Caile de Atac

Cai de atac Incheierea pronuntata de instanta este executorie si poate fi atacata cu recurs.
Termenul de recurs este derogatoriu de la dreptul comun, anume in sensul ca durata acestuia este de 5 zile si curge de la pronuntare, daca incheierea s-a pronuntat cu citarea partilor, si de la comunicare daca s-a dat fara citarea lor (art. 238 C. proc. civ. ). Aceste norme derogatorii de la dreptul comun se justifica tocmai prin necesitatea solutionarii urgente a cererilor de asigurare a dovezilor^1 . S-a nuantat acest aspect, aratandu-se ca incheierea poate fi atacata cu recurs daca asigurarea s-a facut pe cale principala, in 5 zile de la pronuntare (cand au fost citate partile), sau de la comunicare (cand partile nu au fost citate). Daca asigurarea s-a facut pe cale incidentala, incheierea (fiind premergatoare) poate fi atacata numai o data cu fondul pricinii^2 . In legatura cu termenul de recurs, putem spune ca acesta nu este suspensiv de executare, pentru ca incheierea este data cu executie vremelnica de drept (conform art. 278 pct. 8 din Codul de procedura civila). Paratul, recurand incheierea de admitere a probei, va putea cere si suspendarea executarii, potrivit regulilor generale in materie^3 . Precizam insa ca incheierea pronuntata in timpul solutionarii actiunii principale nu poate fi atacata decat odata cu fondul cauzei^4 . Avand in vedere ordinea in Codul de procedura civila a articolelor care ne intereseaza sub aspectul cailor de atac (art. 238 succede articolului ce vorbeste de administrarea dovezii, cu nr. 237), s-ar parea ca incheierea prin care se administreaza, se constata administrata dovada, este executorie si ca poate fi atacata cu recurs. Aceasta solutie - s-a aratat - nu trebuie acceptata. Administrarea dovezii este o faza distincta de faza incuviintarii cererii de asigurare a dovezii si o succede^5 . Ce s-ar mai executa - arata autorul care a emis opinia - in cazul in care deja s-a administrat dovada? (Se intampla astfel pentru ca hotararea de constatare este ulterioara administrarii). Asadar - se concluzioneaza - singura incheiere pe care o reglementeaza art. 238 Cod de procedura civila este cea prin care instanta admite sau respinge cererea de asigurare a dovezii. Doar aceasta incheiere (de admitere sau respingere a cererii) poate fi atacata cu recurs in conditiile prevazute de art. 238 alin. 1 din Codul de procedura civila . Aceasta opinie este impartasita de intreaga literatura de specialitate^6 . -------------------------^1) Ioan Les, Principii si institutii de drept procesual civil, vol. II, Editura Lumina Lex, 1999, pag. 185. ^2) V.M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. II, Ed. National, 1997, pag. 163. ^3) George Papu, Unele consideratii asupra asigurarii dovezilor pe cale principala, in Revista de Drept Comercial nr. 9/1998, pag. 85. ^4) Ioan Les, Principii si institutii de drept procesual civil, vol. II, Editura Lumina Lex, 1999, pag. 185. ^5) George Papu, Unele consideratii asupra asigurarii dovezilor pe cale principala, in Revista de Drept Comercial nr. 9/1998, pag. 84.
^6) Gr. Porumb, Codul de procedura civila comentat si adnotat, vol. I, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1960, pag. 472; V. Negru, D. Radu, Drept procesual civil, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1972, pag. 189: I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala, editia a II-a, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1983, pag. 301; Mircea N. Costin (coord.), Dictionar de Drept procesual civil, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1983, pag. 76. Efectuarea procedurii asigurarii dovezilor prin executori judecatoresti In cadrul procedurii asigurarii dovezilor se poate solicita si constatarea unei stari de fapt. Asa cum rezulta din textul art. 239 alin. 1 C. proc. civ, instanta va delega, pentru realizarea cercetarii, un executor judecatoresc. In caz de primejdie de intarziere, administrarea dovezii si constatarea prin executorul judecatoresc se poate face, cu incuviintarea instantei, si in zilele de sarbatoare si chiar in afara orelor legale (art. 240 C. proc. civ.). De asemenea, instanta poate incuviinta efectuarea cercetarii chiar fara citarea partii adverse (art. 239.alin. 2 C. proc. civ.). Constatarea facuta de executorul judecatoresc se va consemna intr-un proces-verbal^1 . -------------------------^1) Ioan Les, Principii si institutii de drept procesual civil, vol. II, Editura Lumina Lex, 1999, pag. 185. Renuntarea reclamantului la procedura asigurarii dovezilor Consideram ca reclamantul poate renunta la cererea de asigurare a dovezii. Acest lucru se poate intampla de exemplu atunci cand martorul a carui depozitie se cere a fi "asigurat" decedeaza dupa admiterea cererii, dar inainte de termenul acordat de instanta pentru ascultarea acestuia. Chiar daca textul art. 242 alin. 1 din Codul de procedura civila, reglementand renuntarea la judecata, se refera la renuntarea la cererea de chemare in judecata (ceea ce presupune o abordare in fond a litigiului), s-a opiniat ca se poate aplica si acestei cereri^1 . Argumentele tin de faptul ca si in cazul renuntarii la cererea de asigurare a dovezilor suntem in prezenta unei "desistari". In aceeasi opinie, problema despagubirilor pe care le-ar putea cere paratul necesita anumite precizari, In aceasta situatie (a renuntarii la cererea de asigurare a dovezilor), paratul poate cere despagubiri reprezentand eventualele cheltuieli pe care le-ar fi facut in aceasta calitate in cadrul procedurii de asigurare a dovezilor. Conform prevederilor art. 241, alin. 2 din Codul de procedura civila, "cheltuielile facute cu administrarea dovezilor vor fi tinute in seama de instanta care judeca in fond", adica in viitorul litigiu. Daca reclamantul din cererea de asigurare a dovezilor nu mai doreste sa deschida un proces (lipsindu-i singura dovada pe care ar fi putut-o folosi - in cazul nostru), paratul initial va putea intenta o actiune separata pentru obtinerea despagubirilor dorite^2 . Incheierea la care ne-am referit este o incheiere interlocutorie pentru ca "leaga" instanta, in sensul ca nu mai poate reveni ulterior asupra celor dispuse de ea prin incheierea respectiva (art. 268, alin. 3, Cod procedura civila ) si "rezolva un aspect litigios al cauzei"^3 , adica
admiterea sau respingerea cererii. Acceptand punctul de vedere expus, ar trebui acceptat si faptul ca ea este alaturi de incheierea cu caracter preparator, o varietate a incheierii premergatoare, ce precede hotararea^4 . -------------------------^1) George Papu, Unele consideratii asupra asigurarii dovezilor pe cale principala, in Revista de Drept Comercial nr. 9/1998, pag. 83. ^2) George Papu, Unele consideratii asupra asigurarii dovezilor pe cale principala, in Revista de Drept Comercial nr. 9/1998, pag. 83. ^3) A. Hilsenrad, Ilie Stoenescu, Procesul civil in R.P.R., Edit. Stiintifica, Bucuresti, 1957, pag. 189. ^4) V.M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. II, Ed. National, Bucuresti, 1997,pag 113. Efectele asigurarii dovezilor Potrivit art. 241 "dovezile administrate in conditiile mai sus prevazute pot sa fie folosite si de partea care nu a cerut administrarea lor", Pornind de la prevederile art. 241 din Codul de procedura civila, s-a aratat ca dovezile conservate prin aceasta procedura sunt in primul rand opozabile partii adverse din cererea de asigurare, dar si partilor din procesul in fond^1 . Partea adversa are insa posibilitatea de a le combate prin contra-proba in cursul procesului asupra fondului cauzei^2 , pentru ca preconstituirea dovezii nu prejudeca fondul. Astfel partea adversa din procesul fond poate invoca neconcludenta dovezii sau poate solicita reaudierea martorului, daca mai e posibil^3 . Masurile luate de instanta de ancheta nu trebuie sa prejudicieze fondul cauzei; ele trebuie sa se limiteze la administrarea si conservarea unei dovezi. Aceste dovezi pot fi folosite si de partea care nu a solicitat administrarea lor, potrivit principiului ca toate probele apartin cauzei, iar nu partilor. Conservarea dovezilor in aceste conditii nu priveaza partile interesate de dreptul de a le combate prin alte probe in cursul procesului de fond^4 . Textul art. 241 alin. 1 face aplicarea principiului enuntat in art. 168 alin. 3 Cod proc. civila, potrivit cu care dovezile nu apartin partilor, ci cauzei. In ce priveste valoarea, dovezile administrate pe calea acestei proceduri se bucura de aceeasi tarie ca si in cazul in care s-ar fi administrat in cursul judecatii, instanta urmand a le aprecia liber, la egalitate cu celelalte probe. In situatia in care este posibil, instanta care va judeca pricina poate dispune, in virtutea rolului sau activ, o noua administrare a probelor care au facut obiectul procedurii asigurarii dovezilor^5 . Intr-adevar, principiul rolului activ este cel in conformitate cu care instanta de judecata chemata sa stabileasca adevaratele raporturi dintre parti, adevarul obiectiv, are indreptatirea si totodata indatorirea ca, fara a stirbi dreptul partilor de a-si face probele si sustinerile lor, sa ordone din proprie initiativa administrarea oricaror probe, sa intreprinda orice demers procesual susceptibil a duce la descoperirea adevarului. Spre exemplu, instanta poate dispune audierea unui martor chiar daca ambele parti au renuntat la el desigur, daca martorul nu a decedat intre timp. --------------------------
^1) I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala, editia a II-a, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1983, pag. 402. ^2) V. Negru, D. Radu, Drept procesual civil, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1972, pag. 190; E. Mihuleac, Sistemul probator in procesul civil, Bucuresti, Editura Academiei, 1970, pag. 152. ^3) George Papu, Unele consideratii asupra asigurarii dovezilor pe cale principala, in Revista de Drept Comercial nr. 9/1998, pag. 86. ^4) Ioan Les, Principii si institutii de drept procesual civil, vol. II, Editura Lumina Lex, 1999, pag. 186. ^5) Gr. Porumb, Codul de procedura civila comentat si adnotat, vol. I, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1960, pag. 470. Discutii despre o eventuala procedura a asigurarii "contra-probelor" In cazul in care si paratul ar solicita "asigurarea" unor "contra probe" (in cadrul acestei proceduri), pretentiile sale au fost considerate ca asimilabile cu cele formulate in general printr-o cerere reconventionala si nu ar trebui sa fie satisfacute de catre instanta. S-a sustinut aceasta pentru ca cererea reconventionala - varietate a cererii de chemare in judecata prin care paratul dintr-un proces formuleaza pretentii proprii impotriva reclamantului^1 - este un incident privitor la obiectul judecatii - or, aceste incidente nu pot interveni in cadru1 acestei proceduri^2 . Asadar, in opinia aratata, paratului ii ramane posibilitatea de a introduce o cerere de asigurare a dovezilor, prin care se va cere instantei "asigurarea" probelor de care intelege sa se foloseasca in viitorul proces. S-a aratat de altfel ca nici termenul de "contra-proba" nu poate fi folosit in aceasta situatie, deoarece doar in viitorul litigiu respectivele probe, "asigurate" de catre paratul din cererea initiala, vor fi opuse reclamantului initial. -------------------------^1) Mircea N. Costin (coord.), Dictionar de Drept procesual civil, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1983, pag. 123. ^2) George Papu, Unele consideratii asupra asigurarii dovezilor pe cale principala, in Revista de Drept Comercial nr. 9/1998, pag. 86. Cererea de asigurare a dovezilor si efectul intreruptiv de prescriptie Potrivit art. 1 al. 1 din Decretul nr. 167/1968, dreptul la actiune neexercitat in termenul de prescriptie prevazut de lege se stinge. Dupa cum constant s-a admis in literatura juridica si in practica judiciara, normele care reglementeaza prescriptia extinctiva sunt imperative, argumentele tin de natura publica, generala, a interesului ocrotit prin normele prescriptiei extinctive - cu alte cuvinte prescriptia extinctiva este o institutie de ordine publica^1 . Este necesar sa stabilim care sunt efectele juridice ale procedurii asigurarii dovezilor in materia presciptiei extinctive. Cererea de asigurare a dovezilor, desi are astfel cum am aratat un caracter contencios, nu poate fi identificata, sub aspectul efectelor pe care le produce, cu actiunea principala Astfel, cererea de asigurare tinde doar la conservarea unei probe, fapt pentru care se poate afirma ca ea are un scop limitat. De aceea, o asemenea cerere nu determina intreruperea prescriptiei dreptului la actiune^2 .
Lipsa efectului intreruptiv de prescriptie al acestei cereri a fost justificata in baza caracterului necontencios al procedurii asigurarii dovezilor^3 . Consideram ca aceasta cerere nu are efect intreruptiv de prescriptie , dar pe alt temei. Asa cum s-a spus, "efectul intreruptiv se datoreaza actiunii creditorului care iese din pasivitatea in care a stat pe timpul cat a curs prescriptia impotriva sa. Aceasta iesire din pasivitate consta tocmai in chemarea in judecata a debitorului care nu-si executa obligatia"^4 . Procedura asigurarii dovezilor nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive, deoarece cazurile de intrerupere sunt expres si limitativ prevazute in art.16 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, iar concilierea nu este prevazuta printre acestea. Or, procedura amintita nu echivaleaza nici cu recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie, nici cu introducerea unei cereri de chemare in judecata ori de arbitrare si nici cu un act incepator de executare (ultima dispozitie nu priveste dreptul la actiune, ci dreptul de a cere executarea silita^5 ). Reamintim ca in procedura asigurarii dovezilor, instanta trebuie sa limiteze strict solutia data cererii la scopul ei, care este preparator, fata de viitorul proces, urmarind conservarea unor probe. Nu trebuie, deci, sa prejudece fondul, adica sa statueze asupra unor drepturi ce nu pot fi lamurite decat cu prilejul judecarii actiunii principale. Nepresupunand o judecata in fond asupra unor drepturi subiective, cererea de asigurare a dovezilor nu realizeaza efectul intreruptiv de prescriptie. Aceasta cerere nu cste una efectiva, nu are ca scop condamnarea paratului^6 . In schimb, este evident ca recunoasterea creantei de catre debitorul care a fost convocat si s-a prezentat la procedura asigurarii dovezilor este de natura sa intrerupa prescriptia. Recunoasterea la care se refera textul trebuie sa fie neindoielnica, dar ea poate fi atat expresa, cat si tacita. Desi nu constituie o satisfacere a pretentiilor creditorului, recunoasterea da expresie intentiei debitorului de a executa obligatia, punandu-l astfel pe creditor in situatia de a considera ca, de vreme ce obligatia va fi executata de buna-voie, nu trebuie sa mai ia masuri pentru realizarea dreptului sau pe cale de actiune^7 . -------------------------^1) Gheorghe Beleiu, Drept civil roman - introducere in dreptul civil - subiectele dreptului civil, editie revazuta si adaugita, Casa de Editura si Presa "Sansa" S.R.L., Bucuresti, 1995, pag. 197 si urm. ^2) A se vedea in acest sens Petre Vasilescu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. III, Iasi, pag. 782. ^3) Tribunalul Ilfov, 6 aprilie 1913, in Dreptul nr. 49/1913, citata de Dan Emil, Codul de procedura civila adnotat, Ed. a II-a, Editura Alcalay & Co, Bucuresti, 1914, pag. 65-66. ^4) Ernest Lupan, Drept civil partea generala, Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir", Facultatea de Drept Cluj Napoca, pag. 306. ^5) Institutul de Cercetari Juridice, Tratat de Drept civil, vol. I, Partea generala, Editura Academiei, Bucuresti, 1989, pag. 343, nota de subsol 121. ^6) George Papu, Unele consideratii asupra asigurarii dovezilor pe cale principala, in Revista de Drept Comercial nr. 9/1998, pag. 83. ^7) Institutul de Cercetari Juridice, Tratat de Drept civil, vol. I, Partea generala, Editura Academiei, Bucuresti, 1989, pag. 344. Cererea de asigurare a dovezilor se poate perima?
