INTRODUCERE Caragiale este unul dintre acei scriitori, meniti sa starneasca neistovite comentarii, dupa unghiurile neasteptate de perspectiva,

pe care si le vor insusi generative succesive. Aceasta este soarta glorioasa a scriitorului cu mesaj, fie chiar cu mesaj" indirect, cum a fost marele ironist, care n-a daruit societatii romanesti nimic altceva decit o oglinda perfida, pentru chipurile ei nefardate. Posteritatea, fata de asemenea scriitor, e o continua replica, cu jocul de oglinzi intors insa asupra-i, ca un omagiu de reciprocitate. O opera literara, inchegata dupa canoane clasice si intr-un fel limitata, ca aceea a lui Caragiale, oricit ar fi de susceptibila de varii interpretari, e inca mai pu'lin enig-matica decit fizionomia lui. Intr-adevar, omul e mai interesant si mai nepatruns decat opera, analizabila In materialul ei de experienta umana, in atitudinea creatorului ei si in scrisul artistic. Dealtfel, personalitatea omeneasca a lui Caragiale a sedus mai mult pe contemporanii care nu intrat in atingere directa cu dansa, decit opera ce li se parea unora oarecum stereotipa. Incepand cu seniorii, P.P. Carp, Titu Maiorescu, lacob Negruzzi si Vasile Pogor au fost fermecati de inteligenta scaparatoare, in permanenta veghe, a tinarului care avea parea intrinsul un demon al contradictiei si o vitalitate plina de neprevazut. Maiorescu izbucnea intr-un ras gros, in care se redestepta parea mocanul, cind il auzea vorbind, iar Carp, constient de originalitatea sa, incepea a se indoi de superioritatea inteligentei sale, in prezenta lui Caragiale. Negruzzi, intre noi fie zis, era cam plat, asadar, linistit fata de toate diferentele de nivel. Numai Pogor, spirit liber, neairubitios, epicureu al inteligen-fei, se bucura In voie de alaturarea unui tinar, cu incintatoare spontaneitate si zigzaguri temperamentale. Caragiale i-a pastrat o amintire miscata si a marturisit lui Zarifopol ca pretuirea lui il bucura mai mult decit a tutu-ror celarlalti.Mai interesanta era reactiunea lui Eminescu, comunicata de Slavici. Profund serios", poetul nu gusta cinismele lui Caragiale, dar ii aprecia simtul gramatical si facultatea instantanee a inteligentei de a prinde orice forma de creatie, straina de propria lui structura; de aceea punea pret pe judecatile lui artistice. Caragiale nu era insa scriitor exclusiv om de litere", la largul lui numai intre confrati isi instrainat intre indiferenti; dimpotriva, sociabilitatea sa era atat de diversa, incat nu alegea intre
1

ambiantele ce i se ofereau. Avea prieteni buni si cunoscuti de toate treptele, in mediile cele mai felurite: beletristica, invatamant, armata, cornert, gazetarie, teatru, sfarsind cu precupetii, macelarii si pescarii din Sinaia, carora le trimitea salutari de la Berlin, prin doctorul Urechia. Se adapta la toate mediile, de la cel academi,c pina la eel suburban, periferic, cu un neegalat ca-meleonism, de care era foarte constient, ca un actor pe scena. Caragiale a fost toata viata lui un desavarsit actor, dublat de un foarte lucid spectator. Sa luam aminte ca primele impresii mai puternice i-au venit de la trupele de turnee provinciale, indeosebi de la aceea condusa de ma-rele ghidus care a fost unchiu-sau, lorgu Caragiali, ca a nazuit Inainte de orice sa fie actor, ca a facut conservatorul dramatic doi ani, sub conducerea celuilalt unchi, ilustrul Costache Caragiali, imbatrinit si pe povirnisul carierei, si ca s-a resemnat sa scrie teatru numai dupa ce se convinsese ca nu poate juca teatru. Despre aceasta neizbinda a sa, desigur cea dintai si poate cea mai dureroasa,in prima tinerete, n-a spus niciodata nimanui, nimic ; isi ascundea pregatirea profesionala, poate ca nedemna, pana si sotiei sale care i-ar fi dispretuit-o desigur. Sectorul patetic din opera sa ne introduce incomplet in sensibilitatea lui de anxios. Caragiale si-a trait nelinistea, dinapoia mastii pe care i-o fixase reputatia de autor comic. S-a impus contemporanilor ca un tip forte", bruscindu-si prietenii cei mai buni, jucind comedia vulgaritatii inaintea camarazilor de petrecere, simuland un echilibru moral in familie si intre familiarii sai. Muzica singura l-a pus in atingere cu absolutul; societatea pozitiva si burgheza i-a inchis orizonturile catre care privea cu spaima si l-a distras de la de la tulburatoarele colocvii ale constiintei.

CAPITOLUL I TEME DOMINANTE IN CREAIA LUI I. L. CARAGIALE

2

desi imprejurarile in cari se ivesc intamplarile se deosebesc intotdeauna, intamplarile nu sunt de atatea nenumarate feluri cum ni s-ar parea noua I.L.Caragiale, Diplomatie subire(1911)

1.1.CONTRIBUIA LUI I.L.CARAGIALE IN LITERATURA ROMN

I.L.Caragiale impune in literatura romana un tip uman standardizat, un individ serializat. Acesta din urma pune pe scena un arsenal de emotii aparent elaborat, de suprafata,durerea este provocata doar de implinirile epidermei. Exemplarul in cauza sufera, nu iubeste nu are trairi metafizice. Am putea spune, fara a exagera ca omul caragialian este omul contemporan noua, din epoca pe care inspirat o intuia Hermann Hesse, numind-o foiletonistica1. Extrem de interesant este faptul ca multi creatori moderni de distopii au pornit, in cinicile radiografii morale pe care le-au propus de la exacerbarea tehnicii, de la emergenta unei ere a masinii.In opozitie cu acestia, Caragiale il infatiseaza pe omul serializat din perspectiva atemporala a discursului prolix, generator de confuzii logice ce pot rivaliza oricand cu paralogismele Scolii din Megara. Retorica vida de continutpoate fi produsa in orice conditii de dezvoltare a tehnicii.In aceasta rezida sincronizarea perfecta a fictiunii caragialiene cu orice Zeitgeist. Omul caragialian traieste in contingent.Neaderand la vreo valoare metafizica, singurele lucruri de care se poate atasa sunt cele materiale.El nu are genealogie, iar numele sau, formula hipocoristica, nu poate fi decat banal: Mitica. Complet degrevat de responsabilitati in social, el adopta un model goliardic, insa setea de bauturi spirtoase nu este dublata de o sete de libertate in sens real, care ii poseda pe studentii medievali iubitori de poezie laica. Nu incercam sa il prezentam pe Caragiale doar ca pe un scriitor de talent,ci mai degraba, ca pe un medic extrem de subtil. Caracterul colectiv al operei acestuia este difuz, insa eficace ;
1

Catalin Ghita- Ipostaze ale actului critic, Ed. Univrsitaria, 2005

intreaga demonstratie se fundamenteaza pe faptul ca in esenta,prostia este solemna si pretinde reverenta celor care intra in contact cu receptaculul ei. Rasul anarhic are , astfel, o functie cathartica. O sintez a ntregului proces de punere n paralel a tradiiei cu modernitatea, n toat opera sa, comparaie soluionat de autor n favoarea tradiiei, este satira incredibil i de nimeni sesizat ca atare, la adresa modernitii secularizate, pe care o realizeaz Caragiale n discursul final al lui Caavencu: ieri obscuritate, azi lumin! ieri bigotismul, azi liber-pansismul! ieri ntristarea, azi veselia.

1.2. I.L.CARAGIALE INTRE TRAGIC SI COMIC Caragiale a fost promovat i este perceput n literatura i cultura noastr cu precdere ca autor de comedii i de schie cu caracter umoristic, piese care au fost puse n scen sau ecranizate de multe ori i au cunoscut numeroase difuzri le tv. Mai puin cunoscute au rmas ns nuvelele psihologice, precum i drama Npasta. Insa caracterul lui I.L.Caragiale nu este unul esentialmente comic. . Nici mcar comediile sale att de bine cunoscute publicului larg, O scrisoare pierdut, O noapte furtunoas, Conul Leonida fa cu reaciunea i D-ale carnavalului, nu sunt n esena lor comice, ci mai degrab dramatice. Acest fapt a fost intuit de la bun nceput de Titu Maiorescu care, n Comediile d-lui I. L. Caragiale2, scria: cu mult cunotin a artei dramatice, d. Caragiale ne arat realitatea din partea ei comic. Dar uor se poate ntrevedea prin aceast realitate elementul mai adnc i mai serios, care este nedezlipit de viaa omeneasc n toat nfiarea ei, precum n genere ndrtul oricrei comedii se ascunde o tragedie. Este una din cele mai bune aprecieri dac nu cea mai bun a lui Titu Maiorescu (dei nu ne raliem opiniilor sale cu privire la neutralitatea ficiunii din punct de vedere moral) i, din pcate, credem noi, tocmai aceasta nu a fost reinut de-a lungul timpului. Tragismul intrinsec i profunda analiz psihologic pe care o opereaz Caragiale asupra naturii umane, prin reprezentara

Maiorescu, Titu, Comediile D-lui I. L. Caragiale, n Din Critice, Editura Tineretului, Bucureti, 1967

personajelor sale, prin tipologiile dar i prin individualitile pe care le propune, sunt lucruri care nu au ieit n eviden, care nu au fost puse n lumin aa cum trebuie . O analiz atent a personajelor caragielene va scoate la iveal o profunzime abisal, dostoievskian, a realismului 3su psihologic, neles ca o autentic sondare a psihicului uman (i aici avea dreptate Paleologu, care proiectase, dup cte am neles, s scrie o carte cu acest subiect: Abisalul Caragiale; acelai Paleologu care ne-a deschis o alt perspectiv asupra lui Sadoveanu, scriind Treptele lumii sau calea spre sine a lui Mihail Sadoveanu, recent reeditat). Cel mai important paradox dintre toate este cel al iubirii care schimb caracterul oamenilor. Un alt scriitor al literaturii noastre, Marin Preda, a avut multe lucruri n comun cu I. L. Caragiale prin felul care a rmas uimit (inclusiv la nivel declarativ, nu numai la nivel ficional, scriitoricesc) n faa manifestrilor aparent incompatibile, n funcie de situaie, ale unuia i aceluiai caracter uman, ale aceleiai persoane. Marin Preda sesiza, n cazul unor cupluri, discrepana enorm dintre felul brutal, lipsit de orice urm de compasiune sau delicatee, n care brbatul i femeia care formau cuplul respectiv, se comportau cu restul oamenilor, i armonia i nelegerea perfect, transfigurarea lor cnd erau singuri, cnd vorbeau ntre ei, care fcea s dispar cu totul modul lor insensibil i grobian de a se manifesta i s se nasc ali oameni, incompatibili cu cei dinainte (dei tot ei), o alt fa, nebnuit, a lor (vezi cuplul Isosic i Ciulca, din Moromeii II, spre exemplu. Solidaritatea cuplului este nefireasc n condiiile n care lumea din jur nu poate s vad, pentru c nu i se ofer prilejuri s vad, bazele sentimentale, fundamentele de iubire i de sinonimie caracterologic, care fac s existe i ntresc relaia. Aici intervine ns paradoxul, pentru c ele se comport astfel numai ntre ele, nu i cu ceilali. Chiriac, sergent n garda civil, imediat dup ce are loc mpcarea cu Veta, ne d o mostr de comportament ignobil, incalificabil, insistnd n hotrrea lui de a aresta i a aduce sub escort la exerciiile militare un om bolnav de lingoare (febr tifoid), sub motiv c l am pe list, trebuie s se prezinte la ezerci. ncrederea n sine, c este un om al datoriei ndeplinite fr rest, face din el, ca i din jupn Dumitrache, care aprob i apreciaz gestul i excesul de zel al lui Chiriac, un sclav fr contiin al regulilor i regulamentelor, care i insufl ns i i alimenteaz mndria i

Iosifescu, Silvian, Dimensiuni caragialiene, Editura Eminescu, Bucureti, 1972

orgoliul. Importana pe care o au n ochii lor aceti oameni i care este corectat de realitate este sursa superioritii lor morale i sociale, ei nefiind capabili s sesizeze contradiciile. Al doilea paradox prezent n comedii (folosim ghilimele pentru c nu ni se pare c tocmai caracterul lor comic ar fi cel mai important) este dragostea soilor, Zaharia Trahanache (O scrisoare pierdut) sau jupn Dumitrache (O noapte furtunoas) pentru soiile lor, Zoe i Veta, care i neal cu prietenii lor cei mai buni, cu oamenii lor de ncredere (dar nu se despart de ei, din cauza poziiei sociale i materiale a soilor superioare celei a amanilor, dei nu cu mult) i naivitatea acestora de a nu observa nimic, de a fi absolut convini de prietenia prietenilor i de fidelitatea nevestelor, pe care le consider femei curate i pudice. n fine, un al treilea paradox n ceea ce privete caracterul personajelor, este acela c tocmai oamenii care par cei mai ramolii, care sunt amnezici i incoereni n gndire pn la a-i bnui de schizofrenie, Zaharia Trahanache i Agamemnon (Agami) Dandanache (sinonimia fonetic a numelor, Trahanache i Dandanache, este oare o ntmplare, din acest punct de vedere?), se dovedesc a fi singurii n stare s judece la rece realitatea i s o direcioneze n sensul dorit de ei, lucru pe care nu l reuesc ceilali, care par mai ntregi la minte dect ei i chiar mai perfizi, n prim instan. Pe Caragiale, ns, l-au interesat oamenii care se mic n mediul urban, cu turburrile lui politice, n acelai fel n care l-au interesat i cei care nu aveau acces la asemenea preocupri i probleme. El a vrut s dezvluie psihologii i caractere, n mod evident condiionate de ambientul lor social, dar fr ca vemintele sau decorurile sociale s fie inta analizei sale, ci felul n care oamenii reacioneaz i aleg s triasc, n condiii diferite. Furia criticii mpotriva personajelor lui Caragiale este furia mpotriva propriilor noastre vicii, graba de a ne delimita de patimi care ne caracterizeaz i pe noi, din pcate, la fel de mult. Ea denot faptul c autorul lor a atins o coard foarte sensibil i a intuit destul de bine i de profund patimile adnci ale romnilor. Caragiale este fotograful nostru cel mai fidel, pentru c a neles patimile noastre adnci, el, care iubea naturaleea vieii nepervertite, care iubea mnstirile, pe Eminescu dar i oamenii simpli i fireti, el, care a artat primul ce nseamn romnul mutat la ora prin fora mprejurrilor (naintea instalrii comunismului cu mult!) i europenizat cu fora.
6

