Cuprins

CAPITOLUL I - Aspecte generale privind delincventa juvenila Termeni cheie 1 Delincventa juvenila si comportamentul agresiv ...... 2 Fenomenul copiii strazii ....3 Tipuri de minori delincventi ..7 Cadrul teoretic ...7

CAPITOLUL II - Trasaturi caracteristice ale personalitatii delincvente Arhitectura personalitatii delincvente ......12 Inadaptarea sociala trasatura majora a delincventei ..........32 Cauzele delincventei juvenile ...33 Adolescentii criminali ......38 Minorii delincventi cu handicap fizic si psihic ....42 Determinarea potentialului delincvent ....46 Recuperarea minorilor delincventi ..50 Capitolul III Cadrul legislativ aspecte, limite, observatii55 Aspecte generale 55 Raspunderea penala a minorilor in legislatia Romaniei 59 Dispozitii generale din Codul Penal al Romaniei 62 Capitolul IV Politici sociale in sfera delincventei juvenile orientari, proiecte71 Evolutia delincventei juvenile in Romania 71 Esecul institutiilor statului si al organizatiilor neguvernamentale in domeniul protectiei copilului 7 3 Perspective de specializare a serviciilor sociale74

Capitolul V Studiu de caz.81 Capitolul VI Concluzii si propunere de lege ferenda88 Capitolul VII Bibliografie 97

Delicventa juvenila. Trasaturi caracteristice ale personalitatii delicvente

Capitolul I Aspecte generale privind delincventa juvenila

Delincventa este o forma severa de devianta sociala care afecteaza valorile si relatiile sociale protejate de normele juridice cu caracter penal. Totodata este un fenomen complex ce reuneste factori de natura juridica, sociologica, psihologica. Din punct de vedere juridic, intereseaza tipul normelor juridice violate prin acte si fapte antisociale, gradul de pericol al acestora, prejudiciile produse, tipul de sanctiuni preconizate.Sociologic ne intereseaza identificarea cauzelor delictelor si crimelor si preconizarea unor masuri de prevenire. Un comportament delincvent comporta, dupa opinia lui E.H.Sutherland, urmatoarele caracteristici: - are o serie de caracteristici sociale negative, in faptul ca prejudiciaza interesele intregii societati; - face obiectul unor interdictii sau constrangeri formulate de legea penala; - prezinta o intentie antisociala deliberata, urmarind un scop distructiv; - cuprinde fuzionarea intentiei cu actiunea culpabila; - fapta este probata juridic si sanctionata ca atare.

1. Termeni cheie

Delincventa reprezinta totalitatea infractiunilor in raport cu legile societatii, conform dictionarului de psihologie Larousse. Delinquere isi are originea etimologica in a fi de vina, a gresi . Devianta sociala desemneaza, in sens general, nonconformitatea, abaterea sau incalcarea normelor si regulilor sociale. Infractiunea este fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie, prevazuta de legea penala, fiind singurul temei al raspunderii penale. Fapta care prezinta pericol social, in intelesul legii penale, este orice actiune sau inactiune prin care se aduce atingere unei valori si prin sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse. Delincventa juvenila reprezinta ansamblul abaterilor si incalcarilor de norme sociale, sanctionate juridic, savarsite de minori pana la 18 ani. Norma este modelul, regula, prescriptia care reglementeaza comportamentul indivizilor, grupurilor, organizatiilor, colectivitatilor. Legea reprezinta actul normativ cu valoare superioara. Prin copil se intelege persoana care nu a implinit varsta de 18 ani si nu are capacitate deplina de exercitiu. Agresivitatea este: - tendinta de a arata ostilitate prin manifestare de acte agresive; - tendinta de a depasii opozitiile intalnite; - tendinta de autoafirmare prin promovarea neabatuta a propriilor interese; - hiperenergie in atitudini si reactii; - tendinta permanenta de dominare in grupul social sau comunitate.

2. Delincventa juvenila si comportamentul agresiv Comportamentul agresiv si formele intalnite in cadrul delincventei juvenile reprezinta atitudini si acte, fapte constante si repetitive, cu continut antisocial, cu manifestari de agresivitate si violenta de cele mai multe ori explozive sau premeditate si anticipate fata de propria persoana (autoagresiune) sau fata de alte persoane (heteroagresivitate). Criterii simptomatice ale deficientei comportamentale1: A: Repetarea si persistenta formelor de comportament in relatiile de convietuire si respect fata de regulile de baza ale celor din jur:

Psihologie si pedagogie, Editura Tehnica, Ghidul directorului, Bucuresti,p.406

Agresiune fata de oameni si animale Distrugerea propietatii private Violari / Incalcari serioase de principii B. Framantarea nelinistea in comportament creaza o stare de deteriorare in comportament C. Daca individul este mai mare de 18 ani, criteriile de evaluare nu corespund diagnosticului personalitatii antisociale (antisocial presonality disorder). Privitor la comportamentul agresiv cu rasunet antisocial (Dragomirescu T.V., Determinism si reactivitate umana), unii autori diferentiaza mai multe tipuri: Agresivitate nediferentiata, ocazionala, care nu are rasunet antisocial obligatoriu; Comportamentul agresiv propriu-zis, polimorf si cronic, in care include si comportamentul criminal; Comportamentul agresiv ca expresie integranta, nemijlocita a unei stari patologice, fie consecutiva unei afectiuni neuropsihice preexistente, fie dobandita. Criterii de clasificare a agresivitatii in conceptia profesorului universitar Nicolae Mitrofan2: In functie de agresor sau de persoana care adopta o conduita agresiva: Agresivitatea tanarului si agresivitatea adultului; Agresivitatea masculina si agresivitatea feminina; Agresivitatea individuala si agresivitatea colectiva; Agresivitatea spontana si agresivitatea premeditata. In functie de mijloacele de utilizate in vederea finalizarii intentiilor agresive: Agresivitate fizica si agresivitate verbala; Agresivitate directa, cu efecte directe asupra victimei, si agresivitate indirecta, intre agresor si victima existand intermediari. In functie de obiectivele urmarite: Agresivitate ce urmareste obtinerea unor beneficii, a unui castig material; Agresivitate ce urmareste predominant ranirea si chiar distrugerea victimei. In functie de forma de manifestare a agresivitatii diferentiem: Agresivitate violenta si agresivitate nonviolenta; Agresivitate latenta si agresivitate manifesta.

Psihologie sociala-Aspecte contemporane, coordonator Adrian Neculau, Editura Polirom, Iasi, 1996, p. 428-430

Infractiunile savarsite de catre copiii strazii rareori capata accente grave. Pericolul social al faptelor comise nu este atat de ridicat incat sa permita caracterizarea acestor grupuri de copii ca avand o natura delincventa. Desi mediul in care traiesc are suficiente elemente criminogene, majoritatea delictelor comise sunt legate de necesitatile primare greu sau imposibil de satisfacut in conditiile de excludere sociala si constau in furturi de alimente sau imbracaminte din piete sau magazine. Infractiunile grave (talharie, vatamari grave, viol, omor) nu au o incidenta mai ridicata decat media acestora in cadrul societatii. Copiilor strazii li se atribuie practic aproape intregul tablou care caracterizeaza devianta: consum de droguri, vagabondaj, prostitutie, promiscuitate, pericol social, agresivitate, furturi. Este probabil ca acest tablou sa reflecte o atitudine negativa, de respingere, de ostilitate din partea opiniei publice.

4. Tipuri de minori delincventi

In functie de un complex factorial constituit din structura neurobiologica, genetica, structura psihologica caracteriala si implicatiile elementelor patologice, tipurile de minori delincventi pot fi: 1. delincventi dezvoltati normal din punct de vedere al dezvoltarii psihice: - recidivisti (profesionisti): caracterizati prin capacitatea de a evita represiunea legii si prin luciditate in elaborarea actiunii - nerecidivisti (ocazionali): actul infractional constitue un accident neprevazut la o personalitate aparenta, produs din necesitate, din neglijenta, privatiuni 2. delincventi diagnosticati cu diverse afectiuni de natura psihica: - oligofreni: care comit diverse acte infractionale, datorate pe de o parte marii lor sugestibilitati, pe de alta parte lipsei de discernamant; - deteriorati mintal, dementi: care comit acte putin elaborate, cu scopul de a-si satisface unele dorinte elementare; - shizofreni: adolescenti de 16-17 ani care comit crime bizare, de neinteles, mai frecvent asupra membrilor familiei; - epileptici: care in timpul raptusului sau in timpul starii crepusculare postcriptice pot executa acte de mare cruzime si care prezinta impulsivitate ca tulburare intercritica; - personalitati dizarmonice: care comit majoritatea actelor infractionale datorita polimorfismului simptomatic consecutiv dizarmoniei lor structurale, potentialului antisocial polivalent, labilitatii afective, etc.

Trasaturi caracteristice ale personalitatii delincvente

Arhitectura personalitatii delincvente

Traiectoria devenirii copilului ca personalitate umana presupune, ca si in arheologie, dezvoltarea, combinarea si sedimentarea unor straturi, in conditiile si structurile sociale date. Acestea sunt constituite si din focare malefice (grupuri de distractie prin consum de alcool, jocuri sexuale), care pervertesc constiintele tinerilor. Ce anume contribuie la fixarea definitiva a tulburarilor comportamentale? Modificari la nivelul structurilor morale Modificari la nivelul relatiilor afective Scadeea pragului de toleranta la frustrare Sentimentul de culpabilitate Sentimentul de devalorizare Sentimentul de injustitie Contrarietatile eului Tulburari de cunoastere Perturbarile mecanismului de aparare Distorsiuni la nivelul structurilor moral-relationale Alterarea conceptului de libertate Denigrarea sentimentelor umanitare Dezangajarea social-morala

In general, familiile din care provin adolescentii delincventi creaza conditii de devalorizare in educatia copilului prin utilizarea acestuia ca participant la actiuni antisocial. Mai intervine si atitudinea de apreciere valorica din partea parintilor si educatorilor. La cei mai multi dintre adolescentii cu comportament deviant, tulburarile de adaptareintegrare sunt timpurii. Fiind neglijat educational, copilul nu realizeaza performantele dorite, nesituandu-se la nivelul celorlalti copii, nici in grupul primar, nici in grupul secundar. Primii sanctioneaza o dezadaptare sunt parintii, pe care unele modificari ii deranjeaza-chiar si atunci cand sunt mult asemanatoare cu ale lor, iar reactia lor este prompta: denigrarea directa a copilului. In cadrul grupului social, aceasta schema este la fel de frecventa ca in familie. Inainte de a intelege un

act de indisciplina, copilul este sanctionat prin denigrare sau prin punerea in situatii de inferioritate. Inadaptarea sociala trasatura majora a delincventei Rezonatorii cei mai fini si cei mai puternici la dificultatile de realizare ale personalitatii si de perturbare ale fenomenului de integrare morala, sociala si profesionala sunt adolescentii si tinerii. Statutul social si mai ales moral al familiei, cu cele doua tendinte de profunzime ale acestuia:unul subteran de conservatorism, altul dezirabil si in acelasi timp puternic, de emancipare, grefeaza intregul proces modelator al personalitatii copilului, cu forme de frustrare si conflictualizare, ale caror consecinte, in colaborare cu cele izvorate din modificarile structurale ale societatii, duc la un protest de diferite intensitati ale copiilor si adolescentilor, manifestat prin comportamente antisociale. Prima si cea mai importanta trasatura definitorie a delincventei (atat juvenile cat si adulte) este inadaptarea sociala manifestata prin comportamente agresive indreptate fie spre colectivitate, in special spre legile morale cu violentarea bunelor moravuri, fie spre rezultatele muncii: distrugeri de bunuri, furturi, vandalisme, incendii etc.

3. Cauzele delincventei juvenile

Un studiu realizat in Franta in 1988 si repetat dupa 10 ani mentioneaza printre cauzele delincventei juvenile: - Factorii psiho-sociali, alcoolismul parintilor, influentele parentale, discordiile conjugale, somaj, carenta de autoritate educativa, mizeria afectiva a copiilor, saracia ca atare ,tulburari de character, deficiente intelectuale. In cele ce urmeaza vom acorda atentie urmatoarelor cauze: Alcoolismul este cauza violentei in familie. Parintii alcoolici prezinta tulburari psihice care ii impiedica sa se poarte normal cu proprii copii. Traditia alcoolismului si violentei de multe ori este dusa mai departe. Copilul maltratat este tentat sa faca ceva pentru a iesi in evidenta. Maternitatea: Perioada de viata intrauterina imprima unele modificari functionale afective, in special in relatia mama-copil.

Pentru determinarea coordonatelor personalitatii delincvente retinem faptul ca perioada perioada maternitatii are influenta asupra echilibrului neuroafectiv al copilului si adolescentului. Facand corp comun cu mama, copilul merge pana la o stare de identificare cu ea. Mama devine in subconstient a doua forma a existentei copilului. Din datele existente reiese ca aproximativ 80% din minorii internati in scolile de reeducare provin din sarcini functionale afectiv-social: copii aparuti pe lume in urma unei sacini nedorite (debut sexual intamplator si timpuriu, viol, fete solidare), fiind apoi abandonati si care ajung mai tarziu din victime agresori, infractori. Copilul provenit din viol se constitue ca un stigmat, printr-un fenomen de transfer. S-a dovedit ca un traumatism afectiv instalat din timpul existentei intrauterinea fatului, produce grave perturbari, mergand pana la modificari ale functiilor (inclusiv cele intelectuale) si ale personalitatii. Copilul al carui mama are tendinta inconstienta sau manifesta dorinta de abandonare sau de inlaturare a acestuia ,fie va ajunge intr-un centru de plasament, fie ramas in compania mamei va fi supus unor riscuri mult mai mari ( neglijarea lui, maltratare, claustrare, penurie relationala, etc.). Se produce un fenomen de o importanta majora pentru patogenia deviantei juvenile: devalorizarea morala a modelului matern cu dublu efect: autodevalorizare si

heterodevalorizare. In cazul fetelor sau femeilor solitare insarcinate, existenta unui copil din raporturi relativ stabile pana la nasterea acestuia si apoi practicarea unui abandon total din partea tatalui, pune probleme de modelare a personalitatii, destul de dificila in special pentru baieti. Baiatul crescut fara tata face o fixatie afectiva, avand drept consecinta o imaturitate afectiv sociala, lipsa experientei relationale cu modele sociale diferite. Dependenta foarte mare genereaza un infantilism afectiv. Pentru baieti situatia este mult mai precara pentru ca mama are tendinta sa exacerbeze timpuriu maturizarea acestora pentru a cmpensa lipsa sotului. Baiatul puber, caruia nu i s-a satisfacut nevoia primara a relatiei cu modelul patern, va avea o relatie de extrapolare si de cautare a acestui model. Prin efectele suprasolicitarii afectogene ale mamei,copilul imatur afectiv este usor captat de false modele paterne. Valabil si pentru baieti si pentru fete, o alta reactie la maternitatea solidara este aceea de supratensionare afectiva, ceea ce determina reactii neasteptate prin scaderea pragului de rezistenta la frustratii.

