Sunteți pe pagina 1din 26

Prin definitie, lombosacralgia este un simptom dureros localizat pentru care nu se poate stabili ntotdeauna o relatie directa ntre

importanta pe care o acorda bolnavul acestei suferinte si modificarile anatomo-patologice ale coloanei vertebrale. Manifestarile somatice depind de etiopatogenia bolii, ct si de interpretarea psihologica a mesajului nociceptiv. Participarea deloc neglijabila a acestor componente psiho-somatice explica ameliorarile spectaculoase realizate prin mijloace care la prima nu au nimic n comun cu presupusul substrat etiopatogenic al durerii. Durerea lombosacrata localizata sau asociata cu un sindrom radicular constituie peste 50% din cazurile care se prezinta n serviciile de medicina fizica. Aceeasi suferinta reprezinta n toate tarile o incapacitate temporara de munca si are costuri sociale foarte mari. Studiile arata ca durerea la nivelul coloanei vertebrale atinge circa 80% dintre adulti, dar doar 20% dintre cazuri ajung sa aiba o patologie vertebrala adevarata. Incidenta ei creste cu varsta, femeile intre 40-60 de ani fiind mai des afectate decat barbatii. Acesti pacienti nu sunt numai obisnuitii serviciilor de fizioterapie, ci i gasim si la reumatologie, medicina interna, neurologie, neurochirurgie, ortopedie. Aceasta dispersie ntre diferitele servicii medicale de specialitate se poate explica pna la un anumit punct prin diversitatea factorilor etiopatogenici care participa la declansarea durerii lombo-sacrate. Pe de alta parte, lipsa unei educatii sanitare corecte n acest domeniu. Discopatia lombara se caracterizeaza prin durere de spate localizata in regiunea lombara intr-un anumit moment al vietii lor. Studiile actuale subliniaza faptul ca discopatia vertebrala apare la persoane din ce in ce mai tinere. Spondiloza dorso-lombara (dorsolombartroza), reprezinta localizarea procesului degenerativ sau a unei anomalii de dezvoltare la nivelul coloanei dorsale si lombare, att n sectorul discosomatic ct si interapofizar; pot exista si la acest nivel manifestari de osteofitoza difuza. Este localizata frecvent la nivelul articulatiilor diartrodiale, mobile care prezinta cartilajul articular ca element important al articulatiei cu evolutie spre impotenta functionala articulara in final. Spondiloza dorso-lombara face parte din reumatismul cronic degenerativ, bolnavii afectati de aceasta boala nu se mai vindeca doar se incearca o stabilizare a starii lor de sanatate. Artroza interapofizara dorso-lombara poate avea un rasunet clinic important datorita vecinatatii unui element anatomic important, radacina nervoasa, de aici frecventa nevralgiilor determinate de artroza interapofizara. Prezenta unor simptome suparatoare la un bolnav cu spondiloza poate tine de o alta leziune concomitenta sau de asa zisa decompensare vertebrala: insuficienta musculaturii dorso-lombare la care se poate adauga un grad mai mare sau mai mic de osteoporoza. Cauzele durerii lombare se datoreaza n general: - atitudinilor posturale incorecte adoptate timp prelungit, - miscari ale corpului si exercitii efectuate ntr-un mod incorect, - tensiunea musculara excesiva derivata din stresul fizic si psihologic, - scaderea tonusului muscular (abdominal, lombar si dorsal) datorate sedentarismului, - greutate corporala crescuta (obezitatea fiind vazuta azi ca maladia secolului nostru! afectand un numar din ce in ce mai mare de persoane) . Afectarea discului intervertebral este denumita de unii autori hernie de disc, iar de altii discopatie. Ultimul termen, cu nteles mai larg, pare mai apropiat de realitatea anatomo-clinica, deoarece discul nu sufera doar prin herniere, existnd o ntreaga patologie discala, diferita de hernia de disc, care determina suferinte ale coloanei lombare. Pe de alta parte, coloana lombara trebuie privita ca un tot unitar, care cuprinde pe lnga segmentul vertebro-discal si tesuturile moi adiacente (muschi, ligamente, fascii), care se pot constitui adesea n sediul unei suferinte. Probabil din acest motiv, ultimele monografii vorbesc despre ceea ce autorii anglo-saxoni denumesc "low back pain".

Aceasta denumire desemneaza durerea lombara inferioara de cauza mecanica, generata de suferinta att a tesuturilor moi lombare, ct si a structurilor vertebrale (disc, ligamente intracanaliculare, articulatii vertebrale posterioare, pediculi vertebrali) afectate printr-un proces degenerativ. Sub raport clinic, includem: durerea lombosacrata izolata, durerea lombosacrata cu algii referite pe membrul inferior, ct si durerea lombosacrata cu algie iradiata, radiculara. La subiectii tineri artroza dorso-lombara survine pe o cifoza consecutiva epifizitei vertebrale (boala Scheuermann), la femeia dupa menopauza complica cifoza cu hiperlordoza lombara (sindrom trofostatic), iar la vrstnici se ntlneste cifoza senila, prin osteoporoza difuza a coloanei. Importanta acestora este ca cel putin o data n viata fiecare dintre noi simtim un disconfort dorsal. La adult, durerile de spate sunt una dintre principalele probleme ale acestei vrstei, si pot deveni o sursa de neplaceri continue pentru multi dintre acestia. Tratamentul herniilor de disc lombare trebuie sa fie complex dar totusi unitar din punct de vedere al conceptiei, in ciuda preferintei de a opta pentru unul dintre mijloacele care ne stau la indemana, in raport cu diferitele specialitati care au inceput sa aiba pretentii de independenta. Desi nu toata lumea este de acord, tratamentul fizical-kinetic este cel mai judicios tratament al lombosacralgiilor atunci cnd acestea nu sunt contraindicate si nu se afla ntr-un stadiu ce impune tratamentul neuro-chirurgical. n aceasta categorie intra urmatoarele lombosacralgii: - Discopatiile vertebrale - Sindrom lombosciatic - Hernia de disc lombara/Hernia de disc lombare operata - Pelvispondilitei reumatismale Corectitudinea conduitei terapeutice depinde, in primul rand, de corectitudinea indicatiei, iar accasta se va pune in raport cu vrsta bolnavului, profesiunea acestuia, etiologia afectiunii, activitatile sportive pe care le practica, momentul de la producerea accidentului, precum si cu tipul si gravitatea manifestarilor clinice. innd cont de aceste indicatii terapeutice si de particularitatile fiecarui caz n parte se poate adopta un tratament conservator sau unul chirurgical. Scopul acestui tratament fiind de a mentine functia trunchiului, a membrului inferior afectat si independenta individului. Evolutia si prognosticul sunt benigne; cu toate acestea simptomele necesita masuri terapeutice care sa contribuie la ameliorarea starii bolnavului si la prentmpinarea complexarii lui sub raport psihic. Evolutia spondilozei dorso-lombare este lenta, leziunile degenerative ale coloanei vertebrale accentundu-se cu vrsta. Prognosticul e n general favorabil. Una din complicatiile spondilozei dorso-lombare o constituie si sindroamele de compresiune medulara, care se traduc la nivelul membrului inferior printr-o diminuare a sensibilitatii profunde iar la nivelul membrului superior printr-un tablou amiotrofic sau senzitivo-motor. Evolutia depinde de: -combaterea factorilor de risc, - controlul posturii ortostatice, - evitarea eforturilor fizice, - conditii meteorologice nefavorabile, - diagnosticul si tratamentul corect n puseurile de acutizare, - terapia de ntretinere condroprotectoare n perioadele de acalmie, - profilaxia secundara a recidivelor, - supraveghere medicala periodica cu respectarea indicatiilor terapeutice conservatoare sau chirurgicale.

Probleme apar numai n formele cu deficit neuromotor accentuat si incapacitate temporara de munca crescuta si variaza de la caz la caz. O ntelegere clara a anatomiei coloanei, o prezentare pertinenta a anamnezei si examinarii, studii de laborator relevante, decelarea cauzelor durerii dorsolombare si abordarea terapeutica pentru a mbunatati ngrijirea pacientului. Metodele de recuperare sunt recuperarea, prin kinetoterapie si masaj, care pornesc de la consideratia ca stabilitatea coloanei vertebrale nu se datoreste nici conformatiei extremitatilor articulare osoase, nici formatiunilor capsulo-ligamentare, care reprezinta elemente pasive insuficiente de sustinere, ci grupelor musculare periarticulare. Pe de alta parte, s-a constatat ca mobilizarea precoce este superioara ca rezultate, imobilizarii prelungite care se soldeaza cu atrofii musculare.

Masajul ca mijloc tehnic depinde de starea clinica a pacientului si de existenta unor contraindicatii privind aplicarea unor altor tehnici terapeutice. Kinetoterapia si masajul aplica mijloacele kinetologiei medicale cu scopul recuperarii somatofunctionale, motrice si psihice sau al reeducarii functiilor secundare, de compensatie, in cazul afectiunilor partial reversibile sau ireversibile. Examinarea clinico-functionala trebuie sa se efectueze atent si precoce la orice pacient, pentru a surprinde toate modificarile existente. ntreaga asistenta medicala a acestui tip de patologie a aparatului locomotor are ca scop final independenta fizica, n contextul respectarii indoloritatii, stabilitatii si mobilitatii, dupa evaluarea corecta si completa (etiopatogenica, clinica si functionala) initiala instituirii programului terapeutic si pe tot parcursul derularii acestuia. Kinetoterapia detine un rol fundamental n realizarea obiectivelor stabilite n cadrul asistentei medicale complexe, dupa examinarea completa a pacientului, si anume: . mentinerea sau promovarea mobilitatii articulare, . refacerea fortei si rezistentei musculare, . refacerea coordonarii miscarilor, . promovarea circulatiei arterio-venolimtatice, . redobndirea controlului motor si a functionalitatii regiunii afectate. NOIUNI DE ANATOMIE FUNCIONAL A COLOANEI VERTEBRALE

