Rolul asistentei medicale in ingrijirea pacientului oncologic

Cancerul imbraca la acest sfarsit de mileniu un aspect pandemic, constituie un manunchi sau un model de probleme si dileme bioetice. In practica medicala, cele doua principii primordiale in ingrijirea pacientilor sunt : cel de a face bine si cel de a nu face rau. Cancerul a devenit o componenta importanta ( fie si numai emotionala!) a muncii oricarui personal medical, care nu poate ramane departe de importantele progrese obtinute in acest domeniu. Explozia progresului tehnico-stiintific in ultimii 15 ani a permis succese fara precedent in confruntarea cu boala canceroasa. Spre deosebire de trecut , cancerul este astazi mult mai tratabil ; pentru fiecare tip de tumora, pentru fiecare stadiu de boala canceroasa, sunt disponibile strategii particulare de tratament. Asistentei medicale ii revine un rol vital in coordonarea echipei de ingrijire a unui pacient cu cancer. In acelasi timp, asistenta care lucreaza in domeniul oncologiei este obligata sa- si actualizeze permanent bagajul de cunostinte pentru a face fata asaltului de informatii. Asistentele medicale trebuie sa fie alaturi de pacientul muribund, sa-i acorde ingrijiri, sa-i incurajeze dragostea de viata, pacientul sa simta ca viata ii este protejata, ca avem grija de viata lui. Actionand expresiv, moral, responsabil, cu multa intelegere relatia cu pacientul va fi de incredere , de egala valoare , considerandu-l ca pe o persoana valoaroasa si independenta , vom putea cunoaste si intelege gandurile pacientului pe cale de a muri. Este o intelegere pe care o vom putea folosi si cand actionam pe plan cognitiv si in ceea ce priveste interventiile ; lucru de mare interes pentru tratamentul durerii, administrarea de perfuzii, hrana la pat etc si actiunile vor fi de asemenea , infaptuite pe baza cerintei continuta de ingrijirea etica. Pacientul trebuie sa traiasca viata care exista capatand curaj si acceptand moartea , astfel are un sfarsit al vietii cu sens. Experientele si reactiile pacientilor fata de moartea iminenta in cazul bolilor incurabile sunt descrise de catre psihologul american Elisabeth Kubler Ross, in cartea sa Moartea si muribundul. Aceasta subliniaza cele 5 etape prin care trec pacientii in stadii terminale: 1. 2. 3. 4. 5. Negarea si izolarea Mania Tocmeala si negocierea Depresia Acceptarea

Negarea si izolarea este prima reactie naturala la aflarea disgnosticului si a sentintei la moarte Nu, nu poate fi adevarat pacientul face tot posibilul sa alunge acest gand. E.K. Ross arata ca negarea pentru un timp este sanatoasa , pentru ca ii da timp pacientului sa reflecteze , sa-si adune gandurile.

