A) Considerente cu privire la rolul dreptului concurentei in general - tendinta naturala a comerciantului (si a agentului economic in sens mai larg)

este de a-si elimina concurentii si de a ramane singur pe piata pe care activeaza, cu alte cuvinte de a atinge si de a pastra pozitia de monopol. In opozitie, consumatorul/ utilizatorul, furnizorii si concurentii comerciantului/ agentului economic doresc ca piata sa fie cat mai atomizata (adica, sa existe cat mai multi concurenti de putere mica), astfel incat consumatorii sa beneficieze de posibilitati de alegere cat mai variate si preturi cat mai scazute, furnizorii sa aiba posibilitatea de a negocia termeni si conditii cat mai bune de livrare cu cumparatori (agenti economici) lipsiti de putere economica, iar concurentii comerciantului sa poata accede cat mai usor la statutul de monopol prin eliminarea unor concurenti slabi economic. Din punct de vedere economic, confruntarea acestor tendinte trebuie sa duca la un echilibru intre ele, sa sprijine echilibrul mai larg dintre cerere si oferta pe o anumita piata. Aceste adevaruri economice de necontestat isi pun amprenta asupra dreptului concurentei in modul urmator: normele dreptului concurentei nu sunt indreptate impotriva luptei de concurenta comerciala (care este considerata un motor al dezvoltarii economice), ci impotriva abuzurilor in exercitarea concurentei. In consecinta, dreptul concurentei accepta (si legalizeaza) unele consecinte negative ale luptei de concurenta (eliminarea agentilor economici mai slabi de pe piata; pierderea de clientela si de venituri pe care o sufera unii agenti economici), dar numai daca ele sunt generate de o concurenta comerciala loiala, care se desfasoara in limitele considerate normale de catre societate la un moment dat (aceste limite sunt stabilite/ reglementate prin normele dreptului concurentei). B) Definirea dreptului concurentei si a sub-ramurilor sale
Dreptul concurentei este in general definit in doctrina din tara noastra ca fiind ansamblul de reglementari menite sa asigure, in raporturile de piata interna si internationala, existenta si exercitiul normal al competitiei dintre agentii economici, in lupta pentru castigarea, extinderea si pastrarea clientelei1. Fara a se pronunta in mod expres asupra acestui aspect, autorii romani par sa incline spre calificarea acestei ramuri de drept ca facand parte

A se vedea O. Capatina, Dreptul concurentei comerciale. Concurenta onesta, Ed. LUMINA LEX, Bucuresti, 1992, p. 19; G. Boroi, op.cit.,p. 14. De la inceput trebuie sa precizez ca pe parcursul prelegerilor, atunci cand ma refer la clientela in sensul castigarii, pastrarii si extinderii ei am in vedere in principal clientela agentului economic autor. Conform unei conceptii recente pe care o impartasesc actiunea agentului economic autor poate fi ilicita si atunci cand ea nu afecteaza clientela unui sau unor agenti economici victime si care sunt concurenti ai autorului (dar chiar si in asemenea cazuri castigul autorului rezultat din actiunea sa se va reflecta pe planul clientelei sale, prin castigarea, pastrarea sau extinderea ei).

din categoria dreptului privat2. In opinia mea, dreptul pozitiv al concurentei (cel putin, astfel cum este reglementat in momentul de fata) cuprinde in general norme imperativ-prohibitive, a caror respectare este monitorizata in unele cazuri (dreptul antimonopol, reglementarile anti-dumping) de organe specializate ale administratiei publice. Astfel, dreptul concurentei, prin

restrictiile pe care le impune si prin supravegherea respectarii acestor restrictii, protejeaza exercitarea libera a drepturilor dispozitive care

alcatuiesc esenta dreptului comercial si a dreptului privat in general. Oarecum paradoxal, dreptul concurentei protejeaza libertatea contractuala si libertatea de actiune extracontractuala a agentilor economici prin

interzicerea unor acte care ar putea fi incheiate pe baza libertatii de vointa3. In acest context, dreptul concurentei poate fi considerat ca un instrument de protectie a punerii in aplicare a normelor dreptului privat 4 in sfera schimbului de produse, ceea ce nu duce automat la concluzia ca, la randul sau, face parte din familia dreptului privat. Personal, as inclina sa consider ca aceasta

ramura de drept apartine mai degraba dreptului public decat dreptului privat.

De ex., atunci cand prof. Capatina analizeaza raporturile dintre dreptul concurentei comerciale si dreptul comercial, domnia sa arata ca dreptul concurentei s-a desprins din dreptul comercial, ceea ce implica ideea ca cele doua ramuri pornesc din acelasi trunchi, recte dreptul privat (a se vedea O.Capatina, op.cit., p.23). 3 Situatia astfel descrisa nu este limitata la dreptul concurentei. Ea se intalneste si in cazul altor ramuri de drept, unde s-a simtit nevoia interventiei legiuitorului prin norme imperative pentru a limita excesele libertatii de vointa ale persoanelor participante la anumite categorii de raporturi juridice (de exemplu, dreptul valorilor mobiliare. A se vedea in acest sens H.Dumitru, S. David, Principiile fundamentale care guverneaza reglementarile aplicabile pietei valorilor mobiliare (partea a IIIa), in Revista de drept comercial, nr. 10/ 1996, pp. 56-57. 4 Pornind de la un rationament asemanator, doctrina dreptului administrativ considera ca normele dreptului administrativ guverneaza si orienteaza reglementarile juridice civile din sfera administratiei publice, administratia publica fiind definita ca ansamblul activitatilor Presedintelui Romaniei, Guvernului, autoritatilor administrative autonome centrale, autoritatilor administrative autonome locale prin care, in regim de putere publica, se aduc la indeplinire legile . In consecinta, dreptul administrativ are ca obiect de reglementare si acel fascicol de relatii sociale care garanteaza producerea efectelor de drept civil , fiind privit ca un sistem de norme ce apara relatiile private si faciliteaza aplicarea normelor dreptului privat (a se vedea A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol.I, Ed NEMIRA, 1996, pp. 79, 124-126).

