Sunteți pe pagina 1din 7

Ș COALA NA ȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

DEPARTAMENTUL DE RELA ȚII INTERNA ȚIONALE ȘI INTEGRARE EUROPEANĂ

ECHILIBRUL DE PUTERE ÎN SISTEMUL INTERNA Ț IONAL

Coordonator ș tiin țific: Prof. Univ. Dr. Vasile Secăreș

CIOCOIU IOANA- CRISTINA

BUCUREȘ TI

Master: A.S.C., 2 ani, anul I

2011

Puterea se află în epicentrul sistemului internaț ional, este conceptul cheie al relaț iilor internaționale, pentru că aceasta determină acț iunile actorilor de pe plan mondial. Competi ț ia pentru putere a devenit generatorul marilor evenimente istorice. Există două tipuri de organizare a relațiilor dintre state: hegemonia, respectiv echilibrul de putere. 1 Ce înțelegem prin echilibrul de putere? Conform The American Heritage Dictionary, “balance of power” înseamnă distribuția puterii între țări, astfel încât nicio națiune nu poate amenința în mod serios interesele fundamentale ale altui stat. 2 A ș adar, echilibrul de putere presupune existența mai multor centre de putere autonome, care se echilibrează pe arena internațională ca dominație ș i influen ță ș i care asigură func ționarea sistemului interstatal. În decursul timpului au existat mai multe tentative în acest sens, între care: echilibrul Spania- Portugalia, în urma tratattului de la Tordisillas (1494); Concertul European, cu prilejul Congresului de la Viena (septembrie 1814- iunie 1815); echilibrul dintre SUA ș i URSS în perioada ce a urmat celui de-Al Doilea Război Mondial până la implozia URSS (1991), echilibru care a atins la un moment dat nivelul terorii (“echilibrul terorii”), din cauza armamentului nuclear cu care cele două state erau dotate. 3 Sistemul eurocentric de la mijlocul secolului al XVII-lea până la Primul Război Mondial este privit îndeobș te ca epoca de aur a balanței de putere. După Al Doilea Război Mondial, balanț a puterii a fost înlocuită cu balanț a terorii nucleare. Enormul potențial de ameninț are reprezentat de arsenalele nucleare a fost principalul suport al păcii. Unii autori apreciază că “ în condițiile în care puterea ș i for ț a continuă să joace un rol central în politica mondială, echilibrul de putere este preferabil hegemoniei. El permite, în orice caz, o libertate mai mare de miș care, de afirmare a ț ărilor mici. Dar, în acelaș i timp, trebuie să ne ferim de o viziune idilică a echilibrului de putere. Dificultatea principală este absența unui criteriu obiectiv pentru determinarea lui, absenț a unei autorităț i independente care, pe baza unor criterii obiective, să poată decide dacă există sau nu un echilibru.” (Bogdan, Corneliu, “Sfere de influență”, p.20) 4

