Sunteți pe pagina 1din 19

Limba romn

Potrivit interpretrilor din lucrarile de referint aprute in ultimul deceniu, lexicul reprezint totalitatea cuvintelor dintr-o limb. (Limba romana contemporana. Lexicul, Angela Bidu-Vranceanu, Narcisa Florascu, ed. Humanitas Educational, Bucuresti, 2005, pag. 13). Aceast categorie se gsete ca fiind o unitate ce prezinta dificultati in delimitare si analiza, att din cauza cantitatii cat si a mobilitatii cuvintelor intr-o limba. Astfel, se impune distinctia dintre lexicul comun reprezentand cuvintele care asigura intelegerea dintre vorbitori si lexicul specializat, care cuprinde diverse categorii. Numim vocabular al limbii romane contemporane multimea cuvintelor in uz incepand cu mijlocul secolului al XIX-lea, de cand dateaza modernizarea sintaxei si a vocabularului insusi. (Limba romana contemporana. Vocabularul, Ion Coteanu, Narcisa Florscu, Angela BiduVranceanu, ed. Didactica si Pedagogica, Buc., 1985). Ca urmare, vocabularul limbii romane contemporane este multimea de cuvinte in uz din toate aspectele luate de limba romana in actuala etapa de dezvoltare a culturii nationale. Cuvantul reprezinta unitatea de referinta in definirea multor concepte lexicale si lingvistice. Acesta pare a fi ceva bine cunoscut, dar interpretarea lui nu s-a dovedit a fi deloc simpla. Identitatea cuvantului se constituie din mai multe elemente: forma, sens, categorie gramaticala. Cuvantul constituie in primul rand o structura fonica si grafica stabila, pe care vorbitorii invata sa o recunoasca si sa o reproduca. Cuvantul poate fi definit din mai multe puncte de vedere. Lingvistica traditionala ne ofera cea mai simpla definitie: este un grup de litere (intr-o transcriere alfabetica, silabica, ideograma), aflat intre doua spatii tipografice (blancuri). (Limba romana contemporana. Lexicul, Angela Bidu-Vranceanu, Narcisa Florascu, ed. Humanitas Educational, Bucuresti, 2005, pag 14). Din perspectiva lingvisticii moderne, una dintre cele mai importante definitii ale cuvantului este aceea de semn lingvistic. Semnul lingvistic este o entitate fizica cu doua fete, reunirea solidara si arbitrara a imaginii obiectului numit, careia i s-a spus semnificat (fr. segnifi), cu imaginea corpului fonetic al semnului, numita semnificant (fr. signifiant). (Limba romana contemporana. Lexicul, Angela Bidu-Vranceanu, Narcisa Florascu, ed. Humanitas Educational, Bucuresti, 2005, pag. 16). Delimitarea laturilor semnului impune definirea altor concepte fundamentale: semnificatia si sensul. Limba este un sistem de semne. Saussure este autorul unei teorii originale a semnului lingvistic. Ideile formulate de catre invatatul genevez pornesc de la critica unei conceptii foarte raspandite despre semne si limba conform careia limba este o lista de cuvinte carora le corespunde fie un concept, fie un

lucru. Saussure considera aceasta terie gresita. In primul rand ideea ca limba este o lista de nume conduce catre relatia dintre nume si lucruri, intelegandu-se ca relatia este simpla si fireasca. In al doilea rand, Saussure considera limba un nomenclator de unde se poate deduce ideea ca notiunile preexista cuvintelor. Fiecare cuvant constitie unitatea dintre latura sonora si semnificatie. Obiectul si latura sonora nu au o legatura necesara. Astfel, pe pamant ar fi existat o singura limba. Semnul obiectului este reprezentat de invelisul sonor. Relatia dintre sensul lexical si notiune, a constituit in ultimii ani obiectul de studiu a numeroase cercetari de specialitate. Lingvisti pun uneori semn de egalitate intre sensul cuvantului si notiune, chiar daca pe de-o parte notiunea poate fi exprimata numai printr-un singur cuvant (pat, mr), dar si printr-o imbinare de cuvinte (masin de splat rufe, fier de calcat). Pe de alta parte, nu fiecare cuvant comunica o notiune. Exista unitati elaborate si de celelalte elemente constitutive ale constiintei (estetice, emotionale, volitive si alte reflectari ale realitatii). Sensul acestora este legat doar de sentimente, emotii. Exista si cuvinte la care sensul exprima doar notiunea. Acestea poarta notiunea de termeni tehnici ( morfem, atom, nucleu). Notiunea are ca si componente constitutive, doua elemente: obiectul si gandirea. Notiunea pisic, incorporeaz totalitatea ideilor esentiale care pot fi exprimate in legatura cu acest animal. Rezulta ca limba este un element indispensabil in formarea notiunii, in acest caz ea jucand un rol auxiliar, ca si instrument al gandirii si nu ca si continut al acesteia. Delimitarea laturilor semnului impune definrea a doua concepte fundamentale: semnificaia i sensul. Acestea apar de multe ori ca termeni (cvasi)sinonimi in determinarea procesului care asociaza un obiect, o fiinta, o notiune unui semn susceptibil sa-l evoce. Semnificatia/ sensul coincid cu latura semnificat a semnului si alaturi de valoarea lexicala exprima si o valoare gramaticala. In ansamblu, prin semnificat se reda imaginea mentala atasata semnificantului care il exprima. Distinctia dintre semnificatie si sens se bazeaza pe interpretarea celei dintai ca o imagine generalizatoare, care exclude caracteristicile diferentiatoare ale obiectelor, iar particularizarea ei se realizeaza in si prin contextele situationale sau verbale pur si simplu. In situatia din urma, procedeul consta in reorientarea cuvantului catre obiecte, privite sub una din infatisarile lor sau printr-una din insusirile lor posibile cuprinse in mod virtual si globalin semnificatie. Aducerea uneia dintre aceste infatisari sau insusiri in centrul atentiei a fost numita sens sau o semnificatie actualizata. Limba romana contemporana. Lexicul, Angela Bidu-Vranceanu, Narcisa Florascu, ed. Humanitas Educational, Bucuresti, 2005, pag. 18).

