UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU FACULTATEA DE DREPT SIMION Barnutiu

masterat stiinte penale anul i

psihologie judiciara
tITULAR lECTOR
UNIV. DR. DE DISCIPLINA:

Tatu angela

victima si victimologia
(referat sesiunea februarie 2008)

sTUDENT: rostas covalev laurentiu titu cotizo anul I, grupa sibiu

referat.clopotel.ro

Rosta Covalev Laureniu Titu Cotizo, tiine penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

CUPRINS

SECTIUNEA I Victimologia ca stiinta ..................................................................................... 3 1. Notiunea si obiectul victimologiei ......................................................................................................... 3

2. Istoricul victimologiei ............................................................................................................................ 3 3. Metode si tehnici de cercetare in victimologie ...................................................................................... 4

SECTIUNEA A II-A Notiuni introductive privind victima .................................................. 6

1. Conceptul de victima ......................................................................................................................... 6 2. Clasificarea victimelor ........................................................................................................................... 6 3. Reactiile societatii fata de victima: acuzarea si apararea sa ................................................................. 9

SECTIUNEA A III-A Cuplul penal victima-agresor ............................................................ 10

1. Contradictie privind existenta cuplului agresor victima .................................................................. 10 2. Implicatiile psihologice ale actului agresional privind agresorul si victima ....................................... 10 2.1. Implicatiile psihologice ale actului agresional privind pe agresor ................................................ 11 2.2. Implicatiile psihologice ale actului agresional privind victima .................................................... 11 3. Rolul victimei in comiterea infractiunii .............................................................................................. 12 4. Victima ca sursa de identificare a agresorului ..................................................................................... 14

SECTIUNEA A IV-A Victima - analiza victimologica ........................................................ 15

1. Cauzalitatea victimala ......................................................................................................................... 15 2. Constientul, inconstientul si stilul victimal ......................................................................................... 16 3. Particularitati ale grupelor si subgrupelor victimale ............................................................................ 17 3.1. Victimizarea femeii ....................................................................................................................... 17 3.2. Victimizarea copilului ................................................................................................................... 18 3.3. Victimizarea persoanelor varstnice ............................................................................................... 19 3.4. Autovictimizarea ........................................................................................................................... 19 4. Protectia si autoprotectia impotriva victimizarii .................................................................................. 22

SECTIUNEA A V-A Corelatia victimologiei cu celelalte stiinte sociale ............................ 23 Bibliografie .................................................................................................................................. 25

referat.clopotel.ro

Rosta Covalev Laureniu Titu Cotizo, tiine penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

SECTIUNEA I
VICTIMOLOGIA CA STIINTA
1. Notiunea si obiectul victimologiei1
Notiune. Conceptul de victimologie deriva din latinescul victima (victima) si logos (stiinta), adica stiinta care studiaza victima. In literatura de specialitate victimologia a primit mai multe definitii. Astfel ea reprezinta stiinta comportamentului si personalitatii victimei raportata la conceperea, realizarea si consecintele directe ale actului agresional asupra victimei.2 J. A. R. Calderon defineste victimologia ca fiind disciplina care, in explicarea cauzelor, studiaza victima fara a planifica si realiza o politica a victimei. Conceptul de victimologie defineste actiunile victimei ca unic mod de reparare, de recuperare a intereselor individuale, noile reguli si principii comportamentale adoptate de victima, actele de vointa, simtamintele, constrangerea morala, fundamentele morale, dificultatile de adaptare, sinteza cauzalitatii agresionale, conexiunile in actiunile agresivo-victimologice precum si conflictul acestora. Intrucat victima exista alaturi de un act agresional, determinarea acestuia va releva identitatea manifestarilor victimale, evolutia singulara a acestora si efectul social al victimizarii. Modul in care victima percepe, intelege, accepta sau respinge violenta actului agresiv are valoare pentru stabilirea lantului cauzelor si efectelor fenomenului victimal. Expunerea exacta a elementelor si laturilor actului agresional, a efectelor acestuia asupra victimei reprezinta forme specifice de definire a victimologiei. Obiectul de studiu. Potrivit lui G. Gulotta victimologia asigura studiul victimei unui delict, al personalitatii sale, al caracteristicilor biologice, psihologice, morale si socio-culturale, al relatiilor sale cu delincventul si al rolului pe care l-a jucat in geneza delictului. Ea releva cauzalitatea si efectele agresiunii asupra victimei, ordinea in care se produc actele agresionale si limita reducerii acestora, respectiv actele agresionale cu un continut clar: lezarea intereselor unei victime identificate sau care se va individualiza in perioada producerii actului agresional prin legatura de cauzalitate si efectul victimal. E. A. Fattah considera ca victimologia are ca obiect elaborarea printr-un studiu aprofundat al victimei, al unui ansamblu de reguli generale, de principii comune si de un alt tip de cunostinte, putand contribui la dezvoltarea, evolutia si progresul fenomenului criminal, al procesului criminogen, a personalitatii si caracterului periculos al delincventului. Obiectul victimologiei este reprezentat de tulburarile psiho-fizice (cu exceptia celor de tip maladiv) efecte ale actului agresiv care afecteaza in mod direct echilibrul dinamic (biologic si psihologic) al victimei. Analiza victimologica se refera la situatiile cand agresorul are capacitatea de comportare neafectata de boli (fizice sau psihice) in sensul ca este constient si responsabil de actul agresiv produs, dovedeste o corecta auto-perceptie, o capacitate buna de relationare sociala, de rezolvare a conflictelor, de a trai vinovatia. Dincolo de aceasta situatie intereseaza psihopatologia sau psihiatria.

2. Istoricul victimologiei 3
Studiul sistematic al victimei a fost propus, pentru prima oara, de catre avocatul roman Beniamin Mendelshon in anul 1940 care, in lucrarea sa The Victimology propune constituirea unei noi discipline stiintifice numite victimologie. Mendelshon isi incepe cercetarile in acest nou domeniu pornind de la studiul
1

I. Tnsescu, G. Tnsescu, C. Tnsescu, Criminologie (Agresologie. Victimologie. Detentologie), Editura All Beck, Bucureti, 2003, p. 137-142; N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, Psihologie judiciar, Casa de Editur i Pres ansa S.R.L., Bucureti, 1994, p. 69-71. 2 I. Tnsescu, B. Florescu n I. Tnsescu .a., op. cit., p. 138. 3 I. Tnsescu .a., op. cit., p. 142-154; N. Mitrofan .a., op. cit., p. 69-71; T. Bogdan, Probleme de psihologie judiciar, Editura tiinific, Bucureti, 1973, p. 90-92.

referat.clopotel.ro

Rosta Covalev Laureniu Titu Cotizo, tiine penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

victimelor infractiunii de viol, adoptand conceptele si teoria psihanalizei freudiene. El pleaca de la constatarea ca toate disciplinele care au legatura cu delincventa studiaza numai partial realitatea pentru ca au in vedere doar agresorul, nu si victima. Or, victima exista, de multe ori independent de infractor. Autorul introduce notiunea de complex criminogen care se compune din studiul criminalului in corelatie cu studiul victimei, si cea de cuplu penal, format din cuplul antagonist criminal-victima in permanent conflict si adversitate. Cea mai interesanta teza introdusa de Mendelshon este receptivitatea victimala a unor persoane, adica predispozitia innascuta a unora de a deveni victime. Profesorul german de drept penal Hans von Hentig in volumul The Criminal and His Victim, aparut in anul 1948, si in lucrarile sale ulterioare1 s-a ocupat de vulnerabilitatea presupusa a unor categorii de indivizi cum ar fi cei foarte tineri, cei foarte batrani, imigranti recenti, membrii unor grupuri minoritare, cei cu tulburari mentale. El a analizat fenomenul concret al victimei, stabilind prenotiuni si concepte utilizate in victimologie, evidentiind posibilitatile de interactiune dintre infractor si victima, precum si rolul victimei in desfasurarea actiunii infractionale. Din aceste cosiderente unii autori il considera pe H. von Hentig initiatorul victimologiei ca stiinta distincta2. Intre 1947-1961, Scoala de la Mainz dezvolta caracteristicile victimale, continutul specific al individualitatii victimale, esenta etica a conflictului agresional desprins din actiunile comunitatii, necesitatea reintegrarii sociale a victimei, cercetarea caracteristicilor infractorilor. In anul 1961, italianul Filippo Gramatica, in volumul Principi di difesa sociale, elaboreaza profilaxia victimala dupa gradul de victimizare si capacitatea de recuperare individuala, restabilirea unor relatii sociale si a interactiunii noi stabilite cu comunitatea, edificarea unei structuri pentru aplicarea sistematica a tratamentului victimal. In anul 1966, Ezzat Abdel Fattah, in studiul Quelques problemes poss la justice pnale par la victimologie, evidentiaza modul in care actul agresional exercita o presiune constanta si puternica asupra victimei, obligand-o sa participe, in orice mod, la actul agresional. Cercetarile in domeniu au continuat si s-au diversificat, victimologia devenind, cu adevarat, o siinta individuala. In 1973 are loc, in Israel, primul Colocviu International de Victimologie, dupa care au urmat si altele, punandu-se bazele acestei stiinte noi. Cercetarile continua si individual, remarcandu-se nume importante ca: T. Sellin si M. Wolfgang The Resurement of Delinquency (1970), S. Schafer Victimology. The Victim and His Criminal (1977), W. Middendorf Die Opfer des Betruges (1988) etc. Scoala romaneasca de victimologie continua drumul inceput de Mendelshon. Astfel, in 1985 criminologul Vasile Stanciu publica la Paris volumele Les droits de la victime si Criminalitatea Parisului. El considera ca exista victime prin definitie: saracii, bolnavii, imigrantii, persoanele cu un instinct slab de conservare si propune o strategie de prevenire a crimei prin preceptul defensivei si al revendicarii drepturilor deoarece indivizii sunt victime ale mediului social. In anul 1988, psihologul Tiberiu Bogdan editeaza, in colaborare, volumul Analiza psihologica a victimei. Rolul ei in procesul judiciar. Aici analizeaza pe larg conceptele de victima, victimizare si riscuri victimale, si elaboreaza o conceptie structurala despre identificarea agresorilor. Cercetarile de specialitate sunt continuate de alte nume importante din domeniu, criminologi, psihologi, medici legisti, profesori universitari in stiinte juridice, magistrati etc.: Aurel Dincu, Ion Gheorghiu-Bradet, Nicolae Mitrofan, Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi, Constantin Paunescu, Iancu Tanasescu, Rodica Mihaela Stanoiu, Gheorghe Nistorescu, Costica Paun si altii, dovedind ca victimologia este o stiinta aflata in permanenta evolutie.

3. Metode si tehnici de cercetare in victimologie3

Victimologia este o stiinta care foloseste procedeele de investigare comune celorlalte stiinte sociale, pentru o cercetare juridica interdisciplinara. Metodele de cercetare vor prezenta complexele interindividuale
1 2

Zur Psychologie der Einzeldelikte i Das Verbrechen. Este vorba despre psihologul romn Tiberiu Bogdan (n I. Tnsescu .a., op. cit., p. 148) i despre N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi (n N. Mitrofan .a., op. cit., p. 73). 3 I. Tnsescu .a., op. cit., p. 173-179.

