Sunteți pe pagina 1din 2

CRETU NICOLETA ANDREEA Universitatea Ecologica Facultatea de Psihologie Anul III

PARTICULARITATILE TEHNICILOR PROIECTIVE DIN CARE DECURGE CAPACITATEA ACESTORA DE A STABILI UN DIAGNOSTIC CLINIC

Proiectia este mecanismul prin care inconstientul isi exprima pulsiunile intr-un mod deghizat, prin vise, fantasme, reactii de aparare a Eului. Altfel spus, proiectia reprezinta un mecanism de aparare a Eului, o modalitate prin care individul impartaseste lumii exterioare gandurile, dorintele sau sentimentele pe care nu si le poate atribui, nu le poate recunoaste ca fiind ale sale. Potrivit spuselor lui C.G.Jung nu subiectul este cel care face proiectiile, ele venind in inconstientul acestuia, ci este confruntat cu acestea, asa cum sunt ele produse de zona abisala a structurii sale psihice. Tot Jung considera ca prin intermediul proiectiei putem surprinde complexele, acestea fiind ansambluri coerente de caracteristici psihice-trasaturi de personalitate, sentimente, reprezentari partial sau total inconstiente, care orienteaza conduita individului. Neopsihanalistii considera proiectia tot o modalitate de aparare a Eului, subiectul incercand sa plaseze propriile defecte altor persoane, astfel fiind nevoit sa se apere de factori din mediul extern, pericolul dezvoltarii angoasei nemaiavand o cauza interna. Tot ei au descoperit proiectiile propriu-zise cu ajutorul carora ne putem da seama de intreaga conflictualitate refulata in inconstient, acestea reprezentand zona predilecta de investigare prin intermediul tehnicilor proiective. Conform teoriei psihanalizei intre cele trei structuri componente ale psihicului uman se stabilesc legaturi functionale complexe, bazate pe o continua interactiune. Plecand de la premisa ca inconstientul este dirijat de principiul placerii iar constientul de cel al realitatii si ca pulsiunile sunt traite ca tensiuni specifice ce circula pe verticala celor trei instante (inconstientpreconstient-constient) in ambele sensuri putem afirma ca razboiul dintre inconstient si constient genereaza in permanenta conflicte psihice. Astfel, potrivit orientarilor psihanalitice ulterioare, in linia unei directii initiate si dezvoltate de Anna Freud, Eul isi dezvolta un ansamblu de mecanisme de aparare. Pe baza teoriei psihanalitice putem concluziona ca, prin intermediul proiectiei ce scoate la iveala conflictualitatea latenta putem face o analiza mai profunda a personalitatii. J.E.Bell considera ca personalitatea este un proces dinamic, explorabil, adaptativ cu o structura ce cuprinde o zona ampla ce apartine inconstientului, zona ce poate fi explorata cu ajutorul tehnicilor proiective. Pornind de la spusele lui Bell si de la psihodiagnoza proiectiva, ce analizeaza global personalitatea, ne putem lega si de clinica psihiatrica. Astfel putem afirma ca psihodiagnosticul proiectiv are ca scop sondarea incostientului ca instanta depozitara a
1

proceselor primare, a pulsiunilor ce preseaza permanent asupra constiintei spre a obtine satisfacere. Desi persoanele sanatoase se pot analiza prin tehnici proiective, psihodiagnosticul are relevanta maxima in clinica psihiatrica. Analizabile sunt manifestarile externe, concret-obiective ale personalitatii, nu structura ei. Deci psihodiagnoza se bazeaza pe realizarea unui model ce reproduce personalitatea in exterior, model ce poate lua nastere numai prin proiectarea continuturilor intrapsihice. Datorita solicitarii subiectului de a da sens unui ansamblu de stimuli cat mai nestructurati, tehnicile proiective sunt considerate metode indirecte sau procedee deghizate de testare. Analizarea raspunsurilor date de subiect urmareste sa surprinda trairile si conflictele emotionale, atitudinile si motivele profunde, trasaturile caracteriale si tipologia individului. Tehnicile proiective cauta sa identifice, acolo unde este cazul, un ansamblu de tulburari care sa conduca la formularea unui diagnostic medical. Metodele proiective sunt diferentiate de celelalte modalitati de explorare a personalitati prin faptul ca subiectul nu este constient de semnificatia psihologica a raspunsului sau si ca unu anumit raspuns nu are o semnificatie univoca. Legandu-ne de frecventa tendintelor simulative si disimulative specifice persoanelor cu tulburari psihice putem afirma ca tehnicile proiective constituie modalitatea ideala de evaluare in clinica psihiatrica. Totodata acestea depasesc limitele testelor psihometrice de personalitate (numar limitat al variantelor de raspuns, distorsionarea constienta sau inconstienta de catre subiect a raspunsurilor, in functie de caz), realizeaza o evaluare subtila a personalitatii, permite inregistrarea deviatiilor care apar comparativ cu raspunsurile caracteristice pentru normalitate si ofera rezultate ce se pot conserva in timp, daruind astfel posibilitatea de a compara probele la un anumit interval de timp pentru a observa modificarile personalitatii. Desi au o relevanta semnificativa in obtinerea psihodiagnosticului proiectiv si in ciuda multiplelor avantaje, tehnicile proiective prezinta si o serie de limite ce fac imposibila o evaluare impecabila a subiectului. De aceea multi specialisti nu adera la aceasta teorie ale carei interpretari, dupa parerea lor, nu pot fi expuse intr-un limbaj nepsihanalitic. Insa bariera cea mai importanta, dupa parerea mea, o reprezinta marea libertate de exprimare, bariera ce poate fi de neclintit in cazul persoanelor cu nivel intelectual inferior, cu o capacitate de exprimare si cu o competenta grafica scazute, sau in cazul persoanelor cu o stare speciala indusa de boala. Urmare a celor prezentate mai sus putem concluziona ca, in ciuda limitelor sale restranse, exploatarea metodei de aparare a Eului prin tehnicile proiective este semnificativ relevanta in special pentru diagnosticul clinic. Aceasta este una dintre putinele metode ce reusesc sa scoata la iveala afecte, dorinte si ganduri pe care individul refuza sa le accepte ca fiind ale sale.