Coloana vertebrala reprezinta o coloana lunga mediana si posterioara, formata prin suprapunerea unor piese osoase numite vertebre. Este cel mai important segment al aparatului locomotor de care sunt legate toate celelalte segmente. Coloana vertebrala are urmatoarele regiuni: coloana cervicala are 7 vertebre, coloana toracala are 12 vertebre, coloana lombara are 5 vertebre, coloana sacrala are 5 vertebre, coloana coccigiana are 4-5 vertebre. Coloana vertebrala este segmentul anatomic al aparatului locomotor ce asigura: mobilitatea/stabilitatea trunchiului, protectia maduvei spinarii, legatura dintre membre. Suprafetele articulare dintre corpurile vertebrale sunt mijloace de unire ntre discurile intervertebrale si ligamentele vertebrale logitidinale anterior si posterior. Discurile intervertebrale (fibrocartilaje) au forma unor lentile biconvexe, de naltime variabila, reprezentnd o patrime din naltimea corpului vertebrei; prezinta o portiune centrala plina cu lichid (nucleu pulpos) si un inel fibros periferic, la batrni se reduce prin deshidratare, de aceea cu vrsta se scade n naltime. Presiunile exercitate asupra corpurilor vertebrale actioneaza mai nti asupra discurilor. Nucleul tinde sa redirectioneze aceasta presiune n toate directiile spatiului. Fibrele inelului fibros sunt astfel puse n tensiune suportnd si presiuni orizontale si verticale. Ansamblul functioneaza n conditii etanse ca un amortior fibro-hidraulic. Simptomatologia apare mai ales n flexie cnd discul este comprimat si nucleul este mpins posterior comprimnd elementele nervoase de la acest nivel, fenomenul putnd ajunge la hernie de disc (hernia nucleului). Urmarile sunt: tensionarea cronica sau brutala a ligamentelor vertebrale logitudinale posterioare avnd ca echivalent clinic lumbago; compresiunea elementelor nervoase situate n canalul rahidian, n principal a vervului sciatic al carui radacini ies la nivelul lombar inferior. Pentru a evita aparitia acestor modificari patologice trebuie evitata flexia vertebrala n transportul obiectelor grele; aceasta se va realize prin flexia coapselor si a genunchilor. Este necesara o mare atentie n flexia vertebrala lombara n cadrul diferitelor tehnici corporale. Muschii regiunii posterioare a trunchiului Regiunea posterioara a trunchiului prezinta numerosi muschi asezati pe mai multe planuri. Cei mai profunzi se ataseaza numai pe vertebre si sunt formati din fascicule scurte de fibre musculare. Planul I prezinta cel mai supeficial plan si cuprinde: c Muschiul latisim (dorsal mare) cel mai lat muschi al corpului situat n partea postero-inferioara a trunchiului. Se insera pe fata externa a ultimelor 3-6 coaste prin digitatii ncrucisate cu ale oblicului extern, pe procesele spinoase ale ultimelor 5-6 vertebre toracale, ale vertebrelor lombare, creasta sacrala mediana, creasta iliaca; prin intermediul fasciei toraco-lombare fibrele converg spre axila prin trei tipuri de fascicule: superioare orizontale, mijlocii oblice descendente si inferioare aproape verticale. Inervat de nervul toraco-dorsal din plexul brahial. Actiune: daca ia punct fix pe coloana vertebrala, coboara bratul ridicat-adductie, rotatie interna si extensie usoara;daca ia punct fix pe humerus ridica toracele-muschi inspirator. c Muschiul trapez se insera pe linia nucala superioara, procesele spinoase C7-T12 ligament nucal si ligamentul supraspinos toracal. De aici fibrele converg spre centura scapulara astfel: fasciculul superior descendent se termina pe marginea posterioara a claviculei si acrimion; fasciculul mijlociu orizontal se termina pe spina scapulei; fasciculul inferior ascendent se termina pe portiunea interna a spinei scapulei. Inevatie nervul accesor si ramuri din plexul cervical. Actiune: daca ia punct fix pe coloana cervico-dorsala actiunea de ansamblu este de adductie (aduce scapula spre linia mediana); portiune descendenta ridica umarul; portiunea ascendenta l coboara, ambele au actiune de rotatie; portiunea orizontala duce scapula spre linia mediana; daca ia punct fix pe scapula n contractia bilaterala realizeaza extensia coloanei cervicale dorsale, n contractie unilaterala portiunea superioara

realizeaza nclinare laterala de partea contractiei si rotatie de partea opusa; fasciculele mijlocii nclina coloana vertebrala de partea lor; fasciculele inferioare intervin n actiunea de catarare. Planul II muscular cuprinde: c Spleniusul capului se ntinde de la procesele spinoase C6-T7 pna la jumatatea laterala a liniei nucale superioare si mastoida. Actiune: daca ia punct fix pe coloana dorsala, n contractie bilaterala realizeaza extensia capului pe gt (antrennd de asemenea extensia coloanei cervicale), iar n contractie unilaterala realizeaza nclinarea laterala si rotatia capului si gtului de partea contractiei. c Spleniusul gtului se insera pe apofizele spinoase T5-T7 si respectiv pe apofizele transverse C1C3. Actiune: identica cu cea a speniusului capului, fara realizarea miscarilor capului. Sunt sinergici cu muschii sternocleidomastoidian si semispinalul capului de partea opusa si antagonisti cu muschiul sternocleidomastoidian si semispinalul capului de aceeasi parte. ntre cei doi muschi se formeaza triunghiul intersplenic. Sunt inervati de ramuri dorsale ale nervilor cervicali. c Muschiul ridicator al scapulei se insera pe procesele transverse C1-C5 respectiv pe unghiul superior al scapulei. Este inervat de nervul ridicatorului scapulei din plexul cervical; nervul dorsal al scapulei din plexul brahial. Actiune: daca se ia scapula drept punct fix are actiune identica cu cea a spleniusului gtului (nclina coloana vertebrala de partea lui); daca ia punct fix pe coloana cervicala, ridica scapula (sinergic cu trapezul);imprima o miscare de rotatie a scapulei n jurul unui ax ce trece prin unghiul lateral al scapulei, unghi ce ramne fix. Unghiul superior se ridica, unghiul inferior se apropie de linia mediana. c Muschiul dintat posterior si superior se insera pe procesele spinoase C7-T3 si respectiv pe fata externa a primelor 5 coaste. Actiune: ridica coastele-inspirator; inervat de nervii intercostali 2-5. c Muschiul dintat posterior si inferior se insera pe procesele spinoase vertebrale T11-L2 respectiv pe ultimele 4 coaste. Actiune: coboara coastele-expirator; inervat de nervii intercostali 9-12. c Muschiul romboid se insera pe procesele spinoase ale vertebrelor C7-T4 si respectiv pe marginea mediala a scapulei. Actiune: daca ia punct fix pe scapula tractioneaza lateral coloana dorsala; daca ia punct fix pe coloana dorsala-adductor si ridicator al umarului, roteste scapula n jurul unui unghi lateral (rotatie interna, sinergic cu muschiul ridicator al scapulei); inervat de nervul muschiului romboid din plexul cervical si nervul din plexul brahial. Planul III este reprezentat de muschiul erector spinal (extensorul coloanei vertebrale) ce ocupa santurile costovertebrale. Muschii componenti sunt asezati pe straturi. Cei mai profunzi sunt scurti, iar cei superficiali sunt lungi. Acesti muschi se contopesc inferior ntr-o masa comuna ce se ataseaza printr-o aponevroza de procesele spinoase ale ultimelor vertebre lombare, creasta sacrala mediana,creasta iliaca, fata posterioara a sacrului. Din aceasta masa comuna se desprind mai multe coloane musculare. Muschii spatelui formeaza patura musculara profunda a regiunii posterioare a trunchiului. Ei au un brat scurt de prghie deci o putere scazuta de a efectua o extensie a coloanei vertebrale, plecnd din pozitia orizontala, dar au o mare precizie de actiune. n ortostatism acestia mentin verticalitatea coloanei vertebrale reechilibrnd n fiecare moment micile variatii de pozitie ale vertebrelor. Ei lucreaza aproape n permanenta n ortostatism, aceasta fiind posibil deoarece au fiziologia muschilor tonici capabili de a lucra un timp ndelungat fara a obosii. c Muschiul lung dorsal uneste bazinul cu fata posterioara a coastelor si cu procesele transverse ale vertebrelor. Portiunea sa cefalica se numeste micul complex, avnd insertie pe apofizele transverse T3, C4 si se termina pe apofiza mastoida. Portiunea sa cervicala (muschiul transversar al gtului) se insera pe apofizele transverse ale vertebrelor dorsale superioare ti pe cele ale vertebrelor cervicale inferioare. Portiunea sa toracala prezinta doua feluri de fascicule: costale ce se insera pe procesele costiforme ale vertebrelor lombare si coaste si transversale ce se insera pe procele accesorii n regiunea lombara, respectiv pe procesele transverse n regiunea toracala. c Muschiul sacrolombar este un muschi care se desprinde din masa comuna, ncruciseaza toate coastele succesiv pna ajunge n regiunea cervicala. Un prim fascicul se termina pe ultimele 6 coaste;

de aici ia nastere al doilea fascicul care se termina pe primele 6 coaste, n continuare lund nastere un al treilea fascicul care se termina pe apofizele transverse ale ultimelor 4 vertebre cervicale. Acesti muschi au n principal o actiune de extensie care o completeaza pe cea realizata de planurile profunde. Daca se contracta pe o singura parte, are actiune de nclinare laterala, mai ales muschiul iliocostal. Au deasemenea si o actiune de rotatie. Muschiul transvers al gtului are o actiune de nclinare a gtului. n contractie bilaterala realizeaza extensia coloanei cervicale si redreseaza de asemenea gtul pe trunchi. c Muschiul spinal cu localizarea cea mai mediala prezinta trei portiuni: toracala, cervicala, cefalica. Muschiul marele complex, care se insera pe apofizele spinoase C7 T1 si respectiv pe apofizele transverse C4 T4 pna la baza occipitalului. El face parte din planul IV (muschiul semispinal al capului) dar fuzioneaza cu portiunea cefalica a muschiului spinal. Actiune: n contractia bilaterala, lund ca punct fix coloana cervicala, realizeaza extensia capului pe gt; avnd ca punct fix capul prin fibrele transversare redreseaza lordoza cervicala. n contractie unilaterala avnd ca punct fix coloana cervicala, el adauga la actiunea de extensie o mica actiune de nclinare laterala si de rotatie de partea contractiei. Portiunea toracala a muschiului spinal este responsabila de extensia regiunii dorsale. Ea se ntinde de la apofizele spinale T1-T10 pna la T11-L2. Planul IV este reprezentat de muschiul transversospinal submpartit n trei grupuri: semispinal, multifizi si muschii rotatori. c Muschii rotatori sunt cei mai profunzi; ei leaga radacina proceselor transverse cu radacina proceselor spinoase sau cu lamelele arcurilor vertebrale imediat supraiacente: rotatorii scurti, sau sar o vertebra, rotatorii lungi. Actiunea lor contribuie n deosebi la echilibrarea corpului n ortostatism. n regiunea cefalocervicala acopera rotatorii capului. c Muschiul semispinal ocupa planul cel mai superficial. Are fascicule ce sar peste patru vertebre ntre punctul de origine si cel de insrtie. Dispozitia muschilor transversospinali de fiecare parte a proceselor spinoase formeaza un dispozitiv asemanator cu frnghiile unui catarg pe fata posterioara a coloanei ce actioneaza global asupra coloanei vertebrale cu fixarea ei n extensie. Fibrele musculare sunt oblice de jos n sus; daca se contracta bilateral n acelasi timp determina extensia vertebrala; de la interior spre exterior determina nclinarea laterala; din anterior spre posterior determina rotatia vertebrala de partea opusa contractiei. Aceasta activitate predomina acolo unde coloana vertebrala prezinta punctul cel mai convex posterior si se completeaza cu actiunea altor muschi care sunt plasati acolo unde coloana vertebrala prezinta punctele cele mai convexe anterior: muschiul lung al gtului, pentru etajul cervical si psoasul pentru etajul lombar. Planul muscular cel mai profund este planul V si cuprinde: c Muschii intertransversari leaga o apofiza transversara a unei vertebre de urmatoarea apofiza; sunt situati posterior de ligamentele intertransversale si mai dezvoltati n regiunea cervicala si lombara. Inervatie acesti muschi sunt inervati de ramurile ventrale. Actiune: nclinare laterala a coloanei vertebrale. c Muschii interspinosi leaga o apofiza spinoasa de urmatoarea, de fiecare parte a ligamentului interspinos. Actiune: extensia vertebrala. c Muschii rotatori ai capului: - muschiul micul drept posterior al capului se insera pe tuberculul posterior al atlasului si sub linia nucala inferioara; - muschiul marele drept posterior al capului, se insera pe procesul spinos al axisului si respectiv sub linia nucala inferioara, lateral de micul drept posterior; - muschiul oblic inferior al capului se insera pe apofiza transversa a atlasului si pe partile laterale ale procesului spinos al axisului; - muschiul oblic superior al capului se insera pe vrful procesului transvers al atlasului si sub linia nucala inferioara.

