Sunteți pe pagina 1din 32

Doctrinar, expresia actul juridic civil este susceptibila de 2 intelesuri: - prin sintagma act juridic se desemneaza o manifestare de vointa

facuta cu scopul de a produce efecte juridice; -in al doilea rand prin sintagma de act juridic civil se desemneaza inscrisul constatator (doveditor) al manifestarii de vointa (lat. instrumentum). Cel de-al 2-lea inteles este impropriu, el nefiind sustinut de prevederile Codului Civil care evoca inscrisul doveditor al actului juridic folosind cuvantul act si nu sintagma act juridic Ex: art. 1191- dovada actelor juridice [...] nu se poate face decat prin act autentic sau prin act sub semnatura privata Prin urmare, actele juridice civile sunt manifestari de vointa savarsite cu intentia de a produce efecte juridice, mai exact cu intentia de a genera, modifica sau stinge raporturi juridice. Din punct de vedere al structurii lor interne, actele juridice civile pot si grupate in 2 mari categorii: A. Acte unilaterale B. Contracte

A. Acte unilaterale
Obs: 1. Actualul Cod Civil nu cuprinde o reglementare generala a actului unilateral, textele sale facand doar aplicatii ale acestui tip de act juridic. 2. Noul Cod Civil a preluat in texte si in dispozitii legale solutiile care indeobste s-au conturat doctrinar si jurisprudential sub imperiul actualei reglementari. Noul Cod Civil defineste actul unilateral dispunand la art. 1324: este unilateral actul juridic (a carui formare) presupune numai manifestarea de vointa a autorului sau. In cazul actului unilateral nu avem parti, ci avem autori de la care provine manifestarea de vointa creatoare de efecte juridice. Implicit trebuie sa avem si un destinatar determinat sau nedeterminat. Actul juridic unilateral se formeaza valabil si produce efecte juridice in baza manifestarii de vointa a autorului sau fara a fi necesar consimtamantul sau acordul destinatarului. Noul Cod Civil reglementeaza actul unilateral in 2 sectiuni: prima e consacrata aspectelor generale, cea de-a 2-a consacrata actului unilateral ca izvor de obligatii. Pe langa acestea, art. 1325 dispune ca, daca prin lege nu se prevede altfel, dispozitiile legale privitoare

la contracte se aplica in mod corespunzator actelor unilaterale. Textul se refera in mod special la dispozitiile legale privitoare la conditiile de validitate a contractelor. Dispozitiile din Noul Cod Civil permite conturarea urmatoarelor trasaturi a actului unilateral: -actul unilateral nu poate sa creeze drepturi pentru autorul sau conferindu-i astfel caliatatea de creditor; -in egala masura nu poate sa creeze obligatii pentru altul conferindu-i astfel caliatatea de debitor. O persoana poate sa fie obligata doar in temeiul propriei sale manifestari de vointa Prin intermediul actelor unilaterale se pot modifica sau chiar stinge drepturi ale destinatarului, in conditiile stabilite de lege sau de o conventie prealabila, un contract prealabil. (ex: majoritatea drepturilor potestative se exercita prin intermediul unor acte juridice unilaterale). Actul juridic unilateral il poate obliga pe autorul sau generand un drept in favoarea unei terte persoane, a destinatarului. Acesta insa, destinatarul, este in masura sa refuze beneficiul acestui drept. Aceasta specie de act unilateral care creeaza drepturi pentru altii se mai numeste angajament unilateral. Noul Cod Civil face o aplicatie a acestui tip de act reglementand de pilda promisiunea publica de recompensa dispunand ca cel care promite in mod public o recompensa in schimbul executarii unei prestatii este obligat sa faca plata chiar daca prestatia a fost executata fara a se cunoaste promisiunea. (ex: cazul celui care pierde animalul de companie si ofera o recompensa celui care il gaseste). Actele unilaterale in care se creaza un drept pentru altul, mai ales care modifica sau stinge un drept a altuia, pentru a-si produce efectele trebuie comunicate destinatarului si isi produc efectele din momentul in care comunicarea a ajuns la destinatar. Noul Cod Civil nu face referire la chestiune revocabilitatii sau irevocabilitatii actului unilateral. La prima vedere s-ar parea ca actele unilaterale ar putea fi revocate astfel cum s-au format adica prin manifestarea unilaterala de vointa a autorului lor, insa revocabilitatea neconditionata a actelor unilaterale poate creea incertitudine in raporturile juridice civile. Ca atare, prin exceptie unele acte unilaterale sunt declarate in mod expres de lege ca fiind revocabile (ex: cazul legatelor testamentare). In rest actele unilaterale sunt irevocabile din momentul in care si-au produs efectul (ex: in cazul actelor supuse comunicarii din momentul in care comunicarea a ajuns la destinatar, fie atunci cand contin un termen pana la care autorul lor s-a obligat, ele sunt irevocabile inainte de implinirea termenului).

B. Contracte
Intre reglementarea actuala a contractului si cea cuprinsa in Noul Cod Civil nu exista deosebiri esentiale cat priveste notiunea de contract, modul de reglementare si principiul esential al incheierii si executarii contractului.

Notiunea de contract art. 1166 Noul Cod Civil prevede: Contractul este acordul de vointa dintre 2 sau mai multe persoane cu intentia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic. Cat priveste reglementarea si in Noul Cod Civil se prevede ca toate contractele se supun regulilor generale prevazute de Codul Civil in capitolul consacrat Contractul. Regulile particulare privitoare la anumite contracte sunt cuprinse dupa caz fie in Codul Civil, fie in legi speciale. Cat priveste principiul esential in materia contractului este acelasi si in actuala reglementare si in viitoarea reglementare si anume libertatea de a contracta (art. 1169 Noul Cod Civil: Partile sunt libere sa incheie orice contracte si sa determine continutul acestora in limitele impuse de lege, de ordinea publica si de bunele moravuri.) OBS: 1. In vorbirea curenta contractul mai este evocat prin alte 2 notiuni si anume: conventie si tranzatie. Cat priveste conventia este de observat ca dispozitiile Codului nu ofera repere sau criterii pentru a putea distinge intre contracte si conventii; prin urmare cele 2 notiuni sunt sinonime. Cat priveste tranzactia este de observat ca tranzactia este o denumire proprie unui contract special prin care partile isi fac concesii reciproce pentru a preintampina un proces sau pentru a pune capat unui proces. Ca atare este incorect sa se puna semn de egalitate intre contract si tranzactie. 2. Pe de alta parte prin practica se vorbeste despre antecontracte denumite uneori si precontracte sau promisiuni de a contracta. Antecontractul este in realitate tot un contract prin care partile se obliga ca in viitor sa incheie un alt contract. 3. Spre deosebire de actele unilaterale care au un autor in cazul contractelor avem parti, acestea fiind persoanele care isi manifesta vointa sau isi dau consimtamantul la incheierea contractului in patrimoniul carora se produc efectele acestuia. Mai intai se apreciaza ca uneori o parte poate fi alcatuita din mai multe persoane, de pilda coproprietarii care impreuna vand bunul lor comun alcatuind o singura parte- vanzatorul. In al doilea rand, nu orice persoana care isi manifesta vointa la incheierea contractului devine parte a acestuia. Astfel, nu devine parte reprezentantul legal care incheie acte in numele celui lipsit de capacitate, reprezentantul conventional- mandatarul care incheie acte in numele celui reprezentat, ocrotitorul legal care incuviinteaza actele celui cu capacitate de exercitiu restransa. Doctrinar, se face distinctie intre partile originare si partile survenite. Partile originare sunt cele intre care s-a incheiat de la bun inceput contractul, partile survenite sunt acelea care se substituie celor dintai pe parcursul delurarii contractului. De pilda, mostenitorii partilor se substituie acestora dobandind astfel calitatea de parte survenita. Contractul nu este in exclusivitate un act juridic civil deoarece mai intai in conditiile legislatiei actuale pe langa categoria contractelor civile exista si categoria contractelor comerciale, categorie care potrivit Noului Cod Civil va fi asimilata contractelor civile. Pe de alta parte, atat in conditiile actualei legislatii, cat si in conditiile Noului Cod, pe langa contractele civile vor exista si contracte de consumatie incheiate intre persoane fizice si persoane juridice. Persoanele juridice sunt supuse unei legislatii speciale care in principal are
3

ca scop protectia consumatorului, a partii mai slabe. Alaturi de contractele civile exista ca o categorie distincta contractele administrative caracterizate in deosebi prin aceea ca intotdeauna una dintre parti este persoana juridica de drept public, pe parcursul executarii partile nu sunt intru totul egale, litigiul nu se rezolva prin procedura de drept comun, se rezolva printr-o procedura speciala aceea a contenciosului administrativ. Contractul civil este o notiune generica care cuprinde o serie intreaga de specii de contracte denumite si contracte speciale cum sunt: vanzarea-cumpararea, donatia, locatiunea si altele. Pe langa trasaturile lor particulare, aceste contracte au si unele trasaturi comune care permit gruparea sau clasificarea lor in anumite categorii. Intr-unele dintre aceste categorii pot fi cuprinse insa si actele unilaterale.

Principalele clasificari ale contractelor:


1. Acte juridice numite si acte juridice nenumite Actele juridice numite sunt acelea care au o reglementare legala proprie, o denumire legala, iar cele nenumite nu au nici o reglementare proprie, nici o denumire legala, ele fiind rezultatul vointei partilor. Distinctia este necesara pentru determinarea reglementarilor legale aplicabile celor 2 tipuri de acte juridice. In conditiile actualei reglementari, actelor numite li se aplica dispozitiile generale privitoare la contracte cuprinse in Codul Civil, cat si reglementarile particulare cuprinse in Cod sau in legi speciale. Actelor nenumite li se aplica doar reglementarile generale, nu si reglementarile speciale aplicabile actelor numite asemanatoare lor. Potrivit Noului Cod Civil, contractelor nenumite li se aplica reglementarile generale cuprinse in Cod, iar in masura in care acestea nu sunt indestulatoare, regulile speciale privitoare la contractul cu care se aseamana cel mai mult. 2. Acte juridice subiective si acte juridice conditie Actele juridicee subiective sunt acelea in care vointa partilor se poate exprima atat cat priveste incheierea actului, cat si priveste continutul acestuia. Actele juridice conditie sunt acelea in care vointa partilor se poate exprima doar cat priveste incheierea lor, fiindca drepturile si obligatiile sunt prevazute expres de catre lege. Prin urmare, incheierea unui astfel de act face ca partilor sa le fie aplicat un statut legal (ex: in cazul actului casatorie). 3. Contracte bilaterale (sinalagmatice) si contracte unilaterale Noul Cod Civil art. : Contractul este sinalagmatic atunci cand obligatiile nascute din acesta sunt reciproce si interdependente. In caz contrar, contractul este unilateral chiar daca executarea lui presupune obligatii in sarcina ambelor parti. OBS: Contractele sinalagmatice: gresit se spune uneori ca sunt sinalagmatice acele contracte in care drepturilor uneia dintre parti le corespund obligatiile celeilalte parti. Este gresit deoarece prin definitie drepturilor cuiva le corespund intotdeauna obligatia altei persoane. Prin urmare, asa cum se spune in definitia legala, sunt sinalagmatice acele contracte in care obligatiei uneia dintre parti ii corespunde o obligatie a celeilalte parti. De pilda, obligatiei vanzatorului de a preda bunul ii corespunde obligatia cumparatorului de a plati pretul. In plus, aceste obligatii sunt asa cum rezulta din definitie, corelative si
4

