Sunteți pe pagina 1din 12

AGR ESIVITATEA

1. Definiri si delimitri conceptuale Agresivitatea, constat N. Mitrofan, preocup tot mai mult specialistii n aceast perioad de trecere ntre milenii mai ales din cauza proliferrii formelor de manifestare agresiv (N. Mitrofan, 2003). ntr-un mod mai pu in preten ios, consider Mitrofan, agresivitatea poate fi considerat o caracteristic a acelor forme de comportament orientate n sens distructiv, n vederea producerii unor daune, fie ele materiale, moral-psihologice sau mixte. Actul agresiv poate viza unele obiecte (cas, masin, mobil etc.), fiina uman (individul uman izolat, microgrupurile, colectivitatea) sau ambele. Opusul agresivitii, n opinia lui Mitrofan, ar fi comportamentul prosocial, care presupune cooperare, toleran, echilibru. Unii autori definesc agresivitatea ntr-un mod mai simplu, insistnd mai ales asupra inteniei celui care iniiaz o aciune agresiv. Mitrofan l citeaz pe Kimble care considera c agresivitatea este orice act fcut cu intenia de a rni o alt persoan, fie n sens fizic, fie n sens psihologic.

Ali autori ns, remarc Mitrofan, au formulat definiii ale agresivitii mult mai elaborate dar si n cazul acestora, elemental central l constituie intenia de a face ru altora. Pentru a-si contura propria poziie, Mitrofan pleac de la considerentul c agresivitatea nu se confund cu un comportament antisocial, ca delincventa si infracionalitatea. Conduita boxerului nu este orientat antisocial si, cu ct este mai agresiv, cu att este mai performant. Si invers, nu orice comportament antisocial, inclusiv infracional, poate fi caracterizat prin agresivitate. Sunt comise infraciuni prin inaciune, deci fr agresivitate. Agresivitatea nu trebuie confundat nici cu violena. Desigur, de cele mai multe ori, comportamentul agresiv este si violent, dar sunt si cazuri de conduit agresiv (este clar intenia de a vtma, de a face ru) n forme non-violente. Otrvirea lent a unei persoane este o conduit agresiv, dar non-violent. Privitor la comportamentul agresiv cu rsunet antisocial, constat Mitrofan, se difereniaz mai multe tipuri, cum ar fi: l. agresivitatea nedifereniat, ocazional, fr un rsunet antisocial obligatoriu; 2. comportamentul agresiv propriu-zis, polimorf si cronic, n care se include si comportamentul criminal; 3. comportamentul agresiv ca expresie integrant, nemijlocit a unei stri patologice, fie consecutiv unei afeciuni neuropsihice preexistente, fie dobndit.

Comportamentul agresiv este orientat nu numai n afara subiectului, ci si asupra sinelui. Si aici, ne ndrum Mitrofan, trebuie s difereniem ntre actele comportamentale autodistructive, forma cea mai grav fiind sinuciderea, si actele comportamentale care pot periclita sntatea si echilibrul organismului (fumat, alcool, droguri). Elementul esenial de difereniere l constituie, desigur, prezena inteniei autodistructive. n sintez, Mitrofan consider agresivitatea ca fiind orice form de conduit orientat cu intenie ctre obiecte, persoane sau ctre sine, n vederea producerii unor prejudicii, a unor rniri, distrugeri si daune. 2. Forme ale agresivitii Pentru delimitarea formelor agresivitii, N. Mitrofan consider c pot fi identificate urmtoarele criterii: n funcie de agresor sau de persoana care adopt o conduit agresiv; n funcie de mijloacele utilizate n vederea finalizrii inteniilor agresive; n funcie de obiectivele urmrite; agresivitii. Astfel, n raport cu primul criteriu, difereniem: agresivitatea tnrului si agresivitatea adultului; agresivitatea masculin si agresivitatea feminin; agresivitatea individual si agresivitatea colectiv; agresivitatea spontan si agresivitatea premeditat. n funcie de forma de manifestare a

n raport cu al doilea criteriu, difereniem: agresivitatea fizic si agresivitatea verbal; agresivitatea direct, cu efecte directe asupra victimei, si agresivitatea indirect, ntre agresor si victim existnd intermediari. Aplicnd al treilea criteriu difereniem: agresivitatea care urmreste obinerea care unor beneficii, a unui cstig rnirea material; si chiar agresivitatea urmreste predominant