De asemenea copilul nedorit, in cadrul unei casatorii este pasibil de conflictualitati generate de atitudinea afectiva a mamei. In primul rand , mama il percepe ca pe o povara. Reactiile mamei fata de copil pot fi directe, manifeste sau criptice. Paternitatea: In cazul tatilor copiilor si adolescentilor cu un comportament deviant, se produce urmatorul fenomen: cvasiabandon afectiv constant sau cu intermitenta, chiar daca din punct de vedere material se asigura protectia. Starea afectiv-morala a tatalui poate sa fie: o ingaduinta totala prin noninterventie in copilarie dezinteres pentru ingrijirea acestuia o interventie intermitenta de autoritate o interventie de superautoritate cu brutalitate si violenta un abandon total Prin noninterventia tatalui, copilul este frustrat (nesatisfacut), se simte respins si nu este modelat de acesta. Daca mama este ghidul afectogen si modelul uman cu cea mai puternica incarcatura afectiva, tatal trebuie sa fie modelul socio-uman cu cea mai puternica incarcatura morala. Coroborarea respingerii afective cu lipsa fortei de percutie a modelului moral duce la o forma de decompensare afectiv-morala a copilului care in situatii speciale poate constitui baza unei deviante. In cazul interventiei intermitente, de tip autoritar, copilul se simte dominat, fortat. Reactia copilului este de respingere, nonacceptare, refuz, rezultand starea conflictuala. Intermitenta este chiar mai periculoasa pentru ca produce spasme, urmate de descarcari. Comportamentele tatalui generatoare de traumatisme la copil se instaleaza ca rutine comportamentale in structura personalitatii acestuia, pe care copilul le va utiliza in imprejurari similare din viata sa. Atitudinea de superautoritate a tatalui determina o hipertrofie a personalitatii copilului, generatoarea modificarii eului copilului care, in fata tatalui devine o cantitate vesnic neglijata si supertutelata. La cota maxima de explozie a personalitatii (pubertateadolescenta), ciocnirea cu sistemul autoritar patern este inevitabila, personalitatea copilului devenind conformista sau hiperautoritara. Personalitati parentale morbide cu modificari disimulate la nivelul constiintei, cu deficienta de socializare. O constiinta este morbida cand decantarea cinestezica inceteaza sa se produca, ea aderand la comportamente neobisnuite sau anormale: sexualitate excesiva, perversiuni

sexuale, comportamente disimulate in tendinte la prostitutie, relatiile cu proprii copii, etc. Aceste manifestari datorita intimitatii lor antreneaza intregul grup primar. Exista in cazul constiintei morbide si o tulburare majora de continuturi ale trairilor afective si de tensiune a proceselor psihice, afectivitatea avand tendintea de autonomizare functionala si de dominare a intregii deschideri a constiintei. Alti autori clasifica factorii care determina delincventa juvenila in doua mari categorii: individuali ( interni ) sociali (externi ) In ultima vreme s-a conturat un punct de vedere intermediar, cel al cauzalitatii multiple, potrivit careia fiecare factor are o anumita importanta, delincventii aparand fie datorita influentei concertate a doi factori majori, fie a sapte sau opt factori minori. Factorii neuro-psihici care pot induce un comportament delincvent sunt: disfunctii cerebrale: epilepsie deficiente intelectuale: intarziati mintal tulburari ale afectivitatii: starile de frustratie, labilitatea si ambivalenta afectiva tulburari caracteriale: imaturitate caracteriala (autocontrol insuficient, impulsivitate si agresivitate, subestimarea greselilor si a actelor antisociale, indolenta, indiferenta si dispret fata de munca, opozitie si respingere fata de normele sociale si morale, tendinte egocentrice, absenta sau insuficienta dezvoltare a sentimentelor etico-morale, dorinta unei vieti usoare fara munca ). Factorii sociali reliefeaza faptul ca dlincventa este in relatie cu clasele joase, nivelul educational scazut, relatiile familiale inadecvate. Exista diferente importante ale ratei delincventei intre cartiere, in functie de factorii mai sus mentionati. Ratele delincventei difera si de la o scoala la alta. Au fost elaborate numeroase teorii sociale care sa explice originea infractionalitatii, dar nici una dintre ele nu ofera o explicatie completa. Alti factori corelati cu delincventa sunt dimensiunea mare a familiei si practicile gresite de crestere a copilului3. Atmosfera din familiile dezorganizate (diferite forme), lipsa sau exagerarea autoritatii parentale, lipsa de acord intre parinti asupra problemelor de autoritate, lipsa de stabilitate si calm in comportamentul parintilor, pedepsele corporale si privatiunile asupra copilului il determina pe acesta din urma sa manifeste un comportament deviant.

Ignat P., Psihiatria copilului, Editura Medicala, Bucuresti, 1996, p.620-650

10

Exista mai multe forme de familii dezorganizate cu potential mare de a declansa perturbarea comportamentala la copil: familia nelegitima, delincventa aparand ca urmare a maltratarii sau abandonului copilului familia incomplet unita familia in care exista una din situatiile urmatoare: separare, divort sau parasirea unui dintre soti de catre celalalt familia de tip camin gol familia in care exista una din situatiile: decesul unui parinte inchisoarea familia in care exista urmatoarele situatii care determina esec marital: retardarea mintala severa a copilului sau a unuia dintre soti, boli fizice sau psihice cronice si incurabile, incluzand aici si alcoolismul Familiile cu potential conflictogen si puternic carentate psihoafectiv si moral influenteaza in cea mai mare masura procesul de maturizare psihologica si psihosociala a copiilor. Fuga de acasa a copiilor, asociata cu lipsa de supraveghere parentala, ii determina pe acestia sa adere la unele medii si grupuri extrafamiliale cu mare potential delincvent. Caracteristicile grupurilor si mediilor extrafamiliale alese de minorii delincventi: sunt constituite din minori de aproximativ aceeasi varsta si de acelasi sex principala preocupare o constitue deplasarile (hoinareala) locul cel mai frecvent de intalnire este strada apare influenta directa sau indirecta a unu factor major liderul grupului este in general un minor infractor recidivist (pentru faptele sale anterioare primind fie o masura educativa care s-a dovedit ineficienta, fie o pedeapsa privativa de libertate) fiecare copil are pozitia sa in grup si lupta pentru mentinerea ei spiritul de aventura nu este intotdeauna o sursa etiologica a actiunilor grupului, intervenind si anumite interese materiale, de statut, etc. Acest tip de comportament agresiv este specific actelor delincvente de grup (doi sau mai multi delincventi minori): talhariile spargerile furturile de bunuri violurile

11

4. Adolescentii criminali In centrul explicitarii comportamentului delincvent al minorului se afla problema responsabilitatii. Orice act uman se bazeaza pe judecata, pe un rationament, pe o decizie, in care gandirea compara forta dorintei de a manifesta un comportament si interdictia morala si sociala de a-l manifesta. O problema este aceea de a determina integritatea structural si functionala a sistemului neuropsihic, care sa permita luarea unei decizii. Acest fapt determina capacitatea penala. Pe de alta parte morala (controlul etic personal) nu are in nici un caz la origine un instinct. Ea se naste pe baza unui proces de elaborare a unor comportamente primitive, pe baza jocului de presiune al mediului social si in mod esential prin influenta si prin intermediul parintilor. Orice persoana, incepand din copilarie isi structureaza propriile norme de conduita (sisteme de valori, idealuri) care exprima dorintele lor ascunse sau constiente. La un nivel de integrare inferior, interdictiile de origine externa devin interne, pe baza jocului dintre culpabilitatea primitiva fata de imaginea atotputernica a parintelui si dragostea filiala. Aceasta pre-morala va evolua la un nivel superior de integrare, ca o adaptare a conduitei vietii sociale, prin formarea progresiva a unei etici personale autonome. Aceste transformari presupun, ca o conditie indispensabila, o reusita afectiva care sa permita o buna toleranta a frustrarii, acceptarea unor unor limitari a tendintei de a cauta placerea si in fine, elaborarea conduitei rationale. In cadrul acestei evolutii, se strecoara si izbucnesc dramele conduitelor antisociale ale delincventilor juvenili. Expertizele psihiatrice, testele psihologice confirma faptul ca exista conduite patologice la copii si adolescenti, un fel de malformatii ale personalitatii, care nu permit conduitelor morale normale sa se manifeste. Perturbarile dezvoltarii fac sa persiste raspunsurile arhaice ale pulsiunilor, care impiedica formarea sentimentelor de culpabilitate. In aceste cazuri, problema responsabilitatii morale nu-si afla rostul, ea neavand nici un sens. La extrema opusa, exista tineri al caror comportament antisocial este in mod voit subersiv, rezultand dintr-o decizie deliberata si lucida. Perversitatea conduitelor este inclusa intr-un eu coerent. Abordarea psihanalitica a mers cu investigatia in profunzimea relatiilor eului cu conduitele disociale si cu agenezia constiintei morale. Carenta narcisica precoce constitue

12

baza conduitelor antisociale. Aceasta este o carenta reala, asemanatoare celei din psihoze, dar diferita in structura sa intima. Chiar daca familia nu este absenta (in cazul cel mai frecvent), aceasta se dovedeste incapabila sa-si ajute copilul sa invete primele frustrari (atitudinea ambivalenta a mamei, care retraieste impreuna cu copilul sau propriile sale carente afective). Indulgenta si severitatea mamei sunt manifestate in contratimp. Copilul nu reuseste sa investeasca actele voluntare primare cu o cantitate suficienta de placere, pentru a motiva valoarea unei incercari proprii (fixatia la nivelul oralitatii). Pozitia relationala paterna inadecvata nu permite corijarea perturbatiilor mentionate. Tatal este descris in anchetele sociale ca fiind absent sau neinteresat de copil, fara constiinta morala sau decazut moral ori autoritar si brutal, el neconstituind deloc pentru copil o imagine de moral, identificare. Acest esec din perioada oedipiana determina o carenta: imposibilitatea unei relatii stabile cu ceilalti, absenta unui supraeu personalizat, nevoit sa ramana la fixatiile pregenitale. Situatia familiala a minorului delincvent sfarseste de multe ori printr-o respingere inconstienta din partea ambilor parinti, care transforma copilul intr-o proiectie a propriului conflict. Se constata ca o asemenea situatie nu permite copilului nici o identificare stabila, nici o interiorizare a conflictelor structurante. In concluzie, ceea ce submineaza stabilitatea constiintei morale este urmatoarea compozitie a experientei infantile: o slabiciune extrema a eului, un supraeu primitiv, proiectarea permanenta a agresivitatii asupra lumii interioare, imposibilitatea constientizarii datorita conflictelor gresit interiorizate, repetarea permanenta a unor comportamente de raspuns la pulsiuni primare. Problema delincventilor minori cu o anumita patologie psihica consta in starea latenta sau programata a dezechilibrului lor, ei ducand o viata cu o aparenta de normalitate in colectivitati si chiar activand in diferite locuri: scoala primara, ateliere, etc. Cele mai multe victime ale adolescentilor agresori sunt copii sau adolescenti, batrani si uneori adulti. Agresorii suprima pentru furt, actionand fie in bande mixte (copii-adulti), fie singuri. Ca mijloace de suprimare ei folosesc loviturile cu arme albe, armele de foc, aruncarea pe fereastra sau inecul. O alta categorie de victime sunt proprii parinti sau frati, care reprezinta subiectii unor grave conflicte afectogene.

13

La majoritatea cazurilor de copii si adolescenti criminali, exista o stare specifica paradoxala, constand in schimbari umorale inainte de trecerea la act, in emiterea prin comportament a unui apel pe care adultii nu-l percep ca atare si in tulburari de comportament, in general vizibile si marcante. In perioada premergatoare crimei, acestia utilizeaza drogurile sau unele medicamente cu efecte similare. Se instaleaza o crestere a intensitatii emotionale, manifestata printr-oturbulenta accentuata, o intensa energie exprimata prin agitatie psihomotorie si tulburari de alimentatie si somn. Alti autori invoca drept cauza psihosociala a actului criminal, o stare profunda de tristete si regret din cauza lipsei de speranta, deceptia putand sa fie datorata fie unei acumulari de insuccese si esecuri profesionale (scolare), sociale, fie a relatiilor si deziluziilor hetero sau homosexuale. In aceste cazuri, omuciderea poate sa serveasca functiei, de altfel iluzorie, de salvare a sinelui si eului de la dezintegrare, deplasand pe un alt centru descarcarea agresivitatii intense. Adolescentii cu o imaturitate sociala accentuata, aparent normali pana la comiterea crimei, infaptuiesc actul la rece, fara implicare emotionala, fara sentimente de autoacuzare. In general, elaborarea si trecerea la act demonstreaza pe de o parte imaturitatea psihoafectiva care decurge din experientele infantile, acestea impiedicandu-l sa parvina la un concept clar si coerent al mortii, iar pe de alta parte, experientele, amintirile si trairile in legatura cu evenimentul mortii dobandite in urma abandonului sau al separarii. Actul criminal este consecinta dramatizarii excesive a unei situatii frustrante sau angoasante, ceea ce conduce la o anumita raceala afectiva, la atitudine daunatoare de indiferenta, de insensibilitate afectiva. Acestea sporesc pe masura ce adolescentul intensifica dramatizarea conflictelor, pentru ca in acest proces a investit toate experientele sale traumatizante. Spre deosebire de criminalii adulti (atunci cand nu sunt bolnavi clinic), care dupa comiterea actului manifesta un impuls foarte puternic spre sinucidere, act pe care-l si implinesc, adolescentii criminali incearca foarte rar sa se sinucida. Actul de omucidere uneori este aparent motivat prin furt, sau printr-o alta forma de comportament antisocial, sau nu are nici o justificare aparenta (nici un motiv nu poate explica crima). La acesti adolescenti exista o nevoie presanta de distrugere, de eliberare a unei tensiuni interioare insuportabile. Rana narcisista nu poate fi vindecata printr-o forma de comportament decat cu o mica satisfactie precum furtul, fuga, lovirea. Adolescentul criminal

14

trebuie sa-si traiasca voluptatea deplin, prin executarea plenara a victimei (obiect investit cu intreaga afectiune contorsionata). Analiza mecanismelor de frustrare socio-afectiva permite descoperirea unei disocieri latente a personalitatii si instalarea unui dezechilibru. Pe tot parcursul formarii personalitatii copilului, procesul de identificare cu modelul parental a fost compromis. Doua treimi dintre adolescentii care comit crime reactioneaza de limpuriu prin refuzul incadrarii in conduitele, rolurile si formele sociale existente, incepand de la varsta prescolara si pana la varsta alegerii unei profesiuni. Un semn caracteristic este pragul foarte scazut al rezistentei la frustrare. Ultima treime este constituita de catre adolescentii care in aparenta sunt stabilizati si obedienti, chiar dependenti de anturaj, pana in ziua mortii unui parinte, cand apare net ambivalenta extrema a sentimentelor si arhaismul relatiilor afective. Personalitatea adolescentilor criminali ramane adesea la un stadiu narcisist. Pentru ca un adolescent sa devina criminal trebuie sa concure o serie de factori: impulsivitate, agresivitate, violenta, provocare din partea victimei, mijloace immediate care sa-i permita implinirea actului crimial. S-au conturat doua mari directii de explicare a actului criminal: Unii autori sustin ca structura personalitatii criminale este determinata de ereditatea progresiv defavorabila a factorilor endocrini si nutritionali. Dinamica actului criminal se bazeaza pe mecanismele neurogene anormale. Alti autori au propus un model bazat pe conditionari culturale. Examinarea curbelor biografice permite urmarirea descoperirii vocatiei (inclinatiei). Fenomenul de alienare sociala este determinat de o mulyitudine de factori sociogeni. Actul criminal nu este subit, el gesteaza intr-o forma mai mult sau mai putin amorfa sau neutra, capatand un mod de programare. O asemenea abordare a actului criminal a starnit interesul scolii psihanalitice (Freud, F.Alexander)4, care considera ca la baza actului criminal se gasesc anumiti factori pulsionali sau afectogeni, primari sau secundari: sentimentul de culpabilitate, de autopunitie, complexele de castratie si oedipiene, agresivitatea si pulsiunile mortii. Se considera ca in psihodinamica actului criminal sunt implicati factori constienti care contribuie la gestarea acestui act.

