Sunteți pe pagina 1din 10

RADIOMETRIE SI DOZIMETRIE I. Radiometrie si dozimetrie-date teoretice 1. Fenomenul de radioactivitate a.

Radioactivitatea naturala Radioactivitatea naturala a fost descoperita in 1896 de catre H. Becquerel, care studia fluorescenta si fosforescenta compusilor expusi la lumina puternica. In acest scop,Becquerel ilumina cu radiatie vizibila bucati de sulfat de uranium si potasiu,dupa care le invelea in hartie neagra,iar intre pachetul astfel format si o placa fotografica interpunea o foita de argint. Dupa o expunere care dura cateva ore,placa fotografica era developata. Pe placa aparea o zona intunecata ca si cum asupra emulsiei fotografice ar fi actionat lumina,dar cum placa impreuna cu pachetul erau tinute la intuneric,rezulta imediat ca zona intunecata era produsa de o energie emisa de compus capabila sa strabata atat hartia neagra,cat si foita de argint. Initial s-a crezut ca emisia are loc datorita energiei luminoase inmagazinate in atom,descoperindu-se mai tarziu ca,de fapt,era vorba de radioactivitate naturala. Ulterior s-a demonstrate ca radioactivitatea este o proprietate ce nu poate fi influentata de niciun agent fizic exterior ca: temperatura,presiune, camp electric sau magnetic si nici de combinatiile chimice in care se gasesc elementele radioactive. b. Structura nucleului. Izotopi Structura central a unui atom a fost numita NUCLEU ATOMIC,iar studiul sau ca parte component a atomului a inceput odata cu descoperirea radioactivitatii primul fenomen de origine nucleara. Stim ca nucleul are o dimensiune extrem de mica (10-15-10-14 m), dar o densitate uriasa (de ordinal 1028 kg/m3). Nucleul este alcatuit din PROTONI si NEUTRONI. Protonul are o sarcina elementara pozitiva si masa de 1836 de ori mai mare decat electronul, iar neutronul este o particular cu sarcina electrica globala 0 si cu masa mai mare de 1839 de ori decat cea a electronului. Numarul de protoni din nucleu poarta numele de NUMAR ATOMIC si este prezentat simbolic prin litera Z. El determina specia chimica sau elemental chimic caruia ii apartine nucleul. Numarul total al protonilor si neutronilor din nucleu (NUCLEONI) poarta denumirea de NUMAR DE MASA si este reprezentat prin litera A. Fiecare specie de nucleu este denumita NUCLID si prezinta valori particulare pentru A si Z. Cele mai multe elemente chimice prezinta izotopi in stare naturala, dar atunci cand raportul dintre protoni si neutroni este situate intr-un anumit domeniu de valori nuclidul este instabil. El se dezintegreaza intr-un alt nuclid cu emisie de radiatii. Izotopii hidrogenului sunt

deuterium,care este stabil si tritiu care este instabil si prezinta o emisie de -. Plumbul are 6 izotopi din care 3 sunt stabili iar restul sunt instabili, printre care si 214Pb. Uneori este parcurs un lant de dezintegrari pana cand se ajunge la un nuclid stabil. O succesiune de elemente radioactive care se formeaza unul din altul prin procese de dezintegrare se numeste FAMILIE RADIOACTIVA. Familia incepe cu un nucleu parinte (sau cap de serie) care se dezintegreaza in nuclee intermediare fiice si se incheie cu un nucleu stabil. Elementele radioactive natural sunt grupate in 3 familii radioactive,avand la inceputul lanturilor de dezintegrari,respectiv: uranium-238 (sau seria uraniu-radiu), toriu-232 su actiniu (cap de serie uranium-235). Aceste 3 serii sunt total independente,in sensul ca nu se intersecteaza (nu au niciun izotop comun). Toate cele 3 serii radioactive se termina cu izotopi ai plumbului care sunt stabili, respectiv 206Pb , 208Pb, 207Pb. c. Tipurile, natura si proprietatile radioatiilor nucleare Toate cele 3 tipuri de radiatii, , , isi au originea in nucleul atomic numindu-se astfel RADIATII NUCLEARE. Emisia lor modifica in mod diferit natura nuclidului, iar comportarea fiecarui tip de radiatie este caracteristica. Radiatiile si , datorita proprietatii pe care o au de ioniza moleculele pe care le ciocnesc in drumul lor, mai sunt numite si RADIATII IONIZANTE Reactii de emisie O particula este emisa la dezintegrarea mai multor elemente cu un numar de protoni mai mare ca la Pb (Z>82). Este identica cu nucleul de He, fiind alcatuita din 2 protoni si 2 neutroni, avand sarcina electrica +2e; de aceea aceste particule mai sunt numite si helioni. Emisia determina o reducere a numarului de protoni Z cu 2 unitati, iar a numarului de nucleoni cu 4 unitati. O particula - este emisa de elemente avand in nucleu un exces de neutroni fata de protoni. Este formata dintr-un electron prin transmutarea neutronului intr-un proton: n p + - (e- ) +

