Sunteți pe pagina 1din 4

Viaa i activitatea literar lui Grigore Ureche

Cronicar Fiul lui Nistor, mare boier, foarte bogat, care a facut parte din "partida polona", ca i Costinestii, mai tarziu. De altfel, URECHE i va petrece prima parte a vietii in Polonia, unde tatal sau obtinuse indigenatul. Acolo, la Colegiul iezuit din Lvov, va studia "artele liberale", capatand cunostinte de latina si, probabil, greaca. Sub Miron Barnovschi, in 1628, este logofat al IlI-lea, dregatorie acordata oamenilor cu carte. Sub Alexandru Ilias ajunge mare spatar, impreuna cu alti boieri, printre care Vasile Lupu, comploteaza i alunga pe Ilias, iar in timpul domniei lui Vasile Lupu devine mare vornic al Tarii de Jos. Probabil cronica Letopisetul Tarii Moldovei, care incepe la descalecat i ajunge la Aron Voda, a fost scrisa in ultima parte a vietii, fiindca ramane neterminata. Ea nu s-a pastrat in original, ci doar in copii, interpolate i adnotate. Dintre interpolatori, Simion Dascalul adauga pagini intregi de text propriu, lipsite de stralucire. EI a devenit celebru pentru "bazna" cu talharii Romei, colonizati in Maramures, care 1-a indignat atat pe Miron Costin. Alti interpolatori, mai modesti, sunt Misail Calugarul i Axinte Uricariul. URECHE a folosit ca izvoare majoritatea analelor i cronicilor din tara, pe care le numeste "letopisetul moldovenesc" (ipoteza ca ar fi vorba de o cronica a lui Eustratie Logofatul pare infirmata) i cronici polone, cea mai importanta fiind Kronika polska a lui Ioachim Bielski (Cracovia, 1521), dar i lucrarile lui Matei Miechowita, Martin Kromer, Al. Guagnini (in prelucrarea lui Martin Paszkowski), Gerhard Mercator, sau colectia cuprinzatoare a lui Ioannis Pistorius. Pentru ultimii ani a folosit amintirile celor mai varstnici, printre care pe ale tatalui sau si, in toata cronica, traditia populara. URECHE este socotit intemeietorul istoriografiei in limba romana. Importanta culturala a cronicii lui URECHE umbreste pe nedrept pn azi importanta ei literara. Pe nedrept, pentru ca multe din afirmatiile ei transformate in locuri comune ale constiintei noastre naionale s-au pastrat ca atare in memoria colectiva i datorita puterii expresive a limbii cronicarului, "batuta ca o medalie", spune Iorga, mai bine zis ca o moneda buna, deci cu larga circulatie. Vorbele lui URECHE ne-au invatat in scoala cine suntem i de unde venim, "rumanii cati se afla lacuitori in Tara Ungureasca i la Ardeal i la Maramorosu, de la un loc santu cu moldovenii i toti de la Ram sa trag"; tot ele ne-au convins ca tara noastra, taram paradisiac, "cu locuri desfatate, cu campi deschisi, cu ape curatoare, cu paduri dese", "fiindu in calea raotatilor", e mereu amenintata de mari primejdii din toate partile i in toate timpurile. Cronica a devenit, asadar, un izvor de mituri naionale printre care i cel al lui Stefan "cel Mare i Sfant", care insa nu e creat de U., ci preluat de acesta (de aici i inconsecventele de receptare) i fixat in celebrul portret pe care generatii de elevi l-au invatat "pe de rost". S-a cautat in Letopiset i inceputul unui "umanism romanesc". Incontestabil, URECHE era un om citit pentru acele timpuri, tinuse in maini pe oratorii latini, cunoscuse lumea poloneza, o lume catolica aflata la marginea Occidentului, dar asta nu era suficient. Mentalitatea Moldovei i a cronicarului este una profund medievala i ortodoxa: "Asa noroceste Dumnezeu pe cei mandri i falnici, ca sa