Sunteți pe pagina 1din 50

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE GEOGRAFIE SCOALA DOCTORALĂ “SIMION MEHEDINłI”

TEZĂ DE DOCTORAT (rezumat) STUDIU GEOMORFOLOGIC AL BAZINULUI HIDROGRAFIC VĂRBILĂU, CU PRIVIRE SPECIALĂ ASUPRA PROCESELOR DE DEGRADARE A TERENURILOR

Doctorand: Marinel-Ioan CRISTUłIU

DEGRADARE A TERENURILOR Doctorand: Marinel-Ioan CRISTU ł IU CONDUC Ă TOR Ş TIIN ł IFIC: PROF.

CONDUCĂTOR ŞTIINłIFIC:

PROF. UNIV. DR. Mihai IELENICZ

DIRECTOR SCOALĂ DOCTORALĂ:

PROF. UNIV. DR. Cristian BRAGHINĂ

Bucureşti - 2012

Cuprins:

Introducere

5

1. ConsideraŃii generale

6

1.1. PoziŃia geografică

6

1.2. Limite

6

1.2.1. Limita

bazinului

6

1.2.2. Limita dintre CarpaŃi şi SubcarpaŃi

6

1.3. Caracterizarea unităŃilor de ordin superior

1.4. UnităŃile şi subunităŃile de relief

1.5. Cunoaşterea geografică a regiunii

Error! Bookmark not defined.

7

Error! Bookmark not defined.

2. Caracteristici structurale şi evoluŃia paleogeografică a bazinului hidrografic

Vărbilău

9

2.1.

Structura geologică

9

2.1.1. Pânza de Bobu

2.1.1.1. Stratigrafia

2.1.1.2. Tectonica

Error! Bookmark not defined. Error! Bookmark not defined. Error! Bookmark not defined.

Error! Bookmark not

2.1.2.Pânza de Teleajen (pânza flişului curbicortical)

defined.

2.1.2.1.

Stratigrafia

Error! Bookmark not defined.

2.1.2.2.

Tectonica

Error! Bookmark not defined.

2.1.3.

Pânza de Macla

Error! Bookmark not defined.

2.1.3.1. Stratigrafia

Error! Bookmark not defined.

2.1.3.2. Tectonica

Error! Bookmark not defined.

2.1.4.

Pânza de Tarcău

Error! Bookmark not defined.

2.1.4.1. Stratigrafia

Error! Bookmark not defined.

2.1.4.2. Tectonica

Error! Bookmark not defined.

2.1.5.

Avanfosa (zona de molasă externă)

Error! Bookmark not defined.

2.1.5.1. Stratigrafia

Error! Bookmark not defined.

2.1.5.2. Tectonica

Error! Bookmark not defined.

2.1.6.

Depozitele cuaternare

10

2.2.

EvoluŃia paleogeografică

10

2.2.1. Epoca hercinică

2.2.2. Epoca carpatică

Error! Bookmark not defined. Error! Bookmark not defined.

2.2.2.1. Etapa carpatică veche (cretacic mediu – paleogen) . Error! Bookmark

not defined.

2.2.2.2. Etapa neocarpatică

Error! Bookmark not defined.

3.

Caracteristicile reliefului bazinului hidrografic Vărbilău

11

3.1.

Morfografia

11

3.1.1. Văile

11

3.1.2. Interfluviile

11

3.1.3. VersanŃii

12

3.2.

Caracteristici morfometrice

12

3.2.1.

Morfometria reŃelei hidrografice

12

3.2.1.1

Ierarhizarea cursurilor de apă

12

3.2.1.2.

Unghiurile de confluenŃă

13

3.2.1.3.

SuprafaŃa bazinelor hidrografice

13

3.2.1.4.

Lungimea

14

3.2.1.5.

Densitatea reŃelei hidrografice

14

3.2.1.6.

Coeficientul de sinuozitate al principalelor cursuri

14

2

3.2.1.7.

Dimensiunile bazinului Vărbilău şi ale principalelor bazine

componente

3.2.1.8. Altitudinile medii

15

Error! Bookmark not defined.

3.2.1.9. Concluzii

15

3.2.2. Hipsometria

15

3.2.3. Pantele

16

3.2.4. ExpoziŃia versanŃilor

16

3.2.5. RelaŃia expunerea versanŃilor – pantă

Error! Bookmark not defined.

3.2.6. Densitatea fragmentării

17

3.2.7. Energia

17

3.2.8. Adâncimea fragmentării

Error! Bookmark not defined.

3.3.Trepte de relief

17

3.3.1.

SuprafeŃe de nivelare şi evoluŃia reliefului

17

3.3.1.1. Unele consideraŃii teoretice

17

3.3.1.2. Studiul suprafeŃelor de eroziune din CarpaŃii şi SubcarpaŃii de Curbură 18

3.3.1.3. DistribuŃia suprafeŃelor netede din bazinul VărbilăuluiError! Bookmark

not defined.

 

3.3.1.4.

Interpretarea suprafeŃelor de eroziune din bazinul Vărbilău

18

3.3.2. Terasele

19

3.3.3. Albia majoră

21

3.4. Formarea şi evoluŃia reŃelei hidrografice

21

Captări

22

4.

Morfodinamica

actuală

22

4.

Morfodinamica

actuală

22

4.1. Factorii potenŃiali ai morfodinamicii actuale

22

4.1.1. Factori de natură litostructurală

22

4.1.2. Factorii

geomorfologici

24

4.1.3. Factorii

climatici

24

4.1.3.1. PotenŃialul termic

4.1.3.2. PotenŃialul pluviometric

4.1.3.3. PotenŃialul eolian

4.1.3.4. Topoclimate

Error! Bookmark not defined. Error! Bookmark not defined. Error! Bookmark not defined. Error! Bookmark not defined.

4.1.4.

Factorii hidrologici

24

4.1.4.1. Apele subterane

24

4.1.4.2. Râurile

25

4.1.4.3. Lacurile

Error! Bookmark not defined.

4.1.5.

Factorii biopedogeografici

25

4.1.5.1.

VegetaŃia naturală

25

4.1.5.3.

Solurile

26

4.1.6.

Utilizarea terenurilor

26

4.1.5.

PotenŃialul morfodinamic. DiferenŃieri regionale

27

4.2. Procesele de modelare actuală şi formele rezultate

29

4.2.1.

Procesele de pluviodenudare, şiroire şi torenŃialitate

29

4.2.1.1. Spălarea în suprafaŃă

30

4.2.1.2. Rigolele

30

4.2.1.3. Ravenele

30

4.2.1.4. Peisaje de tip

30

4.2.1.5. Ravena Bertea 08 – studiu de caz

4.2.2. Procese fluviale

Concluzii:

3

Error! Bookmark not defined.

31

Error! Bookmark not defined.

4.2.4. Forme de acumulare

4.2.4.1. Glacisuri de acumulare

Error! Bookmark not defined. Error! Bookmark not defined.

4.3.

Procese gravitaŃionale

 

31

4.3.1. Procese lente

31

4.3.2. Alunecările de teren şi curgerile noroioase

31

 

4.3.5.1.

Alunecarea Mălae – Mătrăguni (Bertea)

Error!

Bookmark not

defined.

4.3.5.2. Alunecarea de teren Groşani

4.3.5.3. Alunecarea Clăbucet-Rădila

Error! Bookmark not defined. Error! Bookmark not defined.

4.3.6. Prăbuşirile, rostogolirile şi surpările

33

4.3.7. Modelarea antropică

33

5. Procese de degradare a terenurilor şi impactul lor asupra activităŃilor umane

34

5.1. ConsideraŃii teoretice

34

5.2. Procese de degradare a terenurilor în bazinul hidrografic Vărbilău

35

5.2.1.

Degradări de teren generate de procese geomorfologice

35

5.2.1.1. Degradări produse de procese de pluviodenudare, şiroire şi ravenare.

 

35

5.2.1.2. Degradări produse de procese fluviale

38

5.2.2. Degradări produse de procese gravitaŃionale

38

5.2.3. Degradări produse de activităŃi antropice

40

5.2.3.1. Degradări produse de activităŃi de exploatare a resurselor subsolului 40

5.2.3.2. Degradări produse de activităŃi agricole

40

5.2.3.3. Degradări produse de activităŃi de construcŃii şi transport

41

5.2.4.

