Universitatea de Vest ,,Vasile Goldi din Arad Facultatea de Psihologie i tiine ale Educaiei

Specializarea: Psihologie

EUL SI PERSONALITATEA

Student: Julei Cela Specializarea: Psihologieie Anul: 3

EUL SI PERSONALITATEA

Termenul de PERSONALITATE exercita o puternica fascinatie pentru publicul general,cuvantul fiind utilizat in sensuri variate. Personalitatea este un sistem bio-psiho-socio-cultural care se constituie fundamental ,in conditiile existentei si activitatii,incepand cu primele etape ale dezvoltarii individului in societate.Ea e un ansamblu tematic,deosebit de complex al programelor,structurilor profunde,trasaturilor,precum si organizarea lor privind omul concret in ceea ce are el unic,original,relativ stabil si il deosebeste de ceilalti. Dintr-o perspectiva foarte extinsa putem defini personalitatea ca fiind realitatea complexa si dinamica a fiecaruia dintre noi. Un psiholog roman de seama,cu o contributie apreciabila la dezvoltarea psihologiei , Mielu Zlate,in lucrarea sa Eul si personalitatea,realizeaza o ordonare a teoriilor ce se refera la personalitate. Mielu Zlate considera ca psihologia personalitatii,la fel ca orice alta stiinta,inainte de a prezenta si a avansa in constructii tehniciste,complicate, trebuie sa-si descrie propriul sau obiect,precizand care si cum este acesta,atribuindu-i caracteristici si calitati,fapt care,desi pare simplu,se dovedeste a fi extrem de dificil.Astfel ca psihologia personalitatii a recurs la folosirea unor unitati tematice descriptive a personalitatii,descriind personalitatea in diferite categorii de termeni,fiecare termen generand o anumita teorie a personalitatii. In functie de gradul lor de propiere si asemanare,aceste teorii s-au corelat intre ele,permitand construirea unor modele explicativ-interpretative a personalitatii,care,la randul lor,au permis conturarea diverselor perspective mai generale de abordare a personalitatii. Intrucat in analiza si interpretarea concreta a unei realitati,o mare importanta o are conceptia,teoria de la care se porneste,care este acceptata si transpusa in practica cercetarii sau actiunii sociale, Mielu Zlate sustine ca, in evolutia ideilor,conceptiilor si teoriilor asupra personalitatii patru perspective sau modalitati de abordare par a se fi conturat mai pregnant pana in momentul de fata,acestea fiind: 1-perspective atomista; 2-perspectiva structurala; 3-perspectiva sistemica; 4-perspectiva psihosociala (constructivista). 1.Perspectiva atomista este cea mai veche,dar a continuat sub diferite forme sa circule pana in zilele noastre. Ea e bazata,pe de o parte, pe descompunerea personalitatii in elementele sale componente,in vederea studierii legitatilor lor de functionare,pe de alta parte e

bazata pe descoperirea elementului primar,ultim sau constituantului fundamental al acesteia. Cea mai veche orientare este a medicului antic Hipocrate,urmat de Galenus,cu privire la temperament,explicat naiv,prin amestecul celor pattru humori,considerate ca fundamentale,(sange,fiere neagra,fiere galbena,limfa),din care una domina,de unde si denumirile care s-au pastrat,de:coleric,sangvinic,flegmatic si melancolic. Ipoteza humorala a fost eliminata,dar e confirmat faptul ca teoria este constitutivorganica. Mai tarziu,Pavlov a stabilit cele patru tipuri ANS,(activitate nervoasa superioara),in functie de modul in care se combina insusirile de forta,mobilitate,echilibru,intre cele doua procese nervoase de baza,excitatia si inhibitia. Prin combinarea dintre insusiri apar 4 tipuri de sistem nervos,corespondente,relativ ,cu cele 4 tipuri de temperamente descrise in antichitate de Hipocrate. Medicul psihiatru german Kretschmer propune o tipologie dupa constitutia corporala,care coreleaza cu o anume tipologie temperamentala. Acestor contributii la descoperirea si definirea personalitatii le-au urmat si altele,la fel de importante. Conceptia behaviorista asupra personalitatii umane,desi tindea spre surprinderea omului integral,recurge,pana la urma,la studierea unora dintre functiile particulare ale acestuia,(gesturi,vorbire,obiceiuri),ajungandu-se astfel la pulverizarea unitatii,integralitatii personalitatii intr-o multitudine de elemente sau parti care o constituie. Unele tipologii,indeosebi cele constitutionale,prin incercarea identificarii unui singur element morfologic,considerat esential,goleau si saraceau personalitatea,atat de bogatia si varietatea componentelor sale,cat si de diversitatea relatiilor dintre ele. Deschizand un manual de psihologie oarecare la capitolul personalitate,vom intalni cateva informatii introductive generale,apoi tratarea separata,in sine a celor 3 elemente componente ale personalitatii,(temperament,aptitudini,caracter). Analiza functionala a diferitelor elemente luate separat,da rezultate pozitive numai atunci cand ni le reprezentam,(le consideram),ca verigi intermediare ale unui intreg indivizibil.-Mielu Zlate Valoroase explicativ si analitic,teoriile de tip atomist,carora le lipseste tocmai acet lucru, raman,totusi,tributare diviziunii componentelor,omiterii unitatii,integralitatii personalitatii. Personalitatea e darul cel mai de pret pe care omul si-l poate oferi lui insusi prin autocunoastere si vointa de autodepasire, prin efort propriu si cu sprijinul factorilor educationali."Spun si magii, spun si regii ca din cate-n lume avem, personalitatea e binele suprem"scria Goethe in opera Faust. A atribui cuiva identitate inseamna a afirma ca acel om are constiinta" afirma Henri Ey in lucrarea Constiinta". O astfel de calitate apare in procesul de comunicare intersubiectiva. Se numeste personalitate individul care inceteaza de a

