Sunteți pe pagina 1din 13

DREPT ROMAN Curs I

La romani, judecarea o fcea un om impecabil moral, un practicant al binelui, nu magistratul. Natura consacr inegalitatea. Singura egalitate posibil este egalitatea in faa legii. (Aceeai fapt aceeai pedeaps.) Dreptul Roman cuprinde totalitatea normelor de conduit instituite sau recunoscute de ctre statul roman. Dreptul Roman a avut o carier indelungat, normele lui incep s fie formulate o dat cu intemeierea Romei (753 i.Hr.) i se incheie in anul 650 i.Hr., o dat cu dispariia lui Justinian, ultimul imprat roman vorbitor de limba latin. Dreptul Roman a fost redescoperit in Europa in secolele XII XIII cnd devine obiect de studiu in universitile italiene pentru ca o dat cu sec XVII XVIII s ii inceap o nou carier european.

IZVOARELE DREPTULUI ROMAN:


1. Obiceiuri: Obiceiul s-a format in perioada de tranziie de la societatea gentilic la societatea politic (statul). De regul, obiceiurile utilizate pentru soluionarea litigiilor erau obiceiurile specifice clasei dominante. O dat cu tranziia la republic locul obiceiului va fi luat de lege, dei obiceiul se pastreaz ca izvor de Drept. Importana obiceiului crete in perioada de declin a Imperiului Roman. 2. Legea: apare din cerina desecretizrii obiceiurilor de ctre pontifi (cnd obiceiul era principalul izvor de Drept el era cunoscut numai de ctre preoi care il ineau secret i il dezvluiau numai favoriilor. Masele populare, revoltate de aceasta situaie, au cerut desecretizarea obiceiurilor i astfel a fost adoptat i publicat in forum Legea celor 12 table. Teoretic aceast lege a rezistat 11 secole.

Procedura de adoptare a legii: - proiectul de lege era redactat de un magistrat (astfel c dac legea era adoptat ea urma s poarte numele magistratului care a iniiat-o). Magistratul supunea proiectul su de lege spre dezbatere i adoptare Comitiilor populare. - dac legea era votat in Comitii ea era trimis Senatului, pentru ca acesta s verifice dac legea se conforma tradiiei romane. - dac i Senatul ratifica (confirma) legea, atunci ea era depozitat in tezaurul public iar textul ei era multiplicat pentru a fi dat publicitii. Structura legii la romani: Legea romana era alcatuit din trei pri: 1. PRAESCRIPTIO (introducere): in partea introductiv, in lege erau precizate numele magistratului care a iniiat-o, numele i numarul Comitiilor care au adoptat-o, data la care a fost adoptat. 2. ROGATIO (coninut): reprezenta textul propriu-zis al legii, structurat pe capitole i paragrafe. 3. SANCTIO (sanciune): cuprindea consecinele care decurgeau din nerespectarea legii.

Curs II

3. Edictele magistra ilor: La inceput ele erau orale, apoi au fost scrise pe table de lemn alb, numite albumuri.

Edictul era o declaraie program a magistratului care prelua o funcie, declaraie in care el preciza cum va conduce domeniul respectiv de activitate i ce procedee juridice va utiliza. Edictele au insemntate deoarece ele au permis magistrailor ca pe cale procedural s innoiasc Dreptul Roman avnd noi proceduri i admind noi drepturi subiective. Eficacitatea edictelor magistrailor se datora i faptului c ele aveau o continuitate (noul magistrat putea pstra in edictul su partea pe care o considera valoroas din edictul predecesorului). Din pcate, aceast stare de lucruri innoitoare benefic pentru Dreptul Roman a fost stopat de ctre impratul Hadrian care a dispus redactarea unui edict perpetuu pe care magistraii nu-l mai puteau modfica, fiind doar obligai s il aplice. Oricum, edictele magistrailor au reprezentat calea principal de actualizare a Dreptului Civil, actualizare care a insemnat mai inainte o inlesnire a aplicrii, mai apoi o completare i o corectare a Dreptului Civil romn. 4. Jurispruden a: In contemporaneitate jurisprudena inseamn totalitatea hotrrilor judectorilor. In Dreptul Roman ins, jurisprudena semnifica stiina Dreptului, alctuit din interpretrile pe care jurisconsulii le formulau la adresa dispoziiilor legilor. Interpretarea Dreptului a reprezentat la romani o preocupare a intregii intelectualiti dei doar unii au excelat in domeniu. Insemntatea jurisprudenei la romani consta in faptul c ea a modernizat decisiv Dreptul Roman in forma disimulat a interpretrii legilor. Jurisprudena romana a strbtut mai multe etape istorice: 1. Jurisprudena sacral: In Epoca Veche interpretarea legii se fcea numai de ctre preoi fiindc numai ei cunoteau obiceiurile juridice. Intruct astfel se risca blocarea dezvoltrii Dreptului, jurisprudena sacral a fost inlocuit cu o jurispruden laic. In Epoca Veche jurisprudena a avut mai cu seam un caracter de spe (caz, dosar), in sensul c ea semnifica consultan juridic, indrumrile pe care teoreticienii le ddeau judectorilor. In Epoca Clasic, jurisprudena ii atinge apogeul: acum sunt formulate regulile i principiile fundamentale, acum sunt create marile opere juridice, acum au trait marii jurisconsuli ai lumii. La inceput sau conturat dou curente ale gndirii juridice: coala Sabinian (traditionalist) i coala Proculian (inclinat spre modernizarea Dreptului). Marii juriti care au trit in aceast perioad (sec. III II i.Hr.) au fost: Papinian (cel mai mare jurist roman), Paulus, Ulpian, Gaius, Modestin. Lucrrile acestor juriti se desfoar in: a) Manuale de Drept (unele numite Instituii, altele numite Sentine) b) Cazuistica speelor imaginare (se numeau Questiones Intrebri)

