Sunteți pe pagina 1din 115

CUPRINS

CATRE CITITOR CAPITOLUL 1. FLUXUL CIRCULAR AL VENITULUI SI PRODUCTIEI 1.1 Sectoarele institutionale ale economiei nationale.. 1.2 Operatiuni ale agentilor economici. 1.3 Fluxuri si stocuri... 1.4 Fluxul circular al venitului si productiei CAPITOLUL 2. BANII SI SISTEMUL BANCAR 2.1 Moneda si rolul sau n economie. 2.2 Sistemul bancar. 2.3 Oferta de moneda. 2.4 Cererea de moneda 2.4 Echilibrul pietei monetare CAPITOLUL 3. INDICATORII MACROECONOMICI. 3.1 Produsul intern brut 3.2 Produsul national brut 3.3 Produsul intern brut 3.4 Produsul national net si venitul national CAPITOLUL 4. CHELTUIELILE AGREGATE SI PRODUSUL INTERN BRUT 4.1 Consumul si economiile.. 4.2 Investitiile. 4.3 Echilibrul produsului intern brut..

CAPITOLUL 5. CERERA AGREGATA SI OFERTA AGREGATA 5.1 Cererea agregata... 5.2 Oferta agregata. 5.3 Echilibrul macroeconomic CAPITOLUL 6. MODELUL IS-LM.. 6.1 Piata bunurilor si curba IS.. 6.2 Piata monetara si curba LM 6.3 Echilibrul pe termen scurt.. CAPITOLUL 7. SOMAJUL SI INFLATIA 7.1 Somajul 7.2 Inflatia. 7.3 Relatia inflatie-somaj. CAPITOLUL 8. CRESTEREA ECONOMICA 8.1 Natura cresterii economice. 8.2 Factorii cresterii economice 8.3 Beneficiile si costurile cresterii economice 8.4 Teorii si modele ale cresterii economice 8.5 Politici de crestere economica

CAPITOLUL 9. BALANTA DE PLATI SI CURSUL DE SCHIMB.. 9.1 Balanta de plati externe 9.2 Piata valutara si cursul de schimb 9.3 Sistemele cursurilor de schimb. CAPITOLUL 10. POLITICI MACROECONOMICE. 10.1 Obiective si instrumente de politica economica 10.2 Politica fiscala si politica monetara... 10.3 Politicile ofertei BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL 1. FLUXUL CIRCULAR AL VENITULUI SI PRODUCTIEI

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege:


Cum se pot agrega agentii economici n cadrul sectoarelor institutionale Care sunt operatiunile la care participa agentii economici Ce se ntelege prin notiunile de flux si stoc n ce mod sunt legate menajele si firmele prin intermediul veniturilor si cheltuielilor Cum functioneaza mpreuna diferitele componente ale economiei menaje, firme, guvern, piete financiare etc.

1. 2. 3. 4.

Sectoarele institutionale ale economiei nationale Operatiuni ale agentilor economici Fluxuri si stocuri Fluxul circular al venitului si productiei

Economiile de piata functioneaza prin actiunile a numerosi agenti economici liberi, animati de realizarea propriilor interese. Descrierea vietii economice presupune cunoasterea acestor agenti economici, a naturii operatiunilor economice la care participa precum si a fluxurilor reale sau monetare care apar n cadrul circuitului economic ntre multitudinea de unitati economic e elementare: ntreprinderi publice sau private, consumatori, organisme publice, agenti economici rezidenti si nerezidenti etc.

