Sunteți pe pagina 1din 101

1. PUNCTUL

Deoarece unei proiecţii îi corespund în spaţiu o infinitate de puncte situate pe aceeaşi proiectantă, pentru precizarea poziţiei punctului sunt necesare cel puţin două proiecţii (şi deci un sistem format din două plane de proiecţie).

1.1. DUBLA PROIECŢIE ORTOGONALĂ A PUNCTULUI Metoda dublei proiecţii ortogonale foloseşte un sistem de proiecţie format din:

- planul orizontal de proiecţie [H ];

- planul vertical de proiecţie [V ];

- proiectante perpendiculare pe planele de proiecţie.

[H ] []V , iar

dreapta de intersecţie dintre ele se numeşte axa OX sau linie de pământ; OX = [H ] I [V ] (figura 1.1).

Planele de proiecţie sunt perpendiculare între ele,

mânt; OX = [ H ] I [ V ] (figura 1.1). Planele de proiec ţ

Figura 1.1,a

11

Figura 1.1, b Semiplanele ob ţ inute prin intersec ţ ia [ H ] I

Figura 1.1, b

Semiplanele obţinute prin intersecţia [H ] I [V ] se numesc:

- [ H

- semiplanul orizontal anterior situat în faţa planului vertical

(observatorul fiind aşezat pe planul orizontal în dreata planului vertical şi privind spre planul vertical);

- semiplanul orizontal posterior, situat în spatele planului

vertical;

planului

orizontal;

a ]

[

[

H

p

V

s

]

]

-

-

semiplanul

vertical

superior,

situat

deasupra

-

- [

V

i

]

- semiplanul vertical inferior, situat sub planul orizontal.

Unui punct din spaţiu A, în acest sistem de proiecţie îi corespund două proiecţii:

a –proiecţie orizontală;

a = Aa I[H ], Aa [H ]

a- proiecţia verticală, a′ = AaI[V ]; Aa′ ⊥ [V ].

Aceste semiplane împart spaţiul în patru diedre (figura 4.1, a). Diedrul

I este format din semiplanele [

şi

semiplanele [

În figura 1.1, a s-a reprezentat câte un punct situat în fiecare diedru. Diedrele sunt unghiurile diedre formate de planele [H ] şi [V ] şi sunt numerotate ca în figura 1.1, a.

şi diedrul IV din

H

a

]

şi [

V

s

]

, diedrul II din semiplanele [Vs]

[

H

p

]

şi

[

V

i

]

[

H

p

]

, diedrul III din semiplanele

V

i

]

şi [

H

a

]

.

12

Punctul A(a, a') este situat în diedrul I; punctul B (b, b'), în diedrul II; punctul C (c, c') în diedrul III şi punctul D (d, d') în diedrul IV. Distanţele de la punctul din spaţiu la planele de proiecţie se numesc coordonatele punctului şi anume:

y – depărtarea punctului, distanţa de la punctul din spaţiu la planul

vertical de proiecţie;

y = Aa′ = aa

x ;

z – cota punctului, distanţa de la punctul din spaţiu la planul orizontal

. Depărtările punctelor situate în faţa planului vertical se consideră pozitive (+), iar cele situate în spatele planului vertical negative (-). Cotele punctelor situate deasupra planului orizontal sunt pozitive (+), iar cele situate sub planul orizontal negative (-). Semnele cotelor şi depărtărilor corespunzătoare celor patru diedre sunt reprezentate în tabelul 1.1.

de proiecţie;

z = Aa = aa

x

Tabelul 1.1

Diedrul

Semnul

Depărtării, y

Cotei, z

I

+

+

II

-

+

II

-

-

IV

+

-

Pentru a construi reprezentarea plană a punctelor A, B, C şi D (figura

, în jurul axei Ox, până

, iar semiplanul orizontal

posterior

Reprezentarea plană obţinută se numeşte epură. Din această rotaţie a planelor rezultă că unele din proiecţiile punctelor vor fi situate deasupra axei Ox, iar altele sub axa Ox (figura 1.1, b).

1.1, b), se roteşte semiplanul orizontal anterior [

H

a ]

se va confunda cu semiplanul vertical inferior [

[

H

p

]

V i ]

se va confunda cu semiplanul vertical superior

[

V

s

]

.

1.2. ALFABETUL PUNCTULUI

Semiplanele ce împart diedrele în unghiuri diedre egale se numesc semiplane bisectoare (figura 1.2). Semiplanele bisectoare împart spaţiul în opt unghiuri diedre denumite octanţi, numerotaţi ca în figura 1.2. Relaţiile dintre coordonatele punctelor situate în cei opt octanţi sunt cele din tabelul 1.2.

13

Vs

B2 O3 O2 O4 O1 Hp O8 O5 O6 O7 B1
B2
O3
O2
O4
O1
Hp
O8
O5
O6
O7
B1

Vi

Figura 1.2

B1

Ha

B2

Tabelul 1.2

Diedrul

I

 

II

III

IV

Octantul

1

2 3

 

4

 

5 6

7 8

 

Semnul y

+

+ -

 

-

- -

   

+ +

Semnul z

+

+ +

 

+

 

- -

 

- -

Relaţia între y şi z

y > z

y < z

y < z

y > z

y > z

y < z

y < z

y > z

Punctele din spaţiu A, B, C,…T pot ocupa faţă de planele de proiecţie [H ] şi [V ] şi faţă de planele bisectoare, 17 poziţii reprezentate în epura din figura 1.3 denumită alfabetul punctului.