Degradări generate de procese pedologice

41

5.2.4.1. Degradarea fizică

5.2.4.2. Degradarea chimică

Error! Bookmark not defined. Error! Bookmark not defined.

5.3.

SoluŃii pentru reducerea degradărilor şi dezvoltarea

41

6. Regionarea geomorfologică

43

7. Concluzii

44

8. Bibliografie:

45

4

Introducere

Bazinul hidrografic Vărbilău a fost puŃin studiat în trecut, lucru oarecum nedrept. Ochiul geomorfologului este mereu atras şi surprins de fenomene spectaculoase, unele parcă desprinse din manuale, altele de o mare complexitate, înglobând mai multe procese, altele inedite. Dar aceste fenomene au un cu totul alt impact pentru locuitorii din zonă, care îşi văd producŃia mereu diminuată, căile de comunicaŃie şi uneori chiar gospodăriile ameninŃate. La fel ca în multe alte locuri de pe glob, şi aici interesele economice imediate vin în contradicŃie cu necesităŃile unei dezvoltări durabile. Sectorul de curbură al SubcarpaŃilor, în care este situată cea mai mare parte a bazinului hidrografic Vărbilău este cel mai expus unor fenomene de degradare a terenurilor. Lucrarea a fost structurată în modul clasic al studiilor geomorfologice. A fost ales studiul pe un bazin hidrografic pentru că acesta constituie un spaŃiu concret, caracterizat prin continuitate şi coerenŃă. Fluxurile de materie (apă şi aluviuni) pot fi urmărite cu uşurinŃă. În acelaşi timp, un bazin hidrografic poate fi uşor descompus în bazine de ordin inferior sau inclus în studii referitoare la bazine de ordin superior. De multe ori, limitele fizice ale bazinului constituie şi limite administrative, şi prin aceasta se poate evalua şi impactul antropic. În urma cercetărilor preliminare, am formulat câteva probleme majore:

-stabilirea contactului dintre CarpaŃi şi SubcarpaŃi într-o porŃiune extrem de complexă din punct de vedere geologic şi geomorfologic şi validarea sau invalidarea ipotezei privind existenŃa unei zone de interferenŃă carpato-subcarpatice elaborată de Gh. Niculescu în 1971; -delimitarea suprafeŃelor de nivelare şi urmărirea evoluŃiei paleogeografice a bazinului -observarea raportului dintre structură, petrografie şi aspectul actual al reliefului; -procesele actuale de modelare sub raport cauzal, spaŃial şi dinamic şi efectele acestora asupra modului de utilizare a terenurilor. Aceste probleme, precum şi altele, au fost urmărite, pe parcursul lucrării, din mai multe perspective, şi în cadrul mai larg al CarpaŃilor şi SubcarpaŃilor de Curbură. Rezultatele au fost, şi ele, raportate la situaŃii similare din bazinele învecinate

5

1. ConsideraŃii generale

1.1. PoziŃia geografică

Bazinul hidrografic Vărbilău se găseşte în sudul României, în întregime în judeŃul Prahova.Vărbilăul face parte din bazinul hidrografic al IalomiŃei, fiind un afluent important al Teleajenului. SuprafaŃa bazinului este de 212 km 2 , adică circa 0,089% din suprafaŃa României, ocupând o parte din sudul MunŃilor Grohotiş (27,35km 2 ) şi 184,65 km 2 din SubcarpaŃii de Curbură. Lungimea bazinului între izvor şi vărsare este de 32,55 km, iar lăŃimea maximă este de 16,05 km.

1.2. Limite

1.2.1. Limita bazinului

Perimetrul

bazinului

este

de

90,1

km.

Dintre

aceştia,

46,8

formează

interfluviul din dreapta şi 43,3 km interfluviul din stânga.

1.2.2. Limita dintre CarpaŃi şi SubcarpaŃi

Stabilirea limitei între CarpaŃi şi SubcarpaŃi între râurile Prahova şi Teleajen este o problemă dificilă. În primul rând, structurile geologice au o direcŃie Nord-est – Sud-vest, în timp ce altitudinile scad de la vest spre est. O altă problemă este aceea că, la o altitudine de circa 900-1000 metri, există o suprafaŃă de o remarcabilă netezime, cu caracteristici comune CarpaŃilor şi SubcarpaŃilor. DistanŃa pe care se defăşoară aceasta este de circa 4-5 kilometri. După aceasta urmează o nouă inflexiune şi relieful capătă aspect deluros. Aceste caracteristici i-au făcut pe geografii care au studiat regiunea, să vorbească despre o zonă de interferenŃă carpato-subcarpatică - V. Mihăilescu (1966), Gh. Niculescu (1971), I. Mac (1973), în timp ce M. Ielenicz (1982) denumea această zonă – Munceii Vărbilăului. Din observaŃiile făcute în teren şi din analiza hărŃilor se pot trasa cele două limite: între CarpaŃi şi SubcarpaŃi, şi cea din sudul zonei de interferenŃă carpato-subcarpatice. Prima limită corespunde, cu aproximaŃie, faliei Lutu Roşu, dintre pânzele de Bobu şi de Teleajen. La nord de aceasta, pantele sunt de peste 25° iar energia reliefului are valori de peste 300 m. Limita este şi de natură litologică: în nord seria de Bobu, cu văi adâncite pe fliş grezo-marnos şi culmi corespunzând unor roci mai rezistente: conglomerate şi gresii masive, iar în sud flişul curbicortical specific pânzei de Teleajen.

6

Sectorul de interferen Ńă corespunde, în cea mai mare parte, pânzei de Teleajen. Principala caracteristic

Sectorul de interferenŃă corespunde, în cea mai mare parte, pânzei de Teleajen. Principala caracteristică este prezenŃa unor interfluvii prelungi, uşor înclinate, cu direcŃia Nord-vest – Sud-est. Deasupra acestora se ridică, cu circa 50 metri, vârfuri ce se apropie sau depăşesc 1000 metri. Valorile elementelor morfometrice sunt intermediare între cele înregistrate în sectorul montan şi cele din sectorul subcarpatic propriu-zis, de aceea procesele geomorfologice sunt comune cu cele din amonte şi din aval. Limita dintre sectorul de

interferenŃă şi cel deluros este trasată, aproximativ, pe linia internă, dintre Pânzele de Teleajen şi de Macla. Rocile pelitice friabile ale seriei de Macla favorizează procese

Figura 1. Harta unităŃilor de relief

de versant – mai ales alunecări de teren, ce determină scăderea rapidă a altitudinii şi creşterea gradului de fragmentare al reliefului. Din suprafaŃa întregului bazin, de 212 km 2 , circa 12,9% aparŃine sectorului carpatic, circa 20% sectorului de interferenŃă, restul, adică cea mai mare parte a fost inclusă sectorului subcarpatic propriu-zis.

1.4. UnităŃile şi subunităŃile de relief

Partea nordică se suprapune peste sudul munŃilor Grohotiş, apoi urmează sectorul de interferenŃă carpato-subcarpatic. În sectorul colinar unităŃile sunt dispuse longitudinal: Dealul Pietriceaua spre vest, Depresiunea Aluniş mărginită la nord de Dealurile Bertei iar la sud de Dealul Măceşu, Dealurile Vărbilăului ocupă partea centrală, iar spre est se găseşte Depresiunea Slănic Şi Dealurile Bughei. În sud se realizează trecerea spre SubcarpaŃii externi prin Depresiunea Mislea – Podeni. Sectorul montan este redus ca pondere, însă în acest sector se desfăşoară numeroase procese, dintre care unele se continuă în sectoarele mai joase. Altitudinea interfluviilor este de peste 1400 m în nord şi ajunge la circa 600 m pe Vărbilău, la ieşirea spre sectorul de interferenŃă.