Curs III
2. Jurisprudena in Epoca Postbelic: Decade de vreme ce voina impratului devenise unicul izvor de Drept. Totui, prin dou legi, impraii au meninut jurisprudena ca izvor de Drept: 1. Legea Consultaiilor publice: emis de impratul Augustus i prin care unii jurisconsulti erau abilitai s acorde consultaii publice, deoarece judectorii erau obligai de acum s consulte un jurisconsult inainte de a da soluia. 2. Legea Citaiilor: a fost o msur de descurajare a falsificrii textelor juridice, luat de Valentinian al III-lea. (avocaii profitnd de ignorana judectorilor, invocau in procese citate inexistente din opera unor autori imaginari). Dup adoptarea acestei legi se mai puteau invoca drept argument doar texte din operele lui Papinian, Paulus, Ulpian, Gaius si Modestin; dar se incepea cu Papinian. 5. Senatus consultele: Hotrrile adoptate de Senat i care nu reprezentau pn la Hadrian izvoare de Drept. Hadrian decide ca hotrrile Senatului s devin obligatorii, ins ele rmn nite izvoare formale, deoarece preedintele Senatului era chiar impratul. 6. Constitu iile imperiale:

La inceput, impraii, in calitatea lor de magistrai ai statului afiau edicte. O dat cu impratul Hadrian edictele capt putere de lege i se vor numi Constituii. Constituiile imperiale au fost de patru feluri: 1. Edictele: cuprindeau dispoziiile cu caracter general date de imprat in domeniul public i cel privat. 2. Mandatele: erau instruciuni date de imprat inalilor funcionari. 3. Decretele: erau hotrrile judectoreti date de imprat. 4. Rescriptele: erau consultaiile date de imprat in probleme de Drept (erau in form scris i se publicau).

Elemente de procedur civil in Dreptul Roman:


Procedura cuprinde totalitatea normelor care reglementeaz desfurarea proceselor, iar procesele erau modalitile de valorificare de ctre ceteni a drepturilor lor subiective. I. Menionm c in afara proceselor publice prin care oamenii ii valorificau drepturile (justiia public), la romani a existat i o justiie privat, fie in form agresiv, fie in form defensiv (mai ales in domeniul valorificrii creanelor). Romanii vor descuraja justiia privat agresiv, dar vor tolera justiia defensiv. In Epoca Veche, procedura se numea Procedura legisaciunilor adic procedura aciunilor legale. Procesul se desfura in dou faze: o faz in faa magistratului i o a doua in faa judectorului. Procedura era greoaie, formalist i permitea valorificarea unui numr restrns de drepturi subiective. Ea a fost perfecionat in Epoca Clasic prin procedura formular. In ambele proceduri, faza in faa magistratului incepea prin citarea prtului. Reclamantul cita prtul prin cuvinte solemne. Uneori, citarea prtului se putea face de ctre o alt persoan, dect reclamantul. Dac prtul se ascundea, era adus cu fora. In faa magistratului, reclamantul ii rostea preteniile fa de care prtul avea trei posibiliti: 1. S recunoasc vina in felul acesta era asimilat condamnatului i executat silit; 2. Prtul nu se apra cum trebuie, nerespectnd formele solemne i atunci pierdea procesul i era asimilat celui condamnat; 3. Prtul nega preteniile reclamantului, dar accept s colaboreze la proces i atunci se trecea la faza a doua, aceea in faa judectorului. Prile ii alegeau o persoan privat in calitate de judector pe care magistratul, pronunnd cuvntul ORDO, il investea cu dreptul de a judeca procesul. In faa judectorului ales, prile puteau folosi limba comun, se administrau probe i se puteau utilize advocaii. Cel care absenta de la proces, pierdea procesul. In Epoca Veche au existat doar trei legisaciuni de judecat (trei tipuri de procese): a) Jurmntul (sacramentum): el se desfura in faa unui pariu cu gaj i viza fie dreptul de proprietate (sacramentum in rem), fie privind valorificarea drepturilor de creana (sacramentum in personam). b) Cererile de arbitraj erau procesele in care judectorul era mai inti arbitru, adic un evaluator; aceste procese se utilizau pentru ieirea din indiviziune.

Curs IV
c) Condictio era un tip de procese precum cele precedente, numai c suma pus in gaj nu mai era fix, ci varia in funcie de valoare obiectului litigious.

Legisaciunile (procesele) de executare erau de dou de feluri: 1. Manus injectio (darea in puterea creditorului): aceast procedur este specific pentru datornicul (debitorul) care nu ii pltea datoria la timp. Dac datornicul nu restituia suma de bani, judectorul pronuna o sentin prin care datornicul avea la dispoziie 30 de zile pentru a plti datoria. Dac in cele 30 de zile el nu reuea s plteasc, atunci era dat in puterea creditorului su care il inchidea in inchisoarea personal. Creditorul il inea inchis pe debitor 60 de zile timp in care era obligat s il scoat de cel puin trei ori la trg in sperana c un filantrop ii pltete gratuit datoria.