Dr. Ruxandra Rascanu, Psihologie medicala si asistenta sociala, Editura Societatea Stiintifica & Tehnica, Bucuresti, 1997, p.127

15

6. Determinarea potentialului delincvent Metode de testare a capacitatii cognitive: Multitudinea testelor de inteligenta este impresionanta. Dintre acestea mentionam Scala metrica de masurare a inteligentei Wechsler-Bellevue-varianta pentru copii si adolescenti.

7. Recuperarea minorilor delincventi

Reactia sociala in raport cu infractorii minori se refera la: sanctiunea aplicata masurile de reeducare si reinsertie sociala Reactia sociala in raport cu persoana acelor minori ce comit fapte antisociale este si trebuie sa fie diferita fata de cazul infractorilor adulti pentru ca:minorul este in plin proces de formare si definitivare a profilului personalitatii, de maturizare sociala si psihosociala, ceea ce face interventiile exterioare restructurante si recuperative sa fie mult mai adecvate si mai eficiente. Personalitatea minorului delincvent este astfel organizata incat nu-i permite o adaptare corecta in raport cu exigentele vietii social-relationale, abaterile prin incalcarea acestora fiind foarte frecvente culminand cu comiterea unor fapte penale (acte antisociale sau infractiuni). Prin fapta antisociala pe care o comite, minorul dovedeste public ca modelul sau de conduita constitue atat o abatere de la modelul cerut de societate cat si exteriorizarea unei structuri de personalitate organizata dizarmonic. Reeducarea minorilor delincventi presupune ca principale obiective: restructurarea personalitatii reorganizarea si reechilibrarea subcomponentelor ei, in vederea apropierii modului de conduita de cel acceptat de catre societate Activitatea de reeducare a minorului delincvent necesita in permanenta o evaluare a eficientei programelor folosite. Activitatea de reeducare pote fi analizata din perspectiva mai multor indicatori: cadre organizatorice cadre obiective cadre metodologice forme de stimulare si recompensare forme de evaluare

16

Activitatea de reeducare se desfasoara diferentiat, in functie de institutia sociala specializata care preia minorul spre reeducare. In conformitate cu Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 26/ 1997, aprobata prin Legea 108/ 1998, fata de minorii cu comportamente delincvente se aplica urmatoarele sanctiuni educative: - internarea intr-un centru de reeducare ( centre care apartineau in trecut Ministerului Muncii si Protectiei Sociale, apoi au trecut in subordinea Ministerului Educatiei Nationale pentru ca in prezent activitatea acestora sa fie coordonata de Directiile pentru Protectia Copilului). In judetul Prahova exista Centrul Scolar Nedelea, infiintat in 1970. Este singurul centru de acest tip din tara pentru baieti, mandatul sau fiind acela de a proteja, educa si reeduca copiii institutionalizati, in vederea pregatirii reintegrarii lor sociale. Categoria de beneficiari este reprezentata de baieti cu varste cuprinse intre 10 si 19 ani, cu nevoi sociale sau care au savarsit fapte penale. In cadrul unitatii intrarea si iesirea sunt hotarate de Comisia pentru Protectia Copilului. Printre deficientele centrului pot fi enumerate: supravegherea asistatilor, masura de protectie se poate lua fara limita de varsta (inainte era de 10 ani) si pe o durata nedeterminata, atunci cand se constata ca masura supravegherii deosebite a parintilor si a serviciului public specializat nu este eficienta pentru indreptarea copilului. - internarea intr-o institutie medical-educativa este o masura adoptata fata de copiii delincventi care, datorita starii fizice sau psihice, au nevoie de un tratament medical de durata si de un regim special de crestere si educatie. Masura se aplica pentru copiii care au savarsit fapte prevazute de legea penala dar care nu raspud penal, care sufera de diferita maladii sau boli psihice evidente, ce reclama cu necesitate un tratament indelungat de specialitate in institutii medicale; nu se adreseaza celor care prezinta simple tulburari de comportament determinate de starea de pubertate sau de lipsuri si deficiente in instruirea si educarea lor. - mustrarea care este masura educativa ce consta in dojenirea copilului, in aratarea pericolului social al faptei savarsite, in sfatuirea copilului sa se poarte in asa fel incat sa dea dovada de indreptare, atragandu-i-se totodata atentia ca, daca va savarsi din nou o infractiune, se va lua fata de el o masura mai severa sau i se va putea aplica o pedeapsa, conform art. 25O.U.G.nr.26/1997 - libertatea supravegheata este masura educativa, care conform art. 26- O.U.G. nr.26/1997 consta in lasarea copilului in libertate timp de un an, sub supraveghere deosebita. Supravegherea poate fi incredintata, dupa caz parintilor, adoptatorului sau tutorelui copilului.

17

- internarea intr-o scoala speciala de munca si reeducare (scoala ce apartine de Ministerul de Justitie) este o masura adoptata fata de copiii care au comis fapte grave si repetate sau au reiterat acte antisociale si pentru care celelalte masuri educative au fost ineficiente; aceasta masura se ia pe durata de la 2 la 5 ani si nu poate fi luata decat pana la implinirea varstei majoratului; inchisori pentru minori delincventi sunt la Gaiesti si Margineni. Sanctionarea minorului se face in functie de conditiile mentionate in art.101 C.P. si in art. 24, alin. 2-O.U.G. nr. 26/1997, republicata. Prevenirea criminalitatii si tratamentul delincventilor sunt doua probleme majore care preocupa constant comunitatea internationala. Inca din 1955 Natiunile Unite au organizat un Congres despre Prevenirea Crimei si Tratamentul delincventilor, la fiecare 5 ani, in scopul schimbului de experienta in domeniu si de a cauta solutii viabile pentru reducerea criminalitatii. Delincventa juvenila a ocupat un loc central in cadrul agendei de lucru a tuturor congreselor pentru prevenirea crimei. La Congresul al VIII-lea s-au adoptat doua rezolutii legate de fenomenul delincventei juvenile: Principiile pentru Prevenirea Delincventei Juvenile (Rezolutia 45/112, adoptata la 14 decembrie 1998 la Adunarea generala in cea de-a 68-a sesiune plenara), numite si Principiile de la Riyadh si Regulile pentru Protectia Tinerilor privati de Libertate (Rezolutia 45/113), care, impreuna completeaza Rezolutia 40/33 din 1985 cunoscuta sub denumirea de Ansamblul de Reguli Minime pentru Administrarea Justitiei Juvenile5. Principiile pentru Prevenirea Delincventei Juvenile au trei caracteristici principale: sunt foarte cuprinzatoare, promoveaza o abordare activa si considera copiii ca fiind participanti in crestere ai societatii. Incepand cu masurile economice menite sa asigure un nivel de bunastare suficient, statelor li se recomanda ca, prin sistemele lor legislative nationale sa atribuie un rol activ tinerilor, sa ii considere parteneri si nu obiecte ale socializarii si controlului.

Capitolul V Studiu de caz

Instrumentele de lucru: studiu de caz

5

Dr. Pavel Abraham, Legislatie in asistenta sociala (note de curs), editura National, 2000, p.189-190

18

Concluzii la studiu

Studiu de caz:

1. Studiul de caz prezentat in cele ce urmeaza releva lipsa de coordonare a actiunilor coroborate ale organelor de politie, procuratura si asistenta sociala: V.C., in varsta de 16 ani, fiul lui V.D.(decedat) si al V.I., locuieste in mediul rural si este cel mai mic dintre cei 5 copii ai familiei V. Fapte savarsite: la varsta de 12 ani a comis singur, pe timp de noapte, trei furturi calificate, la interval de o zi. In amanunt faptele au constat in: sustragerea prin efractie, din 3 autovehicule parcate pe raza comunei, a unui radiocasetofon, respectiv o roata de rezerva si un portmoneu cu bani, prejudiciul ridicandu-se la 1.500.000 lei. Copilul provine dintr-o familie in care exista antecedente penale, primii 3 frati ma mari ai acestuia de respectiv 22, 20 si 19 ani, ispasind pedepse privative de libertate. Nici unul dintre copii nu a fost scolarizat. V.C. pana la comiterea primei infractiuni, era cel mai cuminte dintre toti fratii sai. Tatal fiind decedat de aproximativ 10 ani, singura intretinatoare a familiei a ramas mama copiilor, care nescolarizata fiind se ocupa doar cu munci agricole. In casa, prin munca mamei se strang bunuri alimentare necesare traiului zilnic si foarte putini bani din comercializarea unor cereale. Din momentul in care serviciul Delincventa Juvenila din cadrul Directiei Generale Judetene pentru Protectia Copilului Prahova primeste rechizitoriul de la Parchet, prin care se fac cunoscute cele trei furturi, asistentul social al serviciului respectiv nu a gasit niciodata copilul acasa pentru a putea discuta cu el. Copilul disparuse de acasa in urma cu 2 luni (politia fiind semnalata de disparitia lui). Asistentul social solicita ajutorul politiei si culege informatii despre copil si familie: mama nu a mai avut autoritate asupra copiilor ei decat 3 ani de la decesul sotului, cand cel mai mare dintre baieti a inceput sa consume bauturi alcoolice si in stare de ebrietate fiind si-a ucis bunicul matern cu care obisnuia sa bea. Mama a fost profund tulburata dar niciodata nu ar fi crezut ca lucrurile se vor perturba atat de mult si cu alti 3 copii ai ei. Tatal copiilor, fost mecanic de locomotiva, a fost un om harnic, echilibrat si apropiat de copii, dar disparitia sa a reprezentat momentul in care familia a intrat in declin moral. Atunci mama copiilor a inceput sa-si piarda din autoritate si crede ca

19

bunicul matern si-a influentat in mod negativ nepotii pe care ii abuza fizic, ca si pe dansa atunci cand consuma alcool. Punctul de vedere al asistentului social: cu toate ca modelele parentale au fost pozitive, lipsa de autoritate a mamei in momentul decisiv al formarii personalitatii copiilor (adolescenta), ca si influenta negativa a bunicului matern, precum si exemplul negativ al fratilor sai, au condus la slaba si insuficenta interiorizare a normelor de conduita morala. Copilul a actionat singur, fiind deci atat factorul ideativ cat si factorul actional, scopul faptelor sale fiind comercializarea bunurilor pentru a-si procura bautura. Comportamentul fata de mama sa era reprezentat de un dezinteres total fata de eforturile ei de a-l indruma pe calea cea buna, sfidare si minciuna. Din discutiile purtate de asistentul social cu mama, singura solutie pentru reeducarea si reintegrarea copilului era o masura mai aspra si anume internarea intr-un centru de reeducare. Intre timp copilul s-a intors acasa si a aflat de demersurile asistentului social in legatura cu situatia sa. Au loc doua intalniri in scopul evaluarii situatiei copilului. Cu trei zile inaintea sedintei Comisiei pentru Protectia Copilului, baiatul este arestat in legatura cu un furt savarsit cu o luna in urma. Fapta savarsita era patrunderea prin efractie intr-un apartament de unde a sustras 2 radiocasetofoane si bijuterii in valoare de 10.000.000. lei. In urma cercetarilor este condamnat la 1 an de detentie la penitenciarul de la Margineni. Comentarii pe baza acestui caz: Rechizitoriul de scoatere de sub urmarire penala a copilului V.C. a sosit la Comisia pentru Protectia Copilului locala dupa 4 ani de la comiterea primei infractiuni. In acesti 4 ani se putea lua o masura de protectie care sa contribuie la modelarea pozitiva a copilului si la scoaterea sa din mediul familial nociv dezvoltarii personalitatii sale. In toti acesti 4 ani nu s-a mai implicat in alte infractiuni fiind speriat (dupa declaratiile acestuia) de situatia in care au ajuns fratii sai mai mari. Cu toate acestea si-a format deja un comportament deviant, iar modul de gandire a ramas distorsionat. Ambivalenta afectiva si lipsa unei preocupari serioase l-au determinat sa fuga de acasa. In casa in care a fost primit dim mila a vazut un alt mod de viata, mai usor, posibilitati materiale mai mari si a gasit o rezolvare a problemelor sale pecuniare: furtul. In balanta judecatilor sale de valoare a avut greutate faptul ca nici in urma cu 4 ani nu a primit o pedeapsa pentru faptele sale infractionale. Lipsa unei pedepse aplicate in timp util l-a determinat pe copil sa nu-si insuseasca norme de conduita.

