Sunteți pe pagina 1din 3

Ce este omul ?

Omul constituie axul problematic al filozofiei. nelegerea i explicarea omului, a condiiei sale au reprezentat tinta filozofiei din cele mai vechi timpuri. Abordarea directa a problematicii omului s-a manifestat mai cu seama in ultimul secol, bantuit de atatea amenintari si agresari la adresa fiintei umane. Totodata, in afara unor conceptii evident antiumaniste si discriminatorii, s-au constituit si false umanisme, care au mistificat principiile unei asemenea viziuni generoase despre om si aspiratiile sale de realizare si de emancipare. Dintr-o perspectiva generalizatoare, filozofia incearca sa raspunda la intrebari privind esenta omului ca forma specifica de existenta, raporturile sale cu natura, relatiile lui cu lumea valorilor si culturii, modul in care individul uman devine personalitate sau in care decade din conditia care l-a ridicat deasupra lumii vii. Ca disciplina de sinteza, antropologia filozofica generalizeaza datele oferite de stiintele biologice, sociale, de psihologie si antropologie, date semnificative pentru ceea ce este si mai ales ce devine omul in aceasta lume confruntata cu multiple provocari. Omul a fost definit de filozofi in multiple moduri. Astfel, Pascal propune ideea potrivit careia omul este o fiinta fragila si, din aceasta cauza, este mereu vulnerabila, neputincioasa in raport cu alte specii. Ideea a fost deseori reluata in explicatiile ganditorilor specialisti, pentru ca omul ca fiinta biologica este intr-adevar lipsit de structuri anatomice si de organe speciale care i-ar conferi o superioritate in raport cu celelalte fiinte. Si totusi, numai omul a reusit sa domine natura. Desi fragil din punct de vedere fizic, omul, adauga Pascal, este o fiinta ganditoare, aceasta diferentiindu-l si definindu-l in primul rand. Inteligenta l-a ajutat pe om sa inventeze unelte de aparare si de munca, sa se asocieze si sa se organizeze in fata oricarui pericol, sa-si creeze un mediu artificial prielnic si sa produca cele necesare existentei sale. Henri Bergson a reluat ideea de homo faber, integrand-o intr-o larga investigare a psihicului uman, care a premers psihanalizei in ceea ce priveste tentativa de a da o explicatie temeinca omului. Descifrarea corelatiei dintre factorii biologici, sociali si culturali este fundamentala pentru explicarea omului. Problema suscita unele intrebari precum Poate fi definit omul prin anumite trasaturi biologice specifice sau printr-o natura umana data ? Sau numai printr-o serie de particularitati sociale si culturale ?. Darvinismul social inclina sa dea prioritate factorilor biologici in explicarea devenirii omului, situand astfel omul mai aproape de lumea animala si uitand ceea ce l-a inaltat deasupra acesteia. Modul in care evolueaza si devine individul uman este rezultatul ineractiunii dintre organism si mediul social, dintre predispozitiile sale ereditare si actiunea factorilor sociali si culturali familie, scoala, mediu de viata, institutii. Evidentierea rolului hotarator al factorilor socio-culturali nu trebuie sa ne duca nicidecum la subestimarea ponderii importante a factorilor innascuti, de specie sau individuali, a predispozitiilor mostenite. Umanizarea individului este un proces de valorificare a ceea ce este natural in om ca predispozitie si ea nu se desfasoara de la sine, ci prin educatie si autoeducatie, printre semeni, in societate. De aceea Aristotel afirma ca omul este un zoon politikon (,,animal social). In afara societatii, individul acestei specii nu se umanizeaza, ci mai curand se animalizeaza. Desigur ca viata in grupuri organizate este proprie si altor specii, dar rolurile sunt programate genetic si de aceea ele raman fixe. La om, rolurile sociale sunt invatate, iar individualizarea este si ea un scop al activitatilor sociale. Astfel putem conclude ca natura umana este un ansamblu de posibilitati care nu se actualizeaza decat in contact cu socialul si, in acelasi timp, da socialului fizionomia sa proprie (Mikel Dufrenne).

Semnificativa pentru o asemenea interactiune dintre biologic, social si cultural in devenimrea omului, ca specie si la nivel de indivizi, este si piramida trebuintelor umane elaborata de psihologul american Abraham Maslow. Nerealizarea unor nevoi ale oamenilor explica anumite frustrari, forme de alienare si chiar maladii psihice. Implinirea omului, deci, incepand cu necesitatile de subzistenta pana la cele de ordin cultural sta sub semnul posibilului si al incertitudinii. Ca principiu filozofic si cultural, umanismul raspunde intr-un mod aparte la intrebarile ce privesc natura, esenta si conditia umana, exprimand increderea in vocatia creatoare a omului, considerat totodata, valoarea fundamentala, scopul tuturor actiunilor sociale si politice, al demersului cultural insusi. Afirmarea democratiei la nivel mondial astazi, dupa prabusirea regimurilor totalitare comuniste, este si un demers larg pentru apararea drepturilor si libertatilor individului, a demnitatii oamenilor, indiferent de rasa, etnie, clasa sociala, de respingere a oricaror incalcare ale acestora. Ideea umanismului a fost pusa explicit la baza filozofiei de Socrate, prin acel indemn adresat omului Cunoaste-te pe tine insuti ! sau prin Protagoras, care considera omul masura tuturor lucrurilor. Dar umanismul grec antic a ramas o viziune limitata pentru ca nu s-a ridicat la ideea unitatii genului uman, calitatea de om fiind refuzata sclavilor si barbarilor.Renasterea europeana a fost o perioada de reafirmare larga a ideilor si valorilor umanismului, de realizare si reafirmare a capacitatilor omului prin remarcabile opere de cultura. Personalitatile culturale ale Renasterii au incercat o noua cristalizare a conceptului de om printr-o sinteza intre filozofia greaca si cea crestina, reinaltand fiinta umana in topul valorilor pamantene. In mod particular, Pico della Mirandola, unul din marile spirite ale Renasterii italiene, incearca aceasta revalorizare a omului Nimic nu este mai presus decat omul, nimic nu este mai presus in om decat mintea si sufletul, daca te inalti pana la el atingi cerul.... Umanismul renascentist nu numai ca a reluat traditiile umanismului filozofiei si culturii grecesti, dar a ramas pentru civilizatia moderna un model cultural peren si deschis spre innoire. Idealul antic grec si renascentist asupra omului ramane o aspiratie rezultata din nevoia de a respinge in continuare viziunile totalitare asupra fiintei noastre, intrucat trecutul recent a fost cicatrizat de evenimente cumplite ce au atentat la natura si esenta fiintei umane. Insa el ramane un reper in contextul alienarilor si amenintarilor care inca planeaza asupra omului in civilizatia actuala. Preocuparea pentru dezalienarea fiintei umane, pentru limitarea si eliminarea formelor de manipulare, pentru ameliorarea conditiei sale sociale, dar si existentiale, ramane in continuare o datorie sociala a filozofiei, a intregii gandiri teoretici, a culturii contemporane.

Eseu realizat de : P.A. 12 XII 2011

S-ar putea să vă placă și