14

15

15

1.3. TRIPLA PROIECŢIE ORTOGONALĂ A PUNCTULUI

Se consideră un sistem de trei plane H, V şi W perpendiculare două câte două, ca în figura 1.4, a, care se intersectează după axele Ox, Oy şi Oz.

care se intersecteaz ă dup ă axele Ox, Oy ş i Oz. Figura 1.4 z m

Figura 1.4

z m m′′ z m′ m x x m y 1 m m y y
z
m
m′′
z
m′
m
x
x
m
y
1
m
m
y
y

b

y

1

Planul notat cu W se numeşte plan lateral de proiecţie, iar cele trei plane alcătuiese un triedru tridreptunghic de proiecţie. Se consideră un punct M care se proiectează ortogonal pe cele trei plane, obţinându-se proiecţiile:

m - proiecţia orizontală ; m' - proiecţia verticală ; m′′ - proiecţia laterală. Pentru a se trece de la spaţiul cu trei dimensiuni la planul cu două dimensiuni (figura 1.4, b), se consideră că se deschide triedrul de proiecţie, după axa Oy, planul orizontal H şi lateral W rotindu-se cu 90° în sensurile notate prin săgeţi. În acest mod, toate cele trei plane ajung să fie situate în acelaşi plan cu

planul vertical. Proiecţia orizontală m ajunge pe linia de ordine m m m ,

perpendiculară pe axa Ox, iar proiecţia laterală

m′′ pe linia de ordine

m m m ′′ , perpendiculară pe axa Oz. Poziţia punctului M din spaţiu este determinată de segmentele ce măsoară distanţele de la punct la planele de proiecţie şi care alcătuiesc coordonatele punctului:

x

z

16

Mm′′ = Om x - abscisa (X); Mm′′ ⊥ [W ]; Mm′ = mm x
Mm′′ = Om
x - abscisa (X); Mm′′ ⊥ [W ];
Mm′ = mm
x - depărtarea (Y); Mm′ ⊥ [V ];
Mm = m′m
x - cota (Z) ; Mm ⊥ [H ].
z
[V]
-y
VI
II
I [W]
V
O
x
-x
III
VII
IV
[H]
VIII
y
-z

Figura 1.5

Planele de proiecţie H, V şi W împart spaţiul în opt triedre de proiecţie, numerotate ca în figura 1.5. Fiecare axă de coordonate va avea un sens pozitiv şi unul negativ, iar semnele coordonatelor fiecărui triedru sunt prezentate în tabelul 1.3. Prin convenţie semnele abscisei unui punct se consideră:

+ X pentru un punct situat în stânga planului lateral [W ];

- X pentru un punct situat în dreapta planului lateral, [W ].

17

Tabelul 1.3 Diedrul I II III IV Triedrul I II III IV V VI VII
Tabelul 1.3
Diedrul
I II
III IV
Triedrul
I
II
III
IV
V
VI
VII
VIII
Coordonata
x
+
+++
-
-- -
+
-
-
+
+
- +
-

În figura 1.5 sunt indicate prin săgeţi sensurile în care se rotesc planele H şi W, în jurul axelor Ox şi Oz. În figura 1.6 se arată reprezentarea în spaţiu şi plană a punctului B, proiectat pe cele trei plane de proiecţie H, V şi W. Prin săgeţi sunt indicate sensurile de rotaţie ale planelor de proiecţie,şi modul de construcţie al proiecţiei laterale b′′ .

[W] B b′′ [V] -y b′ [H] b by x (-y1) bx
[W]
B b′′
[V]
-y
b′
[H]
b by
x (-y1)
bx

a

z(-y)

bz

O

-y z b by b′′ bz -y1 -x x by1 bx o y1 -z y
-y
z
b by
b′′
bz
-y1
-x
x by1
bx
o
y1
-z
y

b

Figura 1.6

18

2. REPREZENTAREA DREPTEI

2.1.PROIECŢIILE DREPTEI Reprezentarea unei drepte se realizează prin proiecţiile ortogonale ale dreptei din spaţiu pe planele de proiecţie. Pentru a determina proiecţiile unei drepte D (figura 2.1), se proiectează două puncte A şi B care aparţin dreptei, iar prin unirea proiecţiilor de acelaşi nume ale punctelor, se obţin proiecţiile dreptei: ab - proiecţia orizontală ; a'b' - proiecţia verticală. Proiecţia unei drepte poate fi considerată şi intersecţia unui plan cu planul de proiecţie, cu condiţia ca acel plan să conţină dreapta şi să fie perpendicular pe planul de proiecţie (figura 2.1, a). Din reprezentarea unei drepte, rezultă că, dacă un punct aparţine unei drepte, atunci proiecţiile lui sunt situate pe proiecţiile de acelaşi nume ale

dreptei: M D ;

m d ; m′ ∈ d (figura 2.1).

M ∈ D ; m ∈ d ; m ′ ∈ d ′ (figura 2.1). a.

a.

Figura 2.1.

2.2. URMELE DREPTEI

b.