Perimarea este sanctiunea care determina stingerea procesului civil ca urmare a lipsei de staruinta a partilor de la judecata. Perimarea, ca sanctiune procesuala, se bazeaza pe prezumtia de desistare de la judecata, de vreme ce partea interesata a lasat cauza in nelucrare timp indelungat^1 . In acest context a existat opinia potrivit careia, chiar daca cererea de ancheta in futurum nu este prevazuta de textul legal ca o cerere ce poate fi perimata, totusi aceeasi ratiune care dicteaza ca cererile enumerate de textul de lege sa poata fi perimate exista si pentru cererile de ancheta in futurum care si ele pot fi perimate daca partea ar lasa sa treaca un an (in reglementarea actuala) de la ultimul act de procedura, fara sa fi facut ancheta ce o cerea"^2 . -------------------------^1) Mircea N. Costin (coord.), Dictionar de Drept procesual civil, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1983, pag. 336. ^2) Tribunalul Braila II, 8 dec. 1908, in Dreptul, nr. 3/1909, citata de Dan Emil, Codul de procedura civila adnotat, Ed. a II-a, Editura Alcalay & Co, Bucuresti, 1914, pag. 65-66. Procedura ordonantei presedintiale este aplicabila pentru asigurarea dovezilor? Ordonanta presedintiala este o institutie de drept procesual civil in temeiul careia instanta de judecata, la cererea partii interesate, poate lua masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept, care ar fi periclitat pentru intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara si pentru inlaturarea piedicilor ce s-a ivi cu prilejul unei executari^1 . Cu toate asemanarile dintre cele doua institutii juridice, s-a aratat ca nu se poate cere asigurarea dovezii pe calea unei cereri de ordonanta presedintiala. Aceasta cerere de ordonanta presedintiala are un obiect distinct si conditii diferite de admisibilitate. Una din conditii este aceea a "aparentei dreptului", or in procedura asigurarii dovezilor nu se pune in nici un caz problema vreunui drept. Aceasta se va face in viitorul litigiu. Asadar, cele doua proceduri sunt distincte si nu trebuie confundate^2 . -------------------------^1) Mircea N. Costin (coord.), Dictionar de Drept procesual civil, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1983, pag. 329. ^2) In sensul ca se poate recurge la procedura ordonantei presedintiale pentru a ordona "conservarea" unei probe, vezi Trib. Pop. Raion Pitesti, sent. civ. nr. 297/1968 si Judec. R. Valcea, sent. civ. 1538/1968 (nepublicate), citate de Constantin Crisu in Ordonanta presedintiala, Edit. Argessis, Curtea de Arges, 1997, la pag. 314, nota I. Folosirea metodelor criminalistice in procesul civil Desi cand vorbim de metodele criminalistice ne referim la procesul penal, totusi nimic nu impiedica folosirea acestor metode si in procesul civil^1 , intrucat este vorba de metode stiintifice pentru lamurirea unor probleme de fapt la care ele se pot aplica. Sunt cazuri in care actiunea civila nu se mai judeca in instanta penala, ca accesoriu al actiunii penale, ci in mod independent, in instanta civila. in alte cazuri, de asemenea, procesul civil se judeca
aparte de cel penal; in fine in multe procese civile sunt de lamurit situatii de fapt in care astfel de metode sunt tot atat de utile ca si in procesul penal, de ex. trebuie lamurita autenticitatea unui inscris sau un inscris rupt trebuie refacut. Instanta fiind obligata sa caute, la nevoie, chiar prin mijloace proprii de investigatie adevarul, nimic nu o impiedica sa recurga la procedeele criminalisticii atunci cand prin mijlocirea lor poate dezlega raporturile reale dintre parti. Astfel, in privinta inscrisurilor, expertiza criminalistica poate avea doua forme : 1) expertiza grafica pentru a se vedea daca scrisul sau semnatura sunt autentice ori false, 2) expertiza tehnica ce cuprinde urmatoarele aspecte a) refacerea inscrisului b) stabilirea daca partile inscrisului au fost alcatuite in acelasi timp si cand anume c) stabilirea mijloacelor prin care s-a confectionat si eventual modificat inscrisul d) refacerea inscrisului din bucati; e) stabilirea daca inscrisul corespunde inscrisurilor tip folosite in cadrul ueni organizatii. Este, de asemenea, folosita proba de laborator a grupei sangvine in procesele privitoare la stabilirea filiatiei^2 . -------------------------^1) A se vedea, A. Buhus, Importanta materialului de comparatie in expertiza criminalistica a scrisului, Justitia Noua nr. 6/1962, p. 56 si urm.; Ion Anghelescu, Folosirea fonogramei si videofonogramei magnetice in procesul penal, Revista Romana de Drept nr. 1/1970, pag. 111 si urm. ^2) A se vedea Trib. Supr., Col. civ., dec. nr. 81/1961, "J.N." nr. 4/1962, p. 143. Conexiuni A. Probele acceptate in cadrul procedurii somatiei de plata Scurta recapitulare Procedura somatiei de plata este reglementata prin O.G. 5/2001, cu modificarile ulterioare. Nu dorim sa revenim asupra unei analize amanuntite a procedurii, deoarece am facut-o in alt capitol, dedicat special procedurii. Amintim doar ca prin aceasta reglementare se urmareste crearea cadrului legal care sa permita recuperarea cat mai rapida a unor creante, cu conditia ca acestea sa fie certe, lichide, exigibile si sa aiba obiect plata unei sume determinate. Astfel se poate evita intentarea unei actiuni in justitie impotriva debitorului rau platnic, scutind pe reclamantul creditor de aplicarea procedurii de drept comun ce presupune un consum mare de timp si cheltuieli ridicate, ajungandu-se in foarte multe cazuri ca recuperarea creantei sa nu mai fie posibila, sau sa devina total ineficienta, avand in vedere devalorizarea ei. Din textul art. 1 alin. 1 al O.G. 5/2001 deducem ca la procedura somatiei de plata pot apela creditorii persoane fizice sau juridice (deoarece reglementarea nu distinge) ale caror creante sunt certe, lichide si exigibile. In afara caracterului cert, lichid si exigibil al creantelor, alte conditii pentru initierea cu succes a procedurii somatiei de plata sunt ^1 : - creantele trebuie sa priveasca plata unor sume de bani;
- sumele datorate trebuie sa fie atestate printr-un inscris (contract sau orice alt inscris doveditor) insusit de parti (creditor sau debitor) prin semnatura ori in alt mod admis de lege; - creantele pot fi civile sau comerciale; - temeiul de drept al obligatiei de plata este de natura contractuala (contract, statut, regulament); - temeiul de fapt al obligatiei de plata il constituie executarea unor servicii, lucrari sau orice alte prestatii. S-a mai adaugat, ca o cerinta generala de ordin procesual, calitatea procesuala pasiva a paratei. Vom analiza conditia ca sumele datorate sa fie atestate printr-un inscris (contract sau orice alt inscris doveditor) insusit de parti (creditor sau debitor) prin semnatura ori in alt mod admis de lege, incercand sa facem o sinteza de interes in materia probatiunii si apoi vom trasa necesarele concluzii in aceasta materie, care, vom vedea, prezinta caracteristici speciale sub aspectul administrarii probelor. -------------------------^1) Mona-Lisa Belu Magdo, Procedura somatiei de plata, in Revista de Drept Comercial nr. 11/2001, pag. 22; in acelasi sens, dar mai putin detaliat: Florea Magureanu, Valerica Tudor, Somatia de plata, mijloc de realizare a creantelor, in Revista de Drept Comercial nr. 7-8/2002, pag. 118. Conditia ca temeiul de drept al obligatiei de plata sa fie de natura contractuala Dupa cum a aratat doctrina, temeiul de drept al obligatiei de plata, in materia somatiei de plata, este de natura contractuala (contract, statut, regulament)^1 . Creanta trebuie sa aiba o natura contractuala certa, ceea ce exclude, evident, sumele datorate ca despagubiri in cadrul raspunderii civile delictuale. Intr-adevar, aceste din urma obligatii presupun o actiune in justitie prin care sa se statueze in contradictoriu asupra elementelor raspunderii civile delictuale: prejudiciul, fapta ilicita, legatura de cauzalitate si vinovatia autorului prejudiciului^2 . Intr-o alta opinie, dimpotriva, nu are importanta izvorul acestei obligatii, el poate fi un act juridic sau un fapt licit sau ilicit, singura conditie impusa fiind aceea de a fi constatat printr-un inscris insusit de parti prin semnatura ori printr-un alt mijloc admis de lege. Aceasta concluzie se desprinde din art. 1 al ordonantei care arata ca obligatia poate fi asumata "prin contract ori poate fi determinata potrivit unui statut, regulament, ORI ALTUI INSCRIS (s.n.) insusit de parti..., care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii". Deocamdata, marea parte a doctrinei considera ca prin textul legal se cere ca aceasta obligatie de plata sa fie contractuala, ceea ce releva ca aceasta procedura nu vizeaza creantele izvorand din delicte si cvasidelicte^3 . S-a ajuns la concluzia ca procedura este aplicabila exclusiv obligatiilor ce rezulta din acte juridice, cu excluderea obligatiilor nascute din fapte juridice, desi alte mentiuni exprese nu exista, dar formularea art. 1 alin. 1 duce - in opinia marii parti a doctrinei - la interpretarea potrivit careia reglementarea priveste doar raspunderea contractuala^4 . Cert este ca obligatia contractuala trebuie sa fie constatata printr-un inscris ori determinata potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, care insa trebuie sa fi fost
"insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege". In caz contrar debitorul nu poate fi silit la achitarea creantei prin procedura somatiei de plata^5 . Cerinta are numeroase consecinte sub aspectul probatiunii, sens in care trimitem la analiza pe care am facut-o inscrisurilor autentice si sub semnatura privata, registrelor comerciale, telegramelor, scrisorilor, corespondentei comerciale in general si probei cu facturi acceptate. Aceasta cu atat mai mult cu cat, cu privire la conditia existentei unui inscris din care sa rezulte creanta, O.G. 5/2001 nu face nici o deosebire intre diferitele tipuri de inscrisuri, astfel ca pot fi folosite in procedura somatiei de plata atat inscrisurile autentice, cat si cele sub semnatura privata S-a opinat ca forma scrisa este o cerinta ad probationem. Chiar daca contractele, statutele, regulamentele sau alte inscrisuri acceptate ca izvoare ale obligatiei de plata sunt, de regula, intocmite in forma autentica, legiuitorul nu a facut distinctie, ceea ce inseamna ca este suficient ca inscrisul sa fie recunoscut de debitor. In esenta, legiuitorul nu face distinctie intre contractele numite si cele nenumite si nici intre statutele si regulamente pentru care se cere forma autentica si cele pentru care nu exista o asemenea conditie. In acest sens, chiar Ordonanta Guvernului nr. 5/2001cere forma scrisa, aceasta este o conditie de proba si nu de validitate. In textul ordonantei, art. 3 alin. 2 mentioneaza: "la cerere se anexeaza contractul sau orice alt inscris doveditor al sumelor datorate". In mod cert, legiuitorul a avut in vedere, in primul rand, conditia probatorie. De altfel, ca o caracteristica speciala in materia probatiunii, semnalam ca legea nu prevede in cadrul procedurii somatiei de plata decat proba cu inscrisuri^6 . Cu privire la inscrisurile autentice se impune precizarea ca in cazul in care, prin acestea sunt constatate obligatii si acestea au ajuns la scadenta, pot fi investite cu formula executorie si puse in executare fara sesizarea instantei, avand puterea unui titlu executoriu, potrivit art. 66 din Legea nr. 36/1995 privind activitatea notariala. Inscrisurile sub semnatura privata vor trebui sa poarte semnatura partilor si sa indeplineasca formalitatile multiplului exemplar si a mentiunii "bun si aprobat", atunci cand legea o cere (art. 1179 si 1180 C. civ.). Cu toate acestea, desi legea nu prevede expres, se admite in mod traditional in dreptul roman ca spre deosebire de prevederile in materie civila, in materie comerciala inscrisurile sub semnatura privata sunt dispensate de formalitatea de drept comun a dublului (multiplului) exemplar, la contractele sinalagmatice (bilaterale) - deoarece in cazul conventiilor sinalagmatice in materie comerciala dovada se poate face cu orice mijloc de proba admis de instanta (art. 46 Cod comercial - si de cea a mentiunii "bun si aprobat", de cele unilaterale^7 . Aceasta solutie, de o deosebita suplete, potenteaza amplificarea afacerilor comerciale si este practicabila ca urmare a facilitatilor consemnate pe taram probator^8 . In materie comerciala, trebuie sa se tina seama de particularitatile probei prin inscrisuri si de faptul ca au valoare de inscris corespondenta comerciala, telegramele, facturile acceptate si registrele comerciale, astfel cum am aratat deja. Fata de reglementarea probei cu inscrisuri, in cadrul procedurii somatiei de plata, doctrina a dus mai multe precizari. Daca, in materie civila, dovada cu inscrisuri este regula (art. 1192 din C. civ.), in materie comerciala obligatiile pot fi dovedite cu oricare dintre mijloacele de proba la care
legea cere expres dovada cu inscrisuri (situatiile la care se refera art. 55 C.com.), obligatiile comerciale se pot dovedi prin orice mijloace de proba, inclusiv prin martori. Fata de regula prescrisa de art. 1 din ordonanta Guvernului nr. 5/2001 cu privire la procedura somatiei de plata, se poate aprecia ca acest text restrange sfera mijloacelor de proba pentru dovedirea obligatiilor comerciale a caror plata se urmareste prin aceasta procedura. Ar fi totusi exagerat sa consideram ca enumerarea cuprinsa in art. 1 este una limitativa (textul se refera, de altfel, si la "orice alte inscrisuri insusite de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege"). O asemenea interpretare contravine, in opinia noastra, ratiunii pentru care legiuitorul a pus la dispozitia comerciantilor un numar mai mare de mijloace de proba decat cele admise in raporturile civile, anume ca raporturile comerciale se deruleaza cu celeritate, ceea ce determina adeseori incheierea contractelor intre absenti si lipsa unui contract intre parti sub forma inscrisului unic. In lumina acestor caracteristici ale raporturilor comerciale, s-a apreciat ca procedura somatiei de plata poate fi folosita atat de catre creditorii ale caror creante sunt dovedite printr-un contract, cat si de catre creditorii care pot dovedi existenta creantelor lor prin orice alte inscrisuri dintre cele la care se refera art. 46 C.com., inclusiv prin corespondenta electronica care emana de la debitor sau care este recunoscuta de catre acesta (calificata in doctrina ca avand valoarea unui inceput de proba scrisa, deoarece nu poarta semnatura manuscrisa a partii), dublata de alte inscrisuri. Evident insa, cum precizam mai sus, in procedura somatiei de plata creditorii nu pot folosi proba cu martori pentru dovedirea creantelor lor^9 . Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 mai cere insa ca inscrisul, izvor al obligatiei de plata, sa fie insusit de debitor prin semnatura ori in alt mod admis de lege. In acest ca, asumarea inscrisului de catre debitor apare ca o conditie de validitate, fie ca inscrisul emana de la debitor, fie ca este recunoscut de acesta. Evident, in alta situatie, oricine si-ar putea aroga calitatea de creditor al altuia, prin simpla prezentare a unui inscris. In special in materie de contracte, art. 948 din Codul civil este fara echivoc consimtamantul fiind conditie de validitate expres prevazuta^10 . Cum O.G. 5/2001 cere ca obligatia sa fie constatata printr-un inscris ori determinata potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, care, insa, trebuie sa fi fost "insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege", se deduce ca o factura semnata de debitor, (art. 46 Cod comercial), ca si un aviz de expeditie, fac dovada contractului si indeplinesc conditiile cerute de textul examinat. Dar si statutul societatii comerciale in care este determinata valoarea partilor sociale (aportul la capitalul social) indeplineste aceste cerinte^11 . Dificultati pot aparea tocmai in cazul evocat anterior, acela al inexistentei contractului dintre parti sub forma inscrisului unic. Dovada contractului si a creantei ar urma sa se faca, in acest caz, prin raportare la mecanismul oferta-acceptare (art. 35 C.com., spre exemplu, facturi acceptate), respectiv al ofertei-executarii (spre exemplu, cumparatorul preia bunul cumparat si il revinde sau trece la plata sa, chiar partiala), aceste cazuri reflectand ipoteza obligatiilor decurgand din inscrisuri "insusite de parti in alt mod admis de lege". Daca creditorul prezinta facturi acceptate, ele sunt in sine un mijloc de proba suficient, urmand a fi emisa ordonanta de somare. In absenta facturilor acceptate, mijlocul de proba ar putea fi avizul de insotire a marfii dublat de corespondenta comerciala sau, bunaoara, documente
10
vamale, in cazul bunurilor vandute intre parteneri din state diferite. In aceste cazuri, emiterea ordonantei de somare ar putea implica o analiza mai profunda a raportului juridic, pentru a se conchide existenta contractului. Analiza probelor este, de asemenea, necesara si pentru a se stabili daca creanta este certa, lichida si exigibila, conform art. 1 alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001, text, de asemenea, nemodificat. Desi, dupa cum precizat anterior, opinam in sensul ca procedura somatiei de plata este, in prima sa faza, necontencioasa, nu consideram ca analiza inscrisurilor prezentate de creditor, in absenta contractului sub forma inscrisului unic, ar echivala cu o judecata a fondului. Daca, din "pipairea" raportului juridic derulat in absenta contractului sub forma inscrisului unic, se poate stabili existenta creantei, consideram ca se poate emite ordonanta de somare la plata a debitorului^12 . Daca creanta nu reiese dintr-un inscris acceptat de parti, procedura somatiei de plata nu isi gaseste justificarea. In practica a fost exprimat totusi si un alt punct de vedere cu privire la creantele contestate. Spre exemplu, din sentinta civila nr. 206 din 1.03.2002 a Tribunalului Vrancea, s-a retinut ca debitoarea a fost somata sa-i achite creditoarei pretul serviciilor telefonice si dobanda legala. Creanta a fost stabilita in conformitate cu copiile facturilor neachitate. Din verificarea acestor facturi, rezulta ca facturile nu au fost acceptate la plata de catre debitoare si, prin urmare, nu intrunesc conditiile art. l din O.G. nr. 5/2001, respectiv creanta nu este constatata prin inscris insusit prin semnatura partilor. In consecinta, a fost admisa cererea in anulare, a fost anulata, in parte, sentinta, in sensul ca a fost inlaturata obligarea debitoarei la plata sumelor contestate, reprezentand pret si dobanda si a fost mentinuta somatia de plata numai pentru suma recunoscuta ca datorata^13 . Dorim sa comentam ideea ca, conditia de creanta certa impune ca actul sa emane de la debitor sau sa fie recunoscut de acesta. Daca in privinta asumarii unui inscris prin semnatura lucrurile sunt clare si simple, in privinta formulei "alt mod admis de lege", pot sa apara unele dificultati, mai ales sub aspect probator. Daca actul de creanta trebuie sa fie un inscris, este obligatoriu ca si recunoasterea (insusirea) acestuia sa fie exprimata in scris? In mod normal, asumarea unui inscris generator de obligatii presupune o atitudine activa, o intentie determinata in a produce efecte juridice, astfel incat manifestarea de vointa sa se materializeze intr-un acord expres. Cu toate acestea, si acordul tacit sau implicit (atitudine pasiva) poate avea aceleasi efecte, diferentele constand doar in mijloacele de proba. Cea mai la indemana forma de recunoastere a creantei, in acest sens, ar fi cea data de cazul in care o persoana executa o prestatie baneasca la care se considera indatorata, chiar in absenta unei recunoasteri. Insa, din redactarea textului rezulta ca singurul mijloc de proba admisibil il reprezinta inscrisurile, astfel incat recunoasterea nu poate rezulta dintr-o prezumtie, interogatoriu ori depozitie de martor, iar explicatiile si lamuririle pe care partile le pot prezenta judecatorului nu sunt mijloace de proba. In concluzie, s-a opinat ca intentia legiuitorului a fost de a limita procedura somatiei de plata doar la obligatiile ce provin din acte juridice in forma scrisa^14 . (Reluam mentiunea ca s-a opinat, in cadrul procedurii speciale a somatiei de plata, ca luarea interogatoriului este o proba admisibila doar in situatia in care instanta este cea care o solicita, iar nu si in ipoteza in care partile ar intentiona sa isi probeze astfel cererea^15 . Dar in acest moment nu ne-am propus sa reluam discutia; reamintim ca discutam de modalitatea in care un document este "asumat" de catre debitor).
11
Intr-o alta speta, era vorba de un contract de asociere cu participatiune care, in art. 7, stabilea ca va fi achitata o cota de participare reprezentand 25% din profitul anual, dar nu mai putin de 30.000.000 lei, suma ce va fi achitata anual. Or, in contract, partile nu au stabilit o suma fixa, ci o suma variabila, astfel ca nu se poate conchide ca in aceasta situatie creanta este certa. Mai mult, factura fiscala depusa de creditoare nu este semnata de debitor si, astfel, nu este recunoscuta la plata. Nefiind vorba de o creanta certa, instanta a respins cererea pentru emiterea somatiei de plata^16 . In treacat fie spus, contractul de mai sus a fost calificat - in opinia dominanta a instantelor - mai degraba ca un contract de inchiriere. Intr-adevar, contractul de asociere in participatiune poate fi confundat cu contractul de inchiriere. Consecinta este foarte grea pentru partile contractante: daca in cazul asocierii in participatiune nu poate fi vorba de perceperea de TVA, in cazul inchirierii lucrurile stau exact invers. Drept pentru care se aplica nu numai amenzi, ci si penalitati, daca nu cumva se ajunge la probleme de evaziune fiscala^17 . Iata deci o posibila sursa de divergente intre parti. Or, se stie ca daca una din parti contesta creanta (spre exemplu TVA ceruta de cealalta parte) procedura somatiei de plata nu este aplicabila. Exemplificam cu o speta, in care pretentiile formulate de creditoare constau in contravaloarea T.V.A. iar debitoarea sustinea ca, in cauza, creanta nu este certa, lichida si exigibila. Or, fata de aceste obiectiuni formulate Curtea a constatat ca sunt necesare probe, care nu pot fi administrate decat in cadrul unui proces, iar o asemenea cercetare echivaleaza deja cu judecata fondului. Intrucat s-a apreciat ca cererea creditoarei are caracter contencios, a fost admis recursul debitoarei si s-a modificat sentinta atacata, in sensul admiterii actiunii in anulare a debitoarei, cu consecinta anularii ordonantei continand somatia de plata^18 . In afara de posibile divergente aparute cu privire la perceperea TVA procedura somatiei de plata poate deveni inaplicabila si daca partile nu se inteleg cu privire la natura reala a contractului. In delimitarea celor doua feluri de contracte - de asociere in participatiune si de inchiriere se porneste de la principiul ca participarea trebuie sa se faca atat la beneficii cat si la pierderi. S-au incheiat de multe ori contracte denumite "de asociere in participatiune" in care se stipula ca asociatul ascuns are dreptul sa primeasca o cota-parte din beneficiile obtinute de administrator in cursul derularii afacerii, dar nu mai putin de o anumita suma ceea ce excludea din capul locului ideea de participare la risc. Intr-adevar, potrivit art. 1513 din Codul civil, "Este nul contractul prin care un asociat isi stipuleaza totalitatea castigurilor. Asemenea, nula este conventia prin care s-a stipulat ca unul sau mai multi asociati sa fie scutiti de a participa la pierdere". Practica judiciara a fost chemata sa califice o serie de contracte in care intentia partilor dadea nastere la confuzii. Spre exemplu in cazul unei societati comerciale contractul incheiat de alta societate avea ca obiect punerea la dispozitie a spatiului comercial in schimbul cotei de 30% din profitul realizat de aceasta din urma. In acest contract s-au facut doua greseli: pe langa ca nu s-a stipulat participarea la pierderi (s-a aratat ca se va vira
12
asociatului ocult 30% din profit, iar nu 30% din rezultate - adica profit si pierderi), nici nu s-au stipulat activitatile care se infaptuiesc in comun de catre partile contractante, cu atat mai putin modul de evidentiere a cheltuielilor si rezultatelor financiare ale acestei asocieri^19 . Asadar, un contract de asociere in participatiune poate disimula altfel de contracte. Iar cum am aratat - daca apar divergente cu privire la natura contractului, procedura dobandeste caracter contencios, iar partile urmeaza a se judeca in fata instantelor de drept comun. Intr-adevar, daca cererea prin insasi continutul sau ori prin obiectiunile ridicate de debitor in intampinare sau cu ocazia explicatiilor si lamuririlor prezinta un caracter contencios, judecatorul o va respinge^20 . In cazul in care pentru clarificarea raporturilor obligationale dintre parti, este necesara administrarea de probe, procedura somatiei de plata nu se poate substitui procedurii de drept comun, ea avand aplicabilitate doar atunci cand creanta este certa, lichida si exigibila, respectiv clara si necontestata; daca, dimpotriva, creanta este litigioasa, fiind contestata existenta ei, ceea ce impune administrarea de probe, nu este incidenta procedura somatiei de plata^21 . Aceeasi conditie - a prevederii obligatiei printr-un inscris - se refera si la penalitatile de intarziere. Astfel, s-a aratat intr-o speta ca, deoarece relatiile comerciale dintre parti nu au avut la baza un contract comercial, este nejustificata pretinderea unor penalitati in lipsa unei clauze cuprinsa intr-o conventie a partilor, astfel incat creanta nu este certa. Debitorul a si achitat contravaloarea marfii, nu insa si penalitatile de intarziere^22 . Mai facem o observatie: constatarea izvorului unei obligatii prin inscris, factura, regulament, protocol etc. nu inseamna automat ca datoria este lichida si exigibila. Conditia constatarii printr-un inscris asumat de parti trebuie coroborata cu conditia ca partile sa fie executat obligatiile ce le reveneau, iar creditorul sa poata pretinde astfel ca creanta sa este certa lichida si exigibila. Vom exemplifica mai jos printr-un caz in care instanta a constatat ca obligatiile au fost fixate prin contract si printr-un protocol (inscris insusit de ambele parti) dar creanta nu era certa, lichida si exigibila. In analiza situatiei instanta a pornit intr-adevar de la ideea ca potrivit art. 1 din O.G. nr. 5/2001, procedura somatiei de plata se desfasoara, la cererea creditorului atunci cand creanta este certa, lichida si exigibila si reprezinta obligatia de plata a unei sume de bani asumata printr-un inscris insusit de parti si care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii. In raport de dispozitiile legale mai sus citate si de probele administrate in cauza, instanta a retinut ca este de necontestat ca procesul verbal din 29 septembrie 1999 poarta semnatura si stampilele partilor in litigiu, insa, din continutul notei depuse la dosar, rezulta ca nu s-au efectuat lucrari la doua tronsoane, ca factura a fost intocmita fara ca lucrarile sa fie executate si ca plata facturilor emise este conditionata "de finalizarea lucrarilor mentionate mai sus". Prima instanta - a aratat Curtea de Apel - a ignorat continutul acestei adrese si faptul ca factura din 30 septembrie 1999, care a fost intocmita pentru incasarea contravalorii lucrarilor enumerate in procesul verbal din 29 septembrie 1999, nu poarta semnatura reclamantei debitoare, beneficiara lucrarilor respective.