Dac niciun filantrop nu pltea, dezinteresat, datoria, datornicul era fie ucis fie vndut ca sclav dar numai trans tiberim, adic in afara hotarelor Romei deoarece potrivit tradiiei romane un cetean roman nu putea fi scalv in propria lui cetate. S-au formulat mai multe soluii de salvare a debitorului insolvabil: - constituirea unui vindex, adic a unui garant care nega faptul c datornicul era insolvabil. Dac vindex nu avea dreptate, atunci pltea ca penalizare dublul sumei datorate de datornic. - datornicul putea plti cu banii care se obineau din vnzarea bunurilor pe care le avea in cas (dar atunci devenea infam, adic pierdea dreptul de a mai candida la o funcie public). - o alt modalitate de a salva pe datornic era contractul nexum (un contract prin care debitorul se angaja s plteasc pe creditorul su prin zile-munc). - o alt soluie a fost i adrogaiunea (infierea datorncului de ctre un ef de familie). 2. Pignoris capio (luarea de gaj): aceast procedur nu necesita nici prezena magistratului i nici chiar prezena debitorului. Creditorul, insoit e martori lua din proprietatea datornicului un obiect de valoare in calitate de gaj. Creditorul nu putea vinde gajul ca s ii recupereze banii, dar il putea distruge i prin aceast posibilitate exercita asupra datornicului o presiune continu. Procedura legisaciunilor va fi urmat de procedura formular, procedur modernizat care permite valorificarea aproape integral a drepturilor subiective ale persoanelor. Noutatea adus de aceast procedur const in introducerea formulei care reprezenta o directiv de judecare pe care magistratul o inmna reclamantului. Formula era constituit din patru pri principale i dou pri accesorii. Prile principale erau: - intenia: era prima parte, obligatorie i care cuprindea preteniile reclamantului (determinate sau nedeterminate). - demonstraia: cuprindea izvorul (temeiul) preteniilor reclamantului. - adjudecarea: aceast parte a formulei era utilizat numai in aciunile de prtaj, de ieire din indiviziune. - condamnarea: magistratul il investea pe judectorul ales de pri cu dreptul de a-l condamna pe prt sau de a-l absolvi de vin. La aceste patru pri principale se adugau dou pri accesorii a cror importan va crete continuu in cadrul procesului: Excepiile: erau mijloace de aprare ale prtului prin care acesta paraliza preteniile reclamantului. Excepiile trebuiau incluse in formul. Fa de excepiile indicate de prt, reclamantul avea dreptul la o replic, dar i prtul avea dreptul la o duplic (replica la replic). Prescripiile: erau tot mijloace accesorii de care se puteau sluji att reclamantul ct i prtul. Prescripiile sunt efecte ale curgerii timpului asupra raporturilor juridice. Trecerea timpului poate stinge unele drepturi (prescrpie extinctiv), trecerea timpului poate s dobndeasc drepturi in plus (prescripia achizitiv), aa cum trecerea timpului poate s lase unele raporturi nemodificate.

Curs V
II. Desfurarea procesului in procedura formular se aseamn cu procedura precedent, aceea a legisaciunilor, numai c dispare solemnitatea; se utilizeaz limba natural; de o mare insemntate va fi ins utilizarea i Litis contestatio, adic a unei copii de pe formul ce se inmna parilor. O dat cu remiterea copiei soluia procesului cdea sub autoritatea (puterea) lucrului judecat (adic niciodat nu se mai putea redeschide procesul pentru aceeai cauz), Mijloacele procedurale aflate la indemna magistratului prin care acesta ddea voie la process se numeau aciuni. In Dreptul Roman Privat se utilizau urmtoarele categorii de aciuni: 1. Erau aciuni: - reale (in rem): sunt aciuni care poart (se refer) asupra lucrurilor. - personale (in personam): ele se indreapt impotriva debitorului, a unei persoane cu identitate. 2. Erau aciuni: - civile: au originea il lege. - honoraria (erau create de magistrai) i erau la rndul lor de trei feluri: - aciuni in factum (se refereau la un fapt) - aciuni cu ficiune (ficii): in aciune se introducea o ficiune