7

Sectorul de interferenŃă carpato-subcarpatic este alcătuit din interfluvii cu altitudini de circa 950-850 m, corespunzătoare nivelului superior de vale, dominate de vârfuri ce depăşesc 1000 de metri: 1125,2 m – Şerban Vodă, 1058 m– Vf, Mare, 1012,4 m – Vf, Barbeş.

Vod ă , 1058 m– Vf, Mare, 1012,4 m – Vf, Barbe ş . Figura 2.

Figura 2. Profil complex prin bazinul Vărbilău

Sectorul colinar are cea mai mare extindere şi cuprinde mai multe subdiviziuni. Dealul Pietriceaua constituie interfluviile dintre Doftana şi Aluniş şi dintre Bertea şi Aluniş. Altitudinea este cuprinsă între circa 700 de metri la contactul cu sectorul de interferenŃă şi 500 m spre depresiunea Aluniş Dealurile Bertei sunt situate între văile Bertea şi Vărbilău. În nord altitudinea este de 800 m, la sud de Măciuca Bertii, iar în sud de circa 450 m, la contactul cu depresiunea Aluniş.

8

Dealul Măceşu constituie un nod orografic important, din care izvorăsc mai multe pâraie orientate mai ales spre sud şi sud-est: Runcu, DoftăneŃ, MisleŃ, Mislea (Telega), Poiana Trestiei, Cosmina. În cadrul bazinului Vărbilău, el formează doar Plaiul Măluros - o parte a interfluviului dintre Aluniş şi Cosmina, cu altitudini de 600- 700 m.

Dealurile Vărbilăului se caracterizează prin netezimea interfluviilor, datorată eroziunii atât în timpul formării nivelului superior de vale (în nord, în apropierea sectorului de interferenŃă) cât şi în timpul formării teraselor. Altitudinile coboară de la circa 800 m în nord (Plaiul Gorganului), spre 300 m la contactul cu depresiunea Mislea – Podeni. Dealurile Bughei sunt cuprinse între Slănic,Vărbilău şi Teleajen. Altitudinea este de circa 750 m în Plaiul Şerban Vodă, ajungâd la circa 250 m în sud, la contactul cu depresiunea Mislea – Podeni. Depresiunea Aluniş este formată prin eroziune la confluenŃa dintre Vărbilău, Aluniş şi Bertea, şi se dezvoltă tentacular pe aceste văi. Depresiunea Slănic este sculptată într-un diapir de sare ajuns până la zi. UşurinŃa cu care s-a realizat adâncirea pârâului Slănic, a făcut ca această depresiune să ajungă la peste 150 de metri sub interfluviile din jur. Depresiunea Mislea – Podeni (Măgurele) are o suprafaŃă mare, din care însă doar o mică parte se găseşte în bazinul Vărbilău, formând lunca şi prima terasă comune cu cele ale Teleajenului.

2. Caracteristici structurale şi evoluŃia paleogeografică a bazinului hidrografic Vărbilău

2.1. Structura geologică

Din punct de vedere structural, bazinul hidrografic al râului Vărbilău se suprapune peste mai multe unităŃi geologice (Pânzele de Bobu, Teleajen, Macla, Tarcău şi avanfosa carpatică), cu o evoluŃie comună în anumite perioade şi separată în altele. Pânza de Bobu cuprinde gresii masive şi conglomerate (flişul de Bobu) şi argile şi marne (seria de Dumbrăvioara). Pânza de Teleajen cuprinde stratele de Plăieşu şi de Toroclej, flişul curbicortical, gresia de Măciuca Bertii, iar posttectonic se depun marnele de Gura Beliei şi formaŃiunea Lutu Roşu, predominant marnoasă. Pânza de Macla este alcătuită dintr-un fliş argilo-grezos de vârstă vraconian-turonian şi din marnele maastrichtiene de Gura Beliei. Pânza de Tarcău, cea mai extinsă cuprinde

9

formaŃiunea de ColŃi (argile şi gresii), formaŃiunea de Plopu (argile), şisturile disodilice, stratele de Pucioasa cu gresia de Fusaru intercalată, stratele de VineŃişu (marne, argile şi gresii ăn strate subŃiri), disodilele superioare, molasa de Cornu, formaŃiunea vărgată din care fac parte conglomeratele de Brebu (tot în facies de molasă), tufurile şi marnele cu globigerine, formaŃiunea cu gipsuri şi sare, şisturile cu Radiolari, marnele cu Spirialis, gresiile şi conglomeratele sarmaŃiene, gresii, marne argile şi nisipuri meoŃiene, marne ponŃiene, nisipuri daciene cu cărbuni, apoi argile şi pietrişuri romaniene.

2.1.6. Depozitele cuaternare.

Procesele geomorfologice active din Pleistocen şi Holocen au dus la acoperirea unor suprafeŃe importante cu depozite de terasă, de albie sau cu deluvii. Mai mult, Gh. Niculescu (1965) presupune că în Pleistocen, întregul bazin a fost acoperit cu depozite piemontane, îndepărtate ulterior aproape complet de eroziune.

2.2. EvoluŃia paleogeografică

Bazinul Moldavidelor s-a deschis în cretacicul inferior. În faza tectogenetică austrică (Albian) a avut loc desprinderea de fundament şi apoi cutarea Pânzei de Bobu iar în faza laramică aceasta a fost şariată peste pânza de Teleajen. Împinsă de pânzele de Ceahlău şi Bobu, pânza de Teleajen este desprinsă în faza laramică, dar mişcarea este oprită după ce acoperă parŃial Pânza de Audia. Atât pânza de Bobu cât şi cea de Teleajen au fost exondate, pentru o scurtă perioadă după mişcările laramice. În Eocen, mediul de depunere din bazinul Moldavidelor prezintă variaŃii în funcŃie de adâncime şi distanŃa faŃă aria sursă (cordiliera perimoldaviană sau forelandul); clima era caldă şi aridă. Oligocenul este caracterizat prin revenirea la un mediu euxinic, reducător, demonstrat de deupunerea şisturilor disodilice. Treptat, bazinul începe să se închidă. Molasa miocen inferioară este depusă în condiŃiile în care începe deplasarea pânzei de Tarcău. Faza intraburdigaliană (stirică veche) a definitivat cutarea pânzei de Teleajen şi a afectat şi pânzele flişului extern. Întreagă zonă a fost exondată şi au fost schiŃate anticlinalele Homorâciu – Prăjani şi Văleni. Clima era caldă şi aridă, demonstrată de depozitele de culoarea roşie şi de intercalaŃiile evaporitice. În SarmaŃianul inferior are loc faza moldavică în care se definitivează structura tectonică a pânzelor CarpaŃilor Orientali. Faliile produse ulterior determină deplasarea pe orizontală şi pe verticală a unor blocuri.

10

3. Caracteristicile reliefului bazinului hidrografic Vărbilău

Aspectul reliefului şi parametrii săi cantitativi sunt elemente de bază pentru un studiu geomorfologic, deoarece majoritatea proceselor de modelare sunt influenŃate direct sau indirect de aceste caracteristici.

3.1. Morfografia bazinului.

3.1.1. Văile. În sectorul montan văile sunt, în general, drepte, acest aspect, ca şi cantitatea mai mare de precipitaŃii favorizează evacuarea rapidă a materialelor şi eroziunea în adâncime. Uneori versanŃii sunt convecşi, alteori drepŃi, dar întotdeauna puternic înclinaŃi. Profilele longitudinale sunt, în general, drepte, fără rupturi de pantă, din cauza litologiei constante. În profil transversal se observă sectoare de îngustare, cea mai importantă fiind este cea dintre PăltineŃ – Vf cu Coanu ce alternează cu cele de uşoară largire. În sectorul de interferenŃă, văile încep să se lărgească, adâncimea lor scade şi încep să apară versanŃi cu formă concavă, în flişul curbicortical. Alunecările de teren vechi, frecventele schimbări de litologie şi cutele strânse, determină uşoare dar numeroase schimbări de direcŃie ale văilor. În sectorul de deal, văile principale (Vărbilăul, Alunişul, Bertea, Slănicul) sunt largi, cu profil transversal concav, deşi uneori asimetric, mai ales în cazul Alunişului, al cărui versant drept este mult mai înalt (circa 200 m pe unele porŃiuni) şi mai înclinat decât cel stâng ce nu depăşeşte 100 m. Scăderea vitezei şi prezenŃa unor roci moi a favorizat meandrarea şi eroziunea laterală. LăŃimea albiilor Vărbilăului, Bertei şi Slănicului este de câteva zeci de metri iar malurile sunt frecvent întărite pentru prevenirea lărgirii în detrimentul căilor de transport şi a locuinŃelor.