1.1 Sectoarele institutionale ale economiei nationale


Descrierea circuitului economic presupune nainte de toate precizarea n otiunii de agent sau unitate economica si gruparea acestora n functie de criterii diverse. Agentul economic reprezinta o persoana sau un grup de persoane (fizice si/sau juridice) care participa la viata economica, avnd functii bine determinate n cadrul acesteia. n cadrul unei economii pot fi ntlniti agenti economici rezidenti si nerezidenti. Agentii economici rezidenti cuprind persoanele fizice si juridice care au o legatura mai strnsa cu teritoriul economiei respective dect cu teritoriile altor e conomii. Altfel spus, acesti agenti economici au centru de interes pe teritoriul tarii la care ne raportam. Ei desfasoara operatiuni economice (productie, distributie, finantare, consum) n economia respectiva pentru o perioada mai ndelungata (cel putin u n an). Persoanele fizice si juridice care nu sunt rezidente se numesc nerezidente. Nerezidentii sunt rezidenti n alte economii. Unitatile rezidente, participante la activitatile economice dintr-o economie pot avea sau nu nationalitatea tarii unde actioneaza. Un agent economic national al unei tari A poate fi rezident n economia altei tari B. n mod analog, un rezident n economia tarii A poate fi agent economic national al tarii B. Agentii economici pot fi priviti ca agenti economici elementari si agenti economici agregati. Agentii economici elementari sunt entitati primare, actionnd ca subiecti de sine statatori ai vietii economice. Ei au o contabilitate proprie, dispun de autonomie decizionala si exercita o functie principala. Agentii economici agregati rezulta din gruparea agentilor economici elementari care ndeplinesc functii similare. Agregarea agentilor economici se poate realiza dupa ramura de activitate (pe tipuri de activitati), dupa forma de organizare, dupa functiile economice ndeplinite sau criteriul institutional.

Conform acestui ultim criteriu agentii economici se grupeaza n mai multe sectoare institutionale dupa cum urmeaza: - Societati si cvasi-societati non-financiare. Aceste unitati economice au ca activitate principala productia de bunuri si servicii exclusiv serviciile financiare destinate vnzarii: societati comerciale private, ntreprinderi publice, cooperative. Sunt cuprinsi astfel toti acei agenti economici care produc pentru piata, ofera bunuri comerciale si obtin pe aceasta baza venituri. - Institutii de credit. Cea mai mare a agentilor economici efectueaza operatiuni financiare fara ca acestea sa reprezinte activitatea lor principala. Unitatile economice apartinnd acestui sector au nsa ca functie principala realizarea de operatiuni financiare. n acest sens, ele mobilizeaza resursele banesti temporar disponibile si le redistribuie, finantnd astfel economia. n aceasta categorie sunt cuprinse bancile banca centrala si bancile comerciale precum si alte organisme financiare specializate. - Institutii de asigurari. Aceste institutii asigura o plata n caz de realizare a riscului, n schimbul primelor contractuale si a cotizatiilor voluntare care le sunt varsate. - Administratii publice. Acest sector cuprinde unitati care presteaza servicii nemarfare pentru colectivitate si redistribuie veniturile. n mod concret, exista administratii publice centrale (guvernul si alte organisme ale administratiei centrale), administratii publice locale si administratii de securitate sociala. Resursele lor provin din varsaminte obligatorii de la alte sectoare, primite direct sau indirect. - Administratii private. Acestea reprezinta organisme fara scop lucrativ care furnizeaza unor grupuri speciale de menaje servicii marfare si nemarfare. Aici sunt incluse partidele politice, sindicatele, asociatiile culturale. Resursele lor sunt constituite din contributiile voluntare ale menajelor. - Menaje sau gospodarii. Aici sunt incluse ansamblul persoanelor fizice aflate n calitate de consumatori si, eventual, n calitate de producatori atunci cnd productia este organizata n cadrul ntreprinderilor individuale. n aceasta ultima ipostaza, menajele ofera bunuri si servicii marfa nefinanciare. Veniturile obtinute, cu precadere din plata muncii dar si din unele transferuri efectuate de alte sectoare, sunt destinate satisfacerii nevoilor de consum. - Strainatatea (restul lumii sau exteriorul). Acest sector sintetizeaza relatiile dintre unitatile rezidente si cele nerezidente.