se numeste ANTINEUTRINO si este antiparticula neutrinului. Ea transporta o parte in energia dezintegrarii O particula +, sau POZITRON, este emisa de elementele ce au un deficit de neutron in comparatie cu protonii. Este un electron incarcat pozitiv si este emis la trecerea protonului intr-un neutron: p n+ Emisia
+ +

(e+) + v

,unde v reprezinta neutrinul.

nu modifica A-ul si scade Z-ul cu o unitate.

Razele sunt emise de nucleu dupa, sau in timpul emisiei de sau . Nuclidul fiica rezultat in urma emisiei sau ramane intr-o stare energetic excitata si emisia razelor permite nuclidului fiica sa ajunga intr-o stare energetica mai scazuta. Emisia nu modifica nici A nici Z ai nuclidului.

Patrunderea in tesuturi Radiatiile alfa si beta sunt cunoscute si sub numele de radiatii ionizante datorita fenomenelor de ionizare pe care le produc la ciocnirea cu atomii aflati pe traiectoria lor. Fenomenele de ionizare sunt mai intense (deci traseul radiatiilor ionizante este mai scurt) sau mai putin intense in functie de tipul si energia particulei emise,dar depinde si de natura substantei pe care o strabat. Radiatiile gamma,fiind de natura electromagnetic, produc un numar mai mic de procese de ionizare si, deci, penetrabilitatea lor este mult marita. Particulele : au un traseu foarte scurt de patrundere in orice tip de tesut, datorita razei nucleare mari a particulei in comparatie cu radiatiile , ceea ce mareste considerabil probabilitatea de a se ciocni cu un atom,producand ionizarea acestuia. O sursa externa va fi oprita,datorita fenomenelor de ionizare, de cativa centimetri de aer sau va fi absorbita de exemplu de cativa micrometri de tesut cutanat. Particulele : au un domeniu de patrundere mai mare si, datorita traiectoriei total neregulate, adancimea penetrarii in tesut nu poate fi definita in mod exact. Radiatiile : nu au o adancime de patrundere bine definite datorita multiplelor posibilitati de interactive si energiei lor diferite. Intensitatea fasciculului de radiatie gamma in functie de distant prezinta o atenuare exponential ca a razelor X. Patrunderea poate fi descrisa de grosimea de injumatatire. In cele mai multe cazuri este imposibil sa ecranam total aceste radiatii.

d. Legile fenomenelor radioactive Cu cat speciile nucleare sunt mai instabile, cu atat mai mare este procentul de nuclee care vor emite radiatii intr-un interval de timp dat si,deci,cu atat mai mare este radioactivitatea specie. Se spune ca un nucleu se dezintegreaza intr-o alta specie de nuclee in cazul emisiei particulelor sau intr-o configuratie mai stabile a aceleiasi specii nucleare in cazul emisiei gamma. In ambele cazuri numarul initial de nuclee radioactive descreste in timp. Procesul de dezintegrare este un fenomen probabilistic,depinzand doar de natura nuclidului. Prima lege descoperita a fost cea a scaderii exponential in timp a intensitatii radiatiei emise. Numarul de atomi ce se dezintegreaza in unitatea de timp este direct proportional cu numaru atomilor prezenti initial in proba, adica: -dN/N = N

