Mecanisme europene de promovare si protectia a drepturilor omului Sectiunea I Notiunea protectiei internationale a drepturilor omului Drepturile omului, sub

ub aspect international, sunt drepturile subiective individuale, esentiale pentru existenta, demnitatea, libertatea, egalitatea, fericirea si libera dezvoltare a fiintei umane, consacrate si garantate prin normele dreptului international public. Dpdv terminologic, actele juridice internationale utilizeaza, pentru desemnarea acestor drepturi subiective esentiale, mai multe expresii : - Drepturi ale omului in: Carta Organizatiei Natiunilor Unite, Declaratia universala a drepturilor omului, Pactul international relativ la drepturile civile si politice, Conventia europeana a drepturilor omului, Carta Organizatiei Statelor Americane, Conventia americana relativa a drepturilor omului, Cartea africana a drepturilor omului si popoarelor ; - Drepturi fundamentale (ale omului, ale fiintei umane) in: Carta Organizatiei Natiunilor Unite, Pactul international relativ la drepturile civile si politice, Tratatul privind Uniunea Europeana, Carta Organizatiei Statelor Americane, Conventia americana relativa la drepturile omului, Carta africana a drepturilor omului si popoarelor ; - Drepturi esentiale ale omului in: Declaratia americana a drepturilor si indatoririlor omului ; - Drepturi si libertati (ale omului) : - in: Declaratia universala a drepturilor omului, Pactul international relativ la drepturile civile si politice, Pactul international relativ la drepturile economice, sociale si culturale, Conventia europeana a drepturilor omului, Conventia americana relativa la drepturile omului, Carta africana a drepturilor omului si popoarelor ; - Drepturi si libertati fundamentale ale omului in: Statutul Consiliului Europei ; - Drepturi ale omului si libertati fundamentale in: Carta Organizatiei Natiunilor Unite, Conventia europeana a drepturilor omului, Carta sociala europeana, Carta sociala europeana revizuita ; - Libertati fundamentale in: Conventia europeana a drepturilor omului. Drepturile omului, consacrate si garantate international, sunt drepturi ale fiintei umane, adica drepturi individuale. Ele nu se confunda cu alte notiuni din dreptul international public, si anume drepturile popoarelor si drepturile minoritatilor, care sunt drepturi colective. Totusi, intre aceste institutii exista anumite legaturi. Astfel, Pactul international relativ la drepturile civile si politice si Pactul international relativ la drepturile economice, sociale si culturale, cele doua tratate internationale in materia drepturilor omului cu caracter general si cu vocatie universala, debuteaza cu un articol identic, referitor la dreptul popoarelor de a dispune de ele insele. De asemenea, Carta africana a drepturilor omului si popoarelor prezinta particularitatea de a fi o sursa juridica internationala care consacra si garanteaza nu numai drepturi ale omului, dar si drepturi ale popoarelor. Unele documente internationale in materia drepturilor omului consacra si institutia obligatiile omului, sub diverse denumiri : obligatii ale individului, obligatii ale persoanelor, obligatii ale omului, raspunderi ale indivizilor. Astfel, Declaratia universala a drepturilor omului, Pactul international relativ la drepturile civile si politice si Pactul international relativ la drepturile economice, sociale si culturale afirma existenta obligatiilor indivizilor. Aceeasi afirmare este facuta, sub denumirea de obligatii ale persoanelor, de Conventia americana relativa la drepturilor omului, iar, sub denumirea de raspunderi ale indivizilor, de Declaratia Natiunilor Unite asupra dreptului si responsabilitatii indivizilor, grupurilor si organelor societatii de a promova si proteja drepturile omului si libertatile fundamentale recunoscute universal. Alte acte internationale nu se multumesc doar sa afirme existenta acestor obligatii, ci le enumera si le reglementeaza expres. Reglementarea unor obligatii ale omului este facuta prin Declaratia americana a drepturilor si obligatiile omului, iar a unor obligatii ale individului prin Carta africana a drepturilor omului si popoarelor. Traditional, drepturile omului sunt clasificate in 2 categorii : - drepturile civile si politice - dreptiurile economice, sociale si culturale.
1

Drepturile civile si politice sunt libertatile individuale clasice. Ele s-au nascut in dreptul intern si sunt primele care au aparut la nivelul dreptului intern, fiind consacrate prin declaratiile de drepturi ale revolutiilor burgheze. Ulterior, ele au pastruns si in sfera dreptului international. Fiind prima categorie de drepturi ale omului, dpdv cronologic, aceste drepturi sunt considerate ca alcatuind categoria drepturilor din prima generatie. Drepturile civile si politice sunt drepturi de inspiratie liberala. Traditional ele sunt libertati negative, presupunand o obligatie de abtinere din partea statului, constand in faptul de a nu le incalca. Treptat insa, aceste drepturi dobandesc si o dimensiune pozitiva, statul fiind obligat sa ia masuri si sa presteze servicii pentru a asigura respectarea lor, inclusiv de particulari. Fara a neglija drepturile economice, sociale si culturale, statele democratice capitaliste pun accentul pe respectarea drepturilor civile si politice. Drepturile economice, sociale si culturale asigura participarea individului la viata economica, sociala si culturala. Nasterea lor este legata de dezvoltarea capitalismului. Ele au aparut tot in dreptul intern, penetrand apoi si sfera internationala. Fiind ulterioare, ca nastere, drepturile civile si politice, ele sunt considerate drepturi de generatia a doua. Drepturile economice, sociale si culturale sunt drepturi de inspiratie socialista. Aceste drepturi presupun obligatii pozitive din partea statului. In general, ele sunt drepturi-program, consacrand obligatii de diligenta ale statelor, iar nu obligatii de rezultat, realizarea drepturilor depinzand de nivelul de dezvoltare economica atins de fiecare stat. Din acest motiv, drepturile economice, sociale si culturale, spre deosebire de drepturile civile si politice, nu au, in special la nivel international, un caracter justitiabil. Uneori, este greu de ales intre apartenenta unui anumit drept la categoria drepturilor civile si politice si apartenenta la aceea a drepturilor economice, sociale si culturale. Statele comuniste dau preferinta afirmarii drepturilor economice, sociale si culturale, pentru a masca situatia drepturilor civile si politice. Exista si opinii care recunosc existenta si a unei alte categorii de drepturi ale omului, drepturile de solidaritate, precum si dreptul la dezvoltare, dreptul la pace, dreptul la dezarmare, dreptul la un mediu sanatos. Spre deosebire de drepturile civile si politice si de drepturile economice, sociale si culturale, aceste drepturi au aparut direct la nivel international. Ele sunt considerate drepturi de generatia a 3-a. Drepturile de solidatitate sunt drepturi de inspiratie tiermondista, dorinta a lumii a treia de a deplasa obiectul atentiei de la situatia precara atat a drepturilor civile si politice, cat si a drepturilor economice, sociale si culturale, punand accentul pe solidaritatea internationala. Includerea drepturilor de solidaritate in categoria drepturilor omului este contestat in doctrina, pe motivul ca acestea sunt vagi sub aspectul continutului si nu este clar nici cine sunt titularii drepturilor (fiind greu de spus daca sunt drepturi individuale ori drepturi colective, apartinand statelor sau comunitatii internationale), nici cine sunt titularii obligatiilor corelative (statele, un grup de state, comunitatea internationala). Insasi numerotarea categoriilor de drepturi este criticata de literatura de specialitate. Astfel, se sustine ca aceasta numerotare, care este cronologica, devine inselatoare. Se induce ideea ca prima categorie (care contine, in fond cele mai importante drepturi ale omului) ar apartine istoriei protectiei internationale a drepturilor omului, sugerandu-se ca, ajungandu-se la a treia generatie de drepturi, primele doua sunt dj respectate, poate chiar depasite. Aparent, s-ar putea aprecia ca exista o ierarhizare a acestor drepturi, in care cele din ultima generatie sunt si cele mai importante. De asemenea, se deplaseaza accentul de la drepturile individuale spre dimensiunea colectiva, aspect care poate insemna insasi negarea libertatilor individuale. Protectia internationala a drepturilor omului este o mare institutie a dreptului international public, constand in ansamblul normelor juridice internationale de consacrare si garantare a drepturilor omului. Dreptul international al drepturilor omului. Este esential de subliniat ca drepturile omului nu sunt conferite, acordate, de normele juridice internationale in materie, ci ele sunt numai recunoscute, afirmate de acestea. Drepturile omului sunt esentiale pentru fiinta umana si ele decurg direct din existenta fiintei umane, din demnitatea omului, independent de formalizarea lor juridica internationala. Normele internationale nu fac decat sa consacre si sa garanteze drepturile omului, indisociabile de acesta. Sectiunea II Trasaturile protectiei internationale a drepturilor omului
2

Protectia internationala a drepturilor omului, ca institutie a dreptului international public, prezinta anumite trasaturi specifice, care o particularizeaza in raport cu acesta. Trasaturile specifice ale protectiei internationale a drepturilor omului sunt : - caracterul recent al protectiei internationale a drepturilor omului ; - excluderea competentei nationale exclusive in materia drepturilor omului si limitarea suveranitatii statului prin consacrarea si garantarea internationala a drepturilor omului ; - crearea unui regim international de ordine publica si excluderea regulii reciprocitatii in materia drepturilor omului ; - subsidiaritatea consacrarii si garantarii internationale a drepturilor omului fata de consacrarea si garantarea lor la nivel intern ; - aplicabilitatea directa a normelor internationale in materia drepturilor omului in dreptul intern ; - superioritatea normelor internationale in materia drepturilor omului fata de normele dreptului intern ; - garantarea drepturilor omului prin intermediul unor tribunale internationale specializate ; - locul important al surselor internationale jurisprudentiale referitoare la drepturile omului ; - pozitia particularului de subiect al dreptului international al drepturilor omului. A. Caracterul recent al protectiei internationale a drepturilor omului Protectia internationala a drepturilor omului este o institutie juridica noua a dreptului international public, cu o vechime de numai o jumatate de secol. In raport cu alte institutii ale dreptului international, precum dreptul diplomatic sau dreptul consular, protectia internationala a drepturilor omului este extrem de tanara. In dreptul intern, protectia drepturilor omului are, in unele state, o existenta de mai multe secole. In schimb, in planul dreptului international, norme juridice privind protectia drepturilor omului apar abia in a doua jumatate a sec. XIX-lea. Pana la al doilea razboi mondial insa, nu se poate vorbi de o institutie distincta a dreptului international public, si anume protectia internationala a drepturilor omului, deoarece normele juridice internationale in materia drepturilor omului sunt extrem de putine si au caracter sectorial. Astfel, exista reglementari internationale referitoare la drepturile omului numai in 4 domenii. In 2 dintre ele, si anume, dreptul international umanitar si interzicerea sclaviei si a traficului de persoane, norme internationale sunt edictate inca din secolul trecut. Ele se multiplica in numar si lor li se adauga, dupa primul razboi mondial, reguli internationale in inca 2 materii, protectia lucratorilor (in cadrul Organizatiei Internationale a Muncii) si protectia minoritatilor nationale (in cadrul Societatii Natiunilor). Numarul redus di aplicabilitatea sectoriala a acestor norme fac ca ele sa apartina preistoriei protectiei internationale a drepturilor omului. Violarile grave, masive si sistematice ale drepturilor omului, comise de unele state la nivel intern, inainte si in timpul celui de-al II razboi mondial, au determinat o pozitie comuna a statelor in cadrul societatii internationale, in sensul ca protectia drepturilor omului nu mai poate fi lasata exclusiv in competenta, cu caracter discretionar, a statelor, ci se impune si o cooperare internationala in materie. Momentul nasterii protectiei internationale a drepturilor omului este reprezentat de adoptarea la 10 decembrie 1948, la Paris, de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite, printr-o rezolutie, a Declaratiei universale a drepturilor omului. Este primul text international cu caracter general si vocatie universala in materia drepturilor omului, chiard aca Declaratia nu este un tratat international, ci numai un act international de soft law. Dpdv geografic, protectia internationala a drepturilor omului evolueaza pe 2 dimensiuni, cea universala si cele regionale. La nivel international universal, putem vorbi de 2 etape in evolutia protectiei drepturilor omului : - Etapa declaratorie (debutand cu adoptarea Declaratiei universale a drepturilor omului) ; - Etapa conventionala (marcata de cele 2 tratate internationale in materia drepturilor omului, cu caracter general si cu vocatie universala, Pactul international relativ la drepturile civile si politice si Pactul international relativ la drepturile economice, sociale si culturale, adoptate in anul 1966 si intrarea in vigoare in anul 1976)
3