3.1.2. Interfluviile. Aspectul interfluviilor este datorat atât evoluŃiei paleogeografice, care a dus la apariŃia unor nivele de eroziune, cât şi litologiei, structurii geologice şi proceselor de modelare recente. În general, orientarea interfluviilor principale (dintre cursurile de apă de ordinele IV şi V) este Nord-vest – Sud-est. Datorită faptului că aceasta este aproximativ perpendiculară pe orientarea cutelor, apar vârfuri mai înalte, ca martori de eroziune, pe aliamente legate de prezenŃa unor roci mai rezistente, din flişul de Bobu (Trifoiu – Vf. Cu Coanu – PăltineŃ), din molasa de Cornu (Plaiu Mălurosu – Plaiu GeŃilor), din conglomeratele

11

de Brebu (Malul Dosului – Măciuca şi Vf. Brebu) şi din axul sinclinalului Slănic (inversiune de relief): Giurcani – Vf. Benii.

3.1.3. VersanŃii.

În sectorul montan, versanŃii sunt în general drepŃi, sau uşor convecşi. În sectorul de interferenŃă, odată cu scăderea altitudinii şi a pantei, alături de schimbarea litologiei şi a modului de utilizare al terenurilor, încep să apară versanŃi micşti şi concavi. În sectorul inferior, de deal, versanŃii concavi sunt cei mai frecvenŃi. De asemenea, din cauza schimbărilor mai frecvente de natură a rocilor, şi a alunecărilor de teren, apar versanŃi micşti.

3.2. Caracteristici morfometrice

3.2.1. Morfometria reŃelei hidrografice

3.2.1.1 Ierarhizarea cursurilor de apă

Pentru ierarhizarea cursurilor de apă s-au folosit sistemul Horton – Strahler şi hărŃi la scara 1:25000.

.

V ărbilău amonte de Aluniş Aluniş amonte de Bertea Slănic V ărbilău total Aluniş Bertea
V ărbilău amonte de
Aluniş
Aluniş amonte de
Bertea
Slănic
V ărbilău total
Aluniş
Bertea
V ărbilău amonte de
Slănic
măsurat
cf. Grecu
cf. Zavoianu
măsurat
cf. Grecu
cf. Zăvoianu
măsurat
cf. Grecu
cf. Zăvoianu
măsurat
cf. Grecu
cf. Zăvoianu
măsurat
cf. Grecu
cf. Zăvoianu
măsurat
cf. Grecu
cf. Zăvoianu
măsurat
cf. Grecu
cf. Zăvoianu

450,00

400,00

350,00

300,00

250,00

200,00

150,00

100,00

50,00

0,00

Figura 3. Numărul de segmente de râu de ordinul I, pe bazine hidrografice, măsurate şi calculate prin cele două metode

Numărul de segmente. Cursurile de ordinul I sunt în număr de 413; 97 văi aparŃin ordinului II, 20 de văi sunt de ordinul III, 5 de ordinul IV, două văi au ordinul V; Vărbilăul în aval de confluenŃa cu Slănicul are ordinul VI Pentru determinarea ratei de confluenŃă (Rc) au fost folosite două metode:

media ponderată a numărului de segmente de râu de fiecare ordin luate în calcul – conform cu I. Zăvoianu (1978), şi media aritmetică a raporturilor dintre numerele de segmente de fiecare ordin – conform cu Florina Grecu şi Laura Comănescu (1998).

12

6,00 5,00 4,00 3,00 2,00 1,00 0,00 Vărbilău amonte de Aluniş Aluniş Aluniş amonte de
6,00
5,00
4,00
3,00
2,00
1,00
0,00
Vărbilău amonte de
Aluniş
Aluniş
Aluniş amonte de
Bertea
Bertea
Vărbilău amonte de
Slănic
Slănic
Vărbilău total
Figura 4. Numărul de segmente de râu de ordinul IV, pe bazine hidrografice, măsurate şi
calculate prin cele două metode
măsurat
cf. Grecu
cf. Zavoianu
măsurat
cf. Grecu
cf. Zăvoianu
ăsuratm
cf. Grecu
cf. Zăvoianu
măsurat
cf. Grecu
ăvoianucf.
Z
măsurat
cf. Grecu
ăvoianucf.
Z
măsurat
cf. Grecu
ăvoianucf.
Z
măsurat
cf. Grecu
cf. Zăvoianu

Se observă că, în general metoda mediilor ponderate dă rezultate mai apropiate de valorile măsurate, în special pentru cursurile de ordinul I – în 6 cazuri din 7, şi pe bazine de dimensiuni mici, în timp ce pentru cursurile de ordinul cel mai mare (IV, V sau VI), metoda mediilor aritmetice este ceva mai precisă – tot 6 cazuri din 7, cu precizie mai mare pentru bazinele de ordinele V şi VI.

3.2.1.2. Unghiurile de confluenŃă

Modul de organizare al reŃelei hidrografice poate fi descris şi explicat şi cu ajutorul măsurării unghiurilor de confluenŃă. Din totalul de 412 confluenŃe, 138 au valori cuprinse între 80° şi 100°. Pentru cursurile de ordinul I se poate observa o creştere a unghiului odată cu creşterea ordinului colectorului. Regula aceasta nu se aplică însă şi în cazul celorlalte cursuri. Se mai poate observa şi faptul că dispersia orientărilor scade spre cursurile superioare. Acest lucru poate fi corelat cu evoluŃia paleogeografică a reŃelei hidrografice, cele mai vechi cursuri aveau orientare Nord-nord-est – Sud –sud-vest, în timp ce reŃeua de ordinul I s-a dezvoltat ultima.

3.2.1.3. SuprafaŃa bazinelor hidrografice

3.2.1.3.1. SuprafaŃa necesară apariŃiei bazinelor hidrografice de diferite ordine Pentru determinarea suprafeŃei necesare formării unui bazin hidrografic de un anumit ordin, au fost măsurate suprafeŃele bazinelor cursurilor de ordin inferior situate în amonte de confluenŃa de la care se formează bazinul de ordin superior, apoi a fost calculată suprafaŃa medie.a acestora. Cunoscând ecuaŃia dreptei ce aproximează suprafeŃele necesare formării bazinelor cunoscute, se poate calcula suprafaŃa necesară apariŃiei talvegului elementar de ordinul I. Pentru bazinul Vărbilău, aceasta este de

13

0,66 ha, destul de apropiată de cea calculată de I. Zăvoianu pentru Drajna, un bazin asemănător Vărbilăului. Pentru bazinele de ordinul III, suprafaŃa medie este de 1,54 km 2 , corespunzătoare unor roci cu rezistenŃă scăzută

3.2.1.4. Lungimea râurilor.

3.2.1.4.1. Lungimile însumate ale segmentelor de diferite ordine.

ordinul I

ordinul II

ordinul III

ordinul IV

ordinul V

ordinul VI

252,65 km

149,96 km

66,16 km

55,02 km

52,98 km

37,34 km

DistribuŃia valorilor lungimilor însumate este tot de tip exponenŃial. Se observă cum numărul mic de segmente de ordinul III influenŃează şi lungimea însumată a acestora. De asemenea, sunt scurte îndeosebi segmentele ce se varsă direct în Vărbilău după ieşirea din sectorul montan, din cauza numeroaselor schimbări ale traseului cursului principal în perioada organizării reŃelei de ordinul III. Are în schimb, o lungime mare cursul Vărbilăului după confluenŃa cu Slănicul, acolo unde bazinul se îngustează foarte mult. Şi această alungire este, de fapt, determinată de migrarea cursului Vărbilăului spre aria de scufundare de la Măgurele, şi de creşterea coeficientului de sinuozitate.