Multe lucrari de specialitate propun sensului diverse tipologii: sens fundamental, sens primordial, sens principal, sens propriu etc. In interpretarea generala, unele dintre aceste categorii corespund semnificatiei. Cea mai potrivita distinctie este cea dintre denotatie si conotatie. Problemele puse de actul denotarii sunt complexe si nu actioneaza doar in sfera lingvistica. Denotatia reprezinta actul prin care unui obiect, lucru, fenomen, fiinta, idee, actiune, i se atribuie un nume. Aceasta asigura echilibrul semantic al cuvantului. Conotatia exprima valori secundare ale semnificatului unui cuvant. Acestea se pot delimita in mai multe moduri. Daca acceptam diferentierea dintre semnificatie si sens, corespunde celui din urma. Produsele spirituale si materiale ale oricarei activitai omenesti capata valoare numai in procesul coomunicarii lor cu alte fiinte umane. Limba este cel mai important mijloc de comunicare, iar importanta comunicarii intre oamnei da dimensiunile valorii pe care aceasta o are pentru noi. Importanta limbii ca mijloc de comunicare reiese si din faptul ca, dintre persoanele cu deficiente vizuale si cele cu deficiente auditive, din punct de vedere intelectual cei cu deficiente vizuale se dezvolta mai bine. de simtul vazului, dar avandu-l pe cel al auzului, acesta le permite sa achizitioneze limbajul, prin care vad mai mult decat cu ochii. Surzii, inaccesibili limbajului, evolueaza greu din punct de vedere intelectual. Acestia nu au posibilitatea sa-si insuseasca instrumentele unei gandiri abstracte complexe. Limba, ca mijloc de comunicare intre membrii unei societati, este influentata de mediul in care functioneaza. Intr-o limba de cultura cum este romana exista zeci de mii de cuvinte. Dictionarele inregistreaza de la 50 000 pana la aproximativ 150 000 de cuvinte. Nici un vorbitor al acestei limbi nu utilizeaza personal un numar atat de mare de cuvinte. El recurge la 4000 pana la 10 000 de cuvinte in functie de gradul de cultura inregistrat. Cei ce vorbesc limba lor materna ii recunosc in mod spontan cuvintele. Acesata constituie o caracteristica a limbii in cauza. Vocabularul este partea cea mai mobila a limbii fiind strans legata de evolutia societatii: aparitia si disparitia notiunilor, modificarea intelesurilor si a sensurilor lor. Gramatica este si ea influentata la randul ei de evolutia vocabularului. Elementele de vocabular folosite in mod frecvent la un moment dat sunt destinate eliminarii in perioada imediata. In sanul vocabularului se disting doua sfere: masa vocabularului, care se innoieste tot timpul, si fondul principal lexical, care e relativ constant. Asupra acestei impartiri exista un consens din punct de vedere teoretic, dar delimitarea celor doua compartimente este supusa discutiilor. Criteriile dupa care se defineste fondul principal pot varia, iar aplicarea criteriilor

pentru determinarea concreta a cuvintelor care fac parte din el este si mai mult supusa arbitrarului. Fac parte din fondul principal cuvintele care au radacini profunde in limba, fara perspectiva de a disparea intr-un viitor apropiat. Sunt cele care au dat nastere la numeroase derivate, care au mai multe sensuri, care intra in expresii frazeologice si mai ales sunt mult intrebuintate. Daca notiunea pe care o denumeste inceteaza de a fi interesanta, cuvantul ramane totusi viu din cauza ca ii raman si alte sensuri, isi pastreaza unele derivate, figureaza in expresii frazeologicecare continua sa fie folosite. Astfel, fiind elemente durabile, cuvintele din fondul principal dau stabilitate nu numai vocabularului, ci si gramaticii, caci formele morfologice noi nu sunt admise la cuvintele foarte mult folosite, deci mereu prezentate, cu flexiunea lor veche, in mintea vorbitorilor. Astfel, cu toate mobilitatea masei vocabularului, lexicul nu se schimba repede, din cauza ca elementele lui cele mai mult folosite sunt stabile. (Tendinte actuale ale limbii romane, Al. Graur, ed. Stiintifica, Buc., 1968, pag. 271-272).

1. Argoul-privire generala
De ce trebuie cultivata limba? Din numeroase motive, unul mai important decat altul. Fiecare om ste unic si foloseste moduri de exprimare diferite in functie imprejurarea in care se afl, avnd felul sau specific de a vorbi. Normele impuse limbii ne ajuta sa ne intelegem unii cu altii, iar abaterile de la normele academice tradeaza adesea lipsa de cultura a vorbitorilor. Astfel trebuie sa facem totul pentru a elimina astfel de abateri. Dintre toate compartimentele limbii, cel mai mobil este vocabularul, lucru care apare clar in vremea noastra, cand normele fixeaza in in oarecare masura morfologia si sintaxa, chiar pronuntarea, dar nu pot impiedica nici disparitia unor cuvinte traditionale, nici introducrerea multor neologisme. (Dictionar al greselilor de limba , Alexandru Graur, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, 1982, Bucuresti, Calea Victoriei 125). E recunoscut faptul c stilul cult actual se apropie de oralitatea familiar, din care mprumut masiv cuvinte, locuiuni, modele sintactice, procedee stilistice. Ptrunderea masiv a elementelor de oralitate n stilul scris e un fenomen foarte evident, care a fost de mai multe ori comentat din punct de vedere lingvistic i care a trezit reacii contradictorii: de la satisfacia n faa expresivitii, a vivacitii inventive i a pitorescului pe care le aduce n scris registrul colocvial, pn la iritarea produs de neglijenele exprimrii, de nclcarea normelor, de prezena unui lexic considerat de obicei vulgar. Suntem cu totii martori la introducerea necontenita de termeni noi. Schimbarile societatii sunt strict paralele cu evolutia vocabularului. Cuvintele noi apar impreuna cu obiectele pe care le denumesc, fie ca este vorba de cuvinte existente, dar necunoscute de noi, fie ca este o