Actiunea oblicului superior: extensia, nclinarea laterala, rotatia capului de partea contractiei. Actiunea primilor trei muschii: daca se contracta simultan si bilateral determina extensia capului pe atlas si axis; daca se contracta simultan si unilateral determina nclinarea laterala a capului de partea respectiva (mai ales micul oblic). Au si actiune de rotatie, micul si marele drept determinnd rotatia capului de partea contractiei, iar micul oblic determinnd rotatia capului de partea opusa a contractiei. Acesti muschi actioneaza la cel mai profund nivel al capului si gtului. mpreuna cu muschii din regiunea anterioara profunda a gtului (prevertebrali), regleaza permanent pozitia capului pe gt. Toti sunt inervati de ramura dorsala a primului nerv cervical-nervul suboccipital. Musculatura abdominala Cel de-al doilea sistem muscular al trunchiului este musculatura abdominala, cu rol n postura si miscarea lui, ca si n respiratie. Musculatura abdominala este alcatuita din dreptii abdominali, muschii oblici si transvers. n decubit dorsal musculatura este relaxata, doar la persoanele nevrotice se nregistreaza o slaba activitate. Ridicarea capului (considerata ca o miscare de tonifiere a musculaturii abdominale) determina activitate numai n dreptii abdominali, oblicii sunt relaxati sau cel mult nregistreaza o slaba activitate. n schimb ridicarea ambelor membre inferioare activeaza puternic si drepti, si oblicii, pe cnd ridicarea unui membru activeaza predominant respectiva parte a peretelui abdominal. n ortostatism musculatura abdominala este relaxata, cu exceptia partii inferioare a oblicului intern, care ramne "un paznic" permanent al zonei inghinale. n timpul efortului, n pozitie dreapta sau aplecat, cu respiratia oprita, n timpul tusei sau al expiratiei fortate, se contracta doar oblicii, nu si dreptii. Musculatura abdominala are un rol important n determinarea presiunii pozitive intraabdominale important element ajutator al coloanei n stabilizarea trunchiului. ETIOPATOGENIA SI TABLOUL CLINIC AL DISCOPATIILOR Spondiloza sau spondilartroza este frecventa; procesul degeneraiv poate interesa att articulatiile disco-vertebrale (cnd apare durere la flexia anterioara a coloanei) ct si cele interapofizare (caracterizata de exacerbarea durerii la extensie). Sediile de electie ale spondilozei sunt zonele cu cea mai mare mobilitate: C5, T8, L3-5. Modificarile clinice sunt determinarea aparitiei unor leziuni la nivelul discului intervertebral, cu hernierea cel mai frecvent laterala a nucleului pulpos, alunecarii corpilor vertebrali (listezis), aparitiei osteofitelor anterioare sau posterioare, care comprima cel mai adesea radacinile nervoase si ngusteaza gaurile de conjugare, spasmului musculaturii vecine, destinderii ligamentelor paravertebrale. Simptomele clinice apararute sunt dominate de durere care poate fi localizata n zona afectata sau poate iradia de-a lungul radacinilor interesate. Uneori se poate acompania de manifestari neurologice: alterarea reflexelor osteotendinoase, tulburari motorii sau de sensibilitate n zonele corespunzatoare. Discopatia/spondiloza cervicala: afecteaza articulatiile disco-vertebrale (mai ales la nivelul C5C6), interapofizare (mai ales la C2-C3 si C3 -C4). La semnele generale de artroza se pot adauga si unele particulare: - manifestari neurologice sau sindromul Barre-Lieou determinate de compresia directa asupra arterelor vertebrale sau iritarii filetelor nervoase periarteriale de catre osteofitele posterioare: cefalee occipitala, ameteli, vertij, tulburari vizuale (diplopie, scotoame), nistagmus. ! Simptomele mentionate pot fi accentuate de miscarile de rotatie ale capului. Discopatia/spondiloza dorsala poate fi primitiva sau secundara unor tulburari de statica, bolii Scheuermann. Boala Scheuermann sau epifizita vertebrala este o suferinta care apare la adolescenti, mai ales la baieti. Apare ca urmare a unui conflict de crestere discovertebral, ce are drept consecinta hernierea

nucleului pulpos al discului vertebral n portiunea spongioasa a corpurilor vertebrale. Clinic apar dureri vertebrale, iar n timp pot apare cifoza si modificarile degenerative. Discopatia/spondiloza lombara este foarte frecventa. si n acest caz, durerea vertebrala este principalul simptom al bolii. Ea poate fi localizata (lumbago) sau poate iradia pe traiectul diferitelor radacini nervoase interesate (lombosciatica). n functie de teritoriul de iradiere, de afectarea reflexelor osteotendinoase (rotulian si achilean), de grupele musculare interesate se poate aprecia radacina asupra careia se exercita compresia. Daca se produce hernierea mediana a discului intervertebral la nivelul coloanei lombare, poate apare asa numitul sindrom "de coada de cal", caracterizat prin afectarea sensibilitatii n zona perineala, tulburari sfincteriene si de dinamica sexuala. Hiperostoza idiopatica vertebrala difuza, spondiloza hiperostozanta sau boala Forestier Rotes-Querrol este o suferinta asupra careia au existat mult timp controverse: unii o ncadrau n spondilartropatiile seronegative, n timp ce alti o considerau o artropatie degenerativa. Spre aceasta din urma varianta nclina astazi cele mai multe observatii. Boala apare la vrstnici si este de 2 ori mai frecventa la barbati. Se asociaza deseori cu diabetul zaharat, guta, obezitatea si alte afectiuni metabolice. S-a pus si problema unui exces de retinol n geneza bolii. Simptomele clinice sunt discrete. Herniile de disc lombare Afectarea discului intervertebral este denumita de unii autori hernie de disc, iar de altii discopatie. Ultimul termen, cu nteles mai larg, pare mai apropiat de realitatea anatomo-clinica, deoarece discul nu sufera doar prin herniere, existnd o ntreaga patologie discala, diferita de hernia de disc, care determina suferinte ale coloanei lombare. Pe de alta parte, coloana lombara trebuie privita ca un tot unitar, care cuprinde pe lnga segmentul vertebro-discal si tesuturile moi adiacente (muschi, ligamente, fascii), care se pot constitui adesea n sediul unei suferinte. Probabil din acest motiv, ultimele monografii vorbesc despre ceea ce autorii anglo-saxoni denumesc "low back pain". Suferintele coloanei lombare sunt reprezentate de un grup de afectiuni cu caracteristici clinice care iau permis lui De Seze cu mai multi ani n urma sa alcatuiasca o clasificare pe faze si stadii a asanumitei hernii de disc lombare, clasificare care este si astazi de un mare interes practic si pe care o prezentam n continuare.

Faza I

Este faza de instabilitate discala cu usoara laxitate a nucleului pulpos n inelul fibros, determinnd dureri lombare cronice intermitente, de tip postural. De cele mai multe ori, la ncetarea efortului si la repaus, aceste dureri dispar, pentru a reapare n conditii variate de solicitare a segmentului lombar. Faza a II-a Este faza de leziune a discului, cu ruperea inelului fibros si cu protruzia postero-centrala a nucleului pulpos, determinnd un lumbago acut sau supraacut de tip discogen, a carui manifestare clinica se prezinta astfel: Subiectiv debut brusc dureri lombosacrate uni- sau bilaterale durerile au caracter mecanic durerea nu coboara pe membrele inferioare, sau daca o face, nu trece de genunchi. Obiectiv deformare lombara cu diminuarea lordozei lombare fiziologice adesea fara scolioza limitarea dureroasa a flexiei trunchiului (indice Schber mic) semnul Lassegue pozitiv bilateral. Faza a III-a Se mai numeste si faza radiculara si apare prin protruzia postero-laterala a discului herniat, care va intercepta n calea sa o radacina nervoasa. Din acest motiv simptomatologia va apare unilateral. Aceasta faza are trei stadii: Stadiul 1 - iritativ Discul herniat ajunge la radacina, fara a o comprima sau leza n vreun fel, pe care doar o atinge. De aceea n acest stadiu bolnavii acuza durere pe traiectul radacinii, dar fara sa apara semne neurologice. Subiectiv durere lombo-sacrata unilaterala, iradiere n membrul inferior de-a lungul unui dermatom (L5, S1, L4, L3, L2), caracter mecanic al durerii, care de obicei este calmata de repaus. Obiectiv sindrom vertebral static cu: - scolioza lombara, - diminuarea lordozei lombare, - contractura musculara paralombara. sindrom vertebral dinamic cu: - indice degete-sol nalt, - indice Schber mic, - semnul Lassgue pozitiv de partea afectata. Stadiul 2 - compresiv Materialul herniat ajunge la radacina nervoasa, pe care o comprima. Acum se adauga la simptomatologie paresteziile pe traiectul durerii. La examenul obiectiv vor apare hipoesteziile pe traiectul unei radacini, diminuarile sau disparitiile unor reflexe osteotendinoase: reflexul rotulian n afectarea radacinii L4 si reflexul achilian n afectarea radacinii S1. Stadiul 3 - de ntrerupere n acest stadiu se manifesta, pe lnga semnele si simptomele prezente n stadiul 1 si 2, si semnele rezultate din sectionarea unor axoni din radacina, sau a ntregii radacini prin conflictul cu discul herniat. Pareza, respectiv paralizia care se instaleaza, se obiectiveaza prin prezenta deficitului motor n neuromiotomul respectiv. Vom constata astfel ca bolnavul nu poate sta pe vrfuri n paralizia radacinii S1, sau ca nu poate sta pe calcie n paralizia radacinii L5. Faza a IV-a Este faza modificarilor de tip degenerativ, cu aparitia discartrozei si a artrozei interapofizare, dupa vrsta de 40 de ani. Odata cu vrsta, nucleul pulpos se deshidrateaza si devine friabil. n acelasi timp,

inelul fibros sufera si el modificari importante n urma repetatelor solicitari mecanice la care a fost supus. Acestei faze i se potriveste termenul generic de discopatie lombara. n aceasta faza vom putea ntlni urmatoarele aspecte clinice: fara acuze subiective; 60-70% din subiecti snt purtatori ai unei discopatii lombare de faza IV asimptomatice; sciatica prin prinderea radacinii n procesul degenerativ de la nivelul foramenului. Este asanumita "sciatica a vrsticului", cu semnul Lassgue negativ; lumbago acut dupa 40 de ani, lumbago de tip musculo-ligamentar, cu pseudo-sciatica (durere difuza n membrul inferior, fara caracter dermatomal). Simptomatologia apare de obicei brusc, dupa un efort fizic cu ridicare de greutati, fiind nsotita de limitarea mobilitatii coloanei lombare n special pe nclinatiile laterale, care snt intens dureroase; lombalgie cronica, cu noduli de miogeloza si puncte trigger paralombare si parasacrate, a caror activare are un net caracter psihoemotional si meteorotrop; stenoza de canal vertebral, mult mai putin diagnosticata, se poate manifesta polimorf, de la simpla lombalgie cu scialalgie pna la sindromul de coada de cal. EVALUAREA CLINICO-FUNCIONAL Anamneza: La anamneza este foarte important sa se obtina informatii despre durere: sediul (difuza - localizata), intensitatea, momentul aparitiei, durata, elemente declansatoare sau de accentuare, iradiere in regiunile limitrofe sau la distanta, aspecte caracteristice cauzei (miogena, osoasa, articulara, neurogena, vasculara, viscerala, psihogena), dismorfisme regionale (asimetrii toracice, ale umerilor, bazinului, tulburari de statica vertebrala), impotenta functionala (locala/ la distanta). Inspectia si palparea rahisului: regional n totalitate: n ortostatism, sezand, n clinostatism. Evaluarea aliniamentului si posturii: !Aprecierea liniei gravitatiei -firul cu plumb n plan frontal (nclinarile laterale) n plan sagital (deviatiile antero - posterioare) !Aprecierea aliniamentului n plan orizontal (centura scapulara + pelvina) !Evaluarea alinierii segmentelor : anterior, profil posterior. Examinarea se face cu subiectul n ortostatism cu notarea reperelor anatomice. Pentru deviatiile laterale: firul cu plumb (corespunznd axei de simetrie a corpului) fixat la nivelul protuberantei occipitale, trece prin urmatoarele repere: apofiza spinoasa a proeminentei (C7); de-a lungul apofizelor spinoase ale coloanei dorso - lombare pliul interfesier; ntre condilii femurali interni ntre maleolele interne spatiul dintre calcie Pentru deviatiile antero-posterioare: firul cu plumb se fixeaza la nivelul tragusului si trece prin urmatoarele repere: anterior de umar;

lateral de marele trohanter; lateral de maleola tibiala. Palparea regiunii rahidiene: Modificarile cutanate (pliu cutanat dureros-manevra de rulare-pensare) Se palpeaza: -punctele dureroase/ puncte trigger: paravertebrale, apofizare, interspinoase, interscapulare, puncte tender, punctele Arnold, punctele Valleyx (paravertebral, unghiul sacro-vertebral, fesier, pe membrul inferior) - reperele osoase (apofize spinoase, transverse; spinele si unghiurile omoplatilor, fosetele sacrate): - relieful si tonusul musculaturii paravertebrale, contracturi sau retracturi musculare Evaluarea mobilitatii rahisului: Se realizeaza prin testing articular analitic teste globale (pasiv/activ) Urmareste mobilitatea n toate cele trei planuri de miscare Relatia dintre doua vertebre este asigurata prin: articulatia disco-vertebrala articulatiile apofizare posterioare Testing articular: Articulatia disco-vertebrala permite urmatoarele miscari: -rotatie n jurul unui ax vertical; -flexie - extensie, n jurul unui ax transversal; -nclinatii laterale - n jurul unui ax sagital; -miscari de alunecare pe axe paralele ale corpurilor vertebrale; -miscari de apropiere si ndepartare ntre 2 vertebre ale coloanei vertebrale. Bilantul articular dorso-lombar: Valori normale: c extensia: 20-30 grade c flexia: 80-90 grade (50 din coloana dorsala si 40 din coloana lombara) c rotatia: 30-45 grade c nclinatiile laterale: 20-35 grade Indici de mobilitate: Schober (flexie , > 5 cm) Ott (flexie , > 5 cm) degete-sol (flexie,0 cm) Schober inversat ( distanta sa scada n extensie sub 3 cm) degete-genunchi (nclinatii laterale) BILANTUL MUSCULAR DORSO-LOMBAR Evaluarea neurologica: Elemente urmarite: sensibilitatea exteroceptiva n teritoriul dermatomal ROT proba Laseque (HDL) proba Romberg (dg.diferential n ICVB), etc

