
pe malul, în lunca inundabilă şi în terasele Neajlovului (de altfel, au fost
identificate zone de-a lungul actualului curs al râului şi în terasa sa stângă care s-
ar fi putut constitui în cariere de lut pentru comunitatea eneolitică). Deosebirile
care există în ceea ce priveşte calitatea pastei diferitelor tipuri de vase rezidă din
tipul de depozit natural utilizat ca sursă de materie primă. Spre deosebire de alte
aşezări gumelniţene, nu există ceea ce îndeobşte se numeşte ceramică fină. Avem
astfel de-a face cu o pastă care conţine foarte mult nisip fin şi mediu,
omogenizată, evident, natural, care se poate încadra în aşa-numita categorie a
pastei "intermediare" din alte aşezări. Aceasta reprezintă aproximativ 40-45% din
întreaga cantitate de ceramică a primului nivel de la Bucşani. În foarte puţine
cazuri (sub 2%) s-a adăugat în acest tip de pastă, înainte de modelare, o
cantitate redusă de pleavă şi/sau paie tocate. Este greu de crezut totuşi ca
întâmplarea să fi jucat vreun rol în realizarea acestui amestec care apare şi în
cazul unor figurine antropomorfe şi zoomorfe – de aceea ne putem gândi la o
destinaţie oarecum specială a recipientelor realizate din acest tip de pastă. În
stadiul actual al cercetărilor este însă dificil de a spune mai multe. Cert
deocamdată este faptul că pasta "intermediară" cu resturi de păioase în
compoziţie era folosită numai la realizarea vaselor cu deschidere mare, de tipul
străchinilor şi a castroanelor de mari dimensiuni. Formele de vase confecţionate
din această categorie de pastă sunt de dimensiuni mai ales mici şi medii, chiar
dacă există şi o serie de vase de mari dimensiuni – întreaga gamă tipologică a
ceramicii primului nivel cunoaşte acest tip de pastă. Pe măsură ce cresc
dimensiunile vaselor descreşte procentul celor realizate din pastă "intermediară".

Pasta majoritară, care a fost folosită la confecţionarea a aproximativ 60%


din numărul total al vaselor celui dintâi nivel, este cea aşa-numită "grosieră". Este
de fapt vorba tot de surse naturale, constituite din argile nisipoase, uneori şi cu
un conţinut variabil de pietriş. Spre deosebire de alte cazuri, pasta "grosieră" de
la Bucşani nu conţine alte adausuri – fragmente ceramice pisate, pleavă sau
altceva. Credem că acesta este încă un argument în favoarea existenţei unor
surse naturale exploatate direct, a căror materie primă, pentru a se preta la
modelare şi ardere, nu mai necesita prezenţa degresanţilor. După cunoştinţa
noastră, este singura aşezare gumelniţeană care utiliza într-o astfel de manieră
categorică posibilităţile oferite de mediu.
De regulă, pasta "grosieră" era folosită la realizarea vaselor de mari
dimensiuni, globulare, piriforme sau simplu-bitronconice, dar există, de exemplu,
şi vase miniaturale confecţionate din acelaşi material. Trebuie remarcată o
situaţie, credem noi extrem de importantă - formele vaselor miniaturale care sunt
realizate din pastă "grosieră" sunt numai cele care au fost confecţionate din acest
tip de pastă în mărime uzuală. De exemplu, pe de o parte, străchinile şi
castroanele, exclusiv realizate din pastă "intermediară", au fost miniatural
reproduse numai din pastă "intermediară", iar pe de altă parte, vasele
cvasicilindrice care au fost confecţionate numai din pastă "grosieră" sunt
reproduse miniatural exclusiv din acelaşi material.

Vas cu decor incizat Vas decorat cu benzi cu impresiuni


Decorul ceramicii primului nivel de la Bucşani se încadrează în ceea ce se
cunoaşte despre Gumelniţa B1, ca sumum tipologic, fiind reprezentat de incizii şi
impresiuni, caneluri, elemente plastice şi pictură.

Decorul incizat este cel mai adesea neorganizat, constând în general din
ansambluri necoerente de linii fin incizate (semănând cu simple zgârieturi) care
formează benzi sau spaţii vag triunghiulare şi trapezoidale (uneori acoperite total
sau parţial de o culoare roşie) întotdeauna în asociere cu decorul plastic. În
cazurile când incizia participă independent la realizarea decorului, în general,
geometric, liniile care formează motivele sunt profunde nu doar superficiale ca în
celelalte situaţii.

Întotdeauna decorul plastic este asociat cu cel incizat sau imprimat.


Neinsistând aici asupra multor detalii, ne limităm la a remarca numai faptul,
foarte rar în alte aşezări, că decorul plastic realizat din barbotină nu există.
Calitatea pastei, omogenizată natural, şi arderea neoxidantă au permis ca
etanşeizarea vaselor să fie realizată numai printr-o bună netezire a suprafeţelor
acestora. Ca urmare, barbotina şi-a pierdut rolul. Ceea ce în alte situri
gumelniţene era realizat din barbotină (mai cu seamă aşa-numitele vârci şi
proeminenţele) aici sunt realizate direct din pasta vasului, sunt organice.

Canelura, foarte rar asociată cu un alt element decorativ şi doar cu incizia


neregulată organizată în benzi late, este cea caracteristică fazei B1 a culturii
Gumelniţa – lată (uneori având până la 1,5 cm) şi profundă dispusă orizontal şi
foarte rar oblic, mai cu seamă la partea superioară a vaselor piriforme de mari
dimensiuni. Suprafaţa acestora este în toate cazurile foarte bine netezită, chiar
lustruită.
Fragment ceramic pictat cu alb Fragment ceramic pictat cu roşu şi grafit
La realizarea decorului pictat participă albul, roşul, negrul şi grafitul. Primele
două sunt întotdeauna pictate după arderea vaselor, ceea ce a şi contribuit la o
conservare adesea nesatisfăcătoare a motivisticii. Singurele motive pictate de
sine stătătoare sunt cele realizate din grafit. Negrul, inexistent sau rar întâlnit în
alte aşezări, este aici destul de frecvent în cadrul ceramicii pictate, dar nu putem
vorbi de o veritabilă participare la realizarea decorului. Cele cca. 20 de fragmente
ceramice care păstrează culoarea neagră provin din vase tronconice "grosiere"
pictate numai la interior în benzi late sau chiar simple pete. Se poate constata în
cadrul complexului ceramic analizat aici preliminar utilizarea culorii roúii în
asociere cu decorul incizat, atunci când este utilizată pentru acoperirea câmpului
decorativ delimitat de liniile incizate sau în asociere cu culoarea albă şi, în foarte
rare cazuri şi numai pentru ceramica "intermediară", în asociere cu grafitul. Albul
este folosit atât în incrustaţie (deci asociat cu incizia) sub forma unei substanţe
păstoase, cât şi independent, realizându-se motive liniare. Ca şi în cazul roşului şi
chiar, uneori, a grafitului, starea de conservare a acestei proceduri picturale este
departe de a fi satisfăcătoare. De remarcat că cel mai bine s-au păstrat albul
incrustat şi negrul vopsit în interiorul vaselor – o necesară analiză chimică ar
putea conferi detalii asupra naturii coloranţilor, vegetali sau animali, din care s-au
confecţionat vopselurile.

Alături de o analiză tipologică detaliată a formelor şi decorului ceramicii


gumelniţene de la Bucşani, care este în pregătire, trebuie realizate o serie de
necesare analize micromorfologice şi chimice pentru o cât mai exactă cunoaştere
a surselor imediate de materie primă, a constituenţilor microscopici ai pastei, a
arderii şi naturii intime a adausurilor decorative. Capacităţile financiare rămân,
însă, deocamdată, departe de atingerea acestor obiective.

Plastica

Plastica este încă în studiu – de aceea, ceea ce vom expune în aceste


rânduri nu este decât rezultatul unei analize absolut preliminare. În totalitatea sa,
fie antropomorfă, fie zoomorfă, plastica este fragmentară. Mai mult, marea
majoritatea a acestor fragmente a fost descoperită în zonele de deşeuri menajere,
ceea ce indică un anumit tratament postutilizare, oarecum în contradicţie cu
probabila folosire a figurinelor, cel puţin a celor antropomorfe, în "scopuri cultice".
Dacă aceasta este realitatea, pare că odată cu încetarea atribuţiilor de natură
"cultică", figurinele s-au bucurat de un tratament similar cu cel al altor categorii
de obiecte.
Protomă antropomorfă de pe toarta unui vas de
Figurină feminină fragmentară
dimensiuni apreciabile
Trebuie remarcat faptul că majoritatea fragmentelor de figurine
antropomorfe prezintă urmele nu a unori spargeri accidentale ci a unor rupturi,
cel puţin aparent, intenţionate. De asemenea, la nivelul actual al analizei, trebuie
să amintim faptul că inventarul nici unei locuinţe nu conţinea plastică, aceasta
fiind în concordanţă cu lipsa cvasitotală a inventarului de altă natură decât
ceramica.

Alături de piese absolut tipice care sunt frecvente în majoritatea aşezărilor


gumelniţene, plastica antropomorfă din lut ars include o serie de capete mobile,
omogene tipologic şi foarte realist executate. Din păcate, a fost descoperit un
singur fragment al unui vas antropomorf, de tipul adorant.

Surprinzător, în primul nivel al tell-ului de la Bucşani a fost descoperită o


singură figurină din os, tip de piesă relativ frecvent în alte situri. Piesa în discuţie
este, de asemenea, unica figurină descoperită într-o locuinţă (Loc11) - deosebită,
aceasta din urmă, nu numai prin prezenţa în inventarul său a figurinei din os, ci şi
prin cantitatea imensă de vase ceramice (peste 100 în numai cei 10 m 2 cercetaţi),
de unelte (inexistente în celelalte locuinţe) sau de alte elemente de plastică
antropomorfă nedescoperite în suprafeţele anterior cercetate.

Coarne de taur modelate în lut


Plastica zoomorfă, deşi realistă şi foarte bine executată, este totuşi
grosolonă şi slab arsă, conferindu-i o calitate îndoielnică.

Uneltele. Podoabe

Arheologie experimentală

Piese din silex înmănuşate în lemn, respectându-se elemente


Daltă din gresie prinsă în mâner
traseologice
Materialul litic cioplit analizat [17] este deosebit prin componenţa numerică
a categoriilor delimitate. Faptul că există un mare număr de produse de debitaj
duce la concluzia că prelucrarea materialului litic cioplit se desfăşura în aşezare.
Numărul mare al lamelor brute folosite ca unelte indică faptul că acestea
corespundeau şi astfel necesităţilor comunităţii gumelniţene.

Gratoarele reprezintă o categorie numeroasă de unelte în cuprinsul mai


multor inventare litice; o particularitate a celor descoperite la Bucşani - La Pod
este existenţa multor gratoare carenate şi a celor de formă rotundă.

Arheologie experimentală

Piese din silex înmănuşate în lemn, respectându-se elemente traseologice


O altă particularitate a acestor unelte o dau dimensiunile suporturilor lor;
dacă lamele retuşate au din punct de vedere metric caracteristici medii, peste
45% dintre gratoare au fost realizate pe suporturi lungi , late şi peste media de
grosime.

Tehnologic au fost observate pe trei fragmente de lamă caracteristicile unui


alt tip de percuţie –percuţie moale (tandră). Rămâne ca cercetările viitoare să dea
răspunsul acestei ipoteze.

Topor de os Fusaiolă (?) din cap femural


Din păcate, despre piesele de acest tip aparţinând nivelului superior al tell-
ului de la Bucşani nu se pot spune foarte multe lucruri. Cu excepţia a două
săpăligi din corn relativ bine păstrate (deşi stricate din vechime în urma utilizării)
şi a câtorva şlefuitoare din astragale de ovicaprine, toate celelalte sunt extrem de
corodate şi fragmentare. Această stare de fapte se înscrie în fenomenul amintit în
câteva rânduri mai sus, de distrugere şi compromitere a tuturor resturilor
organice, de la cărbune şi lemn nears la oase de peşte sau de mamifere. Câteva
împungătoare şi dăltiţe din os sau retuşoare şi mânere din corn pot fi luate în
considerare. Atrage în plus atenţia un pandantiv fragmentar din defensă de
mistreţ - datorită calităţii materialului folosit este piesa cel mai bine păstrată
dintre cele realizate din materii dure animale. Gradul de conservare a acestor
unelte sporeşte pe măsură ce creşte adâncimea de cercetare – astfel, în nivelul 2
al tell-ului calitatea materialului osteologic este mult superioară.

Un studiu detaliat privind industria osului şi cornului, aflat în pregătire, va


aduce noi elemente de discuţie.
Amprente ale mânerului din fibre
Ac din aramă cu cap romboidal
Daltă din cupru vegetale (?) ale unui împungător din
aplatizat
cupru
Neaşteptat de mare este numărul pieselor din aramă, dacă avem în vedere
aparenta izolare a aşezării de la Bucşani şi mai cu seamă dimensiunile reduse ale
comunităţii de aici (cea care a determinat acumularea stratigrafică a ultimului
nivel arheologic – N1). Toate acestea au fost descoperite în zone exterioare
locuinţelor, unele chiar în spaţiile destinate deşeurilor casnice. Nu credem că este
vorba de aruncarea lor la gunoi ci, pur şi simplu, de pierderea lor.

Varietatea şi numărul mare indică nu numai o comunitate prosperă ci şi


una care avea legături la distanţă. Aceste relaţii sunt argumentate şi de un
fragment de râşniţă din şist verde dobrogean dar mai cu seamă de descoperirea
unui saltaleone din aur. Această piesă, deşi de foarte mici dimensiuni (aproximativ
1 cm lungime), aruncă o nouă lumină asupra comunităţii de la Bucşani.
Saltaleone-le a fost descoperit într-un cuptor exterior locuinţei nr.9, prima
construită de noii veniţi, depus fiind într-o unitate stratigrafică neafectată de foc.
Faptul că aceasta este plasată stratigrafic între două faze de utilizare a cuptorului,
acţiunea de depunere a piesei de aur poate fi privită ca o reconsecraţie a
cuptorului. Atari manifestări, aşa cum am amintit, sunt întâlnite şi în cazul altor
"instalaţii" de foc – depunerea unei unelte din corn de cerb la baza vetrei Loc2, cu
ocazia refacerii sale, a unui idol antropomorf din lut ars în cazul vetrei Loc3 şi a
două percutoare din silex în cazul vetrei Loc9.

Fazele următoare ale proiectului de cercetare pluridisciplinară din


microzona Bucşani vor contribui decisiv la conturarea unei imagini cât mai
complete asupra vieţii locuitorilor acestei zone din mileniul 5 î.d.Hr.

* Aportul deosebit al unor studenţi ne-a ajutat, uneori, decisiv în demersul nostru - Academia
de Arte Frumoase - Facultatea de Critica şi Istoria Artei: Dragoş Neamu, Raluca Bem, Oana
Radu; Secţia de Grafică: Iulian Agapie; Facultatea de Istorie Constanţa: Cătălin Pătroi,
Cătălin Lazăr, Sergiu Grigore, Cătălin Nicolae, Laurenţiu Cliante; Facultatea de Istorie
Bucureşti: Dan Bărbulescu, Irina Găluşcă, Ovidiu Năftănăilă, Adina Popa, Andreea Popescu;
Facultatea de Istorie Târgovişte: Daniel Garvăn, Dumitru Chiriac, Elvira Oleinic.

** Componeneţa actuală a colectivului ştiinţific este următoarea - Cătălin Bem (responsabil) -


Muzeul Naţional de Istorie a României Bucureşti, Silvia Marinescu-Bîlcu (consultant
ştiinţific) - Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan" Bucureşti, Traian Popa - Muzeul Judeţean
“Teohari Antonescu“ Giurgiu, Valentin Parnic - Muzeul Dunării de Jos Călăraşi, Carmen
Bem - CIMEC Bucureşti (arheologi), Constantin Haită - Muzeul Naţional de Istorie a
României Bucureşti, Centrul Naţional de Cercetări Pluridisciplinare (micromorfolog,
sedimentolog), Adrian Bălăşescu - Muzeul Naţional de Istorie a României Bucureşti, Centrul
Naţional de Cercetări Pluridisciplinare (arheozoolog), Valentin Radu - Muzeul Naţional de
Istorie a României Bucureşti, Centrul Naţional de Cercetări Pluridisciplinare (arheoihtiolog).

[1] Dat fiind faptul că rândurile noastre sunt găzduite de un "Catalog al culturii Gumelniţa", am
preferat să utilizăm mai multă ilustraţie în expunere, textul însoţitor fiind o reluare a unor texte
mai vechi, completate şi revăzute în funcţie de evoluţia descoperirilor.

[2] O bibliografie selectivă este următoarea: A. Bălăşescu Consideraţii preliminare asupra


faunei eneolitice, în Silvia Marinescu-Bîlcu et alii 1998, p. 99-102; C. Bem Ultimele
descoperiri gumelniţene de la Bucşani (jud. Giurgiu), comunicare susţinută la Sesiunea
Ştiinţifică Anuală Pontica, Constanţa, 5-6 noiembrie 1999; idem Raport arheologic preliminar -
Bucşani, campania 1999, în Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 1999,
Bucureşti 2000, p. 19-20; idem Bucşani - campania 2000, în Cronica cercetărilor arheologice
din România. Campania 2000, Bucureşti, 2001; idem A particular type ofneolithical dwelling.
Unicum or deficiency of conservation?, în Studii de Preistorie 1, 2001, sub tipar; C. Bem, T.
Popa, V. Parnic, Carmen Bem, D. Garvăn, D. Bărbulescu, Irina Găluşcă Cercetări
arheologice pe valea Neajlovului. Consideraţii generale asupra microzonei Bucşani, în Studii
de Preistorie 1, 2001, sub tipar; C. Haită Preliminary considerations on a sedimentary
sampling performed on the eneolithical Bucşani-tell, în Studii de Preistorie 1, 2001, sub tipar;
Silvia Marinescu-Bîlcu, R. Andreescu, C. Bem, T. Popa, M. Tănase Şantierul arheologic
Bucşani (jud. Giurgiu). Raport preliminar. Campania 1998, în AMJTA Giurgiu 3-4, 1997-1998,
p. 93-98; Iulia Tomescu Rezultate preliminare privitoare la flora arborescentă obţinută prin
analiza materialului lemnos provenit din aşezarea eneolitică, în Silvia Marinescu-Bîlcu et alii
1998, p. 107-111.

[3] Am preferat să utilizăm o hartă mai veche (1950) pentru că după anul 1965 transformările
antropice ale văii Neajlovului au alterat ireversibil configuraţia iniţială a luncii.

[4] Redactarea acestor rânduri a fost finalizată înaintea descoperirii tuturor aşezărilor
preistorice. Cu un alt prilej (C. Bem, T. Popa, V. Parnic, Carmen Bem, D. Garvăn, D.
Bărbulescu, Irina Găluşcă Cercetări arheologice pe valea Neajlovului. Consideraţii generale
asupra microzonei Bucşani, în Studii de Preistorie 1, 2001, sub tipar) se discută întreaga
problematică ridicată de toate acestea.

[5] Amplasamentul aşezării coincide în proporţie de cca. 40% cu traseul drumului de legătură
dintre podul peste Neajlov în dreptul satului Bucşani cu DJ 412C. tell-ul va fi însă afectat
integral constituindu-se într-o veritabilă “groapă de împrumut“ pentru construirea rampei
noului drum.

[6] Localnicii îşi amintesc şi astăzi că înainte de transformările produse în lunca Neajlovului
(îndiguiri, desfiinţarea de meandre, stăvilare etc.) cel puţin trei luni pe an aceasta era
inundată.

[7] În sondajul din 1998 nu am surprins decât cca. 3 m 2 din Loc10 iar în campania 2001 a fost
demontată numai partea superioară a "nivelului de distrugere".