sa arate lucrurile omenesti catu sant de fragede i neadevarate, ca Dumnezeu nu in multi, ce in putini arata puterea sa, ca nimenea sa nu nadajduiasca in puterea sa, ce intru Dumnezeu sa-i fie nadejdea, nici fara cale razboiu sa faca, carora li-i Dumnezeu impotriva", deci istoria nu e altceva decat manifestarea puterii divine. Asadar, cronicarul consemneaza faptele trecute in scop moralizator, ca urmasilor "sa le fie de invatatura, despre cele rele sa sa fereasca i sa sa socoteasca, iar despre cele bune sa urmeze i sa sa invete i sa sa inderepteze", dar i ca sa afle "cap i incepatura mosilor, de unde au izvorat in tara

i s-au inmultit i l-au latit, ca sa nu sa inece a toate tarile anii trecuti i sa nu sa stie ce s-au lucrat, sa se asemene fieralor i dobitoacelor celor mute i fara minte". Dar tara nu se confunda cu neamul, i ideea de natiune mai are mult timp pn sa inceapa sa se formeze - nu trebuie sa uitam ca atunci cand vorbeste de "neam" URECHE confera acestuia inca semnul lui biblic. Insa, fara indoiala, el a scris cronica i din proprie placere. Se vede asta i din tratarea inegala a evenimentelor. Succinta (stilul lui URECHE este un model de conciziune) atunci cand acestea nu au conotatii expresive, dar cand i-au trezit imaginatia, cand a putut apela la legenda sau poate la amintirile unui cunoscut, condeiul se infierbanta i se complace cu satisfactie in povestire. De altfel, i aceasta il apropie mult de Neculce, relatarea istorica pastreaza mereu un puternic aer familiar, domestic, de barfa la gura sobei: Bogdan Voda "trimis-a solii sai i la craiul lesescu, intre alte trebi, ca sa pofteasca i pe sora lui crai, pre Elisafta i sa-i intoarca Tismenita i Cesibis, carile oprise tata-sau i nu le intorsese. Ci batrana, mama lui crai, n-au vrut acesta lucru sa-1 faca, caci nu era de legea papei". Este o lipsa de ceremonial, de constrangere, care apare i in comentarii mult mai generale. Iata ce aflam despre "saborul" de la Florenta: " bun nimica nu s-au ales, ca in loc de impreunare, mai mare vrajba i zarva i despartire s-au facut macara ca imparatul Paleolog, de nevoia turcilor ce-i venise la grumazi, ca ramasese numai cu numele imparatu, iar afara coprinsese turcii tot, pristanise la toate capetile legii, pre voia papii, numai sa-i dea ajutoriu impotriva vrajmasului sau, ce-i i fagaduisa. Iara altii tocmala lor ce sa facusa, le-au parut ca-i strambatate i asupreala bisericii rasaritului, ca toate le lasase pre voia lor, iara ei nimica din cate au vrut ai nostri nu au prii-mit iara dupa sabor, atata otaratura statu intr-amandoao bisericile, de nu sa pot vedea cu dragoste, ce una pre alta huleste i defaima i una pre alta va sa pogoare i sa o calce. Rasaritu este incepator, apusul va sa sa inalte i asa una altia nu va sa dea cale, cum rasaritul cu apusul n-ar fi fost logodna lui Hristos". Este vadit ca pe URECHE nu-1 incomodeaza scrisul, el se lasa in voia condeiului fara idei preconcepute i aceasta buna credinta literara, ca i colocvialitatea lui, dau Letopisetului senzatia de prospetime pe care nu o vom mai intalni nicaieri in scrisul romanesc. Dar asta nu inseamna ca avem de-a face cu o creatie rudimentara. Astfel, in portretistica, s-a demonstrat existenta modelului clasic. Iata-1 pe Bogdan Voda, fiul Lapusneanului: "Daca muri Roxanda doamna lui Alixandru Voda i ramasa domniia pre fiu-sau Bogdan Voda singur, el cumu-s era blandu i cucernic asa tuturora arata