interdependente, in sensul ca nici nu exista una dintre ele fara a exista cealalta si sunt asumate fiecare dintre ele in considerarea celeilalte. In plus, aceste obligatii in contractele sinalagmatice care sunt corelative si interdependente au un caracter patrimonial. In ceea ce priveste contractele unilaterale, din definitia legala rezulta ca putem distinge practic 2 tipuri de contracte unilaterale: 1. Acelea care genereaza obligatii doar pentru una dintre parti (ex: donatia, imprumutul de folosinta- comodatul, depozitul) 2. Acelea in care ambele parti au obligatii, dar acestea nu se nasc odata cu incheierea contractului. De pilda, in cazulul unui contract de depozit, depozitarul are indatorirea de a pastra sau conserva bunul. Este insa posibil ca pastrarea sau conservarea bunului sa presupuna o seama de cheltuieli pe care le efectueaza depozitarul. Astfel, la incetarea contractului deponentul are obligatia de a plati depozitarului echivalentul acestor cheltuieli. Aceasta nu inseamna insa ca respectivul contract a devenit sinalagmatic desi ambele parti au obligatii si aceasta deoarece obligatiei deponentului de a plati cheltuielile nu ii corespunde o obligatie corelativa a depozitarului. Contractele unilaterale nu trebuie confundate cu actele unilaterale. Contractele unilaterale sunt prin structura lor, prin modul de formare acte bilaterale care presupun un acord de vointa. Actele unilaterale se formeaza in baza manifestarii de vointa a autorului lor (ex: testamentul, recunoasterea unui copil, promisiunea de recompensa). Utilitatea practica a acestei distinctii In cazul contractelor sinalagmatice a caror incheiere se constata printr-un inscris sub semnatura privata, inscrisul constatator trebuie intocmit in atatea exemplare cate parti exista. In al doilea rand, in cazul contractelor sinalagmatice daca una dintre parti nu-si executa obligatia sau obligatiile, dar cere celeilalte parti sa si le execute, aceasta din urma poate sa refuze executarea invocand asa numita exceptie de neexecutarea a contractului. In al treilea rand, potrivit actualului Cod Civil rezolutiunea ca si cauza de ineficacitatea a actelor juridice poate fi invocata doar in cazul contractelor sinalagmatice. 4. Contracte cu titlu oneros si contracte si acte cu titulu gratuit Noul Cod Civil: Contractul cu titlu oneros- fiecare parte urmareste sa-si procure un avantaj in schimbul obligatiilor asumate. Contractul cu titlu gratuit- una dintre parti urmareste sa procure celeilalte parti un beneficiu fara a obtine in schimb vre-un avantaj. Precizari: In primul rand, avantajul (beneficiul) despre care se vorbeste in definitiile legale este de natura patrimoniala. Ca atare, nu se pune problema .... cu titlu oneros sau gratuit a actelor patrimoniale (ex: casatoria, recunoasterea de filiatie). In al doilea rand, pot fi cu titlu gratuit si unele acte unilaterale (ex: legatele testamentare). Prin definitie actele unilaterale nu pot fi cu titlu oneros. In al treilea rand, actele cu titlu gratuit, in special liberalitatile, sunt caracterizate de intentia de a gratifica (de a procura altuia un avantaj/beneficiul patrimonial fara a obtine in schimb un echivalent). Contractele cu titlu oneros sunt de regula si sinalagmatice. Exista insa unele contracte care sunt oneroase fara a fi sinalagmatice, de pilda imprumutul cu dobanda .
5

Ambele categorii (si contracele cu titlu oneros si cele cu titlu gratuit) sunt susceptibile de subclasificari: 1. contractele cu titlu oneros se subclasifica in contracte comutative si contracte aleatorii. Noul Cod Civil: Este comutativ contractul care la momentul incheierii sale existenta drepturilor si obligatiilor partilor este certa, iar intinderea acestora este determinata sau determinabila. (ex: vanzarea-cumpararea, locatiunea, inchirierea). Este aleatoriu contractul care prin natura lui sau prin vointa partilor ofera cel putin uneia dintre parti sansa unui castig si o expune totodata la riscul unei pierderi ce depinde de un eveniment viitor si incert. Precizari: Contractele comutative: -partile primesc prestatiile lor ca fiind echivalente, chiar daca in realitate nu sunt intru totul echivalente -intre aceste prestatii trebuie sa existe in mod obiectiv o echivalenta rezonabila, altfel se poate ridica problema leziunii ca viciu de consimtamant -definitorie pentru categoria contractelor aleatorii este sansa de castig si de pierdere, sansa care depinde de un eveniment viitor si nesigur, risc (alea). Sunt prin excelenta contracte aleatorii: contractul de renta viagera, contractul de intretinere, contractul de asigurare, in plus atunci cand sansa de castig si de pierdere determinata de acest alea (risc) apare intr-un contract comutativ acest contract se transforma intr-un contract aleatoriu. Vanzarea unor drepturi litigioase, drepturi cu privirenla care exista un proces, este un contract aleatoriu fiindca cel ce cumpara un astfel de drept are sansa de castig sau de pierdere dupa cum va castiga sau va pierde procesul. Contractele cu titlu gratuit nu sunt, nu pot fi clasificate ca fiind comutative, aleatorii, ele fiind prin excelenta paguboase. Liberalitati si acte dezinteresate Liberalitatile sunt acele acte juridice prin care o persoana dispune cu titlu gratuit de bunurile sale in folosul altei persoane (ex: donatia, legatele testamentare). Observatii: Liberalitatile presupun intotdeauna o diminuare a patrimoniului care de regula este ireversibila (donatiile sunt prin excelenta irevocabile, nu se pot insera clauze care s-ar putea introduce in alte contracte si care ar putea duce la revocare). Prin exceptie, donatiile intre soti sunt revocabile in timpul casatoriei. Actele dezinteresate, respectiv acelea prin care o persoana face servicii gratuite in folosul altei persoane fara a primi in schimb un echivalent (ex: depozitul gratuit, imprumutul de folosinta sau comodatul) Utilitatea distinctiei: In cadrul liberalitatiilor legea cere respectarea unei forme pentru incheierea lor valabila ceea ce inseamna ca sunt acte solemne

Capacitatea partilor este reglementata mai riguros; de pilda, tutorele nu poate face donatii in numele minorului Sunt acte incheiate in considerarea persoanei beneficiarului numite si intuiti personae Raspunderea pentru neexecutarea contractului se apreciaza cu mai multa rigoare in cazul contractelor cu titlu oneros decat in cadrul contractelor cu titlu gratuit Problema leziunii ca viciu de consimtamant se poate ridica doar in cadrul contractelor comutative

4. Contracte si acte consensuale, solemne si reale Noul Cod Civil, art.1174: Contractul este consensual atunci cand se formeaza prin simplul acord de vointa al partilor. Obs: Expresia simplul acord de vointa al partilor evoca faptul ca in aceste contracte, respectiv acte unilaterale unde este cazul, consimtamantul partilor nu trebuie exprimat intr-o anumita forma de a carei indeplinire legea sa conditioneze insasi valabilitatea actului. Pentru aceste contracte/acte juridice orice forma de exprimare a consimtamantului este suficienta. In dreptul nostru, regula o reprezinta consensualismul (de regula contractele sunt consensuale). Aceasta regula este evidentiata in principal de 2 texte de lege: 1. Actualul Cod Civil, art. 1971: In contractele ce au drept obiect translatia proprietatii sau unui alt drept real, proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul consimtamantului partilor chiar cand nu s-a facut traditiunea (predarea) lucrului. 2. Noul Cod Civil, art. 1178: Contractul se incheie prin simplu acord de vointa a partilor capabile de a contracta, nu impune o anumita formalitate pentru incheierea sa valabila. Noul Cod Civil, art. 1174: Contractul este solemn atunci cand validitatea sa este supusa indeplinirii unor formalitati prevazute de lege. Obs: Validitatea contractului este echivalenta cu valabilitatea, iar opusul actului valid sau valabil este actul nul. In raport cu regula consensualismului, solemnitatea actelor juridice civile apare ca o exceptie ce trebuie prevazuta expres de catre lege. In cazul contractelor ai a actelor unilaterale cu caracter patrimonial formalitatile la care textul face referire se realizeaza in deosebi prin exprimarea consimtamantului partilor in forma scrisa, in forma inscrisului autentic sau sub semnatura privata. In cazul altor acte juridice, altele decat contractele, formalitatile se realizeaza altfel decat prin forma scrisa a consimtamantului. De pilda, la casatorie (act juridic de stare civila) consimtamantul se da verbal, insa casatoria este un act solemn fiindca valabilitatea sa este conditionata de o seama de formalitati cum ar fi: exprimarea personala a consimtamantului viitorilor soti in fata ofiterului de stare civila sau a martorilor, constatarea existentei consitamantului de catre ofiterul de stare civila si declararea de catre acesta incheierii casatoriei. Formalitatile la care textul se refera sunt concomitente cu incheierea actului juridic. Prin urmare, eventualele formalitati ulterioare incheierii actului juridic nu tin de solemnitatea acestuia (ex: cazul inscrierilor in cartile funciare a drepturilor reale transmise prin contract, cazul inregistrarii casatoriei in registrul de stare civila).
7

Nu orice formalitatea concomitenta cu incheierea actului juridic confera acestuia caracter solemn, doar acele formalitati a caror nerealizare/neindeplinire se sanctioneaza cu nulitatea absoluta a actului juridic/contractului. De pilda, incheierea actelor de dispozitie de catre persoana cu capacitate de exercitiu restransa este conditionata de formalitatea incuviintarilor de catre ocrotitorul legal, autoritatea tutelara sau dupa caz instanta de tutela. Aceasta formalitate nu confera respectivelor acte caracter solemn deoarece neindeplinirea ei nu se sanctioneaza cu nulitatea absoluta, ci cu nulitatea relativa a actului/actelor. Noul Cod Civil, art. 1174: Contractul este real atunci cand pentru validitatea sa este necesara remiterea bunului. Obs: Aceste contracte presupun pentru validitatea sau valabilitatea lor, pe langa acordul de vointa al partilor si remiterea (inmanare) bunului care formeaza obiectul contractului. La prima vedere categoria contractelor reale pare sa se suprapuna cu categoria contractelor translative de bunuri deoarece de pilda si contractul de vanzare-cumparare presupune predarea bunului vandut. In realitate, vanzarea este un contract consensual, nu unul real, deoarece predarea bunului vandut tine de executarea contractului, in vreme ce remiterea bunului in cazul contractelor reale tine de incheierea contractului. Sunt considerate contracte reale: imprumutul de folosinta sau comodatul, depozitul deoarece incheierea lor este finalizata doar atunci cand pe langa acordul partilor s-a procedat si la remiterea bunului imprumutat sau depozitat fiindca in acest moment se naste obligatia celui imprumutat sau a depozitarului de a restitui bunul la incetarea contractului. 5. Contracte si acte constitutive, traslative si declarative Contractele constitutive sunt acele prin care se genereaza drepturi care nu au existat anterior (ex: contractul de uzufruct, contractul de ipoteca). Contractele translative sunt acelea prin care se stramuta un drept existent din patrimoniul unei parti in patrimoniul celeilalte parti (ex: vanzarea-cumpararea, donatia). Contracte si acte declarative, respectiv acelea prin care nici nu se constituie drepturi, nici nu se transmit, ci se consolideaza/ se clarifica drepturi sau situatii juridice preexistente (care exista la data incheierii lor). Distinctia dintre aceste acte: Actele constitutive si translative produc efecte pentru viitor de la data incheierii lor, cele declarative produc efecte atat pentru viitor de la data incheierii lor, cat si pentru trecut, respectiv din momentul in care s-a nascut dreptul sau situatia juridica care se consolideaza. De pilda, recunoasterea paternitatii unui copil din afara casatoriei intervine ulterior nasterii copilului. Aceasta recunoastere produce efecte din momentul nasterii copilului. Acceptarea unei succesiuni nu produce efecte de la momentul redactarii, ci din momentul deschiderii succesiunii.