notiune care a fost inventata recent. Multe cuvinte dispar o data cu schimbarile din societate. Ilustrarea acestei dependente s-a facut mai usor in vocabular, compartimentul cel mai sensibil al limbii in ceea ce priveste determinarile externe. In vocabularul unei limbii se oglindeste fidel marile prefaceri din societatea in cadrul careia functioneaza. Schimbrile de vocabular sunt strict paralele cu evoluiile societii: un cuvnt ca postelnic nu mai are la ce s ne serveasc astzi, dect dac evocm trecutul, iar un cuvnt ca dispecer nu avea cum s fie cunoscut, deci nici ntrebuinat, acum dou secole. Cuvintele noi apar adesea mpreun cu obiectele pe care le denumesc, fie c e vorba de ceva existent de mai nainte, dar necunoscut de noi, de exemplu grape-fruit, fie c este o noiune care de-abia acum acuma a fost creat, de exemplu izotopi. Graur, Alexandru, 1982, p. 6. Teza ca vocabularul se imbogateste in cursul istoriei datorita culturii materiale si spirituale a vorbitorilor a devenit un loc comun in lucrarile lingvistice. (Tratat de lingvistica generala, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti, 1971, p. 9-Wald, Progresul, p. 73. ). Notiunea de progres nu poate fi separata de aceea de miscare, evolutie sau dezvoltare. Ca si notiunea corelativa de regres, ea exprima rezultatul unei transformari. Este evident ca, pentru a vorbi despre progres in limba, a fost necesar mai intai sa se ajunga la ideea ca limba este un fenomen in continua transformare. Acest punct de vedere isi face loc, pe baza de argumente si intr-o formulare stiintifica, abia la inceputul secolului al XIX-lea. Dar o serie de pareri in aceasta directie au fost exprimate cu mult inainte, chiar din antichitate, de la primele cercetari privitoare la limbile concrete. (Lucia Wald, Progresul in limba, editura Stiintifica, Bucuresti, 1969, p.8 ). S-a mentionat de nenumarate ori faptul ca cel mai slab structurat compartiment al limbii reprezinta vocabularul. Mult mai rceptiv si mai dinamic la stimulii externi, mai permeabil decat alte sectoare ale limbii, lexicul asimileaza usor noutatile si elimina rapid din fondul sau activ balastul elementelor caduce. Creativitatea lexicala nu poate fi inteleasa adecvat decat in cadrul teoriei generale a dinamicii limbii, dominata de ideea de schimbare: Limba nu este dinamica pentru ca se schimba-adica pentru ca scimbarea este un fapt- , ci se schimba pentru ca natura ei este dinamica: pentru ca limbajul este o activitate libera, adica creatoare si moare cand inceteaza s e mai schimbe (E. Coseriu, apud Gutu Romalo (2005: 14); vezi si DSL: 180-181). Principalele corelatii implicate in functionrea limbii ca sistem dinamic sunt: sincronie-diacroni; stabilitate-mobilitate, individual social; subiectiv-obiectiv. (vezi GutuRomalo (2005: 9-24) [Adriana Stoichitoiu Ichim, Creativitate lxicala in romana actuala, editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 2006].

Atat morfologia cat si fonologia se pot dispensa de contactul nemijlocit cu realitatile schimbatoare ale vietii, evolutia lor avand aproape intotdeauna motivatii interne. In schimb, lexicul este un sistem complex, elastic, fiabil, dar totodata stabil. In comparatie cu celelalte subsisteme ale limbii acesta este supus trecerii timpului fiind mult mai permeabil la influntele alogene. Vorbim sau scriem pentru a comunica ceva. De natura mesajului vehiculat depinde alegerea cuvintelor pe care le folosim O caracteristic a limbii romne actuale este diversitatea ei stilistic determinat de multiplele situa ii de comunicare i a contextelor de uz. O astfel de caracteristic nu individualizeaz limba romn ntre alte limbi moderne, ci deosebete limba actual de cea a secolelor trecute. S-a crezut adeasea c dezvoltarea limbii n spatiul social i cultural modern este complementar: reducerea diferenelor regionale aflate sub influena urbanizrii i a globalizrii este contrabalansat de sporirea diferenelor stilistice din interiorul limbii. Studiul i analiza vocabularului precum i mbogairea lui prin cuvinte noi adaptate limbii actuale reprezint o preocupare important a societii actuale. Dup cum tim una dintre funciile limbii este comunicarea. Astfel nu ne putem imagina o comunicare fr cuvinte sau cu prea puine cuvinte. n prezent, diversitatea diastratic a limbajului nu mai este neaprat gandit n termenii unui sistem rigid. Se deschide astfel calea unui mod inedit de a o vedea ca pe o realitate complex i nuanat format din numeroase tipuri de limbaje i texte, fiecare avand regulile lor de construcie mai mult sau mai putin individuale. O astfel de direcie ne ndreapt atenia spre studierea particularitilor diverselor discursuri, printre care mesajele transmise prin intermediul postei electronice, a ghidurilor de conversaie, al modei, al convorbirilor telefonice, al textelor de muzica hip-hop, al micii publiciti etc. Limba romana este asemeni altor limbi intr-o continua evolutie incercand sa se adapteze conditiilor culturale, sociale, politice si economice actuale. Complexitatea sa este data de bogatia vocabularului, compartimentul cel mai deschis influentelor interne si externe. Atat morfologia cat si fonologia se pot dispensa de contactul nemijlocit cu realitatile schimbatoare ale vietii, evolutia lor avand aproape intotdeauna motivatii interne. In schimb, lexicul este un sistem complex, elastic, fiabil, dar totodata stabil. In comparatie cu celelalte subsisteme ale limbii acesta este supus trecerii timpului fiind mult mai permeabil la influntele alogene. Vorbim sau scriem pentru a comunica ceva. De natura mesajului vehiculat depinde alegerea cuvintelor pe care le folosim

O caracteristic a limbii romne actuale este diversitatea ei stilistic determinat de multiplele situaii de comunicare i a contextelor de uz. O astfel de caracteristic nu individualizeaz limba romn ntre alte limbi moderne, ci deosebete limba actual de cea a secolelor trecute. S-a crezut adeasea c dezvoltarea limbii n spatiul social i cultural modern este complementar: reducerea diferenelor regionale aflate sub influena urbanizrii i a globalizrii este contrabalansat de sporirea diferenelor stilistice din interiorul limbii. Studiul i analiza vocabularului precum i mbogairea lui prin cuvinte noi adaptate limbii actuale reprezint o preocupare important a societii actuale. Dup cum tim una dintre funciile limbii este comunicarea. Astfel nu ne putem imagina o comunicare fr cuvinte sau cu prea puine cuvinte. n prezent, diversitatea diastratic a limbajului nu mai este neaprat gandit n termenii unui sistem rigid. Se deschide astfel calea unui mod inedit de a o vedea ca pe o realitate complex i nuanat format din numeroase tipuri de limbaje i texte, fiecare avand regulile lor de construcie mai mult sau mai putin individuale. O astfel de direcie ne ndreapt atenia spre studierea particularitilor diverselor discursuri, printre care mesajele transmise prin intermediul postei electronice, a ghidurilor de conversaie, al modei, al convorbirilor telefonice, al textelor de muzica hip-hop, al micii publiciti etc. Limba romana este asemeni altor limbi intr-o continua evolutie incercand sa se adapteze conditiilor culturale, sociale, politice si economice actuale. Complexitatea sa este data de bogatia vocabularului, compartimentul cel mai deschis influentelor interne si externe. E recunoscut faptul ca stilul cult actual se apropie de oralitatea familiara, din care imprumuta masiv cuvinte, locutiuni, modele sintactice, procedee stilistice. Patrunderea masiva a elementelor de oralitate in stilul scris e un fenomen foarte evident, care a fost de cele mai multe ori comentat din punct de vedere lingvistic si care a trezit reactii contradictorii: de la satisfactia in fata expresivitatii, a vivacitatii inventive a pitorescului pe care le aduce in scrisregistrul colocvial, pana la iritarea produsa de neglijentele exprimarii, de incalcarea normelor, de prezenta unui lexic considerat de obicei vulgar. n privina variantelor non-convenionale ale limbii se ridic, mai nti, o problem terminologic. Se poate discuta, de la caz la caz, dac cuvintele i expresiile cu sensuri, adesea i cu forme de negsit n dicionarele de limb contemporan, care apar n conversaia relaxat a tinerilor i nu doar a lor, sunt ncadrate n categoria argoului, a jargoanelor sau a limbajului familiar. Primele posibiliti presupun circulaia ntr-un cerc mai nchis, cea din urm o relativ frecven i accesibilitate a formelor n cauz. Se pot face apoi, consideraii