referat.clopotel.ro

Rosta Covalev Laureniu Titu Cotizo, tiine penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

dintre victima si agresor, actiunea grupurilor sociale asupra fiecaruia dintre acestia si chiar relatiile dintre grupurile sociale cunoscute, scopurile acestor grupuri. Consecintele metodologice constau in explicarea fenomenelor globale, corelatia acestora si perceperea evolutiei starii agreso-victimale, creandu-se posibilitati de previziune care definesc aceasta stare. Metoda logica. Metoda logica este reprezentata de procedeele si operatiile specifice utilizate pentru stabilirea genezei si a structurii raporturilor interindividuale sau sociale aparute in sistemul de fenomene agreso-victimale ca realitati obiective. Orice actiune-inactiune agresionala se refera la un principiu de identitate, de aparare a unor interese care vor califica actiunea ca fiind pozitiva sau negativa, a carui finalitate o individualizeaza. Rezulta ca la conflicte de valori si atitudini asemanatoare vor aparea efecte victimale asemanatoare. Cand actiunile-inactiunile agresive se degradeaza sau se amplifica, pentru a permite aparitia altor atitudini din partea agresorului, acest fenomen se va repercuta si la nivelul efectelor victimale, pastrand continutul agresiunii. Metoda tipologica. Aceasta metoda stabileste o multime de trasaturi constante existente permanent in cadrul fenomenului agreso-victimal, analizand diferentierea calitativa si cantitativa a acestora si eliminand trasaturile neesentiale. Metoda stabileste prototipuri de victima in functie de diferite criterii: mediul sociocultural, tipologia valorilor afectate (fizic, material, psihic, moral, religios, politic), modul de viata si tipul de civilizatie frecventat, calculul coeficientului de intensitate al participarii victimei la agresivitate, volumul si dinamica victimizarilor (global si pe sectoare de victimizare). Procesele de interactiune agresor-victima si comportamentele de grup ale victimelor vor fi apreciate si delimitate in categorii de victime dependente de: actiunile-inactiunile victimelor, particularitatile actelor si mijloacelor utilizate, consecintele actelor victimizatoare, structura de ansamblu a fenomenului victimal. Metoda clinica. Metoda explica fenomenul victimal ca fiind expresia generalizata a cazurilor individuale de victimizare pentru a se stabili un diagnostic si a se prescrie tratamentul corespunzator fiecarei victime. Aceasta formula se aplica pornind de la anamneza cazului de victimizare pentru a se intelege diversitatea cauzelor si conditiilor concrete pornind de la trasaturile de personalitate ale victimei. In baza diagnosticului se va stabili un tratament de natura psiho-sociala pentru reducerea efectelor victimale sau pentru eradicarea lor prin evitarea antagonismelor dintre agresori si victime urmand ca, intr-o faza ulterioara, sa se identifice si aplice masuri de integrare a victimei in raporturi normale, de natura familiala, sociala, juridica si religioasa. Metoda comparativa. Aceasta metoda propune ca dupa observarea, intelegerea si discutarea elementelor si factorilor inclusi in doua fenomene, acte, evenimente, sa se procedeze la evidentierea asemanarilor sau deosebirilor dintre ele. Metoda se bazeaza pe ipoteza ca esenta elementelor sau factorilor care compun un fenomen rezida in asemanarea sau deosebirea relativa sau radicala de un alt fenomen, in cadrul mai larg al relatiilor umane. Pentru explicarea fenomenului victimal potrivit acestei metode se recurge la urmatoarele procedee: procedeul concordantei presupune depistarea acelor elemente care se regasesc in doua sau mai multe fenomene agreso-victimale, constituind cauza generatoare sau conditia lor favorizanta; procedeul diferentelor identifica acele elemente specifice ale unui anumit act sau fenomen, care nu se regasesc in celelalte, constituind cauza generatoare sau conditia favorizanta unica; procedeul variatiilor concomitente impune investigarea evenimentelor anterioare producerii unui rezultat dupa criteriul ca, ori de cate ori fenomenul anterior se modifica in acelasi mod cu rezultatul sau, inseamna ca primul este cauza secundului. Metoda statistica. Metoda statistica apreciaza fenomenul victimal in functie de repetabilitatea cantitativa si numerica a anumitor categorii determinate de cauze, conditii, evenimente etc. Studiind cazurile individuale din care va rezulta modul cum s-a produs efectul victimal, se ajunge la o cauzalitate singulara. Scopul metodei este de a culege informatii pentru compararea lor. Prin identificarea acestora se determina o anumita concluzie statistica privind coeficientii de dependenta a fenomenului victimal de actele agresionale. In acest mod se vor cunoaste dimensiunile fenomenului victimal, intensitatea si structura efectelor victimale, periodizarea sau mutatiile acestora pentru un anumit cadru socio-teritorial. referat.clopotel.ro

Rosta Covalev Laureniu Titu Cotizo, tiine penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

SECTIUNEA A II-A
NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND VICTIMA
1. Conceptul de victima
Din punct de vedere lingvistic cuvantul victima are mai multe semnificatii: persoana care sufera chinuri fizice sau morale din partea unei persoane, a societatii etc.; persoana care sufera urmarile unei intamplari nenorocite, cum ar fi boala, accident, catastrofa etc.; in antichitate victima era un animal sau un om care urma sa fie sacrificat unei zeite. Pornind de la trasatura definitorie a notiunii, indiferent de disciplina care o abordeaza consecinta negativa pe care o persoana o suporta in urma unei intamplari nefericite , victimologia are propria ei definitie prin care explica notiunea supusa analizei de fata. Astfel, prin victima se intelege orice persoana umana care sufera direct sau indirect consecintele fizice, materiale sau morale ale unei actiuni sau inactiuni criminale1. Analizand definitia se pot constata mai multe aspecte. Unul dintre ele ar fi acela ca victima poate fi doar o fiinta umana. Nu pot fi considerate victime obiecte distruse de raufacatori sau institutiile prejudiciate de activitatile acestora. Insa nu orice fiinta umana care sufera o consecinta a unui act criminal poate fi considerata victima, pentru aceasta calitate fiind necesar sa mai fie indeplinita o conditie: persoana care a suferit consecinta sa nu isi fi asumat constient riscul, deci sa ajunga jertfa in urma unei actiuni sau inactiuni criminale fara sa vrea. De aceea nu pot fi considerate victime politistii, care sunt raniti sau isi pierd viata in misiunile specifice, militari, pompieri, initiatorul actului criminal sau infractorul care isi pierd viata in urma derularii lui, etc. Pe de alta parte definitia introduce o serie de elemente pretioase pentru intelegerea fenomenului victimal, precizand pe langa consecintele directe si pe cele indirecte, pe langa consecintele fizice sau materiale si pe cele morale, adesea mult mai importante ca primele. De asemenea este de remarcat cuprinderea posibilitatii ca totul sa se realizeze si ca urmare a unei inactivitati de tip criminal. Preocupari pentru victima se intalnesc in cadrul culturilor antice, atunci cand exista un sistem de compensatii si rascumparari cu scopul de a mentine echilibrul intre situatia infractorului si a victimei. Ulterior justitia va parasi aceste forme incipiente, pe masura perfectionarii ei, figura centrala devenind infractorul. Legea urmareste in cea mai mare parte depistarea si pedepsirea infractorului, victima avand doar un rol secundar, acela de a se constitui ca parte civila, caci procesul sub aspect penal continua chiar daca victima nu se constituie ca parte vatamata.

2. Clasificarea victimelor2
Incercarea de a clasifica sigur victimele nu este deloc usoara. Principalele dificultati care stau in calea unui asemenea demers pot fi sistematizate astfel: 1. marea diversitate a infractiunilor si, in consecinta, a victimelor; 2. victimele apartin, chiar daca cu ponderi diferite, tuturor categoriilor de variabile: varsta, sex, pregatire socio-profesionala, pregatire culturala, rol-status social, rol-status economic etc.; 3. diferente mari interindividuale in grupurile de victime in ceea ce priveste responsabilitatile si rolul jucat de acestea in comiterea infractiunii.
1

T. Bogdan i colab., Comportamentul uman n procesul judiciar, 1983, citat de N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, Psihologie judiciar, Casa de Editur i Pres ansa S.R.L., Bucureti, 1994, p. 69; i de I. Tnsescu, G. Tnsescu, C. Tnsescu, Criminologie (Agresologie. Victimologie. Detentologie), Editura All Beck, Bucureti, 2003, p. 134-135. 2 N. Mitrofan .a., op. cit., p. 71-78; I. Tnsescu .a., op. cit., p. 143-148; I. T. Butoi, T. Butoi, Tratat universitar de psihologie judiciar: teorie i practic, Editura Pinguin Book, Bucureti, 2006, p. 67.

referat.clopotel.ro

Rosta Covalev Laureniu Titu Cotizo, tiine penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

Cu toate acestea numerosi autori au realizat diverse clasificari in functie de numeroase criterii. Un prim criteriu il reprezinta categoria infractionala care genereaza victime. Din acest punct de vedere putem avea victime ale infractiunii de omor, victime ale infractiunii de vatamare corporala, victime ale infractiunii de lovituri sau alte violente cauzatoare de moarte, victime ale infractiunii de viol, victime ale infractiunii de furt etc. Nu are importanta natura infractiunii, daca este prevazuta intr-o lege generala sau speciala etc. Folosind relativ aceleasi criterii A. Karmen identifica urmatoarele categorii de victime: 1. copii disparuti; 2. copii maltratati fizic si sexual; 3. persoane in varsta victime ale crimei; 4. femei maltratate; 5. victime ale actului sexual; 6. victime ale soferilor aflati in stare de ebrietate. Cele mai multe clasificari au in vedere criteriul privind gradul de implicare si de responsabilitate al victimelor in comiterea infractiunii. Astfel, Mendelshon diferentiaza urmatoarele categorii: 1. victima total nevinovata (pruncuciderea); 2. victima mai putin vinovata decat infractorul (ignoranta, imprudenta); 3. victima tot atat de vinovata ca si infractorul (provocatoare); 4. victima mai vinovata decat infractorul; 5. victima care poarta responsabilitatea totala (agresoare); 6. victima innascuta, simulatoare, imaginara. Folosind acelasi criteriu E. A. Fattah (1967) elaboreaza urmatoarea clasificare: 1. victima participanta, dispusa sa suporte orice consecinta din spirit de aventura; 2. victima latenta, lipsita de initiativa va aprecia desfasurarea agresivitatii intr-un mod imprevizibil, putand reactiona oricand pentru a evita sau accepta esecul actului victimizant; 3. victima predispusa, cu reactii spre inclinatii schimbatoare, rigide si complexe care contrazice si incearca sa revina la vechile atitudini; 4. victima provocatoare, fidela unor conceptii in care dispretul si sfidarea regulilor comportamentale indeamna la actiuni nesocotite, la schimbari de atitudini periculoase, euforice, isterice, exaltate, melancolice; 5. victima neparticipanta, care adopta posibilitatea de a-si controla comportarea, acceptand doar actele cu semnificatii cunoscute. Aproximativ tot in baza acestui criteriu, L. Lamborn (1968) identifica urmatoarele tipuri de intalnire victima-infractor: 1. initiere; 2. facilitare; 3. provocare; 4. comitere, savarsire; 5. cooperare; 6. instigare. O interesanta clasificare la aceasta categorie o realizeaza J. Sheley (1979): 1. infractor activ victima; 2. infractor activ victima semiactiva; 3. infractor activ victima activa; 4. infractor semipasiv victima activa; 5. infractor pasiv victima activa. Aceasta clasificare scoate in evidenta foarte clar care este rolul pe care il poate juca victima in comiterea infractiunii. In anul 1977, criminologul american S. Schafer, in volumul Victimology. The Victime and His Criminal, clasifica victimele astfel: 1. victime fara relatii anterioare cu criminalul, deci fara a-l cunoaste, fapta fiind imputabila doar agresorului; 2. victime provocatoare, doar provoaca, cu intensitati deferite de la un caz la altul; 3. victime citatoare, cand victima initiaza si participa la actul agresional; 4. victime slabe sub aspect biologic, conformarea executarii actiunii agresionale este rezultatul neputintei biologice de a se impotrivi; 5. victime slabe sub aspect social; 6. alte victime; 7. victime politice. Hans von Hentig elaboreaza urmatoarea clasificare pornind de la rolul unor elemente situationale specifice victimelor in comportamentul lor: 1. victime nevarstnice, psihologia acestora fiind afectata de lipsa de experienta sociala si de lipsa fortei fizico-morale care sa le permita opunerea de rezistenta agresorului; 2. victime femei, care devin cu precadere subiectul pasiv al infractiunilor sexuale daca sunt tinere sau al infractiunilor motivate material daca sunt mai in varsta; 3. victime varstnice, care depind de sanatatea mentala, de modul de implicare in realitatea inconjuratoare, de gradul de adecvare a relatiilor individuale psiho-volitionale; 4. dependentii de alcool si stupefiante, cei din urma fiind expusi in primul rand autovictimizarii; 5. imigrantii, psihicul acestora fiind afectat de probleme de ordin comunicational, de lipsa mijloacelor materiale si de ostilitatea bastinasilor; 6. etnicii care se confrunta cu problema integrarii sociale din partea lor, si a discriminarii rasiale din partea majoritarilor; 7. indivizii normali dar cu inteligenta redusa, nu au capacitatea de a anticipa rezultatele actiunilor lor in raport cu influentele mediului; 8. indivizii temporar deprimati la care prezenta scopului in plan mental este redusa datorita lipsei de vointa si a sentimentului de inferioritate; 9. indivizii achizitivi, starea de relationare a acestora cu mediul fiind determinata de vointa de a realiza profituri in orice context se iveste o oportunitate; 10. desfranatii si destrabalatii care devin vulnerabili fata de manevrele infractorilor datorita indiferentei si dispretului relativ fata de legi; 11. singuraticii, care ajung sa isi modifice comportamentul prin absolutizarea izolarii in referat.clopotel.ro