se numi doar atat pentru a se defini ca persoana iar fiinta sa si ceea ce ajunge sa asimileze psihologic conjugandu-se in modurile caracteristice ale proprietatii de sine." In "Dictionar de Psihologie" de Norbert Sillamy personalitatea este definita astfel: (...) element stabil al conduitei unei persoane; ceea ce o caracterizeaza si o diferentiaza de o alta persoana." Pentru sociologie personalitatea este expresia socioculturala a individualitatii umane." (Dictionar de Sociologie" - coord. C. Zamfir, L. Vlasceanu) Intre nenumaratele definitii ale personalitatii, G. W. Allport da propria definitie in lucrarea Structura si dezvoltarea personalitatii", incercand cum spune (...) nu sa definim obiectul in functie de metodele noastre imperfecte". Personalitatea este organizarea dinamica in cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau caracteristic." Psihanaliza a fost dezvoltata de Sigmund Freud (1856 - 1939), ca o modalitate de a explora continutul si mecanismele vietii mentale umane. Pregatirea sa l-a facut sa aprecieze importanta factorilor biologici (natura) si a experientei sociale (educatia) pentru dezvoltarea si mentinerea personalitatii umane.Freud credea ca exista necesitati umane universale care ajuta la ghidarea si modelarea comportamentului uman. Unul este eros instictul vetii", nevoia oamenilor de a stabili legaturi intre ei si altul este thanatos instinctul mortii", baza inclinatiei agresive. Personalitatea e vazuta sub aspect dinamic, adica miscarea "energiei psihice", a libido-ului intre cele trei instante psihice. Personalitatea umana se dezvolta printro serie de stadii succesive, universale cu substrat biologic si legate de varsta pe care Freud le-a numit stadiile dezvoltarii psiho-sexuale". In perimetrul cercetarii psihologice s-au conturat mai multe teorii ale personalitatii dintre care surprindem sintetic esafodajul ideatic al catorva: Orientarea psihometrica inseamna studiul trasaturilor exprimabile sub forma unor liste de atribute ce caracterizeaza persoana in cadrul unei situatii. Au fost dezvoltate un numar mare de tehnici si instrumente de masura: scale, chestionare etc. Necesitatea abordarii experimentaliste a personalitatii a fost formulata de Stanford (1963) astfel: Studiul personalitatii este studiul modului in care oamenii difera pe un registru foarte intins in ceea ce au invatat: fiecare persoana deci este unica, dar toti au invatat in concordanta cu aceleasi legi generale." Au fost abordate indeosebi procesele de invatare, procesele perceptiei si procesele de cunoastere superioare. Ideea ca personalitatea poate fi inteleasa numai luand in considerare si contextul social in care traieste individul, si numai comparand indivizii apartinand unor populatii si culturi diferite (Mead, Linton) face obiectul orientarii sociologico antropologica. Procesul de socializare e un proces prin care individul uman, om, membru activ al societatii, parcurge transformari succesive. Este un proces social continuu de interactiune care da unei fiinte potential sociale posibilitatea sa-si dezvolte o identitate, un ansamblu de idei, o gama de deprinderi. Esenta acestui

