Sunteți pe pagina 1din 20

UNIVERSITATEA DE VEST,TIMISOARA FACULTATEA DE STIINTE POLITICE, FILOSOFIE, SI STIINTE ALE COMUNICARII SPECIALIZAREA: RELATII INTERNATIONALE SI STUDII EUROPENE

POLITICA AGRICOLA COMUNA

STUDENT: TERHES MIRUNA DORINA

ANUL II

TIMISOARA

2011

CUPRINS:
1. INTRODUCERE 2. EVOLUTIA, REFORMELE, PRINCIPIILE SI OBIECTIVELE PAC 2.1. EVOLUTIA POLITICII AGRICOLE COMUNE 2.2. REFORMELE POLITICII AGRICOLE COMUNE 2.2.1. PARAMETRII REFORMEI PAC-1992 2.2.2. ACORDUL AGRICOL - APRILIE 1994. OBIECTIVE. 2.2.3. AGENDA 2000 2.3. FUNCTIILE POLITICII AGRICOLE COMUNE 2.4. PRINCIPIILE DE BAZA SI OBIECTIVELE ESENTIALE ALE POLITICII AGRICOLE COMUNE 2.4.1. PRINCIPII 2.4.2.OBIECTIVELE PAC 3. MASURI ORIZONTALE ALE POLITICII AGRICOLE COMUNE 3.1.FONDUL EUROPEAN DE ORIENTARE SI GARANTARE A AGRICULTURII EUROPENE (FEOGA) 3.2.SISTEMUL INTEGRAT PENTRU ADMINISTRAREA SI CONTROLUL TERENURILOR AGRICOLE

3.3.MECANISMELE INTERNATIONALE

COMERCIALE

SI

ACORDURILE

3.4.POLITICA IN DOMENIUL CALITATII 3.5.RETEAUA DE INFORMARE CONTABILA AGRICOLA 3.6.REGIMUL PRODUSELOR REZULTATE DIN PRELUCRAREA PRODUSELOR AGRICOLE 4. ORGANIZAREA COMUNA A PIETELOR PRODUSELOR AGRICOLE 4.1. CULTURILE ARABILE 4.2. VINUL 4.3.LEGUMELE SI FRUCTELE 4.4. HAMEIUL 4.5. TUTUNUL 4.6.LAPTELE SI PRODUSELE LACTATE 4.7.CARNEA DE VITA 4.8.PRODUCTII SI PRODUSE DIN OVINE SI CAPRINE 4.9.MIEREA 4.10. PLANTE VII SI PRODUSE FLORICOLE

1.INTRODUCERE Intre politicile Uniunii Europene, politica agricola comuna (PAC) este privita ca una dintre cele mai importante. Aceasta nu numai din cauza bugetului acordat de Uniune pentru finantarea acestei politici (care este de aproximativ 50% din bugetul total al Uniunii), a numarului de personae afectate si a teritoriului implicat, ci si a importantei istorice si a atributelor suverane delegate de statele membre catre nivelul comunitar de decizie. Importanta politicii agricole commune deriva si din legaturile stranse cu piata unica si cu uniunea economica si monetara, doua domenii cheie ale integrarii europene. Politica agricola comuna este alcatuita dintr-o serie de reguli si mecanisme ce reglementeaza productia, procesarea si comertul cu produse agricole in Uniunea Europeana, accentul punandu-se, din ce in ce mai mult, pe dezvoltarea rurala. Tratatul de la Roma a definit obiectivele generale ale politicii agricole commune, iar principiile politicii agricole commune au fost stabilite la Conferinta de la Stresa, din 1958. In 1960, mecanismele PAC au fost adoptate de cele sase state membre fondatoare, doi ani mai tarziu, actele normative
4