Mai tarziu iminenta moarte trebuie adusa in discutie , readusa in atentie, anxietatea trebuie redusa si transformata in ceva tangibil. Discutand despre moartea sa iminenta pacientul poate transforma anxietatea in frica ( nu stie exact de ce ii este frica). In prima faza de negare pacientul este anxios. Daca pacientul se agata de negarea mortii este dificil sa-l tratam , sa-l ingrijim. Asta inseamna ca nu vrea, nu poate sa participe cu responsabilitate , se simte ofensat cand asistenta medicala ii spune ca trebuie sa urmeze un tratament , regim alimentar. El isi organizeaza viata si tratamentul chiar, pentru ca stie ca va muri. Asistentele medicale trebuie sa dovedeasca acceptare , compasiune, receptivitate, a fi calme, sa aiba rabdare, sa-i arate interes, atentie. Aratati ca sunteti ingrijorata de pacient. Asta nu inseamna ca avem voie sa incalcam zona de intangibilitate. Fiecare om are in interiorul sau o zona peste care nu permite altor oameni sa treaca, o zona abstracta, zona de intimitate sufleteasca. Fiecare are o limita, exemplu atunci cand te apropii prea mult de o persoana, ea simte si adesea se simte descurajata. A fi fiinta umana inseamna a avea acea zona de aparare. Trebuie sa evitam ca pacientul sa treaca de la starea de negare la cea de izolare. Mania. Daca pacientul nu poate mentine starea de negarea apare intrebarea : De ce eu?. Este o manie care poate afecta pe toata lumea, asistentele medicale, rudele. Daca este religios mania lui se indreapta impotriva lui Dumnezeu. Trebuie sa acceptam acea manie ca pe un lucru natural. Trebuie sa-l intelegem pe pacient, sa-i aratam atentie, sa-i ascultam mania, chiar daca este directionata impotriva noastra. Acea manie nu trebuie pusa la inima. Situatia este in mod particular dificila pentru rudele sale, rudele nu inteleg de ce este pacientul suparat pe ele. De aceea asistentele medicale trebuie sa le explice de ce este furios, sa fie atente la relatiile sociale ale pacinetului in care trebuie implicate rudele. Aici, ar fi important sa aflam despre povestea vietii pacientului, ce lucruri anume valoareaza ceva pentru el. Este important sa stim despre valorile sale. Mania este manifestarea unei tristeti profunde. Toate aceste 5 etape sunt insotite de durere profunda. Suferinta de a pierde viata , sau pentru ce nu a izbutit sa faca in viata. Multi oameni se infurie. Mania poate avea mai multe fatete : acreala, amaraciunea, agresivitatea, cearta, sarcasmul si ironia exagerata , comportament pretentios si poruncitor. Tocmeala este etapa in care pacientul incepe sa negocieze o prelungire a vietii sale : daca as putea sa apuc primvara urmatoare, as fi fericit! ca si cum primavara ar fi cel mai frumos anotimp sau pana intra copilul la facultate, etc. E.K.Ross scrie ca moartea este adesea o chestiune de vinovatie si pedeapsa, lucru important de retinut. Pacientii spun ca sunt rasplatiti de Dumnezeu pentru vinovatie. Exemplu cei fumatori : am fumat, am cancer, e vina mea. Depresia se leaga strans de sentimentul natural de suferinta pentru o pierdere, iar aici E.K.Ross mentioneaza doua tipuri de depresie: Depresia de pregatire; Depresia reactiva care apare ca urmare a unei pierderi exterioare (pierderea sanului, parului, slujbei). Asistentele medicale trebuie sa consoleze pacienta care a pierdut un san , fara a incerca insa sa minimalizeze sau sa se mire.

Deprimarea de pregatire este legata de faptul ca exista ceva ce ai sa pierzi, viata, rudele , integritatea. Asistentele trebuie sa fie ingrijorate ca pacientul este indurerat si ele sunt indurerate. Nu trebuie insa sa fie blocate profesional. Asistentele medicale trebuie sa-i dea posibilitatea pacientului sa-si expeime tristetea. Daca i se permite sa-si exprime durerea, tristetea, el va gasi acceptarea mult mai usor. E.K.Ross scrie Daca i se permite sa-si eprime jalea, va realiza acceptarea mult mai usor, va fi recunoscator celor care au stat alaturi de el in acea perioada depresiva, fara sa-i spuna tot timpul ca n-ar trebui sa boceasca. Acceptarea . Daca pacientului i se acorda sprijin, daca are suficient timp, adica nu are o moarte subita, va atinge o stare in care nu e nici deprimat, nici furios pe soarta sa starea de acceptare. Dar chiar daca moartea poate fi o eliberare de viata este inca inexplicabil, de nepatruns ce se intampla dupa moarte. Unii considera ca moartea este scopul de fapt al vietii, ei sustin ca suntem aici pe baza unui timp imprumutat si ca moartea este o sublima experienta, iar prin moarte devenim infiniti. Altii spun ca moartea este o intoarcere la Dumnezeu sau intalnirea cu altii care au murit. Moartea, suferinta, jalea sunt fenomene general umane, adica ceva ce impartasim ca fiinte umane ele sunt conditiile de baza ale vietii, dar nu sunt unicele conditii de baza ale vietii.