II.

Sistemul de pensii Sisteme de asigurari de pensii1 Pensia este un venit ce revine individului ca urmare a diminuarii sau pierderii capacitati sale de munca odata cu naintarea n vrsta. Varietatea modalitatilor de pi erdere a acesteia a dat nastere diferitelor tipuri de pensii: p. pentru limita de vrsta, ca urmare a mplinirii vrstei de pensionare, p. de boala si invaliditate, ca urmare a unor accidente de munca sau a unor prob leme de sanatate care afecteaza integral sau partial capacitatea de munca, p. de urmas, acordata membrilor familiei salariatului care a decedat atta timp ct acestia nu se pot ntretine singuri. n lipsa veniturilor din munca indivizii ar fi expusi pericolului de a nu putea su pravietui. Pensiile sunt asadar un venit de nlocuire a veniturilor din munca (sal ariale), o compensatie acordata individului (familiei acestuia) pentru pierderea (integral sau partial) a capacitatii sale de a munci si deci de a-si asigura re surse materiale necesare traiului. n acelasi timp se tine cont de faptul ca o perioada a vietii individul a contribu it prin munca sa la dezvoltarea societati si prin urmare pensiile sunt si o recu noastere sociala a muncii depuse. Dreptul la pensie este un drept cstigat prin participarea la procesul de producti e, unanim recunoscut astazi de statele bunastarii. Ceea ce diferentiaza diferite le modele ale acestuia n legatura problematica p.-lor este modul n care se formeaz a sursele lor de finantare, ca si nivelul acestora. Un punct de vedere (cel libertarian) este acela ca individul este direct respons abil de nivelul sau de trai de-a lungul ntregii sale vieti adulte, incluznd aici s i perioada de dupa ncetarea activitatii productive. Pentru asigurarea veniturilor din p. el are la dispozitie posibilitatea economisirii n timpul vietii active. Criticile aduse acestei abordari sunt acelea ca indivizii nu au un comportament rational economic si ca fara sa li se impuna ei nu vor manifesta un comportament constant de economisire. Exista astfel riscul ca la ncetarea activitatii productive ei sa nu dispuna de fo nduri suficiente pentru supravietuire, caznd n grija statului sarcina de a le asig ura. Mai mult, este posibil ca din motive independente de ei, activitatea sa nceteze d e timpuriu, caz n care nu ar fi timp suficient pentru a se forma resursele necesa re supravietuirii n perioada de viata ramasa. Pe de alta parte aceste fonduri individule vor fi puternic afectate ntr-un mediu inflationist. ? Ambele situatii contureaza necesitatea interventiei statului n crearea si regleme ntarea fondurilor de pensii. Este astazi acceptat ca ncetarea participarii la activitatea productiva este un e veniment cert, dar cu probabilitati de realizare diferite n functie de vrsta indiv idului, starea lui de sanatate, securitatea locului sau de munca si hazard (acci dentele la locul de munca sau n afara acestuia). Problema pensiilor este vazuta n termeni de asigurare, asemeni asigurarii mpotriva oricaror situatii de risc. Formarea fondurilor de pensii are la baza principiul asigurarilor. n timp s-au dezvoltate doua mari sisteme de asigurari de pensii: A. sistemul asig urarilor private si cel B. sistemul public. A. Sistemul asigurarilor private este reprezentat n cea mai mare parte de pensiil e ocupationale. Sistemele (planurile) de p. ocupationale sunt organizate (create ) de catre patroni. Primele ncercari au fost facute n Statele Unite n 1875, cnd o companie de transport