comunitare adoptate in cadrul PAC, precum si mecanismele constituite in temeiul acestora, intrand in vigoare. 2.EVOLUTIA, REFORMRLE, PRINCIPIILE SI OBIECTIVELE P.A.C. 2.1.EVOLUTIA POLITICII AGRICOLE COMUNE Reforma PAC din anii `70 preconiza initial doua mari directii strategice: -o exploatare moderna, pe suprafete de dimensiuni mari (80-120 ha la culturi, 40-60 vaci); -reducerea la jumatate a populatiei active din agricultura in zece ani prin masuri care sa incurajeze incetarea activitatii. Planul aprobat, in acest scop, de Consiliul de Ministri, a fost aplicat, numai in parte, prin: -atribuirea unor indemnizatii anuale pentru producatorii care accepta sa se retraga (1972) si prin -acordarea ajutoarelor publice in functie de elaborarea unui plan de dezvoltare pe mai multi ani care sa prevada marirea suprafetelor agricole. Dupa 1980 s-a trecut la masuri pentru limitarea dezechilibrului, insa, practic reforma globala a P.A.C. s-a intrezarit din 1992 la interventia GATT (Acordul General privind Tarifele si Comertul) si a devenit efectiva dupa anul 2000. Schimbarea procentajului acordat agriculturii din PIB constituie argumentul relevant, ilustrand dimensiunea sistemului de asigurari sociale al statului cu implicatii foarte mari asupra functionarii PAC si asupra relatiilor sale comerciale externe. Dinamica politica si sociala a PAC a produs, intre altele, un efect nedorit si anume continua intarziere in transformarea agriculturii europene si industrializarea din ce in ce in mai mare a productiei agricole.

Acest fenomen European, in cadrul caruia modernizarea economica de la tara a ramas oarecum restanta, a fost centrat prin decizia Consiliului European de la Berlin din 9 martie 1999, in cadrul Agendei 2000. Acordul, privind reformele PAC din vara anului 1992, implementate din 1993 marcheaza o noua faza: separarea problemei veniturilor din agricultura de politica preturilor, economia PAC fiind orientata catre asigurarile de stat si catre rezultate. Acest fapt, insa a generat o consecinta paradoxala in PAC in ultimul deceniu: -explozia costurilor combinata cu miscarea populatiei reprezentata de fermieri; -diminuarea rolului agriculturii in economie. Totusi, PAC s-a dezvoltat intr-o permanenta tensiune cu comertul international si a constituit o sursa permanenta de disputa intr UE si partenerii sai comerciali internationali. 2.2.REFORMELE POLITICII AGRICOLE COMUNE Politica agricola comuna a reusit sa-si atinga scopurile principale: a incurajat atat productia cat si productivitatea, a stabilizt pietele, a asigurat oferta si a protejat fermierii de fluctuatiile pietei mondiale. Fara indoiala, odata cu succesul au aparut si efecte secundare negative, ca si unele probleme: fermierii produceau mai mult decat era necesar, creand astfel un surplus, ceea ce a dus la cresterea exponentiala a cheltuielilor. Acesta a fost motivul pentru care au fost intreprinse o serie de reforme. Prima tentativa de reforma a avut loc in 1968, cand Comisia Europeana a publicat Memorandumul pentru reforma politicii agricole commune (planul Mansholt). Planul avea in vedere reducera numarului de persoane angajate in agricultura si promovarea formarii unor suprafete agricole de productie mai mari si mai eficiente.
6