3.2.1.5. Densitatea reŃelei hidrografice

Raportând lungimea totală a cursurilor la suprafaŃa totală se obŃine o densitate totală de 2,9 km/km 2 , apropiată de valoarea calculată anterior a densităŃii fragmentării reliefului – 3,045 km/km 2 .

3.2.1.6. Coeficientul de sinuozitate al principalelor cursuri

Notând cu L d lungimea în linie dreaptă a unui curs de apă, şi cu L s lungimea sinuoasă a acestuia, coeficientul de sinuozitate C s poate fi calculat cu ajutorul

formulei

C

=

L

s

s L

d

.

În general, cursurile sunt drepte, puŃin meandrate. ExplicaŃia constă în faptul că rocile din care este alcătuit bazinul sunt în general slabe, iar energia de relief este ridicată.Valoarea cea mai mare este înregistrată pe Aluniş, care este cel mai puternic meandrat, deşi, şi în acest caz, la scară mai mică, cursul este drept. Cea mai mică valoare se înregistrează pe primul afluent important al Vărbilăului –Vărsăturilor, în sectorul montan.

14

3.2.1.7. Dimensiunile bazinului Vărbilău şi ale principalelor bazine componente

Printre cele mai utilizate elemente dimensionale ale unui bazin sunt lungimea şi lăŃimea

   

LăŃime

Lungime

     

Perimetru

maximă

maximă

SuprafaŃă

Lungimea

LăŃimea

(km)

(km)

(km)

(kmp)

medie (km)

medie (km)

Aluniş amonte de Bertea

22,20

4,97

7,17

27,50

7,37

3,73

Bertea

31,30

4,92

11,94

36,47

12,80

2,85

Alunis total

36,80

8,23

7,92

64,51

13,69

4,71

Vărbilău amonte

           

de Aluniş

45,45

5,01

17,65

64,67

19,39

3,34

Varbilău amonte

           

de Slănic

66,28

10,16

22,08

141,33

28,11

5,03

Slănic

32,36

5,79

12,44

42,05

12,93

3,25

Vărbilău total

90,43

15,82

32,53

212,00

39,90

5,31

3.2.1.9. Concluzii

Din analiza indicatorilor morfometrici ai bazinului se pot desprinde câteva

concluzii:

- Indicatorii analizaŃi exprimă evoluŃia în timp a bazinului hidrografic, dar şi tendinŃele de evoluŃie din viitor;

- Valorile indicatorilor sunt apropiate de cele ale altor bazine hidrografice cu

localizare asemănătoare;

- Legile statistice ale distribuŃiei valorilor pe ordine de mărime sunt verificate cu

aproximaŃie; pentru ordine de mărime mici se poate folosi metoda mediilor ponderate, iar pentru ordine de mărime peste IV metoda mediilor aritmetice dă rezultate mai bune; - Abaterile de la valorile calculate au diferite explicaŃii: forma bazinului, litologia,

valorile pantelor.

3.2.2. Hipsometria

Altitudinea medie a bazinului Vărbilău este de 538 metri, valoare determinată de situarea celei mai mari părŃi a bazinului în unitatea subcarpatică. Dacă urmărim diferenŃele dintre sectorul deluros propriu-zis, sectorul de interferenŃă şi sectorul montan, putem observa specificul acestora. Astfel, bazinul montan al Vărbilăului are o altitudine medie de 1144 metri, datorită văilor înguste şi interfluviilor înalte. Chiar cel mai jos punct, la ieşirea Vărbi-lăului din porŃiunea de îngustare dintre Vârful cu Coanu şi PăltineŃ are o altitudine de 770 m, adică peste media sectorului de

15

interferenŃă dintre munte şi deal. În acest sector altitudinea medie este de 754,7 metri, dată de interfluviile ce pot depăşi 1000 metri, alternând cu văi mai largi, şi chiar cu o mică depresiune – Lutu Roşu. În ultima porŃiune, cea deluroasă propriu-zisă, altitudinea medie ajunge la 421 metri, prin lărgirea văilor, apariŃia unor depresiuni mai mari în zonele de confluenŃă sau afectate de mişcări de scufundare. Cele mai înalte vărfuri se găsesc în sectorul nordic, şi fac parte din masivul Grohotişu – Rădila Mare -1489,9 metri şi Rădila Mică.

3.2.3. Pantele

deal interferenta montan 0% 20% 40% 60% 80% 100%
deal
interferenta
montan
0%
20%
40%
60%
80%
100%
sub 3 grade 3-10 grade 10-25 grade 25-40 grade peste 40 grade
sub 3 grade
3-10 grade
10-25 grade
25-40 grade
peste 40 grade

DistribuŃia suprafeŃelor cu valori diferite ale pantelor este legată de intensitatea proceselor de eroziune, diferenŃa de nivel faŃă de baza de eroziune, natura rocilor. În sectorul montan, predomină pantele cu valori cuprinse între 10 şi 25°

(41,63%).

În sectorul de interferenŃă, aproape toate pantele sunt cuprinse între 3° şi 25°. În sectorul de deal, creşte foarte mult ponderea versanŃilor slab înclinaŃi (majoritatea între 3 şi 10 grade), datorită rocilor slab consolidate – gresii friabile, argile, marne.

3.2.4. ExpoziŃia versanŃilor.

Este un indicator ce permite aprecierea acŃiunii agenŃilor meteorologici asupra reliefului, dar el se corelează şi cu modul de utilizare al terenurilor, îndeosebi în sectorul colinar, acolo unde şi presiunea antropică este crescută. Se observă că ponderile cele mai mari ale expoziŃiei versanŃilor sunt determinate de sensul general al înclinării reliefului: dinspre Nord-vest către Sud-est. VersanŃii orientaŃi spre Nord, Nord-est şi Nord-vest, cuprind, împreună, sub 20%, adică mai

16

puŃin decât versanŃii estici. VersanŃii orientaŃi spre Sud-est, Sud şi Sud-vest ocupă, împreună aproximativ 45% din întreaga suprafaŃă.

3.2.6. Densitatea fragmentării

A fost calculată pe baza hărŃilor la scara 1:25000. În sectorul montan densitatea fragmentării este redusă din cauza rocilor mai dure care nu permit ramificarea puternică a reŃelei hidrografice. Văile sunt drepte, fără perimetre importante de conflueŃă. Valorile cuprinse între 2 şi 4 km/km 2 formează împreună 86% din total. În sectorul de interferenŃă încep să apară sectoare cu densitate mai mare a reŃelei hidrografice, mai ales pe Bertea, ce străbate roci mai moi (în vecinătatea localităŃii Lutu Roşu se găseşte o importantă zonă de confluenŃă). Totuşi, aproape jumătate din acest sector are o densitate a fragmentării de 2-3 km/km 2 . În sectorul de deal densitatea fragmentării creşte, datorită rezistenŃei mici a rocilor şi convergenŃelor hidrografice. Cea mai importantă este cea de pe Aluniş, unde, pe lângă cursurile Vărbilăului, Bertei şi Alunişului, converg numeroase cursuri de apă de ordinele I, II şi III. Media întregului bazin este de 3,045 km/km 2 .

3.2.7. Energia reliefului.

Procesele actuale de modelare a reliefului, şi anume procesele gravitaŃionale, sunt influenŃate de energia reliefului. DiferenŃa de altitudine (energia potenŃială) este transformată în energie cinetică de către apele de şiroire şi de către rocile ce sunt deplasate pe versant, iar aceasta este consumată prin desprinderea altor materiale şi punerea lor în mişcare. Acolo unde principalul mod de utilizare al terenurilor este păşunatul (Groşani, Târşoreni, Bertea, Prăjani) se produc frecvent alunecări de teren şi se declanşează procese de eroziune de suprafaŃă şi concentrată. Valoarea medie a energiei reliefului este de 186,5 m.