1.2 Operatiuni ale agentilor economici


n vederea realizarii propriilor interese agentii economici desfasoara o serie de operatiuni. Acestea sunt extrem de diverse si constituie premisa tranzactiilor economice. Operatiunile pe care le efectueaza agentii economici se pot structura n trei mari categorii: (1) Operatiuni asupra bunurilor si serviciilor. Aceste operatiuni privesc crearea, transformarea, circulatia si utilizarea bunurilor si serviciilor. n mod concret, sunt incluse n aceasta categorie productia de bunuri si servicii, consumurile intermediare, consumul final, investitiile, exporturile, importurile, achizitiile nete de terenuri si active incorporale, consumul de capital fix. Bunurile si serviciile au caracter marfar si nemarfar. Cele cu caracter marfar se schimba pe piata contra unui pret. Ele sunt oferite de ansamblul sectoarelor institutionale. Administratiile publice si uneori cele private ofera servicii nemarfare care nu presupun plata unei sume n schimbul lor (de exemplu, serviciile de nvatamnt sau sanatate). (2) Operatiuni de repartitie. Aceste operatiuni se refera la formarea si circulatia veniturilor. Ele cuprind transferuri curente si transferuri n capital. n cadrul operatiilor de repartitie, cea mai mare pondere o detin transferurile curente. Ele se refera la obtinerea salariilor, profiturilor, dobnzilor, formarea veniturilor de transfer operate prin administratiile publice, alte transferuri curente precum impozitele directe si indirecte si contributiile sociale. Transferurile n capital vizeaza, pe de o parte, sprijinirea investitiilor prin acordarea de prime si diverse subventii iar, pe de alta parte, impozitele pe capital (prelevari din donatii si succesiuni n cazul transferurilor cu titlu gratuit). Operatiunile de repartitie descriu astfel distribut ia veniturilor rezultate din productie precum si redistribuirea asigurata de administratiile publice. Impozitele percepute de stat si de colectivitatile locale fac obiectul redistribuirii catre ntreprinderi sub forma subventiilor de exploatare (sume ce permit ntreprrinderilor sa vnda la un pret inferior costurilor de productie) sau catre menaje. n mod

analog, cotizatiile sociale sunt redistribuite sub forma prestatiilor sociale. Institutiile financiare contribuie la repartitia veniturilor acordnd dobnzi si dividende sau beneficiind de dobnzi si dividende. n acelasi timp, exista o multitudine de transferuri de venituri ntre un stat si restul lumii. (3) Operatiuni financiare. Operatiunile financiare se refera la crearea si circulatia mijloacelor de plata, plasare si finantare. Unele unitati economice dispun de resurse care exced la un moment dat nevoile lor. Ele dispun astfel de capacitate de finantare. Alte unitati au nevoie de finantare caci nevoile lor sunt mai mari dect resursele disponibile. Aceste unitati economice, n masura n care si gasesc creditori, se ndatoreaza si devin debitori. Operatiunile financiare se afla n legatura cu fluxurile de creante si datorii existente ntre diferite sectoare institutionale. Ultimele se materializeaza fie printr-un suport de tipul biletelor de banca, monedei metalice, titlurilor, fie n simple nscrieri n conturi deschise la institutiile specializate. Operatiile financiare constituie contrapartida celei mai mari parti a operatiilor asupra bunurilor si serviciilor sau a operatiilor de repartitie deoarece aceste operatii presupun cel mai adesea moneda si creditul. Operatiile financiare cuprind o prima categorie de instrumente de plasament a caror achizitie depinde de decizia creditorului de a constitui o rezerva de mijloc de plata nsotita de alegerea ntre diverse plasamente - mijloace de plata internationale, moneda, bunuri negociabile, obligatiuni si actiuni. O alta categorie este reprezentata de acele instrumente de finantare rezultate dintr-un acord ntre creditor si debitor n contrapartida unui transfer de moneda, unei cesionari dintr-un bun sau unei prestari de servicii. O ultima categorie de operatiuni financiare este reprezentata de rezervele tehnice de asigurare care sunt o datorie a companiilor de asigurare fata de asigurati. Operatiunile agentilor economici au loc prin intermediul schimbului pe piata. Astfel, ntre agentii economici au loc permanente fluxuri de bunuri si servicii si, respectiv fluxuri de venituri si cheltuieli.