13
Totodata, prima instanta a omis sa verifice daca procesul verbal din 29 septembrie 1999 a fost intocmit de persoanele imputernicite de conducerile partilor litigante. Prin urmare, creanta intimatei neindeplinind cerintele dispozitiilor art. 1 din O.G. nr. 5/2001, sentinta atacata este nelegala si netemeinica. Recursul declarat de reclamanta fiind fondat, in temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, in referire la art. 304 pct. 9 Cod procedura civila a fost admis, in sensul modificarii sentintei civile nr. 613/19 martie 2002 a Tribunalului Galati, cu consecinta admiterii actiunii in anulare formulata de debitoare si a anularii Ordonantei nr. 1566 /7 noiembrie 2001 a Tribunalului Galati^23 . Este inca o solutie care infirma concluzia unui renumit autor, cum ca "daca inscrisul din care rezulta creanta este valabil, caracterul cert al acesteia nu mai trebuie dovedit" ^24 . -------------------------^1) Mona-Lisa Belu Magdo, Procedura somatiei de plata, in Revista de Drept Comercial nr. 11/2001, pag. 22; in acelasi sens, dar mai putin detaliat: Florea Magureanu, Valerica Tudor, Somatia de plata, mijloc de realizare a creantelor, in Revista de Drept Comercial nr. 7-8/2002, pag. 118. ^2) Regis Vouaux-Massel, O noutate in dreptul romanesc: somatia de plata, in Revista de Drept Comercial nr. 12/2001, pag. 42. ^3) Marin Voicu, Procedura somatiei de plata in materie comerciala, in Revista de Drept Comercial 12/2001, pag. 53-54. ^4) A se vedea: R.Vouaux-Massel, O noutate in dreptul romanesc: somatia de plata, Revista de Drept Comercial nr. 12/2001; pag. 41; M. Voicu, Procedura somatiei de plata in materie comerciala, Revista de Drept Comercial, nr. 12/2001, pag. 63. ^5) Sentinta civila nr. 1396 din 10.04.2002 a Tribunalului Timis. ^6) Serban Nicolae, Procedura somatiei de plata in lumina Ordonantei Guvernului nr. 5/2001 si a modificarilor aduse acesteia prin Legea nr. 295/2002, Dreptul nr. 9/2002, pag. 7. ^7) Vezi, in acest sens, Codul comercial adnotat, Ministerul Justitiei, Institutul de Arte Grafice Grafice "Tiparul Romanesc", 1944, pag. 53. De asemenea, pe larg, I. L. Georgescu, Drept Comercial Roman. Teoria generala a obligatiilor comerciale in raport cu tehnica operatiunilor civile. Probele. Contractul de vanzare-cumparare comerciala, lucrare revazuta, completata si adusa la zi de I.Bacanu, Editura Lumina Lex, 1994, pag.73-77. ^8) Sergiu Deleanu, Probele in dreptul comercial, in Revista de Drept Comercial nr. 2/1992, pag. 37. ^9) Bogdan Papadopol, Aspecte noi in legatura cu procedura somatiei de plata, din perspectiva modificarilor survenite cu privire la aceasta cale de satisfacere a creantelor, Dreptul nr. 3/2003, pag. 99. ^10) Serban Nicolae, Procedura somatiei de plata in lumina Ordonantei Guvernului nr. 5/2001 si a modificarilor aduse acesteia prin Legea nr. 295/2002, Dreptul nr. 9/2002, pag. 7. ^11) Marin Voicu, Procedura somatiei de plata in materie comerciala, in Revista de Drept Comercial 12/2001, pag. 53-54. ^12) Bogdan Papadopol, Aspecte noi in legatura cu procedura somatiei de plata, din perspectiva modificarilor survenite cu privire la aceasta cale de satisfacere a creantelor, Dreptul nr. 3/2003, pag. 99-100. ^13) Sentinta civila nr. 749 din 21.05.2002 a Tribunalului Vrancea; conform Lucia Uta, Cristian Jora, Analiza teoretica a practicii judiciare in materia aplicarii dispozitiilor O.G.
14
nr. 5/2001 privind somatia de plata, cu modificarile ulterioare, in Revista de Drept Comercial nr. 7-8/2003, pag. 188-189. ^14) Serban Nicolae, Procedura somatiei de plata in lumina Ordonantei Guvernului nr. 5/2001 si a modificarilor aduse acesteia prin Legea nr. 295/2002, Dreptul nr. 9/2002, pag. 8. ^15) Crenguta Leaua, Beatrice Onica-Jarka, Procedura speciala a somatiei de plata, Dreptul nr. 1/2002, pag. 13. ^16) Sentinta civila nr. 3682/COM din 17.12.2001 a Tribunalului Constanta -Sectia comerciala, in Marin Voicu, Procedura somatiei de plata, in Revista de Drept Comercial nr. 6/2003, pag. 182. ^17) Horatiu Sasu, Afacerile pot ocoli birocratia, in Revista IMM, nr. 14-15/augustseptembrie 2000, pag. 34. ^18) Decizia nr. 544 din 16.05.2002 a Curtii de Apel Timisoara, in Marin Voicu, Procedura somatiei de plata, in Revista de Drept Comercial nr. 6/2003, pag. 176 si in Lucia Uta, Cristian Jora, Analiza teoretica a practicii judiciare in materia aplicarii dispozitiilor O.G. nr. 5/2001 privind somatia de plata, cu modificarile ulterioare, in Revista de Drept Comercial nr. 7-8/2003, pag. 187-188. ^19) Curtea de Apel Bacau - sectia Contencios administrativ, sentinta civila nr. 88/30.06.1998, publicata in Revista Finante, Credit, Contabilitate, nr. 3/1999, pag. 59. ^20) Mona-Lisa Belu Magdo, Procedura somatiei de plata, in Revista de Drept Comercial nr. 11/2001, pag. 23. ^21) Sentinta comerciala nr.2441/COM din 28.11.2002 a Tribunalului Bihor, in Lucia Uta, Cristian Jora, Analiza teoretica a practicii judiciare in materia aplicarii dispozitiilor O.G. nr. 5/2001 privind somatia de plata, cu modificarile ulterioare, in Revista de Drept Comercial nr. 7-8/2003, pag. 198. ^22) Sentinta civila nr. 578/ LC din 19.03.2002 a Tribunalului Satu Mare, in Lucia Uta, Cristian Jora, Analiza teoretica a practicii judiciare in materia aplicarii dispozitiilor O.G. nr. 5/2001 privind somatia de plata, cu modificarile ulterioare, in Revista de Drept Comercial nr. 7-8/2003, pag. 195. ^23) Decizia civila nr. 758 din 15.08.2002 a Curtii de Apel Galati, in Lucia Uta, Cristian Jora, Analiza teoretica a practicii judiciare in materia aplicarii dispozitiilor O.G. nr. 5/2001 privind somatia de plata, cu modificarile ulterioare, in Revista de Drept Comercial nr. 78/2003, pag. 189-190. ^24) Florea Magureanu, Valerica Tudor, Somatia de plata, mijloc de realizare a creantelor, in Revista de Drept Comercial nr. 7-8/2002, pag. 119. Conditia ca temeiul de drept al obligatiei de plata sa fie de natura contractuala Dupa cum a aratat doctrina, temeiul de drept al obligatiei de plata, in materia somatiei de plata, este de natura contractuala (contract, statut, regulament)^1 . Creanta trebuie sa aiba o natura contractuala certa, ceea ce exclude, evident, sumele datorate ca despagubiri in cadrul raspunderii civile delictuale. Intr-adevar, aceste din urma obligatii presupun o actiune in justitie prin care sa se statueze in contradictoriu asupra elementelor raspunderii civile delictuale: prejudiciul, fapta ilicita, legatura de cauzalitate si vinovatia autorului prejudiciului^2 . Intr-o alta opinie, dimpotriva, nu are importanta izvorul acestei obligatii, el poate fi un act juridic sau un fapt licit sau ilicit, singura conditie impusa fiind aceea de a
15
fi constatat printr-un inscris insusit de parti prin semnatura ori printr-un alt mijloc admis de lege. Aceasta concluzie se desprinde din art. 1 al ordonantei care arata ca obligatia poate fi asumata "prin contract ori poate fi determinata potrivit unui statut, regulament, ORI ALTUI INSCRIS (s.n.) insusit de parti..., care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii". Deocamdata, marea parte a doctrinei considera ca prin textul legal se cere ca aceasta obligatie de plata sa fie contractuala, ceea ce releva ca aceasta procedura nu vizeaza creantele izvorand din delicte si cvasidelicte^3 . S-a ajuns la concluzia ca procedura este aplicabila exclusiv obligatiilor ce rezulta din acte juridice, cu excluderea obligatiilor nascute din fapte juridice, desi alte mentiuni exprese nu exista, dar formularea art. 1 alin. 1 duce - in opinia marii parti a doctrinei - la interpretarea potrivit careia reglementarea priveste doar raspunderea contractuala^4 . Cert este ca obligatia contractuala trebuie sa fie constatata printr-un inscris ori determinata potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, care insa trebuie sa fi fost "insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege". In caz contrar debitorul nu poate fi silit la achitarea creantei prin procedura somatiei de plata^5 . Cerinta are numeroase consecinte sub aspectul probatiunii, sens in care trimitem la analiza pe care am facut-o inscrisurilor autentice si sub semnatura privata, registrelor comerciale, telegramelor, scrisorilor, corespondentei comerciale in general si probei cu facturi acceptate. Aceasta cu atat mai mult cu cat, cu privire la conditia existentei unui inscris din care sa rezulte creanta, O.G. 5/2001 nu face nici o deosebire intre diferitele tipuri de inscrisuri, astfel ca pot fi folosite in procedura somatiei de plata atat inscrisurile autentice, cat si cele sub semnatura privata S-a opinat ca forma scrisa este o cerinta ad probationem. Chiar daca contractele, statutele, regulamentele sau alte inscrisuri acceptate ca izvoare ale obligatiei de plata sunt, de regula, intocmite in forma autentica, legiuitorul nu a facut distinctie, ceea ce inseamna ca este suficient ca inscrisul sa fie recunoscut de debitor. In esenta, legiuitorul nu face distinctie intre contractele numite si cele nenumite si nici intre statutele si regulamente pentru care se cere forma autentica si cele pentru care nu exista o asemenea conditie. In acest sens, chiar Ordonanta Guvernului nr. 5/2001cere forma scrisa, aceasta este o conditie de proba si nu de validitate. In textul ordonantei, art. 3 alin. 2 mentioneaza: "la cerere se anexeaza contractul sau orice alt inscris doveditor al sumelor datorate". In mod cert, legiuitorul a avut in vedere, in primul rand, conditia probatorie. De altfel, ca o caracteristica speciala in materia probatiunii, semnalam ca legea nu prevede in cadrul procedurii somatiei de plata decat proba cu inscrisuri^6 . Cu privire la inscrisurile autentice se impune precizarea ca in cazul in care, prin acestea sunt constatate obligatii si acestea au ajuns la scadenta, pot fi investite cu formula executorie si puse in executare fara sesizarea instantei, avand puterea unui titlu executoriu, potrivit art. 66 din Legea nr. 36/1995 privind activitatea notariala. Inscrisurile sub semnatura privata vor trebui sa poarte semnatura partilor si sa indeplineasca formalitatile multiplului exemplar si a mentiunii "bun si aprobat", atunci cand legea o cere (art. 1179 si 1180 C. civ.). Cu toate acestea, desi legea nu prevede expres, se admite in mod traditional in dreptul roman ca spre deosebire de prevederile in materie civila, in materie comerciala inscrisurile sub semnatura privata sunt dispensate de formalitatea de drept comun a dublului
16
(multiplului) exemplar, la contractele sinalagmatice (bilaterale) - deoarece in cazul conventiilor sinalagmatice in materie comerciala dovada se poate face cu orice mijloc de proba admis de instanta (art. 46 Cod comercial - si de cea a mentiunii "bun si aprobat", de cele unilaterale^7 . Aceasta solutie, de o deosebita suplete, potenteaza amplificarea afacerilor comerciale si este practicabila ca urmare a facilitatilor consemnate pe taram probator^8 . In materie comerciala, trebuie sa se tina seama de particularitatile probei prin inscrisuri si de faptul ca au valoare de inscris corespondenta comerciala, telegramele, facturile acceptate si registrele comerciale, astfel cum am aratat deja. Fata de reglementarea probei cu inscrisuri, in cadrul procedurii somatiei de plata, doctrina a dus mai multe precizari. Daca, in materie civila, dovada cu inscrisuri este regula (art. 1192 din C. civ.), in materie comerciala obligatiile pot fi dovedite cu oricare dintre mijloacele de proba la care legea cere expres dovada cu inscrisuri (situatiile la care se refera art. 55 C.com.), obligatiile comerciale se pot dovedi prin orice mijloace de proba, inclusiv prin martori. Fata de regula prescrisa de art. 1 din ordonanta Guvernului nr. 5/2001 cu privire la procedura somatiei de plata, se poate aprecia ca acest text restrange sfera mijloacelor de proba pentru dovedirea obligatiilor comerciale a caror plata se urmareste prin aceasta procedura. Ar fi totusi exagerat sa consideram ca enumerarea cuprinsa in art. 1 este una limitativa (textul se refera, de altfel, si la "orice alte inscrisuri insusite de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege"). O asemenea interpretare contravine, in opinia noastra, ratiunii pentru care legiuitorul a pus la dispozitia comerciantilor un numar mai mare de mijloace de proba decat cele admise in raporturile civile, anume ca raporturile comerciale se deruleaza cu celeritate, ceea ce determina adeseori incheierea contractelor intre absenti si lipsa unui contract intre parti sub forma inscrisului unic. In lumina acestor caracteristici ale raporturilor comerciale, s-a apreciat ca procedura somatiei de plata poate fi folosita atat de catre creditorii ale caror creante sunt dovedite printr-un contract, cat si de catre creditorii care pot dovedi existenta creantelor lor prin orice alte inscrisuri dintre cele la care se refera art. 46 C.com., inclusiv prin corespondenta electronica care emana de la debitor sau care este recunoscuta de catre acesta (calificata in doctrina ca avand valoarea unui inceput de proba scrisa, deoarece nu poarta semnatura manuscrisa a partii), dublata de alte inscrisuri. Evident insa, cum precizam mai sus, in procedura somatiei de plata creditorii nu pot folosi proba cu martori pentru dovedirea creantelor lor^9 . Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 mai cere insa ca inscrisul, izvor al obligatiei de plata, sa fie insusit de debitor prin semnatura ori in alt mod admis de lege. In acest ca, asumarea inscrisului de catre debitor apare ca o conditie de validitate, fie ca inscrisul emana de la debitor, fie ca este recunoscut de acesta. Evident, in alta situatie, oricine si-ar putea aroga calitatea de creditor al altuia, prin simpla prezentare a unui inscris. In special in materie de contracte, art. 948 din Codul civil este fara echivoc consimtamantul fiind conditie de validitate expres prevazuta^10 . Cum O.G. 5/2001 cere ca obligatia sa fie constatata printr-un inscris ori determinata potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, care, insa, trebuie sa fi fost "insusit de parti
17
prin semnatura ori in alt mod admis de lege", se deduce ca o factura semnata de debitor, (art. 46 Cod comercial), ca si un aviz de expeditie, fac dovada contractului si indeplinesc conditiile cerute de textul examinat. Dar si statutul societatii comerciale in care este determinata valoarea partilor sociale (aportul la capitalul social) indeplineste aceste cerinte^11 . Dificultati pot aparea tocmai in cazul evocat anterior, acela al inexistentei contractului dintre parti sub forma inscrisului unic. Dovada contractului si a creantei ar urma sa se faca, in acest caz, prin raportare la mecanismul oferta-acceptare (art. 35 C.com., spre exemplu, facturi acceptate), respectiv al ofertei-executarii (spre exemplu, cumparatorul preia bunul cumparat si il revinde sau trece la plata sa, chiar partiala), aceste cazuri reflectand ipoteza obligatiilor decurgand din inscrisuri "insusite de parti in alt mod admis de lege". Daca creditorul prezinta facturi acceptate, ele sunt in sine un mijloc de proba suficient, urmand a fi emisa ordonanta de somare. In absenta facturilor acceptate, mijlocul de proba ar putea fi avizul de insotire a marfii dublat de corespondenta comerciala sau, bunaoara, documente vamale, in cazul bunurilor vandute intre parteneri din state diferite. In aceste cazuri, emiterea ordonantei de somare ar putea implica o analiza mai profunda a raportului juridic, pentru a se conchide existenta contractului. Analiza probelor este, de asemenea, necesara si pentru a se stabili daca creanta este certa, lichida si exigibila, conform art. 1 alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001, text, de asemenea, nemodificat. Desi, dupa cum precizat anterior, opinam in sensul ca procedura somatiei de plata este, in prima sa faza, necontencioasa, nu consideram ca analiza inscrisurilor prezentate de creditor, in absenta contractului sub forma inscrisului unic, ar echivala cu o judecata a fondului. Daca, din "pipairea" raportului juridic derulat in absenta contractului sub forma inscrisului unic, se poate stabili existenta creantei, consideram ca se poate emite ordonanta de somare la plata a debitorului^12 . Daca creanta nu reiese dintr-un inscris acceptat de parti, procedura somatiei de plata nu isi gaseste justificarea. In practica a fost exprimat totusi si un alt punct de vedere cu privire la creantele contestate. Spre exemplu, din sentinta civila nr. 206 din 1.03.2002 a Tribunalului Vrancea, s-a retinut ca debitoarea a fost somata sa-i achite creditoarei pretul serviciilor telefonice si dobanda legala. Creanta a fost stabilita in conformitate cu copiile facturilor neachitate. Din verificarea acestor facturi, rezulta ca facturile nu au fost acceptate la plata de catre debitoare si, prin urmare, nu intrunesc conditiile art. l din O.G. nr. 5/2001, respectiv creanta nu este constatata prin inscris insusit prin semnatura partilor. In consecinta, a fost admisa cererea in anulare, a fost anulata, in parte, sentinta, in sensul ca a fost inlaturata obligarea debitoarei la plata sumelor contestate, reprezentand pret si dobanda si a fost mentinuta somatia de plata numai pentru suma recunoscuta ca datorata^13 . Dorim sa comentam ideea ca, conditia de creanta certa impune ca actul sa emane de la debitor sau sa fie recunoscut de acesta. Daca in privinta asumarii unui inscris prin semnatura lucrurile sunt clare si simple, in privinta formulei "alt mod admis de lege", pot sa apara unele dificultati, mai ales sub aspect probator. Daca actul de creanta trebuie sa fie un inscris, este obligatoriu ca si recunoasterea (insusirea) acestuia sa fie exprimata in scris? In mod normal, asumarea unui inscris generator de obligatii presupune o atitudine activa, o intentie determinata in a produce efecte juridice, astfel incat manifestarea de vointa sa se materializeze intr-un acord expres. Cu toate acestea, si acordul tacit sau implicit (atitudine
18
pasiva) poate avea aceleasi efecte, diferentele constand doar in mijloacele de proba. Cea mai la indemana forma de recunoastere a creantei, in acest sens, ar fi cea data de cazul in care o persoana executa o prestatie baneasca la care se considera indatorata, chiar in absenta unei recunoasteri. Insa, din redactarea textului rezulta ca singurul mijloc de proba admisibil il reprezinta inscrisurile, astfel incat recunoasterea nu poate rezulta dintr-o prezumtie, interogatoriu ori depozitie de martor, iar explicatiile si lamuririle pe care partile le pot prezenta judecatorului nu sunt mijloace de proba. In concluzie, s-a opinat ca intentia legiuitorului a fost de a limita procedura somatiei de plata doar la obligatiile ce provin din acte juridice in forma scrisa^14 . (Reluam mentiunea ca s-a opinat, in cadrul procedurii speciale a somatiei de plata, ca luarea interogatoriului este o proba admisibila doar in situatia in care instanta este cea care o solicita, iar nu si in ipoteza in care partile ar intentiona sa isi probeze astfel cererea^15 . Dar in acest moment nu ne-am propus sa reluam discutia; reamintim ca discutam de modalitatea in care un document este "asumat" de catre debitor). Intr-o alta speta, era vorba de un contract de asociere cu participatiune care, in art. 7, stabilea ca va fi achitata o cota de participare reprezentand 25% din profitul anual, dar nu mai putin de 30.000.000 lei, suma ce va fi achitata anual. Or, in contract, partile nu au stabilit o suma fixa, ci o suma variabila, astfel ca nu se poate conchide ca in aceasta situatie creanta este certa. Mai mult, factura fiscala depusa de creditoare nu este semnata de debitor si, astfel, nu este recunoscuta la plata. Nefiind vorba de o creanta certa, instanta a respins cererea pentru emiterea somatiei de plata^16 . In treacat fie spus, contractul de mai sus a fost calificat - in opinia dominanta a instantelor - mai degraba ca un contract de inchiriere. Intr-adevar, contractul de asociere in participatiune poate fi confundat cu contractul de inchiriere. Consecinta este foarte grea pentru partile contractante: daca in cazul asocierii in participatiune nu poate fi vorba de perceperea de TVA, in cazul inchirierii lucrurile stau exact invers. Drept pentru care se aplica nu numai amenzi, ci si penalitati, daca nu cumva se ajunge la probleme de evaziune fiscala^17 . Iata deci o posibila sursa de divergente intre parti. Or, se stie ca daca una din parti contesta creanta (spre exemplu TVA ceruta de cealalta parte) procedura somatiei de plata nu este aplicabila. Exemplificam cu o speta, in care pretentiile formulate de creditoare constau in contravaloarea T.V.A. iar debitoarea sustinea ca, in cauza, creanta nu este certa, lichida si exigibila. Or, fata de aceste obiectiuni formulate Curtea a constatat ca sunt necesare probe, care nu pot fi administrate decat in cadrul unui proces, iar o asemenea cercetare echivaleaza deja cu judecata fondului. Intrucat s-a apreciat ca cererea creditoarei are caracter contencios, a fost admis recursul debitoarei si s-a modificat sentinta atacata, in sensul admiterii actiunii in anulare a debitoarei, cu consecinta anularii ordonantei continand somatia de plata^18 . In afara de posibile divergente aparute cu privire la perceperea TVA procedura somatiei de plata poate deveni inaplicabila si daca partile nu se inteleg cu privire la natura reala a contractului.