1.3. STILUL LUI I.L.CARAGIALE Intr-adevar, in istoria literaturilor europene se pot da nu separare a stilurilor si de degradare innobilare a literaturii de jos sau de participare a acesteia la p :basmul si poezia folclorica, asterele si miracolele evului mediu, recent, romanul politist si S.F. Intre 1822 si 1825, Tana pot fi intilnite in toata opera lui, Dostoi numai exemple de iata genurilor consacrate commedia dell' arte
4

a literaturii inalte, dar si invers, exemple de si mai

rul Balzac a inceput prin a publica acestei literaturi

sub diverse pseud onime mai multe romane gotice si negre si teme ale influenta caruia romanele sale se resimt, iar G. Genette

evski a fost un pasionat cititor al lui Eugene Sue, de a descoperit, chiar in romanele foiletoniste.

foarte rafinate ale lui Marcel Proust, utilizarea unor procedee tipice literaturii Fara sa impinga lucrurile atit de departe, amuzat mai excesiva si de mecanica totusi ierarhia consacrata a genurilor literare si introducindu-le in structura mai

degraba de sentimentalitatea contestat

prea elementara a literaturii de consum. Caragiale a

a utilizat in mod sistematic un numar de

forme simple, in primul rand anecdota, foiletonul sau cazul de jurnal, pe care le-a reciclat, complexa a textelor sale, intr-o epoca in care mai toate rare le presupunea contactul cu de forme si implicit de stiluri scris-o, spiritele educate atrageau atentia asupra primejdiilor pe formele ale colportajului literar. In felul acesta, amestecul literare, care se realizeaza reprezinta la Caragiale un principiu central de

in toate etapele si la toate nivelele liberaturii pe care a

creatie si de organizare a unui text literar. rici literari, o

De aceea, chiar daca mi s-ar reprosa ca am comis, ca vechii isto ,,eroare determinista", observatia ca exista

o similitudine frapanta intre aceasta atitudine che a fi

fata de ierarhia genurilor sau fata de stiluri, si plebeianismul autentic al fostului republican din Ploiesti,care a trebuit sa ia totul ,.de jos", de la trupa de actori a unchiului Costa Caragiali, pina la directia Teatrului National si de colaborat in tinerete, pina la Convorbirile literare facuta.Aidoma tuturor oamenilor simpli. Caragiale la revistele populare la care ale junimistilor de la lasi, poate a detestat pe fata, dar a admirat in Carp de la cei

secret, bariera celor 40.000 de lei venit anual pe care ii reclama Petre
4

Florin Manolescu, Ed. Cartea Romaneasca, 1983.

care ar fi dorit sa joace un rol in viata saraci confortul social si averea. Din linga Maiorescu, de care, totusi,

politiea a tarii, sau carierele solide, de tip care il impun celor huta sau Gherea, decat acest punct de vedere este limpede ca intre

Alecsandri, intemeiate nu numai pe talent, dar si pe respectul pe contemporanii sai, el s-a simtit mai bine linga Delavrancea, Vla ideologiceste s-a alaturat.
5

Tot astfel, in procesele" de idei

pe care le-a susti nut, in publicistica, in scrisori a recurs i a parabolei, mentele care ridica discutia in abstract, ci la

si chiar in literatura, ori de cite ori a urmarit sa demonstreze ceva, Caragiale nu nici la teoria literara prcpriu-zisa, nici la argu utilizate insa cu o finete dialectica cel mai inteligent din epoca lui. Totusi, nu incape nici o indoiala ca forma speciala sau, pentru care a nutrit acelasi sentiment limite, nor meaza activitatea oricarui scriitor. De aceea, la explicatiile elementare pe care le furni pentru formatia tanarului Caragiale, si in care $coli de croi torie" din ,,savantul numaidecit scoala formelor literare simple comparatie si, de cele mai multe ori, la retorica populara a pildelor s

extraordinara, care i-a facut pe multi sa-l considere omul

pe care o ia atitudinea sa fata publicului

de literatura a fost deter minata in mod hotaritor si de structura amestecata a

amestecat de Hassliebe si care, intre anumite

zeaza uneori biografia, la scoala esentiala .,excelentei

riguroasa a clasicismu lui francez, pe care toti vechii comentatori o considera se include si modelul negativ al

Cours francais de Rhetorique", trebuie adaugate si a ziarului, pretentiile greu de satisfacut ale literatura

publicului si, mai ales, scoala lui Anton Pann si Cilibi Moise, autori de din inima omagiu.

sanatoasa, carora dramaturgul a stiut sa aduca, ca si lui Eminescu in 1889, un deplin si

Procesul de incrucisare a formelor si de consacrare a variantelor minore, prin aducerea lor in cenoul unui normativ mai inalt, incepe la Caragiale de la nivelul cuvintelor.

Valentin Silvestru, Elemente de caragialeologie, Buc., Ed. Eminescu, 1979.

Toti comentatorii sai au inregistrat caracterul frapant al originalitatii de limbaj din literatura lui Caragiale pe care 1-au pus pe seama oralitatii si a curajului a intrebuinta in scris forme ale unui mod needucat exprimarii. Chiar Maiorescu. surprins la inceput de strident" al unor expresii din punct de vedere al chiar realitatii ce vor sa reproduca", a observat in 1907, intr-o recenzie despre nuvelele lui Al. Bratescu Voinesti, ca prin literatura pe care a realizat-o, Caragiale a ridicat la o valoare literara vorbirea tipica a incultilor si semicultilor din orose cu ridicolul lor, precum si expresiile deI cruzime a celor de la sat (Napasta, Faclia de Pasti) Impresionat de farmecul neintrecut al limbii6", Mihail Dragomirescu a pus pe seama lui Caragiale o anecdota mai artificiala, prin care insa a reusit sa sugereze tocmai principiul amestecului de cuvinte cu origine si functie diferita, dus la perfectiune de dramaturg : Ascultati daca mai e o limba pe lume care sa fi imprumutat mai multe cuvinte dintr-alte limbi, si care totusi sa ramie ea insasi. Uite cind zic eu Sacaua a cazut in santul gradinii ojfterului, si el nici gand sa bage de seama, sacaua turcesc -<santul nemtesc. gradina slavonesc, gandul unguresc, ofiter frantuzesc, iar cele ce mai ramin mai toate latinesti. Ei, si toate la un loc fac o fraza romaneasca... nici nu se poate mai ronianeasca.'' Dimpotriva,Lovinescu si intr-o oarecare masura Zarifopol s-au aratat scandalizati de trivialitatile lexicale literaturii lui Caragiale si de amestecul nepotrivit al vocabularului de ziaristica si de process verbal in proza descriptive din Pacat. Intr-adevar, in urma acestei operatiuni de combinare se pot obtine mai usor efecte cornice si grotesti, decit efecte de armonie, si patrunderea expresiilor reportenaratiune supara mai mult in nuvela senti ricesti in mentala Pacat..., decit in schitele umoristice sau

in Kir Ianulea in care, de altfel, odata cu trecerea timpului,grefele neologistice care 1-au deranjat pe Zarifopol par sa se fi integrat complet. In masura in care a recurs programatic la capitolul cotidiene, primulgen" periferic larg al experientei verbale lui

sau extraliterar la care trebuie raportata literatura

Caragiale este discutia. Ea face parte din sfera comu nicarii umane, avind aproape
6

Mircea Iorgulescu, Eseu despre lumea lui Caragiale, Buc., Ed Cartea Romneasc, 1988.

intotdeauna un caracter practic, neexpresiv si temporar, in intelesul ca si-a indeplinit functia. Impreuna cu textele de

se uita dupa ce

intrebuintare, temele ziaristicii, oratoria politica si, in rile moderne) Lache si

general, subiectele trecute printr-un limbaj sectorial reprezinta si ele o astfel de discutie care se uita''', spre deosebire de un text literar care (cel putin pentru cultu este fixat in scris, memorabil si lipsit de dezvoltate intr-o cafenea si care fac Mache, din Moftul roman, avem chiar un repertoriu al temelor de teori ilor laicizate de colaboratorii anonimi ai ziarelor din ul scop imediat, in afara lui. In schita

discutie, care pot fi

parte. aproape toate, din sfera paraliteraturii si a tima parte a secolului XIX, la

rubricile de Stiri din afard, de varietati stiintifice si de f elurimi : Asa dinsii iau parte cu mult succes la toate electricitatii, microbii, Wagner. I'Exilee s.c.l, s.c.l." O buna parte din insasi activitatea lui Caragiale sta pe granita dintre ceea ce se uita si ceea ce se pastreaza ca document memorabil, caci a devenit legendara prozigicasa lui inventivitate orala, consemnata in numeroasele amintiri pe aceasta tema care ne-au ramas despre el, si cei care cea mai mare parte s-a pierdut pentru totdeauna in sfera discutiei. Chiar privarea unor texte de semnatura sau inzestrarea lor cu un pseudonim popular, in faza inceputurilor, sugereaza un grad de atribuire mai larg si exprima, intre altele, si aceasta intentie de a restitui textul scris primului sau circuit, care este al discutiei, si in care glumele, anecdota, vorbele de spirit sau toate celelaltespecii" neacreditate ale activitatii orale circula de la o persoana la alta, ca si cum ar apartine tuturor. Cu toate acestea, Caragiale a transferat o cantitate impresionanta de fragmente Darwin, Panama, discutiile ce se ivesc la cafeneaua lor tutionale, progresele Julie la Belle, spiritism, fachi rism,

obisnuita:poe zie, viitorul industriei, neajunsurile sistemei consti-

ale limbajului oral, jurnalistic, politic si administrativ, in comediile sau in schitele sale, si aceste fragmente reprezinta cazuri exceptionale e transformare a unor ,,specii" necanonizate ale discutiei,in elemente de definite ale textului literar.Cuvinte vechi, clisee,
10

expresii si

formule verbale pitoresti calatorese spre Caragiale si se transforma dintr-o noutate anonima, intamplatoare si efemera, intr-o noutate personala si sistematica a textelor lui. Se poate chiar afirma ca cele mai puternice efecte cornice iesite din aceasta miscare intentionata a limitelor intre care se pastreaza de obicei textele si cuvintele sint cele provocate de relatia dintre scri si oral, atunci cind ,,scrisul7" ar trebui sa fie educat, inalt,aarbatoresc si serios, iar ,,vorbitul" ramine dimpotriva minor, neacreditat, comic si trivial. Din intilnirea scandaloasa a registrului oral minor, cu cel scriptic consacrat, se nasc scenele cornice ale explicatiilor ,,filologice", in O Noaptea furtunoasa, O scrisoare pierdutd sau Conul Leanida Fata cu Reactiunea, cu sufragiu, a manca sudoarea poporului, bampir si legea de muraturi, si tot in aceasta sfera a comicului intra transcrierea vorbirii digresive a ..mitocanilor", intrerupta frecvent de elementarele formule de balizaj, zice", ,,zic", sau irezistibilul bilet de intilnire al Mitei Baston, catre frizerul Nae Girimea, din D-ale Carnavalului: Bibicule, Mangafaua pleaca miine miercuri la Ploiesti, remii singura si ambetata ; sunt foarte ran bolnava ; vino, sa-i tragem un chef..." Impreuna cu amestecul de cuvinte", patrunderea formelor simple in structura mai pretentioasa a unei naratiuni sau a unei piese de teatru reprezinta partea cea mai vizibila a procesului dinamic prin care I. L. Caragiale reuseste sa modifice reprezentarea traditionala a notiunii noastre de text. Dintre toti contemporanii sai, doar Ghica si Ion Creanga (care sint mai degraba niste maestri ai amestecului de stiluri) mai pot fi comparati cu Caragiale din acest punct de vedere si, la un nivel inferior, Hasdeu din Duduca Mamuca, Jacob Negruzzi sau N. Filimon. Daca ne vom intreba, cu o formula tipica la Sklovslft sau la Tinianov, ,,cum sint facute" schitele, nuvelele si chiar comediile lui Caragiale, atunci primul lucru pe care il vom constata va fi tocmai colaborarea sistematica a literaturii acreditate, cu paraliteratura formelor simple si procedeul aducerii celor mai neasteptate elemente ale activitatii verbale, intr-un context literar
7

Iosifescu, Silvian, Momentul Caragiale, Ed. Pentru literatur, Bucureti, 1963;

11

scris. In schite mai ales si in momente, Caragiale recicleaza taietura de ziar ,si reportajul, anunturile de mica publicitate si rubrica ultimelor stiri, tabelul de cifre statistice si carnetul mondain, procesul-verbal, telegrama, biletul si toate tipurile de scrisoare (de amor, de recomandare, de interventie), intre care extraordinare sint scrisorile de delatiune din Antologie, pe care s-ar putea face o analiza completa a minciunii si a mecanismelor ei :
Respectabile domnule Mache, baiatul dv.Lache din clasa II gimnaziala, am onoarea a va spune ca o sa aiba notarea la conduita ca sa ramiie repetent, pentru ca injura de grijanie si de ceara foarte trivial, si e dator la bragagiu, si vinde cartile la ovrei pe bulevard, scriind scrisori anonime la scoala profesioanala de fete si fumeaza intim-club.(iscalit) Un batran amic sincer

Frederic Dame i-a reprosat lui Caragiale

ca,

a prezentat in O Noapte furtunoasa

intamplari triviale, ,,in stilul cunoscut al Claponului8 ", si cere de la cititorii cronicii sale ca atunci cand se vor duce la teatru sa-si lase acasa rudele de sex feminin, este vorba nu de o lectura in mai multe trepte, ci de respingerea unei noi oferte de parti; in favoarea alteia mai vechi, ca rezultat al minicomponentei triviale", dar si al neintelegerii elementelor ,,vulgare, intr-un text cu oferta in care valoarea intregului este intotdeauna mai e decit suma partilor lui. Tot astfel, cind Titu Maiorescu participa la o mica solemnitate si constata ca nu este imbracat la fel ca cei invitati, nu avem de a face cu un caz de semantic in mai multe trepte, ci cu doua strategii diferite, corespunzand unor nivele diferite de educatie si de viata, de care criticul este perfect constient. De aceea, se poate afirma ca textele lui Caragiale sint in primul rand marcate de o dorinta transportata din realitate, literatura, si ca peste utopia unei lumi egale si cu adevarat democrate, la care orice om viseaza in secretscriitorul a suprapus realitatea extraordinara a operei sale.Prin literatura pe care a scris-o, Caragiale reuseste ceea ce nimeni n-a izbutit in viata cu adevarat: sa anuleze ierarhiile, sa le compromita si sa impuna normelor adverse, pacea aproape absoluta a unor texte pentru toti.

