Dreptul Uniunii Europene

Definitia UE : Pana la 1 dec 2009, UE era o entitate sui generis infiintata prin tratatul de la Maastricht (1992-1993), avand personalitate juridica emergenta si care, in existenta sa se sprijinea pe cei trei piloni: pilonul comunitar, politica externa si de securitate comuna si justitie si afaceri interne (transformat in Cooperare Judiciara si Politieneasca in materie penala prin Tratatul de la Amsterdam 1997, intrat in vigoare la 1 mai 1999). Dupa 1 dec 2009, prin Tratatul de la Lisabona, UE dobandeste personalitate juridica, devenind subiect de drept international (aceasta se substituie si ii succede Comunitatii Europene).

Originile ideii de unitate la nivel european Sunt situate in timp diferit de catre categorii socio-profesionale diferite (politologi, filozofi, sociologi, economisti, istorici si juristi). Istoricii nu sunt unanimi atunci cand se pronunta cu privire la originile unei astfel de idei. Acestia sunt impartiti in 3 mari curente de opinie: Charles Zombibe Constructia Europeana: trecut, prezent si viitor, Editura Trei, 1998. Primul curent de opinie situeaza in timp originile unei astfel de idei inca in Antichitate. Al doilea curent de opinie identifica unele evenimente care au aparut in plan european cu originile unei astfel de idei: campaniile lui Napoleon, care, intre altele, au dobandit si conotatii integratoare. Cu prilejul ultimei infrangeri (Waterloo 1915) ar fi afirmat ca Europa statelor unite se va realiza, si asta nu oricum, ci prin forta imprejurarilor. Al treilea curent de opinie, la care se raporteaza si juristii, plaseaza originile unei astfel de idei in prima jumatate a sec. XX, perioada care, cu totii stim ca a fost esentialmente marcata de cele 2 razboaie mondiale. Contextul aparitiei comunitatilor europene Teama de a 3a conflagratie mondiala a determinat ca sefii de stat si de guvern sa identifice si alte cai de solutionare a problemelor. Adica, apreciind pierderile umane si materiale date de razboaie, problemele se pot rezolva prin infiintarea organizatiilor internationale (ONU, care a aparut pe fondul falimentului Societatii Natiunilor). Carta ONU: - obiectivele izbavirea generatiilor urmatoare de flagelul razvoiului - conditiile care trebuie indeplinite de statele care vroiau sa adere: sa fie state iubitoare de pace - a declansat procedura codificarii normelor de drept international.

