Sunteți pe pagina 1din 9

Reasigurarea

Stefan Ioana Catalina Universitatea Titu Maiorescu, Facultatea de Drept, anul IV, zi

1.Definitia si istoricul asigurarii in Romania


Asigurarea este o operatiune economico-financiara ce rezulta din obligatia asiguratului de a plati o suma de bani, prima de asigurare contractuala, in schimbul careia asiguratorul preia riscul asigurat urmand a plati la producerea evenimentului asigurat suma asigurata sau despagubirea de asigurare. Prima forma de asigurare cunoscuta pe meleagurile noastre in evolutia procesului istoric de eliminare/acoperire a riscului a fost cea a animalelor, cunoscuta si sub numele de hopsa ce avea drept rol intrajutorarea satenilor dintr-o localitate in cazul accidentarii si sacrificarii de necesitate a animalelor. Prima sociatate propriu-zisa de asigurare din Romania s-a nascut la 24 iulie 1848 la Brasov si practica asigurari de viata, urmare carora la sfarsitul perioadei de asigurare, cotizantii urmau a beneficia de o renta viagera anuala. Contractul de asigurare a fost introdus in comert prin natura faptelor si din dorinta oamenilor de a se pune la adapost de capricii sau nororc cum spunea Emerigon in Tratatul sau de asigurari si contracte in 1783.1 Nevoie de suportare colectiva a pagubelor, de acoperire impotriva riscurilor, indeosebi ce afectau patrimoniile, se pierde in geneza omenirii, experienta divedind ca pierderile sunt mult mai usor de suportat atunci cand sunt impartite intre mai multe persoane.2

2. Reasigurarea definitie si notiuni introductive


Asigurarea reprezinta operatiunea prin care un asigurator constituie, pe principiul mutualitatii, un fond de asigurare, prin contrubutia unui numar de asigurati, expusi la producerea aceluiasi risc si ii indemnizeaza pe cei care sufera un prejudiciu pe seama fondului alcatuit din primele incasate, precum si pe seama celorlalte venituri rezultate ca urmare a activitatii desfasurate,3 in raport de care reasigurarea reprezinta o operatiune de asigurare conform celor de mai sus a asiguratorului la un reasigurator sau a unui reasigurator la un alt reasigurator, in raport de care asiguratul din asigurarea directa are calitatea de tert cu toate consecintele juridice ce rezulta din aceasta. Asadar, reasigurarea, ca modalitate de asigurare, vizeaza pe asiguratorii care, -pentru a-si proteja propriile patrimonii pe de-o parte, si de a face fata unor riscuri ce implica indemnizatii al caror cuantum este ridicat, fapt ce ar putea determina la un moment dat starea de insolventa pe de alta parte-, incheie in acest scop contracte de asigurare cu alte societati de asigurare. Reasigurarea se prezinta in aceste conditii sub forma operatiunii de asigurare a asiguratorului la un reasigurator sau a unui reasigurator la alt reasigurator, in raport de care asiguratul din asigurarea directa are calitatea de tert cu toate consecintele juridice ce rezulta din aceasta. Ceea ce este caracteristic acestui tip de asigurare este independenta relatiei dintre asigurat si asigurator pe de-o parte si dintre asigurator si reasigurator, pe de alta parte. Ca atare, in lipsa unei clauze contractuale exprese, nu este posibila o actiune prin care prim- asiguratul sa se subroge in drepturile asiguratorului sau pentru a solicita obligarea reasiguratorului la plata unei indemnizatii. Acest tip de subrogare are loc, spre exemplu, in cazul asigurarilor de raspundere civila obligatorie sau facultative, cand asiguratorul subrogate in drepturile si obligatiile asiguratului sau poate exercita o actiune in regres impotriva tertului vinovat de producerea prejudiciului. Aceasta, intrucat, nu exista raporturi
1