Florin Manolescu, Caragiale i Caragiale, Buc., Ed. Cartea Romneasc, 1983

12

CAPITOLUL II IDEI ESTETICE IN COMEDIILE LUI I.L.CARAGIALE

2.1. INCURSIUNE IN COMEDIILE LUI CARAGIALE Opera lui Caragiale este originala,comediile sale punand pe scena cteva tipuri din viaa noastr social de astzi i le dezvolta cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul nfisrii lor n situaiile anume alese de autor. Stratul social pe care l nfieaz mai cu deosebire aceste comedii este luat de jos i ne arat aspectul unor simaminte omeneti, de altminteri aceleai la toat lumea, manifestate ns aici cu o not specific, adec sub formele unei spoieli de civilizaie occidental, strecurat n mod precipitat odata n acel strat i transformat aici ntr-o adevrat caricatur a culturei moderne. Conul Leonida citete jurnale, explic nevestei sale esena republicei cum o pricepe el, valoarea lui "Galibardi" i teoria halucinaiilor.Jupn Dumitrache, cherestegiul, caut s neleag n convorbiri cu ipistatul Nae Ipingescu ce este "sufragiul universal", este ptruns de demnitatea gardei civice i primeste de la Ric Venturiano desluiri asupra suveranitii poporului; iar cocoana Veta i cnt amorul "ntr-un moment de fericire i printr-o perl de iubire". Candidatul de la percepie vrea s scape de dureri dup sistemul lui Mattei; Mia Baston jura pe statua libertii din Ploieti i ipistatul Carnavalului pune un "potrabac" cu muzic la "lotrie". Ziaristul Nae
13

Caavencu i advocatul Farfuridi fac discursuri electorale asupra progresului economic i revizuirii constitutionale; Dandanache i susine dreptul la deputaie prin tradiia de la "patruzsopt", iar poliaiul Ghi este un element principal pentru alegerea "curat constitutional". Adevratul om onest este simplul "Cetean" alegtor, care este totdeauna "turmentat". Printre aceste figuri, cu straniul lor vestmnt de aparena unei culturi superioare, se agita pornirile i pasiunile omeneti, deertciunea, iubirea, goana dup ctig i mai ales exploatarea celor mrginii, cu ajutorul frazelor declamatorii nenelese - unul din semnele caracteristice ale epocei noastre. "Ce lume, ce lume!" zice prefectul Tiptescu, i aa zicem i noi cnd prindem de este ca este n adevar o parte a lumii reale ce ni se desfura astfel naintea ochilor. n acest caleidoscop de figuri, nlnuite n vorbele i faptele lor spre efecte de scena cu mult cunotin a artei dramatice, d. Caragiale ne arat realitatea din partea ei comic. Dar uor se poate ntrevedea prin aceast realitate elementul mai adnc i serios, care este nedezlipit de viaa omeneasc n toat nfisarea ei, precum n genere ndrtul oricrei comedii se ascunde o tragedie. Lasnd acum la o parte, n aceast privire mai general asupra lucrrilor lui Caragiale, ntrebrile de o ordine secundar, dac de exemplu unele situatii i expresii nu sunt exagerate din punct de vedere al chiar realitii ce vor s reproduc, dac n diferitele piese nu este un fel de monotonie a figurilor nfiate sau cel puin a modului nfirii lor, o lips, aproape desvrit, a prilor mai bune ale naturei omeneti .c.l., i marginindu-ne la relevarea meritului necontestabil al comediilor autorului nostru, putem constata i recunoate acest merit n scoaterea i nfiarea plin de spirit a tipurilor i situatiilor din chiar miezul unei pri a vieii noastre sociale, fr imitare sau mprumutare din literaturi strine. Privit din acest punct de vedere, lucrarea lui Caragiale se nvedereaz cu nsemntatea ei i se arat a fi, n afar de orce comparare, superioar acelor piese meteugite din atmosphere strine, care caut n zadar s se intereseze la peripeiile unor marchizi i a unor dame cu camelii, pentru a cror nelegere lipsete i publicului i actorilor notri orice element mai apropiat.

14

Dar dac poate ni se admite de muli cititori aceast parte a meritului lui Caragiale, este ns o imputare ce o auzim fcndu-se adeseori n contr-i i care, tocmai fiindc este aa de des repetat,merit o mai de aproape cercetare. Comediile lui Caragiale, se zice, sunt triviale i imorale; tipurile sunt toate alese dintre oameni sau viioi, sau proti; situaiile sunt adeseori scabroase; amorul e totdeauna nelegiuit; i nc aceste figuri i situaii se prezint ntr-un mod firesc, parc s-ar nelege de la sine c nu poate fi altfel; niciri nu se vede pedepsirea celor ri i rspltirea celor buni.Aceasta este intr-un fel morala scrierilor autorului. Nici n comediile lui Aristofan, nici n Mariage de Figaro, nici n Sganarelle9, nici n sute de comedii cunoscute i recunoscute nu e vorba de o asemenea moral.Revenind acum la comediile d-lui Caragiale, vom zice: singura moralitate ce se poate cere de la ele este nfiarea unor tipuri, simiminte i situatii n adevat omenesti, care prin expunerea lor artistic s ne poata transporta n lumea nchipuit de autor i s ne fac, prin deteptarea unor emoiuni puternice, n cazul de fa a unei veselii, s ne uitam pe noi nine n interesele personale i s ne nlm la o privire curat obiectiv a operei produse. Aceasta trebuie s o cerem de la autor. De la noi, spectatorii, trebuie s cerem ca naintea unei opere de art s ne prezentm dispusi, nepreveniti, fr intenii strine artei. Cci dac artistul nu este totdeauna capabil de a lucra, ci trebuie s fie inspirat, nici spectacolul nu este n fiece moment capabil de a primi o impresie estetic; poate unii nu sunt capabili niciodat; i cine la o pies de teatru nu-i poate uita grijile sale personale, sau legturile sale de partid politic, sau catehismul sau de moral convenional, acela s nu se mai amestece n ale artei. Dac ne-am putut nelege cu cetitorii notri pn aici, uor va fi s ne nelegem asupra "trivialitatii" ce se mai imput. Orice concepie artistic este n esen ei ideal, cci ne prezent reflexul unei lumi nchipuite. Prin chiar aceasta ne produce caracteristica impresie personal. Tipurile nfiate n comediile d-lui Caragiale trebuie s vorbeasc cum vorbesc, cci numai astfel ne pot menine n iluzia realitii n care ne transporta. Meninerea acestei iluzii este singurul element hotrtor, i un

Mircea Iorgulescu, Eseu despre lumea lui Caragiale, Buc., Ed Cartea Romneasc, 1988.

15

limbaj academic n gura lui Nae Ipingescu ar nimici toat lucrarea; pe cnd n gura lui Ramiro din eleganta Sara la curte a d-lui Ioan Cerchez este foarte potrivit. Murillo a zugrvit madone, dar a zugrvit i copii murdari i zdrenuroi, care mnnc pepene. Poate zice cineva ca madonele lui Murillo se in de adevrata pictur, iar acei copii zdrenuroi ar fi prea triviali pentru arta? n faimosul Salon Carr din Louvre la Paris, unde este aezat la un loc chintesena picturei frumoase, se vede, alturea cu Sfnta familie a lui Rafael, Femeia hidropic a lui Grard Dow, dinaintea creia st doctorul, examinndu-i lichidul ntr-o sticl. Dac pseudoartistul rmne el nsui n aceast culme de rnd, dac el nsu nu este cuprins de inspiraia impersonal, i prin urmare nu ne poate transporta nici pe noi n lumea curat a ficiunilor, atunci se nelege c lucrarea s poate s fie trivial, indecent, lasciv, dup cum i este felul i inta. Dar aceasta nu atrn nici de la obiect, nici de la expresii, ci de la chiar genul inspirrii sale; i atunci o mprteas cu expresii academice, manierate, dup gustul trector al unui public trector, poate s fie n adevar trivial, pe cnd soia cherestegiului Dumitrache nu este. Odat hotarul aezat, nu mai ncpe ndoial ca se pot face multe deosebiri i nluntrul terenului artei; numai s se recunoasc mai nti c ne aflm pe teren de art. Valoarea va fi mai mare sau mai mic dup nsemntatea mai mare sau mai mic a caracterelor prezentate, a conflictului, a situaiilor. i n aceast privin am simit i noi, ca toat lumea, diferena de valoare n diferitele comedii ale d-lui Caragiale; i noi credem, de exemplu, c O scrisoare pierdut este superioar farsei D-ale carnavalului. Dar nu vedem pentru moment nicio trebuin de a strui asupra acestui punct.Cu att mai puin, cu ct atunci s-ar da ultimei piese a d-lui Caragiale o nsemntate la care nu aspir. D-ale carnavalului este o simpl fars de carnaval, precum se i numete, vesel i fr pretenii, i un public neprevenit nu-i poate cere alta dect un moment de bun petrecere. ns n aceste limite mai modeste i aceast lucrare rmne o lucrare de merit.Cci literatura adevrat, cu feluritele ei produceri, se poate asemna unei pduri naturale cu feluritele ei plante.Sunt i copaci mari n padure, este i tufis, sunt i flori, sunt i simple fire de iarb. Toate mpreun alctuiesc pdurea, fiecare n felul su triete i nveselete ochiul privitorului; numai s
16

fie plant adevrat, cu rdcina ei n pmnt sntos, iar nu imitaie de tinichea vopsit, cum se pune pe unele case din oras. Comediile d-lui Caragiale, dup prerea noastr, sunt plante adevrate, fie tufi, fie fire de iarb, i dac au viaa lor organic, vor avea i puterea de a tri. 2.2. STRUCTURI CLASICE N COMEDIILE LUI CARAGIALE In ceea ce priveste aspectul clasic ale comediilor lui I. L. Caragiale se afl o posibil apropiere a operei dramatice i, n acelei timp, o raportare la definiia clasicismului, caracterizat prin imitarea modelelor antice greco-latine, prin interesul acordat aspectului moral, prin urmrirea unui ideal, prin disciplinarea imaginaiei i sensibilitii, prin ordine, echilibru i claritate. n cazul lui Caragiale se poate aplica i o a doua nelegere a termenului, ca perioad din istoria culturii universale sau naionale ale crei creaii reprezint un maximum de realizare artistic pentru vremea respectiv, pentru c I. L. Caragiale este, alturi de Mihai Eminescu i Ion Creang, scriitor clasic al literaturii noastre. Din poziia lui Caragiale fa de clasicism unii critici au fcut nsi marca structurii sale de om i artist. Cnd declara: sunt vechi, domnule!10, Caragiale i prezenta descendena n sensul simirii apartenenei la permanenele clasicismului. Ca i Mihai Eminescu, Caragiale n-a uitat aproape niciodat c <<fiecare lucru poart n sine nsui msura sa>> i c <<specific uman>>, dar mai ales specific marilor creatori de art e s nu piard din vedere toate acestea pe distana de la observarea realitii pn la ivirea inteniunii artistice i la cutarea expresiei ce concord i cu intenia, i cu realitatea.12 Pe primul plan al creaiilor lui I. L. Caragiale st omul social i numai ntr-un plan mai adnc, susinndu-l pe acela, apare caracterul omenesc general. Trahanache, Caavencu, Zoiica, Farfuridi, Agami Dandanache sunt actorii comediei politice din preajma anului 1870, notabiliti ale proviniciei, oameni ai vremii i ai locurilor, dar n acelai timp Trahanache este un vanitos naiv, Farfuridi un brbat suficient, Caavencu un om de nimic, o canalie, Joiica o femeie voluntar, iar Dandanache un imbecil viclean.
10

tefan Cazimir, Nu numai Caragiale, Buc., Ed. Cartea Romneasc, 1984.

