Sunteți pe pagina 1din 13

Popa Teodosie Maria Vanela

Clasa a7a CNIH

Istoria Japoniei II
Perioada Jomon (10.000ien - 300ien) Primul semn de civilizatie dateaza de acum 12.000 de ani cand, pe pamantul Japoniei de azi oamenii au inceput sa faca olarie cu corzi (Jomon), denumite astfel deoarece ramasitele gasite purtau o textura sub forma de coarda. Au fost gasite astel de oale pe toata suprafata Japoniei, incluzand si insula Hokkaido si arhipeleagul Okinawa. Pe langa acestea, s-au descoperit o multime de unelte din piatra si figurine din lut. Indeletnicirile oamenilor in aceasta perioada erau in principal vanatoarea, culesul de fructe si poame ale naturi, precum si pescuitul. Astel, meniul in aceasta perioada era alcatuit din peste, scoici, caprioare, porci salbatici, seminte si fructe. Perioada Yayoi (300ien - 300en) Aceasta este perioada de introducere a culturiilor de orez primitive. Poarta acest nume deoarece ramasite caracteristice s-au descoperit pentru intaia oara la "Yayoi-cho", acum un cartier din Tokyo, in 1884. Nu exista dovezi ale acestei perioade in Hokkaido si insulele Okinawa. Caracteristic, in primul rand, acestei perioade este introducerea cultivarii orezului umed, tehnologie adusa din peninsula Koreea in Kyushu. Pe langa aceasta tehnica, in jurul anului 300ien a fost introdusa si metalurgia (bronz si otel in acelasi timp, neexistand perioade distincte). Toate acestea au ajuns in nordestul Japoniei putin mai tarziu, cu un decalaj de 100 de ani. Acesta a fost inceputul societatii bazata pe productie. S-au descoperit un fel de centre care se presupune ca produceau unelte din piatra, si mai tarziu metale, pentru mai multe asezari. Introducerea sistemelor de irigatie si a uneltelor mai sofisticate din fier sau bronz a condus la extinderea ariei de cultivare a orezul spre zonele uscate. Acest fapt, la randul sau a condus la o explozie a populatiei. Arhitectura asezarilor consta in case mici, tip cort, asezate in jurul unor granare din piatra ce ieseau in evidenta prin marime. Primele inregistrari ale unui stat nipon dateaza din 57en, cand regele Na al regatului Wa (Japonia) a trimis tribut (sclavi) imparatului chinez Later Han. Acesta a daruit inapoi o pecete de aur, care a fost descoperita in 1784 in Fukuoka. Inregistrarea in istoria dinastiei a acestui eveniment se poate traduce astfel: "Poporul Wa traieste pe un taram peste marea din provincia Lolang. Acest pamant este format din mai mult de 100 de tari mici." O alta astfel de inregistrare apare aproape 200 de ani mai tarziu in 247en, cand este specificat concis primul nume al unui conducator nipon - regina Himiko din Yamatai. Aceasta a trimis tribut (sclavi, matase, bumbac si bijuterii) dinastiei Wei. De aceasta data exista un articol cuprins in capitolul "Salbaticia din est" cu privire la Wa (Japonia).

Era veche
- Kofun - Asuka - Nara - Heian Popa Teodosie Maria Vanela Clasa a7a CNIH

Prima parte a acestei perioade este caracterizata prin aparitia clasei conducatorilor (elitei), formandu-se astfel primul stat japonez Yamato, care a reusit sa stabileasca relatii cu statele din Koreea si dinastiile din China. Totodata, in aceasta perioada a fost introdus budismul si confucianismul, iar familia imperiala a facut eforturi pentru a creea un stat centralizat birocratic, dupa modelul chinezesc. In a doua parte a acestei perioade (Nara si Heian) statul japonez este format si se face incet trecerea de la conducerea artistocratica la cea militara. Se disting astfel 4 perioade distincte: Kofun , Asuka , Nara si Heian . Perioada Kofun (300en- 593en) Caracteristic acestei perioade este construirea a numeroase morminte, denumite kofun, in cinstea membrilor decedati ai elitei conducatorilor. Astfel de morminte au fost ridicate pe toata suprafata Japoniei (vezi poza de jos stanga) avand diferite marimi, dar caracterizate prin aceiasi forma - gaura de cheie.

Distributia celor mai importante morminte tip Kofun pe suprafata Japoniei

Macheta unui mormant tip Kofun

In imaginea de mai sus-dreapta se poate observa o macheta a unui astfel de mormant. Trebuie precizat ca, fiind foarte mari ca dimensiune si acoperite de verdeata, unele dintre ele sunt foarte greu de depistat. Cel mai mare kofun descoperit pana acum are dimensiunile de mai jos.