Emerigon - Traite des assurances et des contracts Marseille, 1783 citat in Ecole Nationale dAssurances de Paris 2 Prof. univ. dr. Smaranda Angheni Teza de doctorat, Bucuresti 2010 3 Conceptul are la baza una dintre cele mai moderne definitii juridice de pe plan European ce apartine autoarei franceze Y.Lambert-Faivre, care apreciaza ca asigurarea este operatiunea prin care asiguratorul organizeaza in mutualitate o multitudine de asigurati expusi la realizarea anumitor riscuri si ii indemnizeaza pe unii dintre ei datorita masei comune de prime colectate Y.Lambert-Faivre Droit des assurances, Dalloz, Paris, 1885, p.36

juridice intre prim-asigurat si reasigurator, ci doar, pe de-o parte, intre asiguratorul asigurat care dobandeste calitatea de asigurat si un alt asigurator in calitate de reasigurator. Transferul unei parti din riscurile asumate de catre un asigurator, numit cedent, catre un alt asigurator, numit reasigurator, se realizeaza prin intermediul contractului de reasigurare Contractul de reasigurare este un contract de indemnizare, conform caruia reasiguratorul acorda despagubiri asiguratorului numai in conditiile in care se produc riscurile asigurate, iar obligatia asiguratorului fata de asigurat este certa. Contractul de asigurare cuprinde, de regula: obiectul reasigurarii, raspunderea reasiguratorului, raspunderea retinuta de reasigurat pe cont propriu, modul de decontare a primelor si daunelor, durata contractului, clauze ad-hoc privind relatiile reciproce.

3. Functiile reasigurarii
Reasigurarea poate fi mai bine inteleasa analizand cele cinci functii pe care le poate indeplini, si anume: 1. 2. 3. 4. 5. Cresterea capacitatii de asigurare Mentinerea stabilitatii financiare Protectia impotriva catastrofei Asistenta in activitatea de subscriere Facilitarea retragerii dintr-o zona geografica sau dintr-un domeniu de asigurari

Cresterea capacitatii de asigurare. Exista doua tipuri de capacitate in cazul asiguratorilor de


bunuri si de raspundere civila: capacitatea de asigurare per risc si capacitatea de a subscrie prime. Capacitatea de asigurare de risc se refera la capacitatea asiguratorului de a oferi o limita de asigurare cat mai mare pentru un risc4. Capacitatea de a subscrie prime se refera la volumul maxim de prime pe care le poate subscrie un asigurator. Capacitatea de a subscrie prime este restrictionata de legislatia care limiteaza raportul dintre valoarea primelor subscrise si valoarea capitalului social si a rezervelor. Analistii financiari si organizatiile de supraveghere a asiguratorilor urmaresc acest raport, intervenind daca aceasta depaseste o anumita valoare. Legislatia romana prevede ca societatile de asigurare isi pot asuma, anual, obligatii din contracte de asigurare si reasigurare corespunzatoare unui volum de prime care, dupa deducerea primelor cedate in reasigurare, sa nu depaseasca un platofon echivalent cu de cinci ori suma capitalului social varsat si a rezervelor de capital. Capacitatea de a subscrie prime poate fi marita prin utilizarea reasigurarii, deoarece prima de reasigurare este dedusa din primele incasate inainte de a se calcula raportul dintre primele incasate si capitalul social plus rezerve. Reasigurarea mareste capacitatea de asigurare prin faptul ca permite asiguratorului sa cedeze acele riscuri care ii pun in pericol situatia financiara.

Mentinerea stabilitatii financiare. Un asigurator, ca orice alta organizatie care urmareste


obtinerea de profit, trebuie sa aiba un flux constant al profiturilor pentru a putea atrage si pastra capitalul necesar extinderii activitatii. In domeniul asigurarilor, despagubirile fluctueaza foarte mult uneori, ca urmare a conditiile demografice, economice, sociale si a actiunii fortelor naturii. Nivelarea variatiilor accidentale ale experientei de daune contribuie la mentinerea unor profituri constante. De exemplu, un asigurator poate cumpara o reasigurare pentru o limita suma pe care ar trebui sa o plateasca pentru orice dauna majora care s-ar produce. Limitarea, prin intermediul reasigurarii, a valorii daunelor ce cad in sarcina asiguratorului confera stabilitate rezultatelor obtinute din aceasta din activitatea de subscriere.
4

In asigurarile de bunuri, riscul reprezinta obiectul asigurat expus unui pericol. Fiecare asigurator isi stabileste propria definitie a riscului.