feroviar a decis sa asigure p. muncitorilor cu peste 20 de ani vechime, a caror sanatate si capacitate de munca erau afectate. O categorie de p. ocupationale este acordata de statul-angajator angajatilor sai . Aceasta forma este chiar mai veche, datnd din 1834, n Marea Britanie. O ramura mai putin extinsa a asigurarilor private s-a dezvoltat, ncepnd cu cea dea doua jumatate a secolului trecut, n jurul asociatiilor de prietenie, de ajutora re mutuala sau a altor organizatii de economisire delimitate social, profesional sau de sindicate. O forma moderna a asigurarilor private sunt sisteme actuariale. n prima jumatate a secolului XX sistemele private au dovedit ca nu pot acoperi n mod satisfacator spatiul dintre venitul pierdut si sprijinul acordat de familie, retele caritabil e si stat, astfel nct asigurarile sociale, bazate pe solidaritatea intra si interg enerationala, au cunoscut o tot mai acccentuata extindere. Sistemul asigurarilor sociale a aparut la scara nationala prima data n Germania, n anii 80 ai secolului XIX, initial pentru boala, apoi pentru accidente, si n cele din urma de invaliditate si batrnete. Pna la nceputul secolului XX multe tari intr odusesera deja o forma sau alta de p., dar numarul de pensionari si cheltuiala e fectiva cu plata pensiilor era mai degraba marginala. Preocuparile legate de dezvoltarea unui sistem de p. s-au intensificat abia dupa al doilea razboi mondial. Pna la nceputul secolului pensiile urmareau predominant sa acopere pierderea capac itatii de munca a individului ca urmare a avansarii n vrsta, care de altfel se pre lungea peste 65 de ani, nefiind nici pe departe gndite sa asigure un venit de nloc uire ca urmare a ncetarii activitatii. ngrijirea persoanelor vrstnice era considerata o problema a familiei sale sau a bi eventual - a statului, prin formele de sprijin a saracilor, ceea ce sericii, si la vremea aceea atragea adesea stigmatul social. Forta sindicatelor si curentul liberal de la nceputul secolului XX au fost cele c are au impus stabilirea unei vrste de pensionare si pensia pentru limita de vrsta. Intensificarea procesului industrializarii a dus la extinderea angajarii n munca astfel ca n preajma celui de-al doilea razboi mondial exista deja o presiune asup ra fondurilor de p., si asa serios zdruncinate de criza economica, care se doved eau insuficiente. A aparut astfel evident ca problemele populatiei vrstnice trebu ie sa stea n atentia statului. n perioada postbelica statele moderne si-au intensificat preocuparile privind seg mentul celor care pierd veniturile din munca prin sistemul asigurarilor sociale sau prin masuri de combatere a saraciei. Statele Unite au agreat n cea mai mica masura sistemul asigurarilor sociale, si o ricum ncepnd abia din 1950. S-a dezvoltat aici n schimb un foarte complex sistem pe pensii ocupationale sub forma planurilor de pensii elaborate de companii (sau r amuri), puternic ncurajat, n perioada razboiului si imediat dupa aceea, prin polit ica de control salarial si cea de impozitare a veniturilor companiilor. Prin scutire de impozite si ncurajarea ncheierii unor contracte de munca care asig urau salariatului atractive beneficii n natura patronii au fost motivati sa contr ibuie considerabil la crearea fondurilor de pensii pentru salariatii lor. O buna parte din ceea ce ar fi trebuit sa intre n bugetul statului sub forma impo zitelor a contribuit la formarea fondurilor de p. Dupa 1950 intensificarea mobilitatii profesionale a impus, asemanator tuturor st atelor care optasera pentru p. ocupationale, reglementari specifice acestei situ atii, prin dezvoltarea unor planuri multi-patron. Nivelul pensiei fiind determinat de perioada de cotizare, era important ca, prin succesiunea locurilor de munca, si eventuala schimbare a planurilor de pensii s a se asigure continuitatea anilor de contributie (mai ales pentru ndeplinirea min imului). Aceste fonduri se constituie n fonduri de acumulare. Compania le poate gestiona e a nsasi sau le poate ncredinta unei companii de asigurari, fiind surse de investit ie si de profit pentru organizatorii lor.