Popa Teodosie Maria Vanela

Clasa a7a CNIH

- originea si structura clasei samurailor - sistemul administrativ si economia - politica si relatiile externe - cultura si religia - declinul shogunatului Kamakura Inceputul acestei perioade este marcat de victoria lui Minamoto no Yoritomo (portretul acestuia in imaginea alaturata) asupra familiei Taira care detinuse puterea in perioada Heian . Cele mai importante reforme aduse de acesta este numirea conducatorilor locali si a reprezentantilor statului, sistem ce avea sa se mentina pana in secolul XIX. Pe langa aceasta, caracteristic acestei perioade este invazia mongola in Japonia, introducerea sectei budiste zen precum si raspandirea si diversificarea budismului . Denumirea de Kamakura provine de la numele locului unde Minamoto si-a stabilit centrul guvernarii (la sud-vest de Tokyo de astazi, aproape de cunoscutul oras Yokohama). Odata cu inceputul acestei perioade incepe si intrarea in epoca feudala, unde conducerea este descentralizata, bazandu-se pe guvernatorii locali, dar totusi efectiva. Aparitia birocratiei si superioritatea militarilor asupra civililor sunt aspecte deasemenea caracteristice acestei perioade. Diferentele sociale si economice foarte pronuntate in perioada Heian , au fost aplatizate pe parcursul acestei perioade, bogatia devenind aproape uniform distribuita pe clasele sociale. Originea si structura clasei samurailor Cu toate ca clasa samurailor este considerata acum ceva apropiat de clasa cavalierilor templieri in Europa, originile acestei caste de razboinici se aseamana mai mult, din punctul meu de vedere, cu mafia siciliana, motive care vor fi prezentate in randurile urmatoare. Incepand cu formarea statului japonez - perioada Kofun si Asuka, tot pamantul apartinea imparatului si toata populatia se subordona acestuia. Aceasta lege nu permitea proprietatea privata, iar toti care luau in arenda pamant de la stat trebuiau sa plateasca taxe. In perioada Nara, mai exact in 723 a fost data insa o lege care permitea proprietatea privata, mai exemplificat - fiecare putea sa stabileasca ca o bucata de pamant este a lui, insa trebuia sa-l amenajeze pentru agricultura si sa-l intretina. Acest lucru a facilitat dezvoltarea privatilor, mai mult scutirea acestora de la anumite taxe avea sa le aduca acestora mai mult profit decat celor care luau in arenda pamantul de la stat. Totusi, investitia mare la inceput a determinat ca doar nobili, preoti sau reprezentanti inalti ai guvernului sa-si permita acest lucru. Familia imperiala insa, de abia in secolele VIII-IX a inceput sa-si revendice pamant propriu. In secolul X, o noua lege a permis detinatorilor privati de pamant sa nu plateasca taxe guvernului si sa nu fie inspectati. Astfel, majoritatea taranilor au inceput sa lucreze pamanturile privatilor si nu ale guvernului, pentru ca sa poata supravietui taxelor foarte mari, incepand sa se faca distinctia clara intre titularul pamantului (de obicei locuind in capitala) si managerul (persoana care se ocupa de ingrijirea si recolatarea pamantului, angajat al primului, care era considerat cateodata adevaratul proprietar). Acesti manageri ai pamantului sunt cei care au infintat clasa samurailor. Pentru ca majoritatea populatiei migrand spre proprietatile private, guvernul (familia imperiala) pierdea incetul cu incetul puterea financiara, aceasta fiind transferata in mainile conducatorilor proprietatilor private. Acest lucru a cauzat tensiune si a fortat guvernul sa ia masuri drastice impotriva persoanelor care paraseau lucrul pe proprietatile publice, iar acesti manageri au fost nevoiti la randul lor sa-si protejeze proprietatile si persoanele angajate. Astfel, acesti nobili au devenit sefii bandelor militare locale. Cu timpul acestea aveau sa devina din ce in ce mai organizate, bazandu-se pe un regim ereditar, jurand supunere si loialitate lordului local, si primind pamant in arenda sub forma de plata. Astfel, prin shogun, se defineste conducatorul suprem al acestei caste de razboinici; gokenin - razboinic de rang inalt, care avea sub comanda sa alti razboinici si vasali; samurai - razboinic de rang mic, care avea si el sub conducerea sa

Popa Teodosie Maria Vanela


alti samurai sau vasali.

Clasa a7a CNIH

Incepand cu sfarsitul perioadei Heian , aceasta casta de razboinici a inceput sa acapareze foarte multa putere, iar in perioada Kamakura va deveni cea de-a doua putere in stat, alaturi de curtea imperiala, a carei putere va deveni din ce in ce mai slaba de acum incolo. Sistemul administrativ si economia Imediat dupa ce Minamoto no Yoritomo a invins familia Taira, acesta a primit acceptul curtii imperiale in impunerea unui nou stil administrativ, care presupunea folosirea a doi oficiali in fiecare provincie: shugo (guvernator) pentru a mentine ordinea si a reprezenta legea si jinto (manager) care avea responsabilitatea de a organiza proprietatile private sau guvernamentale si a indeplini sarcinile fixate de shogun (Yoritomo). Astfel, guvernatorul se supunea direct familiei imperiale iar managerul, shogun-ului, coexistand astfel doua puteri in stat ale caror sarcini erau clar definite (pentru inceput). Din punct de vedere economic, la inceputul aceste perioade au fost infintate doua institutii private, care aveau mai tarziu sa joace un rol important in istori Japoniei. Una dintre acestea, Toimaru avea rolul de a cumpara orezul sau alte produse de la producatori si sa le distribuie pe o piata de desfacere mult mai larga, fiind un fel de agentie de comert si distributie, asa cum sunt percepute astazi. Cea de-a doua institutie poarta numele de Za si avea ca obiectiv principal importarea de monezi chineze si distribuita lor in Japonia. Cuvantul za inseamna bani. Acesta ghilda va juca un rol important in dezvoltarea economiei japoneze. Politica si relatiile externe In 1192, pentru victorile obtinute in impingerea civilizatie Ainu spre nordul Japoniei, Yorimoto va primi titlul de seii tai shogun (generalul subjugator de barbari). Dupa moartea acestuia, in 1199, puterea a trecut ereditar in mainile familiei vaduvei Hojo Masako. Conducerea Hojo se caracterizeaza ca fiind dura si eficace. Astfel, in 1232 apare un set de legi cunoscut sub numele de codul Joei sau Goseibai, care pune in legalitate puterea detinuta de clasa razboinicilor. Aceasta clarifica datoriile si responsabilitatile purtate de reprezentantii shogunatului Kamakura. In 1266, conducatorul mongolilor - Kublai Khan cere tribut Japoniei. La refuzul categoric al regentului Hojo, mongolii se gandesc la invazia japoniei. Cu toate acestea, de abia dupa ce au invins dinastia sudica chineza, Song, in 1274 are loc primul pas agresiv intre cele doua state. In acest an, 900 de vase de razboi mongole si coreene acosteaza in nordul insulei Kyushu, provincie cunoscuta atunci sub denumirea de Hakata, acum Fukuoka. O furtuna neasteptata distruge insa o mare parte din aceasta flota, mongolii fiind nevoiti sa se retraga. A doua invazie mongola are loc in anul 1281 (razboiul Koan), cand o armata formata din aproape 150.000 de coreeni, mongoli si chinezi acosteaza in golful Hakata. Dupa 53 de zile de lupte intre invadatori si japonezi, din nou un taifun determina victoria japonezilor asupra mongolilor. Din aceasta confruntare provine notiune de kamikaze - vant divin. Ca forma de precautie, japonezi vor mentine in alerta fortificatile din Kyushu pentru inca 12 ani de la acest eveniment, lucru extrem de costisitor, care avea sa atraga dupa el caderea shogunatului Kamakura. Cultura si religia In aceasta perioada apar primele manisfestari concrete in domeniul sclupturii - stilurile Unkei si Kaikei si totodata primele portrete.

