Sunteți pe pagina 1din 147

TEORII AVANSATE ALE PERSONALITATII NOTE DE CURS -

I. I.

ABORDAREA PSIHODINAMICA A PERSONALITATII 1. TEORIA PSIHANALITICA A LUI FREUD SI PERSPECTIVELE NEOFREUDIENE

1. Natura umana si motivatia Freud si-a numit teoria psihanaliza. Acest termen este utilizat des si pentru a denumi forma de psihoterapie pe care Freud a creat-o, dar practica clinica a psihanalizei este doar una din numeroasele aplicatii ale teoriei freudiene. Instinctele si energia psihica Teoria lui Freud accentueaza cauzele biologice ale comportamentului uman. El a afirmat ca oamenii sunt motivate de forte puternice innascute, pe care le numeste instincte. Aceste instinct se activeaza atunci cand o anumita parte a corpului se afla in necessitate (de ex de hrana, apa, sex). Instinctul activat (nevoia) produce apoi o stare psihologica de tensiune crescuta (dorinta), care este traita in mod neplacut. Dupa Freud, obiectivul de baza a intregului comportament uman este de a obtine placerea si a evita neplacerea sau durerea (principiul placerii). Asadar, omul actioneaza pentru a reduce tensiunea mental neplacuta, ceea ce in schimb satisface nevoia instinctual de la baza. Acest scop primar al placerii umane este realizat prin reducerea instinctelor, iar scopul instinctelor este de a restabili starea anterioara de echilibru. Instinctul sexual (Eros) In teoria freudiana, sexualitatea detine o semnificatie neobisnuit de larga: se refera la intreaga plaja de experiente erotice, placate. In plus fata de organelle genital, corpul are multe parti capabile sa produca gratificare sexual (zone erogene): de fapt, intregul corp este o zona erogena (Freud, 1940, 1969). Pentru a accentua convingerea sa ca sexualitatea se refera la mai mult decat actul sexual propriu-zis si reproducerea, Freud a folosit frecvent denumirea Eros, ca pe un sinonim al acestui instinct. Comportamente de auto-conservare precum hranitul sau bautul, implica acest instinct sexual pentru ca

gura este una dintre zonele erogene majore, si pentru ca omul se conserva pe sine prin iubirea de sine (narcissism) si prin dorinta de a obtine o continua placer erotica. Instinctul distructiv Una din concluziile mai radical ale lui Freud a fost ca viata insasi cauta sa se intoarca la starea anterioara de non-existenta, toate fiintele umane fiind motivate in acest sens de instinctual mortii. Conceptul de instinct al mortii ramane foarte controversat chiar si princtre psihanalisti, datorita incompatibilitatii sale cu principiul evolutionist al supravietuirii celui mai puternic. O interpretare mai larg acceptata a ideii lui Freud este ca exista doua instinct umane primare: cel sexual (EROS) sic el distructiv sau agresiv. Aceste doua instincte fuzioneaza in mod obisnuit unul cu celalalt, dar nu neaparat in cantitati egale. Astfel, orice act erotic, chiar si actul sexual propriu-zis, detine si o parte agresiva; in timp ce actul agresiv, chiar si crima, contine anumite component erotice. Ambele instinct sunt prezente de la nastere. Conflict extern si intern Freud a fost extreme de persimist in legatura cu natura umana. El a argumentat ideea ca omul este in mod ereditar necivilizat, si ca instinctele sexual si distructiv include dorinta de incest si de crima. Pentru ca societatea nu va tolera un astfel de comportament, conflictul intre individ si societate este inevitabil. Acest lucru implica de asemenea ca si conflictul intrapsihic este inevitabil, pentru ca omul trebuie sa invete sa canalizeze aceste impulsuri puternice dar interzise intr-o forma de activitate care sa fie acceptabila din punct de vedere social (sublimarea). Libido si cathesis La fel cum actiunile deschise se datoreaza energiei fizice, activitatile mentale implica constant operatiuni ale energiei psihice. Fiecare om detine o cantitate mai mica sau mai mare de enegie psihica. Daca o cantitate relativ mare de energie psihica este continuta de una din componentele personalitatii (Id sau Superego), sau se cuprinsa in forme patologice de comportament, atunci mai putina energie psihica va fi disponibila pentru alte component (cum ar fi Ego) sau activitatile sanatoase. Freud numea libido aceasta energia psihica asociata cu instinctul sexual. Libidoul este in intregime intrapsihic. El se ataseaza de reprezentari mentale ale obiectelor care vor satisface nevoile instinctual, proces cunoscut sub numele de cathesis. Determinism intrapsihic si parapraxes

Conform teoriei psihanalitice, nimic nu se intampla in psihic din intamplare; toate comportamentele mentale (si fizice) sunt determinate de cauze anterioare. Acest principiu este cunoscut sub denumirea de determinism intrapsihic, iar Freud a prezentat multe exemple de parapraxes (de ex. actele ratate) acte ce reflecta o motivatie inconstienta.

Inconstientul Freud a considerat ca majoritatea activitatii mentale este inconstienta, si nu poate fi adusa la nivelul constiintei nici chiar prin efort sustinut. Exita proceduri special pentru a aduce materialul inconstient la nivel constient (de ex. asocierea libera). Informatia care nu este constienta dar poate fi usor adusa la nivelul constiintei, se afla la nivel preconstient. Preconstient se afla mai aproape de constient decat inconstientul pentru ca se afla in sfera controlului. 2. Structura personalitatii Initial, Freud a structurat personalitatea in termeni de inconstient, preconstient si constient (modelul topografic). Ulterior, Freud si-a revizuit teoria si a descris personalitatea in termenii a trei constructe (modelul structural): Id, Ego si Superego. Aceste concepte si relatiile lor cu modelul topografic sunt ilustrate in figura de mai jos.

Freud a considerat ca Id-ul, Ego-ul si Superego-ul nu sunt compartimente separate in interiorul personalitatii. Ele interrelationeaza, se amesteca unele cu altele. Id-ul (Sinele) Sinele este singura component a personalitatii care este prezenta de la nastere. Id-ul include toate instinctele si toata cantitatea de energie psihica. Idul este in totalitate inconstient si reprezinta partea intunecata, inaccesibila a personalitatiiun haos, un cazan plin de excitatii fierbinti (Freud, 1933/1965). Idul transforma trebuintele biologice in tensiune psihologica (dorintele). Singurul sau scop este de a obtine placer si a evita neplacerea (principiul placerii), lucru care poate fi obtinut prin satisfacerea instinctelor si reducerea tensiunii psihologice. Sinele este total illogic si amoral, si nu are nici o perspective a realitatii sau a conservarii de sine. Unica sa resursa este de a forma imagini mentale ale obictelor care vor provoca safisfactie, un proces numit implinirea dorintei (wish-fulfillment). Idul este asemenea unui copil impulsive care doreste placer imediata, asa incat cere un substitut imediat daca alegerea initiala este frustrata. Logica irationala, impulsive si producatoare de imagini este cunoscuta sub denumirea de proces primar (Freud 1911/1965). Procesul primar nu are sentimentul timpului si nu este afectat de experienta,

astfel incat impulsurile instinctual si reprimarile din copilarie exista in idul adult la fel de puternice ca in momentul aparitiei lor initiale. Acest proces haotic permite si gandurilor opuses a coexiste, reprezinta ideile ca parti ce asteapta un intreg, si condenseaza concepte relationate intr-o singura entitate. Astfel, procesul primar joaca un rol important in parapraxes. Ego-ul (Eul) Incepand cu 6-8 luni, Egoul incepe sa se dezvolte din Id. Formarea Egoului este ajutata de experientele corporale care ajuta copilul sa diferentieze intre sine si non-sine. Egoul este un fel de fatada a Iduluica un invelis extern, cortical al sau (Freud 1926, 1969). Spre deosebire de Id, Egoul atinge atat zonele constiente, cat si cele preconstiente si inconstiente. Este singura component a personalitatii care este capabila sa interactioneze cu mediul. Este o componenta rationala, ce formuleaza planuri realiste de satisfacere a nevoilor idului. Desi egoul este interesat de asemenea de placer, el suspenda principiul placerii in favoarea principiului realitatii si amana descarcarea tensiunii pana cand un obiect mai potrivit poate fi gasit. Acest lucru face posibila evitarea erorilor, a pedepselor si marirea placerii. Logica rationala bazata pe amanarea placerii, rezolvarea de probleme si auto-conservare este denumita proces secundar. Relatia dintre Ego si Id este intima si complicate. Egoul poate fi servil, si poate incerca cu orice pret sa ramana in termini buni cu Idul. Sau preocuparea Eului de autoconservare poate provoca contestarea impulsurilor Idului. Anxietatea Sarcina eului este una dificila pentru ca este o biata creatura in serviciul a trei stapani si consecvent amenintata de trei surse: lumea externa, libidoul Idului si severitatea Supraegoului (Freud 1923/1962). Egoul raspunde acestor amenintari prin anxietate. Cu toate acestea, anxietatea deserveste si functii de auto-conservare. Ea pregateste individual pentru actiunea aedcvata, asa incat o anumita cantitate este atat normal cat si dezirabila. Freud a identificat anxietatea prin sursele sale. Anxietatea realista este cauzata de pericolul din mediu. Anxietatea nevrotica provine din suferinta rezultata dintr-un impuls al Idului puternic si periculos. Anxietatea morala este cauzata de acte sau dorinte ce violeaza standardele Binelui si Raului (Superego) si include sentimente de rusine si vinovatie. Anxietatea morala si nevrotica sunt mai dificil de manageriat pentru ca sunt intrapsihice. Mecanisme de aparare: reprimarea, formatiunea reactionala, deplasarea, proiectia, negarea, fantezia, rationalizarea, intelectualizarea, identificarea, regresia, sublimarea. Superego-ul

Dupa Freud, copiii nu au sentimentul de Bines au Rau. Initial, aceasta functie este indeplinita de parinti, de care copilul depinde multi ani. Acestia recompenseaza anumite comportamente, o linistire gratifianta a prezentei si afectiunii lor. Dar parintii pedepsesc alte actiuni, un semn amenintator pentru copii ca ar putea pierde dragostea si ca se afla la mila unui mediu amenintator. Partial pentru a se proteja de asemenea dezastre si partial pentru ca Eul se identifica cu parintii atotputernici, copilul incepe sa internalizeze (introiectie) standardele parentale. Acest proces conduce la formarea Supraeului, o parte speciala a Eului, care observa si emite judecati de valoare fata de tot. Supraeul este partial constient si partial inconstient. Incepe sa se dezvolte di Ego intre 3 si 5 ani si continua sa introiecteze caracteristici ale profesorilor, idolilor din adolescent si alte figuri de autoritate. Parintii sunt insa cei care reflecta cerintele societatii. O persoana care refuza sa insele, sa fure sau sa omoare, chiar daca nimeni nu se uita, raspunde cerintelor Superegoului. Pentru ca se comporta in astfel de modalitati acceptabile, superegoul recompenseaza eul cu sentimente de virtute. Insa din nefericeire, viata psihica nu este atat de placate. O mare parte din supraeul se afla in incosntient unde este intim legata de Id. Supraeul condamna impulsurile ilicite ale Idului, dar poate influenta numai Egoul. De aceea, atat impulsurile interzise cat si comportamentele cauzeaza tensiune care va fi generate intre Supraeu si Eu, aspect care este trait de Eu sub forma anxietatii morale sau a vinovatiei. Chiar daca Eul nu este constient de motivele din spatele acestor emotii neplacute, el este obligat sa faca ceva in privinta lor. Eul poate obtine detensionarea prin substituirea cu ganduri sau actiuni mai acceptabile sau apeland la mecanismele de aparare. Este posibila si situatia ca supraeul sa ramana subdezvoltat, lasand individul fara linii directoare interioare. Sentimentul de vinovatie inconstient poate fi cauza comportamentului auto-distructiv, mai degraba decat efectul.

3. Dezvoltarea personalitatii Stadiile psihosexuale Din momentul nasterii, cantitatea de libidou din Id cauta constant debusee. Copilul aflat in crestere trece printr-o serie de stadii psihosexuale, fiecare fiind caracterizat printr-o zona erogena particulara care serveste ca sursa principala de placere.

Stadiul oral De la 0 la 12 luni, dorintele sexuale ale copilului sunt centrate in jurul regiunii orale (gura, buze, limba). Suptul sanului sau al biberonului ofera nu numai hrana, ci si placere. Insa, frustrarea si conflictul sunt inevitabile pentru ca mancarea nu apare intotdeauna in momentul foamei si pentru ca copilul trebuie eventual indepartat de la san si invatat sa nu-si mai suga degetul. Aceasta este una din primele lectii despre nevoia de a sublima instinctele si a satisface cerintele societatii. Stadiul anal De la 12 la 18 luni, copilul capata un anumit control asupra expluziilor anale. Majoritatea libidoului se detaseaza de zona ora;la si se ataseaza zonei anale, copilul obtinand gratificare erotica din senzatiile corporale implicate in excretie. In plus, acum copilul exercita control asupra mediului prin acest proces de retinere a excrementelor. Daca copilul isi retine excrementele, aceasta este o forma de complianta, daca nu, este o forma de neascultare. Frustrarea si conflictul se centreaza in jurul educarii toaletei, un exercitiu dificil de auto-control. Stadiul uretral Acest stadiu nu este clar distinct de stadiul anal. Copilul trebuie sa invete sa controleze eliminarea urinei si conflictul apare din problema udatului patului. Stadiul falic In jurul varstei de 2-3 ani, baiatul invata sa-si produca senzatii de placere prin stimularea manuala a organului sau sexual. Copilul devine acum iubitul mamei, simte atractie fata de mama si rivalitatea fata de tata. Acest set de atitudini duble fata de ambii parinti constituie Complexul lui Oedip. Emotiile oedipale sunt foarte puternice. Ele includ toate aspectele unei adevarate povesti de dragoste: pasiune, gelozie, dorinte disperate. Complexul lui Oedip poate conduce la conflicte severe. Copilului ii e frica ca aceste dorinte ilicite il vor priva de dragostea si protectia tatalui (care constituie una din nevoile cele mai puternice ale tatalui). Conform teoriei lui Freud, copilul descopera si diferentele intre sexe si trage o concluzie terifianta, aceea ca fetele initial aveau penis pe carel l-au piedut ca pedeapsa, si ca aceeasi soarta il asteapta si pe el daca persista in dorintele Oedipale. Pentru a elimina aceasta anxietate intensa de castrare, baiatul abandoneaza pornirile sale oedipale si le inlocuieste cu un set complicat de atitudini. El isi intensifica procesul identificarii cu tatal, dorind sa fie ca el si renuntand sa-l inlocuiasca. De asemena, baiatul, recunoaste ca nu poate face lucrurile pe care tatal sau le face (cum ar fi a se bucura de privilegii speciale cu mama sa), si invata sa invata sa cedeze in fata autoritatii. Acest lucru reduce anxietatea de castrare.

Aceste identificari si prohibitii sunt incorporate in superego si ajuta la formarea sa. Teama de castrare nu poate fi aplicata la fete, astfel ca Freud explica complexul lui Oedip in termeni diferiti. Initial, fata se ataseaza puternic de mama sa hranitoare. Totusi, descoperirea faptului ca nu are penis, conduce la intense sentimente de inferioritate si gelozie. In mod tipic, fata isi va respinge mama pentru ca are acelasi defect, isi intensifica atasamentul fata de tata, isi priveste mama ca pe o rivala, si dezvolta o dorinta inconstienta de a compensa presupusa sa deficienta fizica avand copilul tatalui sau (un baiat). Pentru ca fetei ii lipseste amenintarea imediata si vitala a anxietatii de castrare, supraeul sau este mai slab si astfel, ea este mai predispusa la nevroze. Perioada de latenta Pe la 5-6 ani, personalitatea este ferm formata. De la acest moment pana la pubertate, impulsurile erotice ale copilului devin mai putin accentuate. Sexualitatea capata forme mai securizante (cum ar fi afectiunea si identificarea), amnezia acopera amintirile sexualitatii infantile, si formatiunea reactionala determina copilul sa se indeparteze de membrii de sex opus. Perioada de latenta nu este un stadiu psihosexual in sine. Stadiul genital Stadiul genital este obiectivul unei dezvoltari normale si reprezinta adevarata maturitate. Narcisismul produce acum un interes mai sincer fata de ceilalti oameni. Fixatia si tipologia caracteriala Pentru ca natura umana este in mod ereditar maligna, omul nu are o dorinta innascuta de a evolua spre mai bine, iar parintii trebuie sa forteze copilul sa treaca prin toate stadiile de dezvoltare. Aceasta sarcina este foarte dificile si o anumita cantitate de libido ramane inevitabil atasata (fixata) in zone erogene pregenitale. Atata timp cat majoritatea cantitatii de libidou ajunge in stadiul genital, exista suficienta energie psihica pentru a forma atasamente heterosexuale adecvate. Dar daca apar evenimente traumatice in timpul stadiilor pregenitale, cum ar fi respingerea parentala, o intarcare dura, atunci o cantitate excesiva de libido ramane fixata in acest stadiu. Copilul va respinge dezvoltarea ulterioara si va cere satisfactiile pe care nu le-a avut. Fixatiile excesive pot fi cauzate si de indulgenta excesiva a parintilor. Fixatiile pot lasa prea putin libido pentru heterosexualitatea matura, ceea ce va determina serioase tulburari psihologice. Este de asemena posibil ca personalitatea sa fie marcata de caracteristici ale stadiilor pregenitale, fara insa a fi clasificata ca patologica. Stadiul Zona erogena Durata Sursa conflictului Oral Gura, buzele, 0-18 luni Hrana Dependenta (de alimente, Caracteristici de personalitate

limba

substante, oameni) / independenta extrema sau suspiciozitatea

Anal

Anusul

1-3 ani

Educarea toaletei

Zgarcenie, avaritie / generozitate extrema; Dezordonare / ordonat; Incapatanare / consimtamant

Uretral Falic

Uretra Penis; clitoris

1-3 ani 2-5 ani

Udarea patului Complexul Oedip

Ambitie lui Vanitate/auto-dispretuire; nesabuire / timiditate, promiscuitate/castitate

Genital

Penis; vagin

Varsta adulta

Dificultatile inevitabile vietii

Interes sincer fata de ceilalti; ale sublimari eficiente

4. Evaluarea teoriei lui Freud


a. Sexualitatea feminina. Convingerea lui Freud ca femeile sunt inferioare, au un superego slab si

sunt predispuse la nevroze, este considerate de aproape toti psihologii moderni ca fiind absurd. Aparent Freud avea prejudecati sexiste (asa cum era obisnuit in epoca sa), ceea ce facea dificila intelegerea psihicului feminin. Teoreticienii accentueaza astazi egalitatea si chir superioritatea femeilor in anumite aspecte cum ar fi longevitatea si abilitatea de a da nastere copiilor. Credintele psihanalitice ca orgasmul clitoridian este o forma pregenitala de sexualitate si ca orgasmul vaginal este singura versiune matura, au fost contrazise de cercetarile moderne.
b. Sexualitate si rigiditate. Multi psihologi moderni considera accentul pus de Freud pe sexualitate

ca fiind excesiv. Ei nu sunt de acord ca toti oamenii trec prin complexul lui Oedip , ca toate nevrozele sunt cauzate de conflicte oedipale nerezolvate si ca toate simbolurile din vise sunt sexuale. Adesea pare ca teoria psihanalitica este construita astfel incat sa nu poata fi criticata. Daca nu ne putem aminti vreo trauma Oedipala, un Freudian ar spune ca aceste evenimente sunt reprimate. Daca un vis pare lipsit de aspecte sexuale, replica este ca materialul erotic amenintator a fost deghizat de variatele mecanisme de aparare. Orice dezacord cu interpretarea psihanalitica este intotdeauna vazuta ca rezistenta.
c. Contributiile teoriei freudiene. In ciuda controverselor legate de psihanaliza, Freud merita in

totalitate locul sau in istorie. Urmatoarele aspecte ale teoriei freudiene reprezinta un progres major in efortul de a intelege personalitatea umana:

Importanta inconstientului. Este astazi acceptata ideea ca o mare parte a personalitatii umane se afla sub nivelul constientizarii.

Actele ratate si mecanismele de aparare sunt acceptate si recunoscute. Freud a descoperit tehnici valoroase de interpretare a viselor si a fost primul care a incorporat interpretarea viselor ca o parte formala a psihoterapiei.

Freud a dezvoltat prima metoda de psihoterapie, incluzand proceduri de aducere a materialului inconstient la nivelul constiintei. A identificat mecanisme imporatnte cum ar fi rezistenta si transferul.

A atras atentia asupra influentei pe care copilaria timpurie o are asupra dezvoltarii umane si a aratat cum multe dificultati ale vietii adulte sunt legate de conflictele nerezolvate ale copilariei.

A demonstrat ca durerea psihica (anxietatea) poate fi mai importanta decat durerea fizica.

5. Teoria psihanalitica: controverse si noi descoperiri. 5.1. Natura umana si motivatia

Dupa Freud, omul trebuie in permanenta sa sublime dorintele incestuase si criminale in modalitati acceptate social. Acest lucru duce la conflicte cu societatea si la conflicte intrapsihice, pe masura ce supraeul inceraca sa impiedice egoul sa cedeze implusurilor ilicite ale Idului. Conceptia pesimista a lui Freud fata de natura umana este extrem de controversata. Toti ceilalti teoreticieni au adoptat o perspectiva mai optimista in diferite grade. Carl Jung a fost de acord cu ideea ca fiecare personalitate are o parte intunecata. Umbra include nu numai micile slabiciuni ci si un dinamism pozitiv demonic (Jung, 1917/1972) de care ne indepartam cu teama. Pentru Jung insa aceasta este doar o parte din personalitate. Printre instinctele noastre innascute se afla: creativitatea, prin care gasim solutii unor probleme atunci cand mintea constienta este blocata; hranirea (foamea si setea); sexualitatea; puterea; activitatea care include dragostea de schimbare, de calatorii si de joaca; si devenirea de sine (individuarea). Jung s-a diferentiat net de Freud prin convingerea sa ca avem o natura morala innascuta si nevoi religioase innascute: Omula are nevoie de idei si convingeri care ii vor da sens existentei si il vor abilita sa-si gaseasca un loc un univers (Jung, 1964/1968).

Erik Erikson l-a creditat pe Freud pentru atentia acordata aspectelor irationale ale personalitatii, dar a argumentat ca teoria psihanalitica trebuie sa sublinieze de asemenea capacitatile umane innascute adaptative si sanatoase. Dupa Erikson, Egoul este mai mult decat un mediator intre Id, Superego si realitate; este o instanta relativ puternica ce are scopuri constructive proprii. Unul dintre acestea este de a conserva sentimentul identitatii, care include urmatoarele aspecte: Un sentiment constient al unicitatii si distinctivitatii Un sentiment al intregului interior si al indivizibilitatii; integrarea caracteristicilor personale intr-o unitate plina de semnificatie Sentimentul ca viata are consistent si este orientate intr-o directive plina de sens; sentimentul continuitatii personale Sentimentul ca directia proprie in viata este sustinuta social si aprobata de oamenii importanti.

Un al doilea scop important al Egoului este sentimentul competentei personale. Atat sentimentul identitatii cat sic el al competentei isi au originea in ego, nu se afla in relatie cu impulsurile Idului, si are surse de placere (sau de furie daca aceste nevoi sunt frustrate). Erikson s-a detasat de ideea lui Freud ca conflictul cu societatea este inevitabil. Societatea ofera un support valoros in cautarea identitatii si competentei, prin rolurile oferite care ajuta la definirea omului si confirma ca acesta si-a gasit un plan de viata eficient. La si Erikson, obiectivul lui Henry Murray a fost de a extinde viziunea psihanalizei freudiene prin includerea capacitatii noastre innascute de a avea un comportament sanatos. Murray a impartasit credinta lui Freud ca omul este motivate de instinct biologice, ceea ce da nastere nevoilor psihologice. Totusi, dupa Murray, instinctele noastre innascute constau din foame, sete, sex, oxygen, eliminarea si evitarea conditiilor externe dureroase. El a postulat existent a 20 de nevoi psihologice, mai degraba decat a unui unic principiu al placerii. Alfred Adler a respins importanta instinctelor innascute si a argumentat ca ideea unor component de personalitate mostenite este o superstitie (1931/1958). Adler a postulat ideea ca omul poseda un potential innascut de a relationa bine cu alti oameni. Acest interes social implica mai mult decat apartenenta la un grup particular. Se refera la un sentiment de rudenie cu toata umanitatea si abiliteaza specia umana slaba sa supravietuiasca prin cooperare. Acest interes social (mai degraba decat supraeul) stabileste liniile directoare ale dezvoltarii personalitatii adecvate, iar o persoana bine-adaptata este cea care sustine binele generatiilor prezente si vii. Interesul social este doar o predispozitie care trebuie dezvoltata prin training adecvat. Un mediu neadecvat (cum ar fi erorile grave de educatie) poate cauza abandonarea de catre copil a acestui potential innascut si inlocuirea lui cu un comportament egoist si pathologic.

Pentru Adler, scopul primar aflat la baza intregului comportament uman este auto-perfectionarea. Fiecare om isi incepe viata cu stadiul de copil slab si neajutorat, si incearca apoi sa depaseasca aceste sentimente de inferioritate prin stapanirea mediului (cautarea superioritatii sau cautarea autoperfectionarii). Cautarea sanatoasa a superioritatii este ghidata de interesul social si ofera consideratie binelui celorlalti. Cautarea egoista a dominarii si gloriei personale este distorsionata si patologica. Sentimentele de inferioritate care se afla la baza cautarii superioritatii sunt mijloace anormale si indezirabile. Daca un copil face fata cu optimism si curaj vulnerabilitatilor sale, iar cautarea superioritatii se face printr-un effort de compesare, atunci poate atinge un nivel satisfacator, chiar superior de adaptare. Sentimentele de inferioritate devin patologice numai atunci cand individual este coplesit de sentimentul de inadecvare, ceea ce face dezvoltarea normal imposibila. Acest complex de inferioritate poate aparea inca din al doilea an de viata si este cauzat in principal de erorile parentale. Erich Fromm a postulat doua categorii de nevoi umane:
a. Impulsurile organice: foamea, setae, sexul, si apararea prin lupta sau fuga. b. Impulsurile nonorganice. Intelectul superior (dat de constiinta de sine, capacitatea de a gandi si

imagina) detaseaza omul de natura si produce sentimente de izolare si anxietate care nu se intalnesc in organismele inferioare. Omul trebuie sa lupte pentru a gasi motivele existentei sale si a crea propriul loc in lume. Omul se confrunta si cu sentimentele de plictiseala si nemultumire. De asemenea se confrunta si cu constientizarea mortii care il lipseste de timp pentru a-si implini potentialul. Aceste impulsuri nonorganice sunt dificil de satisfacut pentru ca omul nu poseda un program innascut care sa asigure implinirea lor. Astfel, devine usor sa alegem scopuri mai seducatoare dar care vor conduce inevitabil la nefericire, si chiar psihopatologie. Dupa Erich Fromm, cea mai buna cale de a depasi sentimentele dureroase si unice de izolare este prin dezvoltarea iubirii mature. Arta de a iubi seaman cu conceptia lui Adler despre interesul social: implica grija autentica pentru alti oameni, cunoasterea adecvata a sentimentelor si dorintelor lor, respectul pentru dreptul lor de a se dezvolta in maniera proprie si un sentiment al responsabilitatii fata de toata umanitatea. Dar pentru ca omul isi incepe viata ca un copil egoist, nevoia sanatoasa de alti oameni poate fi coplesita de egocentrismul si narcisismul copilului. La fel ca si Adler si Erikson, Fromm a concluzionat ca omul dispune de o nevoie sanatoasa de a depasi sentimentele de neajutorare ale copilariei prin stapanirea mediului. Cu toate aceste, omul este capabil de doua forme de agresiune: o tendinta sanatoasa, organica de a ne proteja impotriva amenintarilor; si una nonorganica, tendinta invatata de a distruge fara un scop util. Daca cursul normal al dezvoltarii este blocat (prin comportamente parentale patogene), omul poate cauta stapanirea prin distructivitate si nu prin

creativitatea sanatoasa. Cu cat impulsul catre viata este zadarnicit, cu atat mai puternic este impulsul catre distrugere; cu cat viata este mai realizata, cu atat mai mica este puterea distructivitatii. Distructivitatea este rezultatul vietii netraite (Fromm, 1941/1965). Fromm a impartasit credinta lui Erikson in nevoia de identitate, sau sentimentul ca Eu sunt eu. Dar, viata fiind plina de pericole, este tentanta abandonarea acestei nevoi importante si cautarea securitatii prin dependenta de un protector puternic. Desi dependenta este seducatoare, este si nesanatoasa pentru ca impiedica dezvoltarea unei identitati puternice. In final, Fromm, ca si Jung, a concluzionat ca viata trebuie sa aiba un sens si un scop. Omul are nevoie de o filozofie personala care determina valorile sale si scopurile in viata, ghideaza comportamentul si stabileste locul sau in lume. Modalitatile sanatoase de a atinge acest scop accentueaza iubirea, competenta si productivitatea. Iar nevoia de a avea o filosofie personala unificatoare este atat de mare incat chiar si una irationala, adecvat rationalizata este preferabila niciuneia. Printre formele nesanatoase de filosofie personala Fromm enumera iubirea de sine (narcisismul), distrugerea, puterea si bogatia. Harry Stack Sullivan a luat in considerare ideea ereditatii ca factor al personalitatii, si a concluzionat ca omul este condus de motive fiziologice precum: foamea, setae, respiratia, sexualitatea, eliminarea, somnul si nevoia de a mentine constanta temperature corpului. Totusi, Sullivan considera ca comportamentul uman nu este determinat in mod rigid de instinct. Natura umana este foarte adaptabila. Sullivan a postulat ideea ca personalitatea este in principal modelata de fortele soaiale, mai ales de parinti. Omul poseda o tendinta innascuta catre sanatatea mental dar si o nevoie puternica de oameni. Aceste tendinte benign pot fib locate de erori parentale, mai ales cele care creeaza anxietate intense si dureroasa. Anxietatea este dificil de alinat pentru ca nu poate fi rezolvata prin actiuni simple cum ar fi consumul de hrana si apa. Mai mult, anxietatea se opune satisfacerii altor nevoi. Poate interfera cu abilitatea de a inghiti sau de a adormi; poate intrerupe capacitatea de a gandi rational, poate sabota relatiile interpersonale potential satisfacatoare. Din aceste motive, omul dedica mult timp si energie reducerii sau evitarii anxietatii. (Sullivan 1953/1968). La extrema opusa lui Freud se afla Karen Horney, care a considerat potentialele noastre innascute ca fiind total positive: Pesimismul lui Freud s-a nascut din profunzimea necredintei sale in bunatate si cresterea umana. Omul, postula el, este condamnat la suferinta sau distrugere. Instinctele care il conduc pot fid oar controlate sau sublimate. Convingerea mea este ca omul are capacitatea si dorinta de a-si dezvolta potentialitatile si de a deveni o fiinta umana decent, si ca acestea se deterioreaza daca relatia sa cu ceilalalti si astfel cu sine, este, si continua sa fie, tulburata. (Horney, 1945). Dupa Horney, comportamentul pathologic apare numai daca tendinta noastra innascuta de crestere pozitiva (auto-realizare) este blocata de fortele sociale mai ales de erorile parentale ce pot cauza

anxietate intense copilului. Astfel copilul abandoneaza cautarea sanatoasa a cresterii positive in favoarea cautarii securitatii. 5.2. Libidoul

Doar doi teoreticieni majori ai personalitatii au retinut constructul de libido in modelele lor: Carl Jung si Erik Erikson. Conceptia lui Jung despre libido Jung a fost de acord cu Freud ca omul este motivate de instinct fiziologice innascute si ca activitatea mentala este data de energia psihica (libido). Jung a respins accentul puernic pus de Freud pe sexualitate. De aceea, Jung considera ca libidoul se refera la energia data de toate instinctele noastre innascute: sexualitate, hranire, putere, creativitate, activitate si individuare. Pentru a sublinia aceasta diferenta, Jung s-a referit la cantitatea de libido care este investita in reprezentarile mentale ale obiectelor ca valoare. Cu cat este mai mare valoarea, cu atat obiectul este dorit mai mult. Termenul de valoare a lui Jung este similar cu cel de cathexis al lui Freud, cu exceptia faptului ca cathexis este invariabil sexual in timp ce valoarea nu este. In timp ce Freud atribuia existenta libidoului instinctelor umane fiziologice, Jung a accentuat ideea ca viata consta dintr-un complex de opuse inexorabile: ziua si noaptea, nasterea si moartea, fericirea si nefericirea, bine si rau, introversia si extraversia, constientul si inconstientul, iubirea si ura, etc. Aceste idei, emotii si instincte contradictorii exista simultan in psihic si produc o tensiune care creeaza energia psihica si permite vietii sa existe. Nu exista energie daca nu exista o tensiune a contrariilor....Viata apare numai la scanteia polilor opusi (Jung 1917/1972). Daca un aspect extrem al personalitatii este in principal constient, atunci inconstientul compenseaza prin accentuarea celeilalte extreme. Astfel dupa Jung, personalitatea nu este unilaterala. Extrema intotdeauna naste suspiciozitatea opusului (Jung 1917/1972). Orice extrema (introversia, extraversia, emotionalitatea, rationalitatea etc) este daunatoare pentru ca impiedica exprimarea tendintei contradictorii simultane. Astfel, opusele consuma mult libido in consflictul dintre ele. Intr-o personalitate matura si bine adaptata, opusele sunt unificate intr-un tot coerent. Pentru Freud, patologia apare atunci cand libidoul este consumat in conflicte nerezolvate si fixatii ale copilariei; pentru Jung, patologia apare atunci cand libidoul este consumat in eforturi de a adopta numai un pol al personalitatii si de a reprima extrema opusa. Conceptia lui Erikson despre libido Erikson a adoptat o pozitie ambivalenta fata de termenul de libido. Pe de o parte, el si-a exprimat aprecierea marcata pentru energia sexuala mobila care contribuie atat la formele de comportament cele

mai inalte dar si cele mai joase. Pe de alta parte, autorul considera ca este lipsit de sens sa se vorbeasca despre energii care nu pot fi demonstrate stiintific, si de aceea a folosit termenul de libido destul de rar in scrierile sale.

5.3.

Importanta inconstientului

O parte importanta din teoria lui Freud a fost dedicate inconstientului. El a considerat ca mare parte din personalitatea noastra se afla dincolo de nivelul constiintei si nu poate fi usor adusa in constient. Prin mecanismele de aparare, materialul neplacut este tinut la nivel inconstient, iar aceste motive, emotii si credinte adanc ascunse influenteaza puternic comportamentul. Daca raman la nivel inconstient, acestea vor actiona in modalitati defensive si patologice. Numai prin curaj poate fi activate aceasta parte intunecata a personalitatii si astfel, omul poate dobandi control adecvat al comportamentului sau, va putea sa iubeasca sis a munceasca si va obtine placerile vietii sanatoase si social aprobate. Acest aspect al psihanlizei freudiene a ocazionat numeroase controverse. Perspective pro-freudiene Majoritatea neofreudienilor (Jung, Horney, Fromm, Sullivan, Erikson si Murray) au fost de acord ca inconstientul este extreme de important. Acordul nu este insa limitat la neofreudieni. A.Maslow afirma: Cea mai mare decoperire a lui Freud este ca cea mai mare cauza a tulburarilor psihologice este teama de cunoasterea de sine propriile emotii, impulsuri, amintiri (1968). Rollo May, psiholog existentialist, nota: Cea mai mare contributie a lui Freud a fost aceea ca a dus indemnul Socratic <<cunoaste-te pe tine insuti>> la niveluri noi de profunzime care cuprind un nou teritoriu: cel al motivelor reprimate inconstienteEl a descoperit arii vaste in care motivele si comportamentul fie ca este vorba despre cresterea copiilor, dragoste, afaceri sau razboaie sunt determinate de nevoile si anxietatile inconstiente. (1969)

I.

2. TEORIA LUI C. G. JUNG

1. Structura si dinamica psihica Ca fenomen natura si obiectiv, psihicul si realitatea exterioara nu sunt separati prin bariere fixe ci constituie o unitate fundamentala definita de Jung ca unus mundus. Aceleasi legi intervin in microcosmosul psihic si in macrocosmosul realitatii, mai mult, aceeasi infinita complexitate.

Pornind de la necesara idee a unitatii functionale a psihicului, ceea ce exista sunt in primul rand structurile sale obiective, matriceale sau in termeni jungieni colective in masura in care se regasesc la omul generic, omul dintotdeauna si de pretutindeni. Din aceasta matrice care reprezinta virtualitatea dezvoltarii structurilor si functiilor psihismului individual, se desprinde psihismul subiectiv si se modeleaza in relatia cu evenimentele vietii si realitatea exterioara. Dualitatea dintre subiectiv si cognoscibil si obiectiv si incognoscibil in esenta, dar cognoscibil partial prin manifestari si constientizare, guverneaza ecuatia acestei unitati. Jung insista asupra considerarii realitatii psihicului, care are strutcura sa proprie, legile sale de formare, dezvoltare si functionare, dar care fac parte din realitatea unitara a lumii. Relatia dintre cele doua structuri, psihismul obiectiv si psihismul subiectiv, dintre constiinta si inconstient este de tip complementar: ...procesele inconstientului au o legatura de tip compensator cu constiinta. In mod expres am folosit cuvantul <<compensator>> si nu <<opus>> constiintei, pentru ca incosntientul si constiinta nu sunt cu necesitate in opozitie ci complementare pentru a forma o totalitate care este sinele. (Jung apud. Minulescu 2001). Psihismul constient are o realitate imediata pentru individ si se constituie in cursul ontogenezei provenind din psihicul inconstient, care este mai vechi decat el si care functioneaza impreuna cu el, sau chiar in pofida sa. (Jung) O imagine relevanta pentru structura personalitatii ar fi o sfera. Suprafata vizibila a sferei, constiinta este aspectul psihicului despre care individul poate exprima evaluari, iar interiorul sferei, incosntientul, reprezinta necunoscutul, obscurul, tot mai imposibil de cunoscut pe masura ce ne apropiem de centru. In imediata apropriere a suprafetei, in interiorul ei, se constituie ceea ce se numeste inconstientul personal, in masura in care acesta se formeaza tot pe parcursul vietii individului, ontogenetic inainte si o data cu continuturile constiente si este relativ accesibil unei cunoasteri si integrari in constiinta. Inspre interior, vorbim in continuare, mergand spre un centru ipotetic, de incosntientul colectiv, initial o virtualitate care cuprinde in germene dezvoltarilr posibile si care, in relatie cu formatiunile ontogenetice ale psihicului, poate suporta transformari semnificative. Centrul insusi poate fi imaginat ca punctul de apartenenta la acea indisolubilitate a lumii, unus mundus ca realitate unitare. Celor trei niveluri ale psihicului, li se adauga in ecuatia mare a functionarii individului un al patrulea nivel, relatia sferei cu lumea exterioara a constiintei colective, ca realitate culturala a valorilor si formelor cunoscute de omenire. Acest model topografic include ca structuri generale arhetipurile si ca structuri particulare complexele.