Obiectivele tratamentului de recuperare n herniile de disc:


Combaterea durerii Corectarea dezechilibrelor musculare ntre agonisti si antagonisti Restabilirea controlului adecvat al miscarii Profilaxia recidivelor

Mijloace de tratament Tratament igieno-postural Repaosul absolut se recomanda n suferintele acute, fiind suficiente de obicei 2-4 zile. n formele comune se recomanda repaos relativ, pe pat tare, n asa-numitele posturi delordozante: decubit dorsal sau lateral cu membrele inferioare flectate. Alimentatia va cuprinde toate principiile alimentare, recomandndu-se regim hipocaloric la bolnavii cu plus ponderal. n cazul folosirii medicatiei antiinflamatorii, se indica regim hiposodat. Tratament medicamentos Tratament fizical 1. Electroterapia n herniile de disc lombare, electroterapia are doar efect adjuvant, fara a putea nlocui celelalte forme de tratament. Principalele efecte favorabile ale diferitelor forme de curenti electrici n discopatiile lombare snt: antialgic, antiinflamator, hiperemiant, decontracturant. Curentul galvanic este foarte mult folosit n sciatalgii sub forma galvanizarilor simple longitudinale sau a ionogalvanizarilor cu CaCl2 cu polul pozitiv paralombar si polul negativ pe laba piciorului. n formele cu tulburari de sensibilitate exista risc de arsura locala. Curentii diadinamici (CDD) au efecte spectaculoase n lumbago nediscogen, dar efectul lor n formele discogene este moderat. Ultrasunetul se foloseste n formele subacute sau cronice recidivante, cu suferinte musculotendinoase, miofasciale sau cu manifestari vasculo-vegetative. Curentul Trbert, aplicat cu polul negativ pe punctul dureros, are un efect antialgic comparabil cu al curentilor diadinamici. Media frecventa sub forma curentilor interferentiali este mai putin eficienta n acut. Are un bun efect decontracturant. 2. Masajul - n formele subacute se poate efectua masaj sedativ sacro-fesier si de-a lungul membrului inferior. n formele hiperalgice se evita folosirea tehnicilor de masaj. - n formele cu hipotrofii si tulburari vasculo-vegetative este rezervat masajul trofic. Masajul - anatomofiziologie, efecte, manevre Masajul reuneste o serie de manevre manuale si/sau instrumentale (mecanice, electrice, acvatice, bule de gaze, jet de aer cald, etc.) aplicate la om n scop igienic, profilactic sau terapeutic si recuperator, de catre o persoana mai mult sau mai putin calificata (de regula, masorul); n timp ce automasajul reprezinta aplicarea acestor proceduri de catre o persoana asupra propriului corp (de exemplu: efleuraj, frictiuni, tapotament, rulat-cernut, scuturari, masaj sub apa, vibromasaj, masaj manual reflex, etc.), binenteles cu limitele respective (accesibilitatea automasajului se circumscrie, de regula, la membre). EFECTELE MASAJULUI c Efectele circulatorii se evidentiaza la nivelurile capilar, venos si limfatic. De exemplu, manevrele de efleuraj sprijina, stimuleaza circulatia venoasa de ntoarcere, cea superficiala, usurnd astfel munca inimii. Asociind la aceasta manevra blnda unele manevre mai puternice, cum sunt presiunile, se actioneaza si asupra circulatiei venoase de ntoarcere profunda, cu efect folosit n patologia venoasa. n ceea ce priveste circulatia limfatica, anumite proceduri (ex. - efleurajul mai energic, alunecari profunde pe membre, frictiunile) activeaza circulatia limfei n sens centripet, combatnd astfel staza limfatica. De retinut ca anumite proceduri de masaj (efleuraj, frictiuni, etc.) induc, local, o secretie histamina si acetilcolina care vor produce o vasodilatatie periferica, locala (hiperemia pielii), ceea ce exprima o activare circulatorie cu consecinte metabolice la care intervin si alte mecanisme (nervoase, hormonale, etc.).

c Efectele musculare rezultate ca urmare a aplicarii anumitor manevre de masaj (framntatul, tapotamentul, etc.) pe cale mecanica (directa) si reflexa (indirecta) si care activeaza circulatia din muschi, stimuleaza cresterea agentilor nutritivi si n acelasi timp favorizeaza eliminarea unor cataboliti nocivi, n special la sportivi (acid lactic, peroxizi lipidici, etc.); de asemenea, se stimuleaza elasticitatea si forta de contractie a fibrelor musculare. Manevrele usoare (efleurajul) au efecte linistitoare, decontractante asupra muschilor, mai ales cnd masajul foloseste unele unguente relaxante (crema relaxanta Decontractil, etc.) c Efectele metabolice sunt urmarea unor proceduri stimulative (baterea sau tapotamentul, vibratiile energice, etc.) care activeaza metabolismul astfel: mobilizeaza grasimile din stratul celular subcutanat, contribuind la arderea acestora si scaderea tesutului subcutanat n exces. Prin activarea circulatiei locale se induce un aport crescut de oxigen, fosfati, glucoza, trigliceride, acizi grasi liberi si alti nutrienti, n special la nivel muscular, contribuind astfel la cresterea eficientei mecanice, mai ales la nivel muscular. Tot prin efecte metabolice si ntr-o mai mica masura prin stimularea secretiei sudorale (ca urmare a deschiderii porilor glandelor sudoripare), masajul favorizeaza eliminarea unor cataboliti de uzura, nocivi pentru organism (acid lactic, uree, creatinina, acid uric, peroxizi lipidici, etc.). c Efecte reflexe. Multa vreme s-a acordat atentie efectelor mecanice ale masajului si mult mai trziu a fost pusa n evidenta actiunea reflexa a masajului, a unor proceduri (ex. efleurajul, vibratiile fine) care excita receptorii pielii si n acest fel informeaza anumiti centri nervosi, care la rndul lor declanseaza reactii de raspuns la nivelul unor organe si tesuturi. Pentru realizarea acestui efect, manevra de masaj (netezirea) se executa blnd un timp mai ndelungat, ceea ce va provoca o linistire a sistemului nervos central si o relaxare a musculaturii scheletice, pe cai reflexe (aferente-eferente). Asocierea acestor proceduri de masaj cu gheata (masaj cu gheata) diminueaza senzatiile dureroase posttraumatice, prin vosoconstrictia periferica pe ca o induce, si diminuarea temperaturii locale, ceea ce provoaca o veritabila anestezie locala. Tot prin mecanisme reflexe masajul influenteaza favorabil si sfera endocrinometabolica, efectele depinznd de manevrele folosite, de ritmul si intensitatea lor, dar si de reactivitatea individuala. Se ntelege ca prin aceste efecte, ca si prin efectul mecanic direct, masajul contribuie efectiv la mentinerea calitatii epidermului. Daca ne referim la diverse alte forme de masaj, cum ar fi cel reflex (masajul periostal sau pe anumite zone cutanate refelxogene), mecanic (vibromasajul), electric (electromasajul), hidromasajul (masajul cu jet de apa, masajul subacvatic), vom adauga acestor efecte ale manevrelor propriu-zise de masaj, efectele apei calde, ale curentului electric sau efectele mecanice ale diverselor aparte (n special vibromasatoare). Fara a diminua eficienta masajului instrumental, masajul manual ramne superior, el crend ambianta organica si psihica dintre cel masat si masor, ceea ce duce la o crestere a eficientei (probabil si prin mecanisme de tip placebo). De aceea consideram necesar ca fiecare sportiv sa aiba cunostinte de masaj, sa poata efectua, la nevoie, un masaj colegului (n special n cadrul competitiilor sportive) si binenteles sa se poata automasa. Manevrele fundamentale de masaj manual Tehnica aplicarii masajului are la baza o serie de manevre fundamentale sau principale, care nu pot lipsi n efectuarea acestei terapii. Manevrele fundamentale exercita influente diferite la nivelul tegumentelor, sistemelor muscular, osteoarticular, circulator si nervos, ceea ce ofera posibilitatea aplicarii diferitelor procedee de masaj n functie de obiectivele terapeutice urmarite. Manevrele fundamentale include: 1. efleurajul (netezirea); 2. frictiunea; 3. framntatul;

4. tapotamentul; 5. vibratiile. 1. Efleurajul Efleurajul sau netezirea este o manevra de introducere, cu care ncepe orice sedinta de masaj, dar poate fi alternata cu alte manevre fundamentale de masaj folosite, si constituie manevra de ncheiere n majoritatea situatiilor. Consta n alunecarea usoara a minilor masorului pe suprafata corpului, realizndu-se o netezire a tegumentelor, si care se executa, ntotdeauna, n sens centripet, adica de la extremitatea distala catre extremitatea proximala a segmentului care este masat. Tehnica aplicarii netezirilor prezinta mai multe modalitati: cu fata palmara a minilor, cu degetele ntinse, apropiate sau departate, atunci cnd se maseaza zone mai ntinse si plane, utilizndu-se ambele mini; cu fata dorsala a minilor, degetele fiind flexate si departate, reprezentnd tehnica denumita masaj n pieptene, pentru zonele paroase; cu fata palmara a degetului mare; cu fata palmara a vrfurilor a doua sau trei degete, atunci cnd se maseaza suprafete mici; prin cuprinderea ntre degetul mare si celelalte degete, cnd se maseaza pe zone mai mici si rotunde. Efleurajul se poate efectua cu ambele mini deodata sau folosindu-se alternativ, una dupa alta. Netezirea se face n mod obisnuit n linie dreapta, n axa longitudinala a membrelor, de-a lungul grupelor de muschi n functie de structura anatomica a regiunii. De obicei se efectueaza segmentar, pe zone anatomice delimitate (ex. antebrat, brat, gamba, coapsa), dar poate fi executata si pe toata lungimea membrelor superioare sau inferioare, cnd timpul nu ne permite sa o aplicam. Sensul directiei efleurajului depinde de topografia circulatiei venoase si limfatice sau grupelor musculare din zona masata. La membre, sensul netezirilor, asa cum s-a mai spus, se face de la extremitate n sus, la nivelul trunchiului se urmareste sensul de ntoarcere a circulatiei venoase catre inima, la ceafa si gt sensul manevrei este de la cap spre umar si omoplati. Netezirea este considerata ca o manevra specifica pentru suprafata corpului, actionnd n special asupra pielii, tesuturilor conjunctive subcutanate, nervilor periferici si vaselor venoase si limfatice. Ea are o actiune calmanta, micsornd fenomenele dureroase, de contractura musculara, de tensiune psihica, efecte deosebite pentru persoanele nervoase, emotive, realiznd, totodata, si conditiile de adaptare mai buna la alte manevre fundamentale mai puternice. Un alt efect important al efleurajului este mbunatatirea circulatiei de ntoarcere venoasa si limfatica, ce rezulta din actiunea mecanica a procedurii, care faciliteaza hemodinamica, dar si actiunea reflexa ce produce vasodilatatie activa prin mecanisme vasomotorii nervoase si umorale. Se mbunatatesc conditiile trofice ale pielii, prin activarea schimburilor metabolice, se favorizeaza ndepartarea lichidelor din spatiile intracelulare, efecte foarte utile n tratamentul edemelor reziduale dupa traumatismele aparatului locomotor. Hiperemia activa, dupa netezire, mbunatateste aportul de oxigen, glucoza si fosfati macroergici si n acelasi timp favorizeaza eliminarea catabolitilor din musculatura, de la suprafata, asigurnd conditii functionale normale pentru grupele musculare respective. Netezirea mentine supletea si elasticitatea pielii prin mpiedicarea procesului de mineralizare a fibrelor elastice, fenomen ce apare la persoane mai n vrsta, si scurteaza timpul de rennoire a epidermului prin accelerarea turnoverului diferitelor straturi ale acestuia. 2. Frictiunea Manevra fundamentala de masaj, frictiunea consta n apasarea si deplasarea tegumentelor si tesuturilor conjunctive subcutanate pe planurile profunde, n limita elasticitatii lor. Din punct de vedere tehnic, aceasta manevra se poate executa n mai multe modalitati:

cu fata palmara a degetelor minii, cu cele trei degete ale minilor (index, medius si inelar) sau cu vrful degetului mare, cnd se aplica pe suprafete mici (ex. spatiile interosoase, pe partea dorsala a mnilor si picioarelor); cu marginea cubitala a minii; cu "radacina" minii sau cu partea dorsala a pumnului strns, cnd se maseaza zone mai mari; cu eminenta tenara, baza degetului mare sau cu eminenta hipotenara, baza degetului mic, atunci cnd se aplica pe zone cu sensibilitate mai mare. Degetele sau minile se aplica pe tegumente avnd un unghi ntre 30-700, n functie de forta pe care dorim sa o impunem manevrelor (cu ct unghiul este mai mare, cu att forta de patrundere este mai mare). Sensul frictiunii poate fi linear sau circular Frictiunea n sens linear este adecvata zonelor sarace n tesuturi moi si mai putin suple (articulatiile si regiunile cu tendoane, cum este treimea inferioara a bratelor). Intensitatea manevrelor trebuie sa fie adaptata sensibilitatii tegumentelor si tesuturilor moi subcutanate, pentru evitarea aparitiei senzatiilor dureroase. Aceasta manevra de masaj se adreseaza, n special, tesuturilor moi subcutanate si straturilor musculare de suprafata (muschii pielosi ai fetei). Frictiunea creste procesul de mobilizare a tesutului adipos din hipoderm, prin influentarea favorabila a factorilor lipolitici, producnd o scadere cantitativa a straturilor de grasime. Alaturi de netezire, frictiunea contribuie la mentinerea supletii si elasticitatii tegumentelor prin prevenirea depunerii sarurilor de calciu n fibrele elastice, la persoanele de vrsta a 3-a. Ea produce o accelerare a preceselor de regenerare si cicatrizare, prin mbunatatirea conditiilor trofice locale, mai ales la persoanele n vrsta cnd aceste procese sunt ncetinite. Frictiunea, prin mecanismul reflexelor antidromice, duce la eliminarea de histamina, acetilcolina, bradikinina, favorizeaznd circulatia locala si resorbtia edemelor dupa traumatisme. Ea produce, de asemenea, afecte analgezice locale, prin micsorarea sensibilitatii terminatiilor nervoase si scaderea tensiunii nervoase, cnd este executata ntr-un ritm lent si prelungit. Frictiunea mbunatateste permeabilitatea cutanata pentru diverse medicamente, sub forma de unguente, n aplicatiile locale pe piele. Aceasta procedura este utila acolo unde exista procese aderentiale dupa traumatisme, hematoame organizate sau inflamatii locale, marind elasticitatea tisulara, dar este contraindicata n procesele inflamatorii si hemoragice acute. 3. Framntarea Denumita si petrisaj, framntarea este o manevra fundamentala de masaj, care are efecte stimulante puternice. Aplicarea ei se poate face dupa mai multe modalitati tehnice: cu palma, framntarea n cuta, prin ridicarea si apucarea partilor moi ntre degete si "radacina" mini cu stoarcerea lor, manevra care se repeta de mai multe ori, dupa care se trece la portiunea urmatoare. Este accesibila regiunilor ntinse si plane (spatele, toracele, lombele, bratele, coapsele), executndu-se longitudinal pe directia fibrelor musculare; cu doua degete, respectiv cu policele si indexul, tehnica potrivita pentru masarea tendoanelor, fasciilor sau a muschilor mai subtiri; la nivelul membrelor superioare si inferioare, procedura se poate executa cu minile aplicate n bratara, musculatura fiind prinsa ntre degete si palme, exercitnd astfel presiuni asupra ei; ntr-o maniera simpla, prin ridicarea partilor moi (tegumente, muschi) de pe planurile dure, cu exercitarea compresiunilor asupra lor, tehnica indicata pentru mbunatatirea elasticitatii si contractilitatii musculaturii. Framntarea este o manevra de masaj care se adreseaza tesuturilor situate n profunzime si mai ales musculaturii. Este un masaj de stimulare a musculaturii prin excitarea proprioceptorilor de la nivelul muschilor si tendoanelor, mbunatatind excitabilitatea si contractilitatea muschilor. Mentine n conditii normale

elasticitatea muschilor si favorizeaza n acest mod profilaxia leziunilor musculare, care se produc frecvent la sportivii de performanta. n acelasi timp, prin activarea circulatiei n vasele sanguine si limfatice se mbunatatesc schimburile nutritive (aport de oxigen, glucoza, adenozintifostat) si favorizeaza eliminarea catabolitilor rezultati din activitatea musculara. Este o procedura frecvent utilizata n masajul la sportivi, att pentru refacerea dupa antrenamente sau competitii, ct si n pregatire. De asemenea, este una din tehnicile recomandate pentru recuperarea hipotrofiilor musculare datorita inactivatatii si care ramn dupa traumatismele aparatului locomotor. 4. Tapotamentul (baterea) Tapotamentul sau baterea este o manevra fundamentala ce consta n aplicarea pe tegumente a unor serii de loviri scurte si ritmice reprezintnd unul din cele mai intense procedee de masaj. Din punct de vedere tehnic, ea se poate executa dupa mai multe modalitati: cnd se face cu fata palmara a minilor si a degetelor ntinse poarta numele de plescait. Miscarile minilor si antebratelor se efectueaza din articulatiile pumnilor si ale coatelor, minile lasndu-se sa cada liber pe regiunea de masat; cu palma si degetele usor flexate (formnd o adncitura pe fata palmara), realizndu-se tapotamentul n ventuza; cu dosul minilor, degetele fiind usor flexate, loviturile aplicndu-se cu primele falange; cu pumnul incomplet nchis, cu partea cubitala, astfel nct se asigura o elasticitate a loviturii si evitarea aparitiei senzatiei de durere. Este procedeul denumit batatorit, si reprezinta a manevra deosebit de puternica ce se poate aplica pe zone cu musculatura bine dezvoltata si mai putin sensibile (zonele lombara si fesiera); tocatul este procedeul care foloseste marginea cubitala a minilor, degetele fiind apropiate, miscarile de lovire efectundu-se din articulatia pumnului; alta modalitate tehnica este percutatul, care se executa cu vrful degetelor, minilor, flexate si departate. Este unul din procedeele cele mai usoare de tapotament. Miscarile se efectueaza din articulatiile pumnilor, degetele caznd libere pe suprafata tegumentelor. Reprezinta o modalitate de aplicare a baterii adecvata pentru anumite regiuni (toracele si abdomenul). n functie de intensitatea si ritmul tapotamentului, efectele se produc n tesuturile moi superficiale sau mai profunde. Se obtine un efect predominant excitant, prin actiunea asupra receptorilor de la nivelul pielii si a tesuturilor subcutanate conjunctive, si o activare a circulatiei cu hiperemie si cresterea temperaturii locale. Baterea provoaca, de asemenea, o crestere a excitabilitatii neuromotorii, prin stimularea proprioceptorilor de la nivelul muschilor si tendoanelor, ceea ce duce la o crestere a tonusului muscular. Procedura favorizeaza factorii lipolitici si mobilzarea adipocitelor din tesuturile subtegumentare, micsorndu-se n acest fel volumul stratuli adipos. Aceste efecte ale procedeului sporesc utilitatea tapotamentului n hipotoniile si hipotrofiile musculare prin inactivitate. Tapotamentul se foloseste si ca manevra de masaj n pregatirea sportivilor ntre probe sau n pauza dintre reprize. Aceasta manevra se foloseste n afectiunile aparatului locomotor unde sunt prezente dureri sau contracturi musculare. 5. Vibratiile Vibratiile reprezinta o manevra de masaj care consta n executarea unor miscari oscilatorii pe o regiune mai restrnsa, producnd o deplasare foarte mica a tegumentelor si a tesuturilor subcutanate. Din punct de vedere tehnic, ele se efectueaza din articulatiile pumnului, cotului sau umarului, prin aplicarea pe tegumente a degetului mare, a 2 degete, a palmei sau a ambelor mini. Vibratiile manuale nu sunt perfect ritmice, nu pot produce miscari oscilatorii si presiuni uniforme, nu pot fi aplicate un timp prea ndelungat, deoarece sunt dificil de executat si obosesc mna masorului. Avantajul consta n faptul ca mna masorului este moale, calda si se muleaza mai bine pe suprafata tratata, ceea ce o face mai agreabila pentru pacient, n comparatie cu manevrele mecanice.

Actiunea vibratiilor depinde de intensitatea manevrelor. Cele superficiale, fine, mai prelungite, au un efect calmant, reduc sensibilitatea tegumentelor si tesuturilor subcutanate, produc o senzatie de ncalzire si relaxare musculara. Vibratiile cu oscilatii mai mari, mai profunde, mai puternice produc o activare a circulatiei sanguine n zona masata, cu efecte descongestionante. Vibratiile sunt procedee indicate n hipertoniile musculare, n contracturile musculare ce apar n spasmofilie, n artrozele cervicale si lombare, precum si n combaterea oboselii musculare dupa efort, la sportivi. Manevrele secundare de masaj manual n afara manevrelor fundamentale de masaj, mai exista o serie de manevre secundare sau ajutatoare care pot fi utilizate pe lnga primele. c Presiunile constau n apasari pe unele zone ale corpului si se aplica la sfrsitul sedintelor de masaj partial. Ele se efectueaza cu palmele (pentru regiunea spatelui acestea se aplica de o parte si de alta a coloanei vertebrale, pacientul fiind culcat n decubit ventral - cu fata n jos, cu membrele superioare n extensie, astfel masorul exercitnd presiunile cu mai putin efort, folosindu-si greutatea trunchiului n executarea apasarilor asupra zonei de masat). Procedeul trebuie facut cu atentie, fara variatii bruste de intensitate, evintndu-se provocarea senzatiei de disconfort. n cazul n care apar senzatii dureroase n zona de aplicare, manevra se ntrerupe. Presiunile sunt contraindicate la batrni si copii deoarece exista riscul producerii de acceidente osoase (fisuri). Presiunile se pot face pe anumite zone de periost, cu o intensitate medie, cu efecte asupra circulatiei din zona masata, care dupa o faza de ischemie trece ntr-o faza de hiperemie, precum si efecte asupra ramificatiilor nervoase cu realizarea scaderii sensibilitatii. c Cernutul si rulatul sunt manevre de masaj ce pot fi aplicate numai pe anumite parti ale corpului, care au forma cilindrica (membrele superioare si inferioare). Cernutul se executa cu ambele mini asezate pe partile laterale ale segementului membrului, cu degetele ndoite, imprimndu-se partilor moi miscari laterale similare cernutului prin sita. Rulatul se face cu ambele mini plasate lateral, de o parte si de alta a segmentului membrului, cu degetele ntinse, realizndu-se o rulare, a tesuturilor moi, n ambele sensuri, de jur mprejurul regiunii masate. Aceste procedee se adreseaza n special musculaturii membrelor, avnd efecte de relaxare musculara, de descongestionare locala si de mbunatatire a supletii tesuturilor. Datorita faptului ca se pot executa destul de usor, sunt folosite, ndeosebi de sportivi, n automasajul membrelor. c Tractiunile si tensiunile se adreseaza, n special, articulatiilor si tesuturilor periarticulare. Tractiunea se face cu ambele mini, folosind o priza deasupra articulatiei si una dedesubtul acesteia, tragnd n sensul axei longitudinale a segmentului unde se afla articulatia. Manevra are ca obiectiv realizarea unei ntinderi n limitele fiziologice ale diferitelor componente att ale articulatiei, ct si a elementelor periarticulare, mbunatatindu-se mobilitatea articulara. Tractiunea se foloseste mai ales pentru articulatiile degetelor. Pentru membre, manevrele se fac cu pacientul culcat pe spate. La nivelul coloanei cervicale, tractiunea se face din pozitia seznd sau stnd, folosind priza pe frunte si pe ceafa, tragnd capul n sus. Pentru trunchi, manevra se efectueaza tot sezn sau stnd, cu apucarea subiectului peste brate si tragerea lui n sus, vertical. Pe lnga manevrele fundamentale si secundare de masaj manual folosite n mod obisnuit de catre masorul care aplica procedura sau de catre persoana care se automaseaza, exista o serie de alte procedee care cuprind: 1. masajul reflex; 2. hidromasajul; 3. masajul instrumental;