Intr-o opinie mai putin radicala dar care admite si ea scopul de ordine publica al dreptului concurentei, un autor francez considera ca dreptul concurentei isi justifica autonomia datorita promovarii unui scop de ordine publica economica, si anume pastrarea jocului liber al concurentei. Din

aceasta perspectiva, el se deosebeste de dreptul civil, deoarece conduce la inlaturarea (sau trecerea lor pe un plan secund) a unor principii de baza ale acestuia (libertatea consimtamantului partilor, anularea sau modificarea in urma interventiei autoritatilor statului a unor clauze licite prin obiect si cauza la data incheierii lor, dar devenite ulterior ilicite datorita modificarii conditiile economice in raport cu cele initiale), atunci cand libertatea concurentei apare amenintata prin executarea unui contract. Se poate afirma astfel ca dreptul concurentei, ca drept special in raport cu dreptul civil, promoveaza o noua ordine publica economica, care se adauga ordinii publice traditionale5. Dreptul concurentei cuprinde la randul sau mai multe sub-diviziuni sau sub-ramuri. Cele mai importante sunt dreptul anti-monopol si dreptul

concurentei neloiale. Desi aparent distinctiile dintre cele doua categorii de norme sunt usor de facut (practicile monopoliste afecteaza o piata relevanta sau a o parte a ei si, in consecinta, pe toti agentii economici de pe acea piata, in mod indistinct, in timp ce practicile de concurenta neloiala afecteaza numai unul sau cativa agenti economici determinati), in realitate sunt multe cazuri cand aceeasi fapta poate fi caracterizata si ca fapta monopolista, si ca fapta de concurenta neloiala. Mai mult, intre unele din elementele definitorii care diferentiaza cele doua categorii de norme nu exista practic deosebiri. Astfel, prin savarsirea unei practici monopoliste agentul agresor dobandeste in final si o parte din clientela concurentilor sai sau a altor agenti economici, aceasta fiind de altfel si intentia sa (pentru ca un segment de piata
5

M. Malaurie-Vignal, Droit de la concurrence et droit des contrats, in Recueil Dalloz-Sirey, Chronique, 1995, p. 51

inseamna, in termeni economici, un anumit volum al clientilor.

Agentul

economic monopolist doreste eliminarea concurentilor sai pentru a dobandi clientii acestora, dar aceeasi intentie o are si agentul economic care savarseste un fapt de concurenta neloiala, deci finalitatea este comuna ambelor categorii de fapte anti-concurentiale). De asemenea, este de

domeniul evidentei ca savarsirea unui fapt monopolist este contrara uzantelor comerciale cinstite, la fel cum este si savarsirea unui fapt de concurenta neloiala. In ce ma priveste, cred ca elementul esential care

diferentiaza un fapt monopolist de unul de concurenta neloiala este marimea, puterea economica a agentului agresor comparativ cu a celorlalti concurenti de pe piata. In consecinta, folosirea unor mijloace anticoncurentiale

sanctionate de Legea nr.11 / 1991 de catre un agent economic de marime 6 mica sau medie comparativ cu puterea economica a concurentilor sai sau altor agenti economici afectati, va fi prezumata un fapt de concurenta neloiala. Folosirea insa a acelorasi mijloace concurentiale contrare uzantelor cinstite (si care sunt interzise in baza Legii nr. 11/ 1991) va fi prezumata un fapt monopolist daca agentul economic poate fi incadrat in categoria agentilor economici mari in raport cu concurentii sai sau cu alti agenti economici afectati si care nu ii sunt concurenti (altfel spus, fapta mai grava absoarbe fapta mai usoara). Aceste prezumtii de incadrare a faptelor anticoncurentiale pot fi rasturnate daca se face dovada ca faptul respectiv este indreptat numai impotriva unui agent individualizat (si nu poate afecta piata relevanta in ansamblul ei) sau din contra, poate afecta intreaga piata relevanta. De la aceasta solutie de principiu exista urmatoarea exceptie:

savarsirea faptelor la care face referire art. 8 alin. 2 din Legea nr. 21/ 1996
6

Marimea (puterea economica) a unui agent economic este determinata in principal in functie de procentul din piata relevanta ocupat de agentul economic si de structura pietei relevante. Incadrarea unui agent economic ca agent de marime mica sau mare este rezultatul unei analize circumstantiata la fiecare caz in parte.

va fi intotdeauna sanctionata conform legislatiei anti-monopol, indiferent de puterea economica a agentilor economici autori. Prin raportare la sanctiunile administrative, un agent economic nu poate fi sanctionat in acelasi timp si pentru incalcarea legislatiei anti-monopol, si pentru incalcarea dreptului concurentei neloiale deoarece in acest caz s-ar aplica pentru aceeasi fapta doua sanctiuni de aceeasi natura (de ex., amenzi contraventionale) cuprinse in reglementari diferite dar care care se raporteaza la aceleasi elemente materiale ale faptei prohibite. In ce priveste aplicarea sanctiunilor penale, De

ele pot fi cumulate deoarece laturile lor obiective sunt diferite.