20

2. Copilul D.A., in varsta de 15 ani, a savarsit infractiumea de viol asupra unei victime de 4 ani. D.A. este cel mai mare dintre cei 7 copii ai familiei D., legal constituite. Familia D. locuieste in mediul rural, la capatul cartierului de rromi. Infractiunea a avut loc in casa familiei D., cand parintii nu erau acasa iar fratii mai mici se jucau pe afara. Victima a fost ademenita in casa pentru a se juca cu minorul D.A. Familia lui A. si familia victimei se aflau in relatii de buna vecinatate (distanta de 3 case) inante de comiterea infractiunii. Parintii sunt rromi nescolarizati, fara ocupatie. Familia D. locuieste in conditii precare: spatiu mic, promiscuitate, mizerie. Copilul D.A. a urmat doar 4 clase primare, fiind scolarizat doar pentru ca parintii sa poata ridica alocatia de stat. Apoi a trebuit sa abandoneze scoala din cauza deficitului sau intelectual (Q.I. =70, potrivit expertizei psihiatrice si evaluarii psihologului). Copilul sufera de enurezis si pe langa problemele functionale prezinta si reactii colerice, agitatie psihomotorie si accese de auto si heteroagresiune. Acesta este etichetat de unii dintre fratii sai, de parinti sau de unii vecini drept nebunul. Din relatarile copilului rezulta ca acesta nu si-a dat seama la inceput de turnura pe care o vor lua demersurile sale de a dezbraca victima. La inceput a fost ca un joc, apoi copilul a devenit nervos si nu s-a mai putut controla. Fetita nu s-a impotrivit. Evenimentul s-a petrecut repede, dar copiii au fost prinsi asupra faptului de catre mama victimei care venise sa imprumute o foarfeca de la bunica baiatului. Ca autor al infractiunii, copilul se considera nevinovat, crede ca victima a stiut ce face chiar daca avea doar 4 ani, ea fiind de fapt singura vinovata. Parintii baiatului considera ca acesta ne avand discernamant, nu este in deplinatatea facultatilor sale mintale si nu este vinovat de ceea ce a facut, de vina fiind parintii fetitei, pentru ca nu au supravegheat-o si chiar fetita insasi, pentru ca l-a incitat pe baiat. Asistentul social considera ca minorul se face vinovat de o fapta foarte grava si oricat de mare ar fi handicapul sau psihic, varsta psihica nu-i coboara sub 4 ani, atat cat are victima. Copilul prezinta imaturitate si dispersie afectiva, dar care nu-i motiveaza insa suficient fapta comisa. Intelectul liminar nu poate fi facut responsabil in totalitate de comiterea infractiunii. Parintii minorului sunt raspunzatori de degradarea psihica si morala a copilului, pentru ca au cunoscut problemele acestuia si nu i-au asigurat ingrijire medicala corespunzatoare, nu l-au scolarizat intr-o institutie speciala de invatamant (copilul fiind mnezic si prosexic deficitar, suscceptibil, anxios) si l-au maltratat fizic si verbal, oferindu-i modele de comportament agresive.

21

Tinand cont de gravitatea faptei comise, de comportamentul deviant dovedit si inainte de comiterea violului, de faptul ca a fost neglijat si abuzat de parinti, transformandu-se din victima in agresor, copilului ar trebui sa i se institue o masura medical educativa. Conditiile reale nu permit insa internarea copilului intr-o astfel de institutie, din lipsa locurilor disponibile la Paclisa. Din acest motiv, Comisia pentru Protectia Copilului emite o hotarare de internare a copilului in Centrul de Plasament Nedelea (fost centru de reeducare) considerandu-se ca o parte din problemele copilului (carentele educative) se pot rezolva in aceasta institutie. Din punct de vedere al asistentului social, copilul nu are sansa de a se reabilita in acest centru, pentru ca aici tratamentul medical si psihologic nu este corespunzator nevoilor acestuia. Fara tratament medical si psihoterapie, copilul foarte susceptibil si inclinat sa reproduca multe comportamente negative, va reusi in cel mai bun caz, sa-si mentina la acelasi nivel tulburarile psihice si de comportament. In cel mai rau caz, el va dezvolta reactii dezadaptative la conditiile inadecvate de mediu institutional (inadecvate pentru tulburarile sale de comportament: enurezis). Pe de alta parte, o internare in sectia de psihiatrie infantila a Spitalului Voila Campina, nu este o masura adecvata si nici o solutie medicala, deoarece copilul are nevoie atat de un tratament de durata, cat si de o supraveghere continua si de o schema educativa deosebita. In spital se poate face o diagnoza de tipul debilitate mintala, tulburari de comportament secundare si imaturitate afectiv comportamentala.

3. Copilul S.D.E., in varsta de 16 ani, provine dintr-o familie monoparentala de tip matern, tatal fiind decedat. Locuinta familiei este situata in mediul urban, iar copilul a absolvit 7 clase dupa care a abandonat procesul de invatamant. La varsta de 13 ani a fost implicat intr-o actiune de furt, cand a patruns prin efractie in locuinta unui vecin de unde a sustras bunuri materiale in valoare de 700.000 lei. In ancheta sociala efectuata de asistentul social al Autoritatii Tutelare se mentioneaza alte 20 de fapte infractionale, neinscrise in rechizitoriu. Copilul realizeaza faptul ca a gresit, ca fapta sa se constitue infractiune si ca trebuie pedepsit, dar nu constientizeaza gravitatea faptelor sale si caracterul lor repetitiv. El stie ca a gresit dar nu cantareste gravitatea greselilor, considerand ca: altii au facut sute de furturi si nu au mai ajuns intr-un centru de reeducare, si ca in tara asta se fura miliarde de dolari si tot nu se ia o masura. Copilul recunoaste deschis ca a comis cele 20 de furturi.

22

Din perspectiva propietarului casei, al pagubasului (care din intamplare este primprocuror al Parchetului de pe langa judecatoria orasului respectiv), copilul este educabil si exista sanse pentru a fi modelat din perspective religioase, deoarece mama acestuia este de cult evanghelist. Pentru ca nu exista o alta sesizare prin rechizitoriu copilul nu este recidivist. Din perspectiva Comisiei pentru Protectia Copilului minorul prin atitudinea sa aroganta si ostentativ nevinovata trezeste neincredere in legatura cu dorinta de a-si schimba comportamentul. Problema din perspectiva asistentului social: datorita invataturii unui comportament deviant in familie, in primii ani de viata (tatal alcoolic a decedat) copilul manifesta un anumit grad de ostilitate fata de sfaturi si mustrari. In relativa libertate in care a trait dupa decesul tatalui, i s-a spus mereu sa fir cuminte dar nu a fost invatat cum sa o faca. Copilul S.D.E. va ramane in familia naturala, sub deosebita grija a mamei sale si se va prezenta la Serviciul Delincventa Juvenila din doua in doua saptamani, pentru a participa la sedinte de consiliere impreuna cu asistentul social care a instrumentat cazul. Obiectivele sunt indentificate impreuna cu copilul, care nu mai doreste sa frecventeze vechiul anturaj si crede ca, intrand in alt grup de cunostinte si prieteni de varsta lui, isi va ocupa altfel timpul si nu va mai fi tentat sa fure. Pentru solutionarea problemei sale, considera ca trebuie sa-si petreca mai mult timp pe acasa si sa-si continue studiile intrerupte. El asteapta de la Serviciul Delincventa Juvenila tot sprijinul in asistarea greutatilor sale motivationale, atitudinale si comportamentale. Asistentul social crede ca obiectivele nu sunt greu de atins, beneficiind de sprijinul mamei si al institutiei de invatamant, eventual sportive tinand cont de preferinta copilului pentru fotbal, acesta jucand fotbal la doua din cluburile locale. Asistentul social ii explica acestui copil posibilitatile de intalnire si consiliere din doua in doua saptamani. Vor fi stbilite impreuna sarcinile si procentele realizarii lor. Se creaza angajamentul bilateral privind abordarea oricarui subiect legat de succesele si insuccesele copilului si se ajunge la concluzia comuna ca adolescentul prezinta dizabilitati de gandire si abilitati actionale fizice si intelectuale peste medie. Cei doi estimeaza ca problemele identificate si anume lipsa unor prieteni adevarati, a unor preocupari scolare si profesionale serioase, subestimarea eforurilor mamei, se afla in relatie cu nevoile sale de comunicare, de a fi ocupat si apreciat.

23

Factorii majori implicati in aparitia comportamentului deviant: slaba coordoare a eforturilor mamei de a-l supraveghea pe copil, lipsa de suport a mamei din partea celorlalti frati mai mari. Copilul a savarsit mai multe infractiuni de furt in anturajul altor copii nesupravegheati si a unor adulti rromi, continuitatea faptelor sale semnaland slaba motivatie pentru invatatura, munca si viata de familie. Din relatarile mamei rezulta ca aceasta n-a avut suficient timp pentru supravegherea si educatia mezinului ei, pentru ca s-a aflat de 5 ani mai mult pe drumuri intre P. si C. mama dansei fiind bolnava (decedata recent). Ceilalti frati ai copilului s-au aflat fie in situatia de asi intemeia o familie, fie de a-si cauta un loc de munca stabil si nu si-au mai gasit timp pentru fratele mai mic. Ramane de lucrat cu copilul pentru a-si schimba modul de gandire, ceilalti factori avand posibilitatea de a-i schimba atitudinea. Copilul regreta faptele savarsite si doreste sa se schimbe pentru a-si multumi mama si pentru a-si construi o cariera sportiva. El doreste sa-si faca prieteni adevarati, are nevoie de comunicare si de respect de sine, de autorealizare. Asistentul social stabileste impreuna cu copilul ca timp de o luna sa tina evidenta sedintelor de antrenament si sa schimbe reciproc impresii legate de copii de varsta sa, pe care ii va cunoaste. Desi nu are inca resursele materiale necesare pentru plata lor, adolescentul siar dori sa se inscrie si la cursuri particuare. Treptat acesta va invata sa se evalueze la adevarata sa valoare. Rolul asistentului social este de a mentine permanent contactul cu copilul si cu mama. In realizarea planului de interventie ar putea surveni o piedica: instabilitatea volitionala a copilului. Sarcinile copilului: sa ocoleasca locurile pe care le frecventa inainte de savarsirea actiunii sa se prezinte la sedintele de consilere din doua in doua saptamani Evaluarea modalitatilor de realizare a sarcinilor: copilul nu va mai frecventa grupul de minori delincventi din cartier vinerea, din doua in doua saptamani, va veni la antrenamet direct de la Serviciul Delincventa Juvenila. Dupa o luna copilul si-a facut un prieten,elev in clasa a IX-a, care vine pe la el dupa ce-si termina lectiile. Copilul isi ajuta mama la treburile gospodariei. Obiectivele au fost atinse. Metoda consilierii a avut priza la copil.

24

Concluzie: in acest caz intarzieirea actelor ofociale de suspendare a urmaririi penale are efecte salvatoare pentru minorul S.D.E., care altfel risca o internare sau o condamnare penala.

B. Concluzii la studiu

furturile sunt cele mai frecvente infractiuni in randul minorilor cele mai multe infractiuni sunt sanctionate in jurul varstei de 15 ani varsta savarsirii primei infractiuni a scazut spre varsta de 9 ani la varsta minoratului se produc mai multe infractiuni de viol si perversiuni sexuale decat de talharie furturile se produc in general cu motivatia de comercializare a bunurilor in lipsa de discernamant a multor copii in comiterea infractiunilor nu eliminia in general sentimentul de vina pe care il incearca dupa comiterea faptei parintii au un rol detereminant in formarea comportamentului copiilor lor prin: absenta, deces, lipsa autoritatii, hiperautoritae, lipsa de supraveghere, saracie, somaj, carente educative copii delincventi au probleme legate de afectivitate, frustrare, educatie, scolarizare, consum de alcool, saracie in cazurile in care prejudiciul este modic, in general este recuperat recuperarea minorilor se poate reazliza prin educatie si consiliere, tinand cont de gravitatea faptelor, de pericolul lor social multe din infractiunile savarsite de minori au loc pe timp de noapte nu este de neglijat aspectul etnic in randul populatiei rromilor, datorita multiplelor probleme, sunt savarsite numeroase infractiuni, care atrag dupa sine internarea minorilor intrun centru de reeducare.

Capitolul IV Politici sociale in sfera delincventei juvenile orientari, proiecte

1.Evolutia delincventei juvenile in Romania

25

Utilizarea termenului de delincventa juvenila a creat ample dispute, atat datorita dimensiunii normative care este incarcata si restrictionata de caracterul responsabilitatii penale a minorului, cat si din punct de vedere psihologic si sociologic, prin identificarea unor paterne comportamentale total diferite ale adultilor. Conditia biopsihica a copiilor si adolescentilor reflecta o stare particulara care isi regaseste o reflectare corespunzatoare si in planul reglementarilor juridice, inregistrandu-se prin urmare un statut juridic aparte al acestora fata de cel rezervat persoanelor adulte exprimat din mai multe puncte de vedere: ocrotirea intereselor minorilor; sistemul educational; raspunderea penala. Regimul raspunderii juridice a minorului este influentat de caracteristicile biopsihice ale acestuia, problema de esenta care se pune fiind stabilirea limitei inferioare a varstei de la care ar putea fi socotit ca avand capacitatea de a intelege, de a discerne intre ceea ce este bine si ceea ce este rau in relatiile socioumane si, in consecinta, de a-si dirija in mod constient vointa si actiunile. Analizand evolutia delincventei juvenile sub raportul numarului minorilor care au fost sanctionati definitiv de catre instantele judecatoresti in perioada 1980-1998, se constata un fenomen care prezinta oscilatii de crestere si descrestere, fara a se inregistra o crestere spectaculara si continua pentru toata perioada. Se poate observa existenta a trei intervale de timp cu fluctuatii specifice in aceasta perioada de timp: Primul dintre ele intre 1980-1988, deseneaza o parabola cu o linie de crestere care culmineaza cu anul 1985 prin numarul minorilor care au fost sanctionati definitiv (5686) si o linie de descrestere, care marcheaza un nivel inexplicabil de scazut (1334). Cel de-al doilea interval temporar mai scazut (1988-1992), indica o evolutie oscilanta , tinandu-se cont de gradul de permisivitate sociala a anului1990. Cea de-a treia perioada (1991-1998) exprima o explozie cantitativa a delincventei juvenile, chiar daca in anul 1998 se semnaleaza o relativa diminuare. Analiza celor mai generale caracteristici ale minorilor participanti la infractiuni in perioada 1990-1999 evidentiaza urmatoarele tendinte1: Categoria cea mai reprezentativa a minorilor care savarsesc infractiuni este cea intre 14-18 ani, care constitue 85% din totalul minorilor participanti la comiterea de infractiuni. Cu toate acestea, se remarca tendinta de scadere a varstei minorilor care comit sau au comis fapte penale in ultimii 3-4 ani. De altfel, ponderile de 13% din 1993,

26

16% din 1995, 20% din 1997si 24% din 1998 ale subcategoriei de pana la 14 ani exprima aceasta tendinta. In ceea ce priveste ocupatia minorilor care in ultimii 10 ani au comis infractiuni, s-a constatat o evolutie a minorilor care au abandonat scoala si nu au ocupatii: de la 38% in 1989 la 63%-66% in perioada 1993-1997, pentru ca in 1998-1999 sa scada la 44,5% si respectiv 42%. In ultimii ani s-a inregistrat si o crestere a numarului de infractiuni savarsite de minori proveniti din randul elevilor, unele fapte imputabile penal fiind comise de catre elevi aflati sub influenta consumului exagerat de alcool. Ierarhizarea fenomenului delincventei juvenile pe tipuri de infractiuni evidentiaza ca ponderea principala o detin furturile, cu procente de peste 70% din totalul infractiunilor comise de minori in perioada analizata. Desi, ca mod de operare, infractiunile de furt sunt asemanatoare celor savarsite de persoanele adulte, se consemneaza cateva particularitati: Valoarea mai redusa a bunurilor furate, minorii sustragand ceea ce le este necesar, in general obiecte mici si usor vandabile; Numai 20% din furturile ce se inregistreaza au ca autori un singur minor, regula fiind aceea a participarii mai multor minori; Manifestarea unei anumite fantezii in comiterea furturilor, in sensul mijloacelor de patrundere prin locuri inaccesibile unor infractori majori; Curaj deosebit in folosirea unor procedee periculoase de escaladare (patrundere prin canale si instalatii de termoficare); Amplificarea cazurilor in care minorii devin violenti. Dintre infractiunile comise cu violenta, ponderea cea mai mare o au talhariile. Referitor la infractiunile de omor, lovitura cauzatoare de moarte si tentativa de omor, in perioada analizata, acestea nu au avut o evolutie spectaculoasa, avand o pondere de maximum 5%, dar s-au remarcat prin scaderea varstei participantilor si cresterea graduala a duritatii si chiar cruzimii faptuitorilor. In ceea ce priveste infractiunile de talharie, se evidentiaza cateva trasaturi generale ce privesc autorii minori: In peste 50% din cazuri talhariile sunt savarsite in grupuri, cu participarea unor minori recidivisti; In peste 80% din cazuri autorii provin din mediul urban; Din totalul minorilor care au savarsit talharii in aproape toti anii perioadei analizate peste 60% erau fara ocupatie.