[8] În luna iunie 2001 am fost martorul fericit pentru a înţelege mai bine evoluţia tell-ului I de la
Bucşani a unei inundaţii de proporţii (absolut neplăcută pentru localnici). În urma a numai
patru zile de ploi, strângând apele din amonte, Neajlovul a crescut cu 5-6 m, inundând nu
numai lunca (acoperită pentru cca. 30 ore complet de apă) dar şi baza tell-ului în curs de
cercetare.

[9] Faptul, sesizat în sondajul din 1998, că un şanţ care pare a reprezenta un canal aluvial
taie Loc10 şi remaniazã material arheologic (Ctin Haită 2001) poate fi pus în legătură cu
existenţa acestui "val". Acest lucru ar însemna faptul cã prima fază de locuire a tell-ului
cuprinde două etape.
[10] Silvia Marinescu-Bîlcu et alii 1998, p. 96 şi urm.

[11] Suparafaţa totală în curs de cercetare este de 856 m2.

[12] Puţinele determinări antracologice pentru rarele elementele lemnoase păstrate ale
postamentelor indică stejarul, în cazul a trei butuci şi a unei scânduri, şi ulmul pentru o altă
scândură (Iulia Tomescu, Rezultate preliminare privitoare la flora arborescentă obţinută prin
analiza materialului lemnos provenit din aşezarea eneolitică, în Silvia Marinescu-Bîlcu et alii
1998, p. 108 şi urm.).

[13] Mai vechile analize osteologice (A. Bălăşescu Consideraţii preliminare asupra faunei
eneolitice, în Silvia Marinescu-Bîlcu et alii 1998, p. 99-102) au fost completate în urma noilor
descoperiri – evident este faptul că cel puţin procentele trebuie să se schimbe.

[14] Nu mai este, credem, cazul să detaliem faptul că omogenizarea pedogenetică a solului la
partea superioară a tell-ului şi adâncimea mică la care s-au aflat vestigiile face imposibilă
detectarea celor mai multe dintre gangurile de animale.

[15] Şi astăzi pe valea Neajlovului sunt folosite numai metode extrem de simple de pescuit,
inclusiv cu mâna.

[16] Faptul că şantierul arheologic Bucşani nu a dispus o mare perioadă de timp (1998-2000)
de aparate fotografice performante, capabile să reflecte fidel situaţia din teren, nu înseamnă
că realitatea nu este cea înfăţişată de noi. Indiferenţa sau reaua-voinţă nu sunt menite la a
ajuta dezvoltarea cercetării arheologice.

[17] O analiză preliminară a acestuia este în curs de pregătire – Geanina Haită Studiu
preliminar al materialului litic.

[sus]
Civilizaţia Gumelniţa în Câmpia Bucureştilor,
de Vasile Boroneanţ

Noile cercetări arheologice efectuate la Chitila-Fermă confirmă


concluzia cercetărilor mai vechi din arealul bucureştean - de la Vidra, Măgura
Jilavei, Glina, precum şi din alte aşezări omeneşti contemporane din Câmpia
Română.

Chitila-Fermă - Aspecte de săpătură


O condiţie a existenţei movilelor-măguri o reprezintă vecinătatea cursurilor
de ape şi a unor izvoare cu apă potabilă, caracteristice peisajului de luncă şi
crâng, ce ofereau omului un potenţial economic bogat în faună şi floră. Toate
acestea au favorizat dezvoltarea agriculturii datorită solurilor umede şi fertile iar
bogăţia vegetaţiei ierboase a stimulat creşterea animalelor. La aceasta se adaugă
dezvoltarea economiei casnice, în cadrul căreia un rol important l-au avut
prelucrarea silexului, a lutului, olăria, ţesutul, împletitul şi celelalte activităţi
domestice.

Problema nu poate fi înţeleasă în afara încercării de reconstituire a


paleoreliefului de epocă, diferit de cel actual, în care existau şi deschideri de râpe
şi plaje pe albia râului, cu prundişuri şi bolovănişuri, unde omul află rezerva de
materii prime pentru prelucrarea uneltelor din piatră. Existau în peisajul de epocă
sedimente de silex cretacic, provenit din alterările platformei prebalcanice. Alături
de silex se găseau şi rezerve de alte roci, în special gresii (din care se
confecţionau râşniţe folosite la zdrobitul boabelor), calcare sau alte roci din care
se fabricau topoare, brăzdare de plug, obiecte de artă sau de podoabă, greutăţi
pentru plase de pescuit sau arme folosite la vânătoare.

Oasele şi coarnele provenite din consum erau folosite, de asemenea, şi


prelucrate în unelte şi arme. Ca şi osul şi lutul, lemnul era întrebuinţat la
confecţionarea unor obiecte cu diverse funcţii (linguri, blide, polonice etc.) sau a
scheletelor caselor pe care le tencuiau cu lut. Din coaja mlădiţelor arbuştilor se
împleteau vase, coşuri pentru păstrat sau transportat alimente. Un rol important îl
avea prelucrarea fibrelor textile vegetale din care se făceau funii, sfori, fibre
pentru împletit îmbrăcămintea, priponitul animalelor domestice. Din păr de
animale se torceau fibre pentru realizarea laţurilor de prins păsări ori animale
mărunte.

Credem că descoperirile prin săpăturile arheologice efectuate în Câmpia


Bucureştilor de la Măgura Jilava, Glina, Vidra, Chitila-Fermă la care se adaugă şi
alte numeroase descoperiri de mai mică importanţă din acest areal, la care nu ne-
am oprit cu această ocazie, completează în mod fericit tabloul cunoaşterii culturii
Gumelniţa.

Chitila Fermă - Aspecte de să pă tură

Bibliografie:

D. Berciu, Contribuţii la problemele neoliticului în România, în lumina noilor


cercetări, Bucureşti, 1961.

V. Boroneanţ, Manifestări de artă în locuirea neolitică de la Chitila-Fermă, în


Cercetări arheologice în Bucureşti, IV, 1992.

Bosch Ghimpera, Les Indo-Européens, Payot, 1965-1979.

E. Comşa, Neoliticul pe teritoriul României - Consideraţii, Bucureşti 1987.

J. Deruelle, De la Préhistoire...à l’átlantide des mégalithes. Les leçons du


radio-carbon, Paris, 1990.

Georges Dumézil, Les Dieux Souverains des Indo-Européens, Galimard, Paris,


1977.

Vl. Dumitrescu, Arte preistorica in Romania, fino all inizio dell età del Ferro,
Firenze, 1972.

Vl. Dumitrescu, Alexandra Bolomey, Fl. Mogoşanu, Esquisse d’une préhistoire


de la Roumanie, Bucureşti, 1983.

J. Mellaart, Les premièrs civilizations. Villes primitives d’Asie Mineure,


Bruxelles, 1969.

I. Nestor, Fouilles de Glina, Dacia III-IV, 1927-1932, 1933 p. 226-252.

R. Popov, Kodja-Dermenskata moghila pri gr. Sumen, Izvestia, Sofia, VI,


1916-1918, p. 71-155.

Dinu V. Rosetti, Săpăturile de la Vidra, Raport preliminar - Publicaţiile Muzeului


Municipiului Bucureşti, 1934, p. 6-59.

Done Şerbănescu, Nou tip de figurină neolitică. Préhistoire du bas Danube,


Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos, XV, 1997, p. 133-137.

Done Şerbănescu, Modele de locuinţe şi sanctuare eneolitice. Préhistoire du


bas Danube, Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos, XV, 1997, p. 232-251.

M. Petrescu-Dîmboviţa, Raport asupra săpăturilor de la Glina, jud. Ilfov, 1943,


în Raport asupra activităţii ştiinţifice a Muzeului Naţional de Antichităţi în anii
1942-1943, Bucureşti 1944, p. 65-71.

Louis Hourticq, Encyclopedie des Beaux-Arts, Hachette-Paris, 1925.

Fernand Hrazan, Dictionnaire Universal de l’art et des artistes, Paris, 1967.

[sus]
Aspecte ale economiei animaliere la
comunităţile culturii Gumelniţa,
de Dragoş Moise, Valentin Radu, Adrian Bălăşescu

Studii arheozoologice Creşterea animalelor


Vânătoarea Pescuitul
Culesul Bibliografie
Studii arheozoologice

Resturile faunistice (oase de animale, cochilii) descoperite în cursul


săpăturilor arheologice întreprinse în aşezările gumelniţene reprezintă în marea lor
majoritate deşeuri menajere (resturi “de bucătărie”) ale comunităţilor omeneşti ce
au trăit în aşezările respective. Studiul acestor resturi pe de o parte ne oferă
posibilitatea cunoaşterii strategiilor alimentare, a economiei animaliere a
comunităţilor omeneşti, a evoluţiei relaţiei om-animal de-a lungul timpului, iar pe
de altă parte ne permite observarea răspândirii unor specii de animale, extinderea
sau restrângerea arealelor acestora, precum şi modificările anumitor parametri
corporali şi ale taliei (observabile la nivelul scheletului) survenite de-a lungul
timpurilor istorice.

Carapace de broască Valve de scoici de râu într-


Ansamblu de vestigii
Degajarea resturilor ţestoasă de apă (Emys un strat de cenuşă
osteologice dintr-o zona
osteologice (Hârşova tell) orbicularis) provenind din aparţinând unei zone de
menajeră (Hârşova tell)
tell-ul de la Hârşova deşeuri menajere
Creşterea animalelor

Studiile arheozoologice întreprinse pentru 18 aşezări au arătat că, în marea


majoritate a cazurilor, creşterea animalelor constituia principala activitate din cadrul
economiei animaliere a comunităţilor gumelniţene. Acest fapt este dovedit de
predominanţa resturilor osoase aparţinând animalelor domestice. Au fost
identificate speciile: Bos taurus (vita domestică), Ovis aries (oaia), Capra hircus
(capra), Sus domesticus (porcul) şi Canis familiaris (câinele).

În cazul bovinelor domestice, determinarea vârstei la care acestea au fost


sacrificate (pe baza dentiţiei şi sudării oaselor) demonstrează faptul că acestea erau
crescute mai mult în scopuri utilitare (pentru lapte, posibil pentru tracţiune) decât
ca furnizoare de carne, acest fapt fiind ilustrat de raportul între indivizii subadulţi
(imaturi sexual) şi cei adulţi (maturi sexual), aceştia din urmă având o reprezentare
însemnată.

Acelaşi lucru se constată şi pentru ovine şi caprine, aceste animale fiind


exploatate atât pentru carne, cât mai ales pentru produsele lor secundare (lapte,
lână, păr).

Suinele domestice erau crescute în exclusivitate pentru carne. Vârstele de


sacrificare variază în limite largi, nu se observă preponderenţa vreunei clase de
vârstă. Raportul imaturi/maturi sexual variază de la o aşezare la alta. Probabil
suinele domestice erau sacrificate în funcţie de necesităţile alimentare de moment.
Aceste animale trăiau, se pare, într-o stare de semi-sălbăticie, lucru întâlnit mai
ales în cadrul aşezărilor din regiunile cu biotopuri lacustre.

Câinele avea în principal funcţii utilitare (paza locuinţelor şi a turmelor,


însoţitor la vânătoare). Interesant este că în patru aşezări (Borduşani, Hârşova,
Măriuţa şi Vităneşti) a fost pus în evidenţă consumul alimentar al acestui animal, pe
baza inciziilor de dezarticulare şi descărnare prezente pe oase. Utilizarea câinelui în
consum nu pare a reflecta anumite perioade de criză, fiind mai degrabă vorba
despre un obicei alimentar. Pe de altă parte câinele, ale cărui resturi osoase în mod
surprinzător deţin un procent destul de ridicat în cadrul loturilor de la Hârşova şi
Borduşani, putea reprezenta o sursă “ieftină” şi sigură de blană, carnea fiind şi ea,
ulterior, valorificată.
În cadrul animalelor domestice, bovinele au fost cel mai intens exploatate în
13 aşezări: Bucşani, Carcaliu, Căscioarele, Drăgăneşti, Gumelniţa, Lişcoteanca,
Luncaviţa, Măriuţa, Suceveni, Şeinoiu, Tangâru, Vităneşti şi Vlădiceasca.
Ovicaprinele sunt predominante în patru aşezări: Aldeni, Hârşova, Însurăţei şi
Năvodari . Suinele domestice se situează pe primul loc doar într–o singură aşezare,
cea de la Borduşani.

Vânătoarea
Deşi cultivarea plantelor şi creşterea animalelor constituiau trăsături comune
tuturor populaţiilor gumelniţene, se pare totuşi că aceste două activităţi nu
ajungeau să acopere necesarul alimentaţiei zilnice; ca urmare comunităţile
omeneşti din acele timpuri au continuat să apeleze şi la alte resurse de hrană,
oferite de mediul înconjurător.

În acest sens, toate comunităţile gumelniţene practicau şi vânătoarea, mai


mult sau mai puţin intens, în funcţie şi de resursele cinegetice ale mediului
înconjurător. Vânătoarea avea în principal un rol compensatoriu al alimentaţiei
carnate, fiind practicată totodată şi în scopul obţinerii de blănuri, piei, pentru
stârpirea prădătorilor etc.

În aşezările gumelniţene au fost identificate următoarele specii de mamifere


sălbatice: Equus caballus (cal sălbatic), Equus (Asinus) hydruntinus (măgar
sălbatic), Bos primigenius (bour), Cervus elaphus (cerb comun), Alces alces (elan),
Dama dama (cerb lopătar), Capreolus capreolus (căprior), Sus scrofa (mistreţ),
Canis lupus (lup), Vulpes vulpes (vulpe), Ursus arctos (urs), Felis leo (leu), Lynx
lynx (râs), Felis silvestris (pisică sălbatică), Meles meles (bursuc), Lutra lutra
(vidră), Martes sp. (jder), Mustela putorius (dihor), Mustela nivalis (nevăstuică),
Lepus europaeus (iepure), Castor fiber (castor).

Cel mai intens vânate erau copitatele mari: bourul, cerbul, mistreţul, calul,
care furnizau o cantitate importantă de carne. Prezenţa oaselor extremităţilor
membrelor aparţinând acestora denotă faptul că animalele au fost aduse întregi în
aşezare, ceea ce presupune fie că acestea au fost vânate la o distanţă relativ mică
faţă de aşezare, fie că echipa de vânători era destul de numeroasă.

Carnivorele erau vânate mai ales pentru blănuri (carnea fiind şi ea


valorificată), cele mari (ursul, lupul, leul) şi în scopul reducerii acţiunii lor
prădătoare asupra turmelor.
Vânătoarea predomină în cadrul economiei animaliere în patru staţiuni:
Vităneşti, Însurăţei, Carcaliu şi Căscioarele (în această din urmă staţiune în faza B1
a culturii Gumelniţa vânătoarea capătă un rol predominant).
Studiul resturilor mamiferelor sălbatice ne oferă informaţii preţioase privind
paleomediul, peisajul actual dovedindu-se a fi mult modificat faţă de trecut. Astfel,
prezenţa unor specii tipice de pădure în Câmpia Română dovedeşte existenţa unor
importante masive forestiere aici, combinate cu zone de silvostepă şi stepă.
Prezenţa unor specii termofile ca Asinus hydruntinus, Dama dama şi Felis leo
dovedeşte că în perioada eneolitică clima era mult mai caldă decât cea actuală.

Păsările erau şi ele vânate dovadă stând numeroasele specii determinate în


aşezările de la Borduşani, Căscioarele, Hârşova şi Vităneşti. Acestea oferă informaţii
importante asupra mediului din jurul aşezărilor respective, păsările migratoare
putând indica sezonul în care au fost vânate. Păsările erau vânate atât pentru carne
cât, probabil, şi pentru pene, utilizate în diverse scopuri. Ca un element care vine
să completeze imaginea dietei populaţiilor gumelniţene amintim şi descoperirea,
într-o zonă de deşeuri menajere din tell-ul de la Hârşova, a numeroase fragmente
de coji de ouă, provenind de la păsări de talie mare.

Pescuitul

Pescuitul a jucat un rol important în economia comunităţilor gumelniţene,


mai ales a celor din apropierea Dunării şi a cursurilor de apă mari, care furnizau
cantităţi importante de peşte.

Miile de resturi osoase de peşte scoase la iveală de-a lungul campaniilor de


săpături arheologice ne indică importanţa pescuitului şi a consumului de peşte în
cadrul economiilor vechilor comunităţi.

Studiile arheoihtiologice întreprinse începând cu anul 1994 relevă că vechii


locuitori cunoşteau foarte bine atât mediului geografic învecinat (multitudinea de
lacuri şi bălţi dar şi şenalul râurilor şi al fluviului) cât şi biologia principalelor specii
de peşti pescuite. Ei, probabil, profitau de toate condiţiile favorabile capturării unor
mari cantităţi de peşte din timpul unui an. Primăvara în perioada de reproducere
când majoritatea speciilor sunt gregare sau la retragerea apelor după inundarea
luncilor, când indivizii de talie mare se retrag către râu sau spre Dunăre, sau în
perioadele de secetă prelungită când secau bălţile mai puţin adânci concentrând
peştii rămaşi.

Deocamdată nu se pot reconstitui metodele şi tehnicile de pescuit, dar


putem afirma ţinând cont de varietatea dimensională a peştilor, că pescuitul se
realiza de către grupuri specializate, ce dispuneau atât de unelte de pescuit
specializate (ne referim aici la harpoane, plase de pescuit, pripoane), dar şi cu
metode şi tehnici de pescuit rudimentare ce sunt utilizate şi azi în cazuri
asemănătoare (coşul, plase din fibre textile, gardul).

S-au identificat 22 specii de peşti, specii ce se întâlnesc atât în râuri, Dunăre


cât şi în lacurile şi zonele inundabile din luncile lor ca: Silurus glanis (somn),
Stizostedion luciopera (şalău), Esox lucius (ştiucă), Cyprinus carpio (crap), Abramis
brama (plătică), Perca fluviatilis (biban), Alburnus alburnus (oblete), Aspius aspius
(avat), Barbus barbus (mreană), Carassius carassius (caracudă), Leuciscus idus
(văduviţă), Leuciscus cephalus (clean), Tinca tinca (lin), Scardinius
erythrophthalmus (roşioară), Rutilus rutilus (babuşcă), Pelecus cultratus (sabiţă),
Acerina cernua (ghiborţ), Alosa pontica (scrumbie) precum şi sturioni ca Huso huso
(morun), Acipenser guldentstadi (nisetru). Acipenser ruthenus (cegă) şi Acipenser
stellatus (păstrugă). Dintre speciile marine s-a identificat doar Sparus aurata
(dorada).

În urma reconstituirii dimensiunilor (lungime, greutate) ce se încadrează

într–un spectru larg, putem spune că, nu exista un pescuit specializat pentru

anumite specii sau dimensiuni.

Totuşi datorită metodei fine de prelevare a materialului, pe tell-ul de la

Borduşani (jud. Ialomiţa), s-a putut evidenţia într-o zonă de deşeuri menajere,

resturi provenind în mare parte de la craniu, rezultatul probabil al unui proces de

preparare în scopul conservării (uscare, afumare, poate chiar sărare). Ţinând

cont de izolarea geografică a aşezării şi deci posibilitatea redusă de a practica

agricultura, utilizarea metodelor de conservare a peştelui (sursă sigură şi

abundentă de hrană) ni se pare îndreptăţită. Carnea de peşte conservată,

asigura o parte din hrană pe timpul iernii şi putea fi folosită şi în schimburile

comerciale la schimb pentru obţinerea altor produse.

Exploatarea eficientă a peştilor precum şi a tuturor resurselor oferite de

mediu acvatic pare să fie caracteristica dominantă a populaţiilor gumelniţene.