- aciuni cu transpoziie: erau utilizate in reprezentarea imperfect 3. Erau aciuni: - directe -> erau utilizate pentru anumite cazuri; uneori aciunile directe - indirecte puteau deveni utile; 4. Erau aciuni: - populare (ele aprau interesele generale, deci reclamant putea fi oricine). - private (care protejau doar interesele reclamantului). 5. Erau aciuni: - penale (pentru condamnarea prtului la amend bneasc). -persecutorii (ele condamnau la restituirea lucrului sau la repararea pagubei). 6. Erau aciuni: - de Drept strict (actul cu preteniile reclamantului era interpretat literal). - de bun credin (aciuni prin care se depea litera legii, fiindc se inea seam de persoane, imprejurri etc). 7. Erau aciuni: - arbitrarii (erau aciuni de despgubire, de regul in natur i pentru care judectorul era mai inti arbitruevaluator). III. Procedura extraordinar Este utilizat in faza de declin al Romei cnd Imperiul se centralizeaz excesiv iar impratul preia controlul proceselor prin intermediul magistratului care va fi i judector. Deci in procese dispare faza a doua, dispare formula. Citarea prtului se va face acum de ctre funcionarii publici. Procesele nu se mai desfoar in piaa public, ci in interior. Probele incep s fie ierarhizate. Recunoaterea prtului reprezenta proba suficient. Se generalizeaz condamnarea in natur iar excepiile devin decisive. Persoanele in Dreptul Roman Personalitatea in Dreptul Roman adic, capacitatea de a avea drepturi i obligaii, pe care romanii o denumeau caput, nu aparinea oricrei persoane. Aveau personalitate deplin cei care deineau cetenia roman, libertate i erau efi de familie. O alt categorie de persoane aveau personalitate limitat i foarte muli nu aveau deloc personalitate. Personalitatea incepea inainte de natere (copilul conceput se considera nscut, dac interesele lui o cereau). Personalitatea inceta prin deces, dar se putea prelungi i dincolo de moartea persoanei in cazul motenirii neacceptate. In statul roman existau urmtoarele categorii de persoane: 1. Sclavii, care proveneau: - prin natere (copilul nscut in afara cstoriei avea statutul mamei, iar cel nscut in interiorul cstoriei, statutul tatlui). - rzboi era principala surs de sclavi; popoarele cucerite de romani cdeau in sclavie; sclavii aparineau statului roman care apoi ii vindea particularilor. - unele fapte erau pedepsite cu cderea in sclavie, dup cum urmeaz: - debitorul insolvabil executat asupra persoanei; - houl prins in flagrant delict; - dezertarea - refuzul la incorporare; - femeia care intreinea relaii intime cu sclavul altuia fr aprobarea stpnului; - omul liber care se ddea drept sclav;

Curs VI
Condiia juridic a sclavului -> sclavul nu avea personalitate juridic, fiind considerat un obiect in patrimoniul stpnului. Prin urmare, nu puteau deine bunuri, nu puteau contacta o cstorie legal, nu puteau s se plnga in justiie de fapta altuia, nu puteau incheia acte juridice. Totui, dei nu aveau personalitate juridic, sclavilor li se ingduiau s fac acte juridice, dac acestea erau in avantajul stpnului (se considera c sclavul imprumuta personalitatea stapnului ) Dei nu aveau dreptul s aib patrimoniu, cu consimmntul stpnilor sclavii puteau s dein bunuri, sume de bani sau chiar s aib ali sclavi in subordine. Dezrobiii erau sclavii eliberai de ctre stpnii lor. Ei deveneau oameni liberi fa de toate celelalte persoane, dar rmneau dependeni cu persoana i cu bunurile de fotii lor stpni. Fostul stpn devenea patron iar dezrobitul, libert. Moduri de dezrobire: 1. Dezrobirea prin vindicta: era o declaraie solemn pe care stpnul o ddea in faa magistratului. 2. Dezrobirea prin censu (prin lista de recensmnt): stapnul il inscripiona ca liber -> devenea cetean al Romei. 3. Dezrobirea prin testament: stpnul putea nominaliza direct in testament sclavii pe care ii dezrobea, sau indirect putea lsa sarcina motenitorului su s dezrobeasc pe anumii sclavi. Dezrobiii aveau anumite obligaii fa de stpn: - bona stpnul putea dispune de bunurile libertului; acest drept a fost ins restrns in timp. - obsequium dezrobitul datora respect fostului su stpn. - operae dezrobitul datora fostului stpn prestare de servicii, obinuite sau calificate. Dezrobirea sclavilor devenise contagioas la Roma riscnd s afecteze specificul sclavagist al statului. De aceea, prin dou legi, Augustus a limitat procesul de dezrobire.

Iniial, la romani libertatea se confunda cu cetenia; deci numai cetenii romani erau liberi i orice strin care ptrundea pe porile Romei cdea automat in sclavie. Ulterior romanii ii vor nuana poziia i vor accepta cetenia roman (libertatea) i altor categorii de persoane (de ex: orice strin ptruns in Roma cdea ub sclavie dac nu era oaspete al unui cetean roman). Prin urmare, cetenia roman se dobndea astfel : - prin modul originar al naterii copilul nscut din cstorie dobndea condiia juridic a tatlui, copilul ncut in afara cstoriei dobndea condiia juridic a mamei. - cetenia se putea obine i prin lege. - prin naturalizare (rspltirea pentru anumite servicii deosebite aduse Romei), printr-o lege special. - prin dezrobire. Pierderea ceteniei romane se realize prin: - pierderea libertii - deinerea de dubl cetenie (romanii nu acceptau dubla cetenie) - prin exil - prin refuzul rzbunrii (exercitarea dreptului de rzbunare era sfnt la romani ) -> cel asupra cruia se refuza rzbunarea devenea sclav. In sec. I i.Hr. in urma revoltei cetilor italice Roma extinde cetenia roman in toat Peninsula Italic iar la inceputul sec. III d.Hr. impratul Caracalla extinde cetenia roman asupra tuturor oamenilor liberi din imperiu. 1. Cet enii: numai cetenii romani se bucurau de plenitudinea urmtoarelor drepturi: - jus commercii (dreptul de a incheia acte jurdice de Drept Civil) - jus connubii (dreptul de a incheia o cstorie legal) - jus militiae (dreptul de a fi soldat in armata roman) - jus suffragii (dreptul de a alege) - jus honorum (dreptul de a fi ales intr-o funcie public)