Urmele dreptei se numesc punctele în care dreapta intersectează planele de proiecţie, purtând denumirea şi notaţia corespunzătoare planului respectiv (figura 2.2). Punctul în care dreapta intersectează planul orizontal de proiecţie se

19

numeşte urmă orizontală a dreptei şi se notează cu litera H. Fiind un punct conţinut de planul orizontal (figura 2.2, a), coincide cu proiecţia orizontală h, iar proiecţia verticală h' este situată pe axa Ox şi proiecţia laterală h" pe axa Oy. Punctul în care dreapta intersectează planul vertical de proiecţie se numeşte urma verticală a dreptei şi se notează cu litera V. Fiind un punct conţinut de planul vertical, coincide cu proiecţia verticală v, iar proiecţia orizontală v şi laterală v′′ , sunt situate pe axa Ox şi Oz.

i lateral ă v ′′ , sunt situate pe axa Ox ş i Oz. a. Figura

a.

lateral ă v ′′ , sunt situate pe axa Ox ş i Oz. a. Figura 2.2

Figura 2.2

b.

Urma laterală W (w, w', w") se numeşte punctul în care dreapta intersectează planul lateral de proiectie. Pentru a determina în epură (figura 2.2, b), urma orizontală a dreptei, se prelungeşte proiecţia verticală d' până intersectează axa Ox în punctul h, iar din acest punct se trasează linia de ordine până intersectează proiecţia orizontală d în punctul h, care reprezintă urma orizontală a dreptei. Pentru a determina urma verticală a dreptei, se prelungeşte proiecţia orizontală d până intersectează axa Ox în punetul v, iar din acest punct se trasează linia de ordine până intersectează proiecţia verticală d' în punctul v', care reprezintă urma verticală a dreptei.

20

Pentru determinarea urmei laterale a dreptei, se prelungeşte proiecţia verticala d' până intersectează axa Oz în punctul w, iar din acest punct se trasează linia de ordine paralelă cu Ox până interseetează proiecţia laterală d" în punctul w", care reprezintă urma laterală a dreptei. Urmele dreptei determină diedrele sau triedrele prin care trece dreapta. În cazul din figura 2.2, dreapta trece prin diedrele IV, I şi II sau prin triedrele IV, I, II şi VI.

2.3. REGIUNILE SPAŢIULUI STRĂBĂTUT DE DREAPTĂ

Cunoscând proiecţiile unei drepte (epura dreptei) se pot preciza regiunile spaţiului străbătut de dreaptă, dacă se construies urmele dreptei. (adică se cunosc punctele în care drepta intersectează planele de proiecţie ce

împart spaţiul în regiuni – diedre şi triedre). Pentru precizarea diedrelor străbătute de o dreaptă se procedeată astfel:

b ≡ b′ 3′ v′ c′ 2′ h′ 1′ 3 v c d′ 2 h
b ≡ b′
3′
v′ c′
2′
h′
1′
3
v
c
d′
2
h
1
d
O
O
O
O
4
3
2
1
O
8
D
D
D
II
I
IV

- se construiesc urmele h şi v;

- se consideră arbitrar puncte pe dreaptă situate între urme şi în afara urmelor;

- se analizează semnul coordonatelor y şi z. Pentru precizarea octanţilor străbătuţi de o dreaptă se procedează astfel:

- se construiesc urmele h şi vale dreptei;

- se construiesc punctele de intersecţie ale dreptei cu planele

bisectoare (pentru care

y = z
y
=
z

);

21

- se aleg arbitrar puncte pe dreaptă situate între aceste puncte şi în

afara lor;

- se analizează semnul coordonatelor y şi z precum şi relaţia dintre ele

(

y < z
y
<
z

sau

y > z
y
>
z

).

Pentru stabilirea triedrelor străbătute de o dreaptă se procedează astfel:

- se construiesc toate urmele dreptei;

- se consideră arbitrar puncte pe dreaptă situate între urme şi în afara

lor;

- se analizează semnul coordonatelor x, y, şi z ale punctelor.

2.4. POZIŢIILE PARTICULARE ALE DREPTEI

2.4.1.Drepte paralele cu planele de proiecţie

Dreaptă de nivel sau orizontală se numeşte dreapta care este paralelă cu planul orizontal de proiecţie (figura 2.3). Proiecţia verticală d' este paralela cu axa Ox, deoarece toate punctele dreptei D au aceeaşi cotă. Un segment AB, conţinut de dreapta D, se proiectează în adevărata mărime pe proiecţia orizontală d ; ab = AB. Unghiul β , format de dreaptă cu planul vertical, se proiectează în adevărata mărime pe planul orizontal, fiind egal cu unghiul format de proiecţia orizontală d cu axa Ox.

unghiul format de proiec ţ ia orizontal ă d c u axa Ox. a. Figura 2.3
unghiul format de proiec ţ ia orizontal ă d c u axa Ox. a. Figura 2.3

a.

Figura 2.3

b.

Dreaptă de front sau frontală se numeşte dreapta paralelăi cu planul

22

vertical de proiecţie (figura 2.4). Proprietăţile menţionate la dreapta de nivel se regăsesc în mod analog şi la dreapta de front. Dreaptă de profil se numeşte dreapta care este paralelă cu planul lateral de proiecţie (figura 2.5). Proiecţiile d şi d' sunt perpendiculare în acelaşi punct pe axa Ox. Poziţia unei drepte de profil este determinată prin două proiecţii numai în cazul când una dintre ele este proiecţia laterală, sau când este reprezentată prin proiecţiile dublu ortogonale a două puncte aparţinând dreptei.

ă prin proiec ţ iile dublu ortogonale a dou ă puncte apar ţ inând dreptei. a.

a.

Figura 2.4.

b.

ă prin proiec ţ iile dublu ortogonale a dou ă puncte apar ţ inând dreptei. a.

a.

b.

