Sunteți pe pagina 1din 4

Paralel[ ^ntre Noaptea de decemvrie `i Luceaf[rul

Poemul Noaptea de decemvrie se incadreaza in cunoscutul ciclu al Noptilor macedonskiene. Alcatuit din doua parti si un episod de legatura, Noaptea de decemvrie simbolizeaza drama geniului. Poemul a fost comparat cu Luceafarul lui Eminescu, in sensul ca ambele opere prezinta destinul nefericit al omului de geniu. Noaptea de decemvrie este o meditie pe tema poetul si poezia si exprima drumul poetului de la estetica romantica, la cea simbolica. Luceafarul este un poem liric, schema epica e doar cadrul, intamplarile si personajele sunt, de fapt, simboluri lirice, metafore, in care se sintetizeaza idei filozofice, atitudini morale, stiri de sensibilitate, o viziune poetica. In poezia lui Macedonski, emirul din Bagdad simbolizeaza geniul. El este un cautator al Absolutului, maret prin statornicia credintei in ideal si tragic, prin destinul omului de geniu Schopenhauer. Geniul nu este o simpla hipertrofie a eu-lui, e acel eu care a aflat ca este in noi ceva mai adanc decat noi insine. Geneza poemei Noaptea de decemvrie are ca punct de plecare o legenda orientala. Un print arab, Ali-ben-Mahomed-ben-Hassan, primeste cu limba de moarte de la tatal sau indemn de a nu se abate niciodata de la calea cea dreapta; Cu averea mostenita de catre print, calauzit de cuvintele tatalui, acesta pleaca spre cetatea sfanta a musulmanilor, Meka, strabatand drumul cel drept prin pustia araba. Catre aceeasi tinta pleaca si cersetorul Pocitan-ben-Pehlivan, urmand calea ocolita; Convoiul printului piere, el insusi murind, in cele din urma, dar, inainte de a-si da sufletul i se pare ca-l vede pe cersetorul care paseste pragul cetatii sfinte, al Mekai pamantesti, iar el, prin moartea sa, trece pragul Mekai ceresti (de aici, semnificatia titlului poemului in proza). In Luceafarul, mitul genezei are o mare putere de a sugera momentul trecerii de la creat la increat, cand Luceafarul Hyperion ajunge la Cer Tatal, Demiurgul Cosmocrator : {i din a chaosului vai / Jur imprejur de sine / Vedea can ziua cea de-ntai / Cum izvorau lumine . Trecerea dincolo de aceasta limita o poate face doar in ipostaza de gand: El zboara, gand purtat de dor / Pana piere totul, totul . Structura Noptii de decemvrie se organizeaza in functie de aceasta problematica astfel: Partea intai il prezinta pe poet intr-o ambianta interioara si
1

de natura, in masura sa ilustreze un spatiu al nepotrivirii; limbajul este dominat netaforic, semnificand disconfortul relatiilor poetului cu lumea: camera moarta, intinsa campie, viscolul albastru, salbatica fiara, albul monolit. Motivul inspiratiei Arhanghel de aur, cu tine ce-aduci? face posibil saltul din cotidian la fantastic, din real la imaginar. Partea a doua ofera un spectacol al lumii exotice, a orientului, componenta a recuzitei simboliste. Un pronuntat fir epic este liantul episoadelor care alcatuiesc aceasta parte. Partea intai contine descrierea Bagdadului si a conditiei emirului, posesor al atator bogatii: Bagdadul, Bagdadul ! si el e emirul . A doua parte contine mirajul cetatii preasfinte, Meka, adevarata obsesie pentru printul oriental: Spre Meka-l rapeste credinta vointa / Cetatea preasfanta il cheama in ea Din talpi pana-n crestet ii cere fiinta . Partea a treia reprezinta hotararea emirului de a pleca spre cetatea visurilor sale si pregatirea pentru lungul si anevoiosul drum. Partea a patra este despartirea de mirificul Bagdad si intalnirea emirului cu pocitania de om. in partea a cincea, cei doi isi urmeaza lungul drum simbolic emirul strabate desertul in linie dreapta, traind drama pierderii stralucitei caravane, el insusi sfarsind in cele din urma. in a sasea parte apare viziunea inselatoare a Mekai: Emirul puterea si-o strange / Chiar portile albe le poate vedea E Meka ! E Meka si-alearga spre ea dar Meka incepe si dansa sa mearga ; Meka ramane insa naluca in zarea pustiei, in vreme ce constata cu stupoare ca drumetul cel pocit intra in cetatea sfanta. In a saptea parte este prezentata moartea emirului, aflat sub jarul pustiei. in a pota parte a poemei, poetul incepe descifrarea simbolurilor: Dar luna cea rece, s-acea dusmanie - / De lupi care urla s-acea saracie / Ce aluneca zilnic spre ultima treapta / Sunt toata pustia din calea cea dreapta. {-acea izolare, sacea dezolare / Sunt Meka cereasca, sunt Meka cea mare . revenirea, in final, la constructiile poetice initiale imprima textului poetic simetrie si, de asemenea, echilibru. In Luceafarul, structura contine patru tablouri, construite prin ideea cuplului si alternanta spatiilor.