6. Contracte cu executare dintr-o data sau instantanee si contracte cu executare succesiva Contractele cu executare instantanee sunt acelea care se pot executa printr-o prestatie unica (ex: vanzarea). Contractele cu executare succesiva sunt acelea in care prestatiile partilor sau cel putin a uneia dintre parti se executa fie continuu pe toata durata contractului, fie succesiv pe durata acestuia (ex: in cazul locatiunii sau inchirierii- obligatia locatorului de a asigura folosinta bunului inchiriat se executa continuu pe toata durata contractului, obligatia locatarului de a plati chiria se executa succesiv sau prin transe succesive). Utilitatea distinctiei: Desfiintarea contractelor cu executare succesiva ca urmare a nulitatii sau a rezolutiunii produce efecte doar pentru viitor. 7. Acte de conservare, administrare si dispozitie Conditiile esentiale pentru validitatea contractului: -aceste conditii sunt aceleasi sunt acelasi atat in actuala reglementare, cat si in Noul Cod Civil existand doar deosebiri de formulare Noul Cod Civil, art. 1179: 1. capacitatea de a contracta, 2. consimtamantul partilor, 3. un obiect determinat si licit, 4. o cauza valabila. Cele 4 conditii privesc nu numai contractele, ci si actele unilaterale. a. Capacitatea de a contracta Noul Cod Civil, art.1180: Poate contracta orice persoana care nu este declarata incapabila de lege si nici oprita sa incheie anumite contracte. Noul Cod Civil, art.1181: Reguile privitoare la capacitatea de a contracta sunt reglementate in Cartea I a Noului Cod Civil. Concluzii: -regula este capacitatea de a contracta, exceptia e incapacitatea -regulile aplicabile sunt cele privitoare la capacitatea de exercitiu, ca atare au capacitate de a contracta persoanele care au capacitate deplina de exercitiu. Nu au capacitate de a contracta persoanele care sunt lipsite de capacitate de exercitiu, minorii sub 14 ani si interzisii. Au capacitate restransa de a contracta cei cu capacitate restransa de exercitiu. Au capacitate speciala de a contracta aceia pentru care legea instituie o incapacitate speciala de exercitiu. b. Consimtamantul partilor Obs: Aceasta conditie are un dublu inteles. Prin consimtamant se desemneaza uneori declaratia de vointa a uneia dintre partile actului juridic ori a autorului unui act unilateral. De pilda, uneori se vorbeste despre consimtamantul vanzatorului, la fel cum se vorbeste despre consimtamantul autorului testamentului (testamentarului). Intr-un al 2-lea inteles, prin consimtamant se eveoca acordul de vointe prin care se formeaza contractul. Pentru a fi valabil un act juridic, consimtamantul trebuie sa indeplineasca o seama de cerinte specifice:

1. consimtamantul trebuie sa fie serios adica trebuie sa fie dat sau exprimat cu intentia de a produce efecte juridice (trebuie sa aiba o cauza juridica). Aceasta prima cerinta permite sa facem distinctie intre consimtamant si o seama de declaratii de vointa care nu au valoare juridica, cum ar fi de ex: promisiunile facute din amabilitate, angajamentele asumate sub o conditie pur potestativa, declaratiile politice, promisiunile sau angajamentele cu caracter de divertisment etc. 2. consimtamantul trebuie sa provina de la o persoana care are discernamant. Aceasta conditie este expres prevazuta in art. 1205 din Noul Cod Civil: Este anulabil, contractul incheiat de o persoana care la momentul incheierii acestuia se afla fie si numai vremelnic intr-o stare in careo pune in neputinta de a-si da seama de urmarile faptei sale. Discernamantul nu se confunda cu capacitatea de exercitiu. -capacitatea de a contracta este o conditie esentiala de validitate a actului juridic.; discernamantul este o cerinta de valabilitate a altei conditii a actului juridic si anume consimtamantul. -discernamantul este o premiza a recunoasterii capacitatii de a contracta, respectiv a capacitatii de exercitiu, numai ca discernamantul, respectiv lipsa discernamantului sunt stari sau situatii de fapt; capacitatea, respectiv lipsa capacitatii sunt stari de drept -ca urmare lipsa discernamantului trebuie dovedita atunci cand este invocata in contextul incheierii unui act juridic, pe cand lipsa de capacitate rezulta expres din lege sau din hotararea judecatoreasca de punere sub interdictie In materia actelor juridice, dovedirea lipsei discernamantului prezinta interes practic doar in cazul persoanelor capabile deoarece actele juridice incheiate de persoanele lipsite de capacitate de exercitiu deplina altfel decat prin reprezentantul legal ori dupa caz prin incuviintarea ocrotitorului legal sunt anulabile pentru lipsa capacitatii. 3. consimtamantul trebuie exteriorizat intr-o maniera care sa faca posibila cunoasterea lui de catre cealalta parte ori de catre destinatar in cazul actelor unilaterale Formele de exprimare a consimtamantului in Noul Cod Civil, art.1140 : 1) Vointa de a contracta poate fi exprimata verbal sau in scris, 2) Vointa poate fi manifestata si printr-un comportament care potrivit legii, conventiei partilor, practicilor stabilite de acestea sau uzantelor nu lasa nici o indoiala asupra intentiei de a produce efectele juridice corespunzatoare. Prin urmare, consimtamantul poate fi exprimat expres- verbal sau in scris ori tacitprintr-un comportament adecvat. Cerinta exteriorizarii consimtamantului verbal, scris, tacit, duce implicit la concluzia ca in cele din urma orice act juridic are o anumita forma. Cu toate acestea, despre forma actului juridic se vorbeste doar in cazul actelor solemne deoarece principiile care carmuiesc forma actului juridic in dreptul nostru sunt cele ale consensualismului si a libertatii formei. Opus consensualismului sau complementar acestuia este formalismul care la randul sau poate fi probatoriu sau substantial. Formalismul probatoriu sau forma aprobatione e complementar consensualismul, nu-l exclude, il completeaza. Specific acestui formalism este faptul ca legea prevede necesitatea incheierii actului juridic sau a contractului in forma scrisa doar pentru preconstituirea unui mijloc de dovada a actului juridic.

10

Acestui tip de formalism ii sunt specifice urmatoarele consecinte: -actul juridic este valabil chiar daca inscrisul probator (doveditor) nu a fost intocmit -actul juridic este valabil si atunci cand inscrisul probator este nul datorita nerespectarii unor cerinte specifice lui, cum ar fi cerinta multiplului exemplar al inscrisului sub semnatura privata in cazul contractelor sinalagmatice -in cazul nerespectarii acestei forme, atunci cand partile sunt de buna credinta si executa voluntar actul juridic sau contractul nu se ridica nici o problema; in schimb, atunci cand partile nu se inteleg si se iveste un litigiu, actul juridic nu va putea fi dovedit, afara de cazul in care legea permite dovedirea actului respectiv si altfel decat prin inscrisuri afara decat in cazul in care paratul recunoaste existenta si continutul actului Formalismul substantial sau forma ad validitatem este specific actelor solemne cum sunt de ex: donatiile, ipoteca, vanzarile de imobile, etc. Felurile formalismului substantial: In materie contractuala, formalismul substantial se realizeaza in special prin inscrisuri autentice, fie in cazurile prevazute de lege prin inscris sub semnatura privata ca de exemplu in cazul testamentului olograf. Ca atare, forma ad validitatem nu trebuie redusa la inscrisul autentic, la fel cum inscrisul autentic nu trebuie redus la inscrisul notarial. Consecinte: -forma ad validitatem trebuie prevazuta expres de lege de aceea in Noul Cod Civil, art. 1242 se prevede: (2) Daca partile s-au invoit ca un contract sa fie incheiat intr-o anumita forma pe care legea nu o cere, contractul se dovedeste valabil chiar daca forma nu a fost respectata. Nerespectarea formei ad validitatem se sanctioneaza intotdeauna cu nulitatea absoluta a actului juridic. -proba sau dovada unui act solemn se poate face doar cu inscrisul cerut de lege pt insasi valabilitatea sa. Ca atare, o recunoastere a actului de catre parti sau de catre cealalta parte este lipsita de eficienta -modificarea sau revocarea unui act solemn pt care legea cere forma ad validitatem se poate face de regula doar prin respectarea formei ceruta de lege pt incheierea sa valabila, afara de cazul in care legea prevede mai multe forme alternative si echivalente ptt acelasi act juridic. Spre pilda, testamentul poate fi facut valabil atat prin inscris autentic, cat si prin inscris sub semnatura privata. Urmare a acestei echivalente a formelor, un testament autentic poate fi revocat printr-un alt testament facut ulterior sub semnatura privata -actele juridice solemne isi extind cetintele de forma si asupra actelor accesorii sau conexe. Spre pilda, daca un act solemn trebuie incheiat prin inscris notarial autentic atunci si mandatul care se da altei persoane pt incheierea acestui act trebuie sa respecte aceeasi cerinta de forma. Actele solemne pt care legea prevede forma ad validitatem exclud de principiu posibilitatea exprimarii tacite a consimtamantului. Exceptie: acceptarea testamentului.

Test: 9-13 mai- actul juridic civil pag. 435-544

11

FORMALITATI SPECIFICE ACTELOR JURIDICE


Formalitatile specifice actelor juridice sunt cerinte pe care legea le prevede si de care conditioneaza fie valabilitatea unor acte juridice, fie deplina eficacitate a acestora. De regula, aceste formalitati sunt fie anterioare incheierii actului juridic, fie posterioare incheierii acestui act. Insa, in toate cazurile, ele nu tin de consimtamantul partilor, sunt externe (extrinseci) acestui act. 1. Formalitatile de abilitare sunt niste autorizari dupa caz de natura administrativa, judecatoreasca sau civila a caror indeplinire este necesara pentru insasi valabilitatea actului juridic. O astfel de formalitate este, spre pilda, incuviintarea prealabila a actelor incheiate de catre minorul cu capacitate restransa, de catre ocrotitorul legal si, atunci cand este cazul, de autoritatea tutelara (potrivit noii reglementari instanta tutelara). Nerespectarea acestei formalitati se sanctioneaza cu nulitatea relativa a actului si nu cu nulitatea absoluta ca in cazul neindeplinirii formei cerute de lege pentru insasi valabilitatea actului juridic. 2. Formalitatile cerute pentru opozabilitatea fata de tert a actului juridic. Aceasta categorie de formalitati se realizeaza practic prin anumite proceduri prevazute de lege si menite sa faca cunoscut tertilor actul juridic, terti care in lipsa acestor proceduri sunt indreptatiti sa ignore existenta respectivului act, invocat inopozabilitatea lui. Notiunea de tert are mai multe intelesuri: - intr-un prim inteles, au calitate de tert orice alte persoane decat partile actului juridic numiti terti absoluti - tertii sunt persoane care nu au calitatea de parti, dar care invoca sau pot invoca drepturi sau interese care sunt concurente cu drepturile uneia dintre partile actului juridic. Ca urmare, in cazul acestor terti exista un conflict intre drepturile partilor sau a uneia dintre parti si drepturile tertilor, iar formalitatile de opozabilitate sunt menite sa rezolve acest asa numit conflict. Ex: -in cazul instrainarilor de imobile, publicitatea actelor de instrainare si a drepturilor dobandite prin acestea se realizeaza prin inscrierile in cartea funciara. Tert in cazul instrainarii unui imobil intr-un contract de vanzare-cumparare, poate fi socotit de pilda acela care cumpara de la aceeasi persoana, acelasi imobi, dupa ce in prealabil proprietarul il vanduse deja altuia. Ca urmare, in cazul unei astfel de vanzari succesive, va fi preferat acela dintre cumparatori care si-a inscris mai intai dreptul, respectiv contractul, in cartea funciara, desigur cu buna credinta. -in cazul bunurilor mobile corporale deoarece nu exista sisteme de publicitate, publicitatea instrainarilor se realizeaza prin posesie sau prin faptul posesiei. Ca atare, atunci cand proprietarul unui bun mobil corporal il instraineaza succesiv catre 2 persoane, va fi preferat (considerat proprietar) acela dintre dobanditori care va intra primul cu buna credinta in posesia bunului -in cazul vanzarii unei creante care este un bun necorporal, publicitatea si opozabilitatea fata de terti se realizeaza potrivit art. 1393 din Noul Cod Civil: fie prin notificarea debitorului de catre dobanditorul creantei numit cesionar, fie prin acceptarea cesiunii de catre debitor printr-un act autentic
12

4. consimtamantul nu trebuie sa fie viciat Potrivit actualei reglementari: Viciile de consimtamant sunt eroarea, dolul si violenta. La acestea doctrina in majoritatea ei adauga leziunea. Noul Cod Civil reglementeaza expres si leziunea ca viciu al consimtamantului.