Popa Teodosie Maria Vanela

Clasa a7a CNIH

In domeniul literaturii, in aceasta perioada se remarca aparitia unei alte colectii de poezii japoneze - Shin Kokinshu; proza sub forma de eseuri scrisa in kanji si katakana - Kamo no Chomei, precum si povesti istorice cantate in acompanierea unei laute (ex. Gunki monogatari - poveste de razboi si Heike Monogatari - povestea familiei Taira). Sub aspectul religiei, aceasta perioada este caracterizata prin patrunderea budismului in clasele joase ale populatiei. Noii fondatorii de scoli budiste aveau de obicei origini umile, scriind in japoneza simpla. Tot in aceasta perioada apare in Japonia si renumita secta budista zen . Aceasta secta avea sa devina foarte populara printre samurai, deosebindu-se in aceasta perioada doua secte puternice: Rinzai (fondata de Eisai) si Soto (fondata de Dogen). Preotii zen foloseau ambarcatiuni private pentru a face comert cu dinastiile Song si Yuan din China. Declinul shogunatului Kamakura Ca orice lucru, si shogunatul Kamakura a decazut. Cu toate ca a supravietuit, in lupta, invaziilor mongole, se poate spune totusi ca aceastea l-au doborat. Pentru a motiva razboinicii sa lupte pentru apararea Japoniei, shogunatul Kamakura le-a promis acestora recompense, dar pentru ca lupta se dadea in defensiva, Japonia nu a castigat teritorii si nici nu a cules nici o prada in urma acestor razboaie, deci nu a avut cum sa-si onoreze promisiunile. Luptatorii, bazandu-se pe aceasta promisiune au luat imprumuturi pentru a duce o viata de lux, iar in urma victoriei acestia au facut presiuni asupra shogunatului pentru a primi ceea ce li se cuvenea. Plecand urechea la cuvintele acestora, shogunatul a anulat prin lege toate datoriile facute de samurai, nemultumind astfel creditorii, care si-au pierdut increderea in guvern. Astfel in ultimii ani ai acestei perioade, imparatul Go-Daigo a pornit o rebeliune impotriva shogunatului. Doi dintre lorzii locali loiali shogunatului Kamakura, l-au tradat pe acesta si au declarat sprijin imparatului, reusind in 1333 sa distruga armata shogunatului, victorie revendicata de Ashikaga Takauji - conducatorul militar al acestei revolte. Acesta a fost evenimentul ce a marcat trecerea la perioada Muromachi, o perioada de inalte culmi culturale, dar in acelasi timp macinata de dezordine sociala.

Perioada Edo (1600-1868)


- instalarea regimului Tokugawa - trecerea de la militarism la birocratie civila - tendinte economice si sociale - cultura - sfarsitul regimului Tokugawa Inceputul perioadei Edo coincide cu anul 1600, cand Tokugawa Ieyasu a infrant principalii sai rivali in batalia de la Sekigahara (undeva intre Kyoto si Nagoya) si a durat pana in 1868, anul restaurarii Meiji, adica mai bine de 250 de ani. Chiar si pentru japonezi este de mirare cum cineva a reusit sa detina puterea suprema atatia ani, caci planificarea sistemului de guvernare a fost facuta insusi de intemeietorul acestui shogunat, si chiar daca nu au fost impuse de el insusi, au facut-o urmasii acestuia. Motivul pentru care a cazut a fost, din punctul de vedere a multi istorici, incapacitatea ultimilor shoguni de a se schimba, sau cel putin de schimbare a sistemului de guvernare astfel incat sa asimileze noile tendinte internationale. Cu toate acestea insa, aceasta perioada este considerata perioada de glorie a Japoniei, o perioada de pace la care multe alte state tajesc, ce a permis dezvoltarea unei culturi si a unei civilizatii puternice care, asa cum se poate observa astazi este una dintre cele mai puternice din lume la ora actuala. Instalarea regimului Tokugawa