Asigurarile private pot fi instituite de indivizi sau grupuri si sunt, dupa cum urmaresc sau nu obtinerea de profit, comerciale sau reciproce. Companiile pot oferi angajatilor lor posibilitatea asigurarilor ca bonus-uri, n c ompletarea sistemelor publice de pensii. n reglementarea lor statul intervine pentru a se evita abuzurile si si proasta fu nctionare, prin urmarirea cerintelor de asigurare, fondurile de garantare, solva bilitatea, investitiile. O forma speciala a asigurarilor de pensii sunt cele individuale. n cadrul lor ind ividul participa independent, spre exemplu, sub forma asigurarilor de viata pe 2 0 de ani. Pentru aceasta el cotizeaza periodic cu o suma predeterminata, n raport cu valoarea asigurarii pe care o vizeaza n cazul realizarii evenimentului (deces , pierderea capacitatii de munca) si a termenului. La expirarea perioadei asigur ate, n absenta realizarii evenimentului, individul poate intra n posesia valorii d e asigurare. n cazul realizarii acestuia n decursul perioadei de asigurare suma cu venita joaca rol de p. pentru pierderea capacitatii de munca sau de handicap, sa u pensie de urmas, de care beneficiaza membrii familiei individului. Acest tip d e asigurare este evident unul modern, la care au acces n principal cei cu venitur i mari. B. Asigurarile sociale de pensii s-au dezvoltat la rndul lor prin doua modalitati concurente de organizare: 1. sistemul transferurilor n flux si 2. acumularea n fo nduri speciale. n prima categorie plata se face pe masura de apare nevoia (pay-as-you-go - PAYG), n cea de-a doua la maturizarea fondului, adica la momentul n care se atinge un anu mit prag al veniturilor ncasate si acumulate. 1. n cazul sistemului PAYG generatia activa o sustine financiar pe cea vrstnica. F ondurile de p. se creeaza prin contributia obligatorie a salariatilor, stabilita procentual n relatie cu veniturile lor salariale. Nivelul p. se stabileste procentual cu veniturile avute si perioada de contribut ie. Avantajele acestui sistem sunt flexibilitatea sa si faptul ca poate ncepe aproape imediat ce a fost constituit. n cazul dezechilibrelor dintre generatii pot aparea nsa dificultati n functionarea sistemului, motiv pentru care se recomanda dezvoltarea n paralel a asigurarilor p e baza de fond si a celor private. n cazul tarilor socialiste asigurarile sociale sub forma sistemului PAYG au fost adesea modelul singular al sistemelor de p. n anii tranzitiei insuficienta resurs elor statului datorate restructurarilor economice si cresterii raportului de dep endenta activi/ pensionari a determinat guvernele acestor tari sa se orienteze s pre surse suplimentare de p. n forma unor sisteme private de asigurari. Sistemul romnesc de p. este unul cu traditie. Primele asigurari de pensii (1902 Legea Missir) au avut n vedere cazul de boala si deces. Asigurarile pentru matern itate, invaliditate din boala, de batrnete si contra accidentelor s-au introdus n 1912. Pna n 1933 au fost dezvoltate o serie de sisteme de plata a diferitelor cate gorii de p., pentru ca prin Legea Nenitescu acestea sa fie unificate si introdus a o singura contributie de asigurari sociale suportata de salariati, patroni si o subventie a statului. n perioada comunista bugetele asigurarilor sociale au cup rins toate persoanele salariate, indiferent de venit. Ele au urmarit n principal acordarea de pensii de batrnete, de invaliditate, de urmas, dar si ajutoare banes ti n caz de boala, deces sau ajutoare de maternitate. Anumite categorii de persoa ne ocupate (agricultori, membrii ai cooperativelor mestesugaresti, ai cultelor, ai uniunilor de creatie si avocatilor) au avut propriile lor sisteme de asigurar e. Din 1966 a fost introdus un sistem de pensii suplimentare, prin contributii o bligatorii ale populatiei ocupate, organizata ntr-un fond distinct. 2. n cazul asigurarilor pe baza de fond individul contribuie periodic la formarea unui fond individual, timp de cel putin 10 ani (dar nu mai mult de 30) la mplini rea caruia este ndreptatit sa primeasca suma acumulata n aceasta perioada.