proces este ca societatea incearca sa tranforme individul (viitor actor al societatii) dupa chipul sau, astfel incat sa raspunda normelor valorilor societatii. Potrivit teoriei rolulilor fiecare dintre noi avem un status social si jucam diferite roluri in functie de cerintele, asteptarile societatii in general. Henri Ey arata ca eul nu este simplu ci compus; el nu fundeaza fiinta noastra constienta, el este o rezultanta structurala si istorica a ei., Iar in ceea ce priveste personalitatea, pentru ca ea sa fie plasata la locul sau" in cadrul fiintei noastre constiente, nu trebuie situate la baza ci in varful acesteia, intrucat si devenirea si circuitul sau de reverberatie se realizeaza pe structura fundamentala a constiintei. Eul nu se poate constitui decat diferentiindu-se de corpul sau si proiectandu-se intr-o existenta istorica. Eul este constiinta reflecsiva constituita intr-un sistem de valori propriu persoanei." ( H. Ey) "A fi constient inseamna a-ti putea povesti experienta, limbajul fiind o calitate structurala a constiintei, o calitate prin care aceasta accede la umanitate Constiinta este un ansamblu de reactiuni ale individului la propriile lui actiuni." (Janet, 1928). Raspunsurile la intrebarea "ce inseamna a fi constient?" evidentiaza, dupa Ey, pe langa functiile constiintei, si doua modalitati mai generale, teoretico-metodologice de abordare a constiintei, una apartinand psihologiei functionale, cealalta fenomenologiei. In lucrarea Inter-comunicare", Corneliu Mircea acrediteaza ideea comunicarii internivelice, a momentelor nivelice pe care le traieste si le atinge persoana in devenirea ei. Eul ,dupa opinia sa, fiinteaza si se infiinteaza pe sine devenind de la un nivel psihologic la altul. Fiecare nivel psihic se deschide spre celalalt si se defineste mai adanc pe sine.: instinctualitatea se preschimba in afectivitatea care-i dezvaluie alteritatea, afectivitatea se implineste prin imaginarul ce se decanteaza in imperiul ratiunii,. fiinteaza si se infiinteaza pe sine" devenind" de la un nivel psihologic la altul. Fiecare nivel psihic se deschide spre celalalt si se defineste mai adanc pe sine: instinctualitatea se preschimba in afectivitatea care-i dezvaluie alteritatea, afectivitatea se implineste prin imaginarul ce se decanteaza in imperiul ratiunii. Norbert Sillamy defineste constiinta ca loc al senzatiilor si perceptiilor noastre, realitatea subiectiva a acestora;ea organizeaza datele simturilor, ne situeaza in timp si spatiu,este cunoasterea a ceea ce" acompaniaza activitatea spiritului." Definitia lui Sillamy sugereaza cu mai mare acuitate intrebarea: "ce inseamna a fi constient?" Wundt concepea constiinta ca o "sinteza creatoare" A fi constient inseamna a te controla permanent. n fizica moderna, constiinta nu mai este considerata un "cmp", precum o definea Henry Ey, ci un "sistem cuantic" (de aici si notiunea de "constiinta cuantica"). Mintea este de asemenea un sistem cuantic, flash-urile constiintei si gndurile fiind evenimente cuantice cerebrale de un nivel nalt. Henry P. Stapp, cercetator la Institutul de Fizica Teoretica al Universitatii din California concluzioneaza n lucrarea "Mind, Matter and Quantum Mechanics" (Springer-Verlag, Berlin, 1993) ca fizica cuantica ofera un ansamblu de cunostinte capabile sa dezlege unele dintre misterele constiintei: propria constientizare, constientizarea faptului ca existam si ca

suntem constienti. Constiinta este un sistem cuantic, iar reflexivitatea constiintei este o trasatura care se conformeaza caracteristicilor sistemelor cuantice. Constientizarea propriu zisa este nteleasa ca un "salt cuantic" (W. Heisenberg) de la o functionare cerebrala separata a subsistemelor cerebrale catre o structurare unitara si sinergica a acestor subsisteme. n urma un "salt cuantic" la nivel cerebral, mintea trece la un nivel superior de ntelegere, iar constiinta la o sfera mai extinsa de cuprindere. ( Ovidiu Brazdau). Dupa cum spunea si Alan Turing, gndirea poate fi definita ca fiind orice tip de procesare a informatiei indiferent daca ea este efectuata de catre un computer digital sau de o fiinta umana. Acest punct de vedere este cunoscut astazi ca functionalism al starilor mentale, adica ideea ca starea creierului este definita de catre cauzele si efectele sale.Exista numerosi oameni de stiinta care se opun acestui punct de vedere, printre care si matematicianul Sir Roger Penrose, specialistul n psihologie cuantica S. Hameroff si pionierul realitatii virtuale Jaron. Lanier, autorul cartii Prostia artificiala", a formulat termenul de totalism cibernetic" pentru a caracteriza credinta ca oamenii nu sunt mai mult dect modele cibernetice." Exista din ce n ce mai multe dovezi care sustin contrariul; constiinta este cu adevarat fenomenul prin care o masina reflecta asupra ei nsasi. Oameni de stiinta si filosofi cunoscuti cum ar M. Minski, Daniel Dennett aduc argumente redutabile despre natura computationala a mintii si despre cum constiinta este un efect care reiese din acest lucru.

Bibliografie:
1. Mielu Zlate Eul si personalitatea, Ed. .a III-a 2. Allport G.W., Structura si dezvoltarea personalittii

3. Freud S. Introducere in psihanaliza