27

Un alt gen de infractiune care se distinge, in cadrul faptelor cu violenta, prin consecintele psihosociale grave pe care le are, este violul. In general, ponderea infractiunilor cu continut sexual s-a mentinut relativ constanta, cu usoare scaderi pana in 1989, urmata de o usoara crestere in primul semestru al anului 1999.

2.Esecul institutiilor statului si al organizatiilor neguvernamentale in domeniul protectiei copilului

Traind in familii numeroase, in familii monoparentale sau in cele in care parintii sunt someri, copiii resimt lipsa veniturilor necesare pentru a asigura familiei un minim decent de trai. Copilul reprezinta categoria sociala care este departe cea mai dezavantajata in procesul tranzitiei, din doua motive: pe de-o parte, prabusirea veniturlor familiei, doar marginal imbunatatite prin sistemul alocatiilor pentru copii si, pe de alta parte, disparitia rapida a diferitelor servicii care de obicei erau disponibile pentru familiile cu copii.1 Statul , in calitatea sa de redistribuitor al veniturilor nu a facut inca destul in domeniul protectiei copiilor in Romania ultimilor ani. Prin politicile sociale destinate copiilor a favorizat uneori tot familiile cu venituri ridicate. Este cazul reducerii de impozite pentru persoanele cu copii introdusa in 1991 si abrogata in 1993. Limitarea statului la masuri de protectie cu caracter universalist, cum ar fi alocatia, gratuitatea asistentei medicale si a educatiei si acordarea de concedii tinerelor mame, ar trebui insitita de masuri de protectie focalizate pe grupurile de copii cu probleme, astfel incat sa-I mentina pe cat mai multi dintre acestia in familia de origine. Astfel, sunt ignorate problemele cu care se confrunta copiii din familii monoparentale, copiii care nu au acte de identitate (in special din randul etniei rromilor sunt peste 20.000 de astfel de copii sub 14 ani) si care sunt exclusi de la celelalte masuri de protectie prezentate mai sus, copii care si-au parasit familiile naturale, precum si tinerii care la varsta majoratului sunt nevoiti sa paraseasca institutiile statului care le-au oferit o masura de protectie. Numarul copiilor institutionalizati in Romania este de aproximativ 40-50 de mii, dintre care anual, peste 3000 de tineri ajung la varsta majoratului si ar trebui sa paraseasca centrele de plasament, doar o parte dintre ei (in special cei cu dizabilitati) trec in institutii pentru adulti. Multi dintre tineri pentru care nu exista o alternativa institutionala si care nu au familie sau rude ajung sa locuiasca in strada. Adesea ei nu stiu sa practice o meserie si au un puternic deficit de socializare, nu stiu sa relationeze cu cei din jur, sa ia decizii, sa duca o

28

viata sociala normala, independenta, pentru ca nu au invatat acestea in institutiile tip cazarma in care si-au petrecut copilaria.2 Intr-un proiect pilot, de reducere a dificultatilor de integrare socio-profesionala a tinerilor care parasesc centrele de plasament, realizat in parteneriat cu Ministerul Invatamantului, Reprezentanta UNICEF si organizatiile nonguvernamentale Pentru Copiii Nostrii si Adolescentul ce s-a desfasurat experimental, pe durata unui an (1995-1996) in 4 centre de plasament din Bucuresti, Targu Ocna, Lugoj si Bacau s-au constituit, comisii locale de insertie sociala. Tinerele care urmau sa implineasca 18 ani anul urmator aveau deja perspectiva unui loc de munca si a unei locuinte, tocmai ca urmare a activitatii comisiei locale de insertie. Este necesara nu infiintarea unor comisii de insertie ,ci elaborarea unui cadru legal adecvat si pregatirea unor mecanisme social- economice care sa facilitezein mod natural, prin mecanismele pietei muncii integrarea sociala a tinerilor care ies din institutiile de ocrotire de stat sau apartinand unor organizatii nonguvernamentale. O alta problema cu care s-a confruntat socetatea romaneasca postrevolutionara a fost aparitia brusca a fenomenului copiilor strazii. Cauzele acestui fenomen sunt deosebit de complexe, se impletesc factori individuali si sociali, economici si materiali ce realizeaza efecte cumulative care maresc proportia fenomenului. O evauare cantitativa precisa a copiilor strazii este foarte dificil de realizat, tinand cont de fluctuatiile mari in ceea ce priveste numarul lor. Singurul studiu care a incercat o aproximare a numarului total de copii fara adapost din Bucuresti a fost cel realizat in 1992 cu sprijinul a patru organizatii neguvernamentale: Equilibre, Terre des Hommes, Salvati Copiii Danemarca, Liga Romana pentru Sanatatea Mintala. Pentru aceasta s-a utilizat metoda dublei capturi ce se aplica de obicei subiectilor sociali dificil de identificat (toxicomani, delincventi, copiii strazii). Numarul mare si problemele cu care se confrunta tinerii care traiesc in strada reprezinta un indicator al ineficientei politicilor sociale guvernamentale. De aceea este necesara elaborarea unei strategii nationale pentru prevenirea si diminuarea fenomenului copiii strazii si a planului de implementare a acesteia care sa se centreze pe urmatoarele tipuri de programe si activitati: Programe de prevenire care se realizeaza prin sprijinul familiilor cu multi copii si a celor cu dificultati financiare, precum si prin sprijinirea copiilor din institutiile de protectie sociala (centre de plasament, centre de primire minori);

29

Programe de integrare in familii sau in substitute ale acestora cand aceasta solutie nu este posibila, reintegrarea in institutii de ocrotire publice sau din sectorul neguvernamental; Programe de sprijin focalizate pe copiii strazii (acordare de hrana, imbracaminte, asistenta medicala); Elaborarea unor strategii judetene pentru prevenirea si diminuarea fenomenului copiii strazii; Armonizarea legislatiei romanesti si imbunatatirea acesteia privind neglijenta si abuzurile in familie; Infiintarea de servicii de asistenta sociala de urgenta pentru probleme deosebite ale familiei (somaj, alcoolism, violenta); Imbunatatirea comunicarii intre institutile guvernamentale si intre acestea si organizatiile neguvernamentale prin dezvoltarea unor sisteme eficiente de comunicare care sa permita conturarea unor viziuni de ansamblu asupra fenomenului si dezvoltarea de actiuni concertate de interventie; Dezvoltarea unor parteneriate durabile atat intre institutii guvernamentale, cat si intre acestea si ONG-uri; Pregatirea unor specialisti care sa lucreze in domeniu; Dezvoltarea capacitatii de a atrage fonduri pentru implementarea de programe.

3.Perspective de specializare a serviciilor sociale

Preluarea unor activitati familiale de catre serviciile sociale specializate sau asistenta indivizilor si familiilor in rezolvarea problemelor cu care se confrunta actioneaza direct asupra calitatii vietii familiale, asupra bugetului de timp al sotilor. Pentru a veni in sprijinul indivizilor in necesitate, in sprijinul familiilor si mai ales al mamelor, in multe tari dezvoltate a fost extins sistemul serviciilor publice pentru familie1: Servicii publice pentru menaj: servicii de alimentatie; servicii de asistenta pentru ingrijirea locuintei; servicii pentru prestarea de activitati menajere la domiciliu (pregatit hrana, curatenie etc.); 2.Asistenta pentru familiile numeroase:

30

asistenta comunitara, asistenta realizata de vecinatati; reglementari privind regimul de munca al mamelor; facilitati fiscale; 3. Asistenta familiilor cu copii scolari: transport scolar gratuit sau la preturi modeste; colonii de vacanta (indeosebi pentru copiii ce provin din familii cu venituri modeste); cantine scolare si scoli cu program prelungit; Asistenta pentru ingrijirea copiilor si persoanelor dependente: servicii de ingrijire diurna a copiilor la domiciliu sau in locuri special organizate; servicii de ingrijire temporara a copiilor; ingrijire in perioadele de criza din viata unei familii (imbolnaviri ale mamei, absente fortuite etc.); servicii pentru ingrijirea varstnicilor (la domiciliu sau institutionalizat); servicii pentru asistenta si ingrijirea altor persoane dependente (persoane care prezinta dizabilitati); servicii pentru familiile cu dificultati de socializare; Servicii de consiliere familiala: serviciile de supraveghere complexa a sarcinilor, nasterii si cresterii copiilor (supraveghere medicala, sociala, psihologica); Centre de informare pentru familii: informare asupra scolilor, serviciilor oferite menajelor si familiilor; testarea copiilor; programe educationale pentru parinti; ajutor in constituirea grupurilor de parinti; consultanta privind drepturile copiilor, parintilor si familiilor; informatii privind locuintele; informatii privind procedurile de adoptiune si plasament familial; organizarea primirii noilor vecini; informatii privind posibilitatile de petrecere a timpului liber; informatii pentru prevenirea relelor tratamente aplicate copiilor etc.

Asistenta in socializarea copiilor: Daca societatea este interesata nu numai de aspectele cantitative si de cele calitative ale cresterii copiilor, atuci sunt necesare noi masuri de sprijin pentru familie in educarea copiilor. S-a constat dificultati in calitatea socializarii copiilor de varsta scolara (7- 12 ani)care raman o buna parte din zi fara supraveghere din partea parintilor.

31

Calitatea socializarii copiilor in familie si in institutiile prescolare si scolare, in organizatiile voluntare s-a ameliorat in toate tarile dezvoltate. Activitatea permanenta a ambilor soti a reus posibilitatile de control ale parintilor. Extinderea urbanismului sub forma locuintelor in blocuri cu mai multe niveluri a facut sa creasca densitatea fizica a populatiei dar a redus densitatea relatiilor de vecinatate si importanta controlului comportamentului copiilor de catre vecinatate. In unele tari dezvoltate, colectivitatile locale au depus eforturi serioase in amenajarea unor locuri speciale pentru distractia si socializarea copiilor (mici parcuri cu jocuri si terenuri de sport, situate in apropierea locuintelor). Protectia sociala in Romania se gaseste intr-o situatie critica datorita lipsei unei strategii coerente si globale. In vederea obtinerii unor rezultate pozitive in urma actiunilor demarate in acest domeniu, toate eforturile de restructurare a politicii de protectie a copilului trebuiesc canalizate in urmatoarele directii1: O noua filosofie de abordare a problemelor copilului si mamei prin promovarea unei atitudini responsabile fata de viitorul copilului prin afirmarea valorii copilului si a familiei in societatea moderna. Planning-ul familial, educatia sexuala si difuzarea metodelor moderne de control al nasterilor detin in acest sens un rol important. Sprijinul economic al familiilor care doresc copii sau au deja multi copii: sprijin pentru obtinerea unei locuinte adecvate; sprijin prin alocatii substantiale si/sau reduceri de impozite pe venituri pentu cei cu copii; ajutor semnificativ pentru mame la nastere. Sanatatea mamei si a copilului: intarirea sistemului de control medical prenatal si pentru copilul pana la un an; asigurarea obligatorie a cuprinderii totale a copiilor in programele de vaccinare; program national de educare a mamelor pentru ingrijirea copilului pe grupe de varsta; controlul continuu al starii de sanatate a copilului si a mamei. Imbunatatirea ingrijirii copilului: dezvoltarea unui pachet de programe alternative pentru ingrijirea copilului mic, cu accent pe cresterea si educarea lui in familia naturala; imbunatatirea calitativa a sistemului de crese si dotarea lor cu personal calificat;

32

imbunatatirea sistemului de gradinite si programe de stimulare a participarii prescolare a copiilor. Schimbarea calitativa a nutritiei copilului: programe de educatie a mamelor in vederea cunoasterii si imbunatatirii calitative si cantitative a hranei copilului in diferite faze ale dezvoltarii lui; program national de suplimentare a hranei de calitate pentru toti copiii si in special pentru cei aflati in saracie; dezvoltarea unei industrii specializate pentru preparate alimantare pentru copii. Participarea scolara: programe speciale pentru stimularea participarii scolare la acele categorii cu probleme si/sau pentru terminarea obligatorie a scolii elementare. Atragerea in aceste programe a familiilor cu probleme prin responsabilizarea parintilor; dezvoltarea unor programe alternative de scolarizare pentru copii care din ratiuni socio-economice nu tin pasul cu ceilalti in formarea scolara, drept pentru care nu sunt motivati sa participe la scoala sau uneori descurajati, abandoneaza scoala. Organizarea de programe speciale, activitati socio- culturale si sportive pentru toti copii in vederea nu numai a dezvoltarii lor, dar si a cotracararii marginalizarii copiilor unor grupuri sarace si a egalizarii sanselor lor de viata. Reforma sistemului de protectie si asistenta sociala a copilului. Necesitatea crearii unui sistem unitar, coerent care sa cuprinda toate activitatile si serviciile de protectie si asistenta pentru copii, cu exceptia scolii si a sanatatii: centre de plasament, institutii pentru copii cu deficiente, servicii pentru familii in dificultate, institutii pentru copii cu tulburari de comportament. Dezvoltarea unor institutii sau alternative la acestea in vederea crearii unui mediu familial propice dezvoltarii fizice, mintale, emotionale, sociale si culturale a copilului. Program complex de prevenire a institutionalizarii copiilor si de incurajare a formelor alternative de consolidare a familiei, de plasament familial temporar sau pe termen lung, adoptie etc. Program special de combatere si prevenire a abuzului copilului, inclusiv a trimiterii lui in strada pentru a castiga prin cersit. Program special de prevenire si recuperare a copiilor delincventi.