Oamenii liberi

Existau urmtoarele categorii de oameni liberi:

2. Latinii: in sens restrns latinii erau locuitori ai Campiei Latium, rude de snge ai romanilor, dar care nu
beneficiau dect de jus commercii, jus connubii si jus suffragii. Ei se numeau latini veteres (latini vechi) i in sec. I i.Hr. vor dobndi cetenie roman intreag. Alturi de latinii veteres existau i alte categorii de latini:

Curs VII
latinii coloniali (erau locuitorii din coloniile fondate in Italia) latinii fictivi (erau locuitorii provinciilor, care primeau condiia juridic a latinilor coloniali) latinii iuniani (erau sclavii dezrobii fr indeplinirea condiiilor solemne)

3. Peregrinii: erau strinii stabilii la Roma, care iniial conform tradiiei cdeau in sclavie dar care ulterior
vor fi lsai oameni liberi, fiind considerai musafiri ai romanilor. Peregrinii se puteau folosi de dreptul specific cetii in care locuiau, dar nu puteau utiliza Dreptul Civil accesibil doar cetenilor romani. Exista o categorie inferioar a peregrinilor, peregrinii dediticii - erau locuitorii din cettile rebele sau dezrobiii care in timpul sclaviei i care dei erau oameni liber nu puteau dobndi cetenie roman i nu aveau voie s intre in Roma.

4. Colonii: unii specialiti consider c apariia arendailor, respectiv a colonilor anun viitoarele relaii de
producie feudale. La romani, colonii erau de dou feluri: - colonii voluntari (iniial oameni liberi) - colonii silii servi (sclavi) , erau provenii din prizonierii de rzboi distribuii in agricultur Ulterior, ambele categorii, prin lege vor fi legai de pmnt i instrinai o dat cu el. Totui, dei puteau fi pedepsii de ctre stpn, colonii servi vor dobndi dreptul s se cstoreasc legal, s stpneasc unele bunuri i s le transmit urmailor prin motenire. realitate erau sclavi. Astfel de persoane erau: a) persoane in mancipio (erau fiii vndui ca sclavi de ctre familia lor) b) debitorii insolvabili dai in puterea creditorului lor.

5. Persoane cu condi ie juridic special: existau persoane care formal erau oameni liberi dar care in

Despre familia romana


Era organizat in jurul unui pater familias , cel care avea putere absolut asupra familiei (era sui juris, adic nedependent de cineva). Toi cei aflai sub puterea lui (soia, copiii, nepoii de fii) erau alieni (instrinai) juris, adic aveau personalitate juridic parial. Rudenia la romani a fost civil i se numea adgnaiunea (te inrudea faptul de a fi sub puterea unui aceluiai pater familias, care nu era obligatoriu s fie doar tat. Putea fi bunicul sau strbunicul (tatl de familie semnifica mai curnd eful familiei). Rudenia civil a fost ulterior inlocuit cu rudenia de snge (cognaiunea).

Casatoria la romani:
La inceput, cstoria se realiza cu manus (femeia trecea in puterea brbatului). Ulterior s-a trecut la cstoria fr manus (femeia rmnea in puterea lui pater familias de origine).

Condiii de form ale cstoriei:


Pentru cstoria cu manus: 1. Cstoria confarreatio: era cstoria rezervat patricienilor bogai. Participau la ceremonie soii, marele preot impreun cu ajutoarele precum i martorii. Ritualul consta in sacrificarea unui colac de pine (farreo) pentru a obine bunvoina zeilor.

2. Cstoria cu usus: era cstoria rezervat plebeilor i care se considera incheiat dup ce soii coabitau un an. 3. Cstoria prin coemptio: cstoria se incheia prin vnzarea fictiv a soiei ctre so, pentru un bnu de aram. Cstoria fr manus consta in simpla instalare a femeii la brbat (plus o petrecere). 1. Cei doi soi trebuiau s aib connubium, adic dreptul de a se cstori. 2. Consimmntul : soul trebuia s aiba consimmntul lui pater familias, sau dac era ef de familie nu-i mai era necesar, iar soia avea nevoie de consimmntul tutorelui. 3. Bieii trebuiau s aib vrsta minim de 14 ani, iar fetele de minim 12 ani. Efectele cstoriei: In cstoria cu manus soia era considerat fiic a brbatului i sor a copiilor ei. Dota femeii revenea brbatului. In cstoria fr manus soia rmnea sub puterea tatlui, iar dota rmnea in proprietatea soiei.

Condiii de fond pentru incheierea cstoriei:

Era trecerea unui fiu de sub puterea unui pater familias sub puterea altuia. Adopia se desfura in urmtoarele faze: - mai inti aveau loc trei vnzri i dou dezrobiri succesive ale fiului, in aceeai zi. - apoi urma un proces fictiv de cumprare a fiului de ctre tatl adoptiv. Menionm drept condiii de fond consimmntul fiului adoptat i al tatlui su iniial precum i diferena obligatorie de 18 ani dintre tatl adoptiv i fiul adoptat. O form special de adopie era cu adrogaiunea: cazul in care un ef de familie trecea in puterea unui alt ef de familie. Adrogaiunea era utilizat in scopuri politice sau pentru salvarea debitorului insolvabil.