19
In delimitarea celor doua feluri de contracte - de asociere in participatiune si de inchiriere se porneste de la principiul ca participarea trebuie sa se faca atat la beneficii cat si la pierderi. S-au incheiat de multe ori contracte denumite "de asociere in participatiune" in care se stipula ca asociatul ascuns are dreptul sa primeasca o cota-parte din beneficiile obtinute de administrator in cursul derularii afacerii, dar nu mai putin de o anumita suma ceea ce excludea din capul locului ideea de participare la risc. Intr-adevar, potrivit art. 1513 din Codul civil, "Este nul contractul prin care un asociat isi stipuleaza totalitatea castigurilor. Asemenea, nula este conventia prin care s-a stipulat ca unul sau mai multi asociati sa fie scutiti de a participa la pierdere". Practica judiciara a fost chemata sa califice o serie de contracte in care intentia partilor dadea nastere la confuzii. Spre exemplu in cazul unei societati comerciale contractul incheiat de alta societate avea ca obiect punerea la dispozitie a spatiului comercial in schimbul cotei de 30% din profitul realizat de aceasta din urma. In acest contract s-au facut doua greseli: pe langa ca nu s-a stipulat participarea la pierderi (s-a aratat ca se va vira asociatului ocult 30% din profit, iar nu 30% din rezultate - adica profit si pierderi), nici nu s-au stipulat activitatile care se infaptuiesc in comun de catre partile contractante, cu atat mai putin modul de evidentiere a cheltuielilor si rezultatelor financiare ale acestei asocieri^19 . Asadar, un contract de asociere in participatiune poate disimula altfel de contracte. Iar cum am aratat - daca apar divergente cu privire la natura contractului, procedura dobandeste caracter contencios, iar partile urmeaza a se judeca in fata instantelor de drept comun. Intr-adevar, daca cererea prin insasi continutul sau ori prin obiectiunile ridicate de debitor in intampinare sau cu ocazia explicatiilor si lamuririlor prezinta un caracter contencios, judecatorul o va respinge^20 . In cazul in care pentru clarificarea raporturilor obligationale dintre parti, este necesara administrarea de probe, procedura somatiei de plata nu se poate substitui procedurii de drept comun, ea avand aplicabilitate doar atunci cand creanta este certa, lichida si exigibila, respectiv clara si necontestata; daca, dimpotriva, creanta este litigioasa, fiind contestata existenta ei, ceea ce impune administrarea de probe, nu este incidenta procedura somatiei de plata^21 . Aceeasi conditie - a prevederii obligatiei printr-un inscris - se refera si la penalitatile de intarziere. Astfel, s-a aratat intr-o speta ca, deoarece relatiile comerciale dintre parti nu au avut la baza un contract comercial, este nejustificata pretinderea unor penalitati in lipsa unei clauze cuprinsa intr-o conventie a partilor, astfel incat creanta nu este certa. Debitorul a si achitat contravaloarea marfii, nu insa si penalitatile de intarziere^22 . Mai facem o observatie: constatarea izvorului unei obligatii prin inscris, factura, regulament, protocol etc. nu inseamna automat ca datoria este lichida si exigibila. Conditia constatarii printr-un inscris asumat de parti trebuie coroborata cu conditia ca partile sa fie executat obligatiile ce le reveneau, iar creditorul sa poata pretinde astfel ca creanta sa este certa lichida si exigibila. Vom exemplifica mai jos printr-un caz in care instanta a constatat ca obligatiile au fost fixate prin contract si printr-un protocol (inscris insusit de ambele parti) dar creanta nu era certa, lichida si exigibila. In analiza situatiei instanta a pornit intr-adevar de la ideea ca
20
potrivit art. 1 din O.G. nr. 5/2001, procedura somatiei de plata se desfasoara, la cererea creditorului atunci cand creanta este certa, lichida si exigibila si reprezinta obligatia de plata a unei sume de bani asumata printr-un inscris insusit de parti si care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii. In raport de dispozitiile legale mai sus citate si de probele administrate in cauza, instanta a retinut ca este de necontestat ca procesul verbal din 29 septembrie 1999 poarta semnatura si stampilele partilor in litigiu, insa, din continutul notei depuse la dosar, rezulta ca nu s-au efectuat lucrari la doua tronsoane, ca factura a fost intocmita fara ca lucrarile sa fie executate si ca plata facturilor emise este conditionata "de finalizarea lucrarilor mentionate mai sus". Prima instanta - a aratat Curtea de Apel - a ignorat continutul acestei adrese si faptul ca factura din 30 septembrie 1999, care a fost intocmita pentru incasarea contravalorii lucrarilor enumerate in procesul verbal din 29 septembrie 1999, nu poarta semnatura reclamantei debitoare, beneficiara lucrarilor respective. Totodata, prima instanta a omis sa verifice daca procesul verbal din 29 septembrie 1999 a fost intocmit de persoanele imputernicite de conducerile partilor litigante. Prin urmare, creanta intimatei neindeplinind cerintele dispozitiilor art. 1 din O.G. nr. 5/2001, sentinta atacata este nelegala si netemeinica. Recursul declarat de reclamanta fiind fondat, in temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, in referire la art. 304 pct. 9 Cod procedura civila a fost admis, in sensul modificarii sentintei civile nr. 613/19 martie 2002 a Tribunalului Galati, cu consecinta admiterii actiunii in anulare formulata de debitoare si a anularii Ordonantei nr. 1566 /7 noiembrie 2001 a Tribunalului Galati^23 . Este inca o solutie care infirma concluzia unui renumit autor, cum ca "daca inscrisul din care rezulta creanta este valabil, caracterul cert al acesteia nu mai trebuie dovedit" ^24 . -------------------------^1) Mona-Lisa Belu Magdo, Procedura somatiei de plata, in Revista de Drept Comercial nr. 11/2001, pag. 22; in acelasi sens, dar mai putin detaliat: Florea Magureanu, Valerica Tudor, Somatia de plata, mijloc de realizare a creantelor, in Revista de Drept Comercial nr. 7-8/2002, pag. 118. ^2) Regis Vouaux-Massel, O noutate in dreptul romanesc: somatia de plata, in Revista de Drept Comercial nr. 12/2001, pag. 42. ^3) Marin Voicu, Procedura somatiei de plata in materie comerciala, in Revista de Drept Comercial 12/2001, pag. 53-54. ^4) A se vedea: R.Vouaux-Massel, O noutate in dreptul romanesc: somatia de plata, Revista de Drept Comercial nr. 12/2001; pag. 41; M. Voicu, Procedura somatiei de plata in materie comerciala, Revista de Drept Comercial, nr. 12/2001, pag. 63. ^5) Sentinta civila nr. 1396 din 10.04.2002 a Tribunalului Timis. ^6) Serban Nicolae, Procedura somatiei de plata in lumina Ordonantei Guvernului nr. 5/2001 si a modificarilor aduse acesteia prin Legea nr. 295/2002, Dreptul nr. 9/2002, pag. 7. ^7) Vezi, in acest sens, Codul comercial adnotat, Ministerul Justitiei, Institutul de Arte Grafice Grafice "Tiparul Romanesc", 1944, pag. 53. De asemenea, pe larg, I. L. Georgescu, Drept Comercial Roman. Teoria generala a obligatiilor comerciale in raport cu tehnica operatiunilor civile. Probele. Contractul de vanzare-cumparare comerciala, lucrare revazuta, completata si adusa la zi de I.Bacanu, Editura Lumina Lex, 1994, pag.73-77.
21
^8) Sergiu Deleanu, Probele in dreptul comercial, in Revista de Drept Comercial nr. 2/1992, pag. 37. ^9) Bogdan Papadopol, Aspecte noi in legatura cu procedura somatiei de plata, din perspectiva modificarilor survenite cu privire la aceasta cale de satisfacere a creantelor, Dreptul nr. 3/2003, pag. 99. ^10) Serban Nicolae, Procedura somatiei de plata in lumina Ordonantei Guvernului nr. 5/2001 si a modificarilor aduse acesteia prin Legea nr. 295/2002, Dreptul nr. 9/2002, pag. 7. ^11) Marin Voicu, Procedura somatiei de plata in materie comerciala, in Revista de Drept Comercial 12/2001, pag. 53-54. ^12) Bogdan Papadopol, Aspecte noi in legatura cu procedura somatiei de plata, din perspectiva modificarilor survenite cu privire la aceasta cale de satisfacere a creantelor, Dreptul nr. 3/2003, pag. 99-100. ^13) Sentinta civila nr. 749 din 21.05.2002 a Tribunalului Vrancea; conform Lucia Uta, Cristian Jora, Analiza teoretica a practicii judiciare in materia aplicarii dispozitiilor O.G. nr. 5/2001 privind somatia de plata, cu modificarile ulterioare, in Revista de Drept Comercial nr. 7-8/2003, pag. 188-189. ^14) Serban Nicolae, Procedura somatiei de plata in lumina Ordonantei Guvernului nr. 5/2001 si a modificarilor aduse acesteia prin Legea nr. 295/2002, Dreptul nr. 9/2002, pag. 8. ^15) Crenguta Leaua, Beatrice Onica-Jarka, Procedura speciala a somatiei de plata, Dreptul nr. 1/2002, pag. 13. ^16) Sentinta civila nr. 3682/COM din 17.12.2001 a Tribunalului Constanta -Sectia comerciala, in Marin Voicu, Procedura somatiei de plata, in Revista de Drept Comercial nr. 6/2003, pag. 182. ^17) Horatiu Sasu, Afacerile pot ocoli birocratia, in Revista IMM, nr. 14-15/augustseptembrie 2000, pag. 34. ^18) Decizia nr. 544 din 16.05.2002 a Curtii de Apel Timisoara, in Marin Voicu, Procedura somatiei de plata, in Revista de Drept Comercial nr. 6/2003, pag. 176 si in Lucia Uta, Cristian Jora, Analiza teoretica a practicii judiciare in materia aplicarii dispozitiilor O.G. nr. 5/2001 privind somatia de plata, cu modificarile ulterioare, in Revista de Drept Comercial nr. 7-8/2003, pag. 187-188. ^19) Curtea de Apel Bacau - sectia Contencios administrativ, sentinta civila nr. 88/30.06.1998, publicata in Revista Finante, Credit, Contabilitate, nr. 3/1999, pag. 59. ^20) Mona-Lisa Belu Magdo, Procedura somatiei de plata, in Revista de Drept Comercial nr. 11/2001, pag. 23. ^21) Sentinta comerciala nr.2441/COM din 28.11.2002 a Tribunalului Bihor, in Lucia Uta, Cristian Jora, Analiza teoretica a practicii judiciare in materia aplicarii dispozitiilor O.G. nr. 5/2001 privind somatia de plata, cu modificarile ulterioare, in Revista de Drept Comercial nr. 7-8/2003, pag. 198. ^22) Sentinta civila nr. 578/ LC din 19.03.2002 a Tribunalului Satu Mare, in Lucia Uta, Cristian Jora, Analiza teoretica a practicii judiciare in materia aplicarii dispozitiilor O.G. nr. 5/2001 privind somatia de plata, cu modificarile ulterioare, in Revista de Drept Comercial nr. 7-8/2003, pag. 195. ^23) Decizia civila nr. 758 din 15.08.2002 a Curtii de Apel Galati, in Lucia Uta, Cristian Jora, Analiza teoretica a practicii judiciare in materia aplicarii dispozitiilor O.G. nr. 5/2001
22
privind somatia de plata, cu modificarile ulterioare, in Revista de Drept Comercial nr. 78/2003, pag. 189-190. ^24) Florea Magureanu, Valerica Tudor, Somatia de plata, mijloc de realizare a creantelor, in Revista de Drept Comercial nr. 7-8/2002, pag. 119. Probele acceptate in cadrul procedurii somatiei de plata - o incercare de sinteza In privinta probatoriului, socotim ca in procedura somatiei de plata este admisibila numai administrarea probei cu inscrisuri si, numai in virtutea rolului activ al instantei, proba cu interogatoriu. In privinta probei cu acte (aspect dezvoltat in capitolul anterior), consideram ca aceasta este singura proba admisibila la initiativa partilor, deoarece art. 1 din ordonanta Guvernului nr. 5/2001 dispune, in chiar definirea procedurii somatiei de plata, ca aceasta se desfasoara in scopul realizarii creantelor creditorului ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani asumate prin contract constatate printr-un inscris ori determinare potrivit unui statut, regulament sau altui inscris. De asemenea, art. 6 dispune ca judecatorul va examina cererea "pe baza actelor depuse si a explicatiilor si lamuririlor partilor". In privinta explicatiilor si lamuririlor partilor, s-a considerat ca modalitatea procedurala in care acestea sunt solicitate de catre instanta este luarea interogatoriului^1 . In acest sens art. 222 alin. 1 din Codul de procedura civila prevede ca statul si celelalte persoane juridice de drept public, precum si persoanele juridice de drept privat vor raspunde in scris la interogatoriul ce li se va comunica, dispozitie care nu se aplica insa - potrivit prevederilor art. 222 alin. 2 din Codul de procedura civila - societatilor comerciale de persoane, ai caror asociati cu drept de reprezentare vor fi citati personal la interogatoriu. Din considerente de ordin practic persoanelor juridice li se comunica in scris punctele de pe interogatoriu, iar raspunsul se da, de asemenea, in scris^2 , fiind necesar ca el sa fie semnat si parafat de organul care reprezinta persoana juridica in mod valabil^3 . S-a opinat, in cadrul procedurii speciale a somatiei de plata, ca luarea interogatoriului este o proba admisibila doar in situatia in care instanta este cea care o solicita, iar nu si in ipoteza in care partile ar intentiona sa isi probeze astfel cererea^4 . CONCLUZIE Din redactarea textului rezulta ca singurul mijloc de proba admisibil il reprezinta inscrisurile, astfel incat recunoasterea nu poate rezulta dintr-o prezumtie, interogatoriu ori depozitie de martor, iar explicatiile si lamuririle pe care partile le pot prezenta judecatorului nu sunt mijloace de proba. In concluzie, s-a opinat ca intentia legiuitorului a fost de a limita procedura somatiei de plata doar la obligatiile ce provin din acte juridice in forma scrisa^5 . -------------------------^1) Crenguta Leaua, Beatrice Onica-Jarka, Procedura speciala a somatiei de plata, Dreptul nr. 1/2002, pag. 13. ^2) Tribunalul Suprem, colegiul civil, decizia nr. 139/1955, in Culegere de decizii 1955, vol. II, pag. 189; in acelasi sens, Tribunalul Suprem, colegiul civil, decizia nr. 110/1956, in Culegere de decizii 1956, vol. II, pag. 189. ^3) Tribunalul Suprem, col. civ., dec. nr. 857/1958, Repertoriu I, pag. 781, nr. 254. ^4) Crenguta Leaua, Beatrice Onica-Jarka, Procedura speciala a somatiei de plata, Dreptul nr. 1/2002, pag. 13.
23
^5) Serban Nicolae, Procedura somatiei de plata in lumina Ordonantei Guvernului nr. 5/2001 si a modificarilor aduse acesteia prin Legea nr. 295/2002, Dreptul nr. 9/2002, pag. 8. B. Probele acceptate in materia procedurii concilierii prealabile
Scurta prezentare a procedurii Capitolul XIV din Codul de procedura civila, introdus prin punctul 224 din O.U.G. nr. 138/2000 si intitulat "Dispozitii privind solutionarea litigiilor in materie comerciala", impune in procesele si cererile in materie comerciala evaluabile in bani, ca o procedura prealabila, incercarea din partea reclamantului de solutionare a litigiului pe calea concilierii directe cu cealalta parte (art. 720^1 C. proc. civ.). Legiuitorul in aceasta noua reglementare, a introdus procedura concilierii directe ca o solutie pentru decongestionarea instantelor judecatoresti si evitarea cheltuielilor facute de parti, rezultatul acestei concilieri putand duce la o solutie definitiva, materializata intr-un inscris recunoscut si acceptat de catre acestea^1 . Denumirea capitolului XIV din cartea a IV-a din Codul de procedura civila este semnificativa in a exprima ideea ca legiuitorul a instituit intr-adevar cateva norme derogatorii de la dreptul comun in legatura cu solutionarea litigiilor comerciale, drept pentru care s-a opinat^2 ca se poate vorbi totusi de o procedura speciala de solutionare a unei categorii de litigii, intrucat dispozitiile derogatorii de la dreptul comun ocupa o paleta relativ ampla de institutii procedurale, incepand de la instituirea unei proceduri speciale, pana la regimul juridic al hotararii pronuntate^3 . Art. 720 indice 1, alin. l din Cod de procedura civila asa cum a fost modificat prin O.G. nr. 138/2000, prevede: ,,In procesele si cererile in materie comerciala evaluabile in bani, inainte de introducerea cereri de chemare in judecata, reclamantul va incerca solutionarea litigiului prin conciliere directa cu cealalta parte". Textul mai sus citat consacra o noua institutie, cea a "concilierii directe a partilor", oferind o consacrare legislativa unui mod alternativ de reglementare al diferendelor cunoscut in drept international sub numele de mediere^4 . Nu insistam asupra acestei proceduri, deoarece i-am dedicat un intreg capitol. Aratam ca in materia probatiunii textele legate de aceasta institutie arata la art. 720^3 alin. 1 doar ca "Cererea de chemare in judecata va cuprinde: () probele pe care se intemeiaza cererea". Asadar nu se exclude nici un mijloc de proba prevazut in materie comerciala. O posibila problema apare in privinta mijloacelor de convocare a partii adverse, precum si in privinta dovedirii faptului ca procedura concilierii prealabile s-a efectuat conform legii. Vom dezbate acest capitol, de interes in materia probatiunii, in cele ce urmeaza. --------------------------
24
^1) Dan Ungur, Scurte consideratii in legatura cu rezultatul concilierii in materie comerciala, prevazut de art. 720^1 alin. 4 din Codul de procedura civila, Dreptul nr. 3/2003, pag. 120-122. ^2) Ioan Les, Drept Procesual Civil, curs universitar, Editura Lumina Lex, 2002, pag. 274. ^3) A se vedea in sensul ca aceasta procedura nu intruneste caracteristicile unei proceduri speciale I. Deleanu, in Tratat de procedura civila, Editura Servo-Sat, 2000, vol. III, pag. 88-89. ^4) Luminita Procopie, Caracteristici ale concilierii directe in litigiile comerciale, in Revista de Drept Comercial nr. 4/2002, pag. 96. Ce inseamna "convocare prin orice mijloc de comunicare"? Potrivit cu art. 720^1 din Codul de procedura civila: "(1) ,,In procesele si cererile in materie comerciala evaluabile in bani, inainte de introducerea cereri de chemare in judecata, reclamantul va incerca solutionarea litigiului prin conciliere directa cu cealalta parte". (2) In scopul aratat la alin. 1, reclamantul va convoca partea adversa, comunicandu-i in scris pretentiile sale si temeiul lor legal, precum si toate actele doveditoare pe care se sprijina acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandata cu dovada de primire, prin telegrama, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigura transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face si prin inmanarea inscrisurilor sub semnatura de primire". S-a emis opinia^1 conform cu care in categoria "orice mijloc de comunicare" se poate include si comunicarea prin intermediul postei electronice, cu urmatoarea argumentare: "Intre alte mijloace de comunicare, consideram ca se poate include si comunicarea textului prin intermediul postei electronice (e-mail). Deoarece acest serviciu asigura transportul electronic al corespondentei pana la cutia postala a destinatarului, iar eventuala pierdere sau adresare gresita este imediat comunicata expeditorului, exista certitudinea ca scrisoarea si-a atins destinatia. Chiar daca destinatarul nu se gaseste la domiciliu el poate sa-si verifice cutia postala si din alta localitate sau tara. Avantajul acestei comunicari este ca intr-un interval extrem de scurt, aproximativ doua minute, corespondenta poate ajunge in orice loc de pe globul pamantesc, inclusiv Alaska. De asemenea, transmisia electronica a unor astfel de date se bucura de o siguranta mult mai mare decat o transmitere postala obisnuita, casutele postale ale abonatilor serviciilor de e-mail bucurandu-se de asigurarea secretului, accesarea serviciului realizandu-se numai dupa ce abonatul isi va dezvalui numele si parola stiuta doar de el. Acest aspect nu este deloc de neglijat intr-o lume in care cu destul de mare frecventa se utilizeaza practici de spionaj economic, ori, ajungerea unei corespondente comerciale in mana unei persoane direct sau indirect interesate in cunoasterea acesteia ar putea produce grave prejudicii comerciantilor onesti" . Nu suntem decat partial de acord cu aceasta opinie: daca expeditorul a trimis adresa gresit (spre exemplu in conditiile in care a facut o confuzie de adrese sau adresa cunoscuta de el nu mai este utilizata de destinatar) este posibil ca destinatarul real sa nu cunoasca faptul ca i s-a trimis comunicarea, iar posesorul adresei, care a primit din greseala mesajul, sa nu semnaleze aceasta expeditorului distrat. In acest caz nu se indeplineste conditia de transmitere a textului, ceruta de lege. In cazul in care s-a
25
trimis, tot din greseala, la o adresa inexistenta, oricare reprezentant al comerciantului expeditor poate sterge mesajul de eroare. In fine, daca totusi mesajul a ajuns in bune conditii, un simplu "Delete" poate sterge dovada ca mesajul a ajuns la destinatar. Dovada trimiterii de catre expeditor a mesajului si dovada neprimirii vreunui mesaj de eroare (care se apropie mai mult de prezumtii) nu este suficienta pentru a proba reaua-credinta a destinatarului, in conditiile in care nu in putine situatii defectiuni de server fac ca mesaje trimise la adrese valide sa se piarda in neant. Este o argumentare pe care credem ca legiuitorul a avut-o in vedere atunci cand - cel putin pentru moment - a exclus transmisiile prin mail din categoria mijloacelor de proba. Caracteristic inregistrarilor electronice este faptul ca ele nu cuprind semnatura originala a emitentului si, deci, nu pot fi asimilate inscrisului sub semnatura privata^2 . Ele pot constitui un inceput de dovada scrisa, prezumtii simple ori asimilate cu simple copii neoficiale, lipsite de valoare probatorie in civil, dar nu si in materie comerciala^3 . Astfel de probe pot fi administrate numai in coroborare cu alte mijloace de proba, inclusiv in completarea unui inceput de dovada scrisa sau daca, din motive obiective, nu este posibila prezentarea originalului^4 . Codul de procedura civila nu ofera un cadru legal, satisfacator pentru noile mijloace de proba. Jurisprudenta este saraca. Pus in fata unor asemenea mijloace de proba, judecatorul trebuie sa le aprecieze cu multa prudenta, tinand seama ca ele nu sunt la adapost de frauda si trucaj, ca pot fi usor contrafacute. Din acest motiv valoarea probatorie a mijloacelor de proba - informatice, in materie comerciala, pana la adoptarea unor texte similare celor din procedura penala, urmeaza sa fie apreciate de judecator, potrivit principiilor generale si in raport de fiabilitatea noilor creatii tehnice. Mai trebuie avut in vedere si faptul ca din modul cum sunt redactate dispozitiile art. 46 din Codul comercial rezulta ca ele nu contin o ierarhizare a probelor ce sunt de administrat pentru dovedirea obligatiilor, liberatiunilor sau preturilor in comercial, in sensul ca o parte sa nu poata recurge la o categorie de probe decat dupa ce a facut dovada ca este in imposibilitatea de a produce dovada de categorie superioara si ca, in aceasta situatie de fond nu sunt obligate a respecta ordinea probelor asa cum sunt ele enumerate prin texte, ci ele au facultatea suverana de a admite oricare din probele acolo prevazute, potrivit naturii litigiului si imprejurarilor cauzei^5 . Cu toate acestea, opinam ca convocarea poate imbraca forma "corespondentei electronice", dar numai daca este facuta in conditiile art. 5 din legea nr. 455/2001 privind semnatura electronica, text conform caruia "inscrisul in forma electronica, caruia i s-a incorporat, atasat sau i s-a asociat logic o semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv si generata cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnaturii electronice, este asimilat, in ceea ce priveste conditiile si efectele sale, cu inscrisul sub semnatura privata" ^6 . In ceea ce priveste momentul cunoasterii de catre destinatar a continutului actelor expediate, in oricare dintre modalitatile de comunicare mai sus aratate, consideram si noi, alaturi de alti autori^7 , ca se poate aplica, prin analogie, prezumtia relativa instituita in cazul incheierii contractelor comerciale prin corespondenta. Asa fiind, desi Codul comercial consacra in art. 35 teoria informatiunii, potrivit careia contractul este socotit incheiat in momentul cunoasterii de catre ofertant a acceptarii ofertei, totusi, practic, se aplica teoria receptiunii sau a primirii ofertei, care considera ca la primirea de catre ofertant a corespondentei, acesta a luat cunostinta de acceptare. Este o prezumtie relativa care poate
26
fi rasturnata prin proba contrarie, facandu-se dovada ca, fara a fi in culpa, ofertantul nu a luat cunostinta de acceptarea ofertei la data primirii corespondentei^8 . Problema aceasta s-ar pune in situatia in care partea adversa (potentialul parat) ar amana deschiderea corespondentei cu intentia de a invoca necunoasterea actelor comunicate, dar prezinta o importanta mai redusa - apreciem noi - avand in vedere prevederile art. 720^1 alineatul ultim C. pr. civ., potrivit carora, pentru ca reclamantul sa poata introduce cererea de chemare in judecata, fara a se fi realizat concilierea directa, este suficient sa anexeze dovada ca au trecut 30 de zile de la primirea convocarii de catre partea adversa^9 . Dispozitia mentionata il obliga pe reclamant sa faca dovada primirii actelor de catre cealalta parte, dovada care in conditiile utilizarii mijloacelor modeme de comunicare (posta electronica, fax, telefax) este usor de facut deoarece exista, dupa caz, confirmarea primirii sau confirmarea neprimirii la foarte scurt timp de la trimitere (durata de ordinul minutelor). In schimb, in cazul comunicarii prin mijloace traditionale, ca telegrama si scrisoarea recomandata cu confirmare de primire, aceasta dovada este mai dificil de realizat din cauza posibilitatii lipsei datei de primire de catre destinatar si a posibilitatii pierderii lor^10 . Asa fiind, prin faptul ca telexul si faxul asigura transmiterea la distanta de cuvinte sau imagini, in mod extrem de rapid, practic instantaneu, printr-o legatura directa intre comercianti (fara intermedierea oficiului postal, ca in cazul telegramelor), sunt satisfacute in cea mai mare masura imperativele celeritatii si sigurantei in afaceri. Mai modern si mult mai utilizat astazi decat telexul, telefaxul imbina sistemul telex cu cel de fotocopiere (xerox), permitand transmiterea la distanta a unei reproduceri exacte (facsimil) dupa un inscris. Astfel, se realizeaza comunicarea, nu numai a continutului intelectual al inscrisului - ca in cazul telexului - ci chiar a formei acestuia, prin posibilitatea de a fi fotocopiate (xeroxate) de oricare dintre parti^11 . O alta modalitate alternativa prevazuta de lege pentru convocarea partii adverse la conciliere de catre reclamant este "inmanarea inscrisurilor sub semnatura de primire" (art. 720^1 , teza ultima); in raport cu modul de redactare a alin. 2 al art. 720^1 C. pr. civ., -"... convocarea se poate face si prin inmanare..." - s-a interpretat ca aceasta modalitate este solutia secundara de convocare^12 . -------------------------^1) C. Rosu, A. Fanu-Moca, Consideratii referitoare la solutionarea litigiilor in materie comerciala, in Revista de Drept Comercial, 2001, nr. 7-8, pag.160. In acelasi sens: Lucian Chiriac, Unele observatii despre institutia concilierii in procesele si cererile in materie comerciala, in Revista de Drept Comercial nr. 1/2003, pag. 163 si Gheorghe Buta, Procedura prealabila de conciliere in materie comerciala, in Revista de Drept Comercial nr. 5/2002, pag. 38. ^2) Stanciu Carpenaru, Drept Comercial Roman, Editura All-Beck, 1998, pag. 372. ^3) Romul Petru Vonica, Dreptul contractelor comerciale, Editura Holding Reporter, 1999, pag.115. ^4) O. Capatina, B. Stefanescu, Tratat de drept al comertului international, vol. II, Partea speciala, Editura Academiei, Bucuresti, 1987, pag.119; I. L. Georgescu, Drept Comercial Roman. Teoria generala a obligatiilor comerciale in raport cu tehnica operatiunilor civile. Probele. Contractul de vanzare-cumparare comerciala, lucrare revazuta, completata si adusa la zi de I. Bacanu, Editura Lumina Lex, 1994, pag. 123. ^5) Curtea de Casatie III, dec. 65/15 ianuarie 1935, in Pandectele Romane 1935, III, pct. 197.