17

Caragiale nu a fost un scriitor policrom, cu multe imagini, care s fi urmrit evocarea aspectului sensibil al oamenilor i lucrurilor.Clasicismul su se dispenseaz de bogiile paletei coloristice expresive. Abundena imagistic este, pe traseul literaturii romne, un fenomen ulterior lui I. L. Caragiale. Principala metod de creaie este evocarea oamenilor prin particularitile vorbirii lor i angrenarea acestora ntr-o situaie dramatic n plin miare. Coordonatele clasice ale operei caragialiene se vdesc mai ales n comediile sale.Concentrarea autorului cultivat pe toate planurile este de tip clasic, de unde rezult concentrarea stilistic.Paul Zarifopol ne relateaz eforturile lui Caragiale de a cura de balast nceputurile unor acte.Dar peste tot, nu numai n evitarea verbalismului, se percepe grija pentru clasicizanta economie de mijloace. Acestei enumerri de caractere clasicizante i se pot opune fapte eseniale, n cert opoziie cu viziunea clasic.Interesul dominant pentru generalitate este corectat de atenia acordat unor moduri de a particulariza oamenii i mprejurrile.Viziunii statice i se opune interesul pentru micarea istoric.Printr-o apropiere dorit de substana dramatic a textului, se disting structurile clasice ale comediilor lui I. L. Caragiale: raportul cuvnt/povestire, principiul separaiei genurilor, Caragiale-moralist, cultul formei, regula celor trei uniti, moduri de expunere, satira n cetate. Raportul cuvnt/povestire Punctul de vedere al lui I. L. Caragiale n ceea ce privete rolul limbajului oral n teatru era deja conturat n perioada comediilor; el este implicat n opera sa dramatic, pentru a fi mai explicitat, mai trziu, n articolele sau cronicile dramatice scrise n ultimii ani ai secolului.Se poate vorbi n teatrul lui I. L. Caragiale despre o fug de cuvnt: ca om de teatru el tia (i a afirmat-o de nenumrate ori) c limbajul vorbit schematizeaz adesea, c n teatru ca i n lume, vorbele constituie numai o parte a existenei. I.L.Cargiale cuta limbajul adevrat, limbajul specific teatrului.Limbajul direct comunicativ subordoneaz cuvntul i l integreaz ntr-un ansamblu la care colaboreaz toate mijloacele artei teatrale. Orice dezechilibru n interiorul acestui ansamblu, o supralicitare a rolului cuvntului sau a elementului plastic nseamn o trdare a teatrului.Cuvntul teatral este

18

rezultatul unei metamoroze.ncntarea metamorfozei11,ca ocondiie necesar artei scenice, se realizeaz i prin transformarea cuvntului literar n elementmaterial al teatrului. Separaia genurilor Ca admirator al clasicismului, I.L.Caragiale este nemrturisit debitor al separaiei genurilor.Uneori se afirm ca partizan al hibridizrii lor, cu subordonarea genului auxiliar fa de genul principal. n Cteva preri Caragiale condamn n teatrul lui Schiller i al lui Victor Hugo, amestecul indiscret al lirismului, orict ar fi de frumos din perspectiva idealului de art romantic. Tiradele eroilor romantici pgubesc economia aciunii, sunt antidramatice.Descrierile naturii, n genul epic, nu trebuie s fie dect un auxiliar. Dup cum Muzele, n arta clasic se ajut reciproc, fr s-i ncalce una alteia domeniul, tot aa i peisajul, n nuvela sau schia psihologic, nu poate figura dect cu msur. A proceda altfel nseamn a urmri n art nfloritura, iar nu durabilitatea.12 Separaia clasicizant ntre tonurile comice i tragice acioneaz i la nivelul dramaturgiei, i al prozei caragilaliene. Se poate ntmpla ns, ca i n celelalte laturi ale operei sale un fenomen semnificativ: trstura orict de frapant nu domin permanent. Ceea ce ar putea deveni rigid, spaiile tranante, se erodeaz prin observaii. I.L. Caragiale moralist Printr-o expunere mai larg i mai sistematic a ideilor, al doilea studiu al lui Pompiliu Constantinescu despre I. L. Caragiale capt caracterul unei sinteze superioare. Clasicismul scriitorului este subliniat prin situarea lui ntr-o anumit familie spiritual. Creaia pe baza normelor clasice de psihologie se conjug cu darul nedezminit al observaiei de tip realist.Aspirnd spre o caracterizare totalizatoare a comicului caragialian, Pompiliu Constantinescu stabilete ca repere fundamentale sociologia cu viziunea clasic a tipurilor, psihologia, cu integrarea individului n tipologie i limbajul, care se integreaz ambelor repere.I.L.Caragiale se dovedete a fi cel mai mare sociolog al parvenitismului autohton. Privit
11

Felix Aderca, Contribuii critice, Buc, Ed. Minerva, 1998. tefan Cazimir, Caragiale universul comic, Buc., EPL, 1967.

12

19

n ansamblu, opera sa este lcaul unei lumi de conformiti care triesc cu spaima moralei convenionale i i protejeaz egoismul pn la graniele posibile ale contiinei tranzacionale, ea nsi form a egoismului, n care simplele noiuni de bine i de ru, de legal i ilicit, de moral i imoral se mpac, se pacific, pentru a-i relua existena identic. Sentimentul de rotaie a vieii, aa cum se reface n finalurile comediilor, sugernd reluarea acelorai situaii, acelorai stri, tulburate o clip de neprevzut, este inalterabil. Caragiale poate fi definit, n nelesul galic al cuvntului, ca moralist, adic un scriitor preocupat de om, de caracterul i moravurile lui n raporturile sale cu societatea. De aici deriv firul politic conductor al trilogiei sale comice: O noapte furtunoas, Conul Leonida fa cu reaciunea i O scrisoare pierdut. Pn i ntr-o fars pur ca D-ale carnavalului apar insolit unele atitudini politice, care l-au surprins neplcut pe Constantin Dobrogeanu-Gherea, pentru motivul c erau atribuite unei femei de condiie joas: Intenia autoruluia fost poate de a anticipa asupra nivelrii sexelor, ntr-o vreme cnd femeile, lipsite de drepturi politice, se ndeletniceau mai mult cu sforraia politicii locale, cum era cazul coanei Joiica, dect cu descifrarea programelor politice.21 Obiectul artei sale, aa cum l enun n scrisoarea ctre Mihail Dragomirescu, este de a reprezenta mprejurrile izvorte din felul particular al unor suflete i mini, asemntoare, n general, cu ale noastre13. Cultul formei Inteligena cu care a penetrat profunzimile vieii sociale, ndreptat asupra propriului su sens, i-a conferit acea siguran de autocritic pe care n-a avut-o nici un alt creator romn. Acestor atribute incomparabile de artist Caragiale le datoreaz realitatea literar, pe care a exercitat-o mpreun cu Mihai Eminescu asupra contemporanilor si. Inteligena lui I.L.Caragiale se gsea pe teren propice n intuirea oamenilor cu discrepane ntre aparen i esen.Unii caut s-i reduc rolul de artist la copierea realitii directe.Aici intervine rolul decisiv al inteligenei creatoare: spiritul autocritic discerne i cerne elementele semnificative, eliminnd derizoriul.Caragiale nu are nimic romantic n structura sa interioar. Nu e micat de universul sensibil, nu se apleac asupra sensurilor mistice ale naturii.Prin constrngere,
13

Garabet Ibrileanu, Spiritul critic n cultura romneasc, n Viaa Romneasc, Iai, 1909.

20

meterul de coal clasic a dat dialogurilor sale chintesen, fr un cuvnt redundant i cu expresivitatea n funcie de adevr sufletesc, nu n culori i muzicaliti romantice, atingnd perfeciunea formei. Regula celor trei uniti Din punct de vedere tehnic, n raport cu toi contemporanii sau precursorii si i n special n raport cu Vasile Alecsandri care reduce comicul la un sistem de opoziii de tipul: vechi/nou, tineri/btrni, oreni/proviniciali etc. sau la supralicitarea vorbirii neologice, I. L. Caragiale realizeaz piesele cele mai complexe, punnd numrul cel mai mare de probleme dramaturgice, strlucit rezolvate i reuind s concilieze preteniile publicului larg, cu rigorile impuse de convenionalismul teatral. S-a opinat c dramaturgul respect n comediile sale unitatea de loc, de timp i de aciune a reprezentanilor clasicismului francez, ns totul provine dintr-o altfel de intenie artistic, a intensitii efectelor, obinut prin nfiarea punctului culminant al unor evenimente cu punctul de desfurare undeva n trecut. Trei din piesele lui I. L. Caragiale respect unitatea de loc i de timp: O noapte furtunoas, Conul Leonida fa cu reaciunea i Npasta. n Conul Leonida fa cu reaciunea apare acelai conflict interior/exterior, aceeai nesiguran pe care o d precara ocrotire a camerei: de aici graba cu care cei doi se baricadeaz n interior sau gestul absurd al Efimiei de a fereca dulapul, de team ca dumanii s nu se iveasc tocmai de acolo. Existena lipsit de importan a conului Leonida i afl un spaiu necesar n aceast izolare. Cele dou personaje au, la un moment dat, ideea s fug, dar evadarea lor se dovedete a fi imposibil. Nu ntmpltor piesa cea mai ncrcat de absurditate a lui I. L. Caragiale pstreaz att unitatea de loc, ct i unitatea de timp i gsete n imobilitate o form de manifestare dramatic: n spaiul ei teatral nu mai acioneaz legile lumii obiective, iar relaiile interumane sunt deformate. Caragiale pstreaz regula celor trei uniti i n O noapte furtunoas, n care situaia fr ieire a lui Jupn Dumitrache este subliniat i de acest topos i timp nchis.n D-ale carnavalului, unitatea temporal are rol somilar: micarea n cerc a eroilor indic destinul lor repetitiv i imposibilitatea devenirii.Timpul redus al aciunii capt sens dac este raportat la preocuparea lui Caragiale pentru tehnica dramatic, ceea ce i evideniaz calitile reale de constructor.
21

Comediile lui I.L.Caragiale, departe de a fi liniare, pot fi aezate n punctul greu de atinsal unei sinteze armonioase ntre idealul clasic al simplitii i idealul realismului. Moduri de expunere Nici un alt dramaturg nu a reuit, discutnd relaia dintre dialog i naraiune, s alterneze ca el, de-a lungul unui act sau chiar nluntrul unei singure scene, momentele dinamice cu momentele de deliberare sau de necesitate. Scena I din O scrisoare pierdut este n aceast privin o capodoper a rafinamentului tehnic, poliaiul Pristanda jucnd cel puin patru roluri diferite, dnd cele mai exacte amnunte, ca la teatru14. n O noapte furtunoas dramaturgul reuete performana de a atribui fiecrui personaj o partitur narativ, fr ca vivacitatea piesei s se diminueze. Multe din episoadele narative ale comediilor caragialiene pot fi considerate ca formule ale teatrului n teatru, realizat prin participarea actorilor abseni i prin preeminena aciunii asupra povestirii, ca n scena n care Chiriac vorbete despre garda civic i despre Tache sau ca ncelebra expoziie a lui Pristanda. Marea inventivitate a lui I. L. Caragiale este detectabil i n tehnica expoziiei i a finalurilor care reprezint, de obicei, prile stereotipe ale unei comedii. n O noapte furtunoas, n plin deznodmnt, I. L. Caragialer introduce n text un nou obstacol, lgtura de la gtul lui Chiriac, care amenin s ranverseze aciunea, aducnd-o chiar la punctul de pornire. i mai complex este finalul din O scrisoare pierdut, care, prin povestirea lui Dandanache despre o nou scrisoare de amor, transform scena ntr-o metafor a unei lumi mai cuprinztoare. 2.3. STRUCTURI REALISTE N COMEDIILE LUI CARAGIALE Lui Pompiliu Constantinescu, Caragiale i apare ca un realist prin uriaa capacitate de cuprindere a datelor lumii obiective i subiective, dar i ca un clasic, n nelesul selectrii esenialului i al sintezei de o claritate care faciliteaz privirii vizualizarea unui orizont larg: ntrun grup de romantici, el este singurul realist, pornind de la observaia direct, pe care o prelucreaz, o condenseaz, prin luciditate, dobndind un echilibru rar ntre materie i expresia ei

14

Marin Bucur, O biografie a lui I. L. Caragiale, vol. I-II, 1989, 1994

22

artistic, adic ridicndu-se la clasicism (). Caragiale are o viziune realist a societii romne ntr-un moment de criz evolutiv.28 Imago mundi Prin creaia sa, I.L.Caragiale a fcut concuren strii civile. Prin existena sa, i-a concurat propria-i oper. Literatura romn nu a cunoscut un alt autor a crui prezen n mijlocul contemporanilor s fi fost ptruns mai viu de atmosfera creaiei sale, autor la care, ntre spaiul manifestrii cerute i spaiul perfeciunii creatoare, s se lege legturi att de puternice. Caragiale nelegea viaa ca pe un spectacol perpetuu, conceput, regizat i jucat de el nsui. Ceea ce au reinut cu precdere memorialitii i exegeii sunt fragmente din aceast reprezentaie pe scena lumii.Nici unul nu omite imaginea omului-spectacol; ab initio el cerceteaz cu aviditate galeria uman, apoi coboar n miezul fenomenelor, spre a le stimula desfurarea prin procedee adecvate.Experimentatorul i modific apoi propria identitate spre a o ptrunde mai uor pe a altora. Hrnit prin observaii neobosite i experimente ingenioase, spiritul caragialian atinge treapta sintezei expresive mai nti sub forma improvizaiilor orale.Raportul dintre opera scris i cea vorbit trebuie perceput constructiv.Caragiale i cultiv prin exersarea oralitii capacitile creatoare, efectund simultan o economie i o selecie: Dar nici fraza ultim a procesului creator nu prsete instrumentele jocului verbal: <<compunnd, construia dialogurile vorbind tare, zmbea i se ncrunta>>. Momentul e plin de emoie: ncepe spectacolul adresat eternitii15. Lumea ca teatru care i autorizeaz permanent spectacolele, distribuind n ele i actori care au realmente un rol de jucat, dar i pseudoactori care nu au alt abilitate dect de a-i improviza rolul. Actorii care au jucat un rol pe imensa scen a lumii se difereniaz i apar unii dotai cu dorina de a re-face concentrat i plurisemnificativ, prin art, marele spectacol al lumii.Dintre ei, unii reuesc prin contemplaie direct sau prin complexa documentare cultural.Alii, dotai cu nsuirea de a simula c nu remarc deosebirea dintre actori i pseudoactori, devin absolut detaai,
15

Pompiliu Constantinescu, Scrieri alese, vol. IV, Buc., EPL, 1957.