Chiar inainte de adoptarea si intrarea in vigoare a celor 2 Pacte, in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite au fost adoptate unele tratate internationale sectoriale referitoare la drepturile omului, proces care, ulterior, s-a amplificat. La nivel international regional, apar si se dezvolta 3 sisteme de consacrare si garantare a drepturilor omului : - Sistemul european ; - Sistemul interamerican ; - Sistemul african. In prezent, protectia internationala a drepturilor omului este o institutie juridica evoluata, dispunand de o larga paleta de surse, institutii si proceduri internationale de consacrare si garantare a drepturilor omului. B. Excluderea competentei nationale excluzive in amteria drepturilor omului si limitarea suveranitatii statului prin consacrarea si garantarea internationala a drepturilor omului Aparitia si dezvoltarea protectiei internationale a drepturilor omului, deci cooperarea in plan international a statelor in aceasta materie, face ca problema drepturilor omului sa nu mai reprezinte un domeniu de competenta nationala exclusiva, rezervat numai suveranitatii statale, inteleasa in mod absolut si discretionar. Esenta intregului mecanism de consacrare si garantare internationala a drepturilor omului consta in acceptarea de state a faptului ca drepturile omului nu mai pot fi lasate la discretia fiecarui stat in parte, care sa poata actiona in deplina libertate, intr-un domeniu pe care si-l rezerva total. Dimpotriva, constiente de necesitatea reducerii riscului unor violari grave, masive si sistematice ale dreptulrilor omului la nivel intern, sub acoperirea unei suveranitati statale absolute, statele au convenit sa coopereze la nivel international pentru a asigura promovarea si respectarea drepturilor omului. In acest fel, statul nu mai dispune de puteri absolute asupra indivizilor alati sub jurisdictia sa. Dimpotriva, el este obligat sa respecte drepturile acestora, consacrate prin norme internationale. Suveranitatea statului este astfel limitata de normele juridice internationale in materia drepturilor omului, pe care statul este obligat sa le respecte. Suveranitatea statului trebuie sa constituie temei pentru protejarea drepturilor omului, iar nu pentru incalcarea lor. Este important de remarcat faptul ca, in acest domeniu, limitarea suveranitatii unui stat nu face in favoarea altui stat, ci in favoarea indivizilor si a drepturilor acestora. Suveranitatea statului se opreste acolo unde incep drepturile omului, consacrate si garantate prin norme juridice internationale. Asa cum statueaza Tribunalul Penal International pentru fosta Iugoslavie intr-o hotarare pronuntata in anul 1995, ar fi o parodie de drept si o tradare a nevoii universale de justitie daca notiunea de suveranitate ar putea fi utilizata cu succes impotriva drepturilor omului . Prin urmare, in material drepturilor omului exista o imbinare a dreptului international si a dreptului intern pentru consacrarea si garantarea acestora, de unde si necesitatea stabilirii unor relatii intre cele 2 tipuri de norme juridice prezente. C. Crearea unui regim international de ordine publica si excluderea regulii reciprocitatii in materia drepturilor omului. Prin tratatele internationalein materia drepturilor omului, statele se obliga in principal nu intre ele, ci fata de indivizi beneficiari ai normelor internationale si titulari ai drepturilor consacrate si garantate precum si fata de comunitatea internationala in ansamblul ei. De aceea, drepturile omului nu sunt in principal o chestiune contractuala, casare sa priveasca, potrivit principiului relativitatii acetelor juridice, numai partile la aceste tratate, adica statele. Dimpotriva, drepturile omului sunt o chestiune obiectiva, care intereseaza in egala masura indivizii, statele si comunitatea internationala. Nici la nivel intern, nici in plan international, statul nu poate actiona discretionar in domeniul drepturilor omului, ci el este tinut sa respecte anumite norme juridice internationale. Se naste astfel o ordine publica internationala in materia drepturilor omului, care se impune statelor, si de a carei respectare sunt interesate toate statele, precum si indivizii si comunicatea internationala. Multe dintre drepturile omului nu sunt consacrate exclusiv prin normele internationale conventionale, ci, in acelasi timp, si prin norme internationale cu caracter cutumiar. In plus, normele internationale care consacra cele mai importante drepturi ale omului precum protectia vietii impotriva arbritariului, reprimarea
4

genocidului, interzicerea scaviei, interzicerea discriminarii rasiale sau dupa sex, interzicerea torturii, interzicerea muncii fortate, protectia impotriva disparitiilor fortate, garantarea regulilor fundamentale ale unui proces judiciar au dobandit valoare de jus cogens, fiind norme imperative ale dreptului international public, cu forta juridica superioara, de la care nu se poate deroga prin norme dispozitive. La nivel international, pentru respectarea drepturilor sale, este recunoscut victimei dreptul de a sesiza un organ international, fiind vorba de o actiune individuala, justificata pe existenta unui interes propriu. Distinct insa, cum la nivelul comunitatii internationale, in materia drepturilor omului, nu exista un Minister Public care sa vegheze la respectarea ordinii publice internationale in acest domeniu, statele sunt cele care au dreptul la o actiune populara, un stat sesizand un organ international impotriva unui altui stat, care incalca drepturile omului, in absenta oricarui interes propriu al statului autor al sesizarii si a oricarei legaturi de cetatenie intre el si victima (situatia deosebindu-se astfel radical de protectia diplomatica acordata de stat propriilor cetateni, care este o institutie clasica a dreptului international public). Exista si situatii in care respectarea ordinii publice internationale in materia drepturilor omului se asigura prin dreptul la o actiune sociala in fata organelor internationale, recunoscut organizatiilor neguvernamentale, precum si prin dreptul unor organe internationale de a se autosesiza sau de a sesiza alte organe internationale competente. Intrucat tratatele internationale in materia drepturilor omului nu creeaza in primul rand drepturi si obligatii intre statele parti la acestea, ci in principal ele creeaza drepturi pentru indivizi si obligatii ale staelor fata de acestia si fata de comunitatea internationala, regula reciprocitatii nu functioneaza in cazul acestor tratate. Principiul reciprocitatii isi are temeiul in ideea de contract, in consensualismul pe care il presupun in general tratatele internationale, cu consecinta exceptiei de neexecutare, dar acest temei nu este principal in cazul tratatelor internationale in materia drepturilor omului. Prin urmare, un stat este obligat sa respecte normele internationale conventionale privind drepturile omului, chiard aca un alt stat parte la acelasi tratat international nu o face, fara sa poata opune exceptia de neexecutare, in temeiul regulii reciprocitatii. Conventia cu privire la dreptul tratatelor, adoptata la Viena in anul 1969, prevede ca dispozitiile sale, referitoare la stingerea unui tratat sau la suspendarea aplicarii lui, ca urmare a violarii substantiale a lui de una dintre parti, nu se aplica dispozitiilor referitoare la protectia persoanei umane, continute in tratate cu caracter umanitar. D. Subsidiaritatea consacrarii si garantarii internationale a drepturilor omului fata de consacrarea si garantarea lor la nivel intern Atat sub aspectul consacrarii, cat si sub cel al garantarii drepturilor omului, nivelul international de protectie reprezinta numai un standard minimal. De la acest nivel international de baza, statele nu pot, in plan intern, sa deroge in jos , dar o pot face in sus , asigurand o protectie sporita a drepturilor omului la nivel national. Normele internationale privind drepturile omului contituie cel mai mic numitor comun la care au putut ajunge statele cu sisteme politice si sociale interne extrem de diferite. De aceea, si sistemele regionale, datorita unei aproprieri mai mari a pozitiei statelor, sunt in general mai perfectionate decat sistemul universal. Pornind de la nivelul international minimal, statele pot si trebuie sa realizeze o consacrare si garantare superioara a drepturilor omului prin dreptul intern. Dpdv al consacrarii drepturilor omului, tratatele internationale in materia drepturilor omului contin, ca o cauza de stil, o norma conform careia dispozitiile respectivului tratat nu permite suprimarea sau limitarea drepturilor omului care sunt dj sau vor fi consacrate la nivel superior prin norme juridice interne sau prin alte norme juridice internationale. Daca dreptul intern consacra la un nivel superior un anumit drept al omului, violarea acestuia poate atrage in mod diferit raspunderea juridica in plan intern si la nivel international. Astfel, o incalcare de o mai mica gravitate, care poarta exclusiv asupra normei interne superioare, dar care nu atinge nivelul international minimal, duce exclusiv la o raspundere juridica interna. In schimb, o violare grava, care depaseste si limita internationala minimala, angajeaza nu numai raspunderea interna a celor vinovati, dar si raspunderea internationala a statului.
5

Subsidiaritatea se manifesta si sub aspectul garantarii drepturilor omului. Principalul rol in acest sens revine statelor, ele sunt cele chemate in primul rand sa respecte drepturile omului si sa intervina atunci cand acestea au fost violate. Structurile inernationale intervin numai in mod subsidiar, in ultima instanta, atunci cand mecanismele statale au fost nesatisfacatoare. Dpdv al protectiei internationale a drepturilor omului, raspunderea internationala apartine statelor. Subsidiaritatea procedurilor internationale de protectie a drepturilor omului in raport cu cele interne se exprima, printre altele, in regula obligativitatii parcurgerii prealabile complete a cailor interne inainte de sesizarea unui organ international, precum si in posibilitatea pe care o au partile unui litigiu international privind violarea drepturilor ode a rezolva cauza in mod amiabil, daca aceasta rezolvare asigura respectarea drepturilor omului. Scopul principal al structurilor internationale de garantare a drepturilor omului nu este sanctionarea statelor vinovate, ci respectarea drepturilor omului, adica restabilirea drepturilor incalcate si repararea prejudiciilor suferite de victima. E. Aplicabilitatea directa a normelor internationale in materia drepturilor omului in dreptul intern Traditional, dreptul international public este un drept al relatiilor dintre state, el neinteresand direct subiectele din ordinea juridica interna. De aceea, normele internationale nu au aplicabilitate directa in dreptul intern. Situatia de principiu este diferita in cazul protectiei internationale a drepturilor omului. Intrucat normele juridice internationale in materia drepturilor omului au ca beneficiari indivizii, in general acestea sunt direct aplicabile in dreptul intern. Aplicabilitatea directa in dreptul intern (caracterul self executing) este o trasatura caracteristica a protectiei internationale a drepturilor omului. Caracterul direct aplicabil normelor internationale in materia drepturilor omului (problema punandu-se, in special, pentru normele conventionale) depinde de elemente atat interne, cat si internationale. Dpdv intern, tratatele internationale (inclusiv acelea in material drepturilor omului) sunt direct aplicabile numai in statele care, in ceea ce priveste raporturile dintre dreptul international si dreptul intern, consacra sistemul monist, iar nu si in statele care practica dualismul. Din perspectiva dreptului international, aplicabilitatea directa a normelor internationale conventionale referitoare la drepturile omului in dreptul intern depinde de 2 elemente. In primul rand, prin natura ei, norma trebuie sa fie susceptibila de aplicare directa. Aceasta presupune, pe de o aprte, ca norma sa fie precisa si completa. De aceea, in general pot fi aplicabile direct normele care consacra drepturi civile si politice, iar nu si cele purtand asupra drepturilor economice, sociale si culturale, care sunt norme-program, continand angajamente ale statelor de a lua masuri la nivel intern, aplicabilitatea lor depinzand tocmai de normele juridice interne adoptate de state. Pe de alta parte, normele internationale conventionale sunt susceptibile, prin natura lor, de aplicabilitatea directa daca din continutul tratatului international rezulta clar intentia statelor parti de a conferi aplicabilitate directa normelor sale, tratatul respectiv adresandu-se direct indivizilor, iar nu statelor. Spre exemplu, art. 1 din Conventia europeana a drepturilor omului contine obligatia statelor de a respecta drepturile omului : Inaltele partile contractante recunosc oricarei persoane tinand de jurisdictia lor drepturile si libertatile definite in titlul 1 al prezentei Conventii . In al doilea rand, norma respectiva trebuie sa fie in vigoare. Aceasta inseamna ca statul in cauza si-a exprimat consimtamantul de a fi legat din punct de vedere juridic prin acel tratat, ca aceasta a intrat in vigoare, atat cu caracter general, cat si pentru acel stat, si ca norma respectiva nu a facut obiectul unei rezerve, respectiv, daca este cazul, a fost aleasa ca dispozitie aplicabila. In temeiul caracterului direct aplicabil al normelor internationale, indivizii devin beneficiari de drepturi direct din normele internationale in materie, obligatorii pentru statul respectiv, fara a mai fi nevoie ca acel stat sa consacre respectivele drepturi si printr-un act normativ intern. Indivizii pot invoca drepturile izvorate din normele internationale direct aplicabile in fata autoritatilor publice interne, inclusiv a instantelor judecatoresti.
6

Indeplinirea conditiilor interne si internationale pentru aplicabilitatea directa in dreptul intern a normei internationale se verifica, in fiecare caz in parte, de autoritatile si jurisdictiile nationale in fata carora acea norma internationala este invocata. In plan intern, normele internationale in materia drepturilor omului, direct aplicabile, au atat un efect vertical, cat si unul orizontal. Efectul vertical se produce fata de stat si de autoritatile publice, acestea avand o obligatie negativa de abtinere, de a nu incalca drepturile omului. Efectul orizontal se manifesta in raporturile dintre particulari, si particularii fiind obligati sa respecte drepturile omului, iar el da nastere, in sarcina statului, unei obligatii pozitive, de a asigura, prin prestatii pozitive, respectarea drepturilor omului. F. Superioritatea normelor internationale in materia drepturilor omului fata de normele dreptului intern Problema pozitiei normelor internationale in materia drepturilor omului fata de cele interne se pune in mod distinct in plan international si la nivel intern. In planul dreptului international, jurisdictiile internationale afirma constant si clar superioritatea normelor internationale, inclusiv in materia drepturilor omului, fata de normele dreptului intern, indiferent de natura acestora, deci inclusiv fata de normele constitutionale. Un act sau fapt contrar unei norme internationale privind drepturile omului este sanctionat la nivel international, chiar daca el, din punct de vedere al dreptului intern, este legat si constitutional. Solutia la nivel international este absolut independenta de modul in care respectivul stat reglementeaza, la nivel intern, chestiunea raportului dintre normele internationale si cele nationale. In planul dreptului intern, chestiunea este mai delicata si ea depinde exclusiv de dispozitiile constitutionale si legislative ale fiecarui stat. Evident, problema pozitiei in dreptul intern a normelor internationale in materia drepturilor omului nu se pune decat in statele care practica sistemul monist si care recunsoc aplicabilitatea directa a acestora si numai normele care indeplinesc si conditiile internationale pentru a fi direct aplicabile. Astfel, reglementarile interne, in special cele constitutionale, stabilesc pentru tratatele internationale in materia drepturilor omului fie o pozitie supraconstitutionala, fie o pozitie infraconstitutionala si supralegislativa, fie o pozitie legislativa. In general insa, normele internationale privind drepturile omului au macar o pozitie supralegislativa, ceea ce permite afirmarea principiului superioritatii lor fata de dreptul intern si la nivel national. In raport cu dispozitiile normative interne, autoritatile nationale, in special instantele judecatoresti, solutioneaza eventualele conflicte dintre un tratat international in materia drepturilor omului si dispozitiile legislative si chiar constitutionale nationale. Insa, superioritatea normelor internationale relative la drepturile omului fata de normele juridice interne, indiferent ca problema se pune in plan international sau la nivel intern, trebuie corelata cu principiul subsidiaritatii consacrarii internationale, al nivelului minimal asigurat de aceasta. O norma internationala are superioritate asupra uneia de drept intern si o inlatura de la aplicare numai daca este mai favorabila. Dimpotriva, o norma interna mai favorabila nu inlatura de la aplicare o norma internationala mai resctictiva, prin invocarea superioritatii normei internationale, deoarece norma internationala are caracter subsidiar, constituind doar la nivelul minimal de protectie, de la care ea insasi permite expres statelor sa deroge printr-o protectie sporita a drepturilor omului la nivel intern. Prin urmare, din corelarea principiilor superioritatii normelor internationale in materia drepturilor omului si subsidiaritatii lor in raport cu dreptul intern, rezulta solutia conform careia, in caz de conflict intre o norma internationala privind drepturile omului si o norma juridica interna, se aplica intotdeauna, la nivel international, cat si la nivel intern, norma mai favorabila, indiferent ca aceasta este cea internationala sau cea interna. G. Garantarea drepturilor omului prin intermediul unor tribunale internaitonale specializate Garantarea internationala a drepturilor omului se realizeaza nu numai prin organe internationale nejudiciare, ci, in primul rand, prin tribunale internationale specializate in materia drepturilor omului. Aceastea au ca obiect protejarea drepturilor omului si sanctionarea statelor care au incalcat aceste drepturi.
7