In 1972 au fost introduse masuri structurale avand drept scop modernizarea agriculturii europene. Cu toate aceste masuri, problemele inca continuau sa existe deoarece exista un dezechilibru intre cerere si oferta, creandu-se un surplus de produse. In 1985, Comisia a facut o propunere de reforma fundamentala, exprimata prin publicarea Cartii verzi privind perspectivele politicii agricole commune. Prin aceasta se urmarea echilibrarea cererii cu oferta, introducera unor noi moduri de reducere a productiei in sectoarele problema si, in general, analizarea unor solutii alternative pentru viitorul PAC. In 1988, Consiliul European a adoptat un pachet de masuri de reforma, inclusiv Orientarile privind cheltuielile in domeniul agriculturii, ceea ce a limitat procentul cheltuielilor pentru aplicarea PAC din bugetul total al comunitatii. 2.2.1.PARAMETRII REFORMEI PAC - 1992 a) Reducerea pretului graului cu 30% in viitorii trei ani si a pretului carnii de vita cu 15%; b) Introducerea unor plati compensatorii de venituri directe, dar nu indiferente fata de productie: fermierii pot obtine platile numai daca cresc produsele eligibile (grau, leguminoase, seminte de oleaginoase si porumb). c) Introducerea unei scheme obligatorii de renuntare: toti fermierii care detin, peste o anumita suprafata, trebuie sa renunte la 15% din terenul arabil spre a putea fi eligibil pentru platile de transfer. d) Asa-numitii mici producatori sunt scutiti de la cererea de renuntare. 2.2.2 ACORDUL AGRICOL-APRILE 1994. OBIECTIVE. a) Reducerea interventiilor interne in agricultura, masurata printr-un grad de agregare a sprijinului pe o perioada de implementare de peste 6 ani, incepand cu 1995 si utilizand 1986-1988 ca perioada de baza.

b) Platile directe catre fermieri in cadrul programului de limitare a productiei nu se supun angajamentului de reducere a ajutorului, atata timp cat se bazeaza pe o suprafata fixa si pe recolta sau pe septel. c) Toate barierele non-tarif (cotatii sau alte restrangeri asupra importului) vor deveni subiectul unei introduceri de tarife. d) O reducere a tarifului mediu cu 36% dupa perioada de implementare; fiecare tarif va fi redus cu cel putin 15%. e) O reducere a cheltuielilor cu subventiile pentru export cu 36% si o reducere a volumului exporturilor subventionate cu 24% dupa perioada de implementare. f) Introducerea unei clauze de protectie care sa specifice circumstantele in care tarilor le este permis sa impuna taxe suplimentare pentru a preveni schimbari nedorite ale pietei si ale pretului datorita importurilor. g) O garantie de acces minim pe piata egala cu 3% din consumul mediu intern in perioada de baza. 2.2.3.AGENDA 2000 In 1997, Comisia Europeana a propus solutii pentru reforma politicii agricole commune prin Agenda 2000. Consiliul European de la Berlin din 1999 a adoptat Agenda 2000, hotarnd o reforma partiala a politicii agricole comune, care a asimilat in cadrul PAC si aspecte referitoare la mediu, la dezvoltarea rurala si unele aspecte economice. In mod special, reforma a urmarit: -intarirea concurentei produselor agricole pe piata interna si mondiala; -promovarea unui standard satisfacator de viata pentru comunitatile rurale; -crearea de locuri de munca si de noi surse de venit pentru fermieri in alte sectoare decat cel agricol; -dezvoltarea unei noi politici privind dezvoltarea rurala, ce a devenit al doile sector ca importanta a politicii agricole commune;
8

-integrarea in PAC a problemelor structurale si de mediu, carora sa li se acorde mai multa atentie; -imbunatatirea calitatii si sigurantei produselor alimentare; -simplificarea legislatiei din domeniul agriculturii si descentralizarea modului de aplicare a acesteia, pentru a face ca regulamentele sa fie mai clare, mai transparente si mai usor accesibile. Reforma a creat conditiile pentru dezvoltarea unei agriculturi multifunctionale, durabile si competitive. Mai mult, obiectivele salepe termen lung vor avea efect nu numai asupra generatiilor actuale, ci si asupra celor viitoare.