Suma disponibila se constituie ntr-o pensie viagera, al carui cuantum depinde de suma acumulata si de speranta de viata la momentul pensionarii. Avantajul sistemul consta n faptul ca este o modalitate de atragere a resurselor de la populatie si constituirea astfel a unor fonduri de investitie. Principalele probleme legate de acest sistem sunt protejarea fata de inflatie si corecta si eficienta lor gestiune pna la momentul n care individul are dreptul sa intre n posesia lui. Acesta este cunoscut ca modelul asigurarilor Americii Latin e. Delimitarea ntre public si privat, adica ntre social si individual a devenit astaz i -datorita variatelor forme de finantare si obtinere a pensiilor n statele moder ne- usor neclara. E.G. Andersen (1990) sugereaza ca aceasta diferentiere se face n baza legilor, si prin urmare definim un sistem ca fiind public daca este direct administrat si l egiferat de stat sau daca exista un mandat guvernamental explicit care defineste un anume tip de p. care urmeaza a fi acordat de sectorul privat. n absenta acestora drepturile de p. se obtin n baza unor aranjamente contractuale particulare. Parerea este mpartasita si de alti autori, care ntr-o exprimare difer ita, considera ca distinctia public /privat este data de obligativitatea partici parii la constituirea fondului de pensii: daca ea exista atunci vorbim de sistem e publice. Pe baza analizei structurii cheltuielilor destinate pensiilor E.G. Andersen schi teaza o clasificare a sistemelor de pensii ale statelor dezvoltate. Delimiteaza astfel un model al dominatiei sistemelor de asigurare de stat (Germa nia, Franta, Italia, Belgia, Austria, Japonia), n care statusul individului este determinant n stabilirea drepturilor de p., un altul al predominantei sistemelor private, acolo unde guvernele au optat pent ru un model rezidualist de interventie statala n asigurarea bunastarii individulu i (Statele Unite, Canada, Australia, Elvetia) si un al treilea, n care drepturile sociale recunoscute individului dizolva privi legiile statusului si influentele pietei (Suedia, Norvegia, Noua Zeelanda). Marea Britanie ramne n afara acestei clasificari deoarece pentru sistemul sau de p . centrat pe acordarea unei pensii de baza oricarui individ care nceteaza activit atea la termen la care se adauga o pensie suplimentara n raport cu veniturile ant erioare si perioada de cotizare, finantata att public ct si prin sisteme ocupation ale, prin contributia indivizilor, a patronilor, a fondurilor publice de pensii si a unuia general, este greu de identificat tipul predominant. Se vorbeste astazi despre interdependenta celor doua tipuri de asigurari, care s e conditioneaza (genereaza) una pe alta. Imprecizia delimitarii public/privat, f iecare dintre sisteme alunecnd spre caracteristicile celuilalt, este un argument n acest sens. Totodata este recunoscut faptul ca asigurarile de stat raspund mai bine cerintelor de protectie sociala dect cele private. n tarile n care predomina cele private asigurarile sociale se adreseaza mai degrab a salariatilor cu venituri mici si celor a caror venituri nu permit economisirea (si prin urmare participarea la fonduri private). Mai mult, n sistemele publice nivelul de protectie este n general mai ridicat. Aco lo unde nivelul pensiei este forfetar, suplimentat cu diferite ajutoare din surs e publice sau private (dupa modelul Beveridge -Marea Britanie, Irlanda, Olanda, Danemarca) iese n evidenta obiectivul combaterii saraciei, n timp ce n tarile n care drepturile de p. sunt calculate ca procent din veniturile anterioare (dupa mode lul Bismark - Germania, Italia, Franta, Spania, Portugalia) este mai evidenta fu nctia de nlocuire a veniturilor si preocuparea pentru pastrarea nivelului de trai al individului. Statele fost socialiste s-au nscris si ele n acest din urma caz, considerndu-se chi ar ca populatia vrstnica a fost aparata de saracie prin pensii. La baza acestei o pinii a stat argumentul ca n nici una dintre tari pensionarii nu au fost suprarep rezentati n rndul saracilor.