direptate, de sa vedea ca nimica nu s-au dipartat de obiceiul tatane-sau. Nici de carte era prost, la calarie sprinten, cu sulita la halca nu prea lesne vrea avea protivnic, a sagita din arc tare nu putea Fi mai bine. Numai ce era mai di treaba domnii lipsiia, ca nu cerca batranii la sfat, ci de la acei tineri din casa lua invatatura, imbiia glumile i mascariile i jocuri copilaresti. Mai apoi lipi de sine Iesi de-i era i de sfat i de a bate halcao cu sulita, rasipind averea domneasca. Deprinzandu den zi in zi asa, napusti trebile tarai, ca pre cat il iubiia intai, pre atata il urasa apoi. Mai pre urma aceste lucruri cu hula tragandu-sa la urechile vrajmasilor la imparatie, nu cum era, ci mai presus le adaogea. Intrandu in urechile sfetnicilor imparatesti, aflandu vreme i ei sa-si umple pungile, dat-au stire imparatului. De care lucru mai cu deadinsul daca au inteles imparatul de niste cuvinte ca acestea, au socotit sa-1 scoata i au trimis la Rhodos, de au adus pe Ion Voda, carile era de minte ascutit, de cuvant gata, i sa vediia ca-i harnic, nu numai de domnie, ce i altor tari sa fie cap mai mare." Textul lui URECHE se cristalizeaza dupa o singura logica interioara in jurul a catorva centre de interes, constituite fiecare din figura unui domnitor. i nu e vorba doar de portrete, ci de adevarate destine care, desfasurandu-se, dezvolta totodata i un sens exemplar, sens pe care cronicarul il subliniaza nu prin comentariile moralistului (cum o va face Miron Costin), ci prin tehnica diferita a scriiturii. Astfel, evocarea admirativa e ceruta de domnia lui Stefan cel Mare -aici se furiseaza un filon unic -, in schimb aventura, sirul peripetiilor neobisnuite, se aduna in jurul lui Petru Rares. Tonalitatea se schimba, povestea e pe primul plan: "deasupra manastirii in munte, vazu unde ca un roiu di pretitinderile incunjurara manastirea, ca sa-1 poata prinde. El cunoscandu acestea, au incalicat de sargu pre cal i singur au fugit sa haladuiasca, in 18 zile ale lui septenvrie. i intrandu in munte, intr-adancu, fara drum, farapovata, au dat la strimtori ca acelea de nu era nici de cal nici de pedestru, ci i-au cautat a

lasa calul. i asa sase zile invaluindu-sa prin munte, flamandu i truditu, au nemerit la un rau ce cura spre sacui. i mergandu pre parau in jos, au dat priste niste pascari, carii daca i-au luat sama, cu dragoste l-au priimit. Iara Patru Voda infricosandu-sa de dansii, s-au speriiatu. Iara ei cu juramant s-au jurat inaintea lui, cumu-i vor fi cu direptate i nimica sa nu sa teama. Iara el le-au dat lor 70 de galbeni i daca au vazut ei galbenii cu bucurie l-au priimitu i l-au dis la otacul lor, de l-au ospatat cu paine i cu peste friptu, ospatu pascarescu, de ce au avut i ei. i daca au inserat, l-au imbracat cu haine proaste de a lor i cu comanac in cap i decii l-au scos la Ardeal. i fiindu oaste ungureasca tocmita de straja, la margine, l-au intre-batu pre dansii: Ce oameni santeti?. Ei au zis: San-tem, pescari. i asa au trecut prin straja ungureasca i nimenea nu l-au cunoscut". URECHE "se da" scrisului cu o bucurie neumbrita de intentionalitati erudite: domina firescul i eficienta stilului. El nu cultiva discursivitatea, nu este un retor, exceleaza insa in "scenele de actiune" -cum oberva Nicolae Manolescu, URECHE este un scriitor "realist", care "vede". Faimoasa scena a uciderii celor 47 de boieri de catre Lapusneanu e mai vie in cronica decat in nuvela lui