23

obiectivi, delectndu-se cu spectacolul reprezentat. Cnd un astfel de actor nzestrat cu o formidabil capacitate de a-i reprezenta spectacolul lumii din unghiuri de observaie care par a surprinde doar aparena amuzant, nfind-o cu o aparent detaare, atunci tim sigur c este vorba de I. L. Caragiale. Teatrul lui I. L. Caragiale este nonpsihologic, aceasta fiind o caren a dramaturgului. Stilul popular ce frizeaz grotescul al comediilor sale este prin el nsui antipsihologic. Reducia psihologic i desenul extrem de simplu al eroului comic ne proiecteaz ntr-un univers de scheme umane de o pregnan neobinuit.Aceast lume redat printr-o schem este real i l-a fcut responsabil pe I. L. Caragiale de un aa-zis indeferentism n materie de idealuri sociale, patriotice etc. Motivele comediilor lui I. L. Caragiale Valentin Silvestru a interpretat anumite motive ale operei lui I. L. Caragiale prin care se descoper, o dat n plus, grandioasele ei dimensiuni interioare: scrisoarea, presa, semidoctismul, personajul absent. Astfel scrisoarea, biletul, telegrama, corespondena, n general, joac un rol considerabil n existena personajelor, fiind un semn al relaiei, al legturii incipiente n cazul acesta avnd semnificaia declaraiei, cum e rvaul versificat al lui Ric Venturiano ctre Zia -, al legturii consolidate care folosete misiva ca mijlocitor de rutin anunul Miei ctre Nae c mangafaua pleac la Ploieti -, al legturii cu un factor de autoritate prin care se ncearc o schimbare n cursul evenimentelor, obinerea unui favor, sau stoarcerea unui profit. Personajele comediilor sunt i oameni eminamente sociabili, dornici de conversaie, amatori de istorii, chiar i de tiri curente, citesc ziarul ca pe o biblie, aa cum face comisarul Pristanda ori Leonida.Corespondena este un mod al lor de a intra n contact cu lumea i de a fi solidari cu ea. Scriu i citesc cu atta ardoare, nct memoreaz epistolele, reproducndu-le, dac e cazul, cu punctuaia original.Scrisoarea se pstreaz ca o fotografie ntr-un album de familie, ca element reconstitutiv al biografiei, uneori cu titlul de valoare enigmatic. Pierderea ori rtcirea ei echivaleaz cu o catastrof, ntruct intimitile, o dat deconspirate, declaneaz seisme ce zdruncin moral familii, organizaii sau lumi.Dispariia nefireasc a corespondenei destram relaia sentimental ori social, pericliteaz interesele.
24

Ponderea epistolei este att de mare, nct n comedia O scrisoare pierdut ea devine mobil al intrigii, accentundu-se faptul c un rva amoros se poate converti ntr-un docoment politic care s clatine enteresele rii. Scrisoarea determin dup Pompiliu Constantinescu odiseea comic a personajelor, fiind ea nsi un personaj, un obiect animat, un simbol al imoralitii ascunse. Cnd o regsete, anxioasa doamn are un acces de emoie att de puternic nct o srut de mai multe ori16. Comedia nu se sprijin pe o singur scrisoare.Chiar n scena a doua, Trahanache amintete de scrisoarea fiului su de la facultate, care contureaz cadrul moral general: o soietate fr prinipuri. Neic Zaharia a venit s i aduc lui Fnic rvaul trimis de Caavencu i s-i recite faimoasa scrisoare aflat n posesia celui din urm. Zoe vine i ea cu invitaia trimis n plic de Caavencu, Farfuridi i Brnzovenescu bat o depe anonim la Comitetul central, la minister, la gazete, scurt i cuprinztor.Revenit la prefect care nu era n biroul su, Trahanache i las un bilet. n plin intrig, intervine ordinul telegrafic de la Bucureti, care i oblig s-l aleag pe Dandanache.n pauza edinei electorale preedintele prezint polia lui Caavencu, cu explicaiile de rigoare. Apare apoi scrisoarea becherului, n relatarea lui Dandanache, din care reiese c antajul nu e descoperirea provincialilor, ci e un mijloc politic general. Ca un corolar a acestui joc al biletelor, scrisorilor, depeelor, aflm c Ceteanul turmentat a fost factor potal, distribuitor onest al mesajelor. n O noapte furtunoas, Zia i Ric Venturiano i-au trimis unul altuia bilete de amor i toat ncurctura a pornit de la indicarea numrului de la poart.Chiriac i exercit i el atribuiile de guard civic pe baz de bilete.Scrisoarea lui Ric Venturiano este o declaraie de amor cu anexata poezie floral: Eti un crin plin de candoare, eti o fraged zambil, eti o roz parfumat, eti o tnr lalea.Corespondena lor duce n final la o relaie extrem de onorabil. Piesa D-ale carnavalului e animat tot de un bilet, semnat de Bibicul i gsit de Pampon la amanta lui. i aici este un vrtej al hrtiilor. Iordache relateaz istoria cu biletul spierului, intrarea Miei, foarte abtut, e legat tot de un bilet, Nae Girimea i scrie noii sale iubite un bilet citit de aceasta discret, n timpul unui bal. Personajele nu au numai memoria cuvintelor, ci i nclinaii de grafolog.
16

Mircea Iorgulescu, Eseu despre lumea lui Caragiale, Buc., Ed Cartea Romneasc, 1988.

25

Al doilea motiv al comediilor caragialiene este presa.Ziarul apare activ n opera dramaturgului i capt consisten de personaj.Vocea Patriotului Naionalee, la nceputul Nopii furtunoase, citit ca ntr-un ritual nocturn.Spiridon aduce foaia automat, iar Ipingescu se i cufund n lectur.Memorabila lectur nu ntmpin din partea audienei nici o obiecie, ci aprobri nsufleite sau emoionate. Ziarul guverneaz i atitudinile civice ale cherestegiului; atunci cnd se trezete fa-n fa cu un reprezentant al presei, Titirc se sufoc, aplaud respectuos, vizeaz aliana, ludndu-se c <<toate le tie>>.Zeflemeaua autorului intete omnisciena gazetarului, dovedit semidoct, cu surse precare sau fanteziste, exprimare psreasc, suficien filosofard i ifos ridicol, moftolog prin definiie. Rcnetul Carpailor, ziarul din judeul de munte unde se desfoar aciunea din O scrisoare pierdut e un model superior de pres n suprastructura politic a vremii, e organul unei societi enciclopedice i caleidoscopice, al unei cooperative economice, un instrument de grup, intermediar al antajului, care ncearc s-i impun preferinele.E, n acelai timp, instrumentul unui abil demagog local, proprietar i avocat, Nae Caavencu. Vocea relativ timid din prima comedie devine aici Rcnet al setei de putere revendicat cu orice pre, nnegrindu-i adversarii, clamnd ruinea urbei, insinund vitregia guvernului, dnd anunuri teribile, deplngnd loviturile administraiei. Caragiale a dat mereu titluri iptoare gazetelor din creaiile sale.Rcnetul e o form evoluat de gazetrie partizan.Fr existena i caracterul ziarului n-ar rezista principalul stlp de susinere al ntregului eafodaj politic din O scrisoare pierdut.Prefectul, Zoe, Caavencu, toi sunt contieni de puterea ziarului i reacioneaz fiecare conform cu acest adevr obiectiv. Cellalt ziar adus pe scen, Rzboiul17 ilustreaz felul cum acioneaz, fa de provinciali, rechinii de la centru.Dandanache va primi colegiu, dar va pstra scrisoarea pentru alt dat: organul central e oricnd dispus s fac publicitate scandalului. Fora presei e copleitoare, e capabil s rstoarne lumea.

17

Al. Piru, Istoria literaturii romne de la nceput i pn azi, Buc., Ed. Univers, 1981.

26

Caragiale a ilustrat foamea de pres a lumii sale i a numit gazeta pinea noastr cea de toate zilele. Al. Clinescu n Caragiale sau vrsta modern a literaturii, semnaleaz c acordndu-se atenie textelor n care e pus n discuie discursul jurnalistic, se va descoperi parodia presei timpului ca instituie condiionat de luptele politice. Din paginile ziarelor vremii sale s-au hrnit demagogii absolui ai comediilor caragialiene. Ca om cu un att de dezvoltat sim al limbii, I. L. Caragiale avea o aversiune organic fa de orice tendin declamatorie i fa de toate formele de locvacitate van, indiferent de coloratura lor politic: Iat cine ne-a stpnit o jumtate de veac cu ultima cruzime: vorba, vorba umflat i seac. Una din temele fundamentale, unul din motivele cele mai frecvente, e gazetria nsi, iar unul din personajele cele mai originale e chiar gazetarul, satira la adresa lui propunndu-se ca revers unui prototip eminent, poate cel mai proeminent i de cea mai nalt distincie, ziaristul genial I. L. Caragiale. Semidoctismul completeaz seria motivelor detaliate de Valentin Silvestru.Stlcirea limbajului nu e un simplu procedeu comic: substratul e semidoctismul, amplificat de teama de a fi socotit fr carte ori cu tiin prea puin.Eroii caragialieni au voluptatea neologismului, dar mutileaz noiunile, pocesc cuvintele, inventeaz expresii anapoda cu ajutorul franuzismelor. Spoiala paginilor de jurnal, audierea de conferine i discursuri haotice, frecventarea politicienilor demagogi, conversaiile prelungite, de cafenea, lectura romanelor senzaionale i formeaz tipului lui Caragiale un oarecare lustru, o caricatur a culturii moderne, aparen de civilizaie european10 care nu-l las indiferent pe audientul de ocazie i analfabet. Mimnd, cu importan, a avea cunotine, semidoctul vrea s fie interesant n societate i n familie. El nu se mulumete doar cu peroraia, ci i cristalizeaz pseudoinformaiile n convingeri, construiete teorii de pretenie tiiniific, nu sufer s fie contrazis, e persuasiv, agresiv, autoritar, intratabil, cteodat chiar batjocoritor fa de interlocutorul presupus neinformat. n genere se observ c teoriile semidocilor caragialieni ori se raporteaz la realiti probate, ori sunt contracarate de dubii sau opoziii ntemeiate pe experien.Semidoctismul politic degradat pn la caricatur atinge sublimul ridicol, ntruct noiunile de progres i regres, revoluie i reaciune, liberalism i conservatorism sunt amestecate. Majoritatea personajelor pozeaz n
27

adepte ale micrii naintate, arbornd stindardul transformrilor revoluionare, schimonosind principiile paoptiste.Ce se ascunde n spatele acestor convingeri arborate cu atta zel, nu ntrzie s ias la iveal din textele dramatice. Semidoctismul politic are ca expresie predilect demagogia i nimeni nu a nfierat cu atta virulen, precum I. L. Caragiale, convertirea principiilor politice sacre ale democraiei n reversul lor, prin mascarea celui mai josnic interes particular n generalitatea interesului social.n acest context, ticul lui Pristanda Curat!18 apt dimensiuni nebnuite, incrimineaz demagogia, venind din partea unui om care cunoate perfect ambele fee ale lucrurilor. Nu e un simplu automatism verbal, folosit de autor pentru efecte comice pure. Elemente patetice ale comediilor Desigur c pasiunea politic este firul conductor n comediile lui Caragiale, ndeosebi n: O noapte furtunoas, Conu Leonida fa cu reaciunea, O scrisoare pierdut. Ce este altceva Jupn Dumitrache dect un ambiios, al crui zel n garda civic, unde funcioneaz cu gradul de cpitan, ascunde n subtext, dorina unui la mai mare!? De aceea se nduplec fr s clipeasc s i deschid larg braele viitorului su cumnat, Ric Venturiano, de a crui nendoielnic ascensiune nu se putea s nu profite. Pn i Nae Ipingescu, ipistatul, e recomandat persoanelor ca amic politic al cpitanului, Mai prudent i disponibil, gata s se pun oricnd n serviciul tuturor guvernelor, Pristanda nu este afiliat nici unui partid, datorit precarei sale situaii economice. Nici Ceteanul turmentat nu s-a nregimentat, dei ine mori s-i exercite votul. Zelul su de alegtor, fie chiar i n ultimul sfert de or, l integreaz n masa personajelor din O scrisoare pierdut, din care nici unul nu este apolitic.nsi Zoe Trahanache se agit, dar nu numai din interesul recuperrii scrisorii compromitoare, ci i n calitate de femeie cu influen. La pasiunea politic a personajelor lui I. L. Caragiale, crora li se adaug o singur femeie, Zoe, se altur ca un element de aceeai greutate pasiunea amoroas de la care nu face excepie nici una din eroinele dramatice.

18

B. Elvin, Modernitatea clasicului Caragiale, Buc., EPL, 1967.

28

erban Cioculescu apreciaz c ponderea elementului feminin pasional nu a fost ndeajuns remarcat.Veta trece drept un personaj comic, ca i Zia, sora ei mai mic. Nu se tie exact vrsta lor, dar Veta e aproape trecut i triete cu deosebit intensitate, la acel prag crepuscular al feminitii, ultima i poate unica ei pasiune. Dragostea ei este un autentic element de dram naceast prim comedie politic caragialian. Comedia de moravuri politice O scrisoare pierdut este dominat de personalitatea puternic a Zoei, a crei voin este declanat de alarmanta perspectiv a publicrii scrisorii de dragoste a lui Tiptescu i a compromiterii ei iremediabile. Drama ei nu este una pasional, ci de ordinul aprecierii sociale, al convenienelor. Ridicat prin mariaj n vrful societii provinciale, dar mritat cu un brbat btrn i credul, Zoe s-a ncurcat cu prefectul, chiar din anul mutrii n capitala judeului de munte. Relaia lor nu este i nici nu poate fi pstrat secret, deoarece prefectul nu se ferete de subalterni i nu ezit s i se adreseze n faa lor pe numele ei mic. Pristanda este acela care tie tot. Eroina tie ce o ateapt n eventualitatea publicrii bileelului de amor. Paradoxal, pasiunea ei nu este amorul, ci dorina de a domina pe plan social, de a fi mereu adulat pentru frumuseea i mai ales pentru poziia ei social: Zoe are i imaginaia nfierbntat, privind n fa viitorul, care pentru ea este o moarte civil i n-ar putea fi urmat dect de moartea voluntar, de o sinucidere eliberatoare.19 Pn la urm, ea i convinge amantul s susin candidatura lui Caavencu, preul antajului n schimbul scrisorii. Mai puin convins pare Trahanache, care, necreznd n autenticitatea scrisorii, persist s cread c e vorba de o plastografie, Cnd, n finalul actului al IIlea, o telegram de la centru desemneaz candidatul n persoana unui necunoscut, Zoe este singura care se opune vehement i gsete soluia salvatoare: A! nu se poate! Vom lupta contra oricui... vom lupta contra guvernului!. Dup zilele de extrem tensiune, care au un efect covritor asupra sensibilitii ei nervoase, Zoe trece la cealalt extrem, a bucuriei i a plnsului nestpnit, cnd recapt de la Ceteanul turmentat documentul care ar i-ar fi atras oprobiul public. Ar fi o greeal s se fac din Zoe o cochet sau o monden. Ea este personajul cel mai studiat din comedie, singurul care aduce dimensiunea dramaticului n plan social. Este prin
19

I. Constantinescu, Caragiale i nceputurile teatrului european modern, Buc., Ed. Minerva,

1977.