Rosta Covalev Laureniu Titu Cotizo, tiine penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

interpretarea tuturor proceselor psihice, suportand greu singuratatea sunt foarte vulnerabili; 12. chinuitorii, care participa la un flux de fapte psihice prin care denatureaza regulile si raporturile interindividuale, devenind victimele acestora, fenomenul fiind mai des intalnit in relatiile de familie unde unul din membrii, de regula barbat, ii victimizeaza pe ceilalti pana cand acestia ajung la o stare de saturatie si riposteaza; 13. indivizii blocati si cei nesupusi. Primii sunt cei datornici, care nu isi mai pot achita datoriile pe cai legale, acceptand cu usurinta solutiile ilicite ale unor infractori. Nesupusii sunt acei indivizi care nu se lasa usor victimizati atunci cand sunt atacati. Ei reprezinta victimele dificile aflate in antiteza cu victimele usoare. In anul 1970, in lucrarea The Resurement of Deliquency, T. Selling si M. Wolfgang, clasificand infractorii dupa gradul de victimizare, considera ca exista urmatoarele tipuri de victimizare: 1. victimizare primara, urmarea oricarei agresiuni; 2. victimizare secundara, vizeaza situatiile de pagubire a unor societati comerciale; 3. victimizare tertiara, reflecta delictele care au ca obiect convietuirea sociala sau administratia publica; 4. participarea mutuala, cand infractiunea se produce prin initiativa infractorului dar victima adopta fie o maniera relativ pasiva, fie o atitudine voluntara de a pastra secretul victimizarii: adulter, avort; 5. victimizarea juvenila, priveste minorii. Criminologul german Wolf Middendorf in lucrarea Victima inselaciunilor, publicata in anul 1988, prezinta tipologia victimelor in functie de gradul de implicare a victimei in activitatea economica si afectiva astfel: 1. victima generoasa, este dependenta de modul in care infractorul reuseste sa o impresioneze, punand accentul pe naivitatea si disponibilitatea materiala a victimei; 2. victima ocaziei bune, cand infractorul ofera pentru comercializare, la preturi modice, bunuri si valori sustrase sau devalorizate; 3. victima afectivitatii si devotiunii presupune tendinta primei categorii de a crede ca psihicul sau se afla in relatie cu divinitatea astfel incat procedeaza la efectuarea de donatii pentru purificare. Cealalta categorie de victime ia in considerare realitatea adiacenta a oricaror simptome pentru realizarea mariajului sau a aventurii intime; 4. victima lacomiei, cade prada necesitatilor sale materiale. Imbinand criteriul gradului de responsabilitate a victimei in comiterea infractiunii cu cel al reactiei societatii in raport cu victimele, A. Karmen stabileste doua categorii de victime: acuzate si aparate. In categoria victimelor acuzate intra victimele impotriva carora sunt dovezi de vinovatie impartita cu infractorul. Tipurile de comportament de care pot fi facute vinovate victimele sunt in special cele de facilitare, precipitare si provocare. In cealalta categorie se afla victimele impotriva carora nu exista dovezi de vinovatie comuna cu agresorul. In sfarsit, in functie de pozitia si situatia victimei dupa comiterea infractiunii, putem diferentia urmatoarele tipuri de victime: 1. victime disparute, sesizarea organelor judiciare fiind facuta de persoane cunoscute victimei sau chiar de infractor; 2. victime decedate dar care nu sunt disparute, acestea furnizeaza informatii despre autor in functie de modul in care a fost comisa fapta, obiectele folosite, atitudinea victimei in timpul actului agresional si urmarile vizibile ale acesteia etc.; 3. victime ce supravietuiesc agresiunii dar nu pot identifica infractorul din motive obiective (fapta s-a comis pe intuneric, infractorul era mascat etc.), ele pot oferi unele informatii in legatura cu unele caracteristici fizice sau psihice ale infractorului cum ar fi vocea, nervozitatea lui, precipitarea etc.; 4. victime ce supravietuiesc agresiunii si care cunosc infractorul dar nu il denunta din teama de razbunare a acestuia; 5. victime care supravietuiesc agresiunii si cunosc infractorul dar nu il denunta din motive ce tin de viata lor particulara (de exemplu agresorul e concubinul victimei casatorite); 6. victime care supravietuiesc agresiunii, cunosc pe infractor dar refuza sa il denunte, incercand sa-i gaseasca o justificare, inclusiv autoacuzandu-se; 7. victime care supravietuiesc agresiunii si care cunosc pe infractorul adevarat dar denunta o alta persoana pe care vor sa se razbune; 8. victime care supravietuiesc infractiunii, cunosc infractorul si, profitand de situatie, pune pe seama lui fapte pe care nu lea comis (de exemplu victima unui viol reclama ca faptuitorul i-a furat si niste bunuri, desi el nu a facut-o); 9. victime care, profitand de o anumita situatie, reclama o infractiune care nu a avut loc, din dorinta de razbunare fata de pretinsul infractor sau pentru a profita de pe urma acestuia. Practica judiciara a dovedit ca tipologia victimelor este mult mai complexa, iata de ce eforturile de sistematizare a acestei tipologii nu corespund intrutotul.

referat.clopotel.ro

Rosta Covalev Laureniu Titu Cotizo, tiine penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

3. Reactiile societatii fata de victima: acuzarea si apararea sa1

Societatea isi creeaza si ea o parere cu privire la victima unui fapt reprobabil, parere ce va fi impartita in doua tabere: una acuzatoare, care va reprosa victimei ca a facilitat, precipitat sau provocat actul agresional, si alta protectoare, ce va incrimina doar pe infractor considerand ca nu exista scuza pentru actul agresional. De altfel fenomenul a fost observat de catre specialistii victimologi, propunandu-se si o clasificare dupa acest criteriu2. Acuzarea victimei. Procesul de acuzare a victimei parcurge mai multi pasi. In primul rand acuzatorii victimei presupun ca exista ceva rau cu victimele, pentru ca ele difera in mod semnificativ de celelalte persoane care nu au fost victimizate: fie atitudinea lor, fie conduitele, fie ambele se disting in mare masura de cei neafectati. In al doilea rand, acuzatorii presupun ca aceste diferente prezumate sunt sursa starii si conduitei victimei, caci, daca ar fi fos ca si ceilalti, ele nu ar fi fost alese pentru atac.In al treilea rand, acuzatorii argumenteaza ca daca victimele vor sa evite suferinte viitoare trebuie sa isi schimbe modul lor de a gandi si de a actiona, sa renunte la comportamentul licitativ care favorizeaza procesul victimizarii lor. Acuzarea victimei poate aparea in tripla ipostaza: a) Ca o explicare individualista pentru problemele sociale, promovata de doctrina responsabilitatii personale. Teoria pleaca de la convingerea ca indivizii umani au un anumit grad de control asupra evenimentelor petrecute in viata lor. Victimele sunt condamnate pentru ca au comis erori grave care au dus la consecinte negative. Asa cum infractorii sunt condamnati pentru incalcarea legii, si victimele trebuie sa raspunda pentru comportamentul lor gresit. b) Ca proces psihologic. Acuzarea victimei rezulta din credinta intr-o lume justa, un loc in care indivizii obtin ceea ce merita si merita ceea ce obtin. Lucruri si intamplari rele apar numai pentru persoanele rele, oamenii buni sunt recompensati pentru ca ei respecta regulile. Deci, daca cineva este vatamat de un infractor, victima trebuie sa fi facut ceva rau de a meritat o asemenea soarta. Acuzatorii din aceasta categorie condamna victimele pentru a-si asigura linistea interioara caci imaginarea unei lumi in care acte brutale si fara sens pot fi produse de catre oricine si in orice moment este deconcertanta si amenintatoare. c) Ca un mod de a vedea al infractorilor. Infractorii recurg la acuzarea si denigarea victimei pentru asi justifica si legitima actul agresiv, dar si ca un proces de desensibilizare care reduce sau chiar elimina in totalitate sentimentele si starile de vinovatie, rusine, remuscare, mustrari de constiinta, inhibitii morale. Actele gresive devin posibile cand victima este vazuta ca fiind fara valoare, sau ceva inferior umanului, ca o tinta pentru ostilitate si agresiune, ca un proscris ce-si merita maltratarea sau ca un act de justitie bazata pe razbunare si care trebuie apreciat, nu condamnat. Apararea victimei reprezinta o respingere a conceptiilor privind acuzarea victimei. In primul rand, aparatorii consedera ca acuzatorii exagereaza masura in care facilitarea, precipitarea sau provocarea contribuie la comiterea infractiunii. In al doilea rand, aparatorii considera ca acuzatorii confunda exceptia cu regula in ceea ce priveste vinovatia victimelor in savarsirea agresiunilor. Vinovatia unui procent relativ mic de victime este generalizata pentru toate victimele unei anumite categorii de infractiuni. In al treilea rand, aparatorii considera ca acuzatorii victimelor cer in mod nerational ca acestea sa isi schimbe modul de viata, fapt imposibil de cele mai multe ori din diferite motive de natura financiara, sociala, culturala, de pozitionare in spatiu etc. Astfel, celor mai multi indivizi le lipsesc posibilitatile si resursele pentru a-si schimba mijloacele de calatorie, orele de lucru, scolile frecventate, vecinatatiile in care traiesc etc.De asemenea e absurd sa ceri renuntarea la libertatile personale indragite de dragul infractorilor. In al patrulea rand, aparatorii au obiectii legate de soliditatea conceptelor acuzarii privind deosebirile categorice dintre victime si nonvictime. In cadrul apararii victimei pot fi identificate doua perspective: a) Blamarea criminalului. Acuzatorii infractorului neaga orice incercare a acestuia de a schimba povara responsabilitatii actului reprobabil de pe spatele lui pe umerii victimei. La fel ca acuzarea victimei, si
1 2

N. Mitrofan .a., op. cit., p. 74-77. A. Karmen, Crime Victims. An Introduction to Victimology, n N. Mitrofan .a., op. cit., p. 70.

referat.clopotel.ro

Rosta Covalev Laureniu Titu Cotizo, tiine penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

10

apararea victimei adopta doctrina responsabilitatii personale pentru conduita delictuala, dar aceasta responsabilitate revine exclusiv faptuitorului, nu si victimei. b) Acuzarea sistemului. Teoria acuzarii sistemului nu vizeaza atat contracararea acuzarii victimei cat acuzarea sistemului social in care traiesc victima si agresorul. In acord cu principiile blamarii sistemului, nici infractorul si nici victima nu sunt vinovati, ambii, in grade diferite, sunt victime ale culturii lor si mediului inconjurator. In functie de acest punct de vedere, radacinile problemei crimei sunt de gasit in institutiile de baza pe care este construit sistemul social.

SECTIUNEA A III-A
CUPLUL PENAL VICTIMAAGRESOR
1. Contradictie privind existenta cuplului agresor victima1
Majoritatea doctrinei accepta existenta unui cuplu penal agresor-victima aflat in permanent conflict si adversitate. Cuplul are doua aspecte: in faza preinfractionala, elementele cuplului sunt sau indiferente sau (iar asta se intampla in majoritatea cazurilor) se atrag reciproc (in cazul crimei pasionale, a escrocheriei, a bigamiei etc.); in faza postinfractionala, cele doua elemente se resping reciproc, devenind elemente antagoniste. Solutionarea corecta a unei cauze penale se poate face numai prin analiza bilaterala a acestui cuplu, in caz contrar orice solutie corecta se va da numai din eroare2. Teorie nu este acceptata in mod unanim, fiind criticata sub mai multe aspecte ce vor fi expuse in continuare.3 Teza este criticata pentru ca presupune existenta unei victime personale in orice infractiune, sau altfel spus presupune ca oricarui act antisocial ii corespunde o persoana fizica ce va suferi consecintele actului. Or, e cunoscut ca numai o parte din infractiuni au aceasta caracteristica, si anume cele indreptate impotriva persoanei. Infractiunile indreptate impotriva bunurilor, dar mai ales cele indreptate impotriva bunurilor unei colectivitati nedeterminate (omenirea) sau ale statului, ori infractiunile fara subiect pasiv (cum ar fi portul ilegal de insemne, falsificarea unor valori etc.) sunt lipsite de o victima personala. Pe de alta parte, insa, nu orice actiune care produce victime poate fi socotita ca fiind voit provocata din partea altei persoane ce ar putea fi considerata drept infractor. Cazurile de sinucidere, unele cazuri de accidente etc., provoaca victime fara ca acestea sa fie o urmare a unei actiuni sau inactiuni din partea unei alte persoane. In consecinta, exista actiuni infractionale fara victima personala, asa cum exista si victime fara infractori. Intalnirea dintre victima si infractor cu toata frecventa cazurilor formeaza o categorie de cazuri speciale, nicidecum cazul general.

2. Implicatiile psihologice ale actului agresional privind agresorul si victima4

Agresiunea si fenomenul de victimizare pot fi analizate si sub aspect psihologic, al trairilor individuale ce se regasesc in comportamentul agresorului si al victimei, acestea fiind, in mod evident, diametral opuse. Scopul analizei psihologice este circumscris si el in cadrul scopului general al victimologiei, si anume determinarea cauzelor si conditiilor favorizante ale fenomenului agreso-victimal si adoptarea de masuri potrivite pentru protejarea victimei si prevenirea fenomenului.