Figura 2.5

23

2.4.2. Drepte perpendiculare pe planele de proiecţie

Dreapta perpendiculară pe unul din planele de proiecţie este paralelă cu una din cele trei axe de coordonate (şi implicit cu celelalte două plane de proiecţie).

Dreaptă verticală se numeşte dreapta care este perpendiculară pe planul orizontal de proiecţie (figura 2.6). Proiecţia orizontală a dreptei se transformă într-un punct, iar proiecţia verticală d' şi laterală d" sunt perpendiculare pe axa Ox şi Oy.

ă d" sunt perpendiculare pe axa Ox ş i Oy. a. Figura 2.6 b. • Dreapt
ă d" sunt perpendiculare pe axa Ox ş i Oy. a. Figura 2.6 b. • Dreapt

a.

Figura 2.6

b.

Dreaptă de capăt se numeşte dreapta care este perpendiculară pe planul vertical de proiecţie (figura 2.7). Proiecţia verticală a dreptei se transformă într-un punct, iar proiecţiile d şi d" sunt perpendiculare pe axa Ox şi Oz.

24

a. Figura 2.7 b. • Dreapt ă fronto-orizontal ă sau paralel ă cu axa Ox
a. Figura 2.7 b. • Dreapt ă fronto-orizontal ă sau paralel ă cu axa Ox

a.

Figura 2.7

b.

Dreaptă fronto-orizontală sau paralelă cu axa Ox se numeşte dreapta care este perpendiculară pe planul lateral de proiecţie (figura 2.8). Proiecţiile ab şi absunt paralele cu axa Ox, iar proiecţia laterală a′′b′′ se transformă într-un punct.

′ b ′ sunt paralele cu axa Ox, i ar proiec ţ ia lateral ă a
′ b ′ sunt paralele cu axa Ox, i ar proiec ţ ia lateral ă a

25

a.

Figura 2.8

b.

Dreapă concurentă cu axa Ox are proiecţiile d şi d', concurente în aeelaşi punct pe axa Ox, care corespunde şi cu urmele dreptei (figura 2.9). Dreptele conţinute în planele de proiecţie au proiecţiile de nume contrar situate pe axele de proiecţie. În figura 2.10 este reprezentată dreapta D conţinută pe planul vertical de proiecţie. Proiecţia orizontală d este situată pe axa Ox, iar proiecţia laterală d" pe axa Oz.

Proiec ţ ia orizontal ă d este situat ă pe axa Ox, i ar proiec ţ
Proiec ţ ia orizontal ă d este situat ă pe axa Ox, i ar proiec ţ

Figura 2.10

26

2.5. POZIŢIILE RELATIVE A DOUĂ DREPTE

Două drepte în spaţiu pot avea una din următoarele poziţii relative:

- să fie paralele;

- să fie concurente;

- să nu fie nici concurente şi nici paralele (drepte oarecare).

Dreple paralele. Două drepte paralele au proiecţiile de acelaşi nume, paralele între ele (figura 2.11). Se consideră dreptele paralele D şi D 1 , conţinute de planele paralele P şi P 1 , perpendiculare pe planul H. Planele paralele P şi P 1 se intersectează cu planul H, după două drepte paralele, deci proiecţiile d şi d 1 sunt paralele între ele. Două drepte paralele determină un plan şi sunt conţinute de un plan. Drepte concurente. Două drepte concurente (figura 2.12) au proiecţiile de acelaşi nume concurente, iar punctele de intersecţie a proiecţiilor sunt situate pe aceeaşi linie de ordine. Două drepte concurente determină un plan şi sunt conţinute de un

plan.

Drepte oarecare sau disjuncte. Două drepte oarecare nu determină şi nu pot fi conţinute de un plan. În figura 2.13 se prezintă câteva exemple privind reprezentarea a două drepte oarecare.

un plan. În figura 2.13 se prezint ă câteva exemple privind reprezentarea a dou ă drepte
un plan. În figura 2.13 se prezint ă câteva exemple privind reprezentarea a dou ă drepte

F

igura

27
27

2.11

Figura 2.12

Proiecţiile unghiului drept. Un unghi drept se proiectează tot ca un unghi drept, dacă cel puţin o latură este paralelă cu planul pe care se proiectează (figura 2.14). Se consideră două drepte perpendiculare D şi D 1 , dreapta D fiind paralelă cu planul de proiecţie H. Dreapta D 1 se consideră conţinută de planul Q, perpendicular pe planul H, cu care se intersectează după dreapta notată cu Q h . Proiecţia dreptei D 1 pe planul H va fi d 1 , care va

1 ). Dreapta D este perpendiculară pe planul

Q, deci şi pe dreapta Q h . Dreapta D fiind paralelă cu proiecţia d, rezultă că cele două proiecţii d şi d 1 vor fi perpendiculare. Se observă că dacă se consideră o altă dreaptă D 2 conţinută de planul Q, aceasta va avea proiecţia d 2 pe planul H, confundată cu Q h , , deci proiecţia d va fi prependiculară şi pe proiecţia d 2 . Proiecţiile unghiului drept se utilizează pentru reprezentarea dreptelor perpendiculare şi determinarea distanţelor.

coincide cu dreapta Q h ( Q

h

d

28
28

Figura 2.13

Fig ura 2.14 29

Figura 2.14

3. PLANUL

3.1. REPREZENTAREA PLANULUI Un plan poate fi reprezentat prin proiecţiile elementelor geometrice care îl determină:

- trei puncte necoliniare (figura 3.1, a);

- o dreaptă şi un punct exterior (figura 3.1, b);

- două drepte concurente (figura 3.1, c) ;

- două drepte paralele (figura 3.1, d).