1 Bogdan, Corneliu, Preda, Eugen, „Sfere de influen ț ă”, ed. Știin ț ifică ș i Encilcopedică, Bucureș ti, 1986, p.19

2 The American Heritage Dictionary of the English language, 4th edition, Houghton Mifllin Company, 2009

3 Negu ț , Silviu, „Introducere în geopolitică”, ed. Economică, Bucureș ti, 2006, p.15

4 Bogdan, Corneliu, Preda, Eugen, „Sfere de influen ț ă”, ed. Știin ț ifică ș i Encilcopedică, Bucureș ti, 1986, p.20

A ș adar, se pune problema autorității care asigură repartizarea echilibrată a puterii în cadrul sistemului compus din entită ți autonome. De regulă, această autoritate a fost fie o mare putere, fie un grup de mari puteri, care la vremea respectivă, asigurau conducerea sistemului fie prin deciziile pe care le impuneau altora, fie prin propria acțiune. 5 Premisa fundamentală a acestei teorii este aceea că slăbiciunea invită atacul celui mai puternic, iar agresiunea potenț ială nu poate fi descurajată decât printr-o forț ă opusă. 6 Din moment ce țelul este stabilitatea ș i menț inerea tuturor elementelor sistemului, echilibrul trebuie să țintească spre prevenirea obț inerii de către oricare din actori a supremaț iei asupra celorlați”.( Morghentau, Hans, “Politica între națiuni”, ed. Polirom, Bucure ști, 2007, 189) 7 . Raționamentul mecanismului echilibrului de putere este că un sistem internaț ional bazat pe suspiciune ș i competi ție, în care fiecare stat îș i urmăreș te independent propriul interes, asigură prin re-aliniere cea mai uniformă distribuire de putere. Alinierea este mutarea din partea unui neutru spre o coaliț ie sau alta. Pe parcursul istoriei, s-au conturat patru modalităț i de menț inere a echilibrului în cadrul sistemului. 8 Metoda divide et impera reprezintă acea metodă prin intermediul căreia se crea un conflict, manevrându-se astfel încât ambele părț i să caute sprjin de la cel care l-a provocat. În istorie, Imperiul Roman s-a folosit de această politică pentru a se extinde teritorial, Imperiul Habsburgic a încercat acelaș i lucru în timpul ocupaț iei în Transilvania, iar cazurile cele mai recente sunt înregistrate în situaț ia dezmembrării imperiilor britanic ș i sovietic, precum ș i în Iugoslavia. Metoda compensațiilor este acea metodă în virtutea căreia se atribuiau teritorii (implicit populație, resurse), fie bani. În ceea ce priveș te teritoriile, practica înregistrează fie posesiunea nemijlocită, fie cea mediată, prin intermediul includerii în sfera proprie de influen ță (cu timpul, accentul a căzut tot mai mult pe a doua categorie, multe înț elegeri având loc în secret- Protocolul secret al Pactului Ribbentrop- Molotov, precum ș i Acordul procentajelor încheiat între Churchill ș i Stalin). O a treia metodă este cea a echilibrului prin intermediul armamentelor, cu corolarul ei, cursa înarmărilor. Nesupravegheată, cursa înarmărilor poate duce la catastrofe, exemplul

5 Paș cu, Ioan Mircea, “Teoria Relatiilor Interna ț ionale- note de curs”, SNSPA, Bucureș ti, p.17

6 Dudău, Radu, „Teoria Rela ț iilor Interna ț ionale”,ed. Universităț ii Bucureș ti, Bucureș ti, 2008, p. 16

7 Morghentau, Hans, “Politica între naț iuni”, ed. Polirom, Bucure ș ti, 2007, p.189

8 Paș cu, Ioan Mircea, “Teoria Relatiilor Interna ț ionale- note de curs”, SNSPA, Bucureș ti, p.18

cel mai elocvent fiind izbucnirea Primului Război Mondial. Se impune cooperarea for țată a competitorilor, prin acorduri ș i negocieri de control al înarmărilor ș i dezarmări. În timpul războiului rece, folosirea armelor nucleare a fost împiedicată de existenț a principiului distrugerii mutual asigurate (MAD) ș i că rezultatul final ar fi fost o situaț ie de tip “loose- loose”.

Ultima metodă este cea a alian țelor. Alianțele sunt văzute ca fiind împotriva cuiva, nu pentru cineva sau ceva. 9 Există trei ș coli de gândire realistă cu privire la alianț e. Prima dintre ele accentuează avantajele pe care le aduc alianț ele. Principalul beneficiu este, bineînț eles, securitatea, probabilitatea redusă de a fi atacat, o mai mare putere de atac (apărare), ș i prevenirea alierii aliaților cu adversarul. Din acest punct de vedere alianț ele pot fi privite ca schimbări de angajament în politica externă, în extinderea relaț iilor cu naț iunile care pot oferi creș teri imediate de securitate, sau întreruperea realț iilor cu statele care sunt consumatoare de securitate. 10 Cea de-a doua teorie accentuează dezavantajele încheierii unei alianț e: limitarea libertății de acțiune politică. Cel mai mare risc este acela de a lega un stat printr-un angajament care poate deveni mai târziu nefavorabil. 11 Cea de-a treia ș coală de gândire realistă subliniază pericolele constituirii unei alianț e. Procesul de formare al alian țelor de balansare a puterii duce, în mod natural, la contra- alianțe. Pentru menținerea unei distribuții egale de putere, realiș tii recomandă respectarea anumitor reguli de constituire a alianțelor. Astfel, o putere care nu este imediat ameninț ată de creș terea influenței unei alte puteri trebuie să joace rolul de factor de echilibru (balancer), limitând puterea statului în ascensiune. 12 De exemplu, Marea Britanie a jucat adesea acest rol prin alăturarea constant la coaliț ia mai slabă. Astfel se explică alianț a Angliei cu Prusia împotriva Fran ței napoleoniene sau alian ța Marii Britanii cu Fran ța împotriva Germaniei. De aici, ș i celebra frază: “Anglia nu are duș mani sau prieteni permanenț i, ci doar interese permanente! 13