1 2

T. Bogdan, Probleme de psihologie judiciar, Editura tiinific, Bucureti, 1973, p. 90-93. B. Mendelshon n T. Bogdan, op. cit., p. 91. 3 Critica este adus de psihologul T. Bogdan. 4 I. Tnsescu, G. Tnsescu, C. Tnsescu, Criminologie (Agresologie. Victimologie. Detentologie), Editura All Beck, Bucureti, 2003, p. 155-162.

referat.clopotel.ro

Rosta Covalev Laureniu Titu Cotizo, tiine penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

11

2.1. Implicatiile psihologice ale actului agresional privind pe agresor. Aceste implicatii sunt foarte complexe si presupun o tratare interdisciplinara a subiectului. Datorita specificului lucrarii de fata vor fi analizate doar acele implicatii psihologice care au in vedere interrelatia agresor-victima. Studiul integral al implicatiilor psihologice ale actului agresional cu privire la agresor este asigurat de alte doua discipline: criminologia si agresologia. Forma actiunii agresionale este dependenta de constiinta individuala a infractorului, de perspectiva sa asupra actului executat si asupra cosecintelor sociale pe care el le va produce. Experienta individuala agresionala determina si ea adoptarea unor prototipuri actionale, si indepartarea altora, in functie de gandirea sistematica a faptuitorului si de sensibilitatea lui. Intensitatea executarii actului criminogen este data de analiza, reflectia psihologica privind reusitele si defectele constatate in activitatea agresionala. Justificarea, contemplarea sau explicarea actului criminogen reprezinta o forma de evaluare a propriilor posibilitati pentru a stabili un modus operandi. Astfel, fiecare infractor isi creaza un stil propriu de actiune care il identifica. Cunoscand ca agresivitatea este rezultatul gandirii si experientei individuale rezulta ca in cadrul conceptiei agresionale se regasesc si influentele factorilor sociali. Sub un prim aspect societatea, cu regulile ei, influenteza, mai mult sau mai putin, gandirea si comportamentul oricarui individ, le formeaza. Deci actul agresional va avea trasaturi specifice mediului socio-teritorial in care se produce. Dar factorii sociali influenteaza si conduita infractionala din timpul desfasurari activitatii delictuale si de dupa aceea. Agresorul adopta tactica dedublarii pentru a atenua rivalitatea cu victima si cu mediul social. Se recurge si la repetarea unor false greseli pentru a schimba intelesul actelor si rezultatului acestora. O alta conduita de adaptare la factorii sociali este aceea de schimbare a viziunii initiale despre agresiune, pentru a obtine protectia sau clementa societatii si abandonarea tendintei recuperarii prejudiciului de catre victima. In cazul in care intre criminal si victima sunt stabilite reguli obisnuite de convietuire, agresorul va incerca statutul precis de comportare (format din reguli, principii, obiceiuri) cu victima, in sensul impunerii normei de forta, prin care sa se prelungeasca supunerea neconditionata a victimei. Fireste ca agresorul isi poate adapta multe conduite la factorii sociali, aici fiind prezentate doar cateva dintre ele. Agresorul isi planifica si realizeaza activitatea infractionala in functie de experienta si gandirea individuala. Dar nu intotdeauna ceea ce se planifica se poate transpune exact in realitate. Contradictiile dintre intentia agresionala si rezultatele acesteia pot avea diverse cauze: modul in care a fost gandit actul criminogen, necesitatea de a realiza actiunea numai in anumite limite, comportamentul victimei etc. Astfel, determinat de starile afective ale victimei (voluptatea, pasiunea, exaltarea), care transced excitatiei individuale, agresorul poate fi depasit de initiativa unor actiuni perverse ale victimei, care determina reactiile macabre si de sadism din partea agresorului. Noile sinteze agresionale nu ar fi posibile daca sensibilitatea individului, structura sa interioara nu ar fi fost provocata de socul colaborarii sau participarii victimei la actul criminogen. In aceste momente apar mania, deznadejdea, o stare la limita dintre rational si instinctual. Referitor la motivatiile actului criminal, acestea pot fi dintre cele mai diverse: dorinta de razbunare, agresorul considerand fapta ilicita ca pe un act de justitie; ura, dusa la extrem; gelozia, motivul fiind preluat mai ales de agresorii barbati; motivatia materiala; discriminarea pe diverse criterii; instinctul sexual necontrolat, uneori chiar patogen; rivalitatea dublata sau nu de dorinta de afirmare etc. 2.2. Implicatiile psihologice ale actului agresional privind victima. Pentru victima a reactiona nu inseamna doar a intelege si a evalua forma agresiunii si intentia agresorului. Reflectarea actului agresional in planul psiho-volitiv al victimei determina dereglari de comportament, agitatie, lipsa de vointa in actiune. In plan afectiv emotiile pozitive sunt inlocuite, total sau partial, cu reactia de ura, dispret sau umilinta. Comportarea victimei este dominata de ideea ca agresorul urmareste doar agresiunea in sine pentru satisfacerea unor interese individuale. Ulterior victima isi motiveaza propria tendinta prin tratarea cu simpatie sau emotii altruiste fata de agresor. Unul din efectele victimizarii este si imposibilitatea psihica de a se opune, inhibitia. Efectul psihologic rezultat din lipsa de impotrivire a victinei poate fi daunator, experienta individuala a victimei fiind inlocuita referat.clopotel.ro

Rosta Covalev Laureniu Titu Cotizo, tiine penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

12

cu o noua stare subiectiva determinata de unele tulburari incomunicabile. Personalitatea se va identifica cu evenimentul afectiv si chiar daca nu cunoaste nimic despre agresor, victima va putea identifica unele procedee de actiune agresionala dupa elemente ca: figura infractorului, ritmul actiunilor sale, contradictiile de comportament etc. Perceperea si reflectarea fenomenului agresional de catre victima se produce sub trei aspecte: afectiv, intelectual si volitiv. Reactia victimei la actul agresional se caracterizeaza prin atenuarea valentelor intelective, prin scaderea puterii de a preintampina efectele agresionale, iar in plan afectiv, prin trairea unor stari ca frica, dezorientarea, ura, dispretul, umilinta. Aceste trairi pot declansa reactii care scapa rationalului, determinand trecerea de la o stare afectiva la alta, partial sub influenta instinctului de conservare. Cunoasterea fenomenului agresional nu se reduce doar la perceptii, ci depinde si de relatiile victimei cu mediul care reflecta stilul si finalitatea agresionala, de calitati intelectuale, de perspicacitate, de taria clitatilor psihice (vointa, curaj, caracter), de forta fizica, de modul declansarii efectelor actului violent etc. Adeziunea spontana, admiratia, in special reactiile instinctului sexual, implorarea sau exorcismul determina decizia victimei de a suporta autoritatea agresorului. Totalitatea cuvintelor, lumina, intunericul, singuratatea genereaza confuzie, anuland reactiile instinctuale, deductiile logice si judecata victimei. Naivitatea determina o anumita necesitate a reintalnirii cu agresorul si uneori se poate ajunge la o adeziune nejustificata a victimei fata de agresivitate (cum ar fi impacarea victimei cu agresorul). Se poate constata ca, spre deosebire de agresiune, care poate fi un act iresponsabil si individual, reactia victimei este dependenta de o multime de conditionari si justificata, in mod confuz, de o anumita forma de reflectare a constiintei individuale. Rezulta ca, intre agresiune si reactia victimei nu exista un echilibru deoarece apar reactiile instinctuale ale victimei, care sunt supuse incoerentei si greselii. Spaima victimei devine dispret fata de agresor, ferocitate in actul de aparare pentru ca dupa un timp sa se atenueze si sa se converteasca in acceptarea agresivitatii si resemnarea in actiune. Victima nu poate intelege agresiunea decat in limitele suferintei biologice si psihice, iar trecerea timpului va distinge ceea ce este semnificativ si ceea ce este secundar in evenimentul criminogen. In sfarsit, o alta caracteristica psihologica privind victimele este sentimentul de solidaritate care se naste pentru toate victimele unui singur agresor care prin faptele criminogene a infrant demnitatea individuala a acestor persoane. Victima are certitudinea ca poate realiza prin propria experienta, prin propriul exemplu un motiv de aparare a mediului social in care traieste, stimuland pentru aceasta solidaritatea impotriva agresivitatii.

3. Rolul victimei in comiterea infractiunii1

Unul dintre cele mai importante aspecte ale victimologiei care tin de relatia victima agresor se refera la faptul daca victimele pot sa imparta responsabilitatea intr-o anumita masura cu agresorul in ceea ce priveste comiterea actului agresiv. Sub acest aspect opiniile in literatura de specialitate sunt impartite. B. Mendelshon considera ca exista o receptivitate victimala, adica receptivitatea, predispozitia innascuta de a deveni victima, adoptand teoria biologicului a lui C. Lombroso cu privire la comportamentul uman deviant. Asa cum exista diverse tipologii de personalitati ale psihicului delincvent, exista si personalitati cu particularitati victimale. Din punct de vedere psiho-social corelatia dintre delincvent si victima are patru aspecte: victima este cauza delictului, de exemplu in cazul infractiunii comise de sot cand constata adulterul in flagrant delict; victima este pretextul infractiunii, cum ar fi cazul escrocheriilor; victima este rezultatul unui consens intre ea si delincvent, de exemplu in cazul unei sinucideri in doi; victima este rezultatul unei coincidente, de exemplu, infractorul pandind o persoana, loveste din eroare o alta. Teoria este negata de alti autori. T. Bogdan afirma ca victimele nu sunt rezultatul unor cauze native cat a unor particularitati individuale, stadiale, momentane sau de morfofiziologie a analizatorilor. Se
1

N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, Psihologie judiciar, Casa de Editur i Pres ansa S.R.L., Bucureti, 1994, p. 69-71; P. Brnzei, G. Scripcaru, T. Piroyski, Comportamentul aberant n relaiile cu mediul, Editura Junimea, Iai, 1970, p. 130-136; T. Bogdan, op. cit., p. 91-96.

referat.clopotel.ro

Rosta Covalev Laureniu Titu Cotizo, tiine penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

13

argumenteaza si cu date statistice: 61 % din catastrofele pe cale ferata se datoreaza insuficientei atentiei distributive, la 50 % s-a constatat lipsa de prevedere, la 46 % s-a relevat insuficienta in insusirea tehnicii profesionale etc. Pe de alta parte, studiind rubrica de talharie se poate stabili ca victimele apartin in mare procentaj profesiei de factor postal sau casier. Se poate oare deduce de aici ca acestia au o receptivitate victimala nativa marita fata de alte persoane? In sfarsit, teza biologista contine si o alta contradictie, tot de natura biologica. Predispozitia innascuta spre a fi victima presupune ca o victima este programata sa sufere consecintele unor acte agresionale de un anumit numar de ori pe parcursul vietii sale. Or, o atare conceptie este cu totul contrara instinctului de autoconservare, instinct primar care va impiedica orice adult sanatos mental sa repete o greseala de un numar mare de ori. In concluzie se arata ca situatia de victima este o situatie de moment. Numai cand trauma fizica sau psihica are un caracter deosebit de nociv si de lunga durata se poate vorbi de existenta unui psihic victimal, dar acesta tine deja de patologic. H. von Hentig, introducand notiunea de victima activanta, prin care intelege rolul jucat de victima in declansarea mecanismelor psihice latente ale infractorilor, ajunge la concluzia ca, direct sau indirect, si victima poarta o parte din vina delictului. La aceasta concluzie au ajuns majoritatea autorilor, semnaland insa ca fenomenul victimal este mult mai complex pentru a stabili reguli exacte. Participarea victimei la actul agresiv apare, de cele mai multe ori, sub patru aspecte: facilitarea, favorizarea, precipitarea si provocarea. Determinarea gradului de vulnerabilitate se face cu ajutorul a doi factori: a) factori personali: se refera la trasaturile particulare ale victimei care favorizeaza comiterea infractiunii: retardatii mintal sau indivizii normali dar cu un coeficient de inteligenta redus, imigrantii, cei cu experienta sociala redusa, persoanele cu handicap fizic, cele prea nevarstnice sau prea varstnice, femeile pentru infractori barbati, minoritatile etnice pentru xenofobi extremisti, naivitatea, increderea, neglijenta, sentimentele de afectiune pentru infractor etc.; b) factori situationali: presupun existenta anumitor perioade de timp sau circumstante, conjuncturi ale mediului inconjurator care au determinat sau favorizat infractiunea: de exemplu, turistii sunt un grup mai vulnerabil care, datorita unor consideratii legate de timp, bani etc., nu sunt dispusi sa participe la solutionarea unui proces penal in cadrul sistemului judiciar; pe timp de noapte, in locuri aglomerate etc. Cele mai intalnite forme de vinovatie ale victimei fata de actul agresional sunt facilitarea si favorizarea, nascute din naivitate, ignoranta, incredere, supraaprecierea fortelor proprii, adica din multitudinea posibila de factori personali si situationali. Cele mai grave forme sunt precipitarea si provocarea. Precipitarea consta in declansarea actiunii agresorului prin adoptarea unei conduite conforme cu actul agresional, desi intre victima si agresor nu exista relatii anterioare. De exemplu persoana care nu isi incuie portiera autoturismului sau femeia care umbla singura, seara, prin locuri putin circulate si cu o costumatie provocatoare. Provocarea poate fi directa sau indirecta. Este directa atunci cand victima, anterior victimizarii ei, a comis ceva, constient sau inconstient, fata de infractor. De exemplu victima s-a comportat arogant fata de viitorul infractor, nu si-a tinut o promisiune data, a avut relatii cu sotul viitorului infractor etc. Provocarea indirecta este situatia in care trairile si reactiile victimei din timpul actului agresional amplifica agresiunea sau determina pe agresor sa comita fapte pe care initial nu le-a urmarit. Astfel, determinat de starile afective ale victimei (voluptatea, pasiunea, exaltarea), care transced excitatiei individuale, agresorul poate fi depasit de initiativa unor actiuni perverse ale victimei, care determina reactiile macabre si de sadism din partea agresorului. Noile sinteze agresionale nu ar fi posibile daca sensibilitatea individului, structura sa interioara nu ar fi fost provocata de socul colaborarii sau participarii victimei la actul criminogen. Boala patologica poate juca si ea un rol important in savarsirea actului agresional. De exemplu in actele relationale de cuplu conjugal nesesizarea unor trairi patologice cu comportamente de tip psihotic, iar alteori disimularea trairilor de catre autor, face ca victimele sa fie din mediul apropiat, asa cum este victima delirului de gelozie la psihoticul alcoolic, a delirului de otravire la schizofrenul paranoid etc. Trecerea la actul agresional poate fi declansata si de starile pasionale distimice ale celor doi protagonisti ai cuplului penal. In situatii specifice, deseori victima creeaza ocazia unui comportament aberant in contrast cu situatiile nespecifice in care subiectul comportamentului deviant cauta si creeaza ocazia actului de conduita referat.clopotel.ro