Primul tablou: Spatiul este ireal, de poveste : A fost odata ca-n povesti; timpul nu este istoric, ci este de poveste, irepetabil: A fost ca niciodata. fata de imparat nu are nume, este unica, traieste in castelul de la marginea marii; ea nu este o fiinta obisnuita, ea este preafrumoasa, una la parinti, avand ca spatiu de deschidere spre infinit fereastra prin care cheama astrul sa-i lumineze cararile vietii. Luceafarul se intruchipeaza: de fiecare data, el este parte a naturii sale supracategoriale. El este ingerul care iese din mare, cu par de aur, cu fata stravezie, alba, un mort frumos cu ochii vii, nascut din cer si mare; este demonul care iese din Soare, cu vite negre de par, scaldat in foc de soare, trist, ganditor, palid, nascut din soare si noapte. Al doilea tablou: timpul si spatiul sunt de poveste, dar reale, prin teluricul lor. Fata si-a pierdut unicitatea, e pamanteana, a intrat in categorie numele de Catalina o transforma in exponent al unei categorii. Catalin are natura terestra, este copil de casa, paj, baiat din flori si de pripas, guraliv si de nimic. El isi incearca norocul iar iubirea este un joc care se invata. Catalina aspira, totusi, spre mai mult : in veci il voi iubi ! . Al treilea tablou: Zona este prespatiala si pretemporala, mai mult decat originaa. Neantul, haosul, este stapanit de groaza propriului vid, a golului din inceputuri. Drumul Luceafarului este drumul cunoasterii, este o calatorie regresiva in timp, sub imperiul lungimii. Nu exista puncte de reper, timpul si spatiul nu s-au nascut inca. Distantele se masoara in mii de ani lumina. Luceafarul s-a transformat in Hyperion. Al patrulea tablou: spatiu terestru, cu imagini paradisiace specifice universului teluric eminescian. Din locul lui menit, din cer, locul ordinii Luceafarul priveste spre Pamant castelul nu mai exista. Chipul de fetei a devenit un chip de lut. Discursul Demiurgului e o expunere pe tema mecanismelor existentelor trecatoare, umane sau astrale. Oamenii au stele cu noroc: Un soare de s-ar stinge in cer / S-aprinde iarasi soare. Demiurgul ii propune sa-i dea puterea pentru a stabili cu armele dreptatea si taria. El se adreseaza, deco, Titanului. Trecerea geniului prin lume, ca si trecerea lui Hyperion, lasa in urma o dara de lumina si un zvon al ordinii. Iata, asadar, ca se intampla, totusi, ceva deosebit in lumea de jos, pe care geniul s-a putut-o salva in felul cum voia el. Ba chiar se intampla ceva de necrezut: lumea aceasta de jos vine Ea sa salveze geniul La capatul poemului eminescian, un nelamurit sentiment de armonie iti ramane, in ciuda dizarmoniei dintre cele doua ordini, cea a generalului si cea a individualului (B.O.)
3

Tudor Vianu spune despre secretele magiei verbale in opera lui A. Macedonski: Refrenul domina intreaga opera poetica a lui Macedonski. in tehnica refrenului se declara caracterul magic, al poeziilor lui Macedonski, virtutea lor infasuratoare si obsedanta. Repetarea primului vers la sfarsitul strofei de patru este un mijloc de nenumarate ori folosit de Macedonski incat intreaga compozitie este facuta dintr-o alternanta de refrene, intre care sunt prinse versurile nerepetate. Structura unor astfel de refrene este esential muzicala: I-am putea da numele de compozitie impletita. . O particularitate fundamentala a poemei <<Noaptea de decemvrie>> este impletirea elementelor romantice: tema, ideologia, simbolistica si cele simboliste; vraja muzicala a textului, cultul pietrelor pretioase, pictura in cuvinte a spatiului oriental, cu o cromatica particulara. (C.B.)