Arhetipurile sunt continuturi fundamentale ale psihicului obiectiv, care nu pot fi observate direct, dar care isi exercita influenta asupra continuturilor vizibile ale imaginilor arhetipale si complexelor, deci asupra comportamentelui si constiintei. In sine, arhetipul este o tendinta formativa, cu un specific tematic dar forme de manifestare virtual infinite, o virtualitate de a structura imaginile experientei personale intr-o maniera particulara. Jung insista asupra conditiei de virtualitate omul se naste cu tendinte de a forma anumite imagini, dar nu cu imagini propriu-zise. Arhetipul ca atare este un model ipotetic si nereprezentabil, ceva asemenea <<modelului de comportament>> din biologie. Astfel incat, Jung face distinctia intre arhetipul in sine si imaginea arhetipala. Pentru Jung, arhetipul este in esenta un continut psihic care este alterat prin constientizare si care isi ia culare prin constiinta individuala in care se intampla sa apara, un organism viu, dotat cu forta generatoare sau dispozitii active vii care au capacitatea de a initia, controla, media caracteristicile comportamentale, experientele si trairile de un anumi gen. Cu alte cuvinte, evenimentele mentale recurente traite de fiecare individ sunt determinate nu numai de istoria sa personala ci si de istoria colectiva a speciei ca intreg encodata in inconstientul colectiv. Daca arhetipul per se este doar un postulat, efectele arhetipale au o existenta la fel de reala ca realitate concreta, exterioara. Forma lumii in care este omul nascut este deja innascuta in el, spune Jung, ca o imagine virtuala. Astfel ca, parintii, sotia, copiii, nasterea si moartea sunt innascute in om ca imagini virtuale, ca aptitudini psihologice, categorii a priori care au un caracter colectiv, imagini ale parintilor, sotiei, copiilor in general si nu predestinari individuale. Acestor imagini le lipseste contiutul solid. Ele pot doar dobandi soliditate si eventual constiinta in intalnirea cu faptele empirice care ating aptitudinile inconstiente si le grabesc spre viata. Jung compara arhetipurile cu depozitele tuturor experientelor ancenstrale ale omului. Inafara acestor depozite pot exista amintiri mostenite care sunt determinate individiual. Imaginile arhetipale sunt imagini fundamentale, profunde, formate prin actiunea arhetipurilor asupra experientei acumulate de individul concret. Ele au specific faptul ca intelesul lor este universal si generalizabil si exercita un efect afectiv de tip numinos, de sacralitate, respect, atractie. Manifestarea lor a condus omenirea spre mitologeme, exprimarea simbolica a acestor figuri la nivelul marilor creatii colective religiile, miturile, legendele, si, nu in ultimul rand, basmele si ritualurile popoarelor de pretutindeni. Miturile reprezinta expresia nemijlocita a inconstientului colectiv. In plan individual, expresia unor imagini arhetipale poate lua forma unor simboluri specifice in vise sau reverii in conditii de normalitate a functionarii psihice. In conditia de dereglare psihologica, se manifesta adesea direct in continuturile fantasmatice ale bolnavului. Arhetipul central reglator, coordonator pentru unitatea intregului este denumit tehnic Sinele. Sinele reprezinta psihismul ca totalitate functionala unitara. Sinele ca arhetip central al ordinii. Sinele ca baza

arhetipala pentru eul individual. Perceperea sinelui la nivelul eului ia forma simbolica si numinoasa a unor valori de nivel superior precum creatorul, soarele ca centru al sistemului solar, regele ca centru al lumii, etc, regasibile in toate miturile si legendele lumii. In situatiile cand eul este instabil, iar lipsa de forta si coerenta ameninta sa destabilizeze sistemul ca atare, apar frecvent la nivelul individului reprezentari simbolice de tipul mandalei. Complexele sunt grupari de imagini care sunt in interrelatie si care se formeaza in jurul unui miez de inteles comun in esenta sa arhetipal. Ele au un ton afectiv comun. Din momentul primelor trairi psihice individuale, virtualitatile arhetipale se umplu cu experienta concreta, conform cu specificul temei respective. Complexele constituie substanta bazala a inconstientului personal. Complexul poate fi definit ca sistem relativ inchis, o totalitate, care consta dintr-o multitudine de aspecte psihice/trairi, unite printr-un ton emotional puternic, identic pentru toate aceste componente. Complexele ilustreaza dispozitia unei persoane, cat si relatiile si emotiile legate de aceste relatii, repcum si modelel de comportament stereotipe traite in copilarie si mai tarziu in viata. Inteles in perspectiva formarii sale pe baza tendintelor arhetipale, de exemplu, pe baza tendintei arhetipale de a avea o mama, trairile personale ocazionate de relatia propri-zisa cu mama sau substitutul matern, se vor grupa de la inceput in jurul acestui miez de sens comun, constituind in timp complexul matern, care exista in fiecare dintre noi. Astfel se constituie in psihicul inconstient imagoul parental care este doar partial o replica a relatiilor cu parintele respectiv (influente parentale), pentru ca, in cea mai mare masura e compus din reactiile specifice ale copilului. Prin mecanismele proiectiei persoana se va confrunta cu acestea in emergente cvasi-cotidiene. Din punct de vedere psihologic, complexul apare partial ca un continut autonom al psihicului care nu a fost pe deplin integrat. O serie de complexe, cum ar fi umbra, persona sau anima/animus s-au constituit si ca urmare a mecanismelor de refulare sau reprimare. In acest sens, putem spune ca incosntientul personal apatine individului fiind format si din impulsuri si dorinte infantile refulate, perceptii subliminale, o multitudine de trairi uitate. Aceste fatete ale complexelor care in general nu se gasesc sub controlul vointei eului, in momentul in care controlul exercitat de eu slabeste, se pot manifesta in simbolistica viselor, sau in asociatiile intamplatoare, sau pot fi activate de o stare de soc, iar uneori revin din proprie initiativa in campul constiintei. In masura in care complexele sunt incosntiente, sau chiar daca sunt partial constientizate, ele se pot comporta relativ autonom, respectiv independent de dorintele, controlul sau vointa eului. Ideile si afectele provocate de complexul respectiv intra si ies din campul constiintei incontrolabile, se impun acesteia, apar in comportamentul persoanei fara ca aceasta sa le poata stapani, sunt acompaniate de puternice trairi afective.

Insa inconstientul nu este o reflectare reactiva la manifestarile constiintei. Inconstientul este o activitate independenta, productiva, este o lume care se auto-contine, isi are propria realitate, despre care putem spune ca ne afecteaza pe noi la fel cum noi o afectam pe ea...daca obiectele materiale sunt elementele constituite ale acestei lumi (exterioare n.n.), factorii psihici constuie obiectele acestei alte lumi. (Jung). Constiinta este unul dintre cele mai dificile subiecte ale psihologiei. Pentru Jung, constiinta si inconstientul sunt o pereche de complementare care au nevoie una de cealalta, fiecare avand sens doar in prezenta perechii. Constiinta si inconstientul sunt intr-un schimb continuu. Constiinta se contituie astfel ca o conditie transcendenta pentru lume, pentru cunoastere preconditia lumii este propria contiinta a omului. In acelasi timp, ca ultim produs al evolutiei, constiinta este centru al cunoasterii, localizare a resposabilitatii si a luarii deciziilor vitale pentru individ. Centrul constiintei, a carui functie principala este de coordonare a continuturilor constiente, a ceea ce pot stii despre mine si pot directiona si controla, este Eul. Eul este singurul complex partial constient, complex a carui constituire treptata este pusa in miscare de la inceput prin arhetipul centralitatii, Sinele. Mai mult, odata cu constituirea acestui complex si functionarea sa cvasi-independenta ca punct central de coerenta si raportare a tuturor sensurilor pe care le diferentiaza contiinta, pot interveni diferite blocari, distorsiuni, regresii, slabiciuni si incoerente care tulbura relatia primordiala dintre eu si sine, respectiv functionarea axei eu-sine. Pentru intelegerea dinamicii interactiunilor dintre nivelele psihismului asa cum au fost descrise se opereaza o distinctie intre structurile identitatii propriu-zise, eul si umbra, si structurile relationale, persona si anima/animus. In procesul natural al diferentierii psihice apare ca o prima necesitate constituirea complexului Eului prin care individul sa se constituie ca realitate de sine statatoare, care relationeaza cu alte persoane, cu realitatea exterioara si cu constiinta colectiva a lumii..Intr-o perrioada ulterioara, ca expresie a punerii in joc a contrariului, intervine necesitatea opusa, aceea de a relationa cu propria lume interioara, obiectiva, cu fortele si sensurile arhetipale ale inconstientului matriceal. In procesul de diferentiere si constituire a eului se formeaza si alter-egoul, ca parti rejectate ale identitatii personale. Acest complex inconstient este numit Umbra si continua sa poarte un sens al identitatii personale, partea neacceptata si inacceptabila a acesteia, de obicei asociindu-se cu un sentiment de vinovatie. Multe dintre aspectele umbrei disociate in copilarie sunt necesare pentru functionarea sanatoasa a adultului. Astfel, de exemplu, agresivitatea si impulsurile sexuale sunt cel mai adesea disociate si raman

astfel la un stadiu primitiv de expresie, fara sa aiba sansa de a fi dezvoltate si diferentiate prin constientizare. In umbra pot fi blocate si alte aspecte reprimate educational, de exemplu, chiar expresia directa a inteligentei spontane a copilului, devalorizarea atributelor fizice, etc., dinamica care se insoteste de regula de sentimente de inadecvare, inferioritate. Complementar fata de sexul definit si asumat la nivelul eului, se constituie, pe directionarea oferita de arhetipul contrasexual, complexele anima, repreyentand feminitatea interioara si interiorizata la barbat, si animus, respectiv complementaritatea masculinitatii la femeie. Formarea complexului contrasexual anima este prilejuita de existenta in psihicul colectiv al imaginii colective a femeii, imagine mostenita care exista in inconstientul barbatului, cu ajutorul careia intelege natura feminina (Jung). De-a lungul dezvoltarii, prin reprimarea unor calitati, trasaturi feminine sau inclinatii naturale, care sunt definite cultural ca inacceptabile pentru identitatea sexuala a eului si acre astfel sunt excluse si din umbra, aceste continuturi tind sa se grupeze in jurul imaginii feminine arhetipale. La aceste fatete mai contribuie experientle prilejuite de contactele reale pe care barbatul le-a trait cu feminitatea in toate ipostazele ei, in timpul vietii sale. Dintre aceste din urma, desigur, semnificativa este relatia subiectiva cu propria mama. Aceleasi aspecte sunt valabile si in ceea ce priveste originea si sursele complexului animus la femeie. Complexul contrasexual este destul de dificil de adus in constiinta in primul rand pentru ca este practic imposibil sa faci pe un barbat caruia ii este frica de propria feminitate sa inteleaga ce inseamna anima (Jung). Modul obisnuit prin care anima sau animus sunt experimentate, traite este prin proiectarea acestora pe o persoana de sex opus. Proiectarea poarta si o calitate fascinatorie fata de persoana purtator a proiectiei. Aceasta numinozitate este prilejuita de faptul ca arhetipul contrasexual este si cel care este cel mai apropiat de centralitatea sinelui si, de fapt, ascunde puternicul arhetip al batranului intelept. Constelearea imaginii anima sau animus aduce dupa sine aceasta puternica calitate supra-individuala, deschide relationarea cu sinele. Persona, ca a doua structura relationala, reprezinta acea interfata incosntienta sau semiconstienta, un sistem complex de interrelatii constituit intre constiinta individuala si societate cu dublul rol de a realiza o impresie definita asupra altora si de a se adapta. Relatia dintre persona si anima/animus este de tip compensator. Fiecare cultura construieste un sistem de valori si roluri recunoscute in planul societatii respective. In general, roluri sociale, precum cel de tata, mama, sot, sotie, copil, profesor, preot, etc contin moduri de comportament expectate si acceptabile in plan social. Comportamentul inseamna atitudini, conduite, expresivitate verbala si nonverbala, imbracaminte. Eul in formare se izbeste de aceste comportamente desfasurate prin relatiile cu ceilalti si prin amendarile celor din jur fata de propriile conduite. Alege

diferite roluri integrandu-le mai mult sau mai putin in identitatea acceptata. In masura in care acestea i se potrivesc, deci reflecta abilitatile si calitatile Eului, ele vor facilita intr-adevar o relatie sociala normala. Persona are ca prim sens tocmai capacitatea de a diferentia intre rolurile sociale si adecvarea eului la acestea pentru a intermedia o comunicare sociala in care cei doi poli, eul si celalalt, sunt recunoscuti si traiti ca diferiti. Exista insa situatii de proasta functionare a personei datorate fie unei excesive dezvoltari a acesteia, fie unei dezvoltari inadecvate, insuficiente, fie datorita identificarii cu persona pana la a pune semnul egalitatii intre imaginea de sine si rolul social principal al individului.

2. Aspecte ale dinamicii psihice Jung concepe psihismul ca pe un sistem unitar cu autoreglare. In cadrul acestui model intervin in principal 3 legi ale dinamicii, cu sorgintea in termodinamica clasica. Autoreglarea psihicului. Complexul sistem psihic structurat pe mai multe nivele si constituidu-se pe matricea unor tendinte functionale este intr-o continua miscare, o continua dinamica si transformare la nivelul energiei psihice, energie denumita de Jung cu termenul general de libido. Pentru psihologia analitica, libidoul este analog energiei fizice si functioneaza in ecuatia generala a relatiei dintre contrarii. Cu cat tensiunea dintre perechea de contrarii este mai mare, cu atat energia este mai ridicata. In lipsa contrariilor nu se manifesta nici un libidou. Contrariile complementare se regasesc la diferite nivele de analiza ale sistemului incepand cu componentele sale esentiale, constiinta si inconstientul (sau introversia si extraversia). Libidoul are o dubla miscare, spre inainte, sau progresiva, si inapoi, de retragere sau regresiva, ca expresie a dublei necesitati care guverneaza functionarea normala a psihicului, legatura cu lumea exterioara si legatura cu lumea interioara, transformarea adaptativa in corelatie cu ambele realitati. Legea generala care coreleaza cele doua opuse este enantiodromia, transformarea necesara in contrariu. In acest sens, regresia este un mecanism normal in masura in care libidoul functioneaza fara blocaje, in sensul intoarcerii temporare si necesare la o stare de visare dupa o activitate mentala intensa si directionata. Intoarcerea se poate manifesta si in sensul unei temporare reveniri la un stadiu anterior de dezvoltare, ca o compensare pentru un efort de transformare adaptativa crescut. Regresia este astfe inteleasa ca un stadiu de restaurare. Regresia poate avea un sens patologic in cazul in care, eul, insuficient consolidat, lipsit de coerenta sau sarac si deosebit de inchistat intr-o atitudine rigida, functioneaza puternic represiv, prilejuid astfel disocieri si/sau multiple identificari inconstiente cu fatete ale unor complexe. Inflatia apare atunci cand eul se identifica cu un arhetip.

3. Tipologia psihologica Prin functie psihologica Jung intelegea o forma anumita de activitate a psihicului, care in conditii schimbate, ramane in principiu egala cu ea insasi (apud. Minulescu 2001). Energetic, este o forma de manifestare a libidoului. Jung a identificat 4 functii psihologice fundamentale, care sunt autonome si care pot fi clasificate grupandu-le in doua rationale: gandirea: afectivitatea, si doua irationale: senzorialitatea si intuitia. Aceste doua functii fac posibila manifestarea in forme specifice lor a capacitatii de fantazare. (Minulescu 2001). Minulescu (1996, 2001) descrie sintetic aceste functii si mecanismele lor de functionare. Astfel, in procesul de diferentiere psihica una dintre ele este predilect utilizata de Eul in formare, ca principal mijloc de relationare cu lumea, devine din ce in ce mai diferentiata ceea ce va permite informatii tot mai diferentiate sub aspectul respectiv. Este imposibil, sustine Jung, ca toate functiile psihologice sa se dezvolte la fel. Exigentele existentei fac ca una dintre ele sa fie tot mai utilizata pentru adaptare. In afara functie dominante, individul de obicei utilizeaza si o a doua functie, secundara, pentru ca-si suplini informatii de cealalta natura (daca functia dominanta este rationala, secundara va fi una de tip irational). Dinamica psihica va face inevitabil ca aceasta a doua functie sa fie si ea, mai mult sau mai putin, utilizata constient si diferentiata. Functionarea acesteia devine constientizabila. Jung considera ca cel mai adesea, cel putin in prima parte a vietii persoana ajunge sa se identifice cu functia dominanta si unilateralitatea acestui proces va intarzia dezvoltarea celorlalte. Functiile mai putin diferentiate, mai putin dezvolatate pot fi considerate primitive, eul fiind mai putin capabil sa evolueze nuantat in functie de tipul respectiv de prezentare sau procesare a informatiei. Aceste functii inferioare vor ramane nu numai insuficient evoluate sub raportul diferentierii functionarii lor, dar si mai putin accesibile constiintei. Dintre cele patru functii, cea care are sansele sa ramana cel mai putin accesibila constiintei este functia complementara celei constiente. Ea se comporta ca numeroase continuturirefulate sau insuficient luate in seama, care pe de o parte sunt si pot fi constiente, pe de alta, intervin adeseori inconstient in comportament, aducand la suprafata si continuturi mai putin clare pentru eu..(Jung 1971, apud. Minulescu 2001). In cazuri normale functia inferioara ramane constienta macar din perspectiva efectelor ei, in conditia nevrotica, va ramane incosntienta. Din perspectiva functionala, orice functie naturala are o energie care ii vine natural, fiind un sistem viu, solid organizat, care nu poate fi nicidecum deposedat cu totul de energia sa. Conditia de unilateralitate face ca libidoul sa fie constant antrenat de functia dominanta; in acest caz functiile

inferioare vor evolua regresiv, in sensul reintoarcerii la stadiile arhaice preliminare ceea ce le va face sa devina incompatibile cu functia dominanta. Trecerea in inconstient a functiei inferioare va aduce acestuia acel rest de energie purtata de aceasta functie, energizand in consecinta in plus psihismul inconstientului personal. Acest lucru se va manifesta psihic prin aparitia unor fantezii legata de functia devenita arhaica, fantezii cu atat mai primitive cu cat functia este mai putin accesata si accesibila eului. M.L. von Frnaz si Hillman (1975 cf. Minulescu 2001) analizeaza dinamica si semnificatia functiei inferioare care este complementara dominantei, cea mai greu de adus in constiinta si capabila sa poarte continuturile cele mai profunde: O extraordinara incarcatura energetica este in general legata de procesele ei...si, imediat ce intri in taramul esi, devii foarte usor coplesit de emotionalitate. In completitudinea vietii fiecare dintre functii aduce un plus de informatii si posibilitatea de a prelucra aceste informatii in beneficiul eului. In ordinea dezvoltarii ontogenetice, una dintre functii este natural asumata de complexul Eului ca principala posibilitate de a discerne, de a diferentia realitatea. Treptat, insuficienta adaptarii printr-o singura modalitate de cunoastere va duce la asimilarea in constiinta ca instrument al eului a celei de-a doua functii, care face parte din perechea de complementare opusa, si care devine functia auxiliara. De-a lungul vietii, constiinta poate asimila treptat si o a treia functie, de obicei complemantara auxiliarei. In continuare, nu mai urmeaza propriu-zis o asimilare a celei de-a patra, respectiv complementara dominantei, pentru ca ceea ce se petrece virtual odata cu accesul eului la aceasta functie este unificarea, individuarea. Functiile irationale se refera la modalitatile preferate de receptare a informatiei si se manifesta prin: functia senzoriala, care informeaza despre aspecte ale realului fara a face inferente sau atribuiri, si opusa ei, functia intuitiei, ce aduce informatii ce nu sunt rezultatul unor inferente, dar nici al unei cunoasteri senzoriale; functia intuitiei intervine mai ales prin aportul procesualitatii inconstiente. Daca functia senzoriala se focalizeaza pe experienta directa, perceperea detaliilor, fapte concrete, intuitia este o modalitate de procesare a informatiilor in termenii experientelor trecute, obiectivelor viitoare si proceselor inconstiente (implicatiile experientei in sensul posibilitatilor sau probabilitatilor sunt mai importante decat experienta actuala in sine. In cadrul intuitiei, continutul emerge ca un intreg, fara ca persoana sa inteleaga cum s-a constituit aceasta informatie. Gandirea si afectivitatea sunt modalitati alternative de a forma judecati si lua decizii (functii rationale). Cele doua functii rationale sunt opuse: gandirea este functia care atribuie, iar afectivitatea (simtirea, in termeni jungieni) este functia care da valoare. Gandirea este centrata pe adevarul obiectiv, formand rationamente derivate din criterii logice si impersonale. Principiile abstracte si de consistenta sunt inalt valorizate. Simtirea inseamna a lua decizii in acord cu valorile personale a ceea ce inseamna, de exempluj, bine/rau, corect/incorect, agreabil/dezagreabil. Persoanele cu aceasta functie predominanta sunt orientate spre aspectele emotionale ale experientei.

Fiecare functie poate fi experimentata intr-o maniera introverta sau extraverta, in functie de cum se orienteaza libidoul in raport cu lumea exterioara sau interioara. Jung este primul care defineste introversia ca o forta centripeta, in care libidoul se orienteaza catre centrul persoanei. Extraversia semnifica forta centrifugala; libidoul curge spre exterior, interesul subiectiv deplasandu-se spre mediu: individul gandeste, simte, actioneaza in raport cu un obiect. Introversia reprezinta orientarea spre interior a libidoului. Interesul subiectului se retrage dinspre obiect, revenind spre subiect. Persoana gandeste, simte, actioneaza in primul rand spre el insusi, obiectul are o valoare secundara. Jung compara cele doua procese cu bataile inimii exista o alternare ritmica intre ciclul contractiei (introversia) si ciclul expansiunii (extravesia). Fiecare individ tinde sa favorizeze una dintre atitudini si sa opereze adesea in termenii atitudinii preferate. Pentru individ, combinarea celor patru functii rezulta intr-o abordare integrata a lumii. Pentru a fi capabili sa ne orientam, trebuie sa avem o functie care ne spune ca ceva exista in realitate (senzorialitatea); o a doua functie care stabileste ce este acel ceva (gandirea); o a treia functie care ne spune ce ni se potriveste sau nu, ce dorim sa acceptam sau nu din realitate (afectivitatea) si a patra functie care ne indica de unde vine si incotro se indreapta acel aspect al realitatii (intuitia) (Jung, 1942 cf. Frager si Fadiman, 1984). Tipul psihologic este definit de Jung ca model caracteristic al unei atitudini generale, ce se manifesta in numeroase forme individuale. Atitudinile orientate in functie de cele patru functii psihologice fundamantale definesc tipurile rationale, gandire si simtire si tipurile irationale, intuitie si senzorialitate. In functie de sensul miscarii libidoului cele patru tipuri devin opt, respectiv, gandire extraverta si gandire introverta, simtire extraverta si simtire introverta, etc. Operand diferentierea dintre miscarea complementara a libidoului la nivelul constiintei si la nivelul inconstientului, alaturi de diferentierea dintre functia dominanta si cea secundara, putem deosebi intre 16 modele caracteristice de functionare a tipului. Instrumente construite pentru evaluarea tipului psihologic pornind de la teoria lui Jung.
a. Chestionarul tipologic Wheelrights construit incepand cu 1941 de patru analisti: H. Gray, jane si

Joseph Wheelright si, ulterior J. Buchler.


b. Indicatorul tipologic Myers-Briggs construit de Isabel Briggs Myers c. Inventarul de personalitate Singer-Loomis construit de June si Mary Loomis.

d. Indexul stilurilor de personalitate Millon (1994) Falsificarea tipului si consecinte clinice

In termenii psihologiei jungiene, functia dominanta este cea care in mod natural intra in dinamica relatiei cu mediul. Jung considera ca reversul are consecinte serioase in planul interferentei artificiale in cursul dezvoltarii, cu aspecte fiziologice si psihologice care pot conduce spre conditia nevrotica. Falsificarea tipului apare pentru Jung ca o violare a dispozitiei naturale si de regula, cand are loc o astfel de falsificare a tipului ca rezultat al unei influente exterioare, individul devine ulterior nevrotic si o vindecare poate fi obtinuta doar prin dezvoltarea acelei atitudini (functii) care corespunde modului de a fi natural al individului. Studiile fiziologice indica (K. Benzinger) ca, in situatia in care aceasta fortare a reprimarii functiei dominante naturale se instaleaza cronic, creierul este fortat sa cheltuiasca o cantitate mare de timp pentru a functiona in arii care cer o semnificativ mai mare cantitate de energie. Creierul este fortat sa lucreze falsificand tendinta naturala pentru a falsifica tipul. Acest lucru duce la situatia foarte costisitoare pentru organism ca intreg, definita de Arlene Taylor prin PASS Sindrom de adaptare prelungita la stres, conditie in care creierul sin , in general, intreg sistemul creier-corp vor experimenta stresul, o anxietate cronica si epuizare. In termeni psihologici, acest sindrom poate defini o depresie cronica, iar in termeni fiziologici, falsificarea tipului se dovedeste deosebit de daunatoare pentru organism, conducand la o stare acuta de epuizare. Din anii 80 Katherine Benzinger studiaza sistematic fundamentele fiziologice ale tipurilor, extinzand datele de cercetare ale lui Jung si discipolilor lui. Construieste si un instrument de evaluare, BTSA Evaluarea Stilurilor de Gandire Benziger, pentru studiul persoanelor care cronic sau prelungit s-au adaptat la aceasta falsificare a tipului natural. Cercetarile indica faptul ca o adaptare prin falsificarea tipului pe termen mai scurt conduce la o iritabilitate crescuta, dureri de cap si dificultate in a face fata la sarcini noi; in timp ce falsificarea de durata conduce la epuizare, depresie, lipsa de bucurie, un dezechilibru homeostatic care implica oxigenarea, imbatranirea prematura a creierului si vulnerabilitate la boala. Studiile tomografice ale lui R. Haier demonstreaza cum creierul este nevoit sa lucreze mai din greu cand nu/si foloseste functia dominanta naturala, considerata a delimita o arie de eficienta naturala exceptionala. Cantitativ, Haier estimeaza ca nevoia de a munci este de 100 de ori mai mare cand individul utilizeaza functii/abilitati inafara acestei arii de eficienta naturala, ceea ce cere desigur cantitati mai mari de energie si oxigen. Pe masura ce tot mai mult oxigen este cerut de functionarea neeconomica a creierului (dincolo de cele 20% distribuite firesc creierului), se instaleaza si un dezechilibru in distribuirea oxigenului in intreg organismul, care contribuie in timp la epuizarea restului functiilor fiziologice ale organismului, la simptome precum oboseala, probleme digestive, neliniste, etc. In timp se trece de la functionarea anabolica la cea catabolica.

Cercetarile lui K. Benzinger indica faptul ca unele cazuri de depresie sau Sindrom depresiv posttraumatic (PTDS) sunt de fapt consecinta falsificarii tipului natural. Considera ca falsificarea tipului conduce catre un sindrom discret, separat si care poate fi tratat ca atare, dar poate contribui si la exacerbarea unei varietati de boli. Introduce denumirea de PASS sindron de adaptare prelungita la stres definit opt simptome: oboseala, stari de hipervigilenta, alterarea sistemului imunitar, tulburarea functiei mnezice, altararea chimiei craniene, diminuarea functilor lobului frontal, descurajare si/sau depresie, probleme de auto/estimare. Oboseala este datorata faptului ca aceasta adaptare prelungita la cere creierului sa lucreze de 100 de ori mai mult, deci de 100 de ori mai multa energie.Se manifesta prin: oboseala in crestere ce nu poate fi echilibrata prin somn, nevoie in crestere de somn care interfera cu calitatea acestuia, descrestere a visarii, creste deprivarea de somn si epuizarea, tendinta de a manca mult anumite mancaruri, sau grasimi, sau mult zahar in efortul de a obtine rapid energie; tendinta la auto-medicatie pentru a potenta neuro-transmitatorii, de obicei printr-un comportament adictiv (cofeina, alcool, nicotina, etc.). Hipervigilenta, ca mecanism de siguranta al functionarii creierului, se poate manifesta prin: creierul poate fi temporar impins spre introversie: se evidentiaza o descrestere in nivelul natural de extraversie al individului (este nevoie de multa energie pentru a mentine acest stadiu de vigilenta protectiva care cere foarte multa energie); poate manifesta o sensibilitate crescuta la stimulii mediului (lumina, sunete, mirosuri); poate avea loc o schimbare in tipul de activitati obisnuite pentru individ (mai ales retragerea in activitati mai putin gregare, izolandu-se de altii, ect.). Alterarea sistemului imunitar este explicata prin faptul ca aceasta prelungita stare de traire in minciuna poate constrange temporar glanda timusului, cu un impact negativ asupra sanatatii (se incetineste rata de insanatosire, are loc o exacerbare a sistemului autoimun, o crestere a susceptibilitatii la boli precum raceala, gripe, un risc crescut de dezvoltari maligne). Odata depistat un astfel de sindrom, pacientul poate fi asistat in identificarea matricii sale naturale si sprijinit analitic sa-si recunoasca propriul tip, sa opreasca acel lung sir de comportamente falsificatoare, sa inceapa sa-si traiasca tipul natural.

II. ABORDAREA

PERSONALITATII DIN PERSPECTIVA TRASATURILOR SALE

FUNDAMENTALE II.1. TEORIA LUI G. ALLPORT Domeniul s t u d i u l u i personalitii a devenit o parte important a psihologiei tiinifice odat cu apariia lucrrii lui Cordon Allport: Personalitatea: O interpretare psihologic" (1937). In teoria lui G. Allport, conceptul de trstur joac un rol foarte important. Teoria sa are un caracter electic, autorul considernd personalitatea ca fiind individul unic caracterizat printr-o funcionalitate dinamic. G. Allport nu este de acord cu Freud n urmtoarele privine: el consider c rolul incontientului a fost mult exagerat; - el nu crede ca forele de natur incontient joac un rol nsemnat n viaa unui adult matur i normal; - afirm c subiecii sntoi funcioneaz mai ales la nivel contient si raional, controlnd majoritatea forelor care le motiveaz comportamentul; - funcionarea incontientului este semnificativ mai ales la nevrotici.

Allport nu consider c trecutul este cel care stpnete prezentul. Oamenii nu sunt prizonierii conflictelor i experienelor clin cop i l ri e, ei f i i n d influenai ntr-o msur mult mai mare de situaiile prezente. De asemenea, G. Allport s-a opus studierii personalitii pe baza unor cazuri clinice. Spre deosebire de Freud, care a conceput un continuum ntre normal i patologic, Allport a postulat o d e l i m i t a r e foarte clar ntre normal si patologic, considernd c subiecii cu tulburri psihice funcioneaz la un nivel i nf an ti l. Nevroticii, copiii sau an i m a l e l e nu pot fi comparai cu a d u l i i normali i ca atare, s tudii le realizate pe astfel de subieci nu se pot generaliza. Poate c, cea mai nsemnat contribuie pe care a adus-o Allport la teoria personalitii const n accentul deosebit pe care acest autor l pune pe ideea de un i ci ta t e a fiinei umane, un i ci t at e definit n termenii trsturilor psihice. G. A l l p o r t afirm deci c personalitatea nu este o noiune cu caracter" general sau universal, ci este particular, specific fiecrui individ. 1) Natura umana si motivatia Allport a fost de accord cu idea ca omul cauta satisfacerea instinctelor innascute (foamea, setea, sex, nevoia de oxigen, somn). In fata lor celelalte motivatii nu sunt foarte importante. Aceste instincte sunt active intr-o anumita masura in timpul vietii si domina complet scena motivationala a copilului mic.La fel ca si S. Freud si E.Fromm , Allport considera ca adultul trebuie sa-si depaseasca acest instinct narcisic innascut . Iubirea de sine ramane activa in natura umana. Dar teoria mea sustine ca nu e nevoie sa ramana dominanta. (Allport) H. Murry a impartasit viziunea lui despre instinctele biologice, desi a preferat termenul de nevoie (1951, 1953). Dar Murry nu a acceptat ideea lui Freud conform careia scopul omului este de a atinge o stare homeostatica in care nici un instinct nu e activ, ci a sustinut ca omul e motivat sa atinga placerea care acompaniaza satisfacerea acestor nevoi. Astfel, invatand sa amanam mancatul/sexul pentru a dezvolta nivele mai mari ale tensiunii si astfel sa determinam din satisfacerea nevoilor o placere mai mare. Allport consider c problema central pentru orice teorie a personalitii const n clarificarea conceptului de motivaie. In concepia sa, o teorie satisfctoare asupra motivaiei trebuie s ndeplineasc urmtoarele criterii:
a) S pun accentul pe starea prezent a i n d i v i du l u i i nu pe ce s-a n t m p l a t a t u n c i cnd se formau

la copil deprinderile igienice.


b) S fie pluralist, adic s recunoasc existena unei multitudini de motive, precum i a complexitii

acestora. Allport consider c este o simplificare grosier sa se reduc motivaia uman la cteva motive de baz cum ar fi reducerea tensiunii, cutarea plcerii sau nevoia de putere sau securitate. Autorul

arat c diversitatea motivelor este foarte mare, unele motive fiind temporare, altele manifestandu-se din cnd n cnd, iar altele avnd un caiaeler permanent. Unele motive sunt contiente, altele nu. Datorit acestei complexiti este imposibil s includem motivaia uman ntr-un model unic. c) liste necesar ca n teoria motivaiei s fie implicate i procesele cognitive, mai ales cnd ne referim la intenionalitate i la planificarea contient a unor aciuni. Allport a fost deosebit de critic referitor la teoria tfeudian, care punea accent pe motivele iraionale, de natur incontient. Punnd accent pe caracterul intenional al comportamentului uman, Allport explica prezentul mai ales n termenii viitorului i nu n termenii trecutului.
d) Recunoaterea caracterului unic i concret al forelor motivationale. Un motiv trebuie definit n mod

concret i nu abstract. Allport ofer urmtorul exemplu de motiv concret i motiv abstract: Concret: Maria are o dorin puternic dean deveni asistent medical. Abstract:Ea isi sublimeaz o dorin sexual refulat.

2) Structura personalitatii Allport definete trsturile de personalitate ca fiind nite predispoziii de a rspunde ntr-o manier similar la anumite tipuri de stimuli. Caracteristicile trsturilor sunt urmtoarele: Trsturile de personalitate au o existent real. Ele nu reprezint doar constructe teoretice menite s explice comportamentul, ci exist n interiorul fiecrui individ. Trsturile reprezint cauza comportamentului, ele dirijndu-i cursul. Ele nu sunt puse n eviden doar ca rspuns la anumii stimuli ci, mai mult, ele direcioneaz cutarea unui anumit t i p de stimuli. Existena trsturilor poate fi demonstrat n mod empiric, prin observarea comportamentului s u b i e c t u l u i , comportament analizat n timp. Coerena i constana comportamentului pun n eviden prezena unor trsturi. Trsturile nu sunt separate n mod rigid ntre ele. Dei reprezint caracteristici diferite, ele se pot interptrunde, unele corelnd s e m n i f i c a t i v cu altele (exemplu: agresivitatea coreleaz cu ostilitatea). La nceputul carierei sale, Allport a fcut distincia ntre trsturi individuale, specifice unei persoane i trsturi comune unui numr de indivizi aparinnd unei culturi. Mai trziu, Allport i-a revizuit terminologia, denumind trsturile comune prin termenul simplu de trsturi, iar trsturile individuale lea denumit dispoziii personale.

Pentru a facilita denumirea trsturilor de personalitate, Allport a oferit o list de 18 000 de termeni n limba englez (exemplu: dominan, supunere, nevrozism, conformism, masculinitate, feminitate etc). Allport face distincia ntre trsturi, habitudini si atitudini. Habitudinile au sfer mai restrns dect trsturile, sunt inflexibile i implic un rspuns specific la un anumit stimul. Un numr de habitudini pot fuziona formnd o trstur sau o dispoziie personala (exemplu: habitudinile de a se spla pe mini, pe dini etc. pot forma o trstur care este curenia). Allport subliniaz c este, uneori, dificil de realizat diferena dintre trstur i atitudine. Astfel, de pild, patriotismul, autoritarismul sau extraversia pot fi considerate att ca trsturi, ct i ca atitudini. Totui, n majoritatea situaiilor, putem realiza aceast distincie: atitudinile au totdeauna un obiect de referin specific; atitudinile mbrac totdeauna un aspect pozitiv sau negativ (sunt pro sau contra ceva), deci implic o evaluare. Allport distinge trei categorii de trsturi: a) Trsturi cardinale, au un caracter general i influeneaz puternic toate aspectele vieii individului. Ele domin v i a a acestuia (exemplu: ovinism, sadism). Allport le denumete ca fiind un fel de pasiuni care guverneaz existena individului. b) Trsturi centrale: sunt trsturi pe care le posed fiecare individ n numr redus (ntre 5 i 10). Ele descriu comportamentul unui individ (sunt cele care se trec ntr-o caracterizare). c) Trsturi secundare: sunt mai puin evidente (de regul, spune Allport, le cunosc doar prietenii apropiai). Autonomia funcional a motivelor Allport a fost singurul mare teoretician al personalitatii care a sustinut ca motivele copiilor difera de cele ale adultilor prin natura lor si nu prin gradul lor. Astfel, nu a considerat ca satisfacerea instinctelor ar fi o cauza importanta a comportamentului adult. Majoritatea adultilor sunt relativ independenti in raport cu instinctele biologice si adesea mentin sau chiar maresc nivelul de tensiune pentru a atinge scopuri relativ indepartate. Deci, comportamentul adultului nu poate fi explicat in termenii satisfacerii instinctelor sau a principiului placerii a lui Freud. Murry nu a fost de acord cu aceasta concluzie, considerand ca si o actiune aparent dezgustatoare e ghidata de principiul placerii.

Insa G.Allport este de parere ca motivele adultilor variaza considerabil de la o persoana la alta si este imposibil sa explicam personalitatea din perspectiva catorva instincte universale. Personalitatea trebuie studiata din perspectiva idiografica, preferand sa investigheze acele idiosincrozii care disting un indivi de altul. Si Murry a fost de acord cu abordarea idiografica, iar intreaga sa teorie a fost numita teoria personologiei. Insa pozitia sa nu a fost atat de vehementa ca a lui Allport, afirmand ca nu exista variabila care sa nu fie posedata si sa nu se manifeste cel putin ocazional intr-o anumita masura in fiecare individ . La fel ca Jung si Adler, Allport a concluzionat ca majoritatea comportamentelor umane nu sunt determinate de cauze anterioare , ci sunt ghidate de intentii. Aceasta forma teleologica a motivatiei implica atat o dorinta emotionala cat si un plan de satisfacere care e directionat spre un scop din viitor. Majoritatea teoreticienilor considera comportamentele adultilor si pe cele ale copiilor ca fiind expresii variate ale acelorasi motive de baza (ex: Freud sexualitatea si agresivitate, Adler- cautarea auto-perfectiunii). Doar Adler considera ca motivele adultilor devin independente in scop de originile lor din copilarie si adolescenta. Astfel este explicat conceptul sau de autonomie functionala. Datorita acestui fapt, nu a considerat necesara investigarea inconstientului si cauzele din copilarie decat in cazuri patologice. Convingera lui Allport a fost contestata de teoria lui Murry conform careia omul nu se poate cunoaste pe sine decat constientizand fortele majore si contradictorii din inconstient. La fel ca Jung si Fromm, Allport sustine ideea nevoii omului de o filosofie unificatoare care sa ofere scop vietii si sa ofere raspunsuri la problemele existentiale ca suferinta si moartea. Bazandu-si ideile pe filosofia lui Spranger , a afirmat ca exista sase tipuri importante de valori: teoretice (dorinta intelectuala de a descoperii adevarul si de a organiza cunoasterea) economice (interes pentru util si practic) estetice (accent pe bucuria care o ofera frumusetea) sociale (inters pentru iubirea celorlalti) politice (dorinta puterii) religoase ( dorinta mistica )

Aceasta clasificare este in parte nomotetica pentru ca se aplica oamenilor in general si in parte idiografica , pentru ca vizeaza sistemul de valori si implica o combinatie unica a celor sase tipuri.