asemenea, exista anumite deosebiri referitoare la elementele raspunderii civile in cazul cele doua categorii de fapte contrare concurentei normale. O alta precizare importanta priveste legatura intre dreptul concurentei si protectia consumatorilor. Aceasta legatura reprezinta raspunsul la

urmatoarea intrebare: in ce masura impactul asupra consumatorilor generat de folosirea mijloacelor concurentiale influenteaza aplicarea normelor

dreptului concurentei (inclusiv a celor referitoare la raspunderea civila a agentului economic autor)? Aceasta intrebare este fireasca deoarece

folosirea mijloacelor de concurentii afecteaza atat consumatorii, cat si pe concurentii agentului economic autor. Dar, normele privind protectia

consumatorilor au alta finalitate si alta sfera de aplicare decat cele privind protectia concurentei. consumatorul consumatorilor, concurentei. care agentul De asemenea, subiectul protejat este diferit: este un neprofesionist in cazul dreptului dreptului

economic -un profesionist -in cazul

Pe de alta parte, este de necontestat faptul ca exista multe Totusi, eu

interferente intre dreptul concurentei si dreptul consumatorilor.

consider ca aplicarea normelor dreptului concurentei nu trebuie legata in principiu de incalcarile aduse dreptului consumatorilor si de eventualele

daune

suferite

de

consumatori

datorita

faptelor

agentului

promotor,

exceptand cazul in care legea prevede altfel.

Aceasta deoarece, in opinia

mea, dreptul concurentei nu are menirea si nici nu trebuie sa protejeze in mod direct consumatorii, ci numai indirect, prin protectia concurentei normale pe piata relevanta. Este adevarat, consumatorii reprezinta cererea in cadrul raportului cerere-oferta, dar nu trebuie pierdut din vedere faptul ca aceasta cerere nu se formeaza transcedental, undeva in afara pietei, ci prin luarea in considerare a diferitelor oferte concurente pe piata. In consecinta, sanctionarea unui agent promotor pe baza normelor dreptului concurentei numai pentru ca a incalcat unele drepturi ale consumatorilor, fara insa sa incalce uzantele comerciale cinstite, ar fi absurda deoarece i-ar lipsi chiar temeiul juridic si economic (desigur insa, agentul economic va fi sanctionat pentru incalcarea dreptului consumatorilor). Normele privind protectia

consumatorilor ar putea fi luate in considerare in aplicare adreptului concurentei numai in masura in care ofera standarde de conduita in relatia consumator-agent economic, standarde care se incadreaza in categoria de uzante cinstite in activitatea comerciala. De asemenea, nu trebuie uitat ca protectia consumatorilor este o parte a protectiei sociale 7, iar protectia sociala este o forma de inginerie sociala care inevitabil afecteaza, intr-o masura mai mare sau mai mica, jocul normal al fortelor pietei, ori dreptul concurentei are drept finalitate pastrarea jocului normal al fortelor pietei. De la solutia de mai sus, legea romana se abate in cazul dreptului antimonopol , tocmai pentru ca legiuitorul roman a imbinat in acest caz
8

In sensul ca protectia consumatorilor este o componenta a protectiei sociale, a se vedea D. Patriche, Gh. Pistol s.a., Protectia consumatorilor, Ed. Monitorul Oficial, Bucuresti, 1998, pp.30-36. 8 A se vedea art. 1 din Legea nr. 21/ 1996, care prevede, cu caracter de principiu, ca protectia, mentinerea si stimularea concurentei se fac in vederea promovarii intereselor consumatorilor.
7

componenta economica cu cea sociala in legatura cu protectia pietei libere. Cred insa ca numai in ceea ce priveste abuzul de pozitie dominanta putem vorbi efectiv de o conditionare a aplicarii dreptului concurentei de de

necesitatea

protectiei

consumatorului9, in

celelalte

cazuri

practici

monopoliste (intelegeri monopoliste si concentrari economice) protectia consumatorilor fiind doar unul dintre standardele in raport cu care se permite o anumita conduita a agentilor economici suspectati de monopolism. De

asemenea, relativ recent, prin modificarea Legii nr.11/ 1991 privind concurenta neloiala10, legiuitorul a impus agentilor economici ca in

desfasurarea activitatii lor, sa respecte si interesele consumatorilor (art.1). Totusi, din modul de formulare a textului legal ar rezulta ca respectarea intereselor consumatorilor reprezinta o cerinta distincta de respectarea uzantelor comerciale cinstite, or legea considera ca este un fapt de concurenta neloiala numai acela care este contrar uzantelor comerciale cinstite. In consecinta, modul de respectare a intereselor consumatorilor

poate circumstantia aprecierea caracterului anti-concurential al unei fapte, dar nu reprezinta in sine criteriul de determinare a acestui caracter anticoncurential. Unii autori au insa pozitii contrare celei exprimate mai sus in legatura cu raportul dintre dreptul concurentei si protectia consumatorilor. Conform

acestora, in ultimele trei decenii, dreptul concurentei a fost influentat tot mai mult de ideea protectiei consumatorilor, consumatorul alaturandu-i-se astfel agentului economic ca subiect pasiv al faptului anormal de concurenta. Dar nu numai protectia consumatorului a influentat dreptul concurentei, actiunea a fost si inversa. Astfel, s-a observat o tendinta a legiuitorului de a include in

Art. 6 din Legea nr. 21/ 1996 prevede ca obiectul sau efectul daunator al abuzului de pozitie dominanta se apreciaza, in mod alternativ, in functie de atingerile aduse concurentei sau bunastarii/ drepturilor consumatorilor. 10 Legea nr. 298/ 2001, publicata in M.O., Partea I, nr. 313/ 12.06.2001.
9

sfera consumatorilor si micii agenti economici, micii comercianti. Legislatia moderna privind sanctionarea faptelor comerciale neoneste a fost adoptata si pentru a proteja consumatorii, dar aceste sanctiuni se aplica frecvent si comportamentelor care nu sunt indreptate impotriva consumatorilor, ci impotriva altor agenti economici, pornind de la ideea ca eradicarea unor asemenea comportamente de pe piata este cel mai bine promovata de o interdictie generala a activitatii neoneste, chiar daca nu sunt afectati consumatorii in cazuri particulare11. Drept urmare, si agentii economici