1.3 Fluxuri si stocuri


Prezentarea fluxului circular al venitului si productiei face apel la diferite marimi economice, exprimate de regula numeric si variabile n timp. n general, variabilele economice pot fi clasificate n diverse moduri. Pentru analiza urmatoare o importanta deosebita prezinta doua tipuri de variabile: de flux si de stoc. O variabila macroeconomica de flux corespunde unui proces care apare continuu si este masurat pentru o perioada data de timp. Spre deosebire de acest tip de variabile cu o dimensiune temporala, variabila de stoc masoara o cantitate care exista la un moment dat de timp. Exemple de fluxuri sunt venitul, consumul si economiile. Dimensiunea acestor variabile este data n unitati monetare pe unitatea de timp: de exemplu, unitati monet are pe luna sau pe an. Exemple de stocuri sunt sumele de bani aflate n conturi bancare, valoarea unei masini sau unei case, valoarea avioanelor firmei Tarom, valoarea infrastructurii telefonice a Romtelecom. Toate aceste variabile sunt masurate n unitati monetare la o anumita data. Desi bunuri precum casele, autoturismele, echipamentele sunt stocuri, achizitia de echipament suplimentar sau uzura lor fizica sunt fluxuri. Stocurile de mecanisme fizice si echipamente sunt numite capital. Suplimentarea capitalului nseamna investitie. Reducerea valorii echipamentelor, ca rezultat al uzurii sau trecerii timpului, este cunoscuta drept depreciere. Sa ne imaginam ca la 1 iunie 2001 o persoana dispune de un autoturism fabricat n 1995 care are o valoare de piata de 2000 unitati monetare. n intervalul 1 iunie 2001 1 iunie 2002 valoarea de piata a autoturismului scade la 1600 unitati monetare. Valoarea autoturismului la 1 iunie n fiecare an este un stoc. Acest stoc a scazut de la 2000 unitati monetare n 2001 la 1600 unitati monetare n 2002. Deprecierea (pierderea din valoarea autoturismului) este un flux. Acest flux este de 400 unitati monetare pe an (sau echivalent lunar 33,33 unitati monetare). Daca n mai 2002, proprietarul vinde autoturismul din 1995 si l nlocuieste cu un autoturism din 1998, a carui valoare este de 3000 unitati monetare, stocul de capital din iunie 2002 ar putea fi binenteles 3000 unitati monetare. n acest caz s-au investit n total 1400 unitati monetare (1400 este diferenta dintre 3000 unitati monetare ct valoareaza autoturismul mai nou si 1600 valoarea autoturismului mai vechi). Schimbarea stocului de capital din iunie 2001 pna n iunie 2002 este binenteles nu 1400 unitati monetare ci 1000 unitati monetare. Aceasta rezulta din investitia n noua