n perioada de criza a statului bunastarii, sistemele de p. au trecut printr-un pr oces de reforma. n tarile industrializate aceasta s-a ncheiat spre mijlocul anilor 80, pentru ca dupa 1990 sa vina rndul tarilor fostului bloc socialist. Att unele ct si celelalte au urmarit sa mbine ct mai bine protectia sociala si responsabilita tea autoprotectiei n conditiile n care statele bunastarii au fost martorele unor s chimbari majore n functionarea pietei muncii si a unei evolutii demografice, care au indus presiuni semnificative asupra fondurilor de pensii si a resurselor soc iale ale statului n general. Pe de o parte au trebuit avute n vedere extinderea fo rmelor atipice de angajare si a muncii n afara granitelor tarii sau n companii mul tinationale, dar si cresterea somajului, si n principal a celui structural. Acest ea nsemnau prevederi speciale de pensionare pentru diferite categorii de salariat i care sa poata deveni eligibili pentru pensionare, ceea ce a reclamat si sporir ea fondurilor de p., si asa intens solicitate prin cresterea sperantei medii de viata. O modalitate de eliberare de presiunea cererii a fost cresterea vrstei leg ale de pensionare pentru limita de vrsta sau (indirect) a perioadei minime de cot izare. Alaturi de acesta pentru tarile n tranzitie s-a sugerat si reducerea ratei de nlocuire a veniturilor. Romnia a adoptat n 2000 o lege prin care urmareste adap tarea reglementarilor legate de pensionare la tendintele actuale. Printre reglem entari este prevazuta prelungirea vietii active pna la 60 de ani femeile, respect iv 65 barbatii, prelungirea stagiului minim de cotizare de la 10 la 15 ani, ca s i a acelui complet de la 25 la 30 de ani n cazul femeilor, respectiv de la 30 la 35, unificarea sistemelor de asigurari sociale, reechilibrarea contributiilor sa angajator la constituirea fondului de pensii suplimentare (n prezent contr lariat ibutia salariatului fiind doar de 3%), ct si limitarea maxima si minima a pensiil or viitorilor beneficiari si reducerea rolului asigurarilor sociale de stat la nt retinerea veniturilor pensionarilor. Banca Mondiala recomanda n 1994 tarilor n tranzitie realizarea unor sistem e de pensii multisuport. Un prim suport ar fi acela al asigurarilor de stat (PAY G), obligatoriu, desemnat sa asigure un venit de baza persoanelor vrstnice. Un al doilea suport finantat si administrat pe baze private, de asemenea obligatoriu, bazat pe conturi particulare (asemeni modelului Americii Latine) sau ca planuri ocupationale (asemeni modelului OECD). Cel de-al treilea suport ar urma sa fie creat pe baze voluntare, sever administrat de stat, care sa furnizeze asigurari si economii suplimentare. Dintre tarile fost comuniste Latvia este cea care a implementat un astfel de sis tem. n altele au fost deja implementate si functioneaza n paralel sisteme de pensi i private. Este cazul R. Cehe, unde 20% din forta de munca este acoperita prin a ceste fonduri, al Ungariei si al Georgiei, care a adoptat un sistem radical de r eforma. Cu toate acestea procesul de reforma a sistemelor de pensii n aceste tari se dovedeste a fi unul anevoios. Vezi si: asigurari sociale,transferuri sociale, pensionare anticipata Bibilografie selectiva: Anderson (1990), Munnell (1982), Marginean (1995) Simona Ilie

Pensionare anticipata2 P.a. (eng. early retirement) reprezinta o masura pasiva de protectie a somerilor , care consta n a sustine iesirea de pe piata muncii, prin pensionare, a acelor p ersoane care fac dovada unui numar minim de ani de munca si se gasesc n preajma vr stei legale de pensionare. Acest tip de masura a aparut n tarile europene ca solu tie la problema somajului de masa si ca o redistributie a muncii de la vrstnici l a tineri. Ea s-a modelat paralel cu reforma sistemelor de pensii de dupa 1970. nitial a fost gndita ca o masura de tip activ, deoarece prin iesirea de pe piata m uncii a persoanelor vrstnice se creau locuri de munca pentru generatiile tinere, care ncepusera sa devina un segment extrem de vulnerabil. Prin cresterea sperante

