Ce este competenta didactica?

Transformarile importante intervenite in dezvoltarea societatii afecteaza intr-o masura importanta si viata scolii. Cererea crescanda de educatie, educatie permanenta, integrarea invatamantului cu cercetarea si productia, obliga scoala sa-si revizuiasca principiile, obiectivele, structura, metodologia si stilul de lucru, pentru a raspunde adecvat exigentelor tot mai mari pe care societatea i le pune in fata. Obiectivele care stau in fata scolii contemporane, numeroase si complexe, pot fi indeplinite numai cu un personal devotat, temeinic pregatit si inzestrat cu valoroase calitati personale si profesionale. Este subliniata cu deosebire sarcina formativa ce revine personalului didactic in educarea tinerei generatii si nu numai aceea de instruire a elevilor. Inversarea de accent de pe informativ pe formativ, nu poate fi realizata doar prin simpla formulare a unor deziderate elevate, intrucat reclama o reconsiderare a intregului sistem de invatamant si in special o subliniere speciala a locului si rolului profesorului in acest sistem, el fiind specialistul care participa la formarea cadrelor pentru toate sectoarele de activitate. Fiecare educator, invatator si profesor din intregul sistem de invatamant, trebuie sa fie atat un bun specialist in domeniu, cat si un bun educator. Numai imbinand aceste doua calitati, cadrele didactice isi vor indeplini in bune conditii sarcina de inalta responsabilitate si onoare in formarea tinerei generatii.A reveni mereu asupra rolului si functiilor profesorului, inseamna a incorpora noile achizitii ale cercetarii pedagogice si a preciza domeniile si directiile de competenta ale acestuia. Rolul profesorului ramane mereu in prim plan in opera de formare a personalitatii elevilor. Cu toate ca a sporit si influenta altor factori in procesul educatiei, profesorul isi pastreaza numeroase prerogative in acest domeniu, el fiind principalul modelator al personalitatii elevilor, incepand de la imprimarea unei conduite externe, pana la formularea aspiratiilor si idealurilor lor de viata.

Competenta ,la modul general , consta in capacitatea de a desfasura cu success anumite sarcini.La intrarea in scoala , in clasa I-a, copilul poseda competenta de a efectua, in mod corespunzator, activitatea de invatare, adecvata pentru varsta lui. Cand vorbim de competenta didactica avem in vedere cunostintele de specialitate ale profesorului, priceperile, deprinderile si abilitatile de a lucra cu elevii, aptitudinile pedagogice pe care le poseda, caracterul lui etc.,adica trasaturile lui personale, dar si contextul in care acestea sunt implicate.Trebuie luate in consideratie relatiile cu elevii, capacitatea de a conduce grupul scolar,abilitatile pedagogice necesare.Este necesara apoi diferentierea acestor trasaturi si capacitate, ca stare de potentialitate, de manifestarea lor afectiva in comportamentul didactic.Un professor poate fi competent, dar competenta lui este latenta, nemanifestata. Dupa cum, bineinteles, sunt profesori competenti, dar si active, care isi exprima competenta in rezultate palpabile. Competenta se identifica, pana la un punct cu priceperea , abilitatea, dar ea presupune si rezultatul activitatii. Reflectata in comportamente active, competenta profesorului este implicate in procesul instructiv si in cel educativ, in activitatea de conducere in organizare a invatarii, in formarea si dezvotarea personalitatii elevilor.De aceea, eficienta invatamantului se afla in relatie nemijlocita cu competenta didactica manifestata.Rezultatele positive si eficienta acestor comportamente active constituie si indicatori fundamentali pentru evaluarea corecta a activitatii cadrului didactic. Nu trebuie privite , in mod separate, cunostintele sau informatiile ( predate si assimilate)de eficienta si reusita, pentru ca ele, cunostintele si informatiile respective, sunt incluse in rezultatele activitatii profesorului, ca parte inseparabila a acestora , alaturi de priceperi, aptitudini, capacitate care le genereaza. Prin competenta didactica, considera Jinga (1998), am putea intelege acel ansamblu de capacitati cognitive , afective, motivationale si manageriale de personalitate ale educatorului, conferindu-i acestuia calitatile necesare efectuarii unei prestatii didactice care asigura indeplinirea obiectivelor proiectate de catre marea majoritate a elevilor, iar performentele obtinute sa se situeze aproape de nivelul maxim al potentialului intellectual al fiecaruia(I.Jinga, 1998, pg.78). Competenta didactica, operationalizata in procesul de invatamant, semnifica mult mai mult decat tehnica de realizare a sarcinilor scolare sau decat informatiilor necesare in realizarea acestora;ea este o rezultanta a abilitatilor, aptitudinilor si atitudinilor de care