4. masajul cu jet de aer cald,; 5. masajul cu bule gazoase n apa,; 6. masajul cu gheata. 1. Masajul reflex Masajul reflex se bazeaza pe influenta reflexa, de la distanta, dupa aplicarea acestuia pe zone de proiectie dureroase, tegumentare sau periostale, n afectiuni ale aparatului locomotor sau viscerale. n aceasta categorie intra: 1. masajul periostal; 2. pe zone reflexogene Head; 3. presopunctura. Masajul periostal consta n executarea unor presiuni puternice, cu ajutorul policelui sau a mediusului, n puncte situate pe periost, acolo unde acesta nu este acoperit de parti moi. Punctele de presiune se aleg dupa gradul de sensibilitate la apasare. Presiunea se exercita timp de 2-3 minute pe fiecare punct, fiind nsotita de frictiuni circulare. Manevra se poate repeta de 2-3 ori pe un punct, apoi se trece pe alte puncte dureroase la palpare. Pentru a obtine efecte de durata se executa 3-4 sedinte. Masajul periostal combate fenomenele congestive, de contractura si le atenueaza pe cele dureroase, prin aplicare pe zona de proiectie periostala nvecinata zonei afectate. Dezavantajul metodei consta n faptul ca pacientul are dureri pe durata aplicarii presiunii. Masajul periostal poate fi folosit n tratamentul sechelelor dupa afectiuni traumatice ale aparatului locomotor, interesnd tesuturile ligamentare si musculare. Presopunctura reprezinta un procedeu terapeutic derivat de la acupunctura. Ea consta n efectuarea de presiuni cu un singur deget, de obicei cu policele, pe puncte folosite n acupunctura. Acest procedeu are ca efect reducerea fenomenelor dureroase, micsorarea tonusului muscular, realizarea relaxarii musculare. Presopunctura se foloseste n: afectiuni musculare - ex. miozitele de effort; n contracturile musculare din artroze - PSII; n afectiuni ale sistemului nervos periferic - ex. nevralgiile; n afectiuni ale tendoanelor - ex. tendinitele si entesztele. Eficienta acestui procedeu nu atinge n aceeasi masura gradul de eficienta realizat prin acupunctura. Masajul transversal profund Masajul transversal profund, sau masajul Cyriax, consta n utilizarea frictiunii pentru a realiza mobilizarea tesuturilor moi ntre ele, tegumente, tesuturi, fascii, fibre musculare, tendoane. Ea se bazeaza pe diagnosticul exact al leziunii, prin palparea cu 2 degete a zonei traumatizate si evidentierea punctului dureros. Se executa o frictiune profunda transversala cu 2 degete, perpendicular pe directia fibrelor musculare sau ligamentare, interesate de traumatism. Presiunea ramne constanta n tot timpul sedintei, degetele pastrnd contact permanent cu pielea. Durata procedurii este de 10 minute, ea putndu-se repeta la interval de 1-2 zile. Masajul transversal profund realizeaza nlaturarea aderentelor fibroase dupa traumatisme ale aparatului locomotor. Prin mobilizarea transversala a tesuturilor moi se refac zonele de clivaj si alunecare fiziologica a muschilor si tendoanelor. Are o actiune trofica locala producnd hiperemie si analgezie la locul de aplicare. Nu se recomanda n stadiul acut si n afectiunile inflamatorii ale aparatului locomotor. Hidromasajul consta n asocierea n acelasi timp a manevrelor de masaj cu o procedura de hidroterapie. Exista doua metode de aplicare a hidromasajului si anume: dus-masajul si dusul subacval. Dus-masaj consta n executarea unui masaj manual pe o anumita parte a corpului, care se afla sub jetul unor dusuri calde ce actioneaza vertical. Pacientul, dezbracat, se afla asezat n decubit dorsal sau decubit ventral, pe o masa de masaj, deasupra careia exista 4-6 dusuri rozeta din care cade, n ploaie,

apa la o temperatura de 380, de la o naltime de 60 cm. Durata proceduri este de 5-10 minute si de obicei se face partial (pe spate, pe torace, abdomen sau membre). n cazul dus-masajului, pe lnga efectele masajului (mecanice) se adauga si cele ale agentului termic reprezentat de dusul rozeta. El produce o vasodilatatie puternica favoriznd: procesele de resorbtie; relaxarea musculaturii; calmarea fenomenelor dureroase. Aceasta procedura este folosita n tratamentul artrozelor de la nivelul coloanei vertebrale sau membrelor, n diferite forme ale reumatismului abarticular, n diverse sechele dupa traumatismele aparatului locomotor si n masajul sportiv. Dusul subacval este a doua forma de aplicare a hidromasajului si consta n aplicarea unui dus cilindric asupra unui segment sau pe tot corpul pacientului, care se afla sub apa, ntr-o baie la temperatura de 370-380. Presiunea dusului, care se proiecteaza pe zona de masat poate fi reglata la 1-6 atmosfere, n functie de sensibilitatea regiunii tratate. Aceasta presiune se realizeaza cu ajutorul unui compresor electric, care printr-un furtun cu sorb absoarbe apa din vana, dupa care o proiecteaza printr-un furtun prevazut la capat cu o duza cilindrica, asupra zonei de tratat. Duza este plasata sub apa, la 30 cm de corp, jetul cilindric de apa se proiecteaza la un unghi de 350 fata de suprafata tegumentelor. La nivelul articulatiilor se poate proiecta perpendicular. Durata procedurii este de 5-15 minute, iar sensul de aplicare este centripet. Se ncepe cu partea posterioara a unui membru inferior (gamba, coapsa, fesa, ajungndu-se n regiunea lombara si interscapulovertebrala), se trece la celalalt membru inferior, apoi la membrele superioare, tot n sens centripet. Pe partea anterioara a corpului se procedeaza la fel, exceptnd abdomenul, unde se foloseste sensul orar si presiune mai mica. Nu se aplica pe zonele mamare si scrotale. Avantajele dusului subacval sunt: permite o relaxare optima a musculaturii sub actiunea factorului termic si a presiunii hidrostatice; realizeaza un confort deosebit pentru pacient, presiunea jetului de apa fiind mai agreabila, deoarece aceasta este reglabila n functie de sensibilitatea zonei tratate; permite un masaj mai eficient, n profunzime, dect prin masaj manual, n zone ale corpului cu straturi mari de tesut celuloadipos si muscular, cum sunt lombele, fesele, articulatiile soldurilor; este mai putin obositor pentru persoana care n executa. Dezavantajele procedurii constau n faptul ca necesita masuri de protectie deosebite: o instaltie perfecta a compresorului electric (priza n pamnt) si a vanei; echipament de protectie (manusi, cizme de cauciuc pentru persoana care aplica procedura). Dusul subacval are urmatoarele efecte: realizeaza o hiperemie profunda n zona de aplicare ce favorizeaza procesele de resorbtie; produce relaxarea musculara; favorizeaza nlaturarea proceselor aderentiale dupa afectiuni inflamatorii sau traumatice ale aparatului locomotor si stimuleaza activitatea motorie a unor viscere abdominale. Masaj local cu gheata este un procedeu care mbina una din manevrele fundamentale de masaj, netezirea, cu crioterapia. Aceasta consta n folosirea cuburilor de gheata cu care se face efleuraj pe zona de tratat timp de 3-7 minute, manevra care se repeta la interval de 2 ore. Efectele procedurii constau n: producerea unei vasoconstrictii locale cu scaderea consumului de oxigen si a metabolismului; diminuarea extensibilitatii colagenului cu prevenirea formarii edemului; realizarea unei miorelaxari cu reducerea contracturii; diminuarea conducerii nervoase; actiune analgezica.

Masajul cu gheata se foloseste n diverse afectiuni ale aparatului locomotor de natura traumatica, cum sunt contuziile, entorsele, leziunile musculare fibrilare, etc. Eficacitatea tratamentului este conditionata de aplicarea sa ct mai prompta. 3. Kinetoterapia Mobilitatea trunchiului este asigurata de coloana vertebrala prin care se realizeaza miscarile de flexieextensie lateralitate stnga-dreapta si rotatie. Sub raportul kineticii ntregului corp, trunchiul joaca un rol important dect al propriei capacitati de miscare. Mobilitatea controlata a membrelor ar fi posibila fara participarea trunchiului superior la miscarile membrului brahial si a trunchiului inferior la miscarile membrului pelvian. Pricipalul rol al trunchiului este de a determina posturile de baza ale ntregului corp: decubit, seznd si ortostatica. Trunchiul asigura, asadar, att statica, stabilitatea corpului, ct si dinamica, flexibilitatea lui. Aceste functii sunt de fapt ndeplinite de coloana si masele musculare ale trunchiului. Stabilitatea intrinseca a coloanei este realizata de vertebre, discuri, ligamente, iar cea extrinseca este data de musculatura. La stabilitatea totala a trunchiului, cea intrinseca contribuie ntr-un procent foarte redus. Mobilitatea este asigurata prin sumarea miscarilor n fiecare segment mobil al coloanei. Segmentul mobil al coloanei sau unitatea functionala (complexul a doua vertebre adiacente, discul intervertebral, articulatiile interapofizare si structurile moi conexe) realizeaza miscarea la fiecare nivel, n functie de raportul dintre suprafata discului si grosimea lui. Cu ct acest raport va fi mai mic, cu att mobilitatea n segmentul respectiv va fi mai mare. Astfel, coloana cervicala are un raport de 6, coloana lombara de 13, iar cea dorsala de 22. Astfel, mobilitatea cea mai buna este n coloana cervicala, n cea dorsala fiind de 4 ori mai limitata. Discurile intervertebrale suporta presiuni foarte mari, n functie de pozitia trunchiului si ncarcarea cu greutati. Studierea celor mai eficiente exercitii pentru tonifierea musculaturii trunchiului a preocupat mereu att pe cercetatorii fiziologi, ct si pe practicienii kinetologi. Obiectivele kinetoterapiei snt diferite n functie de stadiul suferintei: acut, subacut, cronic sau de remisiune completa. n stadiul acut se aplica metode de relaxare generala si de relaxare a musculaturii lombare. n subacut ncepe adevaratul program de kinetoterapie, cel mai cunoscut fiind programul Williams. Pe lnga tehnicile de relaxare, acum se vor aplica si tehnici de asuplizare a trunchiului inferior. n stadiul cronic se poate ncepe si tonifierea musculaturii slabe. Redam n continuare pe scurt exercitiile care alcatuiesc programul Williams, exercitii care se executa diferentiat, pe trei faze, n functie de evolutia afectiunii. PROGRAMUL WILLIAMS FAZA I Exercitiul 1 - Decubit dorsal: se flecteaza si se extind genunchii. Exercitiul 2 - Decubit dorsal: se trage un genunchi cu amndoua minile la piept, ncercnd atingerea lui cu fruntea; se procedeaza apoi la fel cu celalalt. Exercitiul 3 - Ca la exercitiul 2, dar concomitent cu ambii genunchi. Exercitiul 4 - Decubit dorsal, cu minile sub cap: se trage un genunchi la piept ct mai mult, apoi celalalt, apoi ambii. Exercitiul 5 - Decubit dorsal cu bratele ridicate pe lnga cap n sus, genunchii flectati la 900, talpile pe pat: se mpinge lomba spre pat, se contracta abdominalii, se salta usor sacrul de pe pat; se revine, apoi se repeta. Exercitiul 6 - n seznd pe scaun, cu genunchii mult departati: se apleaca mult nainte, astfel nct sa atinga cu minile solul de sub scaun; se mentine aceasta pozitie 4-5 secunde, se revine, apoi se repeta. Fiecare exercitiu al fazei I se executa de 3-5 ori, repetndu-se de 2-3 ori pe zi. Dupa doua saptamni, acestor exercitii li se adauga cele din faza a II-a. PROGRAMUL WILLIAMS FAZA A II-A Exercitiul 7 - Decubit dorsal, cu genunchii flectati, talpile pe pat: se apleaca ambii