2.3. FUNCTIILE POLITICII AGRICOLE COMUNE PAC este o strategie defensiva, condusa politic, de modernizare a agriculturii europene, in ciuda amenintarii externe a competitiei comerciale americane. Functiile sale, care pot fi considerate si ca efecte ale politicii comune vizeaza, in principal, sprijinirea preturilor si veniturilor. Asadar, PAC: -faciliteaza politica de garantare a venitului, fara a cere contacte directe si costisitoare cu fermierii; -permite guvernelor sa decida asupra nevoilor diferitelor grupuri de fermieri individuali; -ofera sectorului fermier un interes major in mentinerea politicii comune cu scopul de a imbunatati, permanent situatia tuturor fermierilor; -sprijina utilizarea unor preturi specifice pe fiecare produs ceea ce permite guvernelor sa echilibreze nevoile eterogene ale unui sector fermier poate diferentiat;

-stimuleaza cresterea preocuparii guvernelor si a gruparilor de interese nationale in sustinerea politicii supranationale commune. PAC constituie, insa, un mecanism economic si politic, avand ca obiect central integrarea populatiei nationale a fermierilor in politica nationala si in cea comunitara, protectionismul agricol, refelctat in preturile alimentelor interne, fiind instrumentul de baza.

2.4. PRINCIPIILE DE BAZA SI OBIECTIVELE ESENTIALE ALE POLITICII AGRICOLE COMUNE 2.4.1 PRINCIPIILE Tratatul constitutive de la Roma -1957 a dat o regelementare sumara in ce priveste agricultura, Comisia avand sarcina sa prezinte Consiliului propuneri privind organizarea comuna a pietelor. Sistemul PAC are la baza urmatoarele principii: -circulatia libera a produselor agricole, fiind constituit un spatiu unic comun fara taxe vamale, impozite si subventii dar cu reglementari administrative, sanitare si veterinare armonizate progresiv; -o organizare comuna a pietei, care inlocuieste sistemele nationale, cu un prt unic in interiorul Uniunii fixat pentru fiecare produs; -preferinta pentru produse comunitare, prin aceea ca trebuie sa fie favorizat consumul produselor originare din Europa in raport cu cele din alte tari, iar patrunderea acestor produse pe piata comunitara sa fie descurajata prin taxe prohibitive;

10

-solidaritatea finanaciara, prin acea ca sarcinile legate de interventie (preturi garantate, export de produse excedentare) si de ameliorare a structurilor sunt impartite intre statele membre.

2.4.2 OBIECTIVELE PAC Prin Tratatul constitutiv de la Roma au fost fixate cinci obiective majore ale PAC: -cresterea productivitatii agricole prin promovarea progresului tehnic si prin asigurarea dezvoltarii nationale a productiei agricole si utilizarea optima a factorilor de productie, in mod special munca; -asigurarea unui standarad satisfacator de viata comunitatii agricole, in particular prin cresterea castigurilor individuale a persoanelor angajate in agricultura; -stabilizarea cursului si a pietelor; -asigurarea abundentei ofertelor; -asigurarea ca ofertele ajung la cumparatori la preturi rezonabile. Sistemul garantarii preturilor a fost adoptat cu scopul de a : -favoriza pe o anumita perioada dezvoltarea unor produse anume; -garanta veniturile producatorilor; -mentine costul vietii in limite rezonabile. Acest sistem, diferntiat pe sector, presupune stabilirea unui prt orientativ, un prt de prag care se aplica importurilor la intrarea in Uniune si un prt de interventie, corespunzator unui minim garantat, cu care organismele competente cumpara produsele excedentare ca sa le stocheze sau sa le distruga. Pentru atingerea acestor obiective, Art. 34 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, prevede o organizare comuna a pietelor agricole (OPC) care, in functie de produs, va consta in: -reguli comune privind concurenta;
11