9 Dudău, Radu, „Teoria Rela ț iilor Interna ț ionale”,ed. Universităț ii Bucureș ti, Bucureș ti, 2008, p.14

10 Scarborough, Grace, „Threat and alignment”, în International Interaction, vol.1, nr.14, Cambridge University Press, 1988, p.10

11 Kennan, George, „The fateful alliance: France, Russia and the coming of the First World War”, Cambridge University Press, 1984, p. 238

12 Dudău, Radu, „Teoria Rela ț iilor Interna ț ionale”,ed. Universităț ii Bucureș ti, Bucureș ti, 2008, p.17

13 Paș cu, Ioan Mircea, “Teoria Relatiilor Interna ț ionale- note de curs”, SNSPA, Bucureș ti, p.19

Unul dintre cei mai importan ți teoreticieni ai echilibrului de putere a fost Morton Kaplan, reprezentant al ș colii behavioriste. În lucrarea “Variants on six models of the international system”, el identifică ș ase tipuri de sisteme în domeniul internaț ional: echilibrul puterii, bipolar vag, bipolar strâns, veto-ul unitar, universal ș i anarhic. Fiecare din aceste sisteme au la bază cinci seturi de variabile: reguli esenț iale, reguli de transformare, variabile de clasificare a actorilor, variabile de capabilitate, variabile informaț ionale. 14 Kaplan oferă spre exemplificare ș i regulile esenț iale de funcț ionare a sistemului clasic de echilibru al puterii: actorii îș i sporesc capacităț ile, dar mai degrabă negociază decât luptă (SUA ș i URSS în perioada postbelică); mai degrabă luptă, decât să piardă ocazia de a-ș i spori capacită țile (decizia Germaniei de a intra în Primul Război Mondial); mai degrabă opresc lupta decât să piardă un actor esenț ial (încheiereaa Războiului din Golf); refuză preponderenț a unui actor sau a unei alianț e de actori ( cazul Marii Britanii la începutul celui de- Al Doilea Război Mondial când pentru aproape un an a ținut singură piept Germaniei); caută să-i constrângă pe cei care caută să subscribe la principia supranaționale (opoziția actuală a Marii Britanii față de planurile de transformare a Uniunii Europene într-o entitate suprastatală); permit învinsului reintrarea în sistem (cazul Franț ei napoleoniene, idee ce decurge din o altă premisă a echilibrului puterii, respective toate entitățile sunt necesare sistemului). Pentru Waltz, echilibrul puterii reprezintă un principiu esențial, deoarece în baza acestuia se construieș te ș i se afirmă securitatea internațională. Echilibrul sau balanța puterii este de fapt o stare de lucruri în care nicio putere nu se află într-o poziț ie de preponderenț ă, putând impune celorlalți legea sa. 15 Morghentau pleacă de la ideea că balanț a puterii reprezintă o lege universală a domeniului relațiilor internaționale, ș i dă acestui concept următoarea definiție: “Aspirația spre putere a unora dintre națiuni, fiecare încercând fie să menț ină, fie să răstoarne starea de fapt, conduce la necesitatea unei constelaț ii numită balanț ă a puterii ș i a unor politici care să îș i propună să o păstreze… balanț a internaț ională a puterii este doar o manifestare particulară a unui principiu social general, căruia toate societățile alcătuite din mai multe unită ți autonome îi datorează autonomia păr ților lor componente.” 16