Popa Teodosie Maria Vanela

Clasa a7a CNIH

Odata cu infrangerea celor mai puternici oponenti din Japonia, in 1600, Tokugawa Ieyasu s-a proclamat shogun - protector al imparatului si reprezentantul acestuia, dar totodata conducatorul suprem al Japoniei si a inceput reformele care au condus la stabilitate politica si izolarea tarii. Primul pas a fost mutarea capitalei in Edo (astazi Tokyo - click aici pentru detalii), un orasel neinsemnat in istoria Japoniei pana in acel moment, de unde a inceput sa-si construiasca imperiul. Ca seful unui stat militar, shogunul reprezenta autoritatea nationala, stabilind astfel puterea lorzii locali (daimyo), a sectelor religioase si guvernand puterea militara si fiscala. Astfel a luat nastere regimul Tokugawa, sau cunoscut sub numele de bakuhan (in traducere shogunatul - bakufu si domeniile din subordine - han), puterea fiind impartita intre shogun (central) si lorzii locali (zonal), asemenea sistemului birocratic centralizat din China si Coreea. Lorzii locali erau considerati acele persoane private a caror venituri anuale se ridicau peste suma de 10.000 koku (unitate de masura pentru orez, 1 koku reprezentand cantitatea de orez pe care un om o consuma intr-un an, luand in considerare ca japonezii mancau orez de 3 ori pe zi), deci acele persoane care puteau intretine 10.000 de persoane in subordine. Se disting astfel 3 tipuri de lorzi locali: shimpan - familiile aliate shogunatului Tokugawa (23 de familii) fudai - vasali ereditari ai shogunatului Tokugawa (145 de familii) tozama - alti lorzi, considerati inamici ai shogunatului (98 de familii la sfarsitul secolului XVIII) Rangul acestor lorzi era acordat in functie de productia de orez pe pamantul aflat in control. La inceputul secolului XVII se estimeaza o productie totala de orez de 30 milioane koku, din care veniturile lorzilor: 22.5 milioane (care plateau taxe familiei Tokugawa mai mult de o treime); 4 milione venitul pamanturilor aflate in control direct al familiei shogunului; 3 milioane venitul vasalilor shogunului care traiau in orasul Edo; 0.4 milioane venitul templelor; 0.1 milioane veniturile in orez ale aristocratilor si a membrilor curtii imperiale.In conducerea sa, shogunul se baza pe consilieri seniori (roju) care aveau scopul de a se ocupa de probleme la nivel de natiune si pe consilieri juniori (wakadoshiyori) care se ocupau deafacerileinternale shogunatului. Toti acestia erau alesi din cadrul lorzilor vasali familiei Tokugawa (fudai). La nivel local, satele erau unitatea de baza in exprimarea controlului si taxarii. Acestea erau populate in principal de fermieri platitori de taxe (hyakusho) si de lucratorii acestora. Fiecare sat avea un sistem de auto-guvernare, care cuprindea un fel de primar (nanushi sau shoya), ajutorul primarului si alti reprezentanti. Fiecare sat era subordonat lordului local, platindu-i taxe acestuia, care la randul lor plateau taxe shogunatului. Incepand cu 1630, pentru a se asigura de loialitatea lorzilor locali, Tokugawa Ieyasu a dat un decret numit Sankin kotai, care obliga toti lorzii locali si familiile acestora sa locuiasca in Edo. In momentul in care era necesara prezenta acestora pe pamanturile in subordine acestia erau nevoiti sa-si lase familile in Edo, pentru a-si demonstra loialitatea fata de shogun. Totodata in acest decret se specifica procentrajul din venituri pe care acestia trebuia sa-l plateasca shogunului. Aceasta lege a afectat puternic dezvoltarea oraselului Edo, in numai cativa ani el reusind sa devina comparativ cu Kyoto - vechea capitala, dar probabil ca a fost si unealta care a mentinut pacea atatia ani. Totodata, Tokugawa Ieyasu a stabilit clar clasele sociale din Japonia, dupa cum urmeaza, in ordinea respectului social acordat: shi (vechi cuvant chinezesc care in traducere inseamna om cu virtute) delimita razboinicii si care ocupa aproape 10% din populatie; no - fermierii (taranii) ocupand un procent de 85% din populatie; ko - artizan (mestesugar), fiind deseori considerati pe aceeiasi treapta sociala cu taranii; sho - negustorii - cea mai de jos clasa sociala; alte clase sociale dispersate: aristocratii, preotii etc. Aceasta ierarhie este inspirata din doctrinele confucianiste, iar aceasta clasificare a fost intai creata de Hideyoshi in perioada Azuchi-Momoyama . Meritul lui Tokugawa Ieyashu este acela ca a interzis schimbarea clasei sociale, ea transmitandu-se numai pe cale ereditara.