estetice sau morale legate de folosirea acestui limbaj: dup unii, caracterizat de o srcie a exprimrii, de cuvinte polisemantice care se repet foarte des, cu nuane marcate doar de intonaie i context; dup alii, dotat cu expresivitate i inventivitate, manifestate n evidentul caracter metaforic, n puterea derivativ i mai ales, n capacitatea de parmanent nnoire a acestui compartiment al limbii. Argoul a reprezentat dupa 1989 unul dintre cele mai interesante fenomene ce a starnit redesteptarea intersului cercetatorilor in privinta variantelor nonconventionale ale limbii. Eliberarea populatiei de sub satapanirea regimului totalitar si democratizarea vietii socialpolitice conduce la extinderea limbajelor nonconventionale extins pana la zone ale comunicarii publice, care erau interzize (de exemplu, in limbajul publicistic si in cel politic). Dupa 1989, atat in comunicarea orala, cat si in cea scrisa se regasesc mai multe elemente argotice decat inainte. Acest fapt domina mai ales publicatiile cotidiene. Argoul a starnit interesul lingvistilor inca din Renastere. De pilda, in Franta, argoul a patruns in literatura incepand cu secolul al XV-lea, o data cu baladele lui Villon, urmat de mari scriitori ca Rabelais, Balzac, Victor Hugo etc. In Italia, argoul raufacatorilor este mentionat din secolul al XV-lea in Toscana si Venetia, iar in Spania, aroul hotilor si cel al tiganilor sunt atestate din secolele XVI-XVII. In spatiul cultural anglofon primele culegeri cu termeni argotici au aparut in anul 1785. In comparatie cu echivalentele sale europene inregistrarea argoului romanesc a inceput foarte tarziu. Avand in vedere ritmul rapid de innoire al limbajului argotic, cercetarea romaneasca in acest domeniu este mai saraca decat abundenta bibliografiei straine consacrate acestei problematici. Cercetarea argoului romanesc a fost neglijata timp de patru decenii in timpul dominatiei regimului comunist. Dincolo de motivul obiectiv impus de rigorile cenzurii, ignorarea acestei zone atat de dinamice a limbii se poate explica si prin refuzul cercetatorului de a lua la conostinta o realitate socio-lingvistica. Cea mai evidenta dovada a vitalitatii argoului de-a lungul perioadei comuniste este seria de cuvinte si expresii create in Epoca de Aur. Dintre cele inregistrate in DAEF mentionam: adidas picior de porc(vandut in macelarii); ceausel si decretel copil nascut in perioada 1968-1990, cand regimul comunist a interzis avorturile; circul foamei denumire generica data complexelor comerciale agro-alimentare construite in epoca Ceausescu; nechezol surogat de cafea; fratii Petreus pui de gaina congelati, foarte mici, vanduti cate doi in aceeasi punga; Soparlita Radio Europa Libera; telejurnicu telejurnal. Acestora li s-ar putea adauga o serie de sinonime cu evidenta coloratura argotic-familiara (inregistrate in

DCR), prin care erau desemnati, in mod conspirativ, lucratorii Securitatii (baiat, baiat cu ochii 120. Cercetatorul roman se confrunta cu numeroase dificultati in definirea argoului, in stabilirea caracteristicilor care il individualizeaza in raport cu alte limbaje nonconventionale precum si cu pozitionarea sa in ierarhia stilistica a limbii. Lipsa de aplecare a cercetatorilor romani pentru argou ar putea fi o consecinta tardiva a unor vechi directive de partid si de stat care pledau pentru cultivarea limbii. Scoala romaneasca studiaza argoul studiaza argoul de mai mult timp, acesta fiind definit, in general, ca limbaj conventional, folosit in special d vagabonzi, raufacatori etc. pentru a nu fi intelesi de ceilalti membrii ai societatii. (DEX), indicandu-se etimologia din fr. argot . Se aduce o completarea redundanta, referitoare la cod, : pentru a nu fi itelesi de restul societatii (DEX). Astfel putem defini argoul romanesc ca fiind: limbaj colocvial, conventional, preferat de anumite grupuri sociale, profesii, medii interlope, cu cuvinte si sensuri neacceptate intr-o exprimare onorabila. Evolutia limbajului actual precum si multitudinea ariilor de raspandire conduc spre o dezvoltarea rapida a vocabularului argotic, ce contamineaza mai ales exprimarea orala, sensurile lui fiind acceptate si utilizate de multi vorbitori. Caracteristica dfinitorie a argoului, codul, este acceptat prin conventie tacita de membrii grupului. Pornind de la definitia anterior mentionata, se observa ca argoul romanesc a invadat multiple sectoare ale vietii publice dintre cele mai importante: marile aglomerari muncitoresti, scoala, cazarma, serviciile medicale, avand ca centru de pornire limbajul vast si colorat al unor grupuri izolate: hoti, puscariasi, vagabonzi. Elementele etimologice dominante sunt cele tiganesti, turcesti, balcanice, avand sensuri imprevizibile deoarece inventivitatea vorbitorilor de argou nu cunoaste limite. Argoul trebuie privit prin multitidinea sensurilor pe care le dau lingvitii acestui termen, care sunt numeroase i, n consecin, variabile. Iorgu Iordan afirma c: Pn nu demult, argou nsemna orice limbaj special. Aadar, terminologiile diverselor profesiuni, meserii, ocupaii .a. erau puse alturi de vorbirea argotic a elevilor, pe de o parte, a rufctorilor, vagabonzilor etc., pe de alt parte. Cci se pornea de la concepia strict sociologic a limbii omeneti: mediul n care triete un individ influeneaz asupra psihologiei lui, deci i asupra felului su de a vorbi, n sensul c-l silete albastri/cenusii, costurnas, stanjenel, urechelnita) sau institutia insasi (cooperativa/intreprinderea Ochiul si timpanul). Vocabularul limbii romane actuale, pag