Protectia impotriva catastrofei. Asiguratorii de bunuri si raspundere civila sunt expusi unor daune catastrofale importante, generate de cutremure, explozii industriale, accidente aviatice si alte dezastre similare. Un singur eveniment de acest tip poate genera numeroase revendicari privind asigurarile de bunuri si de raspundere emise de un singur asigurator. Anumite forme de reasigurare, precum si reasigurarea impotriva catastrofei, ofera protectie impotriva efectelor nefavorabile ale catastrofelor si limiteaza daunele asiguratorului la o valoare prestabilita. O caracteristica distincta a reasigurarii impotriva catastrofei este aceea ca acopera daunele aferenta mai multor polite emise de un asigurator, cand acestea sunt generate de un singur eveniment. Asistenta in activitatea de subscriere. Reasiguratorii intra in contact cu o mare diversitate de
asiguratori. In consecinta, reasiguratorii acumuleaza un mare volum de informatii privind experienta de dauna a diversilor asiguratori, precum si metodele de evaluare, subscriere si solutionae a diferitelor revendicari. Experienta reasiguratorului poate facilita lansarea asiguratorului intr-un domeniu de asigurari, in special in cazul asiguratorilor mai mici.

Facilitarea retragerii dintr-o zona geografica sau domeniu de asigurari. Uneori, un asigurator sau un reasigurator poate dori sa se retraga dintr-o zona geografica sau dintr-un domeniu de asigurari. Exista doua modalitati de a realiza acest lucru. Asiguratorul poate pur si simplu sa rezilieze politele si sa restitule primele necuvenite. Acest proces este greoi, costisitor si este posibil sa creeze o imagine negativa in randul detinatorilor de polite, intermediarilor si autoritatilor de supraveghere. O alternative o constituie reasigurarea asigurarilor nedorite. Aceasta metoda nu numai ca evita imaginea negativa creata de reziliere, dar poate fi mai putin costisitoare decat restituirea primelor pentru politele reziliate. Procesul de reasigurare a unei intregi clase sau categorii de asigurari, sau a asigurarilor aferente unei anumite zone geografice este denumit reasigurarea portofoliului.

4. Reasigurari facultative si prin acord


Tranzactiile de reasigurare se impart in doua categorii principale: facultative si de acord. Fiecare dintre aceste categorii include reasigurari proportionale si neproportionale. Atunci cand un asigurator si un reasigurator stabilesc sa imparta daunele care afecteaza un singur risc, conventia este denumita reasigurare facultativa. O conventie de reasigurare facultativa se materializeaza sub forma unui certificat de reasigurare facultativa. In cazul reasigurarii facultative, trebuie sa existe o oferta si o acceptare pentru fiecare risc individual, reasiguratorul avand posibilitatea de a accepta sau respinge riscul propus pentru reasigurare. Daca asiguratorul si reasiguratorul stabilesc sa imparta daunele aferente mai multor riscuri, de regula aferente unei categori sau unui grup de asigurari, conventia este denumita reasigurare prin acord. Cedarea riscurilor individuale, in cadrul unei reasigurari prin acord, se realizeaza, in mod automat si nu necesita aprobarea reasiguratorului atat timp, cat riscul intra in categoria riscurilor acoperite prin contract. O conventie de reasigurare prin acord se materializeaza sub forma unui contract de reasigurare prin acord. Reasigurarile facultative si prin accord, deseori incluse in programul de reasigurare al asiguratorului, servesc, de regula, unor scopuri diferite. Reasigurarea facultativa poate oferi capacitate de asigurare peste limitele unei reasigurari prin acord, in cazul unui risc sau al unui risc care nu este acoperit prin acord. Reasigurarea prin acord poate stabiliza rezultatele activitatii de subscriere pentru o categorie de asigurari si poate proteja asiguratorul in cazul unei catastrofe. Metodela proportionala de impartire a daunelor. Atunci cand un reasigurator este de acord sa plateasca un procent din fiecare dauna produsa, acordul este denumit acord de reasigurare proportional. 4