G. Allport a subli ni at faptul c principiul autonomiei funcionale a motivelor nu explic integral motivaia uman, totui acest principiu surprinde ceva mai bine motivaia adultului. P r i n c i p i u l autonomiei funcionale postuleaz c la un adult normal, un anumit motiv nu mai rmne legat de experienele trecute, n cadrul crora s-a format. Cu alte cuvinte, motivul a devenit autonom, detandu-se de circumstanele sale de origine, adic, mijloacele utilizate pentru atingerea unui anumit scop devin scop n sine. Exemplu: cineva ncepe s practice sport pentru a se dezvolta fizic i la un moment dat devine pasionat de sport; o persoan lucreaz din greu pentru a-i face o situaie m a t e r i a l bun. Odat a t i n s s i t u a i a material respectiv, omul continu s munceasc pentru c l pasioneaz munca. G. Allport face distincia ntre: autonomie funcional de tip perseverativ, care explic unele comportamente elementare, cum ar fi: toxicomania sau modalitatea rutinier de a ndeplini sarcinile zilnice; autonomie funcional a eului (sau a proprium-ului). Este direct legat de nucleul profund al personalitii i se refer la interese, atitudini, valoare, intenii, ct i la imaginea de sine i la stilul de via al subiectului. Motivele care contribuie ia mbogirea imaginii de sine sunt meninute. Din acest motiv, exist o relaie direct ntre interesele unei persoane i abilitile sale; mai precis, oamenilor le place s fac ceea ce fac bine. Structura motivelor proprium-ului (ego-ului unic) va determina modul n care noi percepem lumea din jurul nostru. Procesele perceptive i cognitive sunt nalt selective, subiectul selecionnd din multitudinea stimulilor ambianei acei stimuli care sunt relevani pentru sistemul de interese i valori al persoanei. Autonomia funcional a proprium-ului reprezint un proces de organizare intern care contribuie la meninerea sentimentului eu-lui unei persoane. G.Allport arat c modul n care autonomia funcional a proprium-ului organizeaz personalitatea se poate explica prin intermediul a trei principii:

a) Principiul organizrii nivelului de energic. Noile motive sau vech i le motive latente vin la suprafa pentru a consuma energia psihic n exces, energie care altfel poate s se exprime ntrun mod distructiv. Exemplu: o femeie ai crei copii au prsit locuina constat c are prea mult energie care ar trebui canalizat spre noi interese i motive. b) Principiul miestriei i competenei: se refer la nivelul nalt la care persoana prefer s-i satisfac motivele. G. Allport afirm c un adult normal este motivat s acioneze cat mai b i n e i mai eficient pentru a-i mbunti n i v el u l de miestrie i competen. c) Principiul structurrii motivelor proprium-ului. Motivele proprium-ului (ego-ului) nu sunt independente unele de altele, ci formeaz o structur caracteristic ego-ului, structur n cadrul creia ele sunt cognitive n jurul ego-ului, pstrnd acele elemente care contribuie la evoluia ego-ului i rejectndu-le pe celelalte. Acest proces de organizare i structurare intern acioneaz n direcia consistenei i integrrii personalitii. G. Allport este de prere c nu orice comportament sau motiv uman poate fi explicat prin intermediul p r i n c i p i u l u i autonomiei funcionale a motivelor. El arat c exist unele comportamente care nu se supun principiului autonomiei funcionale a motivelor. Acestea sunt: Comportamentele rezultate n urma trebuinelor biologice: nevoile de ap, somn, hran etc. A c i u n i l e reflexe ( c l i p i t , reflex rotulian, procese fiziologice). Elemente ce in de zestrea ereditar: particulariti fizice, inteligen, temperament, sntate. Deprinderi, unele avnd caracter funcional iar altele neavnd nici un fel de valoare motivaional. Comportamente ce depind de o ntrire primar i care devin discontinui n absena ntririi (exemplu: un copil care nu mai merge n vizit la vecini pentru c nu mai primete prjituri). Comportamente infantile i fixaii: se refer la adulii care continu s pun n aciune comportamente i conflicte de tip infantil. Comportamente n ev r o t i c e: se refer la acele comportamente legate de existena anumitor incidente n copilrie, comportamente care nceteaz s se produc atunci cnd respectivele

incidente sunt contientizate. Sublimarea se refer la situaia n care un anumit motiv real este sublimat, lund forma altui motiv.

Propriumul: Desi persoana adulta sanatoasa e complicata prin prezenta variatelor dispozitii personale, intentii, instincte, ea este organizata in jurul acelor aspecte care sunt foarte personale si importante. Propriumul reprezinta esenta unificatoare a personalitatii si include opt caracterisitici personale care se dezvolta la diferite perioadae in viata :

1) sentimentul sinelui corporal ( noul-nascut nu poate distinge intre sine si altii si numai gradual

invata sa separe evenimentele interioare de cele exterioare). La fel ca sin teoria lui Freud, sinele corporal se dezvolta din senzatii organice si frustrarile externe.
2)

Sentimentul unei identitati continue . La fel ca Erikson, a constatat ca o parte importanta a identitatii este un sentiment de uniformitate si continuitate. Acest sentimen incepe in copilarie avand si auzind numele propriu.

3) Stima de sine reprezinta nivelul de exprimare a autonomiei personale care incepe in jurul varstei

de doi ani ( ca in teoria lui Erikson) , iar succesele si esecurile copilului ii afecteaza puternic stima de sine.
4) Extensia de sine (self-extension) apare intre patru- sase ani si se extinde gradual catre obiecte

exterioare importante ( parinti, rude, jucarii) stabilind fundatia pentru extensii mai importante ( cariera, religie). Putem cunoaste personalitatea cunoscand extensiile (spune-mi cine iti sunt prietenii, ca sa-ti spun cine esti).
5) Imaginea de sine - reprezinta capacitatea de auto-evaluare care apare intre patru-sase ani . Ca si in

teoria lui Sullivan , sentimentul de sine include un good-me, si un bad-me, care se dezvolta ca raspuns la recompensele parentale sau pedepse. In mod ideal, acest aspect serveste ca ghid catre punctele tari si slabe ale personalitatii.
6) Sinele ca un actionar rational uneori este utilizator al mecanismelor de aparare. Ca in teoria lui

Freud (Eul), propriumul trebuie sa medieze nevoile interioare cu realitate exterioara. La varsta de sase ani, copilul poate sa-si formeze planuri rationale de a face fata instinctelor, cerintelor mediului, etc. Chiar si personalitatea adulta alege uneori sa evadeze din aceasta dificultate cu

ajutorul mecanismelor de aparare, dar cand acestea domina personalitatea, atunci vorbim de patologic.
7) Nazuintele propriumului (cautarile- striving) o functie importanta a propriumului este cresterea

sau mentinerea tensiunii si cautarea scopurilor care dau sens vietii. Incepe sa se dezvolte in adolescenta.
8) Sinele cunoscator are o functie integratoare, autoreflexiva . Propriumul isi observa celalalte sapte

functii si aspecte constiente ale personalitatii. Constiinta Allport a fost de acord cu credinta lui Freud ca sentimentul moral nu este innascut si ca un copil introiecteaza standardele parentale ale binelui/raului. Dar, Allport a considerat constiinta adultului ca fiind diferita de cea a copilului prin natura sa : Constiinta la maturitate e rar legata de teama de pedeapsa externa sau autoadministrativa. Este mai degraba un sentiment al obligatiei de a continua nazuintele proprii.

3) Dezvoltarea personalitatii Fiind adeptul autonomiei functionale, Allport a considerat ca nu e nevoie de studiul dezvoltarii personalitatii : Primul an din viata e cel mai putin important an al personalitatii si probleme serioaseale sanatatii mentale nu pot aparea. La fel ca si Horney, a considerat ca un copil nesocializat devine un adult bine adaptat in primul rand datorita potentialului inascut sanatos. Daca parintii nu se comporta in moduri inalt patogenice (pedepse/recompense inconsistente amenintari ale castrarii provocate de abuz, esecul in a oferi siguranta) atunci dezvoltarea personalitatii va lua o directie pozitiva. Criterii ale maturitatii: Allport a formulat criterii ale sanatatii mentale care suntmai mult decat a iubi si a muncii a lui Freud :

Adultii maturi poseda o filosofie unificatoare (un set de valori) care dau sens vietii Sa acorde semnificatii de extensii ale sinelui unor aspecte importante : partenerul de viata, profesia, prietenii, hobbyuri, etc. Sa poata avea relatii empatice si de iubire, care sa fie libere de posesivitate si gelozie. Securitate emotionala si auto-acceptare Orientare realista catre sine si ceilalti Sa faca fata supravietuirii economice fara a deveni defensiv

Sa poata sa aiba un insight asupra calitatilor proprii dezirabile/ indezirabile

4) Masurarea si cercetarea stiintifica a personalitatii


a) Studiul valorilor (Allport, Vernon, Lindzey 1931/1960 ) = evalueaza masura in care o persoana

prefera sase valori majore. Allport (1961) considera acest studiu ca un instrument de auto-cunoastere ...chiar si acest instrument vizeaza doar o anumita regiune a personalitatii.... b) Allport versus Murray In concordanta cu accentul pus de Allport pe constiinta si pe aspectele concrete ale personalitatii, studiul valorilor cere subiectilor sa evalueze propriile interese. Deoarece Murray a accentuat importanta proceselor inconstiente , abordarea sa in privinta masurarii personalitatii a fost in mod radical dierita. O proba consacrata si elaborata de Murray este TAT (Thematic Apperception Test) si consta in douazeci de imagini relativ ambigue. La baza sta ideea ca persoana va proiecta inconstient sentimente, motive, convingeri, in imaginile respective si in povesti.

5) Evaluarea teoriei lui Allport (critici si controverse) a) idei simpliste si neobisnuite Unele idei l-au indepartat pe Allport de ceilalti teoreticieni ai personalitatii a negat importanta primilor ani de viata
-

a argumentat autonomia functionala a motivatiilor adulte a pus un accent prea mare pe constient , concret, aspecte curente ale personalitatii

b) rationament circular Existenta unei trasaturi e inferata dintr-un comportament si apoi utilizata pentru a explica acel comportament. Teoria lui Allport ofera descriptori utili, dar nu nu explica in mod adecvat comportamentul. Ex: X e agresiva. De ce ? Ca a lovit pe y. De ce a lovit? Ca e agresiva! c) abordarea idiografica Informatii valoroase despre un subiect se pot obtine din studiile de caz, dar psihologii trebuie sa fie capabili sa se bazeze macar pe cateva principii generale. Se pune mult accent pe unicitatea prsonalitatii si asta implica faptul ca psihologia nu poate deveni niciodata o stiinta adevarata.

d) teoria trasaturilor si psihologia moderna Desi multe dintre ideile lui Allport au fost respinse de psihologii moderni, teoria trasaturilor a influentat puternic cercetarea personalitatii. Scrierile lui Murray sunt acide, tehnice si complicate, lipsite de constructe interesante ca cele ale lui Freud. Desi a sustinut ca inconstientul este important, a dedicat putina atentie terapiei si interpretarii viselor- nu a generat adepti. O teorie a personalitatii, chiar daca nu e total corecta, poate fi totusi utila (desi Freud a facut greseli serioase, el a contribuit enorm la cunoasterea psihicului). Spre deosebire de constructele lui Freud, trasaturile nu au putere explicativa si totusi au cunoscul succesul. Allport a dat cercetatorilor motive sa se focalizeze pe procele constiente care pot fi masurate prin teste, experimente si sa evite sarcina dificila a dovedirii partilor ascunse ale personalitatii. Contributiile teoretie lui Allport

constructul de trasatura a stimulat multe cercetari aspecte legate de cresterea tensiunii, teleologie si motive innascute sanatoase au corectat accentul excesiv a lui Freud , pe reducerea teniunii , instincte distructive, cauzalitate studiul valorilor- un inventar de personalitate respectat si-a sustinut ideile prin cercetari si analize statistice

II.2. Teoria lui Cattell (bazata pe analiza factoriala) Cattell definete personalitatea ca fiind acea structur care ne permite s prezicem ce anume va face un individ ntr-o situaie dat. Scopul lui Cattell, n ceea ce privete studiul personalitii, const n predicia comportamentului. El exprim aceasta idee prin intermediul formulei: R =f(PS) R == reacia individului (ce anume va face subiectul n situaia dat); S = situaia; P = personalitatea. Autorul arat c variabila P (personalitate) este cel mai greu de cunoscut.

Subiecii pe care a lucrat Cattell sunt subieci normali, nu bolnavi psihic. Cattell era de prere c este imposibil s modifici comportamentul unui individ nainte de a cunoate ce anume trebuie schimbat. Din acest motiv este absolut necesar s se realizeze un studiu valid al personalitii. Datele pe care i-a ntemeiat Cattell teoria sunt culese prin intermediul chestionarelor, testelor obiective, observaiilor i prin evaluarea comportamentelor n situaiile de via. Acest numr impresionant de date a fost supus anali zei factoriale. (El considera c dac ntre dou variabile exist un grad ridicat de corelaie, n s e a m n ca a c e s t e a msoar aspecte a s e m n t o a r e ale personalitii). Cattell denumete factorii de personalitate prin termenul de trstur, acesta fiind conceptul central al teoriei sale. El consider c trsturile sunt structuri mentale, pri componente ale personalitii. Doar n cazul n care cunoatem ce trsturi vor caracteriza un individ, putem prevedea ce anume va face el ntr-o anumit situaie. Cattell definete trsturile ca tendine de rspuns relativ permanente ale unei persoane.

Abordarea personalitii prin intermediul conceptului de trstur

Dei G. Allport a pus la punct conceptul de trstur a personalitii, Cattell a realizat o analiz n detaliu i o clasificare a acestor trsturi. Trsturile sunt factori ai personalitii obinui n urma analizei factoriale pe baza unor multiple msurtori realizate pe subieci normali. Acestea reprezint, aa cum am mai subliniat, tendine relativ permanente ale unei persoane de a reaciona ntr-un anumit mod. Ele formeaz structura de baz a personalitii individului. Personalitatea unui subiect poate fi privit ca un pattern de trsturi. Cattell nu este de acord cu Allport care consider c trsturile au existent real, el fiind de prere c acestea sunt constructe ipotetice, desprinse pe baza studierii comportamentului deschis. I. ntr-o prim clasificare Cattell distinge:

Trsturi comune, pe care le au toi oamenii ntr-o anumit msur (ex.: extraversie, spirit
gregar). Motivul pentru care exist aceste trsturi comune consta n aceea c toi oamenii au un potenial ereditar care include elemente similare, i n acelai timp sunt supui unor experiene sociale asemntoare n cadrul aceleeai culturi.

Trsturi unice, specifice doar anumitor indivizi (acestea pot fi observate mai ales la nivelul
atitudinilor i intereselor). II. O alt clasificare mparte trsturile de personalitate n: a) - trsturi care se refer la abiliti (aptitudini); b) - trsturi temperamentale; c) - trsturi dinamice. a) Abilitile se refer la ct de eficient va aciona individul pentru atingerea unui scop; (ex. inteligena). b) Trsturile temperamentale definesc stilul general i tempoul comportamentului (ndrzneal, labilitate, iritabilitate). c) Trsturile dinamice se refer la motivaie sau la forele motrice ale comportamentului. III. Cattell mai realizeaz i distincia ntre trsturile de suprafa i trsturile surs. Trstura de suprafa reprezint un set de caracteristici de personalitate care coreleaz ntre ele dar nu formeaz un factor pentru c nu sunt determinate de o singur surs. Mai exact, diferitele trsturi de personalitate sunt complementare datorit suprapunerii unor influene diferite. Cattell vorbete la omul normal de trsturi de suprafa, iar la bolnavii psihici de sindroame. F.x.: anxietatea, indecizia i fobiile pot s coreleze ntre ele i s formeze o trstur de suprafa care este nevrozismul. Datorit faptului c sunt compuse din elemente diverse, trsturile de suprafa au un caracter mai puin stabil i, drept urmare, sunt mai puin importante n cunoaterea personalitii.

Trsturile surs reprezint factori unici, fiecare dintre acetia constituind singura surs a unui anumit comportament. Ei reprezint elementele sau factorii de baz ai personalitii (vezi 16 P.F.). Trsturile surs se submpart la rndul lor, n funcie de originea lor, n: trsturi constituionale: trsturi produse de mediu. Trsturile constituionale nu sunt neaprat de natur ereditar, dar ele depind de fiziologia organismului (ex.: utilizarea abuziv a alcoolului poate fi sursa unor comportamente diferite cum ar fi: neglijen, tendin spre vorbrie, agresivitate). Trsturile generate de mediu sunt rezultatul aciunii influenelor mediului fizic i social. Ele reprezint caracteristici, modaliti nvate de a aciona i formeaz o structur care a fost imprimat individului de ctre factorii ambianei. Trsturile surs: Cei 16 factori ai personalitii la Cattell Dup o munc de 20 de ani de cercetare, Cattell a identificat n urma analizei factoriale 16 trsturi-surs pe care le-a denumit factori ai personalitii. Acetia sunt msurai cu ajutorul testului Cattell 16 P.F. (Cattell, Eber i Tatsnoka, 1970). Testul s-a dovedit u t i l pentru a prevedea unele comportamente sau s ti lu ri de personalitate cum ar fi: creativitatea; nevrozismul; tendina spre afeciuni psihosomatice ; tendina spre accidente; performanele colare sau performanele n activitate. Fiecare trstur are o structur

bipolar:

Scoruri sczute; Factor A Rezervat, detaat, critic,

Scoruri ridicate: Cald, participativ, deschis, se las dus.

Factor B Gndire concret, mai puin Factor C Factor E Umil, moale, uor de condus, Factor F Factor G Factor H Retras, Factor L Factor M Factor N Factor O timid, sensibil Factor I

Inteligen (mai) ridicat, gndire abstract, strlucit. Stabil emoional, matur, privete realitatea n fat, Asertiv, agresiv, ncpnat, competitiv.

Vesel, entuziast. Contient, stabil, moral, ferm. Aventuros, dezinhibat, la ndrzne. Sensibil, delicat, are nevoie de protecie. Suspicios, greu de pclit. Imaginativ, boem, distrat. Sofisticat, cizelat, contient de relaiile sociale. ngrijorat, i face permanent reprouri, nesigur,

tulburat. Sigur de sine, placid, linitit, se Factor Q1 Experimentator, liberal, liber cugettor. Conservator, respect idealurile Factor Q2 Autosuficient, are resurse

Dependent de grup, participativ, i personale, prefer s ia Factor Q3 Controlat, cu voin Indisciplinat, imagine de sine Factor Q4 puternic, exact sub aspect ncordat, frustrat, agitat, tensionat.

In urma unor calcule statistice i mai complexe Cattell a evideniat i prezena unor factori de ordinul II: anxietate i introversie - extraversie.

Organizarea dinamic a personalitii Trsturile dinamice sunt direct legate de aspectele motivaionale ale personalitii.

Cattell arat c o teorie a personalitii care nu ia n considerare forele motivaionale ale subiectului este incomplet, el comparnd-o cu o locomotiv fr combustibil. Sistemul lui Cattell cuprinde dou tipuri de trsturi dinamice: (ergii) i sentimentele. Ambele se manifest sub forma atitudinilor. Termenul erg vine de la grecescul ergon , care nseamn activitate sau energie i este utilizat de autor n locul termenilor de instinct sau tendin, termeni pe care i considera prea vagi. Erg-ul reprezint sursa energetic a oricrui comportament, este nnscut i prin urmare are un caracter constituional. Reprezint unitatea de baz a motivaiei i este direcionat spre obiective specifice. Cattell a identificat , n urma analizei factoriale, 11 ergi sau uniti motivaionale:

foame curiozitate

sex furie atracie

dezgust supunere protecie

gregaritate securitate auto-afirmare

In timp ce erg-ul reprezint o trstur surs de tip constituional, sentimentul are un caracter ambiental, este tot o trstur surs, dar are originea n mediul fizic i social. Sentimentul reprezint un pattern de atitudini nvate i este direcionat asupra unor obiecte de importan major n via: ar, so, loc de munc, hobby, religie. Att ergii ct i sentimentele au menirea de a motiva comportamentul uman. I n t r e ele exist ns i deosebiri: n timp ce ergul reprezint o structur constituional, care dei se poate intensifica sau poate slbi, nu dispare niciodat, sentimentele, fiind nvate, pot s dispar. Atitudinea reprezint, n concepia lui Cattell, interesul persoanei pentru un obiect, domeniu sau persoan, interes ce se exprim sub forma unui comportament deschis. Conceptul de ati tudin e la Cattell nu se refer la opinia pentru sau mpotriv a ceva, aa cum apare la ali autori, ci are un sens mai larg, implicnd toate a c i un i l e sau emoiile unei persoane direcionate spre un obiect sau eveniment. Ergii, sentimentele si atitudinile sunt legate, n sistemul lui Cattell, de un alt concept i anume, de cel de subsumare, ceea ce nseamn c unele elemente sunt subordonate altora n cadrul unui sistem. Astfel, atitudinile sunt subordonate sentimentelor, iar acestea, la rndul lor sunt subordonate ergilor.

La un alt nivel, o atitudine poate fi subsumat alteia, iar aceasta din urm, unei a treia atitudini. In acest sens,Cattell d exemplul unui tnr care merge s studieze pentru a obine un serviciu care s-i permit s ctige suficieni bani pentru a putea ntreine o familie. Interrelaiile dintre ergi, sentimente i atitudini sunt exprimate schematic de Cattell n ceea ce el denumete reele dinamice. Hx.: Sentimentul de afeciune fa de soie exprim patru ergi: sex, gregaritate, protecie i autoafirmare. Cattell consider c patternul de sentimente al unei persoane este structurat n jurul unui sentiment dominant, pe care el l denumete sentiment fa de sine" i se refer la concepia subiectului despre el nsui, concepie ce se reflect n toate atitudinile sale. Acesta confer stabilitate n toate atitudinile sale. Acesta confer stabilitate, coeren i organizare tuturor trsturilor surs si este direct legat de exprimarea ergilor i celorlalte sentimente. Sentimentul fa de sine are rolul de a controla i regla toate structurile personalitii. Anxietatea cronic Cattell acord o importan deosebit anxietii ca dimensiune major a personalitii, datorit consecinelor negative pe care aceasta le poate avea asupra funcionrii fizice i psihice a individului . Cattell consider c anxietatea este att o stare a subiectului, ct i o trstur. Anxietatea-trstur se refer la acei subieci care triesc o anxietate cronic, n acest caz ea devenind factor de personalitate. In urma analizei factoriale a rezultat faptul c anxietatea se compune din factorii O - Q. O persoan cu anxietate cronic va fi afectat cu uurin de propriile sentimente , suspicioas fa de ceilali, va tri o permanent aprehensiune a unor pericole, va avea tendina de a se culpabiliza, va fi suprancordat, iritabil i va avea o imagine de sine neadecvat. Raportul ereditate - mediu n teoria personalitii la Cattell Cattell a acordat o atenie mai mare dect ali teoreticieni ereditii i mediului n formarea personalitii. El a realizat studii pe gemeni crescui n aceeai familie, gemeni crescui n familii diferite i frai crescui n aceeai familie i n familii diferite. Pe baza acestor studii Cattell a demonstrat rolul deosebit, de important al ereditii, cel p u i n n cazul unor trsturi.

Ex.: ereditatea are o contribuie de 80% n determinarea inteligenei, 80% n cazul trsturii aventuros-timid etc. Analiznd toate cercetrile realizate de Cattell asupra acestui subiect, se poate trage concluzia c el este de prere c aproximativ o treime din personalitate suni determinate ereditar i 2/3 sunt generate de factori de mediu. Un alt concept utilizat de Cattell este cel de sintalitate, concept ce se refera la trsturile relevante i specifice unui anumit grup social. Autorul arata c individul este influenat att de trsturile de personalitate ale persoanelor; cat i de sintalitatea grupurilor. Cattell descrie un numr da factori care descriu sintalitatea unor grupuri mici, precum i 8 factori care caracterizeaz sintalitatea naiunilor, dintre care menionm: mrimea, hrnicia, morala etc. Stadiile dezvoltrii personalitii la Cattell Cattell descrie 6 stadii de evoluie a individului. Mica copilrie (1 -6 ani) Reprezint o etap cu rol formativ major n dezvoltarea p ersonali t i i i n d i v i d u l u i . Acum subiectul este puternic influenat de prini, frai, cat i de experienele sale personale (inclusiv cele legate de achi zi ionarea deprinderilor igienice). Ca rezultat al acestor influene se formeaz a t i t u d i n i l e sociale primare, odat cu fora si stabilitatea ego-ului i superego-ului, sentimentele de securitate i insecuritate, atitudinea fa de autoritate, precum i tendina spre nevrozism. Cattell nu este un adept al teoriei freudiene, dar el accept opinia lui Freud n legtur cu faptul c mica copilrie reprezint un moment crucial n formarea personalitii, iar nevoile (trebuinele) de tip oral sau anal, ct i conflictele legate de acestea pot afecta formarea personalitii. Copilria propriu-zis (6-14 ani) Cattell consider c n aceast etap apar relativ puine probleme psihologice. Autorul consider c aceasta reprezint o etap de consolidare dup tumultoasa perioad a micii copilrii. Acum apare tendina de independen fa de prini odat cu o cretere a tendinei de identificare cu indivizi de aceeai vrst. Adolescena (14-23 ani)

Reprezint etapa de dezvoltare cea mai stresant i cea mai conflictual. Acum crete incidena tulburrilor psihice, nevrozelor i comportamentelor de tip delincvent. Apar numeroase conflicte legate de nevoia de independen, auto-afirmare i problemele sexuale.

Maturitatea (23-50 ani) Aceast etap este, cel puin la nceputurile sale, o etap productiv, plin de evenimente i fericit pentru subiect. Acum se pun bazele i se continu consolidarea carierei i se ntemeiaz familia. Individul devine mai puin fluid, iar stabilitatea emoional tinde s creasc. Se produc relativ puine modificri n ceea ce privete structura de interese i aptitudini. Maturitatea trzie Presupune adaptarea persoanei la modificrile fizice, sociale i psihologice. Sntatea i vigoarea diminua, o dat cu atractivitatea persoanei. Copiii prsesc familia i pentru prima dat persoana ntrezrete sfritul vieii. Acum se produce, de regul, o reexaminare a sistemului de valori n jurul crora subiectul i-a centrat viaa. De asemenea, are loc o cutare a eului propriu. Btrneea (senescena) Implic adaptabilitatea la un numr mare de pierderi: decesul rudelor i prietenilor, pensionarea , pierderea statutului social, precum i trirea singurtii i insecuritii. In concluzie, Cattell consider personalitatea uman ca fiind predictibil, iar atunci cnd un comportament se poate prevedea, el poate fi controlat. Dei partizan al determinismului n teoria personalitii, Cattell nu neag total existena liberului arbitru. Cattell admite influena marc pe care o au asupra formrii personalitii experienele din mica copilrie, dar nu consider c i n di vi d u l devine prizonierul acestor experiene. De asemenea, el este adeptul dublei determinri a personalitii: ereditate-mediu. Cattell consider c exist trsturi de personalitate comune, aplicabile tuturor indivizilor din cadrul unei culturi i trsturi unice, care caracterizeaz fiecare individ n parte.

Abordarea lui Cattell difera de cea a lui Allport in patru aspecte principale:

a) elementele de baza ale personalitatii (trasaturile sursa) pot fi identificate numai prin analiza factoriala
b) a distins mai clar trasaturile motivationale de cele structurale

c) a considerat ca majoritatea trasaturilor apar in grade variate la om d) a avut o pozitie mai favorabila in raport cu teoria psihanalitica Cattell opereaza cu unele concepte din teoria psihanalitica si psihologia abisala: -forta Eului slaba (factorul C) e caracteristica in multe forme de patologie -forta Eului scade temporar la barbati in adolescenta (asa cum afirma Erikson si Sullivan) -puterea supraeului (factorul G) e mai mic la criminali si psihopati -factorul L seamana cu conceptul lui Freud de furie proiectata si suspiciozitate paranoida -tensiunea ergica mare (factorul Q4) se relationeaza intr-un fel in conceptul de energie instinctuala nedescarcata, dar aceasta trasatura nu pare a fi alaturata cu vreo boala clinica.

1. Teoria lui Eysenck

Timp de peste 50 ani Eysenck a studiat i experimentat un model tridimensional al personalitii, conform cruia personalitatea are urmtoarele dimensiuni fundamentale: extraversia, nevrotismul i psihotismul. Acestea apar treptat n chestionarele construite de autor. Primul chestionar a fost MMQ Maudsley Medical Questionaire (1952), constnd ntr-o scal de nevrotism cu 40 itemi. Urmtorul a fost MPI Maudsley Personality Inventory (1959), care prezenta i o scal pentru msurarea extraversiei introversiei n afara celei pentru nevrotism. n 1964 a aprut EPI Eysenck Personality Inventory, constnd ntr-un total de 57 itemi i 3 scale: Nevrotism, Extraversie i Minciun L. n 1975 a fost introdus factorul psihotism prin chestionarul EPQ Eysenck Personality Questionaire. Pentru autor, personalitatea este structurat pe 4 nivele aflate n interrelaie: 1. la nivel bazal sunt comportamentele sau actele mentale care apar singular 2. nivelul deprinderilor sau al actelor mentale habituale 3. nivelul trsturilor de personalitate, definite ca i corelaii ntre comportamentele habituale (o consisten observabil ntre deprinderi sau acte repetate ale subiectului)

4. nivelul cu cel mai nalt grad de generalitate este cel al tipului de personalitate, definit ca o corelaie a trsturilor sau ca o constelaie orbervabil sau sindrom de trsturi. Metoda folosit de autor i considerat fundamental pentru studiul personalitii este analiza factorial. El consider c cele 4 nivele descriptive corespund celor 4 tipurid e factori ce pot fi derivai: 1. tipul de personalitate corepunde unui factor general, 2. trstura corespunde unui factor de grup, 3. deprinderile sau rspunsurile hbituale corespund factorilor specifici iar 4. rspunsul specific al subiectului corespunde unui factor de eroare. Trsturile (sau dimensiunile primare ale personalitii, cum au fost definite de Eysenck) sunt conceptualizate ca i continuumuri bipolare, de-a lungul crora putem plasa subiecii investigai. Autorul atrage de asemenea atenia asupra insuficienei definirii personalitii strict prin analiz factorial. Utilizarea doar a rspunsurilor subiectului sau a datelor furnizate de evaluatori externi implic un grad nalt de subiectivitate. El propune utilizarea unor surse variate de informaii despre subiect, cu scopul de a obine msurtori sigure i obiective ale comportamentului uman. Perspectiva din care el a gndit evaluare este cea a personalitii ntregi, ceea ce nseamn a evalua persoanlitatea n toate aspectele ei. Aceast perspectiv este justificat prin consideraia c o abordare parial este capabil a conduce doar ctre o nelegere parial. n 1967, n lucrarea The biological basis of personality, subliniaz faptul c personalitatea dispune de o baz ereditar (genetic) substanial, idee reluat n 1976, n The measurements of persoanlity. El susine ideea c pentru personalitate influenele genetice sunt deosebit de puternice i rolul mediului unul secundar, capabil a conduce doar spre schimbri de suprafa. El a ncercat s susin ipoteza conform creia tipurile de personalitate sunt legate de nivelele de activitate ale diferitelor arii cerebrale. El sugera n 1967 c extraversia - introversia este n relaie cu modul de funcionare a SRAA iar nevrotismul este legat de stimularea sistemului limbic cranian. n 1976 aceste afirmaii sunt reluate i nsoite de date experimentale. El arat suplimentar c nevrotismul este legat de sistemul limbic i activarea emoiilor la nivelul sistemului nervos automat (vegetativ) care regleaz muchii netezi i glandele iar psihotismul este legat de sistemul hormonal androgin (glandele endocrine responsabile de dezvoltarea i meninerea caracteristicilor masculine). Cauzalitatea genetic joac dup autor rolul de predispozant, definind unele tendine naturale ale organismului ctre anumite modaliti specifice de simire, percepere i reacie la stimulrile mediului. Aceste influene genetice sunt mediate de aspectele fiziologice, neurologice i hormonale ale organismului persoanei.

Comportamentul observabil reprezint un rezultat al diferenelor constituionale n interaciune cu mediul, interaciune care nate unele diferene cu caracter descriptiv, care in de fenotip. Exist deci o serie de diferene interindividuale ce se pot identifica la nivelul trsturilor i al tipului, diferene care permit descrierea personalitii i totodat gsirea de explicaii privind apariia lor. Multitudinea de fapte i evenimente existeniale, de comportamente reale etc poate fi redus ntr-o astfel de abordare la un numr mic de variabile legate ntre ele prin reguli i legi. Conceptele (trsturile i tipul) permit diagnosticianului s fac predicii asupra comportamentului individual. Cei 3 superfactori ai personalitii n ceea ceprivete cei 3 superfactori, autorul precizeaz c nelesul conceptelor se refer la comportmente integrate normalitii psihice i nu simptomatologiei psihiatrice.

Extraversia - E Factorul a mai fost denumit extraversie introversie i se definete n principal prin intercorelaiile dintre trsturile de afirmare de sine, sociabilitate, energie de via i dominan. Descrierile care sunt date de obicei pentru extraversie sau introversie reprezint situaii cumva extremizate ale unui continuum pe care oamenii reali se pot situa la un grad mai nalt sau mai sczut. De asemenea, autorul insist asupra faptului c aceste descrieri sunt aspecte fenotipice ale personalitii i nu genotipice, comportamentale i nu constituionale. Introverii (scoruri mici) sunt descrii de Eysenck ca avnd tendine obsesionale i de a dezvolta simptome de anxietate i depresie. Ei sufer de o labilitate a sistemului nervos automat (vegetativ). Se percep pe sine ca avnd sentimente uor de rnit, contieni de sine, nervoi, cu tendina de a experimente sentimente de inferioritate, care au adesea reverii, au insomnii, care stau n fundal n situaiile sociale. Corporal, creterea vetical predomin asupra celei orizontale. Efortul de rspuns este slab, inteligena este n genere nalt, exist tendina de a fi persisteni, sunt indivizi limpezi n gndire dar leni. Au nivel nalt de aspiraii dublat de tendina de a-i subestima propriile performane. Sunt rigizi i prezint o variabilitate interpersonal slab. Au preferine estetice de mod veche i cumva concrete. Nu apreciaz n mod special glumele, n special pe cele cu coninut sexual. Au un scris distinctiv. Extraverii (scoruri nalte) prezint tendina spre a dezvolta simptome de conversie isteric i o atitudine isteric fa de simptome. Prezint o energie slab, interese nguste, au n genere un trecut profesional problematic, au tendina de a deveni ipohondrici. Se percep ca fiind predispui la accidente, absenteaz frecvent de la munc datorit bolii, au dureri i neplceri fizice. n constituia corporal prevaleaz creterea orizontal fa de cea vertical, efortul de rspuns este destul de bun. Au nivel de aspiraie destul

de sczut i tind s-i supraevalueze performanele. Sunt flexibili i prezint o mare varietate interpersonal. Au preferine estetice pentru culoare i modernism, abstract. Apreciaz glumele, n special pe cele sexuale. Au un scris distinctiv. La extraveri pare s predomine Sinele ca formaiune iar la introveri Supraeul.

Nevrotismul - N Factorul a fot denumit i instabilitate emoional i este definit de interrelaia dintre trsturile de anxietate, depresie, autoepreciere sczut, timiditate. Instabilul emoional (scoruri nalte) are reacii emoionale puternice care interfereaz cu adaptarea sa slab, conducndu-l spre reacii iraionale, uneori rigide. Din asocierea dintre nevrotism i extraversie vor iei n prim plan nelinitea i sensibilitatea, comportamentul fiind excitabil sau chiar agresiv. Stabilul emoional (scoruri sczute) are reacii emoionale lente i slabe, prezentnd tendina de a-i relua starea iniial foarte repede dup activarea emoional. ntr-un stuiu realizat de Eysnck acestadescrie soldatul nevrotic ca: o persoan defectiv mental i corporal; sub medie ca inteligen, voin, control emoional, acuitate senzorial icapacitate de ase afirma. Este sugestibil, lipsit de persisten i lent n gndire i aciune, nesociabil, tinde s reprime faptele neplcute.

Psihotismul - P Este cea mai complex dimensiune a personalitii, definit de interrelaiile dintre trsturile de agresivitate, egocentrism, comportament antisocial i lips de empatie. Individul cu scor nalt se caracterizeaz prin tendina de a produce tulburri, de a fi solitar, de a arta cruzime, de a fi ostil fa de ceilali, de a prefera lucruri ciudate i neobinuite. Este genul de persoan care nu are consideraie fa de regulile sociale. Persoana cu scor sczut este nalt socializat i are tendina de a respecta i a ine cont de drepturile celorlali. Eysenck descrie indivizii cu scor nalt la psihotism ca fiind mai puin flueni, cu performane slabe n activiti susinute, indecii n privina atitudinilor sociale, cu capacitate de concentrare slab, cu memorie deficitar, cu tendina de a face micri largi i de a supraestima distanala i scorurile, cu o anumit lentoare n citire i cu nivele de aspiraie puin adecvate la realitate.

n 1991 Zuckerman sugereaz nlocuirea denumirii de psihotism cu cea de psihopatie. Factorii secundari Gray, 1981 realizeaz un nou studiu factorial rotind axele factorului Extraversie i Nevrotism cu 45 grade i identific 2 factori secundari la care factorii E i N contribuie n mod difereniat. Factorul Anxietate are la o extrem (nivel sczut) combinaia stabilitate extraversie iar la cealalt extrem (nivel ridicat) combinaia nevrotic introvert. Michael Eysenck realizeaz n 1994 un studiu n care abordeaz modular anxietatea ca trstur, considernd urmtoarele componente ale acesteia: cognitiv, comportamental i fiziologic. Aceste componente sunt parial independente, fiind afectate de aspecte relativ diferite. Din perspectiv cognitiv, s-a demonstrat c exist unele diferene psihologice ntre anxietatea manifestat comportamental i cea reprimat. Cei care au scoruri nalte la anxietatea declarat sunt caracterizai printr-o serie de aspecte de ordin cognitiv, aspecte care in de selectivitatea ateniei, interpretativitate, afectri n sens negativ ale memoriei. Toate aceste aspecte determin creterea nivelului de anxietate pe plan cognitiv. Cei cu scor sczut la anxietatea declarat i cu scor nalt n ceea cde privete dezirabilitatea social (reprim manifestrile conform cerinelor sociale), prezint caracteristici cognitive inverse fa de primii, ceea ce conduce ctre un nivel sczut de anxietate pe plan cognitiv. Totodat, primii raporteaz anxietate pe planul tririlor emoionale dar nu prezint modificri fiziologice sau comportamentale semnificative, n timp ce ceilali nu raporteaz afectiv anxietatea dar n plan fiziologic apar extrem de anxioi, cu importante modificri vegetative. Sub raportul diferenierii de normalitate merit reinut aspectul c indivizii aparinnd ambelor categorii descrise mai sus sunt percepui de ctre persoanele din anturaj ca fiind la fel de anxioi, situaiile anxiogene fiindu-le la fel de duntoare. Factorul Impulsivitate are la un pol (nivel sczut) combinaia stabil introvert iar la cellalt (nivel nalt) combinaia nevrotic extravert. Anxietatea apare ca fiind legat n plan fiziologic de un sistem de inhibiie comportamental de susinere, n timp ce impulsivitatea pare s fie legat de un sistem independent nc insuficient investigat.

2. Modelul Big-Five (Matthews, Deary, Whiseman 2003)

Modelul Big Five deriv din abordrile de tip lexical n studiul personalitii, avnd la baz ipoteza c acele diferene individuale care sunt cele mai semnificative pe plan social i comportamental vor fi encodate n limbajul persoanelor. Cu ct aceste diferne sunt mai importante, cu att crete probabilitatea ca ele s fie exprimate prin nelesul unui singur cuvnt. Primul care a ncercat o descriere a personalitii

n termeni lingvistici a fost Klages (1926), urmat apoi de cercettori precum Allport i Odbert, Cattell, Gough, Eysenck,etc. O parte dintre aceste abordri se nscriu pe linia deschis de analiza factorial, altele aparin mai degrab curentului empirist. Pentru prima oar ideea modelului personalitii n 5 factori a fost o ipotez teoretic a unor autori ca Fiske (1949) sau Tupes i Christal (1961). Ea a cptat relevan i pregnan tiiinific printr-un studiu realizat de Norman n 1963. De atunci modelul a constituit obiectul a numeroase cercetri i a generat mai multe instrumente psihodiagnostice. Chestionarele de tip Big Five se nscriu pe de o parte n sfera abordrilor lingvistice, pe de alt parte n sfera liniei de cercetare generat de aplicarea analizei factoriale n studiul personalitii i foarte general vorbind, n curentul care vizeaz conceperea personalitii ca un ansamblu de trssturi sau dimensiuni. Procedura de lucru in constuirea unor instrumente de tip Big Five este aplicarea analizei factoriale asupra unor date de autoevaluare i heteroevaluare pentru aceleai loturi de subieci. Majoritatea cercetrilor indic actualmente un acord general asupra modelului cu 5 factori, cu att mai mult cu ct au fost realizate studii pe un numr larg de limbi i populaii. Goldberg i Hofstee (1990, 1992) identific 5 factori numii: 1. Surgency (izbucnire) extravert, vorbre; 2. Agreabilitate plcut, cooperant; 3. Contiinciozitate organizat, sistematic; 4. Stabilitate emoional neemotiv, lipsit de invidie; 5. Intelect creativ, intelectual. Costa i McCrae au realizat o serie de studii care i-au condus ctre realizarea unor chestionare care cuprind 5 factori, fiecare dintre acetia avnd 6 faete: 1. Nevrotism, 2. Extraversie; 3. Deschidere; 4. Agreabilitate; 5. Contiinciozitate. Este vorba despre chestionarul NEO pI R cu cele dou forme ale sale (auto- i hetero- evaluare). Studii realizate n Olanda Brokken (1978), De Raad (1988, 1992), Hofstee, De Raad, Goldberg (1991). Au evideniat n faz iniial 6 factori, a cror analiz a condus n final spre o soluie de 5 superfactori: 1. Extraversie vesel, exuberant; 2. Agreabilitate blnd, tolerant; 3. Contiinciozitate grijuliu, prompt; 4. Stabilitate emoional calm, stabil i 5. Intelect critic, rebel. Cercetrile germane (Ostendorf, 1990) au condus de asemenea spre 5 factori: Surgency, Agreabilitate, Contiinciozitate, Stabilitate emoional, Intelect. n acest context factorul 5 Intelect este definit ca inteligen sau factor intelectual de abiliti cognitive. Caprara i Perugini (1994) n cadrul unor studii realizate pe populaie italian, identific de asemenea 5 mari factori: 1. Contiinciozitate; 2. Extraversie; 3. Calmitate vs iritabilitate; 4. Egoism vs altruism i 5. Convenionalitate. Factorii 3 i 4 erau rotaii ale Agreabilitii i Stabilitii emoionale. Factorul 5, definit prin termeni ca: rebel, critic vs servil, conservator, este destul de apropiat de factorul 5 olandez.