Ca o resursă alternativă de hrană, dar fără o importanţă prea mare, după

cum o dovedeşte puţinătatea resturilor faunistice descoperite, amintim amfibienii

(broaştele), de la care se consumau probabil, ca şi în actual, pulpele picioarelor

dinapoi, şi chelonienii (broaştele ţestoase), de la care se consuma carnea,

carapacea fiind folosită ulterior în scopuri diverse.

Culesul

Culesul. Termenul, folosit îndeobşte pentru a desemna recoltarea

produselor vegetale, a fost împrumutat şi de către arheozoologi, fiind folosit în

mod generic, referindu-se în principal la activitatea de colectare a melcilor şi


scoicilor, pentru consum.

Resturi de moluşte au fost recuperate din multe aşezări gumelniţene.

Cochiliile de melci au o frecvenţă mai scăzută în cadrul materialului faunistic


Dintre melcii tereştri, probabil numai melcul de livadă (Helix pomatia) era de
interes alimentar (fiind consumat şi-n zilele noastre), celelalte specii ajungând
probabil accidental în aşezare. Dintre cei acvatici se pare că a fost consumată
specia Viviparus acerosus. Resturile de scoici au o frecvenţă mai ridicată în toate
siturile analizate, acestea fiind o sursă alternativă de hrană intens exploatată de
unele comunităţi, în sezonul cald, dată fiind şi situarea aşezărilor pe lângă cursurile
de apă. De interes alimentar erau scoicile din familia Unionidae (scoicile de râu –
genul Unio şi de lac – genul Anodonta). Acestea, în Dunăre şi-n aria inundabilă pot
atinge densităţi mari, culesul lor nenecesitând multă energie şi timp. La Borduşani
şi Hârşova s-au descoperit impresionante aglomerări de scoici, acestea erau, se
pare, o importantă resursă complementară de hrană în sezonul cald. În final, se
cuvine să amintim şi descoperirea, în urma setării sedimentului, la Hârşova, de
resturi de raci, ceea ce dovedeşte că şi aceştia constituiau, în sezonul cald, o sursă
alternativă de proteină animală.

Bibliografie:

A. Bălăşescu, inedit, Considerations concernant la faune de Vităneşti (dép.


de Teleorman), comunicare susţinută la Colocviul International “Viaţa pe malul
Dunării acum 6500 ani”, Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti, 13-15
noiembrie 1996.

A. Bălăşescu, Consideraţii preliminare asupra faunei eneolitice, (în cadrul:


Şantierul Arheologic Bucşani (jud. Giurgiu) Raport preliminar. Campania 1998), în:
Buletinul Muzeului “Teohari Antonescu”, anul II–IV, nr. 2-4, 1998, p.99-122.

A. Bolomey, Über die Säugetierfauna der Neolitischen Siedlung von


Căscioarele. Massangaben der Häufigsten Wildtierarten, în: Annuaire Roumain
d`Anthropologie, tome 5, 1968, p. 19-29.

N. Desse-Berset, V. Radu, Stratégies d’échantillonnage et d’exploitation des


restes osseux de poissons pour une approche paléoenvironnementale et
paléoéconomique: l’exemple d’Hârşova Roumanie, (Néolithique final-
Chalcolithique). In: Actes du colloque de Périqueux 1995, Supplément à la Revue
d’Archéométrie, 1996, p. 181-186.

S. Haimovici, G. Dardan, Studiul resturilor de faună provenite din aşezarea


neolitică de la Luncaviţa (jud. Tulcea), în: Materiale şi cercetări arheologice, vol. IX,
1970, p. 127-111.

S. Haimovici, Studiul arheozoologic al materialului provenit din staţiunea


gumelniţeană de la Carcaliu, în: Peuce XII, 1996, p. 377-392

S. Haimovici, Unele probleme arheozoologice privind aspectul cultural


Stoicani–Aldeni din sud–estul României, în: Cercetări Istorice (serie nouă) 17, 1,
1998, p. 283–287.

E. Kessler, E. Gál, inedit, The Neolithic Bird Fauna from South–East Romania,
comunicare susţinută la Colocviul International “Viaţa pe malul Dunării acum 6500
ani”, Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti, 15–15 noiembrie 1996.

D. Moise, inedit, L`etude des vestiges osseux de la faune mammaliènne


decouverte à Hârşova–tell (niveaux Gumelniţa A2, campagnes 1993-1995),
comunicare susţinută la Colocviul International “Viaţa pe malul Dunării acum 6500
ani”, Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti, 13-15 noiembrie 1996.

D. Moise, Mammals, (în cadrul: Archaeological Researches at Borduşani –


Popină (Ialomiţa county) Preliminary Report 1993-1994) în: Cercetări arheologice
X, 1997, p. 112-127.

D. Moise, Studiul materialului faunistic aparţinând mamiferelor, descoperit în


locuinţele gumelniţene de la Însurăţei-Popina I (jud. Brăila), în Istros 9, 2000, p.
171-190.

D. Moise, sub tipar, Despre un lot de faună provenit din nivelurile


gumelniţene din aşezarea de la Şeinoiu (jud. Călăraşi), în Valahica.

D. Moise, sub tipar, Studiul arheozoologic al resturilor faunistice aparţinând


mamiferelor, descoperite în aşezarea eneolitică de la Năvodari, în Pontica.

D. Moise, inedit, Studiul materialului faunistic provenit din aşezarea


eneolitică de la Măriuţa (jud. Călăraşi).

O. Necrasov, S. Haimovici, Etude de le faune de Tangîru, în: Dacia, N.S.,


III,1959, p. 561-570.

O. Necrasov, S. Haimovici, Studiul resturilor de faună neolitică descoperite în


staţiunea Gumelniţa, în: SCIV, tom 17, nr. 1,1966, p. 121-128.

O. Necrasov, M. Bulai, L’elevage, la chasse et la peche durant le neolithique


roumain, în: Actes du VII–e Congres International des Sciences Anthropologiques
et Ethnologiques, Moscova, 3-12 august 1964, vol. 5, 1970, p. 544-556.

V. Radu, Archaeological researches at Borduşani-Popină (Ialomiţa County).


Preliminary report 1993-1994. Pisces, in: Cercetări arheologice X, 1997, p. 96-125.

A. Sárkány-Kiss, F. Boloş, inedit, a - Malacological Aspects of the


Archaeological Excavations in the Neo-Eneolithic Settlement at Hârşova,
comunicare susţinută la Colocviul International “Viaţa pe malul Dunării acum 6500
ani”, Muzeul National de Istorie a României, Bucureşti, 13-15 noiembrie 1996.

A. Sárkány-Kiss, F. Boloş, inedit, b - Investigation of the Malacological


Material of the Neo–Eneolithic Settlement at Borduşani, comunicare susţinută la
Colocviul Internaţional “Viaţa pe malul Dunării acum 6500 ani”, Muzeul Naţional de
Istorie a României, Bucureşti, 13-15 noiembrie 1996.

M. Udrescu, D. Moise, inedit, Studiul arheozoologic al faunei eneolitice


(cultura Gumelniţa) descoperite în tell-ul de la Vlădiceasca (jud. Călăraşi).
M. Venczel, Amphibians and reptiles, (în cadrul: Archaeological Researches
at Borduşani – Popină (Ialomiţa county) Preliminary Report 1993-1994) în:
Cercetări arheologice X,1997, p. 126-127.

Studiu micromorfologic asupra spaţiilor amenajate din


interiorul locuinţelor din siturile neo-eneolitice Hârşova-
tell şi Borduşani Popină

de Constantin Haită

Obiective Podelele locuinţelor


Evoluţia sedimentară a spaţiului de
Durata de utilizare a unei locuinţe
locuit

Obiective

Studiul micromorfologic elaborat pe cele două tell-uri eneolitice a avut ca


scop individualizarea faciesurilor sedimentare ce pot fi observate la scară
microscopică.

Tipologia de faciesuri sedimentare rezultată în urma acestui studiu are rolul


de a ierarhiza acţiunile (izolate sau corelate) ale factorilor antropici şi naturali,
noţiunea de facies fiind adoptată ca o categorie interpretativă ce poate fi strict
delimitată printr-o serie de caracteristici diagnostice.

Acest fapt a făcut posibilă individualizarea spaţiilor situate în interiorul,


respectiv în exteriorul structurilor antropice, chiar şi în situaţii în care elemente
constructive, cum sunt pereţii, conservaţi în multe cazuri în elevaţie, nu se puteau
observa în teren.

Succesiunile sedimentare situate în zonele din interiorul locuinţelor sunt


caracterizate printr-o stratigrafie fină şi complexă. Nivelurile ocupaţionale din
interiorul structurilor de locuire, care în unele situaţii nu ating grosimea de 1 mm,
înregistrează cu acurateţe activităţile umane desfăşurate în cadrul acestor spaţii,
având un caracter primar sau secundar şi prezentând o stare de conservare
excepţională, datorită, pe de o parte, izolării de acţiunea factorilor naturali, iar pe
de altă parte îngropării sedimentare rapide.

Datorită acestui fapt, se poate considera că secvenţele stratigrafice de


construcţie–amenajare-utilizare din interiorul locuinţelor pot constitui unităţi
cronostratigrafice de referinţă pentru evoluţia sitului.

Studiul acestor secvenţe sedimentare are în vedere următoarele probleme:

1. Este posibilă delimitarea, în cadrul unei locuinţe, a unor zone cu


utilizare, respectiv amenajare, diferită?
2. In ce măsură pot fi evidenţiate anumite tipuri de locuinţe şi care este
baza analitică pe care pot fi elaborate comparaţiile dintre locuinţele gumelniţene?

3. Cum poate fi apreciată durata de utilizare a unei locuinţe?

Pentru a încerca să răspundem acestor probleme, este necesar să avem în


vedere două aspecte, pe care le considerăm esenţiale:

1. Modul de amenajare şi utilizare a spaţiului;

2. Ritmul de amenajare a spaţiului locuit.

Podelele locuinţelor

În ceea ce priveşte amenajarea spaţiului, termen utilizat aici cu un sens


mai larg, s-a observat în primul rând faptul că podelele şi lutuielile locuinţelor
gumelniţene din cele două situri studiate sunt realizate fie din sedimente siltice, fie
din sedimente nisipoase fine ce sunt, în majoritatea cazurilor studiate, amestecate
cu fragmente vegetale (paie şi pleavă). Gradul de preparare al acestui amestec nu
a indicat, până în prezent, o relaţie evidentă cu modul de amenajare şi utilizare
ulterioară a locuinţei. Există locuinţe ale căror podele prezintă atât faciesul de
preparare mai elaborată, cât şi faciesul de preparare mai puţin îngrijită, pe
parcursul unei evoluţii unitare a spaţiului.

De asemenea, nu toate podelele locuinţelor gumelniţene studiate sunt


construite pe un pat de amenajare ce include, de regulă, fragmente de chirpici din
distrugeri, fragmente centimetrice de calcar şi fragmente ceramice.

Amenajarea locuinţelor din cele două situri studiate este realizată prin
lutuieli constituite din sediment brut şi din amestec cu coprolite de ierbivore
(situaţie întâlnită în situl Borduşani Popină).

O categorie deosebit de importantă de amenajare a spaţiului din interiorul


locuinţelor este reprezentată de cuverturile vegetale şi, într-un singur caz (situaţie
întâlnită în situl Hârşova-tell), de o cuvertură organică realizată, probabil, din piei
de animale.

În ceea ce priveşte utilizarea spaţiului amenajat, aceasta poate fi


exprimată fie prin acumulări organice, de cărbune şi cenuşă sau minerale, fie prin
unităţi de compactare şi dezagregare a solului construit prin pasaj repetat.

Cercetările de micromorfologie a solurilor au evidenţiat faptul că în cadrul


unui sol construit pot fi individualizate trei unităţi distincte (T. Gé et al 1993 ), ce au
fost observate şi în cadrul succesiunilor sedimentare studiate pe siturile Hârşova şi
Borduşani:

- o unitate bazală, denumită pasivă, caracterizată prin conservarea


structurii iniţiale a unităţii sedimentare;
- o unitate mediană, caracterizată printr-o uşoară compactare, exprimată
printr-o microstructură tabulară;

- o unitate superioară, denumită activă, caracterizată printr-o importantă


compactare şi dezagregare, ca şi printr-o acumulare de constituenţi antropici foarte
fini, prezentă chiar în cazul unor spaţii foarte bine întreţinute sau în cazul spaţiilor
protejate prin cuverturi.

Importanţa acestor observaţii rezidă în faptul că fac posibilă determinarea


fazelor de evoluţie (construcţie, amenajare, utilizare) a unei podele care, în
contextul unor secvenţe stratigrafice continue, permit diferenţierea fazelor de
amenajare de fazele de refacere a podelelor.

Stabilirea acestor faze de evoluţie a spaţiului amenajat permite, în primul


rând, aprecierea ritmului de amenajare şi utilizare a locuinţei.

În ceea ce priveşte caracterizarea unei locuinţe, în funcţie de elementele pe care le


luăm în discuţie, aceasta se bazează pe reconstituirea activităţilor umane ce pot fi
presupuse că au determinat formarea succesiunii sedimentare.

Evoluţia sedimentară a spaţiului de locuit

Metoda pe care o propunem pentru un studiu sistematic al acestor secvenţe


cronostratigrafice constă dintr-o diagramă binară în care, pe axa absciselor, sunt
reprezentate tipurile de faciesuri sedimentare identificate, iar pe axa ordonatelor
grosimea normală medie a fiecărei unităţi sedimentare în parte (Figura 1: Diagramã
binarã reprezentând evoluţia secvenţialã a spaţiilor din interiorul locuinţelor
gumelniţene cercetate).

Faciesurile sedimentare reprezentate sunt grupate corespunzător fazelor de


construcţie, amenajare şi utilizare a spaţiului.

Diagrama rezultată prin proiecţia punctelor corespunzătoare celor două


valori exprimă, pe de o parte, evoluţia sedimentară a spaţiului locuit, iar pe de altă
parte, intensitatea ritmului de amenajare, respectiv inversul acestuia, durata de
utilizare.

Pe diagrama obţinută pentru succesiunile sedimentare studiate până în


prezent se observă în primul rând faptul că există, atât pentru situl Hârşova-tell,
cât şi pentru Borduşani Popină, o diversitate de situaţii, ce pot fi grupate în patru
grupe majore.

1. Zone cu amenajare continuă prin lutuieli şi cuverturi vegetale, respectiv


organică în una din situaţiile de la Hârşova. Aceste zone nu prezintă compactare şi
dezagregare evidentă şi nici un indiciu al unor activităţi antropice. Aceste spaţii au
fost interpretate ca zone amenajate destinate odihnei (în timpul nopţii).

Menţionăm că acestea prezintă în 2 din cele 5 situaţii studiate 1 sau 2


refaceri ale podelei.
2. Zone caracterizate prin prezenţa, în mod repetat, a unităţilor de
compactare-dezagregare a solului construit, fără să se observe niveluri
ocupaţionale bine definite.

Cazul studiat prezintă lutuieli şi refaceri ale podelei, spaţiul fiind bine
amenajat şi întreţinut. Aceste zone au fost interpretate ca zone de pasaj.

3. Zone ce pot fi atribuite unor arii aflate în relaţie cu activităţile cotidiene


de preparare a hranei.

Situaţia întâlnită la Hârşova nu prezintă amenajări de tipul lutuielilor sau


cuverturilor, ci numai 2 faze de refacere a podelei.

Situaţia întâlnită la Borduşani poate reprezenta o zonă mixtă, de pasaj şi


de activitate (s.s.), şi prezintă lutuieli din silturi fine, fără a avea faze de refacere a
podelei.

4. Zone ce corespund unor acumulări minerale in situ ce pot fi atribuite


unor activităţi de preparare a ceramicii, a ocrului, de utilizare a râşniţelor, etc.

Situaţia întâlnită la Borduşani este reprezentată printr-o acumulare de ocru


în condiţii umide asociată unor niveluri argiloase acumulate, de asemenea, prin
remaniere hidrică de energie scăzută.

Încercând să sintetizăm aceste prime observaţii, putem afirma faptul că


studiul micromorfologic permite individualizarea zonelor cu diferite moduri de
amenajare, ce sunt în relaţie cu utilizarea diferenţiată a spaţiului, în cadrul aceleiaşi
locuinţe.

Pe de altă parte, există situaţii în care spaţiul amenajat a putut avea o


destinaţie bine precizată.

Durata de utilizare a unei locuinţe

În ceea ce priveşte durata de utilizare a unei locuinţe, putem considera, ca


ipoteză de lucru, faptul că variaţiile de textură ale unităţilor de amenajare din
sediment brut pot sugera alternanţe sezoniere aflate în relaţie cu episoadele de
creştere a nivelului şi energiei hidrodinamice a Dunării, respectiv a granulometriei
sedimentelor acumulate în zonele de câmpie aluvială.

S-a observat că nivelurile de construcţie şi amenajare prezintă


caracteristicile diagnostice specifice unei preparări şi depuneri în stare umidă, ceea
ce ar putea sugera, eventual, că sedimentele erau prelevate din zonele de câmpie
aluvială.
Un alt element care nu poate fi precizat în prezent este dacă prezenţa
cuverturii organice realizate, probabil, din piei de animale, în cadrul unei secvenţe
cu niveluri de amenajare prin cuverturi vegetale, poate indica un sezon de iarnă.

Şi, nu în ultimul rând, studiul variaţiei condiţiilor de mediu în care au


evoluat spaţiile amenajate din interiorul locuinţelor poate indica, eventual, unele
variaţii sezoniere de umiditate.

Până în prezent au fost întâlnite niveluri de amenajare care, în condiţiile


unui spaţiu protejat printr-o cuvertură impermeabilă indică o evoluţie în condiţii
foarte umide, cazul cuverturii organice de la Hârşova.

Pe de altă parte, în situl Borduşani Popină au fost observate niveluri de


întreţinere a podelei prin spălare, ceea ce ar sugera un sezon mai arid.

Eşantionarea sistematică a spaţiilor de interior ne va permite în viitor să


precizăm mai bine aceste aspecte privind amenajarea şi utilizarea spaţiului în
locuinţele gumelniţene.

Teiu - Din anul 1959 au fost cercetate pe teritoriul comunei Teiu (jud.
Argeş) două tell-uri gumelniţene de către S. Morintz şi I. Nania.
Primul tell-ul se află în lunca inundabilă a râului Mozacu, la 500m E de satul
Teiu, pe locul numit "Selişte", în punctul "Măgura". Înălţimea tell-ului era de maxim
1 m, cu un diametrul maxim de 40 m. Aşezarea eneolitică aparţinând culturii
Gumelniţa faza B1 (faza A2 a acestei culturi este slab atestată) era împrejmuită de
un şanţ puţin adânc (1 m), dar larg (6-7 m) şi val de pământ interior, care avea la
bază 6-8m lăţime, fiind păstrat pe o înălţime de 1m. "Fortificaţia" a fost întregită
ulterior cu un gard-palisadă format din trunchiuri de copaci îngropaţi drept "babe"
la o distanţă de cca. 1m, printre care se împleteau ramuri drepte şi lungi de copac.
Suprafaţa aşezării din interiorul incintei - delimitată de val - este relativ
mică, nedepăşind cu mult 20 m în diametru. S-au identificat trei niveluri de locuire
distruse prin incendiu, grosimea stratului de cultură depăşind 1,5 m. Locuinţele (de
suprafaţă) erau de formă dreptunghiulară, cu podele de lut bătătorit, iar pereţii
laterali din nuiele împletite printre stâlpi, peste care se aplica apoi lut. Acoperişul în
două "ape" era format dintr-o bârnă centrală pe care se sprijineau căpriorii. Ca
materiale pentru "înveliş" s-au folosit stuful şi papura.
Inventarul arheologic este reprezentativ şi bogat: ceramică, unelte, diverse
obiecte, arme. Se remarcă ceramica - o cantitate foarte mare de vase întregi şi
întregibile. Uneltele sunt diversificate: din piatră - topoare perforate sau
neperforate, percutoare, gratoare, lame din silex, d ăltiţe; de os - sule, ace,
străpungătoare; din corn de cerb - o săpăligă şi un brăzdar de plug; din lut ars -
greutăţi pentru războiul de ţesut şi pentru plasa de pescuit, fusaiole; din cupru - un
ac, două străpungătoare şi un topor. În categoria armelor se înscriu vârfuri de lăncii
şi de săgeţi de piatră şi silex.