Popa Teodosie Maria Vanela

Clasa a7a CNIH

Izolarea Japoniei de restul lumii, a pornit tot de la Tokugawa Ieyasu. Astfel in 1612 a fost eliberat primul decret anti-crestinism, interzicandu-se astfel aceasta religie. Cu toate ca decretul a fost dat, shogunatul nu a actionat importiva acestei religii pana in 1637-1638 cand a avut loc o revolta in Shimabara condusa de un preot crestin. Cu toate ca revolta a avut un alt scop, aceasta a fost initiata si condusa spre un scop religios, iar ca raspuns la aceasta a fost stinsa intr-o lupta sangeroasa de armata shogunatului. Imediat in urmatorii ani, s-a dat un alt decret prin care toata populatia Japoniei era obligata sa se inregistreze la un templu local si se dovedeasca ca nu sunt credinciosi crestini calcand in picioare o icoana sau scuipand pe ea. Pe plan extern, familia Tokugawa a pus stapanire pe comert. Orice era cumparat din afara Japoniei, sau orice era vandut spre afara trecea prin mainile familiei shogunale. Comertul cu Koreea a fost dat spre gestiune familiei Tsushima; clanul Matsumae a fost numit responsabil al insulei Hokkaido (exploatand poputatie bastinasa - ainu ), iar, ulterior, clanul Satsuma a fost indreptatit cu gestionarea regatului Ryukyu . Mai mult, in 1635 a fost interzis populatiei sa paraseasca Japonia sau, daca chiar au reusit sa plece - sa se intoarca, iar in 1639 a fost interzisa acostarea portughezilor in porturile japoneze, dar si a altor natiuni, cu exceptia danezilor si chinezilor. Acest moment a marcat izolarea Japoniei. Trecerea de la militarism la birocratie civila Odata cu linistirea apelor in Japonia, fapt ce poate fi caracterizat anului 1651, a inceput o trecere lenta la o conducere birocratica, nu militara, asa cum a fost ea conceputa. Totusi, aceasta schimbare a fost lenta, reusind sa fie completa de abia dupa restaurarea Meiji. Astfel, pe timpul celui de-al 4-lea shogun din familia Tokugawa, politica era efectuata in principal de consilierii seniori, iar urmasul acestuia, Tsunayoshi a incercat sa-i elimine pe acestia de la conducere, bazandu-se in principal pe oficiali sa-i privati. In timpul celui de-al 6-lea shogun insa, un adept al confucianismului a fost principalul sfatuitor al shogunului, incepand o serie de reforme cunoscute sub numele de Shotoku no chi (1709-1716). Acest set de reforme a fost urmate de altele. Astfel intre 1716 si 1745, cel de-al 8-lea shogun a introdus o serie de reforme pentru intarirea sistemului birocratic si financiar, un efect puternic asupra populatiei avandu-l cresterea taxelor. Intre 1782 si 1787 au fost probleme in toata Japonia cu productia de orez, care a condus, alaturi de taxele ridicate, la foamete, perioada in istoria Japoniei cunoscuta sub numele de criza Tenmei. Ca un raspuns la aceasta perioada de criza, Matsudaira Sadanabu, seful consilierilor seniori a initiat intre 1787 si 1793 un nou set de reforme, totusi conservative, denumite reformele Kansei. Unul dintre decretele acestor seturi de legi a salvat oamenii din subordinea shogunului (de obicei samurai) de la faliment. Incepand cu secolul XIX, aparitia navelor rusesti si engleze in apele Japoniei a ridicat o noua amenintare externa asupra tarii. Acesta a fost semnalul care trebuia sa declanseze o schimbare majora, insa aceasta nu a fost realizata asa cum ar fi trebuit. Intre 1841 si 1843, Mizuno Tadakuni, seful consilierilor senior a initiat o noua reforma care trebuia sa realizeze aceasta schimbara. Denumita reforma Tempo, acest program avea ca scop imbunatatirea situatiei economice si politice a shogunatului, insa aceste reforme au esuat. In 1853, faimosul comandor american Matthew Perry a ajuns in Japonia, si a cerut deschiderea porturilor. Realizand nevoia de schimbare, consilierii seniori au solicitat tuturor lorzilor locali parerea despre aceasta cerere. Ca urmare, porturile japoneze au fost deschise si lorzi locali au fost incurajati sa-si construiasca sisteme de aparare costale.

Popa Teodosie Maria Vanela

Clasa a7a CNIH

Odata cu sfarsitul izolatiei si avansul in tehnologia militara, shogunatul si-a pierdut abilitatea de a asigura autoritatea nationala. Aceasta a condus inevitabil la restaurarea Meiji, reforme care au schimbat complect sistemul administrativ nipon. Tendinte economice si sociale Aceasta perioda a produs o serie de tendinte sociale care au ramas adanc infiripate in mentalitatea nipona. Samurai s-au concentat in jurul castelelor lorzilor locali, dand astfel nastere la orase si grabind dezvoltarea acestora, caci odata cu asezarea clasei samurailor (consumatori) a aparut si nevoia de comercianti si producatori de bunuri. Pe de alta parte sistemul introdus in 1630 prin care lorzi locali au fost nevoiti sa rezideze in Edo si sa calatoreasca aproape anual aici, a condus la dezvoltarea comertului si a drumurilor, formandu-se o serie de artere de transport principale cu centrul in capitala. Se estimeaza astfel ca la mijlocul secolului XVIII, Edo a fost cel mai mare oras din lume, atingand pentru prima oara cifra de 1 milion de locuitori, pe cand Osaka si Kyoto s-au mentinut la 300.000 de locuitori. Intreaga populatie din Japonia la inceputul perioadei Edo (1600) se ridica la suma de 12.270.000 locuitori, iar in numai 120 de ani - in 1721 - aceasta s-a dublat, ajungand la suma de 31.280.000 locuitori, iar in 1832 la 32.420.000 locuitori. Cu toate ca negustorii erau considerati clasa cea mai de jos, aceastia au suferit o crestere in importanta, odata cu aparitia nevoilor samurailor asezati la casele lor de servicii si produse. In aceasta perioada s-au nascut cateva case traditionale de comert care supravietuiesc si astazi: Mitsui, Sumitomo sau Konoike. Negustorii au devenit astfel mai bogati, iar veniturile acestora se masurau in bani, nu in orez, cum se masurau veniturilor lorzilor locali sau a familiei shogunale. Acesta a fost un punct cheie in restaurarea Meiji, caci lorzii locali si familia shogunala nu au mai avut puterea financiara sa se impotriveasca schimbarii, pe fondul scaderii pretului orezului.