Studii rezumative realizate de autori precum Digman i De Raad (1990, 1994) indic un acord unanim al cercettorilor n privina primilor 4 factori: Extraversie, Agreabilitate, Contiinciozitate i Stabilitate emoional (Nevrotism). n ceea ce privete cel de-al cincilea factor denumirile sunt controversate. n concluzie, se poate afirma c exist un consens destul de larg ntre cercettorii din domeniu i constructorii de teste de personalitate n ceea ce privete o viziune asupra persoanlitii ca o structur constnd din 5 superfactori sau dimensiuni mari ale persoanalitii. Modelul Big Five este n esen un cadru general de elegere i descriere a personalitii, n care ceea ce d sens dimensiunilor personalitii sunt acele grupri de nelesuri psihologice importante n viaa de zi cu zi i utilizate ca atare pentru a diferenia indivizii n cadrul fiecrei limbi.

Tipuri de instrumente construite n cadrul modelului Big Five Exist practic dou categorii de instrumente: 1. teste (inventare) de personalitate i 2. liste de adjective. De obicei listele de adjective sunt destinate heteroevalurii iar inventarele autoevalurii.

Liste de adjective: a. BRS (Bipolar Rating Scale), lista de adjective a lui Goldberg, 1981, care conine 50 adjective n scale bipolare, cte 10 pentru fiecare superfactor. Evaluarea pentru fiecare adjectiv se face pe o scal n 9 trepte. b. IAS R (Interpersonal Adjective Scales Revised), Wiggins, 1990 c. BARS (Bipolar Adjective Rating Scale), care cuprinde 179 adjective bipolare, organizate n 5 scale d. SACBIF (Short Adjective Checklist Big Five), Perugini, Leone, Galluci, Lauriola, 1993, care cuprinde 50 adjective bipolare pentru cele 5 scale. Chestionare de personalitate a. NEO PI R (Neuroticism Extraversion Openess Personality Inventory Revised) si forma scurta NEO FFI (Neuroticism Extraversion Openess Five Factor Inventory), Costa i McCrae, 1992 b. PPQ (Professional personality Questionaire), Kline i Lapham, 1992 c. ZKPQ III (Zuckerman Kuhlman Personality Inventory), forma a II-a, 1992 d. BFQ (Big Factor Questionaire), Caprara, Barbaraneli, Borgogni, Perugini, 1993. E. BFI (Big Five Inventory), John, Srivastava, 1999

f. FF NPQ (Five Factor Nonverbal Personality Questionnaire), Jackson, Paunonen, Ashton, 2004

Modelul BIG-FIVE a lui Costa i McCrae Cazul celor 2 autori americani este cumva aparte printre apartenenii modelului Big Five, ei fiind preocupai nu doar de cercetare, ci mai ales de construirea unui instrument psihodiagnostic complet. n 1985 au lansat prima variant a chestionarului NEO, dup care s-au focalizat pe descoperirea i validarea faetelor celor 5 mari factori i pe construirea unui model interpretativ bazat pe acest model. n modelul propus asupra persoanalitii, trsturile sau dimensiunile de personalitate apar ca subdiviziuni fundamentale ale fiinei umane, alturi de abilitile cognitive i cele fizice, precum i de altele care intr n alctuirea personalitii ca material brut. Psihodiagnoza nu abordeaz n mod direct aceste tendine bazale, ele nefiind observabile i funcionnd ca i constructe ipotetice. Ceea ce intereseaz pe psihodiagnostician sunt adaptrile specifice, felul n care au fost modelate tendinele de baz prin influenele externe i interne. Trsturile bazale ale personalitii, respectiv cei 5 superfactori, apar ca dispoziii psihice fundamentale care sunt la rndul lor deservite, de structurile sau bazele biologice (suport influene de intermediere din partea acestora din urm). ntre tendinele bazale ale personalitii i biografia obiectiv a persoanei nu exist o legtur direct. Trssturile msurate prin modelul Big Five pot fi cel mai bine nelese dac sunt privite ca explicaii pentru o categorie intermediar de fapte psihice, denumite adaptri caracteristice, care la rndul lor pot furniza explicaii pentru comportamentele observabile. n raport cu manifestrile observabile, psihice sau psohosociale, trsturile de personalitate apar doar ca explicaii distale. Personalitatea aa cum apare ea n ontogenez este supus unor influene endogene (tendine bazale cu caracter de concepte ipotetice care nu sunt observabile direct dar pot fi inferate) i unor influene exogene. Trsturile de personalitate constituie deci o subdiviziune major a tendinelor de baz, alturi de abilitile cognitive, sexuale i de alte materiale primare ale psihismului. Influenele externe includ cadrul socio-cultural de formare a persoanei, evenimentele de via i ntririle pozitive sau negative primite de individ de-a lungul vieii. Ele opereaz asupra individului n ontogenez i pot fi rezumate prin conceptul de situaie existenial. Biografia obiectiv este constituit din cursul real al comportamentelor i tririlor care formeaz viaa individului. Comportamentul observabil este o seciune temporal a biografiei obiective i include gnduri, sentimente, aciuni, atitudini etc.

Punctul de focalizare (ntlnire) n modelul celor doi autori este nivelul adaptrilor caracteristice, constituite att din personalitate ct i din cultur, ele avnd valoare de expresii fenotipice ale trsturilor. Ele definesc identitatea contextualizat a persoanei i conin obiceiuri, deprinderi, valori, motive, roluri, relaii. Un rol important la nivelul adaptrilor caracteristice revine imaginii de sine, ca o subdiviziune a nivelului. Coninuturile itemilor chestionarului sunt legate direct i n nalt msur de acest nivel al imaginii de sine.

III. ABORDAREA PERSONALITII DIN PERSPECTIVA NVRII SOCIALE

III.1. TEORIA LUI SKINNER Skinner a considerat c Psihologia nu va fi o tiin adevrat atta vreme ct comportamentul este atribuit unor cauze interioare neobservabile. A spune ca un organism mananca pentru ca ii e foame, ataca pentru ca se simte suparat sau se uita in oglinda pentru ca e narcisic nu explica nimic pentru ca ramane intrebarea: de ce organismul e suparat, narcisic, infometat (Skinner). Psihologia poate scapa de anii intrunecati , studiind cum comportamentul observabil este influentat de mediul extern si respingand constructele nestiintifice (Skinner). Astfel, Skinner propune analiza tiinific a comportamentului. Scopul acestei analize este

observarea comportamentului i a contingenelor lui (contingene antecedente comportamentale, rspunsurile i consecinele). O analiz tiinific a comportamentului ia n considerare att motenirea genetic, ct i istoria comportamentelor care se relaioneaz cu un comportament studiat. O analiz tiinific ncepe prin a izola pri similare ale unui eveniment complex astfel nct acea parte s fie bine neleas. Personalitatea este o colecie de patternuri comportamentale (Skinner). Skinner folosete termenul ficiuni explicative (explanatory fictions) pentru a defini conceptele pe care oamenii le utilizeaz atunci cnd nu neleg un comportament sau patternul de ntriri care precede i urmeaz comportamentului (de exemplu, libertate, autonomie, adic termeni vagi). Spre exemplu, potrivit lui Skinner, a fi autonom nseamn a avea un comportament fr o cauz anterioar, care nu deriva din comportamentele anterioare si care nu poate fi atribuit unor evenimente exterioare. Skinner nu gaseste nici o dovada in acest sens. Referitor la creativitate, Skinner spune c oamenii creativi nu sunt constienti de istoria lor care reprezinta de fapt cauza asociatiilor pe care le fac.

Obiecia mea contra strilor interioare nu este c ele nu exist, ci c nu sunt relevante pentru o analiz cauzal (Skinner). - Cea mai controversat aseriune a lui Skinner este: Omul nu are capacitatea de a-i planifica viitorul, nu are scopuri, nici voin. Toate comportamentele sunt determinate de o condiionare anterioar, de obicei operant.

CONCEPTELE FUNDAMENTALE ALE LUI SKINNER 1. Condiionarea clasic vs. condiionarea operant Condiionarea clasic a fost introdus de Pavlov (1908, 1928). El a asociat lumina cu un stimul necondiionat (mncarea), care a determinat salivarea (rspuns necondiionat). Dup cteva astfel de repetri, lumina a devenit un stimul condiionat care putea evoca salivarea singur (rspuns condiionat). i experimentul lui Watson este un exemplu de condiionare clasic (L-a nvat pe micul Albert teama de un obolan alb). Skinner a fost de acord cu Pavlov i Watson c anumite comportamente sunt nvate prin condiionare clasic. n condiionarea clasic, stimulul condiionat (lumina) precede i reuete s obin un rspuns condiionat (salivarea). ns Skinner consider c cea mai mare parte a nvrii se datoreaz a ceea ce urmeaz dup ce comportamentul apare. Comportamentul este modelat i meninut prin consecinele sale, spune Skinner. Drept urmare, comportamentul operant este ntrit sau slbit de evenimentele care urmeaz rspunsului. Procesul se numete condiionare operant. Comportamentul condiionat este controlat de antecedentele sale, iar comportamentul operant de ceea ce urmeaz. ntrirea este orice stimul care urmeaz unui rspuns comportamental i care mrete sau menine probabilitatea acelui rspuns. ntrirea poate fi: pozitiv (cnd mrete probabilitatea apariiei comportamentului) sau negativ (cnd reduce sau anuleaz comportamentul). Aceste ntriri controleaz comportamentul. ntririle mai pot fi: primare (prezente la natere: aer, ap, mncare, adpost) i secundare (exemplu: banii, care au valoare intrinsec, dar se asociaz cu ntririle primare, adic putem obine cu ei mncare, adpost etc.)

2. Principii ale condiionrii operante:


a. Dei Skinner era interesat de predicia i controlul comportamentului uman, cercetrile sale s-au

axat pe studiul comportamentului animalelor (a folosit porumbei i obolani). El a utilizat un aparat (Skinner box cutia lui Skinner), care i-a permis s studieze contingenele ntririlor, adic interrelaiile dintre stimulii exteriori, rspunsuri i consecinele de ntrire.
b. Un alt principiu este modelarea (shaping). Modelarea apare atunci cnd se ntrete fiecare

secven comportamental care este orientat spre comportamentul-int.

c. Programul de ntriri Dei cutia lui Skinner putea fi programat s ofere ntrire dup fiecare rspuns corect (ntrire continu), aceasta nu este cea mai comun form de nvare. Skinner a condus studii extinse asupra felului n care comportamentul este afectat de programe variate de ntrire intermitent sau parial i a concluzionat c ntrirea continu crete viteza nvrii, iar cea intermitent va produce un comportament mai stabil care va continua chiar dac ntrirea nceteaz. Acest program de ntrire este la fel de important ca i ntrirea n sine.
d. ntrirea condiionat sau secundar

Dac un stimul neutru este n mod repetat asociat cu un ntritor, el va dobndi putere de aciune ca un ntritor n sine. De exemplu, banii sau laudele. e. Deprivare i saietate (ndestulare) ntrirea nu este singurul factor care afecteaz probabilitatea unui comportament operant. Deprivarea mrete probabilitatea apariiei unui comportament, iar saietatea poate fi utilizat pentru a-l descrete (de exemplu, foamea, setea apar ca urmare a deprivrii).
f. Un alt principiu este generalizarea stimulului i rspunsului

Un comportament operant tinde s se generalizeze la stimulii care seamn cu un stimul condiionat fr vreo alt condiionare. De exemplu, un porumbel care a nvat s apese o pedal roie, va apsa i pe una portocalie pentru a obine recompensa. Acest proces apare i la om. De exemplu, atunci cnd atepi un telefon, te poi repezi s ridici receptorul chiar dac sun la u.

Aceast generalizare a stimulului este necesar pentru nvare, pentru c nu exist dou situaii care s fie identice n aceleai aspecte. Conditionarea intareste raspunsurile care sunt similare comportamentului operant (generalizarea raspunsului). g. Discriminarea Dac un organism poate percepe diferena ntre doi stimuli sau ntre prezena sau absena stimulului, atunci poate fi nvat s rspund la ele n moduri diferite. De exemplu, un copil nva s discrimineze binele de ru atunci cnd se ntresc comportamentele corecte i nu cele incorecte. Discriminarea joac un rol important n nvarea unor abiliti. De exemplu, un pianist devine capabil sa recunoasca si sa corecteze erori fizice subtile si e intarit de fiecare performanta. h. Extincia Se refer la urmtorul aspect: cnd ntrirea dispare, dispare i comportamentul. Un rspuns care este supus extinciei i mrete, uneori, frecvena la nceput fr vreo condiionare n plus (revenire spontan).

3. Condiionarea operant i teoria personalitii Skinner a acceptat existena gndurilor i a emoiilor, dar nu a fost de acord cu explicaia cauzal. El a ncercat s le explice n termenii condiionrii operante. Astfel: a. Emoiile Pentru Skinner, emoiile reprezint predispoziia de a ne comporta n anumite moduri, predispoziie care este determinat de evenimentele externe. De exemplu, o persoan anxioas este predispus s se comporte n modaliti ineficiente datorit unor stimuli aversivi, cum ar fi expresia facial a prinilor care precede o pedeaps. Emoia este real i intern, dar comportamentul este cauzat de stimuli exteriori identificabili. b. Gndurile: Luarea deciziilor Referitor la procesul lurii deciziilor, indecizia apare pentru c un rspuns nu poate fi emis deoarece interfereaz cu un alt rspuns cu o putere egal i are un caracter aversiv pentru c mpiedic individul s obin recompensa. Decizia apare cnd fora unui rspuns crete semnificativ pentru a le depi pe altele.

Rezolvarea de probleme Referitor la acest aspect, Skinner spune c o problem apare atunci cnd un rspuns cu o probabilitate mare nu poate fi emis pentru c exist un impediment exterior care face ca ntrirea s fie imposibil. Rezolvarea de probleme implic comportamente care schimb situaia extern astfel nct rspunsul corect s poat fi obinut. Pedeapsa este o procedur desemnat s reduc probabilitatea unui comportament operant (este opusul ntririi). Pedeapsa const n prezentarea unei ntriri negative (de exemplu, btaia) i eliminarea ntririi pozitive. Skinner a considerat pedeapsa o procedur defectuoas. El spunea: Pedeapsa nu reduce tendina de a rspunde, ceea ce este n acord cu descoperirea lui Freud referitoare la tensiunea dorinelor reprimate Mai mult, efectele pedepsei interfereaz cu comportamentele sntoase de mai trziu. De exemplu, dac adolescenii sunt sever pedepsii pentru un act sexual, acest lucru poate duce la probleme n sexul marital. O cale mai bun pentru a reduce proibabilitatea unui comportament operant este ntrirea comportamentelor acceptabile care sunt incompatibile cu rspunsurile nedorite (de exemplu, dac vreau ca un copil s se comporte bine, reacionez la lucrurile bune pe care le face, nu reacionez numai la cele rele).

4. Constructele Freudiene i teoria lui Skinner Pentru c Skinner a atribuit toate comportamentele condiionrii anterioare, abordarea sa este la fel de determinist ca i a lui Freud (Freud spunea c toate comportamentele actuale au fost determinate de istoria noastr, aflat n incontient). Pe de alt parte, cercetrile lui Skinner susin ideea lui Freud potrivit creia evenimentele copilriei influeneaz comportamentul adult (efectele condiionrii au durat jumtate din viaa porumbeilor). Skinner a acceptat existena actelor ratate, dar le-a atribuit cauzelor externe i nu celor incontiente. Reprimarea apare pentru c este ntritor s evii un stimul aversiv. O persoan care pare influenat de un impuls al Sinelui (cum spunea Freud; de exemplu, un copil care smulge jucria altui copil) a fost ntrit n acest comportament.

5. Teoria Trsturilor si teoria lui Skinner

Skinner a fost de acord c trsturile (ignorant, entuziast, inteligent) ofer o informaie util despre persoan, dar a afirmat c astfel de concepte nu explic n nici un fel comportamentul pe care l descriu. El

a afirmat, n acest sens, c o analiz cauzal trebuie bazat pe contingenele ntririi. De exemplu, o persoan nvat (studioas) a fost ntrit s acumuleze cunotine, pe cnd ignorantul, nu.

6. Intenii i teleologie Skinner spunea c oamenii nu au scopuri sau voin. Inteniile sunt doar rspunsuri la stimulii interni. De exemplu: Am chef s joc cri poate fi tradus: M simt ca de fiecare dat cnd ncep s joc cri. Potrivit lui Skinner, comportamentul este cauzat nu de emoii interioare, ci de contingenele relevante ale ntririi.

7. Psihopatologia Referitor la psihopatologie, Skinner consider nevroza drept un comportament care este avantajos sau periculos pentru individul respectiv sau pentru ali oameni. Acest comportament poate rezulta n urma unor ntriri i, mai ales, ca urmare a unor pedepse. Cu ct este mai frecvent pedeapsa, cu att este mai mare numrul de comportamente care genereaz stimulii condiionai aversivi i cu att mai inhibat este individul.

8. Aplicaiile teoriei lui Skinner a. Teoria lui Skinner a avut cel mai mare impact n psihoterapia comportamental, care ncearc s schimbe comportamentul clientului prin stabilirea unor contingene ale ntririi mai eficiente (de ex. Tehnici de intarire pozitiva, extinctia, terapia aversiva). Multi terapeuti moderni utilizeaza tehnici care implica ideile lui Skinner (inhibitia reciproca a lui Mary Cover Jones si Joseph Wolpe; desensibilizarea sistematica a lui Wolpe; trainigul asertiv a lui Wolpe, Salter, Lazarus). b. Un alt domeniu este educaia, n care teoria lui Skinner a avut impact prin programele de instruire (instruire programat). Prin intermediul acestora, rspunsurile elevilor sunt ntrite pentru a produce nvarea optim.

9. Evaluarea teoriei lui skinner a. Critici i controverse

Pot aprea abuzuri semnificative atunci cnd comportamentul este controlat prin fore exterioare. S-a spus ca behaviorismul seamana cu totalitarismul unui dictator care crede ca scopul scuza mijloacele. Skinner a fost de acord c schimbarea comportamentului poate fi indus att constructiv, ct i distructiv, dar a susinut c formele dictatoriale de comportament sunt mai puin probabile dac omul devine contient de ntririle care regleaz aciunile sale, dac construiete programe de ntrire mai eficiente i stabilete metode de supracontrol. Skinner a accentuat ideea c cea mai eficient form de control a comportamentului este una benign (ntrirea pozitiv). Acest argument ns nu ia n considerare faptul c condiionarea operant nu este posibil fr deprivare, o stare pe care muli oameni o consider aversiv. Regula de baz a lui Skinner a fost importana condiiilor de mediu, dar acest lucru ridic urmtoarea problem: cum pot fi organismele controlate suficient de libere pentru a schimba contingenele ntririi? Skinner nu a fost preocupat s clarifice de ce o ntrire ntrete. Definiia lui este una circular: ntrirea este orice mrete probabilitatea rspunsului. Pe de alt parte, pedeapsa este considerat de unii psihologi moderni drept o tehnic valoroas dac este administrat corect (adic prin administrarea pedepsei imediat dup rspunsul indezirabil i oferirea unei alternative). Skinner a fost acuzat c i-a bazat concluziile pe studii fcute cu obolani i porumbei, negnd calitile unice ale oamenilor. n aprarea sa, Skinner a spus c comportamentul uman este cel mai greu de studiat din punct de vedere tiinific, astfel nct cea mai bun cale de a ncepe este de a studia principiile cele mai simple i uor de revelat (procedur pe care o urmeaz toate tiinele). El a considerat c oamenii i animalele nu difer mult n privina acestor aspecte bazale ale comportamentului. Chiar dac oamenii sunt unici n anumite aspecte, o nelegere complet a acestor caracteristici poate s nu fie necesar pentru a atinge aspecte importante (aa cum este dovedit de toate aplicaiile de succes ale condiionrii operante).

b. Contribuiile teoriei lui Skinner Modificarea comportamentului s-a dovedit de o valoare considerabil n multe aspecte, iar formele de terapie comportamental au ctigat acceptare larg n ultimii 40 de ani. Behaviorismul este bazat pe studii empirice vaste, iar statutul lui Skinner, de teoretician al nvrii, nu poate fi pus la ndoial. Dei Skinner a avut contribuii numeroase la nelegerea comportamentului uman, lucrrile celorlali teoreticieni (psihologia umanist, psihanaliza, teoria trsturilor) nu pot fi, totui, nlocuite de acest

behaviorism radical. Drept urmare, muli behavioriti moderni accept acum nevoia de a investiga mcar cteva stri umane interioare (aa cum vom vedea n continuare).

III.2. BEHAVIORISMUL: CONTROVERSE I NOI DESCOPERIRI Un efort major de a lega schisma dintre behaviorism i celelalte teorii ale personalitii a fost fcut de John Dollard i Neal Miller. Ca i Rogers, Dollard a considerat foarte important att observaia clinic, ct i cercetarea experimental (Psihoterapia relev aspecte personale adnci pe care un pacient nu le discut ntr-un laborator, iar cercetarea de laborator are avantajul rigorii tiinifice). Scopul lui Dollard i Miller (n contrast cu Rogers) a fost de a integra aspectele cele mai importante din dou teorii aparent ireconciliabile: teoria lui Freud i teoria lui Pavlov. Teoria lui Dollard i Miller este considerat de o importan istoric datorit efortului pe care l-au depus n a unifica dou coli radical diferite, dar i pentru c a influenat un alt behaviorist foarte apreciat, anupe pe Albert Bandura (Bandura a modificat behaviorismul ntr-o direcie i mai eclectic, accentund importana cauzelor cognitive ale comportamentului, i anume expectane, credine, gnduri). TEORIA LUI DOLLARD I MILLER Dollard i Miller au considerat cadrul clinic ca pe o surs important de informaii, dar au mprtit i convingerea lui Skinner potrivit creia principiile de baz ale comportamentului uman pot fi descoperite prin studii pe animale, n laborator. Principiile de baz ale teoriei lui Dollard i Miller: 1. Teama este nvat: Spre deosebire de impulsurile nnscute (foamea, setea), care pot fi satisfcute, dar nu i eliminate, anumite impulsuri umane sunt nvate i pot fi eliminate (furia, culpabilitatea, nevoia de putere). Cel mai important impuls nvat este teama sau anxietatea, care poate fi obinut prin stimuli neutri anteriori. Dollard i Miller au demonstrat aceast idee prin experimente cu obolani, i anume teama de compartimentul alb din cutia lui Skinner a reprezentat nu numai un rspuns obinut printr-un stimul condiionat aversiv (alb), ci i un impuls nvat care a fost capabil s motiveze noi comportamente. Stimulul alb a determinat att rspunsul de fug, ct i impulsul nvat al fricii (acest tip de cauzalitate interioar a fost respins de Skinner). 2. nvarea de tip stimul-rspuns

nvarea apare atunci cnd sunt ntrite conexiunile dintre stimulii specifici i anumite rspunsuri pe care acetia le obin. ntrirea este orice eveniment care ntrete probabilitatea ca rspunsul s se repete. ntrirea i realizeaz efectele fr ca subiectul s fie contient i determin imediat rspunsul dorit. Omul nva s-i reduc impulsurile (prin satisfacerea lor) rspunznd la stimulii din mediu care servesc drept semnale. Astfel, orice rspuns care conduce la satisfacerea impulsurilor este mai probabil s apar din nou la acelai semnal. Comportamentul poate fi motivat de mai multe impulsuri (aa cum afirma i Freud prin conceptul su de supradeterminare). De exemplu, ntr-un experiment, o feti a cutat bomboana nu numai pentru c i era foame, ci i pentru a-l mulumi pe experimentator. Dac nici un impuls nu este activat, atunci ntrirea i nvarea sunt imposibile. Dollard i Miller afirmau c oamenii care sunt satisfcui nva prost. Drept urmare, dezvoltarea se bazeaz i pe frustrrile pe care le primim de la mediu. Majoritatea rspunsurilor i impulsurilor nvate se vor stinge dac nu sunt n mod repetat urmate de ntrire. Astfel, ntrirea este important nu numai n comportamentul de nvare, ci i n cel de meninere. Anxietile i fricile sunt o excepie n acest caz, pentru c sunt nvate foarte repede i au o rezisten mare la stingere. 3. Procese mentale nalte Comportamentul uman nu const numai din rspunsuri automate la stimuli exteriori, ci implic i fenomene interne importante, i anume lanuri de gnduri. Ca i George Kelly, dar spre deosebire de Skinner, Dollard i Miller au considerat cogniiile ca fiind cauzale. De exemplu, dac un student eticheteaz un examen ca fiind foarte greu nainte de a-l susine, atunci asta va fi o cauz pentru comportamentul lui anxios din timpul examenului. Invers, dac l eticheteaz ca fiind uor, el va fi n timpul examenului calm, plin de ncredere. Procesele mentale superioare determin oamenii s se comporte mai eficient, judecnd i planificnd dinainte aciunile. Orice impediment n calea proceselor mentale superioare are consecine grave, aa cum se ntmpl cu reprimarea, care este frecvent n psihopatologie. 4. Teama i psihopatologia Ca i pentru Freud, psihopatologia la Dollard i Miller se datoreaz conflictelor incontiente puternice care i au originea n copilrie. Aceste conflicte sunt nvate de la prini i nu se datoreaz structurilor i energiilor intrapsihice. Dollard i Miller consider c exist 4 situaii din copilrie care au probabilitatea mai mare de a cauza nvarea patogen:

a) hrnirea b) educarea toaletei c) educaia sexual d) actele de furie ale copilului De exemplu, dac copilul este lsat nemncat i plngnd, atunci frica de nfometare se va generaliza, iar copilul va nva s reacioneze disproporionat la orice fel de impulsuri (va deveni impulsiv). Hrnirea la timp i alintul mamei ajut la stpnirea acestei nvri patogene i determin ca mama s devin un ntritor pozitiv secundar. Alt exemplu: dac prinii reacioneaz cu furie excesiv n educarea toaletei, acest lucru va genera nvarea unor frici puternice, chiar i fa de prinii nii. Dollard i Miller au acceptat importana sexualitii infantile i au fost de acord cu complexul lui Oedip, pe care l-au explicat astfel: tatl care i trateaz copilul ca pe un rival sau mama care caut compensare emoional de la fiul su pentru frustrrile sale vor cauza ca impulsul sexual al copilului s devin semnalul ce determin frica intens anxietatea de castrare. Aceasta se va generaliza n relaiile adulte i va provoca impoten (sexual sau psihologic). Rspunsurile agresive ale copilului la frustrare determin de multe ori pedepse severe i atunci anxietatea se poate generaliza, conducnd la timiditate excesiv. Fricile i conflictele nvate n copilrie devin n mod automat incontiente. n aceste condiii, ele sunt foarte greu de rezolvat datorit incapacitii de a utiliza limbajul pentru a le identifica corect. Ca i Karen Horney, Dollard i Miller au distins corect ntre conflicte contiente (normale) i conflicte incontiente (care joac un rol major n psihopatologie). 5. Psihoterapia Referitor la psihoterapie, Dollard i Miller, n contrast cu toi behavioritii, au afirmat c simptomele nu pot fi remise fr tratamentul cauzelor anterioare. Drept urmare, n opinia lor, psihoterapia trebuie s abiliteze pacienii s-i reduc fricile iraionale, s abandoneze rspunsul de reprimare i s nceap s aplice procesele mentale superioare la problemele lor emoionale. Ei au pus accent pe aducerea materialului incontient n contient (abordarea lor este freudian). Rezistenele sunt depite nvnd pacientul s eticheteze corect materialul reprimat i s discrimineze bine ntre prezent i trecut.

Contribuiile teoriei lui Dollard i Miller Teoria lui Dollard i Miller a definit reprimarea fr constructele freudiene Eu-Sine-Supraeu. A accentuat i clarificat dou variabile importante: anxietatea i conflictul A atras atenia asupra importanei nvrii sociale.

TEORIA LUI ALBERT BANDURA I. Principii de baz: 1. Determinismul reciproc Bandura l-a criticat dur pe Skinner pentru accentul pus pe un mediu total controlat. El a afirmat c toate comportamentele, influenele de mediu i factorii interni personali (credine, gnduri, expectane, autopercepii) opereaz ca i reglatori care se blocheaz reciproc. Drept urmare, funcionarea psihologic este explicat n termenii unei interaciuni continue reciproce a determinanilor personali i de mediu. Determinismul reciproc sugereaz o anumit libertate de aciune a oamenilor, dar numrul de opiuni este limitat de constrngerile externe i/sau de incapaciti proprii. 2. Cauze cognitive Bandura a acceptat existena cauzelor cognitive, ca i Dollard i Miller. De exemplu, oamenii pot deveni furioi numai gndindu-se la insulte. 3. ntrirea Pavlov, Skinner, Dollard i Miller au afirmat c ntrirea opereaz fr aportul contiinei. Bandura consider c omul trebuie s fie contient de ntrire pentru a o face mai eficient. ntrirea implic o schimbare n anticiprile noastre contiente: ne comportm n modul expectat pentru a produce recompense i pentru a evita pedepse. Noiunea de ntrire a rspunsurilor e cel mult o metafor. Rezultatele schimb comportamentul uman prin influena gndirii. Chiar dac anumite rspunsuri au fost pozitiv ntrite, ele nu vor fi mai probabile dac indivizii cred c aceste rspunsuri nu vor fi recompensate (Bandura). ntrirea intermitent produce o rezisten mai mare, pentru c ne ateptm ca eforturile noastre s se termine cu un succes n cele din urm (mecanism care este aplicat n cazul jocurilor de noroc).

ntritorii condiionai (bani, aprobarea, critica) sunt stimuli anterior neutri, n legtur cu care ne ateptm s fie asociai cu ntritori primari. Fricile iraionale sunt greu de eliminat pentru c evitm situaiile care le cauzeaz, ceea ce confirm expectanele i stopeaz nvarea faptului c nu exist pericol real. Oamenii nu rspund doar la stimuli, ci i i interpreteaz (Bandura).

4. Comportamentul auto-reglat i auto-ntrit - Comportamentul este influenat i de criteriile nvate pe care le stabilim pentru noi nine (autontrirea). De exemplu, scriitorii nu au nevoie de cineva s le ntreasc comportamentul de a scrie. Ei au un criteriu interior, un standard pe care vor s-l ating. - Omul stabilete standarde mai nalte pentru sine dac o activitate este important, dac se compar cu ali oameni capabili sau dac au realizat foarte multe lucruri n trecut. Adesea, ns, standardele personale sunt relaionate cu cele externe. Comportamentul auto-ntrit tinde s fie meninut mai eficient dect dac ar fi ntrit extern. 5. nvarea social (observaional) modelarea - Spre deosebire de Skinner, Bandura a afirmat c comportamentul nu are nevoie s fie ntrit pentru ca nvarea s apar. El spune c nvarea poate aprea prin observarea comportamentelor altor persoane i a consecinelor lor, proces pe care l numete modelare. - Bandura este de prere c modelarea este rspunztoare de majoritatea proceselor de nvare uman. Modelarea este vital pentru dezvoltare i supravieuire (Greelile pot produce, uneori, consecine fatale. De aceea, posibilitile de supravieuire ar fi mici dac omul ar nva numai prin ncercare i eroare). n apariia nvrii sociale, cogniiile joac un rol vital: ne imaginm n aceeai situaie i suportnd aceleai consecine. Bandura a susinut convingerile lui Fromm i ale lui Rogers, potrivit crora distructivitatea uman se datoreaz nvrii sociale i nu instinctelor nnscute (la fel i comportamentele social acceptabile). nvarea social apare i fr ca modelul sau observatorul s fie ntrii, dar schimbarea comportamentului nu va aprea dac subiecii nu observ aciunile relevante, dac nu ncearc s-i aminteasc aceste informaii sau nu doresc s performeze acest comportament. Astfel, ntrirea poate fi util prin motivarea subiectului de a fi atent i de a-i aminti.

Rezultate mai bune se obin dac modelul este atractiv i similar la vrst i sex cu cel ce nva. Bandura a criticat sever impactul TV i al media asupra comportamentelor violente. 6. Psihopatologia n ceea ce privete psihopatologia, Bandura a atribuit-o nvrii defectuoase sau anticiprilor incorecte (fobia generalizare incorect). Copiii dezvolt comportamente patologice pentru c aceste aciuni sunt ntrite. De exemplu, prinii acord atenie copiilor numai cnd acetia url, ip (la fel ca Skinner). Cea mai dureroas dintre probleme: seturi de standarde personale, care duc la ncercri de evitare a culpabilitii sau pedepsele exterioare prin auto-critic excesiv. Spre deosebire de Skinner, Bandura a atribuit o importan deosebit cauzelor cognitive ale psihopatologiei pentru c, n mintea lor, oamenii se lupt cu trecutul i viitorul, se depotenializeaz printr-o autoevaluare dur. 7. Psihoterapia Din punct de vedere psihopatologic, oamenii sufer pentru c nu se pot comporta astfel nct s ctige recompense sau s evite pedepse. Acest sentiment al neputinei determin depresii, paranoia, chiar suicid. Scopul principal al psihoterapiei este restabilirea sentimentului auto-eficienei (credina c pot obine rezultatele dorite prin eforturi proprii). Bandura a optat pentru formele de terapie care implic performarea sarcinilor temute. Conversaia nu e o modalitate eficient de a schimba comportamentul uman. Pentru a se schimba, oamenii au nevoie de experiene de nvare corective. Procedura terapeutic pe care o propune Bandura este modelarea.

8. Evaluarea teoriei lui Bandura: a. Critici: Bandura a fost criticat pentru c a ignorat aspectele importante i complicate ale comportamentului uman (conflictele contiente i incontiente) i pentru c s-a ndeprtat excesiv de psihanaliz. Totodat, a fost criticat pentru c a acceptat prea repede rezultatele studiilor despre mecanismele de aprare i a respins valoarea datelor clinice fr s ia n considerare i punctul lor de vedere.

b. Contribuii: - S-a bazat pe studii empirice pe oameni (mai puin pe animale). - A accentuat importana nvrii sociale. - A acceptat i apreciat importana cauzelor interne (cogniiile); - A adus o argumentaie mult mai convingtoare pentru behaviorism dect Skinner, Dollard i Miller. - Exist multe similariti ntre ideile lui Bandura i cele ale teoreticienilor personalitii, respectiv: a) importana interpretrii mediului i a expectanelor i prediciilor noastre (Kelly); b) sentimentul competenei i efectele neputinei (lipsei de putere) i ale unui complex de inferioritate (ca la Adler, Erikson i Fromm); c) Supraeu sever (ca la Freud) d) mila de sine (ca la Horney)

BEHAVIORISMUL I TEORIA PERSONALITII Ca i n cazul teoriei personalitii, behaviorismul include idei variate i contradictorii. Unii behavioriti sunt preocupai de teoria nvrii, n timp ce alii sunt preocupai de metode mai eficiente de terapie; alii de nvarea social, expectane cognitive, neajutorare nvat. Ceea ce iniial prea o poziie radical opus fa de teoria personalitii nu mai poate fi privit aa. Acest lucru este evident atunci cnd comparm: a) ntrirea expectat (Bandura, Rotter) cu anticiparea viitorului (Kelly); b) auto-eficiena i neajutorarea nvat cu complexul de inferioritate (Adler) i sentimentul competenei (Erikson, Fromm); c) efectele duntoare ale auto-criticii (Bandura) cu Supraeul supradezvoltat (Freud) i mila de sine (Horney); d) formele de terapie care ncearc s schimbe cogniiile i auto-percepiile ?????? (PAG. 13) cu terapia bazat pe insight.

IV. ABORDAREA UMANIST A PERSONALITATII

IV.1. TEORIA UMANIST A SINELUI (ROGERS) O teorie a personalitii este n mod semnificativ influenat de viziunea asupra naturii umane:

Extrem negativ Freud trebuie s sublimm dorinele ilicite (incest, crim) n actiuni mai putin placute care sunt acceptate social Poziii moderate Jung, Erikson, Murray orice personalitate are o parte ntunecat dar posed i impulsuri innscute constructive cum ar fi creativitatea, identitatea, sentimentul de competen Extrem pozitiv toate potentialele inascute sunt pozitive, chiar daca nu la fel pentru toti (psihopatologia apare cand omul abandoneaza potentialele interioare sanatoase pentru a se simti securizat sau pentru a satisface standardele altor oameni (parintii) sunt teorii umaniste)

Teoriile care se focalizeaza pe modul in care ne percepem si devenim noi insine se numesc teorii ale sinelui (self theories). Teoria lui Rogers este umanista si a sinelui.

1. Natura umana si motivatia Numai omul insusi poate stii, alege directia corecta in viata. (a numit abordarea sa terapia centrata pe client), apoi si-a extins ideile si la arii nonclinice (educatia, parentalitatea) a numit abordarea sa teoria centrata pe persoana.

Tendinta de actualizarea

Omul este motivat de o singura forta pozitiva: tendinta innascuta de a dezvolta capacitati constructive, sanatoase (tendinta de actualizare care include atat comportamentul de reducere cat si de crestere a tensiunii, la fel ca in teoriile lui Allport si Maslow). Aspectele orientate spre crestere personala ale actualizarii: reproducerea, creativitatea, curiozitatea si dorinta de a depasi experientele de invatare dureroase pentru a deveni mai eficient si independent. Desi evenimentele din copilarie joaca un rol important in formarea personalitatii adulte, comportamentul actual este determinat de nevoile actuale curente si de scopul actualizarii. Rogers a atribuit capacitatile umane distructive, agresive fortelor externe. Nivelele fundamentale ale personalitatii sunt pozitive si tendinta de actualizare, in conditii ideale, dezvolta numai aceste potentiale constructive. Dar exista multiple obstacole pe drumul actualizarii iar aceste circumstante nefavorabile pot cauza comportamente care ataca natura interioara pozitiva. Nevoia de consideratie pozitiva neconditionata

Nevoia de caldura, respect, acceptare mai ales din partea celorlalti semnificativi (parintii) -

este innascuta si ramane activa in timpul vietii; devine partial independenta de contactele specifice cu alti oameni, conducand la o nevoie secundara invatata: nevoia de positive self-regard (adica felul in care ceilalti semnificativi ne privesc, gandesc despre noi, influenteaza puternic felul in care ne vom privi si gandi pe noi insine)

aceasta cautare de a satisface nevoia puternica de privire pozitiva reprezinta cel mai important impediment al tendintei de actualizare.