Negruzzi: "Si i-au chiematu pre obiceiul boierilor la curte, carii far nici o grija i de primejdie ca aceia negandindu-sa daca au intrat in curte, slujitorii, dupa invatatura ce au avut, inchis-au poarta i ca niste lupi intr-o turma far de nici un pastor, au intrat intr-insii, de-i snopiia si-i junghiia, nu numai boierii, ce i slujitorii. Nici alegea pre cei vinovati, ci unul ca altul ii punea suptu sabie, cadea multime dipre zabrele sariia afara, de-si frangiia picioarile". De altfel, ultima parte a cronicii devine tot mai vie i tensionata, fraza e concentrata, eiliptica uneori " ci Cretul au prinsu de veste, au iesit din targu cu 50 de cazaci pedestri cu sinete i au venit la un vad, unde au intrat in apa pn in pantecile calului i au pus cazacii denainte. Iar Boboletschi, daca au sosit la vad dupa el, vazandu pa Cretul ca ieste gata a sa baterea i la loc stramtu, nu s-au apucat de razboiu, ci s-au intorsu inapoi i aciias Cretul dupa dansul in targu. Boboletschi la curte, iar Cretul in targu la gazda." Figu-la lui Ion Voda, care condenseaza in juru-i materia Letopisetului pe tema violentei tiranice i nejustificate, cum bine s-a remarcat, prilejuieste cele mai mari izbanzi ale condeiului cronicarului. Exceptionale sunt paginile care cuprind infruntarea cu turcii - "Candu s-au lovit ostile" - cum spune U.: "Si multa moarte s-au facut intre amandoao partile, ca nu era loc a calca pre pamantu, ci pre trupuri de om. Asa mai apoi sa batiia de aproape, cat i mainile le obosisa i armile scapa. Acela praf se facusa, cat nu sa cunostiia care de care-i ieste, de saneate i di trasnetul puscilor nu sa auziia dispre amandoaoa partile, nici puscasii nu mai stiia in cine dau. Decii Ion Voda au indireptat pre ai sai dinapoia puscilor, sa sa odihneasca putinei i turcii asijderea. Asa standu i privind unii la altii, au dat o ploaie mare, de li s-au muiat praful". Aceste insusiri ale Letopisetului lui U., impreuna cu limba flexibila i vie, vor avea, cum am mai amintit, efectul paradoxal de prospetime, ceea ce nu mai intalnim la ceilalti cronicari. Arhaismele, constructiile cazute in uitare, formele depasite au un puternic efect stilistic, dar nu de vechime, ci de noutate - regasim cu surprindere valentele dintai ale limbajului. De aici i rolul de "izvor de inspiratie" pe care 1-a avut i probabil il va mai avea cronica in literatura romana. Chiar urmasul direct, Miron Costin, ia ca model pentru descrierea razboiului din 1711 paginile din URECHE referitoare la lupta lui loan Voda. Dar mai tarziu, pentru generatiile moderne, Letopisetul devine un adevarat loc de pelerinaj, o reintoarcere in illo tempore, in vremurile de inceput, miraculoase i inca neintinate ale literelor romanesti. OPERA Domnii Tarii Moldovei i vieata lor (ed. M. Kogalniceanu), tom. I, Iasi, 1852; Chronique de Moldavie depuis le milieu du XTVe siecle jusqu a Van 1594. Texte roumain avec traduction francaise, notes his-toriques, tableaux genealogiques, glossaire et table par Emile Picot, Paris, 1878; Letopisetul Tarii Moldovei pn la Aron Voda (1359-1595) intocmit dupa Grigore Ureche" class="navg">Grigore Ureche vornicul, Istratie Logofatul i altii, de Simion Dascalul, ed. de Const. Giurascu, cu o pref. de I. Bogdan, 1916; Letopisetul Tarii Moldovei, ed. ingrijita, studiu introductiv, indice i glosar de P. P.

Panaitescu, 1955; Letopisetul Tarii Moldovei, text stabilit, studiu introductiv, note i glosar de Liviu Onu, 1967.