29

excelen reprezentanta aparenelor, a faadelor, a lustrului de onorabilitate, care acoper cu strlucire adevrata societate burghez.Zoe scap ca prin minune deoarece scrisoarea e gsit a doua oar de acelai personaj. Valorile teatrale ale capodoperei nu sunt ameninate de un deznodmnt imprevizibil, deoarece comedia trebuie s se menin pe terenul ei i s nu alunece pe fgaul dramei. Spaima lui Leonida din Conul Leonida fa cu reaciunea, provocat de focurile slobozite n noaptea de lsata secului, nu poate fi pus pe acelai plan cu dramatica situaie a Vetei, bnuit de Chiriac i n primejdie de a renuna la singura ei iubire, sau a Zoei, ameninat s se prbueasc de pe culmile ierarhiei sociale, n cazul divulgrii adulterului ei. Numai dac spaima iar fi distrus gingaul resort al echilibrului moral, l-am fi putut situa i pe Leonida printre eroii dramatici ai lui I. L. Caragiale. Dintre personajele feminine ale comediei D-ale carnavalului, Mia are stof pasional deosebit. Ea l iubete cu adevrat pe Nae Girimea i se spovedete ucenicului acestuia, Iordache, c e nenorocit pentru c amantul ei de suflet o traduce la sigur. Aceast femeie de rnd,ntreinut de Mache Razachescu, are o not comun cu distinsa doamn Zoe Trahanache. i ea s-ar compromite, dar nu moral i social, ci economic.Ea i gsete partener de gelozie n Iancu Pompon, amantul de pung al Didinei Mazu, care a gsit biletul lui Nae ctre aceasta, procurndu-i astfel Miei dovada trdrii. Un alt nefericit n amor este Mache Razachescu, omul care primete palme de la Iancu Pampon, nainte de a se mpca cu el i de a-i destinui nenorocul.Nevoia, ca i n celelalte comedii, a unui sfrit fericit duce la deznodmntul vesel, al mpcrii generale, proprie comediei uoare. Ca orice comedie care d ns de gndit, att asupra moravurilor deczute ale unui moment social, ct i asupra complexitii eroilor, fiecare dintre comediile lui Caragiale trece pe lng dram tangenial, att ct trebuie, ca s evite confuzia genurilor i s u deruteze pe spectatorii convocai n definitiv s rd, nu s-i pun probleme. 2.4. SURSELE COMICULUI CARAGIALIAN

30

Comicul caragialian a suscitat numeroase interpretri i multiple reduceri la o formulcheie, analize tehnice i cercetri de mecanisme-tip, apropieri avangardiste de formule moderne. Cutarea unei chei poate fi neltoare.Faetele operei introduc mereu noi situaii ce se opun oricrui model de descifrare.Varietatea i unitatea se manifest i n dimensiunea comic a creaiei lui I. L. Caragiale. Inteligena vivace se anuleaz n varii feluri dup diversitatea realului, mprumut tonaliti diferite, practic un registru de mijloace de o remaracabil extensie, repunnd n circulaie procedee vechi alturi de procedee moderne. Spiritul de sintez le ordoneaz pe un numr restrns de axe care devin moduri de comprehensiune a lumii. Mijloacele de ilustrare a epocii aparin unui mare maestru comediograf. n comediile lui I. L. Caragiale apar procedee i motive care aioneaz simultan, autorul lor speculnd aspectele comice ale evenimenialului, aspectele behavioriste, ale circulaiei ideilor i cuvintelor. n epoca lui I. L. Caragiale se dezvolt toate tipurile de comic: de situaie, de intenie, de caracter, de limbaj i de nume. Prima categorie a comicului rezult din aciuni neprevzute i din prezena unor grupuri insolite (triunghiul conjugal Zoe-Trahanache-Tiptescu, cuplurile Farfuridi-Brnzovenescu i Conul Leonida-Efimia).El e provocat de unele ntorsturi surprinztoare ale subiectului dramatic, cum ar fi pierderea i gsirea repetat a scrisorii.I.L.Caragiale utilizeaz scheme tipice, modaliti deja cunoscute: ncurctura, confuzia, coincidena, echivocul, revelaiile succesive, quiproquo-ul, acumularea progresiv, repetiia, evoluia invers, interferena etc. Fiecare scen a pieselor sale comice se bazeaz pe astfel de scheme, nct se poate afirma fr greeal c la Caragiale predomin situaia comic n care sunt implicate personaje comice, caracterizate prin idei i limbaj comic. Comicul de intenie este detectabil la nivelul atitudinii autorului fa de evenimente i personaje. Esena comediilor este supus unor modaliti diferite de tratare: umoristic, ironic, grotesc sau sarcastic. I.. L. Caragiale se definete prin aceasta ca scriitor obiectiv, n sensul capacitii de a crea, dar nu e un autor indiferent, el pare c i ador personajele, le privete cu ngduin patern, dar nu iart defectele care i fac pe oameni ridicoli, tratndu-i cu ironie i umor, punndu-i n situaii la
31

limita ntre absurd i grotesc, demontnd mecanismele sufleteti i reducndu-i uneori la condiia schematic a marionetei. Comicul de caracter const n contrastul dintre aparen i esen, dintre ceea ce cred personajele despre ele nsele i ceea ce sunt de fapt. I. L. Caragiale a fost considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura romn. n comedia de tip clasic, principarele caractere comice sunt avarul, fanfaronul, orgoliosul, ipocritul, mitomanul, gelosul, ludrosul, pclitorul pclit, suficientul, fudulul .a.m.d. Personajul purttor al unui caracter de acest gen este rezultatul unui proces de generalizare a trsturilor unor categorii mai largi, devenind un exponent al clasei umane creia i aparine. I. L. Caragiale creeaz la rndu-i un asemenea proces, o tipizare comic, dar personajele lui au ntotdeauna numeroase elemente de situaie social i intelectual, de temperament, de limbaj care i definesc, astfel c nici unul nu seamn cu cellalt. Autorul i-a explicat adesea viziunea asupra personajelor proprii, suinnd c 20 natura nu lucreaz dup tipare, ci-l toarn pe fiecare dup calapod deosebit; unul e sucit ntr-un fel, altul ntr-alt fel, fiecare n felul lui, nct nu te mai saturi s-i vezi i s-i faci haz de ei. n O scrisoare pierdut Nae Caavencu este tipul demagogului liberal, iar scopul su este de a ajunge deputat, drept pentru care folosete un ntreg arsenal de mijloace, n special antajul, convins c scopul scuz mijloacele. n viziunea lui I. L. Caragiale Agamemnon Dandanache este mai prost dect Farfuridi i mai canalie dect Caavencu. Contrastul comic este i aici evident i deriv din preteniile sale politice i realitatea interioar, din psihicul vdit dezorientat i ilustreaz raportul dintre tehnic i semnificaie. Dup prerea lui Ion Suchianu, Caragiale a considerat-o o performan din punct de vedere tehnic: Asta-i culminaia n teatru, sta-i deznodmntul de surprize dup care am umblat dou luni i nu l-am putut gsi. Trahanache este tipul politicianului cu idei conservatoare, n fond reprezentantul puterii din judeul su. Sub asspectul de om greoi, uor de nelat, este ns un politician viclean care reuete s-i impun voina. Se mic foarte abil n intrigile politice, vorbete mereu despre moral, despre combaterea corupiei, pentru c detest nelciunea, dar n realitate o practic el nsui. Importana
20

H. Zalis, I. L. Caragiale, Buc., Ed. Recif, 1995.

32

lui tefan Tiptescu este dat de aezarea lui pe locul nti n tabloul de persoane cu sublinierea prefectul judeului.Prin el dramaturgul creeaz tipul junelui-prim, prezent i n teatrul clasic. Orgolios fr seamn, face din funcia politic un mod personal de a gndi i de a aciona, strunit ns de Zoe, din al crei cuvnt nu iese. Este caracterizat perfect de Ghi: moia moie, foncia foncie, coana Joiica coana Joiica, trai, neneaco, cu banii babachii!. Ceteanul turmentat apare ca unul dintre cele mai subtile trucuri ale dramaturgului, turmentarea sa este o masc i un simbol. O masc pentru c tinuiete onestitatea sa fundamental i luciditatea personajului. Un simbol, deoarece exprim starea de confuzie, de inceritudine, a unei mase largi de alegtori. Cucerirea drepturilor politice nu nseamn nimic pentru el, odat ce, ca muli alii, este doar o marionet manevrat de sus, ntr-un anumit sens, mpcndu-se cu participarea pasiv care i confer demnitate.Pristanda este slujitorul mizer pltit i de aceea incorect cum bine remarc Pompiliu Constantinescu.Funcionnd ntr-un sistem curat constituional, ca poliai al oraului nu se afl sub autoritatea legii, ci n slujba puterii locale. Personajul comic presupune o simplificare, o caricaturizare a unei anumite

trsturi.Aparena comic este amgitoare: o aparen comic marcheaz comportamentul i exprimarea personajelor, dar realitatea este tragic. Farfuridi i Pristanda sunt stupizi, ns simpatici n felul lor, iar Ceteanul turmentat este o apariie plcut, n timp ce Trahanahe pare om cumsecade. n realitate, I. L. Caragiale a dorit s atenioneze asupra faptului c mediocritatea, prostia tolerat, lipsa de scrupule macin lent, ns iremediabil temeliile existenei. Prin rs, aceste tare general valabile sunt demascate i sancionate nemilos. CAPITOLUL III SINTEZA ASUPRA COMEDIILOR CARAGIALIENE

3.1. O SCRISOARE PIERDUTA Comedia O scrisoare pierduta este una dintre cele mai representative comedii ale literaturii romane. O scrisoare pierduta este construita pe tema luptei politice n alegeri. Titlul comediei lui
33

Caragiale este inspirat de nuvela Scrisoare furat a marelui scriitor american E. A. Poe, pentru care Caragiale avea cea mai mare admiraie i din a crui oper a i tradus cteva nuvele. Ca i n nuvela lui Poe, n comedia lui Caragiale este vorba tot de o scrisoare folosit ca obiect de antaj politic.Intriga comediei lui Caragiale se constituie din avatarurile scrisorii pierdute i regsite. Scrisoarea prefectului tefan Tiptescu ctre Zoe Trahanache este pierdut de Zoe, gsit de Ceteanul Turmentat, de la care o sustrage Nae Caavencu, este regsit de Ceteanul Turmentat care o napoiaz andrinsantului. Scrisoarea devine un supra-personaj, care le domin pe toate celelalte personaje i de care depinde destinul tuturor celorlalte personaje.Intriga din comedia lui Caragiale este o intrig complicat, gen imbroglio, procedeu specific commediei dell arte, specie de comedie popular italian, dus la desvrire de Carlo Goldoni.Aciunea piesei se desfoar n capitala unui jude de munte (Prahova). n O scrisoare pierdut nu este vorba de lupta dintre dou partide diferite, ci dintre dou aripi ale aceluiai partid, Partidul Liberal, care se afla pe atunci la conducerea rii. Aripa conservatoare, care nu vrea schimbri eseniale i care vrea s se schimbe pe ici, pe colo, i anume n punctele eseniale, este reprezentat de Zaharia Trahanache, potentatul politic al judeului, prefectul tefan Tiptescu i avocaii Farfuridi i Brnzovenescu. Aripa radical este reprezentat de avocatul Nae Caavencu i institutorii Popescu i Ionescu. Arta construciei personajului la Caragiale este deosebit de complex. n esena ei, este o art clasic, nrudit cu cea a lui Molire. Ca i Molire, Caragiale concepe personajul ca un caracter alctuit pe baza unei trsturi dominante. Dar este i o art realist, pentru c personajele lui Caragiale sunt tipuri vii, desprinse din societatea timpului. Este i o art modern n acelai timp, ntruct personajele devin uneori simple marionete prin care Caragiale anticipeaz teatrul modern al absurdului. Ghi Pristanda este tipul micului slujba, servil i umil. Din exces de servilism, poliaiul i aprob n mod automat i necondiionat eful, ajungnd s spun, la un moment dat, curat murdar. Aceasta este perla pe care o emite poliaiul i, totodat, cea mai mare performan stilistic pe care o atinge Caragiale. Zaharia Trahanache este tipul politicianului abil i versat, care aplic tehnica tergiversrii, a amnrii lucrurilor, i care nu poate ntreprinde nimic n afara documentului. Deviza lui este : Ai
34

puintic rbdare, stimabile, docomentul! tefan Tiptescu este tipul parvenitului grosolan i al donjuanului de mahala.Zoe Trahanache este mai mult dect un caracter, este nsi natura feminin, cu inerentele ei slbiciuni. Ceteanul Turmentat este un personaj simbolic care reprezint masa derutat a electoratului. Replica sa stereotip este: Eu pentru cine votez?Farfuridi i Brnzovenescu sunt monumente de incultur i imbecilitate . Avocatul Nae Caavencu i directorul ziarului Rcnetul Carpailor reprezint tipul demagogului patriotard, al crui discurs este incoerent i bombastic, logoreic, un adevrat delir verbal. Prin Nae Caavencu, Caragiale ilustreaz teza maiorescian a beiei de cuvinte. Agami Dandanache, candidatul de la centru care iese triumftor n alegeri, reprezint un adevrat monstru fizic i moral, un aliaj de prostie i de lichelism. Caragiale mrturisea c a vrut s fac din el un tip mai prost ca Farfuridi i mai canalie dect Caavencu, cu defecte de dicie, cu momente de amnezie, senil, confundnd n permanen personajele. Caricaturizat excesiv, Agami Dandanache este, n cele din urm, o marionet, un personaj grotesc, desprins parc din teatrul modern al absurdului. La Caragiale ntlnim toate categoriile de comic, dar forma de comic n care exceleaz ca nimeni altul Caragiale i n care se manifest tot geniul satiric caragialean rmne comicul de limbaj.Eroii lui Caragiale nu sunt att de proti, ct mai ales inculi. Mai mult dect compromisurile i matrapazlcurile lor, ceea ce ne face s rdem este felul n care maltrateaz i siluesc limba romn. Caragiale nu este numai un mare dramaturg, dar i un mare nuvelist. n nuvelistica lui Caragiale se manifest dou direcii mai importante: o direcie analitic i alta fantastic. n direcia analitic, I. L. Caragiale se dovedete cel mai naturalist scriitor romn, nainte de Delavrancea.Caragiale a fost preocupat cu deosebire de cazurile de maniaci, de indivizi obsedai de o idee fix.Un maniac este Lefter Popescu, din nuvela Dou loturi, obsedat de ideea ctigului la loterie. Cnd afl c biletele sale au ieit ctigtoare, darviceversa, Lefter Popescu nnebunete de-a binelea i rmne cu un tic verbal: viceversa. n Dou loturi se resimte influena lui Gogol, din nuvela Mantaua.

