Sunteți pe pagina 1din 15

Obiectivele şi instrumentele politicii bugetar-fiscale în promovarea creşterii economice în ţările dezvoltate

Întroducere

Cuprins

I.Notiunea de politica bugetar-fiscala

1.1 Definitie

1.2 Suveranitatea fiscala a unui stat

1.3 Politica bugetara

II. Politica bugetar fiscala pentru tarile dezvoltate

2.1 Bugetul tarilor dezvoltate 2.2 Politica fiscala a ţările dezvoltate în contextul crizei mondiale

2.3 Impozitul-instrument fiscal. O viziune în tările dezvoltate

2.4 Obiectivele şi instrumentele politicii bugetar-fiscale în ţările dezvoltate

Cuprins

Întroducere

Pentru a studia cresterea economica avem nevoie de o disciplina separata numita macroeconomie, deoarece exista forte care afecteaza economia in ansamblu ,care nu pot fi intelese complet sau ,simplu prin analizarea pietelor si produselor individuale. Astfel macroeconomia studiaza modul in care se comporta economia in linii generale , fara a se oprii asupra nenumaratelor detalii.

Politica bugetar- fiscală este parte integrantă a politicii economice a statului. Politica bugetar fiscala reprezinta un factor de o importanta deosebita in viata economica, iar influenta si efectele acesteia asupra functionarea economiei trebuie analizate in detaliu. Importanta acestui instrument este vizibila tuturor, chiar si oamenilor fara cunostinte economice sau implicatii directe in sistemul economic.

Zi de zi, in presa, la radio si televizor este dezbatuta aceasta problema: -cum putem construi o politica bugetr fiscala activa, care sa ofere avantaje egale pentru toti participantii la viata economica?. Cum fiscalitatea implica participarea unui contribuabil la circuitul economic pentru alimentarea sistemului, dar si primirea in schimb a unor beneficii , aceasta politica stabileste o relatie de parteneriat intre stat si platitorii de impozite.

I.Notiunea de politica bugetar-fiscala

1.1 Definitie

Politica bugetr-fiscala cuprinde ansamblul reglementărilor privind stabilirea şi perceperea impozitelor, taxelor şi celorlalte venituri publice, caracterizând opţiunile statului în materie de impozite si taxe . Sau o alta definitie fiind – Politica bugetar- fiscală stabileste volumul si structura cheltuielilor publice necesare asigurarii functiilor statului. Intr-o alta accepţie politica bugetar-fiscală reprezinta activitatea autoriţatilor prin luarea măsurilor pentru asigurarea resurselor financiare necesare satisfacerii consumului public si furnizării de bunuri si servicii publice ; mai mult decât atât politica bugetar-fiscala se constituie si într-un instrument de intervenţie în vederea realizarii unor obiective generale ori specifice într-o anumita perioada. Organizarea sistemului bugetar-fiscal, conceperea si funcţionarea sa, conduce la modificări în viata socială, economică si socială. Aceasta este motivul pentru care sistemul bugetar- fiscal trebuie analizat nu numai din perspectivă statică,ci si din dinamică. Utilizarea sa ca instrument al deciziilor politice, îi confera acestuia un caracter generator al politicii fiscale, făcînd astfel să funcţioneze diferite tehnici si mecanisme de prelevare a impozitelor în scopuri politice,economice şi sociale.

1.2 Suveranitatea fiscala a unui stat

Suveranitatea fiscală a unui stat este manifestată, in mod tradiţional prin exercitarea puterii de a stabili pe teritoriul naţional impozite, taxe si contribuţii. Astfel,aceasta suveranitate fiscală, implică si faptul ca nu există nici un fel de reglementări care să permita altor state , organe sau organisme internaţionale să instituie impozite la scara internaţionala şi nici să emită reglementări cu caracter fiscal obligatoriu pentru toate statele lumii. Faptul că fiecare stat suveran are libertate deplină în alegerea sistemului bugetar fiscal pe care să îl promoveze, în definirea impozitelor care îl compun, în stabilirea categoriilor de contribuabili, în dimensionarea cotei de impunere,in fixarea termenelor de plată, in acordarea de facilitati fiscale ,in solutionarea litigiilor dintre administratia fiscala si contribuabili, reprezinta manifestarea plenara a suveranitatii fiscale. Impozitarea reprezintă unul dintre principalele “instrumente naţionale” ale statului prin intermediul căruia guvernul îşi pune în aplicare strategia pe care şi-a stabilit-o, în funcţie de conjunctura regională sau mondială, pentru o anumită perioadă de timp. Ca sistem de reglare economică şi monetară, impozitarea poate fi folosită în scopul influenţării unor procese economico- sociale, precum: dezvoltarea anumitor domenii sau ramuri ale economiei naţionale sau restrângerea altora, creşterea consumului populaţiei ori încurajarea economisirii, ajustarea modului de organizare şi funcţionare a societăţilor comerciale.