27
^6) Bogdan Papadopol, Consideratii critice si clarificari pe marginea procedurii concilierii directe in litigiile comerciale patrimoniale, Dreptul nr. 8/2003, pag. 107 (nota de subsol). ^7) C. Rosu, A. Fanu-Moca, Consideratii referitoare la solutionarea litigiilor in materie comerciala, in Revista de Drept Comercial, nr. 7-8/2001, pag.160. ^8) I.L. Georgescu, Drept Comercial Roman, Teoria generala a obligatiilor comerciale. Probele. Contractul de vanzare-cumparare comerciala, Editura Lumina Lex, 1994, pag. 3839. ^9) Gheorghe Buta, Procedura prealabila de conciliere in materie comerciala, in Revista de Drept Comercial nr. 5/2002, pag. 38-39. ^10) Claudia Rosu, A. Fanu-Moca, Consideratii referitoare la solutionarea litigiilor in materie comerciala, in Revista de Drept Comercial nr. 7-8/2001, pag. 160. In acelasi sens, Gheorghe Buta, Procedura prealabila de conciliere in materie comerciala, in Revista de Drept Comercial nr. 5/2002, pag. 39. ^11) Dragos-Alexandru Sitaru, Dreptul comertului international, Tratat, vol. II, Editura Actami, Bucuresti, 1996, pag. 215. ^12) Gheorghe Buta, Procedura prealabila de conciliere in materie comerciala, in Revista de Drept Comercial nr. 5/2002, pag. 39. Etapa deliberarii si pronuntarii hotararii Deliberarea si pronuntarea Dupa ce in sedinta de judecata au avut loc dezbaterile, adica si-au spus cuvantul in fond toate partile prezente la proces^1 si instanta se considera lamurita, presedintele declara dezbaterile inchise (art. 150), si judecatorii care alcatuiesc completul de judecata delibereaza in vederea pronuntarii hotararii^2 . Daca procesul nu prezinta nici o dificultate deliberarea poate avea loc chiar in sedinta, iar altfel in camera de consiliu (art. 256 alin. l) ^3 . In cazul amanarii pronuntarii, cele petrecute la termenul cand au avut loc dezbaterile se consemneaza in incheiere, a carei lipsa sau nesemnare de catre judecatori si grefier atrage casarea hotararii^4 . In cadrul deliberarii se cer a fi rezolvate toate cererile formulate de parti, indiferent daca acestea au caracter principal, accesoriu sau incidental. Potrivit principiului continuitatii, hotararea trebuie pronuntata de judecatorii in fata carora partile au pus concluzii, deci a avut loc judecata^5 . Deliberarea constituie o operatiune complexa in cadrul careia trebuie stabilite faptele pricinii si normele legale aplicabile litigiului. Legea nu contine referiri privitoare la ordinea in care trebuie stabilite aspectele esentiale ale cauzei. De aceea se considera ca aceasta ordine este lasata la libera apreciere a judecatorilor. Totusi, in mod natural mai intai trebuie stabilita starea de fapt, intrucat numai dupa aceea se pune problema determinarii legii aplicabile raportului juridic astfel statornicit^6 . Judecatorul va pleca de la rationamentul si mijloacele propuse de reclamant, pe care il va confrunta cu rationamentul si mijloacele propuse de parat, pentru ca apoi raportandu-se la textele legale, principii, standarde, uzante etc. si avand in vedere comentariile si analizele
28
doctrinei, ca si jurisprudenta in materie isi va forma un punct de vedere asupra meritelor constructiilor propuse de parti, apreciind pertinenta si concludenta mijloacelor si rationamentelor acestora, urmand ca in final sa construiasca silogismul juridic ce va duce la solutia din litigiu. Judecatorul va retine faptele care au fost dovedite, va verifica daca ele se incadreaza in regula de drept probabila, stabilita in timpul dezbaterilor, si in caz afirmativ, fiind stabilita regula aplicabila, va trage consecinta ce se impune, pronuntandu-se asupra pretentiilor invocate in fata sa^7 . in acest fel, prin solutia pe care o da judecatorul transeaza litigiul, inlocuind lipsa de acord dintre parti, prin cuvantul sau, pe care la nevoie il poate chiar impune^8 . In cazul cand pronuntarea hotararii nu se poate face in ziua cand a avut loc dezbaterea in fond a cauzei, instanta va putea amana pronuntarea cu cel mult 7 zile. Amanarea pronuntarii va fi anuntata de presedintele instantei (art. 260 alin. 1 C. proc. civ.). Termenul prevazut de art. 260 alin. 1 C. proc. civ. are un caracter relativ, fapt pentru care nerespectarea lui nu poate produce consecinte cu privire la valabilitatea hotararii judecatoresti. Situatia este insa diferita in cazul in care hotararea s-a pronuntat inainte de implinirea termenului stabilit in conditiile art. 260 C. proc. civ. intr-o asemenea situatie hotararea este casabila, caci partile au fost private de dreptul de a-si formula apararile pe cale de concluzii scrise^9 . Solutiile ce pot fi pronuntate in urma deliberarii sunt^10 : - admiterea cererii de chemare in judecata, astfel cum a fost formulata, atunci cand pretentiile reclamantului s-au dovedit a fi intemeiate; - admiterea in parte a cererii, atunci cand reclamantul si-a dovedit numai o parte din pretentiile formulate; - respingerea cererii de chemare in judecata ca neintemeiata, daca din robele administrate rezulta ca pretentia reclamantului nu este fondata; - anularea cererii, respingerea ei ca inadmisibila, prescrisa, ca existand utere de lucru judecat, ca introdusa de o persoana fara calitate procesuala ctiva sau impotriva unei peresoane fara calitate procesuala pasiva; ca lipsita e interes, ca prematura, ca nefiind de competenta instantelor romane etc, tunci cand se admite o exceptie peremptorie. Se mai poate pronunta perimarea cererii precum si respingerea cererii de divort ca nesustinuta. In cazul in care completul de judecata este format din doi judecatori pot sa apara si dificultati in legatura cu adoptarea deciziei finale. Intr-adevar, este posibil uneori ca cei doi judecatori sa aiba opinii diferite in legatura cu solutia ce urmeaza sa se pronunte. Astfel, de pilda, unul dintre judecatori poate opta pentru admiterea actiunii, iar altul pentru respingerea ei ori pentru admiterea cererii numai in parte. Rezolvarea unei asemenea situatii ne este oferita de art. 257 C. proc. civ^11 . Inainte de judecarea divergentei este obligatorie motivarea parerilor judecatorilor. In caz de divergenta intre judecatorii ce alcatuiesc acelasi complet, judecata nu poate fi preluata de un alt complet obisnuit din momentul constatarii divergentei si fixarii termenului de rejudecare; nu mai este posibila nici reluarea judecatii de catre completul care a solutionat pricina, deoarece facultatea recunoscuta judecatorilor de art. 257 alin.3, de a reveni asupra parerilor lor, care au pricinuit divergenta, se poate exercita numai in cadrul completului de divergenta^12 . Procesul se repune pe rol, partile sunt citate deoarece nu mai au termen in cunostinta, iar dezbaterile vor fi reluate asupra punctelor ramase in divergenta. Din analiza prevederilor art. 257 alin. 3 C. proc. civ. rezulta ca numai punctele ramase in divergenta se repun in
29
discutia partilor in fata completului de divergenta, iar pentru ca partile, care vor pune din nou concluzii, judecatorul care se alatura completului si instanta superioara trebuie sa cunoasca temeiurile divergentei, la instantele de fond, parerile diferite trebuie motivate, daca divergenta nu se solutioneaza in aceeasi zi^13 . -------------------------^1) Este nula hotararea daca partile au pus concluzii numai in exceptie, nu si in fond (Trib. Capitalei, Col. III civ., dec. nr. 1318/1956 si nr. 1226/1956). ^2) I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil, Teoria generala, E.D.P. Bucuresti 1983 pag. 511. ^3) Reamintim ca, in virtutea principiului continuitatii, hotararea trebuie pronuntata de judecatorii in fata carora partile au pus concluzii, deci a avut loc judecata - vezi si Curtea Suprema de Justitie, sec. civ., dec. nr.745/1994, Culegere de Decizii 1994, pag. 111. ^4) Vezi Curtea Suprema de Justitie, sec.civ., dec. nr.2152/1992, Culegere de Decizii 1990-1992, pag. 284 si dec.nr.2322/1993, Dreptul nr.8/1994, pag. 87. ^5) A se vedea in acest sens: Curtea Suprema de Justitie, sec. civ., dec. nr. 745/1994, Culegere de Decizii 1994, pag. 111. ^6) I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 343. ^7) Vezi si O. Ungureanu, Actele de procedura in procesul civil, Casa de editura si presa "Sansa" S.R.L., Bucuresti 1994, pag. 133-134. Pentru ipoteza in care judecatorul intern este chemat sa aplice normele de drept international, vezi Raluca Miga Besteliu, A.Ciobanu Dordea, Tendinte noi in ceea ce priveste raporturile intre dreptul international si dreptul intern, Rev.de Drept public nr. 1/1995, pag. 78-86. ^8) E. Herovanu, Pagini de practica judiciara si extrajudiciara, Bucuresti 1944, pag. 126. ^9) I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 344. ^10) G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All, 1994, pag. 360. ^11) I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 344. ^12) Trib. Jud. Timis, dec. civ. nr.l 149/1970 cu nota I. Pentes, Revista Romana de Drept nr. 1/1972, pag. 120-123. Prin art.257 alin.5 se stabileste ca dispozitiile de la alin.3 se aplica, prin asemanare, si in cazul in care completele de judecata sunt alcatuite in numar fara sot. ^13) Curtea Suprema de Justitie, sec. civ., dec. nr.2326/1993, Culegere de Decizii 1993, pag. 138 si dec. nr.2019/1994, Culegere de Decizii 1994, pag. 104. Intocmirea dispozitivului Dispozitivul reprezinta un element esential al hotararii, intrucat el incorporeaza solutia adoptata de instanta cu privire la litigiul ce i-a fost dedus spre solutionare. In practica aceasta parte din hotarare poarta denumirea de minuta. Tot in practica aceasta minuta se trece pe dosul cererii de chemare in judecata sau pe un alt act important de procedura ori chiar pe o coala distincta, dar care se ataseaza la dosar^1 . Potrivit legii, atat minuta hotararii, cat si dispozitivul ei trebuie sa cuprinda, intre altele, data la care s-au pronuntat si mentiunea ca pronuntarea s-a facut in sedinta publica, nerespectarea acestor conditii fiind sanctionata cu nulitatea. Faptul ca in minuta s-a trecut data pronuntarii, iar in dispozitiv s-a mentionat ca hotararea s-a pronuntat la o data ce nu corespunde realitatii, intrucat in aceea zi nu functionau instantele judecatoresti, iar
30
accesul justitiabililor era interzis, este de natura sa atraga casarea acelei hotarari, cu trimitere spre rejudecare^2 . In doctrina solutia a fost considerata ca discutabila, deoarece nulitatea se poate acoperi prin refacerea dispozitivului in sensul minutei, adica prin trecerea in dispozitiv a datei cuprinsa in minuta^3 . Mentionam totusi ca practica instantei supreme este in sensul ca neconcordanta dintre minuta si dispozitivul hotararii redactate ulterior pronuntarii atrage nulitatea^4 . Dispozitivul se semneaza sub pedeapsa nulitatii, astfel cum prevede in mod expres art. 258 alin. 1 C. proc. civ., de judecatori. Desi textul mentionat nu o precizeaza in mod neechivoc, se intelege ca dispozitivul se semneaza de judecatorii care au participat la dezbaterea in fond a litigiului, in acest sens s-a remarcat, in termeni foarte sugestivi, ca judecatorii deliberarii sunt si judecatorii dezbaterii. Mentionam totusi ca, potrivit art. 260 alin. 2 C. proc. civ., judecatorul care a luat parte la judecata este indreptatit sa se pronunte, chiar daca nu mai face parte din alcatuirea instantei, afara de cazul cand i-a incetat calitatea de magistrat sau este suspendat din functie. In aceste din urma situatii, procesul se repune pe rol, cu citarea partilor, pentru ca acestea sa puna din nou concluzii in fata instantei legal constituite. Asadar, in conformitate cu prevederile art. 258 alin. 1 C. proc. civ., dispozitivul hotararii se intocmeste de indata ce s-a intrunit majoritatea membrilor completului de judecata si se semneaza, sub pedeapsa nulitatii, de judecatori. Nesemnarea minutei de judecatori reprezinta o nulitate^6 ce nu poate fi remediata decat prin casarea hotararii. In urma modificarii Codului de procedura civila, prin Ordonanta de Urgenta nr. 138/2000, legea nu mai impune conditia ca dispozitivul sa se semneze si de grefierul de sedinta. Solutia actuala este mult mai rationala si este, in mod firesc, concordanta cu cea consacrata si in art. 309 C. proc. pen^6 . Cerinta semnarii dispozitivului este menita sa garanteze neschimbarea hotararii pronuntate si sa ofere posibilitatea de a se verifica legalitatea completului de judecata. Incalcarea acestei prevederi legale prin nesemnarea dispozitivului de catre judecatori atrage nulitatea hotararii^7 . Lipsa incheierii de dezbateri atrage nulitatea hotararii, care se justifica prin aceea ca lipsa incheierii de dezbateri impiedica exercitarea controlului judiciar, nefiind posibil a se verifica daca s-au respectat regulile de procedura privind legala compunere a instantei, prezenta partilor, continutul concluziilor formulate, probele administrate, cererile de noi probe si alte imprejurari esentiale referitoare la modul in care au decurs dezbaterile, deci prin neintocmirea incheierii de dezbateri s-a adus partilor o vatamare care nu poate fi inlaturata decat prin anularea hotararii^8 . -------------------------^1) I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 346. ^2) T. M. Bucuresti, dec. nr. 603/1990, Culegere de practica judiciara in materie civila 1990, pag. 132, nr. 173. ^3) G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All, 1994, pag. 375. ^4) Spre exemplu, Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 152/1981, Culegere de Decizii 1981, pag. 225. ^5) A se vedea Curtea Suprema de Justitie, s. civ., dec. nr. 2152/1992, in Probleme de drept din deciziile Curtii Supreme de Justitie (1990-1992), pag. 284. ^6) I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 346.