Conform acestui acord, procentul din primele de asigurare primit de reasigurator este egal cu procentul din valoare daunelor pe care aceasta il va despagubi. In cazul reasigurarii proportionale, rata daunei este aceeasi atat pentru asigurator cat si pentru reasigurator, datorita impartirii egale a primelor si daunelor. De asemenea, sumele de asigurare sunt impartite in aceeasi proportie ca si primele si daunele. Metoda proportionala poate fi folosita atat in cazul asigurarilor facultative, cat si in cazul celor prin acord. Principalele tipuri de reasigurari proportionale sunt: reasigurarea cota-parte, reasigurarea excedent de suma asigurata, reasigurarea proportionala mixta, reasigurarea proportionala pe baza de pool.

Metoda neproportionala de impartire a riscurilor. Atunci cand reasiguratorul accepta sa


acopere o parte din daune care depaseste o anumita retinere a asiguratorului, acordul este denumit acord de reasigurare neproportional. Retinerea poate fi stabilita per risc sau per eveniment. In cazul stabilirii retinerii per eveniment, excedentul este calculat pentru toate daunele inregistrate de asigurator ca urmare a prodecerii unui singur eveniment, indiferent de numarul politelor de asigurare acoperite de reasigurare afectate de eveniment. In cazul reasigurarilor neproportionale, rata daunei pentru asigurator este diferita de cea pentru reasigurator si depinde de valoarea daunei. Prncipalele tipuri de reasigurari ne proportionale sunt: reasigurarea excedent de dauna si reasigurarea oprire de dauna. Spre deosebire de reasigurarea proportionala, prima de reasigurare pentru un anumit nivel al exdecentului de dauna nu se exprima ca procent din prima de asigurare deoarece asiguratorul si reasiguratorul nu isi impart daunele proportional. Prima de reasigurare este negociata intre asigurator si reasigurator si este determinata, de regula, de factori precum numarul riscurilor subscrise si experienta de dauna anterioara a asiguratorului.

Tipuri de reasigurari prin accord


Cele doua mari tipuri de reasigurari prin accord sunt reasigurarile proportionale si cele neproportionale. In continuare, vor fi prezentate cele mai importante forme de reasigurari proportionale si reasigurarea excedent de dauna.

Reasigurarea proportionala. Caracteristica distinctiva a reasigurarii pro rata o reprezinta


impartirea proportionala intre asiguratorul initial si reasigurator a sumelor asigurate, a primelor si despagubirilor. Daca reasiguratorul acopera 10% din suma asigurata, va primi 10% din prima de asigurare si va plati 10% din daunele acoperite de polita de asigurare. Reasiguratorul plateste asiguratorului, de regula, un comision de reasigurare, care trebuie sa acopere cheltuielile afectuate de asigurator cu emiterea politei. Cele doua forme principale de reasigurare proportionala sunt reasigurarile cota-parte si reasigurarile excedent de suma. In cazul in care reasigurarii cota-parte, procentele in care se impart primele, daunele si sumele asigurate sunt aceleasi pentru toate politele care cad sub incidenta acordului de reasigurare. In cazul reasigurarii excedent de suma, procentele in care se face inpartirea intre reasigurat si reasigurator depend de clasa de asigurari si de valoarea politelor reasigurate. Reasigurarea cota-parte. In cadrul unui acord cota-parte, asiguratorul si reasiguratorul stabilesc un procent in care se vor imparti sumele asigurate, primele si daunele. De exemplu, un acord cota-parte 75% inseamna ca reasiguratorul accepta 75% din sumele asigurate, din prime si din daune, iar asiguratorul retine 25%. Limita de raspundere a reasiguratorului este de 75% din suma asigurata prin polita de asigurare. Retinerea absoluta a asiguratorului va avea valori diferite, in functie de dimensiunea daunei si de limitele de raspundere a reasiguratorului fata de polita reasigurata. Valorea retinerii asiguratorului creste pe masura ce dauna este mai mare, chiar daca procentul din despagubire pe care trebuie sa-l plateasca ramane constant.