35

Scrisoarea pierdut ne-a ntristat ca o dram sumbr. Tipurile i comicul ridicol care alctuiesc piesa sunt fardurile zglobii ale unei crncene deziluzii afirma Tudor Arghezi. Caragiale rmne ns, incontestabil, un irezistibil autor comic. Tipologia personajelor Este obisnuit a se afirma azi ca printre toti eroii din O scrisoare pierduta singur Cetateanul turmentat are o moralitate fiindca inmineaza scrisoarea andrisantului21". Dar se interpreteaza fals.Cetateanul aduce epistola, chiar cind nu mai este factor postal, dintr-un tic profesional. Dimpotriva el face una din cele mai grave erori etice in materie postala: intercepteaza scrisoarea, citind-o sub un i'elinar si o prezinta destinatarului numai dupa ce a luat cunostinta de continut.Cetateanul simbolizeaza poporul. Desi Caragiale a avut in vedere pe interpretul rolului cind a atribuit Cetateanului starea permanenta de turmentare, noi sintem indreptatiti sa desprindem planul fictiv de orice contingenta istorica. Cetateanul este turmentat fiindca poporul este" astfel in conceptia autorului. Turmentat vrea sa zica delirant, in vesnica excitatie irationala, mistic. Cetateanul turmentat este un mistic. Caracteristica vietii mistice este supunerea, fara probleme logice, la o autoritate straina, la o dogma.Pentru Cetateanul turmentat, zeul sublim in absurditatea lui e guvernul. De la el asteapta, cu vadita voluptate de a se supune, mesaje pentru cine sa voteze. Toti eroii din O scrisoare pierduta au acest cult al guvernului, totusi intr-un anume moment se produce un mic proces de reflectiune. Farfuridi si Brinzovenescu apar ca protestanti, propunind lupta contra guvernului".Protestant este si Catavencu, intrucit apartine unei fractiuni independente si e si liber-pansist. Cu toate acestea nici unul dintre acesti trei nu se pun sub flamura neagra a lui Lucifer, nu tagaduiesc dogma, de vreme ce asteapta cu nerabdare telegrama de la Bucuresti.Ei au doar o mica veleitate exegetica, protestanta, in cuprinsul religiei.Insa fata de incercarile de Reforma ale celor trei, Cetaneau este un catolic fervent, nmai catolic decit Papa", cum se obisnuieste a se spune in aceasta epoca, stiut fiind ca papi ca Leon X aratau o simpatie neacoperita pentru paginatate. In tehnica misticismului intra cultul pentru simboluri, fie iconografice.Punctul moral cel mai ridicat al catolicismului medieval este acolo unde se confera femeii favoarea de a
21

Tudor Vianu, Mihail Dragomirescu n Opere III, Buc., Ed. Minerva, 1973

36

simboliza autoritatea divina. A transcende viziunea venerica a femeii si a deplasa erotica in zona spirituals, aceasta este opera misticilor. Cetateanul turmentat este capabil de un asemenea cult si in sensul acesta trebuie interpretat memorabilul sau strigat:In sanatatea coanii Joitichii ca e dama buna22 Innobilind expresia prin latinizare, coana Joitica este deci o domina bona". Noi stim ca Zoe comite un adulter, pe care Cetateanul il cunoaste prea bine, navem apoi nici o informatie ca ar fi milostiva, sau macar buna la suflet. Pe Cetatean, de ebrietatea caruia are oroare, ea pune sa-1 dea afara.Prin urmare, prin domina bona" Cetateanul turmentat intelege o insusire suava, evocind Spiritul.Dar, coana Joitica e culpabila, dar si Maria a conceput fara nuptii. Pacatul la femeie are caracterul unei revelatii a verbului prin procreatie. Nici unul dintre eroi, de altminteri, nu arata o cat de mica iritatie morala la ideea ca Zoe a pacatuit. Asadar Cetateanul turmentat are sentimentul suavitatii femeii, a impecabilitatii ei in .plan duhovnjcesc. In privinta aceasta, apartine familiei lui Jupin Dumitrache si a lui Trahanache.Oricit de dur ar fi regimul in care dumnealui" tine pe Veta, e indubitabil ca Veta se bucura de un mare prestigiu, in virtutea chiar a slabiciunii ei.Veta este fricoasa (Ce i-e si cu muierea fricoasa!") si rusinoasa23". Aceasta din urma insusire (pudor) e un semn al inocen^ei sale in care crede dumnealui". Jupin Dumitrache si Trahanache sint eroii cei mai mistici.In general, dupa conceptia plafonico-crestina, fac-torul divin se manifests in trei ipostaze spixituale: ade-var, bine si frumos.Nici una din aceste idei nu sint concepte inteligibile, ele ramin niste mistere invelaie in univers. Putem fi dar platonicieni sau aristotelicieni.Jupin Dumitrache si Ipingescu reprezinta aceste doua atitudini.Cind Ipingescu, citind articolul lui Rica Venturiano, ajunge la pasajul a manca de la datoriile ce ne impun... sfinta Constitutiune", jupind Dumitrache are o nedumerire, insa o singura clipa nu pune la indoiala sanctitatea textului, banuindu-l doar ermetic si innaccesibil patrunderii lui profane.El zice numai : .,E scris adinc", afirmind existenta unui adevar meta-fizic criptografiat, ,,sotto il velame", cum zice Dante.Ipingescu, din contra, e o minte plat logica, cu oroare de absconsitate, reducind totul
22 23

Valentin Silvestru, Elemente de caragialeologie, Buc., Ed. Eminescu, 1979 Paul Zarifopol, ncercri de precizie literar, Timioara, Ed. Amarcord, 1998

37

la termenii experientei si ai evidentei. ",,Ba nu-i adinc de loc", observa el, si traduce pe .,a manca" prin ,,a manca", izbeste indata profundita-tea lui -jupin Dumitrache, care a simtit ca termenul ,,a minca" duce in alt plan de gindire, in vreme ce Ipingescu, comentind, se indeparteaza de adevarul original. El e un cartezian care pretinde oricarei propozitii sa fie clara si distincta", sa urmeze principiul evidentei si legile si-logismului. Astfel jupin Dumitrache zice catre Veta: Daca as sti nu te-as intreba". lar Ipingescu, ca un ecou, spune : ,,Rezon", fiind clar si distinct pentru el ca ig-noranta e o ratiune suficienta a problematicii. E un tic al lui Ipingescu ca ori de cite ori aude o fraza condusa dupa toate formele gindirii logice sa exclame: Rezon". El e un volterist" (in Ploiesti se pripasise odata, spre spaima cetatenilor, un astfel de individ -lucid). Cind jupin Dumitrache asculta vorbe criptice pentru el, ca box populi, box dei", atunci isi exprima satisfactia zicind:Vorbeste abitir, domnule", ceea ce inseamna: vorbeste invelat, inefabil. In ordinea etica,Trahanache crede in Bine, avand cultul femeii, al prieteniei.Candoarea lui e fireste umoristica pentru inteligenta noastra sceptica, insa sufletul sau e sublim.Evidenta pentru el reprezinta o infama plastografie.Adevarat nu e realul perceptiei, ci realul absolutului. Cu toate acestea, gelozia lui Jupin Dumitrache si a lui Trahanache ne-ar putea face sa credem ca acestia au banuiala pecabilitatii femeilor.In realitate, amandoi le so-cotesc intangibile si singura lor preocupare este ca nu cumva anume bagabonti", prin purlari imprudente, sa zdruncine dogma lor morala in opinia altora.Ei nu sunt gelosi, nu au nici o manifestare pasionala din care sa rezulte ca ar suferi cu fiinta individuala la pierderea sotiilor. Placiditatea lor explica si gestul acestora de a-si cauta in afara institutei conjugale un camin sentimental. Jupin Dumitrache are ambitie", tremura de onoarea lui de familist, Trahanache e foarte indignat de miselii", de infamii", se teme deci sa nu fie infamat, sa nu piarda buna faima morala. Prin urmare obsesia acestor eroi este onoarea", sentiment care sta pe sufletul multor oa-meni de la si dupa 1848 si care trebuie analizat. El e strins legat de notiunea de aristocratie.(Este de la sine inteles ca vorbim de un 1848 himeric, din fictiunea literara, ca nu facem aci politica istorica, ci politica eroilor absoluti de
38

literatura, care au psihologia, sociologia, institutiile lor proprii, conditionind relatiile epice.Alaturi de caracterologie exista o tipologie sociala vesnica.) Ce este aristocratia in plan psiho-sociologic? Tendinta oamenilor de a se constitui in aristocratic este un gest etern si incoercibil si a analiza fenomenul nu inseamna nici a aproba, nici a dezaproba.Este invederat ca nostalgia aristocrati ca o au puternic oamenii suferind de un complex de inferioritate individuala, de o Angst" a solitudinii biologice. Cine nu se simte destul de onorat prin simpla demonstrare a valorii lui personale incearca a se refugia sub un prestigiu colectiv, asa cum barbarii cautau cetatenia romana.Cand Goethe isi face o carte, de vizita infatuata cu titlul de wirklicher Geheimrath und Staatsminister", scriindu-si numele von Goethe", nu ne putem retine rasul.Von Goethe" e pueril, e mult mai putin decit superbul Goethe, de von" are nevoie omul mediocru care simte nevoia a se refugia .sub formula unei stirpe.Dar oamenii in general sunt mai modesti decat credem si rnai toti sirnt necesitatea de a se sprijini pe un prestigiu social Putem deci afirma ca o nota a aristocratie este sentimentul continuitatii intre generatii, nutrit prin documente si traditie. A doua nota este, implicit, inchiderea in casta prin excluderea altora care sint declarati paria. Fara exclusivism nu exista noblete si toate satisfactiile aristocratului, chiar cind nu se mai bucura de privilegii materiale, vine din admiterea unei fatalitati care exclude pe altii din cercul de electiune. Revenind la Caragiale, este clar ca de acest soi e onoarea" eroilor sai, in nici un caz in raport cu onorabilitatea persoanelor dupa etica.Dar unde-i aristocratia, cand avem de-a face mahalagii?Cu fireste, insa constituiti in casta. Onoarea se mentine prin unele demonstratii obligatorii,ca inregistrairea insultei si reparatia. Este extraordinar pentru cine urmarete dezbaterile parlamentare ale vremii ce iritabili sint deputatii la cele mai inofensive cuvinte.Onoarea se hraneste din expediente spectaculoase. Tot astfel in Caragiale. Cind Farfuridi vorbeste de moftologii, scamatorii, Popescu devine violent.Duelul infatiseaza actiunea cea mai apta sa sugereze constituirea in casta si sensibilitatea onoarei.Aricescu e provocat la duel de doi ofiteri trasi la sorti de batalion, fiindca ar fi atins onoarea armatei.Noi radem de Aricescu, insa Maiorescu nu-i mai putin ridicul. In 1885 schimba la hipodrom un glonte de pistol cu Statescu si era mindru ca duelul sau facuse
39

pretutinderu cea mai buna impresie24". Si Jupin Dumitrache are notiunea sa-tisfactiei in stil comersant, totusi nu admite liazardul participarii egale la ostilitati.El umfla" pe atingatorul onoarei lui, aducindu-1 in fata instantei sale.Duel e inlocuit cu un sistem juridic ad-hoc. Ceea ce surprinde la eroii lui Caragiale mdeobste este lasitatea. Curajul lui Farfuridi se reduce la a trimite o anonima. Catavencu cel asa de agresiv si care face speculatii pe temeiul onoarei tremura cand Tipatescu umbla dupa el cu bastonul, si striga: Ajutor! Sariti! Ma omoara vampirul!prefectul asasin!ajutor!Rica Ven-euriano,in panica, cheama in ajutor pe Sfintul Andrei, arata o pusilanimitate ilarianta.Si alti eroi ai lui Caragiale, mai putin caricati, sunt lasi. Explicatia e aceasta: Onoarea" acestor eroi depinde de o aristocratie de corp foarte fictiva si reprezinta numai un instrument de promovare personala. Si Catavencu si Venturiano si ceilalti urmaresc buna lor stare individuala, iar apelul la casta ai nostri" e un simplu mijloc.Ei sint oameni cu totul noi, fara trecut si deci fara educatie de clasa. Un aristocrat veritabil e un om care a inteles ca interesul lui personal se realizeaza prin speta, incit toate silintele lui sunt in vederea afirmarii specifice, chiar cu sacrificiul fiintei sale.Prin moartea eroica a unui stramos, urmasul in viata,se bucura de prestigiu, asadar si el e gata ori- cind a se jertfi pe sine spre a consolida familia.Instinctul de conservare individunla a fost absorbit de instinctul de conservare rasiala. Astfel indivizii unei natii prefera sa moara spre a salva patria lor. Dar Catavencu, Venturiano n-au cultul stramosilor, nici ingrijorare de progenitura. A pieri insisi li se pare absurd. Mai este si alta cauza a, lasitatii. Aristocratii nu accepta rezolvarea chestiunilor de onoare decat in mijlocul elasei lor, spre a evita. Dupa o lunga rutina; ei au convenit tacit de a face demonstratia reparatiei, insa dupa un cod rezonabil, care cele mai adese reduce totul la proporiile unei reprezentatii fara mari riscuri. Prin individualismul eroilor se lamureste si trasatura de caracter care a fost numita amoralism.
24

Silvian Iosifescu, Dimensiuni caragialiene, Buc., Ed. Eminescu, 1972.