31
^7) Curtea Suprema de Justitie, s. economica, dec. nr. 357/08.10.1991, Dreptul nr. 56/1993, pag. 128. ^8) Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 88/1973, Culegere de Decizii 1973, pag. 314; dec. nr. 1102/1971, Repertoriu II, pag. 387; col. civ., dec. nr. 469/1967, Culegere de Decizii 1967, pag. 287; dec. nr. 2203/1956, Repertoriu I, pag. 814; dec. nr. 931/1960, Culegere de Decizii 1960, pag. 201; dec. nr. 1447/1965, Culegere de Decizii 1964, pag. 254. Notiunea si importanta hotararii judecatoresti Dupa pronuntarea minutei se trece la redactarea hotararii, care va trebui sa cuprinda toate elementele indicate in art. 261 C. proc. civ. Redactarea este opera intregului complet de judecata, desi in cazul unei instante colegiale aceasta operatie se realizeaza practic de catre unul dintre judecatori. Hotararea judecatoreasca - sententia - reprezinta asadar actul final si de dispozitie al instantei prin care se solutioneaza, cu putere de lucru judecat, litigiul dintre parti^1 . Daca hotararea este notiunea generica a acestui act final al iudecatii, in legislatie, doctrina si jurisprudenta se vorbeste de mai multe feluri de hotarari, asttel incat este necesara o clasificare a lui^2 . a) Un prim criteriu il constituie instanta care pronunta hotararea, momentul in care intervine si daca rezolva sau nu fondul. Din acest punct de vedere, art.255 C. proc. civ. se refera la sentinte, decizii si incheieri. In acest sens textul la care ne referim califica ca fiind "sentinte" hotararile "prin care se rezolva fondul cauzei in prima instanta" si "decizii" acele hotarari prin care "se solutioneaza apelul, recursul, precum si recursul in interesul legii ori in anulare"^3 . Dupa cum s-a observat^4 , trebuie retinut ca exista in cod si norme care deroga de la aceste dispozitii: - art. 40 alin.4 si art.158 alin. 3 folosesc notiunea de hotarare, dar nici in cazul stramutarii si nici al declararii necompetentei nu este vorba de "a rezolva fondul" si prin ele se finalizeaza procesul la instanta respectiva; - art. 236 alin.3, art.246 alin.2 si art. 281 dispun ca instanta pronunta incheiere, desi in cazul asigurarii probelor pe cale principala si a indreptarii unei hotarari nu este vorba de a se lua o masura in cursul judecatii, iar in cazul renuntarii la judecata se finalizeaza, de asemenea fara a se rezolva fondul, un proces civil inceput; - art.336 din materia procedurii necontencioase sau art.403 alin.3 privind contestatia la executare dau un alt inteles notiunii de incheiere decat cel din art.255 alin. 2 etc. Asa fiind, se impune concluzia ca art. 255 constituie norma generala, "sediul materiei" pentru denumirea actelor de procedura pe care le pronunta instanta in cadrul unui proces civil obisnuit, dar nu si pentru situatiile in care instanta este chemata sa decida potrivit unor norme speciale care arata in mod expres si cum se denumeste actul de procedura pe care il pronunta^5 . b) dupa durata actiunii lor, exista hotarari propriu-zise, care rezolva fondul si au o actiune, de regula, nelimitata in timp si hotarari provizorii, care au un caracter temporar si prin care se iau masuri vremelnice in cursul procesului. Hotararile provizorii au ca
32
obiect, de regula, luarea unor masuri numai pe durata procesului. Prin urmare, solutiile adoptate de judecator pot fi revocate sau modificate chiar in cursul judecatii; la sfarsitul procesului instanta le poate mentine, modifica sau desfiinta in functie de imprejurari . Precizam ca uneori si hotaririle propriu-zise, desi rezolva fondul litigiului, au un caracter vremelnic, in sensul ca daca se schimba situatia de fapt avuta in vedere la pronuntarea lor, se poate reveni asupra lor, ca de exemplu, in materie de incredintare a copiilor, pensie de intretinere, ordonanta presedintiala etc. ^7 Din moment ce instanta de apel s-a pronuntat asupra unei cereri de suspendare a executiei provizorii incuviintata prin sentinta primei instante, ea nu mai poate judeca o noua cerere de suspendare intemeiata pe alte motive, deoarece daca apelantul poate depune noi motive de apel inainte de pronuntarea deciziei, acest drept insa este stins odata cu pronuntarea deciziei, un nou apel intemeiat pe noi motive in contra aceleiasi sentinte fiind inadmisibil^8 . Asa cum arata si numele, efectul unei astfel de hotarari este vremelnic si dureaza numai atata timp cat este nevoie. Hotararea poate fi revocata sau modificata chiar in cursul procesului, iar la sfirsitul procesului, dupa imprejurari, hotarirta finala o va mentine, o va modifica sau o va desfiinta. De exemplu, intr-un proces de divort, instanta poate lua masuri provizorii cu privire la pensia de intretinere si la incredintarea copiilor. Tot o masura provizorie este punerea bunului litigios sub sechestru judiciar. Hotararile provizorii, fiind independente de fondul procesului, sint susceptibile de a fi atacate cu recurs separat si mai inainte de hotararea finala^9 . Dreptul de a suspenda executia vremelnica este posibil si in cazul hotararilor executorii de drept^10 . c) hotararile sunt nedefinitive, definitive si irevocabile, criteriul distinctiv al acestei clasificari fiind puterea legala si forta executorie a hotararilor^11 . Hotararile nedefinitive sunt hotarari de prima instanta, care pot fi atacate cu apel. Hotararile definitive, nesusceptibile de apel, dar care pot fi atacate cu recurs, sunt aratate in art.377 alin. l C. proc. civ., iar cele irevocabile sunt aratate in art. 377 alin. 2, sunt hotarari irevocabile. Toate hotararile care pot fi atacate cu apel fac parte din categoria hotararilor nedefinitive. Acestea se particularizeaza si prin faptul ca ele nu pot fi aduse la indeplinire pe calea executarii silite, cu exceptia celor prevazute de art. 278-279 C. proc. civ. ^12 S-a remarcat ca art.377 nu cuprinde o enumerare limitativa. Daca in cazul hotararilor irevocabile, art.377 alin.2 pct.5 acopera prin formulare si alte situatii (de ex. hotararea de perimare a recursului, hotararea de anulare a recursului ca neregulat introdus, netimbrat sau nemotivat), in cazul hotararilor definitive enumerarea pare a fi exhaustiva, dar si in acesst caz mai exista hotarari care pot fi calificate ca definitive (de ex. hotararile prin care apelul a fost anulat ca netimbrat sau neregulat introdus, hotararile prin care instanta de apel caseaza cu trimitere spre rejudecare sau isi declina competenta). d) dupa cum pot sau nu sa fie puse in executare, hotararile sunt executorii si neexecutorii. Hotarari executorii sunt cele pronuntate in actiuni in realizarea dreptului, daca sunt definitive sau se bucura de executie vremelnica. Hotarari neexecutorii sunt hotararile pronuntate in actiunile in constatare^13 .
33
e) din punct de vedere al continutului, hotararile pot fi integrale si partiale. Hotararile integrale rezolva in intregime procesul, dezinvestind instanta de intreg dosarul. Hotararile partiale pot fi pronuntate, la cererea reclamantului, daca paratul recunoaste in parte, pur si simplu in fata instantei si in mod expres pretentiile acestuia (art. 270 C. proc. civ.). Hotararea pronuntata in aceste conditii este executorie, conform art. 278 pct. 7 C. proc. civ. Judecata va continua in acest caz cu privire la pretentiile ce nu au format obiectul hotararii partiale Marea majoritate a hotararilor judecatoresti au un caracter integral, intrucat instanta este obligata sa statueze asupra intregului litigiu, adica asupra tuturor cererilor care i-au fost supuse spre solutionare^14 . f) Hotarari cu condamnare unica si hotarari cu condamnare alternativa Criteriul distinctiv al acestei clasificari il reprezinta modul de condamnare al debitorului. Intra in prima categorie hotararile prin care paratul este obligat la efectuarea unei prestatii determinate: plata unei sume de bani, predarea unui bun etc. Hotararile alternative prevad o condamnare principala si una secundara, care se va executa in masura in care nu este posibila cea principala (de ex.se stabileste pentru parat obligatia de a preda un bun determinat, iar daca nu va face predarea, sa plateasca o suma de bani care reprezinta contravaloarea bunului). Pentru a evita insa consecintele defavorabile ale disparitiei in viitor a bunului creditorul poate solicita si obtine o condamnare cu executare alternativa. Hotararile din aceasta categorie se caracterizeaza prin aceea ca ele prevad o obligatie principala, cum este obligatia de a preda un bun determinat si o obligatie secundara, cum este aceea de a plati contravaloarea bunului respectiv; obligatia secundara se va executa numai in masura in care nu mai este posibila executarea obligatiei principale^15 . Instanta nu poate delega, prin hotarare, organului de executare constatarea unor situatii de fapt care conditioneaza insasi executarea hotararii, ea avand obligatia de a le lamuri cu ocazia pronuntarii^16 . g) Hotarari in constatare, hotarari in realizarea dreptului si hotarari constitutive de drepturi Aceasta clasificare este o consecinta a impartirii tripartite a actiunilor civile in actiuni in constatare, in realizare si constitutive de drepturi. Cu alte cuvinte, prin hotararile care fac parte din categoriile enuntate se urmareste tocmai realizarea scopului propus de reclamant. Astfel: - Actiunile in realizarea dreptului mai sunt numite si in adjudecare, in condamnare sau in executare si sunt acele actiuni (cereri) prin care reclamantul, ce se pretinde titularul unui drept subiectiv, solicita instantei sa-l oblige pe parat la respectarea dreptului, iar daca acest lucru nu mai este posibil, la despagubiri pentru prejudiciul suferit^17 . - Actiunile in constatare sau in confirmare sunt acele actiuni prin care se urmareste sa se constate existenta sau inexistenta unui drept. Reclamantul cere instantei ca prin hotararea sa numai sa constate existenta dreptului sau - de exemplu, existenta unui anumit raport juridic intre el si parat - sau inexistenta unui pretins drept al paratului impotriva sa, fara ca instanta sa condamne la executarea unei prestatiuni^18 . - Actiunile in constituire de drepturi, numite si in transformare sunt acele actiuni (cereri) prin care reclamantul solicita aplicarea legii la anumite fapte si date pe care le invoca, pentru a deduce consecintele ce se impun, in vederea crearii unor situatii juridice noi. Altfel
34
spus, sunt acele actiuni care tind la schimbarea sau desfiintarea unor raporturi juridice, vechi si la crearea unor raporturi juridice noi intre parti^19 . In cazul acestor actiuni - spre deosebire de celelalte - hotararile pronuntate produc efecte numai pentru viitor (ex nunc). Intra in aceasta categorie, actiunea de divort, actiunea pentru desfacerea adoptiei, actiunea pentru punerea sub interdictie etc. Marea majoritate a hotararilor judecatoresti fac parte din categoria hotararilor in realizarea dreptului. Ele sunt analizate intotdeauna in opozitie cu hotararile in constatare. Hotararile in constatare sunt acelea care au ca obiect simpla declarare a existentei sau inexistentei unui drept. Ele sunt pronuntate in urma unor actiuni in constatare pozitiva sau negativa. Reamintim ca in doctrina noastra s-a aratat ca actiunile in constatare se mai numesc si actiuni in recunoastere sau in confirmare^20 . Hotararile pronuntate asupra actiunilor in constituire de drepturi se caracterizeaza prin aceea ca ele au un caracter constitutiv de drepturi - creaza, modifica sau sting un anumit statut juridic. Ele nu se limiteaza la o simpla declarare a unui drept sau la obligarea unei persoane sa efectueze o anumita prestatie. Din aceasta categorie fac parte acele hotarari care creeaza un statut juridic nou, modificandu-l pe cel existent sau substituindu-l cu un altul diferit de cel anterior. De asemenea fac parte din aceasta categorie acele hotarari care produc efecte juridice ce nu se pot realiza decat prin intermediul organelor judiciare, cum este cazul divortului, punerii sub interdictie a unei persoane etc^21 . Asadar, ele produc efecte juridice pentru viitor. Au acest caracter, in general, actiunile care privesc starea si capacitatea persoanelor, ca de pilda: actiunea de divort, actiunea privind punerea sub interdictie, actiunea privind declararea disparitiei sau a mortii unei persoane. Prin caracteristica enuntata actiunile in constituire de drepturi se deosebesc esential de celelalte categorii de actiuni civile. De remarcat faptul ca spre deosebire de hotararile pronuntate in actiunile in constituire de drepturi, cele pronuntate in actiunile in realizare sau in actiunile in constatare au un caracter declarativ^22 . Exista insa si situatii in care se creeaza o situatie juridica noua, dar hotararea produce efecte nu numai pentru viitor, de la data ramanerii definitive, ci si pentru trecut. De exemplu, efectele se produc retroactiv (ex nunc) in cazul hotararilor pronuntate in materie de desfiintare a casatoriei, stabilire a filiatiei fata de mama si fata de tatal din afara casatoriei, tagaduire a paternitatii, declarare a mortii etc^23 . In cadrul actiunilor in realizarea dreptului, daca sunt gasite intemeiate, instanta pronunta o condamnare, susceptibila de a duce la executarea silita a hotararii impotriva debitorului, hotararea avand puterea unui titlu executoriu^24 . Hotararile de condamnare sunt acelea care impun executarea unei prestatii (de a da, a face sau de a nu face). Aceste hotarari sunt rezultatul diferitelor circumstante care se produc in circuitul juridic civil: vatamarea unui drept al altuia, neplata unei creante, nerestituirea unei datorii, incalcarea unei obligatii de a nu face, etc. De aceea, ele ocupa o extensie deosebita in dreptul procesual civil, imprejurare care a prilejuit, in trecut, chiar sustinerea ca pronuntarea hotararilor de condamnare a constituit functia predilecta a tribunalelor^25 . -------------------------^1) I. Les. Sanctiunile procedurale in materie civila, pag. 105. ^2) A se vedea si P. Vasilescu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. III, 1939, pag. 5-20; I. Stoenescu, S. Zilberstein, Teoria generala, pag. 509-510; V. Negru, D. Radu, Drept procesual civil, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972, pag. 286-
35
287; O. Ungureanu, Actele de procedura in procesul civil, Casa de editura si presa "Sansa" S.R.L., Bucuresti 1994, pag. 134-137; I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 3419-350. ^3) Aceasta clasificare se face uneori in hotarari propriu-zise (sentinte si decizii) si incheieri sau in hotarari finale (sentinte, decizii) si hotarari anticipatorii (incheieri) - vezi O. Ungureanu, Actele de procedura in procesul civil, Casa de editura si presa "Sansa" S.R.L., Bucuresti 1994, pag. 135. Pentru situatiile in care in materia Legii nr.26/1990 si a Legii nr.31/1990 se pronunta incheieri sau sentinte vezi D.Clocotici, Activitati specifice instantelor de judecata privind constituirea si functionarea societatilor comerciale, a registrului comertului, Dreptul nr. 7-8/1991, pag. 72-77. ^4) V.M.Ciobanu, Drept procesual civil, A.U.B.. 1983, pag. 67-68. ^5) V. M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. II, Ed. National, Bucuresti, 1996, pag. 252. ^6) I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 349. ^7) I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil, Teoria generala, E.D.P. Bucuresti 1983 pag. 409. ^8) C. Bucuresti, 31 ian. 1914, Em. Dan, Codul de procedura civila adnotat, Ed. Librariei Socec, Bucuresti, 1921, pag. 520, nr. 14, conform G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All, 1994, pag. 394. ^9) I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil, Teoria generala, E.D.P. Bucuresti 1983 pag. 509. ^10) T. reg. Bacau, incheierea din 05.11.1949, Justitia Noua nr. 3/1950, pag. 437. ^11) Gr. Porumb, Codul de procedura civila comentat si adnotat, vol. I, pag. 506. ^12) I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 350. ^13) Exista si alte hotarari care nu pot fi puse in executare silita, de ex.hotararile prin care s-a respins cererea chiar intr-o actiune in realizarea dreptului (Trib. Supr., completul de jud., dec.nr. 11/1978, Culegere de Decizii 1978, pag. 275). Distinctia intereseaza si pentru stabilirea termenului de exercitare a contestatiei in anulare (art.319 alin.2 C.proc.civ.). ^14) I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 350. ^15) I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 350-351. ^16) Trib. Supr., Col. civ., dec. nr. 1385/1957, Culegere de Decizii pe anul 1957, pag. 157. ^17) I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag. 241-242. ^18) I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag. 242. ^19) A. Hilsenrad, I. Stoenescu, Procesul civil in R.P.R., Editura Stiintifica, Bucuresti, 1957, pag. 153; D. Radu, Actiunea in procesul civil, Ed. Junimea, Iasi, 1974, pag. 136. ^20) Gr. Porumb, Codul de procedura civila comentat si adnotat, vol. I, pag. 236. ^21) I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 352. ^22) I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 114-115. ^23) V.M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. I, Ed. National, Bucuresti, 1996, pag.297-298.
36
^24) I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag. 242. ^25) I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 352-353. Redactarea, semnarea si comunicarea hotararii Elementele prevazute de art. 261 alin. 1 C. proc. civ. alcatuiesc cele trei parti esentiale si indispensabile ale oricarei hotarari judecatoresti: practicaua, considerentele si dispozitivul. In continuare vom analiza distinct elementele constitutive ale hotararii judecatoresti. A. Practicaua, care se intocmeste de catre grefier, cuprinde mentiunile prevazute de art. 261 pct.1-4 si are rolul de a stabili daca instanta a fost competenta, daca compunerea a fost legala, daca s-au respectat drepturile partilor etc. Daca pronuntarea nu s-a facut la termenul la care a avut loc judecata, practicaua va cuprinde numai aratarea instantei si a completului de judecata, celelalte mentiuni fiind cuprinse in incheierea de sedinta de la acel termen, care face corp comun cu hotararea. De asemenea, prin indicarea obiectului cererii se poate verifica daca instanta a statuat in limitele pretentiilor deduse in judecata, respectiv daca nu s-a pronuntat extra petita, ultra sau minus petita^1 . Lipsa acestei incheieri sau nesemnarea ei de catre judecatori sau de catre grefier atrage, astfel cum am mai precizat, nulitatea hotararii, deoarece face imposibila exercitarea controlului judiciar cu privire la compunere, prezenta partilor etc^2 . Deosebit de importante pentru exercitarea unui control judiciar eficient asupra hotararilor judecatoresti sunt si elementele privitoare la sustinerile in prescurtare ale partilor si la aratarea concluziilor procurorului. Mentiunile la care ne referim pot fi consemnate fie intr-o incheiere separata, fie in chiar practicaua hotararii finale^3 . B. Considerentele Considerentele sau motivele de fapt si de drept reprezinta si ele un element necesar al oricarei hotarari judecatoresti. In sistemul procesual traditional motivarea a avut si are un.rol deosebit de important. Ea este o puternica garantie a impartialitatii judecatorului, a calitatii actului de justitie si ofera posibilitatea unui cerc larg de persoane de a cunoaste continutul motivelor ce au determinat pronuntarea unei anumite hotarari judecatoresti. Numai astfel hotararea are rol educativ, devine convingatoare, atat pentru parti cat si pentru cei care asista la judecata. Motivarea constituie si un element al publicitatii ;i are importanta pentru exercitarea controlului judiciar, instanta superioara trebuind sa cunoasca temeiurile pe care se sprijina hotararea pentru a putea decide claca ea este sau nu temeinica si legala^4 . Tocmai de aceea doctrina a considerat in mod constant ca motivarea este un element esential al unei hotarari judecatoresti, iar lipsa acesteia atrage casarea ei^5 . Motivarea este opera judecatorului care trebuie sa demonstreze in mod logic, deplina concordanta dintre solutia din cauza respectiva si realitate. Motivarea este de esenta hotararilor, constituie o garantie pentru parti ca cererile lor au fost analizate cu atentie, si ofera posibilitatea exercitarii controlului judiciar^6 . Obligatia aceasta pentru .judecatori de a demonstra in scris, in hotararea insasi, pentru ce s-au oprit la solutia data, pentru ce au admis sustinerile uneia dintre; parti si le-au respins pe ale celeilalte, pentru ce au gasit buna
37
o proba si nesincera o alta proba, pentru ce au aplicat o anumita norma de drept si i-au dat o anumita interpretare etc. este o obligatie esentiala. incalcarea ei duce la casarea hotararii^7 . Motivarea trebuie sa fie clara si simpla, precisa, concisa si ferma. Hotararea nu este convingatoare atunci cand se bazeaza numai pe afirmatiile partilor si presupuneri care nu se sprijina pe fapte concrete, pe probe legale. Motivarea trebuie sa corespunda dispozitivului, asa cum a fost intocmit in momentul pronuntarii^8 . Motivarea necorespunzatoare sau nemotivarea hotararii atrage casarea acesteia. Astfel, judecatorul trebuie sa demonstreze pentru ce respinge o proba^9 si nu este de ajuns sa afirme numai ca proba oslo neconcludenta sau ceruta pentru sicana. Tot astfel, cand are de optat intre doua probe contradictorii, el nu poate spune pur si simplu ca una din ele i se pare mai convingatoare ci trebuie sa arate insesi temeiurile care l-au condus la aceasta concluzie, de exemplu, ca un martor este interesat in proces, este in dusmanie cu una dintre parti, ca un inscris a fost confectionat pentru cauza, ca un expert este mai bine pregatit decat altul etc. Un caz frecvent de nemotivare este acela al contrazicerii intre considerente, care echivaleaza cu nemotivarea^10 . Instanta insa poate folosi motivarea alternativa sau subsidiara, deoarece, in acest caz, un considerent nu exclude pe celalalt. De exemplu, ea poate constata in prim rand nulitatea unei conventii si in subsidiar ca, in ipoteza cand ar fi valabila, ea poate fi reziliata pentru neexecutarea obligatiei sau ca, alaturi de o nulitate de forma, opereaza si una de fond, ca actiunea este prescrisa, dar in acelasi timp este si nefondata. Daca solutia data de instanta de fond este justa, insa numai motivarea este gresita, de exemplu s-a facut gresit aplicarea unui text de lege, instanta de recurs nu va casa hotararea, ci va substitui in hotararea sa temeiul gresit al hotararii prin cel real, de exemplu, facand ea incadrarea legala^11 . Doctrina noastra a retinut si ea cateva conditii pe care trebuie sa le indeplineasca o motivare corespunzatoare a hotararii. Astfel s-a apreciat ca motivarea trebuie sa fie "pertinenta, completa, intemeiata, omogena, concreta, convingatoare si accesibila"^12 sau ca ea trebuie sa fie clara si simpla, precisa, concisa si ferma, intr-un cuvant sa aiba putere de convingere. Motivarea trebuie sa se infatiseze intr-o asemenea maniera incat sa corespunda imperativelor logicii. Aceasta inseamna ca motivele invocate in sentinta nu trebuie sa fie contradictorii sau dubitative; ele trebuie sa ofere partilor si instantelor de control judiciar o inlantuire logica a faptelor si regulilor de drept pe baza carora s-a ajuns la concluzia prezentata in dispozitiv. Spre exemplu, simpla referire generica la raportul de expertiza nu constituie o motivare convingatoare^13 . Motivarea unei hotarari poate cuprinde si succinte referiri la opiniile doctrinei in materia supusa judecatii, dar intr-o maniera succinta si clara, fara a reprezenta o veritabila incursiune stiintifica in domeniu. in aceeasi maniera concisa, judecatorul se poate referi si la jurisprudenta cea mai semnificativa in domeniu. Cu toate acestea, este de semnalat o decizie mai veche a instantei supreme, care a aratat ca hotararea este neconvingatoare atunci cand hotararea se refera numai la o hotarare pronuntata intr-o alta cauza, deoarece in sistemul nostru de drept nu se aplica principiul precedentului judiciar, iar instantele sunt obligate sa-si motiveze hotararile lor in drept si in fapt^14 . In cazul in care judecatorul este obligat la aprecieri personale, cum ar fi stabilirea faptului daca o parte s-a comportat ca un "bun parinte" ori ca un "bun proprietar" ori daca masura este in "interesul copilului" trebuie sa arate elementele pe care se bazeaza aprecierea sa. Desi in aceasta activitate judecatorul este ajutat de doctrina si jurisprudenta, in motivare nu trebuie sa se faca referire directa la ele, ci rationamentul trebuie sa se bazeze
38
pe lege. In sfarsit, este de retinut ca nu este recomandabila folosirea motivarii subsidiare sau alternative, deoarece slabeste fermitatea si puterea de convingere^15 , iar alteori poate aduce si prejudicii partilor. Este limpede ca o motivare corecta presupune: cunoasterea perfecta a dosarului; raspunsuri precise la toate capetele de ere si la toate apararile formulate, pe baza tuturor probelor administrate in cauza, a argumentelor si rationamentelor juridice, a principiilor si a regulilor drept substantial si procesual; referirea la realitatea faptelor si la judecati verificate in concret in speta respectiva, prin evitarea motivarilor sprijinite pe formulari generale, abstracte; consecventa si principialitatea, care exclud existenta considerentelor contradictorii (legea nu interzice motivarea alternativa i subsidiara. intrucat, in acest caz, un considerent nu il exclude pe celalalt); respectarea regulilor gramaticale, de morfologie si sintaxa; respectarea stricta a solutiei din minuta^16 . Analiza pe care judecatorul o face in legatura cu motivele de fapt si de drept care i-au format convingerea, in sensul unei anumite solutii trebuie sa fie clara si simpla, precisa, concisa si ferma , intr-un cuvant sa aiba putere de convingere. La fel de exacta trebuie sa fie motivarea si in ce priveste cererile pe care le-a respins^17 . Motivarea trebuie sa corespunda dispozitivului, astfel cum a fost intocmit in momentul pronuntarii. Nemotivarea unei hotarari nu este prevazuta in Codul de procedura civila ca un motiv formal de casare, dar o hotarare nemotivata este totusi supusa casarii, ca netemeinica si data cu incalcarea art. 261 pct. 5 C. proc. civ. ^18 . C. Dispozitivul Dispozitivul cuprinde solutia la care s-a oprit completul de judecata, concretizata in minuta redactata cu prilejul deliberarii, trecuta in condica de sedinta si pronuntata de presedinte in sedinta publica^19 . C. Dispozitivul In dispozitiv trebuie sa-si gaseasca rezolvarea^20 : - cererea principala^21 ; - cererile accesorii si incidentale, cum ar fi: - cererea referitoare la cheltuielile de judecata; - cererea de acordare a unui termen de gratie; - cererea reconventionala; - cererea de chemare in garantie etc. Daca cererea de chemare in judecata are mai multe capete de cerere, mentiunea din considerente, in sensul ca un anume capat de cerere a fost rezolvat implicit prin solutia data altui capat de cerere, nu este suficienta, deoarece in dispozitiv trebuie sa se regaseasca solutia pentru fiecare capat de cerere^22 . Dispozitivul trebuie sa aiba un continut cat mai complet, sa arate in mod concret in ce consta si care sunt limitele "condamnarii" pentru a putea fi pus in executare^23 . De exemplu, in cazul actiunii pentru rectificarea erorilor din actul de stare civila trebuie ca dispozitivul sa prevada, expres, in ce sens si care dintre mentiuni urmeaza a fi rectificate^24 ; in cazul unei sume de platite sa se arate exact cuantumul ei, desi in cazul pensiei de intretinere este posibil ca instanta sa o stabileasca sub forma unei fractiuni din venituri sau procentual in locul unei sume globale. S-a decis ca nu este cazul de casare, chiar daca se constata imperfectiunea formularii dispozitivului, din moment ce solutia este clara daca se coreleaza dispozitivul cu practicaua si considerentele hotararii^25 .