In prezent, exista 2 asemenea tribunale, Curtea Europeana a Drepturilor Omului si Curtea Interamericana a Drepturilor Omului. Dupa intrarea in vigoare a tratatului corespunzator, va fi infiintata si Curtea Africana a Drepturilor Omului si Popoarelor. Tribunalele internationale specializate in domeniul drepturilor omului nu exista decat la niveluri regionale, iar nu si la nivel international universal, deoarece la nivel regional aproprierea pozitiilor statelor a permis acceptarea unei asemenea institutii, fapt deocamdata imposibil la nivelul intregii societati internationale. H. Locul important al surselor internationale jurisprudentiale referitoare la drepturile omului Datorita prezentei unor organe internationale specializate in protectia drepturilor omului, inclusiv a celor judiciare, un rol extrem de important in cadrul protectiei internationale a drepturilor omului, alaturi de sursele conventionale, apartine surselor jurisprudentiale. Un sens extrem de larg al notiunii de jurisprudenta internationale in materia drepturilor omului, incluzand practica tuturor organelor internationale cu atributii de garantare a drepturilor omului, fie ele judiciare, parajudiciare, quasi-judiciare sau nejudiciare. Evident, rolul cel mai important revine jurisprudentei tribunalelor internationale specializate in materia drepturilor omului. Dispozitiile tratatelor internationale privitoare la drepturile omului nu poti fi corect intelese si aplicate in afara jurisprudentei create, pe baza lor, de organele internationale de protectie a drepturilor omului. Jurisprudenta acestora interpreteaza si, daca este cazul, chiar completeaza normele conventionale. In acest mod, se creeaza un bloc de conventionalitate, in care se integreaza, cu forta juridica obligatorie, normele internationale conventionale si normele internationale jurisprudentiale corespunzatoare. I. Pozitia particularului de subiect al dreptului internationale al drepturilor omului In mod traditional, particularul (fie ca este vorba de un individ, fie de un subiect colectiv de drept privat intern) nu este subiect al dreptului international public. Acesta se adreseaza numai statelor si organizatiilor internationale, subiectele clasice ale raporturilor juridice internationale. Situatia este diferita in cazul protectiei internationale a drepturilor omului. Astfel, normele internationale in domeniu se adreseaza direct indivizilor si le creeaza in mod direct drepturi, acestia devenind titulari de drepturi direct in temeiul normelor juridice internationale. Ei pot invoca aceste drepturi direct in fata organelor interne si internationale, inclusiv a jurisdictiilor. In acelasi timp, particularii participa la raporturile juridice internationale, cel putin la cele cu caracter procedural privind respectarea drepturilor omului, alaturi de state. Astfel, particularii sunt parte la proceduri internationale de garantare a drepturilor omului, incluziv (sau in special) la proceduri cu caracter jurisdictional, iar uneori au direct dreptul de a sesiza aceste organe internationale. Situatia cea mai favorabila pentru particulari exista in sistemul de protectie a drepturilor omului creat in cadrul Consiliului Europei, de Conventia europeana a drepturilor omului, in forma amendata prin Protocolul nr. 11, unde Curtea Europeana a Drepturilor Omului are jurisdictie obligatorie, particularul este parte la procedurile in fata ei, el poate sesiza direct instanta internationala si se afla, dpdv procesual, pe o pozitie de egalitate cu statul. Prin urmare, sub aspectul protectiei internationale a drepturilor omului, particularul este un participant la raporturile juridice internationale, in calitate de titular de drepturi subiective izvorate din normele juridice internationale, adica este subiect al dreptului international. Evident, particularul este un subiect minor al relatiilor internationale, principalul actor al acestora ramanand statul, in temeiul suveranitatii sale. Partea II - Sursele Internationale de Consacrare si Protectie a Drepturilor Omului Sursele internationale de consacrare si protectie a drepturilor omului (izvoarele formale) sun formele de exprimare a normelor juridice care consacra si garanteaza, in planul dreptului international public, drepturile omului Sursele internationale de consacrare si protectie a drepturilor omului se clasifica in : - Surse conventionale ; - Surse cutumiare ; - Surse jurisprudentiale ;
8

- Alte surse. In cadrul surselor internationale de consacrare si protectie a drepturilor omului, trebuie sa remarcam, in primul rand, numarul si varietatea foarte mari ale izvoarelor conventionale. In al doilea rand, subliniem importanta deosebita pe care o au sursele jurisprudentiale. Datorita existentei multor organe internationale specializate in materia protectiei drepturilor omului, fie ele cu caracter judiciar, parajudiciar, quasi-judiciar sau nejudiciar, practica acestora, pe baza tratatelor internationale a caror respectare o asigura, constituie un important izvor la protectiei internationale a drepturilor omului. Practic, sursele conventionale nu pot fi intelese si aplicate decat in lumina jurisprudentei dezvoltate pe baza lor. In al treilea rand, protectia internationala a drepturilor omului se particularizeaza si printr-o densitate mare de surse cu valoare de soft law. Capitolul I Sursele internationale conventionale de consacrare si protectie a drepturilor omului Tratatele internationale in materia drepturilor omului pot fi clasificate dupa mai multe criterii. Dpdv al legaturii lor cu domeniul drepturilor omului, distingem : Tratate internationale specializate in materia drepturilor omului : tratate care contin numai norme de consacrare a drepturilor omului (norme de drept material) ; tratate care contin numai norme de garantare a drepturilor omului (norme de drept institutional si procedural) ; tratate care contin atat norme de consacrare, cat si norme de garantare a drepturilor omului. Tratate internationale care au legatura cu domeniul drepturilor omului : tratate constitutive ale unor organizatii inernationale care au in obiectul lor de activitate si problematica drepturilor omului ; tratate conexe materiei drepturilor omului. Avand in vedere criteriul continutului lor material, tratatele internationale specializate in materia drepturilor omului se pot clasifica in: Tratate internationale generale: tratate internationale care au in vedere toate drepturile omului; tratate international care au in vedere toate drepturile civile si politice; tratate international care au in vedere toate drepturile economice, sociale si culturale; Tratate international specializate: tratate internationale specializate pentru anumite drepturi ale omului; tratate internationale specializate pentru anumite categorii de persoane protejate. Dupa sfera geografica de aplicare, tratatele inernationale specializate in material drepturilor omului se impart in: Tratate internationale cu vocatie universala (tratatele internationale adoptate in cadrul ONU si al institutiilor specializate din sistemul Natiunilor Unite); Tratate international regionale (tratate international adoptate in cadrul organizatiilor international la nivel regional European, Interamerican si African). Sectiunea I Tratatele internationale specializate in materia drepturilor omului A. Tratate internationale cu valoare generala Tratatele internationae cu vocatie universala si cu valoare generala sunt: - pactul international relativ la drepturile civile si politice, adoptat la 16 Dec. 1966, prin Rezoltuia Adunarii Generale a ONU, si intrat in vigoare la 23 martie 1976 ; - protocolul facultativ referitor la Pactul international relativ la drepturile civile si politice, adoptat la 16 Dec. 1966, prin Rezolutia Adunarii Generale a ONU si intrat in vigoare la 23 martie 1976 ; - al doilea Protocol facultativ la Pactul international relativ la drepturile civile si politice, vizand abolirea pedepsei cu moartea, adoptat la 15 Dec. 1989, prin Rezolutie a Adunarii Generale a ONU la cea de-a 44-a sesiune a acesteia ; - Pactul internaitonal relativ la drepturile economice, sociale si culturale, adoptat la 16 Dec. 1966, prin Rezolutia Adunarii Generale a ONU si intrat in vigoare la 3 Ianuarie 1976. B. Tratatele internationale universale specializate Principalele tratate inernationale cu vocatie universala si cu caracter specializat sunt :
9

- Conventia privind sclavia, semnata la Geneva, la 23 septembrie 1926, si intrata in vigoare la 9 martie 1927 ; amendata prin Protocolul de amendare a Conventiei privind sclavia, prin Rezolutia 794 din 23 octombrie 1953 si intrat in vigoare la 7 Dec. 1953 ; - Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid, adoptata de Adunarea Generala a ONU, prin Rezolutia 260A din 9 Dec. 1948, si intrata in vigoare la 12 Ianuarie 1951 ; - Conventia pentru reprimarea traficului cu fiinte umane si a exploatarii prostitutiei semenilor, adoptata de Adunarea Generala a ONU, prin Rezolutia 317 din 2 Dec. 1949, deschisa spre semnare la 21 martie 1950, si intrata in vigoare 25 iulie 1951 ; - Conventia privind statutul refugiatilor, adoptata la 28 iulie 1951 si intrata in vigoare la 22 aprilie 1954 ; completata prin Protocolul privind statutul refugiatilor, intrat in vigoare la 4 octombrie 1967 ; - Conventia asupra drepturilor politice ale femeii, adoptata de Adunarea Generala a ONU, prin Rezolutia 640 din 20 Dec. 1952, si intrata in vigoare la 7 iulie 1954 ; - Conventia suplimentara cu privire la abolirea sclaviei, traficului cu sclavi si a institutiilor si practicilor analoage sclaviei, adoptata la 30 aprilie 1956, de Conferinta plenipotentiarilor, potrivit Rezolutiei 608 a Consiliului Economic si Social al ONU, si intrata in vigoare la 30 aprilie 1957 ; - Conventia asupra cetateniei femeii casatorite, adoptata de Adunarea Generala a ONU, prin Rezolutia 1040 din 29 ianuarie 1957, si intrata in vigoare la 11 august 1958 ; - Conventia privind consimtamantul la casatorie, varsta minima pentru casatorie si inregistrarea casatoriilor, adoptata de Adunarea Generala a ONU, prin Rezolutia 1763A din 7 noiembrie 1962, si intrata in vigoare la 9 Dec. 1964 ; - Conventia internationala asupra eliminarii tuturor formelor de discriminare rasiala, adoptata de Adunarea Generala a ONU, prin Rezolutia 2160A din 21 Dec. 1965, si intrata in vigoare la 4 Ianuarie 1969 ; - Conventia internationala asupra reprimarii si eliminarii crimei de apartheid, adoptata de Adunarea Generala a ONU, prin Rezolutia 3068 30 noiembrie 1973, si intrata in vigoare la 18 iulie 1976 ; - Conventia asupra eliminarii tuturor formelor de discrimare fata de femei, adoptata la 18 18 Dec. 1979, deschisa spre semnare la 1 martie 1980 si intrata in vigoare la 3 septembrie 1981 ; - Conventia contra torturii si a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, adoptata de Adunarea Generala a ONU, prin Rezolutia 39/46 din 10 Dec. 1984, si intrata in vigoare la 26 iunie 1987 ; - Conventia relativa la drepturile copilului, adoptata la 20 noiembrie 1989 si intrata in vigoare la 2 septembrie 1990 ; - Conventia internationala asupra protectiei drepturilor tuturor lucratorilor imigranti si a membrilor lor de familie, adoptata de Adunarea Generala a ONU in anul 1990, si care nu a intrat in vigoare ; - Conventia privind lupta impotriva discriminarii in domeniul invatamantului, adoptata de Conferinta Generala a ONU pentru Educatie, Stiinta si Cultura, la 14 Dec. 1960, si intrata in vigoare la 22 mai 1962 ; - Conventiile in materie adoptate in cadrul Organizatiei Internationale a Muncii. C. Tratate inernationale regionale cu valoare generala Tratatele internationale la nivel regional si avand o valoare generala sunt : - Conventia pentru apararea drepturilor omului si a liberatilor fundamentale (Conventia europeana a drepturilor omului), adoptata la 4 noiembrie 1950 si intrata in vigoare la 3 septembrie 1953 ; ea a fost amendata sau completata prin 11 Protocoale, dintre care 6 sunt protocoale de amendare (din care 1 nu a intrat si nu va intra in vigoare), iar 5 sunt protocoale aditionale (din care 1 este abrogat) ; - Protocolul aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Protocolul aditional nr. 1), adoptat la Paris, la 29 martie 1952, si intrat in vigoare la 18 mai 1954 ; este un protocol aditional ; - Protocolul nr. 2 atribuind Curtii Europene a Drepturilor Omului competenta de a da avize consultative, adoptat la Strasbourg, la 6 mai 1963, si intrat in vigoare la 21 septembrie 1970 : este un protocol de amendare ;
10