Adoptia:

Curs VIII Legitimarea:


Legitimarea reprezint recunoaterea copiilor naturali, adic asimilarea copiilor bastarzi cu copiii
legitimi. Modaliti de legitimare: - cstoria cu mama copilului natural - prin rescript imperial - prin imporprietrirea copilului natural (oblatiune la curie)

Emanciparea:
Emanciparea avea un evident scop economic (fiul s poat incheia acte juridice in nume propriu). Emanciparea se fcea prin trei vnzri fictive ale fiului i dou dezrobiri fictive, a treia dezrobire fiind definititv (se petrec in faa magistratului). Prin emancipare fiul devenea sui juris, adic autonom, ef de familie i putea s ii reprezinte tatl in nume propriu. Exista i un inconvenient: prin emancipare fiul pierdea dreptul de a-i mai moteni tatl. Ulterior magistraii vor inltura acest impediment. Capitis deminutio insemna o pierdere a personalitii juridice sau mcar o reducere a lui caput (a personalitii). Reducerea personalitii era gradual. Romanii au cunoscut i persoana juridic (= o colectivitate cu capacitate juridic, cu patrimoniu propriu, cu drepturi i obligaii distincte). La romani erau persoane juridice: - statul - coloniile i municipiile - asociaiile de publicani (perceptori fiscali) - biserica

corporaiile (colegii) erau asociaii profesionale care ins datorit faptului c s-au implicat in politic au fost interzise.

Tutela:
Tutela era modalitatea de protejare a incapabililor de fapt, adic a acelor persoane care, dei aveau caput nu aveau posibilitatea s-i reprezinte consecinele faptelor proprii: - alienaii mintal - nevrstnicii, prodigalii / prodigii (risipitorii) Clasificarea tutelei: a) Dup persoanele puse sub protecie, avem: - tutela impuberului (nevrstnicului care avea pn la 14 ani) sui juris. - tutela femeii sui juris (femeile chiar dac aveau personalitate, erau puse sub tutela rudelor, pentru naivitate; ulterior, femeia care avea 3 copii va fi scoas de sub tutel pentru ca in final, femeile s fie scoase definitv de sub tutel). b) Dup modul de instituire, tutela era: - legitim (se acorda rudelor incapabilului incapabil de a-i reprezenta consecinele faptelor) - testamentar (era menionat in testament de ctre pater familias in eventualitatea c motenitorul n-ar fi puber) - dativ (era acordat de ctre magistrat unei persoane care nu era rud cu incapabilul) Dou erau procedeele de punere a minorului sub tutel: - negotiorum gestio (cnd copilul era infans, adic avea sub 7 ani, tutorele incheia in nume propriu actele privind bunurile pupilului). - interpunerea autoritii (cnd pupilul avea peste 7 ani ii incheia singur actele, dar sub supravegherea tutorelui).

Curatela insemna protecia acordat celor incapabili accidental (nebunii, risipitorii/prodigii, debilii mintal). Curatela se putea institui in mod legitim sau dativ, dar nu i prin testament. Curatela se instituia prin procedeul unic negotiorum gestio (numai tutorele fcea acte de voin).

Curatela:

Dei romanii au folosit un acelai cuvnt, res i pentru bunuri i pentru lucruri, ei au avut contiina faptului c bunurile reprezentau lucruri posibile de apropriere sub forma dreptului de proprietate. Romanii au clasificat astfel lucrurile (bunurile): 1. Lucruri patrimoniale (aflate in proprietate privat) mancipi (preioase) - nec mancipi (mai puin preioase) - extrapatrimoniale (care nu puteau face prin natura lor obiect de proprietate) 2. Bunuri corporale (aveau form material, puteau fi atinse) - incorporale (nu aveau form material; ex: drepturile subiective) 3. Bunuri mobile (se pot mica fr a-i pierde identitatea) - imobile (care ii schimb forma cnd sunt micate) 4. Bunuri de gen - individuale 5. Bunuri produse (sunt lucruri create de alte lucruri dar neperiodic) - fructe (sunt create periodic, conform destinaiei economice) 6. Bunuri fungibile (substituibile) - nefungibile (care nu se pot substitui)

Bunurile

Dobndirea proprietii la romani:


Moduri de dobndire: 1. Ocupa iunea: insemna instpnirea asupra bunurilor nimnui (res nullius). Romanii asimilau ins proprietatea dumanilor Romei (res hostiles), cu bunurile nimnui. De asemenea, tot prin ocupaiune se putea dobndi proprietatea unor lucruri aprute ca urmare a unor fenomene naturale sau asupra lucrurilor prsite (res deredictae).