- reforme - relatii internationale - cultura Perioada Meiji este considerata inceputul epocii moderne a Japoniei. Denumirea provine de la numele Imparatului Meiji. Acesta a fost propulsat la conducerea Japoniei, in urma evenimentelor ce poarta denumirea de Restaurarea Meiji, explicate in articolul aferent perioadei anterioare (perioada Edo). Regimul Meiji a inceput ca o alianta intre provinciile Satsuma si Choshu, sustinute de Tosa si Hizen. Scopul acestei aliante a fost restituirea puterii in mainile imparatului, considerat conducatorul de drept al Japoniei si eliberarea Japoniei de influentele barbare (straine). Intre ianuarie 1968 si iunie 1869 a avut loc razboiul civil Boshin intre fortele imperiale (Meiji) si ramasitele vechiului shogunat Tokugawa. Orasul Edo a fost redenumit Tokyo in 1868, si a fost declarat noua capitala. Perioada imediat urmatoare acestor evenimente, pana in zilele noastre este considerata epoca moderna, fiind impartita in 4 periode, dupa numele purtat de imparati: Meiji (1868-1912); Taisho (1912-1926); Showa (1926-1989) si Heisei (1989-...).

Perioada Taisho (1912-1926)


- schimbarea conducerii nationale - primul razboi mondial - cultura Perioada Taisho se asociaza cu imparatul cu acest nume: Taisho Yoshihito. Cu toate ca reprezinta o scurta perioada de timp, mai exact 15 ani, Japonia trece, sub conducerea imparatului Taisho prin primul razboi

Popa Teodosie Maria Vanela


mondial. Totodata primele seminte ale democratiei isi dezvolta radacinile acum.

Clasa a7a CNIH

Schimbarea conducerii nationale Imediat dupa urcarea pe tron a imparatului Taisho, in 1912-1913, Japonia trece printr-o perioada de criza politica. Cabinetul aflat la conducerea Japonia pana in aceea perioada este rasturnat de prima miscare de protectie a guvernului constitutional. Vechiul cabinet (genro) era o organizare extra-constitutionala, concretizantu-se printr-un grup cu rolul de statuitori, format in majoritate din reprezentanti ai provinciilor Satsuma si Choshu. Cu toate ca aceasta miscare a reusit sa inlature partial acest grup, in urmatorii 5 ani (1913-1917), Genro continua sa nominalizele conducatorii ce nu apartineau nici unui partid. Toate cabinetele fondate au gasit necesar sa se bazeze pe suportul partidelor politice, dezvoltandu-se astfel incet un sistem embrionic format din 2 partide: Seiyukai si Kenseikai. Intre 1918 si 1932 cu o scurta intrerupere intre 1922 si 1924, selectia guvernului a fost facuta prin intermediul partidelor. Hara Takashi, presedintele partidului Seiyukai, a fost recomandat de Genro ca prim ministru. Acesta a fost primul prim-ministru sprijinit de un partid, si in acelasi rand provenind dintr-o clasa ordinara a cetatenilor. Primul razboi mondial (1914- 1918) In aceasta perioada sistemul militar japonez nu avea nici o legatura cu administratia, deci nu era sub control constitutional: armata se subordona direct imparatului. Premergator perioadei Taisho (asa cum reiese din articolul referitor la perioada precedenta - Meiji ), Japonia anexase Koreea, dandu-si pe fata interesele in ceea ce priveste China. Asa cum probabil cunoasteti, cele doua tabere din primul razboi mondial erau formate din Italia, Germania si Austria pe de o parte si Anglia, Franta, Rusia, S.U.A., Japonia precum si Manciuria. Japonia a intrat in acest razboi din doua motive: pentru a-si extinde controlul in Asia sub tutela aliantei japonezo-engleze, precum si prin faptul ca, declarand razboi Germaniei (unite in aceea perioada) aceasta incerca sa dobandeasca drepturile acestei tari in zona oceanului Pacific, dar si pentru diminuarea acelorlasi drepturi apartinand Chinei. Astfel in 1915, Japonia prezinta Chinei o cerere cuprinzand 21 de puncte, iar ca raspuns la aceasta apar primele miscari anti-japoneze in China. In 1917, pe fundalul Revolutiei Ruse, este semnata intelegerea Lansing-Ishii, prin care Statele Unite ale Americi isi pastreaza politica usilor deschise impusa Chinei, iar Japoniei i se recunosc interesele speciale in China. Acest pact a fost anulat dupa 6 ani, in 1923. In 1918, aliatii cer Japoniei sa participe la interventia din Siberia cu forte armate, iar la un an dupa aceasta, in 1919 se semneaza Tratatul de la Versailles. In acelasi an, in Koreea si China au loc manifestatii impotriva dominatiei Japoniei, unul dintre revendicari judecand acordarea drepturilor avute de Germania in China, Japoniei. Pentru sprijinul acordat in primul razboi mondial, Japoniei i se acorda un loc in Liga Natiunilor in 1920, iar in 1921 are loc Conferinta de la Washington (la initiativa americanilor) pentru a gasi aranjamente cu privire la securitatea din estul Asiei. Astfel se stabileste un raport al tonajului navelor in aceasta zona la 10:10:6 intre Anglia, America si respectiv Japonia. Efectele sociale si economice ale primului razboi mondial in Japonia Retragerea afacerilor europene de pe piata asiatica imediat dupa inceperea razboiului, a atras dupa sine o crestere brusca a sectorului industrial. Aceasta crestere pe perioada razboiului a adus dupa sine o prosperitate rapida si usoara, intre 1912 si 1919, veniturile nationale s-au triplat, forta de munca in fabrici

Popa Teodosie Maria Vanela


s-a dublat iar proportia de barbati in industria grea a crescut semnificativ.