Teiu Tell-ul 2 - La 3km S, de tell-ul 1 de la Teiu, în apropierea satului


Ciupa se află un tell cercetat doar prin sondaje (cunoscut drept tell-ul 2 de la Teiu).

"Măgura Căluşarilor" - La 5 km SV de tell-ul 1, la Negraşi, este un alt tell,


denumit "Măgura Căluşarilor" (necercetat).

Ziduri - "Măgura de Sub Cetate" La 8 km sud - vest de tell-ul 1 se află


tell-ul de la Ziduri - "Măgura de Sub Cetate" (cercetările arheologice aici au început
recent, în 2000)

Morteni - La 11 km sud - est de tell-ul 1 de la Teiu se află tell-ul de la


Morteni (necercetat).

Popeşti - La 18 km sud de tell-ul de la Teiu, la Popeşti (Argeş), un alt tell a


fost, din păcate distrus de fostul IEELIF Argeş, nu înainte, însă, de a se face şi un
sondaj arheologic cu rezultate convingătoare.

Grădiştea Ulmilor - Situată pe teritoriul judeţului Călăraşi, comuna


Ciocăneşti, aşzarea este amplasatăpe un grind, prezentându-se ca o uşoară
ridicătură în mijlocul fostului lac Boian. În perioada 1955 - 1965 a beneficiat de o
cercetare sistematica întreprinsă de un colectiv format din Eugen Comşa, Maria
Comşa, Dardu Nicolăescu Plopşor, Laurenţia Bibiri.
Locuirea anterioară culturii Gumelniţa este marcată de o groapă
Bolintineanu;
Locuirea Gumelniţa este reprezentată de mai multe niveluri cu locuinţe şi
vetre.
Locuirea post-gumelniţeanţ:
- nivel Cernavoda I - groapă
- nivel Latène - mormânt

Bibliografie:
E. Comşa, Materiale VI, Bucureşti, 1959, p. 127-136
Idem, Materiale VIII, Bucureşti, 1962, p. 205-213
Idem, Materiale X, Bucureşti, 1973, p. 25-32.
[V.P.]

Grădiştea Ulmilor - Boian B - Aşezarea este situată pe un grind în


mijlocul fostului lac Boian. În 1958 Dardu Nicolăescu Plopşor şi Laurenţia Bibiri au
întreprins o cercetare de salvare.
Locuirea anterioară culturii Gumelniţa: - groapă Bolintineanu
Locuirea Gumelniţa: - mai multe niveluri Gumelniţa - locuinţe, vetre.
Locuirea post-gumelniţeanţ:
- nivel Cernavoda I
- nivel Hallstatt

Bibliografie:
V. Christescu, Dacia II, Bucureşti, 1925, p. 249-303
E. Comşa, Materiale VII, Bucureşti, p. 63-71
[V.P.]

Şeinoiu - "La cimitir" - Aşezare situată pe terasa înaltă a Mostiştei.


Mihai Şimon a realizat o cercetare sistematică (1981, 1984).
Locuirea Gumelniţa:
- două niveluri Gumelniţa A2
- nivel Gumelniţa B1
Locuirea post-gumelniţeanţ: - gropi dacice
[V.P.]

Cuneşti - "Măgura Cuneşti" - Aşezarea-tell este situată pe panta lină a


terasei Dunării. Au fost realizate cercetări de salvare în 1930 - 1935 de către Dorin
Popescu şi respectiv 1980 - 1981 de către Eugen Comşa.
Locuirea anterioară culturii Gumelniţa: - fragmente ceramice aparţinând
culturii Boian (faza Vidra).
Locuirea Gumelniţa: - 8 niveluri Gumelniţa A1 şi Gumelniţa B, fără
delimitarea straturilor; - locuinţe, vetre, gropi.
Locuirea post-gumelniţeanţ: - necropolă feudală târzie.

Bibliografie:
D. Popescu, Dacia V-VI, Bucureşti 1938, p. 109 - 120
E. Comşa, Materiale XV, Bucureşti, 1983, p. 65 - 70
E. Comşa, Materiale XVI, Bucureşti, 1986, p. 53 - 58
[V.P.]

Rasa - "Stăvilarul Gălăţuiului" - Aşezare situată la marginea terasei


înalte a Lacului Gălăţui. În 1954 a fost întreprinsă o cercetare de teren (Niţă
Anghelescu, Apostol Atanasiu, Niculae Conovici).
Locuirea Gumelniţa: - nivel Gumelniţa A2

Bibliografie:
Niţă Anghelescu, SCIV, VI, 1-2, 1955, p. 317 - 318.
[V.P.]

Potcoava - malul sudic al Bălţii Barza - Aşezarea este situată pe terasa


înaltă a Bălţii Barza. În 1954 a fost întreprinsă o cercetare de teren (Niţă
Anghelescu, Apostol Atanasiu, Niculae Conovici).
Locuire Gumelniţa: - nivel Gumelniţa A1 - locuinţe

Bibliografie:
Niţă Anghelescu, SCIV VI, 1-2, 1955, p. 320.
[V.P.]

Măriuţa "La Movilă" - Aşezarea este situată pe teritoriul judeţului


Călăraşi, comuna Belciugatele aşezarea se află pe terasa înaltă a Mostiştei.
Au fost întreprinse cercetări sistematice în între anii 1984 - 1991 de către
Mihai Şimon; 2000 - Silvia Marinescu-Bîlcu, Valentin Parnic, Eugen Paveleţ, D.
Chiriac; 2001 - Silvia Marinescu-Bîlcu, Marian Neagu, Valentin Parnic, D. Chiriac.
Locuirea anterioar· culturii Gumelni·a este marcată de un nivel Boian -
Vidra, distrus de primul nivel gumelniţean.
Locuirii Gumelniţa îi corespund două niveluri Gumelniţa B1 (locuinţe, vetre).
Locuirea post-Gumelniţa este reprezentată de un nivel feudal târziu, sec.
XVI - XVII.

Bibliografie:
Mihai Şimon, CCDJ, 13-14, 1995.
[V.P.]

Căscioarele "Ostrovel" - Aşezarea este situată pe teritoriul judeţului


Călăraşi, comuna Căscioarele " într-un golf al lacului Cătălui din marginea comunei
se află o insulă tell" D = 57x103 m; grosimea straturilor neo-eneolitice este de
peste 5 m.
Au fost întreprinse cercetări sistematice în 1924 de către Gh. Ştefan şi
reluate între 1962 - 1968 de către un colectiv format din: Vladimir Dumitrescu,
Hortensia Dumitrescu, Silvia Marinescu - Bîlcu, Ersilia Tudor, Barbu Ionescu.
Locuirea anterioar· culturii Gumelni·a este marcată de nivelul Boian -
Spanţov (4035 ± 100 b.c.; 3620 ± 100 b.c.): 2,80/3,20m - 4,60 m
L.11/1968 - Sanctuarul s-a descoperit în zona centrală a aşezării, orientat
pe direcţia est - vest, având probabil dimensiunile de16x10 m (nu a fost dezvelit pe
toată suprafaţa deoarece creşterea nivelului lacului Cătălui prin lucrări de
amenajare a făcut imposibilă continuarea cercetărilor arheologice în 1969); cu două
camere. În prima camera s-au descoperit două coloane pictate,una goală în interior,
cu două refaceri. Prima coloană s-a păstrat pe o lungime de 1,90 m (iniţial a avut 2
m), diametrul maxim de 41/43 cm; diametrul celei de-a doua coloane nu depăşeşte
9/10 cm. Gropile de pari din jurul coloanei mari care n-au avut funcţionalitate
arhitectonică au fost puse în legătură cu "un spaţiu de baldachin sau de paravan
dublu în interiorul căruia coloana era protejată de privirile indiscrete" - ea
reprezentând un spaţiu de cult "asigura comunicarea cu cerul". Destinaţia cultică a
acestei construcţii este sugerată şi de scheletul de adult descoperit între cele două
coloane (mai aproape de cea mare)
Nivelul Boian - Spanţov a fost acoperit de două straturi de inundaţii.
Locuirea Gumelniţa este reprezentată de:
- nivelul Gumelniţa A2a, A2b, A2c(3915 ± 150 b.c.; 3450 ± 120 b.c.). Au
fost descoperite locuinţe de suprafaţă cu inventar foarte bogat; în dărâmăturile unei
locuinţe centrale s-a descoperit un sanctuar miniatural
Sub podelele locuinţelor au fost descoperite 11 morminte de copii, în poziţie
chircit pe stânga, cu aceeaşi orientare;
- nivelul Gumelniţa B1: este săpat în întregime, pe o suprafaţă de 2200 mp.
Au fost identificate 16 locuinţe şi o construcţie anexă - cu inventar foarte bogat: 3
statuete "tesaliene", figurine de os, un vas antropomorf fragmentar cucutenian, cu
pictură bicromă (tipică pentru Cucuteni A3 ) vase zoomorfe, rhyton, scăunele
miniaturale, tipare de lut monovalve pentru topoare de cupru; L. 1 - 14 x 9m2.; în
apropierea cuptorului s-au descoperit două cranii (retezate de la baza cutiei
craniene) situate la 0,60 m unul de altul "s-ar putea spune că priveau unul spre
celălalt" (Vl. D.)
L. 2 - locuinţă "atelier" pentru unelte de silex (topoare); L.3 - 8 x 6,5 m2.
L. 4 - lângă vatra locuinţei s-au descoperit peste 100 greutăţi de lut
"prismatice şi ovale" cu diverse semne în zona bazei; L. 16 - 4 x 4 m2
Locuirea post-Gumelniţa este marcată de descoperiri:
- Cernavodă I, răzleţe fragmente ceramice, fără să constituie un nivel de
locuire;
- Hallstatt A - gropi cu ceramică spartă ritual
- obiecte getice.
- un mormânt sarmatic de incineraţie descoperit întâmplător (1942)

Bibliografie:
Gh. Ştefan, Dacia, II, 1925, p. 138 - 197.
Vl. Dumitrescu, SCIV., 16,1965, 2, p. 215 - 237; Archaeology, 18, 1965, p.
34 - 40; Archeologia. Trésor des âges, 32, 1970, p. 74 şi urm.; Dacia NS. 14, 1970,
p. 5 - 24.
H. Dumitrescu, Dacia N.S. 12, 1968, p 381 - 394.
S. Marinescu - Bîlcu, Archeologicke Rozhledy, Praha, 18, 1, 1965, p. 48 - 53
[V.V.]

Gumelniţa - Punctul este situat "la 5 km est de Olteniţa pe un martor de


eroziune rupt din terasa înaltă a Dunării". Aşezarea se întinde pe o suprafaţă de
cca. 2 ha, iar la sud se află un tell mai mic.
"Pe malul opus al vâlcelei ce separă măgura Gumelniţa de restul terasei" se
află o necropolă.
Au fost întreprinse cercetări sistematice în 1924 -1925, 1960 de către
Vladimir Dumitrescu, Barbu Ionescu.
Locuirea anterioar· culturii Gumelni·a este marcată de "câteva fragmente
Boian"
"Movila Gumelniţa a putut fi locuită încă din fazele finale ale culturii Boian,
deşi aceste fragmente pot proveni şi din aşezarea Boian identificată în 1961 pe una
din terasele vecine"
Locuirea Gumelniţa ( 4 niveluri ):
- nivel Gumelniţa A2a:
- 3,00 m reprezintă "faza Gumelniţa A2 în plină desfăşurare": piese de
cupru, pandantiv de aur antropomorf;
- nivel Gumelniţa A2b: - 1,50/1,70 m
- nivel Gumelniţa A2c: - 0,70/1,00 m "sfârşitul fazei Gumelniţa A2 şi
eventual trecerea spre Gumelniţa B"; în strat s-au descoperit mai multe figurine
antropomorfe: perechea de "îndrăgostiţi", statuetă "tesaliană";
- nivel Gumelniţa B1: (3765 ±70 b.c.) figurine de os
- în toate cele patru niveluri s-au descoperit locuinţe de suprafaţă cu
inventar bogat. Podeaua era realizată din pământ bătătorit acoperit cu lut şi "pereţii
din pari destul de groşi legaţi între ei prin împletitură de nuiele şi cu mult lut în care
erau amestecate paie şi pleavă." (Vl. D.)
Locuirea post-gumelniţeană este reprezentată de fragmente ceramice
Cernavodă I peste ultimul nivel Gumelniţa B (până la - 0,60/0,70m), fără să
constituie un nivel propriu-zis de locuire.

Bibliografie:
Vl. Dumitrescu, Dacia I, 1924, p. 325 - 342; Dacia II, 1925, p. 29 - 103;
Dacia N.S. 8, 1964, p. 53 - 66; Archaeology, 19, 1966, p. 162 - 172, SCIV. 17,
1966, 1, p. 51-99.
O. Necrasov, S. Haimovici, SCIV, 17, 1966, 1, p. 101-108.
[V.V.]

Ulmeni "În curtea lui Gheorghe Coman" Aşezarea este situată pe un


pinten de deal; au fost efectuate sondaje arheologice (între 1963 - 1970 de către
Barbu Ionescu) care au relevat prezenţa materialului arheologic aparţinând culturii
Gumelniţa (fazele A1 şi A2)

Bibliografie:
M. Cârciumaru, Dacia, N.S., 29, 1985, p. 125 - 127
[D.S.]

Chirnogi "Florea Baltag" - Tell-ul se află pe terasa joasă a Dunării, la 3


km vest de Chirnogi. În 1961 a fost efectuat un sondaj arheologic de către
Sebastian Morintz, Petre Roman, Barbu Ionescu.
Locuirea pre-gumelniţeană este marcată de materiale arheologice
aparţinând culturii Boian (fazele Vidra şi Spanţov).
Nivelurile aparţinând culturii Gumelniţa se încadrează în fazele A1 şi A2.
Locuirea post-gumelniţeană: - aşezare Cernavoda I

Bibliografie:
S. Morintz, B. Ionescu, SCIV, 19, 1, 1968, p. 95 - 125.
[D.S.]

Vlădiceasca "Gherghelăul Mare" - Tell-ul se află pe un ostrov în mijlocul


lacului Frăsinet.
Au fost efectuate cercetări sistematice (1972 - 1983) de către George
Trohani, Barbu Ionescu, Done Şerbănescu, Mircea Udrescu.
Locuirea anterioară culturii Gumelniţa este marcată de materiale
arheologice aparţinând culturii Boian (fazele Giuleşti şi Vidra)
Nivelurile aparţinând culturii Gumelniţa se încadrează în fazele A1, A2 şi
respectiv B1.
Locuirea post-gumelniţeană: - aşezare geto-dacică sec. III - I a.Chr.

Bibliografie:
G. Trohani, CAMNI, 2, 1976, P. 87 - 129; CCDJ, 3 - 4, 1976, p. 53 - 61.
D. Şerbănescu, CCDJ, 15, 1997, p. 233.
[D.S.]

Măgureni (Pârlita) "Gerghelău" - Tell-ul este situat pe un ostrov în


mijlocul bălţii Pârlita.
Au fost efectuate cercetări sistematice (1938, 1981) de către Dinu V. Rosetti
şi respectiv Cornel Hălcescu.
Nivelurile aparţinând culturii Gumelniţa se încadrează în fazele, A2 şi
respectiv B1.
Inedit
[D.S.]

Căscioarele "D-aia parte" - Aşezarea se află pe un bot de terasă pe malul


lacului Cătălui.
Au fost efectuate cercetări sistematice (1963 - 1971; 1991 - 1997) de către
Barbu Ionescu, Done Şerbănescu, Valeriu Sârbu, Stănică Pandrea, Paul Damian.
Locuirea anterioară culturii Gumelniţaeste marcată de materiale arheologice
aparţinând culturilor Dudeşti (faza Cernica), Boian, (fazele Vidra şi Spanţov).
Locuirea gumelniţeană este marcată de un nivel aparţinând fazei A1.
Locuirea post-gumelniţeană:- morminte aparţinând epocii bronzului (cultura
Tei);
- cetate geto - dacică sec. IV - III a. Chr.

Bibliografie:
V. Sârbu, Revista Bistriţei, 8, 1994, p. 25.
D. Şerbănescu, CCDJ, 15, 1997, p. 81 - 96.

Cernavodă I - Aşzarea se află pe malul Dunării, la marginea nord - estică a


oraşului (C. Schuchhardt, 1924, p. 9-27). Studierea materialului arheologic de aici
şi coroborarea lui cu descoperiri similare de pe teritoriul României au permis o mai
bună interpretare ştiinţifică (I. Nestor şi A. Langsdorff, 1929, p. 200 - 229).
Reluând săpăturile arheologice (secţiunile S.A - S.E), Ion Nestor a definit pentru
prima dată un aspect regional al culturii Gumelniţa "aspectul Cernavodă", numit
ulterior varianta dobrogeană. În privinţa interpretării stratigrafice conform căreia "la
Cernavodă nu sunt două strate de civilizaţie, conţinând două faze distincte ale
aceleiaşi civilizaţii, ci un singur strat" (I. Nestor, 1937, p. 3), cercetările ulterioare
nu au confirmat această ipoteză. Cantitatea mare de ceramică neagră din nivelul
inferior, precum şi prezenţa unor forme specifice fazei timpurii - fructieră cu picior,
castroane cu umăr drept de tradiţie Boian - ne îndreptăţesc să considerăm că
aşezarea a fost locuită şi în faza timpurie a culturii, existând două niveluri.
În apropiere, pe dealul situat la sud de tell-ul Schuchhardt - punctul
"Cetatea Veche" - (secţiunile S.I - S.VII) s-a descoperit un mormânt de inhumaţie
la adâncimea de 1,20 m, orientat pe direcţia sud - sud-est - nord - nord-vest, în
poziţie chircit pe dreapta. Pe baza inventarului funerar - un pahar bitronconic şi un
askos -, autorul descoperirii îl atribuie tot culturii Gumelniţa: "După vasul din
dreaptă (castron) mormântul aparţine civilizaţiei Gumelniţa (...); nu se poate însă
şti dacă aspectului reprezentat în tell-ul învecinat. Vasul din stânga (askos) are
analogii foarte bune în cadrul civilizaţiei Gumelniţa, este însă unic în amănuntele de
formă pe care le prezintă."(I. Nestor, 1937, p. 2) - ulterior fiind încadrat în faza
Gumelniţa A1 (P. Haşotti, 1997, p. 89). Având în vedere forma atipică a castronului,
precum şi forma vasului askos, nemaiîntâlnită în cultura Gumelniţa, luăm cu
rezerve încadrarea cronologică propusă pentru acest mormânt

Bibliografie:
C. Schchhardt, Prähistorische Zeitschrift, 15, 1924, p. 9 - 27.
A. Langsdorff, I. Nestor, Prähistorische Zeitschrift, 20, 1929, p. 200 - 229.
I. Nestor, Analele Dobrogei, XVIII, 1937, p. 1 - 21.
P. Haşotti, Epoca neolitică în Dobrogea, 1997.
[V.V.]