39
In orice caz cuprinsul dispozitivului nu poate fi completat nici pe calea incheierii de indreptare a erorilor materiale si nici pe calea contestatiei la executare cu privire la elemente ce nu figurau in minuta sau care nu au format obiectul judecatii. Daca dispozitivul hotararii este neclar, el urmeaza a fi facut explicit ulterior printr-o cerere adresata instantei care a pronuntat-o^26 . Dupa mentionarea solutiei se va consemna daca hotararea este supusa apelului sau recursului si in ce termen ori daca este definitiva sau irevocabila precum si faptul ca a fost pronuntata in sedinta publica. Dupa aceste mentiuni se va trece opinia separata si motivarea ei (art.261 ali.3). Adaugirile, stersaturile sau schimbarile in cuprinsul hotararii trebuie semnate de judecator, sub pedeapsa de a nu fi tinute in seama (art.265). In sens restrans dispozitivul cuprinde doar solutia adoptata de judecator cu privire la pretentiile deduse judecatii. Din dispozitiv face parte insa si solutia pronuntata de judecator asupra unor cereri accesorii, inclusiv cu privire la cheltuielile de judecata^27 . Motivarea pe care se intemeiaza hotararea trebuie sa corespunda dispozitivului ei, astfel cum a fost intocmit in momentul pronuntarii^28 . Calea de atac este data insa de lege, nu de instanta, de aceea indicatia gresita in dispozitiv nici nu poate lipsi partea de dreptul de a o exercita, dupa cum nici nu ar putea deschide partii un drept pe care legea nu-l prevede, chiar daca din greseala s-a mentionat in dispozitiv ca hotararea este definitiva sau irevocabila. In practica s-a decis ca mentionarea din eroare, in dispozitiv, a posibilitatii folosirii recursului, nu deschide partii o cale de atac pe care legea nu o acorda. Desigur ca judecatorul nu poate rapi partii o cale de atac pe care o acorda legea, astfel ca recursul poate fi exercitat, chiar daca in dispozitiv exista mentiunea "irevocabila". O atare mentiune gresita, nu face sa se proroge termenul de recurs pana la indreptarea hotararii^29 . Solutiile sunt pe deplin valabile si in cazul apelului^30 . Observam ca dispozitia cuprinsa in art. 261 alin. 1 pct. 7 C. proc. civ. se refera generic la indicarea caii de atac. Cu toate acestea, trebuie sa consideram ca legea are in vedere in mod firesc posibilitatea exercitarii caii ordinare de atac, iar nu si a cailor extraordinare; aceasta deoarece unele cai extraordinare de atac nu sunt puse la dispozitia partilor, iar altele sunt conditionate de imprejurari necunoscute, in general, la data judecatii^31 . In practica s-a stabilit ca lipsa dispozitivului unei hotarari judecatoresti, atrage nulitatea hotararii, chiar daca solutia este consemnata in minuta incheiata cu ocazia deliberarii^32 . Dispozitivul propriu-zis trebuie redactat de asa maniera incat, pe baza lui, sa se poata proceda la executarea silita. Daca in dispozitiv nu se indica prestatia concreta la care este obligat paratul, hotararea este incompleta si prin urmare susceptibila de casare. In ipoteza in care dispozitivul nu este suficient de clar, situatie de nedorit dar posibila in practica, partea interesata va putea solicita explicarea lui de catre instanta care a pronuntat hotararea^33 . Dispozitivul trebuie sa cuprinda specificatiile necesare pentru a putea fi pus in executare silita^34 . Astfel, in cazul condamnarii la predarea unui bun, acesta trebuie sa fie individualizat, aratandu-se, la imobile, strada, sau vecinatatile, numarul de carte funciara, intinderea; la lucrurile determinate numai ca gen, modul cum se face individualizarea (prin numaratoare, cantitate sau greutate) ; la actiunile in recunoasterea unui raport juridic, continutul exact al acestui raport, adica drepturile si obligatiile partilor. Cand condamnarea nu se poate face in natura, pentru ca, de exemplu, lucrul a pierit, hotararea condamna prin echivalent la plata valorii corespunzatoare in bani, iar in cazul obligatiei de a face se prevede si sanctiunea unor daune cominatorii pe zi de intarziere. Daca se pronunta o
40
condamnare alternativa trebuie sa se arate atat prestatia principala, cat si cea alternativa. La sumele de bani, de obicei, se condamna si la plata dobanzilor. in cazul in care se admite actiunea mai multor reclamanti, dupa caz, se va arata cat se cuvine fiecaruia, claca exista solidaritate; acelasi lucru in cazul condamnarii mai multor piriti, cat datoreaza fiecare sau ca obligatia este solidara, cum sunt repartizate cheltuielile de judecata etc^35 . Se decide constant ca in cazul contradictiei dintre minuta (intocmita cu ocazia deliberarii) si dispozitivul hotararii (ce se redacteaza ulterior pronuntarii), sanctiunea consta in nulitatea hotararii, deoarece, fata de solutiile contradictorii adoptate, nu se poate sti ce anume a hotarat instanta. Insa solutia este excesiva, existand posibilitatea indreptarii neregularitatii, prin refacerea hotararii, care, in dispozitiv va cuprinde solutia din minuta. Aceasta solutie este preferabila, cu atat mai mult cu cat este posibil ca hotararea respectiva sa fie irevocabila, situatie in care nu s-ar putea exercita o contestatie la titlu (care vizeaza numai intelesul, intinderea si aplicarea dispozitivului) si nici o revizuire pe temeiul art. 322 pct. 1 C. proc. civ., insa este necesar sa se stie ce anume a trecut in puterea de lucru judecat, eventual, ce anume se va executa; or, conform art. 258 alin. 3 C. proc. civ., dupa pronuntarea hotararii in sedinta publica, nici un judecator nu mai poate reveni asupra parerii sale, ceea ce inseamna ca solutia spetei este cea concretizata in minuta. Aceeasi ar trebui sa fie solutia si in cazul in care s-a intocmit minuta cu ocazia deliberarii, dar hotararii ii lipseste dispozitivul^36 . Existenta unei identitati intre minuta si dispozitiv nu dispenseaza instanta de obligatia redactarii acestuia din urma in chiar cuprinsul hotararii^37 . Redactarea hotararii, sarcina care revine judecatorului cat priveste motivarea si dispozitivul, este o misiune dificila si delicata, care presupune in primul rand cunoasterea perfecta a dosarului, a dispozitiilor legale aplicabile in cauza, a doctrinei si jurisprudentei, iar apoi o logica fara fisuri si in sfarsit, o exprimare clara si simpla, exacta si ferma. Aceasta propune deci o activitate de elaborare si nu dictarea direct la masina de scris ori, cu atat mai mult, incredintarea acestei misiuni dactilografei, astfel cum din pacate se mai intampla in practica^38 . Parerea judecatorilor ramasi in minoritate va trebui redactata in acelasi timp cu hotararea^39 . Ultima mentiune cuprinsa in hotarare si care este impusa de dispozitiile art. 261 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se refera la "semnaturile judecatorilor si ale grefierului". Textul enuntat este doar in parte in concordanta cu dispozitiile art. 258 alin. 1 C. proc. civ., text potrivit caruia dupa ce se intruneste majoritatea se intocmeste de indata "dispozitivul hotararii care se semneaza, sub pedeapsa nulitatii, de judecatori...". In pofida acestei situatii, trebuie sa aratam ca dispozitiile art. 261 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. au o sfera mai larga de aplicare. Acest text vizeaza intreaga hotarare, intrucat numai in acest fel se poate atesta exactitatea tuturor mentiunilor pe care ea le cuprinde. Asa se explica si faptul ca, de data aceasta, hotararea se semneaza si de grefier^40 . Primele doua exemplare ale hotararii, numite originale, se semneaza de catre judecatori si grefier si se depun: unul la dosar iar celalalt la mapa de hotarari. Hotararea nesemnata de judecatori este lovita de nulitate. Nulitatea insa nu opereaza atunci cand mentionarea in preambulul hotararii, a numelui unui alt judecator este rezultatul unei erori materiale, care poate fi rectificata cu procedura prevazuta de art. 281 c. proc. civ. ^41 In caz de impiedicare a unuia din judecatori, hotararea va fi semnata de presedintele instantei sau al completului, iar in caz de impiedicare a grefierului, ea va fi semnata de grefierul sef sau de grefierul principal, facandu-se mentiune despre aceasta (art.261 alin.2).
41
Intr-o asemenea ipoteza nu se poate invoca nulitatea hotararii^42 . De asemenea s-a decis ca nulitatea nu intervine nici daca nu s-a mentionat cauza care a impiedicat pe judecator sau grefier sa semneze, daca nu se dovedeste o vatamare. Este insa nula hotararea semnata numai de presedintele instantei care nu a participat la judecata, in locul tuturor judecatorilor sau hotararea care este semnata de un numar legal de judecatori, dar altii decat cei care au pronuntat-o^43 . Aceasta solutie nu poate fi extinsa insa prin analogie la situatia in care hotararea poarta numarul legal de semnaturi, dar nu ale judecatorilor ce au pronuntat-o, ci si a unui alt judecator^44 . De asemenea, este lovita de nulitate hotararea semnata in numele tuturor judecatorilor de catre presedintele instantei, care nu a participat la judecata, sau de alti judecatori decat cei care au pronuntat hotararea^45 . -------------------------^1) I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 353. ^2) Vezi si Trib. Supr., col. civ., dec. nr.469/1967, Revista Romana de Drept nr. 6/1967, pag. 168; Trib. Jud. Hunedoara, dec. civ. nr.69/1969 cu nota D.Florescu, Revista Romana de Drept nr. 9/1970, pag. 143-145. ^3) I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 353. ^4) I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil, Teoria generala, E.D.P. Bucuresti 1983 pag. 515. ^5) I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil, Teoria generala, E.D.P. Bucuresti 1983 pag. 515; P. Vasilescu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. III, 1939, pag. 45; V. M. Ciobanu, in Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. II, pag. 255. ^6) Curtea Suprema de Justitie. sec.cont.ad., dec.nr.711/1994, Culegere de Decizii 1994, pag. 651. ^7) I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil, Teoria generala, E.D.P. Bucuresti 1983 pag. 515. ^8) A se vedea, Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 1092/1978, Revista Romana de Drept nr. 1/1979. ^9) Trib. Supr., Col. civ.. dec. nr. 409/1954. Culegere de Decizii pe anii 1952-1954. vol. I, pag. 340. Simpla referire generica la raportul de expertiza nu constituie o motivare convingatoare (Trib. Supr., Col. civ., dec. nr. 624/1953. Culegere de Decizii pe anii 19521954, vol. I, pag. 329. ^10) In situatia in care exista contrarietate intre dispozitiv si considerente, dispozitivul cuprinzand o alta concluzie decat aceea pe care considerentele o impuneau, hotararea data, in atare conditii, este nemotivata, instanta neputand reveni cu ocazia redactarii hotararii asupra celor statornicite prin dispozitiv (Trib. Supr., Col. civ., dec. nr. 503/1964, "Justitia Noua " nr. 11/1P64, pag. 171). ^11) I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil, Teoria generala, E.D.P. Bucuresti 1983 pag. 516. ^12) I. Deleanu, V. Deleanu, Hotararea judecatoreasca, Editura Servo-Sat, Arad, 1998, pag. 13. ^13) Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 624/1953, Culegere de Decizii 1952-1954, vol. 1, pag. 329. ^14) Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 402/1959, I. Mihuta, Al. Lesviodax, Repertoriu de practica judiciara civila a Tribunalului Suprem si a altor instante judecatoresti pe anii 19521969, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1970, pag. 815
42
^15) A se vedea si I.Stoenescu, S.Zilberstein, Teoria generala, pag. 516, O. Ungureanu, Actele de procedura in procesul civil, Casa de editura si presa "Sansa" S.R.L., Bucuresti 1994, pag. 146. ^16) G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All, 1994, pag. 366. ^17) Curtea Suprema de Justitie, sec. cont. ad., dec. nr.259/1995, Culegere de Decizii 1995, pag. 612 si sec. civ., dec.nr. 1968/1995, Dreptul nr.3/1996, pag. 99. ^18) Trib. Supr., sec. civ., dec. nr.437/1977, Revista Romana de Drept nr. 7/1977, pag. 69; Curtea Suprema de Justitie, sec.cont.ad., dec.nr.317/1995, Culegere de Decizii 1995, pag. 610. ^19) S-a decis ca lipsa dispozitivului atrage nulitatea hotararii, chiar daca solutia este consemnata in minuta (Trib. Jud. Galati, dec. civ. nr.550/1977, Revista Romana de Drept nr. 10/1978, pag. 54), precum si ca aceeasi sanctiune intervine in cazul unei contradictii intre minuta si dispozitiv (Trib. reg.Bucuresti, col. III civ., dec.nr.491/1956 cu nota Sc. Serbanescu, Legalitatea Populara nr.9/1957, pag. l 128-1131; Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 253/1968, Revista Romana de Drept nr. 7/1968, pag. 175). Ni se pare ca in aceste cazuri nulitatea poate fi evitata, deoarece minuta este cea care cuprinde solutia si dispozitivul nu face decat sa o reproduca, astfel incat dispozitivul trebuie pus in acord cu minuta. A se vedea in acelasi sens, S.Serban, nota critica la dec. civ. nr.821/1991 a Trib. Jud. Sibiu, Dreptul nr. 4/1992, pag. 68-69; in sens contrar, B. Diamant, V. Luncean, nota aprobativa la aceeasi decizie, Dreptul nr.4/1992, pag. 66-68. In sfarsit, in sensul opiniei noastre este si solutia potrivit careia eroarea din dispozitiv de a nu se pronunta asupra cheltuielilor de judecata poate fi indreptata pe calea unei incheieri ulterioare, daca solutia privind cheltuielile se gaseste in minuta - Trib. mun. Buc, sec.III civ., dec. nr.420/1990, in Culegere..., pag. 132-133, nr. 174. ^20) Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 285. ^21) Daca cererea de chemare in judecata are mai multe capete de cerere, mentiunea din considerente, in sensul ca un anume capat de cerere a fost rezolvat implicit prin solutia data altui capat de cerere, nu este suficienta, deoarece in dispozitiv trebuie sa se regaseasca solutia pentru fiecare capat de cerere - Trib. Jud. Braila, dec. civ. nr.256/1970, Revista Romana de Drept nr. 12/1971, pag. 107; Trib. Supr., sec. civ., dec. nr.1540/1989, Dreptul nr.6/1990, pag. 76; Curtea Suprema de Justitie, sec.civ., dec.nr.259/1992, Dreptul nr.10/1992, pag. 90, dec. nr.2386/1993, Dreptul nr.8/1994, pag. 87; CA. Galati, dec. civ. nr.529/R/1995 si nr.685/R/1995, in Sinteza 1995, pag. 134-135, nr. 61 si 62. Totusi credem ca problema trebuie privita mai nuantat si daca este vorba de cereri accesorii a caror solutie depinde in mod nemijlocit de solutia din cererea principala rezolvarea implicita a acestora nu ar putea atrage casarea, dupa cum nu ar fi posibila nici revizuirea pentru minus petita. Nu trebuie uitat ca orice cerere trebuie justificata de un interes. ^22) T. J. Braila, dec. civ. nr. 256/1970, Revista Romana de Drept nr. 12/1971, pag. 107. ^23) Trib. Supr., col. civ., dec.nr. 1357/1968, Revista Romana de Drept nr. 2/1969, pag. 177. ^24) Trib. Supr.,sec.civ., dec.nr.287/1987, Revista Romana de Drept nr. 12/1987, pag. 62. ^25) C.A.Brasov, dec. civ. nr.630/R/1995, in Culegere..., 1996, pag. 44, nr.60 (in locul constatarii nulitatii s-a folosit in dispozitiv exprimarea "anuleaza")
43
^26) Trib. Supr.. Col. civ., dec. nr. 391/1962, Culegere de Decizii pe anul 1902, pag. 310. ^27) A se vedea in acest sens V. Negru, D. Radu, Drept procesual civil, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972, pag. 285. ^28) A se vedea Trib. Suprem, Sect. civ., dec. nr. 1092 din 12 iulie 1978, Culegere de Decizii pe anul 1978, pag. 268-270. ^29) Trib. Supr., sec.civ., dec.nr.928/1976, Culegere de Decizii 1976, pag. 251. ^30) Vezi, de ex., C.A.Brasov, dec. civ. nr.8/A/1994, in Culegere..., pag. 51, nr. 18. ^31) I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil, Teoria generala, E.D.P. Bucuresti 1983 pag. 517. ^32) A se vedea, Trib. jud. Galati, dec. civ. nr. 550/1977, Revista Romana de Drept nr. 10/1978, pag. 54. ^33) I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 355. ^34) Este incompleta hotararea prin care, desi se admite actiunea, totusi, nu se arata in dispozitiv prestatia la care este obligat paratul (Trib. Capitalei, Col. I civ., dec. nr. 18/1956, "Justitia Noua " nr. 3/1956, pag. 507). ^35) I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil, Teoria generala, E.D.P. Bucuresti 1983 pag. 516-517. ^36) G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All, 1994, pag. 368. ^37) I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 355. ^38) V. M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. II, Ed. National, Bucuresti, 1996, pag. 259. ^39) Fl. Magureanu, Modificari aduse Codului de procedura civila prin Ordonanta nr. 13/1998 a Guvernului Romaniei, in Buletin de cercetare nr. 6/1998 al Fundatiei Universitare Romane de Stiinte si Arte "Gheorghe Cristea", Bucuresti, 1998, pag. 53-56. ^40) I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 356. ^41) Trib. Supr.. Col. civ. dec. nr. 1061/1966, I. Mihuta, Al. Lesviodax, Repertoriu de practica judiciara civila a Tribunalului Suprem si a altor instante judecatoresti pe anii 19521969, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1970, pag. 812. ^42) Trib. Jud.Sibiu, dec. civ. nr.262/1969, Revista Romana de Drept nr. 12/1969, pag. 174. ^43) Trib.Supr., col.civ., dec.nr. 1846/1956, Legalitatea Populara nr.3/1957, pag. 361). In sensul ca nesemnarea hotararii nu are nici o relevanta, ci ea poate fi efectuata oricand, instanta superioara restituind administrativ dosarul pentru a o semna, vezi Fl. Ioan Ciobanu, Nesemnarea hotararii judecatoresti nu constituie aspect de nelegalitate, Dreptul nr.4/1994, pag. 66-67. ^44) A se vedea Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 2006/1956, in Culegere de Decizii 1956, vol. II, pag. 272; Trib. Sibiu, dec. civ. nr. 1387/1995 cu nota aprobativa de B. Diamant, V. Luncean, in Dreptul nr. 4/1996, pag. 114-115; A se vedea de asemenea I. Les, Reflectii asupra nulitatii determinate de nesemnarea hotararii de cel putin unul din membrii completului de judecata, in RRD nr. 2/1989, pag. 29-33. Precizam ca in doctrina recenta a fost promovata si opinia conform careia nesemnarea hotararii nu determina nulitatea acesteia, acest viciu putand fi remediat oricand. A se vedea Fl. Ioan Ciobanu, Nesemnarea hotararii judecatoresti nu constituie aspect de nelegalitate, in Dreptul nr. 4/1994, pag. 6667.
44
^45) A se vedea, Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 676/1958, Legalitatea Populara nr. 3/1959, pag. 114 si nr. 1846/1956, Legalitatea Populara nr. 3/1957, pag. 361.