In plan politic, la nivel european, a aparut Consiliul Europei (Statutul Londa, 5 mai 1949). Se adauga aparitia celor 2 blocuri militare: NATO si Tratatul de la Varsovia, la care se adauga aparitia Uniunii Vamale a statelor Benelux (1948), aceasta din urma fiind luata drept model si varianta de urmat de catre statele fondatoare ale primei comunitati europene, CECO. In 1950, presedintele Organizatiei Nationale a Planificarii din Franta, Jean Monnet, a fundamentat ideea punerii sub control international a productiei de carbune si otel din Franta si Germania prin infiintarea unei comunitati europene (pentru ca atat carbunele, cat si otelul, erau ramuri de baza ale productiei de armament). Prin acest control international, Jean Monnet propunea conversia productiei de razboi intr-o productie de pace. Propunerea sa a fost lansata public in acelasi an (1950) la 9 mai, de catre Robert Schumman care era Ministrul Afacerilor Externe din Franta (lansarea publica a avut loc prin intermediul unei declaratii privind planul de realizare a controlului international). De atunci se vorbeste de planul Schumman si de ziua de 9 mai ca fiind Ziua Europei, pentru Romania avand mai multe semnificatii Ziua Independentei de Stat a Romaniei (1877). Declaratia (Planul Schumman) nu avea forta juridica, adica era numai de natura sa orienteze conduita subiectelor de drept carora li se adresa. Este motivul pentru care, la 18 aprilie 1951, sase state (state fondatoare: Franta, Germania, Italia si Benelux) au semnat la Paris, Tratatul de Instituire a primei comunitati europene, si anume Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO/CECA). In 1965, politicianul belgian Paul Henry Spaak, a propus, prin intermediul unui raport, infiintarea a inca 2 comunitati europene: Comunitatea Economica Europeana si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice. Raportul Spaak, in mod similar planului Schumman, nu producea efecte juridice, motiv pentru care aceleasi 6 state fondatoare CECO au semnat, la Roma, doua tratate, ele instituind CEE si EURATOM, la data de 25 martie 1957, si au intrat in vigoare in ianuarie 1958 pentru o perioada nedeterminata. Prin Tratatul de la Maastricht (Olanda) din 1992 (1 nov 1993), CEE se modifica in sintagma Comunitatea Europeana. Prin Tratatul de la Lisabona (2007/2009), Uniunea Europeana se substituie si ii succede Comunitatii Europene, dobandind in acest fel personalitate juridica, devenind subiect de drept international. Pentru a exista si pentru a functiona, cele 2 comunitati europene au infiintat institutii proprii in 4 mari domenii, si anume: domeniul decizional, domeniul executiv, domeniul controlului politic si domeniul jurisdictional (12 institutii). Institutiile infiintate prin tratatele de la Roman sunt diferite sub aspectul denumirii lor de institutiile infiintate prin Tratatul de la Paris. Exceptie fac institutiile jurisdictionale. Institutiile infiintate prin tratele de la Roma se simplifica si se uniformizeaza daca le raportam la institutiile infiintate prin Tratatul de la Paris. Din motive de coerenta si celeritate (rapiditate), institutiile similare din cadrul celor 3 comunitati europene au fuzionat dand nastere unor institutii unice pentru toate cele 3 comunitati europene. Institutiile nou-rezultate sunt diferite sub aspectul denumirii lor si duc la indeplinire atributii/competente inscrise in toate cele 3 tratate institutive. Fuziunea s-a realizat treptat, incepand din anul 1958 cu institutiile jurisdictionale, continuand in 1960 cu institutiile controlului politic si desavarsinduse in anul 1965 cu institutiile executive si decizionale, prin Tratatul de la Bruxelles (1965/1967), cunoscut sub denumirea de Tratatul Instituind o Comisie Unica si un Consiliu Unic.

Consiliul de Ministri (1965) Consiliul Uniunii Europene (1992) Consiliul (2009) [diferit de Consiliul European si diferit de Consiliul Europei] Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene Curtea Europeana de Justitie Curtea de Justitie a Uniunii Europene (Luxembourg) [diferita de Curtea Internationala de Justitie (Haga) instanta a ONU si diferita de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Strasbourg) instanta a Consiliului Europei] Dezvoltarea constructiei europene I. Dimensiunea calitativa a) Crize si esecuri In evolutia constructiei europene au aparut mai multe crize si esecuri. Retine insa atentia doctrinei si practicii domeniului criza provocata de politica scaunului gol, practicata de catre Franta intre iulie 1965 ianuarie 1966. Contextul care a facut posibila aparitia crizei Tratatele institutive au inscris in textul lor faptul ca in prima etapa a constructiei comunitare (pana in 1965) deciziile se adopta cu unanimitate de voturi. S-a preferat un astfel de sistem al votului unanim din motive care tin de caracterul pronuntat eterogen al nivelurilor de dezvoltare existente in statele fondatoare dupa cele 2 Razboaie Mondiale. Votul unanim reprezenta si garantia asigurarii deplinei egalitati a statelor membre, in sensul ca in mod practic, fiecare stat putea sa invoce dreptul de veto in cazul in care interesele cereau acest lucru. S-a apreciat, deasemenea, ca pana in anul 1965 a fost posibila realizarea unei relative egalizari a nivelurilor de dezvoltare din statele fondatoare si, in consecinta, s-ar fi putut trece la votul majoritar. In aceste conditii ale trecerii de la votul unanim la votul majoritar, Franta a declarat ca ii sunt puse in pericol grav interesele in domeniul agriculturii si ca va practica politica scaunului gol (nu va participa la adoptarea deciziilor in cadrul Consiliului). Nedorinduse renuntarea la prezenta Frantei (stat initiator si motor al integrarii europene) in cadrul comunitatilor europene, s-a ajuns la un comporomis, compromisul de la Luxembourg. Potrivit compromisului, incepand cu 1 ianuarie 1966, deciziile importante la nivelul comunitatilor europene s-au adoptat tot cu unanimitate de voturi, in timp ce deciziile mai putin importante au cunoscut trecerea la votul majoritar. Fiecare sistem de vot genereaza atat consecinte pozitive, cat si negative. Destinatarii insa, sunt diferiti. Vot unanim consecinte pozitive pentru statele membre (prin dreptul de veto) - consecinte negative pentru comunitatile europene (scade viteza de adoptare a deciziilor) Votul majoritar consecinte pozitive pentru comunitatile europene (creste celeritatea) - consecinte negative pentru statele membre (pierd dreptul de veto). b) Reflectii cu privire la posibilitatea depasirii crizelor si a esecurilor La fel ca in cazul anterior, au fost numeroase. Au caracter abstract adica dobandesc forma si continutul planurilor, rapoartelor si altele. Nu produc efecte juridice, nu dau nastere la drepturi si la