- Protocolul nr. 3 la Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care modifica art. 29, 30 si 34 din Conventie, adoptat la Strasbourg, la 6 mai 1963 si intrat in vigoare la 21 septembrie 1970 : este un protocol de amendare ; - Protocolul nr. 4 la Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a liberatilor fundamentale recunoscand anumite drepturi si libertati, altele decat cele figurand dj in Conventie si in primul Protocol aditional la Conventie, adoptat la Strasbourg la 16 septembrie 1963 si intrat in vigoare la 2 mai 1968 ; este un protocol aditional ; - Protocolul nr. 5 la Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care modifica art. 22 si 40 din Conventie, adoptat la Strasbourg la 20 ianuarie 1966 si intrat in vigoare la 20 decembrie 1971 ; este un protocol de amendare ; - Protocolul nr. 6 la Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale privind abolirea pedepsei cu moartea, adoptat la Strasbourg la 28 aprilie 1983 si intrat in vigoare la 1 martie 1985 ; este un protocol aditional ; - Protocolul nr. 7 la Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, adoptat la Strasbourg la 22 noiembrie 1984 si intrat in vigoare la 1 noiembrie 1988 ; este un protocol aditional ; - Protocolul nr. 8 la Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, adoptat la Viena la 19 martie 1985 si intrat in vigoare la 1 ianuarie 1990 ; este un protocol de amendare ; - Protocolul nr. 9 la Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, adoptat la Roma la 6 noiembrie 1990 si intrat in vigoare la 1 octombrie 1994 si abrogat la 1 noiembrie 1998 ;este un protocol aditional ; - Protocolul nr. 10 la Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, adoptat la Bale la 25 martie 1992 ; el nu a intrat in vigoare si nici nu va mai intra in vigoare, in urma amendamentelor operate prin Protocolul nr. 11 ; este un protocol de amendare ; - Protocolul nr. 11 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, vizand restructurarea mecanismului de control stabilit prin Conventie, adoptat la Strasbourg la 11 mai 1994 si intrat in vigoare la 1 noiembrie 1998 ; este un protocol de amendare ; - Carta sociala europeana, adoptata la Torino la 18 octombrie 1961 si intrata in vigoare la 26 februarie 1965 ; ea a fost amendata sau completata prin 3 Protocoale, din care 2 sunt protocoale aditionale (ambele in vigoare) ai 1 este protocol de amendare (care nu a intrat in vigoare) ; es este inlocuita progresiv de Carta sociala europeana revizuita, intre statele care si-au exprimat consimtamantul de a fi legate prin noua Carta ; - Protocolul aditional la Carta sociala europeana, adoptat la Strasbourg la 5 mai 1988 si intrat in vigoare la 4 septembrie 1992 ; este un protocol aditional ; - Protocolul purtand amendarea Carte sociale europene, adoptat la Torino, la 21 octombrie 1991, si care nu a intrat in vigoare ; este un protocol de amendare ; - Protocolul aditional la Carta sociala europeana prevazand un sistem de reclamatii colective, adoptat la Strasbourg la 9 noiembrie 1995, si intrat in vigoare la 1 iulie 1998 ; este un protocol aditional ; - Carta sociala europeana revizuita, adoptata la Strasbourg la 3 mai 1996, si intrata in vigoare la 1 iulie 1999, ea inlocuieste, pentru statele care devin parti, Carta sicoala europeana (inclusiv Protocolul de amendare dina nul 1991) si Protocolul aditional din 1988 ; Protocolul aditional din 1995 continua sa se aplice ca protocol aditional la Carta sociala europeana revizuita ; - Conventia americana relativa la drepturile omului, adoptata la San Jose, Costa rica, la 22 noiembrie 1969, la Conferinta specializata interamericana asupra drepturilor omului, organizata sub egida Organizatiei Statelor Americane, si intrata in vigoare la 18 iulie 1978 ; ea este completata prin 2 protocoale aditionale ; - Protocolul aditional la Conventia americana relativa la drepturile omului referitor la drepturile economice, sociale si culturale, semnat la San Salvador la 17 noiembrie 1988, la cea de-a 18-a sesiune
11

ordinara a Adunarii Generale a Organizatiei Statelor Americane, si intrat in vigoare la 16 noiembrie 1999 ; este un protocol aditional ; - Protocolul aditional la Conventia americana relativa la drepturile omului referitor la abolirea pedepsei cu moartea, adoptat la Asuncion, Paraguay, la 8 iunie 1990, la cea de-a 20-a sesiune ordinara a Adunarii Generale a Organizatiei Statelor Americane, si intrat in vigoare la 28 august 1991 ; este un protocol aditional ; - Carta africana a drepturilor omului si popoarelor, adoptata la Nairobi, la 27 iunie 1981, de cea de-a 18-a Conferinta a Sefilor de Stat si de Guvern a Organizatiei Unitatii Africane si intrata in vigoare la 21 octombrie 1986 ; este completata de un protocol aditional (care nu a intrat in vigoare) ; - Protocolul relativ la Carta africana a drepturilor omului si popoarelor privind crearea unei Curti Africane a Drepturilor Omului si Popoarelor, care nu a intrat in vigoare ; este un protocol aditional. D. Tratate internaitonale regionale specializate Principalele tratate internationale la nivel regional si avand un caracter specializat sunt : - Conventia europeana cu privire la statultul juridic al muncitorului migrant, adoptata in cadrul Consiliului Europei la 24 noiembrie 1977, si intrata in vigoare la 1 mai 1983 ; - Conventia pentru protejarea persoanelor fata de prelucrarea automatizata a datelor cu caracter personal, adoptata in cadrul Consiliului Europei la 28 ianuarie 1981, si intrata in vigoare la 1 octombrie 1985 ; - Conventia europeana pentru prevenirea torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradate, adoptata in cadrul Consiliului Europei la Strasbourg la 246noiembrie 1987, si intrata in vigoare la 1 februarie 1989 ; amendata prin 2 protocoale (nici unul dintre acestea nu este in vigoare) ; - Protocolul nr. 1 la Conventia europeana pentru prevenirea torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, adoptat in cadrul Consiliului Europei la Strasbourg la 4 noiembrie 1993, si care nu a intrat in vigoare ; este un protocol de amendare ; - Protocolul nr. 2 la Conventia europeana pentru prevenirea torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, adoptat in cadrul Consiliului Europei la Strasbourg la 4 noiembrie 1993, si care nu a intrat in vigoare ; este un protocol de amendare ; - Carta europeana a limbilor regionale sau minoritate, adoptat in cadrul Consiliului Europei la Strasbourg la 5 noiembrie 1992, si care a intrat in vigoare la 1 martie 1998; - Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale, adoptata in cadrul Consiliului Europei la Strasbourg la 1 februarie 1995, si care a intrat in vigoare la 1 februarie 1998; - Conventia pentru protectia drepturilor omului si a demnitatii fiintei umane fata de aplicatiile biologiei si ale medicinei Conventia asupra drepturilor omului si biomedicina, adoptata in cadrul Consiliului Europei la Oviedo la 4 aprilie 1997, si care a intrat in vigoare la 1 decembrie 1999; este completata de un protocol aditional (care nu a intrat in vigoare) ; - Protocolul aditional la Conventia pentru protectia drepturilor omului si a demnitatii fiintei umane fata de aplicatiile biologiei si ale medicinei, privind interdictia clonarii fiintelor umane, adoptat in cadrul Consiliului Europei la Paris la 12 ianuarie 1998, si care nu a intrat in vigoare; este un protocol aditional ; - Acordurile de la Shengen, semnate de unele state ale Uniunii Europene, la 14 iunie 185 si la 19 iunie 1990 ; - Conventia interamericana pentru prevenirea si reprimarea torturii, adoptata in cadrul Organizatiei Statelor Americane, semnata la Cartagena de Indias, Columbia, la 9 decembrie 1985, si intrata in vigoare in anul 1987 ; - Conventia interamericana asupra prevenirii, sanctionarii si eliminarii violentei contra femeii Conventia de la Belem do Para , adoptata in cadrul Organizatiei Statelor Americane, semnata la Belem de Para, Brazilia, la 9 iunie 1994 ; - Conventia Organizatiei Unitatii Africane guvernand aspectele specifice ale problemelor refugiatilor in Africa, adoptata in cadrul Organizatiei Unitatii Africane, in anul 1974; - Carta Africana a drepturilor si bunastarii copilului, adoptata in cadrul Organizatiei Unitatii Africane, in anul 1990.
12

Sectiunea a II-a Tratatele internaitonale care au legatura cu domeniul drepturilor omului A. Tratatele international constitutive ale unor organizatii international Principalele tratate international care constituie organizatii international interguvernamentale care au in obiectul lor de activitate si problematica drepturilor omului sunt: - Carta Natiunilor Unite, semnata la San Francisco, la 26 iunie 1945, si intrata in vigoare la 24 octombrie 1945; Statutul Curtii Internationale de Justitie, anexa si aprte intgegranta a CArtei Natiunilor Unite ; - Constitutia Organizatiei Internationale a Muncii ; - Conventia Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura ; - Statutul Consiliului Europei, semnata la Londra, la 5 mai 1949, si intrat in vigoare la 3 august 1949 ; - Tratatul instituind Comunitatea Economica Europeana, devenit tratatul instituind Comunitatea Europeana, semnat la Roma, la 25 martie 1957, si intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958 ; Actul Unic European, semnat la Luxemburg, la 17 februarie 1986 si la Haga la 28 februarie 1986, si intrat in vigoare la 1 iulie 1987 ; tratatul asupra Uniunii Europene, semnat la Maastricht, la 7 februarie 1992, si intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993 ; Tratatul de modificare a TRatatului privind Uniunea Europeana, Tratatelor instituind Comunitatile Europene si anumitor acte conexe, semnat la Amsterdam, la 2 octombrie 1997, si intrat in vigoare la 1 mai 1999 ; - Carta Organizatiei Statelor Americane, adoptata la Bogota, Columbia, in anul 1948 si intrata in vigoare in anul 1951 ; ea a fost amendata prin : Protocolul de la Buenos Aires, dina nul 1967 ; Protocolul de la Cartagena de Indias, dina nul 1985 ; Protocolul de la Washington, dina nul 1982 ; Protocolul de la Managua, sin anul 1993 ; - Carta Organizatiei Unitatii Africane, adoptata la Addis Abeba, Etiopia, la 25 mai 1963. B. Tratatele internationale conexe materiei drepturilor omului Principalele tratate internationale coneze materiei drepturilor omului sunt : - Acordul general privind privigiile si imunitatilor Consiliului Europei, adoptat la Paris, la 2 septembrie 1949, si intrat in vigoare la 10 septembrie 1952 ; este completat de 6 protocoale aditionale ; - Al 2-lea Protocol aditional la Acordul general privind privigiile si imunitatile Consiliului Europei, adoptat la Paris, la 15 decembrie 1956, si intrat in vigoare la aceeasi data ; a devenit caduc la 1 noiembrie 1999, in urma incetarii existentei Comisiei Europene a Drepturilor Omului ; - Al 4-lea Protocol aditional la Acordul general privind privilegiile si imunitatile Consiliului Europei, adoptat la Paris, la 16 decembrie 1961, si intrat in vigoare la aceeasi data ; este inlocuit de cel de-al 6-lea Protocol aditional, intre stratele care au devenit parte la acesta din urma ; - Al 5-lea Protocol aditional la Acordul general privind privilegiile si imunitatile Consiliului Europei, adoptat la Strasbourg, la 18 iunie 1990, si intrat in vigoare la 1 noiembrie 1991; partial a devenit caduc, la noiembrie 1999, si partial este inlocuit de cel de-al 6-lea Protocol aditional, intre statele care au devenit parte la acesta din urma ; - Al 6-lea Protocol aditional la Acordul general privind privilegiile si imunitatile Consiliului Europei, adoptat la Strasbourg, la 5 martie 1996, si intrat in vigoare la 1 noiembrie 1998 ; - Acordul european privind persoanele care participa la procedurile in fata Comisiei si Curtii Europene ale Drepturilor Omului, adoptat la Londra, la 6 mai 1969, si intrat in vigoare la 17 aprilie 1971 ; a devenit partial caduc, la 1 noimebrie 1999, in urma incetarii existentei Comisiei Europene a drepturilor Omului, si partial este inlocuit cu noul Acord european, intre statele care au devenit parte la acesta din urma ; - Acordul european privind persoanele care participa la procedurile in fata Comisiei si Curtii Europene ale Drepturilor Omului, adoptat la Strasbourg ; la 5 martie 1996, si intrat in vigoare la 1 ianuarie 1999 ; el inlocuieste, intre statele parti, dispozitiile din vechiul Acord european. Capitolul al II-lea Sursele internationale cutumiare, sursele internationale jurisprudentiale si alte surse internationale de consacrare si protectie a drepturilor omului Sectiunea I Sursele internationale cutumiare de consacrare si protectie a drepturilor omului
13