VICIILE DE CONSIMTAMANT
1. Eroarea
In contracte eroarea este o falsa reprezentare mentala pe care partile sau una dintre ele de regula o au sau o are cu privire la un anumit element sau aspect al actului juridic. Intrucat eroare poate pune in discutie valabilitatea actului juridic, legiuitorul a reglementat restrictiv sfera erorilor care pot fi luate in considerare ca fiind vicii ale consimtamantului. Acestea sunt: eroarea asupra substantei obiectului si eroarea asupra persoanei cu care se contracteaza. Substanta obiectului este inteleasa in sensul ca exprima acele calitati (insusiri) ale obiectului actului juridic care au fost avute in vedere si totodata determinante de catre o parte (persoane) care consimte la incheierea actului juridic. Eroarea asupra persoanei poate sa priveasca identitatea sau calitatile persoanei cu care se contracteaza, insa o astfel de eroare este de natura sa vicieze consimtamantul, de regula doar in contractele sau actele juridice intuitu personae cum sunt liberalitatile. Celelalte posibile erori in actele juridice pot fi grupate in 2 categorii: a) Eroarea obstacol b) Eroarea indiferenta a) Eroarea obstacol nu este reglementata de actualul Cod, este o creatie a doctrinei care evidentiaza 2 cazuri de astfel de eroare: eroarea asupra naturii actului juridic si eroarea asupra identitatii obiectului. Aceasta eroare numita si distructiva de vointa se preconizeaza, tot doctrinar, a fi sanctionata cu nulitatea absoluta a actului. b) Eroarea indiferenta este aceea care priveste alte aspecte sau elemente decat cele specifice erorii viciu de consimtamant si cele specifice erorii obstacol. Alaturi de aceste posibile erori de fapt care privesc obiectul, substanta etc, doctrinar se sublinieaza astazi necesitatea admiterii ca viciu al consimtamantului si a erorii de drept (priveste existenta sau continutul unei norme juridice). Noul Cod Civil face distinctie intre 2 feluri de erori: a) Eroarea esentiala care poate justifica o actiune in anulare actului si b) Eroarea neesentiala care, asemenea erorii indiferente, nu are nici o consecinta asupra valabilitatii actului juridic a) Eroarea esentiala include actualele cazuri de: eroare obstacol, eroare viciu al consimtamantului, eroarea de drept atunci cand priveste o norma juridica determinanta potrivit vointei partilor pt incheierea contractului. b) Eroarea neesentiala (art.1207, Noul Cod Civil): eroarea care priveste simplele motive ale contractului nu este esentiala, cu exceptia cazului in care prin vointa partilor asemenea motive au fost considerate hotaratoare.

13

Sanctiunea vicierii consimtamantului prin eroare: atat potrivit actualei reglementari, cat si noii reglementari, sanctiunea actului incheiat ca urmare a unei erori este nulitatea relativa, dreptul la actiune in nulitate relativa fiind recunoscut partii aflate in eroare. Poate fi admisa insa daca sunt intrunite, in principal, urmatoarele conditii: 1. eroarea sa priveasca substanta obiectului ori persoana cu care se contracteaza, in conditiile actualei reglementari, sau sa fie esentiala, in conditiile noii reglementari 2. eroarea trebuie sa fie determinanta pt incheierea actului juridic sau al contractului 3. eroarea trebuie sa fie comuna, in sensul ca partea care nu se afla in eroare stia sau trebuia sa stie ca faptul asupra caruia a purtat eroarea era esential pt cealalta parte 4. eroarea trebuie sa fie scuzabila, in noua reglementare precizandu-se ca eroarea este nescuzabila daca faptul asupra caruia a purtat eroarea putea fi dupa imprejurari cunoscut cu dirigente rezonabile Actiunea in anulare prin vicierea consimtamantului prin eroare nu poate fi admisa, potrivit noii reglementari, in urmatoarele cazuri: -atunci cand riscul unei eventuale erori a fost asumat de catre parti prin clauze contractuale -atunci cand eroarea este invocata cu rea credinta -atunci cand intervine adaptarea contractului; adaptarea are loc daca cealalta parte declara ca este dispusa sa execute contractul sau il executa asa cum acesta a fost inteles de catre partea aflata in eroare

2. Dolul
Consimtamantul este viciat prin dol atunci cand o parte s-a aflat intr-o eroare provocata de manoperele frauduloase ale celeilalte parti ori cand aceasta din urma a omis sa-l informeze pe contractant asupra unor imprejurari care se cuvenea sa i le dezvaluie. Din aceasta definitie rezulta ca practic putem avea 2 forme ale dolului: a) Dolul activ (comisiv) care este rezultat al unor manopere frauduloase (dolosive) b) Dolul pasiv (omisiv) denimit si dol reticent rezultat din necomunicarea uneia dintre parti a unor informatii care trebuiau comunicate celeilalte parti Ceea ce viciaza consimtamantul in cazul dolului este tot o falsa reprezentare a realitatii pe care o are una dintre partile contractante (deci tot o eroare). Ca atare, se ridica problema de a sti de ce anume este utila reglementarea dolului ca un viciu al consimtamantului distinct de eroare. Sunt invocate 3 motive: 1. in cazul erorii, actiunea in anulare este admisa doar atunci cand, potrivit actualei reglementari, eroarea priveste substanta obiectului ori partea cu care se contracteaza, iar in cazul noii reglementari, in principiu, doar atunci cand eroarea este esentiala; in cazul dolului, eroarea (falsa reprezentare) cauzata de manopere frauduloase sau omisiunea de informare poate sa priveasca orice element sau aspect al actului juridic cu conditia ca aceasta eroare sa fie determinanta 2. dolul este un delict civil, o fapta ilicita; ca atare, atunci cand victimei dolului ii sunt cauzate prejudicii prin incheierea contractului sau prin anularea acestuia, ea poate sa ceara si despagubiri
14

3. dolul activ (omisiv) datorita faptului ca presupune manopere frauduloase este mai usor de dovedit simpla eroare Conditiile dolului: 1. Manoperele frauduloase, fie ele comisive, fie ele omisive, trebuie sa fie savarsite cu rea credinta, respectiv cu intentia de a induce in eroare cealalta parte. Aceste manopere, apreciate obiectiv, trebuie sa aiba o anumita gravitate, sa fie de natura sa creeze pt altul o eroare determinanta, asa cum acele manopere ale uneia dintre parti care nu sunt savarsite cu rea credinta ori acelea care nu au o anumita gravitate (ex: exagerarea calitatilor bunului instrainat) nu constituie dol. 2. Din punct de vedere subiectiv, din punct de vedere al partii victima a dolului , eroarea provocata de manoperele viclene trebuie sa fie determinanta pt exprimarea consimtamantului. 3. Manoperele frauduloase trebuie sa provina de la cealalta parte, de la reprezentantul acesteia sau chiar de la un tert, in conditiile in care partea care a profitat de aceste manopere a cunoscut sau trebuia sa cunoasca existenta lor. Sanctiunea, atunci cand sunt intrunite conditiile specifice lui, dolul poate justifica sau ocaziona o actiune in anulare sau nulitate relativa pe care legea o recunoaste victimei dolului. Pe langa anularea actului, victima dolului poate cere si despagubiri in masura in care dovedeste ca anularea sau desfiintarea actului i-a cauzat prejudicii. Pe de alta parte, in conditiile actualei reglementari se admite, iar in conditiile noii reglementari se prevede ca: partea indreptatita la actiune, victima dolului poate sa renunte la actiune si sa opteze pentru mentinerea contractului in conditiile obligarii celeilalte parti la plata unor despagubiri, repararii prejudiciul produs prin incheierea contractului.

3. Violenta este teama justificata indusa uneia dintre parti prin amenintarea cu
pericol grav si iminent cu scopul de a o determina astfel sa consimta la incheierea actului. Ceea ce viciaza consimtamantul este teama, starea psihica, pricinuita de amenintarea provenita de la cealalta parte sau de la un tert. Ca atare, violenta ca viciu de consimtamant nu presupune neaparat acte de constrangere fizica. Conditiile violentei: 1. Teama de amenintare sa fie serioasa sau justificata, ceea ce se apreciaza subiectiv tinandu-se seama de varsta, de starea sociala, de sanatatea persoanei amenintate, precum si de alte imprejurari care pot fi considerate esentiale. Atat potrivit actualei reglementari, cat si potrivit noii reglementari, asa numita temere reverentioasa prin care se evoca teama rezultata din respectulul datorat altei persoane nu constituie prin ea insasi un viciu al consimtamantului. 2. Amenintarea trebuie sa fie nejustificata sau savarsita fara drept, Noul Cod prevede ca: Amenintarea cu exercitiul unui drept viciaza consimtamantul doar atunci cand se face cu scopul de a obtine avantaje nejustificate. Amenintarea trebuie sa provina de la cealalta parte cu precizarea ca, potrivit noii reglementari, amenintarea poate sa provina si de la un tert, insa o astfel de amenintare va vicia consimtamantul doar daca cealalta parte a cunoscut sau trebuia sa cunoasca existenta ei. Noul Cod precizeaza ca Este asimilata cu violenta ca viciu de consimtamant si teama provocata de starea de necesitate, de un fapt natural, in masura in care cealalta parte a profitat de aceasta imprejurare.
15

3. Pericolul trebuie sa fie grav si iminent, iar acest pericol sa priveasca persoana amenintata, bunurile acesteia ori o persoana apropiata celui amenintat sau bunurile persoanei respective. Sanctiunea Victima poate sa ceara anularea actului juridic si despagubiri ori poate sa opteze pentru nulitatea actului juridic si despagubiri. Atunci cand violenta provine de la o terta persoana care nu este in complicitate cu una dintre parti, victima (persoana amenintata) are la dispozitie doar o actiune in despagubiri cu care se poate indrepta impotriva tertului. 4. Leziunea este paguba pe care o sufera una dintre partile contractante ca urmare a disproportiei vadite dintre prestatii, disproportie care exista la data incheierii contractului. Ca atare, problema leziunii se poate pune doar in contractele oneroase si comutative. Actuala reglementare, art. 25, decretul 32/1954 restrange posibilitatea invocarii leziunii doar la actele de administrare cu caracter oneros si comutativ incheiate de catre minorii cu capacitate de exercitiu restransa fara incuviintarea prealabila a ocrotitorului legal in masura in care aceste acte sunt lezionare. Potrivit Noului Cod Civil leziunea poate gasi aplicare doar in contractele oneroase si comutative, ceea ce rezulta din faptul ca, potrivit noii reglementari, nu pot fi atacate pentru leziune contractele aleatorii si translative. Noul Cod Civil reglementeaza distinct leziunea in contractele incheiate de persoane capabile, pe de alta parte leziunea in contractele incheiate de catre minori. In cazul persoanelor capabile exista leziuna atunci cand una dintre parti, profitand de starea de nevoie, de lipsa de experienta sau de lipsa de cunoastere a celeilalte parti, stipuleaza in favoarea sa sau a unei alte persoane o prestatie de o valoare considerabil mai mare la data incheierii contractului decat valoarea propriei prestatii. Cat priveste minorii, leziunea poate exista atunci cand minorul isi asuma o obligatie excesiva prin raportare la starea sa patrimoniala, la avantajele pe care le obtine din contract sau la ansamblul circumstantelor Textul se refera la minori in general, fara nici o distinctie, insa in mod vadit el isi gaseste aplicare in cazul actelor de administrare incheiate de minorii cu capacitate restransa fara incuviintarea prealabila a ocrotitorilor legali. Consecintele leziunii: 1. In cazul in care contractul este lezionar se poate proceda la echilibrarea prestatiilor, fie la initiativa partii lezate care poate cere reducerea obligatiilor sale cu valoarea pagubei pe care o incearca, fie la initiativa celeilalte parti daca aceasta ofera o reducere a propriei creante sau o majorare a propriei obligatii 2. Anularea contractului la cererea partii lezate, cu precizarea ca in cazul persoanelor capabile actiunea in anulare este admisibila doar daca leziuna, respectiv paguba depaseste din valoarea pe care o avea la momentul incheierii contractului, prestatia promisa sau executata de partea lezata; disproportia dintre prestatii trebuie sa subziste pana la data cererii actiunii in anulare

16

OBIECTUL ACTULUI JURIDIC


In mod obisnuit, in special in cazul actelor juridice constitutive ori translative de drepturi reale, obiectul contractului este evocat prin indicarea bunului asupra caruia poarta dreptul real transmis sau constituit. In realitate, bunul nu este obiectul contractului- obiectul contractului in Noul Cod Civil il reprezinta operatiunea juridica convenita de parti, precum vanzarea, locatiunea, imprumutul, astfel cum acesta reiese din ansamblul drepturilor si obligatiilor contractuale. Astfel conceput, obiectul contractului prezinta utilitate in situatia in care felul contractului nu rezulta din denumirea data de parti in inscrisul constatator ori aceasta denumire este gresita. Ex: daca actul este denumit de parti conventie, el va fi calificat ca fiind un contract de vanzare, schimb sau locatiune in functie de operatiunea juridica care se realizeaza prin intermediul acelei conventii. Distinct de obiectul contractului, Noul Cod Civil defineste obiectul obligatiei, respectiv al raportului obligational care rezulta din contract si se stabileste intre creditor si debitor aratand ca acesta este prestatia la care se angajeaza debitorul. Deoarece, de cele mai multe ori, in raporturile patrimoniale prestatia debitorului se refera la un bun corporal sau necorporal, acesta poate fi privit ca un obiect al prestatiei. Atat actualul Cod, cat si Noul Cod Civil, prevad o serie de cerinte.