Curs IX
2. Mancipa iunea: era forma originar a vnzrii i care cerea urmtoarele forme solemne: - prezena vnztorului i cumprtorului - prezena a cinci martori precum i a unui libripens (om care inea o balan i o vergea de aram). Mancipaiunea se va pstra i in alte scopuri, cum ar fi: donaia, cstoria coemptio etc. 3. Uzucapiunea: dobndirea de lucruri de valoare cu reprezentarea urmtoarelor condiii: - posesiunea lucrului - termenul - justa cauz - buna credin - capacitatea lucrului de a fi uzucapiat La romani termenul era de un an pentru bunurile mobile i de doi ani pentru bunurile imobile. 4. Cesiunea in fa a magistratului: era un proces fictiv, adic o jurisdicie graioas prin care cel care dorea s druiasc o proprietate aprea ca prt in proces pentru a putea instrina astfel proprietatea. 5. Tradi iunea: insemna o vnzare simplificat compus din remiterea lucrului + justa cauz. Prin urmare prezena lucrului era obligatorie, cu urmtoarele patru excepii: - tradiiunea de mn lung (tradens vindea un teren i ii indica cu mna conturul i limitele) - tradiiunea simbolic (tradens ddea cheile casei) - tradiiunea de mn scurt (chiriaul cumpra casa in care locuia) - tradiiunea prin care proprietarul vindea casa, dar continua s rmn chiria in ea. 6. Specifica ia: era situaia in care cineva confeciona un lucru din materialul altuia. Soluionarea situaiei presupunea ajungerea la un compromis precum i despgubiri necesare. 7. Accesiunea: era o form de dobndire a proprietii prin care lucrul principal il absorbea pe acel accesor. La romani pentru a se putea concesiona terenul public a fost reglementat juridic posesia. De fapt, posesia insemna stpnirea material a lucrului dac se revenea intenia de a pstra lucrul pentru sine (animus, adic comportarea ca i proprietar i actele materiale necesare stpnirii lucrului corpus). In felul acesta posesia premerge proprietatea pe care statul roman o va drui posesorilor (posesorului, pentru a deveni proprietar ii era necesar i dreptul de dispoziie dreptul de a dispune de lucru). Detenia: este tot o revenire a unui animus cu un corpus, doar c animus exprim acum intenia de a pstra lucrul nu pentru sine ci pentru altul. Instituia deteniei a fost creat de romani pentru a permite efectuarea unor operaii precum: imprumututul de folosin, arenda, depozitul. 1. Servituile: sarcini impuse unui lucru in folosul unei anumite persoane (servitui personale) sau in folosul unui proprietar de imobil. Servituile prediale erau fie rustice (temerile), fie urbane (cldiri). Dintre servituile personale, amintim: - uzufructul: folosirea lucrului altuia cu drept de a-I culege fructele, dei lucrul ii pstreaz substana. - usus: dreptul de a folosi dreptul altuia fr a-I culege fructele. - habitatio: dreptul de a locui in casa altuia. - operae: era dreptul de a folosi serviciile sclavilor altora. Servituile erau drepturi reale ce nu se puteau transmite terilor.

Drepturile reale asupra lucrului altuia:

10

Curs X
2. Emfiteoza Este un drept real nscut din contractul de arendare a unei suprafee de pmnt ctre un emfiteon in schimbul unei taxe de bani numit canon. Era o arend perfect transimsibil urmailor i era protejat juridic. 3.Conductio agri vectigalis Era o arend simpl a unui teren pe baza unei taxe numit vectigal. Titularul dreptului de arend era protejat juridic i ii putea transmite dreptul de arend. 4.Superficia Este dreptul unei persoane de a folosi o construcie zidit de ea pe terenul inchiriat de la o alt persoan. Construcia se putea utiliza pe termen nelimitat cu plata anual a unei taxe numit solarium. Acest drept era protejat juridic i se putea vinde, dona, moteni. SUCCESIUNILE Succesiunile desemneaz totalitatea normelor ce reglementeaz transmiterea patrimoniului defunctului catre herezi. Succesiunea a evoluat de la cea legat (ab intestat) adic fr testament, la succesiunea cu testament, iar paralel, motenirea a evoluat de la rudenia civil (adganiunea) la rudenia de snge (cognaiunea). Succesiunea fr testament (ab intestat) se mai numea i motenire legal fiindc se executa conform Legii celor 12 Table atunci cnd nu exista testament sau cnd testamentul nu era valabil. Ordinea venirii la motenire era urmtoarea: - sui heredes: erau fiii, fiicele, soia cu manus (in calitate de fiic), nepoii de fii. - dac nu existau heredes veneau la motenire adgnaii proximi: fraii, verii, nepoii de frate sau de vr. - dac cele dou categorii nu existau veneau la motenire gentiles, care moteneau in pri egale. (gentiles = urmai presupui copii din flori). Aceste proceduri au fost perfecionate de magistrai i ulterior au suferit modificri imperiale, astfel ca Justinian desfiineaz succesiunea prin rudenie civil i o inlocuiete cu cea prin rudenie de snge, stabilind urmtoarele categorii de motenitori: - descendenii (copiii) - ascendenii, fraii i surorile bune i copiii lor - fraii i surorile consangvini sau uterini i copiii lor - ceilali colaterali Succesiunea testamentar Testamentul era un act solemn, prin care o persoan numit testator, instituia motenitori care s ii execute ultima voin. Forme de testament: a) Testamentul calatis comitiis era testamentul rezervat doare celor bogai. Se fcea prin legai care se adoptau de dou ori pe an. b) Testamentul in procinctu era un testament oral, accesibil numai soldailor, se rostea in faa armatei, imbrcat cu echipament de lupt. c) Testamentul prin per aes et libram testamentul transmitea prin mancipaiune patrimoniul su unui intermediar (emptor familiae) cu care incheia un pact prin care transmitea bunurile transmisibile, precum i bunurile motenitorilor); totul depindea ins de bunacredin a emptorului. d) Testamentul nuncupativ era un testament oral incheiat in prezena a apte martori. e) Testamentul praetorian era un testament scris, sigilat de apte martori. f) Testamentul militar era un testament care putea fi redactat oricum, cu condiia s fie clar exprimat. Aveau capacitatea de a-i face testament: - persoanele sui juris (efii de familie) - peregrinii