-o coordonare obligatorie a organizarilor diferitelor piete nationale; -o organizare a pietei europene. Organizatiile comune de piata au fost introduse garandual, in prezent existand pentru majoritatea produselor agricole ale Uniunii Europene. Ele sunt instrumentele de baza ale pietei agricole comune, ajutand la eliminarea obstacolelor din calea comertului cu produse agricole in cadrul Uniunii si mentinand taxele vamale specifice pentru produsele provenind din terte state. 3.MASURI ORIZONTALE ALE POLITICII AGRICOLE COMUNE Masurile orizontale sunt acele actiuni, acte normative si instrumente financiare care sunt aplicabile intregului sector agricol, indiferentde natura produselor afalate in cauza. Dintre masurile orizontale cele mai importante se pot mentiona: 3.1.FONDUL EUROPEAN DE ORIENTARE SI GARANTARE A AGRICULTURII EUROPENE (FEOGA) Politica Agricola Comuna este finantata de Fondul European de Orientare si Garantare a Agriculturii Europene. Fondul a fost constituit prin Regulamentul nr. 25/62 (modificat si completat ulterior de regulamentele nr.728/70, nr.1258/1999) si separat in doua sectiuni in 1964: -sectiunea Orientare, privind fondurile structurale, care contribuie la reformele structurale in agricultura si dezvoltarea zonelor rurale (ex. Investitii in echipamente noi si tehnologii); -sectiunea Garantare, ce finanteaza cheltuielile privind organizatiile comune ale pietelor (ex. cumpararea sau stocarea surplusurilor si incurajarea exportului de produse agricole). Sectiunea Garantare este de departe cea mai importanta, fiind calsificata drept cheltuiala obligatorie in bugetul Comunitatii. Sectiunea Orientare

12

reprezinta unul din fondurile structurale avand ca scop promovarea dezvoltarii regionale si reducerea disparitilor dintre anumite zone ale Uniunii. Pentru a sprijini procesul de restructurare a agriculturii din tarile candidate, Uniunea a introdus instrumentul de pre-aderare SAPARD. Obiectivele acestui program sunt: -sprijinirea agriculturii durabile si a dezvoltarii rurale in tarile candidate in timpul perioadei de pre-aderare; -rezolvarea problemelor ce afecteaza ajustarile pe termen lung a sectorului agricol si a zonelor rurale; -sprijin pentru implementarea acquis-ului comunitar in problemele politicii agricole si a politicilor conexe. 3.2. SISTEMUL INTEGRAT PENTRU ADMINISTRAREA SI

CONTROLUL TERENURILOR AGRICOLE Sistemul integrat pentru administrarea si controlul ternurilor agricole ajuta la monotorizarea computerizata a ajutoarelor financiare comunitare, fiind alcatuita dintr-o baza de date, un sistem alfanumeric de identificare si inregistrare a animalelor, cererilor si ajutoarelor financiare acordate si un sistem computerizat de control. Sistemul se aplica schemelor financiare acordate pentru culturile arabile ca si celor din sectorul zootehnic. Sistemul de control integrat acopera toate cererile de finantare, verificarile administrative si, daca este necesar, verificare prin aerofotogrametrie sau prin satelit. 3.3. MECANISMELE COMERCIALE SI ACORDURILE

INTERNATIONALE Printre masurile orizontale cele mai importante se numara si cele din domeniul comertului, legaturi importante existand atat cu statele candidate, dar si cu statele terte participante in cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului. 3.3.1. PAC SI ORAGANIZATIA MONDIALA A COMERTULUI
13