2. Structura si dezvoltarea personalitatii Pentru ca tendinta de actualizare implica intregul organism, Rogers nu a simtit nevoia de a specifica constructe structurale specifice. Totusi, teoria lui nu este intrutotul holistica pentru ca a impartasit convingerea lui Horney ca omul este subiectul unor conflicte intrapsihice dureroase. Experienta

Ca si Allport, a considerat personalitatea ca un proces care apare in interiorul fiecarui individ fiecare om exista in centrul lumii private si mereu schimbatoare a experientei interioare (care nu poate fi perfect inteleasa de altul).

Experienta include tot ce este disponibil constiintei la un moment dat: gandurile, emotiile, perceptii, nevoile chiar si cele momentan ignorate. Totusi, doar o mica parte a experientei este constienta, cea mai mare parte constand din situatii si evenimente care sunt percepute sub nivelul constientizarii. Ca si Kelly, a afirmat ca omul isi evalueaza propriile experiente formuland si testand ipoteze. La fel ca si Kelly, felul in care omul interpreteaza evenimentele este mai important decat realitatea obiectiva.

Procesul valorizarii organismice

Rogers sustine ca nu este important ca omul sa invete ce este si ce nu este actualizat. Printre aspectele inconstiente ale experientei se afla si capacitatea innascuta de a valoriza pozitiv tot ce percepem ca actualizant si negativ tot ce percepem ca nou actualizant (=procesul valorizarii organismice) La acest nivel profund al Personalitatii, omul stie ce este bun (actualizant) si numai omul insusi (si nu parintii, psihoterapeutul) poate identifica valorile adevarate organismice si stie cum sa si actualizeze pozitiv. Actualizarea si auto-actualizarea

Imaginea de sine si auto-actualizarea : ghidat de tendinta actualizanta, copilul isi extinde plaja experientelor si invata sa se perceapa pe sine ca o entitate separata si distincta. Aceasta imagine de sine este total constienta. (Rogers a definit imaginea de sine ca total constienta mai degraba din motive practice decat teoretice. Pentru el, o teorie a Personalitatii trebuie testata prin studii empirice iar considerarea self-concept ca partial inconstient are cauza dificultatii majore pentru ca nu pot fi operationalizate). O parte din tendinta actualizanta devine implicata in incercarea de a atinge scopuri reprezentate de self-concept tendinta de a satisface imaginea de sine se numeste auto-actualizare (termen popularizat pentru prima oara de Kurt Goldstein 1939). Felul in care se dezvolta conflictele intre tendinta actualizanta si tendinta de auto-actualizare: Pentru a actualiza potentialele innascute, omul trebuie sa urmeze liniile directoare interioare oferite de procesul valorizarii organismice dar auto-actualizarea e obtinuta diferit: imaginea de sine trebuie sustinuta de consideratia pozitiva neconditionata a celorlalti semnificativi (parintii).

In mod ideal, parintii nu ar face nimic care sa interfereze cu procesul valorizarii organismice a copilului ei ar demonstra o consideratie pozitiva neconditionata pentru imaginea de sine si sentimentele copilului si si-ar limita criticile la comportamente specifice indezirabile (tendinta de auto-actualizare) si de actualizare sunt congruente). In realitate insa, parintii se raporteaza la copil cu o consideratie pozitiva conditionata. Pentru ca nevoia de consideratie pozitiva este atat de puternica, copilul renunta in final, la emotiile sale adevarate (ca in teoria lui Horney) copilul va incorpora standardele parintilor in imaginea de sine (introectia, termen imprumutat de la Freud) consideratia de sine pozitiva depinde acum de satisfacerea acelor conditii ale valorii personale introiectate, care inlocuiesc procesul valorizarii organismice. Tendintele de actualizare si tendinta de auto-actualizare devin incongruente si lucreaza in directii diferite. La o vasrta mai inaintata calatoria spre autocunoastere este inconjurata de grupuri si institutii sociale multi introiecteaza aceste standarde externe si le vad ca fiind proprii desi ele pot merge impotriva nevoilor si valorilor organismice reale. Apararea Ca in teoria psihanalitica, a considerat ca omul utilizeaza mecanisme de aparare pentru a face fata conflictelor interioare. Experientele care amintesc de incongruenta dintre imaginea de sine si experienta (tendinta actualizanta si tendinta de auto-actualizare) vor fi aparate prin distorsionarea lor sau prin expulzarea lor de la nivelul constiintei (mai putin frecventa) Exemplu: un student care se crede prost poate atribui o nota mare norocului sau erorii profesorului Alte aspecte ale dezvoltarii Personalitatii Nu a specificat stadii de dezvoltare a accentuat nevoia de a raspunde copilului printr-o consideratie pozitiva neconditionata.

in familiile autoritare parintii iau fiecare decizie (curata camera chiar acum! Trebuie sa fiec curata!) copiii vor cauta strategii pentru ca castiga un pic de putere personala in familiile centrate pe persoana sentimentele se impartasesc fara evaluari, judecati (ma simt rau cand casa e in dezordine si as avea nevoie de ajutor) copiii vor gasi strategii ingenioase de a mentine curatenia pentru ca problema e definita clar ca fiind a mamei si nu a lor.

Ca si Allport, a formulat o lista extensiva de criterii ale sanatatii mentale persoana total functionala (fully- functioning person):

nu are conditionari ale valorilor personale; e ghidata total de procesul valorizarii organismice; tendintele de actualizare si auto-actualizare raman congruente si lucreaza impreuna pentru a implini potentialele innascute; nu au nevoie de mecanisme de aparare;

aceasta deschidere catre experienta determina ca alegerile gresite sa fie corectate pentru ca aceste erori sunt percepute deschis si adecvat; au sentimentul valorii personale in fata celorlalti si sunt capabili sa-si satisfaca nevoia de consideratie pozitiva prin intretinerea de relatii interpersonale armonioase; traiesc total si liber fiecare moment raspund spontan la experiente si privesc fericirea nu ca pe o utopie ci ca pe o calatorie intr-o continua schimbare (ca un proces, nu ca o stare. Este o directie, nu o destinatie)

Aplicatii ale teoriei lui Rogers In terapie centrata pe persoana; grupuri de intalnire (encounter groups) In educatie profesorul centrat pe persoana va avea un climat psihologic care faciliteaza capacitatile innascute ale studentilor de a gandi si invata pentru sine. Evaluarea teoriei lui Rogers a. Critici si controverse - optimism exagerat si perspectiva simplificata asupra naturii umane (persoane cu capacitati innascute constructive nu s-ar angaja in razboaie, crime, etc., doar datorita comportamentelor patologice ale parintilor); - psihoterapeutii de diferite orientari nu sunt de acord ca trebuie sa se bazeze pe conditiile rogersiene (autenticitate, empatie, consideratie pozitiva neconditionata) si sa se dispenseze de alte proceduri: unele studii sustin ca conditiile rogersiene sunt semnificativ relationate cu schimbarea terapeutica pozitiva; alte studii conditiile rogersiene nu sunt suficiente pentru ca clientii sa devina bine adaptati; - desi, Rogers considera ca teoriile se extind in lumina noilor descoperiri, el si-a schimbat foarte putin teoria in 20 de ani (a acceptat mai mult procesele inconstiente ridica indoieli asupra validitatii conceptului de imagine de sine care era considerata total accesibil constiintei). b. Contributii - a fost un terapeut eficient si a atras atentia asupra unor aspecte importante ale relatiei client terapeut. - a fost printre primii care au dezvaluit misterele sedintelor de terapie (casete si transcripturi) studii empirice; - a adugat explicatii suplimentare de comportamente parentale patogenicesi felul in care acestea conduc la patologie;

- conceptul de sine (self) s-a dovedit important si a fost studiat pe larg; - accentul pe potentialele innascute sanatoase a reprezentat o alternativa importanta (a III-a forta) la accentul pus de analiza pe instinctele ilicite si de behavioristi pe comportament; - a oferit o extensie provocativa a principiilor democratice pe care se bazeaza societatea (toti oamenii sunt egali si trebuie sa fie liberi sa-si urmeze drumul actualizarii); - pentru a fi sanatosi din punct de vedere psihologic, fiecare om trebuie sa tina seama de potentialitatile pozitive interioare unice fiecaruia;

IV.2. CONTROVERSE SI NOI DESCOPERIRI LEGATE DE TEORIA UMANISTA SI A SINELUI Teoreticienii umanisti si ai sinelui nu sunt intotdeauna de acord privind aspectele fundamentale ale personalitatii. 1. Teoria umanista

Exista o ierarhie a nevoilor umane? Teoria lui A. Maslow

Maslow a fost unul dintre cei 3 exponenti originali ai psihologiei umaniste (alaturi de Rogers si Rollo May). Ca si Rogers, Maslow are o abordare umanista si a sinelui. In mare parte a fost de acord cu optimismul lui Rogers privind natura umana. A. Maslow este tot un reprezentant al psihologiei umaniste. A criticat att behaviorismul, ct i psihanaliza, mai ales concepia lui Freud. Studiind numai ceea ce era mai ru n om (nevrozele i psihozele) psihologia aparinnd acestor coli a ignorat toate strile afective benefice cum ar fi: fericirea, mulumirea, satisfacia sau pacea spiritului. Maslow spunea: studiul unor specimene handicapate, imature, bolnave poate conduce doar la o psihologie handicapat". Ea arat c psihologii au subestimat natura uman nelund n considerare exemplarele cele mai creative, mai mature i mai sntoase. Studiul celor mai reprezentative personaliti ale speciei umane reprezint trstura distinctiv cea mai pregnant a teoriei personalitii la Maslow. Dac vrei s studiezi ct de repede alearg un om trebuie s-i studiezi pe cei mai buni alergtori, nu pe cei mediocri, pentru a determina nivelul cel mai nalt al potenialului uman.

Teoria personalitii la Maslow este de fapt o teorie a motivaiei. El a studiat biografiile unor personaliti marcante i a ajuns la concluzia c oamenii posed n interiorul lor nite tendine instin ctive spre cretere, dezvoltare i autoactualizare, mai precis spre valorificarea propriilor disponibiliti. M otivaie i personalitate: Ierarhia trebuinelor Maslow afirm c omul poseda un numr de t r eb u i n e nnscute care activeaz i direcioneaz comportamentul subiectului. Trebuinele au un caracter instinctiv. Comportamentele puse n ac i un e pentru a satisface respectivele trebuine au un caracter dobndit i variaz de la un i n di vi d la altul. Aceste trebuine universale sunt organizate ierarhic. O trebuin de nivel superior nu este activat pan cnd nu sunt satisfcute trebuinele de nivel inferior (s fie satisfcute mcar parial). Astfel, de pild, o persoan flmnd sau ameninat nu va simi nevoia de apartenen sau de dragoste. Cnd nevoia de apartenen sau cea de dragoste sunt satisfcute, omul poate simi nevoia de stim i respect, iar dac i acestea sunt satisfcute, va fii pus n funciune nevoia de atitoactualizare. Trebuin de actualizare

Trebuin de stim: de la sine nsui i de la alii Trebuine de apartenen i dragoste Trebuine de securitate siguran, ordine, stabilitate. Trebuine fiziologice: hran, ap, sex. Oamenii nu sunt motivai de toate aceste trebuine n acelai timp, doar o singur trebuin fiind dominant. De pild, o femeie de afaceri nu va mai fi dominat de trebuine fiziologice, ci va cuta stima i auto-actualizarea. Cu toate acestea ierarhia trebuinelor poate fi rsturnat: astfel, dac se produce o recesiune economic i persoana i pierde serviciul i si cheltuiete economiile, trebuinele fiziologice revin pe primul loc. Trebuinele cu poziie inferioar n ierarhie sunt mai puternice. Caracteristicile trebuinelor: Trebuinele superioare apar mai trziu n cursul evoluiei speciei; toate fiinele vii au nevoie de hran i ap, dar, numai omul are nevoie de autoactualizare, de a ti, de a nelege. Cu ct o trebuin este mai nalta, cu att ea este mai uman.

Trebuinele superioare apar mai trziu n evoluia individului: trebuinele biologice apar n copilrie, cele de apartenen i stim, n adolescen, iar cele de autoactualizare, la mijlocul viei i. Cu ct trebuinele sunt mai sus n ierarhie, cu att mai puin importante sunt pentru supravieuire, satisfacerea lor putnd s fie amnat. Nesatisfacerea unor trebuine superioare nu produce o criz att de puternic aa cum se ntmpl n cazul nesatisfacerii trebuinelor inferioare. Din acest motiv trebuinele inferioare sunt numite de Maslow trebuine de deficit". Dei sunt mai puin necesare pentru supravieuire, t r e b u i n e l e superioare c o n t r i b u i e la rndul lor la supravieuire i dezvoltare. Astfel, satisfacerea unor trebuine de nivel superior conduce la o via mai lung, la o mai bun stare de sntate i, n general la creterea ef i c i en ei biologice a persoanei. Din acest motiv trebuinele superioare cretere" sau trebuine ale eu-lui". Satisfacerea trebuinelor superioare este benefic nu numai sub aspect biologic, ci i psihologic, pentru c produce o pace mai profund i d un sentiment de mplinire a vieii. Satisfacerea trebuinelor superioare are nevoie de ndeplinirea mai multor precondiii complexe, comparativ cu trebuinele inferioare. Astfel, de pild, trebuina de autoactualizare pune condiia ca toate celelalte trebuine s fie satisfcute i implic nite comportamente mai sofisticate dect cele orientate n direcia procurrii hranei. Satisfacerea trebuinelor superioare implic, de asemenea, condiii externe mai bune: sociale, economice, politice. Astfel, de pild, pentru trebuina de autoactualizare este necesar o mai mare libertate de expresie. O trebuin nu trebuie sa fie total i pe deplin satisfcut, nainte ca o alt trebuin din ierarhie s-i fac simit prezen. Maslow vorbete despre aa-numita satisfacere parial. Astfel, de pild, el d exemplul ipotetic al unui individ care i-a satisfcut nevoile fiziologice n autoactualizare n proporie de 10%. I. Trebuinele fiziologice Sunt trebuinele de hran, ap, somn i sex. Sunt cele mai puternice trebuine i sunt capabile s blocheze total manifestarea celorlalte trebuine. proporie de 85%, cele de securitate, n proporie de 70%, cele de dragoste i apartenen 50%, cele de stim 40% i cele de sunt denumite trebuine de

N.B.! O trebuin care este satisfcut nu mai reprezint o trebuin i joac un rol minimal n viaa omului. II Trebuinele de securitate Maslow este de prere c trebuinele de securitate au o importan deosebit pentru copii i pentru adulii nevrotici. Subiecii normali si-au satisfcut bine aceste trebuine. Ele implic: nevoia de siguran, stabilitate, protecie, structurare, ordine i absena fricii i anxietii. Maslow subliniaz fa. La fel, un adult nevrotic are o mare nevoie de structur i ordine n mediu pentru c la el nevoia de securitate este nc dominant. Nevroticul are tendina compulsiv de a evita noul i i organizeaz existena astfel nct ea s fie ct mai predictibil (se conduce dup rutine rigide). Maslow subliniaz c dei oamenii normali i-au satisfcut aceste trebuine, ei mai au totui nevoie de un anumit grad de s ecuritate. Majoritatea oamenilor prefer prediciibilul necunoscutului, ordinea haosului, un loc de munc sigur unuia care presupune aventura. Dar, la normali, spre deosebire de nevrotici, nevoia de securitate nu are un caracter compulsiv. III. Trebuine de apartenen i dragoste Acestea pot fi satisfcute n mai multe moduri: prin relaii afectuoase cu ali oameni n general, prin intermediul relaiei cu o anumit persoan (iubit, prieten) sau prin ocuparea unei anumite poziii ntr-un gnip sau n societate. Maslow nu confunda iubirea cu sexul, dar recunoate faptul c a c t i v i t a t e a sexual poate fi un mod de exprimarea nevoii de dragoste. Eecul satisfacerii trebuinei de dragoste reprezint, dup Maslow una din cauzele fundamentale ale dezadaptrii n societatea occidental. IV. Trebuinele de stim c lipsa structurrii mediului nconjurtor produce anxietate la copii.

Copilului trebuie s i se " acorde libertate, dar numai n limitele unor situaii crora acesta le poate face

Implica nevoia de respect d i n partea propriei persoane (sentimente de valoare personal), cat i din partea celorlali, sub forma trebuinei de statut, recunoatere, succes social, faima etc. => Nevoia de - autostim; - stim i respect din partea celorlali. Satisfacerea trebuinei de autostim l face pe individ s se simt puternic, valoros i adecvat. Drept rezultat el devine mai competent i'mai productiv n toate domeniile existenei. Atunci cnd autostim lipsete, subiectul se simte inferior, neajutorat i descurajat. Maslow subliniaz c autostim pentru a fi eficient, trebuie s se bazeze pe aprecierea realist a propriilor posibiliti. In acelai timp, prestigiul, statutul i buna reputaie trebuie s fie acordate pe merit. V. Trebuina de autoactualizare Se refer la realizarea deplin a tuturor posibilitilor i di s p on i bi li t i lo r fiinei umane. Omul trebuie sa devin ceea ce poate deveni n plan potenial. Chiar dac celelalte trebuine sunt satisfcute, persoana care nu este autoactualizat va fi nelinitit i nemulumit. Autoactualizarea poate mbrca multiple forme, nu doar realizarea artistic, tiinific sau politic. Astfel, o femeie care i cre t e bine c o p i i i i este m u l u m i t de acest lucru este autoactualizat. Autoactualizarea presupune ndeplinirea mai multor condiii: libertatea fa de restriciile impuse de cultur sau de sine n s u i , faptul ca persoana s nu fie distras de satisfacerea trebuinelor de nivel inferior, persoana trebuie s se autocimoasc bine, s aib o apreciere realist a puterilor i slbiciunilor sale, a aptitudinilor i abilitilor sale. Trebuinele de cunoatere i nelegere: O ierarhie secundar Maslow se refer i la un alt set de trebuine umane -trebuinele de cunoatere i nelegere, pe care nu le plaseaz n cadrul piramidei sale. El consider c nevoia de nelegere i curiozitatea au, la rndul lor un caracter nnscut. Argumente n favoarea existenei acestor trebuine:
1) S t u d i i l e de laborator au artat c animalele i exploreaz mediul fr alt

motiv dect curiozitatea;


2) Istoria, a artat c u n i i oameni i-au riscat viaa n

interesul cunoaterii; 3) Studiile au artat c muli aduli sntoi i maturi sunt puternic atrai de nou i necunoscut; 4) Maslow a ntlnit n practica sa clinic muli aduli sntoi care sufereau de p li ctis eal datorit existenei lor monotone. Acetia s-au simit mult mai bine cnd au fost implicai n activiti intelectuale cu caracter provocaiv. Maslow sublinia faptul c interesele de cunoatere ncep s se manifeste spre sfritul vrstei sugarului i la nceputul copilriei timpurii. Maslow este de prere c aceste trebuine formeaz o ierarhie separat: nevoia de cunoatere este mai puternic dect nevoia de a nelege. Intre cele dou ierarhii de trebuine exist o interaciune reciproc. Astfel, este imposibil ca un subiect s devin autoactualizat dac trebuinele sale de cunoatere sau nelegere nu sunt satisfcute. Maslow arat c exist i excepii de la ierarhia trebuinelor: astfel, oamenii care s-au dedicat unei cauze cu preul vieii i-au negat trebuinele fiziologice sau pe cele de securitate. Metamotivaiile: In urma studiului asupra persoanei autoactualizate, Maslow ajunge la concluzia c acestea sunt conduse de ceea ce el numea metamotivaii. El afirma c persoana autoactualizat nu se strduiete s obin ceva ci evolueaz. Persoanele la care funcioneaz metamotivaii le nu lupt pentru reducerea unor deficiene i nu caut s reduc nite tensiuni, scopul lor fiind s-i mbogeasc existena, s creasc tensiunea psihic cutnd noul i experienele cu caracter provocativ. Maslow arat c persoana autoactualizat nu este motivat n sens obinuit (s reduc o tensiune) ci n direcia maximizrii propriului potenial. Metamotivaiile reprezint mai curnd moduri de a fi, dect cutarea i atingerea unor obiective. Frustrarea atingerii metamotivaii lor produce, ceea ce Maslow numea metapatologia. (Maslow, 1967). n astfel de cazuri sursa mbolnvirii psihice este mai puin explicit pentru individ.

Metamotivaii Nevoia de adevr Buntate

Metapatologie Nencredere, cinism scepticism Ur, repulsie, dezgust, tendina de a

se baza doar pe sine nsui. Frumusee Vulgaritate, nelinite, lips de gust. Unitate, integritate Dezintegrare Dihotomie - Transcenden Tendina de a gndi n extreme (albVivacitate negru). O viziune simplist asupra Robotizare. Sentimentul de determinare Unicitate Perfeciune Necesitate Completitudine-finalitate Justiie Ordine Simplitate Bogie total; Pierderea sentimentului individualitii; Lips de speran. Haos, lips de predictibilitate. Incompletitudine, ncetarea demersului de orientare spre scop; lips de sperana. Suprare, cinism, nencredere, absena legii, Insecuritate, pierderea siguranei i predictibilitii, nevoia de a fi n gard. Complexitate inutil. Confuzie. interioar, Depresie, stnjeneal,

totalitate, Uurin (lips de efort) Tendin ludic

pierderea interesului pentru Oboseal, ncordare, rigiditate, atitudine Depresie, lips de umor, lipsii de

entuziasm, lipsa de bucurie n via. Auto-suficien A pune responsabilitatea pe seama altora. Semnificaia Lipsa de sens, disperare. Metapatologia reprezint diminuarea dezvoltrii plenare a potenialitilor fiinei umane. Caracteristicile persoanei autoactualizate: Maslow este de prere c personalitile autoactualizate nu reprezint mai mult de 1% din populaie. Caracteristicile acestora sunt: 1. O percepere eficient asupra realitii.

Personalitatea autoaclualizata este capabil s perceap lumea, inclusiv pe ceilali oameni n mod clar i obiectiv. Percepiile lor nu suni d i s t o r s i o n a t e de team sau de a n u m i t e nevoi nesatisfacute. Nu au prejudeci i idei preconcepute. 2. Se accept pe sine, pe ceilali i natura n general. Personalitile autoactualizate i admit punctele tari i slbiciunile fr a avea tendina de a distorsiona imaginea de sine i iar tendina de a simi o ruine i o culpabilitate excesive referitoare la eecurile i imperfeciunile sale. 3. Personalitatea autoactualizat se caracterizeaz prin spontaneitate, simplitate i naturalee. Comportamentul personalitii autoactualizate este d es ch i s , di rec t, natural i nu este bazat pe jocul de rol social.Personalitatea actualizat nu are nevoie s-si ascund sentimentele i s pretind c este altceva dect este. Astfel de persoane sunt ele nsele, fr a fi agresive sau rebele. 4. Concentrare pe probleme mai curnd dect pe propria persoan. Personalitile autoactualizate consider c au un sens n via, o anumit datorie de ndeplinit. Ele se dedic unui scop. Personalitile autoactualizate nu se angajeaz n activitate p e n t r u bani, g l o r i e sau putere, ci pentru satisfacerea metatrebuinelor, pentru dezvoltarea propriilor posibiliti, pentru actualizarea disponibilitilor eului. 5. Nevoia de intimitate i independen. Personalitile autoactualizate nu numai c sunt sntoase psihic i pot suporta izolarea de ceilali, fr efecte psihopatologice, ci chiar mai mult, ele au o anumit nevoie de izolare i solitudine dect ali oameni. Ei se bazeaz mai mult pe ei nii n satisfacerea trebuinelor i nu au o dependen excesiv faade ceilali. Datorit independenei, aceste persoane pot prea la prima vedere mai reci

si mai neprietenoase dei nu aceasta este intenia lor. Ei sunt pur i simplu mai autonomi dect ceilali oameni i nu caut cu orice pre s ob i n cldur i susinere de la ceilali. 6. Prospeimea permanent a evalurilor Personaliti autoactualizate au capacitatea de a percepe lumea nconjurtoare cu prospeime, mirare i entuziasm. Ele vor ii capabile s se entuziasmeze de un rsrit de soare, de o floare sau de o simfonie. 7. Trirea unor experiene de vrf (peak experiences"). Personaliti autoactualizate au momente de extaz intens, de fericire, de bucurie extrem experiene asemntoare cu cele religioase. In cadrul unor astfel de experiene ego-ul este depit n cadrul unei triri de tip transcendent. In timpul experienelor de vrf, persoana se consider puternic, ncreztoare, hotrt. 8. Interese La fel ca i Adler, Maslovv consider c oamenii iiitoactualizai, sntoi psihic sunt capabili s triasc sentimente de simpatie i empatie pentru omenire n general. Ei au atitudinea fratelui mai mare fa de ceilali oameni (continu s-i simpatizeze chiar dac acetia i dezamgesc). 9. Relaii interpersonale mai intense. Dei cercul de prieteni ai oamenilor autoactualizai nu este prea larg, prieteniile lor sunt mult mai intense i mai profunde dect ale celorlal i oameni. Frecvent ei au discipoli i admiratori. 10. Subiecii autoactualizai sunt mai creativi dect restul populaiei, dei ei nu sunt totdeauna productori de opere artistice sau tiinifice. Ei pun n eviden inventivitatea i originalitatea n toate aspectele vieii lor. Sunt spontani, flexibili, deschii i nu se tem de faptul c ar putea face greeli sau c ar putea face un lucru stupid. 11.Structura de caracter de tip democratic, i accept pe ceilali i nu dau dovada de prejudeci rasiale, religioase sau sociale. sociale

Ei sunt dispui s asculte i s nvee de la oricine i nu se poart cu superioritate fa de persoanele cu o educaie mai puin elevat. 12. Rezistena la enculturaie Personaliti foarte sntoase sub aspect psihic, sunt autonome, suficiente lor nsele i independente. Drept rezultat ele pot rezista presiunilor culturale i sociale care le impun anumite linii de gndire i comportament. Ele nu se rzvrtesc n mod deschis mpotriva ordinii sociale i normelor culturale, dar se conduc dup regulile lor interioare. N.B.! P e r s o n a l i t i l e a u t o a c t u a l izate au i ele imperfeciunile lor. Subiecii pot fi adesea reci, duri, ascuni, pot avea momente de ndoial sau team, ruine sau culpabilitate, conflicte sau ncordri. Dar, astfel de t r i r i , r e p r e z i n t e x c e p i i de la comportamentul lor firesc (sunt mai puin frecvente i au durat mai scurt dect la personalitile obinuite). Dac trebuina de autoactualizarc este nnscut, se pune problema de ce nu devin toi oamenii autoactualizai. Un motiv ar fi c, cu ct o trebuin se situeaz mai sus n ierarhia trebuinelor, cu att ea este mai puin puternic. Trebuina de autoactualizare nefiind puternic este uor inhibat de condiiile ostile de mediu. Astfel, de pild, Maslow d exemplul modului n care s e x - r o l u r i l e din c u l t u r a o c c i d e n t a l i n h i b tandreea i sentimentalismul la biei. n cazul n care copilul este hiperprotejat, el nu va putea pune n aciune noi tipuri de comportament, ceea ce l va mpiedica s-i dezvolte noi deprinderi i abiliti. Un alt motiv pentru care autoactualizarea poate fi blocat este ceea ce numete Maslow complexul lui Iona". Aceasta nseamn c noi ne temem i ne ndoim de propriile posibiliti i capaciti. Ne temem, dar n acelai timp ne simim provocai de propriile noastre capaciti.

Al treilea motiv pentru care sunt att de puine persoane autoactualizate const n faptul c, drumul spre autoactualizare presupune mult curaj. Chiar atunci cnd trebuinele inferioare au fost satisfcute, autoactualizarea presupune efort, disciplin, autocontrol i munc intens. Din acest motiv pare mai comod s ne meninem acolo unde ne aflm, dect s cutm mereu noi situaii cu caracter provocai v. A renuna la rutini, la siguran i la cile bttorite4' presupune un mare act de curaj. Se pare c experienele copilriei sunt cruciale n inhibarea sau stimularea trebuinei de autoactualizare. Controlul excesiv i rutina impuse c op i l ul ui , dar i permisivitatea excesiv pot reprezenta factori nocivi. Maslow atrage atenia c o libertate excesiv poate conduce la anxietate i insecuritate la copil, ceea ce va frna dezvoltarea viitoare. Li n i a corect const, dup Maslow, n a acorda copilului libertate n anumite limite. In acelai timp el subliniaz rolul dragostei acordate copilului ct i satisfacerii nevoilor de baz n primii doi ani de via pentru a asigura premisele tendinei spre autoactualizare.

2. Teoria Sinelui (self)

Cat de importanta e stima de sine?

Stima de sine e un concept multidimensional ( ca si locus of control si frica de moarte) stima de sine depinde de situatii. Pentru ca imaginea de sine e definita ca fiind total constienta in teoria lui Rogers, poate fi investigata direct o procedura frecventa este Q-sort (Stephenson 1950,1953). Alte metode: fraze autodescriptive ale chestionarelor cu care subiectii sunt in acord

puternic acord indecisi dezacord; liste de adjective. Abordarile stimei de sine joaca un rol important in teoriile personalitatii:

Adler: atribuia psihopatologia comportamentelor parentale patogenice (ex. Neglijenta, superprotectia) care cauzeaza dezvoltarea unui complex de inferioritate (sunt coplesiti de sentimente de inadecvanta si nu cred ca pot rezolva probleme prin eforturi proprii). Karen Horney : nemultumirea de sine cauzeaza o imagine de sine idealizata, nerealista care stabileste standarde imposibile si asigura esecul. Rogers: consideratia pozitiva Maslow : nevoia de stima si statut. Linia comuna a aestor teorii: a avea o parere proasta despre sine este patologica si impiedica dezvoltarea armonioasa a personalitatii. Cercetarile au demonstrat ca stima de sine influenteaza modul de raspuns la esec (scad/cresc in performanta). Un motiv pentru care subiectii cu stima de sine scazuta devin descurajati dupa un esec este modul in care isi construiesc (reprezinta) evenimentele ( se focalizeaza pe greselile proprii si slabiciuni, considera esecul ca o confirmare a faptului ca sunt incapabili). Stima de sine mare isi activeaza punctele forte si considera esecul atipic. (Brochner, Derr , Laing 1987, Brown, Smart 1991, etc). Subiectii cu stima de sine scazuta au o probabilitate mai mica sa se comporte in modalitati prin care sa castige respect si admiratie ei sunt motivati de dorinta de a-si proteja imaginea de sine fragila de critici si situatii stanjenitoare. Fac esecul mai putin amenintator prin eforturi mai mici ( au o scuza). Subiectii cu stima de sine mare cauta oportunitati pentru a demonstra ce pot face, se asteapta la succes si sunt dispusi sa accepte riscul criticilor pentru a obtine o consideratie pozitiva; se comporta in modalitati care le fac sarcinile mai dificile (Baumeister, Rice, Hutton 1989, Rice 1991). Dezvoltarea stimei de sine e puternic influentata de modalitati in care parintii se comporta (Coopersmith 1967, Kohut 1977).

Stima de sine are si o componenta fiziologica demonstrata : norepinefrina si serotonina (neurotransmitatori ) + componenta vegetativa (inrosire, ameteala, etc). Kramer 1993 sustine ca medicatia este importanta.

Stima de sine, sinele ideal si auto-eficienta

O modalitate posibila de masurare a stimei de sine este comparatia intre imaginea de sine si sinele ideal (cum ar vrea sa fie). Sinele ideal poate fi masurat prin procedura Q-sort. Rogers afirma ca inaintea intrarii in terapie, clientii sufera in mod tipic de un grad substantial de incongruenta intre sinele real si sinele ideal. Studiile au aratat ca incongruenta a scazut dupa psihoterapie (Butler si Haigh 1954, Rogers 1961). Congruenta intre sinele real si sinele ideal reflecta o stima de sine mai mare. Este necesar ca omul sa-si cunoasca limitele. Freud, Jung, Adler, Allport, Maslow au considerat cunoasterea de sine ca un criteriu al sanatatii mentale. O discrepanta moderata intre sinele real si cel ideal indica o perceptie de sine mai matura, o corespondenta prea apropiata ar indica mecanisme de aparare. Constructul (notiunea) de complexitate cognitiva (o complexitate cognitiva mai mare e dezirabila pentru ca ofera modalitati diferite de reprezentare a lumii si stabileste relatii mai eficiente). Persoanele cu o complexitate cognitiva mai mare au o probabilitate mai mare sa perceapa diferente intre sinele real si cel ideal pentru ca utilizeaza mai multe scale de comparatie si invers). Auto-eficienta e un construct strans legat de stima de sine. Se refera la credintele oamenilor de capacitatea lor de a exercita control asupra evenimentelor care le afecteaza viata (Bandura 1977). Auto-eficienta crescuta e un indicativ al sanatatii mentale (un obiectiv al psihoterapiei: a creste sentimentul auto-eficientei (Bandura 1977-1986, Maddux 1991, Schwarzer 1992). Conform teoriei lui Kelly, auto-eficienta e determinata de felul in care omul si-a construit evenimentele anterioare.

Alte cercetari asupra Sinelui

Schema de sine ajuta la defininrea si procesarea informatiilor despre sine. Include generalizari cognitive despre sine care au derivat din experiente anterioare. Influenteaza modul de procesare a informatiei (Higgins 1989, Markus 1977, Cross 1990, Swan 1991) Sinele multidimensional majoritatea teoreticienilor au conceptualizat sinele in termeni globali. Recent, sinele o structura multi-fatetata care include scheme, trasaturi, valori, credinte, amintiri (Linville 1987, Markus si Wurf 1987). Claritatea conceptiei de sine credinte definite si constiente de sine (Campbell 1990, 1996).

V. PERSPECTIVA ACTUALA IN PSIHOLOGIA PERSONALITATII Funder, D.C. (2001) Personality, Annual Review of Psychology Paradigma trasaturilor si cea psihanalitica sunt active in domeniul cercetarilor, paradigma behaviorista a evoluat in paradigma noua social-cognitiva iar paradigma umanista constituie baza activitatii curente din psihologia transculturala. Teoria biologica si evolutionionista au obtinut si ele statutul de noi paradigme ale personalitatii. Noua generatie de cercetatori este provocata in trei aspecte: sa integreze aceste abordari disparate ale personalitatii (in special paradigma trasaturilor si cea cognitiva), sa remedieze dezechilibrul in triada persoana-situatie-comportament prin conceptualizarea proprietatilor de baza ale situatiilor si comportamentelor si sa adauge psihologiei personalitatii ansamblul de fapte bazale ce se refera la relatiile dintre personalitate si comportament. Misiunea psihologiei personalitatii este teoretica (sa identifice paternurile individuale caracteristice de gandire, emotie si comportament alaturi de mecanismele psihologice explicite sau implicite din spatele acestor paternuri (Funder 2001)), empirica (sa adune si sa analizeze datele care releva felul in care persoanele, situatiile si comportamentele sunt interrelationate si sa dezvolte instrumente psihometrice pentru a clarifica natura acestor relatii) si institutionala (sa ofere o forta integrativa intr-o epoca a fragmentarii si specializarii stiintifice). Psihologia personalitatii cauta sa integreze contributiile psihologiei dezvoltarii, sociale, cognitive si biologice intr-un tot care sa explice persoana ca intreg si dimensiunile ce diferentiaza o persoana de alta.

1. Statutul teoriilor clasice ale personalitatii Psihologia personalitatii se bazeaza pe cateva paradigme clasice psihanalitica, a trasaturilor, behaviorista si umanista care au cautat sa explice nu doar toata personalitatea umana dar chiar si toata psihologia. In ultimii ani, toate aceste paradigme si-au extins viziunea, iar doua dintre ele au evoluat noi paradigme independente. Teoria psihanalitica Paradigma psihanalitica a inceput sa evolueze in domeniul cercetarii empirice, asa cum constata un articol despre mecanismele de aparare Journal of Personality (Baumeister et al 1998, Cramer & Davidson 1998, Norem 1998), si o metaanaliza a cercetarilor recente, relevante publicata in Psychological Bulletin (Westen 1998). Teoria psihanalitica a lui Freud a inceput sa fie creditata pentru faptul ca a anticipat modelele cognitive ale procesarilor paralele distribuite, care conceptualizeaza comportamentul si constiinta ca rezultate ale unui compromise continuu intre numeroase subsisteme mentale ce opereaza independent (Rumelhart et al 1986). Teoria trasaturilor
A. Dezbaterea persoana-situatie, care se discuta daca consistentele in comportamentul

individual sunt pervasive sau destul de largi pentru a fi descrise in termeni de trasaturi ale personalitatii (Mischel 1968, Kenrick & Funder 1988), poate fi declarata in proprortie de 98% incheiata. Aceasta rezolutie se bazeaza pe doua mari recunoasteri empirice. Prima este aceea ca comportamentul unui esantion de indivizi observati intr-o situatie coreleaza cu comportamentul lor in a doua situatie aprox. r=.40 (Funder & Colvin 1991). Chiar si protagonistii laturii situationiste ale acestei dezbateri sunt de acord cu aceste rezultate (Nisbett 1980),, chiar daca le interpreteaza diferit. Unii cercetatori au calculate acest indice .40 si au concluzionat ca doar 16% din varianta comportamentului se datoreaza diferentelor individuale (Mischel 1968, Pervin 1994). Ca raspuns, alti cercetatori au subliniat ca a) rezultatul se refera doar la predictia comportamentelor singular nu la tendinte aggregate (Epstein 1979, Hogan 1998), b) practica de a calcula corelatiile pentru a interpreta marimea lor poate induce in eroare (Ozer 1985), c) corelatia .40 reprezinta 70% acuratete in predictia unui criteriu dihotom (Rosenthal & Rubin

1982), d) aceasta corelatie reprezinta marimea aproximativa a celor mai importante efecte situationale din psihologia sociala (Funder & Ozer 1983). A doua recunoastere este aceea ca consistenta si schimbarea comportamentala sunt fenomene ortogonale (Funder & Colvin 1991). Descoperirea faptului ca mici modificari ale situatiei experimentale determina mari diferente in comportament a fost interpretata ca consistent trans-situationala si influenta personalitatii asupra comportamnetului sunt mici (Mischel 1984). Cu toate aceste magnitudinea diferentei de medie in comportament intre doua situatii nu are implicatii pentru magnitudinea corelatiilor care calculeaza consistenta diferentelor individuale intre acestea (Ozer 1986). Observatiile ca copiii pot astepta e doua ori mai mult pentru un lucru preferat atunci cand se face o mica modificare in situatia experimental nu sunt deloc inconsistente cu descoperirea ca un copil care a asteptat mai mult intr-o situatie decat alti copii, este probabil cpabil sa faca acest lucru si in alte situatii (Funder & Harris 1986). Asadar, dihotomia permananta si generatoare de controverse intre efectul situatiei versus efectul persoanei asupra comportamentului este si a fost intotdeauna o falsa dihotomie.