obligatii, ci au numai rolul de a orienta conduita subiectelor de drept carora li se adreseaza: planul Schumman si raportul Spaak. Uneori au caracter premergator adoptarii normelor cu forta juridica obligatorie. c) Texte de drept pozitiv care au rolul de a revizui sau dezvolta, adaugi, modifica ori completa prevederile originale ale tratatelor institutive Dreptul pozitiv = dreptul scris, in vigoare la un moment dat / tot ce a aparut dupa tratatele institutive 1. Tratatul de la Bruxelles (1965/1967) cunoscut ca Tratatul instituind o Comisie unica si un Consiliu unic sau Tratatul de Fuziune 2. Modificarile intervenite prin tratate succesive adoptate in ani 1970-1975 in materie financiara 3. Actul Unic European (1985/1987) 4. Tratatul de la Maastricht (1992/1993) 5. Tratatul de la Amsterdam (1997/1999) 6. Tratatul de la Nisa (2001/2003) 7. Tratatul de la Lisabona (2007/2009) 8. Tot rol midificator au tratatele de aderare a statelor la comunitatile europene si la Uniunea Europeana.

II. Dimensiunea cantitativa (extinderea comunitatilor europene/ UE prin aderarea unor noi state) Inca de la inceput, comunitatile europene au cunoscut numai solicitari de asociere sau aderare; nicio cerere de renuntare la statutul de stat asociat sau stat membru. In aceasta materie, comunitatile europene au evoluat de la cele 6 state fondatoare, gradual, la 9, 10, 12, 15, 25 si 27. Statelor membre li se adauga: - statele in curs de aderare (actualmente, Croatia) (state care au semant Tratatul de Aderare). Romania a semnat la 25 aprilie 2005 si a intrat 1 ianuarie 2007; - statele candidate la aderare (inceperea negocierilor in vederea aderarii) (Turcia, Islanda, Serbia); - statele asociate/potential candidate (Bosnia-Hertegovina, Muntenegru, Macedonia, Kosovo, Republica Moldova, Ucraina, Georgia. Norvegia de 2 ori consecutiv a refuzat aderarea la UE.