urmaresc aplicarea legislatiei privind protectia consumatorilor, pentru ca in acest fel se ajunge la suprimarea practicilor neloiale12. Pe de alta parte,

standardele privind protectia consumatorilor nu mai au un caracter pur local, ele trebuie privite in contextul international. 13 Se poate astfel afirma ca

legislatia privind protectia consumatorilor are o natura dubla, pe de o parte urmareste sa corecteze disfunctiile pietei iar pe de alta parte promoveaza valori sociale (sanatatea si siguranta consumatorului, justitia sociala si prevenirea exploatarii)14. Aceasta legislatie urmareste de asemenea sa

promoveze informarea completa si la timp a consumatorului, mai ales in legatura cu bunurile complexe si sa intervina in raportul de forte dintre consumator si agent economic, in cazul care primul este lipsit de puterea efectiva de negociere a conditiilor contractuale. Din aceasta ultima

perspectiva, se naste si o pozitie critica: intervenind prea mult in sprijinul unor grupuri de consumatori considerate mai vulnerabile, statul dovedeste un anume paternalism, in dauna considerentelor de eficienta a pietei15.
11

De

David J. Harland, The legal concept of unfairness and the economic and social environment: fair trade, market law and the consumer interest, in Unfair advertising and comparative advertising (editor E.Balate), Ed. Story-Scientia, Bruxelles, 1988, p. 16 12 David J. Harland, op.cit., p. 26 13 David J. Harland, op.cit., p. 26-27 14 David J. Harland, op.cit., p. 26 15 David J. Harland, op.cit., p. 28

aceea, orice control exercitat asupra practicilor concurentiale neoneste trebuie sa ia in considerare atat interesele consumatorilor, cat si cele ale agentilor economici, incercand totodata sa armonizeze pozitiile diferitelor parti interesate (de ex., intre grupurile de consumatori cu interese diferite)16. In ceea ce priveste urmarirea si sanctionarea faptelor care induc in

eroare consumatorii si a altor fapte neoneste, sistemele de drept nationale au dezvoltat in general cateva principii de actiune. Astfel, nu este necesara dovedirea intentiei de a induce in eroare sau insela; din aceasta perspectiva, reprezentarile care nu sunt in sine neadevarate dar al caror efect general este de a induce in eroare, pot fi contestate. In cazul publicitatii neoneste, trebuie luata in considerare audienta careia i se adreseaza, si nu standardul clasic de om rezonabil. De asemenea, este suficient sa dovedesti

capacitatea sau tendinta de a insela, fara a fi necesar sa dovedesti prejudiciul comis (aceste principii se abat de la solutiile traditionale din dreptul civil, dar numai asa se poate ajunge la un control eficient al faptelor de concurenta neloiala)17.

C)

Concepte fundamentale ale dreptului concurentei

a) Notiunea de piata relevanta - in definirea concurentei comerciale si mai ales in determinarea limitelor activitatii afectate de practicile monopoliste, esential este conceptul de "piata relevanta". Daca piata relevanta nu este determinata in mod corect, exista riscul ca o activitate intrunind toate elementele prevazute de lege pentru o practica anti-concurentiala (in special monopolista) sa nu fie considerata nociva (sau sa fie considerata in mod eronat ca fiind o practica ilicita, sanctionabila in baza L 21/ 1996). Piata relevanta ajuta la determinarea existentei raporturilor de concurenta directa intre agentii ec. in cauza, precum si la evaluarea existentei si intenstitatii concurentei actuale sau potentiale. - acest concept este studiat in multe cazuri in cadrul abuzului de pozitie dominanta, dar in realitate este un element esential in stabilirea existentei or inexistentei oricarei practici monopoliste, inclusiv a concentrarilor economice. Consiliul Concurentei (CC) a definit acest concept prin
16 17

David J. Harland, op.cit., p. 31-32 David J. Harland, op.cit., p. 21

Instructiunile din 1.04.2004 cu privire la definirea partii relevante. De asemenea, este un concept util si in analiza unor cazuri de concurenta neloiala. - ca orice piata, si piata relevanta este un loc in care se confrunta cererea si oferta in legatura cu un anumit produs/ serviciu, insa acest loc este delimitat de doua elemente: (i) intinderea geografica (piata geografica), adica zona in care sunt activi ag.ec. care livreaza produsul/ presteaza serviciul ce face obiectul pietei produsului/serviciului definit la pct.(ii) mai jos. In cazul pietei geografice, ceea ce conteaza este nu originea geografica a produsului/ serviciului, ci accesibilitatea lui pentru acelasi grup de cumparatori in conditii omogene de concurenta; (de ex., este prea scump sa merg sa cumpar din Baia Mare un pachet de unt, cand eu locuiesc in Bucuresti si am alternativa economica in orasul meu pentru acel produs. Aceasta inseamna ca piata untului este locala? Nu, pentru ca exista aceeasi concurenta si la Baia Mare, si la Bucuresti intre producatori si putere de cumparare pentru unt aproximativ egala, astfel incat pretul este similar in cele doua orase si atunci piata este nationala. Cu alte cuvinte, nu conteaza faptul ca cumparatorul nu se poate deplasa in alt oras, important este ca producatorul poate vinde in orasul sau in conditii similare cu cele in care vinde in alt oras). Datorita progreselor tehnologice, majoritatea produselor/ serviciilor pot fi transportate oriunde in Romania, deci majoritate pietelor relevante vor fi nationale. Mai exista si cazuri de piete regionale (de ex., piata betoanelor, datorita limitarilor privind prepararea si transportul lor). In procesul de stabilire a intinderii pietei geografice, un loc foarte important il ocupa evaluarea barierelor la intrarea pe piata (acestea pot fi date de resursele financiare costuri- cerute ag.ec. pentru a penetra sau a se mentine pe acea piata in raport cu perioada necesara pentru amortizarea acestor costuri; costurile legate de cercetare si dezvoltare R&D-; drepturi de propr.intelectuala; reputatia ag.ec. acuzat de practici monopoliste; perceptia consumatorilor/ utilizatorilor asupra substituibilitatii produsului/ serviciului, etc.) si ponderea pe care o ocupa costul transportului produsului de la producator la cumparator in pretul pe care il plateste cumparatorul. (ii) gradul de substituire a produsului/ serviciului in cauza cu alte produse/ servicii identice sau asemanatoare (piata produsului/ serviciului - vezi United Brands Co. v. Commission). Substituibilitatea (intersanjabilitatea) se apreciaza in functie de destinatia si natura bunurilor/ serviciilor, precum si de preferintele consumatorilor/ cumparatorilor, astfel incat acestia sa aiba o alternativa economica reala cand aleg intre ele. Substituibilitatea se apreciaza si din punct de vedere al ofertei (adica, cat de usor este unui producator sa isi mareasca capacitatea de productie sau sa reconverteasca productia astfel incat sa ofere intr-un timp rezonabil o alternativa la produsul analizat, in conditii similare de pret). Intersanjabilitatea are la baza conceptul de elasticitate incrucisata a cererii. Cererea este inelastica atunci cand produsele vandute la un pret semnificativ mai mare decat cel existent la un moment anterior, sunt absorbite de piata, in conditiile in care se reduce volumul acestor produse oferite spre vanzare se reduce nesemnificativ (de ex., cererea de paine in Romania). Cererea este elastica atunci cand cresterea pretului produsului (chiar in conditiile in care volumul acestuia se