i de viata si a conditiilor de viata si de munca rezistenta indivizilor la iesir ea de pe piata muncii a crescut. Mai mult, experienta de munca acumulata crea un avantaj segmentului vrstnic. Salvarea tinerilor a venit prin aparitia de noi cal ificari la care generatiile vrstnice nu se mai puteau adapta si care, fiind n apro pierea vrstei de iesire de pe piata muncii, aveau mici sanse de reangajare n event ualitatea ca ar fi devenit someri. Mai mult, chiar si n aceasta eventualitate s-a considerat ca ar fi mai usor de sustinut povara financiara pentru aceasta grupa de vrsta de-a lungul a doar nca ctiva ani, dupa care ar fi intrat n vigoare dreptur ile de pensie, dect sustinerea financiara a generatiilor tinere pe o perioada ned eterminata, pna cnd ar fi reusit sa intre pe piata muncii. Intrarea trzie pe piata muncii era nsotita de scaderea perioadei de cotizare la diferitele fonduri de ris c (somaj, boala, pensie), ceea ce urma sa aiba un efect negativ asupra venituril or individului n caz de boala sau concediere. La limita, exista riscul ca aceste venituri sa nu fie suficiente pentru a acoperi un minim de venit necesar supravi etuirii, caz n care statul ar fi chemat sa intervina n echilibrarea acestei situat ii, prin asistarea sociala a acestor indivizi. P.a. s-a facut pe cai diferite. n Germania sunt reglementari diferite pentru pens ionarea pe caz de boala (minim 5 ani de contributie pentru incapacitate de munca ; femeile pot beneficiaza de cte 1 an de contributie pentru fiecare copil, astfel ca ele se pot califica pentru p.a. chiar si cu o foarte scurta istorie n piata m uncii), pentru somaj ndelungat (la 60 de ani cu minim 52 saptamni de somaj n ultime le 18 luni si o perioada de contributie minima de 15 ani), pentru femei (la 60 d e ani cu 15 ani de contributie si cel putin 10 ani lucrati n ultimii 20). Rata de nlocuire a veniturilor nu este dependenta de modul de iesire la pensie. Datorita diferitelor modalitati de p.a. vrsta medie de pensionare este sub cea legala pen tru limita de vrsta (65 ani). Franta a ales calea asigurarilor de somaj, si ca un inlocuitor al politicilor ac tive de combatere a somajului (cu exceptia ctorva masuri adresate tinerilor). O nt elegere (1972) ntre sindicate si organizatia patronala nationala garanteaza celor peste 65 de ani o compensatie de somaj pentru pierderea locului de munca. Cei p este 60 de ani din sectorul privat care contribuisera la fond cel putin 10 ani p uteau primi compensatia timp de 5 ani dupa care aveau dreptul la pensie pentru l imita de vrsta (70% din salariul brut al utlimelor 3 luni). Ulterior aceasta faci litate s-a acordat si celor sub 60 de ani. Reforma sistemului de pensii a nasprit conditiile de pensionare la termen (minim 40 de ani de cotizatie, pensie calcul ata n raport cu cei mai buni 25 de ani, nu 10), prevaznd n paralel conditii stimula toare pentru prevenirea excluziunii sociale a grupurilor de risc: patronii au fo st exonerati de partea lor de contributie sociala pna cnd salariatii din grupurile de risc mplinesc vrsta de pensionare la limita, a fost prevazuta o suma de bani c are se acorda patronilor pentru fiecare persoana de peste 50 de ani neocupate an gajata ca si rambursarea cheltuielilor de calificare pentru acestia, daca ea era necesara. Marea Britanie reglementeaza de asemenea p.a. prin protectia somerilor (daca pat ronul angajeaza la schimb o persoana din rndurile somerilor), pe caz de boala si incapacitate de munca a unui somer si pensii ocupationale (daca pensionarea se f ace la cerere sunt reduse sensibil drepturile de pensii; daca sunt motive ale fi rmei sau restructurari compania poate decide plata integrala a drepturilor de pe nsii), care acopera 51% din forta de munca. n Suedia sistemul de pensii a replicat sistemul de angajare. Pna dupa razboi Suedi a a fost puternic orientata spre munca, drepturile de pensie, somaj, bolaa fiind stabilite pe principiul unei sume fixe de nivel scaut. n 1960 a fost introdusa o schema nationala obligatorie de pensionare, care suplimenata att pensiile de vrst a ct si pe cele ale vaduvelor si pe cele de pentru diminuarea capacitatii de munc a. Pensia suplimentara depinde de anii lucrati (minim 30 pentru pensie integrala ) si de cele mai mari venituri de-a lungul a 15 ani. Pensia si pensia suplimntar a reprezinta 2/3 din media salariilor celor mai buni 15 ani. De asemenea au un m axim stabilit la 7,5 ori valoarea unei sume de baza (indexabile). Dupa 1976 p.a. se poate accepta de la 60 de ani (vrsta limita de pensionare 65) cu reducerea cu 0.6% pe luna a drepturilor de pensie cuvenite. Totodata fiecare luna de muna pe ste vrsta de pensionare pna la 70 de ani aduce un spor al acestora de 0.5%. Exista