40

Intr-adevar, eroii lui Caragiale sint amorali, fiindca n-au notiuni de morala.Iar morala inseamna operate practica in functie obiectiva, apararea intereselor proprii esentiale prin afirmarea intereselor transcendente.De fapt ei participa la constituirea unei societati noi, fara dificultati, prin absenta unui continut vechi.Acest fenomen se observa in felul cum interpreteaza ei notiunea de politica.Dandanache pare un stupid, insensibil la orice gingasii etice. El e doar peltic si suferind de amnezie, incolo aplica curajos si rece o metoda, anume Bmachiaverlicul", dupa care, in interpretarea lui si-a lui Catavencu,scopul scuza mijloacele, cum a zis nemuritorul Gambetta".Conform acestei filozofii politice, Dandanache intelege ca nu trebuie sa-ti tii cuvintul dat: Eu am promis/ cind am promis?cui am promis ?te-am promisA folosi santajul se cheama pentru el c-am intorso cu politica.Aminteri daca nu-mi dedea in gand asta nu m-aledzeam. Dandanache e mandru de geniul lui politic, de dezbararea de orice prejudecati in urmarirea unui scop.Singura deosebire intre el si Machiaveli este ca acesta din urma admitea calcarea moraiel numai de catre Principe si in plan politic, in vreme ce Dandanache si Catavencu inteleg prin politica atingerea unui folos strict personal. Pentru cel dintai statul nu e abstractiunea care-i cuprinde si pe ei, ci un inamic, un boier de la care se cade sa smulgi cit mai mult, pensie veche si leafa noua, precum zice conu Leonida: Treaba statului... e datoria lui sa-ngrijeasca, sa aiba oamenii lefurile la vreme.. "Porniti de la aceasta premisa falsa, ei trag o serie de consecinte dupa toate regulile logicei.Statul e confundat cu guvernul, acesta e confundat cu partidul si in cele din urma partidul e con-fundat cu oamenii care il compun. Pristanda e om de casa a lui Tipatescu, si prin datorie intelegea executarea tuturor actiunilor cu character personal de partid si de familie.

3.2. ALTE COMEDII CARAGIALIENE Scrisa in doua acte, O noapte furtunoasa este o comedie de moravuri construita pe tema parvenitismului i a imoralitii, al crei personaj principal este Jupn Dumitrache, zis Titirc41

Inim-Rea, cherestegiu (negustor de cherestea) i cpitan n garda civic. n numele celor mai liberale principii, Jupn Dumitrache nu urmrete altceva dect s parvin i s acumuleze ct mai mult capital. Jupn Dumitrache i dispreuiete pe gazetari, pe care i numete papugii, coategoale, scra-scra pe hrtie.Ric Venturiano reprezint tipul gazetarului semidoct, preios i bombastic, patriotard. Jupn Dumitrache se laud c a dezvorat-o pe cumnata sa, Zia, care a fcut trei ani la pasion, pentru c mitocanul de brbatu-su, pastramagiul, n-o mai maltrata, domnule, mcar c-o vorb bun i a scos icul de la baston ca s-o sinucid. Substana comic a piesei se trage din triunghiul erotic Jupn Dumitrache-VetaChiriac.Momentul culminant al piesei l reprezint atunci cnd, printr-o ncurctur de situaie, Ric Venturiano, n loc s ajung n apartamentul Ziei, nimerete n cel al Vetei. n acest moment tensionat, Ric Venturiano rostete replica-cheie: O! Ce noapte furtunoas!Oribil tragedie!.O noapte furtunoas este, dac putem spune aa, comedia unei oribile tragedii. Conul Leonida fa cu reaciunea este o fars ntr-un act, pe tema laitii mic burgheze, al crei erou este Conul Leonida, pensionar care se laud c este revoluionar i care i face consoartei sale, Efimia, o avntat teorie a rivuluiei25. Cnd n mahala se aud cteva focuri de arm, trase de nite cheflii, Conul Leonida spune c asta nu mai este rivuluie, ci anarhie. Cnd ncurctura de situaie este lmurit, Conul Leonida se lanseaz ntr-o ameitoare teorie a fandaxiei, dup care i nimic mic. Conul Leonida pronun Galibardi n loc de Garibaldi i spune c poporul romn este geant latin. Dale carnavalului este o fars n trei acte, inspirat din viaa mahalalei bucuretene, al crei personaj principal este Mia Baston, care se laud c este republican i c a participat la republica de la Ploieti. Mia Baston este un personaj de o cras incultur i vulgaritate. Mia Baston se plnge c a fost tradus n amor de frizerul Nae Girimea, tocmai ea care i-a fost fidea, i-l amenin c-i va da cu vitriol englezesc n ochi. Dar vitriolul englezesc nu se dovedete a fi dect cerneal violent.

25

H. Zalis, I. L. Caragiale, Buc., Ed. Recif, 1995.

42

CONCLUZII

Caragiale privit prin prisma universului comic al operei sale este comparabil cu marii autori de comedii ai lumii, dar Caragiale rmne n unicitatea sa creatoare al nostru, al romnilor. El a fost i va rmne actual i din aceast perspectiv nu putem s nu fim de acord cu spusele unui critic literar: Caragiale a surprins prostia celor din trecut i a fost bine, fiindc prostia nu dispare niciodat nici Caragiale nu i-a propus s-i fac eradicarea. Opera caragialian se dezvolt odat cu timpul, iar comicul su este rezultatul marelui talent de scriitor, ale crui predispoziii le-a motenit genealogic, le-a cultivat cu inteligen, impunndu-i originalitatea. Dan C. Mihilescu53 consider c vina originar a scriitorului a fost tripl: legat, prin toate aspiraiile de moment, comicul su viza traiectorii ntinse, esene i constante psiho-etice. Fiind vorba despre un comic totalitar, acaparator, carcasa lui nchide etan, ireversibil, realitatea n datele ei viciate, alterate la diverse nivele. n al treilea rnd, I. L. Caragiale nu poate fi limitat la o formul, iar opera lui va satisface orizontul de ateptare al timpurilor viitoare exact pentru c a tiut s aeze exerciiul legitim al gndirii pe un temei de speran inseparabil de sinceritatea debarsrii de neputin. La finalul acestei ncercri de particularizare a elementelor clasice i realiste din dramaturgia lui I. L. Caragiale, extrem de just ni se pare opinia lui Andrei Pleu care nota c Exist un Caragiale nainte de Caragiale n Romnia, un Caragiale etern i un Caragiale al lumii ().
43

Departe de a fi o confesiune, ntreaga oper a lui Caragiale este o mrturie irepetabil a timpului n care a trit i s-a manifestat creator. Orice ncercare de a stabili postum ce a simit el ca martor n raport cu ceea ce a observat i a trit este o ntreprindere hazardat de la bun nceput, deoarece apare pericolul de a-i atribui propriile noastre sentimente, propriile noastre gnduri de spectatori. Cum spunea tefan Cazimir Ambiguitatea lui Caragiale este aceea a unui demiurg ironic, care refuz s se exprime astfel dect prin Oper i care, prin tcerea lui, permite toate interpretrile.54 Ceea ce este sigur, abia acum, n contemporaneitate, datorit deschiderii de orizont date de criza existenial pe care o traversm cu toii, l putem percepe pe artist n manier plurifuncional, prin prima obsesiilor sale estetice, graie coordonatelor interioare ce i internaionalizeaz propriul cadru, particularizat prin vulgaritate, abdicri i nemulumiri.

44

BIBLIOGRAFIE

1. G.Calinescu, Domina Bonna, Ed. Univers, 1979 2. Emil Alexandrescu, Analize i sinteze de literatur romn, Iai, Ed. Moldova, 1995. 3. Felix Aderca, Contribuii critice, Buc, Ed. Minerva, 1998. 4. C. Brboi, S. Botoac i M. Popescu, Dicionar de personaje literare, Buc, Ed. Cartea

Romneasc, 1993.
5. Marin Bucur, O biografie a lui I. L. Caragiale, vol. I-II, 1989, 1994. 6. Ion Luca Caragiale, Teatru, Buc, Ed. Eminescu, 1971. 7. Ion Luca Caragiale, Despre teatru, Buc., ESPLA, 1957, 8. tefan Cazimir, Caragiale universul comic, Buc, EPL, 1967. 9. tefan Cazimir, Nu numai Caragiale, Buc, Ed. Cartea Romneasc, 1984. 10. tefan Cazimir, I. L. Caragiale fa cu kitschul, Buc, Ed. Cartea Romneasc, 1988. 11. Al Clinescu, Caragiale sau vrsta modern a literaturii, Buc, Ed. Albatros, 1976. 12. G. Clinescu, Istoria literaturii romne de la origini pn n prezent, Buc, Ed.

Minerva, 1982.
13. erban Cioculescu, Viaa lui I. L. Caragiale. Caragialiana, Buc, Ed. Eminescu, 1977. 14. I. Constantinescu, Caragiale i nceputurile teatrului European modern, Buc, Ed.

Minerva, 1977.
15. Pompiliu Constantinescu, Scrieri alese, vol. IV, Buc, EPL, 1957. 16. B. Elvin, Modernitatea clasicului Caragiale, Buc, EPL, 1967. 17. Garabet Ibrileanu, Scriitori romni i strini, Iai, 1926. 18. Garabet Ibrileanu, Spiritul critic n cultura romneasc, n Viaa Romneasc, Iai,

1909.

45

19. Mircea Iorgulescu, Eseu despre lumea lui Caragiale, Buc, Ed Cartea Romneasc,

1988.
20. Silvian Iosifescu, Momentul Caragiale, Buc, ESPLA, 1963. 21. Silvian Iosifescu, Dimensiuni caragialiene, Buc, Ed. Eminescu, 1972. 22. Florin Manolescu, Caragiale i Caragiale, Buc, Ed. Cartea Romneasc, 1983. 23. Dan C. Mihilescu, I. L. Caragiale. Despre lume, art i neamul romnesc, Buc, Ed.

Humanitas, 1994.
24. George Munteanu, Istoria literaturii romne. Epoca marilor clasici, Buc, 1980. 25. tefan Munteanu, Limba romn artisitic, Buc, EE, 1981. 26. Al. Piru, Varia, Buc., Ed. Eminescu, 1973. 27. Al. Piru, Istoria literaturii romne de la nceput i pn azi, Buc, Ed. Univers, 1981. 28. Valentin Silvestru, Elemente de caragialeologie, Buc, Ed. Eminescu, 1979. 29. XXX, Studii despre opera lui I. L. Caragiale, Buc, Ed. Albatros, 1976. 30. T. Vianu, erban Cioculescu i Vladimir Streinu, Istoria literaturii romne moderne,

Buc. 1944.
31. Tudor Vianu, Mihail Dragomirescu n Opere III, Buc, Ed. Minerva, 1973. 32. Maria Vod Cpuan, Despre Caragiale, Cluj, Ed. Dacia, 1982. 33. Paul Zarifopol, Eseuri, Buc, Ed. Minerva, 1998. 34. Paul Zarifopol, ncercri de precizie literar, Timioara, Ed. Amarcord, 1998. 35. H. Zalis, I. L. Caragiale, Buc, Ed. Recif, 1995. 36. erban Cioculescu, Viaa lui I. L. Caragiale. Caragialiana, Bucureti, Editura

Eminescu, 1977.
37. tefan Cazimir, Caragiale universul comic, Bucureti, Editura pentru Literatur,

1967, Pompiliu Constantinescu, Scrieri alese, Bucureti, ESPLA, 1957,

38. tefan Munteanu, Limba romn artistic, Bucureti,

Editura tiinific i

Enciclopedic , 1981
39. Alexandru Piru, Varia, Bucureti, Editura Eminescu, 1973, 40. Maria Vod Cpuan, Despre Caragiale, Cluj, Editura Dacia, 1982, 41. I. L. Caragiale, Cteva preri, n Opere IV, ESPLA, 1940.

46

42. Ecaterina Logadi, Din amintirile mele despre tata, n Amintiri despre Caragiale,

Bucurei, Ed. Minerva, 1972,

43. Tudor Vianu, Opere 3, Bucureti, Ed. Minerva, 1937, 44. Paul Zarifopol, ncercri de precizie literar, Timioara, Ed. Amarcord, 1998, 45. tefan Cazimir, Nu numai Caragiale, Bucureti, Ed. Cartea Romneasc, 1984, 46. George Munteanu, Istoria literaturii romne. Epoca marilor clasici, Bucureti, Editura

Didactic i Pedagogic, 1980,

47. Al. Piru, Istoria literaturii romne de la nceput pn azi, Bucureti, Editura Univers,

1981,

47