33

Programe de interventie psiho-sociala timpurie in prevenirea comportamentelor infractionale1: Programe de interventie psiho-sociala timpurie in prevenirea infractionalitatii trebuie sa fie dezvoltate pe bazele celui mai bun interes al copiilor, familiei si societatii si in conformitate cu normele legale existente. Acestea trebuie sa respecte, in special, integritatea si ocrotirea copiilor si a familiilor acestora si sa tina cont de principiile proportionalitatii, non-stigmatizarii si non-discriminarii. Programele trebuie sa cuprinda o gama de masuri importante care sa acopere toate gamele de factori de risc posibili in domeniile primare ale vietii copilului, familia, scoala (inclusiv invatamantul prescolar), grupurile de supraveghere si vecinii, ca si promovarea factorilor protectivi. Acestea trebuie sa includa masuri de sprijinire si intarire a familiei, promovarea atasamentului fata de scoala, incurajarea responsabilitatii, comportamentulu prosocial si dezvoltarea unoe vecinatati sigure si inchegate. Masurile de indentificare a factorilor de risc trebuie sa acorde o atentie speciala urmatoarelor: dificultati la invatatura si hiperactivitate/impulsivitate; abuz, neglijenta, abandon familial si plasamentul intr-o institutie de ingrijire sau ocrotire; amenintare, persistenta lipsei fara motiv de la scoala, excluderea, esecul educational si o pregatire scoala saraca; discriminare rasiala, parinti fara loc de munca si sprijin pe termen lung; asocierea la grupuri cu comportamente similar deviante sau secte, abuzul de medicamente (inclusiv abuzul de medicamente al parintilor), prostitutia copiilor, precum si vagabondajul. Masuri cu scopul promovarii factorilor protectivi trebuie sa incurajeze, in special, urmatoarele: abilitatile sociale si cognitive, valorile pro-sociale, precum si atitidini si abilitati de copiere; atasamentul puternic fata de parinti si frati, precum si reguli si sanctiuni clare, consistente si non-autoritare acasa; pregatirea scolara cu posibilitati egale pentru toti copiii la realizarea succeselor;
1

Recomandarea Rec(2000)20 a Comitetului de Ministri catre statele membre ale Consiliului Europei privind rolul interventiei psiho-sociale timpurii in prevenirea comportamentelor infractionale

34

atasamentul puternic la adulti si grupuri similare pro-sociale in afara casei; atasamentul la comunitatea locala. Pe cat posibil, toate interventiile trebuie sa fie bazate pe masuri care au fost dovedite stiintific ca eficace. Trebuie sa se asigure ca, resurse adecvate sunt disponibile pentru interventia timpurie in prevenirea criminalitatii. Pentru a identifica copiii cu risc, agentiile nationale, regionale sau locale trebuie sa dezvolte structuri si proceduri corespunzatoare, inclusiv pentru intalniri si schimb de informatii importante cu asigurarea respectului pentru cele mai importante principii si norme legale privind protectia datelor personale. Toate mijloacele create pentru identificarea si lucrul cu copiii cu risc trebuie luate in cel mai bun interes al copilului in acord cu drepturile detinatorilor responsabilitatilor parintesti. Aceste mijloace trebuie sa observe respectarea drepturilor fundamentale ale copiilor, cum ar fi integritatea fizica si psihica sau dreptul la intimitate. Exceptiile trebuie sa fie permise numai daca sunt in beneficiul direct al copilului si sunt permise de lege. Parintii si /sau cei insarcinati cu exercitarea responsabilitatilor parintesti a copiilor cu risc, trebuie sa fie informati, cat mai curand posibil, mai putin in cazul in care acestea sunt incompatibile cu cel mai bun interes al copilului.

Capitolul VI Concluzii si propunere de lege ferenda

Plecam de la convingerea ca moralitatea nu se poate edifica si mentine in absenta relationarii optime cu membrii familiei. Discutiile individuale cu minorii delincventi au relevat carente serioase in modul de a intelege universul familial, responsabilitatile ce decurg din pozitia ocupata in sanul ei, de fiu sau fiica, si modul de realizare a intereselor si aspiratiilor familiei privita ca un grup unitar6. Destul de multi copii declara ca parintii i-au dezamagit deseori.
Gheorghe Florian, Psihologia Penitenciara Studii si cercetari, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1996. P. 18
6

35

Acest lucru releva o convingere larg raspandita in randul subiectilor potrivit careia familia de origine poarta o vina insemnata in evolutia lor ca infractori. Dezamagirea apare in special la debutul infractional. Pierderea increderii in parinti, aprecierea lor negativa, tensiunile intretinute mai ales de acestia sau chiar descoperirea unor conduite infractionale la parinti au marcat adanc, la timpul respectiv mentalitatea despre oameni, cinste, drepturi, libertate, etc. Se confirma un fapt unanim acceptat: parintii inceteaza sa mai fie surse de influenta pentru copii atunci cand copii constata ca ei nu mai progreseaza sub aspect uman. Perceperea stagnarii accentueaza decalajul dintre copii si parinti, iar devalorizarea membrilor familiei si a vietii familiale se extinde si la raporturile extrafamiliale. De multe ori actele infractionale ale copiilor fac trimiteri precise si masive spre carentele familiei, spre incapacitatea sa psihologica, pedagogica si morala, raspunzatoare pentru inadaptari si tulburari diverse. Se constata anumite diferente intre modurile cum percep parintii de baieti, respectiv de fete aceeasi infractiune. De exemplu pentru furt, atitudinea familiei este in general mai suportiva fata de fata care a gresit. Nu de putine ori , parintii minorilor delincventi care au primit o masura educativa raman cu indoieli in ceea ce priveste obiectivitatea aplicarii legii. Sentimentul de nedreptate si de injustitie pe care-l incearca acesti parinti apare ca urmare a incercarii de a transfera sursa de frustrare apre alte persoane. Avand in vedere ca o constiinta morala are intre elementele centrale normele morale, am investigat atitudinea minorilor care au savarsit diferita fapte prevazute de legea penala, fata de normalitatea oficiala. Am constatat atat o atitudine gresita a notiunii de comportament normal, cat si a celei de libertate a persoanei, in cazul copiilor care au savarsit o fapta penala grava, pentru care au primit masura educativa de libertate supravegheata sub supravegherea deosebita a serviciului public specializat sau intr-un centru de reeducare. Pentru acesti copii comportarea este in functie de situatia in care se gasesc. Desi in procente destul de mici, acesti copii apreciaza ca se poate trai si fara legi, crezand ca normele de comportare civilizata le ingradesc libertatea. In legatura cu modul in care acesti copii inteleg libertatea, ea este confundata cu libertatea de miscare sau dispunerea de sine dupa bunul plac. Orice constrangere este interpretata de majoritatea acestor copii ca atingandu-le libertatea, chiar daca aceasta constrangere este orientata pozitiv, in sensul indreptarii comportamentului deviant.

36

In cadrul interviurilor asistent social copil delincvent care a savarsit o fapta penala de gravitate medie si peste medie, se constata ca acestia din urma sesizeaza mai ales rolul libertatii in a face orice si mai putin faptul ca aceasta sa fie o conditie a dezvoltarii plenare a capacitatii lor creatoare. La copiii mici infractori (7 14ani) comportamentul are anumite caracteristici specifice: irationalitate sau rationalitate redusa, sugestibilitate, vointa maleabila, teama de pedeapsa sau de privare afectiva, teama de interdictii. Agresivitatea se declanseaza usor la aceasta varsta. Minciuna poate fi agresiva. Uneori se manifesta tendinta de a parasi familia apar primele semne ale vagabondajului. Fuga de acasa poate fi consecinta unei situatii scolare precare, relatiilor tensionate de familie, etc. In jurul varstei de 7 8 ani, piromania poate fi considerata o manifestare predelictuala relativ frecventa. Tuburarile de comportament par sa aiba cea mai mare frecventa intre 14 si 16 ani. Dupa varsta de 16 ani tulburarile se atenueaza. La cei la care deprinderile si atitudinile sociale nu se restructureaza, la care nu are loc o crestere a spiritului critic si autocritic, tulburarile de comportament s intensifica si se diversifica (minciuna devine subtila, furtul nu mia este rezultatul spiritului de aventura, se nasc acte de huliganism, se structureaza conduite sexuale deviante, inadaptarea scolara este legata de influenta strazii, a bandelor). Minorii intre 16 si 18 ani care au savarsit infractiuni se pot clasifica in doua categorii: o categorie la care le este tema sa se identifice cu adevaratii infractori predelincventii si o categorie care se considera stabila, ca si cum delincventa ar fi o meserie delincventii carora atitudinea antisociala le-a monopolizat conduita. In ceea ce priveste atitudinea fata de viitor a copiilor delincventi, aceasta este diferita in functie de trasaturile personale, mediul familial din care provin, faptele savarsite, anturajul sau lipsa anturajului : Copiii care au savarsit fapte minore, sub influenta spiritului de aventura, fapte care reprezinta un incident in viata lor si ai caror parinti sunt alarmati de situatie si sunt dispusi sa intareasca supravegherea , regreta sincer fapta savarsita si sunt hotarati sa nu mai savarseaca astfel de actiuni. Copiii care au savarsit fapte de gravitate medie: sustragerea unor cecuri pentru alocatii de stat din cancelaria scolii; furtul unor bunuri materiale de tipul: dulciuri, tigari, racoritoare din magazine sau chioscuri cu recuperarea totala sau partiala a acestor bunuri; ajung sa constientizeze gravitatea faptei lor, faptul ca au incalcat o prevedere legala si cu ajutorul parintilor isi continua activitatea scolara si familiala in mod normal. Atitudinea fata de viitor

37

se caracterizeaza prin abordarea valorilor umane pozitive (munca, respectul pentru munca altora, eforturi scolare, responsabilitati in cadrul familiei, societatii). Copiii care au savarsit o fapta cu anumite implicatii sociale negative: furtul unor sume semnificative de bani din buzunare, din case de bani, din case particulare, cu distrugerea unor bunuri materiale de valoare; punerea in pericol a transportului feroviar, rutier; sustragerea de la supravegherea ce se exercita asupra lor inauntrul termenului de un an, de catre parinti si savarsirea unei alte fapte penale dar de gravitate mai mica. Acesti copii au un comportament relativ rebel, greu controlabil, imprevizibil, pentru ei masura instituita se constitue ca o ultima sansa de a-si modela comportamentul in stare de libertate supravegheata. Atitudinea lor spre viitor este ambivalenta, osciland intre a respecta sau nu normele de conduita, in functie de imprejurari, de impulsuri spontane. Valorile morale sunt destul de vagi, limita intre bine si rau este neclara, ceea ce este clar pentru ei este ca alti adulti sau copii gresesc mai mult decat ei si nu li se aplica nici o pedeapsa, concluzionand ca legea este relativa, nepedepsind pe toti cei care o incalca. Copiii care au savarsit o fapta grava prevazuta de legea penala: viol, perversiuni sexuale cu discernamant, furturi de bunuri materiale si bani in valoare de zeci de milioane, furturi repetate, vatamari corporale grave, cu pierderea functionalitatii normale sau cu pierderea integritatii corporale. Acestia nu realizeaza, in general, gravitatea faptelor lor si asistati de parinti, fac recurs in instanta la masura educativa de internare intr-un centru de reeducare. Atitudinea lor fata de viitor este diferita, pentru unii centrul de reeducare reprezinta doar o ruptura fata de familie, grupul de apartenenta dar ajunge apoi sa fie o doua casa unde invata in continuare un comportament deviant (avatarurile acestei institutionalizari; pentru altii , centrul de reeducare reprezinta un mijloc coercitiv, ca unica solutie a problemei lor, aici isi continua pregatirea profesionala si isi interiorizeaza anumite norme dezirabile social, pe care le-a negat in familie, scoala, societate. In general, coordonatele determinante ale diseminarii violului sunt: densitatea populatiei nivelul de industrializare compozitia etnica a populatiei stare economica precara raspandirea consumului de alcool promiscuitatea bolile psihice, etc.

38

In cazul delincventilor minori, cauzele determinante ale violului sunt: compozitia etnica a populatiei starea economica dificila a familiei situatia educationala morala din familie modelele parentale de comportament tulburari psihice, etc. Aceste elemente au o incidenta remarcabila in toate delictele sexuale. La noi in tara s-a constatat ca tipul de cultura religioasa influenteaza pe minori in modul de abrdare al vietii sexuale. Datorita unui grad relativ de libertate morala, s-au inregistrat multe cazuri de violatori minori care au avut mai mult sau mai putin de a face cu religia protestanta. Un alt factor care determina delictele sexuale este incidenta in comportamentul de consum sexual si raspandirea teoriei maximului de placere. Sexul castiga pondere in publicitate, sexualitatea transformandu-se intr-o tema obsesionala, estompand in mod periculos frontiera dintre permis si nepermis. Datorita mass-mediei si unei literaturi sexuale si pornografice de masa, forta normelor prezentate de acestea creste si, cu o brutalitate mai mare, se impun atitudini comune. Castitatea si virginitatea devin motive de ingrijorare si dispret, la care atenteaza violatorii, fie ei minori sau majori. Aceasta criza de febra sexuala a atins mai ales adolescentii. Delictele sexuale la copiii mai mici de 15 ani s-au multiplicat mai mult decat la adulti. Varsta victimelor atentatelor sexuale: majoritatea sunt copii mai mici de 13 ani, apoi copii mai mici de 7 ani. Unele din aceste atentate sexuale asupra minorilor sunt realizate de minori nesupravegheati, cu o conduita morala deviata, analfabeti sau cu probleme educationale, cu Q.I. mediu sau slab, provenind din familii dezorganizate. Daca partenerii suporta greu divortul, copiii devin adevarate victime. Avand in vedere ca divortul emotional incepe cu mult inainte de desfasurarea divortului juridic, copilul este supus rand pe rand, tensiunilor afective, conflictelor, agresiunilor fizice dintre parinti, abandonului episodic, exceselor de sentimentalism din partea mamei sau a exceselor de razbunare, intrucat copilul il reprezinta pe adversar. Copilul se conflictualizeaza profund inainte de a trai evenimentul rupturii de fapt. Reactiile copilului la forta de agresivitate a divortului sunt atat de ordin general cat si de

39

ordin particular, in functie de varsta la care survine divortul si de relatiile parintilor dupa divort. Varsta cea mai vulnerabila a divortului este intre 3 si 7 ani. Reactiile pe termen lung sau dovedit daunatoare atat asupra formarii personalitatii cat si asupra echilibrului neuropsihic al persoanei. In general divortul creaza prin consecintele lui, perturbarea mecanismelor de aparare, ducand la o categorie de distorsiuni in viata de relatie a copilului si adolescentului, cuprinse sub denumirea de tulburari de comportament: manie, furie, brutalitate, imaturitate afectiva, tendinta catre legaturi morale dubioase si periculoase, relatii sexuale precoce, viol, hiperautonomie, predelincventa, rezolvarea conflictelor prin violenta, vagabondaj, fuga, etc. Din perspectiva fenomenului agresivatatii este de retinut faptul ca indiferent de tipul de deficienta, un numar mare de copii cu dublu handicap, prin efectul complexului de inferioritate dat de distorsionarea imaginii de sine si a marginalizarii sociale si afective, se incarca cu o agresivitate latenta sau manifesta, in functie de contextul educational. O discutie aparte necesita minorii cu deficienta mintala si cu perturbari afectiv sociale ale personalitatii. Printre manifestarile comportamentale pe care copiii cu handicap le prezinta ca o consecinta a deficientei de baza, au fost evidentiate, in ordinea frecventei lor, urmatoarele: autismul, agresivitatea, agitatia psihomatorie, anxietatea, impulsivitatea, halucinatiile, perversiunile sexuale, pasivitatea. Avand in vedere ca majoritatea minorilor care au manifestat un comportament deviant, de o natura sau alta, vor trai in comunitatile sociale obisnuite dupa varsta de 20 ani, este necesar sa subliniem insemnatul lor aport de agresivitate, in contextul vietii cotidiene. Pe langa contributia perturbatoare directa, trebuie luata in calcul si familia acestora, in care se creaza in mod firesc o stare conflictuala intre parinti, prin efectul complexului de culpabilitate si al gradului de solicitare nervoasa in procesul educational. Gradul sporit, pe de o parte, al perturbarilor neurologice, pe de alta, al intensitatii conflictelor primare, precum si slaba capacitate de autostapanire (inhibitie) determina la minorul delincvent cu dublu handicap aparitia in relatiile interpersonale a unui comportament foarte reactiv, cu descarcari de afect, cu impulsuri puternice, loviri fizice, invective verbale. Data fiind afectivitatea nediferentiala si neevoluata (infantila) acesti tineri ajung deseori la comportamente delincvente. Situatia delincventilor minori debili mintali este complicata intrucat actele lor scapa de sub control moral si nu raspund imprejurarilor care le-au provocat,avand in vedere slaba lor capacitate de discernamant si de relationalitate.