dispune profesorul, aflate in corespondenta directa cu natura si complexitatea obiectivelor instructiv-educative, cu exercitarea tuturor abilitatilor didactice, in intregul comportament socio-profesional al profesorului. Intr-o sinteza , Diaconu (2002) prezinta principalele atributii (competente) pe care le are un profesor efficient: stabileste cu claritate obiectivele educative pe care urmeaza sa le realizeze ; prezinta elevilor performantele ele mai inalte la care ei se asteapta sa se ridice in realizarea diferitelor activitati scolare; identifica si concepe activitati relevante pentru contextele reale de viata ale elevilor; este preocupat de selectarea unor strategii de instruire si materiale de invatare adecvate varstei, pregatirii anterioare , valorilor culturale si nevoilor individuale de educatie a elevilor; creeaza si mentine in sala de clasa un climat care favorizeaza invatarea. Motivatia intrinseca a acesteia, dorinta de a realize sarcinile de lucru propuse; stimuleaza interactiunea sociala a elevilor in discutarea si realizarea diverselor activitati de invatare , ofera structuri de lucru care ghideaza activitatea de invatare si conduita elevilor in timpul lectiei;faciliteaza prelucrarea sau procesarea intelectuala a informatiilor , punandu-I pe elevi sa stapaneasca esentialul dintr-un material de studio ceea ce implica si din partea profesorului o capacitate de esentializare a informatiilor ; propune elevilor sarcini scolare incitante , interesante , de natura sa stimuleze dezvoltarea lor intelectuala; realizeaza o continua monitorizare a progreselor obtinute de elevi in realizarea obiectivelor educative (M.Diaconu,2002,p.28-29). Sarcinile unui profesor sunt numeroase si complexe.Competenta didactica , care include si atributiile mentionate , nu se identifica cu aptitudinea pedagogica, desi, aceasta din urma este implicate , competenta didactica avand o sfera mai larga si cuprinzand in structura ei, o serie de date referitoare la pregatirea de specialitate a profesorului la valorile dupa care se conduce, la relatiile sociale in care aceste se integreaza. Ea pare a fi o reuniune a mai multor competente ; competenta profesional-stiintifica, competenta morala, competenta comunicativa, competenta psihologica, cea sociala, pedagogica, etc.Dar toate acestea se educationalizeaza in procesul de invatamant , suporta un process de impregnare si specializare pedagogica, conferindu-li-se un caracter specific. De aceea , competenta didactica nu este o simpla insumare de competente , ci o structura dupa care se profileaza un stil individual de activitate propriu cadrului didactic. Competenta didactica include competenta profesionala.

Competente psihopedagogice ale institutorului

Cuprins I. II Ce este competenta didactica? Competenta psihopedagocica II.1. Spiritul de observatie II.2. Atentia II.3. Memoria II.4. Creativitatea II.5. Empatia II.6. Capacitatea de instruire II.7. Cunoasterea de sine II.8. Conoasterea elevului II.9. Aptitudini educative III. III. IV. Competenta psihosociala III.1. Stabilirea de relatii interpersonale III. 2. Capacitatea de a cunoaste elevii III. 3. Capacitatea de a evalua Partea practica

Popescu Teiusanu considera ca educatorul model intruneste urmatoarele trasaturi:temeinica pregatire de specialitate axata pe un larg orizont de cultura generala, capacitatea de a expune clar si sistematic cunostintele predate,obiectivitate in relatiile cu elevii, in procesul evaluarii si notarii cunostintelor etc.,exigenta si, in acelasi timp, respect al personalitatii elevilor, incredere in ei, sinceritate , acceptarea dialogului(purtat de la egal la egal cu elevii), spirit de dreptate(I.Popescu Teiusanu,1995, p.75). Am reprodus acest citat din doua motive : pe de o parte , in el se regaseste opinia generala a marilor personalitati pedagogice si psihologice referitoare la modelul pozitiv de profesor si , pe de alta parte , pentru ca el sintetizeaza trasaturile fundamentale ale competentei didactice. Profesorul este figura centrala a invatamantului. Printre calitatile care I se cer este, in primul rand, aceea a unei solide pregatiri de specialitate.Inalta calificare profesionala ii permite sa puna in slujba invatamantului tot ceea ce stiinta a cucerit pana acum. Se subliniaza ca este necesar ca institutorul sa fie permanent preocupat de continua lui perfectionare profesional stiintifica , pentru a stapani la zi noutatile.Este necesar ca el sa manifeste ingeniozitate si creativitate, contribuind el insusi , pe masura capacitatilor personale , la dezvoltarea specialitatii sale. Competenta profesional-stiintifica implica o bogata cultura generala, pentru ca elevii emit judecati de valoare asupra institutorilor si sub acest aspect, ii doresc ca pe niste oameni cu un larg orizont cultural.Cultura contribuie la dezvoltarea aptitudinilor intelectuale, a sentimentelor si emotiilor, a vointei si caracterului, adica completeaza si imbogateste competenta profesionala precum si pe cea didactica, in general. Institutorul transpune in constiinta individuala a elevului elemente ale constiintei sociale, in general, ale culturii materiale si spirituale a omenirii. Un profesor cu un inalt nivel stiintific si cultural contribuie , mai eficient , la formarea culturii de specialitate si generale a elevilor sai, isi dezvolta si isi afirma totodata prestigiul personal.

Jinga (1998) arata ca in competenta profesional- stiintifica sunt cuprinse urmatoarele trei capacitate principale: cunoasterea materiei; capacitatea de a stabili legaturi intre teorie si practica ; capacitatea de innoire a continuturilor in consens cu noile achizitii ale stiintei domeniului(dar si din alte domenii)(I.Jinga, 1998, p.81). Daca la competenta profesionala adaugam faptul ca profesorul conduce intregul proces instructiv-educativ, este limpede ca el trebuie sa posede o temeinica pregatire padagogica, sa manifeste afectiune pentru copii, sa dovedeasca un comportament psihomoral adecvat etc.atunci vom intelege, mai bine , de ce Popescu Neveanu(1982) considera ca toti profesorii de vocatie au generat vocatii pedagogice.