reduce) duce la ingreunarea sau chiar imposibilitatea vanzarii acelui produs (de ex., cererea de carte beletristica). Elasticitatea incrucisata a cererii inseamna ca marirea pretului unui produs orienteaza o parte a consumatorilor spre un produs intersanjabil, dar cu un pret mai redus. In acest sens, a se vedea si Regulamentul Consiliului Concurentei din iunie 1997 privind aplicarea art. 5 si 6 din L 21/ 1996 (abrogat si inlocuit prin Regulamentul din 13.05.2004 pentru aplicarea prevederilor art. 5 si 6 din Legea nr.21/1996), care sugereaza ca o crestere de pret care reorienteaza preferintele consumatorilor poate fi o crestere mica (de ex, cel putin 5%) dar de durata. Produsele sunt considerate intersanjabile numai prin raportare la momentul cand s-au aflat in concurenta pe baza unor preturi reale, care nu au fost deja denaturate (ex. cu automobilul Daewoo si Opel din aceeasi clasa cu Dacia. Dacia este substituibila cu celelalte doua deoarece intra in concurenta, in preferintele consumatorilor, din punct de vedere al raportului pret/ calitate si din punct de vedere al caracteristicilor tehnice. In schimb, daca nu ar fi decat Dacia pe piata iar piata ar fi protejata impotriva importurilor si pretul acesteia ar creste exagerat de mult, atunci poate ca multi s-ar orienta spre motociclete dar nu Harley Davidson. Insa motocicleta si Dacia nu sunt intersanjabile in preferintele consumatorilor.) Actiunile concurentiale pe o piata inelastica sunt mai strict/ restrictiv analizate din perspectiva dreptului anti-monopol, decat cele de pe o piata elastica. - piata relevant afectata terminologie folosita de art. 8 alin 1 L 21/ 1996, dar definita de CC numai in legatura cu pietele afectate de concentrarile economice (v. Instructiunile cu privire la definirea pietei relevante din 1.04.2004), astfel: 15% din piata este afectata in cazul relatiilor orizontale si 25% din piata este afectata in cazul relatiilor verticale. - strans legata de piata relevanta este piata derivata atat piata in aval, cat si piata in amonte (concept legat de integrarea pe verticala a circuitului economic). Uneori, efectul practicii monopoliste se produce tocmai pe aceasta piata. - din punct de vedere practic, determinarea pietei relevante este o chestiune foarte delicata si cred ca -pentru a obtine un rezultat corect- ea poate fi facuta numai interdisciplinar (ingineri, economisti, juristi, statisticieni, etc.). Determinarea ei se face de la caz la caz, luandu-se in calcul si scopul pentru care se delimiteaza piata relevanta (de ex., pentru prestarea serviciilor de transport de calatori, piata transportului aerian ar putea fi considerata distinct de cea a transportului pe cale ferata, desi ambele sunt parte a industriei transportului de calatori).

Piata relevanta este un concept cheie atat pentru dreptul anti-monopol, cat si pentru dreptul concurentei neloiale
B) Notiunea de agenti economici; grupul de agenti economici a) am vazut ca intotdeauna, cand m-am referit la persoanele care savarsesc practici monopoliste sau sunt afectate de practicile monopoliste, am folosit conceptul de "agenti economici" (acelasi lucru il face si L 21, de altfel). In general, dreptul concurentei din alte tari europene si cel comunitar utilizeaza in locul conceptului de agent economic conceptul de "intreprindere", dar nu