Cernavodă II - În apropiere, pe dealul situat la sud de tell-ul Schuchhardt


- punctul "Cetatea Veche" - (secţiunile S.I - S.VII) s-a descoperit un mormânt de
inhumaţie la adâncimea de 1,20 m, orientat pe direcţia sud - sud-est - nord - nord-
vest, în poziţie chircit pe dreapta. Pe baza inventarului funerar - un pahar
bitronconic şi un askos -, autorul descoperirii îl atribuie tot culturii Gumelniţa:
"După vasul din dreapta (castron) mormântul aparţine civilizaţiei Gumelniţa (...);
nu se poate însă şti dacă aspectului reprezentat în tell-ul învecinat. Vasul din stânga
(askos) are analogii foarte bune în cadrul civilizaţiei Gumelniţa, este însă unic în
amănuntele de formă pe care le prezintă."(I. Nestor, 1937, p. 2) - ulterior fiind
încadrat în faza Gumelniţa A1 (P. Haşotti, 1997, p. 89). Având în vedere forma
atipică a castronului, precum şi forma vasului askos, nemaiîntâlnită în cultura
Gumelniţa, luăm cu rezerve încadrarea cronologică propusă pentru acest mormânt

Bibliografie:
I. Nestor, Analele Dobrogei, XVIII, 1937, p. 1 - 21.
P. Haşotti, Epoca neolitică în Dobrogea, 1997.
[V.V.]

Medgidia I - punctul "Cantonul 4" - Tell-ul situat la 200 m est de gara


Medgidia a fost cercetat în regim de salvare (1957-1958), o mare parte fiind
distrusă de lucrările de amenajare a gării (cantonul 4). De dimensiuni relativ mici
(45 x 50 m; h = 5 m), aşezarea s-a dezvoltat pe malul de nord al fostei bălţi
Carasu. Anterior locuirii gumelniţene zona a fost inundată, la baza tell-ului
descoperindu-se un strat de mâl cu o grosime de 10-12 cm. Deşi a avut caracter de
salvare, săpătura arheologică a cuprins o suprafaţă însemnată (352 m2 suprafeţele
S. A, S.B, S.C şi şanţurile I-VI). Aşezarea a cunoscut o lungă evoluţie, cu patru
niveluri de locuire - Gumelniţa A1 şi A2, grosimea stratului de cultură variind între
2,20 - 2,70 m. Din cele 15 locuinţe identificate, numai patru au putut fi cercetate
integral. Locuinţa "moară" (L. 1), prevăzută cu două încăperi (camera de N.(A) - 8
x 6 m şi camera de S. (B) - 8 x 4 m) a oferit cele mai bogate descoperiri: 5 chiupuri
(h ~ 95/110 cm; Dg ~ 80/90 cm) alături, tot în camera A, două râşniţe fixate pe
postament de lut; în camera B 30 de lame şi gratoire de silex, alte vase de
dimensiuni mai mici.
Tot în nivelul III - locuinţa L. 3 (Gumelniţa A2) s-au descoperit şi câteva
piese de cult: două fragmente de figurine antropomorfe - una modelată din lut şi
alta tăiată din os - şi una zoomorfă reprezentând o broască ţestoasă, un vas
zoomorf (pasăre), două picioare umane realizate din lut, prevăzute cu un orificiu în
partea superioară.
Cercetările arheozoologice, deşi sumare, au evidenţiat preponderenţa
cornutelor (bovine 41%, ovi-caprine 31%), vânătoarea jucând un rol secundar (~
11%). Necesarul de hrană era completat cu peşte, scoici şi păsări. De asemeni
prezenţa unor fragmente de carapace şi plastroane de broască ţestoasă printre
deşeurile menajere sugerează o posibilă utilizare a acesteia în alimentaţie. (N.
Harţuche, O. Bounegru, 1997, p. 17 - 104).

Bibliografie:
P. Haşotti, Epoca neolitică în Dobrogea, 1997.
N. Harţuche, O. Bounegru, Pontica, XXX, 1997, p. 17 - 104.
[V.V.]

Medgidia II - Km 23 pe Canalul Dunăre - Marea Neagră - Aşezarea


este situată pe Valea Carasu şi a fost identificată de Eugen Mihail în urma unei
cercetări de teren. Materialul arheologic aparţine culturii Gumelniţa însă nu se
specifică faza.

Bibliografie:
P. Haşotti, Pontica XXI - XXII, 1988 - 1989, p. 7 - 21.
[V.V.]

Ghindăreşti - Semnalată încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea la 2 km


sud de sat, aşezarea deschisă de la Ghindăreşti nu s-a bucurat prea mult de
interesul arheologilor. Cercetarea ei se rezumă la un mici sondaje stratigrafice
realizate de Sebastian Morintz şi Done Şerbănescu (1969) după ce o parte din
aşezare fusese distrusă de lucrările de amenajare a unui tunel de cale ferată (astăzi
dezafectată) şi a şoselei care leagă cariera Stânca - Topalu de locul de încărcare a
şlepurilor. Nivelul de locuire Gumelniţa - fazele A1 şi A2 - nu depăşeşte 1 m. În
partea de nord a botului de deal pe care s-a dezvoltat aşezarea au apărut "pietre
de calcar legate cu lut, care constituiau un val ce întărea panta (...) şi înconjura
întreaga aşezare". Nu excludem posibilitatea existenţei unei fortificaţii realizate din
pietre legate cu lut, o situaţie similară fiind semnalată în aşezarea de la Goljamo
Delcevo (H. Todorova, 1975). Având în vedere însă complexitatea stratigrafiei şi
caracterul restrâns al cercetărilor ne rezumăm la observaţiile autorilor, urmând ca
cercetările viitoare să confirme sau nu datarea propusă.
Locuirea post-Gumelniţa:
- nivel Cernavoda
- nivel Coslogeni
- nivel Hallstatt
- nivel roman

Bibliografie:
S. Morintz, D. Şerbănescu, SCIV., XXV, 1974, 1, p. 47 - 69
P. Haşotti, Epoca neolitică în Dobrogea, 1997
[V.V.]

Hârşova-tell (I) este una dintre cele mai mari aşezriă de acest tip
descoperite în sud - estul Europei, s-a format pe o stâncă acoperită cu nisip, adus
de Dunăre. Dimensiunile considerabile (200 x 150 m; h = 12 m) şi evoluţia
îndelungată a aşezării se explică prin poziţia sa deosebit de favorabilă - punte de
legătură între Dobrogea şi Câmpia Română, situată între Balta Ialomiţei şi Balta
Brăilei, în apropierea gurii de vărsare a Ialomiţei în Dunăre. Deplasarea treptată a
fluviului spre est la care s-au adăugat acţiunile antropice au dus la distrugerea unei
mari părţi din aşezare.
Primele cercetări arheologice au avut o amploare mai mică, rezumându-se
la un sondaj stratigrafic (S.A) realizat până la baza tell-ului. Locuirea începe la nivel
Boian -Vidra şi continuă, fără hiatus, în etapele Boian -Spanţov , Gumelniţa A1 şi
A2 până în faza Cernavodă Ia, nivel în care s-au descoperit importuri Cucuteni A4
(P. Haşotti, 1997, p. 79). Prezenţa unui număr însemnat de fragmente ceramice
Hamangia III în nivel Boian IV "mergând până la paritate" a pus pentru prima dată
problema coabitării comunităţilor celor două culturi contemporane şi a evidenţiat,
de asemeni, participarea culturii Hamangia la geneza variantei dobrogene. Pe baza
stratigrafiei de aici Doina Galbenu a lansat ipoteza unei faze timpurii - "faza
Hârşova" - anterioară locuirii gumelniţene A1 din Câmpia Română "descoperită
deocamdată doar pe teritoriul Dobrogei" (D. Galbenu, 1962, p. 292). Ulterior, Mihai
Şimon a demonstrat inutilitatea acestei faze, comparând descoperirile de la Hârşova
cu cele de la Tangâru (M. Şimon, 1979, p. 359). Reluând studiul materialului
ceramic am observat unele neconcordanţe între tipurile ceramice şi încadrarea
culturală propusă de autoare. Astfel vasele descoperite în locuinţa L.9, considerate
de Doina Galbenu specifice numai "fazei Hârşova", se regăsesc în întreg arealul
gumelniţean la nivel A1 - "fructiere" cu picior înalt, gol în interior, "măsuţe-suport"
cilindrice cu unul, două sau mai multe orificii. Prezenţa artificială a acestui nivel în
stratigrafia propusă de Doina Galbenu este dovedită şi de decalajul nefiresc al
următoarelor etape culturale. Astfel nivelurile timpurii ale culturii - "faza Hârşova" şi
Gumelniţa I(= A1) - ar depăşi în grosime locuirea Gumelniţa II şi III(= A2) ceea ce
contrazice periodizarea internă a culturii. Primul nivel Gumelniţa A2, situat între
-6,50 şi -3,90 m se distinge clar de nivelul anterior A1; materialul ceramic din
locuinţa "atelier" L. 5 (-4,80/4,40 m) se înscrie în canoanele specifice acestei faze,
atât în privinţa formelor cât şi a decorului.
Reluarea cercetărilor arheologice (1985) pe o suprafaţă mai mare (S.B) a
permis o cunoaştere mai bună a celui de-al doilea nivel Gumelniţa A2 (-3,90/-1,65
m). Dintre construcţiile descoperite în acest nivel amintim: locuinţa cu altar L 11,
locuinţele cu platformă de lemn, locuinţe cu şanţ de fundaţie, locuinţa L 48 -
neincendiată, surprinsă aproape în întregime, cu două camere, fiecare prevăzută cu
vatră şi cuptor. Practicarea sacrificiilor umane a fost documentată prin descoperirea
a trei morminte de copii sub podelele locuinţelor.
Studiile interdisciplinare, concentrate mai ales asupra zonelor de depuneri
menajere (C 521), au îmbogăţit cu mult vechile date privind economia
comunităţilor gumelniţene la acest nivel cronologic. Iniţierea programului de
cooperare româno-francez a deschis noi perspective în cercetarea arheologică.
Astfel folosirea metodei microstratigrafice a permis surprinderea unor detalii, greu
sesizabile anterior: locuinţe neincendiate cu platformă şi vid sanitar, refacerea unor
locuinţe cu şanţ de fundaţie aproximativ pe acelaşi amplasament, organizarea
spaţiului interior în funcţie de specificul activităţilor casnice - spaţii de preparare a
hranei, banchete pentru vase, spaţii dezafectate folosite pentru depozitare (D.
Popovici şi colab., 2001)

Bibliografie:
D. Galbenu, SCIV., XIII, 1962, 2, p. 285 - 307
D. Popovici, P. Haşotti, D. Galbenu, C. Nicolae, Cercetări Arheologice, IX,
1992, p. 8 - 11
D. Popovici, P. Haşotti, Pontica XXI - XXII, 1988 - 1989, p. 291 - 297
P. Haşotti, D. Popovici, Pontica XXV, 1992, p. 15 - 44
D. Popovici, Y Rialland, Viaţa pe malul Dunării acum 6500. Expoziţie româno
- franceză, 1996
D. Popovici şi colab., Cercetări arheologice, XI, partea I, 1998 - 2000, p. 13
-124
[V.V.]

Hârşova (II) - Este vorba de un mormânt situat "la câteva sute de metri
SE de tell", cercetat sistematic de către Ernest Oberlender.
Mormântul aparţine culturii Gumelniţa faza A2: un mormânt de inhumaţie în
groapă ovală. Scheletul este orientat est - vest, în poziţie chircit pe stânga.
Inventarul funerar este compus dintr-un castron, un vârf şi un răzuitor de silex.
Ansamblul este deranjat de un alt mormânt de epocă romană.

Bibliografie:
P. Haşotti, Epoca neolitică în Dobrogea, 1997, p. 89
[V.V.]

Hârşova "La Releu" - Aşezare (temporară?) situată pe terasa stânga a


Dunării, la cca. 5 km nord de tell-ul aflat în curs de cercetare.
Au fost întreprinse cercetări de suprafaţă:
1992, 1993, 1994 - Cătălin Bem, Carmen Bem, Marian Tudoran, Costin
Tudor.
Locuirea anterioară culturii Gumelniţa este marcată de fragmente ceramice
aparţinând culturilor Hamangia III şi Boian Spanţov.
Materialul ceramic aparţinând culturii Gumelniţa se încadrează în faza A2.
Locuirea post-gumelniţeană este reprezentată de fragmente ceramice
aparţinând culturilor Babadag II şi Dridu.
Bibliografie:
C. Bem, Despre un obiect de decorat ceramica, comunicare susţinută la
Sesiunea de rapoarte şi comunicări ştiinţifice, Slobozia 1992.
[C.B.]

Hârşova "La Lac" - Aşezare (temporară?) situată pe terasa stânga a


Dunării, la cca. 6 km sud de tell-ul aflat în curs de cercetare.
Au fost întreprinse cercetări de suprafaţă:
1994, 1995 - Dragomir Popovici, Cătălin Bem, Florin Vlad, Valentina Voinea,
Carmen Bem.
Materialul ceramic aparţinând culturii Gumelniţa se încadrează în faza A2.
Locuirea post-Gumelniţa este reprezentată de fragmente ceramice
aparţinând epocii bronzului şi culturii Dridu.

Bibliografie:
Inedit
[C. B.]

Cheia "Peştera de la Casian" (Peştera cu Cristale) - Peştera se


deschide în terasa calcaroasă dreapta a Casimcei, la cca. 75 m altitudine relativă; la
aprox. 3 km sud - vest de satul Cheia şi la aprox. 4 km nord - vest de satul Casian.
Au fost întreprinse cercetări de suprafaţă:
1993, 1994, 1995, 1996 - Cătălin Bem, Carmen Bem, Dan Fătu, Mitică Iosif,
Cătălin Dobrinescu, Marian Tudoran, Costin Tudor.
Locuirea pre-gumelniţeană este marcată de fragmente ceramice aparţinând
culturilor Hamangia III şi Boian Spanţov.
Materialul ceramic gumelniţean aparţine probabil fazei A1.
Locuirea post-gumelniţeană este reprezentată de fragmente ceramice
aparţinând culturii Babadag III, epocii fierului (Laténe), perioadei elenistice, sec. II-
III, V-VI, culturii Dridu, sec. XVII - XVIII.
Materialele arheologice sunt concentrate numai în sala de la intrarea în
peşteră, singura propice locuirii.
Două inscripţii, datate în momentul descoperirii în sec. X-XI, au fost
publicate de Emilian Alexandrescu şi colaboratorii

Bibliografie:
Em. Alexandrescu et alii, Pontica 19, 1986, p. 243-252.
C. Bem, Observaţii arheologice asupra Peşterii de la Casian (jud.
Constanţa), comunicare susţinută la Sesiunea Pontica 1992.

[C. B.]

Limanu "Peştera de la Limanu" - Peştera se află pe malul lacului Limanu,


la cca. 2 km est de sat.
Au fost întreprinse cercetări de suprafaţă:
1991, 1992, 1993, 1994 - Cătălin Bem, Dan Fătu.
Materialul ceramic gumelniţean aparţine probabil fazei A2.
Locuirea post-Gumelniţa este reprezentată de fragmente ceramice
aparţinând sec. IV - VI şi culturii Dridu.

Bibliografie:
C. Bem, Noi date cu privire la Peştera de la Limanu, comunicare susţinută la
Sesiunea de rapoarte şi comunicări ştiinţifice, Slobozia 1992.
[C. B.]

Cochirleni I - Aşezarea este situată la 500 m nord de capătul valului şi a


fost semnalată în urma unei cercetări de suprafaţă de către Petre Diaconu.
Materialul arheologic aparţine culturii Gumelniţa, însă nu este specificat cărei faze.

Bibliografie:
E. Comşa, Revista Muzeelor, 5, 1977, p. 66 - 70.
[V.V.]

Cochirleni II - Aşezarea este situată la aproximativ 800 m vest de cetatea


Pătulului şi a fost semnalată în urma unei periegheze de către A. Panaitescu.
Materialul arheologic aparţine culturii Gumelniţa, însă nu este specificat cărei faze.

Bibliografie:
P. Haşotti, E. Mihail, Pontica XVI, 1983, p. 285 - 294.
P. Haşotti, Pontica XXI - XXII, 1988 - 1989, p 7 - 21.
[V.V.]

Ivrinezu Mare - Aşezarea este situată la 2 km nord - nord-vest de sat, în


apropiere de Lacul Cochirleni.
şi a fost semnalată în urma unei periegheze de către Puiu Haşotti, Eugen
Mihail. În apropiere se află o aşezare aparţinând culturii Hamangia.
Locuirea gumelniţeană este atestată de " două fragmente ceramice
aparţinând culturii Gumelniţa" (p. 291), însă fără specificarea fazei.
În apropiere, la 400 - 500 m est: - descoperiri Latène, epocă romană (sec
IV - VI), prefeudale.

Bibliografie:
P. Haşotti, E. Mihail, Pontica XVI, 1983, p. 285 - 294.
[V.V.]

Fântâna Mare - Aşezarea a fost semnalată de către Puiu Haşotti, iar


materialul recoltat se află la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie - Constanţa.
Materialul arheologic aparţine culturii Gumelniţa, însă nu este specificată faza.

Bibliografie:
P. Haşotti, Pontica XXI - XXII, 1988 - 1989, p. 7 - 21.
P. Haşotti, Epoca neolitică în Dobrogea, 1997.
[V.V.]

Vlădeni - Aşezarea a fost semnalată de către Puiu Haşotti, iar materialul


recoltat se află la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie - Constanţa. Materialul
arheologic aparţine culturii Gumelniţa, însă nu este specificată faza.

Bibliografie:
P. Haşotti, Pontica XXI - XXII, 1988 - 1989, p. 7 - 21.
P. Haşotti, Epoca neolitică în Dobrogea, 1997.
[V.V.]

Esichioi - Movila "Moş Manea" - Aşezarea a fost semnalată de către


Petre Diaconu, în urma unei periegheze. Materialul arheologic aparţine culturii
Gumelniţa, însă nu este specificat cărei faze.

Bibliografie:
E. Comşa, Revista Muzeelor, 5, 1977.
P. Haşotti, Pontica XXI - XXII, 1988 - 1989, p. 7 - 21.
[V.V.]

Târguşor - Grădina - Aşezarea a fost semnalată de către Alexandru


Păunescu în urma unei cercetări de suprafaţă. Materialul arheologic aparţine culturii
Gumelniţa, însă nu este specificat cărei faze.

Bibliografie:
E. Comşa, Revista Muzeelor, 5, 1977.
[V.V.]

Târguşor - Cheia "Silişte" - Aşezarea a fost semnalată de către Nicolae


Harţuche, în urma unei cercetări de suprafaţă.
Locuirea gumelniţeană este marcată de un nivel Gumelniţa A1 ( Gumelniţa
Ic - IIa N. Harţuche).

Bibliografie:
N. Harţuche, Pontica IX, 1976, p. 13 - 21.
[V.V.]

Cheia - Peştera "La Izvor" - Locuire de peşteră - peştera este situată în


partea de sud - vest a satului, pe partea dreaptă a Văii Ghelengicului, aproape de
confluenţa cu Casimcea la 25 m înălţime; peştera este săpată în calcar jurasic
superior în penultimul interglaciar Riss - Würm. Dimensiuni: lungime = 15 m,
lăţime = 6 m.
În perioada 1956 - 1957 "peştera a fost săpată în întregime(…) în faţa
peşterii a fost trasat un şanţ de 8 x 1 m". Cercetările au fost întreprinse de C. S.
Nicolăescu-Plopşor şi Alexandru Păunescu.
Locuirea anterioar· culturii Gumelni·a - nivel musterian; nivel Hamangia III.
Locuirea gumelniţeană este marcată de un nivel aparţinând fazei A1 (a
culturii Gumelniţa).
Locuirea post-Gumelniţa:
- nivel Cernavoda I
- nivel Babadag
- nivel getic - vatră, ceramică grecească de import (sec. III a.Chr.)
- nivel roman - sec IV p.Chr.
- nivel feudal timpuriu - sec. X-XI p.Chr.