In dreptul internaitonal public, cutuma (obiceiul juridic) reprezinta o sursa de drept, constand intr-o practica indelungata, constanta si repetata, considerata ca fiind obligatorie dpdv juridic de subiectele dreptului internaitonal public. Cutuma are 2 elemente : elementul material (constand in practica indelungata, constanta si repetata) si elementul psihologic (considerarea acestei practici ca fiind obligatorie de subiectele dreptului international public). In materia protectiei internationale a drepturilor omului, anumite norme juridice au intrat in domeniul cutumiar. Exemplificam cu protectia unor drepturi ale omului precum : interzicerea scaviei, interzicerea genocidului, interzicerea apartheidului, interzicerea discriminarii rasiale, egalitatea dupa sexe, interzicerea muncii fortate, interzicerea torturii, respectarea regulilor fundamentale ale unui proces judiciar. Aceste norme juridice nu au numai o valoare conventionala, ci si o valoare cutumiara. Dobandind o valoare cutumiara, aceste norme juridice sunt obligatorii si se impun, in calitate de cutuma internationala in materia drepturilor omului, si statelor care nu sunt parte la tratatele internationale continand respectivele norme juridice si consacrand respectivele drepturi ale omului. O particularitate a protectiei internationale a drepturilor omului este data de raportul dintre cutuma si textele declaratorii sau programatorii, cu valoare de soft law, constand in actel cu caracter intern si valoare de recomandare, in materia drepturilor omului, adoptate de organe interne ale organizatiilor internationale (in special declaratii ale Adunarii Generale a ONU). Aceste acte declaratorii contribuie la nasterea unor cutume internationale in domeniul drepturilor omului. Aparitia cronologica a celor 2 elemente ale cutumei internaitonale este inversata, deoarece, prin adoptarea actului declarator, se naste intai elementul psihologic al cutumei, urmat, in timp, de o practica indelungata, constanta si repetata, adica de elementul material. Sectiunea a II-a - Sursele internationale jurisprudentiale de consacrare si protectie a drepturilor omului Jurisprudenta internationala reprezinta o importanta si bogata resursa a protectiei internationale a drepturilor omului. Multe tratate internationale, pe langa consacrarea drepturilor omului, contin si dispozitii referitoare la garantarea acestora, instituind structuri institutionale si proceduri referitoare la garantarea acestora, instituind structuri internationale si proceduri de protectie a drepturilor omului consacrate in respectivele tratate. In acest fel, organele creaute au rolul de a asigura dispozitiile inscrise in respectivele surse conventionale, elaborand o jurisprudenta care face corp comun cu textul interpretat. In multe cazuri, interpretarea si aplicarea corecta a normelor conventionale nu sunt posibile decat in lumina jurisprudentei dezvoltate pe baza acestora. In acest fel, rolul jurisprudentei internationale ca izvor formal al protectiei internationale a drepturilor omului este din ce in ce mai important. Pentru a desemna una dintre sursele internationale ale protectiei drepturilor omului, termenul jurisprudenta trebuie inteles intr-un sens extrem de larg, ca, referindu-se la solutiile, cu caracter juridic, pronuntate de organele internationale cu atributii in materia drepturilor omului (fie ele specializate sau nu), indiferent de caracterul acestora de organe judiciare, parajudiciare, quasi-judiciare sau nejudiciare. Jurisprudenta internationala in materie, sursa a protectiei drepturilor omului, poate fi clasificata dupa 2 criterii : In functie de sfera competentelor organelor de la care emana, distigem : - Jurisprudenta organelor specializate in materia drepturilor omului ; - Jurisprudenta altor organe care, potrivit competentelor lor, intervin si in domeniul drepturilor omului; Avand in vedere natura organului de la care provine, se poate clasifica in aceasta jurisprudenta in: - Jurisprudenta judiciara; - Jurisprudenta parajudiciara; - Jurisprudenta quasi-judiciara; - Jurisprudenta nejudiciara.
14

Jurisprudenta judiciara a organelor specializate in material drepturilor omului provine de la tribunalele international in material drepturilor omului, si anume Curtea Europeana a Drepturilor Omului si Curtea interamericana a Drepturilor Omului, carora li se va adauga, dupa infiintarea ei, si Curtea Africana a Drepturilor Omului si Popoarelor. Jurisprudenta parajudiciara a organelor specializate in material drepturilor omului este jurisprudenta organelor care functioneaza intr-un system alaturi de o curte internaitonala specializata. A fost cazul Comisii Europene a Drepturilor Omului, inainte de incetarea existentei acesteia la 1 noiembrie 1999, precum si a fostelor atributii pe fond ale Comitetului Ministrilor al Consililui Europei, este in prezent cazul Comisiei Interamericane a Drepturilor Omului si va fi, in viitor, cazul Comisiei Africane a Drepturilor Omului si Popoarelor, dupa crearea Curtii Africane a Drepturilor Omului si Popoarelor. Jurisprudenta quasi-judiciara a organelor specializate in materia drepturilor omului este generate de organe nejudiciare, dar independente si functionand dupa o procedura quasi-judiciara. Exemplul cel mai elocvent este reprezentat de Comiteul Drepturilor Omului, organ creat de Pactul international relativ la drepturile civile si politice. Jurisprudenta nejudiciara a organelor specializate in materia drepturilor omului provine de la acele organe cu atributii in garantarea drepturilor omului, dar care fie nu sunt organe compuse din membri independent, fie nu utilizeaza (sau utilizeaza intr-o maniera extrem de rudimentara) proceduri jurisprudentiale. Jurisprudenta organelor nepecializate in materia drepturilor omului este importanta, in special, prin jurisprudenta judiciara, provenind de la tribunalele international care nu au ca rol principal protectia drepturilor omului. Este vorba de Curtea Internationala de Justitie, de Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene si de tribunalele penale internationale ad hoc (Tribunalul International pentru fosta Iugoslavie si Tribunalul International pentru Rwanda), carora li se va adauga, dupa intrarea in vigoare a tratatului sau constitutiv, si Curtea Penala Internationala. In toare sursele jurisprudentiale, cel mai important loc il ocupa jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului. Curtea Europeana a Drepturilor Omului este primul tribunal international specializat in materia drepturilor omului care a fost infiintat. In prezent, in urma unei evolutii continue a statutului sau, ea are jurisdictie obligatorie asupra statelor parti la Conventia europeana a drepturilor omului (care, in prezent, sunt toate statele membre ale Consiliului Europei), iar particularii au acces direct pentru a sesiza instanta cu o plangere impotriva statului despre care pretind ca este autor al unei violari a drepturilor omului. Jurispridenta Curtii Europene s Drepturilor Omului este extrem de bogata si de densa, ea interpretand, explicand, si daca este cazul, completand dispozitiile Conventiei europene a drepturilor omului si ale Protocoalelor la aceasta. Dispozitiile Conventiei europene a drepturilor omului nu mai pot fi interpretate si aplicate decat cu referire sistematica la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului. Sistemul de protectie a drepturilor omului este creat prin acest mecanism in cadrul Consililui Europei este un sistem mixt, care imbina elementul de drept continental (bazat pe cod, pe legea scrisa, adica pe sursa conventionala, Conventia europeana a drepturilor omului si Protocoalele la aceasta) si elementul de drept anglo-saxon (bazat pe precedentul judiciar, adica pe sursa jurisprudentiala, jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului). S-a format, astfel, un bloc de conventionalitate, format din 2 elemente, Conventia europeana a drepturilor omului si Protocoalele la aceasta, pe de o parte, si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, pe de alta parte, ambele elemente avand forta juridica obligatorie si constituind o sursa de drept. Sectiunea a III-a Alte surse internationale de consacrare si protectie a drepturilor omului In afara de sursele conventionale, cutumiare si jurisprudentiale, exista si alte izvoare formale ale protectiei internationale a drepturilor omului. Aceste alte surse internationale pot fi clasificate dupa 2 criterii : In functie de forta lor juridica, distingem intre : - Surse internationale cu forta juridica propriu-zisa (hard law) ; - Surse internationale de soft law. Dupa modul lor de adoptare, aceste surse internationale se impart in :
15

- Acte interne adoptate de organe ale unor organizatii internationale ; - Acte cu caracter politic si juridic. Din combinarea celor 2 criterii, retimen existenta a 3 categorii de alte surse ale protectiei internationale a drepturilor omului : - Acte interne adoptate de organe ale unor organizatii internationale, cu forta juridica propriu-zisa ; - Acte interne adoptate de organe ale unor organizatii internationale, cu caracter declarator sau programator (soft law) ; - Acte cu caracter politic si juridic (soft law). A. Actele interne adoptate de organe ale unor organizatii internationale, cu forta juridica propriuzisa Actele interne adoptate de organe ale unor organizatii internationale, cu forta juridica propriu-zisa, sunt actele prin care se creeaza organe subsidiare ale unor organizati internationale, se atribuie competente unor organe ori se stabilesc proceduri de protectie a drepturilor omului in fata unor organe ale organizatiilor internationale. Cu caracter de exemplu, indicam : - Rezolutia Adunarii Generale a ONU 428 din 14 decembrie 1950, prin care se dopta Statutul Inaltului Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati ; - Rezolutia Adunarii Generale a ONU 48/141 din 20 decembrie 1993, prin care se creaza postul de Inalt Comisar al Natiunilor Unite al Drepturilor Omului ; - Statutul Tribunalului International pentru fosta Iugoslavie, adoptat de Consiliul de Securitate al ONU la 25 mai 1993, cu modificarile ulterioare ; - Statutul Tribunalului International pentru Rwanda, adoptat de Consiliul de Securitate al ONU la 8 noiembrie 1994; - Rezolutia Consililui Economic si social al ONU 1503 din 27 mai 1970, prin care se stabileste procedura de examinare a comunicarilor referitoare la violarile drepturilor omului si a libertatilor fundamentale de Comisia Drepturilor Omului ; - Rezolutia Consililui Economic si social al ONU 1985/17 din 28 mai 1985, prin care a fost creat Comitetul Drepturilor Economice, Sociale si Culturale ; - Rezolutia Comisiei Drepturilor Omului a ONU 20 din 1980, prin care se infiinteaza Grupul de lucru asupra disparitiilor fortate sau involuntare al Comisiei Drepturilor Omului ; - Rezolutia Comisiei Drepturilor Omului 1991/42, aprobata prin Rezolutia Consililui Economic si Social 1991/243 din 31 mai 1991, prin care se creeaza Grupul de lucru asupra detentiei arbitrare al Comisiei Drepturilor Omului ; - Decizia 104 EX/3.3 a Consililui Executiv al UNESCO, referitoare la examinarea comunicatiilor primite de UNESCO, privind cazurile si problemele de violare a drepturilor omului care tin de comeniul de competenta al acestei organizatii internationale ; - Rezolutia 1200 (1999) a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei privind alegerea judecatorilor la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, adoptata la cea de-a 32 sedinta, in data de 24 septembrie 1999 ; - Directiva nr. 558 (1999) a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei privind procedura de numire a candidatilor la Curtea Europeana a Drepturilor Omului la nivel national, adoptata la cea de-a 32 sedinta, in data de 24 septembrie 1999 ; - Recomandarea 1429 (1999) a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei privind procedura de numire a candidatilor la Curtea Europeana a Drepturilor Omului la nivel national, adoptata la cea de-a 32 sedinta, in data de 24 septembrie 1999 ; - Regulile adoptate de Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei in vederea aplicarii art. 32 al Conventiei europene a drepturilor omului, aprobate la cea de-a 181 reuniune a delegatilor ministri din iunie 1969, cu amendamentele ulterioare ; vor deveni caduce in urma solutionarii tuturor cauzelor aflate pe rolul Comiteului Ministrilor inainte de reforma operata prin Protocolul nr. 11 la Conventia europeana a drepturilor omului ;
16

- Regulile adoptate de Comitetul Ministrilor al Consililui Europei referitoare la aplicarea art. 54 indice 1 al Conventiei europene a drepturilor omului, aprobate la cea de-a 245-a reuniune a delegatilor ministri din februarie 1976 ; - Rezolutia Comitetului Ministrilor al Consililui Europei (99) 50 asupra Comisarului Drepturilor Omului al Consiliului Europei, adoptata la 7 mai 1999, la cea de-a 104 sesiune, desfasurata la Budapesta ; - Recomandarea Comitetului Ministrilor al Consililui Europei nr. R (2000) 2 catre statele membre asupra reexaminarii sau redeschiderii anumitor cauze la nivel intern in urma hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului ; - Regulamentul Curtii Europene a Drepturilor Omului, adoptat de aceasta, la 4 noiembrie 1998, si intrat in vigoare la 1 noiembrie 1999. Partea a III-a Sectiunea I Sistemul institutional de consacrare si protective a drepturilor omului in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) Organizatia Natiunilor Unite (ONU) este principal organizatie international interguvernamentala cu caracter universal. Tratatul constitutive al acestei organizatii international este Curtea Natiunilor Unite. Inca din preambulul Cartei, statele parti (Noi, popoarele Natiunilor Unite) se declara hotarate, intre altele, sa apere generatiile viitoare de flagelul razboiului care, in timpul unei vieti de om, a creat umanitatii suferinte de nespus, sa proclame din nou credinta lor in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si valoarea persoanei umane, in egalitatea in drepturi a barbatilor si a femeilor, ca si a natiunilor, mari si mici, sa favorizeze progresul social si instaurarea unor conditii mai bune de viata intr-o libertate mai mare si, in acest scop, sa practice tolerant, sa isi asociee eforturile pentru a realize in consecinta aceste proiecte. Intre scopurile ONU, art. 1 par. 3 din Carta indica realizarea cooperarii internationale pentru rezolvarea problemelor internationale de ordin economic, social, intelectual sau umanitar, dezvoltand si incurajand respectful drepturilor omului si al liberatilor fundamentale pentru toti, fara deosebire de rasa, sex, limba sau religie. Realizarea acestui scop ONU, se realizeaza, in principal, prin activitatea de consacrare si prin aceea de garantare a drepturilor omului, activitatea de consacrare a drepturilor omului incluzand atat elaborarea de tratate international, cat si adoptarea de acte interne cu valoare de recomandare. Fara a negliza activitatea de garantare a drepturilor omului, ONU a avut, in mode vident, un succes mai mare in activitatea de consacrare, rezultand o cantitate mare de texte internationale (conventionale si declaratorii) in amterie. Aceasta se datoreaza, in special, reticentelor manifestate de multe state de a fi susupe unui control international in materia respectarii drepturilor omului. Structurile institutionale care sesfasoara activitati sunt de 2 tipuri : organe interne ale ONU si organe conventionale. A. Organe interne ale ONU avand competente in domeniul drepturilor omului Sistemul de organe interne ale ONU pot fi clasificate dupa mai multe criterii, dintre care, pentru problema care ne intereseaza, prezinta importanta 3. Dpdv al specializarii in materia drepturilor omului, distingem: organe care, in cadrul rolului lor, au si competente in amteria drepturilor omului, fara ca acestea sa fie exclusive; organe specializate in material drepturilor omului. Sub aspectul pozitiei in sistem, exista: organe principale; organe subsidiare. Dpdv al temeiului normative al crearii lor, organelle interne ale ONU se clasifica in: organe create prin Carta ONU; organe create prin acte interne ale altor organe ale ONU. Prezentarea sistemului organelor interne ale ONU implicate in consacrarea si garantarea drepturilor omului va avea ca principal criteriu specializarea lor in materie.