În desenul tehnic, se utilizează reprezentarea planului prin urme, deoarece din această reprezentare se poate deduce poziţia planului faţă de planele de proiecţie. Se numesc urmele planului, dreptele după care planul se intersectează cu planele de proiecţie. Se consideră planul [P], care intersectează triedrul de proiecţie Oxyz (figura 3.2, a). Dreapta de intersecţie dintre plan şi planul orizontal se numeşte urma orizontală a planului şi se notează cu P, dreapta de intersecţie cu planul vertical se numeşte urma verticală şi se notează cu Piar dreapta de intersecţie cu planul lateral se numeşte urma laterală şi se notează cu P′′ Planul P intersectează axele de proiecţie în punctele notate cu P x , P y şi P z , care reprezintă punctele de concurenţă între urmele planului, corespunzătoare planelor de proiecţie ce determină axa respectivă. Prin rabaterea planelor de proiecţie, se obţine reprezentarea în epură a planului (figura 3.2, b).

rabaterea planelor de proiec ţ ie, se ob ţ ine reprezentarea în epur ă a planului

a.

b.

31

c.

d.

a. Figura 3.2 b. Observa ţ ii: - Planele se noteaz ă cu majuscule între

a.

Figura 3.2

b.

Observaţii:

- Planele se notează cu majuscule între paranteze drepte. Exemplu:

[P][, Q] etc;

- Urmele planelor se notează cu majuscule, cu aceeaşi literă ca şi

planul, folosind pentru urma verticală şi laterală notaţiile “prim”, “secund”.

Exemplu: urmele planului [P] sunt: P, Pşi P′′ .

3.2. REPREZENTAREA DREPTEI ŞI PUNCTULUI CONŢINUTE DE UN PLAN

O dreaptă este conţinută de un plan în următoarele cazuri:

- dacă un punct al dreptei este conţinut de plan şi este paralelă cu o dreaptă ce aparţine planului;

- dacă două puncte ce aparţin dreptei sunt conţinute de plan;

- dacă urmele dreptei sunt situate pe urmele de acelaşi nume ale

planului (în cazul când se utilizează reprezentarea planului prin urme).

În figura 3.3, a şi b se arată reprezentarea dreptei D conţinute de planul

P. Urma orizontală a dreptei (H = h) este conţinută de urma orizontală P, iar urma verticală a dreptei (V = v') este situată pe urma verticală Pa planului.

32

Figura 3.3. Un punct apar ţ ine unui plan, dac ă este con ţ inut

Figura 3.3.

Un punct aparţine unui plan, dacă este conţinut de o dreaptă a planului. În epură, un punct aparţine unui plan P dacă el are proiecţiile situate pe proiecţiile de acelaşi nume a unei drepte D ce îndeplineşte condiţiile de apartenenţă la planul P (are urmele situate pe urmele de acelaşi nume ale planului). Punctul M (figura 3.3) aparţine planului P, deoarece este situat pe dreapta D, conţinută de plan. Proiecţiile punctului sunt situate pe proiecţiile de acelaşi nume ale dreptei ; m d şi m′ ∈ d .

3.3. DREPTE PARTICULARE ALE PLANULUI Dreptele particulare ale planului sunt drepte conţinute de plan dar care au o poziţie particulară faţă de planele de proiecţie.

3.3.1. Drepte conţinute în plan şi paralele cu unul din planele de proiecţie Dreapta de nivel sau orizontala unui plan se numeşte dreapta conţinută de plan, paralelă cu planul orizontal de proiecţie (figura 3.4). Proiecţia orizontală d este paralelă cu urma orizontală P, iar proiecţia verticală d', paralelă cu Ox. Dreapta de front sau frontala unui plan se numeşte dreapta conţinută de plan, paralelă cu planul vertical de proiecţie (figura 3.5).

33

Proiecţia orizontală d este paralelă cu axa Ox, iar proiecţia verticală este paralelă cu urma verticală P. Dreapta de profil a unui plan se numeşte dreapta conţinută de plan, paralelă cu planul lateral (figura 3.6). Proiecţia laterală d ′′ este paralelă cu urma laterală P′′ , proiecţia orizontală d este paralelă cu axa Oy iar proiecţia verticală d este paralelă cu axa Oz.

d este paralel ă cu axa Oy iar proiec ţ ia vertical ă d ′ este

Figura 3.4

d este paralel ă cu axa Oy iar proiec ţ ia vertical ă d ′ este

Figura 3.5

34

d este paralel ă cu axa Oy iar proiec ţ ia vertical ă d ′ este
d este paralel ă cu axa Oy iar proiec ţ ia vertical ă d ′ este
  a. b.   Figura 3.6 3.4. POZI Ţ IA PLANELOR FA ŢĂ DE PLANELE
 

a.

b.

 

Figura 3.6

3.4.

POZIŢIA

PLANELOR

FAŢĂ

DE

PLANELE

DE

PROIECŢIE

3.4.1. Plane paralele cu planele de proiecţie

Planul de nivel este paralel cu planul orizontal de proiecţie (figura 3.7). Are urma verticală paralelă cu axa Ox, iar urma laterală paralelă cu axa Oy. Orice figură plană conţinută în planul de nivel se proiectează în adevărata mărime pe planul orizontal şi ca un segment pe urma verticală şi laterală.

Planul de front este paralel cu planul vertical de proiecţie (figura

3.8).