Cea mai noua runda de negocieri comerciale multilaterale a inceput in cadrul Oraganizatiei Mondiale a Comertului in anul 2000, intersele Uniunii indreptandu-se spre echilibrarea balantei dintre latura comerciala sic ea necomerciala a agriculturii (protectia mediului si pastrarea peisajului rural, calitatea produselor alimentare), acordarea unui tratament special si diferentiat pentru tarile in curs de dezvoltare (luand in considerare nevoile de hrana a acestor tari), si imbunatatirea accesului la piata (prin indepartarea unor bariere vamale). 3.3.2 PAC SI EXTINDEREA UNIUNII EUROPENE Prin aderarea tarilor din Centrul si Estul Europei se asteapta ca forta de munca si suprafata agricola sa se dubleze, iar numarul consumatorilor sa creasca cu mai mult de 100 milioane de persoane. Uniunea Europeana este deja cel mai important partener commercial al acestot tari, iar aderarea deschide noi oportunitati pentru produsele agricole ale acestora pe piata interna unica. Din cauza deficientelor structurale, agricultura tarilor candidate necesita o modernizare si o restructurare substantiala. 3.4..POLITICA IN DOMENIUL CALITATII Politica in domeniul calitatii urmareste in special dezvoltarea unor sisteme de protejare a consumatorilor prin asigurarea unei calitatii reale a produselor alimentare, incurajand totodata diversificarea productiei agricole, protectia denumirii unor produse renumite impotriva imitatiilor si folosirii eronate. Consumatorii sunt sprijiniti prin furnizarea de informatii referitoare la caracteristicile si compozitia produselor , dupa caz. 3.5. RETEAUA DE INFORMARE CONTABILA AGRICOLA Este un instrument de evaluare a venitului exploatatiilor agricole si a impactului politicii agricole comune. Reteaua constituie singura sursa microeconomica de date armonizata (principiile evidentei contabile fiind aceleasi
14

pentru toate statele membre ale Uniunii Europene) si consta in anchete anuale intreprinse de statele membre prin cre se culeg date contabile referitoare la exploatatiile agricole. 3.6. REGIMUL PRODUSELOR REZULTATE DIN PRELUCRAREA PRODUSELOR AGRICOLE Date fiind diferentele de cost in procurarea unor produse agricole de pe piata interna a Comunitatii si din afara acesteia, diferentele de prt existente chiar intre produsele agricole la nivelul Comunitatii, ca si necesitatea diferentierii taxelor vamale aplicabile produselor agricole transformate (in componenta agricola si in cea neagricola) in cadrul PAC si a politicii comerciale comune, au fost luate masuri care sa tina cont de impactul comercializarii acestor produse, masuri ce se refera in mod special la acordurile comerciale privind produsele importate si cele exportate.

4.ORGANIZAREA COMUNA A PIETELOR PRODUSELOR AGRICOLE (OCP) Asemenea organizari ale pietelor constau in reguli stabilite la nivel comunitar privind nivelurile de productie, calitatea, modul de comercializare al anumitor categorii de produse agricole, precum si sprijinul financiar care este acordat din bugetul comunitar producatorilor pentru compensarea unor diferente de preturi pe piata si evitarea supraproductiei. Organizatiile functioneaza pentru majoritatea produselor agricole de origine vegetala sau animala: culture arabile, vin, ulei de masline, fructe si legume, hamei, lapte si produse lactate; productii si produse din bovine si taurine, de ovine si caprine, tutun sau miere. Pentru alcool si cartofi nu exista piete organizate.
15

Principalele responsabilitatii ale OCP unui produs constau in fixarea unui prt unic pentru produsul agricol respectiv, aplicabil pe intrg cuprinsul pietei interne unice, acordarea de ajutoare financiare producatorilor sau operatorilor de sector, stabilirea unor mecanisme pentru controlul productiei si organizarea comertului cu statele membre. Cele mai importante organizari comune se refera la : 4.1. CULTURILE ARABILE Culturile arabile includ o mare varietate de recolte anuale de prima importanta, cum ar fi: grau, orz, porumb, secara, floarea soarelui, mazare, etc. Ele au cea mai mare pondere in bugetul de cheltuieli al Uniunii. In sectorul cerealelor, preturile interne sunt mai mari decat cele mondiale, lucru ce face dificil exportul de cereale si produse fara a se acorda subventii pentru diferenta dintre pretul de achizitie pe piata europeana si cel de vanzare pe piata mondiala.