,unde N este numarul atomilor ramasi nedezintegrati, iar este constanta de dezintegrare. Presupunand ca numarul de nuclee radioactive la timpul t=0 este N0, iar dupa timpul t numarul acestora este N, prin integrare se obtine: =, adica

loge N/N0 = - t , sau N=N0et

Activitatea sursei Activitatea unei surse radioactive este egala cu viteza de dezintegrare luata cu semn schimbat si se poate scrie: A= - dN/N Unitatea de masura pentru activitate este s-1 si a fost denumita Becquerel, simbol Bq. Activitatea se mai poate scrie si sub forma A= N, iar modificarea activitatii de la A0(la timpul t0) la At (la un timp t) poate fi scrisa: At = A0e- t, demonstrandu-se astfel ca si activitatea sursei descreste exponential. Termenul e- t este numit FACTOR DE DEZINTEGRARE si reprezinta fratiunea din activitatea initiala ramasa dupa timpul t. O alta marime importanta in prepararea si utilizarea izotopilor este activitatea specifica. Aceasta este definita ca fiind raportul dintre activitatea probei si masa totala (A/m) si se masoara in Bq/kg

Perioada de injumatatire Perioada de injumatatire sau timpul de injumatatire a unui radioizotop, notata simbolic cu T1/2 este intervalul de timp necesar pentru ca jumatate din nucleele radioactive sa se dezintegreze. Considerand ecuatia legii de dezintegrare Nt = N0 e- t si stabilind conditiile : Nt=N0/2 , respectiv t=T1/2 Rezulta imediat ca : N0/2= N0e- T1/2 Dupa simplificare si logaritmare rezulta: T1/2=loge2= 0,693, sau T1/2 = 0,693/

2. Efectele biologice ale radiatiilor nucleare Actiunile radiatiilor ionizante pot avea loc in mod direct prin afectarea moleculelor importante din punct de vedere biologic sau indirect prin moificari chiice induse in mediul ce inconjoara structura biologica, in principal apa. Efectele radiatiilor ionizante pot fi considerate: Somatice : prin care sunt afectate numai celulele obisnuite ale persoanei iradiate Ereditare: atunci cand distrugerile sunt in relatie cu honadele si efectele se pot transmite si urmasilor persoanei iradiate

Prezenta si severitatea efectelor radiatiilor ionizante depend de cantitatea de energie absorbita de tesutul iradiat. Se pot diferentia din acest punct de vedere: Efecte stocastice : care pot sa apara cu caracter total aleator Efecte nestocastice : care apar doar daca se atinge un anumit prag al iradierii

Procesele de atenuare a fasciculului de radiatii incident se datoreaza pierderilor de energie pe care le pot suferi radiatiile ce penetreaza un testut. Aceste procese sunt: IMPRASTIERE atunci cand energia radiatiei este mai mica decat energia de ionizare EFECT FOTOELECTRIC atunci cand energia radiatiei incidente este putin mai mare decat energia de legatura. Rezultatul il constituie emiterea unul electron. Locul vacant al electronului emis este luat de un alt electron aflat pe un nivel energetic diferit, cu emiterea diferentei de energie sub forma de fotoni IMPRASTIERE COMPTON intervine atunci cand energia radiatiei este mult mai mare decatr energia de legatura. Rezultatul il constituie aparitia unui electron de recul PRODUCEREA DE PERECHI proces ce apare atunci cand fasciculul de radiatii are energie foarte mare si,deci, poate interactiona cu nucleul atomic. Rezultatul il constituie emiterea uei perechi de particule electron-pozitron, care in cazul anihilarii reciproce determina emisia a 2 fotoni de aceeasi energie.

3. Detectarea si masurarea radiatiei nucleare-RADIOMETRIA Metrologia radiatiilor nucleare include metodele si aparatele care permit detectarea si masurarea radiatiei nucleare: Daca se masoara viteza de numarare sau radioactivitatea,atunci metodele si aparatele de masura se numesc RADIOMETRICE Daca sunt masurate doza si debitul dozei, metodele si aparatele de masura sunt numite DOZIMETRICE