Planul de profil este paralel cu planul lateral de proiecţie (figura

3.9).

35

Figura 3.7 Figura 3.8 Figura 3.9 36

Figura 3.7

Figura 3.7 Figura 3.8 Figura 3.9 36

Figura 3.8

Figura 3.7 Figura 3.8 Figura 3.9 36

Figura 3.9

36

3.4.2. Plane perpendiculare pe planele de proiecţie

Planul vertical sau proiectant pe planul orizontal de proiecţie (figura 3.10).

Urma verticală Peste perpendiculară pe axa Ox, iar urma laterală P′′ , perpendiculară pe axa Oy. În epură urma orizontală P, face un unghi γ cu axa Oy egal cu unghiul diedru dintre planul [P] şi planul lateral de proiecţie [W ] şi un unghi β cu axa Ox egal cu unghiul diedru dintre planul [P] şi planul vertical de proiecţie [V ]. Un punct M (m, m, m′′), , conţinut de planul [P], proiectant pe planul orizontal, are proiecţia orizontală m, situată pe urma orizontală P a planului.

ă m, situat ă pe urma orizontal ă P a planului. Figura 3.10 • Planul de

Figura 3.10

Planul de capăt sau proiectant pe planul vertical este perpendicular pe planul vertical de proiecţie (figura 3.11).

În epură, urma verticală

P, face un unghi

α

cu axa Ox

egal cu

unghiul diedru dintre planul [P] şi planul orizontal de proiecţie [H ].

37

Figura 3.11 • Planul perpendicular pe planul lateral de proiec ţ ie Planul perpendicular pe

Figura 3.11

Planul perpendicular pe planul lateral de proiecţie Planul perpendicular pe planul lateral de proiecţie [P] poate fi:

- plan paralel cu axa Ox;

- plan ce trece prin axa Ox.

Planul paralel cu axa Ox este perpendicular pe planul lateral de proiecţie (figura 3.12). În epură, urma verticală Pşi orizontală P sunt paralele cu axa Ox, iar urma laterală P′′ face un unghi α cu axa Oy 1 egal cu unghiul diedru dintre planul [P] şi planul orizontal de proiecţie [H ] şi un unghi β cu axa Oz egal cu unghiul diedru dintre planul [P] şi planul vertical de proiecţie [V ].

Planul care trece prin axa Ox se mai numeşte şi plan axial şi este perpendicular pe planul lateral (figura 3.13).

38

Fig ura 3.12 z V W m′ P′′ P M m′′ P′≡ P O x

Figura 3.12

z V W m′ P′′ P M m′′ P′≡ P O x m H y
z
V
W
m′
P′′
P
M
m′′
P′≡ P
O
x
m
H
y
Figura 3.13
z P′′ m′ m′′ P′≡ P x O y1 m y
z
P′′
m′
m′′
P′≡ P
x O
y1
m
y

3.4.3. Poziţiile relative a două plane Două plane pot fi paralele sau concurente Plane paralele. Două plane paralele au urmele de acelaşi nume paralele între ele (figura 3.14). Această reprezentare se bazează pe urrmătoarea teoremă: două plane paralele se intersectează cu un al treilea, după două drepte paralele. Plane concurente. Două plane concurente se intersectează după o dreaptă. Planele concurente se pot întâlni sub un unghi oarecare sau pot fi perpendiculare.

39

Pentru a determina dreapta de intersecţie a două plane, se stabilesc două puncte comune celor două plane (figura 3.15) sau un punct comun şi direcţia (poziţia) dreptei de intersecţie (figura 3.16). În figura 3.15, se determină dreapta de intersecţie a planelor [P] şi [Q], stabilind două puncte comune celor două plane. Planele [P] şi[Q] fiind reprezentate prin urme, punctele comune sunt situate la intersecţia urmelor de acelaşi nume ale planelor. La intersecţia urmelor orizontale ale planelor, rezultă un punct comun H (h, h) iar la intersecţia urmelor verticale ale planelor al doilea punct comun V (v, v). Pentru dreapta de intersecţie a celor două plane, punctele H şi V reprezintă urmele dreptei.

de intersec ţ ie a celor dou ă plane, punctele H ş i V reprezint ă

Figura 3.14

de intersec ţ ie a celor dou ă plane, punctele H ş i V reprezint ă

Figura 3.15

40

Figura 3.16. În figura 3.16, planele [ P ] ş i [ Q ] sunt

Figura 3.16.

În figura 3.16, planele [P] şi [Q] sunt perpendiculare pe planul orizontal de proiecţie, deci şi dreapta lor de intersecţie va fi perpendiculară pe planul orizontal. La intersecţia urmelor orizontale ale planelor, rezultă un punct comun, care corespunde cu urma orizontală şi cu proiecţia orizontală a dreptei, dreapta de intersecţie fiind o verticală. Plane perpendiculare. Un plan este perpendicular pe alt plan, dacă va conţine o dreaptă perpendiculară pe acel plan.

3.4.4. Poziţiile dreptei faţă de un plan Dreapta paralelă cu un plan. O dreaptă este paralelă cu un plan, dacă este paralelă cu o dreaptă conţinută de acel plan (figura 3.17). Dreapta D 1 este paralelă cu planul [P], deoarece este paralelă cu dreapta D, conţinută de planul [P].

