Sunteți pe pagina 1din 3

1. Ce s-a intamplat inainte de Big Bang?

A existat ceva inainte de Inceput? Chiar daca,


in curand, va rodi proiectul Large Hadron Collider,
prin care, gratie celui mai mare accelerator de
protoni, savantii isi vor vedea confirmate (sau
nu?) teoriile legate de ivirea „particulei lui
Dumnezeu“ in primele miimi de secunda de
dupa Facerea Lumii, enigma secundelor sau a
eternitatii de dinainte de Big Bang persista.

Asadar, cum au conlucrat atat de bine


temperatura, densitatea si curbura modelului
spatio-temporal pentru ca spatiul-timp sa vina
din si sa genereze Infinitul? Este, altminteri
spus, Universul reversibil? Fiindca, in caz
contrar, daca nu se admite aceasta varianta,
oricum dificil de demonstrat, nu ne mai ramane
la dispozitie decat cea biblica, prin care mitul
creationist a fost implementat ex nihilo! (O
gluma care circula printre universitari spune ca
Dumnezeu a fost inventat atunci cand fizicienii
au ajuns la concluzia ca nu pot da o explicatie
satisfacatoare acestei enigme.) Unii au
conchis, e drept, ca, anterior exploziei
fundamentale, Universul a evoluat perfect
simetric fata de ceea ce a facut dupa Big Bang:
„Viitorul si trecutul sunt a filei doua fete“
spunea, vizionar, Mihai Eminescu, insa ceea ce
suna sclipitor intr-un vers se dovedeste
elucubrant atunci cand se cauta argumente
pertinente in sprijinul unei teorii stiintifice
revolutionare. Carcotasii s-ar putea chiar sa-si
aminteasca faptul tulburator ca nu am
progresat deloc fata de Aristotel, care ajunsese
la o concluzie oarecum similara celei a
experimentului de curand performat fara a
cheltui patru miliarde de euro si fara a pune la
treaba cateva mii de specialisti…
O alta simetrie fortata este cea a raportului
materie/antimaterie. Cel mai simplu ar fi sa se
considere ca, anterior momentului zero,
materia si antimateria coexistau in cantitati
egale, iar in momentul in care au intrat in
contact, s-au dezintegrat reciproc, generand
fotonii primordiali. Suna seducator, dar, se pare,
doar o singura particula de materie dintr-un
miliard reuseste sa supravietuiasca ciocnirii cu
antimateria. Desigur, va veti intreba cum s-a
ajuns la precizia acestei statistici: cunoscatorii
raspund, simplu, prin… extrapolare! De fapt,
pentru a evita stanjeneala provocata de
propria neputinta conceptuala, oamenii de
stiinta incearca sa deturneze aceasta
intrebare, impingand granitele cercetarii
dincolo de un reper temporal conventional sau
altul. Practic, „Ce a fost inainte de X?“ devine,
dupa caz, „Ce a fost inainte de X minus 1?“ sau
de „…X plus 1?“ Ori, cu cuvintele
matematicianului si filosofului german Leibniz,
reamintite de o recenta ancheta a revistei
Science & Vie, „De ce va fi existat, totusi, ceva
in loc de nimic?“