in sensul folosit de noi inainte de 1989, ci in sensul de entitate constituita din elemente materiale si umane ce exercita o anumita activitate economica si care are suficienta autonomie decizionala pentru a stabili comportamentul sau pe piata. Din acest punct de vedere, "intreprinderea" in dreptul conc. nu se suprapune cu intreprinderea comerciala din dreptul comecial, deoarece -in sens strictintreprinderea comerciala reprezinta obiectul exploatarii exercitate de comerciant, adica un organism economic si social care desfasoara fapte obiective de comert si care reprezinta organizarea autonoma, de catre un intreprinzator, a activitatii sale comerciale cu ajutorul resurselor naturale, a muncii si a capitalului, in scopul obtinerii de profit prin participarea la schimbul comercial (deci, intreprinderea comerciala este cel mult un obiect al raportului juridic comercial), pe cand intreprinderea in dreptul conc. este un subiect al raportului juridic de concurenta monopolista. Mai mult, intreprinderea din dreptul concurentei cuprinde si pasivul acesteia, ceea ce nu este cazul cu intreprinderea comerciala, care cuprinde numai activul. In fine, in dreptul comunitar al concurentei s-a decis ca si persoane care sunt necomercianti (cu alte cuvinte, nu savarsesc fapte obiective de comert ca o profesiune) pot fi considerate ca reprezentand intreprinderi din punct de vedere al dreptului concurentei (de ex., traducatorii autorizati, cantaretii de opera). In majoritatea cazurilor, agentul economic din dreptul concurentei se suprapune cu conceptul de agent economic folosit in limbajul juridico-economic. Nici intreprinderea, nici agentul ec. nu presupun existenta personalitatii juridice drept o conditie a functionarii lor, esentiala este autonomia functionala (cu alte cuvinte, capacitatea agentului economic de a lua decizii economice independente cu privire la activitatea sa tehnica, contractuala si comerciala). Din acest punct de vedere, legislatia concurentei din Romania poate induce o usoara confuzie terminological deoarece Legea concurentei neloiale foloseste termenul de comerciant (la data elaborarii proiectului ei, in perioada interbelica, nu se concepea ca poate exista concurenta neloiala intre alte persoane decat comercianti in intelesul Codului comercial). Cred ca astazi trebuie sa extindem intelesul notiunii de comerciant din materia concurentei neloiale la cel de agent economic. O asemenea abordare nu este lipsita de controversa in Romania, dat fiind ca o interpretare pur literala si istorica a Legii concurentei neloiale poate invalida extinderea notiunii de comerciant (ca sa nu mai mentionez ca din punct de vedere practic, profesiile liberale vor fi vehemente impotriva unei asemenea interpretari).
Notiunea de agent economic Conceptul de agent economic nu face parte din fondul conceptual traditional al dreptului comercial roman, astfel cum acesta s-a dezvoltat in perioada pre-comunista. El a fost introdus in legislatia romana dupa 1989, mai precis in cadrul legislatiei fiscale18, fara a fi insa definit in mod direct de

De ex., Legea nr.12/ 1991 privind impozitul pe profit, publicata in Monitorul Oficial, (denumit in continuare M.O.), Partea I, nr. 25/ 31.01.1991, abrogata
18

aceasta19. Daca ne raportam la enumerarea facuta in cadrul reglementarilor fiscale cu privire la categoriile de agenti economici, observam ca notiunea de agent economic se suprapune in multe privinte cu cea clasica de

comerciant, respectiv acea persoana care savarseste in nume propriu fapte obiective de comert, cu titlu de profesiune 20. Suprapunerea nu este insa

perfecta, deoarece legislatia fiscala foloseste in mod neunitar termenul de agent economic, restrangand uneori notiunea numai la persoanele juridice comerciante, fara a include si comerciantii persoane fizice. Ulterior insa termenul de agent economic si-a pierdut importanta conceptuala in cadrul dreptului fiscal, devenind in schimb o notiune fundamentala concurentei21. a dreptul anti-monopol, ca sub-ramura a dreptului

De asemenea, el a fost consacrat ca element conceptual

fundamental si in cadrul dreptului consumatorilor22.

prin Ordonanta Guvernului nr. 70/ 1994 (M.O. nr. 246/31.08.1994, republicata in M.O., Partea I, nr. 40/12.03.1997). Este interesant de remarcat ca in materie fiscala, legiuitorul a renuntat pe parcurs la folosirea sintagmei de agent economic pentru a determina subiectul impozitarii din sfera comerciala, preferand utilizarea unui termen care defineste mai bine calitatea de platitor de impozite si taxe, aplicabil tuturor categoriilor de platitori de impozite, si anume cel de contribuabil. 19 In general, legislatia fiscala defineste agentul economic indirect, prin enumerarea celor mai importante categorii de agenti economici. De ex., Legea nr.12/ 1991 facea referire la regiile autonome, societatile comerciale, organizatiile cooperatiste, insitutiile financiare si de credit, alti agenti economici subl.n (art.1). O definire legislativa a agentului economic (fara a determina insa elementele de continut ale termenului) o gasim in art.1 al Legii nr. 15/ 1994 privind amortizarea capitalului imobilizat in active corporale si necorporale : unitatile care desfasoara activitati economice, denumite in continuare agenti economici (Legea nr. 15/ 1994 a fost publicata in M.O. nr.80/ 29.03.1994, republicata in M.O., Partea I, nr. 242/ 31.05.1999, modificata ulterior prin Ordonanta Guvernului nr. 5/ 2000, publicata in M.O., Partea I, nr. 26/ 25.01.2000). 20 Pentru analiza elementelor definitorii ale calitatii de comerciant, a se vedea St.D.Carpenaru, Drept comercial roman , editia a III-a, Ed. ALL BECK, 2001, pp.62-63. 21 Pentru o definitie a dreptului concurentei si o scurta prezentare a celor doua sub-ramuri ale acestuia, a se vedea O.Capatina, op.cit., pp. 19-20. 22 Actul normativ care contine reglementarea-cadru pentru dreptului consumatorilor il constituie Ordonanta Guvernului nr. 21/ 1992 (modificata prin Legea nr.11/1994, republicata in M.O., Partea I, nr.75/23.03.1994 si