s utilizeze un numr de cuvinte i expresii necunoscute altor categorii sociale.(...) Argourile de toate speciile se caracterizeaz prin dispoziia subiectelor vorbitoare de a-i exprima fr nicio reticen i cu mijloacele lingvistice cele mai proprii, gndurile i simirile, orict ar fi acestea de ndrznee sau contrare convenienelor impuse de civilizaie. Iordan, Iorgu, 1975, p. 307. Fie c apare n ipostaza de limbaj secret, tehnic, fie c este un limbaj pur expresiv, folosit din dorina de individualizare a unui grup fa de altele, argoul se caracterizeaz printr-o tendin de nnoire mai puternic dect cea a limbii comune. Doar schimbndu-se, pricipalul tip de argou limbajul grupurilor marginale, n primul rnd, al hoilor i poate ndeplini scopul practic de pstrare a secretului, violat de indiscreii, de cercetri poliieneti sau de studii lingvistice. Alte tipuri de argou mai deschise, comune unor categorii de vrst, utilizate din frond i amuzament sau pentru a marca apartenena la un grup i disocierea de altele se renoiesc din raiuni preponderent estetice: pentru a fi mereu expresive, inventive, libere. Zafiu, Rodica, 2001, p. 195 n msura n care cuvintele i expresiile argotice (din toate categoriile, ntre care interferenele sunt evidente) ptrund n limbajul familiar, i de aici n limba comun, uzura lor e compensat prin apariia unor noi forme. Putem spune astfel c, argoul caracterizeaz aproape exclusiv vorbirea grupurilor sociale sau de vrst, contrarii convenienelor: elevii i studenii, pe de o parte, soldaii, pe de alta, i, o a treia categorie, emerginaii social, din diferite motive, certai cu legea, pucriaii. Mediul social nu este singura cauz care duce la mprosptarea argoului: se adaug elementul psihic, fapt pentru care argoul devine fuziunea celor dou planuri: individual (guvernat de via sufleteasc a vorbitorilor) i social, cuprinse n actul concret de comunicare lingvistic. Got, Baciu, Mioria, 2006, p. 18. Argoul devine expresia ntregii colectiviti argotizante, nu a unui singur individ, i demonstreaz puterea de expresivitate a limbii vorbite, prin mijloacele de expresie cu coninut afectiv, produs al strilor sufleteti. Ca expresie a vieii social-politice, limba nregistreaz calmul sau zbuciumul din domeniul social, fenomen reflectat n mod direct n limbajul argotic. Vorbitorii de argou cu o anumit apartenen social dispun de aceleai convenii de comunicare, n sensul c ei codeaz i decodeaz (sancioneaz i/sau accept unele expresii i termeni argotici) n acelai mod. Limbajul argotic manifest n acest sens un caracter ermetic, de uz-intern, fiind gustat i neles numai de grupul cruia i aparine.

Argoul devine expresia vorbitorilor care ajung la o contiin comun i la sentimentul unui destin solidar. El rezult din contextele lingvistice i de situaie cele mai diferite i neprevzute, contrare i disparate. Termenii argotici devin semne ale unor relaii sociale, relaii care marcheaz mutaiile fundamentale ce intervin n societate. Limbajul argotic devine factor de coeziune social. Individul i manifest adeziunea la grupul respectiv i pe cale lingvisic, prin adoptarea termenilor argotici. Ibidem, p. 19.

2. Stadiul actual al argoului


E puin probabil ca vreun vorbitor de astzi s mai considere ca fcnd parte din argou cuvinte precum fraier sau mecher (desemnri pentru personajele principale ale unui tipic act de nelare, minciun, furt etc.); n anii 30, cei doi termeni erau inclui n vocabularele speciale, unde primeau glosri i fceau obiectul disputelor etimologice. Argoul contemporan, variant de circulaie destul de larg, n care latura practic, de pstrare a secretului, definitorie pentru argoul clasic al hoilor -, e nlocuit de spiritul de frond i de nevoia de expresivitate, e tot mai atestat, n ultima vreme, n scris: n cri care reconstruiesc universul cotidian i n ziare i reviste, n momentele n care i permit (sau chiar i propun) un stil dezinvolt, neconvenional. Aproape orice discuie despre argoul romnesc contemporan n varianta lui neprofesionist, de limbaj al tinerilor ncepea pn nu demult cu cteva exemple canonice (i se limita, uneori, la acestea): mito, nasol, gagiu. Era ceea ce mpiedica, n parte, s se observe dimensiunile mai largi ale fenomenului; desigur, argoul romnesc e relativ puin dezvoltat i e mai greu de gsit o situaie pe care s-o domine n exclusivitate, de pild o conversaie n care pentru un vorbitor de limb romn literar neazivat totul s fie de neneles; el se manifest, mai curnd, prin elemente expresive care se insereaz n mod masiv sau limitat n limbajul de toate zilele. Cteva exemple, de cuvinte i expresii a cror circulaie s-ar putea s fie efemer, dra nu legat de un grup social limitat (studeni, militar etc.), sunt: marf, meseria, valabil, vrjeal, trombonist, trotilat, a se da rotund, a zemui,

venit cu pluta (sau pluta), czut o dat cu ploaia, venit cu roata de cacaval pe dunga gardului, e groas, mcne etc. Unele sunt mai vechi, altele n-au apucat s fie nregistrate de lingviti; exist numeroase articole dedicate argourilor, scrise de prin anii 20 pn n prezent i invetariind forme care riscau s se piard definitiv; oricum, e amuzant discrepana dintre specialitii care iau foarte n serios acest aspect al limbii i i apreciaz expresivitatea i amatorii care (mai ales opernd cu cliee i exemple-tip i reducnd problema la cazul unor cuvinte aa-zicnd urte) cer purificarea limbii i evitarea argoului. n primii ani de dup 1989, de altfel, elementele argotice de tipul celor citate care ar putea fi foarte bine ncadrate n aspectul familiar al limbajului s-au opus limbii de lemn i n general formelor fixe abstracte i greoaie ale unui stil oficial.

3. Sursele argoului
Argoul contine un numar relativ redus de elemente lexicale proprii care sa-i apartina in exclusivitate. In opinia lui Pierre Guiraud, acestea s-ar rezuma la termenii tehnici si la cei expesivi. ( lintrieur de ce langage populaire qui est le sien et dont il partage les tendances et les modes de formation linguistique, lapport original de largot est contitu dune part par ses mots techniques dsignant des catgories, des activits qui sont propres, dautre part par ses mots expressifs traduisant sa vision particulire du monde et de son milieu) (Pierre Guiraud, op.cit., p.31) Pentru a-si alcatui un vocabular propriu si a-i asigura permanenta innoire in vderea pastrarii caracterului secret, argotizantii recurg la trei surse: (a) termeni ai lexicului general, carora li se modifica- in mod deliberat- fie semnificantul, fie semnificatul; (b) imprumuturi din limbi straine; (c) creatii lexicale proprii. Vocabularul lb.romane actuale.