4.2. VINUL UE ocupa primul loc pe piata mondiala a vinurilor. Dupa o perioada indelungata de surplus, s-a ajuns la un echilibru intre productie si consum, existand o tendinta de diminuare a productiei datorita masurilor luate de reducerea suprafetelor viticole. Oraganizarea comuna a pietei a inceput in 1962 prin controlarea echilibrului pietei in cazul in care cantitatiile sunt in surplus putand fi achizitionate de catre stat si transformate in alte produse. 4.3. LEGUME SI FRUCTE Praguri valorice au fost fixate pentru produsele procesate de tomate, pere si piersici, ca si pentru citrice. Modul de plata direct catre producator folosit in

16

acest sector a dus la o mai marer transparenta a sistemului, o mai mare flexibilitate si a crescut responsibilitatea producatorului.

4.4. HAMEIUL Organizarea pietei hameiului implica atat produsele proaspete cat si pe cele uscate, pudra, granule, extrase, produse aromate, amarui sau alte varietati. Toate produsele cultivate in UE, ca si produsele importate, primescun certificate pentru a putea fi introduce pe piata. Ajutoarele financiare sunt acordate pentru asigurarea unui venit rezonabil al producatorilor de hamei. 4.5. TUTUNUL Organizarea pietei a facut posibila stabilizarea acesteia si asigurarea unui standard de viata satisfacator pentru persoanele ce se ocupa cu cultivarea tutunului. Dintre masurile luate in cadrul reformei se pot mentiona: imbunatatirea protectiei mediului si incurajarea cercetarii pentru a produce varietati de tutun mai putin daunatoare, ajutarea producatorilor sa se orienteze catre alte activitati, efectuarea unor controale mai stricte, un sistem mai flexibil de acordare a cotelor si simplificarea procedurilor administrative. 4.6. LAPTE SI PRODUSE LACTATE Piata de lapte si de produse lactate este organizata in vederea reducerii pretului de interventie, pentru a creste concurenta produselor atat pe piata interna cat si in cadrul celei mondiale, si pentru ajutorarea fermierilor prin acordarea de ajutoare financiare directe. 4.7. CARNEA DE VITA Cu toate ca au fost luate o serie de masuri pentru descurajarea productiei intensive, se poate spune ca organizarea pietei nu si-a atins pe deplin scopul.
17

Instrumentele utilizate presupun acordarea unor plati directe pe cap de vita, limitarea densitatii animalelor pentru micii producatori, respectarea procedurilor de stocare a surplusului si aranjamente privind comertul cu terte state. 4.8. PRODUCTII SI PRODUSE DIN OVINE SI CAPRINE In acest sector, reforma a urmarit sa determine productia de ovine si caprine, sa se orinteze mai mult spre piata reala, spre cerintele si tendintele acesteia. Schimbarile cele mai mari au constat in introducerea unor plati fixe acordate direct fermierilor, ca si a unor plati suplimentare pentru zonele defavorizate, acordate pe cap de animal. 4.9. MIEREA In acest sector s-a urmarit imbunatatirea productiei de miere, aceasta fiind sprijinita prin acordarea de asistenta tehnica, rationalizarea transhumantei, masuri de sprijinire a laboratoarelor si a cercetarii pentru cresterea calitatii produselor. O atentie deosebita este acordata asociatiilor apicultorilor cu care statele membre coopereaza in punerea in aplicare a planurilor nationale referitoare la productia de miere.

4.10. PLANTE VII SI PRODUSE FLORICOLE Organizarea pietei floricole si de plante vii a facut posibila stabilizarea pietei si facilitarea vanzarii produselor la standarde de calitate. Actiunile Comunitatii sunt indreptate spre o mai buna organizare a productiei si a marketingului prin organizarea asociatiilor producatorilor floricoli.

18

BIBLIOGRAFIE: 1.POLITICILE COMUNE ALE UNIUNII EUROPENE CADRU CONSTITUTIONAL MARIN VOICU, EDITURA LUMINA LEX 2005

19

2.AGRICULTURA CENTRUL DE RESURSE JURIDICE , BUCURESTI 2004

20