In ceea ce priveste definirea legala a acestui concept, Ordonanta Guvernului nr. 21/ 1992 determina in mod clar continutul termenului de agent economic utilizat in contextul ei. In schimb, Legea concurentei nr. 21/ 199623 stabileste ca unul din subiectele supuse reglementarii antimonopol romanesti il reprezinta agentul economic (art.2 alin.1 litera a), fara a-l defini insa. In consecinta, trebuie stabilit daca cele doua reglementari au in vedere acelasi continut al termenului de agent economic, iar daca este vorba de continuturi diferite, in ce masura unul dintre ele poate fi utilizat in contextul promovarii produselor. Fara indoiala, agentul economic la care face referire legislatia privind protectia consumatorilor este doar unul dintre subiectele dreptului

concurentei (si anume agentul economic ce vinde produse si presteaza servicii consumatorilor); pe langa acesta, o alta categorie de agenti economici supusi dreptului concurentei sunt cei care realizeaza produse/ presteaza servicii necesare derularii activitatii altor agenti economici. In ce ma priveste, consider insa ca in cadrul Legii nr. 21/ 1996, termenul de agent economic are o sfera de acoperire mai larga decat sfera

modificata ulterior prin Ordonanta Guvernului nr. 58/ 2000 astfel cum aceasta a fost modificata si aprobata prin Legea nr. 37/ 2002, publicata in M.O., Partea I, nr.91/ 2.02.2002). Art. 2 al acestei ordonante defineste agentul economic ca orice persoana fizica sau juridica, autorizata, care in cadrul actiivtatii sale profesionale fabrica, importa, transporta sau comercializeaza produse ori parti din acestea sau presteaza servicii (termenul de produs fiind utilizat cu sensul dat de Ordonanta nr.21/ 1992, respectiv de bun material destinat consumului sau utilizarii finale). Din aceasta perspectiva, agentul economic la care se refera legislatia privind protectia consumatorilor este un comerciant sau liber-profesionist ale carui produse/ servicii sunt destinate numai consumului, nu si folosintei de catre alti agenti economici in scopul incorporarii lor in alte produse/ servicii. Observam ca in cadrul acestei definitii, legiuitorul a introdus fata de formularea anterioara, termenul de persoana autorizata, ceea ce extinde sfera notiunii de agent economic de la comercianti la liberprofesionisti (considerati necomercianti de doctrina traditionala a dreptului comercial). 23 Publicata in M.O., Partea I, nr. 88/ 30.04.1996.

traditionala a conceptului de comerciant 24, cuprinzand si entitati colective fara personalitate juridica25 (cum ar fi asociatiile in participatiune si fondurile deschise de investitii26) care au in principal o natura contractuala, precum si necomercianti care desfasoara in mod constant o activitate economica (de ex., organizatii non-profit care exploateaza in mod direct intreprinderi comerciale. In acest din urma caz insa, se poate sustine ca agentul economic nu este organizatia non-profit ca atare, ci intreprinderea comerciala organizata de aceasta). economici formele Nu includ insa, in principiu, in categoria agentilor ale societatilor comerciale ce nu sunt

exogene

independente din punct de vedere economic de societatea care le-a constituit: reprezentante, sucursale, etc.27, deoarece o trasatura esentiala a agentului economic subiect al dreptului concurentei, este independenta sa economica (recte, autonomia decizionala in ce priveste politica sa economica si comerciala).

In sensul ca termenul de agent economic folosit de dreptul concurentei este mai larg decat cel de comerciant, a se vedea O.Capatina, op.cit, pp. 21; 141-144. 25 In sensul ca unele entitati colective fara personalitate juridica sunt subiecte ale raportului juridic de concurenta, a se vedea G.Boroi, Dreptul concurentei [Note de curs], Institutul de drept si relatii internationale Nicolae Titulescu, 1996, p. 18. 26 Reglementate prin Ordonanta Guvernului nr. 24/ 1993, publicata in M.O., Partea I, nr. 210/ 30.08.1993. 27 In legatura cu formele exogene ale societatilor comerciale, a se vedea O. Capatina, Societatile comerciale, editia a II-a, Ed. Lumina Lex, 1996, pp. 87107. Legea nr. 31/ 1990, astfel cum a fost republicata in M.O., Partea I, nr. 33/ 29.01.1998, defineste formele exogene fara personalitate juridica drept sedii secundare (de ex., in art. 7 lit. g si art. 8 lit.l.). Excluderea formelor exogene (mai ales a celor lipsite de personalitate juridica) din sfera subiectelor dreptului concurentei are la baza prezumtia lipsei de autonomie decizionala comerciala a acestora. Cred insa ca aceasta prezumtie nu trebuie absolutizata. In mod exceptional, se poate concepe o situatie in care majoritatea si in orice caz, cele mai importante decizii economice se iau in cadrul unei sucursale de catre directorii acesteia care sunt si asociati ai societatii mame-, organele de conducere ale societatii- mama avand doar rolul de a sanctiona asemenea decizii si delegand o sfera cat mai larga de atributii conducerii sucursalei.
24

Revenind la necomerciantii care desfasoara o activitate economica, o problema interesanta din punct de vedere al dreptului concurentei o ridica posibilitatea includerii in sfera agentilor economici a persoanelor care exercita profesiuni liberale (de ex, arhitectii, medicii, avocatii, notarii publici, etc.). Traditional, doctrina si practica dreptului comercial roman nu a inclus aceste persoane in sfera comerciantilor28, pornind de la premisa ca relatia dintre asemenea profesionisti si clientii lor (o relatie in considerarea persoanei liber-profesionistului, in care liber profesionistul urmareste scopuri nobile sau de interes public si numai adiacent obtinerea de castiguri din exercitarea profesiei) este de alta natura decat relatia dintre un comerciant persoana fizica si clientul sau (care este o relatie in considerarea fondului de comert si nu a persoanei intreprinzatorului-organizator al fondului de comert). Desi aceasta lucrare nu este locul potrivit pentru a elabora asupra temeiniciei excluderii liber-profesionistilor din sfera comerciantilor, cred totusi ca la sfarsitul acestui mileniu si in actualele conditii de dezvoltare a societatii, poate fi pusa in discutie asertiunea ca un liber-profesionist nu este un comerciant, pentru urmatoarele motive: (i) ca si comerciantul, liber-profesionistul modern combina resurse

financiare, forta de munca si alte resurse pentru a desfasura activitatile cerute de clientii sai. Desigur, calitatile sale personale joaca un rol foarte

important, dar acesta nu mai trebui sa fie un criteriu determinant pentru a distinge liber-profesionistul de comerciant, daca avem in vedere ca in multe domenii ale activitatii comerciale din sfera serviciilor, calitatile individuale ale