ă cu planul [ P ] , deoarece este paralel ă cu dreapta D, con ţ

Figura 3.17

41

Dreapta concurentă cu un plan. Pentru a determina punctul de intersccţie dintre dreapta D şi planul [P] (figura 3.18), se execută următoarele construcţii:

- se duce prin dreapta D un plan auxiliar [Q], D [Q];

- se determină dreapta de intersecţie , dintre cele două plane [P]

şi[Q], []P I[]Q =∆ ;

- se stabileşte punctul de intersecţie I, dintre dreapta dată D şi dreapta

de intersecţie , care reprezintă punctul de intersecţie dintre dreaptă şi plan,

D I∆= I = D I[P]. În exemplul din figura 3.18, b şi 3.18, c, s-a utilizat ca plan auxiliar

care conţine dreapta D , un plan vertical, iar în figura 3.18, d, un plan de capăt.

Dreaptă perpendiculară pe un plan. O dreaptă perpendiculară pe un plan are proiecţiile perpendiculare pe urmele de acelaşi nume ale planului.

Se consideră dreapta D , perpendiculară pe planul[P], pe care-l intersectează în punctul I (figura 3.19). Prin punctul de intersecţie I, se consideră D 1 , ca dreaptă de nivel a planului.

Prin punctul de intersec ţ ie I, se consider ă D 1 , ca dreapt ă

a

b

c

Figura 3.18

42

d

a. Figura 3.19 b. Dreapta D va fi perpendicular ă ş i pe dreapta D

a.

Figura 3.19

b.

Dreapta D va fi perpendiculară şi pe dreapta D 1 . Conform teoremei unghiului drept, cele două drepte vor avea proiecţiile orizontale d şi d 1 , perpendiculare între ele. Proiecţia orizontală d 1 fiind paralelă cu urma orizoutală a planului, rezultă că proiecţia orizontală d va fi perpendiculară pe urma orizontală P, a planului. Dacă prin punctul I se consideră şi o frontală a planului, rezultă că proiecţia verticală d' va fi perpendiculară pe urma verticală P(figura 3.19, b).

43

4. REPREZENTAREA CORPURILOR GEOMETRICE

4.1. REPREZENTAREA POLIEDRELOR Se numeşte poliedru corpul geometric mărginit de poligoane cu un anumit număr de laturi, denumite feţe. Intersecţia a două feţe este un segment de dreaptă denumit muchie. Intersecţia a trei sau mai multe muchii se numeşte vârf. Reprezentarea corpurilor geometrice se realizează, în general prin proiectarea elementelor caracteristice. Pentru reprezentarea unui poliedru, se proiectează, în general, vârfurile, muchiile şi feţele care delimitează poliedrul respectiv (figura 4.1). Poliedrele se reprezintă în epură prin contur aparent. Conturul aparent este determinat de intersecţia dintre suprafaţa prismatică generată de proiectantele tangente la corp şi planul de proiecţie. Deci, conturul aparent reprezintă poligonul care cuprinde în interiorul său proiecţiile tuturor punctelor din interiorul poliedrului. În interiorul conturului aparent apar proiecţiile muchilor.

din figura 4.1, b se numeşte conturul aparent

orizontal, iar poligonul aacca1 1 , conturul aparent vertical. Linia mixtă scads din figura 4.4, a se numeşte conturul aparent orizontal al conului.

Dacă se consideră corpurile geometrice ca fiind netransparente, atunci, în fiecare proiecţie, o serie de elemente vor fi vizibile şi se trasează cu linie continuă groasă, iar altele vor fi acoperite şi se trasează cu linie întreruptă subţire. Determinarea vizibilităţii pentru fiecare proiecţie se realizează, în general, folosind următoarele reguli:

- conturul aparent al fiecărei proiecţii este întotdeauna vizibil şi separă partea vizibilă de partea invizibilă ;

- dacă două muchii din feţe diferite nu sunt concurente în spaţiu, iar în

epură se intersectează, atunci una este vizibilă şi cealaltă invizibilă;

- muchiile care pleacă dintr-un punct proiectat în interiorul conturului

aparent sunt toate vizibile, dacă punctul este vizibil, sau toate invizibile,

dacă punctul este invizibil; - dacă două feţe se intersectează după o muchie ce face parte din conturul aparent, una este vizibilă, iar cealaltă invizibilă;

- dacă două puncte au aceeaşi proiecţie orizontală, este vizibil punctul cu cota cea mai mare;

Poligonul acc b a a

1

1

1

45

- dacă două puncte au aceeaşi proiecţie verticală, este vizibil punctul

cu depărtarea cea mai mare;

- dacă două puncte au aceeaşi proiecţie laterală, este vizibil punctul cu abscisa cea mai mare. Aşa, de exemplu, în figura 4.1 se consideră prisma triunghiulară având

A B C . Se proiectează

baza ABC, situată în planul orizontal, şi baza

vârfurile prismei pe cele două plane de proiecţie şi prin unirea proiecţiilor de acelaşi nume ale vârfurilor se obţin proiecţiile prismei. n

1

1

1

vârfurilor se ob ţ in proiec ţ iile prismei. n ′ 1 1 1 a. Figura

a.

Figura 4.1

b.