Reasigurarea excedent de suma. Ca si acordurile cota-parte, reasigurarea excedent de suma este o forma de reasigurare proportionala. Astfel, procentul in care se imparte raspunderea partilor pentru fiecare risc in parte va fi acelasi cu procentul cedat din prime si din daune. Acordurile excedent de suma sunt folosite in primul rand pentru asigurarile de bunuri, in timp de reasigurarile cota parte sunt utilizate pentru asigurarile de bunuri, cat si pentru cele de raspundere civila. Principala diferenta intre aceste tipuri de reasigurari o reprezinta metoda de determinare a retinerii si a sumei cedate. Un avantaj important al folosirii acordului excedent de suma fata de acordul cota-parte este acela ca asiguratorul initial poate retine intreaga prima pentru politele de valoare mica.

Reasigurarea neproportionala. Principalele tipuri de reasigurari neproportionae sunt: reasigurarea excedent de dauna si reasigurarea oprire de dauna. In cadrul reasigurarii excedent de dauna, reasiguratorul acopera o dauna doar atunci cand aceasta depaseste retinerea asiguratorului, fara insa a depasi o anumita limita. Astfel, daunele mai mici, care se incadreaza in limita retinerii, sunt acoperite in intregime de catre asigurator, iar daunele peste nivelul retinerii sunt impartite cu reasiguratorul. Aceasta metoda de impartire este opusa celei folosite in cazul reasigurarii proportionale, in care reasiguratorul plateste o suma proportionala pentru fiecare dauna, indifferent de nivelul acesteia. Reasigurarea excedent de dauna poate fi incheiata pentru unul sau mai multe dintre niveluri de reasigurare, peste retinerea asiguratorului. Prima de reasigurare pentru acest tip de acord este negociata intre asigurator si reasigurator si se determina in functie de valoare daunelor, de risc sau pe baza combinatiei dintre acestea. In calculul primei de reasigurare pe baza valorii daunelor, se va tine seama atat de valoarea daunelor estimate, cat si de cheltuielile si de marja de profit a reasiguratorului. Atunci cand primele se determina pe baza riscului, reasiguratorul trebuie sa analizeze politele de asigurare din perspective sumelor asigurate, pentru a determina daunele potentiale care vor depasi retinerea asiguratorului. O metoda folosita pentru repartizarea primelor intre reasigurat si reasiguratori este costul arderii. Deoarece prima pentru reasigurarea excedent de dauna nu se determina proportional in raport cu prima de asigurare, nu se va plati asiguratorului comision de reasigurare. In majoritatea acordurilor excedent de dauna, retinerea este stabilita in valoare absoluta. Caracteristici ale reasigurarilor facultative
Reasigurarea facultativa, spre deosebire de reasigurarea prin acord, este o reasigurare optionala, caracterizata de urmatoarele elemente: Reasiguratul poate sa cedeze sau nu un anumit risc; Reasiguratorul poate sa accepte sau nu riscurile prezentate de asigurator; Reasigurarea se incheie pentru riscuri individuale.