CAUZA ACTULUI JURIDIC


Actul juridic, respectiv contractul, este el insusi cauza anumitor efecte juridice. In acest sens in o seama de texte ale Codului Civil se foloseste expresia fara justa cauza pentru a se evoca faptul ca anumite efecte juridice, anumite drepturi si obligatii nu au la baza lor un contract sau un act juridic valabil, insa nu acesta este intelesul notiunii de cauza , e o conditie a actului juridic. Pentru a-i preciza intelesul, orice contract, orice act juridic este un act de previziune la incheierea caruia partile consimt, prefigurand mental, realizarea unui anumit scop. In conditiile in care Codul Civil nu defineste cauza, doctrinar s-a stabilit ca pe de o parte prin cauza se desemneaza realizarea scopului urmarit de parti prin incheierea contractului si pe de alta parte s-a facut distinctia intre 2 elemente ale cauzei: cauza abstracta/scopul imediat si cauza concreta/scopul mediat. Scopul imediat este abstract si invariabil in cadrul aceleiasi categorii de contracte. Ex: contracte sinalagmatice- scopul imediat e intotdeauna consideratia executorie prestatiei de catre cealalta parte; orice vanzator consimte sa vanda in consideratia faptului ca cealalta parte ii va plati pretul. In contractele cu titlu gratuit (mai ales la liberalitati) scopul imediat al autorului liberalitatii este intentia de a gratifica, de a procura altuia un avantaj patrimonial fara a primi in schimb un echivalent.

17

Scopul mediat este un element concret si variabil de la un contract/ act la altul chiar in cadrul aceleiasi categorii de contracte sau de acte. Ex: o anumita persoana poate sa consimta la incheierea unui act in considerarea bunurilor pe care le dobandeste, in vreme ce cealalta (o alta persoana) poate sa consimta la incheierea aceluiasi fel de contract in considerarea unor calitati sau insusiri ale partii cu care contracteaza. Includerea in continutul notiunii de cauza a scopului mediat, respectiv a acestor motive concrete si determinante, a fost necesara deoarece s-a dat astfel posibilitatea instantelor de judecata de a verifica legalitatea si moralitatea unor contracte care aparent erau legale si morale, dar care in realitate urmareau realizarea unui scop licit sau imoral. Noul Cod Civil prevede urmatoarele: cauza este motivul care determina fiecare parte sa incheie contractul--> legiuitorul are in vedere doar scopul mediat fiindca doar acesta prezinta utilitate practica; totusi, actuala distinctie teoretica intre scopul imediat si scopul mediat ramane de actualitate. Din definitie rezulta ca partile nu trebuie sa aiba o cauza comuna, ba mai mult, cauza uneia dintre parti nu trebuie sa fie cunoscuta de catre cealalta parte. Cerintele cauzei- la fel ca si actuala reglementare- si Noul Cod Civil prevede ca pentru a fi valabil actul juridic trebuie sa aiba o cauza (sa existe o cauza) si sa fie licita si morala. Sanctiunea- Noul Cod Civil prevede ca lipsa cauzei atrage nulitatea relativa a contractului deoarece, de regula, lipsa cauzei poate fi retinuta indeosebi in cazul persoanelor lipsite de discernamant. Cat priveste cauza ilicita si imorala, sanctiunea este nulitatea absoluta a contractului cu conditia ca aceasta sa fie comuna partilor ori cel putin cealalta parte sa o fi cunoscut sau sa fi trebuit sa o cunoasca. Proba cauzei- ambele reglementari instituie 2 prezumtii: o prezumtie de existenta a cauzei si o prezumtie cat priveste caracterul licit si moral al cauzei. Ca urmare, atunci cand una din parti/ o terta persoana invoca lipsa cauzei, caracterul ilicit ori imoral al acesteia, autorul trebuie sa faca, prin orice mijloc de proba, dovada lipsei cauzei ori a caracterului ilicit ori imoral al acesteia.

MODALITATILE CONTRACTULUI/ ACTULUI JURIDIC


Modalitatile contractului/ actului juridic sunt imprejurari evidentiate in clauzele unui contract/ act juridic care afecteaza fie executarea acestuia, fie aptitudinea acestuia de a produce sau de a mai produce efecte juridice. Principalele modalitati, termenul si conditia se deosebesc in esenta prin urmatoarele: -termenul este un eveniment viitor si sigur cat priveste producerea lui, chiar si in situatia cand momentul producerii este incert; conditia este un eveniment viitor si intotdeauna nesigur
18

-termenul afecteaza doar executarea drepturilor si oblligatiior care se nasc din contract; conditia afecteaza insasi nasterea sau desfiintarea contractului -termenul produce efecte doar pentru viitor; conditia produce efecte pentru trecut, in afara de cazul in care, prin lege sau din conventia partilor se stabileste contrariul -termenul, prin definitie, este intotdeauna un eveniment licit/ moral/ posibil, in vreme ce conditia poate sa constea intr-un eveniment imposibil/ ilicit/ imoral. In aceasta ipoteza, clauza referitoare la conditie este considerata nescrisa, contractul ramanand valabil, in afara de cazul in care aceasta clauza reprezinta insasi clauz contractului, situatie in care contractul se va desfiinta in intregul sau.

NULITATEA ACTULUI JURIDIC


Nulitatea este sanctiunea civila aplicabila actelor juridice incheiate cu incalcarea anumitor cerinte prevazute imperativ de lege pentru incheieierea lor valabila. Consecinta principala a nulitatii consta in lipsirea actului juridic de efectele sale firesti ceea ce inseamna ca: daca pana la data declararii sau constatarii nulitatii actulul juridic nu a produs efecte, pentru viitor aceste efecte nu se vor mai putea produce, iar atunci cand pana la data constatarii nulitatii s-au produs efecte sau s-au executat prestatii, aceste efecte se vor desfiinta retroactiv, iar prestatiile executate se vor restitui. Noul Cod Civil prevede ca actul juridic nul este considerat ca si cum nu ar fi fost incheiat. Intrucat nulitatea lipseste actul juridic de efecte, ea este privita nu numai ca o sanctiune, dar si ca o cauza de ineficacitate sau ineficienta a actelor juridice civile. Trasaturi: -nulitatea este o sanctiune si o cauza de ineficienta cu caracter general aplicabila tuturor actelor juridice civile, fie ca acestea au caracter bilateral (contracte), fie ca au caracter unilateral, fie ca au caracter patrimonial sau nepatrimonial -sanctiunea nulitatii este aplicabila nu numai actelor juridice, ci si inscrisurilor constatatoare a diferitelor acte juridice in masura in care aceste inscrisuri sunt intocmite fara respectarea cerintelor prevazute de lege Cauzele nulitatii exista intotdeauna la momentul incheierii actului juridic. Prin urmare, pe de o parte problema nulitatii se ridica numai in cazul actelor juridic nevalabil incheiate, pe de alta parte, in mod normal, niciodata un act valabil incheiat nu poate fi declarat nul. Nulitatea unui act juridic poate fi dispusa de catre instanta daca: continutul a fost viciat, persoana este lipsita de discernamant, etc. Cauzele nulitatii au caracter legal ceea ce inseamna ca partile prin vointa lor nu pot nici sa creeze cauze de nulitate neprevazute de lege, nici sa suprime cauze de nulitate prevazute de lege. De regula, nulitatea are un caracter judiciar, in sensul ca trebuie pronuntata, constatata de instanta de judecata. Uneori legea vorbeste despre nulitatea de drep a anumitor acte
19

juridice, evocand astfel nulitatea absoluta a acestor acte. Prin urmare, si in aceste cazuri nulitatea va opera doar ca urmare a unei hotarari judecatoresti. Noul Cod Civil prevede expres posibilitatea constatarii sau declararii nulitatii pe cale amiabila, respectiv prin acordul partilor desigur atunci cand exista o cauza legala de nulitate.

ALTE CAUZE DE INEFICACITATE


1. Rezolutiunea- prin aceasta se desemneaza desfiintarea unui contract la cererea creditorului pe motiv ca debitorul nu-si executat obligatiile asumate. Trasaturi: -problema rezolutiunii se ridica doar in cazul contractelor valabil incheiate, cele nevalabil incheiate sunt sanctionate cu nulitate, care este prioritara fara de rezolutiune -in conditiile actualei legislatii domeniul de aplicabilitate al rezolutiunii este limitat la contractele sinalagmatice. Noul Cod Civil extinde acest domeniu de aplicare si la celelalte contracte Cauzele rezolutiunii sunt intotdeauna ulterioare incheierii contractului si constau in neexecutarea obligatiilor contractuale de catre debitor. Rezolutiunea poate avea atat un caracter judiciar, cat si unul conventional. Noul Cod Civil reglementeaza si rezolutiunea contractului pe calea unei declaratii unilaterale de vointa. Rezolutiunea are drept consecinta desfiintarea contractului, ca atare produce efecte retroactive asemenea nulitatii. Prin exceptie, in cazul contractelor cu executare succesiva (ex: inchirierea) rezolutiunea produce efecte doar pentru viitor, avand si o denumire specifica, aceea de reziliere. 2. Inopozabilitatea- este o cauza de ineficacitate pentru actele juridice valabil incheiate care sunt lipsite de efecte fata de terti, in sensul ca acestia pot sa le ignore. Inopozabilitatea rezulta in principal din neindeplinirea de catre parti a formalitatilor de publicitate sau opozabilitate prevazute de lege pentru anumite acte juridice (ex: inscrierea in cartea funciara, inscrierea in arhiva electronica, garantii reale). Problema inopozabilitatii s-a ridicat si in situatia in care mandatarul a incheiat, in numele celui pe care il reprezinta, acte juridice depasindu-si puterile ce i-au fost conferite prin contractul de mandat. Ex: mandatul a fost dat doar pentru acte de administrare, iar mandatarul a incheiat acte de dispozitie. 3. Caducitatea- se caracterizeaza prin aceea ca efectele actului nu se pot produce ori inceteaza sa se mai produca, de regula, datorita unor cauze straine sau independente de vointa partilor Observatii: -actul juridic este valabil incheiat, nu este nul -de regula, caducitatea a fost asociata cu actele unilaterale cum ar fi: legatul, oferta de a contracta. Legatul devine caduc in ipoteza in care legatarul decedeaza inainte testatorului.