Bibliografie:
C.S. Nicolăescu-Plopşor şi colab., Materiale V, 1959, p. 15 - 22.
C.S. Nicolăscu-Plopşor şi colab., Materiale VI, 1959, p. 43 - 50.
N. Harţuche, Pontica IX, 1976, pp.13 - 21.
[V.V.]

Cheia - Peştera "La Baba" - Locuire de peşteră - peştera este situată în


partea de sud a satului Cheia, la locul numit de localnici "La pământul galben".
Dimensiuni: lungime 11,60 m, lăţime 1,90 - 2,45 m. În 1957 peştera a fost
cercetată sistematic de către C.S. Nicolăescu-Plopşor şi Alexandru Păunescu.
Locuirea Gumelniţa: - nivel Gumelniţa A1 (două niveluri: nivelul inferior se
încadrează în fazele Gumelniţa Ic - IIa N. Harţuche )
- vetre: " au fost identificate două nivele de locuire marcate prin vetre" (N.
Harţuche)
" La baza nivelului de cultură neolitic se observau pe alocuri urme de
cenuşă, provenită probabil de la arderea prealabilă a zonei ce urma să fie locuită, în
scopul de a se crea un strat izolant contra umidităţii, sau de "purificare"
Locuirea post - Gumelniţa:
- fragmente ceramice Cernavoda I ("către fundul peşterii")
- nivel roman sec II - III d.Chr

Bibliografie:
C.S. Nicolăescu-Plopşor şi colab., Materiale V, 1959, p. 15 - 22.
C.S. Nicolăscu-Plopşor şi colab., Materiale VI, 1959, p. 43 - 50.
N. Harţuche, Pontica IX, 1976, pp.13 - 21.
[V.V.]

Cheia - Peştera "La Soci" - Locuire de peşteră - în 1956 a fost realizat un


sondaj stratigrafic (S = 12 m2), de către C.S. Nicolăescu Plopşor, Alexandru
Păunescu, Alexandra Bolomey.
Locuirea anterioar· culturii Gumelni·a: - nivel Hamangia
Locuirea Gumelniţa: - nivel Gumelniţa A2 "Gumelniţa târzie" (p. 70)

Bibliografie:
E. Comşa, Revista muzeelor, 5, 1977, p. 66 - 70.
[V.V.]

Gura Dobrogei - Peştera Gura Dobrogei - Locuire de peşteră - peştera


este situată pe partea dreaptă a pârăului dintre Târguşor şi Valea Casimcei, situată
în pintenul de calcar jurasic. A fost descoperită de Vasile Pârvan (1912), identificată
cu Keiris cercetată şi de Radu Vulpe.
În perioada 1956 - 1957 au fost efectuate sondaje stratigrafice în galeriile A
(S. I) şi B (S.I-II) până la - 3 m.
Locuirea anterioar· culturii Gumelni·a:
- nivel Hamangia III
- nivel cu materiale Hamangia III asociate cu cele Boian IV
Locuirea Gumelniţa: - nivel Gumelniţa A1 "o fază timpurie a culturii
Gumelniţa"
"printre fragmentele ceramice aparţinând acestei culturi au fost găsite şi
câteva fragmente de vase care conţin ca degresant scoică pisată, unele ornamente
cu şnurul (…) atribuite culturii Cernavoda I"
Locuirea post - gumelniţeană:
- nivel Babadag II - locuire sporadică
- nivel getic - 3 niveluri de locuire, marcate de vetre, un fragment de vas
arhaic grecesc
- nivel roman
- nivel feudal - timpuriu

Bibliografie:
C.S. Nicolăescu-Plopşor şi colab., Materiale V, 1959, p. 15 - 22.
C.S. Nicolăscu-Plopşor şi colab., Materiale VI, 1959, p. 43 - 50.
N. Harţuche, Pontica IX, 1976, p.13 - 21.
[V.V.]

Gura Dobrogei - Gospodărie - proprietar Florea Ion - Aşezarea este


situată în marginea de sud a satului, în curtea lui Ion Florea şi a fost semnalată în
urma unei cercetări de suprafaţă (1985) realizată de: Emilian Alexandrescu,
Alexandru Avram, Octavian Bounegru, Costel Chiriac. Materialul arheologic aparţine
culturii Gumelniţa, însă nu este specificat cărei faze.

Bibliografie:
Em. Alexandrescu, Al. Avram, O. Bounegru, C. Chiriac, Pontica XIX, 1986,
p. 243 - 252.
[V.V.]

Târguşor I - "Urs" - Aşezarea este situată "pe pantele de est şi sud ale
unei coline, mărginită tot înspre sud şi est de un pârâu (derea)".
În perioada 1981 - 1988 aşezarea aparţinând culturii Hamangia a fost
cercetată sistematic de către Puiu Haşotti.
Locuirea Gumelniţa: - nivel Gumelniţa A2: - "deasupra nivelului Hamangia a
apărut un nivel subţire Gumelniţa A2" (P. Haşotti).

Bibliografie:
P. Hasotti, Pontica XXI - XXII, 1988 - 1989, p. 7 - 21.
[V.V.]

Târguşor II - "Sitorman" - Aşezarea este situată la 1,2 km vest de


localitatea Sitorman şi la aproximativ 800 m est de aşezarea din punctul "Urs".
"se află la poalele unor coline scunde, cu pante foarte line, având în acest
fel o poziţie deosebit de adăpostită de vânturi. În preajmă, la limita de sud a
aşezării, se află o derea." (p. 37)
În 1981 s-a realizat o cercetare de suprafaţă de către Puiu Haşotti şi Wanda
Wisoşenschi.
Locuirea anterioar· culturii Gumelni·a: - nivel Hamangia III: " ne aflăm în
faţa unor elemente ce indică o perioadă destul de târzie" (p. 48).
Locuirea Gumelniţa: - nivel Gumelniţa A2; import Cucuteni A "partea
inferioară a unei statuete Cucuteni A" (p. 46)

Bibliografie:
P. Hasotti, W. Wisoşensch,i Pontica XVII, 1984, p. 37 - 49
[V.V.]

Palazu Mic - Aşezarea a fost identificată de Adrian Rădulescu. Materialul


arheologic aparţine culturii Gumelniţa, însă nu este specificat cărei faze.

Bibliografie:
E. Comşa, Revista Muzeelor, 5, 1977.
[V.V.]

Istria I - "Drumul vacilor: primele gropi de lut" - Aşezarea este situată


la 600m sud de satul Istria şi a fost identificată în urma unei cercetări de suprafaţă
de către Alexandru Avram, Octavian Bounegru, Costel Chiriac.
Locuirea anterioar· culturii Gumelni·a: - nivel Hamangia III
Locuirea Gumelniţa: - nivel Gumelniţa A1

Bibliografie:
Al. Avram, O. Bounegru, C. Chiriac, Pontica XVIII, 1985, p. 113 - 124.
[V.V.]

Istria II - L. Sinoe - Aşezarea este situată la marginea de est-nord-est a


malului râpos al Lacului Sinoe, la aproximativ 3km nord de cetatea Histria. Aproape
întreaga aşezare a fost distrusă datorită surpării permanente a malului.
În 1955 Emil Condurachi şi Vasile Leahu au realizat un sondaj stratigrafic în
3 secţiuni.
Locuirea Gumelniţa este marcată de un nivel aparţinând fazei A2, unde a
fost cercetată o locuinţă - "identificarea unei singure gropi mai mari ce provenea de
la o locuinţă şi cu mai multe complexe de resturi ceramice".

Bibliografie:
E. Condurachi şi colab., Materiale, IV, 1957, p. 9 - 101 (referiri p. 56 - 59).
[V.V.]

Istria III - "Bent" - Aşezarea a fost identificată de către Octavian


Bounegru în cursul unei periegheze. Materialul arheologic aparţine culturii
Gumelniţa, însă nu este specificat cărei faze.
Bibliografie:
P. Haşotti, Pontica XXI - XXII, 1988 - 1989, p. 7 - 21.
[V.V.]

Istria IV - "Malul Lacului Sinoe" - Aşezarea a fost identificată de către


Vlad Zirra în cursul unei periegheze. Materialul arheologic aparţine culturii
Gumelniţa, însă nu este specificat cărei faze.

Bibliografie:
E. Comşa, Revista Muzeelor, 5, 1977, p. 6 - 7.
[V.V.]

Tariverde I - "Cărămidărie" - Aşezarea se află "în zona de nord-vest a


perimetrului gospodăriei colective, în punctul Cărămidărie." În perioada 1955 -
1956 Dumitru Berciu şi Constantin Preda au efectuat o cercetare de suprafaţă.
Locuirea Gumelniţa este marcată de un nivel aparţinând fazei A1 (a culturii
Gumelniţa) "aparţine variantei sale dobrogene din faza timpurie" (p. 322).

Bibliografie:
D. M. Pippidi şi colab., Sect. Tariverde - D. Berciu, C. Preda, Materiale V,
1959, p. 283 - 328.
[V.V.]

Tariverde II - Aşezarea este situată pe malul de nord al pârâului Duingi şi


a fost identificată în urma unei cercetări de suprafaţă de către Alexandru Avram,
Octavian Bounegru şi Costel Chiriac. A fost remarcat un nivel aparţinând culturii
Gumelniţa, faza A2; o aşezare "extrem de bogată."

Bibliografie:
Al. Avram, O. Bounegru, C. Chiriac, Pontica XVIII, 1985, p. 113 - 124.
[V.V.]

Corbu de Jos - Este vorba probabil de o necropolă, după cum indică


materialul arheologic aflat la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa,
cercetat de Valentina Voinea. Un vas "în patru colţuri" cu capac (Gumelniţa A1) are
cele mai bune analogii în necropolele de la Durankulak, Varna I şi piesele din
colecţia Solacolu.

Piese inedite
[V.V.]

Năvodari I - (L. Taşaul) Insula "La Ostrov" - Aşezarea, situată pe


insula mică din Lacul Taşaul, suprafaţa = 3 ha, era la începutul secolului XX de
patru ori mai mare, însă prin realizarea canalului dintre lacurile Siutghiol şi Taşaul,
nivelul apei a crescut foarte mult (de la 1.50 m la peste 3 m), distrugând o mare
parte din aşezare. Nivelurile arheologice suprapun direct martorul de şist al insulei.
Dimensiuni (1965): 120 x 250 m, h = 4 m.
Din 1999 până în prezent se desfăşoară săpături sistematice conduse de un
colectiv format din: Silvia Marinescu - Bîlcu, Valentina Voinea, Ştefan Dumitrescu.
Locuirea anterioar· culturii Gumelni·a: - prin cercetări de suprafaţă s-au
recoltat câteva fragmente ceramice aparţinând culturii Hamangia, faza III, urmând
ca cercetările viitoare să confirme sau nu existenţa unui nivel de locuire.
Locuirea Gumelniţa: - fragmentele ceramice recoltate la baza malului
îndreptat şi prin cercetări de suprafaţă, indică prezenţa unui nivel aparţinând
culturii Gumelniţa, faza A1.
În nivelul aparţinând fazei A2 a fost cercetată locuinţa I cu amenajări
interioare: vatră şi postament, realizate din blocuri de şist şi chirpici; mormântul I
(descoperit în interiorul aşezării), pentru amenajarea căruia s-au folosit bolovani de
şist; complexul de vase 1 - descoperit ]n ultimul nivel de locuire inundat.
Locuirea post-Gumelniţa: - pe stratul de pietre care acoperă ultimul nivel
gumelniţean inundat s-au descoperit câteva fragmente ceramice elenistice şi
romane, fără să constituie un nivel de locuire propriu-zis (probabil simple popasuri)

Bibliografie:
S. Marinescu - Bîlcu, V. Voinea, St. Dumitrescu, C. Haită, V. Radu, D. Moise,
Pontica XXXIII (sub tipar)
S. Marinescu - Bîlcu, V. Voinea, St. Dumitrescu, C. Haită, V. Radu, D. Moise,
Analele Dobrogei (sub tipar)
[V.V.]

Năvodari II - Pe malul L. Taşaul - Aşezarea, situată pe malul Lacului


Taşaul, a fost identificată de Mihai Irimia. Materialul arheologic aparţine culturii
Gumelniţa, însă nu este specificat cărei faze.

Bibliografie:
E. Comşa, Revista Muzeelor, 5, 1977, p. 66 - 70
[V.V.]

Ovidiu - Insula Ovidiu - Aşezare, situată pe Insula Ovidiu, a fost


identificat de Adrian Rădulescu. Materialul arheologic aparţine culturii Gumelniţa,
însă nu este specificat cărei faze.

Bibliografie:
E. Comşa, Revista Muzeelor, 5, 1977, p. 66 - 70
[V.V.]

Palazu Mare - O săpătură de salvare (pe malul Lacului Siutghiol) din 1964,
realizată de Doina Galbenu a scos la lumină un mormânt de inhumaţie aparţinând
fazei Gumelniţa A1 ("faza Hârşova" - Doina Galbenu).
Inventar funerar: trei vase şi o măsuţă suport, o brăţară, mărgele din
scoică, o dăltiţă.

Bibliografie:
D. Galbenu, Sesiunea de comunicări a Muzeelor de Istorie, 1, 1964, p. 70 -
81.
[V.V.]

Constanţa I - "Lacul Tăbăcăriei" - Aşezarea, situată pe malul Lacului


Tăbăcăriei (fost golf al Mării Negre), a fost identificată în 1963 de Doina Galbenu. A
fost remarcat un nivel aparţinând fazei A1 a culturii Gumelniţa.

Bibliografie:
D. Galbenu, Sesiunea de comunicări a Muzeelor de Istorie, 1, 1964, p. 70 -
81.
P. Haşotti, Epoca neolitică în Dobrogea, 1997.
[V.V.]

Constanţa II - Parcul Catedralei - Aşezarea, situată pe malul Mării


Negre, în apropierea portului Tomis, a fost identificată în cursul cercetării
sistematice în oraşul antic Tomis, de către Adrian Rădulescu şi Constantin Scorpan.
Locuirii Gumelniţa îi aparţine un nivel încadrat în faza A2 (a culturii
Gumelniţa).

Bibliografie:
P. Haşotti, Pontica XXI - XXII, 1988 - 1989, p. 7 - 21.
[V.V.]

Agigea - Lacul Agigea - Aşezarea este situată pe malul nordic al Lacului


Agigea (fost golf al Mării Negre), la marginea de est a oraşului. Aşezarea a fost
distrusă de lucrările de amenajare a canalului Dunăre - Marea Neagră. Puiu Haşotti
a identificat un nivel aparţinând fazei A1 a culturii Gumelniţa.

Bibliografie:
P. Haşotti, Pontica XXI - XXII, 1988 - 1989, p. 7 - 21.
[V.V.]

Costineşti - Aşezarea este situată pe malul Mării Negre; nivelurile


arheologice suprapun direct stânca. Acest amplasament face ca aşezarea să fie
permanent expusă eroziunii făcute de valurile mării.
Săpăturile de salvare întreprinse în 1963 de Doina Galbenu au dus la
identificarea unui nivel aparţinând fazei A1 a culturii Gumelniţa (faza "Hârşova" -
Doina Galbenu), foarte sărac în materiale; locuinţe - "au construit în locul
locuinţelor de suprafaţă expuse vânturilor puternice din timpul iernii, bordeie cu o
consolidare a părţii superioare făcută din pietre" (Doina Galbenu).
Locuirea post-gumelniţeană: - nivel roman

Bibliografie:
D. Galbenu, Sesiunea de comunicări a Muzeelor de Istorie, 1, 1964, p. 70 -
81.
D. Galbenu, Pontica, IV, 1971, p. 237 - 246.
P. Haşotti, Epoca neolitică în Dobrogea, 1997.
[V.V.]

Mangalia - "La Ostrov" - Aşezarea, situată pe un ostrov, a fost


identificată de Corneliu Mateescu. Materialul arheologic aparţine culturii Gumelniţa,
însă nu este specificat cărei faze.

Bibliografie:
E. Comşa, Revista Muzeelor, 5, 1977, p. 66 - 70
[V.V.]

Limanu - Aşezarea a fost identificată de Doina Galbenu şi Octavian


Bounegru. Materialul arheologic aparţine culturii Gumelniţa, însă nu este specificat
cărei faze.

Bibliografie:
E. Comşa, Revista Muzeelor, 5, 1977, p. 66 - 70
P. Haşotti, Epoca neolitică în Dobrogea, 1997.
[V.V.]

Rasova La circa 3 km de sat Andrei Aricescu a cercetat o aşezare şi un


mormânt care aparţin culturii Gumelniţa, fără a preciza faza.

Bibliografie:
E. Comşa Revista Muzeelor, 5, 1977, p. 66 - 70
[V.V.]
Adâncata "La Cişmea" - Aşezarea este situată pe un bot de terasă al
pârâului, acum intermitent, ce curge dinspre Alimanu spre Urluia - Adamclisi, la
cca. 3 km nord - nord-vest de fostul sat de mocani Adâncata, astăzi părăsit. Botul
de terasă pe care se află aşezarea a fost tăiat de restul terasei de un drum de ţară
- aspectul actual al sitului, din această cauză, aminteşte de cel al unui tell.
Aşezarea are o suprafaţă de cca. 2500 m2.
Au fost întreprinse cercetări de suprafaţă:
1993 - Mihai Irimia, George Custurea
1994 - Cătălin Bem, Carmen Bem, Costin Tudor
1997 - Mihai Irimia, Traian Cleante
Locuirea pre-gumelniţeană este marcată de fragmente ceramice aparţinând
culturilor Hamangia (probabil III) şi Boian (probabil Spanţov). Materialul ceramic
aparţinând culturii Gumelniţa se încadrează în faza A2.
Locuirea post-Gumelniţa este reprezentată de fragmente ceramice
aparţinând epocii fierului (Latène).

Bibliografie:
Inedit
[C.B.]

Geangoeşti - Aşezarea de tip tell se află pe teritoriul satului Geangoieşti,


com. Dragomireşti (jud. Dâmboviţa) şi prezintă şase niveluri de locuire, care
aparţin în totalitate culturii Gumelniţa. Aşezarea este bogată în materiale
arheologice, din cadrul cărora se remarcă mai ales plastica antropomorfă de lut ars.
Majoritatea pieselor redau personaje feminine în picioare, excepţie făcând o singură
reprezentare redată în poziţie şezând.

Bibliografie:
C. Boruga, în Valachica, 1, 1969, p. 215-226.