Avantaje si dezavantaje. In comparatie cu reasigurarile prin acord, reasigurarile facultative


prezinta o serie de avantaje si dezavantaje. Avantaje: reasigurarea facultativa poate acoperi riscuri sau expuneri care sunt excluse de o anumita reasigurare prin acord, datorita naturii lor sau pentru ca nu indeplinesc clauzele acordului; reasigurarea facultativa poate oferi acoperire peste limitele reasigurarii prin acord; reasigurarea facultativa poate fi incheiata pentru a proteja o reasigurare prin acord convenabila; reasigurarea facultativa se poate incheia si pentru a obtine consultanta din partea reasiguratorului pentru subscrierea asigurarii. Dezavantaje: reasigurarea facultativa este greu de administrat, costurile incheierii reasigurarii fiind mai mari pentru ambele parti contractante; este posibil sa se inregistreze intarzieri in

incheierea reasigurarii facultative deoarece reasiguratorul trebuie sa subscrie fiecare risc in parte si sa negocieze fiecare contract separat.5 Daca se au in vedere avantajele si dezavantajele reasigurarilor facultative, precum si informatiile statistice, care indica faptul ca 80% din personalul departamentelor de reasigurari este implicat in derularea contractelor de reasigurare facultativa, vom mentiona cateva situatii in care se recomanda incheierea reasigurarii facultative: Asiguratorul nu doreste sa cedeze in reasigurarea prin acord riscurile ce nu indeplinesc criteriile de subscriere, dar pe care, din motive diferite, le-a acceptat in asigurare. Asiguratorul este solicitat sa accepte un risc pe care nu l-a mai asigurat si nu cunoate care sunt standardele de subscriere ce trebuie aplicate Riscul pe care asiguratorul doreste sa-l asigure depaseste limita de reasigurare a reasigurarii prin acord Riscul care se doreste a fi asigurat prezinta numeroase expuneri care sunt excluse din acordul de reasigurare deja incheiat Asiguratorul cauta o forma de reasigurare mai putin costisitoare Astfel, pentru ca asiguratorul sa aiba siguranta ca nu si-a asumat un risc care depaseste capacitatea sa financiara, nu trebuie sa emita o polita de asigurare pana cand nu primeste avizul reasiguratorului pentru partea sa de risc.

Tipuri de reasigurari facultative. Exista doua modalitati de incheiere a reasigurarii facultative


proportional sau excedent de dauna per risc.

Reasigurarea facultativa proportionala este o reasigurare excedent de suma, cu deosebirea


ca se incheie doar pentru o singura polita de asigurare. Societatea cedenta stabileste retinerea din suma asigurata, precum si partea care va fi cedata reasiguratorului, iar primele si daunele se vor imparti in aceeasi proportie. Reasigurarea excedent de dauna per risc se poate incheia si sub forma facultative, mai ales in cazul riscurilor de raspundere civila.

Reasigurari facultative mixte. Pe langa tipurile de reasigurari mentionate deja, se pot incheia
si o serie de contracte mixte, cum sunt: reasigurarea-program, reasigurarea facultative-obligatorie, reasigurarea prin acord facultativa. Reasigurarea-program presupune incheierea unui contract sau acord prin care se reasigura o clasa de asigurari. Cedenta este obligate sa cedeze, iar reasiguratorul sa accepte politele de asigurare care cad sun incidenta acordului. Clasa de afaceri poate fi formata doar din cateva tipuri de asigurari, care sunt in mod expres excluse din acordurile de reasiguarea incheiate in cedenta. Desi reasigurarea program seamana cu reasigurarea prin acord, avand in vedere ca riscurile nu sunt subscrise individual, din punct de vedere al efectuarii platilor este mai apropiata de reasigurarea facultative. Reasigurarea facultativa-obligatorie presupune cedarea optionala a politelor de asigurare si acceptarea obligatorie de catre reasigurator. Dezavantajul consta in posibilitatea ca asiguratorul sa realizeze o selectie a riscurilor in defavoarea reasiguratorului, cedand numai asigurarile cu risc mare. Insa, datorita caracterului semiobligatoriu, acest tip de reasigurare este mai ieftin pentru ambele parti contractante si poate oferi un volum de prime mai stabil pentru reasigurator. Reasigurarea prin accord facultativa presupune incheierea unui acord intre cedenta si reasigurator in care se precizeaza termenii si conditiile care se vor aplica reasigurarii facultative incheiate intre cele
5

Dan Anghel Constantinescu, Marinica Dobrin, Paul Tanasescu Asigurari si reasigurari (culegere de probleme si studii de caz), Colectia Nationala

doua parti. Acest acord nu obliga compania cedenta sau pe reasigurator sa reasigure anumite polite. Cesiunea si acceptarea sunt in intregime optionale.