Ordinea juridica a Uniunii Europene

1. Definitia Ordinea juridica este acel ansambul de norme care guverneaza raporturile intre comunitatile europene (pana in 2009)/UE si statele membre (Romania incepand cu 1 ian 2007); statele in curs de aderare (statut declansat de semnarea Tratatului de Aderare; Romania intre 25 aprilie 2005 si 1 ianuarie 2007); statele candidate la aderare (declansat de inceperea negocierilor in vederea aderarii; Romania intre 2000 si 2004); statele asociate (declansat de intrarea in vigoare a acordurilor europene instituind o asociere intre Romania si comunitatile europene, cat si intre Romania si statele membre; 1993-1999 asociat); statele terte (alt stat decat cele de mai sus); alte organizatii internationale si particulari (persoane fizice si juridice). 2. Principii care guverneaza ordinea juridica (manual) a) Principiul asimilarii/incorporarii dreptului UE in/de catre dreptul intern al statelor membre Acest principiu isi gaseste transpunerea in aplicarea imediata si directa a dreptului UE in dreptul intern al statelor membre. b) Principiul aplicarii prioritare a dreptului UE in raport cu dreptul intern al statelor membre 3. Clasificare In doctrina si practica materiei au fost identificate mai multe criterii de clasificare ori sistematizare al acestui ansamblu de norme (acquis-ul UE). Majoritatea doctrinara insa se raporteaza la criteriul fortei juridice a normelor care compun ordinea de drept a UE. Izvoare ale UE: - izvoarele primare (dreptul primar, principal, oridinar al UE); - izvoarele derivate/secundare (dreptul derivat, secundar al UE); - acordurile externe ale UE; - izvoarele complementare; - izvoarele nescrise.

1. Izvoarele primare (se adopta cu unanimitate de voturi) Sunt edictate, adoptate si aplicate de catre statele membre ale UE ca subiecte de drept international in temeiul suveranitatii de care aceastea dispun. Sunt instrumente fundamentale, avand valoare constitutionala de la care nu se poate deroga decat prin instrumente avand forta juridica similara. Izvoarele primare sunt: a) Tratatele institutive

- Tratatul instituind CECO semnat la Paris, de catre cele 6 state fondatoare (Franta, Germania, Italia, Benelux) la 18 aprilie 1951, intrat in vigoare la 23 iulie 1952 pentru o perioada de 50 de ani iesit din vigoare la 23 iulie 2002, prima comunitate europeana si-a incetat existenta. - Tratatele instituind CEE si EURATOM, semnate la Roma de catre aceleasi 6 state fondatoare CECO, in data de 25 martie 1957, intrate in vigoare in ianuarie 1958 pentru o perioada nedeterminata. Prin Tratatul de la Maastricht (1992) s-a schimbat denumirea CEE in CE (Comunitatea Europeana). Prin Tratatul de la Lisabona (2007-2009), UE dobandeste personalitate juridica, devenind subiect de drept international, inlocuind CE, careia ii succede. b) Tratate modificatoare - Tratatul de la Bruxelles (1065/1967), cunoscut si ca Tratatul de Fuziune sau Tratatul instituind o Comisie unica si un Consiliu unic. - modificarile intervenite succesiv, prin tratate, in anii 1970-1975, in materie financiara - Actul Unic European (1986/1987) - Tratatul de la Maastricht (1992/1993) - Tratatul de la Amsterdam (1997/1998) - Tratatul de la Nisa (2001/2003) - Tratatul de la Lisabona (2007/2009) - Tratatele de Aderare a statelor la Comunitatile Europene, respectiv UE (Croatia 2011/2013). 2. Izvoarele secundare Caracterul derivat este dat de raportarea lor la izvoarele primare. Sunt edictate, adoptate si aplicate de catre institutii in existenta si functionarea lor. Izvoarele derivate sunt regulamentul, directiva, decizia, recomandarea si avizul. Primele 3 sunt obligatorii (avand competenta exclusiva UE sau competenta partajata intre UE si statele membre; obligand in ceea ce priveste rezultatul sau atat rezultatul, cat si mijloacele), in timp ce urmatoarele 2 sunt non-obligatorii (au competenta exclusiv nationala). Regulamentul Similar legii din dreptul intern, opereaza prin generalizare/abstractizare. Regulamentul este obligatoriu in toate elementele sale. Este direct aplicabil in ordinea juridica interna a statelor membre (nu se transpune in ordinea juridica interna). Din punctul de vedere al subiectelor de drept intern, se aplica tuturor statelor memebre. Regulamentul este obligatoriu atat in ceea ce priveste rezultatul propus, cat si mijloacele folosite in acest scop (o norma obligatoriu si de rezultat si de mijloace). Directiva Mai flexibila decat regulamentul, aceasta urmeaza tehnica legii-cadru, completata cu decretele de aplicare. Spre deosebire de regulament, directiva nu se aplica direct in ordinea juridica interna, ci