B. Modelul Big-Five Organizarea Big-Five a personalitatii este aproape omniprezenta in literature curenta, in ciuda catorva opozitii permanente (McAdams 1992; Block 1995, 2001). Extraversia, nevrotismul, constiinciozitatea, agreabilitatea si deschiderea au fost correlate cu multe alte trsaturi de personalitate si cu cateva rezultate comportamentale si sociale (McCrae & Costa 1999). Psihologia personalitatii a fost incomodata mereu de constructe multiple de personalitate care uneori difereau in eticheta dar masurau cam acelasi aspect, iar alteori aveau aceeasi eticheta dar masurau aspect diferite. Utilizarea celor cinci mari factori a constituit o contr-forta importanta fata de acest aspect. In Annual Review of Psychology, cei 5 factori au fost considerate latitudinea si longitudinea intre care orice nou contruct al personalitatii trebuie sa se localizeze (Ozer & Reise 1994, p. 361; also Goldberg 1993). In ciuda popularitatii si a utilitatii modelului Big Five, doua aspecte raman problematice. Primul se refera la independenta celor 5 factori unul de celalalt. Factorii au fost derivati initial folosind rotatii ortogonale, astfel incat cei cinci factori pot fi considerati independenti (Goldberg

1990). Cu toate acestea, scalele de personalitate utilizate pentru a-i masura sunt intercorelate (ex.Saucier 1994), desi unele calculi mai rafinate fac aceste intercorelatii mai mici. Cand nevrotismul este legat de si denumit stabilitate emotionala, atunci toti cei 5 factori de baza coreleaza pozitiv, probabil pentru ca toti sunt social dezirabili (Digman 1997). Al doilea aspect problematic se refera la intrebarea daca acesti factori de personalitate subsumeaza intreaga personalitate. Raspunsul este aproape cu certitudine nu: In timp ce aproape orice construct de personalitate poate fi incadrat in Big Five, nu se poate deriva orice construct de personalitate din acest model. De exemplu, daca un individ cu scor mare la auto-monitorizare (Snyder 1987) poate fi descries ca avand extraversie mare, agreabilitate mare si constiinciozitate mica, descrierea cuiva in termenii acestor trei elemente nu surprinde esenta auto-monitorizarii. La fel, o personalitate autoritara poate avea scor inalt pe constiinciozitate si mic pe agreabilitate si deschidere la experienta, dar se pot pirde multe informatii daca reducem intelegerea autoritarismului la cele trei dimensiuni. Acestea sunt si motivele pentru care exista indoiala ca Bg Five nu poate descrie si tulburarile de personalitate (Clark 1993). Aceasta lipsa de comprehensivitate devine o problema atunci cand cercetatorii, sedusi de convenient si aparentul consens, se comporta ca si cum ar obtine un portret complet al personalitatii numai prin scorarea celor cinci factori. C. Alte abordari ale diferentelor individuale Inafara studiului trasaturilor singulare de personalitate si a modelului BigFive, exista si alte teme care au devenit proeminente in studiul diferentelor individuale ale personalitatii:
a)

Studiul intregii vieti prin utilizarea metodelor narative (McAdams 1999) si a datelor Aparenta mica renastere a abordarii tipologice a personalitatii. In ciuda lipsei de

longitudinal (Caspi & Siva 1995, Kremen & Block 1998, Roberts & Helson 1997).
b)

respect fata de perspectiva tipurilor psihologice (Mendelsohn et al 1982), Caspi (1998) a adunat date de cercetare impresionante din mai multe programe de cercetare independente, toate conducand la ideea ca multi indivizi pot fi clasificati ca bine-adaptati, rau adaptati supracontrolati si rau adaptati slab controlati. c) Cercetarile din domeniul biologiei personalitatii au capatat o mare amploare in

ultimii ani. Cele doua metodologii diferite, genetic comportamentala si fiziologia/anatomia,

converg catre concluzia ca diferentele individuale stabile din personalitate sunt, in mare masura, fundamentate biologic. Aceasta constatare a condus abordarea trasaturilor spre a genera o noua paradigm abordarea biologica a personalitatii.

Teoria behaviorista Abordarea behaviorista a avut o evolutie interesanta in ultimii ani. Behaviorismul a aparut prin ambitia fondatorilor sai Watson (1925) si Skinner (1938, 1971) care au dorit sa elimine din psihologie tot ceea ce este subiectiv si neobservabil. Aceasta a condus la o abordare de cercetare in care comportamentul era perceput exclusive ca functie a contingentelor de intarire impuse de mediu. Mediatorii neobservabili cum ar fi perceptiile, amintirile, gandurile si trasaturile au fost eliminate din analiza. Desi mai exista un numar mic de psihologi care au ramas credinciosi acestei perspective, majoritatea au fost de acord ca aceasta restrictive nu poate fi sustinuta. Analiza behaviorista omite fenomene importante cum ar fi invatarea indirect, iar teoreticienii invatarii sociale au subliniat ideea ca pentru un om ceea ce determina comportamentul sunt convingerile personale privind intaririle potentiale si nu intaririle in sine (Rotter 1954, 1982; Bandura 1977). Teoria invatarii sociale a evoluat de la ideile lui Rotter privind expectantele fata de probabilitatile de intarire, pana la accentual pus de Bandura pe auto-eficienta, care se refera la credintele privind propriile capacitati. Bandura si-a orientat atentia catre sistemul sinelui (Bandura 1978) si si-a numit abordarea teoria social cognitiva (Bandura 1999). Un alt teoretician al invatarii sociale, Walter Mischel a dezvoltat sistemul de personalitate cognitiv-afectiv influentat fiind de modelele cognitive ale procesarilor paralele distribuite (Mischel 1999) Ironia evolutiei behaviorismului este ca aceasta paradigma a inceput cu scopul de a elimina conceptele cognitive din psihologie si a evoluat intr-o abordare care plaseaza aceste concepte in centru.

Teoria umanista

Abordarea umanista a personalitatii este calea prin care influente diverse precum existentialismul European si Zen Budismul Asiatic au intrat in gandirea psihologica prin scrierile lui Carl Rogers (1951), Abraham Maslow (1987), George Kelly (1955) si altii. Aceasta abordare a trecut prin moment mai dificle in utimii ani. Unele dintre interpretarile sale subiectiviste asupra personalitatii au influentat indirect abordarea social-cognitiva (Mischel a fost studentul lui Kelly), dar umanistii au ajuns sa se certe intre ei atunci cand nu ataca psihologia pentru ingustimea abordarii si valorile stiintifice. Joseph Rychlak (1988) a incercat sa dea nastere unei ramuri a psihologiei umaniste stiintifice. Renasterea perspectivei umaniste este in legatura directa cu accentual din ce in ce mai mare pus de psihologie pe aspectele trans-culturale. Semnul distinctive (amprenta) al perspectivei umaniste a fost insistenta asupra ideii ca singura modalitate de intelegere a fiintei umane este modalitatea fenomenologica, adica intelegerea experientei sale distincte asupra realitatii (Rogers 1951, Kelly 1955). Aceasta preocupare apare din nou acum cand psihologii incep sa se intrebe in ce masura analizele lor, facute mai ales in America de Nord si in Europa, pot fi aplicate si altor culture care au viziuni fundamental diferite asupra realitatii. Aceasta preocupare fenomenologica, trans-culturala a orientat cercetatorii in doua directii. Prima este aceea de a concluziona ca tocmai acest fundament cultural propriu este baza inevitabila a orice facem sau gandim. In particular, comparatiile psihologice intre culture sunt imposibile pentru ca nu exista un set comun de termeni dupa care culturi diferite sa poate fi semnificativ comparate (Shweder & Sullivan 1993). O alta directie este de a incerca sa distinga intre elementele psihologice impartasite de toate culturile si cele care disting intre ele culture specifice.

2. Noi paradime ale psihologiei personalitatii In ultimii ani, trei noi paradigme ale personalitatii s-au adaugat celor patru clasice. Doua dintre acestea abordarea social-cognitiva si biologica - au aparut din paradigmele behaviorista si a trasaturilor. A treia psihologia evolutionista poate fi considerata o paradigm in intregime noua. Abordarea social-cognitiva a personalitatii

Fiind o abordare noua, paradigma social-cognitiva este dificil de definit cu precizie. Cercetarile se focalizeaza pe procesele cognitive ale indivizilor, mai ales perceptia si memoria, pe un set de termeni imprumutat de la psihologia cognitiva (schema) si incercarea de a nu generaliza constructele sale inafara unei plaje inguste de contexte. Exemple de cercetari recente: Higgins (1999) continua sa promoveze teoria compararii de sine care se focalizeaza pe modul in care oamenii compara felul in care cred ei ca sunt cu felul in care ar trebui sa fie si cu ceea ce spera sa fie. Un esec perceput de a fi ceea ce ar trebui sa fii conduce la anxietate, iar esecul de a fi ceea ce speri sa fii conduce la depresie. Mixajul intre cele doua discrepante, in interiorul unui individ, pare a afecta reactivitatea emotionala, capacitatea mnezica si chiar timpul de reactie (Higgins 1999). Baldwin (1999) descrie prin cercetari schemele relationale, care sunt imagini de sine evocate din interactiuni specifice cu alti oameni. Aceste scheme afecteaza procesarea informatiilor si comportamentul si controleaza modul distinct in care individul actioneaza cu alti oameni. Imaginea de sine ca profesor este evocata prin intalnirea cu o persoana asociata cu schema student/elev; schema de sine a adolescentului rebel poate fi evocate prin activarea schemei complementare a parintelui arrogant (Baldwin 1999, p. 129; Markus & Kunda 1986). In principiu, o persoana are atatea scheme relationale cate persoane a relationat cu el. Aceasta fragmentare a conceptului de sine (self-concept, imagine de sine) a provocat anumite atitudini de opozitie. Teoreticianul social-cognitiv Bandura scria Teoria social-cognitiva respinge fractionarea in instante multiple ale sinelui. O teorie a personalitatii formulate in termini de instante multiple ale sinelui intra in ape folozofice adanci. O astfel de teorie ar necesita regresia instantelor sinelui pentru a pezida sinele observatory care selecteaza si manageriaza colectia de instanteDe fapt, exista doar un singur sine care vizualizeaza alternativele viitorului si selecteaza modalitatile de actiune. (Bandura 1999). Un alt exemplu de cercetari recente social-cognitive ale personalitatii provine din programul condus de Carol Dweck (Dweck 1997, Grant & Dweck 1999). Teoria lui Dweck relationeaza conceptia de viata a persoanei (incrementala sau a entitatii) cu orientarea scopurilor

(invatare versus performanta) intr-un patern comportamental ca raspuns la esec (competenta versus neajutorare).

Anatomia si fiziologia Cautarea unor legaturi intre trasaturile de personalitate si structura si functionarea sistemului nervos este o tendinta moderna in psihologia personalitatii. S-au descoperit arii cerebrale importante pentru trasaturile de personalitate; de exemplu, lobii frontali pentru anticipare (Damasio 1994) si amigdala pentru agresivitate si anumite tipuri de emotionalitate (Buck 1999). Si mai impresionante sunt contributiile din fiziologie care au descoperit ca, de exemplu, testosteronul este important pentru sociabilitate si afectivitatea pozitiva dar si pentru agresivitate si sexualitate (Dabbs et al 1997, 1998), iar serotonina este importanta in reglarea afectivitatii (Knutson et al 1998, Zuckerman 1998). Pericolul ce apare este acela ca unii pot trage concluzii simpliste bazate pe cauzalitati liniare ( de ex ca testosteronul cauzeaza agresivitate sau ca depresia este doar o problema de serotonina insuficienta). Adevarul este intotdeauna mai complex, in parte pentru ca anatomia si fiziologia neuronala sunt complicate, dar si pentru ca paternuri comportamentale precum agresivitatea sau depresia sunt cel putin la fel de complicate (Bandura 2001). Psihologia personalitatii s-a schimbat permanent si datorita geneticii comportamentale care a argumentat, prin studii solide, ca personalitatea este intr-un anumit grad influentata genetic: Gemenii monozigoti crescuti separat au trasaturi similare de personalitate (Plomin 1990). Perspectiva personalitatii ca o tabula rasa care este scrisa apoi de experiente, viziune care a fost baza asumptiilor tuturor teoriilor, este gresita.

Paradigma evolutionista a personalitatii Aceasta paradigma noua isi are radacini biologice. Cu toate aceste este atat de diferita de abordarile biologice anterioare incat trebuie considerata separat. Abordarile neuroanatomice, fiziologice si genetice ale personalitatii se focalizeaza pe substratul biologic al diferentelor individuale ale paternurilor comportamentale. Perspectiva evolutionista a personalitatii se

focalizeaza pe posibilitatea ca paternurile comportamentale comune tuturor oamenilor - natura umana insasi sa aiba un fundament biologic care poate fi decoperit luand in considerare istoria evolutiei speciilor umane. Ideile evolutioniste devin o parte importanta a biologiei odata cu Darwin (1859). In timp ce Darwin insusi oferea cateva idei teoretice privind radacinile comportamentului uman, domeniul modern al psihologiei evolutioniste a inceput cu socio-biologia lui Wilson (1975), iar reprezentantii acestei perspective sunt Buss (1999), Kenrick (2000), Simpson si Gangestad (Simpson et al 1999). Studiile lor impartasesc o idee esentiala, aceea ca in cursul adaptarii evolutioniste la mediu oamenii cu anumite predispozitii comportamentale erau cei ce supravietuiau si lasau urmasi. De exemplu, oamenii care isi aparau teritoriul, aveau grija de copii si cautau dominarea, aveau o probabilitatea mai mare de a se reproduce decat oamenii care nu faceau aceste lucruri, iar rezultatul era ca descendentii primilor aveau la randul lor aceste tendinte comportamentale. Desi nici un om de stiinta nu pune la indoiala teoria evolutionista, abordarea evolutionista a psihologiei a fost provocata in mai multe arii. Prima este ca teoreticienii evolutionisti par sa asume rapid ideea ca paternuri specifice de comportament - de exemplu, tendinta femeilor de a cauta parteneri cu bani, sau tendinta barbatilor de a-si ucide partenerele suspectate de infidelitate sunt direct determinate de mecanisme biologice. Cu toate aceste, nu a fost niciodata identificat specific vreun mecanism care permite determinarea genetica sau fiziologica a comportamentului. A doua sursa de controversa este focalizarea specifica a multor teoreticieni pe comportamentul sexual (atractie sexual, gelozie sexual, strategii de imperechere, viol). Pe de alta parte, reproducerea este un subiect important pentru teoria evolutionista din cauza relevantei evidente pentru domeniu. In acelasi timp, diviziunea traditional a muncii, resuselor si puterii intre sexe este un aspect fundamental in multe culturi, de accea multe din fenomenele abordate de teoreticienii evolutionsiti sunt susceptibile de explicatii culturale (Eagly & Wood 1999). A treia sursa de controversa este ambitia psihologiei evolutioniste de a explica in termenii sai toate comportamentele umane.

VI. TEORII EXPLICITE ALE PERSONALITATII

La nivel stiintific, teoria reprezinta ansamblul elementelor cognitive si reprezentarea relatiilor dintre aceste elemente, modul de organizare a informatiilor cu privire la modul de functionare a personalitatii. Teoriile stiintifice abordeaza personalitatea in maniera riguroasa bazandu-se pe metode si tehnici care impun rigoarea experimentala in studiul personalitatii (Dumitru, 2001). Putem considera fiecare teorie in termenii diferitelor caracteristici cum ar fi ipotezele, cercetarea si aplicabilitatea (Eysenck 1991, apud. Furnham si Heaven 1999). O teorie buna a personalitatii trebuie sa includa o afirmare clara a datelor pe care incearca sa le explice; utilizarea unor concepte clare, bine-definite si utile care sunt suficient de discriminatoare pentru a oferi o descriere adecvata. Pe de alta parte, e nevoie de o examinare a calitatii, cantitatii si coerentei cercetarilor experimentale realizate pentru teoria respectiva. Testarea teoriilor este de o relevanta majora pentru dezvoltarea psihologiei personalitatii ca stiinta. Furnham si Heaven (1999) considerau ca scopul psihologiei personalitatii este de a intelege (a descrie si explica) individualitatea. Felul in care teoreticienii definesc personalitatea variaza in functie de tipul de comportament considerat a fi relevant pentru studiul fiintei umane si constructele folosite pentru a descrie si conceptualiza acel comportament. Teoriile pot fi evaluate dupa numeroase criterii. De exemplu, Hall si al. (1985 cf. Furnham si Heaven 1999) a selectat 9 dimensiuni de diferentiere ale teoriilor explicite: 1. Daca comportamentul uman este controlat de procese constiente sau de procese inconstiente 2. Daca ceea ce este cel mai important este procesul invatarii (cum poate fi modificat comportamentul) sau rezultatele (structura)

3. Daca comportamentul uman este determinat in mod esential de factori genetici sau de factori de mediu 4. Daca cheia intelegerii comportamentului curent al unei persoane se afla in trecut (copilarie) sau in prezent (trecutul imediat) 5. Daca oamenii pot fi mai bine intelesi in termenii unui intreg orgaic sau analitic, in termenii unor unitati mai mici, discrete de comportament 6. Daca comportamentul este conceput ca un produs al persoanei (interior) sau al situatiei si mediului extern 7. Daca comportamentul persoanei este considerat a fi orientat spre scop sau poate fi explicat doar in termenii evenimentelor anterioare 8. Daca comportamentul este determinat de cateva motive (innascute) interioare sau de motivatii dobandite 9. Daca studiaza normalitatea prin raportare la anormalitate sau daca normalitatea este cantitativ si calitativ diferita Ewen (1993, cf. Furnham si Heaven 1999) incearca sa clasifice multi teoreticieni clasici ai personalitatii in functie de un set de dimensiuni, pe care le considera in mod particular relevante: Natura de baza a fiintelor umane masura in care natura umana este ereditar maligna sau benigna. Freud se pozitioneaza la polul malign, prin accentul pus pe implusurile innascute incestuos si destructiv, in timp ce Rogers este un autor tipic pentru perspectiva optimista. Reducerea impulsurilor (drive reduction) masura in care toate motivatiile pot fi explicate in termenii reducerii instinctelor (satisfacerea lor). Freud si Cattell credeau ca baza intregii motivatii umane este reducerea impulsurilor. Maslow si Allport considerau ca notiuni precum mentinerea si cresterea unei tensiuni placute trebuie incluse. Dinamica naturii umane masura in care toate comportamentele sunt determinate de cauze anterioare (cauzalitate), sau in termenii scopului si obiectivelor pe care oamenii si le stabilesc pentru ei insisi (teleologie). Freud si Skinner se localizeaza pe pozitia cauzalitatii, in timp ce

Allport si Kelly, pe cea teleologica. Importanta motivelor inconstiente masura in care cunoasterea sinelui adevarat este dificil de obtinut. Pentru toti freudienii, importanta inconstientului poate si supraestimata, in timp ce pentru toti behavioristii, cum ar fi Skinner si Bandura, acest lucru este mai putin important. Masura in care conceptele structurale si conflictele intr-psihice sunt importante. Freud si Cattell credeau ca ambele sunt importante, in timp ce Bandura si Adler le considerau pe ambele neimportante. Importanta anxietatii si mecanismelor de aparare. In aceasta privinta, unii freudieni (Freud, Horney si Sullivan) se afla la polul extrem (inalt), in timp ce altii (Adler) se situeaza la polul opus. Dezvoltarea personalitatii importanta evenimentelor din copilarie. Freud le considera foarte importante iar Allport, teoreticianul trasaturilor, foarte putin. Asemeni oricarei teorii stiintifice si teoriile personalitatii trebuie evaluate dupa anumite criterii precum (Hjelle and Ziegler, 1981, cf. Furnham si Heaven 1999):

verificabilitatea o teorie este cu atat mai valoroasa cu cat conceptele folosite au fost verificate in investigatii independente. O teorie este buna daca se verifica in cat mai multe si mai diverse cazuri si daca aceste verificari determina modificarea teoriei, atunci cand este necesar

valoarea euristica masura in care o teorie stimuleaza cercetarea, aceasta din urma conferindu-I un support empiric sufficient de relevant

consitenta interna coerenta si caracterul necontradictoriu al sustinerilor sale economicitatea numarul de concepte explicative pe care le propune. Cu cat o teorie utilizeaza mai putine concepte pentru a explica o gama larga de fapte cu atat ea este mai buna.

comprehensivitatea se refera la numarul si diversitatea fenomenelor explicate. O teorie este cu atat mai comprehensive cu cat explica mai multe aspecte ale comportamentului favorizand exactitatea si precizia explicatiilor.

semnificatia functionala masura in care teoria ii ajuta pe oameni sa inteleaga comportamentele cotidiene sis a se cunoasca pe ei insisi sip e altii.

In functie de aceste sase criterii, teoriile personalitatii sunt evaluate diferit (Hjelle, A.L., Ziegler, J.D., apud. Dumitru, 2001): Criterii de evaluare Scazuta a teoriilor personalitatii Verificabilitatea Freud, Adler, Allport Valoarea euristica Erikson, Allport, Adler, Murray Freud, Skinner, Maslow, Murray, Kelly Erikson, Skinner, Rogers Bandura, Moderata Ridicata

Kelly, Maslow Consistenta interna Freud, Allport

Bandura, Rogers Adler, Murray, Bandura, Maslow, Rogers, Kelly,

Skinner, Erikson Intelegerea comportamentului Bandura, Erikson, Murray, Maslow, Freud, Adler Rogers, Allport,

Skinner, Kelly Semnificatia functionala Murray, Kelly Allport, Adler, Bandura Erikson, Freud, Rogers,

Maslow, Skinner

In acord cu unii autori (Hjelle, Ziegler, 1981, apud. Dumitru, 2001) se considera ca una dintre cauzele fundamentale ale multitudinii de teorii si conceptii privind personalitatea rezida in prezumtiile de baza asupra naturii umane. Aceste prezumtii reprezinta descrieri ale personalitatii situate pe un continuum bipolar in care se pozitioneaza orice teorie a personalitatii si care cuprind urmatoarele aspecte:

Libertate determinism: comportamentul persoanei este expresia libertatii de gandire si actiune a acestuia sau este cauzat de actiunea unor factori externi, neexistand astfel, libertatea de manifestare a individului? Rationalitate irationalitate: omul actioneaza rational sau faptele sale sunt determinate si directionate de forte irationale? Holism elementarism: comportamentul uman este expresia manifestarilor personalitatii ca intreg sau a unor elemente (aspecte, laturi) particulare, independente de mediu? Factori constitutionali factori de mediu: ce rol au factorii ereditari si respective, factorii de mediu in explicarea naturii umane si a comportamentului unei persoane? Schimbare uniformitate: in ce masura personalitatea se schimba, se restructureaza pe parcursul existentei sale sau se complace intr-un conservatorism, se manifesta conformist si chiar obedient? Subiectivitate obiectivitate: existenta umana este influentata, in buna masura, de factori obiectivi, externi sau de factori subiectivi, interni? Stimulare interna stimulare externa: cauzele reale ale actiunilor umane se afla in interior, sunt generate de stimuli interni sau in exterior, sunt stimulate de stimulari externe? Homeostazie heterostazie: sunt oamenii motivate pentru reducerea tensiunii interne sau realizarea unei stari de echilibru, sau actiunile lor sunt directionate spre evolutie, dezvoltare, autoactualizare si realizarea de sine? Cognoscibilitate incognoscibilitate: poate fi natura umana cunoscuta in mod stiintific sau ea ramane, in mare parte o enigma, un mister? Pozitia teoreticienilor personalitatii fata de prezumtiile de baza asupra naturii umane (dupa Hjlelle, si Ziegler, 1981, apud. Dumitru, 2001): Caracteristici de Puternic Moderat Slab baza Libertate determinism Adler, Maslow, Allport Bandura, Kelly Erikson Freud. Skinner, Mediu Slab Moderat Puternic

Rogers Rationalitate irationalitate Maslow, Rogers, Bandura, Allport, Murray, Kelly Holism elementarism Adler, Maslow, Rogers, Erikson Factori constitutionali factori de mediu Schimbare uniformitate Maslow, Skinner, Rogers, Erikson, Bandura Subiectivitate obiectivitate Adler, Maslow, Rogers, Kelly Stimulare interna Adler, externa stimulare Maslow, Allport< Rogers Homeostazie heterostazie: Freud, Murray Erikson Freud, Murray, Erikson Bandura Murray Allport Bandura Erikson Allport, Kelly, Murray, Freud Rogers, Freud, Kelly Maslow Adler, Allport, Murray Allport Murray, Kelly Bandura Adler, Erikson

Murray Freud

Skinner

Skinner, Bandura, Erikson Adler, Freud

Skinner

Skinner

Adler, Maslow, Allport,

Rogers Cognoscibilitate incognoscibilitate Freud, Skinner, Bandura Allport, Erikson Murray Adler, Maslow, Rogers, Kelly Astazi este larg recunoscut faptul ca, in studiul personalitatii, nu exista o singura paradigma ci mai multe, este vorba, mai degraba, de un ansamblu de conceptii teoretice putandu-se vorbi despre un eclectism conceptual si metodologic. Spiritul modern si post modern in studiul personalitatii isi propune trecerea de la speculatiile despre natura umana la instituirea unor concepte operationalizabile si posibil de studiat empiric. Numarul mare de teorii ale personalitatii ridica problema evaluarii lor si, in functie de aceasta, optiunea pentru o paradigma teoreticometodologica mai larg acceptata (Dumitru, 2001). Furnham si Heaven (1999) considera ca din perspectiva anilor 80, exista cateva arii care merita dezvoltate si care constituie noi frontiere in cercetarea personalitatii. Una dintre acestea a constituit studiul proceselor cognitive relationate cu personalitatea si care au revolutionat psihologia de la psihologia sociala si clinica la fiziologica. Astfel, un domeniu relativ nou in psihologia personalitatii il constituie studiul teoriilor implicite ale personalitatii.

TEORII IMPLICITE ALE PERSONALITATII 1. Definitie si caracteristici Teoriile implicite (comune, empirice, la nivelul bunului simt) sunt teorii ce concentreaza opiniile, parerile, credintele si convingerile oamenilor obisnuiti cu privire la personalitatea si comportamentul lor. Conceptul de teorie implicita a personalitatii se refera la credintele nestiintifice cotidiene pe care oamenii le au cu privire la personalitate (Cloninger, 1993, apud. Wang 1997). In acest sens, termenul de teorie are alt sens decat cel oferit de stiinta. Se numeste teorie implicita (cf. Zlate 1999) pentru ca: trasaturile categoriale ale unei persoane sunt inferate de asteptarile omului

omul nu poate explica aceste trasaturi contine intuitii valoroase pentru explicarea personalitatii dar care nu pot fi introduse intr-o teorie explicita

Teoriile implicite ale personalitatii permit oamenilor sa realizeze inferente sociale bazate pe o cantitate limitata de informatii despre ceilalti si despre sine (Bruner & Tagiuri, 1954; Schneider, 1973, apud. Wang 1997). Odata cu ascendenta psihologiei sociale in anii 1960, notiunea de teorie implicita a personalitatii a fost un subiect de interes pentru cercetatorii din domeniul cognitivsocial (Schneider, 1973, apud. Wang 1997). De exemplu, notiunea de teorie implicita a personalitatii este evocata pentru a explica doua fenomene ubicue: tendinta generala in rationamente orientate catre ceilalti (ax. Stereotipia si prejudecata) si diferentele individuale in perceptia personala (ex. Formarea primei impresii - impression formation). Semnificatia teoriilor implicite (cf. Zlate 1999): Permit diagnosticarea posibilitatilor de armonizare a relatiilor interpersonale. Postulate: a) 2 oameni aflati in acord asupra unor puncte exterioare sau a relatiilor dintre ei, se pot intalni (foarte probabil), pot sa-si armonizeze relatiile interspersonale; b) doi oameni aflati in dezacord asupra aspectelor importante exterioare relatiei, nu se pot armoniza. Permit intelegerea determinismului individual, a cauzalitatii conduitelor. Aceasta cauzalitate poate fi: a) endogena (in interior): ex. Se comporta asa pentru ca e agresiv; b) exogena (inafara persoanei, in relatii.). In ambele cazuri este vorba despre inferente cauzale pe care le facem cu privire la comportament (aceste constatari au stat la baza teoriei atribuirii cauzale din psihologia sociala) Permit intelegerea asociatiilor, intalnirilor unor trasaturi sau a excluderii lor pe baza carora putem explica comportamentul cuiva, putem ajunge la elaborarea unei adevarate caracterologii. (stau la baza perceptiei sociale). In 1984, L. Beauvois (cf. Zlate, 1999) arata ca teoria implicita a personatitatii este un sistem ce implica 3 aspecte: repertoriul de trasaturi utilizate pentru descriere

relatiile intre trasaturi o structura subiacenta pe care relatiile le intretin in societate

In anii 90, Perwin (cf. Zlate, 1999) in cartea sa Psihologia personalitatii enumera inventarul catorva probleme luate in considerare de cercetatorii acestor teorii implicite ale personalitatii: 1. Stabilirea dimensiunilor generale dupa care sunt observati oamenii extrase din formulari cotidiene. Autorul descrie trei categorii: evaluativa (bun/rau); actionala (activ/pasiv) si potentiala (puternic/slab) 2. Stabilirea caracteristicilor si comportamentelor specifice care definesc apartenenta oamenilor la o categorie 3. Investigatii cu privire la nivelul categoriilor utilizate. Propune trei niveluri: bazal (constituit din reactii), mediu (trasaturi) si abstract (tipuri). 4. Stabilirea acelor persoane care constituie prototipul pentru o anumita categorie de trasaturi 5. Cercetari cu privire la existenta oamenilor ce nu pot fi incadrati intr-o anumita categorie, ei facand parte din zona de intersectie a categoriilor. 6. Sa raspunda la intrebarea In ce masura oamenii care incadreaza o persoana intr-o categorie sunt pregatite, dispuse sa-I observe, accepte comportamentele care contrazic categoria in care este incadrat?

2. Scurt istoric al teoriilor implicite ale personalitatii Conceptul de teorie implicita a fost lansat in 1954 de doi autori americani Bruner si Tagiuri (psihologie sociala). Ei desemnau prin acest termen faptul ca oamenii, in perceptiile pe care le au, in imaginea pe care si-o formeaza unii despre altii, presupun existenta unor relatii intre trasaturi si considera ca o serie de trasaturi au tendinta de a se asocia, pe cand altele sunt excluse (ex. Cand spunem despre o persoana ca este retrasa, ne asteptam sa fie timida, nu si agresiva). Teoria

implicita este teoria pe care omul o face asupra covariantei dintre trasaturile ce descriu propria personalitate sau pe cea a altora. In 1955, Cronbach (cf. Zlate 1999) a propus o explicatie mai sofisticata; el a considerat ca oamenii au, nu numai o teorie asupra raporturilor pe care trasaturile le au unele cu altele, ci ei dispun si de reprezentarea tendintei medii fata de o anumita trasatura. Dar aceasta explicatie nu ia in consideratie variatiile foarte mari care apar in cadrul aceleiasi trasaturi. Desi se accepta faptul ca notiunea de teorie implicita a personalitatii a fost introdusa de Bruner si Tagiuri, ideea a aparut cu mai mult timp inainte. Jones (1977) enumera cativa precursori ai conceptului de teorie implicita. Astfel, Newcomb (1931, cf. Jones 1977) si Guilford (1936, 1954, cf. Jones 1977) au descris tendinta oamenilor de a uni (lega) informatiile si au considerat asta o indicatie a faptului ca oamenii chiar au conceptii despre ce caracteristici merg impreuna in altii. Autorii au considerat aceste conceptii ca pe o sursa de erori in judecatile despre oameni (eroare logica de judecata). Chiar inainte de acesti autori, Thorndike (1920) a descris efectul Halo (tendinta de a judeca personalitatea altora in lumina unei impresii generale create de om bun/om rau). Koltuv observa ca s-a trecut gradat spre studierea acestor artefacte ca posibili indici ai organizarii cognitive. Studiile lui Asch despre formarea impresiei au constituit un reambul al abordarii social cognitive. In lucrarile sale, el a intrevazut importanta procesarilor directe ale informatiei, existenta teoriilor implicite ale personalitatii, precum si perceptia bazata pe exemplare si prototipuri. Totusi, accentul pe care Asch l-a pus pe experienta perceptuala imediata, pe izomorfismul dintre proprietatile obiectului extern si experienta fenomenologica a acestui obiect, precum si perspectiva sa holistica si dinamica, se intretaie cu tendinta principala din cadrul cercetarii social-cognitive. Corneille, Leyens (1999) analizeaza intr-un articol stiintific lucrarile lui Asch si impactul acestora asupra dezvoltarii cognitiei sociale. Astfel, conform celor doi autori, Asch a fost influentat de orientarea gestaltista, mai ales de unul dintre reprezentatii sai Wertheimer care a descoperit ca exista o independenta relativa a experientei fenomenologice (perceptia) de substratul senzorial. In mod specific, un eveniment perceptual era structurat intr-o asemenea maniera incat includea o calitate care nu apartinea stimulului: o serie de imagini independente fiind percepute ca o imagine

unica dezvoltata in context. Aceasta observatie ridicata si dezvoltata de Wertheimer (1912) in cartea sa Studii experimentale asupra perceptiei miscarii a avut in influenta profunda si constanta asupra lui Asch. Corneille, Leyens (1999) demostreaza impactul lui Wertheimer asupra lucrarilor lui Asch, printr-un citat din cartea sa Psihologia Sociala: Obiectul fenomenologic are adesea proprietati pe care obiectul real nu le are sau ii lipsesc calitati prezente in obiectul real. De aceea este necesar sa intelegem cum perceptiile noastre ajung sa difere uneori de proprietatile pe care obiectele le au, dar si in ce masura perceptiile noastre sunt veridice sau in corespondenta cu obiectele reale. Studiind lucrarile lui Asch, autorii au subliniat ideea ca, desi acesta a atras atentia asupra diferentelor mari dintre obiectul extern si exprienta lui fenomenologica, el a presupus obiectivitatea experientei. Cu alte cuvinte, preocuparea majora a lui Asch a fost nu de a accentua inexactitatea experientei fenomenologice, ci de a oferi o intelegere a felului in care aceasta experienta este organizata pentru a se potrivi obiectului extern. Studiile sale au oferit argumente pentru ceea ce se numeste tendinta perceptuala (perceptual biases). Cu toate acestea, Asch nu a utilizat aceste argumente pentru a sugera inexactitatea celui ce percepe, ci, mai degraba, s-a focalizat pe felul in care impresia se organizeaza (adica, pe felul in care obiectul extern este (re)construit in experienta fenomenologica. Aceasta preocupare pentru structura experientei fenomenologice a constituit esenta intrebarilor lui Asch (1952, apud. Corneille, Leyens, 1999): Evenimentele psihologice au o structura proprie iar descrierea acestei structuri, dependenta lor de conditiile corticale si de mediu devine o problema centrala. Asch (1952, apud. Corneille, Leyens, 1999) a insistat pe faptul ca investigatia nu se opreste odata cu examinarea experientei noastre. Aceasta face parte dintr-o sarcina mai larga, aceea de a stabili conditiile obiective care produc experienta data. Aceasta insistenta a lui Asch pe obiectele externe l-a condus sa considere stimulul social ca pe orice alt stimul fizic. Stimulii sociali pe care Asch i-a folosit in studiile sale nu erau radical diferiti de cei fizici (erau total nonreactivi), de aceea era rezonabil sa se astepte ca aceleasi reguli de organizare perceptuala sa se aplice ambelor categorii de stimuli. Daca luam in mod serios in considerare faptul ca noi percepem obiectele si evenimentele conform unor principii definite de organizare, nu trebuie sa fim surprinsi daca aceste principii joaca un rol si in momentul cand noi observam persoanele si actiunile acestora (1952, p.151, apud. Corneille, Leyens, 1999). Aceasta viziune nu inseamna ca oamenii sunt perceputi ca lucruri (obiecte), ci ca vor fi, daca contextul perceptiei prezinta proprietati structurale similare. Iar studiile lui Asch sugereaza exact acest lucru.

Studiile lui Asch (1946) asupra perceptiei persoanei ofera un exemplu bun al acestei ilustrari. Intrebarea de inceput a lui Asch a fost: Dat fiind faptul ca oamenii poseda un numar mare de caracteristici, cum reusesc indivizii sa-si formeze o conceptie unuficata asupra lor?. Asch a sugerat trei posibile explicatii ale acestei impresii unificate. Conform primei explicatii, impresia despre cineva ar corespunde sumei trasaturilor de personalitate individuale pe care persoana le are. A doua explicatie pleaca de la idea ca un alt factor, impresia generala, este adaugata sumei diverselor trasaturi. Acest factor aditional este conceput ca o forta afectiva posedand o directie in plus sau in minus, care schimba evaluarea mai multor trasaturi in directia sa. (Asch, 1946 , p. 259 apud. Corneille, Leyens, 1999). Conform celei de-a treia explicatii, trasaturile sunt percepute in relatie unele cu celelalte, intr-o pozitie adecvata in interiorul personalitatii. (Asch, 1946 , p. 259 apud. Corneille, Leyens, 1999). Asch a insistat pe ideea intregului pe care il constituie o persoana, bazandu-se pe faptul ca noi nu ne formam o impresie a unei jumatati de persoane. Cand o persoana isi formeaza o impresie despre cineva ea nu vede persoana ca o simpla suma de caracteristici, ci interpreteaza fiecare caracteristica a personalitatii in lumina a tot ceea ce stie despre persoana respectiva (vede intregul, nu partea). Se prezuma ca aceasta abilitate se datoreaza caracterului structurat al impresiei(Asch, 1946, apud. Corneille, Leyens, 1999). Asch (1946) a recunoscut ca impresiile despre oameni nu sunt intotdeauna clare: (viziunii noastre despre persoane) ii lipseste precizia unei teoreme matematiceAcest lucru se explica partial prin faptul ca persoana se afla intr-o schimbare constanta (apud. Corneille, Leyens, 1999). Solutia isomorfica a lui Asch este mai aproape de cercetarile lui Uleman si colegii (Uleman, Newman, & Moscowitz, 1996; Winter & Uleman, 1984, apud. Corneille, Leyens, 1999) asupra inferentelor personale spontane. Acesti autori au aratat in mod convingator ca oamenii inteleg si-si amintesc comportamentele date in termenii caracteristicilor dispozitionale ale actorilor. Unii critici (e.g., Bassili, 1989; Claeys, 1990) au argumentat faptul ca oamenii nu infereaza in mod spontan dispozitii personale (ex.violent) ci isi amintesc categoria actiunii respective (ex.a lovi pe cineva). Pentru Asch, o persoana caracterizeaza actorul in acelasi timp cu actiunea. Un alt aspect specific al abordarii lui Asch consta in insistenta sa asupra dinamicii perceptiei sociale. Pentru el, sensul unui stimul nu este fix ci depinde de calitatile campului inconjurator. In acest aspect Asch se apropie din nou gandirea lui Wertheimer (1938): "Este adevarat oare ca un stimul determina intotdeauna aceeasi senzatie? Poate ca conditiile prelevate vor determina prin ele insele efectul stimularii (p. 5). Aceasta pozitie teoretica a fost importanta

pentru ceea ce mai tarziu s-a numit teoria implicita a personalitatii si a fost propusa pentru a explica de ce anumite trasaturi sunt centrale in organizarea perceptiei in timp ce altele nu contribuie la aceasta organizare. Accentul timpuriu pe structura rationamentelor demonstreaza in mod clar intuitia lui Asch asupra conceptului de teorie implicita a personalitatii. In studiul sau clasic, Asch a dat o lista cu urmatoarele trasaturi inteligent, abil, muncitor, determinat, practic, si precaut (fara perechea clasica cald-rece) si a observat ca rezultatul grupului s-a situat intre variatiile cald si rece dar ca aceasta medie era un artefact pentru ca existau diferente individuale importante. In fapt, unii oameni au vazut persoana in mod negativ si altii au vazut-o pozitiv. Asch (1946) a afirmat in mod explicit ca este interesant ca omisiunea unui termen din lista experimentala nu a functionat in totalitate ca o omisiune. In schimb, subiectii au inferat calitatea corespunzatoare fie in directia pozitiva, fie in cea negativa." (p. 266). Asch a realizat o multitudine de studii (devenite clasice); acestea au fost replicate in multiple variante. Astfel, Higgins si Rholes (1974, apud. Jones, 1977), analizand studiile lui Asch, adresau urmatoarea intrebare: De ce oamenii au expectante diferite fata de o persoana inteligenta-rece decat fata de o persoana inteligenta-calda? Autorii inainteaza idea ca aceste expectante sunt in functie de 3 aspecte: a) sensurile concrete literale ale cuvintelor intelligent/rece; b) cunoasterea legaturilor gramaticale; c) experienta trecuta cu oameni care pot fi descrisi ca fiind inteligenti/reci. Wishner (1960, apud. Jones, 1977) a replicat studiile lui Asch si a fost preocupat de intrebarea: Ce caracteristici de personalitate sunt centrale si care sunt periferice in formarea impresiei generala? (rece/cald; politicos/nepoliticos). Concluzia autorului: O trasatura este centrala pentru acele trasaturi care coreleaza cu ea si periferica pentru acelea care nu coreleaza. Cel mai important aspect al analizei lui Wishner este acela ca a oferit un model de lucru pentru teoriile implicite o simpla matrice de corelatii intre trasaturi pe care omul o poarta cu sine si prin care citeste realitatea. Norman (1963, apud. Jones, 1977) a realizat experimente bazate pe peer-ratings si a obtinut 5 factori care par a conta pentru variatiile de comportament ale oamenilor (extraversie, agreabilitate, constiinciozitate, stabilitate emotionala, cultura). Concluzia sa este ca oamenii utilizeaza aceeasi factori si pentru persoanele cunoscute si pentru cele necunoscute.