In acest sens, a se vedea St. Carpenaru, op.cit., p. 72-73. Pentru o pozitie mai nuantata, care se bazeaza pe distinctia intre clientela civila si cea comerciala (ceea ce implicit ar scoate liber-profesionistii din sfera subiectelor dreptului concurentei), a se vedea O. Capatina, Dreptul concurentei comerciale. Concurenta onesta, Ed. LUMINA LEX, Bucuresti 1992, pp.164165.
28

comerciantului prestator de servicii sunt determinante in alegerea sa de catre un anume client; (ii) ca si in cazul comerciantilor, clientela este esentiala pentru activitatea

liber-profesionistului, acesta luptand cu alti concurenti pentru a atrage, mentine si dezvolta aceasta clientela. Scopurile nobile de care acestia ar

trebui sa fie animati sau interesul pe care ar trebui sa-l promoveze nu se pot realiza in absenta clientelei; (iii) ca si in cazul comerciantilor, veniturile liber-profesionistului (denumite

in mod generic onorarii) sunt folosite de catre acesta nu numai pentru consum personal, dar si pentru a sale. Pornind probabil de la aceasta realitate, Curtea Europeana de Justitie a considerat ca intreprinderea la care fac referire dispozitiile in materie de concurenta din Tratatul de la Roma din 1957 (intreprinderea fiind pandantul in dreptul comunitar al agentului economic din dreptul roman al concurentei), poate include si un cantaret de opera29 sau un avocat30 (deci, liber-profesionisti). Concluzionand la acest punct, cred ca agentul economic subiect al dreptului concurentei il constituie orice persoana (fizica sau juridica) sau grup de persoane care alcatuiesc o entitate distincta, comerciant sau investitii in vederea extinderii activitatii

necomerciant, care desfasoara de o maniera autonoma (din punct de vedere decizional) o activitate ce este parte a schimbului de produse/ servicii, in vederea obtinerii unui castig din care o parte va fi reinvestita in continuarea

A se vedea Josephine Steiner, Textbook on EEC Law, Blackstone Press Ltd., 1992, pp.108-109; B. Goldman, A. Lyon-Caen, L. Vogel, Droit commercial europeen, 5e edition, Precis Dalloz, 1994, pp. 351-353, acesti autori criticand insa extinderea notiunii de intreprindere la orice activitate care presupune un schimb de prestatii cuantificabile in bani intre participanti. 30 Cazul C-309/ 99- ( Wouters) decis de Curtea European de Justitie la 19.02.2002.
29

si dezvoltarea activitatii sale. Acest inteles al notiunii de agent economic va fi avut in vedere pe parcursul prezentei lucrari.

Agentul economic este un concept- cheie atat pentru dreptul anti-monopol, cat si pentru dreptul concurentei neloiale
b) grupul de agenti economici ca subiect activ al practicilor monopoliste = ansamblu de agenti economici, plasati sub conducerea unuia sau unora dintre ele, asigurandu-se astfel unitatea de directie economica a grupului - observam ca in cazul grupului de agenti econmici independenta economica este limitata sau exista posibilitatea ca oricand aceasta sa fie limitata, situatie opusa celei intalnite cand am vorbit de agent economic luat individual. Liantul in cadrul grupului este dat de legaturile financiare dintre intreprinderile componente, legaturi care duc la existenta unui control economic comun (existenta unui control comun este elementul cheie pentru a determina existenta grupului. Controlul poate fi definit drept capacitatea unei persoane de a influenta substantial deciziile privind comportamentul pe piata a persoanei controlate). Astfel, grupul este subiectul raportului juridic monopolist si nu agentii ec. membri. Gr. de agenti economici nu este reglementat ca atare prin L 21/ 1996, dar intalnim referiri numeroase si chiar definitii legale ale grupului de agenti ec. in legislatia secundara adoptata de Consiliul Concurentei in aplicarea Legii nr. 21/ 1996. Persoana fizica care controleaza un grup de agenti economici este si ea considerate ca facand parte din grupul de agenti economici, fara a fi definite ca si agent economic. (vezi Regulamentul privind concentrarile economice din 31.03.2004) In general, activitatea gr. de ag.ec. face obiect de studiu in cazul in care este anchetata o concentrare economica excesiva. Insa gr. de agenti economici se poate intalni si in cazul celorlalte doua forme de practici monopoliste (intelegerile si abuzul de pozitie dominanta) Forme de grupuri: radiale, circulare (participatii reciproce) si in cascada. Tipuri de grupuri: - industriale - ansamblu de agenti economici ce au activitati identice, asemanatoare sau complementare si care sunt supuse unei conduceri unice. - financiare - agenti economici. participanti se pot deosebi radical dpdv al activitatii desfasurate, dar sunt supuse unui control comun prin existenta unui participari de control detinuta de unul din agentii economici (inclusive o persoana fizica) in ceilalti. Imbraca mai ales forma gr. radial sau circular. - personale- aceleasi persoane controleaza agenti economici participanti ( atentie: sunt mai multe persoane, daca este una singura am grup financiar).