a.Organe care nu au competente exclusive in material drepturilor omului

17

Organele interne ale ONU care, in cadrul rolului lor, au si competente in material drepturilor omului, fara ca acestea sa fie exclusive, sunt organelle principale, si anume: Adunarea Generala, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic si Social, Consiliul de Tutela, Curtea Internationala de Justitie si Secretariatul. 1.Adunarea Generala Adunarea Generala este organ principal al ONU, compus din reprezentantii tuturor statelor membre, care isi desfasoara activitatea in sesiuni. Adunarea Generala poate discuta orice chestiune sau afacere intrand in cadrul Cartei sau raportandu-se la puterile si functiile oricarui organ ONU (deci, inclusiv in materia drepturilor omului) si, sub rezerva rolului Consililui de Securitate intr-un diferend, poate formula asupra acestor chestiuni sau afaceri recomandate statelor membre si/sau Consililui de Securitate (art. 10 din Carta ONU). Adunarea Generala provoaca studii si face recomandari, intre altele, in vederea dezvoltarii cooperarii internationale in domeniile economic, social, al culturii intelectuale si al educatiei, al sanatatii publice si facilitarii pentru toti, fara distinctie de rasa, sex, limba sau religie, a exercitarii drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. De asemenea, Adunarea Generala primeste si studieaza rapoartele altor organe interne ale ONU, care privesc inclusiv domeniul drepturilor omului. Adunarea Generala dezbata si adopta tratate inernationale in materia drepturilor omului. In egala masura, ea creeaza organe ad hoc pentru supravegehrea justitiei drepturilor omului. 2. Consiliul de Securitate Consiliul de Securitate este organ principal al ONU, compus din 15 membri (5 membri permanenti China, Franta, Regatul Unit, Rusia si SUA si 10 membri nepermanenti, alesi pentru o perioada de 2 ani de Adunarea Generala), cu activitate permanenta. Consiliul de Securitate ii revine principalul rol in reglementareanpasnica a diferendelor si in actiunea de caz de amenintare contra pacii, de ruptura a pacii sau de act de agresiune. In exercitarea acestui rol, in ultimii ani Consiliul de Securitate a decis ca violarile grave, masive si repetate ale drepturilor omului pot constitui o amenintare contra pacii, care sa reclame interventia sa, potrivit dispozitiilor Cartei ONU. In egala masura actiunea trupelor ONU de mentinere a pacii, in baza rezolutiilor Consiliul de Securitate, comporta si o dimensiune privind drepturile omului pe teren. In temeiul competentelor sale, Consiliul de Securitate a decis crearea, ca organe subsidiare ale sale, a Tribunalelor penale inernationale ad hoc pentru foata Iugoslavie si pentru Rwanda, pentru sanctionarea genocidului, crimelor contra umanitatii si a crimelor de razboi. De asemenea, Consiliul de Securitate a creat, ca organe subsidiare ale sale, comisii de ancheta sau de experti privind situatia drepturilor omului. 3.Consiliul Economic si Social Consiliul Economic si Social este organ principal al ONU, compus din 54 de membri, alesi fiecare de Adunarea Generala pentru o perioada de 3 ani, reinnoindu-se cu cate o treime in fiecare an. Intre atributiile sale, Consiliul Economic si Social Poate face recomandari in vederea asigurarii respectarii efective a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale pentru toti (art. 62 par. 2 din Carta ONU). De asemenea, Consiliul Economic si Social, in domeniile sale de competenta, deci, inclusiv in materia drepturilor omului, poate pregati proiecte de tratate internationale si poate convoca desfasurarea de conferinte internationale. El coordoneaza activitatea institutiilor specializate din sistemul Natiunilor Unite, si in domeniul drepturilor omului, in temeiul acordurilor incheiate cu acestea. Consiliul Economic si Social Poate crea organe subsidiare in domeniile sale de competent, intre care o comisie pentru progresul drepturilor omului, a carei existent este prevazuta expres in art. 68 din Carta ONU. 4. Consiliul de Tutela

18

Consiliul de Tutela este organ principal al ONU, compus din statele care administreaza teritorii sub tutela, membrii permanenti ai Consiliului de Securitate, precum si un numar egal de alte state membre ONU, alese pentru mandat de 3 ani de Adunarea Generala. Consiliul de Tutela are atributii in supravegherea regimului international de tutela pentru teritoriile plasate sub acest regim. Intre scopurile esentiale ale regimului de tutela figureaza incurajarea respectarii drepturilor omului si a libertatilor fundamentale pentru toti, fara deosebire de rasa, sex, limba sau religie (art. 76 lit. c). In exercitarea functiilor sale, Consiliul de Tutela, sub autoritatea Adunarii Generale: - Examineaza rapoartele prezentate de autoritatile insarcinate cu administrarea teritoriilor sub tutela ; - Primeste petitii si le examineaza in consulare cu aceste autoritati ; - Efectueaza vizite periodice in teritoriile sub tutela ; - Ia masuri necesare, potrivit acordurilor de tutela. 5.Curtea Internationala de Justitie Curtea international de Justitie este organ principal al ONU, cu caracter judiciar. Ea functioneaza pe baza Statutului sau, parte integranta a Cartei ONU, la care sunt parti in mod automat toate statele membre ale ONU, precum si alte state. Curtea international de Justitie are atributii contencioase si consultative, iar jurisdictia sa este facultativa, iar cererile de avize consultative pot fi formulate de organele ONU si de institutiile specializate din sistemul Natiunilor Unite. In exercitarea atributiilor sale, atat jurisdictionale, cat si consultative, Curtea Internationala de Justitie a avut ocazia sa statueze si in materia drepturilor omului. 6. Secretariatul Secretariatul este organ principal al ONU, compus din functionari international si condus de secretarul general. Pe langa rolul sau adminsitrativ, secretarul general al ONU indeplineste si un rol important politic si diplomatic, inclusiv in domeniul drepturilor omului. b. Organe specializate in materia drepturilor omului 1. Comisia Drepturilor Omului Comisia Drepturilor Omului este un organ subsidiar al Consiliului Economic si Social, infiintat de acesta in temeiul Cartei ONU. Existenta sa este prevazuta in art. 68 din Carta ONU, care dispune ca se instituie, de Consiliul Economic si Social, o comisie pentru progresul drepturilor omului. Comisia Drepturilor Omului este cel mai important organ al ONU, specializat in material drepturilor omului. Ea este un organ cu caracter politic, fiind un organ interguvernamental, compus din reprezentantii statelor, desemnati de Consiliul Economic si Social (53 de delegati guvernamentali). Comisia Drepturilor Omului dispune de mai multe tipuri de organe subsidiare. Primul organ este Subcomisia pentru promovarea si protejarea drepturilor omului (denumita anterior Subcomisia de lupta impotriva masurilor discrimiantorii si de protectie a minoritatilor), formata din 26 de experti individuali. Exista, fara caracter permanent si un Comitet special, insarcinat cu efectuarea unei anchete in procedura de analiza a comunicarilor particularilor vizand violarile flagrante si sistematice ale drepturilor omului compus din personalitati independente, numite de Comisia Drepturilor Omului cu agrementul guvernului statului interesat. O alta categorie de organe subsidiare este reprezentata de grupurile de lucru. Intre acestea se disting Grupul de lucru asupra disparitiilor fortate sau involuntare, creat printr-o rezolutie a Comisia Drepturilor Omului, si Grupul de lucru asupra detentiei arbitrare, creat printr-o rezolutie a Comisia Drepturilor Omului, aprobata printr-o rezolutie a Consiliului Economic si Social. Comisia Drepturilor Omului, ca si organele sale subsidiare, utilizeaza, ca proceduri pentru asigurarea respectarii drepturilor omului :
19

- Controlul prin rapoarte ; - Controlul pec alea comunicarilor individuale ; - Controlul pec alea anchetelor. 2. Comisia Conditiei Femeii Comisia Conditiei Femeii este un organ subsidiar al Consiliului Economic si Social, infiintat de acesta in temeiul Cartei ONU. Comisia este un organ cu caracter politic, fiind un organ interguvernamental, compus din reprezentantii statelor, desemnati de Consiliul Economic si Social (45 de experti guvernamentali). 3. Comitetul Drepturilor Economice, Sociale si Culturale Comitetul Drepturilor Economice, Sociale si Culturale este un organ subsidiar al Consiliului Economic si Social, infiintat de acesta in temeiul Cartei ONU, printr-o rezolutie a sa. Comitetul Drepturilor Economice, Sociale si Culturale este un organ independent. El este compus din 18 experti, care isi indeplinesc functiile cu titlu individual. Comitetul Drepturilor Economice, Sociale si Culturale este competent in domeniul drepturilor omului consacrate de Pactul international relativ la drepturile economice, sociale si culturale. Acest PAct este singurul dintre tratatele internationale principale cu vocatie universala, adoptate in cadrul ONU, care nu creeaza un organ conventional pentru a asigura respectarea dispozitiilor sale. Pentru a suplini aceasta carenta, Consiliul Economic si Social a creat Comitetul Drepturilor Economice, Sociale si Culturale, ca organ subsidiar al sau. Dupa modelul organelor conventionale insa, acesta este un organ independent, iar nu unul compus din reprezentantii statelor. Procedura de control a respectarii drepturilor omului de Comitetul Drepturilor Economice, Sociale si Culturale este aceea a rapoartelor. 4. Inaltul Comisariat al Drepturilor Omului Inaltul Comisariat al Drepturilor Omului este o structura interna a Secretariatului ONU. El a aparut din fuziunea, in anul 1997, a Biroului Inaltului Comisar al Drepturilor Omului si Centrului pentru Drepturile Omului. Capitolul al II-lea sistemele institutionale regionale de consacrare si protectie a drepturilor omului Distinct de sistemul institutional international universal de consacrare si prote ctie a drepturilor omului si in complementaritate fata de acesta, functioneaza si sisteme institutionale internationale regionale de consacrare si protectie a drepturilor omului. Sub aspectul garantarii drepturilor omului, daca structurile institutionale internationale universale au menirea de a a sigura apararea drepturilor omului consacrate prin normele juridice internationale cu vocatie universala, rolul structurilor institutionale internationale regionale este, in primul rand (dar nu exclusiv) apararea drepturilor omului consacrate prin instrumente juridice regionale. In prezent, exista 3 sisteme institutionale de consacrare si protectie a drepturilor omului la nivel regionale : - Sistemul regional european ; - Sistemul regional interamerican ; - Sistemul regional african. Sistemele regionale de protectie a drepturilor omului sunt mai eficiente, in general, decat sistemul universal. Explicatia aceste caracteristici consta in existenta unui numar mai mic de state parti si a unei solidaritati sporite intre acestea (sub aspect politic, cultura, economic, juridic), ceea ce permite atat edictarea de norme internationale regionale care asigura consacrare la un nivel superior a drepturilor omului, cat si instituirea de structuri internationale regionale de protectie sporita a drepturilor consacrate prin aceste instrumente regionale. Sub acest al doilea aspect, sistemele regionale sunt superioare celui universal prin existenta cate unui organ jurisdictional de protectie a drepturilor omului, si anume a unui tribunal international specializat in materia drepturilor omului. Precizam ca, in prezent, exista si functioneaza Curtea Europeana a Drepturilor Omului si Curtea Interamericnaa a Drepturilor Omului. Crearea Curtii Africane a Drepturilor Omului si Popoarelor este
20