Studiile lui Passini, Norman (1966, apud. Jones, 1977) si Aackel (1969, apud. Jones, 1977) au rafinat modelul teoriilor implicite in doua aspecte: o teorie implicita nu este o simpla si intamplatoare matrice de corelatii intre trasaturi, ci este o matrice care are o structura interioara de factori; aceasta structura interioara poate fi extrasa si facuta explicita (prin analiza factoriala). Rosenberg (1968, apud. Jones, 1977) a utilizat scalarea multidimensionala pentru a obtine reprezentari geometrice ale relatiilor dintre trasaturi (64). Subiectii puneau trasaturile in categorii si se numara de cate ori oricare doua trasaturi erau puse in aceeasi categorie. Asumptia era ca, cu cat mai des oricare doua trasaturi apareau impreuna, cu atat mai mult se percep a fi mai relationate. Autorul a descoperit ca o singura configuratie bidimensionala (good/bad social si good/bad intellectual) conteaza in variatiile trasaturilor. Zanna si Hamilton (1972, apud. Jones, 1977): Centralitatea nu e proprietatea unei anumite trasaturi, ci o functie a relatiilor inferentiale din interiorul unui set de trasaturi. Scalarea multidimensionala a facut posibila descoperirea teoriilor implicite ale personalitatii, iar aceste teorii au fost utilizate pentru a explica rezultate lui Asch, mai ales cele referitoare la trasaturi centrale si periferice. Totusi, conceptia lui Asch este radical diferita de aceasta perspective. Pentru Asch (1946, apud. Corneille, Leyens, 1999): "calitati identice in structuri diferite pot inceta sa fie identice (p. 283); Rationamentele unei persoane asupra diferitelor caracteristici ale unei situatii nu sunt reactii atat de isolate si discrete la aceasta, ci mai degraba sunt parti care se determina mutual una pe cealaltao calitate cum ar fi atractivitatea fizica nu exista in sine, ci este o functie a altor calitati ale obiectului, cum ar fi forta intelectuala, etc. Aceste trasaturi nu exista pentru persoana ca elemente ale unui obiect, isolate una de cealalta. Ci, caracteristicile obiectului sunt interdependente pentru persoana, o schimbare la un moment dat inducand in mod necesar schimbari in alte aspectecalitatile unui obiect se determina reciproc. (p. 454) Pe scurt, Asch nu a fost de acord cu pozitia ca trasaturile isi pastreaza continutul chiar si atunci cand sunt conectate in sens statistic iar acest lucru reprezinta exact ceea ce face scalarea multidimensionala. Cohen (1961, apud. Jones, 1977) a fost preocupat de un singur aspect al formarii impresiilor: scopul pentru care impresia se formeaza. In acest sens a utilizat notiunile lui Zajonc(1960) de transmission tunning si reception tunning. Ipoteza de la care autorul a pornit

investigatiile este: in functie de acest tip de orientare, informatia este manevrata. Astfel: in transmission tunning, persoana asteapta sa comunica impresia celorlalti. De aceea, trebuie sa fie capabila sa formeze o impresie clara si precisa. Persoana va ignora inconsistentele pentru a forma o impresie definite. In reception tunning, individual se asteapta sa primeasca informatii, de aceea e mai probabil sa suspende judecata si astfel sa formeze o impresie mai putin precisa, clara. Ipotezele s-au confirmat. Osgood (1962, apud. Jones, 1977), Suci, Tanenbaum (1957, apud. Jones, 1977) descriu urmatoarele dimensiuni ale teoriilor implicite: a) dimensiunea evaluativa se refera la bun-rau, curat-murdar, frumos-urat, bun-crud b) dimensiunea de putere: hard-soft (moale-tare), masculine-feminin, sever-tolerant, puternic-slab, usor-greu c) dimensiunea actionala: rapid-lent, active-pasiv, excitabil-calm, impulsive-precaut. Kelly (1967, apud. Jones, 1977) a formulat patru criterii in formarea unei impresii valide: distinctivitatea (raspunde astfel in orice situatie); consistenta in timp; consistenta modalitatii (verbala si nonverbala); consensul (celelalte personae considera la fel). Secor si Backman (1964, apud. Jones, 1977) au identificat alte doua tipuri de inferente bazate pe analogie: a) generalizarea metaforica apare cand calitatile unui stimul sunt generalizate penru judecatile privind personalitatea (ex. Piele aspra=persoana aspra, necioplita); b) generalizarea functionala apare cand cel ce percepe face o inferenta pornind de la functiile unor attribute observate ale persoanei (ex. Buze subtiri, stranse=o persoana putin comunicativa). O intrebare care a preocupat cercetatorii domeniului teoriilor implicite a fost: Ce semne folosesc oamenii pentru a face inferente despre personalitatile altora? Din punct de vedere teoretic, raspunsul este ca orice aspect despre care se crede ca e relationat cu un aspect sau altul al personalitatii, poate servi ca semn. (ex. Imbracamintea, masina, muzica ascultata, felul de a merge, nivelul educatiei). Strich si Secord (1956, apud. Jones, 1977) au analizat trasaturile fiziologice care produc diferite inferente despre personalitate dar rezultatele au fost slabe. Posibila explicatie: o persoana

nu observa prcis trasaturi fiziologice individuale, ci, mai degraba, calitatea generala. (ex. atractivitatea) Dion, Berscheid, Walter (1972, apud. Jones, 1977) pleaca de la urmatoarea ipoteza: oamenii atribuie caracteristicile dezirabile de personalitate oamenilor considerati a fi atractivi. Oamenii se asteapta ca persoanele fizic atractive sa aiba vieti mai bune decat cei nonatractivi. Rezultatele au confirmat aceasta ipoteza. Multiple alte studii s-au facut in aceasta directie. Pheterson, Kiesler, Goldberg (1971, apud. Jones, 1977) au ajuns la concluzia ca subiectii studiului lor au utilizat ca semn sexul unui artist pentru a judeca competenta tehnica si viitorul artistic.

3. Studii stiintifice aplicative privind importanta cercetarii teoriilor implicite ale personalitatii Pot fi enumerate cateva domenii stiintifice in care au fost subliniate existenta si importanta teoriilor implicite ale personalitatii precum si necesitatea studierii acestora: a) Domeniul educatiei academice Teoreticienii personalitatii au studiat de mult timp credintele laice despre personalitate partial si pentru ca toti teoreticienii profesionisti sunt teoreticieni laici. Dupa cum a afirmat Monte (1977, apud. Anderson 1994), "barbatii si femeile care creeaza teorii ale personalitatii au teorii laice proprii privind personalitatea. In consecinta, o anumita parte a intelegerii caracterului uman de catre fiecare teoretician este o reflectie a ..auto-intelegerii (p. 171). Studiul teoriilor implicite ale personalitatii este in general omis datorita accentului traditional pus pe teoriile explicite, formale ale personalitatii (Anderson, Rosenfeld, & Cruikshank, 1994; Embree, 1986, apud. Wang 1997). Un alt motiv pentru aceasta nefericita omisiune a discutiilor academice despre teoriile implicite ale personalitatii este acela ca preconceptiilor laice despre personalitate le lipseste perspectiva, precizia si articularea pe care le au teoriile explicite ale personalitatii (Anderson et al., 1994; Embree, 1986, apud. Wang 1997). Dar, a nu lua in considerare rolul teoriilor implicite ale personalitatii ascunde faptul ca intotdeauna construirea si

validarea teoriilor explicite in stiintele sociale nu raman imune la influenta teoriilor implicite. Intradevar, conceptul de teorie implicita a personalitatii implica faptul de a aduce preconceptiile in studiul formal al personalitatii (Cloninger, 1993 , apud. Wang 1997). Credintele naive ale studentilor nu sunt teorii formale, dar ele detin aceleasi functii pe care teoriile formale le au pentru psihologii personalitatii (Heider, 1958 apud. Anderson 1994). De aceea, consideram ca este vital, pentru intelegerea si evaluarea teoriilor formale, ca studentii cursurilor de psihologia personalitatii sa fie constienti de propriile presupozitii despre personalitate. (Andreson, 1994). Mai mult, propriile teorii implicite stau la baza comportamentului social al studentilor si le pot afecta memoria si imaginea de sine (Ross, 1989, apud. Anderson 1994). De aceea, dezvoltand abilitatea studentilor de a examina si explica propriile convingeri pare a fi un obiectiv educational de valoare. Wang (1997) considera ca intelegerea de catre studenti a teoriilor explicite ale personalitatii va beneficia de aprecierea rolului propriilor teorii implicite. Din punct de vedere pedagogic, demonstrarea rolului teoriilor implicite in cadrul cursurilor academice, va ajuta studentii sa raspunda la o intrebare familiara Cum a ajuns acest teoretician (de ex. Freud) la ideile din teoria lui? Mai mult, facandu-si explicite teoriile implicite proprii, studentii vor intelege de ce manifesta o preferinta tipica pentru o anumita perspectiva teoretica fata de o alta. In acest sens, autorul realizeaza un studiu cu trei obiective. Primul este de a realiza o ancheta care sa demonstreze studentilor de la psihologie existenta propriilor teorii implicite. Al doilea obiectiv al studiului este de a evidentia legaturile dintre teoriile implicite individuale si preferinta studentului catre teoriile explicite ale personalitatii. Al treilea scop este de a evalua masura in care teoriile implicite se schimba pe masura ce studentii invata despre variatele teorii explicite ale personalitatii. Rezultatele cercetarii au demonstrat urmatoarele: studentii au preferinte clar definite pentru anumite teorii explicite ale personalitatii; preferinta studentilor pentru o anumita teorie explicita a personalitatii se relationeaza cu raspunsurile lor la scala TIP (scala teoriilor implicite ale personalitatii); comparatia scorurilor din saptamana 1 cu cele din saptamana 16 a relevant faptul ca teoria implicita individuala asupra personalitatii este rezistenta la schimbare. Din punct de vedere pedagogic, aceste rezultate demonstreaza rolul teoriilor implicite ale personalitatii in construirea si validarea teoriilor explicite ale personalitatii.

Wang (1997) concluzioneaza studiul sau citand cateva observatii ale unor autori ai domeniului psihologiei personalitatii: In ciuda faptului ca teoriile implicite ale personalitatii pot influenta perceptia personala, inferenta sociala, comportamentul interpersonal, indivizii sunt rar capabili sa le analizeze in detaliu si sa le ia in considerare la nivel cognitiv ca baza pentru evaluarile si deciziile lor. (Kalliopuska, 1985, apud. Wang 1997). De exemplu, studentii care prefera abordarea personalitatii din perspective trasaturilor fac asta pentru ca se potriveste mai mult cu propria teorie implicita a personalitatii decat alte teorii explicite (Embree, 1986 apud. Wang 1997). Pe scurt, teoriile care vor fi in general crezute, pe langa faptul ca ne ofera o baza pentru experienta noastra sensibilasunt de asemenea cele care ne satisfac urgent nevoile active, estetice, emotionale. (James, 1890 / 1983, apud. Wang 1997). Anderson (1994) considera ca preconceptiile despre personalitate ale studentilor interfereaza cu evaluarea teoriilor formale ale personalitatii si sunt in general ignorate de profesori. El a realizat un exercitiu care cere studentilor sa critice convingerile lor despre personalitate ca si cum acestea ar constitui teorii formale ale personalitatii. Studentii au considerat sarcina dificila dar provocatoare si valoroasa datorita insightului oferit catre teoriile formale si propriile credinte. Exercitiul determina invatarea activa datorita implicarii directe a studentilor in dificultatile construirii unei teorii. Studentii relationeaza teoriile formale invatate cu cadrul existent al propriilor teorii. Anderson considera ca acest exercitiu de auto-referinta imbunatateste memorarea teoriilor formale. Psihologii cognitivisti sustin faptul ca cunoasterea noastra este organizata in scheme cognitive (schemata) care faciliteaza procesarea informatiei despre sine si ceilalti. Imaginea de sine este astfel una dintre aceste scheme (Markus, 1977, apud. Andreson 1994). Greenwald (1980 apud. Andreson 1994) si altii au aratat faptul ca cu cat informatia este mai relevanta pentru sine cu atat este mai bine reamintita, iar Kuiper si Rogers (1979 apud. Andreson 1994) au descoperit ca memorarea trasaturilor altor persoane este facilitata atunci cand acestea sunt legate de propria imagine de sine. In acord cu aceste idei, Dobbins si al. (apud. Liddle 1997) au concluzionat ca acele comportamente care sunt consistente cu teoriile implicite ale respondentilor au o probabilitate mai mare sa fie retinute, reamintite decat comportamentele care sunt inconsistente cu conceptualizarile pre-existente ale participantilor (p. 550).

b) Domeniul psihopatologiei Conform afirmatiilor lui Barkley (2000), studiul tratamentului multimodal al ADHD (MTA Study) constituie un punct de reper in istoria cercetarilor psihopatologiei infantile, fiind cel mai mare studiu singular de acest fel facut vreodata. Dar, construirea componentelor tratamentului nu a fost ghidatata de nici o teorie explicita a ADHD, bazandu-se in schimb pe teoriile implicite asociate cu aceste tratamente, cum ar fi aceea ca simptomele ADHD apar datorita invatarii defectuoase si contingentelor improprii ale intaririi. c) Domeniul psihologiei dezvoltarii Anumiti cercetatori din psihologia dezvoltarii (de exemplu, Gopnik & Meltzoff, 1997; Wellman, 1990, apud. Schumaker si Ward 2001) au argumentat ca intelegerea si explicatia sunt influentate de teoriile implicite pe care oamenii le detin. Schumaker si Ward (2001) au realizat o cercetare ale carei rezultate sugereaza faptul ca, dintr-un stadiu de viata timpuriu, cunoasterea este organizata in teorii care faciliteaza intelegerea lumii. Aceste teorii abiliteaza indivizii sa explice si sa inteleaga aspecte cognitive proprii, ale mediului lor social sau ale comportamentului, si de aceea pot face predictii despre evenimentele viitoare. Aceste predictii iau forma tipica a expectantelor si ajuta oamenii sa-si controleze vietile. De asemenea, teoriile constrang felul inferentelor pe care indivizii le fac despre stari nevazute sau care se afla la baza altor stari. Mecanismul de baza care determina functionarea psihologica este unul de tipul convingere-dorinta (belief-desire). Atat convingerile cat si dorintele se refera la grupuri asociate de stari mentale, credintele fiind intelese in sens larg ca incluzand cunoasterea, convingerile, supozitiile, ideile si opiniile, iar dorintele fiind intelese in sens larg ca incluzand toate atitudinile pro si contra, cum ar fi nevoile, preferintele, scopurile, obligatiile, valorile, trebuintele si pasiunile (Wellman, 1990 apud. Schumaker si Ward 2001). Impreuna, credintele si dorintele conduc la actiune si formeaza cadrul in care comportamentul celorlalti oameni este interpretat (Wellman, 1990 apud. Schumaker si Ward 2001). Culturile si subculturile diferite pot varia in privinta rolului pe care il atribuie starilor mentale care genereaza actiuni si in privinta tipului de stari mentale favorizate in anumite contexte si domenii. Indivizii invata ca mintea interpreteaza situatii si ca oamenii isi pot reprezenta in mod diferit acelasi eveniment. Asta inseamna ca mintea construieste si interpreteaza in mod activ

informatia mai degraba decat sa copieze pasiv evenimentele in lume. De aceea, oamenii nu au acces direct la realitate ci construiesc realitatea mental. Aceasta constructie ghideaza actiunile lor si interpretarile actiunilor celorlalti. Acest lucru se intampla chiar si atunci cand realitatea este prost reprezentata. Un aspect esential studiat de psihologia dezvoltarii este relatia dintre experientele timpurii si formarea teoriilor implicite la copii. Teoriile dezvoltate de copii sunt maleabile si sunt in mod clar afectate de experientele lor. Keenan si Ward (in press, apud. Schumaker si Ward 2001) sugereaza faptul ca exista mai multe modalitati prin care dezvoltarea teoriilor implicite de catre copii are impact asupra problemelor de comportament. De exemplu, copiii pot dezvolta teorii deviante, ce reflecta un accent incontestabile pe continuturi precum agresivitatea sau sexualitatea. Happ si Frith (1996 apud. Schumaker si Ward 2001) au demonstrat ca acei copii care au avut in familie, in anii de formare a personalitatii lor, o istorie de agresivitate si violenta ca teorie implicita, dezvolta o teorie implicita ce include un rol proeminent acordat interactiunilor agresive. Keenan si Ward sugereaza de asemenea faptul ca intarzierile in achizitionarea unei teorii implicite privind lumea si viata, pot actiona ca factor de risc ce poate determina intrarea pe o cale de dezvoltare care conduce la aparitia unor probleme serioase in interactiunile umane. Cercetarile privind diferentele individuale in dezvoltarea unei teorii implicite despre lume si viata demonstreaza ca diferentele intre factorii timpurii (cum ar fi securitatea atasamentului intre copilul mic si persoanele care il ingrijesc) sunt asociate cu rata achizitiei teoriei implicite (Meins, Fernyhough, Russell, & Clark-Carter, 1998 apud. Schumaker si Ward 2001). Teoriile deviante si intarzierile in achizitia unei teorii implicte pot rezulta in dificultatea de a intelege actiunile celorlalti oameni si, in consecinta, pot determina esecul in a raspunde adecvat la situatiile sociale diferite. Pe scurt, experienta unor relatii timpurii de proasta calitate are un impact asupra dezvoltarii teoriilor implicite adaptative si, in ultima instanta, determina alienarea sociala si cresterea distresului. De exemplu, Ward, Hudson, & Marshall (1996 apud. Schumaker si Ward 2001) au studiat agresorii sexual si au descoperit faptul ca acestia provin din medii familiale tulburate si traiesc niveluri inalte de atasament insecurazant. De aceea, teoria conform careia violatorii dezvolta teorii implicite deviante sau inregistreaza intarzieri in achizitia teoriilor implicte, este foarte plauzibila. In schimb, agresorii sexual pot trai niveluri inalte de stres interpersonal si respingere sociala.

Modele culturale si norme sociale diferite au un impact asupra mediilor timpurii de invatare ale copiilor si influenteaza modul cum acestia interpreteaza si inteleg lumea. Dupa cum sugera Bronfenbrenner (1979, 1986 apud. Schumaker si Ward 2001), influentele culturale pot actiona pe niveluri multiple asupra copiilor, de la nivelul influentelor familiale la nivelul celor culturale, asa cum se transmit ele prin media si alte institutii. Conform analizei lui Schumaker si Ward (2001), o istorie de violenta are potentialul de a determina teorii distorsionate despre ceilalti oameni (de exemplu, ceilalti oameni intotdeauna incearca sa ma raneasca) si de aceea este mai dificil sa intelegem si sa explicam actiunile lor. d) Domeniul psihologiei sociale Oamenii au nevoie sa inteleaga ce se intampla in lumea sociala. Ei isi dezvolta teorii laice sau credinte, numite uneori teorii implicite, pentru a-i ajuta sa inteleaga lumea, la fel cum psihologii isi creeaza teorii pentru a-i ajuta sa inteleaga oamenii. Oamenii nu sunt in mod necesar constienti de aceste teorii si impactul lor, astfel ca teoriile laice pot fi implicite si nesistematizate (Furnham, 1988 apud. Cohen, Olson, Serrentino si Zanna 2004), dar ele joaca roluri importante in vietile cotidiene ale oamenilor (Fry, Wong 1998; Corneille, Judd 2003). De exemplu, s-a descoperit ca teoriile implicite ale personalitatii ghideaza interpretarile oamenilor asupra comportamentelor sociale si formarii impresiei. Dweck, Chiu si Hong (1995) elaboreaza un model nou al teoriilor implicite ce creeaza diferente individuale in judecati si reactii. Astfel, cand oamenii au convingerea ca trasaturile (cum ar fi inteligenta, caracterul moral) sunt entitati fixe, ei tind sa inteleaga rezultatele si actiunile in termini de trasaturi fixe (am esuat la test pentru ca sunt prost) teoria entitatii (the entity theory). Cand oamenii au convingerea ca atributele personalitatii sunt dinamice, maleabile, supuse dezvoltarii, ei tind sa se focalizeze mai putin pe trasaturile generale si tind sa inteleaga actiunile in termenii unor mediatori psihologici si comportamentali mai specifici (Am esuat la test din cauza strategiei sau efortului meu) teoria dezvoltarii (the incremental theory). Originea modelului se afla in: teoria constructelor personale (Kelly, 1955) si teoria campului in perceptia sociala (Heider, 1958). Implicatiile acestui model sunt urmatoarele:

adeptii teoriei entitatii se vor arata mai neputinciosi in fata realizarilor decat adeptii teoriei dezvoltarii (vor face judecati negative despre inteligenta lor, vor avea afecte negative puternice).

adeptii teoriei entitatii tind sa judece trasaturile sociale si morale ale oamenilor pornind de la un esantion mic de comportamente si tind sa se focalizeze pe pedeapsa destinata persoanelor cu trasaturi negative

adeptii teoriei dezvoltarii se focalizeaza mai mult pe procesele mediatoare si mai putin pe judecatile privind trasaturile si tind sa se focalizeze mai mult pe educare si reeducare.

adeptii teoriei entitatii percep o corespondenta mai apropiata intre trasaturi si actiuni adeptii teoriei entitatii categorizeaza informatiile despre personae in sensul evaluative al trasaturii relevante.

Adeptii teoriei dezvoltarii categorizeaza informatiile noi in termini precum: scopurile urmarite (sunt mai putin evaluatori in sensul bun/rau)

S-a demonstrat ca aceste doua teorii implicite joaca un rol cauzal in raport cu judecatile si actiunile oamenilor (pot fi manipulate). Teoriile implicite nu determina comportamentul, ci creeaza un cadru pentru judecati si comportamente (care vor fi consistente cu acest cadru). Nu este vorba despre un stil cognitiv, ci de un cadru conceptual specific. Teoriile implicite sunt independente de alte sindroame atitudinale (autoritarism, liberalism, conservatorism). Efectele acestora nu sunt mediate de alte seturi de credinte (sunt prezise direct de credintele privind natura atributelor umane). Din punct de vedere motivational, modelul face predictii privind scopurile urmarite de oameni, modalitatea de urmarire a scopurilor si eficienta atingerii lor. In teoria entitatii, scopurile sunt orientate spre performanta (oamenii sunt preocupati de judecatile privind competenta); in teoria dezvoltarii, scopurile sunt orientate spre invatare (oamenii sunt preocupati de achizitia de abilitati). Aceste teorii implicite ridica si problema stabilitatii sau schimbarii personalitatii. De asemenea s-a dovedit faptul ca teoriile implicite constituie baza construirii istoriei personale (Ross, 1989 apud. Cohen, Olson, Serrentino si Zanna 2004). Cercetatorii au studiat teoriile laice

ale fericirii (Furnham, Cheng, & Shirasu, 2001 apud. Cohen, Olson, Serrentino si Zanna 2004), ale imbatranirii (ex., Bergstrom & Holmes, 2000; McDonald-Miszczak, Hertzog, & Hultsch, 1995 apud. Cohen, Olson, Serrentino si Zanna 2004). Lopez si Snyder (2002) trec in revista o serie de studii privind teoriile implicite ale schimbarii. Astfel, Ross (1989, apud. Lopez si Snyder 2002) argumenteaza cu convingere ca oamenii poseda teorii implicite ale schimbarii, idei despre conditiile care probabil produc modificari in sine si ceilalti si ca teoriile oamenilor ii pot conduce pe acestia sa supraestimeze schimbarea aparuta. Ross (1989) sustine ca reamintirea atributelor personale de la un moment anterior implica doi pasi. In primul rand individul observa statusul present al atributului. Apoi, foloseste teoria implicita a stabilitatii sau schimbarii pentru a ghida constructia trecutului. Cand o informatie pertinenta nu poate fi amintita, persoana utilizeaza propria teorie implicita si statutul present al atributului relevant pentru a creea un trecut plauzibil (cf. Belleza & Bower, 1981). Dupa cum nota Ross (1989) si dupa cum indica dovezile (ex., Woodruff & Birren, 1972), teoriile oamenilor ii pot conduce la a experimenta mai multa schimbare decat de fapt a existat. O premisa mult sustinuta in cultura vestica este aceea ca oamenii castiga intelepciune, schimbari positive ale personalitatii, relatii mai profunde cu ceilalti si vieti mai productive dupa confruntarea cu situatii amenintatoare. (Collins, Taylor, & Skokan, 1990). Abordarea teoriilor implicite recunoaste diferente individuale in perceptia schimbarii positive, iar Ross (1989, cf. Martin, Tesser, 1992) evidentiaza diferiti factori situationali care pot produce influente negative in amintirea istoriei personale a unui individ, si astfel perceperea prezentului ca fiind mai pozitiv decat trecutul. In primul rand, cu cat o teorie a schimbarii este mai mult sustinuta de o cultura, cu atat este mai probabil ca majoritatea indivizilor sa accepte implicit aceasta teorie. In al doilea rand, cu cat trece mai mult timp, cu atat oamenii apeleaza la teoriile implicite pentru a umple golurile. In al treilea rand, in timp ce schimbarea mica sau inexistenta ofera terenul fertil pentru biasing one's recollection of the past, schimbarea negative neechivoca a unei dimensiuni particulare face mai dificila sarcina unui individ de a se evalua pe sine ca fiind chiar mai negative in trecut. Impreuna, acesti trei parametrii situationali conduc la urmatoarele predictii: a) din perspective suportului cultural pervaziv pentru teoria implicita a beneficiilor in urma adversitatii, multi oameni vor declara astfel de beneficii; b) desi oamenii pot percepe beneficii in orice moment din timpul unei intamplari adverse, astfel de beneficii vor aparea cu mai mare probabilitate mai tarziu; c) este

mai putin probabil sa fie raportate beneficii intr-o dimensiune particulara de catre indivizi care au resimtit un decline evident a acelei dimensiuni. Cercetarile ofera un suport total pentru prima predictie, nici un support pentru a doua si tacere virtuala cu privire la a treia predictie. Conform modelului teoriilor implicite, un individ care a involuat intr-un domeniu particular al vietii in urma unui eveniment negative, este mai putin probabil ca va declara beneficii in acel domeniu. Astfel, oamenii care au avut un declin in imaginea de sine, relatiile interpersonale si prioritatile vietii trei domenii in care oamenii indentifica cel mai frecvent beneficii (Updegraff & Taylor, 2000) este cel mai putin probabil ca vor declara beneficii. Mai mult, in masura in care aceste declinuri se asociaza cu demoralizarea, acesti indivizi vor declara cel mai probabil niveluri inalte ale afectului negativ, niveluri scazute ale afectului pozitiv si mai mult distres. De aceea, asocierea consistenta intre gasirea de beneficii si starea de bine emotional in confruntarea cu adversitatile produce atat distress emotional cat si inhibarea beneficiilor percepute. Krauss si Fussell (cf. Levine, Resnick, Teasley 1991) sugereaza faptul ca oamenii poseda teorii implicite despre distributia cunostintelor pe care le aplica in procesul adaptarii propriei comunicari la partenerii de discutie. Tzeng (1992) subliniaza faptul ca anumite comportamente manifestate intr-o relatie de cuplu, se bazeaza pe teoriile implicite pe care fiecare partener le poseda. De exemplu, ne asteptam ca indivizii aflati intr-o relatie de tip pasional, sa manifeste apropiere fizica prin atingeri si intimitate sexuala, in timp ce cei aflati intr-o relatie de tip parteneriat (companionate love) manifesta mai degraba un grad de contact fizic mutual acceptat si activitati comune. e) Domeniul psihologiei cognitive Schemele cognitive au fost conceptualizate ca teorii implicite ce sunt folosite pentru a explica, prezice si interpreta, pentru a ghida comportamentul si a organiza in memorie evenimentele (Yee, Santoro, Paul, & Rosenbaum, 1996, apud. Schumaker si Ward 2001). Odata ce aceste scheme sunt formate, ele rezista dovezilor inconsistente (Fiske & Taylor, 1991 apud. Schumaker si Ward 2001). Mai mult, schemele cognitive nu reflecta in mod necesar lumea reala, ci reprezinta conceptia unica a individului despre o situatie sau despre sine (Ward, Keenan, & Hudson, in press apud. Schumaker si Ward 2001). Schemele cognitive sunt influentate de contextual cultural iar cognitiile personale care sustin sau descurajeaza abuzul sexual difera de la un grup cultural la altul. Exista

un consens printre cercetatori ca cultura implica cognitii commune (shared), proceduri operative standard si asumptii neexaminate (Triandis, 1996 apud. Schumaker si Ward 2001). Cognitia in sine a fost definita ca fiind mostenita cultural (inherently cultural) (Rogoff & Chavajay, 1995 apud. Schumaker si Ward 2001) iar paternurile comportamentale culturale pot fi achizitionate si transmise prin credinte si teorii implicite (Butcher, Nezami, & Exner, 1998 apud. Schumaker si Ward 2001). Continutul convingerilor indivizilor sunt puternic influentate de participarea lor la practicile si contextele culturale (Fiske, Kitayama, Markus, & Nisbett, 1998 apud. Schumaker si Ward 2001). Cativa cercetatori au accentuat importanta examinarii teoriilor laice ale inteligentei (Beyer, 1998; Beyer & Bowden, 1999), care au fost definite simplu teorii implicite sau credinte construite de indivizi, dar nu pe baza cercetarilor academice sau a dovezilor stiintifice empirice (Sternberg, 1990, apud. Chamorro-Premuzic, Furnham 2005). Aceste teorii sunt constructii ale oamenilor (psihologi, persoane laice si altii) care rezida in mintile acestor indivizi (Sternberg, 1990 apud. Chamorro-Premuzic, Furnham 2005). Exista cel putin patru motive pentru care psihologii au considerat relevant sa investigheze teoriile implicite/credintele subiective despre inteligenta: a) Natura credintelor despre inteligenta poate influenta propriile rationamente asupra abilitatilor, in sensul ca ofera un cadru pentru evaluarea capacitatilor personale. b) Conceptiile despre inteligenta pot avea consecinte educationale si sociale semnificative.
c) Credintele laice despre inteligenta pot afecta performantele.

d) Convingerile laice pot fi considerate precursoare ale ipotezelor academice (Sternberg 1985, apud. Chamorro-Premuzic, Furnham 2005). Sternberg argumenta faptul ca desi exista o adevarata prapastie intre teoriile inteligentei apartinand oamenilor de stiinta si persoanelor laice, teoriile implicite cuprind, de obicei, aspecte care nu sunt incluse in teoriile formale ale inteligentei. Astfel, o multitudine de deprinderi care nu sunt masurate cu testele de IQ, pot fi considerate aspecte fundamentale ale inteligentei de persoanele laice. Spre deosebire de majoritatea expertilor, persoanele laice considera ca o persoana inteligenta este capabila sa balanseze informatiile si sa actioneze intelept dincolo de limitele academice. De asemenea, gustul estetic, imaginatia, curiozitatea constituie parti ale teoriilor

implicite ale oamenilor, desi sunt absente din definiile expertilor si nu sunt masurate de testele psihologice standardizate. Sternberg concluziona ca validitatea teoriilor implicite nu trebuie judecata prin opozitie cu teoriile explicite, ci in termenii utilitatii lor si al efectelor pe care le au in viata cotidiana. Teoriile implicite tind sa fie mai cuprinzatoare decat teoriile formale (poate pentru ca sunt mai putin determinate si limitate de anumite aspecte metodologice). f) Domeniul stiintei comunitatii In ultimul deceniu, anumite domenii care implica studiul comportamentului uman au adoptat eticheta de "stiinta". Astfel exista stiinta prevenirii, stiinta educatiei sanatoase, si stiinta clinica. Conform lui Wandersman (2003, apud. Tebes 2005) exista si stiinta comunitatii. Acesta definea stiinta comunitatii ca un domeniu care dezvolta si cerceteaza modele centrate pe comunitate care abiliteaza comunitatile sa foloseasca interventii bazate pe dovezi intr-un mod mai eficient". Autorul observa ca un scop major al stiintei comunitatii este acela de a imbunatati calitatea tratamentelor, preventiei, promovarii sanatatii si educatiei ". Pentru Wandersman (2003), succesul indeplinirii acestui obiectiv va reduce prapastia dintre cercetare si practica. Plecand de la aceste consideratii, Tebes (2005) observa ca in stiinta comunitatii sunt incadrate teoriile implicite despre natura realitatii (ontologia), justificarea cerintelor cunoasterii (epistemologia) si modul de construire al cunoasterii (metodologia). Aceste teorii implicite influenteaza conceptualizarea si practica cercetarii si ii favorizeaza sau ii constringe posibilitatile. De aceea considera oportuna studierea acestora, mai ales ca stiinta comunitatii cauta sa mareasca intelegerea teoretica si practica a comportamentului uman in contextele comunitatii; promoveaza competenta, rezistenta si starea de bine a indivizilor si comunitatii; previne problemele comportamentale atat la nivelul individual cat la cel al comunitatii.

ANALIZA COMPARATIVA INTRE TEORIILE EXPLICITE ALE PERSONALITATII SI TEORIILE IMPLICITE ALE PERSONALITATII Hoffstater (1960, cf.Zlate 1999) afirma ca scopul unei teorii stiintifice a personalitatii este dublu: pe de o parte, trebuie sa formuleze cadrul sistematic pentru a putea pune in ordine diferite constatari intre indivizi si pe de alta parte, trebuie sa prezinte un model care sa permita explicarea divergentelor in manifestarea unuia si aceluiasi individ in situatii de viata. Din aceste scopuri apar

diferentele intre teoriile implicite si cele explicite: caracterul sistematic, critic al celor explicite si necesitatea unor optiuni in fata realitatii psihologice. Aceste optiuni trebuie sa se produca la nivel conceptual, metodologic. La nivel conceptual, o teorie stiintifica presupune o conceptie determinista potrivit careia orice fenomen psihic este precedat de un antecendent. In conditii identice, produc acelasi efect. La nivel metodologic, o teorie stiintifica presupune descrierea personalitatii in termeni de concepte definite operational, indicandu-se conditiile de observare, de producere care conduc la acel concept. Pe de alta parte, teoriile implicite sunt, prin definitie, inafara constiintei, astfel incat a le articula este, in consecinta, foarte dificil (Bruner & Tagiuri, 1954, apud. Andreson 1994). O alta dificultate este, dupa cum nota Kelly (1955 apud. Andreson 1994), aceea ca teoria implicita este profund personala; reveleaza mult din propria personalitate. O mare parte din cunoasterea noastra este gandita asemenea unei teorii in cateva aspecte (Keenan & Ward, in press, apud. Schumaker si Ward 2001). In primul rand, multe teorii implicite contin asumptii care specifica ontologia, adica descriu natura de baza a oamenilor in termenii structurilor si proceselor psihologice esentiale (derivate cultural). In al doilea rand, aceste constructe si relatiile lor sunt folosite pentru a explica actiunile umane in contexte diferite, si la fel ca si notiunile teoretice din teoria stiintifica, se refera la mecanisme inobservabile sau la stari psihologice. De exemplu, comportamentul de evitare sociala poate fi explicat prin referirea la teama de respingere sau la indoielile asupra increderii pe care o pot avea in partenerii potentiali. In al treilea rand, teoriile implicite sunt relativ coerente si contin un numar de credinte si conceptii care sunt interconectate. Trasatura finala comuna cu teoriile stiintifice este aceea ca teoriile implicite produc interpretari ale realitatii (evidence), in opozitie cu descrierile neutre ale realitatii date de teoria explicita. Cu alte cuvinte, observatiile sunt conduse de teorie (theory-laden). Ceea ce conteaza ca dovada sau informatie pentru adevarul sau falsitatea unei teorii depinde de constructele sale. Diferente intre teoriile implicite si cele explicite Shultz (cf.Zlate 1999):

Teorii implicite

Teorii explicite

Se bazeaza pe observarea unui numar limitat Se formeaza pe baza observarii efectelor pe de personae (cercul intim de oameni cu care un numar mare de personae de categorii vin in contact) diferite. Sunt comprehensive. Permit generalizari corecte. Sunt subiective, bazate pe nevoi, temeri, Sunt obiective, bazate pe fapte si observatii valori personale, observatii empirice stiintifice

Nu sunt riguros testate. Odata elaborate tind Pot fi in mod repetat testate de alti oameni sa se perpetueze. De obicei urmaresc de stiinta, altii decat cel care le-a elaborate. comportamentele care le confirma, ignorand Pot fi intarite, modificate, respinse. pe cele care le contrazic

Bennet si Gross (cf. Zlate 1999): Teorii implicite Domeniul lor este restrans Teorii explicite Dispun de un domeniu extins

Nu urmeaza regulile, metodele stiintifice. Sunt construite sa urmeze un set de reguli Persoanele care le elaboreaza cauta evidente care guverneaza modul de formulare, pentru verificare utilizare a lor

Scopul lor major este practic, pragmatic. Scopul lor major este obtinerea adevarului Sunt utilizate in viata cotidiana, curenta, ca linii orientative in tranzactiile zilnice cu ceilalti Sunt elaborate spontan Sunt elaborate voluntar, constient, deliberat

Folosesc constructe despre cazuri care ii fac Elaboreaza constructe despre constructe pe oameni sa actioneze. Se refera la pentru a explica explicatiile cotidianului. procesul atribuirii. Sunt teoriile atribuirii.

Relatiile intre teoriile implicite si cele explicite sunt determinate de optiunile metodologice si epistemologice ale cercetatorilor. S-au conturat doua optiuni:

optiunea ruperii intre cele doua categorii de teorii (anii 60). Potrivit acesteia, teoriile implicite sunt prestiintifice, iar cunoasterea nu poate avea drept model decat pe cel oferit de stiinta.

optiunea continuitatii. Teoriile implicite sunt considerate ca baza legitima de la care se poate dezvolta psihologia stiintifica, prin explicare, argumentare, rigoare metologica. Solutia propusa de Zlate (1999): Daca admitem ruptura, atunci negam orice utilitate a

teoriilor implicite. Iar realitatea arata ca aceste teorii au valoare si pentru savanti. Daca admitem continuitatea, preluam si perpetuam o serie de eori ale teoriilor implicite. Solutia de compromis: ruptura in ceea ce inseamna eroare, distorsiune, greseli fundamentale in psihologia implicita si continuarea, preluarea, integrarea a ceea ce este util si valabil.

VII. STABILITATE SI SCHIMBARE IN PERSONALITATE (Heatherton si Nichols

1994) 1. Se poate schimba personalitatea? Intrebarea a preocupat psihologii de cand W. James (1890) a afirmat ca personalitatea era definitivata la inceputul maturitatii. Nu toti psihologii au fost de accord cu afirmatia lui James. Erickson (1950) a argumentat ca adultii, la fel ca si copiii, se maturizeaza si se schimba pe parcursul vietii. Una dintre asumptiile de baza ale psihologiei clinice este ca indivizii sunt capabili de schimbari importante in multe aspecte ale vietii lor. Recent, psihologii personalitatii au argumentat ca trasaturile de personalitate tind sa fie relative stabile de-a lungul vietii (Caspi si Hertener, 1990, Costa si McCrae 1980) si ca personalitatea trece prin schimbarile maturizarii si ale adaptarii (Helson si Moane 1987, Ozer 1989).