Bucşani (I) "La Pod" - Tell-ul este situat în lunca Neajlovului, la cca. 75
m est de albia sa actuală, la 300 m sud de intrarea în sat (pe traseul drumului de
legătură dintre viitorul pod peste Neajlov şi DJ 412C).
În 1998 au fost întreprinse săpături de salvare (colectiv: Silvia Marinescu -
Bîlcu, Radian Andreescu, Cătălin Bem, Traian Popa, Mădălina Tănase), iar din 1999
se desfăşoară săpături sistematice (colectiv: Cătălin Bem, Silvia Marinescu - Bîlcu,
Traian Popa, Valentin Parnic, Carmen Bem, Adrian Bălăşescu, Constantin Haită,
Valentin Radu, Florin Vlad).
Suprafaţa aşezării este de 64x55 m. Amplitudinea stratigrafică maximă este
de 2.86 m, măsurată de la "punctul 0" (reprezentat de o bornă IGFCOT care indică
o altitudine absolută, de la nivelul mării, de 83.56 m) până la cea mai de jos
depunere antropică din sondajul stratigrafic din 1998.
Tell-ul are trei niveluri de locuire, separate între ele de depuneri sterile
rezultate ale inundaţiilor - cel inferior aparţine unei faze timpurii a culturii
Gumelniţa, celelalte două fazei B1.
Cel mai bine cercetat este nivelul superior (convenţional numit N1) - cele
şapte locuinţe ale acestui ultim sat gumelniţean sunt grupate în zona superioară a
movilei, putând fi înscrise într-un dreptunghi cu latura lungă orientată nord-vest -
sud-est. Spaţiul efectiv locuit este delimitat pe latura de nord-est de pereţii Loc11 şi
Loc2 iar pe cea de sud-est de peretele şi anexa Loc2, groapa de fondare a aşezării
şi pereţii Loc9 şi Loc1. Spaţiul devenit astfel exterior pentru această ultimă aşezare
a tell-ului este cvasi-steril, nefiind utilizat nici măcar pentru depozitarea deşeurilor
menajere.
Patru din cele şase locuinţe cercetate ale nivelului superior, erau
suspendate, fiind construite deasupra unui aşa numit "vid sanitar", pe o reţea de
butuci (piloni neîngropaţi) şi scânduri, evident, cu scopul de a fi cât mai bine izolate
împotriva umezelii.
Una dintre locuinţe, de asemenea având podeaua suspendată deasupra unui
gol, avea, în plus, amenajat un pod de dimensiuni remarcabile şi bine întreţinut
măcar dacă avem în vedere lutuielile de deasupra scândurilor tavanului (ale căror
amprente, paralele cu axul lung al locuinţei, au fost surprinse în lutuielile păstrate
ale tavanului şi în platforma podului) şi cantitatea impresionantă de vase depozitate
(unele într-altele) într-un spaţiu care nu are nici o legătură cu cel al camerei
propriu-zise de locuit.
Toate vetrele şi cuptoarele cercetate în proporţie de cel puţin 50% au fost
consecrate sau reconsecrate.
O serie de fragmente petrografice (dintre care unul dintr-un şist verde
dobrogean), numeroasele piese din cupru, o piesă din aur, ca şi nisipul aurifer
folosit ca degresant (?) pentru realizarea unei străchini demonstrează că, deşi mică
şi aparent izolată, comunitatea gumelniţeană fondatoare a ultimului sat de pe tell
este una care are legături la distanţă.
În două din sondajele practicate în luncă, la 15 (IX) şi, respectiv, 55 m S
(X) de tell, au fost descoperite materiale gumelniţene. Comparând exclusiv pasta
acestor fragmente ceramice cu cele din aşezare, le atribuim fazei B1. Foarte
probabil, nu este vorba de aşezări, ci, mai degrabă, ne aflăm în faţa unor materiale
remaniate.
Locuirea post-Gumelniţa este reprezentată de materiale aparţinând fazei de
tranziţie (?), epocii fierului (Hallstatt), epocii bronzului, perioadei scitice, sec. XVII-
XIX.

Bibliografie:
A. Bălăşescu, Consideraţii preliminare asupra faunei eneolitice, în S.
Marinescu - Bîlcu et alii 1998, p. 99-102; C. Bem, Ultimele descoperiri gumelniţene
de la Bucşani (jud. Giurgiu), Comunicare susţinută la Sesiunea Pontica, Constanţa,
5-6 noiembrie 1999; idem, A particular type of neolithical dwelling. Unicum or
deficiency of conservation?, Studii de Preistorie 1, 2001, (sub tipar); C. Bem, T.
Popa, V. Parnic, Car. Bem, D. Garvăn, D. Bărbulescu, I. Găluşcă, Cercetări
arheologice pe valea Neajlovului. Consideraţii generale asupra microzonei Bucşani,
sub tipar, Studii de Preistorie 1, 2001; C. Haită, Preliminary considerations on a
sedimentary sampling performed on the eneolithical Bucşani - tell, Studii de
Preistorie 1, 2001, (sub tipar); Silvia Marinescu - Bîlcu, R. Andreescu, C. Bem, T.
Popa, M. Tănase Şantierul arheologic Bucşani (jud. Giurgiu). Raport preliminar.
Campania 1998, în AMJTA Giurgiu 3-4, 1997-1998, p. 93-98; I. Tomescu, Rezultate
preliminare privitoare la flora arborescentă obţinută prin analiza materialului
lemnos provenit din aşezarea eneolitică, în S. Marinescu - Bîlcu et alii 1998, p. 107-
111.
[C.B.]

Bucşani (II) "La Pădure" În Osebiţi - Tell-ul este situat în lunca


Neajlovului, la cca. 5 m vest de albia sa actuală, la 700 m nord-vest de şcoala din
sat.
Au fost efectuate cercetări de suprafaţă între 1998-2000 - Cătălin Bem,
Valentin Parnic, Carmen Bem; iar în 2001 s-au realizat săpături de salvare (taluzare
- sondaj) Cătălin Bem, Valentin Parnic, Dragoş Neamu, Carmen Bem, Daniel
Garvăn, Dan Bărbulescu, Irina Găluşcă.
Aşezarea are o suprafaţă de până la 2500 m2 şi maximum 2.20 m înălţime
maximă de la nivelul luncii (punctul "0" stabilit de noi are o altitudine relativă,
obţinută prin translaţionarea bornei IGFCOT de pe tell-ul La Pod). Ultimul nivel al
tell-ului este Gumelniţa B1, aparţinând, fără îndoială, fie unui orizont contemporan
cu ultimul sat de pe tell-ul Bucşani I La Pod, fie aceleiaşi comunităţi, care migrează
în zonă.
Singura locuinţă descoperită deocamdată, parţial cercetată, este întrutotul
similară celor din tell-ul La Pod.
Locuirea post-Gumelniţa este reprezentată de materiale aparţinând fazei de
tranziţie (?), sec. XVII-XIX.

Bibliografie:
C. Bem, T. Popa, V. Parnic, Car. Bem, D. Garvăn, D. Bărbulescu, I. Găluşcă
Cercetări arheologice pe valea Neajlovului. Consideraţii generale asupra microzonei
Bucşani, Studii de Preistorie 1, 2001, (sub tipar).
[C.B.]

Dealu (III) La Zgârci


La Cărămidărie - Tell-ul se află situat în lunca Neajlovului şi are o suprafaţă
de cca. 4200 m2 şi o înălţime de la nivelul luncii de 4.10 m. Ultimul nivel al tell-ului
este Gumelniţa B1. Situl a fost arat în repetate rânduri cu plug de adâncime; este
distrus în proporţie de cca. 30% de apele Neajlovului.
Au fost realizate cercetări de suprafaţă:
1998-2001 - Cătălin Bem, Valentin Parnic, Daniel Garvăn, Dan Bărbulescu.

Bibliografie:
C. Bem, T. Popa, V. Parnic, Car. Bem, D. Garvăn, D. Bărbulescu, I. Găluşcă,
Cercetări arheologice pe valea Neajlovului. Consideraţii generale asupra microzonei
Bucşani, Studii de Preistorie 1, 2001, (sub tipar).
[C.B.]

Dealu (VI) "Pădurea Neagră - Tell-ul se află în lunca Neajlovului, la cca.


150 m nord de albia sa actuală, la 1 km nord - vest de intrarea în sat; este foarte
aplatizat, fiind arat, folosit drept carieră de lut şi afectat de construcţii.
Materialele arheologice descoperite la suprafaţa solului nu permit o
încadrare exactă.
Au fost realizate cercetări de suprafaţă:
2001 - Cătălin Bem, Daniel Garvăn, Dan Bărbulescu

Bibliografie:
C. Bem, T. Popa, V. Parnic, Car. Bem, D. Garvăn, D. Bărbulescu, I. Găluşcă,
Cercetări arheologice pe valea Neajlovului. Consideraţii generale asupra microzonei
Bucşani, Studii de Preistorie 1, 2001, (sub tipar).
[C.B.]

Bucşani (XI) "La Pădure 2" Grădina lui Buric - Tell-ul (arat, dar nu cu
plug de adâncime) se află pe terasa inferioară stângă a Neajlovului, la cca. 50 m
sud - est de albia sa actuală, la 400 m nord - vest de şcoala din sat şi la cca. 300 m
sud de tell-ul La Pădure. Suprafaţa nu este mai mare de 1000 m2 iar înălţimea sa
nu depăşeşte 1 m de la nivelul solului. Materialele descoperite la suprafaţa solului
par să indice faza Gumelniţa B1.
Au fost realizate cercetări de suprafaţă:
2000 - 2001 - Cătălin Bem, Dan Bărbulescu, Irina Găluşcă, Daniel Garvăn

Bibliografie:
C. Bem, T. Popa, V. Parnic, Car. Bem, D. Garvăn, D. Bărbulescu, I. Găluşcă
Cercetări arheologice pe valea Neajlovului. Consideraţii generale asupra microzonei
Bucşani, Studii de Preistorie 1, 2001, (sub tipar).
[C.B.]

Bucşani (XII) "La Şcoală" - Aşezare temporară (?) pe terasa inferioară


stânga a Neajlovului, la cca. 100 m sud - est de albia sa actuală, la 100 m nord -
vest de şcoala din sat. Aşezarea este arată, dar nu cu plug de adâncime.
Materialele descoperite la suprafaţa solului par să indice faza Gumelniţa B1.
Au fost realizate cercetări de suprafaţă:
2000 - 2001 - Cătălin Bem, Dan Bărbulescu, Irina Găluşcă, Daniel Garvăn.

Bibliografie:
C. Bem, T. Popa, V. Parnic, Car. Bem, D. Garvăn, D. Bărbulescu, I. Găluşcă
Cercetări arheologice pe valea Neajlovului. Consideraţii generale asupra microzonei
Bucşani, Studii de Preistorie 1, 2001, (sub tipar).
[C.B.]

Bucşani (XIII) "La Izvor" - Aşezare temporară (?) situată în lunca


Neajlovului, la cca. 30 m sud - vest de albia sa actuală, la cca. 850 m est - sud-est
de tell-ul La Pădure, în imediata apropiere a singurului izvor actual cu apă din zonă.
Materialele descoperite la suprafaţa solului par să indice faza Gumelniţa B1.
Au fost realizate cercetări de suprafaţă:
2000 - 2001 - Cătălin Bem, Dan Bărbulescu, Irina Găluşcă, Daniel Garvăn.

Bibliografie:
C. Bem, T. Popa, V. Parnic, Car. Bem, D. Garvăn, D. Bărbulescu, I. Găluşcă,
Cercetări arheologice pe valea Neajlovului. Consideraţii generale asupra microzonei
Bucşani, Studii de Preistorie 1, 2001, (sub tipar).
[C.B.]

Obedeni (VII) Luncă - Tell-ul este situat în lunca Dâmbovnicului, la cca.


200 m vest de albia sa actuală, la aprox. 1500 m nord de sat. Pe o harta
topografică militară, editată în 1950, apare o movilă în zona menţionată. Fără
îndoială, era vorba de un tell gumelniţean, astăzi dispărut datorită modificărilor
antropice ale zonei - desecări, regularizări şi, mai cu seamă, îndiguiri.
Cercetări cartografice:
2001 - Cătălin Bem

Bibliografie:
C. Bem, T. Popa, V. Parnic, Car. Bem, D. Garvăn, D. Bărbulescu, I. Găluşcă,
Cercetări arheologice pe valea Neajlovului. Consideraţii generale asupra microzonei
Bucşani, Studii de Preistorie 1, 2001, (sub tipar).
[C.B.]

Bucşani (IV) "Pepinieră 2" - Aşezare temporară (?) situată pe terasa


inferioară stânga a Neajlovului, la cca. 100 m sud-vest de albia sa actuală, la 1100
m sud-est de tell-ul La Pădure.
După materialele ceramice descoperite la suprafaţa solului, nu poate fi
precizat cu exactitate cărei faze a culturii Gumelniţa aparţin.
Cercetări de suprafaţă:
2000-2001 - Cătălin Bem, Dan Bărbulescu, Daniel Garvăn.

Bibliografie:
C. Bem, T. Popa, V. Parnic, Car. Bem, D. Garvăn, D. Bărbulescu, I. Găluşcă,
Cercetări arheologice pe valea Neajlovului. Consideraţii generale asupra microzonei
Bucşani, Studii de Preistorie 1, 2001, (sub tipar).
[C.B.]
Popeşti - Tell plasat în lunca Teleormanului, distrus de intervenţii moderne.
Diametrele erau de 40 m, iar înălţimea de 3,20 m.
Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]

Negreni, com. Tătărăştii de Jos - Acest tell are o poziţie mai specialã
fiind plasat într-un fel de vale îngustã, pe terasă, la circa 4 km est de valea
Teleormanul. Are o formã mai neobişnuitã, ovalã neregulatã, cu o scobiturã pe
latura de sud-vest. Axul lung, orientat nord-vest - sud-est, are o lungime de circa
50 m. Capătul dinspre nord-vest are o lăţime de circa 35 m iar cel dinspre sud-est
se îngustează până la 20m. Înălţimea este de aproximativ 4 m.
Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]

Tătărăştii de Jos - Tell-ul este plasat în lunca Teleormanului, la baza


terasei, la circa 100 m de şoseaua Alexandria - Piteşti. Este înconjurat de terenuri
mlăştinoase. Orientat nord-vest - sud-est, are o formã ovală neregulatã cu
diametrele de 40X30 m şi înălţimea de aproximativ 3 m.
Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]
Tătărăştii de Jos I - Tell-ul, plasat în lunca Teleormanului la baza terasei,
la circa 700 m de albia râului, este distrus aproape complet de construcţii moderne.
Diametrele aveau circa 40 m.
Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]

Slăveşti, com Tătărăştii de Jos II - Tell-ul are o poziţie mai neobişnuitã


fiind plasat pe terasã, la circa 1 km nord-est de şoseaua Alexandria - Piteşti. Este
înconjurat pe trei laturi de vegetaţie şi terenuri mlăştinoase. Orientat nord-vest -
sud-est, are o formã ovalã alungitã, cu diametrele de 35 şi 45 m. Înălţimea este de
circa 5 m.
Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]

Trivale - Moşteni - Tell-ul este plasat în lunca Teleormanului la baza


terasei, la circa 150 m de şoseaua Alexandria - Piteşti. Este înconjurat de terenuri
mlăştinoase şi canale cu apã. Orientat nord-vest - sud-est are o formã ovalã cu
diametrele de 40X35 m şi o înălţime de aproximativ 5,5 m.
Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]

Perii Broşteni, com Olteni - Tell-ul, aşezat în lunca largã a Teleormanului


la baza terasei este de nord-est, are o formã relativ rotundã cu diametrul de circa
45 m şi înălţimea de 4 m.
Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]

Lăceni, com Orbeasca - Tell-ul este aşezat în lunca Teleormanului, într-o


zonã împădurita, la circa 1 km nord-est de şoseaua Alexandria - Piteşti.
Dimensiunile reale sunt greu de stabilit deoarece tell-ul este acoperit de o vegetaţie
densã. Are o formă relativ ovală cu diametrele de aproximativ 30m pe direcţia
nord-vest - sud-est şi 35-40 m pe axul sud-vest - nord-est. Înălţimea este de circa
4,5m.
Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]

Vităneşti, com Purani - Tell-ul este plasat în lunca Teleormanului; la baza


terasei, la circa 150 m sud-vest m de drumul ce străbate satul. Are o formã ovalã
neregulatã cu diametrele de circa 40/45 m şi înălţimea medie de circa 6 m. Este
înconjurat de terenuri mlăştinoase şi canale cu apã.
Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]

Brebina, com Scrioaştea - Tell-ul plasat în luncă, la baza terasei, are


diametrele de circa 25 m şi o înălţime de peste 3 m.
Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]

Plosca - Tell-ul se află în Valea Vedei, lângă un braţ al râului, fiind


înconjurat de o zonă mlăştinoasă. Orientat est - vest, are diametrele de
aproximativ 65X55 m, iar înălţimea circa 6 m
Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]

Nenciuleşti, com. Mavrodin - Mic tell plasat în apropierea terasei, relativ


rotund cu diametrul de circa 25 m si o înălţime de peste 2 m.
Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]

Alexandria - Tell-ul (Alexandria - Gorgan), parţial distrus, este plasat pe o


prelungire a terasei în luncă. Diametrul pe direcţia nord-est - sud-vest este de circa
25 m, iar pe direcţia nord-vest - sud-est au mai rămas 21 m. Înălţimea, până la
nivelul actual al luncii, este de aproximativ 12 m (zona a suferit intervenţii
moderne)
Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]

Ţigăneşti - Tell-ul are o poziţie mai specială fiind plasat pe terasă, într-o
zonă în care aceasta coboară, fiind mărginit pe laturi de două văioage. Diametrul pe
axa nord - sud este de circa 45 m, iar pe direcţia est - vest de aproximativ 30 m.
Panta vestică este supusă unui accentuat proces de eroziune. Înălţimea faţă de
terasă este de circa 6 m.
Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]

Ţigăneşti - Tell de mici dimensiuni plasat în lunca Vedei, în apropierea


terasei, cu diametrele de circa 20 m şi înălţimea de aproximativ 2,5 m.
Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]

VALEA BURDEI

Balaci - Două tell-uri plasate în lunca Burdei, primul distrus în mare parte
de şoseaua Alexandria - Piteşti (18). Al doilea parţial distrus de un drum de acces şi
amenajări modern, are diametrele păstrate de 22x15 m şi o înălţime de circa 2 m
(19).
Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]

Odobeasca, com Drăcşenei - Tell de mari dimensiuni plasat în lunca


râului Burdei, cu formă ovală, cu diametrele de cca. 100X50 m, înalt de peste 10
m.
Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]

Satu Vechi, com Drăcşănei - Două tell-uri la circa 1,5 km unul de celălalt
în valea Burdei. Primul este mult aplatizat de lucrările agricole, având un diametru
de circa 50 m, iar înălţimea de circa 2 m (21). Celălalt plasat la baza terasei este de
mari dimensiuni având pe axul lung aproape 100 m şi o înălţime de peste 10m
(22).
Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]

Drăgăneşti de Vede - Tell-ul aproape rotund, cu un diametru de circa


45m. şi o înălţime de circa 5m se află într-o zonă mlăştinoasă în apropierea terasei.
Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]

Ciolăneşti din Deal, com Ciolăneşti - Tell în lunca inundabilă deteriorat


de amenajări moderne. Diametrele erau de 40X40 m iar înălţimea de circa 3 m.
Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]

Copăceanca, com. Călineşti - Tell plasat probabil pe o prelungire a


terasei, afectat de lucrări agricole. Diametrele aproximativ 35X40 m, înălţimea circa
4 m.
Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]

Călineşti - Tell de mari dimensiuni, afectat de lucrări de terasare, având o


formă ovală cu diametrele de aproximativ 100X50 m şi o înălţime de peste 10 m.
Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]

Tecuci, Com Balaci (Valea Tecuciului) - Tell cu diametrele de


aproximativ 20 m şi o înălţime de circa 3 m (29).
Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]

Alexandria - Izvoru Rece (Valea Nanovului) - În apropiere de


Alexandria se află un tell cu diametrele de 25X20 m şi o înălţime de circa 2 m (30)
Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]

Voievoda, com. Furculeşti (Valea Urluiului) - În apropierea terasei,


este plasat un mic tell cu diametrele de 20X15 m şi o înălţime de circa 2,5 m (31)
Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]

Măgura-Bran (Valea Clăniţei) - Se află unul dintre cele mai mari tell-uri
din aria vestică, cu diametrele de aproximativ 90X50 m şi o înălţime de circa 11 m
(32).
Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]

Ziduri, com. Mozăceni


(Valea Dâmbovnicului) - Tell-ul este plasat lângă terasă, are diametrul la
bază de 45 m şi o înălţime de 2 m; este înconjurat de un şanţ şi val de pământ
(35).
Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]

Licuriciu, com. Călineşti (Valea Tinoasei) - Se afla un tell, distrus de


amenajării moderne; diametrele la bază erau de 60/70 m (36)
Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]

Zâmbreasca (Valea Zâmbreasca) - Pe raza acestei localităţi este


semnalat un tell.
Materialele descoperite printr-un sondaj efectuat de Hortensia Dumitrescu,
aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]

Blejeşti (Valea Glavaciocului) - Se află un tell parţial distrus cu o


înălţime de 5,5 m (39).
Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa.
[R.A.]