Rosta Covalev Laureniu Titu Cotizo, tiine penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

14

devianta. In alte situatii victima merge pana acolo incat se confunda cu agresorul, ca in cazul autodenuntarii patologice in scop de expiatie.

4. Victima ca sursa de identificare a agresorului 1

In activitatea de identificare a infractorilor o importanta deosebita o are prima declaratie data de victima in fata organelor de urmarire penala. Victima are rolul de martor principal pentru ca a asistat la intregul eveniment criminogen si l-a cunoscut personal pe infractor. Victima va pastra in memorie imaginea sau elementele de identificare speciala a unei persoane, atitudini si expresii tipice ale infractorului sau ale unei anumite categorii de comportament, modul specific de operare al autorului, toate acestea fiind indicii care vor stabili cu rapiditate trasaturile caracteristice ale infractorului si, in final, identificarea lui. Victima poate oferi informatii privind infractorul si in cazul in care a decedat, cel mai adesea atunci cand intre ea si agresor au existat legaturi anterioare comiterii delictului. Pornind de la cunoasterea victimei, modul sau de viata, obiceiuri, trasaturi morale si comportamentale, se poate ajunge la identificarea faptuitorului. Din punct de vedere psihologic victima poate oferi putine garantii de veridicitate in relatarile ei, din mai multe motive, astfel: perceperea evenimentelor este determinata de inzestrarea psiho-intelectiva a victimei, de afectivitatea, sugestibilitatea, imaginatia si personalitatea victimei; victima este supusa unor trairi emotive deosebit de puternice in timpul savarsirii actului infractional, fapt care face ca perceperea actului si memorarea lui sa se faca in conditiile unei activitati corticale constiente reduse, generand lacune perceptive si memoriale; trecerea timpului afecteaza si ea memoria si, deci, redarea cu fidelitate a evenimentelor; din dorinta de razbunare victima poate arata un alt faptuitor decat cel real; din dorinta de a-si imbunatati situatia procesuala, unde adesea este si parte civila, victima poate agrava situatia infractorului, ajustand realitatea sau punand pe umerii lui fapte pe care nu le-a comis; daca victima are o participare concreta, activa, contradictorie sau chiar initiatoare a actului agresional va incerca sa ascunda acest aspect, omitand precizarea rolului sau si denaturand realitatea; insa cel mai important factor de denaturare sau ascundere a realitatii il constituie teama de infractor si razbunarea acestuia. Cu toate viciile pe care le prezinta marturia victimei, ea poate furniza informatii importante: date privind determinarea naturii juridice a actului agresional; date pentru stabilirea celui mai plauzibil mobil; date relative la circumstantele esentiale ale evenimantului (de loc, timp, de comitere etc.); date care definesc personalitatea victimei: conceptia si modul de viata, calitati, defecte, obiceiuri, starea de echilibru psihic sau tendinte spre agresivitate, izolare, depresie, alte vicii ascunse etc.; cercul de relatii al victimei, mediile si locurile frecventate. De o importanta deosebita este natura relatiilor victimei cu mediul si infractorul (de prietenie, sociabilitate, agresiune, tensiune, ura etc.) si legaturile ei cu grupuri sociale ilicite sau indoielnice; date privind miscarea in timp si spatiu a victimei in perioada imediat dupa comiterea agresiunii; date privind bunurile detinute de victima si eventuala disparitie a unora dintre ele; date privind antecedentele morale, medicale, penale si contraventionale ale victimei. Asadar victima poate fi o sursa importanta pentru identificarea infractorului, chiar si atunci cand nu a supravietuit agresiunii, fapt ce justifica indreptarea cercetarilor criminalistice si inspre victima nu doar catre infractor.
1

N. Mitrofan .a., op. cit., p. 100-103; I. Tnsescu .a., op. cit., p. 182; T. Bogdan, op. cit., p. 95-96; I. T. Butoi, T. Butoi, Tratat universitar de psihologie judiciar: teorie i practic, Editura Pinguin Book, Bucureti, 2006, p. 65-67.

referat.clopotel.ro

Rosta Covalev Laureniu Titu Cotizo, tiine penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

15

SECTIUNEA A IV-A
VICTIMA ANALIZA VICTIMOLOGICA
1. Cauzalitatea victimala1
Cauzalitatea victimala reprezinta o structura comportamentala complexa a victimei care a jucat un rol oarecare in savarsirea agresiunii, si care este determinata de interdependenta unor factori obiectivi (economici, politici, ideologici, religiosi etc.) si a unor factori subiectivi (interese individuale, sentimente de inferioritate, de superioritate, atitudinile si relatiile interindividuale etc.). Cauzalitatea victimala este intotdeauna concreta si formeaza impreuna cu mediul ambiental o totalitate, oferind modele explicative ale agresiunii, ale efectelor victimale si ale integrarii victimei in mediul social. Factorii de risc conjunctural, relational si natural. Clasificarea factorilor de risc victimal este determinata de mediile socio-structurale de provenienta a victimelor, de tipologia valorilor lezate (fizice, morale, religioase, politice), de conditiile socio-economice in care traiesc victimele, de regulile de conduita acceptate de victime. Factorii de risc releva si gradul concret de responsabilitate a victimelor in comiterea actului agresional. a) Factorii de risc conjunctural (economici, politici, culturali), atat la nivel individual cat si la nivelul grupului au ca motivari discordantele dintre situatia economico-sociala a individului si tendinta modificarii imediate a acesteia. Natura acestor factori poate rezulta si din nevoile obiective care preocupa victima (libertinajul comportamental, viata de familie, perfectionarea individuala sau profesionala), asigurand pluralitatea, coexistenta si similitudinea modurilor comportamentale victimale. b) Factorii de risc relational. Caracterul subiectiv al relatiilor individuale, in cadrul existentei umane determina concordanta dintre actul agresional si efectul victimal. In acest sens, relatia victimei cu agresorul e perceputa in mod diferit de fiecare dintre acestia, depinzand de conditiile sau de momentele variabile ale existentei. Efectul victimal este mijlocit de relatia anterioara, simultana sau posterioara dintre victima si agresor, reactiile victimei fiind rezultatul acceptarii sau refuzului scopului relatiei, a reflectarii acestui scop in psihicul victimei. In mod receptiv, atitudinea victimei si a agresorului devine esentiala in comportamentele individuale si in stimulii, imprejurarile sau starile care comanda aceste comportamente. c) Factorii de risc natural. Comportamentul victimei este justificat in mod obiectiv de modul de intelegere a exigentei sociale, modul de determinare in raporturile interindividuale, de calitatile individuale de natura psihica, morala si intelectuala. Existenta sociala determina un anumit comportament si un anumit grad de intelegere a existentei. Inzestrarea biologica, gradul de sanatate fizico-psihica si aparitia unor necesitati de natura materiala creeaza capacitatea sau incapacitatea de adaptare a victimei la mediul social, la un conflict interindividual si la urmarile lui. In situatie de incapacitate grava de adaptare este nevoie de interventia societatii cu masuri de recuperare victimala. Asadar factorii de risc natural isi au sorgintea in existenta sociala si in viata psiho-morala a victimei. Conditiile favorizante ale producerii efectului victimal trebuie analizate sub mai multe aspecte: psihologic, fiziologic, social, psihiatric si demografic. Cunoasterea conditiilor favorizante aparitiei victimizarii nu se reduce la analiza cauzelor (factorilor) ci trebuie stabilite si intentiile individuale constiente ale victimei de manifestare a acestora. Conditiile favorizante apar ca un produs al unui sistem complex de imprejurari care ajuta violenta si conflictul in dezvoltarea sa naturala, spre un anumit tip de fenomen victimal in care se integreaza. Aceste conditii amplifica tensiunile, conflictele si antagonismele dintre victima si agresor, fara a declansa actul agresional, acest atribut revenind intotdeauna cauzelor. Continuitatea sau discontinuitatea conditiilor favorizante demonstreaza relativitatea aparitiei actului agresional si a particularitatilor fenomenului agresional.
1

I. Tnsescu, G. Tnsescu, C. Tnsescu, Criminologie (Agresologie. Victimologie. Detentologie), Editura All Beck, Bucureti, 2003, p. 180-183.

referat.clopotel.ro

Rosta Covalev Laureniu Titu Cotizo, tiine penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

16

2. Constientul, inconstientul si stilul victimal1

Vointa directa a victimei, intentia manifestata de a activa in raportul agresional determina responsabilitatea acesteia, conceptia pe care s-a fundamentat continutul victimizarii. Actiunile sau inactiunile victimei pot fi constiente, circumscrise regulilor sociale, sau inconstiente, in afara vointei sale directe, modul de determinare a acestora regasindu-se in scopul urmarit de victima. Fiecare actiune va trebui sa corespunda unui scop individual astfel incat, daca acest scop se regaseste in urma fiecarei actiuniinactiuni, ca o particularitate constanta, va determina stilul victimal. Constientul victimal. Actiunea-inactiunea victimei, rezultat al raportului dintre instinct si inteligenta, prezinta caracteristici diferentiate de la individ la individ, aflate intr-o structura unitara, generalizatoare. In esenta comportamentala victimala se constata incercarea victimei de a anticipa rezultatul actiunii agresionale a infractorului. Inconstientul victimal. Fixat in ereditate, inconstientul comportamental stabileste forma concreta de asimilare si de integrare a individului in mediul social. Relatia instinctuala programata ereditar nu va putea fi prevazuta de individ si nu va reprezenta un comportament individual constant de natura asociativprevizibila. In relatia cu agresorul conduita victimei este data de structura constient-inconstient. Vointa victimei in raspunsul la agresiune poate fi nascuta in baza coordonarii inteligentei si experientei personale, sau poate fi inlaturata prin exercitiul spontan al instinctelor. Stilul victimal. Determinarea conditiilor necesare adaptabilitatii victimei la realitatea conflictului agresional va releva exercitiul spontan sau masura adaptabilitatii la mediul respectiv. Trebuintele, impulsurile, instinctele pot sa fie rezultatul unei programari ereditare sau a unei invatari in stadiile evolutiei de adaptare la mediul inconjurator. Inhibitia victimala. Aptitudinea victimei de a evalua posibilitatile sale de adaptare la conflictul agresional depinde si de calitatea senzatiilor si perceptiilor, si de structura sistemului sau nervos. Reactia receptorilor victimei este influentata de intensitatea si calitatea stimulentului. Victimele care prezinta un grad de slabiciune nervoasa isi formeaza cu prioritate reflexele negative, isi impun conditii stabil si manifesta dificultati in transformarea reflexelor inhibitorii in reflexe pozitive, astfel incat procesul de inhibitie este mai puternic decat procesul de excitatie. Cunoasterea acestor elemente are importanta si pentru stiinta dreptului politienesc. Lipsa de combativitate fata de agresor, modalitatea de constientizare sau de nepercepere a starii victimale determina masurile preventive sau recuperatorii fata de victima. Constientizarea efectului victimal sau indiferenta producerii acestuia poate explica raportarea victimei fata de exigentele sociale. Atunci cand diferentele intre activitatea agresionala si atitudinea victimala sunt foarte greu de facut un rol deosebit il are modul in care se poate individualiza inhibitia victimei in realizarea unor elemente care ajuta, stagneaza sau impiedica producerea unor efecte antisociale.