In general, o instalatie de detectare si masurare a radiatiei nucleare este compusa din urmatoarele parti: DETECTOR cel mai adesea transforma energia radiatiei ce urmeaza a fi detectata in impuls electric INSTALATIE ELECTRONICA AUXILIARA responsabila de procesarea impulsului electric (numarare,comparare,mediere,stocare) SISTEM DE AFISARE A INFORMATIEI REZULTATE ce se poate prezenta fie sub forma digitala (valoarea numerica este afisata pe ecran sau imprimata pe hartie) fie sub forma analogica ( curba continua inscriesa grafic cu ajutorul unui inregistrator) Sonda de scintatie Unul dintre detectorii utilizati la masurarea activitatii unei surse de radiatii este sonda de scintatie. Un material scintilator (solid sau lichid) este acela la care energia radiatiilor nucleare deplaseaza electronii materialului in banda de excitare. Acesti electroni re-emit imediat energia absorbita de la radiatie sub forma de fotoni (scintilatii), iar electronul se reintoarce pe nivelul de valenta. In acest caz, scopul este de a masura (numara) scintilatiile aparute. Cel mai des utilizate materiale sunt cele cristaline ionice simple cum ar fi sulfura de zinc (pentru detectia ), iodura de litiu (pentru neutronii termici) si iodura de sodiu (pentru radiatiile ). Din punct de vedere constructiv sonda de scintilatie este alcatuita din: y y cristal de scintilatie; fotomultiplicator.

Energia radiatiilor nucleare incidente determina la nivelul cristalului de scintilatie doua fenomene consecutive: 1. excitarea si ionizarea atomilor retelei cristaline; 2. dezexcitarea atomilor prin emiterea surplusului de energie sub forma unor cuante de lumina (scintilatii). Lumina emisa de cristalul de scintilatie ajunge la fotocatod un strat subtire de material semiconductor emitandu-se electroni prin efect fotoelectric. Acesti fotoelectroni sunt apoi accelerati si multiplicati de o serie de electrozi de bombardare numiti dinode. Dinodele sunt legate la potentiale pozitive crescatoare in lungul fotomultiplicatorului, astfel ca toti electronii emisi de o dinoda ajung pe dinoda urmatoare. Dinodele sunt fabricate dintr-un aliaj (de ex. Beriliu-cupru) care permite emiterea de electroni secundari cand un singur electron incident ciocneste suprafata electrodului. Acest proces este repetat de cateva ori, determinand de fiecare data multiplicarea electronilor. Electronii sunt colectati pe anod sub forma unui puls electric. Semnalul electric este amplificat de un preamplificator si, apoi, este trimis la instalatia electronica auxiliara. Cel mai comun scintilator solid este iodura de sodiu activata cu aprox. 0.5% iodura de taliu, abreviat NaI (TI).

3. Sisteme de unitati de masura ale radioactivitatii In practica uzuala se folosesc doua sisteme de unitati de masura: y y sistemul roentgenologic are drept scop masurarea efectelor fizice ale radiatiilor ionizante; sistemul radiobiologic se bazeaza pe masurarea efectelor biologice ale radiatiilor ionizante. SISTEMUL ROENTGENOLOGIC este alcatuit din urmatoarele marimi: doza de ioni sau expunerea definita ca fiind sarcina totala de un anumit semn (- sau +) produsa de unitatea de masa de aer:

Unitatea de masura in SI este C.kg-1. Vechea unitate in sistemul CGS este roentgen-ul, R, intre cele doua unitati existand relatia: 1 R = 0.01 C.kg-1  debitul dozei de ioni reprezinta raportul dintre expunere si timpul de iradiere:

Unitatea de masura in SI este C/kg*s. SISTEMUL RADIOBIOLOGIC ia in considerare distrugerile produse de radiatii care depind de distributia energiei eliberate, iar aceasta la randul ei depinde de tipul radiatiei. Rezulta asadar ca efectele biologice depind pe de o parte de natura, tipul si intensitatea radiatiilor, iar pe de alta parte de tipul structurii biologice afectate. Sistemul radiobiologic are la baza trei marimi:  doza absorbita (D) care vizeaza aspectul energetic al radiatiei presupunandu-se ca la originea distrugerilor provocate de radiatii sta energia cedata materialului iradiat. Deci, doza absorbita reprezinta marimea dozimetrica fundamentala definita ca energia medie cedata de radiatia ionizanta unitatii de masa a substantei iradiata:

Unitatea de masura este deci J*kg-1, unitate numita gray, Gy. Vechea unitate de masura, inca aflata in uz, derivata din sistemul CGS este rad. Relatia dintre cele doua unitati de masura este: 1 rad = 0,01 Gy  factorul de ponderare pentru radiatie (wR): reprezinta un factor adimensional utilizat pentru ponderarea dozei absorbite in tesut sau organ. Aceasta marime cuantifica efectele biologice ale radiatiilor in functie de natura lor. Echivalentul dozei sau doza echivalenta (HT) este o marime biofizica ce exprima efectul biologic total rezultat in urma iradierii cu diferite radiatii ionizante, bazandu-se pe legea aditivitatii efectelor radiatiilor. Echivalentul dozei pentru un anumit tip de radiatii se poate defini prin ecuatia: HT=wR*D

Unitatea de masura pentru doza echivalenta este J*kg-1 si este numita sievert, Sv, pentru a o deosebi de doza absorbita. Unitatea de masura mai veche este rem (Rad Equivalent to Man), intre aceasta si sievert existand relatia: 1 rem = 0,01 Sv Echivalentul dozei reprezinta un indicator al riscului la expunere a unui anumit tesut la diferite adiatii. Cu toate acestea riscul unei tumori fatale per sievert nu este acelasi pentru diferite tesuturi si organe: de exemplu, acest risc este mai mic pentru tiroida decat pentru plamani. Un alt efect negativ, riscul unei perturbari ereditare serioase, este diferit ca forme de manifestare si ca intensitate la iradierea testiculelor sau a ovarelor. De aceea s-a introdus un factor de pondere in legatura cu riscul asociat iradierii acelui organ. Ca urmare s-a definit o alta marime ce face parte din sistemul radiobiologic numita echivalentul efectiv al dozei si care reprezinta suma ponderata ai echivalentilor dozei pentru fiecare organ sau tesut important multiplicat cu factorul de pondere legat de riscul asociat cu acel organ. II. Radiometria unei surse prin metoda relativa Masurarea activitatii unei surse radioactive este posibila datorita faptului ca intre activitate si viteza de numarare exista o relatie de directa proportionalitate: V=k*A V este viteza de numarare si exprima numarul de impulsuri pe minut. Impulsurile inregistrate cu ajutorul unei instalatii de numarare sunt rezultatul interactiunii radiatiilor nucleare cu detectorul. k reprezinta un factor ce ia in considerare atat radiatia (tip, energie), cat si conditiile in care are loc detectarea (depind de tipul instalatiei de detectare). Datorita faptului ca sonda de scintilatie masoara viteza de numarare, activitatea necunoscuta a unei surse radioactive nu poate fi determinata decat printr-o metoda relativa, utilizandu-se in acest scop o sursa etalon cu radioactivitate cunoscuta. Totdata, datorita existentei unui fond natural de radiatii, viteza de numarare corespunzatoare acestuia va trebui scazuta din valorile vitezelor de numarare pentru cele doua surse. Fondul natural de radiatii este in principal alcatuit din radiatiile ionizante de mare energie provenite din spatiul extraterestru (in jur de 100 000 neutroni din radiatia cosmica si 400 000 particule de radiatie cosmica secundara trec prin fiecare individ, in medie, pe ora) si din radiatiile gamma din sol si din materialele de constructii (peste 200 milioane de fotoni de radiatie gamma trec prin fiecare dintre noi, in medie, pe ora) sau din alimentele si aerul pe care il respiram. La aceste surse naturale se adauga radioactivitatea rezultata din utilizarea pasnica a radiatiilor (proceduri medicale, industriale, etc). Fondul natural de radiatii este diferit dintr-un loc in altul si sufera modificari zilnice. Scriind ecuatia generala a activitatii pentru cele doua surse vom obtine:
e=(Ve-Vf)

pentru sursa etalon si

x=(Vx-Vf)

pentru sursa a carei activitate dorim sa o aflam. Datorita faptului ca vom utiliza aceeasi instalatie de masurare, pentru acelasi izotop rezulta ca valoarea lui k va fi aceeasi. Raportand cele doua ecuatii se obtine pentru activitatea necunoscuta a sursei relatia:

Relatia obtinuta reprezinta relatia de calcul, in care: Ae si Ax reprezinta activitatile sursei etalon si a sursei de determinat; Ve si Vx reprezinta vitezele de numarare pentru cele doua surse de radiatii; Vf reprezinta viteza de masurare corespunzatoare fondului natural de radiatii. Pentru a determina valoarea lui Ax trebuie sa masuram valorile vitezelor de numarare. Aceasta se va face cu ajutorul unei instalatii alcatuita din sonda de scintatie (detector) si dintr-un dispozitiv electronic de numarat impulsurile provenite de la sonda de scintatie III. Determinarea grosimii de injumatatire

Protectia impotriva radiatiilor nucleare provenite de la surse externe se poate realiza printre altele prin protejarea surselor de radiatii cu paravane sau ecrane construite din anumite materiale. In cazul radiatiilor corpusculare ( si ) o grosime suficienta de material poate ecrana total sursa radioactiva. In cazul radiatiilor are loc doar o atenuare exponentiala in raport cu distanta parcursa prin material. De aceea s-a introdus pentru radiatiile o marime numita grosimea de injumatatire. Grosimea de injumatatire reprezinta grosimea de material care reduce la jumatate intensitatea unui fascicul incident de radiatie . Acest parametru este o constanta de material, in sensul ca este diferit de la un material la altul si are valori particulare in functie de energia radiatiei . Scopul acestei parti este acela de a afla ce metal poate fi utilizat cel mai bine la constructia unor ecrane, in scopul realizarii unei cat mai bune radioprotectii fizice. Vom putea compara, in cazul lucrarii practice, grosimile de injumatatire corespunzatoare zincului, cuprului si plumbului. Aceste valori vor rezulta din reprezentarea grafica a vitezei de numarare in functie de grosimea de material. Instalatia de masurare a vitezei de numarare este aceeasi cu cea utilizata la partea practica precedenta. FOTODOZIMETRUL Este cel mai utilizat tip de dozimetru personal, constand dintr-un film fotografic aflat pe o carcasa (suport) din plastic. Fotodozimetrul este purtat agatat de halat in zona toracica pe o perioada de 1 4 saptamani si apoi filmul este developat in conditii standard, iar gradul de innegrire al filmului este apoi masurat. Filmul este similar unui film de radiografie dentara, dar are dublu strat fotosensibil: pe

una din fete este depus un strat de emulsie rapid senzitiva, iar pe cealalta fata un strat de emulsie lent senzitiva. Aceste straturi permit masurarea unui domeniu larg de doze. Carcasa din plastic contine in interior un numar de filtre metalice, ce asigura o identificare a tipurilor de radiatii. Totodata, fotodozimetrul prezinta o fereastra prin care radiatiile pot ajunge direct pe filmul fotografic. Doza de radiatii se poate masura prin compararea gradului de innegrire al zonei corespunzatoare ferestrei si restul filmului. Filtrele metalice absorb radiatiile si permit diferentierea fotonilor cu energii diferite: y y y Dural-ul, fiind un aliaj format in special din aluminiu, absoarbe doar radiatiile X de energie joasa. Placutele din plumb atenueaza radiatiile de orice alta energie. Placutele din aliaj de cadmiu interactioneaza cu neutronii termici (apar in reactoarele nucleare) producand radiatii , ce impresioneaza filmul fotografic chiar sub filtru.

Emulsiile fotosensibile permit masurarea dozelor cuprinse intre 50 Sv si 50 mSv (emulsia rapida) si pana la 10 mSv emulsia lenta. Precizia masuratorilor este de 10 monitorizarii radiatiilor de energie joasa. 20 %, dar este suficienta pentru scopul propus, acela al

Fotodozimetrele sunt ieftine si usor de folosit, nu necesita intretinere, iar filmele se pot schimba periodic si pot fi expediate prin posta pentru developare. Limitarile fotodozimetrului rezulta din urmatoarele considerente: y y filmul este sensibil la variatiile termice ambientale si la umiditate, rezultatele sunt cunoscute ulterior iradierii, astfel incat este dificil de identificat originea unei expuneri accidentale. va fi

Dupa developare, gradul de innegrire al filmului respectiv doza individuala primita masurat cu ajutorul unei instalatii fotometrice auxiliara alcatuita din: 1. 2. 3. 4. 5. 6. sursa variabila de tensiune; sursa de lumina alba (bec); diafragm; suport pentru filme; fotocelula; luxmetru.