distrugerea victimei. n acest context se mai face distincie ntre agresivitatea datorat suprrii sau mniei (angry aggression) si agresivitatea instrumental. Diferena principal, semnaleaz Mitrofan, const n faptul c prima form apare mai ales ca urmare a suprrii sau ostilitii, n timp ce a doua (instrumental) este orientat n primul rnd n direcia obinerii unui cstig material (bani, obiecte etc.), iar actul agresiv, n calitate de mijloc de obinere a unor asemenea achiziii. Invocnd cel de al patrulea criteriu, putem diferenia: agresivitatea violent si agresivitatea non-violent; agresivitatea latent si agresivitatea manifest. 3. Cauzele agresivitii Rspunsurile date de specialisti n privina cauzelor agresivitii agresivitii sunt numeroase dar pot fi grupate totusi ntr-o serie de orientri de sine stttoare:

1. Agresivitatea este nnscut, poziie susinut de autori precum Sigmund Freud si Konrad Lorenz. n viziunea celui dinti, remarca Mitrofan, agresivitatea este un instinct. Oamenii se nasc cu instinctul de a agresa si de a fi violeni, ntruct aceast presiune" ereditar nu poate fi nlturat, este necesar ca, n procesul influenrii educaional-culturale, s se gseasc modaliti nedistructive de canalizare a tendinelor agresive. Pe de alt parte, observ Mitrofan, cunoscutul etolog Konrad Lorenz accentueaz asupra naturii biologicinstinctuale a comportamentului agresiv, pe care-l regsim si la nivel infrauman. Punctul de vedere al lui Freud si cel al lui Lorenz pot fi incluse n teoria instinctual a agresivitii, deoarece la primul este vorba de dorina de moarte (thanatos) ca surs a agresivitii, iar la al doilea, instinctul de lupt (fighting instinct). Natura instictual a agresivitii este n general respins, dar, consider Mitrofan, respingerea cvasigeneralizat a naturii instinctuale a agresivitii nu nseamn si ignorarea unor influene biologice asupra ei, cum ar fi : influene neuronale - exist anumite zone ale cortexului care, n urma stimulrii electrice, faciliteaz adoptarea de ctre individ a comportamentului agresiv ; influene hormonale - masculii sunt mult mai agresivi dect femelele datorit diferenelor de natur hormonal; influene biochimice (cresterea alcoolului n snge, scderea glicemiei pot intensifica agresivitatea).

O alt perspectiv ce sugereaz c agresivitatea este cel puin parial nnscut, aminteste Mitrofan, a fost oferit n ultimii ani de ctre sociobiologie (Rushton, 1989; Wilson, 1975). Sociobiologii susin c deoarece fiinele umane evolueaz de asemenea ntr-un context al seleciei naturale, tendinele lor puternice ctre astfel de conduite pot fi nelese n acest context. Pe scurt, remarc Mitrofan, ele sunt acum parte a naturii biologice mostenite. 2. Agresivitatea este un rspuns la frustrare. Cei care susin aceast afirmaie, observ este Mitrofan, determinat pleac de de la convingerea externe. c agresivitatea condiiile Ipoteza

frustraie-agresivitate face parte din categoria teoriilor stimulrii sau provocrii agresivitii, teorii care capt tot mai mult sprijin din partea unor psihologi. Aceste teorii sugereaz faptul c agresivitatea - mai exact, conduitele agresive - s-ar origina n special ntr-o stimulare sau provocare extern (drive) n a rni sau prejudicia pe altul. n acest sens, cea mai popular si mai cunoscut este teoria frustrare-agresivitate, formulat de John Dollard si ali colegi de la Yale University. Blocarea cii de atingere a unui scop creeaz frustrri care, la rndul lor, se constituie n surs de manifestare a agresivitii.