3.3.Trepte de relief 3.3.1. SuprafeŃe de nivelare şi evoluŃia reliefului

3.3.1.1. Unele consideraŃii teoretice

Geomorfologii români, mai ales în ultimele decenii au realizat corelarea suprafeŃelor de eroziune cu litologia, structura, variaŃia condiŃiilor climatice în timp, mişcările tectonice, chiar dacă aceste aspecte nu sunt evidente întotdeauna.

17

3.3.1.2.

Studiul suprafeŃelor de eroziune din CarpaŃii şi SubcarpaŃii

de Curbură

Printre dificultăŃile întâmpinate în stabiliriea şi corelarrea suprafeŃelor de eroziune din CarpaŃii Orientali se numără: eroziunea lor parŃială sau totală din anumite regiuni, diferenŃele litologice care au generat un răspuns diferit la eroziune, mişcările diferenŃiate de înălŃare sau coborâre ulterior eroziunii.

3.3.1.4. Interpretarea suprafeŃelor de eroziune din bazinul Vărbilău

SuprafaŃa Podu Calului acoperă cele mai înalte interfluvii din sectorul montan: în nord, în culmea Rădila altitudinea este de circa 1450m, apoi coboară spre sud pe marginea estică a bazinului până la PăltineŃ, unde altitudinea coboră la 1300m şi pe marginea vestică la Vărfu cu Coanu – circa 1350m. Scăderea altitudinii spre sud este datorată mişcărilor de înălŃare mai puternice în nordul bazinului. Această suprafaŃă s-a format din sarmaŃian până în ponŃian în condiŃiile unui climat mediteranean. (M. Ielenicz, 1984), imediat după exondarea sectorului estic al CarpaŃilor de Curbură. La începutul sarmaŃianului bazinul era acoperit de o mare puŃin adâncă. Cutările au exondat o serie de anticlinale paralele cu Ńărmul, dintre care au importanŃă mai mare cele ce corespund astăzi culmilor Clăbucet, Moaşa şi Vârful cu Coanu, care au separat bazine mici ce aveau legătură temporară cu restul mării. Aspectul zonei era de Ńărm dalmatic. Înclinarea anticlinalelor şi sinclinalelor era spre sud-vest. Datorită lăŃimii lor mici, de circa 1,5 km anticlinalele erau, cel puŃin la început, permanent spălate de valuri. SuprafaŃa de 950 – 1000 metri (nivelul superior de vale) s-a format, după M. Ielenicz (1984) în dacian – romanian. Ea corespunde în principal sectorului de interferenŃă, iar din punct de vedere tectonic, pânzei de Teleajen. Se regăseşte pe marginile bazinului în culmile Vârful Mare – Plaiul Şerban Vodă (în vest) şi Netrebnicul – Barbeş (în est), iar în interior ca umeri la circa 1200 de metri la sud de Rădila şi 940 m pe interfluviul V. Brădetului – V. Pietrii. În bazin nu se cunosc depozite de vârstă post eocenă, deşi până în sarmaŃian a fost acoperită de ape. Chiar dacă tectonica este extrem de complicată, cu numeroase cute răsturnate iar înclinarea stratelor este în majoritatea măsurătorilor de peste 45°, probabil, în momentul exondării suprafaŃa era, deja, netedă. Deasupra se înălŃau structurile din nord ale Pânzei de Bobu, cu circa 500 metri. Climatul era în continuare mediteranean. Eroziunea era puternică, dovedită de grosimea mare a dacianului şi

18

romanianului. Panta mică a văilor a determinat o eroziune laterală puternică ce a generat acest nivel de eroziune.

Nivelul piemontan (650 – 800 m, nivelul inferior de vale)

Faza valahă a determinat schimbările cele mai mari. ÎnălŃarea munŃilor şi a zonei subcarpatice a fost rapidă, însoŃită de o puternică faliere a zonei (Roxana Fechet, 2003). FaŃă de această înălŃare, mai intensă spre nord şi spre vest, partea de Sud – est a bazinului rămâne la o altitudine mai joasă. Se modifică astfel, atât poziŃia bazei locale de eroziune, cât şi panta râurilor. Clima devine aridă, cu ploi rare şi cu caracter torenŃial. Este momentul formării unui piemont ce pornea de la ieşirea Vărbilăului din îngustarea PăltineŃ – Vârful cu Coanu şi se întindea până dincolo de dealul Măgura, unindu-se cu un con similar produs de Teleajen la ieşirea din munte (Gh. Niculescu, 2008). Prin formarea acestui piemont, paleorelieful este îngropat. Imediat după aceasta, începe formarea ultimului nivel de eroziune, numit de M. Ielenicz (1984), nivelul inferior de vale. Acestuia îi corespund o serie de interfluvii situate la circa 750-800 m în sectorul de interferenŃă (Plaiul Şerban Vodă, Plaiul Măciuca) şi la circa 650m în sectorul colinar: Plaiul Pietriceaua, Plaiul Bertei, Plaiul Gorganului. Este momentul în care se trece la formarea teraselor în sectorul colinar. Depozitele de piemont fiind neconsolidate, au fost repede înlăturate, fiind conservate doar pe vârfurile cele mai înalte din sectorul colinar.

Piemontul villafranchian Vărbilău

Gh. Niculescu (1965), aprecia că în villafranchian, la ieşirea Vărbilăului din îngustarea PăltineŃ – Vf. cu Coanu, s-a format un piemont întins ce depăşea spre sud dealul Măgura. Altitudinea conului de pietriş scădea rapid de la aproape 800 de metri, spre 600 în Podul Bertei, unde este cel mai bine conservat.

3.3.2. Terasele

Terasele propriu-zise încep de la altitudinea de circa 600 m. Vărbilăul este afluent al Teleajenului, terasele sale putându-se racorda, chiar dacă există şi diferenŃe legate de mişcările locale neotectonice. O analiză completă a teraselor Teleajenului a fost făcută de Gh. Niculescu (1963, 2008). Astfel, dânsul distinge nivelul aluvionar Fântâna Rece („terasa” a 7 – a), pe interfluviul dintre Teleajen şi Vărbilău. Acesta nu este considerat o „terasă autentică” din cauza poziŃiei. Terasa a 4 – a a fost numită de Gh. Niculescu Podul Homorâciu (terasa a 6-a pe Teleajen), şi se găseşte puŃin sub interfluviul dintre Teleajen şi Vărbilău.

19

Deşi extrem de fragmentată în prezent, terasa a 4-a ocupă suprafeŃele cele mai întinse pe interfluvii, având altitudinea absolută de la circa 630 m în Nord, în apropierea sectorului de interferenŃă (Podul Bertei), până spre 430 m în Sud.

Ńă (Podul Bertei), pân ă spre 430 m în Sud. Figura 5. Harta suprafe Ń elor

Figura 5. Harta suprafeŃelor şi nivelelor de eroziune şi a teraselor

Terasa următoare, a 3 – a corespunde terasei Olteni (terasa a 5-a) de pe Teleajen – Gh. Niculescu. Această terasă are o răspândire mai redusă în interiorul bazinului, pe versantul stâng al Vărbilăului, în aval de confluenŃa cu Alunişul, fiind la o altitudine absolută de circa 500 m şi altitudine relativă de 125 m şi pe versantul

20

stâng al Slănicului la nord de Vf. Agarului, la o altitudine absolută de 515 m şi una relativă de circa 135 m. Pe interfluviul Vărbilău – Teleajen este bine dezvoltată între

Vf. łiganilor şi Vf. Pădurii, aici însă altitudinea relativă scade la circa 50-60 metri. Terasa a 2 – a, a fost denumită de Gh. Niculescu - terasa Văleni Deşi foarte întinsă în bazinul Teleajenului, apare doar insular în interiorul bazinului Vărbilăului, pe versantul stâng al Dumbrăvioarei, de aceea corelarea nu se poate realiza decât prin poziŃia relativă dintre terasele vecine. Ceva mai bine dezvoltată este această terasă în apropierea confluenŃei cu Teleajenul, la sud de Mălăeştii de Sus, unde formează poduri cu lăŃime de câteva sute de metri pe care sunt

amplasate locuinŃe şi drumuri

Terasa I este cea mai bine dezvoltată. Pe ea se găsesc şi cele mai multe aşezări şi poate fi urmărită pe cea mai mare distanŃă. Începe să se formeze pe Vărbilău

în dreptul localităŃii Târşoreni, imediat după intrarea în Pânza de Tarcău, iar pe Bertea

cu puŃin mai în aval. Atât pe Vărbilău, cât şi pe Bertea şi pe Aluniş se găseşte aproape

exclusiv pe malul stâng, mai puŃin abrupt.