Clasa a7a CNIH

Totodata, a crescut si numarul de greve si miscari muncitoresti, de la numai 50 in 1914 la 417 in 1918. Revolta orezului din 1918 a aparut datorita pretului exorbitant al orezului si a reusit sa rastoarne definit cabinetul genro, instaurand la putere pe prim-ministrul Hara Kei (Takashi). Caderea pietii din Europa si America imediat dupa razboi (1920) a atras dupa sine recesiunea in Japonia. Cutremurul din 1923 a cauzat distrugerea aproape complecta a orasului Tokyo si Yokohama. In urmatorii ani (1924-1925) a urmat o usoara crestere economica pe fundalul reconstructiilor, insa in 1927 a inceput o noua criza financiara. In 1925 au aparut primele urme ale democratiei, Parlamentul votand o lege prin care se da drept la vot oricaror barbati in varsta de peste 25 de ani. Astfel s-a pus capat vechii legi prin care numai ce ce plateau taxe aveau dreptul de vot, iar votul era quantificat in functie de cantitatea acestora. Acelasi Parlament a eliberat legea pentru prezervarea pacii in acelasi an. Pe plan militar, incepand cu 1925 Fortele Speciale de Politie au inceput sa castige teren in Japonia, ajungand in 1930 sa fie principalul instrument in controlul problemelor politice. In 1922 a aparut primul partid comunist din Japonia, iar in 1925 a fost infiintata Fundatia Societatii Nationale (Kakuhonsha - organizatie nationalista). Cultura Fiind o perioada relativ scurta (numai 12 ani), schimbari majore pe acest plan nu exista. Totusi tehnologia a adus dupa sine o serie de noi mijloace mass-media cum ar fi ziarele de circulatie larga, reviste saptamanale, precum si radioul (in 1925).

Perioada Showa

(1926-1898)

- Pace si cooperare internationala - Militarism (razboiul Sino-Japonez) - Al doilea razboi


mondial (Pacific) - Sub ocupatia Americana - Independenta si dezvoltare economica Perioada Showa poate fi fragmentata la randul ei in doua bucati. Prima, incepand cu 1926 si incheind cu 1945 este perioada de tranzitie la la democratia parlamentara si cooperare internationala la militarism si razboi. Cea de-a doua, dupa 1945 si terminand cu 1989 este o perioada de tranzitie de la infrangere militara si ocupatia americana la revigorare completa si prosperitate. Parlamentarism si cooperare internationala La inceputul perioadei Showa, Japonia parea ca se apropie de convergenta cu democratiile vestice, un exemplu concludent fiind pactul Kellog-Brian, un tratat anti-razboi. Insa, pe fundalul unei dezvoltari pozitive aparente, initiate in perioada Taisho , se ascundeau altfel de probleme. Cresterea economica avea loc numai in cadrul clasei sociale a negustorilor, si colateral a muncitorilor, deci in zonele urbane, zonele rurale si micile intreprinderi fiind lasate in urma. Astfel, evenimente de genul: criza financiara din 1927, Depresia Showa din 1929, concomitent cu caderea bursei de valori din New York, dar si problemele agriculturale din Tohoku si Hokkaido din 1931. Politica guvernului in aceste momente grele a fost total gresita, sustinand ministerele militare si birocratice, reducand bugetul domenilor cheie pentru redresarea economica. Acest fapt a atras dupa sine pierderea increderii populatiei in parlament si in guvernarea bazata pe partide. Militarism: razboiul Sino-Japonez Incetul cu incetul, incepand din 1920, Japonia s-a indepartat de parlamentarism si internationalizare inspre

Popa Teodosie Maria Vanela


militarism si individualism politic in Asia.