40

Spre deosebire de celelalte comportamente agresive, in care se manifesta voluntar sau involuntar minorul repectiv, din cauza unui foarte ridicat grad de sugestibilitate deficientii mintali devin buni executanti ai indemnului altor persoane, comitand violuri, furturi, talharii, incendieri, spargeri, etc. Desi prin grija comunitatii deficientii mintali in perioada copilariei sunt integrati in institutii specializate, dupa adolescenta ei ori raman in afara unei influente educational terapeutice organizate, nefiind incadrati in activitatea utila, ori sunt absorbiti de colectivitatile industriale si se integreza in viata obisnuita.

Propunere de lege ferenda

Consider ca este necesara o reorganizare a modului de desfasurare a activitatilor in centrele de reeducare astfel: Asigurarea unui climat de viata corespunzator celui familial: spatiu suficient, personalizat, functional, estetic, igienic; In prezent este evident numarul mare de copii in camera, aspectul auster, lipsa spatiului personalizat si a unei igiene corespunzatoare. Asigurarea unui climat afectiv pozitiv, securizant in institutie; Regimul de viata tip cazon in care copilul trebuie sa se supuna unei discipline riguroase, adesea lipsit de climat afectiv intelegator. Cui ii poate marturisi un copil abuzat cele intamplate ? Insuficienta personalului din punct de vedere numeric si al calificarii, numarul mare de copii care revin unui singur supraveghetor, precum si rotatia acestuia pe ture de lucru nu creaza conditii pentru consolidarea unor relatii afective copil-adult. Asistenta medicala generala si de specialitate adaptata permanent nevoilor individuale ale copiilor, orientata spre recuperarea eventualelor deficiente; Educatia copilului pentru sanatate, respectiv pentru invatarea si aplicarea deprinderilor igienice relative la propria persoana si la mediul de viata, educatia psihologica, educatia sexuala; Crearea unui climat afectiv favorabil dezvoltarii personalitatii complexe a copilului si insusirii normelor moral-sociale, prin atenuarea distantei si formalismului din relatiile stabilite intre adulti si copii; Satisfacerea nevoii de perspectiva a copilului institutionalizat prin integrarea sociala si profesionala la liberarea acestora din centrele de reeducare;

41

Organizarea centrelor de reeducare pe sectii specializate nu numai in functie de infractiunile savarsite de minori ci si de profilul psihologic al acestora; Dezvoltarea activitatii de consiliere psihologica a minorilor care va trebui sa urmareasca atingerea urmatoarelor scopuri: facilitarea schimbarilor comportamentale; fortificarea capacitatilor de a face fata problemelor (derivate din dezvoltare, legate de maturizare, determinate de situatii conflictuale, generate de schimbari); promoarea procesului decizional De ce si Cum sa ia anumite decizii prin estimarea consecintelor, aprecierea valorilor implicate, ce anume influenteaza procesul deciziei si cum se deruleaza el; ameliorarea relatiilor; stimularea potentialului personal pentru atingerea nivelului maxim de libertate in contact cu barierele personale si cele ale mediului si maximalizarea eficientei individuale ; Cresterea numarului personalului didactic si a celui de paza si supraveghere al centrelor si totodata specializarea acestora ; Dezvoltarea colaborarii interdisciplinare atat intre specialistii unei institutii (psihologi, educatori, personal didactic, personal medico-sanitar) cat si intre institutii cu profil asemanator; Introducerea unor sanctiuni aspre la adresa personalului centrelor de reeducare in cazul descoperirii unor activitati desfasurate in incinta centrelor, care au ca opus scopul acestor institutii (invatarea de catre minorii unii de la altii a tehnicilor infractionale, practicarea actelor homosexuale sau supunerea la perversiuni sexuale etc.).

O alta problema care necesita o solutionare rapida este reorganizarea centrelor de primire si ingrijire de zi, unde pe o perioada relativ scurta de timp (maxim 15 zile, dar de multe ori termenul este depasit) sunt gazduiti atat copii proveniti din medii familiale nocive cat si copii delincventi. Acesti copii a caror probleme sunt de natura total diferita intra in contact, ceea ce conduce la influentarea comportamentului copiilor care nu savarsisera fapte penale pana la internarea in centrul de primire, dar care se simt atrasi de aceste activitati ilegale pe care le considera adeseori o sansa de rezolvare a situatiei precare a familiei. O alta consecinta este imitarea comportamentelor deviante (taierea pe maini sau pe intreg corpul cu cioburi procurate prin spargerea geamurilor), dorind sa atraga atentia instructorilor de educatie sau a parintilor. Nu este vorba de o discriminare in modul de instruire a acestor

42

categorii diferite de copii, ci de o rezolvare eficienta a problemelor fiecarora. Trebuie sa se tina cont de factorii de mediu si sociali care pot conduce la solutionarea sau dimpotriva agravarea sau aparitia altor probleme in cazul acestor copii. Toate aceste cerinte prezentate, precum si aspectele negative existente se manifesta intr-un context global specific contextul socio-economic al tranzitiei de la regimul totalitar la democratie. Ca orice schimbare radicala si generala, tranzitia implica costuri sociale si umane. Problemele financiare cu care se confrunta directiile judetene, insuficienta numerica si calitativa (din punct de vedere al pregatirii profesionale) sunt obstacole care favorizeaza aproape toate aspectele negative enuntate. Darurirea profesionala si entuziasmul sunt esentiale in munca educativa si in special in aceea de reeducare din institutii, dar nu pot suplini lipsa suportului financiar corespunzator, si nici carentele in continutul formarii. De aceea este foarte necesar obtinerea unor fonduri importante pentru reorganizarea centrelor deja existente si consolidarea altora noi in functie de cerintele actuale ale societatii si promovarea unor programe speciale de prevenire a infractionalitatii in randul minorilor prin intermediul sistemului de probatiune. Capitolul IV Politici sociale in sfera delincventei juvenile orientari, proiecte

1.Evolutia delincventei juvenile in Romania

Utilizarea termenului de delincventa juvenila a creat ample dispute, atat datorita dimensiunii normative care este incarcata si restrictionata de caracterul responsabilitatii penale a minorului, cat si din punct de vedere psihologic si sociologic, prin identificarea unor paterne comportamentale total diferite ale adultilor. Conditia biopsihica a copiilor si adolescentilor reflecta o stare particulara care isi regaseste o reflectare corespunzatoare si in planul reglementarilor juridice, inregistrandu-se prin urmare un statut juridic aparte al acestora fata de cel rezervat persoanelor adulte exprimat din mai multe puncte de vedere: ocrotirea intereselor minorilor; sistemul educational; raspunderea penala.

43

Regimul raspunderii juridice a minorului este influentat de caracteristicile biopsihice ale acestuia, problema de esenta care se pune fiind stabilirea limitei inferioare a varstei de la care ar putea fi socotit ca avand capacitatea de a intelege, de a discerne intre ceea ce este bine si ceea ce este rau in relatiile socioumane si, in consecinta, de a-si dirija in mod constient vointa si actiunile. Analizand evolutia delincventei juvenile sub raportul numarului minorilor care au fost sanctionati definitiv de catre instantele judecatoresti in perioada 1980-1998, se constata un fenomen care prezinta oscilatii de crestere si descrestere, fara a se inregistra o crestere spectaculara si continua pentru toata perioada. Se poate observa existenta a trei intervale de timp cu fluctuatii specifice in aceasta perioada de timp: Primul dintre ele intre 1980-1988, deseneaza o parabola cu o linie de crestere care culmineaza cu anul 1985 prin numarul minorilor care au fost sanctionati definitiv (5686) si o linie de descrestere, care marcheaza un nivel inexplicabil de scazut (1334). Cel de-al doilea interval temporar mai scazut (1988-1992), indica o evolutie oscilanta , tinandu-se cont de gradul de permisivitate sociala a anului1990. Cea de-a treia perioada (1991-1998) exprima o explozie cantitativa a delincventei juvenile, chiar daca in anul 1998 se semnaleaza o relativa diminuare. Analiza celor mai generale caracteristici ale minorilor participanti la infractiuni in perioada 1990-1999 evidentiaza urmatoarele tendinte1: Categoria cea mai reprezentativa a minorilor care savarsesc infractiuni este cea intre 14-18 ani, care constitue 85% din totalul minorilor participanti la comiterea de infractiuni. Cu toate acestea, se remarca tendinta de scadere a varstei minorilor care comit sau au comis fapte penale in ultimii 3-4 ani. De altfel, ponderile de 13% din 1993, 16% din 1995, 20% din 1997si 24% din 1998 ale subcategoriei de pana la 14 ani exprima aceasta tendinta. In ceea ce priveste ocupatia minorilor care in ultimii 10 ani au comis infractiuni, s-a constatat o evolutie a minorilor care au abandonat scoala si nu au ocupatii: de la 38% in 1989 la 63%-66% in perioada 1993-1997, pentru ca in 1998-1999 sa scada la 44,5% si respectiv 42%. In ultimii ani s-a inregistrat si o crestere a numarului de infractiuni savarsite de minori proveniti din randul elevilor, unele fapte imputabile penal fiind comise de catre elevi aflati sub influenta consumului exagerat de alcool. Ierarhizarea fenomenului delincventei juvenile pe tipuri de infractiuni evidentiaza ca ponderea principala o detin furturile, cu procente de peste 70% din totalul infractiunilor comise de minori in perioada analizata.

44

Desi, ca mod de operare, infractiunile de furt sunt asemanatoare celor savarsite de persoanele adulte, se consemneaza cateva particularitati: Valoarea mai redusa a bunurilor furate, minorii sustragand ceea ce le este necesar, in general obiecte mici si usor vandabile; Numai 20% din furturile ce se inregistreaza au ca autori un singur minor, regula fiind aceea a participarii mai multor minori; Manifestarea unei anumite fantezii in comiterea furturilor, in sensul mijloacelor de patrundere prin locuri inaccesibile unor infractori majori; Curaj deosebit in folosirea unor procedee periculoase de escaladare (patrundere prin canale si instalatii de termoficare); Amplificarea cazurilor in care minorii devin violenti. Dintre infractiunile comise cu violenta, ponderea cea mai mare o au talhariile. Referitor la infractiunile de omor, lovitura cauzatoare de moarte si tentativa de omor, in perioada analizata, acestea nu au avut o evolutie spectaculoasa, avand o pondere de maximum 5%, dar s-au remarcat prin scaderea varstei participantilor si cresterea graduala a duritatii si chiar cruzimii faptuitorilor. In ceea ce priveste infractiunile de talharie, se evidentiaza cateva trasaturi generale ce privesc autorii minori: In peste 50% din cazuri talhariile sunt savarsite in grupuri, cu participarea unor minori recidivisti; In peste 80% din cazuri autorii provin din mediul urban; Din totalul minorilor care au savarsit talharii in aproape toti anii perioadei analizate peste 60% erau fara ocupatie. Un alt gen de infractiune care se distinge, in cadrul faptelor cu violenta, prin consecintele psihosociale grave pe care le are, este violul. In general, ponderea infractiunilor cu continut sexual s-a mentinut relativ constanta, cu usoare scaderi pana in 1989, urmata de o usoara crestere in primul semestru al anului 1999.

2.Esecul institutiilor statului si al organizatiilor neguvernamentale in domeniul protectiei copilului

45

Traind in familii numeroase, in familii monoparentale sau in cele in care parintii sunt someri, copiii resimt lipsa veniturilor necesare pentru a asigura familiei un minim decent de trai. Copilul reprezinta categoria sociala care este departe cea mai dezavantajata in procesul tranzitiei, din doua motive: pe de-o parte, prabusirea veniturlor familiei, doar marginal imbunatatite prin sistemul alocatiilor pentru copii si, pe de alta parte, disparitia rapida a diferitelor servicii care de obicei erau disponibile pentru familiile cu copii.1 Statul , in calitatea sa de redistribuitor al veniturilor nu a facut inca destul in domeniul protectiei copiilor in Romania ultimilor ani. Prin politicile sociale destinate copiilor a favorizat uneori tot familiile cu venituri ridicate. Este cazul reducerii de impozite pentru persoanele cu copii introdusa in 1991 si abrogata in 1993. Limitarea statului la masuri de protectie cu caracter universalist, cum ar fi alocatia, gratuitatea asistentei medicale si a educatiei si acordarea de concedii tinerelor mame, ar trebui insitita de masuri de protectie focalizate pe grupurile de copii cu probleme, astfel incat sa-I mentina pe cat mai multi dintre acestia in familia de origine. Astfel, sunt ignorate problemele cu care se confrunta copiii din familii monoparentale, copiii care nu au acte de identitate (in special din randul etniei rromilor sunt peste 20.000 de astfel de copii sub 14 ani) si care sunt exclusi de la celelalte masuri de protectie prezentate mai sus, copii care si-au parasit familiile naturale, precum si tinerii care la varsta majoratului sunt nevoiti sa paraseasca institutiile statului care le-au oferit o masura de protectie. Numarul copiilor institutionalizati in Romania este de aproximativ 40-50 de mii, dintre care anual, peste 3000 de tineri ajung la varsta majoratului si ar trebui sa paraseasca centrele de plasament, doar o parte dintre ei (in special cei cu dizabilitati) trec in institutii pentru adulti. Multi dintre tineri pentru care nu exista o alternativa institutionala si care nu au familie sau rude ajung sa locuiasca in strada. Adesea ei nu stiu sa practice o meserie si au un puternic deficit de socializare, nu stiu sa relationeze cu cei din jur, sa ia decizii, sa duca o viata sociala normala, independenta, pentru ca nu au invatat acestea in institutiile tip cazarma in care si-au petrecut copilaria.2 Intr-un proiect pilot, de reducere a dificultatilor de integrare socio-profesionala a tinerilor care parasesc centrele de plasament, realizat in parteneriat cu Ministerul Invatamantului, Reprezentanta UNICEF si organizatiile nonguvernamentale Pentru Copiii Nostrii si Adolescentul ce s-a desfasurat experimental, pe durata unui an (1995-1996) in 4 centre de plasament din Bucuresti, Targu Ocna, Lugoj si Bacau s-au constituit, comisii locale de insertie sociala.