Altitudinea relativă este de 15-20 metri.

3.3.3. Albia majoră

Luncile sunt în general înguste şi discontinue. Mişcările neotectonice şi pantele longitudinale determină în general o eroziune în adâncime, rareori întreruptă de procese de eroziune laterală şi de formare a luncii. Principalul factor care determină apariŃia luncilor este cel litologic, la trecerea din rocile mai dure (pânzele de Teleajen şi de Bobu) spre rocile friabile (pânzele de Macla şi de Tarcău). Dezvoltarea este asimetrică, îndeosebi pe partea stângă a văilor şi în vecinătatea confluenŃelor, acolo unde se găsesc şi majoritatea locuinŃelor.

3.4. Formarea şi evoluŃia reŃelei hidrografice

Anterior pliocenului, datele existente sunt foarte lacunare, permiŃând doar formularea unor ipoteze despre aspectul reliefului actualului bazin al Vărbilăului. Spre sfârşitul sarmaŃianului, în urma regresiunii marine, pe sinclinale a apărut

o primă generaŃie de râuri. Totuşi, panta acestora era mică. Putem contura două

asemenea văi – una pe traseul văii Vărsăturilor şi continuată spre vest cu valea Ermeneasa, şi una pe valea Albă – valea Seacă – valea Secărei – cu legătură spre Doftana prin valea Păltinoasa. Ambele văi se pot prelungi şi spre est, până dincolo de Teleajen. Pe de altă parte, odată cu înălŃarea culmilor, apar o serie de văi cu orientare consecventă. Acestea se vărsau direct în marea sarmatică din sud, aveau deci o pantă

21

mai mare şi se deplasau regresiv, captând văile din reŃeaua primară de sinclinal. În acest caz, captura s-a produs la nivelul actual de 1160-1180 metri. Principalele argumente sunt corelarea reliefului cu structura, altitudinea înşeuărilor şi dispunerea lor, lipsa unor martori de eroziune, netezimea suprafeŃelor. În timpul formării nivelului superior de vale (dacian – romanian), altitudinea reliefului se menŃine redusă, iar linia Ńărmului se găsea în partea sudică a bazinului actual. Iuliana Armaş (1999) şi N. Popp (1939) consideră că direcŃia de curgere a râurilor Doftana şi Prahova era Nord-est – Sud-vest. Este posibilă existenŃa unor asemenea cursuri şi în bazinul Vărbilău, pe axul sinclinalului Slănic. În timpul formării piemontului Teleajenului, Vărbilăul se deplasa pe propriul con aluvionar de la vest spre est. După o rotaŃie de circa 120°, direcŃia finală de curgere era Nord-vest – Sud-est.

Captări

Forma bazinului hidrografic Vărbilău se modifică în timp, ca urmare a proceselor de eroziune din interiorul bazinului şi a „concurenŃei” văilor vecine. Aşa cum s-a văzut din analiza morfometrică a bazinului, acesta este departe de o formă de echilibru. De altfel, chiar actualul curs al Vărbilăului este format printr-o serie de captări, majoritatea dinspre sud, începând chiar după exondarea treptată a bazinului, în sarmaŃian. Ultima captare importantă ce a condus la forma actuală a bazinului, s-a produs între formarea nivelului Fântâna Rece şi terasa a IV-a, adică între Riss şi Würm, când eroziunea a fost intensă. Crasna a avut un rol important în conturarea limitei nord-vestice. Prin eroziune regresivă ea a tăiat vechile văi ce curgeau pe direcŃia structurilor sinclinale.

4. Morfodinamica actuală

4.1. Factorii potenŃiali ai morfodinamicii actuale

4.1.1. Factori de natură litostructurală

Structurile geologice nu joacă un rol major în aspectul actual al reliefului. Văile principale sunt în prezent foarte puŃin dependente de structuri. Stilul tectonic constă în patru pânze de şariaj principale (Bobu, Teleajen, Macla şi Tarcău) suprapuse de la Nord-vest spre Sud-est.

22

Figura 6. Harta rezisten Ń ei rocilor la ac Ń iunea agen Ń ilor externi

Figura 6. Harta rezistenŃei rocilor la acŃiunea agenŃilor externi.

Rolul litologiei este vizibil în întregul bazin. În morfogeneză contează natura rocilor (nisipuri, pietrişuri, gresii, conglomerate, tufuri, marne, argile, roci solubile), vârsta lor (de la cretacic până la cuaternar), microtectonica care poate favoriza sau împiedica circulaŃia apei, grosimea stratelor, relaŃia dintre structură şi relief, gradul de alterare (în special în cazul marnelor, care îşi pierd carbonatul de calciu şi al rocilor detritice consolidate, care îşi pierd cimentul), modul de utilizare al terenului, grosimea solului, activităŃile umane.

23

În funcŃie de rezistenŃa faŃă de acŃiunea agenŃilor externi au fost separate patru unităŃi:

UnităŃi de roci solubile: sare şi gips;

UnităŃi cu rezistenŃă slabă, favorabile unei eliminări continue: depozitele

cuaternare de terase, luncă şi piemont şi molasa neogenă;

UnităŃi cu rezistenŃă medie (alternanŃă de gresii marne, argile): depozitele

neogene ale pânzei de Tarcău, formaŃiuni paleogene: din faciesul de Şotrile, strate de Plopu, de ColŃi, de Pucioasa, roci de vârstă cretacică: marnele de Gura Beliei, marnele vraconian – turoniene, flişul curbicortical;

UnităŃi cu rezistenŃă mare (gresii şi conglomerate bine cimentate, tufuri):

conglomeratele de Brebu şi stratele de Cornu, de vârstă miocen, gresia de Măciuca Bertii şi seria de Bobu, tuful de Slănic.

4.1.2. Factorii geomorfologici

Morfologia şi morfometria oferă date importante pentru analiza calitativă şi calitativă a potenŃialului diferitelor procese. De exemplu, valoarea pantei intră în calculul stabilităŃii versanŃilor, iar împreună cu lungimea versanŃilor şi cu alŃi indicatori, la calculul potenŃialului de eroziune (M. MoŃoc, 1975). Forma versanŃilor poate favoriza anumite procese de modelare. De exemplu, versanŃii convecşi au un potenŃial ridicat pentru eroziunea concentrată, cei drepŃi, pentru deplasări în masă, eroziune, cei concavi, pentru alunecări de teren, deplasări în masă, acumulare (I. Mac, 1986).

4.1.3. Factorii climatici

AcŃiunea factorilor climatici asupra proceselor geomorfologice actuale se manifestă în mod diferit în cuprinsul bazinului, şi cu o intensitate variabilă în timp. DiferenŃele din cadrul bazinului sunt determinate în primul rând de altitudine, şi apoi de expunerea versanŃilor şi pantă, de orientarea văilor, de altitudinea unităŃilor de relief învecinate. VariaŃiile în timp ale valorilor elementelor măsurate sunt fie ritmice (zilnice sau anuale), fie neritmice.

4.1.4. Factorii hidrologici

4.1.4.1. Apele subterane

AcŃiunea apelor subterane este importantă pentru iniŃierea ravenelor prin pipping, pregătirea şi declanşarea alunecărilor de teren, sufoziune.

24

4.1.4.2.