1.3 Politica bugetara

Printre aceste politcii adoptate de guvern se înscriu si politica bugetara si cea fiscala ambele având ca reper bugetul de stat. Politica bugetara se reflecta în bugetul public national definit ca document program anual al statului, exprimând veniturile si cheltuielile Bugetul de stat reprezinta o categorie fundamentala a stiintelor finantelor. Îl putem aborda din punct de vedere juridic si economic. Sub aspectul sau juridic bugetul reprezinta un act prin care sunt prevazute si autorizate veniturile si cheltuielile anuale ale statului. Bugetul de stat prevede si autorizeaza în forma legislativa cheltuielile si resursele statului, având caracter obligatoriu . Reprezinta un act de previziune a resurselor publice si a modului de utilizare a acestuia, elaborându-se pe o perioada de un an. Legea bugetului de stat este influentata de conceptiile politice, economice si sociale specifice fiecarei perioade. Ca document oficial, bugetul de stat evidentiaza nivelul aprobat al cheltuielilor ce se vor efectua în viitor si marimea veniturilor ce pot fi mobilizate la dispozitia statului. Abordarea economica se refera la corelatiile macroeconomice si în special legatura cu nivelul si evolutia produsului intern brut. Un anumit nivel al PIB si masura în care acesta este repartizat pentru formarea bruta de capital si consum determina nivelui indicatorilor bugetari si constituie baza evolutiei favorabile a resurselor în viitor. Bugetul de stat exprima relatiile economice în forma baneasca ce iau nastere în procesul repartitiei produsului intern brut, în conformitate cu obiectivele de politica economica sociala si financiara ale fiecarei perioade. Aceste relatii au dublu sens: pe de o parte, ca relatii prin care se mobilizeaza resursele banesti iar pe de alta parte ca relatii de repartizare a acestor resurse. La nivelul fiecarui stat se elaboreza mai multe categorii de bugete corelate care alcatuiesc un sistem. Sistemul bugetar este diferentiat în functie de structura organizatorica a fiecarui stat: tip unitar(Franta, Anglia, Suedia etc) si tip federal (SUA, Canada, Elvetia etc).

II. Politica bugetar fiscala pentru tarile dezvoltate

2.1 Bugetul tarilor dezvoltate

Revenind la notiunea de politica bugetar-fiscala, dupa cum am menţionat mai sus, ea stabileste volumul si structura cheltuielilor publice necesare asigurarii functiilor statului. Caracteristic pentru tarile dezvoltate este faptul ca ele isi procura 90% din resursele financiare publice din impozite, taxe si contributii pentru asigurari sociale, iar restul de la intreprinderi si proprietati publice. Referitor la structura veniturilor fiscale, impozitele directe (pe venit si avere) reprezinta 2/3 din total, iar cele indirecte (pe bunuri si servicii) 1/3. In SUA, Elvetia, Canada, Australia, Danemarca, Suedia, Marea Britanie, RFG impozitele pe venitul individual, pe profitul societatilor si pe avere furnizeaza 60-77% din totalul veniturilor fiscale, iar in Austria, Norvegia, mai putin de 50%. Exista tendinta de crestere a ponderii impozitelor directe pe seama reducerii celei a impozitelor indirecte. In cadrul impozitelor directe, impozitul pe venitul individual si impozitul pe profitul societatilor reprezinta 9/10 din total, iar impozitul pe averea persoanelor fizice si impozitul pe activul net al societatilor mai putin de 1/10. Resursele procurate din impozitul pe venitul persoanelor fizice sunt de peste 4 ori mai mari decat cele din impozitul pe profitul societatilor.