În figura 4.2 a, este reprezentată piramida VMNP ( vmnp, vmnp) care are baza MNP ( mnp, mnp) situată într-un plan oarecare şi vârful în V ( v, v), iar în figura 4.2 b , piramida SABC ( sabc, sabc) care are baza

ABC ( abc, abc) situată în planul [H ] şi vârful în S ( s, s). Un punct este situat pe o faţă a unei piramide când este situat pe odreaptă conţinută în planul feţei respective:

)

deoarece M

M

1

(

m

1

,

m

1

[

VMN

],

1

(VT )[VMN] m tv m′ ⊂ (tv)

;

1

;

1

46

(figura 4.2 a);

m

deoarece M

M

2

(

2

,

m

2

)

2

[

SAB

],

(SD)[SAB] ;

m

2

sd m′ ⊂ (sd

)

;

2

(figura 4.2, b).

m 2 ⊂ sd m ′ ⊂ ( s ′ d ′ ) ; 2 (figura

4.2. REPREZENTAREA CONULUI ŞI CILINDRULUI

4.2.1. Reprezentarea conului.

Conul este corpul geometric format dintr-o suprafaţă conică mărginită

de o suprafaţă plană, al cărui contur formează directoarea, care este o curbă plană. În aplicaţiile tehnice se utilizează conul de revoluţie (figura. 4.3), generat de dreapta (G), ce se roteşte în jurul axei (I), cu care este concurentă în S, vârful conului. Curba directoare este un cerc cu centrul în , numit baza conului. Conul este drept când Seste perpendiculară pe planul bazei; în celelalte cazuri conurile sunt înclinate (oblice). Baza conului poate fi situată în unul dintre planele de proiecţie sau într- un plan oarecare. Când baza este situată în [H] (figura 4.4, a), se proiectează în adevărata mărime

în proiecţie orizontală, un cerc cu centrul în ω , iar când baza este situată într-un plan oarecare (figura 4.4, b), se proiectează în elipse pe [H] şi [V]. Pentru reprezentare se duc tangente din vârful S (s, s')

ă în elipse pe [H] ş i [V]. Pentru reprezentare se duc tangente din vârful S

Figura 4.3

47

la proiecţiile bazei. În ceea ce priveşte vizibilitatea, se aplică aceleaşi reguli de la poliedre, asimilându-se generatoarele cu muchiile unei piramide. Un punct M care aparţine suprafeţei conului se găseşte situat pe o generatoare a sa: M (m, m) (SE); m se; m′ ⊂ se( figura 4.4, a);

M (m, m) (VA); m va; m′ ⊂ va;(figura 4.4, b)

; m ⊂ va ; m ′ ⊂ v ′ a ′ ; (figura 4.4 ,

Figura 4.4

4.2.2. Reprezentarea cilindrului

Cilindrul este corpul geometric format dintr-o suprafaţă cilindrică mărginită de două suprafeţe plane, numite bazele cilindrului. În aplicaţiile tehnice se utilizează cilindrul de revoluţie (figura 4.5), generat de dreapta (G), ce se roteşte în jurul axei (I), de baze

cercurile cu centrele în

2 , situate în plane

paralele. Cilindrul este drept când generatoarea este perpendiculară pe baze; în celelalte cazuri cilindrii sunt înclinaţi (oblici). Bazele cilindrului pot fi situate într-un plan de proiecţie şi un plan paralel cu planul de proiecţie respectiv sau în plane paralele oarecare. Când o bază este situată în [H] şi cealaltă într-un plan

de nivel (figura 4.6, a), bazele se proiectează cercuri în proiecţie orizontală, iar când bazele sunt conţinute în plane paralele

cercuri în proiec ţ ie orizontal ă , iar când bazele sunt con ţ inute în

Figura 4.5

1

şi

48

oarecare (figura 4.6, b), se proiectează elipse pe [H] şi [V]. Pentru reprezentare se duc tangentele exterioare la baze în cele două proiecţii. În ceea ce priveşte vizibilitatea, se aplică aceleaşi reguli de la poliedre, asimilându-se generatoarele reprezentate cu muchiile unei prisme. Un punct N care aparţine suprafeţei cilindrului se găseşte situat pe o generatoare a sa:

N

N(n, n) (AB);

()

G ;

N

(

n, n

)

(

1

EE

)

;

n ee ; n′ ⊂ ee

1

1

n ab; n′ ⊂ ab(figura 4.6, b)

(figura 4.6, a)

EE ) ; n ⊂ ee ; n ′ ⊂ e ′ e ′ 1 1

49

Partea II a

5. STANDARDE GENERALE UTILIZATE ÎN DESENUL TEHNIC

În STAS 108-84 sunt stabilite tipurile şi clasele de grosime ale liniilor utilizate în desenul tehnic. Caracteristica unei linii este grosimea notată cu “b”, care poate fi aleasă din şirul de valori, în milimetri: 2,0; 1,4; 1,0; 0,7; 0,5; 0,35; 0,25; 0,18, iar raportul care trebuie să existe între grosimea liniei groase şi cea a liniei subţiri pe desen este:

b

3

b

2

b

1

Grosimea liniei groase se alege considerând mărimea, complexitatea şi spaţiul disponibil în câmpul desenului (formatul ales), astfel că pentru desene cu detalii minuţioase se alege o grosime din extrema dreaptă a şirului expus mai sus.

este folosită pentru contururi ş i ă pentru contururi şi

muchii reale, secţiuni intercalate, vârful filetelor (diametrul de vârf), chenarul formatului şi se urmăreşte a se menţine constantă pentru toate reprezentările aceleiaşi piese.

- Linie continuă subţire folosită la reprezentarea

muchiilor fictive, liniilor de cotă, liniilor ajutătoare, liniilor de indicaţie, haşuri, conturul secţiunilor suprapuse, liniilor de axă scurte (mai mici de 10 mm), linii de fund la filete şi caneluri

este folosită ca

A - linie continuă groasă

B

C – linie continuă subţire ondulat