genunchi spre dreapta, apoi spre stnga, pna ating patul. Exercitiul 8 - Decubit dorsal: calciul drept se aseaza pe genunchiul stng; se executa o abductie ct mai interna a soldului drept, pna se atinge cu genunchiul drept planul patului, apoi se inverseaza. Exercitiul 9 - Decubit dorsal: se ridica alternativ ct mai sus cte un membru inferior extins. Exercitiul 10 - n ortostatism: genuflexii cu minile n sprijin pe spatarul scaunului, spatele perfect drept, calciele ramnnd pe sol. Exercitiul 11 - Pozitia de "cavaler servant", corpul aplecat pe coapsa ridicata la 900, sprijin si pe sol cu minile: se ntinde genunchiul de sprijin, executnd si o balansare care trebuie sa ntinda psoas-iliacul. n aceasta perioada se fac si exercitii din atrnat: cu fata sau cu spatele la spalier, ridicare de genunchi la piept, rotare genunchi stnga-dreapta, bascularea membrelor inferioare, cifozari lombare cu picioarele pe o bara. PROGRAMUL WILLIAMS FAZA A III-A Exercitiul 12 - Decubit dorsal, genunchii flectati la 900, talpile pe pat: se mpinge lomba spre pat, se contracta abdominalii, se salta usor sacrul de pe pat; treptat se executa aceleasi miscari lombare si ale bazinului, dar cu genunchii tot mai putin flectati, pna ajung sa fie complet ntinsi. Exercitiul 13 - n ortostatism, la perete, taloanele la 25-30 cm de acesta: se aplica sacrul si lomba aplatizate pe perete; se apropie treptat calciele de perete, mentinnd contactul lombei cu acesta. Exercitiul 14 - Decubit dorsal: se executa bicicleta cu bazinul mult basculat. n stadiul de remisiune completa, programul de kinetoterapie urmareste prevenirea recidivelor, urmarind constientizarea pozitiei corecte a coloanei lombare si bazinului, ca si nsusirea unor metode de "nzavorre" a coloanei lombare n timpul efortului fizic, n special cu ridicare de greutati. Musculatura flexoare - flexia Tipuri de exercitii statice: Exercitiul 1: suita de exercitii "cap pe trunchi" din decubit dorsal, cu sau fara genunchii flectati: se ridica n asa fel capul, nct sa "priveasca" picioarele; musculatura abdominala se contracta static pentru a fixa toracele, pentru ca acesta, la rndul lui, sa reprezinte punct fix pentru scaleni si sternocleidomastoidieni- flexia capului se poate combina cu flexia unui sold, pentru cresterea actiunii statice a abdominalilor. Exercitiul 2: suita de exercitii "trunchi pe membre inferioare", coloana ramnnd dreapta,rigida: din pozitia culcat sau seznd, cu membrele inferioare ntinse (sau flectate), se ridica sau se coboara lent trunchiul mentinut drept. Exercitiul 3: de fapt, o suita de exercitii care poarta denumirea de "membre inferioare pe trunchi" si care se executa din decubit dorsal, din ortostatism, din atrnat, cu ambele membre concomitent sau cu cte unul alternativ: se face flexia soldului cu genunchiul flectat (sau ntins); daca flexia CF nu este completa,se realizeaza contractia statica a musculaturii abdominale; daca este completa, seproduce o basculare posterioara a pelvisului, dreptii abdominali scurtndu-se. Exercitiul 4: din pozitia ventrala, n sprijin pe mini si vrful picioarelor, se executa flexia bratelor: musculatura abdominala este obligata sa se contracte static anti-gravitatie, pentru a preveni bascularea anterioara a bazinului. Exercitiul 5: contractii puternice abdominale din diverse pozitii: decubit dorsal cu genunchii flectati, din decubit ventral, din seznd sau din ortostatism. Tipuri de exercitii dinamice: Exercitiul 1: combinarea miscarilor de trunchi cu ale membrelor inferioare sau doar ale unuia dintre ele: din decubit dorsal se combina flexia coloanei cu flectarea membrelor inferioare, aducnd genunchiul la piept cu ajutorul bratelor.

Exercitiul 2: grup de exercitii "pelvis si coloana lombara pe trunchiul superior si membre inferioare": din decubit dorsal cu genunchii flectati se basculeaza puternic bazinul spre spate, delordoznd; musculatura abdominala lucreaza sincron cu extensorii soldului. Exercitiul 3: suita de exercitii "membre inferioare pe pelvis, pelvis si coloana lombara pe trunchiul superior": din decubit dorsal sau din atrnat se executa flexia CF, cu sau fara flexia genunchiului, combinata cu flexia coloanei toraco-lombare. Exercitiul 4: suita de exercitii "coloana pe pelvis, pelvis pe membre inferioare": se executa din decubit dorsal, cu genunchii flectati si cu picioarele fixate. Exercitiul 5: suita de exercitii "coloana pe pelvis" - respectiv flexia coloanei fara miscarea pelvisului sau a membrelor inferioare, care se executa din decubit dorsal, gradul de flectare fiind variabil: sa se observe ca ridicarea nu se face cu coloana dreapta, rigida, si ca nu este vorba doar de flectarea coloanei cervicale. Musculatura extensoare - extensia Tipuri de exercitii statice: Exercitiul 1: grup de exercitii tip "trunchi rigid pe membre inferioare": din pozitiile n seznd, ortostatica sau ventrala cu sprijin pe bazin se executa coborri-ridicari de trunchi cu coloana dreapta, rigida; miscarea se face din solduri (flexie-extensie), extensorii toraco-lombari n contractie statica luptnd contra gravitatiei, care tinde sa flecteze coloana. Exercitiul 2: suita de exercitii de tip "atrnat la bara cu ndoirea bratelor", n timpul acestor exercitii extensorii actioneaza static pentru a mentine pozitia dreapta a coloanei, lupnd mpotriva gravitatiei. Exercitiul 3: de fapt, grup de exercitii de "cadere n fata", respectiv din pozitie ortostatica se duce piciorul drept nainte, corpul "caznd" n fata; se repeta apoi acelasi exercitiu cu piciorul stng, musculatura erectoare se contracta pentru a lupta contra gravitatiei, mentinnd spatele perfect drept. Exercitiul 4: suita de exercitii tip "membre inferioare pe trunchi": din decubit ventral se extinde cte un membru inferior aproximativ la 15 grade; extensorii toraco-lombari si flexorii soldului opus actioneaza static pentru a bloca tendiinta de balansare posterioara a pelvisului prin extensorii membrului inferior ridicat; daca extensia depaseste 15 grade, pelvisul se nclina anterior datirita tensiunii exercitate de ligamentul iliofemural, iar extensorii toraco-lombari actioneaza dinamic, scurtndu-se. Tipuri de exercitii dinamice: Exercitiul 1: tip "pelvis si coloana lombara pe trunchi superior si membre inferioare": din decubit dorsal, cu genunchii flectati, pelvisul este basculat naite, cu lordozare lombara accentuata musculatura extensoare toraco-lombara actoineaza sinergic cu flexorii CF. Exercitiul 2: grup de exercitii "membru inferior pe pelvis, pelvis si coloana lombara pe trunchi superior": n decubit ventral se ridica (extinde) alternativ cte un membru inferior peste 15 grade; ligamentul iliofemural blocheaza extensia CF peste 15 grade, asa ca pelvisul va bascula anterior ct permit extensorii coloanei toraco-lombare si flexorii articulatiei coxo-femurale a membrelor inferioare care sta pe sol. Exercitiul 3: suita de exercitii tip " trunchi (coloana arcuita) pe membrele inferioare": se executa din decubit dorsal, cu sau fara genunchii flectati, ridicnd de pe sol toracele cu sprijin n umeri; sau, din sprijin cu minile pe bara, se arcuieste spatele, daca se flecteaza genunchii si CF se reduce posibilitatea saltarii pelvisului si lombei, extensia producndu-se mai ales n zona toracala. Exercitiul 4: suita de exercitii "coloana pe pelvis, pelvis pe membrele inferioare", n care erectorii toraco-lombari sunt activati concomitent cu extensorii soldului. Exercitiul 5: tip de exercitii "coloana pe pelvis": din decubit ventral, se executa extensia coloanei (activitate dinamica a erectorilor, n timp ce extensorii soldului lucreaza izometric, fixnd pelvisul) cu bratele spre spate. Exercitiul 6: suita de exercitii prin combinarea miscarii "membre inferioare pe pelvis" cu "extensia coloanei" - si aici erectorii toraco-lombari actioneaza sinergic cu extensorii soldului. Flexia si extensia