3. Particularitati ale grupelor si subgrupelor victimale2

In raport de gradul de rezistenta si de supunere a victimei fata de actul agresional, precum si de modul de actiune ca raspuns la fapta violenta, victimele pot fi grupate in grupe si subgrupe victimale, astfel: grupele victimale victime minore, victime adulte, autovictime; subgrupe victimale victime dupa sex, victime dupa gradul de participare la agresiune, victimizarea intrafamiliala si victimizarea sociala, victime dupa categoriile infractiunilor. Fiecare grupa sau subgrupa are trasaturi specifice constante. 3.1. Victimizarea femeii. Femeia face parte din categoriile de victime cu cel mai mare grad de vulnerabilitate victimala, alaturi de copii si batrani. Spre deosebire de victimele de sex masculin care,
1 2

I. Tnsescu .a., op. cit., p. 184-185. N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, Psihologie judiciar, Casa de Editur i Pres ansa S.R.L., Bucureti, 1994, p. 78-100; I. Tnsescu .a., op. cit., p. 186-189.

referat.clopotel.ro

Rosta Covalev Laureniu Titu Cotizo, tiine penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

17

datorita instinctului de conservare, incearca sa evite, sa combata sau sa anihileze efectele agresiunii practicand la randul lor o agresiune, victimele de sex feminin, in general, sunt stapanite de sentimentul fricii, rezultata din amenintarile si agresiunea suferita care determina, de regula, acceptarea efectului victimal. La acestea se adauga si alte trasaturi favorizante ale actului agresional: sensibilitate, finete, emotivitate, forta fizica limitata. Dintre formele de victimizare a femeii cele mai des intalnite, violul ocupa un loc foarte important. Uneori acesta este insotit si de acte de cruzime sau urmat de moartea victimei. Reactia societatii fata de aceasta infractiune este duala: pe de o parte se considera ca femeia are intotdeauna un grad oarecare de vinovatie, fie sub forma precipitarii, fie chiar a provocarii directe, in timp ce tabara adversa considera ca agresiunea incepe atunci cand un barbat continua dupa ce femeia spune nu. Uneori este destul de dificil de stabilit daca exista viol sau nu si care este responsabilitatea victimei in comiterea infractiunii.1 Dar indiferent de gradul de implicare a victimei in savarsirea agresiunii, daca se stabileste existenta cu certitudine a delictului, infractorul este vinovat si trebuie sanctionat, fapta nefiind scuzabila pe motivul vinovatiei victimei. Dupa M. Minovici exista patru mari grupe de viol: prin constrangere fizica, prin constrangere morala, violul prin asa-zisele abuzuri de situatie si violul profitand de starile patologice fizice si mentale ale victimei. Exista si viol in timpul somnului hipnotic sau al somnului natural. Violul poate fi comis de catre un strain (55% din cazuri) sau de catre cineva care a avut relatii anterioare cu victima (40% din cazuri). Raportul real ar putea fi insa altul, avand in vedere ca victima unui viol comis de o cunostinta este inhibata in a face plangere penala. Dupa criteriul varstei, situatia statistica este urmatoarea: 20-24 ani 27%, 16-19 ani si 25-34 ani 25%, 12-15 ani 11%, 35-49 ani 7%. Din datele statistice rezulta de asemenea ca sunt cu risc crescut femeile cu situatie materiala modesta, din medii sociale indoielnice precum si femeile care lucreaza in domeniul prostitutiei. De asemenea agresorii, in majoritatea cazurilor, au cu cel putin cinci ani mai mult decat victimele si antecedente penale. O alta forma de victimizare a femeii este maltratarea sau uciderea ei de catre sot. Cauzele sunt multiple: conflicte intraconjugale, infidelitate, gelozie, alcoolism, sotul bolnav psihic etc. Uneori ca urmare a agresiunii sotiile pot comite ele insele infractiuni, de regula asupra sotilor. Intr-o asemenea situatie stabilirea gradului de vinovatie a celor doi membrii ai cuplului penal este foarte dificila. Pentru aceasta operatie trebuie sa fie cunoscuta istoria relatiilor dintre cei doi, frecventa conflictelor dintre ei, motivatia acestora. Victimizarea sotiei se poate datora in intregime conduitei ostile a sotului, dar poate exista si o contributie, mai mica sau mai mare, a sotiei, in sensul ca ea poate provoca, direct sau indirect, prin
1

Spre exemplu, ntr-un prim caz, o femeie de 22 de ani intr noaptea trziu ntr-un bar de noapte plin cu brbai i ncepe s bea i s flirteze cu unii dintre patroni. Ulterior se comite violul. Suntem n prezena unui caz tipic de licitare a infraciunii, n care victimei i se pot reproa ignorana fa de pericol, supraaprecierea capacitii sale de a relaiona cu i de a nelege mediul ambiental, stilul provocator. Toate acestea nu justific ns nclcarea libertii individuale a femeii. ntruct comportamentul acesteia nu reprezint pentru agresori o constrngere fizic sau psihic, rezult c atitudinea victimei nu poate fi considerat nici circumstan atenuant a agresiunii. Victima va putea fi sancionat doar n planul relaiilor sociale. ntr-un alt exemplu, un tnr convinge o tnr s mearg mpreun n apartamentul lui. El ncepe s se dezbrace, dar cnd el continu s fac pregtirile sexuale, ea i-a optit nu. El persist, considernd c regula dragostei solicit ca brbatul s fie mai agresiv, iar femeia s reziste, mai ales la nceput. El a presupus din experiena trecut c nu nseamn poate, iar poate nseamn da. Cnd ea a spus c nu este pregtit pentru asta, el a interpretat protestul ca fiind o invitaie de a fi mai categoric. Atunci el s-a urcat deasupra ei iar ea s-a ncordat foarte mult. Seara s-a terminat, brbatul fiind convins c i-a sedus partenera, iar femeia c a fost violat. Violul este definit ca fiind ntreinerea de relaii sexuale, folosind constrngerea fizic sau psihic, punnd astfel victima n imposibilitate de a riposta, ori profitnd de imposibilitatea victimei de a se apra. Pentru a determina existena unui viol n situaii neclare, aa cum este cazul exemplului de mai sus, trebuie analizate intensitatea constrngerii pentru a stabili dac victima a fost sau nu pus n imposibilitate de a riposta. De asemenea trebuie stabilit dac victima a consimit n mod indirect actul sexual. Sunt des ntlnite cazurile n care femeia nu este de acord cu actul sexual n acel moment, dar l accept pentru a nu pierde relaia cu partenerul. n sfrit trebuie analizat perspectiva noiunii de constrngere moral. Strict juridic constrngerea moral conform art. 46 alin. 2 C. pen. presupune ameninarea (antajul) cu un pericol grav care nu poate fi nlturat altfel. n acest sens nu poate fi considerat un astfel de pericol teama de a pierde relaia cu partenerul. Pe de alt parte este necesar determinarea modului n care mecanismele psihologice ale victimei afecteaz voina acesteia. Iat argumentele pentru care uneori grania dintre existena i inexistena violului este foarte fragil.

referat.clopotel.ro

Rosta Covalev Laureniu Titu Cotizo, tiine penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

18

raspunsurile sau atitudinile sale, comportamentul violent al sotului. O caracteristica a victimizarii in familie este refuzul victimei de a renunta la modul de viata agresiv impus de sot, renuntare ce s-ar putea produce prin separarea in fapt a sotilor, pe o anumita perioada, pana la solutionarea problemelor conjugale sau prin divort. Atitudinea pasiva a victimei are patru mari argumente: copiii au nevoie de ambii parinti, dificultatile financiare, opinia societatii si lipsa sprijinului real din partea autoritatilor si a legii. Intrucat familia este celula de baza a societatii, in cazul unor crize majore din viata unui cuplu este necesar sa se intervina cu psihoterapie conjugala si consiliere familiala. Fireste ca femeile pot fi supuse oricarui tip de agresiune, aici fiind analizate cele mai intalnite dintre ele. Alte infractiuni care au cu precadere victime femei sunt: infractiunile privind viata sexuala (celelalte decat violul) si talharia. 3.2. Victimizarea copilului. Copiii fac parte din categoria persoanelor cu o vulnerabilitate victimala crescuta datorita particularitatilor psihocomportamentale si de varsta specifice: lipsa posibilitatilor fizice si psihice de aparare, capacitatea redusa de anticipare a propriilor comportamente si ale altora, capacitatea redusa de intelegere a efectelor si consecintelor unor actiuni proprii sau ale altora, capacitate redusa empatica, imposibilitatea de a discerne intre intentiile bune si rele ale altora, nivelul inalt de sugestibilitate si al credulitatii, sinceritatea si puritatea sentimentelor, gandurilor, intentiilor, lipsa experientei sociale etc. Datorita acestor caracteristici ei pot fi usor antrenati in actiuni victimizante pentru ei, pot fi inselati cu promisiuni sau recompense, mintiti, constransi sa comita acte ale caror consecinte negative pentru ei si pentru altii nu le pot prevedea. O forma specifica de victimizare a minorilor este bataia si incestul. Bataia este o masura aplicata in special de catre tata si este considerata o solutie extrema de autoritate si sanctionare. Adeptii bataii sustin ca ea este o masura educativa cu dubla valoare: retroactiva durere fizica si morala pentru o conduita gresita, si procativa, adica inhibarea pe viitor a unor astfel de conduite. Raman insa unele intrebari fara raspuns: cat timp trebuie sa dureze pentru a nu traumatiza fizic si psihic, ce intensitate trebuie sa aiba, care este cel mai potrivit context de aplicare etc. Bataia devine cu certitudine un act agresional atunci cand are drept consecinte leziuni fizice, traume psihice sau chiar moartea minorului. De la bataia corectiva si pana la maltratare poate fi doar un pas. Exista si situatii de parinti cu un comportament neechilibrat, determinat de diverse cauze: mariaj instabil, nasterea nedorita a copilului, copilaria violenta a parintilor, copilul privit ca o modalitate de satisfacere a propriilor nevoi, tulburari psihice, impulsivitatea, lipsa de afectivitate, frustrarea sociala, asteptarile lor de la copil sunt nesatisfacute etc. Urmari deosebit de grave ale copilului il produce si incestul. Cel mai adesea incestul este provocat de un tata care intretine relatii sexuale cu fiica sa, sau de frate care abuzeaza sexual de sora. Celelalte cazuri (modalitatile tata-fiu, frate-frate, mama-fiu/fiica, sora-frate/sora) sunt mai rare, dar nu absente. Incestul cu un minor este o forma a violului deoarece copilul nu are discernamantul necesar pentru a-si da consimtamantul. Incidenta foarte crescuta in randul victimelor minore au si celelalte infractiuni sexuale. Privitor la aceasta categorie de agresiune, Alex Thio (1988)1 evidentiaza urmatoarele: intre 9 si 54 de procente pentru femei si intre 3 si 9 procente pentru barbati au fost in timpul copilariei victimele unui abuz sexual; majoritatea agresorilor sunt barbati si a victimelor sunt femei; in general infractorul si victima se cunosc. Profilul agresorului din aceasta categorie se caracterizeaza printr-o relativa inhibitie sexuala pe parcursul vietii, sunt blanzi, amabili si pasivi, sunt mai putin capabili de a intretine relatii sexuale cu persoane de sex opus adulte, fiind anxiosi si necomunicativi in prezenta acestora, cei mai multi comit agresiuni asupra aceluiasi copil pe o periada mai lunga de timp, de asemenea isi recunosc vinovatia mai usor decat violatorii. Infractiunile sexuale asupra minorilor prezinta un grad ridicat de pericol social mai ales prin urmarile de natura psihica prin care ramane marcat comportamentul victimei. Minorul, fiind lipsit de experienta de viata, este dependent de temperament. Formarea cunostintelor despre ansamblul actelor agresionale este posibila numai in acele cazuri in care raporturile existente cu
1