În domeniul cheltuielilor publice Ca pondere in PIB, tarile dezvoltate aloca in medie 42% (1987) pentru cheltuieli publice, existand totusi variatii mari pe tari: Olanda, Suedia, Danemarca 60-62%, Franta, Austria 48-53%, SUA, Elvetia, Spania, Australia

37-39%.

Explicatia acestor variatii o reprezinta faptul ca unele domenii de interes public (sanatate, asigurari sociale, invatamant) sunt acoperite atat din resurse publice, cat si din resurse private, ponderile acestora fiind diferite de la tara la tara.

Spre exemplu, cheltuielile pentru sanatate sunt sustinute de sectorul public in proportie de 42.4% in SUA fata de 85% in RFG, 84.8% in Danemarca, 78.4% in Olanda si 71% in Franta. In domeniul asigurarilor sociale, resursele publice acopera ponderi variate din cheltuielile totale, astfel: 24.1% in SUA, 42.6% in RFG, 40.4% in Danemarca, 40.3% in Franta, 37.7% in Elvetia. Din cheltuielile totale pentru invatamant sectorul public suporta 15% in Elvetia, 13.9% in Australia, 7.8% in RFG, 9.3% in Franta. Analiza retrospectiva a evolutiei cheltuielilor publice in perioada 1977-1986 arata ca ponderea acestora in PIB a crescut cu 4 puncte in tarile dezvoltate. Cheltuielile publice ale tarilor dezvoltate sunt destinate in proportie de 50- 70% scopurilor sociale: asigurari si asistenta sociala, sanatate, invatamant, locuinte, recreatie. Cheltuielile cu caracter economic – pentru transporturi si telecomunicatii, agricultura si silvicultura, combustibili, energie, industrie extractiva – sunt cuprinse intre 9 si 13% din total.

2.2 Politicile fiscale a ţărilor dezvoltate in contextul crizei mondiale

Economiile cele mai avansate ale lumii, Statele Unite, Marea Britanie, zona euro si Japonia, vor inregistra in 2009 cea mai mare scadere a produsului intern brut (PIB) de la Al Doilea Razboi Mondial, avertizeaza agentia de evaluare financiara Fitch (www. Ziare.com) La nivel agregat, produsul intern brut va scadea in aceste tari cu 0,8% in 2009, fata de o crestere cu 1,1% estimata pentru 2008, mentioneaza analistii de la Fitch, care argumenteaza ca inasprirea conditiilor de creditare, scaderea consumului populatiei si a investitiilor companiilor vor afecta in acelasi timp economiile avansate. PIB-ul mondial va creste cu doar 1% in 2009, in cel mai lent ritm de la inceputul anilor '90, comparativ cu o medie de 3,5% in ultimii cinci ani.

In acest sens, reprezentantii tarilor puternic dezvoltate vor pregati o serie de strategii politice bugetar fiscale de iesire pentru perioada de dupa criza, care vor fi adapatate de la o tara la alta. (conform informatiei Ziare.com)