3. 1. Termeni ai lexicului general


Majoritatea termenilor argotici reprezinta cuvinte ale lexicului comun, de la care pornesc dezvoltari de sensuri conotative pana la rasturnari totale de semnificatie (demential, de coma, formidabil, bestial- care, in special in argoul adolescentilor capata valori de superlativ pozitiv). Cauza de baza care conduce la innoirea argoului este considerata a fi uzura termenilor, care pe masura ce ajung sa fie cunoscuti si de membrii din afara grupului isi pierd expresivitatea si caracterul criptic. Astfel acestia patrund in limbajul familiar. Argotizantii

preiau cuvinte din toate straturile lexicului romanesc, carora le atribuie modificari de sens. Pentru reactualizarea argoului sunt preferati termenii care satisfac atat caracterul criptic cat si necesitatea exprimarii originale si pitoresti, opuse banalitatii limbajului curent. Argoul exercita o atractie deosebita asupra tineretului. In privinta argoului tinerilor se pot individualiza trei mari arii: gimnaziile, liceele si scolile profesionale, influentate de catre cartieristi, de textele hip-hop, de filme, muzica si chiar de activitatea de educare. Argoul studentesc este mai vechi decat cel scolar. Exista mari deosebiri intre exprimarea studentilor la medicina si cea a filologilor de exemplu. Tinerii au un apetit al noului, al modernului mult mai dezvoltat decat al cel al persoanelor in varsta. Nu este in mod deosebit un limbaj criptat, ci este unul presarat cu neologisme sau cuvinte ce provin din alte limbi si care sunt mai mult sau mai putin adaptate limbii noastre. Asadar, astazi trebuie sa fi cool, iar pentru asta trebuie sa-ti schimbi look-ul. Obisnuita forma de salut buna ziua devine heloo si asa mai departe. Sentimentul de independenta, de emancipare, caracteristic varstei juvenile este exprimat prin intermediul acestui mod de a vorbi. Necesitatea unui limbaj codat, care sa nu poata fi inteles de cei din jur a a dat nastere celebrului sase care da vestea elevilor ca e timpul sa mearga in banca sau a superaltivelor absolute folosite la tot pasul incat ne da impresia ca traim intr-o lume a neobisnuitului: muzica este super, hainele sunt si ele super etc. Desi uzeaza si abuzeaza in convorbirile lor de argotisme, tinerii, mai ales de la o anumita varsta si dincolo de un anumit nivel de instructie, sunt constienti de caracterul de licenta lingvisticaal folosirii acestei categorii e cuvinte. Sentimentul corect alsituarii elementelor de argou la periferia limbii este foarte puternic: elevii le evita in general in teze, in compozitii; mentionarea (si discutarea) unui cuvant argotic la curs provoaca totdeauna ilaritate, exprimand o surprindere usor critica, dar amuzanta fata de indrazneala profesorului. (Corectitudine si greseala, Limba romana de azi, Valeria Gutu-Romalo, ed. Humanitas Educational, Bucuresti, 2000, pag 165). Trunchierea cuvintelor, in special prin suprimarea partii lor finale (cu unul sau mai multe sunete, una sau mai multe silabe) e un fenomen curent in vriantele familiare si argotice ale mai multor limbi. Unele din imprumuturile moderne in romana sunt, in limba de origine, rezultatul unor astfel d abrevieri: metrou (din frantuzescul mtro, prescurtare din mtropolitain), taxi (fr. taxi, din taximtre), cinema (fr.cinma din cinmatographe), pneu (fr. pneu, din pneumatique) etc. Diversitatea stilistica in romana actuala, Rodica Zafiu, ed. Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 2001, pag. 252.

Apocopa ce se manifesta prin suprimarea unor foneme finale din cuvant si se regaseste mai ales in graiul maramuresan, fiind in limba romana un fenomen regional al limbii vorbite, care prezinta un debit rapid caracterizat printr-o neglijenta in pronuntare. Exista cateva exemple foarte cunoscute din limbajul elevilor si al tinerilor in general: bac, prof (in domeniul scolar), cas, mag, sax (in domeniul aparaturii si instrumentelor muzicale). Formele trunchiate, in special cele terminate in consoana, sunt usor articulabile (bacul, proful) si reprezinta chiar baza pentru derivare (de la prof s-au format, spre exemplu femininul prof si diminutivul profic, de la dirig- femininul dirig). Acestor exemple li se mai pot adauga multe altele. Unul e atestat inca din micul glosar de argou Cota 1936: me pentru mecher. Forma pare sa fie viabila: o rentalnim in Preda 1988: 43: Se crede me de Bucuresti. Tot mai frecvent apare napa (din naparliu): Vom acorda premiul de cel mai napa student (OS 24, 1991, 3); cea mai a pa faz a trait-o o data cnd (...) a ramas n mut sesizand ca si-a uitat stirile in alta incapere (EZ 2313, 2000, 2). Diversitatea stilistica in romana actuala, Rodica Zafiu, ed. Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 2001, pag. 253. Trunchierea semnificantului, in special in cazul unor termeni tehnici ce apartin jargonului profesional este des intalnita in exprimarea informala a elevilor: drig, mate, geogra. Aceste elemente argotice sunt des utilizate cu intentia de ironozare si sarcasm. Pentru tineri acest tip de termeni ce poarta caracteristica de a nu fi intelesi de cei ce nu fac pare in cadrul grupului sunt foarte atractivi datorita noutatii lor. De ei nu vor sa fie intelesi de catre parinti care, daca le-ar cunoaste fiecare miscare, cu siguranta le-ar impune niste restrictii. In limba romana trunchierea numelor de persona este un caz special. Exista hipocoristice forrmate prin trunchierea unor persoane (Teo, Alex, Mari, Leo etc.), insa ele sunt fie foarte vechi, fie imprumutate. Mai noua este trunchierea numelor de familie, ce presupune o familiaritate dezinvolta, un tip de relatie care nu corespunde cazurilor oficiale. Este foarte posibil ca acest tip de trunchiere sa fi aparut in mediul scolar, deoarece numele de familie este folosit foarte mult (de la tefanescu la tef). Formele trunchiate din numele de familie se folosesc mai ales ca forma de adresare catre barbati. Deoarece persoanelor de sex feminin li se aplica mai rar acest tratament se punne in acest fel o stavila tendintei de expansiune a procedeului.

