Sunteți pe pagina 1din 3

Rolul familiei in educatia morala a scolarilor ntrebndu-se unde este bine s se fac educaie moral John Locke este

adeptul educaiei n familie, motivnd c aici se respect individualitatea copilului mai bine dect n coal, iar exemplul este mai bun n familie. ns, pentru a-i dezvolta personalitatea, elevul trebuie s intre n contact cu lumea i viaa, s vin n conflict cu alte individualiti pentru a dobndi ncredere n sine, curaj i ndrzneal. Contactul cu semenii nu se poate realiza la fel de bine n familie, cum s-ar realiza n coal. Iar, cultura tiinific se poate preda mai bine n coal. Sunt de acord c virtutea cultivat n familie e mai important dect toate cunotinele i dect toate acele nsuiri de ntrire a personalitii pe care le capt elevul n coal, de aceea n ierarhia factorilor educaionali familia ocup primul loc. Familia este prima coal a omenirii, aici se dau primele exemple i primele noiuni ale educaiei morale. Bazele cunoaterii valorilor morale, a nelegerii frumuseii lor, a traducerii lor n fapte de conduit cotidian se realizeaz n familie. Dac familia este contient de rolul su social, va pune pe prim plan educarea moral a copiilor, exersndu-le cu consecven formarea conduitei morale. De calitatea educaiei n familie depinde ntregul eafodaj al educaiei morale realizat de ctre ceilali factori. Bazele caracterului moral se educ n primii apte ani de via, dar sprijinul familiei se cere a fi substanial mbuntit i dup intrarea copiilor n coal. Cunoasterea normelor si regulilor morale, definirea corecta a notiunilor nu sunt suficiente pentru o actiune cu caracter moral. Pentru a putea delimita notele initiale ale unor situatii morale in care este antrenat in vederea insusirii notiunilor morale sa-si formeze capacitatea de a aprecia moral, familia ii da prilej copilului de apreciere prin criterii obiective a faptelor morale. Imaginile fiind intuitive cu privire la conduita, trebuie sa contina o nota apreciativa asa e bine, asa e corect, asa nu e corect si o nota imperativa asa trebuie sa te comporti, asa nu trebuie sa te comporti. Regulile impuse verbal sau material de catre adult constituie inainte de a fi interiorizate, obligatii categorice, indeplinind valoarea unor necesitati virtuale. Atmosfera afectiva din familie are o influenta hotaratoare asupra dezvoltarii psihice in mica copilarie. In primii ani de viata copilul raspunde la tot ce se intampla in jur prin reactii emotive care vor determina directionarea activitatii si atitudinilor de mai tarziu. Nazuintele copilului se formeaza in mica copilarie prin exemplul celor din jur. In familie, copilul invata limbajul si comportamentul social, isi formaza aspiratii si idealuri, convingeri si aptitudini, sentimente, trasaturi de vointa si caracter.

Intotdeauna ambianta, climatul din familie influenteza in raport cu natura sa personalitatea copilului. John Locke convins de puterea exemplului in familie afirma: Nu trebuie sa faceti in fata copilului nimic din ceea ce nu vreti sa imite. Zestrea de echilibru relational si adaptiv pe care copilul o mosteneste din tiparul reprezentat de familia sa este cea mai sigura investitie pe terenul viitoarei lui personalitati, asigurandu-i decenta realizarii de sine si a succesului in general. Din contra, daca este crescut intr-un climat tensionat, conflictual, instabil, copilul se poate inhiba ba chiar se poate maturiza afectiv si conjunctiv. Urmarea este, fie o motivatie presociala de evitare a tot ce se aseamana cu cele trei de acasa, fie intr-o motivatie antisociala ca expresie a nevoii de pedepsire a celor din jur, de razbunare permanenta, de ura, rezultat al fustrarilor afective acumulate in primii ani de viata. Inca de cand copilul formuleaza primele propozitii simte nevoia sa transmita parintilor evenimentele din viata sa. Daca parintele va fi mereu ocupat, neatent, obosit, neavand dispozitia sufletesca nici timpul necesar sa il asculte pe copil, firul comunicarii se rupe iar copilul se va simti neglijat, respins in asteptarile sale. Va cauta raspunsuri in alta parte sau nu va mai cauta deloc. Numai fiind aproape de suufletul copilului, patrunzand in gand si luand parte la preocuparile acestuia parintele devine confidentul, sfatuitorul, punctul de rezistenta si incredere al copilului sporind sansele unei iubiri reciproce si a unui respect neconditionat. Iubirea unui parinte, adesea in exces si inexplicabila, nu poate justrifica erorile de comportament si de atitudine in raport cu copilul mai eles ca ele decurg din impasul relatiilor parinte-copil, parinte cu el insusi, parinte cu partenerul de viata. Daca intr-o familie se cultiva nesabuit dorintele, pretentiile copilului, dar se neglijeaza dezvoltarea initiativei, implicarii personale in activitate, echilibru, apar grave disfunctionalitati in brelatiile copiilor cu cei din jurul lor, instalandu-se ura, egoismul, lipsa de sensibilitate. Rolul parintelui in existenta copilului este fundamental numai in masurain care el gaseste forta si secretul de a lansa pe traiectoria vietii un individ rezistent, puternic, adaptabil, echilibrat, bun. Se spune ca profesia de parinte este una din cele mai vechi profesii care se practica de toti membrii comunitatii, insa putini sunt cei care se straduiesc sa o invete sistematic, sa-si puna probleme si sa incerce sa le rezolva la nivelul actualei perioade. Pentru o buna educatie a scolarului este necesara o conlucrare a familiei cu scoala, unitatea de actiune ale celor doi factori in opera de formare pentru viata a scolarului este conditionata de unitatea de vederi, de un mod de lucru si de o buna cunoastere reciproca. Premisa de la care trebuie sa porneasca

aceasta colaborare este unitatea, comunicarea, continuitattea si competenta in munca educativa. O cunostere suficienta a ambelor parti ete data de o apropiere cu dublu sens familie-scoala apropiere care sa corespunda interesului celor doua institutii. Stabilirea unui program de lucru in familie, fixarea unor sarcini ale educatiei trebuie sa sustina, sa intareasca si sa intregeasca munca educativa din scoala ca sa asigure o unitate de vederi scoala-familie. Faptele de astazi ale copiilor reprezinta o prefigurare certa a celor de maine, deprinderile si convingerile creionate acum constituie baza modului de actiune in viitor, atitudinile si comportamentele cu care vin in contact (parintii) vor fi primele modele copiate cu fidelitate de catre copii. Prin pregatirea si educarea copilului pentru viata, trebuie sa facem tot posibilul ca orizontul specific de nazuinte sa devina cotidian posibil. Parintii si profesorii trebuie sa organizeze actiunile copilului, sa se impotriveasca, dar cu tact, impulsurilor, sa amane unele satisfactii, sa nu-i recompenseze imediat actiunile meritorii, sa manifeste toleranta si actiune. Parintii vor cultiva prioritar la fete: blandetea, generozitatea, tandretea, nazuinta spre frumusete; iar la baieti: curajul, hotararea si atitudinea cavaleresca.