2.3 Impozitul - instrument fiscal.

O viziune pentru tările dezvoltate

În toate tarile Uniunii Europene, statul percepe un impozit pe venitul persoanelor fizice. Structura fundamentala a sistemului de impunere a veniturilor persoanelor fizice este practic asemanatoare în toate tarile Uniunii Europene. Diferentele apar în cazul cotelor de impunere. Cotele de impunere reprezinta procentajele aplicate la sumele impozabile. Sumele obtinute de contribuabili se încadreaza în transele de venit stabilite prin lege. În functie de transa în care se încadreaza, veniturile respective se impoziteaza cu o anumita cota de impunere. Veniturile impozabile se obtin prin deducerea unei sume fixe numita "deducere de baza", din venitul net obtinut de contribuabil. Deducerea poate lua diferite forme. Astfel, în unele tari, aceasta deducere se poate prezenta sub forma impozitarii primei transe de venit cu cota 0%, iar în altele se acorda o reducere a obligatiei fiscale prin "credit al impozitului de baza", adica din impozitul calculat si datorat se deduce o suma fixa, egala pentru toti contribuabilii. Totusi, în cele mai multe tari, se practica deducerea personala de baza, care reprezinta o suma fixa care reduce baza de impozitare a fiecarui contribuabil. Cu exceptia Germaniei care aplica formule fiscale diferite, veniturile care depasesc pragul deducerilor sau care nu sunt impozitate cu cota 0%, sunt repartizate pe transe de venit. Numarul transelor de venit variaza de la tara la tara: în Suedia venitul se impoziteaza într-o singura transa, în Islanda si Irlanda în doua transe, în timp ce în Luxemburg, Mexic, Spania si Elvetia venitul se impoziteaza în opt transe. În cadrul unei transe, veniturile sunt impozitate la aceeasi cota de impunere, cota care creste de la o transa la alta. Se obtine astfel un impozit progresiv. Deducerile personale în Marea Britanie cresc si pe categorii de vârsta a contribuabililor, respectiv pentru persoanele cuprinse între 65- 74 de ani si apoi pentru persoanele ce depasesc 75 de ani. Diferentieri la nivelul deducerilor personale se fac si pentru persoanele nevazatoare sau pentru vaduve.

Spre deosebire de sistemul deducerilor personale, sistemul bazat pe credite pentru impozit nu tine seama de nivelul venitului contribuabilului. Un astfel de sistem este utilizat în tari ca: Austria, Canada, Ungaria, Islanda, Italia, Mexic, Noua Zeelanda, Polonia, Portugalia. Gradul de progresivitate al unui barem de cote creeaza dependenta fata de dimensiunile transelor de impunere si a cotelor marginale aplicate pe venitul fiecarei transe. Atât nivelul transelor de impunere, cât si al cotelor marginale variaza de la o tara la alta, reflectând diferite moduri în care statele realizeaza o repartitie echitabila a obligatiei fiscale. Cotele maxime de impunere a veniturilor prelevate de stat sunt de 25% în Suedia, 33% în Noua Zeelanda si de 60% în Tarile de Jos. În Irlanda si Noua Zeelanda, contribuabilii al caror nivel de venit corespunde venitului mediu pe economie, sunt asimilati la cote maxime, respectiv de 48% si 33%. În Germania, Austria, Belgia, Canada, Finlanda, Franta, Tarile de Jos si Marea Britanie salariatii pot câstiga cam de doua ori venitul mediu pe economie înainte ca sa plateasca impozitul la cota maxima. În schimb, contribuabilii elvetieni si americani nu sunt asimilati la cota maxima atâta timp cât veniturile lor nu ating de zece ori venitul mediu pe economie. Pentru contribuabilii turci, venitul lor poate depasi de 29 de ori venitul mediu pe economie înainte ca sa fie impozitati cu cota maxima.

Desi majoritatea tarilor europene si-a propus o scadere a cotelor de impunere (Germania si-a propus un program pâna în 2005), se poate remarca ca, totusi, contribuabilii tarilor europene ating transele de impunere maxima la nivele de venit mult mai mici decât contribuabilii americani. Deşi trecerea la impunerea globală a veniturilor persoanelor fizice este un pas înainte către modernizarea sistemului fiscal, există şi dezavantaje ale acestui sistem, atât din punctul de vedere al contribuabilului, cât şi al organelor fiscale. Instabilitatea legislativă, de unde şi incoerenţa deciziilor (numai la Ordonanţa Guvernului nr.73/99 au fost făcute 13 modificări, până

la abrogarea sa prin Ordonanţa Guvernului nr. 7/2001, care, la rândul său a fost modificată de 5 ori), are un impact puternic asupra contribuabililor. Un dezavantaj al sistemului, din punctul de vedere al contribuabilului, ar fi greutatea cu care se rambursează impozitul de restituit. Plătitorii de venit devin astfel creditori ai statului, iar puterea de cumpărare a banilor care reprezintă impozitul de restituit este erodată de inflaţie. Pe de altă parte, organele fiscale au şi ele nemulţumiri. Deşi acest sistem este introdus de peste 2 ani, contribuabilii nu sunt instruiţi cum trebuie în această privinţă, din această cauză apărând tot felul de divergenţe între aceştia şi organele fiscale.