A. Thio, Deviant Behavior, n N. Mitrofan .a., op. cit., p. 89.

referat.clopotel.ro

Rosta Covalev Laureniu Titu Cotizo, tiine penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

19

diferiti agresori, in perioada anterioara, au generat o forma de rationare perceptibila in comportamentul victimei. Educatia este conditia necesara pentru a putea preveni fenomenul victimal in randul copiilor. 3.3. Victimizarea persoanelor varstnice. Batranetea prezinta o serie de caracteristici specifice: predomina procesele involutive, diminuarea potentialului energetic si a capacitatii vitale, accentuarea fenomenelor de sclerozare, scaderea labilitatii functionale a organelor de simt si a sistemului nervos, a mobilitatii. Din punct de vedere psihic apar modificari ca sentimentul de depersonalizare, scaderea capacitatii de concentrare si distribuire a atentiei, a rezistentei la stres, sentimentul de insecuritate, cresterea gradului de dependenta interpersonala, slabirea dinamismului instinctiv etc. Dar intre batranetea cronologica si cea psihologica nu exista intotdeauna concordanta. Infractiunile privitoare la batrani au fost incadrate in doua categorii : crime de strada (furt, talharie) si maltratarea de catre persoane cunoscute. Procesul de victimizare poate sa apara in cadrul mediului familial, agresori fiind rudele sau persoanele care ingrijesc batranii, sau in afara acestuia, agresori fiind infractorii. Acestia din urma, profitand de capacitatea redusa a batranilor de a se apara, si de unele caracteristici psihocomportamentale specifice (credulitate, neglijenta, uitare, confuzie), pot comite acte infractionale grave mult mai usor. Situatia este mult facilitata atunci cand victima traieste singura. Cele mai intalnite infractiuni privitoare la persoanele varstnice sunt infractiunile motivate material. In unele situatii infractorii cunosc direct sau indirect bunurile si valorile pe care le poseda victima, precum si locul unde sunt depozitate. In altele ei actioneaza in baza presupunerii ca victima trebuie sa fi adunat asemenea valori pe parcursul vietii, inclusiv pentru inmormantare, caz intalnit mai des in mediul rural unde batranii isi pregatesc cele funerare din timp, inclusiv banii. Barbatii batrani sunt mai victimizati decat femeile varstnice, cei din mediul urban mai vulnerabili decat cei din mediul rural iar riscul de victimizare creste odata cu inaintarea in varsta. In a doua categorie de agresiuni care privesc cu precadere varstnicii intra diferite forme de maltratare a lor, cum ar fi: agresiunea fizica, agresiunea psihica, exploatarea prin munca, exploatarea financiara prin inselaciune si furt, privarea de hrana, tratament medical etc. Maltratarea se produce intotdeauna in familie, de catre rude sau persoanele care ingrijesc batranul, sau in institutiile de asistenta sociala, de catre personalul acestora. Victima tipica este femeia bolnavicioasa si suferinda; victimele sunt izolate social de prieteni, vecini. rude, care ar putea sa intervina si sa puna capat procesului de victimizare; victimizatorii tind sa devina suprasolicitanti in raport cu victimele care devin depresive, izolate, dependente; fii recurg cel mai adesea la maltratarea fizica, iar fiicele la maltratarea psihica; in majoritatea cazurilor victimele au fost si ele parinti abuzivi. 3.4. Autovictimizarea. Forma tipica, si cea mai grava, o reprezinta suicidul (sinuciderea). Cu toate acestea autovictimizarea nu trebuie sa se confunde cu suicidul, pentru ca ea presupune forme mult mai variate de autoagresiune, de exemplu automutilarile ori, in alt caz, vatamarile corporale autoprovocate de catre detinuti cu scopul de a inlatura temporar regimul de incarcerare. G. Kaiser arata suicidul ca fiind o agresiune voita si constienta orientata catre propria persoana in scopul suprimarii propriei vieti. El are o functie tripla: de exprimare a gandirii si actiunii individului; de represiune a agresiunii; de suprimare a fiintarii victimei ca modalitate de realizare a primelor doua functii. Potrivit lui A. Thio, exista trei categorii de suicid: a) Suicidul-amenintare. Indivizii care ameninta cu suicidul vor mai mult sa traiasca decat sa moara, amenintarile lor fiind folosite pentru a atinge anumite scopuri. Actul suicidal va fi insa transpus in realitate atunci cand exista un pericol real de a nu-si realiza scopurile propuse. b) Suicidul-tentativa. Se caracterizeaza printr-o mare ambiguitate. Sinucigasii din aceasta categorie nu reusesc de cele mai multe ori, la nivel comunicativ, sa-si declare adevaratele intentii. Ei arata altora doar cat sunt de depresivi dar evita folosirea cuvantului sinucidere. Chiar si atunci cand reusesc o atare comunicare, cei care receptioneaza mesajul nu il iau in serios datorita caracterului prea vag al acestuia. Cele mai intalnite metode sunt: taiatul venelor, inghitirea unei cantitati mari de medicamente si asfixierea cu gaz in casa sau in masina. Desi metodele pot fi letale, ele mai pastreaza o speranta pentru viata, mai mult chiar, referat.clopotel.ro

Rosta Covalev Laureniu Titu Cotizo, tiine penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

20

cele mai dese tentative de suicid se petrec in locuri sau conjuncturi in care salvarea este posibila sau chiar inevitabila, astfel ca, unii autori numesc asemenea tentative drumul spre viata si nu spre moarte. Studiile statistice arata ca intre suicidul-tentativa si cel reusit exista un raport invers: cele mai multe tentative apartin femeilor si tinerilor; cele mai multe reusite apartin barbatilor si batranilor. c) Suicidul reusit. Categoria cuprinde acele persoane care, incercand sa se sinucida, nu au fost salvate la timp si pe cele care au fost mai determinate sa moara. In aproximativ o treime din sinuciderile reusite autorii lor au mai avut tentative de suicid. De asemenea cei mai multi dintre ei au comunicat, direct sau indirect, ideea lor suicidara altor persoane. Cele mai folosite metode sunt impuscarea cu arme de foc si spanzurarea. Pornind de la notele lasate de sinucigasi, se pot identifica cel putin patru tipuri de sentimente suicidare: sentimentul de scuza si aparare in raport cu unele persoane1; sentimente vindicative, de razbunare pe alte persoane sau chiar pe sine2; sentimente de marinimie si generozitate fata de lumea pe care o abandoneaza cu scopul de a-si dona averea, trupul pentru experimente, organele altor bolnavi etc., tot aici regasindu-se si sentimentele de iertare fata de persoanele care au gresit sinucigasului 3; sentimente suprarealiste: tensiunea puternica ce i-a condus spre suicid scade si un calm coplesitor ii cuprinde. Multi sinucigasi care si-au taiat venele declara ca nu au simtit durerea, altii au avut orgasm urmat de un sentiment linistitor de relaxare si un somn adanc. In ceea ce priveste raspunsul persoanelor care au avut o oarecare legatura cu sinucigasul si care ar fi putut prevedea si preveni sinuciderea, acesta consta, de cele mai multe ori in sentimentul de vinovatie ca nu au prevazut-o si prevenit-o, ca nu s-au comportat mai bine cu victima, ca nu au perceput din timp intentiile acesteia. Exista doua teorii consacrate care explica actul suicidal: teorii psihiatrice si cele sociologice. Primele considera ca boala mintala este principala cauza a sinuciderii sau cel putin un dezechilibru psihic. La acestea se adauga depresia, anxietatea morbida, lipsa de speranta, frustratia adanca, experienta traumatizanta din timpul copilariei. Teoriile sociologice sustin ca nu exista nimic rau cu sinucigasii. Potrivit lui E. Durkheim exista doua motive sociologice ale suicidului: probleme de integrare sociala si probleme cu reglarea sociala, respectiv cu constrangerea si regulile grupului social asupra individului. Pornind de la postulatele durkheimiene au fost elaborate si alte teorii moderne noi. A. Henry si J. Short au elaborat teoria trifactoriala, conform careia suicidul este determinat de trei categorii de factori: sociologici, psihologici si economici. Acestia redau statutul individului. Cu cat statutul este mai inalt cu atat individul este mai predispus suicidului, pentru ca are un superego, resimte mai greu crizele sociale, economice etc. J. Gibbs si W. Martin au elaborat teoria integrarii statutului, care afirma ca rata suicidului unei poulatii variaza invers cu nivelul integrarii statutului in acea populatie. Nivelul integrarii devine masurabil prin urmatoarele concepte: rata inalta a suicidului; lipsa stabilitatii si durabilitatii sociale; lipsa conformitatii sociale la cerintele societatii; conflictele de rol, respectiv raportul dintre asteptarile societatii de la un individ si realizarile lui in acest sens; incompatibilitatea statutului, respectiv pozitia pe care o ocupa individul in
1

Tom, te iubesc att de mult dar tu mi-ai spus c nu m vrei i c nu m iubeti. Niciodat nu m-am gndit c m-ai putea lsa s merg pe acest drum dar acum sunt la sfritul lui, ceea ce constituie cel mai bun lucru pentru mine. Tu ai att de multe probleme iar eu mai adaug una la ele. Tat, i produc att de mult ru. Tu ntotdeauna mi-ai vrut numai binele i acum trebuie s crezi i s accepi c acesta este. Mam, ai ncercat att de mult s m faci fericit i s faci acte de dreptate pentru toi dintre noi. i eu te iubesc foarte mult. Tu nu ai euat niciodat ns eu da... Te iubesc din toat fiina i mi pare att de ru c acesta este modul de a-mi lua rmas bun. Te rog, iart-m i fii fericit. Soia i fiica. 2 Bill, tu m-ai omort. Sper s fii fericit n inima ta, dac ai ntr-adevr aa ceva, dei eu m ndoiesc. Te rog las-l pe Rover cu Mike. De asemenea las-mi copilul n pace. Dac nu, am s revin mereu, tot restul vieii tale. Tu ai fost un ticlos i un crud. Dumnezeu nu a uitat i nu uit asta. i te rog fr flori; ele nu ar nsemna nimic. De asemenea, pstreaz-i banii. Vreau s fiu nmormntat n Potters Field, n acelai cavou cu Betty... Tu tii ce mi-ai fcut. Acesta este motivul pentru care am fcut-o. Este greeala ta i a lui Ella, ncearc i uit dac poi. Dar tu nu poi... Soia ta. 3 Marry, am fi putut s fim att de fericii dac ai fi continuat s m iubeti. Am fotografia ta n faa mea. Gndul c acum s-ar putea s fii n braele altui brbat este mult prea greu s-l suport. Eu mi ofer viaa pentru indiscreia ta. Toate greelile tale sunt uitate i reamintesc toat buntatea ta. Tu tii c a fi fcut asta cnd m-ai prsit, de aceea acum nu este o surpriz pentru tine. Adio, drag, te iubesc cu toat inima mea zdrobit. W. Smith.

referat.clopotel.ro

Rosta Covalev Laureniu Titu Cotizo, tiine penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

21

societate si care genereaza conflictul de rol; lipsa integrarii statutului, respectiv masura de ocupare a pozitiei solicitate de catre sociatate. Suicidul este explicat si prin prisma teoriilor fenomenologice care opereaza cu intelesurile si semnificatiile sinuciderii si cu modul in care persoana sinucigasa actioneaza in baza acestor intelesuri. Una dintre acestea este teoria intelesurilor suicidare care considera ca indivizii, pentru a se sinucide, atribuie anumite semnificatii specifice actelor lor suicidare (suicidul ca o cale de a transporta sufletul in alta lume, de a schimba imaginea lor in ochii altora, de a obtine sentimentele altora, de razbunare), acestea fiind, la randul lor, influentate de intelesurile generale pe care societatea le acorda suicidului (suicidul are ca motiv depresia, dorinta de a scapa de ceva neplacut din viata, de moarte; ceva este rau in legatura cu situatia sociala a sinucigasului, iar cineva este vinovat; ceva este rau cu insasi persoana sinucigasa). Alta teorie fenomenologica este teoria procesului suicidar care, in opozitie cu cea anterioara, considera ca semnificatiile suicidului tind sa descurajeze sinucigasul. Autorul teoriei, J. Jacobs, identifica zece pasi in cadrul procesului de devenire a sinucigasului: 1. indivizii se confrunta cu probleme neasteptate, intolerabile si insolvabile; 2. ei le vad, nu ca pe niste incidente izolate, ci ca pe o veriga dintr-un sir nesfarsit de probleme; 3. ei cred ca moartea este singurul mod de a le rezolva; 4. aceasta convingere se fundamenteaza pe izolarea lor sociala; ei nu isi pot impartasi cu altii problemele; 5. ei se straduiesc din greu sa invinga prohibitia societatii impotriva suicidului pe care au interiorizat-o atat de mult incat vad suicidul ca fiind imoral; 6. ei reusesc s-o invinga deoarece sunt deja foarte izolati social; 7. ei reusesc s-o invinga si prin autosugestionarea ca prin suicid nu renunta la viata sacra; 8. ei rezolva conflictul (rational, psihologic, moral si spiritual) definind problemele ca fiind insolvabile in alt mod, deci suicidul devine o necesitate, devine justificat; 9. definind suicidul ca singura solutie, ei inlatura sentimentul de vinovatie si raspundere; 10. pentru a fi siguri ca nu vor fi pedepsiti in alta viata, ei Il roaga pe Dumnezeu pentru iertare sau lasa o nota suicidara cerand supravietuitorilor sa se roage pentru sufletul lor, apoi se sinucid. Semnificatia psiho-sociala a suicidului este contradictorie deoarece are la baza o criza de fundamente, victima acceptand raportarea comportamentului individual la un comportament ideal absolut, care va avea intotdeauna o semnificatie irationala. Victima suicidului isi precizeaza raporturile cu agresorul (mediul social sau un individ), si asa-zisa intelegere rational-irational a existentei delibereaza in sensul negarii acesteia, printr-o viziune tragica, speculativa, irationala.