Clasa a7a CNIH

In 1930 la Conferinta Navala de la Londra apar primele semne ale indreptarii Japoniei spre militarism. Un an mai tarziu, in septembrie 1931 are loc Incidentul din Machuria, in urma caruia, in 1932 este creeat statul Manchukuo sub supravegherea Japoniei, ca un stat marioneta sub controlul acestora. Tot in 1932 este asasinat primul ministru japonez Inukai Tsuyoshi de cativa tineri ofiteri in marina, terminand in acest mod sitemul de guvernare prin intermediul partidelor, initiat in 1924. In 1933, Japonia se retrage din Liga Natiunilor, cu pretextul de exprimare a nemultumirii cu privire la criticile aduse de comisia Lytton asupra agresiunilor japoneze in Manchiuria. In 1936, pe 26 februarie are loc o lovitura de stat in Japonia. Trupe apartinand marinei, sub conducerea unor tineri ofiteri, in numar de 1400 incearca sa fure puterea din mainile politicienilor, insa, de aceasta data nu reusesc. Imediat dupa acest incident, puterea aluneca usor din mainile politicienilor. Paralel cu aceasta, China se pregateste sa ia masuri impotriva agresiunilor japoneze in Asia. In 1937, un conflict in suburbiile Beijingului se transforma intr-un razboi in adevaratul sens al cuvantului intre China si Japonia. Totodata, in 1939 incepe cel de-al doilea razboi mondial, cu invazia Poloniei si Cehiei de catre Germania. Al doilea razboi mondial - Pacific Imediat dupa invazia Cehiei si Poloniei, in 1940, Franta capituleaza si pe frontul asiatic, Japonia invadeaza partea de nord a coloniei franceze Indochina (Vietnam). Tot in 1940 se semneaza alianta intre Germania, Italia si Japonia. In 1941, pe fundalul continuarii invaziei in Indochina si cuceriri partii de sud, se semneaza pactul de neutralitate intre Rusia si Japonia. Pe celalalt front, America, Anglia si Olanda initializeaza o blocada economica asupra Japoniei, iar in decembrie 1941 sunt deschise ostilitatiile in Pacific, odata cu atacul Japoniei asupra bazelor americane din Pearl Harbour (Hawaii) si peninsula Malay. Seria succeselor militare japoneze continua cu ocuparea Singapore (colonie engleza), Filipine (colonie americana), Indonezia (colonie daneza) si Burma (colonie engleza). In ciuda acestor cuceriri, in timpul campaniei din Guadalcanal, a devenit clar ca Japonia nu detinea forta necesara pentru controlul noilor teritorii cucerite, si totodata nici resursele materiale si logistice pentru sustinerea efortului militar continuu. Astfel, in 1944, roata incepe sa se invarta in sens invers. Japonia pierde Saipai, si incepe sa fie masiv bombardata de americani, situatia devenind disperata la inceputul anului 1945. In iunie 1945, Japonia pierde insulele Okinawa, iar in iulie Japonia este invitata sa capituleze neconditionat. In urma ezitarii raspunsului, Rusia declara razboi Japoniei, iar americani arunca bombele atomice in Hiroshima si Nagasaki. Pe 15 august 1945 Japonia capituleaza si cel de-al doilea razboi mondial i-a sfarsit. Japonia sub ocupatia americana (august 1945 - aprilie 1952) In aceasta perioada, guvernul japonez se subordoneaza direct autoritatii SCAP (Supreme Commander for the Allied Powers). Inca din primele zile de ocupatie, guvernul a fost fortat sa impuna o serie de reforme. Acestea cuprind: un tribunal international militar pentru estul indepartat a fost infiintat in Tokyo; s-a revizuit constitutia Japoniei ( imparatul a devenit simbol al statului, guvernarea isi are puterea in locuitori, sunt garantate drepturile la viata, egalitate, libertate academica si se tinteste pentru un inalt standard de viata, precum si specificarea faptului ca se renunta la razboi ca un intrument al politicii nationale), reforme educationale (vezi sistemul de invatamant ), cu privire la pamant, precum si schimbari complexe la nivel juridic pentru a acorda drepturi egale fiecarui sex si a submina autoritatatea sistemului patriarhal al familiei.

Popa Teodosie Maria Vanela

Clasa a7a CNIH

Aceste reforme au zguduit politicienii si adeptii conservatorismului, dar progresistii au fost dezamagiti ca nu au fost luate decizii mai drastice. Ocupatia a luat sfarsit oficial in aprilie 1952, odata cu implementarea tratatului de pace din San Francisco, semnat de Japonia impreuna cu alte 48 de state non-comuniste, in septembrie 1951. In acelasi timp, Japonia a semnat un tratat de securitate cu SUA. Imediat dupa acest pas, s-a inceput restabilirea relatiilor diplomatice cu restul lumii, semnandu-se tratate de pace cu: India (1952), Burma (1954), Uniunea Sovietica (1956, an in care Japonia adera la Natiunile Unite), Korea (1965) si China (in doi pasi, 1972 si 1978). In 1953, insulele Amami sunt returnate Japoniei, in 1963 insulele Ogasawara (Bonin), iar in 1972 Okinawa . Independenta si dezvoltare economica O serie de factori interni si externi au reusit sa refaca imaginea Japoniei precum si sa ridice rata de crestere economica anuala de la 8.6% in 1951-1955, imediat dupa redobandirea independentei, la peste 9.1% in 1955-1960. Printre acesti factori se pot enumera: ajutorul acordat de SUA, o rata stabila de schimb valutar yen/dolar de 360Y/1$ si suportul acordat Americii si Natiunilor Unite in Razboiul din Koreea. Totusi, a fost relativ dificila mentinerea relatiilor calme intre SUA si Japonia, in special in jurul anilor 1960, cand a fost revizuit tratatul de securitate in cele doua state. Pentru a indrepta privirea tarii spre alte lucruri, urmatorii prim-ministrii dupa Kishi (ce a demisionat in 1960) si-au concentrat puterea spre cresterea economica, cu scopul venituri duble. Alte evenimente ce marcheaza Japonia post-razboi si merita mentionate sunt: introducerea primului tren de mare viteza (Shinkansen) intre Tokyo si Osaka si al 18-lea eveniment al Jocurilor Olimpice de vara in Tokyo in 1964. Odata cu anii 70 apar primele semne de poluare. In 1973 este sfarsitul perioadei de crestere economica spectaculoasa, marcat de Criza Petrolului (al 4-lea razboi intre Arabia si Israel). In 1987-1991 apare efectul de bubble economy (crestere economica brusca, aparente, urmata de recesiune dramatica), si evident dupa 1991, recesiunea economica. In 1989 este imparatul Showa moare, fiind inlocuit de Heisei, incepand o noua perioada. As vrea sa opresc aici detalierea istoriei Japoniei, pentru ca faptele ce au urmat sunt mai degraba de domeniul actualului, decat cel al trecutului...

Popa Teodosie Maria Vanela

Clasa a7a CNIH