2.3 2.4 Obiectivele şi instrumentele politicii bugetar-fiscale în ţările dezvoltate

Obiectivele politicii bugetar-fiscale în ţările dezvoltate sunt:

- creştere economică;

- Îmbunătăţirea competitivităţii economice, în condiţiile unui mediu concurenţial stimulativ;

- stabilitatea preţurilor

-mentinerea inflatiei la un nivel acceptabil;

- menţinerea echilibrului balanţei de plăţi;

Instrumentele sunt:

- utilizarea impozitelor si taxelor ca parghii de stimulare a comportamentului macroeconomic pentru o crestere economica continua.

Obiectivele politicii fiscale ale ţărilor dezvoltate din Comuniteai Europenă Pe termen lung se urmăreşte prevenirea distorsionării concurenţei în interiorul pieţei unice prin existenţa diferenţelor dintre cotele impozitelor indirecte şi dintre sistemele de impozitare propriu-zise. De asemenea, în domeniul impozitării directe, unde cadrul legal se prezintă sub forma acordurilor între statele membre, obiectivul principal al UE este acela de a elimina ambiguităţile legislatice care permit evaziunea fiscală şi evitarea dublei impuneri. Se urmăreşte totodată prevenirea efectelor negative ale concurenţei fiscale cu referire, în special, la migrarea bazelor de impozitare naţionale pe măsură ce firmele îşi părăsesc sediile iniţiale din statele membre în căutarea unui regim fiscal mai favorabil în alte ţări comunitare. Prevederile Tratatului de la Maastricht cu privire la Uniunea Economică şi Monetară dau o nouă dimensiune politicii fiscale prin limitarea strictă a posibilităţilor guvernamentale de a finanţa cheltuielile publice prin împrumuturi. Pactul pentru Stabilitate şi Dezvoltare prevede ca statele membre cu deficit bugetar de peste 3% să constituie depozite nepurtătoare de dobânzi care se transformă în amenzi nerambursabile în cazul în care nu se reuşeşte reducerea deficitului. Menţinerea bugetelor statelor membre într-un anumit echilibru de-a lungul ciclului economic constituie obiectivul general al Pactului. Drept urmare statele membre vor trebui să finanţeze orice majorare a cheltuielilor publice prin creşterea impozitelor - a veniturilor publice la nivelul ciclului economic.

Concluzii

Politica bugetar-fiscala trebuie să fie coerentă şi eficientă. Pentru acţiunea statului, coerenţa implică pe de o parte compatibilitate între obiectivele statului, iar pe de altă parte, o adaptare a instrumentelor utilizate la obiectivele urmărite. Eficacitatea se va evidenţia prin combinaţia optimă a instrumentelor existente. Măsurile de politică bugetar-fiscala ţin cont de raportul dintre beneficiile şi costurile pe care le implică, din punct de vedere politic, economic şi social. În general, se încearcă obţinerea unei combinaţii optime. Însă realitatea economică a evidenţiat imposibilitatea atingerii concomitente, prin măsuri de politică macroeconomică, a principalelor obiective. Activitatea financiara a unui stat trebuie sa se bazeze pe norme, metode, principii, masuri si instrumente concrete si just aplicate, în vederea constituirii, repartizarii si optimizarii fondurilor de resurse financiare, în conformitate cu obiectivele sociale si economice.

Bugetul de stat reprezinta cel mai important si complex buget atât în cadrul bugetului public national, cat si în întregul sistem bugetar. Acest buget, prin dimensiunea, complexitatea si impactul sau asupra economiei publice si private, ar trebui sa asigure, daca nu anual atunci pe perioade durabile, un echilibru între nevoile centralizate ale statului si mijloacele care le-ar putea acoperi într-un singur an bugetar. În statele mileniului trei, politicile fiscale, bugetare, monetare si valutare adoptate de orice guvern produc efecte în primul rând în plan intern, national dar influenteaza si asupra relatiilor cu alte state.

Bibliografie

1.

Economia mondială.- Bucureşti.,1992.

2 Economia mondială. / Editor – Coord. S. Dumitrescu. – Bucureşti, 1992.

www. Ziare.com

www.money.ro