3 modalitati de p.a.: prin combinarea angajarii cu timp parial si pensionarea ( part-time pension), caz n care se obtine o pensie egala cu jumatatea din pesnia i ntegrala la vrsta respectiva; prin diminuarea capacitatii de munca combinata cu o cuparea pentru care exista posibilitatea acordarii unor pensii diferentiate (pen sie integrala, 2/3 si 1/3) si sistemul de pensionare partiala, introdus n 1976. P .a. partiala se poate primi daca persoana este ntre 60 si 65 de ani, timpul de lu cru a fost redus cu cel putin 5 ore pe saptamna, cel ramas este de cel putin 17 o re pe saptamna, persoana a lucrat cel putin 10 ani peste vrsta de 45, venitul sau dupa reducerea timpului de munca nu depaseste valoarea maxima a pensiei si este rezident suedez. Aceasta pensie compenseaza 65% din veniturl pierdut. Beneficii acordate n cazul p. a., % din salariul mediu avut, 1980 Franta Germania Suedia Marea Britanie 97,5 71,2 65,0 31,4 Sursa: Kohly, M., Rein, M., Guillemard, A. M., van Gunsteren, H., (1991) Timpul a dovedit ca efectele sale nu sunt tocmai cele scontate, astfel nct de la j umatatea anilor 80 s-a manifestat tendinta de a limita aplicarea acestui tip de masura. Caracterul sau pasiv a nceput sa se manifeste, dupa o perioada, cnd s-a co nstat reintrarea acestor indivizi n forme diferite pe piata muncii. n Franta, spre exemplu, se admite ca p.a. a favorizat aparitia de noi forme de angajare cum su nt activitatile caritabile si voluntariatul. Multi dintre cei p.a. au reintrat p e piata muncii formnd asociatii de consultanta a companiilor franceze si a celor din lumea a 3-a, fiind de asemenea frecvent implicati n asociatii culturale si so ciale. n tarile fost comuniste caracterul pasiv al acestui tip de masura este mai pregna nt dect cel activ. Acesta se datoreaza n principal proceselor de restructurare car e au avut loc n aceste tari, si care ntr-o prima etapa a nsemnat diponibilizarea fo rtei de munca. Cu ct mai lent ritmul schimbarii cu att mai trzie reabsorbtia fortei de munca si mai lunga perioada de sustinere financiara a indivizilor. Pe de alt a parte n toate aceste tari inflatia a erodat puterea de cumparare a tuturor veni turilor populatiei, cu predilectie pe cele provenind din transferuri sociale, ca re nu fac obiect al negocierilor, astfel ca ncercarea de a reveni pe piata muncii , mai ales pe piata informala*, a devenit o chestiune de timp. n baza unui venit asigurat acest segment de vrsta a fost atractiv pentru angajatorii care functione aza pe piata informala data fiind mai marea lor disponibilitate de a accepta sal arii mici. Tari ca Lituania si R. Ceha au ncetat deja aplicarea acestei masuri. Romnia a experimentat si ea p.a. la nceputul anilor 90, ca masura reparatorie, gar antnd integral drepturile de pensie pentru cei sub vrsta limita de pensionare, dar ndeplinind minimul de vechime n munca. n cea de-a doua jumatate a anilor 90 o for ma diferita p.a. ncerca sa evite revolta sociala, ca posibila reactie a populatie i la disponibilizarile masive ocazionate de restructurarile economice. De aceast a data s-a impus o vrsta apropiata de vrsta legala de pensionare, la acea data 57 pentru femei/ 62 pentru barbati, si acceptarea statutul de somer, cu drepturile si obligatiile antrenate de acesta. La expirarea drepturilor de somer individul urma sa intre n posesia drepturilor sale de pensie. Noua lege a pensiilor, adopta ta n 2000, privind sistemul public de pensii, prevede posibilitatea pensionarii a nticipate, ca si dreptul la pensie anticipata partiala. Ambele se adreseaza celo r care se afla sub vrsta standard de pensionare cu cel mult 5 ani, dar n primul ca z acestia trebuie sa depaseasca stagiul complet de cotizare cu cel putin 10 ani, n timp ce a doua situatie se refera la cei care l-au ndeplinit sau l-au depasit c u pna la 10 ani. Cuantumul pensiei se stabileste n primul caz n aceleasi conditii c u cel al pensiei pentru limita de vrsta, n timp ce cunatumul pensiei anticipate pa rtiale se stabileste prin dimiuarea pensie pentru limita de vrsta procentual, n ra

port cu perioada de cotizare. vezi si: oferta de forta de munca, politici active, politici pasive, sistemul as igurarilor de pensii Simona Ilie