5.

Necesitatea reasigurarii

Asa cum orice asigurator are sarcina de a-si proteja asiguratii impotriva posibilelor daune majore, tot asa si reasiguratorul isi protejeaza reasiguratii. Societatile de reasigurari preiau de la asiguratori acele riscuri care sunt prea mari pentru capacitatea lor financiara. Astfel, reasigurarea isi asuma un rol foarte important, daca nu chiar vital pentru industria asigurarilor. Acest rol poate fi sintetizat astfel: 1. Cresterea capacitatii de asigurare 2. Omogenizarea riscurilor 3. Stabilizarea financiara6

Cresterea capacitatii de asigurare. Principalul motiv pentru care se apeleaza la reasigurare


este cresterea capacitatii de primire in asigurare. In fiecare domeniu de asigurare exista riscuri care, datorita dimensiunii sau naturii lor, nu pot fi acoperite in intregime de o singura companie de asigurari. Asemenea riscuri sunt numeroase, iar cel mai bun exemplu ar putea fi asigurarile aviatice. In anumite cazuri, aceste riscuri sunt asigurate prin repartizarea riscului intre companiile de asigurari. Astfel, fiecare companie asigura atat cat isi poate permite, iar restul este asigurat de catre celelalte companii. Aceasta procedura este denumita coasigurare. In alte cazuri, companiile de asigurari acopera initial intregul risc, dupa care cedeaza o parte din suma acceptata altor companii de asigurari si reasigurari, pastrand pe cont propriu numai atat cat isi poate permite sa asigure. Prin urmare, daca suma asigurata pentru un risc sau pentru un grup de riscuri ce caracterizeaza un eveniment depaseste limita retinerii pe care si-o poate permite o companie de asigurari, este necesar ca acea companie sa apeleze la reasigurare

Omogenizarea riscurilor. Un alt motiv deosebit de important pentru folosirea reasigurarii este acele de a nivela rezultatele obtinute de compania de asigurari pe o anumita perioada de timp. Oscilatiile mari ale rezultatelor obtinute de o companie de asigurari pot periclita imaginea acesteia in fata publicului si pot genera ingrijorare in randurile actionarilor. Rezultatele fluctueaza ca urmare a acumularii intr-o anumita perioada de timp a unor pagube diferite de valoare ridicata sau ca rezultat al producerii neasteptate a unei pagube catastrofale. Reasigurarea minimeaza aceasta fluctuatie prin limitarea riscului de dauna si prin reducerea nivelului daunelor per eveniment sau per an contabil. Stabilizarea financiara. Alta functie a reasigurarii este functia financiara. Unul dintre etaloanele folosite de organismele de control al activitatii companiilor de asigurare este gradul de solvabilitate. Acesta este calculat ca procent, reprezentand raportul dintre capital plus rezerve si incasarile din prime. Aceste autoritati stabilesc procente minime sub care nu permit companiilor de asigurare sa functioneze. Acest procent este denumit procent minim de solvabilitate.

Prof. univ dr. Dan Anghel Constantinescu Tratat de asigurari, vol I, Editura Economica

Bibliografie
1.Prof. univ. dr. Dan Anghel Constantinescu Tratat de asigurari, vol. I, Editura Economica 2.Dan Anghel Tanasescu, Marinica Dobrin, Paul Tanasescu Asigurari si reasigurari, Colectia Nationala 3.Prof. univ. dr. Smaranda Angheni Teza de doctorat, Bucuresti 2010