20

-problema caducitatii se poate ridica si in cazul contractelor, cum ar fi spre pilda in situatia in care nu se realizeaza conditia de care depinde eficacitatea contractului ori dispare cauza contractului pe parcursul executarii acestuia. Ex: in situatia in care o donatie se face unuia dintre viitorii soti sau ambilor soti in considerarea incheierii casatoriei, iar aceasta nu se incheie, respectiva donatie este lipsita de efecte (caduca); atunci cand printr-o conventie proprietarul unui teren consimte la constituirea unei servituti de trece pe terenul sau in considerarea faptului ca terenul invecinat nu are asigurata iesirea la un drum public, acea conventie va deveni caduca in momentul in care se va deschide un drum pe langa terenul care anterior era infundat

CLASIFICARI ALE NULITATII


1. Nulitati exprese si nulitati virtuale Nulitatile exprese sunt acelea pe care legea le dispune in mod expres (explicit) prin prevederile sale. Nulitatile virtuale sunt acelea pe care legea nu le instituie in mod expres, insa ele apar ca necesare datorita caracterului imperativ al unor dispozitii legale care se incalca cu ocazia incheierii actului juridic. Ex: potrivit art.12 din Noul Cod Civil nimeni nu poate dispune prin titlu gratuit daca este insolvabil. Textul nu prevede sanctiunea incalcarii sale, insa datorita caracterului sau imperativ sanctiunea va fi nulitatea. Acest tip de nulitati sunt virtuale si ridica in principal problema stabilirii caracterului absolut sau relativ al respectivei nulitati. Noul Cod Civil instituie o prezumtie de nulitate relativa, dispunand ca in cazul in care natura nulitatii nu este determinata ori nu reiese in chip neindoielnic din lege, contractul este lovit de nulitate relativa. 2. Nulitati totale si nulitati partiale Distinctia nulitati totale si nulitati partiale nu se suprapune cu distinctia nulitati absolute si nulitati relative fiindca, spre pilda, dupa caz, nulitatea absoluta poate fi totala sau partiala, la fel cum nulitatea relativa poate fi toatala sau partiala. Nulitatile totale sunt acelea care desfiinteaza actul juridic in intregul sau, precum si efectele acestuia. Nulitatile partiale sunt acelea care afecteaza si desfiinteaza anumite clauze ale actului juridic si efectele acestora. Nulitatile partiale sunt evocate atat in actualul Cod Civil, mai ales in Noul Cod Civil, prin 2 sintagme: clauze nule si clauze nescrise, desi evoca aceeasi realitate. Cele 2 concepte nu se confunda intrucat conduc la consecinte diferite. Astfel, atunci cand o dispozitie legala prevede ca o anumita clauza contrara legii este nula, nulitatea acestei clauze poate sa antreneze nulitatea intregului contract atunci cand, prin natura sa, respectiva clauza este esentiala sau in lipsa ei acel contract nu va fi incheiat. In schimb, in cazul clauzelor declarate nescrise, problema nulitatii totale a contractului, de regula, nu se ridica. Respectivele clauze fiind inlaturate pur si simplu din contract, restul contractului fiind mentinut.
21

3. Nulitati absolute si nulitati relative Nulitatea absoluta mai este evocata in reglementarile legale prin cuvantul nul sau nula folosit in expresii cum ar fi: contractul este nul, conventia este nula. Uneori nulitatea absoluta mai este evocata in expresiile nul/nula de drept. Actiunea in justitie corespunzatoare a nulitatii absolute este de regula denumita actiune in constatarea nulitatii absolute sau actiune in constatarea nulitatii. Nulitatea relativa mai este evocata prin cuvantul anulabil sau anulabila, iar actiunea in justitie corespunzatoare mai este denumita actiune in declararea nulitatii relativa sau actiune in anulare. Intre nulitatea absoluta si nulitatea relativa nu exista deosebiri de efecte, acestea sunt identice. Intre nulitatea absooluta si nulitatea relativa exista deosebiri in ceea ce priveste cauzele si regimul juridic. Cauza -nulitatea absoluta se aplica mai intai in cazurile expres prevazute de lege ex: nerespectarea formei prevazuta de lege pt valabilitatea contractului sau a actului juridic caracterul ilicit/imoral al cauzei actului juridic caracterul ilicit/imoral al obiectului actului juridic incalcarea unei incapacitati speciale de a contracta instituita pt ocrotirea unui interes general -nulitatea actului juridic va fi una absoluta ori de cate ori actul juridic se incheie cu incalcarea unei dispozitii legale sau a unei norme juridice care ocroteste un interes general -nulitatea relativa intervine pe de o parte in cazurile expres prevazute de lege ex: nesocotirea prevederilor legale referitoare la incheierea actelor juridice de catre persoanele care nu au capacitate de exercitiu deplina, lipsa discernamantului partilor sau a unei dintre ele, vicirea consimtamantului pe de alta parte, nulitatea relativa se aplica ori de cate ori actul juridic se incheie cu incalcarea unei dispozitii legale care ocroteste interesele personale ale unei dintre parti sau a unei terte persoane Regimul juridic cuprinde 3 aspecte: 1. indreptatirea de a invoca nulitatea 2. prescriptia actiunii sau a exceptiei 3. posibilitatea validarii actului juridic sanctionat cu nulitatea Nulitatea absoluta, cat si cea relativa, se poate invoca fie pe calea unei actiuni, a unei cereri de chemare in judecata prin care reclamantul solicita instantei sa constate sau sa declare nulitatea unui act juridic, fie in cursul unui proces privitor la executarea actului juridic si pe cale de exceptie. ex: atunci cand consimtamantul cumparatorului a fost viciat, iar vanzatorul introduce o actiune pt plata pretului, cumparatorul va putea sa ceara respingerea actiunii invocand exceptia nulitatii relative a contractului datorita vicierii consimtamantului

22

Cat priveste nulitatea absoluta, indreptatirea de a introduce actiunea in nulitate o are orice persoana interesata adica orice persoana care justifica un interes legitim legat de constatarea nulitatii respectivului act. ex: au un astfel de interes creditorii Nulitatea absoluta poate fi invocata de catre instanta din oficiu. ex: atunci cand intre partile contractante exista un proces privind executarea contractului, iar din circumstantele incheierii contractului rezulta ca acesta este nul absolut, instanta poate constata existenta cauzei de nulitate, chiar daca partile nu o invoca si ca urmare poate respinge actiunea in executare In cazul nulitatii relative, indreptatirea de a o invoca o are, in principiu, doar persoana ocrotita prin dispozitia legala incalcata cu ocazia incheierii actului juridic, iar aceasta persoana este una dintre partile contractului (aceea care este ocrotita) sau terta persoana ocrotita. ex: in cazul incapabilului, minorii interzisi, nulitatea pe motiv de incapacitate poate fi invocata doar de catre incapabil prin intermediul reprezentantului legal sau cu incuviintarea ocrotitorului legal in cazul vicierii consimtamantului, nulitatea relativa poate fi invocata doar de catre partea a carui consimtamant a fost viciat in cazul lipsei discernamantului, nulitatea relativa poate fi invocata doar de catre cel care a fost lipsit de discernamant In cazul actelor juridice patrimoniale, dreptul la actiunea pt invocarea nulitatii relative se transmite la mostenitori. Potrivit noii reglementari, pe cale de exceptie, nulitatea relativa poate fi invocata personal de catre cei lipsiti de capacitate atunci cand impotriva lor se indreapta o actiune in executarea actului. Instanta de judecata nu poate sa invoce din oficiu nulitatea relativa.

PRESCRIPTIA
Nulitatea absoluta se poate invoca oricand, ori cat timp a trecut de la incheierea actului juridic. Atat actiunea, cat si exceptia in nulitate absoluta sunt imprescriptibile. Prin exceptie, legea prevede uneori si precriptibilitatea actiunii ori a exceptiei in nulitate absolute. Actiunea in nulitate relativa este perscriptibila, de regula, in termenul general de prescriptie, respectiv acela de 3 ani, momentul din care acest termen incepe sa curga difera in functie de cauza concreta de nulitate. In ce priveste exceptia de nulitate relativa, legislatia actuala nu contine o prevedere expresa. Ca urmare, doctrinar s-a sustinut atat teza prescriptibilitatii exceptiei, cat si teza imprescriptibilitatii acesteia. Noul Cod Civil pune capat acestor controverse doctrinare, dispunand expres ca exceptia de nulitate relativa este imprescriptibila.

23

VALIDAREA ACTULUI JURIDIC


In cazul nulitatii absolute, de regula, actului juridic nu poate fi validat. Totusi se pot semnala unele situatii de exceptie: 1. in cazurile expres prevazute de lege actul juridic nul poate fi validat prin indeplinirea ulterioara incheierii actului, dar inainte de constatarea judecatoreasca a nulitatii, a conditiei de valabilitate care a fost nesocotita cu ocazia incheierii actului juridic ex: actul casatoriei este nul daca viitorii soti sau unul dintre viitorii soti nu au implinit varsta ceruta de lege pt incheierea valabila a casatoriei. Nulitatea actului casatoriei nu se va constatat totusi de catre instanta de judecata, deci actul va fi validat daca inainte de judecarea cauzei sotul nevarstnic sau sotii nevarstnici au implinit varsta ceruta de lege pt incheierea casatoriei 2. actul sanctionat cu nulitate absoluta poate fi in parte salvat in ipoteza in care intervine conversiunea actului nul. Cu privire la conversiune, in Noul Cod Civil se prevad urmatoarele: Un contract sanctionat cu nulitate absoluta va produce totusi efectele actului juridic pentru care sunt indeplinite conditiile de fond si de forma prevazute de lege. ex: potrivit legii, contractele prin care se instraineaza imobile pot fi incheiate valabil doar prin inscris autentic. Prin urmare, atunci cand un astfel de contract se incheie printr-un inscris sub semnatura privata, el trebuie sanctionat cu nulitate absoluta si lipsit de orice efect. Totusi, in practica, s-a considerat ca un astfel de contract nul pt lipsa formei autentice are totusi valoare de antecontract care obliga partile la incheierea contractului de vanzare-cumparare. Obs: Textul se refera doar la contracte, insa el isi gaseste aplicare si in cazul actelor unilaterale. Ex: testamentul autentic nul poate avea valoare de testament olograf daca este scris, semnat si datat de catre autor (daca vointa acestuia este valabil exprimata) Conversiunea gaseste aplicare si in cazul inscrisurilor. Ex: inscrisul autentic nul pt lipsa solemnitatii sau pt necompetenta agentului care il intocmeste are valoare de inscris sub semnatura privata daca poarta semnatura partilor Pentru a opera conversiunea trebuie intrunite in principal urmatoarele cerinte: -actul juridic sa fie nul in totalitate -cerintele de valabilitate ale noului act juridic, ale antecontractului in exemplul dat, sa fie intrunite in cuprinsul sau continutul actului juridic nul -partile nu trebuie sa excluda expres sau tacit posibilitatea conversiunii actului juridic 3. de regula, actele juridice sanctionate cu nulitate absoluta nu pot fi validate pe calea confirmarii. Legea admite si unele exceptii: -atat potrivit actualei reglementari, cat si noii reglementari, mostenitorii unei persoane pot sa confirme donatiile si legatele facute de respectiva persoana in timpul vietii fara respectarea formei autentice prevazute de lege. Validarea acestora se poate face in mod obisnuit prin confirmare. Aceasta (confirmarea) este practic o renuntare la dreptul de a invoca nulitatea relativa atat pe cale de actiune, cat si pe cale de exceptie, renuntarea pe care o poate face valabil persoana indreptatita sa invoce nulitatea relativa, fie ca este vorba de o parte, fie ca este vorba de un tert