aceasta se transpune. Uneori poate produce efecte directe atunci cand sunt indeplinite in mod cumulativ 3 conditii: - sa fi expirat perioada de transpunere; - unele reglementari din cadrul directivei sa fi ramas netranspuse; - directiva sa dea nastere la drepturi sau obligatii particularilor. Din punct de vedere al subiectelor de drept intern, directiva, spre deosebire de regulament, ca regula generala este obligatorie numai pentru subiecte de drept intern din anumite state membre. Pe cale de exceptie, directiva poate fi obligatorie si pentru subiectele de drept intern din toate statele, dar cand se intampla acest lucru este precizat in continutul ei. Tot spre deosebire de regulament, directiva este obligatorie numai cu privire la rezultatul propus, lasand la dispozitia statelor membre acele forme si mijloace prin intermediul carora se poate ajunge la un rezultat. Decizia Este obligatorie pentru destinatarii special desemnati. Decizia, asemanator regulamentului si sper deosebire de directiva, se aplica direct in ordinea juridica interna (nu se transpune). Este obligatorie numai pentru subiectele de drept intern din anumite state membre. Este obligatorie atat cu privire la rezultatul propus, cat si in ceea ce priveste mijloacele folosite in acest scop. Recomandarea si avizul Nu sunt izvoare derivate in sensul celor de mai sus. Au numai rolul de a orienta conduita subiectelor de drept carora li se adreseaza. Uneori au caracter prealabil adaptarii normelor cu forta juridica obligatorie. Avizele se impart in 3 categorii: - facultative (nu sunt obligatorii in niciun fel); - consultative (obligatorii sub aspectul solicitarii); - conforme (obligatorii din toate punctele de vedere). 3. Acordurile Externe ale Comunitatilor Europene Acestea sunt edictate, adoptate si aplicate de catre UE in temeiul suveranitatii statelor si exercitate in comun la nivelul Uniunii. Aceste acorduri reglementeaza raporturile dintre UE si alte state, nivelul ierarhic pe care il ocupa acordurile externe.

Sistemul institutional al UE 1. Caractere generale Este un sistem atipic, non-clasic, adica se si aseamana, se si deosebeste de/cu sistemul institutional al statelor, respectiv al organizatiilor internationale. Sistemele clasice sunt tripartite (structura lui Montesquieu).