Hotarari cu termen de gratie Potrivit art. 1021 Cod civil, in cazul unui contract sinalagmatic, daca debitorul nu isi executa obligatia, creditorul are dreptul sa ceara, fie executarea pe cale silita a obligatiei, cand acest lucru este posibil, fie rezolutiunea (rezilierea) contractului cu daune interese^1 . Art.1101 alin. final C. civ. recomanda judecatorilor sa uzeze cu mare rezerva de aceasta facultate, pentru a nu prejudicia drepturile creditorului care a castigat procesul^2 . In orice caz, acest termen poate fi acordat, la cererea debitorului, numai prin hotararea care rezolva fondul, instanta fiind obligata sa motiveze incuviintarea (art.262 C. proc. civ.). Daca s-a acordat termen de gratie, executarea nu se poate face pana la implinirea acelui termen, afara de cazurile prevazute de art.382 C. proc. civ. Mentionam ca in dreptul comun instanta de executare nu poate acorda termen de gratie^3 . Termenul de gratie poate fi acordat, la cererea debitorului, numai prin hotararea care rezolva fondul, instanta fiind obligata sa motiveze incuviintarea^4 . Daca s-a acordat un termen de gratie, executarea nu se poate face pana la implinirea acestuia (art. 381 C. proc. civ.), cu exceptia situatiei in care termenul a fost, intre timp, revocat. In cazul cand creditorul solicita rezolutiunea contractului, instanta, tinand seama de imprejurarile care l-au pus pe debitor in situatia de a nu-si executa obligatia, poate sa-i acorde un termen - numit termen de gratie^5 - in care debitorul sa isi indeplineasca obligatia. Daca obligatia nu este executata in acest termen de pasuire, instanta judecatoreasca va pronunta rezolutiunea (rezilierea) contractului pentru neexecutare, obligandu-l pe debitor si la plata daunelor interese. In materie civila termenul de gratie are efect suspensiv, acordandu-se de instanta in considerarea situatiei patrimoniale a debitorului, fara consimtamantul creditorului si chiar fara a se tine seama de stipulatiile contractuale^6 . Potrivit art. 44 C.com., in obligatiunile comerciale judecatorul nu poate acorda termenul de gratie permis de art.1101 C. civ. In raporturile comerciale, executarea exacta a obligatiei este o conditie esentiala (art. 1073 Cod civil). Numai prin executarea la termen a obligatiei, creditorul realizeaza scopul avut in vedere la incheierea contractului cu debitorul. In acelasi timp, executarea la termen a obligatiei comerciale constituie si o necesitate pentru buna desfasurare a activitatii comerciale pe care o realizeaza alti comercianti. Intr-adevar, activitatile comerciale si, implicit, raporturile juridice pe care se bazeaza, se afla intr-o stransa interconexiune. Creditorul - comerciant - conteaza pe sumele pe care le are de incasat^7 . Daca instanta judecatoreasca ar acorda termen de gratie unui debitor, intarzierea in executarea obligatiei acestuia s-ar repercuta in lant asupra obligatiilor din alte raporturi juridice in care s-ar afla creditorul. Deci, acordarea unui termen de gratie in raporturile comerciale ar duce la o dezorganizare a activitatii comerciale, putand provoca executari silite, aplicarea procedurii insolventei etc^8 . -------------------------^1) Stanciu Carpenaru, Drept comercial roman, Editura All-Beck, 1998, pag. 356.
45
^2) Trib. Supr., sec.civ., dec.nr.366/1971, in I.Mihuta, I. Mihuta, Repertoriu de practica judiciara civila a Tribunalului Suprem si a altor instante judecatoresti pe anii 1969-1975, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1976, pag. 117. ^3) Plenul Trib. Suprem, dec. de indrumare nr. 20/1962, Culegere de Decizii 1962, pag. 35. ^4) Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 2289/1955, Culegere de Decizii 1955, vol. 1, pag. 55. ^5) Denumirea este folosita si pentru a desemna pasuirea pe care o acorda imprumutatorul imprumutatului pentru rambursarea creditului. ^6) C. Statescu, C. Barsan, Teoria generala a obligatiilor, Editura All, 1994, pag. 342. ^7) Codul comercial adnotat, Ed. Tribuna, Craiova, 1994, pag. 103. ^8) Stanciu Carpenaru, Drept comercial roman, Editura All-Beck, 1998, pag. 356. Efectele hotararii judecatoresti Prin efecte ale hotararii judecatoresti trebuie sa intelegem consecintele juridice ce decurg din solutionarea litigiului dintre parti. Care sunt aceste efecte ale unei hotarari judecatoresti? Raspunsul nu este foarte simplu, intrucat legea nu determina in mod expres asemenea efecte, iar in doctrina se exprima uneori puncte de vedere divergente. Astfel, in opinia unor autori autoritatea lucrului judecat nu este un efect, ci o calitate a hotararii judecatoresti; ea este, in aceasta opinie, doar expresia imutabilitatii verificam jurisdictionale facute de instante asupra unei probleme litigioase^1 . 1) Un prim efect al hotararii judecatoresti vizeaza dezinvestirea instantei. Acest efect se produce, astfel cum am evocat deja, din chiar momentul pronuntarii hotararii. Solutia rezulta si din dispozitiile exprese ale art. 258 alin. 3 C. proc. civ., text potrivit caruia dupa pronuntarea hotararii nici un judecator nu poate reveni asupra parerii sale^2 . Exista insa si situatii in care instanta pronunta numai o hotarare partiala. Art. 270 prevede ca "daca paratul recunoaste o parte din pretentiile reclamantului, instanta, la cererea acestuia^3 , va dai o hotarare partiala in masura recunoasterii". De exemplu, reclamantul pretinde suma de 10 000 de lei si paratul recunoaste numai 5 000 lei. in acest caz, instanta poate da o hotarare partiala pentru suma recunoscuta, hotarare care este executorie imediat (art. 278, pct. 7), ramanand ca pentru rest judecata sa continue. Simpla recunoastere expresa, chiar necoroborata cu alte probe, poate justifica darea unei hotarari partiale^4 . Dincolo de astfel de exceptii, o data pronuntata sentinta judecatorii nu mai pot reveni asupra fondului cauzei In literatura juridica s-a aratat ca exceptie fac situatiile in care pot fi exercitate caile de atac de retractare (contestatia in anulare, revizuirea), indreptarea greselilor materiale (art. 281 C. proc. civ.), contestatia la titlu (art. 400 alin. (1) C. proc. civ.). In realitate nu este vorba de veritabile exceptii, ci doar de unele situatii particulare care numai aparent par a constitui veritabile exceptii. In aceste situatii judecatorul nu se afla in postura de a reveni asupra propriei sale hotarari. in categoria "exceptiilor" analizate trebuie situate, in al doilea rand, si caile extraordinare de retractare: contestatia in anulare si revizuirea. De data aceasta judecatorul este chemat sa pronunte o noua hotarare, dar aceasta
46
intervine ca o consecinta a survenirii unor imprejurari noi, in general, necunoscute, la data primei judecati^5 . 2) Al doilea efect important al hotararii este acela de a constitui un inscris autentic. Este o consecinta a elaborarii unui act juridic cu "solemnitatile cerute de lege, de un functionar public, care are dreptul de a functiona in locul unde actul s-a facut" (art. 1171 C. civ.). Hotararea judecatoreasca are astfel forta probanta a unui act autentic, astfel incat in ce priveste constatarile personale ale judecatorilor, hotararea face dovada pana la inscrierea in fals^6 . Declaratiile consemnate, care, in principiu, fac dovada pana la proba contrarie, nu pot fi rasturnate in recurs decat producandu-se dovezi noi cu acte, deoarece alte probe sunt inadmisibile (art. 305 C. proc. civ.) ^7 . 3) Un efect important al hotararilor judecatoresti este cel executoriu. Potrivit art. 374 C. proc. civ. hotararile judecatoresti devin titluri executorii numai in masura in care sunt investite cu formula executorie. Hotararea care constituie titlul executoriu poate fi pusa in executare in termenul de prescriptie^8 . Hotararea prin care s-au stabilit drepturi de natura patrimoniala trebuie pusa in executare in termenul de prescriptie de 3 ani. Punerea in executare a hotararilor, prin care s-au stabilit drepturi personale nepatrimoniale, se poate face in termen de 30 de ani (art. 404 C. proc. civ.). In cazul in care hotararea nu a fost pusa in executare, la implinirea termenului de prescriptie a dreptului de a obtine executarea silita, se pierde puterea de lucru judecat, fiind posibila introducerea unei noi cereri daca dreptul de a obtine condamnarea paratului (dreptul la actiune) nu s-a prescris, in cadrul careia hotararea poate fi folosita ca mijloc de proba^9 . 4) Hotararea judecatoreasca produce, de regula, si un efect declarativ, prin urmare, hotararea doar constata existenta unui drept, acesta preexistand judecatii. Prin exceptie, hotararea pronuntata in actiunile in constituire de drepturi creeaza situatii juridice noi si, in principiu, isi produce efectele numai pentru viitor. Exista si hotarari prin care se creeaza situatii juridice noi, dar efectele se produc retroactiv (exemplu, desfiintarea casatoriei, tagaduirea paternitatii etc.) ^10 . 5) Un alt efect al hotararilor judecatoresti vizeaza prescriptia extinctiva. Odata pronuntata, hotararea are ca efect si schimbarea obiectului prescriptiei. Cu alte cuvinte, prescriptia dreptului la actiune este inlocuita cu prescriptia dreptului de a cere executarea silita. De aceea, se vorbeste in doctrina despre o novatie sau de o noua actiune - o "actio judicati "^11 . 6) hotararea judecatoreasca are autoritate de lucru judecat Puterea de lucru judecat nu este reglementata in mod expres ca efect al hotararii judecatoresti, ci ca o prezumtie legala absoluta irefragabila in art.1201 C. proc. civ. si ca o exceptie de fond, peremptorie si absoluta de art.166 C. proc. civ.. Probabil de aceea in opinia unor autori autoritatea lucrului judecat nu este un efect, ci o calitate a hotararii judecatoresti; ea este, in aceasta opinie, doar expresia imutabilitatii verificam jurisdictionale facute de instante asupra unei probleme litigioase^12 . Independent de orice alte consideratii noi socotim puterea lucrului judecat, astfel cum o face marea majoritate a
47
doctrinei^13 , ca unul din cele mai importante si semnificative efecte ale unei hotarari judecatoresti. Puterea lucrului judecat prezinta urmatoarele caractere^14 : - exclusivitatea - ceea ce face ca un nou proces, intre aceleasi parti, pentru acelasi obiect si aceeasi cauza, sa nu mai fie posibila; - incontestabilitatea - care face ca o hotarare irevocabila sa nu mai poata fi atacata cu recurs de catre parti sau procuror; - executorialitatea - se intelege ca hotararea definitiva poate fi pusa in executare silita, la cererea partii care a castigat, a procurorului, sau, uneori, din oficiu; - obligativitatea - care face ca partile sa se supuna efectelor lucrului judecat, iar partea in favoarea careia actioneaza sa nu poata renunta la dreptul de a o invoca^15 . O problema de o deosebita importanta este aceea de a sti daca partea in favoarea careia este puterea lucrului judecat poate renunta la dreptul de a o invoca si sa primeasca - pe cale principala sau pe cale indirecta - o noua judecata cu privire la dreptul ce ii fusese consfintit prin hotararea definitiva anterioara ori sa primeasca judecarea in fond a actiunii pornita de adversar. Vechea practica judiciara raspunsese afirmativ pe considerentul ca autoritatea lucrului judecat este de interes privat, de aceea se decidea ca instanta nu o putea invoca din oficiu. Aceasta interpretare era justificata de imprejurarea ca nici o dispozitie din codul civil si clin codul de procedura civila nu conferea in mod expres caracter de ordine publica dispozitiilor art. 1201 c. civ. O consecinta a acestei conceptii a fost aceea ca, in aplicarea prevederilor legale privitoare la revizuirea hotararilor civile pentru contrarietate de hotarari, se decidea in mod constant ca partea care acceptase sa se judece din nou intr-un litigiu in care ar fi putut invoca autoritatea de lucru judecat a unei hotarari anterioare si nu o invocase sub forma de exceptie nu mai putea solicita revizuirea noii hotarari contrare celei anterioare. Tribunalul Suprem insa, ulterior, a revenit asupra acestei interpretari, facand aplicarea art. 166 c. proc. civ. care a urmarit tocmai sa confere in mod expres caracter de ordine publica institutiei lucrului judecat, astfel ca in prezent se decide in mod constant ca singura restrictie pentru a obtine revizuirea hotararii ulterioare in temeiul art. 322 pct. 7 c. proc. civ. o constituie numai situatia in care, la judecata celui de al doilea proces s-a invocat exceptia lucrului judecat si ea fusese respinsa, deoarece, de data aceasta, se statuase cu putere de lucru judecat ca nu exista identitate de persoane, obiect si cauza intre cele doua litigii. Aplicarea consecventa, dupa parerea noastra, a acestui concept dupa care institutia lucrului judecat apara si un interes superior al justitiei si ordinii de drept este ca instanta poate invoca si din oficiu existenta lucrului judecat intr-o cauza ce-i vine spre solutionare, chiar daca partea angajata in noul proces nu o ridica sau nu vrea sa se prevaleze de hotararea anterioara. Nu se poate face analogie cu situatia in care partea care a obtinut castig de cauza renunta la executarea, inauntrul termenului de prescriptie, a hotararii pe care o obtinuse, aceasta renuntare fiind o remitere de datorie^16 . In doctrina^17 se precizeaza ca atat prezumtia, cat si exceptia lucrului judecat reprezinta instrumente juridice menite sa serveasca institutia puterii lucrului judecat, care - in calitate de cel mai important efect al hotararilor judecatoresti - are la baza doua reguli fundamentale: o cerere nu poate fi judecata in mod definitiv decat o singura data; solutia cuprinsa in hotarare este prezumata a exprima adevarul si nu trebuie sa fie contrazisa de o alta hotarare^18 . Pentru ca sa existe putere de lucru judecat este necesar sa se fi examinat si rezolvat litigiul in fond, deci sa fi existat o judecata contradictorie, cu caracter contencios^19 . Daca
48
reclamantul a renuntat la un capat de cerere ori instanta a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere, sau instanta a indrumat partea sa formuleze alta cerere acel capat poate fi reiterat deoarece nu exista lucru judecat cu privire la el^20 . In dreptul contemporan este insa dominanta conceptia potrivit careia, in anumite conditii, si considerentele hotararii pot dobandi putere de lucru judecat. Aceasta conceptie este promovata in prezent si in doctrina noastra juridica. Jurisprudenta a promovat si a nuantat, in termeni semnificativi, conceptia mentionata. Astfel, instanta suprema a decis ca: "puterea lucrului judecat este restransa la acele puncte litigioase care au format obiectul litigiului si care au fost rezolvate prin dispozitiv, adica acea parte a hotararii care determina dreptul recunoscut sau tagaduit de hotararea pronuntata. Considerentele hotararii nu participa la autoritatea de lucru judecat, decat in masura in care ele contin sau lamuresc declaratii de drepturi provocate de parti si cuprinse in dispozitiv"^21 . Interesanta si mai semnificativa este si o alta solutie a instantei supreme si care cuprinde urmatoarea statuare: "Calea de atac a recursului se indreapta in principiu impotriva dispozitivului hotararii care este susceptibil de a dobandi puterea lucrului judecat. Motivarea solutiei, prin care se explica si, eventual, se completeaza intelesul dispozitivului, nu poate fi atacata, separat, cu recurs, afara de cazul cand in cuprinsul motivarii s-a rezolvat o problema care, prin natura ei, excede limitele unui considerent si poate fi opusa cu autoritate de lucru judecat"^22 . Deci, ceea ce legitimeaza autoritatea de lucru judecat nu este atat caracterul definitiv al hotararii, ci adevarul cap trebuie sa stea la baza ei. Adevarul constituind temeiul, ratiunea si fundamentul social si moral al acestui efect al hotararii judecatoresti^23 . Tocmai de aceea, legea ingaduie ca prin intermediul cailor extraordinare de atac sa se inlature hotararile judecatoresti definitive sau irevocabile care nu reflecta adevarul si sa fie inlocuite cu hotarari legale si temeinice^24 . Autoritatea de lucru judecat urmareste si evitarea contrazicerilor intre doua hotarari judecatoresti, in sensul ca drepturile recunoscute printr-o hotarare definitiva sa nu fie contrazise printr-o hotarare ulterioara, data in alt proces^25 . In ceea ce priveste autoritatea lucrului judecat a hotararii penale intr-un proces civil, se impun unele precizari. Prin solutionarea cauzei, instanta penala poate pronunta urmatoarele solutii cu privire la actiunea civila^26 : a) acorda despagubiri civile daca pronunta condamnarea inculpatului si constata ca infractiunea a produs prejudicii materiale; b) nu acorda despagubiri civile daca pronunta solutia achitarii pe motiv ca fapta nu exista, ori nu a fost savarsita de inculpat, precum si atunci cand partile s-au impacat sau a fost retrasa plangerea prealabila; c) instanta apreciaza daca este cazul sa acorde despagubiri in cazul in care achitarea s-a pronuntat pentru ca fapta nu prezinta pericolul social al unei infractiuni ori pentru ca exista o cauza care inlatura caracterul penal al faptei sau lipseste vreunul din elementele constitutive ale infractiunii, precum si atunci cand pronunta incetarea procesului penal pentru ca intervenit prescriptia sau amnistia ori decesul faptuitorului, ori s-a dispus inlocuirea raspunderii penale; d) nu solutioneaza actiunea civila cand pronunta achitarea pentru ca fapta nu este prevazuta de legea penala, ori incetarea procesului penal pentru ca lipseste plangerea prealabila si cand exista autoritate de lucru judecat. Pretentiile civile, daca nu au fost
49
solutionate de instanta penala, vor putea fi solutionate, fara a se putea opune autoritatea de lucru judecat a hotararii penale. Hotararea penala definitiva are in civil putere de lucru judecat cu privire la^27 : - existenta faptei; - persoana care a savarsit-o; - vinovatia acesteia. -------------------------^1) A se vedea I. Deleanu, V. Deleanu, Hotararea judecatoreasca, Editura Servo-Sat, Arad, 1998, pag. 53. ^2) I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 358. ^3) Nu se poate da din oficiu o hotarare partiala, pentru ca s-ar incalca principiul disponibilitatii (Trib. Supr., Col. civ., dec. nr. 2143/1956, Culegere de Decizii pe anul 1956, vol. 2, pag. 274). ^4) Trib. reg. Timisoara, dec. nr. 3522/1958, Legalitatea Populara nr. 11/1959, pag. 87, cu note de Al. Velescu si S. Serbanescu ^5) I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 358. ^6) Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 287. ^7) Trib. Jud. Timis, dec. civ. nr.850/1076, Revista Romana de Drept nr. 12/1976, pag. 60. Pe de alta parte, desi inscris autentic hotararea pronuntata in aplicarea art. 11 din Legea nr. 18/1991 nu constituie titlu de proprietate ca temei al revendicarii - vezi pentru motivare Curtea Suprema de Justitie, sec.civ.. dec.nr.718/1994. Dreptul nr.5/1995. pag. 78. ^8) D. Matei, Efectul executoriu al hotararilor judecatoresti si arbitrate, Revista de Drept Comercial ^9) A. Hilsenrad, In legatura cu prescriptia executarii si autoritatea lucrului judecat, Justitia Noua nr.6/1966, pag. 97-103; Trib. Supr.. sec.civ., dec.nr.88/1971, Revista Romana de Drept nr. 8/1971, pag.160. ^10) Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 288. ^11) V. Cadere, Tratat de procedura civila, Editura Nationala, Bucuresti, 1928, pag. 357. ^12) A se vedea I. Deleanu, V. Deleanu, Hotararea judecatoreasca, Editura Servo-Sat, Arad, 1998, pag. 53. ^13) I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag. 520; V. M. Ciobanu, in Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. II, pag. 269270; V. Negru, D. Radu, Drept procesual civil, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972, pag. 288. ^14) Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 288. ^15) I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag. 526. ^16) A se vedea totusi si solutia contrara in sensul ca renuntarea este posibila si ca ea ar putea fi atacata numai pentru vicii de consimtamant. Trib. Supr., Sect. civ., dec. nr. 966/1973, I. Mihuta, Repertoriu de practica judiciara civila a Tribunalului Suprem si a altor instante judecatoresti pe anii 1975-1980, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1982, pag. 386. ^17) G.Vasu, Prezumtia legala si exceptia procesuala a puterii lucrului judecat in materie civila, Revista Romana de Drept nr. 6/1971, pag. 44.
50
^18) Ceea ce trece deci in puterea lucrului judecat este dispozitivul hotararii, considerentele dobandind acest efect numai in masura in care explica dispozitivul si se reflecta in acesta - Trib. reg. Arges, dec. civ. nr.792/1966 cu nota I.Ioana, Revista Romana de Drept nr. 6/1967, pag. 144-147; Trib. Supr., sec.civ., dec. nr.144/1971, in I. Mihuta, Repertoriu de practica judiciara civila a Tribunalului Suprem si a altor instante judecatoresti pe anii 1969-1975, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1976, pag. 385; I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag. 532-533; Al. Bacaci si C. Ungureanu, L. Mihai, note la dec. civ. nr.234/1981 a Trib. Jud. Sibiu, Revista Romana de Drept nr. 4/1982, pag. 43-45; Trib. Supr., sec. civ., dec. nr.2/1987, Revista Romana de Drept nr. 10/1987, pag. 67-68 si dec. nr. 48/1988, Revista Romana de Drept nr. 10/1988. ^19) Al. Bacaci si C. Ungureanu, L. Mihai, note la dec. civ. nr.234/1981 a Trib. Jud. Sibiu, Revista Romana de Drept nr. 4/1982, pag. 43-47 ^20) Trib. Supr., sec. civ. nr.362/1974, Revista Romana de Drept nr.10/19747, pag. 69, dec. nr. 2765/1984, Revista Romana de Drept nr. 10/1985, pag. 67 si dec.nr.292/E/1988, Revista Romana de Drept nr. 10/1985, pag. 62-63 ^21) Curtea Suprema de Justitie, s. civ., dec. nr. 2/1987, in Culegere de Decizii 1987, pag. 230. ^22) Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 2042/1987, in Culegere de Decizii 1987, pag. 235. ^23) D. Rizeanu, Revista Romana de Drept nr. 4/1973, pag. 74. ^24) M.Enescu, Unele probleme in legatura cu efectele hotararii intrate in puterea lucrului judecat, in materie civila, Justitia Noua nr. 10/1966, pag. 114-115. ^25) G.Tusinschi, Elementele autoritatii lucrului judecat. Pe marginea interpretarii art.1201 din Codul civil, Justitia Noua nr. 3/1961, pag. 540-543; Trib. Supr., sec.civ., dec.nr.l 146/1976, Revista Romana de Drept nr. 11/1976, pag. 60 si dec. nr. 1750/1979, Revista Romana de Drept nr. 3/1980, pag. 63. ^26) Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 288289. ^27) Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 289.
51

Caile de Atac

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Caile de Atac

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cai de atac Incheierea pronuntata de instanta este executorie si poate fi atacata cu recurs.

S-ar putea să vă placă și