Agresivitatea este o reacie la evenimentele aversive. Este vorba de punctul de vedere cognitiv neoasociaionist (Berkowitz, 1984), conform cruia, dup cum remarc Mitrofan, exist o relaie ntre afectele negative si agresivitatea deschis. De fapt, dup cum sugereaz aceast teorie, expunerea la evenimente aversive (pe care preferm s le evitm) genereaz afecte negative (sentimente neplcute). Aceste sentimente, la rndul lor, activeaz automat tendinele ctre agresivitate si lupt. Agresivitatea este un comportament social nvat. Aceast poziie, ne aminteste Mitrofan, este legat in special de numele lui Albert Bandura (1986), care formuleaz teoria nvrii sociale a agresivitii. Potrivit acestei teorii, comportamentul agresiv se nva prin mai multe modaliti, si anume: direct, deci prin nvare direct (prin recompensarea sau pedepsirea unor comportamente); prin observarea si imitarea unor modele de conduit ale altora, mai ales ale adulilor. 4. Modaliti de prevenire si reducere a agresivitii Tot mai muli autori, remarc Mitrofan, tind s adopte punctul de vedere conform cruia agresivitatea este rezultatul unor multiple influene, printre care evenimentele externe (de exemplu, provocare, frustrare), cogniii privind aceste evenimente (atribuiri, amintiri, scenarii), sau diferene diferene individuale. Rezult de aici faptul c agresivitatea nu este un rspuns automat, programat si, prin urmare, agresivitatea poate fi prevenit sau cel puin redus.

Cel mai frecvent ntlnite msuri n acest sens, constat Mitrofan, par a fi cele inventariate de Petru Ilu: vizionarea de materiale cu multe scene violente, cum ar fi piese de teatru, filme, spectacole sportive etc.; consumarea tendinei agresive la nivelul imaginarului, al fanteziilor (teorie dezvoltat de S. Freud); angajarea n aciuni violente efective, dar fr consecine antisociale (practicarea unor sporturi, agresivitate fa de obiecte nensufleite), idee anticipat deja de Platon. O alt cale de reducere a agresivitii, folosit din cele mai vechi timpuri si n cele mai diverse forme, este pedeapsa. De cele mai multe ori, ea se aplic n urma manifestrii agresivitii, n vederea sancionrii acesteia si, totodat, cu intenia clar de a preveni repetarea actelor de violen. Pedepsele pot fi instituionalizate (cum ar fi cazul sanciunilor juridice) si neinstituionalizate (cum ar fi cele din cadrul familiei), n ce msur pedeapsa aplicat previne reiterarea comportamentului agresiv este greu de rspuns. Recidivismul este un exemplu clar al esecului programului de recuperare bazat pe pedeaps. Dup unii autori, reine Mitrofan, pentru ca pedeapsa s fie eficient, trebuie s fie ndeplinite cteva condiii si anume: 1) pedeapsa trebuie s fie prompt - trebuie s urmeze ct mai repede posibil agresivitii; 2) trebuie s fie intens - adic s aib o magnitudine suficient pentru a fi nalt aversiv pentru cei care ar putea s o primeasc; 3) trebuie s fie probabil - probabilitatea ca ea s urmeze aciunile agresive trebuie s fie destul de mare. 8

Dar, din pcate, observ Mitrofan, aceste condiii lipsesc din sistemul judiciar al multor ri. ntr-adevr, n multe societi, aplicarea pedepsei pentru aciuni agresive este ntrziat luni si chiar ani, magnitudinea pedepsei este variabil de la un loc la altul si, mai grav, este cunoscut faptul c multe crime violente rmn nepedepsite. Din aceste motive, nu este surprinztor faptul c pedeapsa a esuat n a funciona ca un mijloc eficient de intimidare a infractorilor poteniali. O alt cale de reducere a agresivitii, continu Mitrofan analizele sale, o constituie reducerea efectelor nvrii sociale. Dup cum demonstreaz teoriile nvrii sociale (Bandura, 1986), comportamentul agresiv se imit si se nva. Deci pentru a preveni realizarea unor asemenea achiziii comportamentale, trebuie evitat pe ct posibil contactul copilului cu modelele de conduit agresiv. Dup Mitrofan, si alte tehnici pentru reducerea agresivitii pot fi menionate: expunerea la modele nonagresive; persoanele expuse la asemenea modele au demonstrat mai trziu niveluri mai sczute ale agresivitii, chiar dac erau provocate ;

formarea deprinderilor sociale; exist persoane care nu stiu cum s ofere un eventual feedback altor persoane (de exemplu, critica), iar modul n care o fac provoac suprarea si enervarea partenerilor. De asemenea, ei nu stiu s-si exprime dorinele fa de alii, au un stil abraziv de autoexprimare si sunt insensibili fa de strile emoionale ale altora. Desigur, nvarea si formarea unor deprinderi sociale ar reduce foarte mult incidena agresivitii; rspunsuri incompatibile: starea afectiv pozitiv ca mijloc de reducere a suprrii; aceast tehnic se bazeaz pe principiul: este imposibil s te angajezi n dou rspunsuri incompatibile sau s triesti simultan dou stri emoionale incompatibile. Concret, cnd unor persoane suprate li se induc reacii sau stri emoionale incomaptibile cu suprarea sau agresivitatea (de exemplu, empatie, umor etc.), acestea vor arta niveluri reduse ale agresivitii Aceast reducere se produce deoarece emoiile pozitive, determinate de asemenea reacii, reduc intensitatea emoiilor negative ce provin din frustrare sau enervare. Si n urma instalrii strilor emoionale pozitive se reduc nivelurile foarte nalte ale provocrii asociate cu suprarea extrem