14 Kaplan, Morton , „Variants on six models of the international system”, în James Rosenau (ed.), International Politics and Foreign Policy: A Reader in Research and Theory (New York: Free Press, 1969), p.p. 291-303

15 Waltz, Kenneth, „The origins of war in neorealist theory”, în Journal of Interdisciplinary History, vol. 18, nr. 4, 1979, p.56

16 Guzzini, Ș tefano, „Realism ș i rela ț ii interna ț ionale”, ed. Institutul European, Iaș i, 2000, p. 99

Criticii lui Morghentau, în special Inis Claude, arată că folosirea conceptului de balanță a puterii în sensul de echilibru este greș ită, fiind dată ca exemplu politica Angliei din secolul al XIX-lea, care avea semnificaț ia de balanț ă doar pe continent. La rândul său, Gilpin sus ț ine că un sistem internaț ional este stabil (adică în echilibru), atăta timp cât niicun stat nu consideră că schimbarea sistemului este profitabilă. 17 Transformările permanente ș i dinamica sistemului internaț ional au determinat o diluare a conceptului de balanță a puterii, diminuare de utilitate determinată de consacrarea consensului ș i cooperării, cât ș i o revigorare, ț inând seama de competiț ia multipolară derivată din apariția unor noi centre de putere. 18 În tanziț ia de la unipoalrism la multipolarism, unii autori au constatat lipsa unei balansări echivoce la puterea Statelor Unite ( hard balancing), în timp ce alții vorbesc de o fenomenul de soft balancing, prin care statele încearcă să submineze ș i să restrângă puterea SUA prin alte modalită ți decât cele clasice. 19 În ciuda disputelor pe marginea mai ales a semnifica ț iei, balanț a puterii sau echilibrul de putere constituie o lege importantă a relațiilor internaț ionale, a cărei acțiune explică comportamentul actorilor de pe scena politică internaț ională.

LUCRĂRI GENERALE

BIBLIOGRAFIE

1.Bogdan, Corneliu, Preda, Eugen, „Sfere de influen ță”, ed. Ș tiințifică ș i Encilcopedică, Bucureș ti, 1986

2.Dudău, Radu, „Teoria Relațiilor Internaționale”,ed. Universității Bucureș ti, Bucureș ti, 2008

17 Gilpin, Robert, “Economia mondială în secolul XXI. Provocarea capitalismului global”, ed. Polirom, Bucureș ti, 2007, p.112

18 Paș cu, Ioan Mircea, “Teoria Relatiilor Interna ț ionale- note de curs”, SNSPA, Bucureș ti, p.19

19 Lieber, Keir, Alexander, Gerard, “Waiting for balancing: why the world is not pushing back” în International Security, vol.30, nr.1 (vara 2005), p.109

3.Guzzini,Ș tefano, „Realism ș i relații internaționale”, ed. Institutul European, Iaș i, 2000

4.Morghentau, Hans, “Politica între na țiuni”, ed. Polirom, Bucure ști, 2007

5.Neguț, Silviu, „Introducere în geopolitică”, ed. Economică, Bucureș ti, 2006

6.Paș cu, Ioan Mircea, “Teoria Relatiilor Internaționale- note de curs”, SNSPA, Bucureș ti

7. American Heritage Dictionary of the English language, 4th edition, Houghton Mifllin Company, 2009

LUCRĂRI DE SPECIALITATE

8.Gilpin, Robert, “Economia mondială în secolul XXI. Provocarea capitalismului global”, ed. Polirom, Bucureș ti, 2007

Kennan, 9

War”, Cambridge University Press, 1984

George, „The fateful alliance: France, Russia and the coming of the First World

ARTICOLE DE SPECIALITATE

10.Kaplan, Morton , „Variants on six models of the international system”, în James Rosenau (ed.), International Politics and Foreign Policy: A Reader in Research and Theory, New York: Free Press, 1969

11.Scarborough, Grace, „Threat and alignment”, în International Interaction, vol.1, nr.14, Cambridge University Press, 1988

war

Interdisciplinary History, vol. 18, nr. 4, 1979

12.Waltz,

Kenneth,

The

origins

of

in

neorealist

theory”,

în

Journal

of