2. De ce personalitatea ar trebui sa fie stabila sau maleabila? a. Majoritatea definitiilor personalitatii invoca notiunea de stabilitate a unor caracteristici si a unor stiluri temperamentale. Majoritatea fortelor de dezvoltare par a avea o influenta stabilizatoare asupra personalitatii:
-

In masura in care personalitatea e determinata in parte de influente genetice si biologice, personalitatea ar trebui sa fie in general stabila. Majoritatea fortelor de dezvoltare care formeaza personalitatea apar in prima copilarie, iar sentimentul de sine este dezvoltat in mare inainte de a ajunge la adolescenta. Astfel, se poate asuma idea unei anumite stabilitati in personalitate.

b. Pe de alta parte, exista motive pentru care se doreste o anumita maleabilitate a

personalitatii. Ex: detinutii inchisorii sunt trimisi in societate cu credinta ca si-au schimbat modurile criminale; oamenii care intra in programme de rehabilitate sau incep psihoterapii, descopera sa realizeze schimbari dramatice in aspecte importante ale vietii). Dorim sa schimbam personalitatea atunci cand determina un efect advers in relatiile interumane, in sanatatea fizica sau mentala sau in functionarea sociala. In viata intalnim diferite contexte sociale si provocari de dezvoltare care pot afecta personalitatea. Inabilitatea de schimbare si adaptare la cererile situationale si culturale pot conduce la o slaba functionare psihologica. Relatiile interumane pot modela sau modifica personalitatea (feed-back pozitiv sau negativ). O multitidine de studii arata ca suportul social este o componenta importanta a schimbarii vietii (Clifford, Tan si Gorsuch,1991). Dar alte studii au aratat ca suportul social nu este intotdeauna predictiv al schimbarii motivationale sau comportamentale (Kelly, Zyzanscki si Alemagno, 1991): -

Pentru ca oamenii tind sa se asocieze cu altii care au idei personale, istorii similare (Caspi si Herbener, 1990). Si isi aleg drept condifenti oameni care le vor sustine ideile si comportamentele. (Baumeister 1991).

Daca definitia personalitatii este extinsa pentru a include motive, scopuri de viata, functionarea psihologica in general, atunci se poate vorbi despre schimbare.

Raspunsul la intrebarea Personalitatea se poate schimba? este afectat de definitia personalitatii. (Pervin, 1994). trasaturi dispozitionale (ex: Big Five); preocupari personale (personal concerns scopuri si sarcini) persoana intreaga (whole) masurata prin metoda nararii vietii.

Daca personalitatea se schimba sau nu depinde de nivelul pe care cercetatorii il folosesc in dezvoltarea personalitatii.

3. Tipuri de schimbari Ce este schimbarea? Multiple cercetari au sugerat ideea ca schimbarea personalitatii este cea mai bine descrisa ca fiind graduala si subtila (King, 1973). Miller si CdeBaca (1994) se refera la un cuantum de schimbari, ce reprezinta schimbarile bruste si dramatice care modifica indivizii in esenta lor. Ex: Oamenii care trec prin transformari religioase sau spirituale, care realizeaza schimbari abrupte in aplicatii profesionale sau in profesie; oamenii care au trait evenimente traumatizante. Davis si Millon (1994) observau: modele conceptuale ale schimbarii adesea nu includ astfel de intoarceri radicale in personalitate. Este necesar sa consideram modele noi si diferite ale schimbarii personalitatii: teoriile psihologice actuale: schimbarea e liniara si urmeaza progresii si maturizari predictibile; o abordare noua ar fi sa intelegem schimbarea din perspectiva teoriei haosului (in care perturbari mici initiale produc schimbari enorme non-liniare); Abordarile noi ale schimbarilor pot aduce noi insighturi de stabilitate si schimbarea personalitatii. Majoritatea modelelor schimbarii iau in considerare numai aspectele positive ale schimbarii ceea ce le face mai putin coerente.

4. Agenti ai stabilitatii ( Costa si McCrae)


a. Definirea personalitatii (multiple, datorita complexitatii)

Personalitatea a fost definita in termeni de: -

sine (Lecky 1945) patternuri de expectante invatate (Bandura 1977) structura a mintii (Warren si Marmichael, 1930) profil al trasaturilor (Guilford, 1959) viata a individului ca intreg (Murray 1938) etc.

Daca personalitatea se poate sau nu schimba depinde de care din definitii este adoptata. Allport 1961: Personalitatea: organizarea dinamica interioara a acelor sisteme psihice si fizice care determina gandirea si comportamentul sau characteristic. Exista trei elemente distincte ale definitiilor: A. organizare psihodinamica = ansamblu de procese care integreaza fluxul de experiente si comportamente. B. sisteme psihofiziologice= care reprezinta tendinte de baza si capacitate; C. comportamentul si gandirea sa caracteristica=adaptari caracteristice (Costa si McCrae = obiceiuri, atitudini, religii). La acestea, Costa si McCrae adauga 3: D. Influente externe (de mediu)= includ atat situatia imediata cat si contextul social, cultural si istoric mai larg. E. Biografia selectiva (=fiecare lucru semnificativ pe care persoana l-a simtit, gandit sau facut de la inceputul pana la sfarsitul vietii Murray si Kluckhohn 1953). F. Conceptia de sine (self concept) Imaginea de sine.

Aceste elemente constituie elemente de baza a majoritatii teoriilor personalitatii. Teoriile difera in ceea ce proveste elementele pe care le accentueaza, relatiile cauzale si de dezvoltare pe care le postuleaza intre aceste elemente.

Ex: Notiunile de auto-eficienta (self-efficacy) a lui Bandura, poate fi vazuta ca un aspect al conceptiei de sine; sugereaza influente reciproce intre mediu si self-efficacy. Tendintele de baza = anumite dispozitii fparte generale, limite si capacitate ale individului. Pot fi innascute sau dobandite. Sunt tendinte abstracte care se pot manifesta in multiple feluri. Ex: trasaturi de baza ale personalitatii sau temperamentului: extraversia, constiinciozitatea; Sanatatea fizica si atractivitatea; Orientarea de gen si sexuala; Inteligenta; Abilitatile artistice. Adaptarile caracteristice rezulta din interactiunea dintre influentele existente si tendintele de baza. Ex: abilitati, obisnuinte, credinte, atitudini, interese, proiecte personale; roluri sociale si relatii interpersonale (=adaptari interpersonale). Conceptia de sine (self- concept) se refera la viziunea omului despre cine este. Aspectele de esenta ale imaginii de sine (care definesc individul) se numeste identitatea personala. Procese dinamice sunt mecanisme care relationeaza elemente variate ale modelului. Procesele dinamice sunt mai greu de conceptualizat, dar joaca un rol central in multe teorii ale personalitatii. De ex. dezvoltarea Eului (Loevinger 1966); rezistenta Eului si controlul eului (Block 1980).

b. Teoriile personalitatii si implicatiile lor pentru schimbare Tendinta recenta in studiul personalitatii este definirea psihologiei personalitatii ca fiind studiul vietii omului (McAdams 1988, Rabin, Zucker, Frank 1990). Aceasta este o abordare initiate de Murray (1938). Ideea de baza este ca personalitatea nu poate fi cunoscuta transversal, ci longitudinal. Apar doua probleme:
-

Problema biografiei obiective: Este o parte a personalitatii sau un rezultat al

personalitatii? Levinson (1978) afirma ca este o parte a personalitatii; Murray si Kluckholm (1953) afirma ca personalitatea nu este o serie de fapte biografice ci ceva mai general si stabil care este inferat din aceste fapte. Daca personalitatea se schimba sau nu este o intrebare empirica. Psihologii trebuie sa infereze personalitatea din fapte biografice in timpul a doua treimi din perioada de viata si sa determine daca exista schimbari)

Problema proceselor dinamice (daca se schimba sau nu): Freud (1923/1962) credea ca

interactiunea dintre Id, Ego si Superego ating un punct de echilibru dynamic devreme in viata, si poate fi schimbat numai prin psihanaliza (confirmarea empirica e diferita; structurile Eului nu pot fi masurate). Loevinger (1970) a reusit sa masoare un mechanism dynamic (nivelul Eului Ego level) si a demonstrate cresterea dezvoltarii Eului intre copilarie si adolescent (1993). Comparatii transversal au demonstrate schimbari mici dupa. Inafara abilitatilor cognitive, nu exista dovezi ale schimbarii proceselor proceselor dinamice ale personalitati la varsta maturitatii. De aici rezulta ca procesele dinamice sunt stabile.

Conceptia despre sine se schimba cu varsta. Dar exista aspect ale imaginii de sine care

dovedesc stabilitate. Cel mai testat aspect al imaginii de sine este stima de sine (Rosenberg 1979) care demonstreaza fluctuatii pe termen scurt (Heatherton 1991) si stabilitate pe termen lung. Un aspect particular al scimbarii imaginii desine este acuratetea (exactitatea): Costa si McCrae (1994) considera imaginea de sine ca o reflectare directa a tendintelor de baza, adaptarilor caracteristice si istoriei de viata. Epstein (1973) observa ca imaginea de sine este o teorie despre sine si deci poate fi foarte proasta. Rogers (1961) considera ca incongruenta rezulta din incongruenta dintre imaginea de sine si tendintele de baza / adaptarile individului. A ajuta clientii sa se inteleaga pe sine este considerate de multi terapeuti ca o schimbare de baza in personalitate. Rogers considera ca sinele (imaginea de sine) este maleabila in conditii terapeutice corecte, dar ca organismul (tendintele de baza) sunt neschimbabile. Multe tipuri de psihoterapie se focalizeaza pe schimbarea adaptarilor caracteristice (ex: fobii, dependente, relatii patologice). Aceste probleme sunt rezolvate cu success, daca cineva echivaleaza personalitatea cu adaptarile caracteristice atunci schimbarea este posibila; - o viziune extrema a acestei perspective o ofera Skinner (1974). Personalitatea este o colectie de comportamente invatate, de unde rezulta ca personalitatea se schimba toata viata (pentru ca noi invatam noi comportamente permanente datorate chimbarilor tehnologice, re roluri sociale, si schimbarilor fiziologice).

Tendintele de baza sunt stabile. Teoreticienii care contribuie la esenta personalitatii difera in functie de plaja de tendinte pe care le include in personalitate: Cattel (1970) includea IQ intre cei 16 factori ai personalitatii; Black (1961) includea nu numai fluenta verbala, dar si atractivitatea fizica in descrierea personalitatii (Q sociala).

S-a demonstrat ca exista schimbari ale abilitatilor cognitive datorate varstei (componentele a ceea ce Horn si Cattel numeau inteligenta fluida).Exista anumite schimbari datorate varstei, schimbari ale sanatatii fizice, ale fizionomiei, a nivelului activitatii, impulsului sexual, dar multe din aceste aspecte nu sunt considerate aspecte ale personalitatii de catre multi teoreticieni.

3. Dovezi empirice ale stabilitatii personalitatii Pana in 1970, psihologii personalitatii nu stiau exact ce se intampla cu trasaturile de personalitate odata cu varsta. Teoriile clasice (Jung, Erikson,etc) ofereau viziuni despre ceea ce se intampla cu varsta dar au ramas teorii neverificate stiintific. Dupa 1970, au avut loc doua progrese majore in cercetarea personalitatii: 1. recunoasterea faptului ca sutele de trasaturi de personalitate propuse de teoreticieni puteau fi organizate in dimensiunile de baza ale modelului Big-Five (Digman 1990, John 1990, McCroe1992). Acest model a permis integrarea dezvoltata a multiplelor studii si abordarea problemei stabilitatii/ schimbarii in personalitate. 2. analiza rezultatelor din studiile longitudinale astfel incat personalitatea incepea cu ani inainte. Concluzii Datele demonstreaza stabilitatea tendintelor de baza in trasaturile de personalitate. Trasaturile de personalitate afecteaza adaptarile caracteristice, dar la fel fac si influentele externe. Rezultatul este ca comportamentele, atitudinile, depresile, abilitatile, interesele rolurile si relatiile interumane s eschimba in timp, dar in modalitati care sunt consistente cu personlitatea de fond a individului.

Pentru ca reflecta dispozitii stabile, aceste trasaturi sunt caracteristice individului, pentru ca se schimba odata cu noile adaptari. Rezulta ca stabilitatea in personlitate ofera continuitate in viata (Shannon 1991)

(chiar nevoia de schimbare este o caracteristica de baza a individului, deci stabila).

4.Conceptia psihologiei evolutioniste asupra stabilitatii si schimbarii (David Buss 1994) O idee a stiintelor sociale indelung sustinuta in secolul trecut a fost ca natura oamenilor consta in faptul ca nu au o natura (cu exceptia catorva instincte si a catorva mecanisme generale de invatare). Dar studiile psihologice u aratat ca aceasta idee nu poate fi sustinuta empiric. Rezulta ca oamenii nu ar putea performa in sarcinile complexe, numeroase, situationale fara mecanisme psihologice interioare si specifice. Aceste mecanisme cuplate cu problemele adaptative pe care sunt destinate sa le rezulve, in contextual social, cultural, intern care le activeaza, constituie un punct de plecare in descrierea schimbarii/stabilitatii personalitatii. Autorul formuleaza un model psihologic evolutionist al diferentelor individuale care ofera explicatii de ce anumite aspecte ale personalitatii raman stabile, iar altele se schimba in timp.
-

Exista doua asumptii de baza: personalitatea lor dar si de personalitatea celorlalti semnificativi;

1. indivizii se confrunta ca diferite probleme adaptative in timp, determinate in parte de 2. indivizii difra in privinta strategiilor comportamentale pe care le folosesc pentru a rezolva problemele de adaptare. Personalitatea ramane stabila pentru ca:
-

mecanismele psihologice evaluate sunt stabile in timp: problemele adaptative cu care comportamentul se confrunta adesea se repeat in timp; oamenii retin strategiile de pentru urmtoarele confruntari.

Personalitatea se schimba atunci cand: se ivesc diferite probleme adaptative; strategiile esuate de RI sunt inlocuite;

noi solutii sunt gasite ptr repertoriul de strategii.

Mecanisme psihologice Tooby si Cosmides (1990) au argumentat de ce mecanismele psihologice de baza sunt tipice speciei (impartasite de toti oamenii): toate mecanismele complexe necesita deci, sute, mii de gene pentru dezvoltarea lor. Amestecul genelor cu fiecare generatie ar face imposibila mentinerea mecanismelor complexe daca genele ar varia in modurile privind adaptarile complexe; Selectia naturala si recombinarea sexuala tind sa impuna o relativa uniformitate in design-urile adaptative complexe. Diferentele individuale nu pot fi intelese dincolo de mecanismele naturii umane. Studiile empirice au aratat care sunt asocierile care fac parte din natura umana: fricile copilariei (zgomote puternice, intuneric, serpi, paianjeni, straini) emotii caracteristice: furie, invidie, pasiune, iubire. expresii faciale caracteristice: fericire, dezgust; competitia pentru resurse limitate; competitia pentru parteneri; preferinte pentru partener specifice; iubirea aproapelui; altruism preferential pentru aproape; joaca; simtul proprietatii; relatiile de prietenie relatiile de parteneriat relatiile sexuale temporare razbunarea pentru violarile personale; imaginea de sine; intentii, credinte, dorinte ca parte a teoriei mintii; diferentierea de status; umorul;

diviziunea de gen a muncii; atractia sexuala, etc.(Brown, 1991).

De la revolutia cognitive, psihologii au constientizat necesitatea intelegerii regulilor de lure a deciziilor si alte mecanisme de procesare a informatiilor care exista in oameni (aceste mecanisme cognitive sunt libere de continut). Psihologia evolutionista considera ca omul contine un numar mare de mecanisme psihologice specilizate (fiecare destinat sa dezvolte o problema adaptativa diferita).

Implicatiile pentru schimbare/stabilitate: Acest cadru ofera o baza teoretica coerenta pentru abordarea stabilitatii/schimarii. Stabilitatea este expectata lmai multe niveluri. 1.
2.

multe din mecanismele evoluate tipic umane raman stabile in timp chiar daca stabilitatea in privinta diferentelor individuale. Block,1971 a facut o analiza extinsa

neactivate. a diferitelor forme de stabilitate. Acestea pot fi produse de recurente de mediu stabile care implica probleme adaptative. Ex.: diferentele in exprimarea geloziei poate fi stabila in timp datorita casatoriei cu o persoana care ofera frecvent motive de gelozie. 3. a treia sursa a stabilitatii provine din retinerea strategiilor de relatii interpersonale incununate cu succes. Aceste puncte de vedere se aseamana cu teoria interesanta a lui Caspi si Moffitt (1995) care sugereaza ca diferentele individuale se manifesta cel mai puternic in perioada de tranzitie, in parte pentru ca indivizii activeaza strategii pentru a face fata acestor tranzitii care au fost eficiente anterior, pot fi activate usor si cer putina energie (tocmai pentru ca sunt bine cunoscute). Sursele schimbarii personalitatii: 1. Schimbarea in mecanismele interioare poate aparea in ontogenie odata cu schimbarile specifice speciei in probleme adaptative.

2. Schimbarea poate aparea ca rezultat al liniilor de dezvoltare diferite pe care un individ le poate urma 3. schimbarea in comportamentul manifest poate aparea ca rezultat al problemelor adaptative la care cineba e expus. 4. apare tunci cand o strategie veche de rezolvare a unei probleme adaptative este eliminate si o noua srategie se cere

5. Continuitate si schimbare in discpozitiile personale N. Brody (1994) realizeaza o analiza a schimbarii/ stabilitatii dispozitiilor personale urmarind trei aspecte: 1. nivelul de analiza se refera la faptul ca schimbarea / stabilitatea in inteligenta si personalitate sunt analizate in termenii schimbarii relatiilor dintre 3 tipuri de constructe : genotipul, fenotipul si trasaturile latente. 2. examinarea constantei/schimbarii in dispozitii (inteligenta si personalitate) de-a lungul vietii - argumenteaza faptul ca fenotipul si genotipul ptr inteligenta tinde sa devina congruente de- lungul vietii. Relatiile schimbatoare dintre fenotip si genotip pentru trasaturile de personalitate de-a lungul vietii sunt nedeterminate. 3.schimbari inedite: - trece in revista dezvoltari ale interventiilor planificate cu privire la IQ si P (mai ales nevrotism) -argumenteaza faptul ca interventiile planificate conduc la schimbarile care sunt mici in raport cu influentele genotipului. 1. Nivel de analiza Dispozitiile personale pot fi definite la trei niveluri diferite de analiza.

Scorurile fenotipice pentru variate dispozitii personale. O metoda de masurare a fenotipului este un scor derivate dintr-o procedura de masurare definite operational. Ex: Scorurile IQ sunt masuratori fenotipice ale IQ, scoruri derivate din trait-ratings su self-reports sunt fenotipuri operationalizate ale trasaturilor personale; Un scor fenotipic poate fi construit ca un index imperfect al unei trasaturi latente ipotetice. O trasatura latenta se presupune ca are o valoare-scor adevarata pentru dispozitia personala respectiva. Ex: Se asuma idea ca oamenii care au o valoare-scor adevarata a IQ care este imperfect masurata printr-un test de IQ ( valoarea scor adevarata a extraversiei care este insa imperfect masurata prin scalarea trasaturii). Asumptie: trasaturile latente ale dispozitiilor personale sunt influentate de gene. Rezulta ca fiecare persoana are un genotip biologic care se constituie in nivelul genotipic al dispozitiilor personale. Pentru ca fenotipurile si trasaturile latente ale dispozitiilor personale nu sunt determinte numai de genotipuri, scorul trasaturii genotipice ipotetice nu este identic cu scorul fenotipic sau cu scorul trasaturilor latente.

2. Inteligenta Schimbarile inteligentei pot fi intelese analizand reltiile dintre aceste trei variabile:
-

exista un fenotip al inteligentei definit prin scorul individual la un test de inteligenta trasatura latenta a inteligentei poate fi definite ca un contruct ipotetic corespunzator factorului g (Spearman,1904)=pentru ca acest factor g se refera la o dimensiune comuna care este prezenta in toate posibilele masuratori ale abilitatilor intelectuale.

Indivizii divera in privinta genotipurilor care influenteaza inteligenta. Masurarile fenotipice ale inteligentei sunt structurate in factorul g (trasatura latenta a inteligentei). Rezulta ca toate posibile masuratori ale lui g bazate pe performanta la o batrie de teste vor fi pozitiv corelate.

Ereditatea:
-

estimarile ereditatii definesc relatia dintre variatiile genotipului si fenotipului inteligentei. Estimarile actuale ale ereditatii inteligentei se apropie de 5. Acesta este o estimare a procentajului de variatie a fenotipului care este atribuit variatiilor in genotip.

Estimarile ereditatii variaza pt populatii diferite care au genotipuri diferite si intalnesc medii diferite.

Schimbari la nivelul Ereditatii


-

pentru a intelege schimbarile care apar la nivelul inteligentei de-a lungul veitii e necesar sa se ia in considerare schimbarile legate de varsta in ereditate-inteligenta. Studii cu copii adoptati (longitudinal)=rezulta impactul mediului familial in dezvoltarea inteligentei scade dupa prima copilarie. Studiile cu gemeni (Wilson 1983, 1986) demonstreaza si ele cresterea ereditatii inteligentei in functie de varsta.

Studiile arata ca genotipul inteligentei este relativ congruent cu fenotipul inteligentei. Pentru ca fenotipul inteligentei este congruent cu trasatura latenta a inteligentei, genotipul inteligentei si trasatura latenta a inteligentei sunt relativ congruente. 3. Personalitatea Este posibila distinctia conceptuala intre fenotip trasaturi latente si genotipul trasaturilor de personalitate. Din mai multe puncte de vedere, relatiile empirice si teoretice dintre aceste variabile ale trasaturilor de personalitate nu sunt analoage relatiilor dintre aceste variabile pentru inteligenta. Fenotipul pentru trasaturi de personalitate nu se bazeaza pe baterii de teste comportamentale, ci se obtin din self-report si peer-ratings. Este dificil de afirmat relatiile dintre fenotipul unei trasaturi de personalitate si trasatura latenta ipotetica care este masurata. E greu de determinat. Ereditatea Relatia genotip-fenotip este diferita pentru trasaturile de personalitate fata de inteligenta. Estimarile ereditatii actuale pentru trasaturile de personalitate (bazate pe masuratori de tip selfreport) sunt mai scazute decat cele pentru inteligenta. Loehlin (1992) a insumat datele disponibile pentru trasaturile de personalitate ale Modelului BigFive. Astfel, estimarile ereditatii se intend intre .28 si .49, ceea ce inseamna ca intre o patrime si o jumatate din varianta in masuratorile trasaturilor de personalitate sunt atribuite variatiilor de genotip.

Heath, Kessler, Eaves si Kendler (1992) au obtinut estimari ale ereditatii pentru extraversie si nevrotism (bazate pe self-report si co-twin ratings) intre .73 si .63. Schimbari la nivelul ereditatii Exista dovezi stiintifice ale cresterii ereditatii pentru trasaturile de personalitate in copilaria timpurie, dar nu si ale cresterii ereditatii pentru trasaturile de personalitate in perioada adulta. Corelatiile intre gemenii MZ si DZ scad odata cu varsta. Valoarea scazuta a corelatiilor la gemenii MZ este compatibila cu asumptia ca influentele de mediu diferite sunt o sursa importanta a diferentelor individuale pe masura ce indivizii cresc in varsta. Concluzii Fenotipul (trasaturile latent) genotipul (trasaturile de personalitate) nu sunt la fel de congruente comparative cu relatia la nivelul inteligentei. Acest fapt poate fi explicat fie prin procedure de masurare inadecvate, fie pot reflecta ceva ce este intrinsic naturii trasaturilor de personalitate.

4. Constanta si schimbare la nivelul dispozitiilor Inteligenta: - Inteligenta se schimba dramatic pe parcursul vietii - Inteligenta scade cu varsta Schaie si Brody inteligenta fluida (o componenta a inteligentei care este izomorfa cu factorul g) scade de l varsta de 25 ani pana la 81 ani cu 1.52 SD. -

schimbarile pot fi atribuite influentei pe care o exercita procesul imbatranirii biologice si experientelor culturale associate cu imbatranirea. Studiile demonstreaza cresterea ereditatii inteligentei de-a lungul vietii => schimbarile la nivelul fenotipului si trasaturilor latente in inteligenta. Genotipul continua sa influenteze felul in care inteligenta se schimba de-a lungul vietii. Influente genetice contribuie si lstabilirea fenotipului inteligentei. Genotipul contribuie atat la continuitte cat si la schimbarea inteligentei.

Personalitatea

Stabilitate:

-masuratorile fenotipice ale trasaturilor de P sunt relativ stabile in personalitatea adulta (McCroe si Costa, 1990) - trasaturile de personalitate se dovedesc stabile si pentru masuratori obtinute in copilarie si tinerete (Caspi, Elder, Bem 1987). - studiile au demonstrate ca aproximtiv 60-80% din varianta scorurilor ptr trasaturile latente au ramas neschimbate dup 20 ani. -

Schimbarea analizele stiintifice ofera putine dovezi le influentelor genetice asupra stabilitatii/schimbarii in P. studiile asupra schimbarilor P la adulti nu evidentiaza continuarea acestui process. Eaves si Eysenck(1976) gemeni studiu longitudinal scala Nevrotism. Rezulta ca schimbarile nevrotismului sunt atribuite influentelor de mediu. Existenta anumitor tentative de a demonstra ca schimbarea in fenotipul trasaturilor de personalitate este influentat de trasaturi de personalitate latente. Caspi si Moffitt (1991) au argumentat faptul ca stabilitatea dispozitiilor personale este intarita de raspunsul la evenimente noi, stresante, neasteptate. Rezulta ca fetele cu scor inalt la nevrotism inainte de aparitia primului ciclu menstrual, tind sa creasca in Nevrotism dupa instalarea ciclului si invers. Aparitia unui eveniment nou si stresant tinde sa exagereze si sa creasca diferentele fenotipice preexistente. Au interpretat datele astfel: schimbarile aparute au marit relatiile dintre fenotip si trasatura latenta. (Indivizii s-au schimbat devenind mai mult ei insisi.)

Dar studiile privind ereditatea personalitatii nu sustin acest proces. Rezultatele prezente contrazic modelul si sustin fie ca relatia genotip- fenotip scade, fie ca relatia genotip- fenotip ramane constanta pe parcursul vietii adulte. Schimbarea in dispozitiile personale este atribuita influentei de mediu.

Schimbari induse Inteligenta


-

Din punct de vedere teoretic, relatia genotip trasaturi latente fenotip este dependenta de mediu. Este posibil sa modifice relatia fenotip-genotip prin interventii asupra mediului chiar si pt trasaturi inalt ereditare.

S-a incercat schimbarea fenotipului inteligentei pt copii mici, scolarii mari si adulti. Rezultatele acestei cercetari nu au determinat schimbari substantiale si stabile in fenotip sau trasaturi latente (Royce, Darlington, Murray 1983, Ramey Lee si Burchina 1990, Garber 1988, Blogg 1991 etc).

Studiile asupra adoptiilor impactul mediului familial asupra inteligentei scade odata cu varsta (Turkheimer 1991, Locurto 1990, Flynn 1987). Totusi, inteligenta a crescut cu aproximatic 1 SD in ultimii 50 ani in multe tari. Nu se stie exact explicatia acestui fapt. Ar putea fi conditiile educationale.

Personalitatea
-

dezvoltarile terapeutice urmaresc modificari ale nevrotismului aspectele psihopatologice (comorbiditatile) releva un grad inalt al ereditatii.

6. Daca comportamentul se schimba, Personalitatea poate fi departe ? (Carlo

Diclemente 1994) Punctul de pornire: adictiile care ofera date interesante asupra schimbarii P. Dependentii sunt persoanele care par blocate intr-un pattern comportamental de lunga durata stabil si persistent. Adesea, aceste patternuri comportamentale sunt presupuse a fi rezultatul unor dispozitii ereditare si a unor dinamici stabile, interne (Tarter,1988). Clasificarea dependentiilor de alcool si droguri pe subtipuri in functie de atributele personale, dimensiunile caracterologice patologice si alte dimensiuni din copilarie sustin ideea stabilitatii personalitatii. Dar comportamentul adictiv se poate schimba. E dovedit de multiple studii longitudinale.

Examinarea comportamentului adictiv releva implicatii importante pentru problema schimbarii / stabilitatii personalitatii. a. Teoriile adictiei ofera un model euristic pt conceptualizarea functionarii umane in patternuri de comportament. Initierea si incetarea adictiilor reprezinta patternuri comportamentale alternative care reflecta schimbarea si stabilitatea. Aceste perioade de stabilitate si schimbare interactioneaza de-a lungul timpului. Sunt necesare studii longitudinale extensive pentru a captura procesul schimbarii. Schimbarile au nevoie de multi ani pentru a se mentine => estimari bazate de perioade scurte sustin in mod eronat pozitia stabilitatii. b. Nici adictia, nici incetarea ei, nu sunt inevitabile. Aceste procese ale schimbarii necesita participare din partea individului. Majoritatea oamenilor care experimenteaza utilizarea drogurilor/alcool nu devin dependenti.Totusi, unii oameni devin dependenti si raman blocati in patternul comportamental adictiv pana la moarte. Diferentele individuale in negocierea intrarii ca parte integrala din viata lor si inevitabila, adictia va aparea ca stabila la fel ca o alta trasatura de personalitate. Totusi, varsta si ravagiile produse de consecintele adictiei au determinat multi oameni sa intre intr-un proces al schimbarii care a condus la ani de sobrietate. c. Incetarea comportamentului adictiv nu urmeaza unui drum liniar Natura procesului schimbarii de succes este ciclica, in spirala (Prochaska,1992). Incetarea nu este un eveniment singular, ci o serioe de evenimente care culmineaza intr-o schimbare sustinuta. Importanta examinarii vietii unui individ (longitudinal), dezvoltarea curbelor de schimbare individuale, masurarea dimensiunilor motivationale relationate cu schimbarea si intelegerea naturii ciclice a proceselor schimbarii sunt lectii ce trebuie invatate din adictii pentru a largi perspectiva si a contribui la o mai buna intelegere a schumbarii. d. Schimbarea patternurilor de comportament adictive (stabile) implica multiple niveluri ale functionarii personale: Expectantele, valoriile, credintele, auto-controlul, imaginea de sine, relatiile cu familia, relatiile cu prietenii, stima de sine sunt toate implicate in initierea si apoi incetarea comportamentului adictiv.

Personalitate se poate schimba direct sau numai prin schimbare comportamentala. Studiul adictiilor sugereaza ideea ca daca comportamentul adictiv se schimba, atunci schimbarea dimensiunii personalitatii nu e departe. Adesea in comportamentele adictive, sobrietatea precede schimbarile in constructele intrapersonale (schimbarea intrapersonala apare ca un rezultat al schimbului la nivelul simptomatic / situational si cognitiv).
e. Schimbarea personalitatii e probabil mai bine inteleasa ca parte a efectelor procesului

schimbarii decat ca o schimbare directa si imediata De obicei, oamenii trec de la initierea comportamentului adictiv la lupta de incetare a acestuia si descopera in final ca multe aspecte ale vietii lor fie se schimba fie au nevoie de o schimbare ca rezultat. Uneori oamenii realizeaza schimbari mai intai la niveluri mai adanci (dispozitii personale, probleme intrapersonale) si apoi schimba comportamentul adictiv. Experienta actuala insa indica faptul ca cea mai comuna cale este focalizarea pe comportamentul problematic si utilizarea tuturor abilitatilor si emergiei pentru a schimba acest comportament. In cursul acestui proces, multiple schimbari la multiple niveluri par a aparea, mai ales daca acele schimbari sunt necesare modificarii comportamentului tinta.
f. Metodologia de cercetare trebuie sa se schimbe

Cercetatorii au demonstrat stabilitatea ca referinta a metodei de observare care par mai potrivite pt designuri transversale. Noi tehnici precum: curbe ale cresterii individuale si ale schimbarii, studiul perioadelor de abstinenta/ cadere, modele liniare si cauzale longitudinale.
7. Schimbarea personalitatii in perioada adulta (R. Helson, A. Tewart, 1994).

Factorii care afecteaza schimbarea personalitatea la adulti. Personalitate se schimba la adulti prin construirea/ recontruirea factorilor din jurul dorintelor/ motivelor/ credintelor de baza. Iata factorii care influenteaza acest proces: a. factorii sociali: Sociologii si antropologii au studiat fenomene ca morbiditatea, marginalitatea, urbanizarea, modernitatea, migratia imigratia, etc.
-

Studii ale modernitatii au aratat cum indivizii trec de la controlul autoritar la sentimentul responsabilitatii individuale.

Evenimente sociale (razboaiele) afecteaza constructia identitatii si alegerilor de viata ale invidizilor (Elder 1974, Stewart si Halley 1989) Normele sociale (care determina adecvanta comportamentului/ scopurilor) ghideaza comportamentele sistemul de statusuri, structurarea/ monitorizarea expectantelor, aspiratii, experiente si autoevaluari (Neugarten 1968).

Odata cu aparitia rolurilor parentale, personalitatea se schimba: ex. Helson (1984) femei inainte, dupa maternitate; CPI- dupa scoruri mai mari la responsabilitate, auto-control, toleranta, feminitate si scoruri scazute la auto-acceptare si sociabilitate. (femeile care nu erau mame, nicio schimbare).

Procesele de socializare (modelarea, invatata direct, autoadministrarea de recompense si pedepse) sunt foarte importante si afecteaza personalitatea (o schimba) Sistemele de roluri pe care un individ le are il schimba. Kohn si Schooler (1983) au demonstrat ca complexitatea profesiei adecteaza abilitatile cognitive, increderea in sine, imaginea de sine si interesele.

Anumite sisteme sociale de control afecteaza personalitatea. Exemplu: atasamentul de un partener poate conduce anumiti tineri spre abandonul delicventei (Sampson si Lomb 1990); Alegerea unul partener similar = persoana ramane la fel (Caspi 1990); Partenerii, iubitii, copiii, prietenii, sefii pot fi catalizatori ai schimbarii (Helson 1992, Josselson 1992).

Schimbarea rolurilor si a relatiilor. Haley 1989- imediat dupa divort atat femeile cat si barbatii au demonstrat capacitatea de a integra influente complexe. Acest proces organizator al divortului poate fi primul pas in procesele reorganizarii.

b. Factori psihologici: Black-1982 a a doptat modelul lui Piaget pentru a conceptualiza procesele schimbarii si stabilitatii personalitatii (acomodare- asimilare), ambele interactioneaza in procesul de dezvoltare a personalitatii. Eul devine mai consolidat odata cu experienta, stabilitatea diferentelor individuale crestye si schimbarea radicala devine mai dificila. Abilitatiile cognitive si integrative se schimba de la adolescenta pana la mijlocul vietii. Sunt implicate in trecerea de la mecanisme de copping, mai putin mature, la cele mai mature. Teoriile stadiale ale personalitatii (Erikson 1950, Levinson 1978) considera procesele schimbarii ca fiind regulate. S-au dovedit teorii prea largi si complexe pentru testari empirice.

Versiuni recente ale teoriei stadiale utilizeaza metafora naratiunilor (McAdams 1995). Afirma ca povestea de viata subiectiva este chiar identitatea persoanei si ca dezvoltarea acestei identitati consta in formularea unor povesti din ce in ce mai adecvate despre sine. c. Factori biologici: Opinia actuala (Plomin, Loehlin 1990): factorii genetici sunt implicati in schimbarea personalitatii in timpul copilariei iar schimbarea de la maturitate se datoreaza influentelor de mediu. Studiile arata ca anumite influente biologice sunt supraestimate. Ex: schimbarile hormonale la menopauza ar rigidiza personalitatea femeilor. BIBLIOGRAFIE SELECTIVA Chamorro-Premuzic, T., & Furnham, A. (2005). Personality and Intellectual Competence. Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates. Cretu, Z.R. (2005). Evaluarea personalitatii. Modele alternative. Polirom, Bucuresti Demorest, A. (2005). Psychology's Grand Theorists: How Personal Experiences Shaped Professional Ideas. Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates. Ewen, R. B. (2003). An Introduction to Theories of Personality. Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates. FB!!! Eysenck, H. J. (1953). The Structure of Human Personality. London: Methuen. Frager, R., Fadiman, J. (1984), Personality and personal growth, Harper&Row Publishers, NY Furnham, A., & Heaven, P. (1999). Personality and Social Behaviour /. London: Arnold. Heatherton, T.F., Weinberger, G.J.L. (1994), Can personality change?, American Psychological Association, Washington DC Jung, C.G. (1997). Tipuri psihologice, Editura Humanitas, Bucuresti Kelly, G. A. (1991). The Psychology of Personal Constructs (Vol. 1). London: Routledge. Matthews, G., Deary, I. J., & Whiteman, M. C. (2003). Personality Traits. Cambridge, England: Cambridge University Press. Miller, A. (1991). A Modern Synthesis A Modern Synthesis. Calgary, Alta.: University of Calgary Press. Minulescu, M. (2001). Introducere in analiza jungiana. Editura Trei, Bucuresti Mischel, W. (1996). Personality and Assessment. Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates. Modgil, S., Modgil, C., & Eysenck, H. (Eds.). (1986). Hans Eysenck: Consensus and Controversy.

Philadelphia: Falmer Press. Mruk, C. J. (Ed.). (2006). Self-Esteem Research, Theory, and Practice: Toward a Positive Psychology of Self-Esteem (3rd ed.). New York: Springer. Opre, A. (2004). Noi tendinte in psihologia personalitatii. Vol. I si II, Editura ASCR, Cluj Owen, R.B. (1998), Personality: a topical approach. Theories, Research, Major Controversies and Emerging Findings. Lawrence Erlbaum Associates, Publishers, New Jersey, London Plomin, R. & Dunn, J. (Eds.). (1986). The Study of Temperament: Changes, Continuities, and Challenges. Hillsdale, NJ: Lawrence Erlbaum Associates. Sheldon, K. M. (Ed.). (2004). Optimal Human Being: An Integrated Multi-Level Perspective. Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates. Allport, G. W. (1975). The nature of personality. (originally published in 1950). Greenwood Press. Allport, G. W. (1961). Pattern and growth in personality. New York: Holt, Rinehart & Winston. Aronoff, J. & Wilson, J. P. (1985). Personality in the social process. Hillsdale, NJ: Erlbaum. Bandura, A. & Walters, R. (1963). Social learning and personality development. New York: Holt, Rinehart & Winston. Brody, N. (1988). Personality. New York: Academic Press. Burger, J. M. (1990). Personality. 2nd ed. Wadsworth Publishers. Buss, A. H. (1986). Social behavior and personality. Hillsdale, NJ: Erlbaum. Carver, C. S. and Scheier, M F. (1996). Perspectives on personality. Boston: Allyn and Bacon. Catell, R. B. et al. (1970). Handbook for the sixteen personality factor questionnaire (16PF). Champaign, IL: Institute for Personality and Ability Testing. Catell, R. B. (1980). Personality and learning theory; A system theory of maturation and structured learning. 2 vols. New York: Springer Publishers. Drapelas, V. J. (1987). A review of personality theories. Springfield, IL: Thomas. Eysenck, H. J. (1967). The biological basis of personality. New York: SpringerVerlag. Eysenck, H. J. & Eysenck, M. W. (1985). Personality and individual differences: A

natural science approach. New York: Plenum Press. Hall, C. & Lindzey, G. (1979). Theories of personality. 3rd ed. New York: Wiley. Hall, C. et al (1985). Introduction to theories of personality. New York: Wiley. Krech, D. & Klein, G. S. eds. (1968). Theoretical models and personality theory. Greenwood Press. Lamiell, J. T. (1987). The psychology of personality: An epistemological inquiry. New York: Columbia University Press. Lindzey, G. et al, eds. (1988). Theories of personality: Primary sources and research. 2nd ed. Krieger Press. Maddi, S. (1997). Personality theories. Pacific Grove, CA: Brooks/Cole Magnusson, D. & Endler, N. S. (1977). Personality at the crossroads: Current issues in interactional psychology. Hillsdale, NJ: Erlbaum. Maslow, A. (1968). Toward a psychology of being. 2nd ed. Van Nos Reinhold. Millon, T. & Everly, G. S. (1985). Personality and its disorders: A biosocial research. New York: Wiley. Millon, T. ed. (1983). Theories of personality and psychopathology. 3rd ed. New York: Holt, Rinehart & Winston. Millon, T. (1990). Toward a new personology. New York: Wiley. Mahrer, A. R. ed. (1970). New approaches to personality classification. New York: Columbia University Press. Pervin, L. A. (1989). Personality theory and research. 5th ed. New York: Wiley. Pervin, L. A. (1990). Handbook of personality theory and research. New York: Guilford. Peterson, C. (1988). Personality. New York: Harcourt, Brace & Company. Rychlak, J. F. (1981). Introduction to personality and psychotherapy. Boston: Houghton Mifflin Company. Ryckman, R. (1988). Theories of personality. 4th ed. New York: Brooks-Cole. Smith, B. D. & Vetter, H. J. eds. (1983). Advances in personality assessment. 2 vols. Hillsdale, NJ: Erlbaum. Journals: Journal of personality and social psychology

Journal of personality Journal of research in personality and individual differences