Râurile

Apele curgătoare sunt printre cei mai puternici agenŃi morfogenetici. AcŃiunea de eroziune este influenŃată de mărimea debitului, de regimul hidrologic, de viituri, de modul de curgere, de materialele transportate, de litologia patului, de amenajările hidrotehnice efectuate. Transportul materialelor este un alt proces esenŃial pentru modelare. Sarea, gipsul şi carbonaŃii sunt transportate în soluŃie, particulele argiloase şi nisipul fin în stare de suspensie, iar nisipul grosier şi pietrişul sunt deplasate pe fundul apei (prin saltaŃie, târâre şi rostogolire). Acumularea se produce în condiŃiile scăderii capacităŃii de transport şi a competenŃei râului. O parte din particulele transportate în suspensie sunt depuse în urma viiturilor în luncă şi în porŃiunile mai înalte din albia majoră, restul sunt evacuate din bazin spre Teleajen. Pietrişurile se depun acolo unde panta râului scade, adică, în cazul râurilor mai mari din bazin (Aluniş, Bertea, Slănic, Vărbilău), în sectorul mijlociu, la trecerea din sectorul de interferenŃă spre cel colinar. Ulterior pietrişurile sunt aplatizate şi formează un pavaj de fund ce împiedică eroziunea în adâncime.

4.1.5. Factorii biopedogeografici

Plantele şi animalele pot influenŃa anumite procese geomorfologice în ambele sensuri – atât ca factori favorizanŃi, cât şi ca factori protectori.

4.1.5.1. VegetaŃia naturală

Datorită altitudinii şi condiŃiilor climatice, bazinul se situează în întregime în etajul nemoral. VegetaŃia are îndeosebi un rol de protecŃie a reliefului, atât prin diminuarea valorilor agenŃilor climatici şi hidrologici (insolaŃie, amplitudini termice, vânturi, grosimea stratului de zăpadă, cantitatea de precipitaŃii, energia de impact a picăturilor, viteza de scurgere a apei), cât şi prin sporirea coeziunii terenurilor. În timp se stabileşte un echilibru al reliefului, menŃinut şi de vegetaŃie. Modificările vegetaŃiei, produse mai ales de presiunea antropică, determină ruperea echilibrului şi reactivarea proceselor care determină un alt nivel de echilibru. În sectorul montan, vegetaŃia ierboasă de pajişte are o desime redusă, de asemenea, perioada de vegetaŃie este scurtă. Presiunea pastorală este maximă în timpul primăverii. Acolo unde iarba este înlăturată prin suprapăşunat, poteci de oi sau

25

drumuri, se intensifică eroziunea. Pădurea oferă o protecŃie şi mai bună atât împotriva eroziunii cât şi împotriva alunecărilor de teren în sectorul montan. Covorul ierbos este însă mult mai firav, aşa că, în urma defrişărilor, eroziunea este mult mai intensă, mai ales atunci când sunt îndepărtate şi buturugile. În sectorul colinar intervenŃia omului a dus la o modificare intensă a vegetaŃiei naturale. Păşunile, livezile şi terenurile arabile au înlocuit în cea mai mare parte pădurile. Pădurile au arborii mai rari, de aceea covorul ierbos şi arbustiv este mai dens faŃă de pădurile sectorului montan. Păşunile sunt afectate de suprapăşunat pe anumite porŃiuni, îndeosebi în vecinătatea localităŃilor Slănic, Târşoreni, Bertea, Aluniş. Datorită faptului că aceste păşuni au apărut mai cu seamă în ultimii zeci de ani, nu s-a stabilit încă un echilibru al reliefului iar procesele de eroziune şi alunecările de teren sunt frecvente. Tufărişurile, mai ales plantaŃiile de cătină sunt o bună soluŃie pentru refacerea terenurilor degradate, pentru stoparea eroziunii şi chiar pentru fixarea alunecărilor superficiale.

4.1.5.3. Solurile

Analiza învelişului de soluri din bazinul Vărbilău trebuie să Ńină seama de faptul

că pe de o parte procesele pedogenetice sunt influenŃate de relief (prin etajarea impusă

climei, prin forma şi panta versanŃilor), dar pe de altă parte, solurile au şi un rol geomorfologic important, în principal pentru că ele preiau o mare parte din „stressul extern” – climatic, hidrologic, biologic sau antropic. RezistenŃa la eroziune este diferită la solurile din bazin, cu valori ale parametrului

S (M. MoŃoc, 1975) cuprinse între 0,9 pentru aluviosoluri şi rendzine, 0,8 pentru

cambisoluri şi spodisoluri şi 0,7 pentru luvisoluri. PrezenŃa sărurilor solubile în sol

poate determina formarea unor goluri şi iniŃierea ravenelor.

4.1.6. Utilizarea terenurilor

Modul de utilizare al terenurilor are o influenŃă mare asupra desfăşurării proceselor geomorfologice. Mai mult decât atât, modificările recente, mai ales

alocarea de noi suprafeŃe păşunatului, sunt de natură să ducă la activizarea proceselor

de versant, pentru dobândirea unui nou profil de echilibru.

SuprafeŃele împădurite ocupă în prezent circa 42% din suprafaŃa bazinului. Exploatarea lemnului se face de cele mai multe ori prin tăieri de rărire. Uneori însă pădurile sunt tăiate cu totul pentru a face loc păşunilor.

26

Livezile au o pondere însemnată – circa 27%

După 1989, multe suprafeŃe

ocupate anterior cu livezi (847 ha) au fost transformate în păşuni. ProtecŃia oferită versanŃilor este ceva mai mică decât în cazul pădurilor, dar superioară celei oferite de păşuni. Păşunile au o pondere în continuă creştere – în prezent de circa 25%. Cele mai numeroase animale sunt oile, care păşunează la distanŃa cea mai mare de localităŃi. Potecile formate prin deplasarea vitelor se observă mai ales în apropierea surselor de apă, a vadurilor, la ieşirea din localităŃi pe drumuri de care, dar şi pe versanŃii mai puternic înclinaŃi. VegetaŃia este complet înlăturată şi se creează condiŃii pentru declanşarea fenomenelor de eroziune şi a alunecărilor de teren. Pe versanŃii puternic înclinaŃi ai organismelor torenŃiale se găsesc tufişuri de cătină, iar din loc în loc se găsesc arbori izolaŃi – stejari, nuci, cu rădăcini puternice şi coronament bine dezvoltat. 188 de hectare sunt ocupate cu terenuri arabile. Acestea se întâlnesc în partea sudică a bazinului, pe terasele inferioare. Pe lângă podurile teraselor, sunt arate şi frunŃile, de multe ori perpendicular pe curbele de nivel. SuprafeŃele cultivate cu porumb alternează cu cele cultivate cu alte cereale: grâu şi orz. Eroziunea prin pluviodenudare şi şiroire este procesul principal care produce degradarea terenurilor (Dumbrăveşti, Mălăeştii de Jos, Sfârleanca).

4.1.5. PotenŃialul morfodinamic. DiferenŃieri regionale

Gruparea diferitelor procese geomorfologice în funcŃie de factorii potenŃiali, au ca rezultat conturarea hărŃii potenŃialului morfodinamic. SuprafeŃele cu potenŃial pentru şiroire, dezagregări, coraziune şi deflaŃie includ crestele înalte din nordul sectorului montan (Rădila, Clăbucet, PăltineŃ, Moaşa, Trifoiu), lipsite de vegetaŃie, cu suprafeŃe netede, cu cicluri gelivale frecvente şi expuse vântului. Alte suprafeŃe, mai puŃin întinse, modelate prin coraziune sunt cele în care gresiile de Măciuca Bertii apar la zi: Culmea Măciuca, Pietriceaua. SuprafeŃele cu potenŃial pentru şiroire, creep, captări, eluviere prin curgere laterală a apei freatice cuprind interfluviile împădurite din sectorul montan şi cele din restul bazinului. Pantele mici favorizează infiltrarea unei părŃi din precipitaŃii, cu procese pedogenetice intense, dar şi scurgerea peliculară a restului precipitaŃiilor, cu posibilităŃi de concentrare pe interfluviile late ş