Carcaliu - Aşezarea eneolitică (aflată la 3 km sud-est de localitatea


Carcaliu, jud. Tulcea) a fost amplasată pe un bot de deal (înalt de 11 m), ce se
prezintă la partea superioară ca un platou, mai înalt şi mai neted spre vest, înclinat
sensibil spre est. Panta este abruptă în zona vestică şi lină spre sud-est. La vest de
deal se întinde până la Dunăre o luncă largă, acoperită în trecut de apele fluviului
(care, se pare, atingeau laturile de vest şi sud-est ale dealului)
Aşezarea a fost descoperită în anul 1980, în timpul cercetărilor de suprafaţă
realizate în zonă, parte a unui program complex ce avea drept obiectiv întocmirea
repertoriului arheologic al judeţului Tulcea.
Desfăşurate între anii 1980-1986 cercetările arheologice - organizate şi
finanţate de Muzeul de Arheologie Tulcea - şi-au atins în parte obiectivele, şi anume
săparea întregii aşezări (prima de acest tip din nordul Dobrogei) şi studierea
problemelor legate de evoluţia comunităţii gumelniţene din acest punct (materialul
arheologic nu este prelucrat în mod sistematic, fiind publicat parţial).
La încheierea cercetărilor arheologice s-a putut stabili că aşezarea a avut o
suprafaţă mai mică de 1 ha, stratul cultural fiind împărţit în două niveluri de locuire
aparţinând fazei A2 a culturii Gumelniţa (sfârşitul acestei culturi în Dobrogea). S-a
menţionat că, sporadic, au apărut şi elemente specifice fazei Gumelniţa B1. Nu au
fost puse în evidenţă eventuale sisteme de delimitare sau fortificaţie
Au fost cercetate opt locuinţe (una în nivelul de locuire inferior, şapte în cel
superior)
Complexele de locuire aflate în preajma locuinţelor fac parte din categoria
vetrelor, cuptoarelor (un cuptor a fost cercetat lângă locuinţa 5), gropilor (unele cu
diametre de până la 2 m).
[C.M.]

Luncaviţa - Tell-ul eneolitic de la Luncaviţa (punctul Cetăţuia, la 4 km de


actuala localitate Luncaviţa, judeţul Tulcea) este amplasat pe marginea unei terase
din imediata apropiere a văii pârâului Luncaviţa.
În primăvara anului 1898 a fost cercetată şi aşezarea-tell, cu acest prilej
fiind făcută o schiţă şi o descriere amănunţită a locului.
Deşi sumare (la Luncaviţa au fost trasate şi cercetate, în marginea de sud a
aşezării, două secţiuni-sondaj de 10×2 m, respectiv 8×3 m), cercetările realizate
de Eugen Comşa au pus în evidenţă câteva observaţii interesante care au condus în
final la formularea unor ipoteze de lucru: 1) spaţiul destinat viitoarei aşezări
eneolitice era despărţit de restul terasei prin două şanţuri, considerate a fi
rezultatul unor intervenţii antropice. Pornindu-se de la această afirmaţie se punea
problema încadrării lor în timp, subliniindu-se că nu ar fi exclus ca măcar unul
dintre ele să fi fost contemporan cu tell-ul (pe suprafaţa tell-ului mai fuseseră
identificate fragmente ceramice aparţinând primei epoci a fierului şi un cimitir
medieval); 2) stratul cultural eneolitic, cu o grosime de aproximativ 3,50 m, a fost
împărţit în şase niveluri de locuire, marcate prin resturile locuinţelor de suprafaţă,
incendiate sau neincendiate, şi chiar prin vetre exterioare acestora; 3) din punct de
vedere cultural, materialul arheologic descoperit era încadrat într-un segment al
complexului cultural Kodjadermen-Gumelniţa-Karanovo VI.
S-au cercetat parţial, trei locuinţe menajere şi o zonă menajeră.
2. Sondajul stratigrafic din zona de sud-vest a aşezării - pe suprafaţa sa a
fost identificat un singur nivel de locuire.
[C.M]

Brăiliţa - Brăiliţa este un cartier al municipiului Brăila, situat la marginea


nordică a oraşului, în zona unde se unesc cele două braţe ale Dunării.
Staţiunea arheologică de la Brăiliţa era situată pe terasa Dunării, în jurul
Vadului Catagaţei, la 1 Km est de Biserica "Sf. Dumitru" şi 1 Km vest de malul
stâng al Dunării. Acum 50 ani, la poalele Terasei Dunării erau două cărămidării,
care în ultimii ani au fost înlocuite de construcţii edilitare moderne, digul Dunării şi
de şoseaua Brăila - Galaţi.
Staţiunea a fost descoperită în 1955, când excavatoarele fostelor
cărămidării au scos la lumina zilei primele vestigii arheologice. În acelaşi an au
început săpăturile de salvare, ce s-au transformat în cercetări sistematice care au
durat până 1975. Colectivul arheologic a fost format din Nicolae Harţuche, Florian
Anastasiu şi Ion T. Dragomir (doar câţiva ani). Din renumita staţiune, azi a mai
rămas doar 10% din suprafaţa iniţială, care se află sub locuinţele din str. Viilor.
Aşezarea neolitică era formată din două niveluri culturale - nivelul inferior
atribuit culturii Boian - faza Giuleşti, nivelul superior atribuit culturii Gumelniţa,
între ele existând un strat intermediar.
Nivelul cultural Gumelniţa cuprinde două niveluri de locuire identificate
datorită complexelor de locuire (locuinţe de suprafaţă, vetre, gropi), ambele
atribuite cultural fazei Gumelniţa A2.
Nivelurile de locuire gumelniţene erau suprapuse de o necropolă de
inhumaţie datată în perioada de tranziţie de la epoca neolitică la epoca bronzului,
mormintele fiind atribuite de N. Harţuche culturilor Cernavoda I, Cernavoda II şi
bronzului timpuriu.

Bibliografie:
N. Harţuche, Fl. Anastasiu, Brăiliţa, Aşezări şi cimitire omeneşti datând din
epoca neolitică până în pragul orânduirii feudale, Brăila, 1968.
N. Harţuche, Fl. Anastasiu, Catalogul selectiv al colecţiei de arheologie a
Muzeului Brăilei, Muzeul Brăilei, Brăila, 1976.
[S.P.]

Însurăţei - Popina - La cca. 7 km nord de orăşelul Însurăţei, în lunca


Călmăţuiului, se află două popine (martori de eroziune), pe care au fost identificate
vestigii aparţinând culturii Gumelniţa.
Popina I se află la 20 m de malul drept al Călmăţuiului şi la 100 m de un
pinten al terasei de pe malul stâng al râului, este lungă de 275 m şi cu 12 m mai
înaltă faţă de nivelul luncii. Aşezarea ocupă întreaga popină şi este tăiată în două
părţi inegale de un şanţ de mari dimensiuni, săpat în faza Gumelniţa A2.
Cercetările au început din 1995 şi au fost efectuate de un colectiv arheologic
format din Stănică Pandrea, Valeriu Sîrbu, Marian Neagu, Mirela Vernescu. Au fost
evidenţiate până în prezent patru niveluri de locuire care pot fi atribuite fazelor
Gumelniţa A1 şi Gumelniţa A2.

Bibliografie:
S. Pandrea, V. Sîrbu, M. Neagu, Cercetări arheologice în aşezarea Gumelniţa
de la Însurăţei - Popina I, judeţul Brăila. Campaniile 1995 - 1999, în Istros, 9,
Brăila, 1999, p. 145 - 170.
S. Pandrea, V. Sîrbu, M. Mirea, Aşezări gumelniţene de pe Valea
Călmăţuiului, în Istros, 8, Brăila, 1997, p.27 - 62.
[S.P.]

Lişcoteanca - Satul Lişcoteanca se află situat pe malul drept al Călmăţuiul


şi, până în anii '70 ai sec XX era înconjurat de Balta Lişcoteanca. Pe teritoriul
acestui sat au fost cercetate patru aşezări neolitice. Cercetările arheologice au fost
efectuate de un colectiv format din Nicolae Harţuche, Florian Anastasiu, Valeriu
Sirbu şi Ion T. Dragomir (o perioadă scurtă).
a) Lişcoteanca - "Movila Olarului". Aşezarea este situată pe o popină aflată
în lunca Călmăţuiului, la vest de Balta Lişcoteanca. Au fost identificate două niveluri
de locuire, atribuite fazelor Gumelniţa A1 şi Gumelniţa A2.
b) Lişcoteanca - "Moş Filon". Aşezarea a fost identificată pe un pinten de
terasă înconjurat de fosta Baltă Lişcoteanca. Cercetările au evidenţiat două niveluri
culturale, primul aparţinând culturii Boian - faza Giuleşti, iar cel de al doilea culturii
Gumelniţa. Nivelul cultural gumelniţean era format din două niveluri de locuire
atribuite fazelor Gumelniţa A1 şi Gumelniţa A2.
c) Lişcoteanca - "Movila din Baltă". Aşezare edificată pe o popină situată în
mijlocul luncii Călmăţuiului. Cercetările au evidenţiat două niveluri culturale, unul
aparţinând culturii Boian şi celălalt aparţinând culturii Gumelniţa. Nivelul cultural
gumelniţean era format din două niveluri de locuire atribuite fazelor Gumelniţa A1
şi Gumelniţa A2.
d) Lişcoteanca - "Satnoieni". Aşezare situată pe un pinten de terasă ce
înainta în Balta Lişcoteanca; au fost identificate două niveluri culturale, unul
aparţinând culturii Boian - faza Giuleşti şi al doilea aparţinând fazei Gumelniţa A1.

Bibliografie:
N. Harţuche, Cercetările arheologice de la Lişcoteanca I. Aşezarea "Movila
Olarului" (1970 - 1976), în Istros, 5, Brăila, 1987, p. 7 - 90.
S. Pandrea, V. Sîrbu, M. Mirea, Aşezări gumelniţene de pe Valea
Călmăţuiului, în Istros, 8, Brăila, 1997, p.27 - 62.
[S.P.]

Cireşu - Aşezarea a fost identificată pe o popină (martor de eroziune)


situată în lunca Călmăţuiului, la cca. 200 m de terasa de pe malul drept al râului.
Până în anii '70 ai sec. XX, la 1 Km vest de popină era Balta Fleaşca. Săpăturile au
fost întreprinse de Valeriu Sîrbu. Cercetările au evidenţiat un nivel arheologic
format din complexele de locuit (locuinţe de suprafaţă, gropi). Materialele
arheologice sunt atribuite fazei Gumelniţa A1.

Bibliografie:
V. Sîrbu, Cercetările arheologice de la Cireşu, în Istros 1, Brăila, 1981, p. 19
-32.
[S.P.]

Borduşani - Popină - Aşezare tell situată la 2,5 km nord - est de sat în


Balta Ialomiţei, pe Braţul Borcea (canal al Dunării).
În 1962 au fost realizate cercetări de suprafaţă de către I. Barnea.

Cercetări de teren în 1980 sunt efectuate de Silvia Marinescu-Bîlcu,


Alexandra Bolomey, Nicolae Conovici, Marian Neagu
Din 1980 până în prezent se desfăşoară săpături sistematice:
1980 - 1986 - Silvia Marinescu-Bîlcu, George Trohani, Gheorghe Matei,
1987 - 1992 - Silvia Marinescu-Bîlcu, George Trohani, Dragomir Popovici,
Radian Andreescu
1992 - 1997 - Silvia Marinescu - Bîlcu, George Trohani, Dragomir Popovici,
Florin Vlad, Carmen Bem, Valentina Voinea, Carmen Miu-Bem, Geanina Haită
1999 - în curs de desfăşurare - Silvia Marinescu - Bîlcu, Dragomir Popovici,
Florin Vlad
cercetări pluridisciplinare din 1993 - Constantin Haită, Dragoş Moise, Adrian
Bălăşescu, Valentin Radu, Mihai şi Iulia Tomescu
Locuirea anterioar· culturii Gumelni·a este atestată de fragmente Boian.
Locuirea Gumelniţa - nivel Gumelniţa A2:
- până în prezent au fost identificate cinci niveluri de locuire Gumelniţa A2;
au fost cercetate integral sau parţial 22 de locuinţe, cele mai multe neicendiate, cu
şanţuri de fundaţie a căror adâncime depăşesc 0,90 m, orientate pe direcţia est -
vest. Morminte de copii sub podeaua locuinţelor.
- la - 0,60 m, în suprafaţa Sß s-a descoperit un complex de vase C.1
- partea superioară a nivelului Gumelniţa A2 a fost puternic distrusă de
gropile getice şi de ganguri de animale, tell-ul fiind înconjurat de pădure.
Locuirea post-Gumelniţa:
- ceramică Cernavodă II
- Hallstatt B
- aşezare getică sfârşitul sec II - jumătatea sec. I - 11 locuinţe (G. Trohani)

Bibliografie:
S. Marinescu - Bîlcu et alii, Cercetări arheologice, X, vol. I, 1997, p. 35 -
143.
[V.V.]

Descoperiri funerare aparţinând culturii Gumelniţa pe teritoriul României

de Cătălin Alexandru Lazăr


Imaginea asupra oricărei culturi, nu ar fi completă fără datele
oferite de morminte. Doresc să precizez încă de la început, că
această prezentare nu se doreşte o analiză aprofundată a acestui
subiect, ci doar o trecere în revistă a principalelor descoperiri
funerare aparţinând culturii Gumelniţa de pe teritoriul ţării noastre.
(detalii)
Plastica antropomorfă şi zoomorfă gumelniţeană

de Radian Romus Andreescu

Unul dintre cele mai spectaculoase şi interesante aspecte ale civilizaţiei


gumelniţene este reprezentat de extraordinara bogăţie a reprezentărilor antropo şi
zoomorfe. Unele dintre ele, realizări de excepţie ale meşterilor gumelniţeni,
reprezintă adevărate capodopere ale artei preistorice. Plastica antropomorfă
gumelniţeană are o serie de caracteristici care o deosebesc de plastica celorlalte
civilizaţii neo-eneolitice. Există în primul rând o mare diversitate tipologică
reflectată în morfologia statuetelor, tehnica modelării, poziţia braţelor, redarea
sexului, modul de decorare. Realizările plastice gumelniţene sunt foarte variate, de
la piese realiste, de o excelentă factură artistică, până la piese extrem de
schematizate în care figura umană este greu de recunoscut. Una dintre
caracteristicile statuetelor antropomorfe gumelniţene este expresivitatea lor,
alcătuind ceea ce am putea numi o civilizaţie a gestului, a atitudinii. Poziţia braţelor,
pe pântece, întinse lateral, în poziţia "gânditorului", figurarea gurii, întredeschise
sau deschise, modelarea unor cocoaşe, reprezentarea statuetelor aşezate, toate
acestea fac ca în plastica gumelniţeană să întâlnim o serie de personaje modelate în
diverse atitudini (detalii)
Plastica - Vase antropomorfe
Reproducând cu măiestrie corpul uman, vasele antropomorfe gumelniţene ne duc
spre universul spiritual al populaţiilor care le-au creat şi utilizat. (Silvia

Marinescu-Bîlcu)
Plastica - Vase zoomorfe
"De multe ori, deşi nu sunt cu totul descătuşate de rigorile schematizării,
dovedesc că meşterii au reuşit să le asigure, prin câteva trăsături esenţiale, o
identitate proprie şi uneori chiar o uşoară tendinţă de mişcare" (Vladimir
Dumitrescu)

Plastica - Statuete antropomorfe


"Al doilea mare capitol al artei neolitice şi eneolitice cuprinde sculpturile
antropomorfe şi zoomorfe, precum şi vasele modelate în formă de oameni sau
animale. Toate acestea sunt legate în primul rând de credinţele şi practicile
magico-religioase ale populaţiilor acestei epoci, privind atât viaţa pământeană cât
şi presupusa viaţă viitoare." (Vladimir Dumitrescu)
[Next >>]
of 3
Plastica - Statuete antropomorfe
[<< Prev] [Next >>]
of 3
Plastica - Statuete antropomorfe
[<< Prev]
of 3
Plastica - Statuete cu rochie "cloche"

Plastica - Statuete de os şi de aur


"Având în vedere rolul magico-religios al sculpturilor, nu trebuie să ne mire nici
schematismul, nici uniformitatea de reprezentare. Canoanele reprezentărilor legate de
cult au rămas rigide şi neschimbate." (Silvia Marinescu - Bîlcu)

Plastica - Statuete zoomorfe


[Next >>]
of 2
Plastica - Statuete zoomorfe

[<< Prev]
of 2
Plastica - Modele de locuinţă-Sanctuare
Modelele de lut ale locuinţelor redau în forme miniaturale casele reale ale
acelor vremuri, ele având o certă valoare documentară. Construite la suprafaţa
solului, înglobau lemnul atât pentru structura de rezistenţă (stâlpi cu grosimi
uneori de până la 40 cm., plasaţi în colţurile sau centrul locuinţelor pentru a
prelua greutatea acoperişului) dar şi pentru realizarea aşa-numitelor platforme
ce constau din trunchiuri de arbori despicaţi în două. Destinaţia şi mai ales
utilizarea acestor construcţii nu o cunoaştem întotdeauna cu precizie. Uneori
amenajările interioare (laviţe, silozuri, vetre obişnuite sau altare) sau inventarul,
ne ajută să bănuim cum, dar mai ales pentru ce erau utilizate.

Plastica - Obiecte miniaturale


Plastica - Reprezentări phalice

Plastica - Statuete antropo-zoomorfe

Podoabe
"Nu numai locuinţa era împodobită, ci şi veşmintele sau chiar corpul. Este
posibil să fi existat şi tatuaje. În mod sigur, existau diverse modalităţi de aranjare
a părului (coafuri?). O dovadă în acest sens o c

onstituie acele de păr (de os sau cupru) precum şi diverse moduri de a figura părul
la statuetele antropomorfe. Erau ele folosite de femei sau de către
bărbaţi?" (Silvia Marinescu-Bîlcu)
Ceramica
"Prin calităţile dobândite în urma acţiunii omului, lutul modelat în forme
ceramice arse în cuptor a supravieţuit acţiunii distrugătoare a mileniilor. Au ajuns
astfel până la noi operele de o rară varietate de forme şi decoruri realizate de
meşterii gumelniţeni." (Silvia Marinescu-Bîlcu)

[Next >>]
of 6
Ceramica
[<< Prev] [Next >>]
of 6

Ceramica
[<< Prev] [Next >>]
of 6
Ceramica
[<< Prev] [Next >>]
of 6
Ceramica

[<< Prev] [Next >>]


of 6
Ceramica
[<< Prev]
of 6
Vase cu destinaţie deosebită
Piese de metal şi os
"Cu ajutorul focului se obţinea un miracol: schimbarea stării de agregare a
materiei, transformarea unor materiale în altele. Lutul modelat devenea ceramică,
iar mineralele deveneau metal strălucitor. Focul modifica, schimba şi desigur,
înnobila materia, dar prin intermediul meşterului."

Agricultura
"Cercetările arheologice şi mai ales cele arheozoologice ca şi cele
carpologice au evidenţiat faptul că hrana era variată. Pe baza studierii resturilor
descoperite s-a putut stabili că erau consumate cereale, diverse legume dar şi
plante sau fructe culese din preajma aşezărilor."

Vânătoarea
Pescuitul

Obiecte de lut

Schimburi şi influenţe
"Contactele cu alte civilizaţii rezultă din piesele de "import" descoperite în
aşezările gumelniţene."