4. Protectia si autoprotectia impotriva victimizarii1

Masurile care se pot lua pentru prevenirea si limitarea sau chiar eliminarea fenomenului victimal si a efectelor sale se pot clasifica in doua categorii: masuri de protectie sociala si masuri de autoprotectie. Masurile de protectie sociala revin organelor si autoritatilor statului. Dintre acestea un rol important il au organele judiciare responsabile cu prevenirea infractiunilor si cu prinderea, judecarea si sanctionarea infractorilor. Asa cum afirma S. L. Wrightsman, detinerea infractorilor deosebit de periculosi in institutii speciale asigura un nivel mai inalt de securizare psihologica a cetatenilor. Dar existenta organelor judiciare, aplicarea corecta si prompta a normelor penale, sanctionarea infractorilor au si rol de preventie prin inhibarea comportamentului delictual la unii potentiali agresori. De aemenea o forma de protectie a victimei este si indisponibilizarea bunurilor infractorului, confiscarea unor bunuri sustrase de la victima etc. pentru a garanta posibilitatea recuperarii integrale a prejudiciului de catre victima. Protectia sociala impotriva victimizarii este si responsabilitatea legiuitorului si executivului. Activitatea organelor judiciare depinde de actele normative ale Parlamentului, atat in ceea ce priveste buna functionare a lor cat si eficienta legii in prevenirea si combaterea fenomenului criminogen. Daca legiuitorul
1

N. Mitrofan .a., op. cit., p. 103-105; I. T. Butoi, T. Butoi, Tratat universitar de psihologie judiciar: teorie i practic, Editura Pinguin Book, Bucureti, 2006, p. 67-70; I. Tnsescu .a., op. cit., p. 164-166.

referat.clopotel.ro

Rosta Covalev Laureniu Titu Cotizo, tiine penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

22

este responsabil cu stabilirea politicii penale, executivul are rolul de a pune in miscare acele mecanisme administrative care sa o transpuna in realitate. In functie de diferite domenii pot fi identificate si alte autoritati de stat cu raspundere in protejarea victimelor, in cazuri de victime minore, victime ale abuzului in familie, persoane cu handicap etc. Asemenea masuri pot fi: internarea in institutii spitalicesti sau de ocrotire, asigurarea unui ajutor financiar pana la incadrarea in munca, asigurarea reconversiei profesionale, consiliere, asigurarea pazei etc. In sfarsit nu trebuie neglijat nici rolul societatii civile care, fiind mai motivata, poate obtine rezultate semnificative. Masurile de autoprotectie sunt cele care revin in sarcina persoanelor particulare, care mai mult trebuie sa fie rodul unor influente organizate, si mai putin instinctuale. Asemenea masuri pot fi: asigurarea intrarilor in locuinte si imobile, evitarea locurilor periculoase, evitarea companiilor indoielnice, evitarea reclamei si a publicitatii cu privire la situatia materiala detinuta, evitarea introducerii persoanelor straine in casa, mai ales pentru cei singuri (pericolul este nu doar de moment, ci si de lunga durata prin faptul ca strainul poate afla valorile detinute, locul unde acestea sunt depozitate etc., ceea ce poate trezi intentia delictuoasa pentru viitor), ignorarea pietonilor sau a strainilor care incearca sa angajeze o conversatie, mai ales noaptea sau in locuri retrase etc. Tacticile de depasire a situatiilor de risc. Exista situatii in care pericolul nu poate fi avitat total (de exemplu serviciul in tura de noapte). In asemenea cazuri trebuie adoptate unele tactici pentru a minimaliza cat mai mult posibil riscul de victimizare. Se pot aminti exemplificativ: plimbarea in compania altora, in grup iar nu singur, evitarea implicarii neinarmate in anumite evenimente periculoase etc. Prevenirea crimei prin proiectarea mediului inconjurator afirma importanta creerii unui spatiu de aparare prin ingreunarea atingerii tintelor: imbunatatirea sistemelor de inchidere si asigurare a intrarilor si iesirilor, inaltarea gardurilor si mentinerea supravegherii, a pazei. Actiunile de reducere a riscului pot fi individuale, colective, in colaborare cu alte persoane, sau mixte. Toate aceste tactici si strategii nu pot fi evaluate cu usurinta privind eficacitatea lor, deoarece este dificil de prevazut situatiile exacte, particulare in care ele ar putea preveni actiunile victimizante, si asta pentru ca exista modalitati numeroase si foarte variate prin care un infractor poate comite aceeasi fapta. Anumite strategii de reducere a riscului pot fi eficiente pana la un nivel clar observabil dar care nu poate fi si prompt cuantificabil.

SECTIUNEA A V-A
CORELATIA VICTIMOLOGIEI CU CELELALTE STIINTE SOCIALE1
Victimologia si politica penala. Politica penala reprezinta ansamblul de reguli susceptibile sa fie propuse legiuitorului sau care sunt efectiv folosite de acesta, la un moment dat, intr-o tara determinata pentru combaterea criminalitatii. Raportul dintre victimologie si politica penala va determina modalitatile de stabilire a compozitiei victimizarii (fizice, sexuale, religioase, ideologice, geografice), formele jurisdictionale de limitare a victimizarii, influenta fenomenului victimizarii, limitele pedepselor penale si rolul organelor judiciare in protejarea victimelor. Victimologia si agresologia. Daca victimologia studiaza comportamentul victimei, agresologia analizeaza si explica trasaturile de comportament ale agresorilor, individual sau in grup, modul in care se produce agresiunea, determinarile socio-individuale, precum si ansamblul fenomenelor agresionale, ca un cumul de comportari antisociale, si influenta negativa a acestora asupra dinamicii sociale, economice, politice si juridice. Interactiunea dintre victimologie si agresologie presupune relevarea atitudinii
1

I. Tnsescu, G. Tnsescu, C. Tnsescu, Criminologie (Agresologie. Victimologie. Detentologie), Editura All Beck, Bucureti, 2003, p. 162-172.

referat.clopotel.ro

Rosta Covalev Laureniu Titu Cotizo, tiine penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

23

agresorului in realizarea actului, relatiile interindividuale cu victima (inainte, in timpul si dupa agresiune), efectele actului agresional asupra agresorului si victimei. Victimologia si agresologia studiaza corelatia dintre comportamentul victimei si agresorului, stimulii interni si externi ce determina comportamentele celor doi si consecintele sociale directe ale acestora, calificand actul individual ca fiind agresional sau o consecinta a acestuia (efect victimal), explicandu-i geneza. Victimologia si penologia. Penologia ca stiinta sociala studiaza varietatea practicilor educative ale pedepsei penale, diversitatea mijloacelor de investigatie, a formelor de reeducare, a efectelor reformative ale pedepsei asupra condamnatului, stabilind totodata echilibrul dintre pericolul social concret produs de fenomenul infractional si sanctiunea ce trebuie aplicata infractorului. Victimologia, limitandu-se la analiza efectului victimal produs de actul agresional, reclama o diversificare a pedepselor penale, astfel incat sa se asigure actul preventiv de intimidare a posibililor infractori, cat si modul concret si masura pedepsei aplicata condamnatului pentru a se asigura principiul moral de satisfactie a victimei si societatii, si principiul social de obligare a infractorului de a suporta consecintele coercitive ale pedepsei. Victimologia si psihologia. Fenomenul de victimizare se afla intr-un raport nemijlocit cu psihicul victimei intrucat victima, in momentul cunoasterii agresorului, isi pune in evidenta afinitatile influentand chiar stilul relatiei cu acesta, si traieste o experienta psihica complexa si contradictorie, ce cuprinde senzatii, perceptii, rationamente si ganduri fugitive, sentimente confuze si antagonice. Victimologia, prezentand cunoasterea si convingerile victimei, preia din psihologie modul cum se realizeaza comportamentul individual (nesiguranta, teama), geneza si explicarea acestuia, precum si procesul psihic de adaptare progresiva a victimei la atitudinile si tensiunile din mediul inconjurator. Reglarile sau dereglarile socioafective dintre victima si agresor sunt determinate de trasaturile psihice individuale si de tendintele personalitatii fiecaruia. Psihologia va releva interactiunea dintre interesele contradictorii, sentimentele si conditiile de inhibare aflate intr-o relatie reciproca, determinate de nevoile si aspiratiile fiecarui participant, cu scopul de a cunoaste diferite variabile comportamentale si interactiunile acestora. Victimologia si sociologia. Sociologia integreaza efectul victimal in imprejurarile concrete ale actelor agresionale, explicand frecventa si intensitatea acestora, pornind de la abstract la concret, tinand seama si de conflictele si disputele dintre agresori si victime. Stabilind legatura dintre efectele victimale, evidenta si dependenta acestora de cauze precizate sau care se pot preciza, se va deduce motivatia actelor agresionale, atat ca manifestare singulara cat si ca fenomen social. Atunci cand agresivitatea nu se poate explica prin raportare la individual, sociologia va integra actele agresionale intr-un ansamblu justificat de cauzalitatea istorica a fenomenului agresional. Victimologia si criminologia. Cea mai importanta interactiune a victimologiei cu celelalte stiinte sociale priveste criminologia. Mult timp victimologia nu a existat ca stiinta individuala, fiind considerata un capitol al criminologiei. Dar, inca de la inceputurile victimologiei s-a aratat ca aceasta nu este o parte a criminologiei, ci o stiinta paralela cu aceasta, sau chiar reversul ei.1 Criminologia este stiinta care studiaza cauzele si conditiile criminalitatii, efectele criminalitatii asupra victimelor dar si asupra societatii, strategia de aparare socio-umana. Raportul dintre victimologie si criminologie se regaseste sub doua importante aspecte: prin cercetarile specifice, criminologia ofera explicatii cu privire la actul criminogen care permit adoptarea unor masuri si instrumente necesare in scopul reducerii criminalitatii si diminuarii riscului victimal; criminologia stabileste cauzele si conditiile producerii infractiunilor, oferind informatii utile in stabilirea strategiilor de preventie si aparare individuala si de grup. Victimologia a aparut ca o necesitate sociala. Ideea ca problema crimei poate fi solutionata numai prin studiul delincventului este totalmente gresita. Separarea delincventului de victima este o eroare. Nici un proces penal nu poate exista fara cuplul agresor-victima. Solutionarea corecta a unei cauze penale se poate face numai prin analiza bilaterala a acestui cuplu, in caz contrar orice solutie corecta se va da numai din eroare2. Studiul empiric al victimei, din trecut, a fost inlocuit cu unul sistematic de catre o noua stiinta victimologia.
1 2

B. Mendelshon n T. Bogdan, Probleme de psihologie judiciar, Editura tiinific, Bucureti, 1973, p. 92. B. Mendelshon n T. Bogdan, op. cit., p. 91.

referat.clopotel.ro

Rosta Covalev Laureniu Titu Cotizo, tiine penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

24

BIBLIOGRAFIE

Tiberiu BOGDAN Petre BRANZEI, Gheorghe SCRIPCARU, Tadeusz PIROYSKI Ioana-Teodora BUTOI, Tudorel BUTOI Nicolae MITROFAN, Voicu ZDRENGHEA, Tudorel BUTOI Iancu TANASESCU, Gabriel TANASESCU, Camil TANASESCU

Probleme de psihologie judiciara, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1973 Comportamentul aberant in relatiile cu mediul, Editura Junimea, Iasi, 1970 Tratat universitar de psihologie judiciara: teorie si practica, Editura Pinguin Book, Bucuresti, 2006 Psihologie judiciara, Casa de Editura si Presa Sansa S.R.L., Bucuresti, 1994 Criminologie (Agresologie. Victimologie. Detentologie), Editura All Beck, Bucuresti, 2003

referat.clopotel.ro