SUPORT BIBLIOGRAFIC

10

Din nefericire ns, n viaa de zi cu zi si pe multe meridiane ale globului, btaia este frecvent folosit, lund uneori forme deosebit de grave, provocnd copiilor leziuni corporale si chiar decesul. Violena manifestat n cadrul familiei si mai ales asupra copiilor a atras de mult atenia specialistilor care, la rndul lor, au ncercat s evidenieze structurile de personalitate specifice celor care maltrateaz copiii, mecanismele si dispozitivele motivaionale care susin asemenea forme de conduit,consecinele imediate si de perspectiv asupra sntii fizice si psihice a copiilor supusi unui asemenea tratament. Astfel, uniiautori s-au strduit s evidenieze si s sintetizeze trsturile particulare ale grupurilor de prini care folosesc btaia ca mijloc de puternic agresare fizic a copiilor (cf. Toch, 1986). De exemplu, Spineta si Riegler (1972), precum si Gelles (1973), au evideniat urmtoarele tipuri de caracteristici: Caracteristici demografice. Cea mai mare frecven o dein prinii cu un mariaj instabil, care au divorat si cei care s-au separat, n fapt. De asemenea, copilul btut este adeseori rezultatul unei nasteri nedorite si cea mai periculoas perioad pentru asemenea copii o constituie primii trei ani de via. Istoria" propriei viei a prinilor. Cei mai muli prini care-si maltrateaz copiii au fost ei nsisi, la rndul lor, supusi unui tratament similar de ctre propriii prini sau au fost, n cea mai mare msur, neglijai emoional de ctre acestia. Atitudini parentale n raport cu cresterea copiilor. Prinii abuzivi n utilizarea mijloacelor de sancionare fizic privesc copilul ca pe o modalitate de a-si satisface propriile nevoi, solicitndu-1 s ntreprind aciuni ce depsesc posibilitile si abilitile lui psihice si fizice. Ei ntmpin mari dificulti n a stabili legturi empatice cu propriii copii si n a satisface nevoile acestora de dependen. 11

4. Tulburri psihologice si psihiatrice. Destul de frecvent, se constat c prinii care-si maltrateaz fizic copiii prezint diverse tulburri psihologice si psihiatrice. O alt ncercare de tipologizare a prinilor abuzivi n utilizarea agresiunii fizice asupra copiilor si care a influenat multe alte ncercri mai recente i aparine lui E. Merrill (1962). n viziunea acestui autor, exist patru tipuri de asemenea prini: tipul I: prini ce se caracterizeaz printr-un nalt grad de agresivitate, manifestat continuu, uneori fiind clar concentrat si focalizat, alteori ns nu. Suprarea si enervarea lor scap controlului, fiind nevoie de o aciune stimulativ iritativ minimal. Explicaia unei asemenea conduite vizeaz, n principal, propriileexperiene trite n perioada copilriei timpurii; tipul II: prinii sunt rigizi, compulsivi, reci afectiv si, dup modul n care procedeaz n interaciunea cu copiii, pledeaz mai mult pentru propriile lor drepturi. Ei resping copilul si sunt preocupai mai mult de propria lor plcere; tipul III: prinii sunt persoane pasive si dependente. Sunt oameni modesti si reticeni si, totodat, sovielnici n a-si exprima sentimentele si dorinele. Aparent sunt foarte neagresivi, dar adesea intr n competiie cu copiii pentru a cstiga atenia soului, fiind de obicei depresivi, imaturi si capriciosi; tipul IV: acesti prini sunt persoane frustrate, de obicei, fie de tai foarte tineri, fie de oameni inteligeni, dar care au anumite dizabiliti fizice care-i mpiedic s-si sprijine propria familie. Este posibil ca ei s stea acas si s aib grij de copii, iar soia s mearg la slujb, n asemenea situaii, gradul lor de frustrare conduce la pedepsirea sever a propriilor copii. (Mitrofan, 2003). 12