Simbolismul este un curent literar afirmat la sfârșitul secolului al XIX-lea, mai întâi în
Franța și în Belgia, de unde s-a răspândit în întreaga Europă, marcând începutul modernității
artistice. Termenul „simbolism” intră în circulație dupa 1866, când Jean Moreás publică un
manifestat literar intitulat „Le symbolisme” în suplimentul literar al ziarului „Le Figaro”.
Principala trăsătură a acestuicurent literar este cultivarea simbolului, care capătă o
funcție de cunoaștere, de sondare a misterului cosmic și devine un mijloc de transmitere a
semnificațiilor. Operele simboliste folosesc forța sugestiei pentru a exprima antalogii între
planul uman și cel cosmic prin practica sinesteziei, procedeu prin care sunt asociate senzații
produse de mai multe simțuri(cromatica se îmbină cu senzațiile olfactive, auditive și tactile).
Temele adesea abordate sunt natura, singurătatea, moartea, evadarea, aspirația la o idealitate
inaccesibilă, sentimeltele cultivate fiind cele de angoasă, monotonie, nevroză, anxietate,
disperare.
În literatura universală, doi mari scriitori au contribuit la răspândirea și definirea
simbolismului în numeroase cărți și volume. Charles Baudelaire și Stéphane Mallarmé sunt
doi poeți care și-au dorit să contribuie la formarea unei identități conceptuale a curentului
literar.
În ceea ce privește literatura română, cel dintâi teoretician al simbolismului a fost
poetul Alexandru Macedonski. Ideile sale estetice sunt expuse în câteva articole, în care se
teoretizează poetica simbolistă: „Despre logica poeziei”(1880)- „arta visurilornu este nici mai
mult nici mai puțin decât arta muzicii” ; „Poezia viitorului”(1892)-veritabil manifest
simbolist. Un rol important a jucat și poetul, prozatorul și dramaturgul Ion Minulescu, dar și
George Bacovia care valorifică în chip original acest curent literar.