3. 2. mprumuturile

Imprumuturile din alte limbi straine reprezinta o sursa a lexicului argotic. Acestea au doua avantaje: noutate si expresivitate. Prin numar si frecventa, imprumuturile de origine tiganeasca sunt majoritare, desi in perioada interbelica sansele acordate acestui tip erau reduse. In ciuda acestui fapt, in ultimele decenii, slabirea granitelor dintre registrele stilistice precum si dinamica interna a lexicului au avut drept consecinta asimilarea numeroaselor tiganisme ca: gagiu, misto, nasol, a (se) sucari, zbanghiu, bafta. Acesti termeni fac parte in mod deosebit din limbajul tinerilor, dar totodata sunt utilizati si de celelalte clase de vorbitori. Se poate afirma, aproape cu certitudine, ca termenii argotici cu mare raspandire in limba actuala sunt gagiu si misto, amandoi de origine tiganeasca. Daca pana la un moment dat s-a intrebuintat mai ales femininul gagica (cu sensul de iubita), in limba actuala se intalneste mai des masculinul gagiu. Utilizat in contexte foarte variate, ajunge sa aiba un continut foarte larg, putand exprima si: prieten, coleg, tovaras (Am fost cu gagii la cinema, Ce spun gagii?), sef (Ne-a chemat gagiul la sedinta), om invidiat (Ce gagii sunt si astia?, Ce vrea gagiul?) etc. Misto este utilizat mai ales in calitate de adjctiv si adverb ca echivalent pentru bun, bine, frumos, potrivitetc. Un sens cu totul diferit presupune constructia fixa a lua la misto a-si bate joc (unde misto este tratat ca substantiv). Prin analogie cu expresia sinonima din vorbirea familiara a lua este picior, a lua la misto se modifica in a face misto). Corectitudine si greseala, Limba romana de azi, Valeria Gutu-Romalo, ed. Humanitas Educational, Bucuresti, 2000, pag 165-166). Un numar insemnat de termeni argotici reprezinta imprumuturile vechi, de tip popular, din turca si greaca, pe care vorbitorii de argou le folosesc cu sens schimbat pentru a mentine caracterul criptic al limbajului. Lipsa de transparenta pe care o au aceste cuvinte fata de vorbitorii contemporani precum si expresivitatea lor fonetica, fac ca aceste cuvinte sa se pastreze in limba, in ciuda ritmului rapid de innoire al argoului. Din categoria turcismelor, la care sensului argotic i se poate gasi o minima motivare (de tip denotativ si/sau conotativ), fac parte: gealat 1. politist; 2. prieten (in DEX: calau, gde; om voinic, zdravan si violent); martalog molu, lent, greoi in miscari (in DEX: slujitor domnesc insarcinat cu paza granitelor si cu supravegherea punvtelor vamale) . Dintre grecisme, putem gasi o motivatie semantica pentru: chitra persoana avara (in DEX: fructul chitrului, cu aspectul unei lamai mari). Din maghiara, pot fi semnalati in DAEF termeni argotici ca gabor 1. politist; 2. subofiter de penitenciar, gardian; 3. igan ungur.

Din germana, argoul a imprumutat un numar mai mare de termeni, care au fost supusi atat modifcarilor semantice, cat si celor fonetice: blat 1.folosirea unui mijloc de transport in comun fara achitarea costului calatoriei; 2. vizionarea unui spectacol fara achitarea biletului de intrare; 3. operatiune ilicita (in general); tang 1. minciuna; 2. relatie ( in DEX: bara de fier; drug, ranga). In cazul unor termeni de argou cu vechime in romana, se poate vorbi despre etimologie multipla (pag rus sau srb) sau mprumutat printr-o limb intermediar (cuvintele de origine germana blat i per au intrat in romana prin idi). Vocabularul limbii romane actuale. Dinamica, influente, creativitate, Adriana Stoichitoiu-Ichim, ed. All Educational, Bucuresti, 2001, pag. 128, 129. Frecvente sunt in vorbirea neingrijita nasol, a uschi, uscheala, a (o) soili, soileala, bascalie (este inregistrat in DLRM cu specificarea familiar), ciucareti (pantofi), mai recent marfa. Nu lipsesc din argoul actual expresiile luate din limbajul sportiv- cf. A da in bara a gresi, a rata, a prinde in opaid (off-side) a prinde pe picior gresit, a surprinde intr-o situatie nefavorabila, o situatie in care nu ai dreptate, a da (lua)) plasa etc. Corectitudine si greseala, Limba romana de azi, Valeria Gutu-Romlo, ed. Humanitas Educational, Bucuresti, 2000, pag. 166). Imprumuturile neologice prezente in argoul actual provin din limbi precum: franceza: bonjur (in argoul hotilor de buzunare) buzunarul din spate al pantalonilor; italiana: bambina fetiscana, femeie tanara; engleza: hen! e interzis! Nu pune mana!; moni 1. bani; 2. valuta forte; Imprumuturile au condus si spre formarea unor derivate si compuse cu caracter glumet, la care aspectul fonetic neobisnuit contribuie pentru un plus de expresivitate: a drincui ( engl. to drink) a bea alcool.

3. 3. Creatii lexicale proprii


Principalele cai prin care se creeaza sensuri noi in argou sunt: ingustarea sferei semantice, extinderile de sens, elipsa, conditionarea gramaticala (morfo-sintactica). Ingustarea sferei semantice prin raportarea la un referent si un context specific: iarb marijuana, hai (in DAEF) Elipsa

4. Utilizarea argoului

La elevi i studeni, prezena argoului este explicat de acad. Iorgu Iordan prin adolescen, vrst a predominrii afectului i fanteziei i a unei atitudini: emancipare social, lingvistic i biologic. ntrebuinarea termenilor argotici i d elevului i adolescentului n general contiina unei stri de libertate a spiritului, nscriindu-se n refuzul mai amplu al oricrei convenii: n mbrcminte, comportament, atitudini, gndire, vorbire, i accentueaz sentimentul de individualitate, de personalitate, prin afirmarea unei caliti foarte dorite acum: a fi spiritual, i satisface aceste aspiraii prin polarizarea ateniei asupra lui. Irimia, Dumitru, 1986, pp. 85-86. Forme lingvistice de manifestare a fanteziei i creativitii, termenii argotici din limbajul elevilor i studenilor se caracterizeaz prin pitoresc, expresivitate maxim, exotism etc. Prin ei, subiectul vorbitor definete, totdeauna ironic (sau autoironic), aspecte al vieii colare i studeneti: coal, facultate, examene, seminarii, cursuri, cadre didactice, relaii ntre tineri etc.: boab (examen restant), boboc (student n anul I), a boboci (a repeta anul I), a bubui, a bui (a nu da not de trecere la un examen), a se camufla (a-i face fiuici), cui (examen greu), felicitare (mustrare), olimpiad (sesiune de examene n toamn), plopist, a fi n plop (a nu cunoate o chestiune la un seminar sau la examen), de milioane (un rspuns de milioane foarte bun sau foarte prost), a foileta (despre o student: a schimba foarte repede prietenii), mortal (despre o student: foarte frumoas sau foarte urt), f pai ( nu m mai plictisi, du-te!), te fac o talp? (faci o plimbare cu mine?) etc. Creaii spontane, caracterizate n primul rnd prin originalitate i expresivitate, termenii de argou studenesc sunt foarte mobili, peste un strat care rmne n general stabil i care este comun diferitelor generaii de elevi i studeni, exist un mult mai mare numr de cuvinte i construcii argotice care se nlocuiesc n permanen. Idem. ntrebuinarea elementelor argotice de ctre cei certai cu legea are o justificare mai practic: constituirea unui limbaj cifrat, care s nu poat fi decodificat dect de cercul foarte restrns al categoriei. Termenii denumesc aciuni violente, atitudini dure, activiti antisociale, instituii specifice funciei coercitive a statului etc.: are multe bube (pcate, capete de acuzare), copoi, curcan, sticlete, a face prnaie, a sta la mititica, pension, universitate, la gherl, caft, a cafti, a mangli, mangleal, a parli, a uti, a ciordi, lovele, foaie (bancnot), a ciripi (a trda) etc. Prin circulaie, mare parte din aceti termeni i-au pierdut caracterul nchis al semnificaiei lor, pstrnd doar funcia persiflatoare (i autopersiflatoare) i dezvoltnd, prin