prevazuta intr-un tratat internationale la nivel regional africa, semnat si aflat in curs de ratificare de statele contractante, dar care nu a intrat inca in vigoare. Vom analiza succesiv cele 3 sisteme institutionale de consacrare si protectie a drepturilor omului cu caracter regional. Accentul va fi pus, sub aspectul naturii activitatii, pe dimensiunea de protectie a drepturilor omului, iar sub aspect geografic, evident pe prezentarea sistemului regional european. Sectiunea I Sistemul institutional de consacrare si protectie a drepturilor omului la nivel regional european Sistemul institutional de consacrare si protectie a drepturilor omului la nivel regional european prezinta anumite trasaturi particulare, atat in raport cu sistemul universal, cat si cu celelalte sisteme regionale. Dpdv cronologic, este primul sistem international de protectie a drepturilor omului care a aparut, originile sale aflandu-se in deceniile 5 si 6 ale secolului 20. Dpdv al modului de protectie a drepturilor omului, este cel mai eficient sistem, el bazandu-se, in principal, pe Curtea europeana a Drepturilor Omului, tribunal international cu jurisdictie obligatorie pentru statele parti si la care individul are acces direct. In acelasi timp, sistemul regional european se caracterizeaza prin complexitatea sa, el functionand in cadrul a 3 organizatii internationale distincte : Uniunea europeana, Consiliul Euroepi si Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa. In acest fel, sistemul european este construit sub forma cercurilor concentrice, avand ca nucleu dur statele membre ale Uniunii Europene, iar ca zona periferica statele care sunt membre numai ale OSCE. Toate cele 15 ( in realitate sunt 21) state membre ale Uniunii Europene sunt si membre ale Consiliului Europei si ale OSCE, astfel incat se asigura consacrarea drepturilor omului [rin instrumentele juridice si accesul la structurile institutionale de protectie dincadrul tuturor celor 3 organizatii internationale. Pentru statele care nu sunt membre ale Uniunii Europene, dar fac parte dintre cele 41 sde state membre ale consiliului Europei, sfera de consacrare si de protectie a drepturilor omului include numai Consiliul Europei si OSCE. In sfarsit, pentru statele care nu sunt decat membre ale OSCE, consacrare si protectia drepturilor omului sunt foarte slabe, numai in cadrul acestui cerc periferic. Prezentarea sistemelor institutionale regionale europene de consacrare si protectie a drepturilor omului va fi facuta de la nucleul dur spre exterior, deci incepand cu Uniunea Europeana si terminand cu OSCE. Dintre cele 3 organizatii internationale, cea care este clar specializata in materia drepturilor omului si care dispune de instrumentele juridice de consacrare si de structurile institutionale de aparare a drepturilor omului cele mai perfectionate este Consiliul Europei. De aceea, accentul va fi pus pe prezentarea structurilor institutionale de protectie a drepturilor omului din cadrul Consiliului Europei. A. Sistemul instituional de consacrare si protectie a drepturilor omului incadrul Uniunii Europene Uniunea Europeana este o structura organizationala internationala cu caracter interguvernamental, la nivel regional european. Desi personalitatea sa juridica internationala si calitatea de organizatie internationala sunt, inca, subiect de controversa in literatura de specialitate, credem ca Uniunea Europeana poate fi calificata ca fiind o organizatie internationala interguvernamentala, avand propria sa capacitate juridica internationala, chiard aca prezinta anumite particularitati, rezultat al faptului ca este vorba de o constructie evolutiva, al carei desen institutional este inca in curs. Uniunea Europeana se compune din 3 piloni, unul institutional si doi de cooperare interguvernamentala, cu precizarea ca frontiera dintre ele nu este rigida. Pilonul institutional este constituit din 3 organizatii internationale propriu-zise : - Comunitatea Europeana (fosta Comunitate Economica Europeana, inainte de intrarea in vigoare a Tratatului asupra Uniunii Europene) ; - Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului ; - Comunitatea Europeana a Energiei Atomice. Aceste 3 Comunitati Europene dispun de un sistem comun de organe. Ceilalti 2 piloni ai Uniunii europene sunt domeniile de cooperare interguvernamentala :
21

- Cooperarea in amteria politicii externe si de securitate comuna ; - Cooperarea in materia justitiei si a afacerilor interne. De asemenea, Uniunea Europei Occidentale, organizatie international distinct, cu character politic si military, face parte integranta din dezvoltarea Uniunii Europene. Initial, Comunitatile Euroepene nu aveau competent decat (aproape) excluziv in domeniul economic, deci nu si in material drepturilor omului. Treptat, prin alrgirea domeniului de actiune si prin sporirea competentelor decizionale, Uniunea Europeana nu a mai putut sa se dezintereseze de problema drepturilor omului, aceasta devenind in present, prin evolutia conjugal a dreptului comunitar conventional, derivat si jurisdictional, un element central. Tratatele constitutive ale Comunitatilor Euroepene nu recunoasteau decat libertati de natura economica, in acord cu natura acestor organizatii internationale. Prin tratate ulterioare, problema drepturilor omului in general apare mentionata in drepturl comunitar originar. Astfel, Actul Unic European prevede, in preambul, ca statele membre sunt decise sa promoveze impreuna democratia, bazandu-se pe drepturile fundamentale, recunsocute in constitutiile si legile statelor membre, in Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si in Carta sociala europeana, in special libertatea, egalitatea si justitia sociala. Tratatul asupra Uniunii Europene confirma, in preambul, atasamentul statelor membre la principiile libertatii, democratiei si respectarii drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si al statului de drept. In art. F par. (2), aflat in titlul I Dispozitiile comune , se prevede ca Uniunea Europeana respecta drepturile fundamentale, asa cum au fost garantate in Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, semnata la Roma la 4 noiembrie 1950, si asa cum rezulta din traditiile constitutionale commune ale statelor member, toate acestea fiind considerate principia generale ale dreptului comunitar. Prin art. J.1 par. (2) liniuta finala, aflat in titilul V Dispozitiile privind politica externa si de securitate comuna, se prevede ca obiectiv al politicii externe si de securitate comune dezvoltarea si sonsolidarea democratiei si a statului de drept, precum si respectarea drepturilor omului si alibertatilor fundamentale. In art. K2 par. (1), situat in titlul VI Dispozitiile privind cooperarea in domeniile justitiei si afacerilor interne , se stabileste ca, in domeniile care sunt chestiuni de interes comun in materie de justitie si afaceri interne, problemele respective sunt tratate in conformitate cu Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale din 4 noiembrie 1950, precum si cu Conventia privind statultul refugiatilor din 28 iunie 1951. De asemenea, prin art. B alin. 1 liniuta 3, plasat pe titulu I Dispozitiile comune , se include intre obiectivele Uniunii Europene intarirea protectiei drepturilor si interesele cetatenilor statelor membre prin isntituirea unei cetatenii a Uniunii, iar prin art. G, lit. C, aflat in titlul II Dispozitiile care aduc modificari Tratatului instituind Comunitatea Economica Europeana in vederea instituirii Comunitatii Europene , se modifica Tratatul instituind Comunitatea Economica Europeana (devenind Tratatul instituind Comunitatea Europeana), incluzandu-se art. 8 art. 8 E, alcatuind partea a doua Cetatenia Uniunii , care consacra drepturi ale cetatenilor Uniunii Europene. Tratatul de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeana, Tratatelor instituind Comunitatile Europene si anumitor acte coneze adauga un nou alineat la preambulul Tratatului asupra Uniunii Europene, potrivit caruia statele parti confirma atasamentul lor la drepturile sociale fundamentale, astfel cum sunt definite in Carta sociala europeana, semnata la Torino la 18 octombrie 1961, si in Carta comunitara a drepturilor sociale fundamentale ale lucratorilor din 1989. Se modifica si art. F par. (1) din tratatul asupra Uniunii Europene, stipulandu-se ca Uniunea este fondata pe principiul libertatii, al democratiei, al respectului drepturilor omului si libertatilor fundamentale, precum si al statului de drept, principii care sunt comune statelor membre. De asemenea, se prevede sporirea competentelor curtii de Justitie a Comunitatilor Europene in materia protejarii drepturilor fundamentale si extinderea acestei competente , in anumite conditii, si la pilonul a 3-lea al Uniunii Europene, cooperarea in matere de justitie si in afaceri interne. Acordurile de la Schengen au in vedere dreptul la libera circulatie intre statele parti.
22

Evolutia protectiei comunitare a drepturilor omului a fost puternic influentata de jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene. De multe ori, dreptul comunitar originar nu a facut altceva decat sa formalizeze conventional solutiile statuate dj pe calea pretoriana. Cu caracetr general, Uniunea Europeana are o activitate mai redusa in consacrarea (cel putin prin tratate internationale) a drepturilor omului si mult mai bogata in apararea acestora ( in special prin activitatea Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene). Potrivit dreptului comunitar originar, organele comunitare care au cimpetente exprese in protectia drepturilor fundamentale sunt: - Parlamentul European; - Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene; - Ombudsmanul. 1. Parlamentul European Parlamentul European este una dintre institutiile celor 3 Comunitati Europene, campus din reprezentantii popoarelor statelor reunite in Comunitati, alesi prin vot univerasal direct. In material protectiei drepturilor omului, Parlamentul European este competent in ceea ce priveste petitiile adresate de cetatenii Uniunii Europene. Orice cetatean al Uniunii Europene si orice persoana fizica sau juridical, cu resedinta sau sediul statuar intr-un stat membru, are dreptul de a se adresa Parlamentului European, individual sau in asociere cu alti cetateni sau cu alte persoane, o petitie asupra unui subiect care tine de domeniile de activitate ale Comunitatilor Europene si care il priveste in mod direct. Aceasta competenta a Parlamentului European este introdusa in Tratatul instituind Comunitatea Europeana prin Tratatul asupra Uniunii Europene. 2. Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene este una dintre institutiile celor 3 Comunitati Europene, compusa din 15 judecatori si asistata de 8 avocati generali. Prin jurisprudenta sa, curtea de Justitie a Comunitatilor Europene a a vut un rol esential in protectia drepturilor fundamentale. Ea a statuat ca respectarea drepturilor fundamentale face parte din principiile generale ale dreptului comunitar, al caror respect ea il asigura. 3. Ombudsmanul Ombudsmanul este un organ al Comunitatilor Europene, creat de Tratatul asupra Uniunii Europene, prin modificarea Tratatului isntituind Comunitatea Europeana. Ombudsmanul este desemnat de Parlamentul European. El este numit dupa fiecare alegere a Parlamentului European, pe perioada legislaturii. Mandatul sau poate fi innoit. Ombudsmanul poate fi destituit de Curtea de Justitie A cominitatilor Europene, la cererea Parlamentului European, daca nu mai indeplineste conditiile necesare exercitiului functiilor sale sau se aflain culpa grava. Parlamentul european stabileste statutul si conditiile generale de exercitare a functiilor Ombudsmanului, cu avizul Comisiei si cu aprobarea Consiliului, care hotaraste cu majoritate calificata. Ombudsmanul isi exercita functiile in deplina independenta. In indeplinirea indatoririlor sale, el nu solicita si nu accepta instructiuni de la vreun organism. Pe durata funciilor sale, Ombudsmanul nu poate exercita nici o alta activitate profesionala, fie ea remunerata sau neremunerata. Ombudsmanul este competent pentru cazurile de administrare defectuoasa in activitatea institutiilor sau organelor comunitare, cu exceptia Curtii de Justitie si a Tribunalului de Prima Instanta, aflate in exercitiul functiunilor jurisdictionale. In fiecare an, Ombudsmanul prezinta un raport Parlamentului European in legatura cu rezultatul anchetelor sale. Modalitatile procedurale de exercitare a functiilor sale sunt nejurisdictionale. El actioneaza fie in urma unei plangeri, fie din oficiu, si are competente de ancheta. B. Sistemul institutional de consacrare si protectie a drepturilor omului in cadrul Consiliului Europei
23

Consiliul Europei este principala organizatie internationala interguvernamentala la nivel regional european care are, ca atributie principala consacrarea si apararea drepturilor omului. Tratatul constitutiv al acestei organizatii internationale este Statului Consiliului Europei. In preambulul acestui tratat, se arata ca statele parti isi reafirma atasamentul lor pentru valorile spirituale si morale care sunt mostenirea comuna a popoarelor lor si sursa reala a libertatii individuale, libertatii politice si a statului de drept, principii care formeaza baza oricarei democratii autentice. Potrivit art. 1, scopul Consiliului Europei este de a reliza o mai mare unitate intre membrii sai pentru salvgardarea si realizarea idealurilor si principiilor care sunt mostenirea lor comuna si pentru facilitatea progresului lor economic, social, acest scop fiind promovat prin organele Consiliului Europei prin discutarea chestiunilor de interes comun si prin incheierea de acorduri si adoptarea unor actiuni comune in domeniile economic, social si cultural, stiintific, juridic si administrativ, precum si prin salvgardarea si respectarea pe mai departe a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Calitatea de stat membru al Consiliului Europei, potrivt art. 3, este legata de acceptarea de asceasta a principiilor statului de drept si a principiului in virtutea caruia fiecare persoana aflata sub jurisdictia sa trebuie sa se bucure de drepturile si libertatile fundamentale ale omului, precum si de angajamentul de a colabora, in mod sicer si efectiv, la realizarea scopului Consiliului Europei. Statutul Consiliului Europei, prevede, in art. 8, sanctiuni pentru incalcarea inmod grav a obligatiilor de membru prevazute la art. 3. Aceste sanctiuni sunt: suspendarea drepturilor de reprezentare; cererea facuta de Comitetul Ministrilor de a se retrage din Consiliul Europei; incetarea calitatii de membru al Consiliului Europei, prin decizia Comitetului Ministrilor. Consiliul Europei are o remarcabila activitate in domeniul drepturilor omului, atat in ceea ce priveste consacrarea acestora, prin acte conventionale si declaratorii, cat si in ceea ce priveste protejarea acestora. In materia drepturilor omului, distingem : organe care au, in cadrul competentelor lor generale, si atributii in acest domeniu; organe specializate in material drepturilor omului. a. Organe care nu au competente exclusive in material drepturilor omului Organele Consiliului Europei care nu au competente exclusive in materia drepturilor omului, dar care intervin in acest domeniu, in cadrul competentelor lor generale, sunt organele principale ale organizatiei, si anume : Comitetul Ministrilor, Adunarea Parlamentara, Secretariatul. 1. Comitetul Ministrilor Comitetul Ministrilor este organ principal al Consiliului Europei, compus din ministrii afacerilor extrene ai statelor membre. Reuniunile Comitetului Ministrilor pot avea loc si la nivelul delegatiilor ministrilor. In domeniul consacrarii drepturilor omului, Comitetul Ministrilor incheie tratate international so formuleaza recomandari. In material asigurarii respectarii drepturilor omului, Comitetul Ministrilor a adoptat o procedura de monitorizare, cu character confidential. Totodata, Comitetul Ministrilor are competent de a aplica sanctiunile prevazute de Statutul Consiliului Europei impotriva statelor care incalca in mod grav principiile organizatiei. De asemenea, el are atributiile prevazute de Conventia europeana a drepturilor omului. Astfel, in cadrul vechiului sistem, anterior intrarii in vigoare a Protocolului nr. 11 la Conventie, Comitetul Ministrilor acea un dublu rol: pe de o parte, solutionarea litigiilor privind violarea drepturilor omului, in cazul in care nu era sesizata Curtea Europeana a Drepturilor Omului ; pe de alta parte, supravegherea executarii hotararilor curtii Europene a Drepturilor Omului si a propriilor decizii privind litigiile referitoare la cazurile de incalcare a drepturilor omului. In prezent, dupa intrareain vigoare a Protocolului nr. 11 la Conventie, Comitetul Ministrilor a pastrat numai competenta de organ executional al hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului. Comitetul Ministrilor are si atributii in materia Cartei sociale europene, al Protocoalelor la aceasta si al Cartei sociale europene revizuite. De asemenea, Comitetul Ministrilor are atributii si in vederea asigurarii respectarii drepturilor omului consacrate printre alte tratate internationale adoptate in cadrul Consiliului Europei : Conventia europeana pentru prevenirea torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradate ; Conventia europeana
24