UE are cel mai puternic sistem institutional, existand chiar o ierarhie intre entitatile de la acelasi nivel: institutiile UE, organele UE, oficii ale UE si agentii ale UE. Ierarhizarea s-a realizat dupa criteriul participarii la luarea deciziilor, i.e. institutiile UE participa direct la procesul decizional, in timp de organele au un caracter tehnic, auxiliar (pregatesc decizia adoptata de institutii, asigura continuitatea activitatii institutiilor intre reuniuni/sesiuni, urmaresc aplicarea deciziei adoptate). 2. Principiile care guverneaza activitatea institutiilor I. Principiul autonomiei de vointa Se materializeaza in 2 aspecte: - institutiile isi elaboreaza si adopta regulamentele de organizare si functionare; - institutiile isi numesc functionarii proprii. Autonomia de vointa nu se confunda cu personalitatea juridica pentru ca regula este cea potrivit careia institutiile UE nu au personalitate juridica. Exceptia este data de faptul ca BCE detine personalitate juridica. In temeiul personalitatii juridice, entitatile isi pot asuma drepturi si obligatii in nume propriu. Institutiile UE, in raporturile la care participa, nu se regasesc in nume propriu, ci se regasesc in numele UE, pe care o reprezinta in acele acorduri. Temeiul unei astfel de reprezentari este dat de mandatul pe care il primesc institutiile UE de la statele membre prin intermediul tratatelor institutive si modificatoare. II. Principiul atribuirii de competente/atributii Potrivit acestui principiu, institutiile UE indeplinesc numai acele atributii stabilite in mod expres prin tratatele institutive si modificatoare. La acest nivel nu este permisa indeplinirea atributiilor inplicite, deduse (din motive de coerenta si celeritate). III. Principiul echilibrului institutional/functional Acest principiu reuneste 2 componente: - componenta separarii puterilor (legislativa, executiva, judecatoreasca) in UE Separarea puterilor reprezinta absenta raporturilor de subordonare. O astfel de separare reuneste 2 aspecte: 1. o institutie nu poate delega, transfera atributii, competente unei alte institutii sau invers (nu poate primi, nu poate accepta); 2. o institutie a UE, prin activitatea pe care o desfasoara, nu trebuie sa obstructioneze o alta institutie in activitatea sa. - componenta colaborarii intre institutiile care au rolul de a reprezenta puterile UE

Separarea puterilor UE nu exclude, ci presupune colaborarea intre institutiile care au rolul de a reprezenta aceste puteri. Ex: metodologia elaborarii, adopotarii si aplicarii bugetului UE - Comisia Europeana (executivul UE) elaboreaza anteproiectul de buget pe care il transmite Consiliului; - Consiliul, in temeiul anteproiectului, elaboreaza proiectul de buget pe care il transmite Parlamentului European (Consiliul si Parlamentul sunt institutii legislative); - Parlamentul European adopta sau respinge bugetul UE; - Curtea de Conturi se ocupa cu controlul general al conturilor; - Institutiile care formeaza sistemul jurisdictional al UE solutioneaza eventualele litigii aparute in legatura cu aplicarea bugetului UE (puterea judecatoreasca).

Parlamentul European 1. Delimitari conceptuale 2. Componenta 3. Organizare 4. Functionare 5. Atributii/competente 1. Potrivit tratatelor institutive, Parlamentul European s-a numit: - potrivit Tratatului de la Paris (1951): Adunarea Comuna; - potrivit Tratatului de la Roma (1957): Adunarea; - prin Tratatul de fuziune (Bruxelles, 1965) a dobandit numele de: Adunarea Parlamentara Europeana; - prin rezolutia din 1972: Parlamentul European. 2. Componenta - Stabilita prin tratate (actualul Parlament isi desfasoara activitatea dupa Tratatul de la Nisa) are in componenta 750 + 1 europarlamentari (numar stabilit prin Tratatul de la Lisabona). Potrivit Tratatului de la Lisabona, numarul maxim de europarlamentari din partea unei tari este de 96, fata de 99 cat stabilea Tratatul de la Nisa. 3. Oraganizare In structura organizatorica avem: - birou

- conferinta presedintilor - comisiile - grupurile politice parlamentare - ombudsman-ul european (avocatul poporului). 4. Functionare Parlamentul functioneaza in cadrul sesiunilor ordinare si extraordinare. Mandatul parlamentarilor este de 5 ani, similar mandatului membrilor Comisiei. 6 ani au cei de la Curtea de Conturi, Curtea de Justitie, Tribunale. Exercitarea presedintiei dureaza jumatate din mandat (2,5 ani), iar la Curte 3 ani. La Comisie, presedintie 5 ani. 5. Atributiile se impart in 4 mari categorii: - atributia legislativa (impreuna cu Consiliul); - atributia bugetara; - atributia de control politic, in raport cu Comisia, alege presedintele Comisiei, nu doar il aproba; - atributiile in materia relatiilor externe ale UE.