24

Confirmarea este o manifestare de vointa savarsita cu intentia de a produce efecte juridice, respectiv de a valida actul anulabil. Ca atare, este ea insasi un act juridic si in consecinta trebuie sa intruneasca conditiile generale de validitate ale actelor juridice si, in plus, autorul confirmarii trebuie sa cunoasca existenta cauzei de nulitate. Ca act juridic, confirmarea prezinta urmatoarele caractere: -este un act juridic unilateral; ca atare, valabilitatea confirmarii nu este conditionata de consimtamantul celeilalte parti, cu atat mai mult este conditionata de o incuviintare a instantei de judecata -este un act abdicativ deoarece autorul ei renunta la dreptul de a invoca nulitatea -este un act declarativ deoarece actul confirmat se valideaza din momentul incheierii sale, deci retroactiv fiindca intotdeauna confirmarea intervine dupa incheierea actului anulabil Confirmarea poate fi facuta de catre persoana indreptatita sa invoce nulitatea, iar in cazul incapabililor, de catre reprezentatul ori ocrotitorul legal. Atunci cand nulitatea este instituita pt a proteja interesele unei terte persoane, confirmarea poate fi facuta de catre tert. Formele confirmarii Atat in conditiile actualei legislatii, cat si in conditiile noii legislatii, se admite ca poate sa intervina atat o confirmare expresa, cat si o confirmare tacita a actului anulabil. Confirmarea expresa se face printr-o declaratie de vointa din care rezulta ca cel indreptatit sa invoce nulitatea relativa renunta la acest drept. Confirmarea tacita se face, de regula, prin executarea voluntara a actului juridic de catre cel indreptatit sa invoce nulitatea dupa ce acesta a cunoscut existenta cauzei de nulitate. EFECTELE NULITATII. Prin aceasta se desemneaza consecintele pe care constatarea sau declararea nulitatii le au asupra actului juridic si a efectelor acestora dupa cum actul nul nu a fost executat ori a fost executat. In cazul in care actul nu a fost executat, iar nulitatea acestuia a fost constatata sau declarata, consecinta nulitatii va consta in aceea ca pe viitor partile nu vor mai putea cere executarea actului. In cazul in care actul a fost executat, efectele nulitatii vor fi carmuite de principiul retroactivitatii, actul juridic si conventiile accesoriului fiind desfiintate de la data cand au fost incheiate. Prin exceptie, in cazul contractelor cu executare succesiva, nulitatea produce efecte la fel ca si rezilierea adica desfiinteaza actului juridic doar pt viitor. Din principiul retroactivitatii decurg in principal 2 consecinte: 1. aceea a obligarii partilor la restituirea eventualelor prestatii executate. Obs: Restituirea prestatiilor se poate cere de catre partea indreptatita fie odata cu nulitatea, fie ulterior printr-o actiune distincta. Restituirea prestatiilor se face, de regula, in natura, iar atunci cand o asftel de restituire nu este posibila se va proceda la restituirea prin echivalent banesc. Obligatia de restituire exista si in situatia in care partile sunt de buna credinta, si in situatia in care partile sunt de rea credinta. Buna sau reaua credinta a partilor are consecinte doar asupra obligatiei de a suporta cheltuielile restituirii si asupra intinderii obligatiei de restituire intrucat, spre pilda, atunci cand cel obligat la restituire este de buna credinta el va fi indreptatit sa pastreze fructele produse de bunul restituit. Atat potrivit actualei reglementari, cat si potrivit noii reglementari, atunci cand cel dator sa restituie este un incapabil, el va putea fi obligat la restituire doar in
25

masura in care a profitat ori s-a imbogatit de pe urma prestatiilor primite. Ca urmare, cel ce pretinde restituirea va trebui sa faca dovada acestei situatii. 2. desfiintarea actelor subsecvente adica a actelor prin care partile actului nul au transmis drepturi sau bunuri unor terte persoane. In privinta acestora trebuie facuta distinctie dupa cum este vorba despre acte de dispozitie ori despre acte de administrare ori conservare. In cazul actelor de dispozitie (instrainare) vor fi obligati la restituire si tertii dobanditori intrucat aceste acte se desfiinteaza. Nu vor fi obligati la restituire, de pilda, tertii care au dobandit bunurile ce trebuie restituite prin uzucapiune ori prin posesie de buna credinta. In cazul actelor de administrare si conservare incheiate cu terti de buna credinta vor fi mentinute (nu vor fi desfiintate).

PROBELE
Probele sunt mijloace prevazute de lege prin care se urmareste convingerea instantei cu privire la existenta actelor sau faptelor juridice din care rezulta drepturile si obligatiile partilor aflate in proces. Obiectul probelor il constituie actele si faptele juridice generatoare de drepturi si obligatii. Distinctia dintre actele juridice si faptele juridice prezinta utilitate practica in materia probatiunii deoarece actele juridice pot fi dovedite doar prin mijloacele de proba expres prevazute de lege, indeosebi prin inscrisuri si in conditiile prevazute de lege, in vreme ce faptele juridice, cum sunt cele cauzatoare de prejudicii, pot fi dovedite, de regula, prin orice mijloc de proba. Cat priveste sarcina probei sau a dovezii este de observat ca art.1169 din actualul Cod Civil dispune ca Cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca, iar cum prima propunere o face reclamantul prin insasi cererea de chemare in judecata inseamna ca cel putin, pentru inceputul procesului, sarcina probei ii revine lui. Apoi pe masura ce paratul incearca sa respinga pretentiile reclamantului ori invoca pretentii proprii impotriva acestuia, sarcina probei se stramuta la el. Obs: Partile sunt indreptatite sa incheie conventii cu privire la probe in masura in care acestea nu se abat de la anumite dispozitii legale imperative aplicabile in materia probelor. Probatiunea este, in principal, o problema a partilor. Cu toate acestea, in virtutea rolului activ, instanta poate sa dispuna administrarea oricarei probe care considera ca este necesara sau utila cauzei chiar daca partile s-a opune. Inscrisurile sunt consemnari despre un act sau un fapt juridic facute prin scriere de mana, dactilografiere, imprimare etc. pe hartie sau pe un alt material. Din punct de vedere a modului de intocmire, a conditiilor de valabilitate si intr-o oarecare masura a fortei probante, putem face distinctie intre 2 categorii de inscrisuri: Inscrisurile autentice Inscrisurile sub semnatura privata I. Inscrisurile autentice sunt cele intocmite cu respectarea unei anumite proceduri sau solemnitati prevazute de lege de catre o persoana abilitata denumita doctrinar agent
26

instrumentator (ex: notarul public, un functionar public) competent pt locul intocmirii actului, precum si alte inscrisuri pe care legea le considera ca fiind autentice. Ex: inscrisurile notariale, hotararile judecatoresti, actele de stare civila Forta probanta a inscrisurilor autentice. Trebuie facuta distinctie dupa cum este vorba despre actul autentic in intregul sau despre diferitele mentiuni care impreuna alcatuiesc acest inscris. Privit in intregul sau inscrisul autentic deoarece poarta sigiliul si semnatura agentului instrumentator se bucura de o prezumtie de autenticitate si valabilitate. Consecinte: -acest inscris nu trebuie sa fie recunoscut de catre partea impotriva careia se foloseste, asa cum se procedeaza la inscrisurile sub semnatura privata -inscrisul autentic are forta probanta pana la inscrierea in fals atat intre parti, cat si fata de terti Mentiunile. Trebuie facuta distinctie intre 3 categorii de mentiuni: 1. mentiuni privitoare la constatari facute personal de catre agentul instrumentator, cum ar fi faptul ca partile s-au prezentat personal sau prin reprezentant, ca si-au exprimat consimtamantul etc. 2. mentiuni consemnate de catre agentul instrumentator in baza declaratiilor partilor, cum ar fi faptul ca bunul a fost predat la data autentificarii, ca pretul a fost platit etc. 3. mentiuni straine de obiectul actului juridic Mentiunile referitoare la constatarile personale ale agentului instrumentator au deplina forta probanta atat intre parti, cat si fata de terti pana la inscrierea in fals. Mentiunile facute de agentul instrumentator in baza declaratiilor partilor au deplina forta probanta pana la proba contrara atat intre parti, cat si fata de terti. In ceea ce priveste proba contrara este de de retinut ca ea poate fi facuta de catre parti, de regula, doar tot printrun inscris, fie el autentic, fie sub semnatura privata, in vreme ce tertii pot face dovada contrara prin orice mijloc de proba admis de lege. Mentiunile straine de obiectul actului juridic au, daca este cazul, valoare de inceput de dovada scrisa. Obs: 1. Inscrisul autentic nul datorita lipsei de procedura ori de solemnitate ori datorita necompetentei agentului instrumentator are valoare de inscris sub semnatura privata daca poarta semnatura partilor. 2. Atunci cand in cursul procesului se pune problema dovedirii unor fapte conexe actului juridic cum ar fi lipsa discernamantului, vicierea consimtamantului, cauza ilicita ori reaua credinta a uneia dintre parti, dovada acestora se poate face prin orice mijloc de proba chiar daca incheierea actului juridic (a contractului) a fost constatata printr-un inscris autentic. II. Inscrisurile sub semnatura privata sunt acelea care poarta semnatura partilor sau a autorului daca este vorba despre un act juridic unilateral. Consecinte: singura cerinta generala de valabilitate a acestor inscrisuri este semnatura partilor sau a autorului daca este vorba de un act unilateral. Ca urmare, pe de o parte, inscrisul poate fi redactat, scris de catre una dintre parti, de catre un tert, poate fi imprimat, dactilografiat etc., pe de alta parte, la intocmirea inscrisurilor sub semnatura privata nu este necesara prezenta martorilor, prezenta acestora poate fi insa utila in situatiile in care, datorita
27

unor neregularitati, inscrisul sub semnatura privata are doar valoarea unui inceput de dovada scrisa care face admisibila in completare dovada proba cu martori. Legea nr.455/2001 asimileaza cu inscrisurile sub semnatura privata, inscrisurile electronice care insa sunt supuse unor cerinte specifice. Prin exceptie de la regula potrivit careia semnatura este singura cerinta de valabilitate a inscrisurilor sub semnatura privata, Codul Civil prevede 2 situatii de exceptie care instituie anumite cerinte speciale de valabilitate pentru anumite inscrisuri sub semnatura privata. Obs: Nerespectarea acestor cerinte atrage nulitatea relativa a inscrisului, deci nu a actului juridic. Aceasta nulitate poate fi invocata doar de catre parti, nu si de catre terti ori de catre instanta de judecata din oficiu. Inscrisurile sub semnatura privata nule relativ datorita neindeplinirii conditiilor speciale, au valoare de inceput de dovada scrisa. Prima situatie, prevazuta de art. 1179, actualul Cod Civil: Inscrisurile sub semnatura privata prin care se constata conventii sau contracte sinalagmatice trebuie facute in atatea exemplare original cate parti cu interese contrare exista, fiecare exemplar urmand sa poarte mentiune despre numarul originalelor intocmite. Exceptii de la aceasta cerinta speciala: -cerinta multiplului exemplar nu se cere in cazul contractelor incheiate prin corespondenta -nu se impune in situatia in care inscrisul a fost intocmit intr-un singur exemplar care a fost dat spre pastrare unui tert ce s-a obligat sa il puna la dispozitia partilor unui proces -nu se impune atunci cand una dintre parti a executat deja prestatiile ce ii revin la data intocmirii inscrisului -cerinta multiplului exemplar este considerata indeplinita atunci cand partea impotriva careia se foloseste inscrisul intocmit intr-un singur exemplar si-l recunoaste (si-l insuseste) A doua situatie, prevazuta de art.180, Cod Civil: Inscrisurile sub semnatura privata prin care se constata obligatia unilaterala a uneia dintre parti de a plati o suma de bani ori de a preda o cantitate de bunuri fungibile (generic determinate) trebuie fie sa aiba textul scris in intregime de mana celui ce se obliga, fie in caz contrar (cand nu sunt scrise de mana celui ce se obliga) sa cuprinda la final formula bun si aprobat pentru sau alta asemanatoare urmata de indicarea in cifre si litere a sumei ori a cantitatii si de semnatura celui ce se obliga. In caz de nepotrivire intre suma de bani ori cantitatea de bunuri ce se prevede in respectiva formula si suma de bani ori cantitatea de bunuri ce se mentioneaza in textul inscrisului este considerata reala pana la proba contrara suma cea mai mica sau dupa caz cantitatea cea mai mica. Exceptii de la aceasta cerinta: -formula bun si apropat pentru nu este necesara in cazul in care obligatia de predare priveste bunuri individual determinate -cerinta nu este necesara in cazul chitantelor liberatorii, adica a inscrisurilor in care se constata plata unei datorii banesti ori predarea unor cantitati de bunuri fungibile Forta probanta a inscrisurilor sub semnatura privata Obs: 1.Spre deosebire de inscrisurile autentice care se bucura de o prezumtie de valabilitate si autenticitate datorita faptului ca poarta sigiliul si semnatura agentului instrumentator, inscrisurile sub semnatura privata nu se bucura de o astfel de prezumtie, forta lor probanta rezultand din semnatura partilor.