11

Nu aveau capacitatea de a-i face testament: - sclavii - fiii incapabili de drept - impuberii - alienaii Iniial, nici femeile nu aveau drept la testament, ulterior vor primi acest drept. Nu aveau dreptul de a veni la succesiune incapabilii de drept i de fapt, persoanele incerte, precum i femeile. Instituirea de motenitor se fcea in termeni imperativi i solemni, numele motenitorului fiind trecut in fruntea testamentului. Trebuiau respectate ins urmtoarele condi ii de fond: - nu se putea institui motenitor doar pentru o parte din succesiune. - nu se puteau institui termene de motenire. - dac heredele refuza motenirea sau nu putea moteni, in mod normal se dschidea succesiunea legal. Testatorul putea evita ins acest risc desemnnd un substitut al motenitorului. De obicei aceste situaii se intmplau dac motenitorul murea inaintea pubertii (substituire pupilar) sau dac descendentul era alienat mintal (substituire quasi pupilar). Succesiunea contra testamentului La romani dezmotenirea se fcea tot in forme solemne, dar dac unul dintre descendeni era omis sau dezmotenit fr respetctarea formelor solemne, atunci testamentul era considerat fie nul (in cazul fiului), fie era rectificat in cazul fiicelor i nepoilor. Prin introducerea instituiei testamentului inoficios tribunalele vor acorda posibilitatea de atacare a testamentului de ctre dezmoteniii pe nedrept (prin querella testatorul este considerat in nedeplintatea faculttilor mintale). Dobndirea motenirii se fcea in urmtoarele moduri: - cretio era un mod solemn de acceptare a motenirii constnd intr-o declaraie cu martori. - pro herede gestio motenitorul (heredele) accepta motenirea fr s se pronune expres in acest sens. - nuda voluntas era o declaraie de acceptare expres, dar nesolemn i care din aceast cauz se va generaliza. Condiiile acceptrii motenirii: - numai cel ce avea capacitatea de a se obliga putea face o declaraie de acceptare a motenirii, deoarece motenirea putea aduce i datorii (de aceea, dup caz trebuia s-i dea consimmntul i eful de familie). - prin nite legi numite legi caducare (depite) celibatarii nu primeau nimic din motenire iar cstoriii fr copii primeau doar jumtate din motenire. Efectele acceptarii mostenirii: In principiu principalul efect al motenirii era confuziunea (contopirea) patrimoniilor: - patrimoniul motenitorului se contopete cu patrimoniul primit drept motenire. Aceasta va genera urmtoarele consecine: - motenitorul rspundea pentru toate datoriile defunctului. Deoarece uneori datoriile defunctului depeau activul lasat, magistraii au acordat motenitorului dreptul de a se abine de la motenire iar Justinian a creat beneficiul de inventar - motenitorul accepta motenirea numai dup ce cunoate exact situaia activului (bunurile) i pasivului (datoriile) lsate de defunct. - deoarece motenirea putea afecta interesele creditorilor, magistraii au permis separaia bunurilor motenitorului de bunurile motenite. - in cazul comotenitorilor s-a creat aciunea de ieire din indiviziune. Menionm c magistraii au decis c la masa succesoral trebuiau aduse toate bunurile primite, inclusiv donaiile. - de asemenea prin manifestare de voin explicit motenitorul putea renuna la motenire; dac erau mai muli motenitori i unii renunau la partea lor de motenire, atunci corespunztor cretea partea de motenire a celorlali prin acrescmant. Legatul era o dispoziie formulat in termeni imperativi i solemni prin care testatorul dispunea ca anumite bunuri individuale ale sale s intre in proprietatea unei persoane numite legatar. Era un dar de dup moarte. Conditiile de forma ale legatului erau: Fie o transmitere direct a unei proprieti ctre legatar.

12

O transmitere indirect a unei proprieti prin intermediul motenitorului: - uneori motenitorul era i legatar i atunci avea dreptul s-i insueasc bunul legat inaintea inceperii succesiunii. - prevederea (formalitatea) prin care motenitorul era obligat s nu impiedice executarea legatului (obligaia in non faciendo) Conditiile de fond ale legatului: - legatarul trebuia s posede capacitate testamentar. - motenitorii incep tot mai insistent s repudieze (s refuze) motenirile grevate de legate mari ceea ce era in dezavantajul creditorilor. De aceea statul roman a intervenit prin 3 legi succesive pentru a limita libertatea de a face legate: 1. Prin legea Furia Testamentaria legatul era limitat la maxim 1000 de ai. 2. Legea Voconia prin care legatarul nu putea primi mai mult decat motenitorul. 3. Legea Falcidia prin care indiferent de mrimea legatelor motenitorul avea dreptul la un sfert din motenire. La aceste 3 legi se adaug regula lui Cato potrivit creia un legat este valabil dac poate fi executat in momentul intocmirii testamentului. Legatele se puteau obine fie printr-o aciune in revendicare, printr-o aciune testamentar, prin ieirea din indiviziune. Fideicomisul

13