46

Tinerele care urmau sa implineasca 18 ani anul urmator aveau deja perspectiva unui loc de munca si a unei locuinte, tocmai ca urmare a activitatii comisiei locale de insertie. Este necesara nu infiintarea unor comisii de insertie ,ci elaborarea unui cadru legal adecvat si pregatirea unor mecanisme social- economice care sa facilitezein mod natural, prin mecanismele pietei muncii integrarea sociala a tinerilor care ies din institutiile de ocrotire de stat sau apartinand unor organizatii nonguvernamentale. O alta problema cu care s-a confruntat socetatea romaneasca postrevolutionara a fost aparitia brusca a fenomenului copiilor strazii. Cauzele acestui fenomen sunt deosebit de complexe, se impletesc factori individuali si sociali, economici si materiali ce realizeaza efecte cumulative care maresc proportia fenomenului. O evauare cantitativa precisa a copiilor strazii este foarte dificil de realizat, tinand cont de fluctuatiile mari in ceea ce priveste numarul lor. Singurul studiu care a incercat o aproximare a numarului total de copii fara adapost din Bucuresti a fost cel realizat in 1992 cu sprijinul a patru organizatii neguvernamentale: Equilibre, Terre des Hommes, Salvati Copiii Danemarca, Liga Romana pentru Sanatatea Mintala. Pentru aceasta s-a utilizat metoda dublei capturi ce se aplica de obicei subiectilor sociali dificil de identificat (toxicomani, delincventi, copiii strazii). Numarul mare si problemele cu care se confrunta tinerii care traiesc in strada reprezinta un indicator al ineficientei politicilor sociale guvernamentale. De aceea este necesara elaborarea unei strategii nationale pentru prevenirea si diminuarea fenomenului copiii strazii si a planului de implementare a acesteia care sa se centreze pe urmatoarele tipuri de programe si activitati: Programe de prevenire care se realizeaza prin sprijinul familiilor cu multi copii si a celor cu dificultati financiare, precum si prin sprijinirea copiilor din institutiile de protectie sociala (centre de plasament, centre de primire minori); Programe de integrare in familii sau in substitute ale acestora cand aceasta solutie nu este posibila, reintegrarea in institutii de ocrotire publice sau din sectorul neguvernamental; Programe de sprijin focalizate pe copiii strazii (acordare de hrana, imbracaminte, asistenta medicala); Elaborarea unor strategii judetene pentru prevenirea si diminuarea fenomenului copiii strazii; Armonizarea legislatiei romanesti si imbunatatirea acesteia privind neglijenta si abuzurile in familie;

47

Infiintarea de servicii de asistenta sociala de urgenta pentru probleme deosebite ale familiei (somaj, alcoolism, violenta); Imbunatatirea comunicarii intre institutile guvernamentale si intre acestea si organizatiile neguvernamentale prin dezvoltarea unor sisteme eficiente de comunicare care sa permita conturarea unor viziuni de ansamblu asupra fenomenului si dezvoltarea de actiuni concertate de interventie; Dezvoltarea unor parteneriate durabile atat intre institutii guvernamentale, cat si intre acestea si ONG-uri; Pregatirea unor specialisti care sa lucreze in domeniu; Dezvoltarea capacitatii de a atrage fonduri pentru implementarea de programe.

3.Perspective de specializare a serviciilor sociale

Preluarea unor activitati familiale de catre serviciile sociale specializate sau asistenta indivizilor si familiilor in rezolvarea problemelor cu care se confrunta actioneaza direct asupra calitatii vietii familiale, asupra bugetului de timp al sotilor. Pentru a veni in sprijinul indivizilor in necesitate, in sprijinul familiilor si mai ales al mamelor, in multe tari dezvoltate a fost extins sistemul serviciilor publice pentru familie1: Servicii publice pentru menaj: servicii de alimentatie; servicii de asistenta pentru ingrijirea locuintei; servicii pentru prestarea de activitati menajere la domiciliu (pregatit hrana, curatenie etc.); 2.Asistenta pentru familiile numeroase: asistenta comunitara, asistenta realizata de vecinatati; reglementari privind regimul de munca al mamelor; facilitati fiscale; 3. Asistenta familiilor cu copii scolari: transport scolar gratuit sau la preturi modeste; colonii de vacanta (indeosebi pentru copiii ce provin din familii cu venituri modeste); cantine scolare si scoli cu program prelungit; Asistenta pentru ingrijirea copiilor si persoanelor dependente:

48

servicii de ingrijire diurna a copiilor la domiciliu sau in locuri special organizate; servicii de ingrijire temporara a copiilor; ingrijire in perioadele de criza din viata unei familii (imbolnaviri ale mamei, absente fortuite etc.); servicii pentru ingrijirea varstnicilor (la domiciliu sau institutionalizat); servicii pentru asistenta si ingrijirea altor persoane dependente (persoane care prezinta dizabilitati); servicii pentru familiile cu dificultati de socializare; Servicii de consiliere familiala: serviciile de supraveghere complexa a sarcinilor, nasterii si cresterii copiilor (supraveghere medicala, sociala, psihologica); Centre de informare pentru familii: informare asupra scolilor, serviciilor oferite menajelor si familiilor; testarea copiilor; programe educationale pentru parinti; ajutor in constituirea grupurilor de parinti; consultanta privind drepturile copiilor, parintilor si familiilor; informatii privind locuintele; informatii privind procedurile de adoptiune si plasament familial; organizarea primirii noilor vecini; informatii privind posibilitatile de petrecere a timpului liber; informatii pentru prevenirea relelor tratamente aplicate copiilor etc.

Asistenta in socializarea copiilor: Daca societatea este interesata nu numai de aspectele cantitative si de cele calitative ale cresterii copiilor, atuci sunt necesare noi masuri de sprijin pentru familie in educarea copiilor. S-a constat dificultati in calitatea socializarii copiilor de varsta scolara (7- 12 ani)care raman o buna parte din zi fara supraveghere din partea parintilor. Calitatea socializarii copiilor in familie si in institutiile prescolare si scolare, in organizatiile voluntare s-a ameliorat in toate tarile dezvoltate. Activitatea permanenta a ambilor soti a reus posibilitatile de control ale parintilor. Extinderea urbanismului sub forma locuintelor in blocuri cu mai multe niveluri a facut sa creasca densitatea fizica a populatiei dar a redus densitatea relatiilor de vecinatate si importanta controlului comportamentului copiilor de catre vecinatate.

49

In unele tari dezvoltate, colectivitatile locale au depus eforturi serioase in amenajarea unor locuri speciale pentru distractia si socializarea copiilor (mici parcuri cu jocuri si terenuri de sport, situate in apropierea locuintelor). Protectia sociala in Romania se gaseste intr-o situatie critica datorita lipsei unei strategii coerente si globale. In vederea obtinerii unor rezultate pozitive in urma actiunilor demarate in acest domeniu, toate eforturile de restructurare a politicii de protectie a copilului trebuiesc canalizate in urmatoarele directii1: O noua filosofie de abordare a problemelor copilului si mamei prin promovarea unei atitudini responsabile fata de viitorul copilului prin afirmarea valorii copilului si a familiei in societatea moderna. Planning-ul familial, educatia sexuala si difuzarea metodelor moderne de control al nasterilor detin in acest sens un rol important. Sprijinul economic al familiilor care doresc copii sau au deja multi copii: sprijin pentru obtinerea unei locuinte adecvate; sprijin prin alocatii substantiale si/sau reduceri de impozite pe venituri pentu cei cu copii; ajutor semnificativ pentru mame la nastere. Sanatatea mamei si a copilului: intarirea sistemului de control medical prenatal si pentru copilul pana la un an; asigurarea obligatorie a cuprinderii totale a copiilor in programele de vaccinare; program national de educare a mamelor pentru ingrijirea copilului pe grupe de varsta; controlul continuu al starii de sanatate a copilului si a mamei. Imbunatatirea ingrijirii copilului: dezvoltarea unui pachet de programe alternative pentru ingrijirea copilului mic, cu accent pe cresterea si educarea lui in familia naturala; imbunatatirea calitativa a sistemului de crese si dotarea lor cu personal calificat; imbunatatirea sistemului de gradinite si programe de stimulare a participarii prescolare a copiilor. Schimbarea calitativa a nutritiei copilului: programe de educatie a mamelor in vederea cunoasterii si imbunatatirii calitative si cantitative a hranei copilului in diferite faze ale dezvoltarii lui; program national de suplimentare a hranei de calitate pentru toti copiii si in special pentru cei aflati in saracie;

50

dezvoltarea unei industrii specializate pentru preparate alimantare pentru copii. Participarea scolara: programe speciale pentru stimularea participarii scolare la acele categorii cu probleme si/sau pentru terminarea obligatorie a scolii elementare. Atragerea in aceste programe a familiilor cu probleme prin responsabilizarea parintilor; dezvoltarea unor programe alternative de scolarizare pentru copii care din ratiuni socio-economice nu tin pasul cu ceilalti in formarea scolara, drept pentru care nu sunt motivati sa participe la scoala sau uneori descurajati, abandoneaza scoala. Organizarea de programe speciale, activitati socio- culturale si sportive pentru toti copii in vederea nu numai a dezvoltarii lor, dar si a cotracararii marginalizarii copiilor unor grupuri sarace si a egalizarii sanselor lor de viata. Reforma sistemului de protectie si asistenta sociala a copilului. Necesitatea crearii unui sistem unitar, coerent care sa cuprinda toate activitatile si serviciile de protectie si asistenta pentru copii, cu exceptia scolii si a sanatatii: centre de plasament, institutii pentru copii cu deficiente, servicii pentru familii in dificultate, institutii pentru copii cu tulburari de comportament. Dezvoltarea unor institutii sau alternative la acestea in vederea crearii unui mediu familial propice dezvoltarii fizice, mintale, emotionale, sociale si culturale a copilului. Program complex de prevenire a institutionalizarii copiilor si de incurajare a formelor alternative de consolidare a familiei, de plasament familial temporar sau pe termen lung, adoptie etc. Program special de combatere si prevenire a abuzului copilului, inclusiv a trimiterii lui in strada pentru a castiga prin cersit. Program special de prevenire si recuperare a copiilor delincventi.

Programe de interventie psiho-sociala timpurie in prevenirea comportamentelor infractionale1: Programe de interventie psiho-sociala timpurie in prevenirea infractionalitatii trebuie sa fie dezvoltate pe bazele celui mai bun interes al copiilor, familiei si societatii si in conformitate cu normele legale existente. Acestea trebuie sa respecte, in special, integritatea

Recomandarea Rec(2000)20 a Comitetului de Ministri catre statele membre ale Consiliului Europei privind rolul interventiei psiho-sociale timpurii in prevenirea comportamentelor infractionale

51

si ocrotirea copiilor si a familiilor acestora si sa tina cont de principiile proportionalitatii, non-stigmatizarii si non-discriminarii. Programele trebuie sa cuprinda o gama de masuri importante care sa acopere toate gamele de factori de risc posibili in domeniile primare ale vietii copilului, familia, scoala (inclusiv invatamantul prescolar), grupurile de supraveghere si vecinii, ca si promovarea factorilor protectivi. Acestea trebuie sa includa masuri de sprijinire si intarire a familiei, promovarea atasamentului fata de scoala, incurajarea responsabilitatii, comportamentulu prosocial si dezvoltarea unoe vecinatati sigure si inchegate. Masurile de indentificare a factorilor de risc trebuie sa acorde o atentie speciala urmatoarelor: dificultati la invatatura si hiperactivitate/impulsivitate; abuz, neglijenta, abandon familial si plasamentul intr-o institutie de ingrijire sau ocrotire; amenintare, persistenta lipsei fara motiv de la scoala, excluderea, esecul educational si o pregatire scoala saraca; discriminare rasiala, parinti fara loc de munca si sprijin pe termen lung; asocierea la grupuri cu comportamente similar deviante sau secte, abuzul de medicamente (inclusiv abuzul de medicamente al parintilor), prostitutia copiilor, precum si vagabondajul. Masuri cu scopul promovarii factorilor protectivi trebuie sa incurajeze, in special, urmatoarele: abilitatile sociale si cognitive, valorile pro-sociale, precum si atitidini si abilitati de copiere; atasamentul puternic fata de parinti si frati, precum si reguli si sanctiuni clare, consistente si non-autoritare acasa; pregatirea scolara cu posibilitati egale pentru toti copiii la realizarea succeselor; atasamentul puternic la adulti si grupuri similare pro-sociale in afara casei; atasamentul la comunitatea locala. Pe cat posibil, toate interventiile trebuie sa fie bazate pe masuri care au fost dovedite stiintific ca eficace. Trebuie sa se asigure ca, resurse adecvate sunt disponibile pentru interventia timpurie in prevenirea criminalitatii. Pentru a identifica copiii cu risc, agentiile nationale, regionale sau locale trebuie sa dezvolte structuri si proceduri corespunzatoare, inclusiv pentru intalniri si schimb de

52

informatii importante cu asigurarea respectului pentru cele mai importante principii si norme legale privind protectia datelor personale. Toate mijloacele create pentru identificarea si lucrul cu copiii cu risc trebuie luate in cel mai bun interes al copilului in acord cu drepturile detinatorilor responsabilitatilor parintesti. Aceste mijloace trebuie sa observe respectarea drepturilor fundamentale ale copiilor, cum ar fi integritatea fizica si psihica sau dreptul la intimitate. Exceptiile trebuie sa fie permise numai daca sunt in beneficiul direct al copilului si sunt permise de lege. Parintii si /sau cei insarcinati cu exercitarea responsabilitatilor parintesti a copiilor cu risc, trebuie sa fie informati, cat mai curand posibil, mai putin in cazul in care acestea sunt incompatibile cu cel mai bun interes al copilului.

Bibliografie

1. Catalin Zamfir (coordonator) ,Politici sociale in Romania: 1990-1998, Editura Expert, Bucuresti, 1999 2. Elena Zamfir, Psihologie sociala Texte alese, Editura Ankarom, Iasi, 1997 3. Marian Preda, Grupuri sociale excluse/ignorate de politicile sociale din Romania in Politici sociale in Romania: 1990-1998 Catalin Zamfir (coordonator), Editura Expert, Bucuresti,1999 4. Pavel Abraham, Legislatie in Asistenta sociala (note de curs), Editura National, Bucuresti, 2000 5. Paunescu Constantin, Agresivitatea si conditia umana, Editura Tehnica, Bucuresti, 1994 6. Radulescu Sorin, Devianta comportamentala si boala psihica, Editura Tehnica, Bucuresti, 1989 7. Rascanu Ruxandra, Psihologie medicala si asistenta sociala, Editura Societatea Stiintifica si Tehnica, Bucuresti, 1997

53