28

2.Spre deosebire de inscrisurile autentice, atunci cand una dintre parti, intelege sa se foloseasca in proces de un inscris sub semnatura privata, instanta trebuie sa il prezinte celeilalte parti. Aceasta a doua parte este datoare fie sa recunoasca semnatura sa si daca este cazul scrierea, fie sa le tagaduiasca. Mostenitorii partii impotriva caruia se foloseste inscrisul si reprezentantii acestei parti pot sa declare ca ei nu cunosc semnatura ori scrierea autorului lor (a celui pe care il mostenesc) ori a celui pe care il reprezinta. In cazul in care inscrisul este tagaduit de catre cealalta parte ori mostenitorii, respectiv reprezentantii declara ca nu cunosc semnatura sau scrierea respectivul inscris este examinat de catre instanta potrivit unei proceduri prevazute de Codul Civil denumita procedura verificarii rescripte. In urma acestei verificari inscrisul poate fi retinut ca mijloc de proba sau poate fi inlaturat. Inscrisul sub semnatura privata recunoscut de catre cealalta parte ori retinut in urma verificarii are cat priveste drepturile si obligatiile partilor aceeasi putere doveditoare ca si mentiunile dintr-un inscris autentic facute de catre agentul instrumentator in baza declaratiilor partilor. Ca urmare, el constituie mijloc de dovada pana la proba contrara atat intre parti, cat si fata de terti cu deosebirea ca intre parti dovada contrara se poate face, de regula, tot numai printr-un inscris, in vreme ce tertii pot sa faca dovada contrara prin orice mijloc de proba. O situatie aparte in ce priveste forta probanta o poarta data inscrisului sub semnatura privata, adica data intocmirii lui, a acestui inscris si nu termenul la care urmeaza sa se execute obligatiile partilor. Intre parti, data inscrisului sub semnatura privata are forta probanta pana la proba contrara, in schimb, fata de terti, data inscrisului sub semnatura privata este lipsita de putere doveditoare pana in momentul in care dobandeste caracter de data certa potrivit prevederilor art. 1182, Cod Civil sau i se confera caracter de data certa de catre notar. Exceptii de la data certa: -chitantele liberatorii -testamentul

MARTURIA
Marturia este proba cu martori, declaratia facuta oral, de regula, in fata instantei de catre o persoana straina de proces (un tert) cu privire la acte si fapte juridice petrecute anterior care au legatura cu efectul procesului si despre care a luat cunostiinta, de regula, personal. Admisibilitatea probei cu martori Cat priveste faptele juridice, proba cu martori este admisibila practic neconditionat sau nelimitat, fiind principalul mijloc de proba. Cat priveste actele juridice, admisibilitatea probei cu martori cunoaste 2 insemnate limitari prevazute actualmente in art. 1191 alin.1 si 2 din Codul Civil, preluate in principiu de noua reglementare. Potrivit alin.1 dovada actelor juridice a caror obiect are o valoare mai mare de 250 lei, in conditiile actalei reglementari 2,5 bani, nu se poate face decat sau prin inscris autentic sau prin inscris sub semnatura privata. In conditiile actualei reglementari dovada actelor juridice, ca regula, se poate face doar prin inscrisuri.
29

Potrivit alin.2 Indiferent de valoare obiectului nu se va admite proba cu martori pentru a dovedi impotriva si peste continutul unui inscris adica pt a dovedi, spre pilda, ca nu se datoreaza ceea ce se prevede in inscris ori ca se datoreaza altceva ori mai mult decat se prevede. Obs: 1. Aceste limitari privesc doar partile actului juridic, nu si tertii. 2. Aceste limitari nu se aplica implicit. In cazul actelor solemne care, indiferent de valoarea lor, pot fi dovedite doar cu inscrisul cerut de lege pt insasi valabilitatea lor. 3. Partile pot sa convina (se prevede in alin.3, art.1191) ca dovada cu martori sa fie admisa indiferent de valoarea obiectului actului juridic si indiferent daca exista sau nu un inscris constatator. 4. Limitarile prevazute de alin. 1 si 2 nu sunt aplicabile faptelor juridice sau imprejurarilor (situatii) de fapt conexe incheierii actului juridic. Ex: vicierea consimtamantului, reaua credinta a uneia dintre parti, cauza ilicita, etc. 5. Dispozitia alin. 1 nu este aplicabila, in principiu, in raporturile dintre profesionisti, respectiv comercianti. Exceptii de la cele 2 limitari: 1. Proba cu martori poate fi admisa, contrar prevederilor din cele 2 alineate, atunci cand partile convin ca dovada actului juridic sa se faca cu martori. 2. Existenta unui inceput de dovada scrisa care face admisibila proba cu martori in completarea sa si nu pt dovedirea sa. Inceputul de dovada scrisa este o scriere care provine de la partea impotriva careia se foloseste, de la autor sau reprezentantul acesteia, scriere care face credibile pretentiile celui ce o foloseste. Ex: poate fi considerata un inceput de dovada scrisa o scrisoare care provine de debitor, nu este semnata, isi recunoaste datoria fata de debitor, un inscris sub semnatura privata care nu indeplineste conditia multiplului exemplar sau nu contine formula bun si aprobat atunci cand aceste cerinte sunt prevazute de lege Dovada cu martori a actelor juridice poate fi admisa atunci cand actul juridic a fost incheiat in imprejurari care in mod obiectiv impiedicau intocmirea sau confectionarea unui inscris doveditor. Ex: in cazurile de forta majora dovada cu martori este admisa si atunci cand a existat un inscris, dar acesta a disparut din cauze obiective. Se apreciaza jurisprudential si doctrinar ca proba cu martori poate fi admisa atunci cand intre parti a existat o imposibilitate morala de preconstituirea a unui inscris. Forta probanta a marturiei Spre deosebire de inscrisuri, a caror putere doveditoare este in principiu prevazuta de lege, forta probanta a marturiei este lasata la aprecierea instantei.

MARTURISIREA
Marturisirea este declaratia prin care o parte recunoaste un act sau un fapt juridic pe care cealalta parte isi intemeiaza pretentiile, declaratie care este de natura sa produca efecte impotriva autorului ei.

30

Obs: 1. Recunoasterea facuta de catre autorul marturisirii nu se refera la dreptul sau drepturile pretinse de cealalta parte, ci la actul sau faptul juridic pe care cealalta parte isi intemeiaza pretentii. Ex: daca procesul priveste un contract de imprumut, debitorul parat (cel care a luat imprumut) poate sa recunoasca facut ca a incheiat contractul de imprumut, dar nu recunoaste cerinta pretinsa de reclamant precizand ca a restituit imprumutul. 2. Spre deosebire de marturie care provine de la un tert, marturisirea provine de la una dintre parti, ca atare ei nu ii sunt aplicabile limitarile prevazute de art. 1191 Cod Civil cat priveste proba cu martori, ceea ce inseamna, spre pilda, ca poate fi obiect al marturisirii si un act juridic a carui obiect are o valoare mai mare decat cea prevazuta de lege. Este lipsita de eficacitate recunoasterea unui act juridic solemn care nu a fost intocmit in forma ceruta de lege pt insasi valabilitatea sa. 3. Marturisirea este nu numai un mijloc de proba, ci si un act juridic unilateral si de dispozitie. => Consecinte: -poate face o recunoastere valabila doar persoana cu capacitate de exercitiu deplina, vointa autorului marturisirii nu trebuie sa fie viciata, recunoasterea este irevocabila, ea putand fi retractata doar atunci cand a fost facuta sub imperiul unei erori de fapt -ea poate fi facuta doar personal de catre parti ori de catre un reprezentant, imputernicit al acestora cu procura speciala -deoarece poate duce la pierderea procesului, marturisirea se poate face doar in masura in care din actul sau faptul recunoscut s-au nascut drepturi de care partea poate sa dispuna, in special drepturi patrimoniale Felurile marturisirii Codul Civil face distinctie intre 2 feluri de marturisire: -marturisirea judiciara -marturisirea extrajudiciara Marturisirea judiciara este aceea care se face in fata instantei de judecata in cursul procesului in care se foloseste ca mijloc de proba si cu privire la obiectul respectivului proces. Poate fi spontana sau prin chemare la interogatoriu. Maturisirea extrajudiciara este aceea facuta in alte conditii decat cele specifice marturisirii judiciare. Prin urmare, constituie o marturisire extrajudiciara recunoasterea facuta de catre una dintre parti ocazional intr-un cerc de prieteni, cat si recunoasterea facuta in fata unei instante de judecata alta decat cea care judeca procesul in care ea este folosita ca mijloc de proba. Cat priveste forta probanta a marturisirii extrajudiciare, marturisirea extrajudiciara consemnata in scris are valoarea probatorie a unui inscris, deci poate fi folosita ca mijloc de proba, in vreme ce marturisirea extrajudiciara verbala poate fi folosita ca mijloc de proba doar atunci cand este admisibila proba cu martori, adica pt fapte juridice neconditionat, iar pt acte juridice doar in situatiile de exceptie in care se admite dovada cu martori.

31

PREZUMTIILE
In cursul unui proces se poate ridica problema dovedirii unor fapte sau imprejurari care fie nu se pot dovedi in mod direct, fie dovada lor este extrem de dificila. Insa, de regula, orice imprejurare, orice stare de fapt de acest gen se afla in legatura cu o alta stare de fapt sau cu o alta imprejurare care este susceptibila de a fi dovedita in mod direct si care odata dovedita ne ingaduie sa tragem anumite concluzii, consecinte cu privire la imprejurarea imposibil sau greu de dovedit. Ex: momentul conceptiei este imposibil de devedit in mod direc, insa momentul conceptiei se afla in legatura cu momentul nasterii care se poate dovedi in mod direct; odata dovedit momentul nasterii, tinand seama de perioada celei mai scurte si celei mai lungi sarcini, se poate ajunge la o concluzie cu privire la momentul posibil al conceptiei. Prezumtiile sunt consecintele, concluziile ce legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut cu privire la un fapt necunoscut. Obs: 1. Prezumtiile nu au semnificatia unei scutiri de sarcina unei probe pt acela care le invoca, au doar semnificatia unei deplasari a obiectului probei de la un fapt necunoscut sau imposibil de dovedit la un fapt posibil de dovedit. Ex: cel ce invoca prezumtia timpului legal al conceptiei trebuie sa dovedeasca momentul nasterii. 2. Aceasta deplasare a obiectului probei se poate face de catre legiuitor sau de catre judecator (magistrat). In primul caz vorbim despre prezumtii legale, prezumtii care au forta probanta diferita, majoritatea dintre ele fiind relative, adica susceptibil de a fi combatute prin proba contrara cu precizarea ca uneori combaterea lor se poate face doar prin anumite mijloace de proba sau numai de anumite persoane. Prin exceptie, exista prezumtii legale absolute care nu pot fi combatute prin nici un mijloc de proba. In cazul in care deplasarea obiectului probei se face de catre magistrat suntem in prezenta unor prezumtii judecatoresti denumite si prezumtii simple sau de fapt caracterizate in special prin urmatoarele: -sunt nelimitate ca numar, intrucat legea nu le prevede, ci le lasa in lumina si intelepcinea judecatorului -pentru a fi retinute ca mijloc de proba ele trebuie sa aiba o anumita greutate, o anumita credibilitate prin puterea de a naste probabilitatea -sunt intotdeauna relative, adica pot fi combatute prin orice alt mijloc de proba -sunt admise ca mijloace de proba doar atunci cand este admisa proba cu martori

32