c Tip de exercitiu static: coloana ramne rigida, realiznd tipul "trunchi pe membrele inferioare"; miscarea se executa din CF (flexie-extensie), este o combinare a exercitiului 2 de la exercitii statice pentru flexie cu exercitiul 2 de la exercitii statice pentru extensie. c Tipuri de exercitii dinamice. Au mare importanta n programele de asuplizare a coloanel. Se combina tipurile de exercitii aratate separat la flexia si extensia coloanei - vom completa cu cteva miscari combinate ale trunchiului si membrelor, care solicita supletea coloanei. Exercitiul 1: din patrupedie se ridica un genunchi spre abdomen, n timp ce coloana se cifizeaza puternic, apoi respectivul membru inferior se extinde, lordoznd concomitent coloana. Exercitiul 2: tot din patrupedie, bascularea pelvisului nainte cu extensia capului realizeaza o extensie a trunchiului, apoi bascularea napoi a pelvisului cu flexia capului face posibila cifozarea toracolombara Exercitiul 3: deseori retractura ischiogambierilor limiteaza flexia trunchiului: n aceste cazuri se indica exercitii speciale de ntindere a ischiogambierilor, care se realizeaza prin miscari succesive de flexie-extensie de trunchi, din pozitii speciale. Flexorii laterali ai coloanei - Miscarea de lateroflexie Tipuri de exercitii statice: Exercitiul 1: suita de exercitii tip "trunchi rigid pe membre inferioare" prin aplecarea laterala a trunchiului mentinut drept, cu abductia sau adductia soldului de sprijin, celalalt membru inferior mobilizndu-se odata cu trunchiul. n timpul acestei lateroflexii, musculatura opusa de pe partea superioara actioneaza prin contractie statica contra gravitatiei, pentru ca sa mentina coloana dreapta, sa nu se curbeze pe partea care se apleaca. Exercitiul 2: grup de exercitii tip "miscari laterale ale bratului si membrului pelvian, cu cadere laterala a trunchiului", n care musculatura lateroflexoare de pe partea inferioara se contracta pentru a mentine trunchiul drept, sa nu cedeze sub propria-i dreutate. Exercitiul 3: prin fandari laterale, cu caderea corpului pe partea respectiva (minile n solduri), se realizeaza contractia puternica a musculaturii lateroflexoare pe partea opusa. Tipuri de exercitii dinamice: Exercitiul 1: suita de exercitii tip "coloana pe pelvis", care necesita pozitii n care pelvisul sa fie fixat; astfel, din pozitia calare pe o bancheta, se apleaca ntr-o parte si n alta trunchiul, din ortostatism, cu un picior pe o banca joasa, se apleaca trunchiul spre o parte sau alta , bratul opus miscari este n abductie. Exercitiul 2: grupaj de exercitii tip "coloana pe pelvis,pelvis pe membre inferioare", n care lateroflexorii actioneaz concomitent cu abductorii-adductorii soldului, aceste exercitii se executa din ortostatism, din decubit dorsal sau lateral. Exercitiul 3: grupaj de exercitii tip " membre inferioare pe pelvis, pelvis si coloana lombara pe trunchi superior", respectiv miscarea laterala n bloc a membrelor inferioare si bazinului; poate fi facuta pasiv sau activ, din pozitie de decubit sau din atrnat (minile prind o bara a spalierului) - si n acest tip de exercitii musculatura lateroflexoare actioneaza sincron cu adductoriisi abductorii soldului. Exercitiul 4: suita de exercitii tip "pelvis si coloana lombara pe trunchi superior" combina actiunea lateroflexoare a ridicatorilor soldului afectat cu aceea a abductorilor soldului opus, realizndu-se din ortostatism, cu minile sprijinite pe o bara la naltimea umerilor, se ridica un sold si se lateroflecteaza lomba, sau din pozitia n seznd. Exercitiul 5: "miscare simultana a trunchiului si a unui membru inferior" se executa din decubit dorsal. Exercitiul 6: suita de exercitii din pozitia de cadere pe o parte, n care se coboara sau se ridica pelvisul, se asociaza activitatea adductorilor soldului de deasupra si a abductorilor soldului de dedesubt. Rotatorii coloanei - Miscarea de rotatie Tipuri de exercitii dinamice:

Exercitiul 1: suita de exercitii "coloana pe pelvis" care se realizeaza rotnd trunchiul din posturi care blocheaza pelvisul: calare pe o banca, n patrupedie; pentru accentuarea rotarii, se mobilizeaza membrele superioare, ca niste aripi; de asemenea, din decubit dorsal, ducnd un brat peste corp, cu ridicarea umarului respectiv pelvisul pe sol. Exercitiul 2: "membre inferioare, pelvis si coloana lombara pe trunchi superior": din decubit dorsal, cu bratele n cruce si genunchii flectati, se executa miscari dintr-o parte ntr-alta, antrennd si pelvisul. Exercitiul 3: "coloana pe pelvis, pelvis pe membre inferioare": din ortostatism si decubit dorsal (picioarele ndepartate) se executa rotatii ntr-o parte si ntr-alta. Exercitiul 4: "pelvis si coloana lombara pe trunchi superior si pe membre inferioare": din pozitia n atrnat (pentru a bloca trunchiul superior), cu picioarele n sprijin pe sol sau pe bara, se executa rotarile din pelvis si coloana lombara. Exercitii combinate pentru rotatori, flexori si extensori Toate aceste exercitii se bazeaza pe secventa "coloana pe pelvis, pelvis pe membre inferioare". Exercitiul 1: activarea flexorilor si rotatorilor coloanei cu rotatorii soldului din decubit dorsal, cu picioarele desfacute: se ridica trunchiul cu rotarea ntr-o parte, bratul ncrucisnd corpul spre partea de rotatie. Exercitiul 2: activarea flexorilor si rotatorilor coloanei si soldurilor din culcat, cu genunchii flectati si picioarele sub bara, minile la ceafa: se ridica trunchiul (fara flectarea coloanei cervicale) si se roteaza. Exercitiul 3: activarea extensorilor si rotatorilor coloanei, ca si a extensorilor soldului din pozitia mahomedana, care previne rotatia pelvisului: se face extensia "vertebra dupa vertebra", cu rotatia trunchiului. Exercitiul 4: activarea extensorilor si rotatorilor coloanei si sodurilor din decubit ventral, cu minile la ceafa: extensie cu rotarea trunchiului. Exercitii de circumductie a coloanei Se realizeaza pe secventa "coloana pe pelvis, pelvis pe membre inferioare". Exercitiu: activarea circumductorilor coloanei cu flexorii si extensorii soldului din pozitia "seznd calare pe o banca", cu minile n solduri, gambele fixnd bine banca: se fac rotatii de trunchi. Variante: aceeasi miscare din ortostatism, cu mainile pe solduri, sau: din atrnat cu minile de doua inele si picioarele pe sol se executa rotatii ale ntregului corp. Exercitii de facilitare Pentru activarea musculaturii trunchiului se poate realiza n cadrul unor scheme de facilitare, pornindu-se de la membrele superioare sau inferioare. Scheme pentru trunchiul superior: Se combina miscarile capului, gtului, trunchiului superior cu scheme Kabat asimetrice ale extremitatilor superioare: "Despicatul" ("choping"): o mna apuca antebratul opus, executndu-se o diagonala. Spre exemplu "despicarea spre dreapta" combina D1E a membrului superior drept cu D2E a membrului superior stng. Exercitiul este un lant kinetic nchis. Kinetoterapeutul face priza pe frunte si pe palma dreapta. Odata cu "despicatul", pacientul roteaza si flecteaza capul si umerii, miscarile fiind contrate de catre kinetoterapeut. Exercitiul activeaza oblicii abdominali, amelioreaza mobilitatea trunchiului si, desigur, creste forta n membrele superioare si gt. "Ridicarea" ("lifting") - inversul "despicatului" - realizeaza extensia trunchiului cu rotatie. Membrele superioare se prind ca n "despicat", dar urmeaza diagonalele Kabat pe flexie (D1F si D2F) ale membrelor superioare. Concomitent, asistentul va contra miscarea membrelor superioare si extensia capului (priza pe occiput). Exercitiul pune n tensiune musculatura postero-superioara a trunchiului (extensorii si rotatorii). "Despicatul", ca si "ridicarea" se executa din decubit dorsal, ct si din seznd. Schemele "bilaterale" sunt executate cu membrele superioare. Spre deosebire de "despicat" si "ridicare", membrele nu sunt prinse ntre ele.exista 4 tipuri de astfel de scheme:

Simetrice, care combina aceeasi diagonala n aceeasi directie pentru ambele membre superioare. Aceasta schema faciliteaza flexia trunchiului (SB D2E) sau extensia trunchiului (SB D2F). Asimetrice, care combina diagonalele n acelasi sens, spre exemplu: D1F pentru membrul superior drept+D2F pentru membrul superior stng sau D1E cu D2E. Schemele asimetrice promoveaza flexia si extensia trunchiului, dar si rotatia. Reciproce, n care un membru superior executa o diagonala, spre exemplu: D2F, iar celalalt, o alta diagonala D2E. Sunt activati n mod deosebit rotatorii trunchiului. ncrucisate, n care se executa aceleasi diagonale, dar n directii opuse, de exemplu: D2F cu D2E. Acestea maresc stabilitatea trunchiului, dat fiind ca antreneaza miscarile opuse ale membrelor superioare (flexie-extensie si abductie-adductie). Scheme pentru trunchiul inferior: Schemele "bilaterale" sunt executate pe membrele inferioare dupa aceleasi tipare ca si pentru membrele superioare. Diferenta consta n faptul ca, daca pentru membrele superioare diagonalele pe flexie ntareau extensorii trunchiului, iar diagonalele pe extensie tonificau flexorii trunchiului, n cazul schemelor pe membrele inferioare diagonala pe flexie a soldului tonifica flexorii trunchiului, iar diagonala pe extensie tonifica extensorii trunchiului. "Flexia trunchiului inferior" (FTI) combina schemele flexoare asimetrice bilateral. Spre exemplu, flexia trunchiului inferior spre dreapta combina D2F membru inferior drept cu D1F membru inferior stng. "Extensia trunchiului inferior" (ETI) combina, spre exemplu, extensia trunchiului inferior spre dreapta cu D1E membrului inferior drept si D2E membru inferior stng. si n FTI, si n ETI membrele inferioare sunt n contact unele cu altele, genunchii putnd fi extinsi sau flectati. O formula mai avansata este combinarea genunchiului extins cu sodul flectat si a genunchiului flectat cu soldul extins. Rezistentele opuse de catre kinetoterapeut trebuie sa se faca prin prize, care sa creeze un brat de prghie lung. "Rotatia trunchiului inferior" combina scheme bilaterale asimetrice flexoare si extensoare. De fapt, rotatia intra ca o componenta n toate schemele, caci are un rol important, scaznd tonusul n hipertonia musculaturii posterioare. Schemele trunchiului inferior tonifica musculatura abdominala inferioara, erectorii si rotatorii trunchiului inferior, ca si musculatura membrelor inferioare. Scopurile exercitiilor de facilitare prin schemele trunchiului superior sau inferior: 1. Cresterea activitatilor functionale: antrenarea schemelor trunchiului superior sau/si inferior ajuta la mobilizarea trunchiului (rostogolire) la hemiplegici. 2. Promovarea mobilitatii, limitata de durere: membrul afectat este mobilizat concomitent cu cel sanatos n cadrul schemelor bilaterale. 3. Cresterea fortei musculaturii trunchiului: mibilizarile membrelor superioare si inferioare cu rezistenta cresc fluxul de activare a musculaturii slabe a trunchiului. 4. Cresterea fortei musculaturii extremitatilor: fluxul de activare se face de la trunchi si membrul sanatos spre cel cu musculatura slaba. 5. Promovarea unui echilibru n tonusul muscular al trunchiului: se poate ntari tonusul antagonistului n cazul unui dezechilibru ntre el si agonist. Durerea lombara inferioara (low back pain) de cauza mecanica, este generata de suferinta att a tesuturilor moi lombare, ct si a structurilor vertebrale (disc, ligamente intracanaliculare, articulatii vertebrale posterioare, pediculi vertebrali) afectate printr-un proces degenerativ. Sub raport clinic, includem: durerea lombosacrata izolata, durerea lombosacrata cu algii referite pe membrul inferior, ct si durerea lombosacrata cu algie iradiata, radiculara. Kinetoterapia si masajul sunt orientate att ca obiectiv, ct si ca mijloace tehnice de terapie recuperare n functie de starea clinica a pacientului. Diferentiem astfel 4 perioade ale durerilor din HDL:

c Perioada acuta, se caracterizeaza prin dureri intense lombosacrate, cu sau fara iradiere; bolnavul nu si poate calma durerile nici n decubit, prezinta contractura lombara, cu sau fara blocada. c Perioada subacuta, n care durerile din decubit au disparut, bolnavul se poate misca n pat fara dureri, se poate deplasa prin camera, poate sa stea pe un scaun un timp mai mult sau mai putin limitat, durerea fiind suportabila daca nu si mobilizeaza coloana. c Perioada cronica permite pacientului sa-si mobilizeze coloana, durerile fiind moderate, astfel nct nu l mai forteaza sa adopte autoblocarea lombara; n ortostatism ti mers durerile pot aparea dupa o perioada mai lunga de timp; pot persista contracturi paravertebrale. c Perioada de remisiune completa, ntre perioadele de boala evidentiate clinic, considernd cauza lombosacralgiei mecanice ca nevindecabila, potential putndu-se deci repeta oricnd puseul dureros. Orice tratament kinetic la nivelul regiunii lombare presupune refacerea functionalitatii acestui segment, n conditiile unei forte musculare, stabilitati si miscari controlate la acest nivel, cu prevenirea complicatiilor neurologice si cresterea calitatii vietii.