planul lor semantic, mai ales, dar i prin expresie i provenien, o duritate de limbaj, expresie a unei violene comportamentale. Mai mult accidental, o serie de elemente argotice ptrund i n limbajul familiar al altor categorii de vorbitori. Unele sunt frecvente n vorbirea mai tuturor categoriilor de tineri din mediul citadin, ca marc a emanciprii: a face blatul (la cantin, film, tramvai, stadion etc,), mito, a lua la mito, a face mito, mitocar, haios, a fila, bibliotec (cri de joc) etc. Altele intervin n anumite situaii: la manifestri sportive, declanatoare, prin psihologie colectiv, ale fanteziei spirituale, cnd ironia trece pe primul plan. Avem de-a face cu un limbaj tehnic, cu o terminologie de specialitate ca la o profesiune oarecare: sportivul este un adevrat tehnician, care, practicnd o anumit ndeletnicire, i cunoate toate secretele i utilizeaz termeni tehnici consacrai. C sportivii, i, mai cu seam, numeroi participani la spectacolele sportive se folosesc, cu prilejul acestora, de expresii argotice, nu contest nimeni, dar faptul se datorete nu sportului nsui, ci originii sociale i psihologiei spectatorilor obinuii s vorbeasc aa n tot felul de mprejurri: a bubui, boabe (goluri), danseaz-l! (dribleaz-l), cartonar (arbitru), dresor (antrenor), lovete-l la mir! (e vorba de box), ia-i piuitul!, s te pupe mama rece!, arde-l la rni!, arde-l la muzicu!, pompeaz-l s-i tneasc borul!, d-i la zotc! etc, dar i la ntlniri amicale n bar sau crcium: biseric (crcium), miroi a busuioc (btut bine), a vopsi (a lua un rnd de...), fiol etc. Iordan, Iorgu, 1975, p. 310.

5. Sursa intern i sursa extern n argoul romnesc


Porblema enunat n titlu implic abordarea mprumutului din alte limbi, prezena argoului internaional i, n special, locul mprumutului din limba igneasc elemente ale sursei externe n argoul romnesc, alturi de tratarea termenilor din fondul latin motenit i din cel vechi al vocabularului romnesc, ca i de termenii populari i neologici, aceia care alctuiesc sursa lui intern. Limbajul argotic gsete permanent modele i stimulente n resursele creatoare ale limbii proprii sau n limbile strine. Faptul se explic printr-o psihologie de clas comun, care determin fenomene asemntoare n vorbirea anumitor categorii sociale, indiferent de

naionalitate i de limb. Vorbitorii romni de argou se afl, firesc, n contact permanent cu alte popoare i culturi, de care sunt influenai i pe care le influeneaz ntr-o msur sau alta. n vocabularul argotic intr termeni din limba naional (inclusiv cuvinte din graiuri i din limbajul familiar) i din limbi strine (din cea a iganilor mai ales, ncrcat de exotism). Noua identitate lingvistic o obin termenii prin variate i multiple deplasri semantice (metafor): boboc, a se camufla etc., metonimie: foaie, (bancnot) etc., omonimii: bibliotec etc., sinonime stilistice: scor, n argoul studenilor: rezultat la examene, antonimii: felicitare mustrare, a diviniza, a nela n dragoste etc. n acelai timp, se creeaz n permanen termeni noi, prin analogie morfologic (de structur) sau semantic cu alte creaii ale limbii romne. De la a fi n pom, de exemplu, s-au creat, pe de o parte, a fi n plop, iar, pe de alta, plopist, pomicol. n cazul elementelor vechi, dialectale sau foarte recente, neologisme etc., vom da cteva exemple: bernevici.( Pantaloni tipici, din postav alb, iari) buzna, calcavur (1. Curea cu care cizmarii fixeaz pantofii cnd i repar. 2. Btaie.) catrafuse, coclauri, cotrobi, cum, doldora, ghiftui, jupn, hcui, canalie, idiot, imbecil, infam, a lichida (pe cineva), mizerabil, opera (pe cineva) etc. Argoul se mprospteaz mereu, graie nevoilor afective ale indivizilor vorbitori, care nu pot fi mplinite vreme ndelungat prin aceleai mijloace lingvistice. O trstur caracteristic a vorbirii afective (cu toate nuanele ei: argotic, familiar, popular) const, pe de o parte, ntr-o mulime extraordinar de termeni pentru o singur noiune, pe de alt parte, ntr-o multiplicitate de sensuri, adesea foarte diferite, pentru acelai cuvnt. Astfel, a arde este sinonim cu a frige, a opri, a prjoli, a prji. Cine spune metaforic, m-am ars (am ieit prost ntr-o afacere) va spune, prin fora lucrurilor, cu acelai sens metaforic, mam fript, m-am oprit, m-am prjolit, m-am prjit (Iordan, Iorgu, 1975, p. 313). Pentru a exprima ct mai bine caracterul sugestiv, sinonimic al argoului, vom da cteva exemple de cuvinte cu sensuri multiple - a fura: arde, bali, cardi, ciujbi, ciupi, curi, frige, hali, jumuli, mangli, opera, pica, prji, rade, stinge, uti, parli, terpeli, usca, uchi, zuli etc.; - bani: albiori, bitari, denghi, f-f, fonduri, franci, gloane, gozor, lovele, loz, material, miz etc.; - nchisoare: Bumbata, colegiu, colivie, gherl, internat, mititic, prnaie, pension, rcoare, reveneal, salon etc.