cu privire la statutul juridic al muncitorului migrant ; Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale ; Conventia europeana a limbilor regionale sau minoritate ; Conventia pentru protejarea persoanelor fata de prealucrarea automatizata a datelor cu caracter personal. Comitetul Ministrilor dispune si de organe subsidiare specializate in amteria drepturilor omului formate din reprezentanti ai statelor : Comitetul Director pentru Drepturile Omului si Comitetul DH-PR (Comitetul de experti pentru ameliorarea procedurilor de protectie a dreptruilor omului, denumit anterior Comitetul de experti pentru ameliorarea procedurii Conventiei europene a drepturilor omului), cel de-al 2-lea organ subsidiar fiind subordonat primului. 2. Adunarea Parlamentara Adunarea Parlamentara (denumita in Statutul Consiliului Europei Aduanrea Consultativa, ea insasi decizand sa isi schimbe denumirea) este organ principal al Consiliului Europei, compus din parlamentari ai statelor membre. Sub aspectul consacrarii drepturilor omului, Adunarea Parlamentara formuleaza recomandari privind incheierea de tratate internationale si adopta acte cu caracter declarator. In ceea ce priveste respectarea drepturilor omului, Adunarea PArlamentara poate dezbate si formula recomandari asupra oricarei probleme. De asemenea, din anii 90, Adunarea Parlamentara a adoptat tehnici de control, constand in insarcinarea comisiilor sale de a supraveghea respectarea de state a angajamentelor asumate si a intocmi si a-i prezenta rapoarte publice. Adunarea PArlamentara poate adresa recomandari si poate sanctiona nerespectarea persistenta a acestor angajamente, prin suspendarea drepturilor delegatiei parlamentare ale statului in cauza. Adunarea Parlamentara are atributii exprese in materia Cartei sociale europene, a Protocoalelor la aceasta si a Cartei sociale europene revizuite, precum si a Conventiei europene pentru prevenirea torturii si a pedepselor sau a tratamentelor inumane sau degradante si Cartei europene a limbilor regionale sau minoritate. In cadrul comisiilor Adunarii Parlamentare exista Comisia problemelor juridice si ale drepturilor omului. 3. Secretariatul Secretariatul este un organ principal al Consiliului Europei, care asista Comitetul Ministrilor si Adunarea Parlamentara. Este este condus de secretarul general, desemnat de Adunarea Parlamentara, la recomandarea Comitetului Ministrilor. In materia drepturilor omului, in temeiul art. 52 din Conventia europeana a drepturilor omului, secretarul general are putere de ancheta, solicitand explicatii statelor parti asupra manierei in care dreptul intern asigura aplicarea efectiva a dispozitiilor Conventiei. Potrivit dispozitiilor din Carta sociala europeana, din Protocoalele la aceasta si din Carta sociala europeana revizuita, secretarul general are atributii in procedura de control privind drepturile consecrate de aceste tratate international. Totodata, secretarul general are competente si in cadrul altor tratate adoptate de Consiliul Europei : Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale, Carta europeana a limbilor regionale sau minoritate, Conventia pentru protectia drepturilor omului si a demnitatii fiintei umane fata de aplicatiile biologiei si ale medicinei - Conventia asupra drepturilor omului si biomedicina. b. Organe specializate in material drepturilor omului In cadrul Consiliului Europei, exista 2 tipuri de organe specializate in materia dpreturilor omului. Primul tip este reprezentat de un organ subsidiar al Consiliului Europei, creat, in temeiul puterilor conferite de Statutul Consiliului Europei, de Comitetul Ministrilor, si anume Somisarul Drepturilor Omului. Al doilea tip de organe sunt organelle conventionale, create prin tratate international distinct. Distingem: organe create de Conventia europeana a drepturilor omului; organe create de Carta sociala europeana, Protocoalele la aceasta si Carta sociala europeana revizuita; organelle create de alte tratate adoptate in cadrul Consiliului Europei. Conventia europeana a drepturilor omului a creat initial 2 organe, Comisia Europeana a Drepturilor Omului si Curtea Europeana a Drepturilor Omului. In prezent, dupa reforma operata prin
25

Protocolul nr. 11 la Conventie, singurul organ pecializat ramas este Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Carta sociala europeana, Protocoalele sale si Carta sociala europeana revizuita au creat, ca organe specifice, Comitetul de Experti Independenti (initial, Comitetul de Experti) si Comitetul Guvernamental (initial, Subcomitetul Comitetului Social Guvernamental). Conventia europeana pentru perevenirea torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante creeaza Comitetul european pentru Prevenirea Torturii si a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante. Conventia europeana cu privire la statutul juridic al muncitorului migrant prevede existenta unui Comitet Consultativ. Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale a infiintat un Comitet Consultativ. Carta europeana a limbilor regionale sau minoritate prevede un Comitet de Experti. Conventia pentru protejarea persoanelor fata de prelucrarea automatizata a datelor cu caracter personal stabileste existenta unui Comitet Consultativ. Conventia pentru preotectia drepturilor omului si a demnitatii ffintei umane fata de aplicatiile biologiei si ale medicinei Conventia asupra drepturilor omului si biomedicina prevede competente in acest domeniu pentru Comitetul Director pentru Bioetica. In general, toate aceste structuri institutionale specializate in amteria drepturilor omului au exclusiv atributii pentru garantarea drepturilor omului. Exista insa si organe care combina rolul de garantare cu acela de promovare a drepturilor omului (Comisariatul Drepturilor Omului, Comitetul Guvernamental, referitor la Carta sociala europeana, Protocoalele la aceasta si Carta sociala europeana revizuita; Comitetul Consultativ, referitor la Conventia europeana cu privire la statutul juridic al muncitorului migrant ; Comitetul Consultativ, referitor la Conventia europeana cu privire la statutul juridic al muncitorului migrant ; comitetul Consultativ, referitor la Conventia pentru protejarea persoanelor fata de prelucrarea automatizata a datelor cu caracter personal ; Comitetul Director pentru Bioetica). Toate aceste organe pot fi clasificate, dpdv al competentei materiale, in organe cu competenta generala (Comisarul Drepturilor Omului ; fosta Comisie europeana a Drepturilor Omului si Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru drepturile civile si politice ; Comitetul de Experti Independenti si Comitetul Guvernamental pentru drepturile economice si sociale) si organe cu competenta specializata (toate celelalte). Sub aspectul naturii acestor organe, unul este organ judiciar (Curtea Europeana s Drepturilor Omului), unul a fost parajudiciar (Comisia Europeana a Drepturilor Omului), iar celelalte sunt organe nejudiciare. Dintre organele nejudiciare, unele sunt organe independente, iar altele sunt organe compuse din reprezentanti ai statelor. 1. Comisarul Drepturilor Omului Comisarul Drepturilor Omulu este un organ subsidiar al Consiliului Europei, creat de Citetul Ministrilor, in temeiul competentelor recunsocute acestuia de art. 16 si art. 17 din statutul Consiliului Europei., Crearea acestui organ a fost decisa la cea de-a 2-a Reuniune de varf a sefilor de stat si de guvern ai statelor membre ale Consiliului Europei. Comisarul Drepturilor Omului este infiintat printr-o rezolutie a Comitetului Ministrilor al Consiliului Europei. Comisarul Drepturilor Omului este un organ nejudiciar, insarcinat sa promoveze educarea si sensibilizarea asupra drepturilor omului asa cum rezulta din intrumentele Consiliului Europei, precum si recpectarea lor. Comisarul Drepturilor Omului este ales de Adunarea Parlamentara, cu majoritatea voturilor exprimate, de pe o lista de 3 candidati stabilita de Comitetul Ministrilor. Statele membre pot propune candidaturi printr-o scrisoare adresata secretarului general al Consiliului Europei. Candidatii trebuie sa fie resortisanti ai unui stat membru al Consiliului Europei. Candidatii trebuie sa fie eminente peronalitati europene de cea mai inalta moralitate, posedand o competenta recunsocuta in domeniul drepturilor omului, cunoscute pentru
26

atasamentul lor la valorile Consiliului Europei si posedand autoritatea personala necesara pentru a ase achita inmod eficace de sarcinile revenind Comisarului Drepturilor Omului. Mandatul Comisarului Drepturilor Omului este de 6 ani si nu poate fi reinnoit. Pe durata mandatului, Comisarul Drepturilor Omului nu poate exercita nici o activitate incomaptibila cu exigentele de disponibilitate cerute de o activitate exercitata cu norma intreaga. Comisarul Drepturilor omului isi exercita functiile in deplina independenta si cu impartialitate. Functiile Comisarului Drepturilor Omului sunt : - Promoveaza, in statele membre, educatia si sensibilizarea asupra drepturilor omului ; - Contribuie la promovarea respectarii effective si la deplina exercitare a drepturilor omului in statele member; - Furnizeaza consultatii si orice informatii privind protectia drepturilor omului si prevenirea incalcarii drepturilor omului ; pentru contactele cu publicul, Comisarul Drepturilor Omului, in masura posibilului, utilizeaza si coopereaza cu structurile drepturi ale omului din statele membre, iar acolo unde astfel de structuri nu exista, Comisarul Drepturilor Omului incurajeaza crearea lor ; - Favorizeaza actiunea ombudsmanilor nationali sau a celorlalte institutii similare, acolo unde exista ; - Identifica eventualele insuficiente in dreptul si in practica statelor membre in ceea ce priveste respectarea drepturilor omului asa cum rezulta din instrumentele Consiliului Europei, incurajeaza aplicarea efectiva a acestor norme de statele membre si le ajuta, cu acordul lor, in efoturile vizand remedierea unor astfel de insuficiente ; - Adreseaza, daca aprecieaza oportun, un raport asupra oricarei chestiuni specifice Comitetului Ministrilor sau Adunarii Parlamentare si Comitetului Ministrilor ; - Raspunde, in modul pe care il considera corespunzator, la cererile formulate de Comitetul Ministrilor sau de Adunarea Parlamentara, atunci cand aceste organe actioneaza in indeplinirea sarcinii lor de a veghea la respectarea normelor Consiliului Europei in materia drepturilor omului ; - Supune un raport anual Comitetului Ministrilor si Adunarii Parlamentare ; - Coopereaza cu alte institutii internationale pentru promivarea si protectia drepturilor omului, evitand orice dublare inutila in desfasurarea activitatilor. Comisarul Drepturilor Omului restecta competentele organelor de control create in cadrul conventiei europene a drepturilor omului sau a altor instrumente ale Consiliului Europei referitoare la drepturile omului si exercita alte functii decat cele indeplinite de acestea. Comisarul Drepturilor Omului tine cont de dorintele exprimate de Comitetul Ministrilor si Adunarea Parlamentara in ceea ce priveste activitatile Comisarului Drepturilor Omului. Comisarul Drepturilor Omului se bucura, in exercitarea functiilor sale, de privilegiile si imunitatile prevazute in art. 40 din Statutul Consiliului Europei si in acordurile incheiate in baza acestui text. Mijloacele procedurale de actiune ale Comisarului Drepturilor Omului au caracter nejurisdictional. El nu poate sesiza cu plangeri individuale, iar activitatea sa nu poate da nastere nici unui sistem general de rapoarte din partea statelor membre. 2.Comisia Europeana a Drepturilor Omului (aspecte istorice) Comisia Europeana a Drepturilor Omului a fost un organ al Consiliului Europei, creat insa nu prin Statutul Consiliului Europei, ci prin Conventia europeana a drepturilor omului. Ea a incetat sa existe la 1 noiembrie 1999, adica la un an dupa intrarea in vigoare a Protocolului nr. 11 la Conventie. Conventia europeana a drepturilor omului, in formsa sa initiala, prevedea crearea Comisiei Europene a Drepturilor Omului, ca organ al Consiliului Europei, cu caracter independent, cu natura parajuridiciara, cu activitate nepermanenta, actionand impreuna cu Curtea Europeana a Drepturilor Omului si comitetul Ministrilor si avand rol de filtraj al litigiilor privind violarea drepturilor omului. Comisia Europeana a Drepturilor Omului este instituita, alaturi de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, de Conventia europeana a drepturilor omului, pentru asigurarea respectarii angajamentelor statelor parti.
27

Exista vorba de un organ cu competenta materiala generala si cu competenta teritoariala limitata la nivel regional european. Dpdv istoric, ideea unei Conventii europene a drepturilor omului, aplicata de o curte in fata careia sa aiba acces particularii, este prezenta la Congresul europei, tinut intre 8 si 10 mai la Haga, la initiativa Comitetului Internationale al Miscarilor pentru Unitatea Europeana. In Mesajul catre europeni, adoptat la sedinta plenara finala, participantii la congres declara in special ca doresc o Carta a drepturilor omului, garantand libertatile de gandire, de reuniune si de exprimare, ca si liberul exercitiu al unei opozitii politice, precum si o Curte a Justitiei capabila sa aplice sanctiunile necesare pentru asigurarea respectarii Cartei.

28