masina, cunoscuta drept investitie bruta, de 1400 unitati monetare minus deprecierea vechiului autoturism de 400 unitati monetare. Diferenta dintre investitia bruta si deprecierea capitalului este cunoscuta drept investitie neta. O analogie utila pentru a ilustra distinctia dintre fluxuri si stocuri este una fizica n care exista o cada, un robinet si un canal. Presupunem ca n cada exista o cantitate de apa, robinetul este deschis si nu exista dop la canal. Astfel, apa curge n si se scurge din cada. Apa din cada este un stoc, iar apa care intra prin robinet si cea care iese prin canal sunt fluxuri. Daca fluxul prin robinet este mai mare dect fluxul prin canal, stocul de apa din cada creste. Daca invers, fluxul prin canal este mai mare dect fluxul prin robinet, stocul de apa scade. n acest exemplu exista doua fluxuri si un stoc, iar stocul este determinat de cele doua fluxuri. Presupunem ca rata scurgerii apei prin canal este o constanta care nu poate fi controlata. Daca prin deschiderea robinetului cantitatea de apa care intra n cada excede cantitatea care se scurge din cada stocul de apa creste. Si invers, atunci cnd robinetul este nchis, stocul de apa scade deoarece cantitatea de apa ce se scurge este superioara cantitatii de apa care intra n cada. n termenii conceptelor de stoc de capital, investitie si depreciere prezentate prin referirea la autoturisme, putem gndi ca apa din cada reprezinta stocul de capital, iar apa care intra n cada si cea care se scurge din cada corespund inv estitiei brute si, respectiv, deprecierii. Diferenta dintre cele doua fluxuri de apa constituie investitia neta, care poate fi evident pozitiva sau negativa dupa cum nivelul apei creste sau scade. Presupunem n continuare ca cineva vrea sa mentina stocul d apa la un anumit nivel. Daca e stocul existent excede stocul dorit se impune o actiune corectiva care sa reduca fluxul de intrare. Invers, atunci cnd stocul existent este mai mic dect cel dorit, actiunea corectiva urmareste accelerarea fluxului de intrare. Se observa astfel ca stocul determina fluxul n sensul ca actiunile individuale care ajusteaza fluxurile sunt declansate de nivelul stocului. n analiza economica care urmeaza, fluxurile (precum venitul national si cheltuielile) vor fi determinate de stocuri (precum oferta de moneda).

1.4 Fluxul circular al venitului si productiei


Fluxul circular al venitului si productiei reprezinta fluxul de bunuri si servicii dintre gospodarii si firme echilibrat de fluxul de plati efectuate n schimbul acestora. Pentru a ntelege n mod corect conceptele de output (produs) agregat, venit si cheltuiala agregata putem recurge la prezentarea unei economii mult mai simpla dect cea n care traim. Treptat, prin introducerea unor ipoteze suplimentare, ne vom apropia din ce n ce mai mult de modelul economiilor reale. Presupunem o economie nchisa, care nu are nici-un fel de relatii cu exteriorul. Mai precis, nici un agent economic din aceasta economie nu vinde bunuri si servicii n strainatate si nici nu achizitioneaza bunuri si servicii din afara. Exporturile si importurile lipsesc n consecinta pentru aceasta economie. De asemenea, nu exista relatii de mprumut cu exteriorul. O alta ipoteza de lucru consta la absenta sectorului guvernamental. Aceasta nseamna lipsa impozitelor precum si a cheltuielilor publice. Toate cheltuielile sunt efectuate de menaje (M), n mod voluntar, pentru achizitionarea de bunuri si servicii de la firme (F). Fluxul circular de baza n cadrul economiei exista doua sectoare institutionale: menajele si firmele. Presupunem ca menajele poseda toti factorii de productie si cumpara bunuri de consum final. n cazul firmelor, consideram ca acestea nu poseda nici un factor de productie, fiind nevoite sa nchirieze toti factorii necesari productiei de bunuri si servicii de la menaje. Toate costurile de productie pot fi vazute drept plati pentru achizitionarea factorilor de productie. Pe de alta parte, presupunem ca firmele vnd integral bunurile si serviciile produse menajelor, iar profiturile obtinute din activitatile desfasurate ajung tot la menaje (proprietarii firmelor apartin de fapt sectorului menaje). Aceasta economie poate fi vizualizata apelnd la figura 1.1.

Figura 1.1 Fluxurile reale si fluxurile monetare ntr-o economie simplificata

Venit (Y)

Factori de productie

Bunuri si servicii

Cheltuieli de consum (C)

ntre menaje si firme exista doua tipuri de fluxuri: fluxuri reale si fluxuri monetare. Mai nti, menajele furnizeaza firmelor factori de productie, primind n schimb un venit pentru serviciile furnizate. Acest venit este cheltuit pentru achizitionarea bunurilor si serviciilor necesare furnizate de catre firme. Fiecare flux real (de factori de productie si de bunuri si servicii) este nsotit de un flux monetar n sens opus (de venituri - Y si de cheltuieli - C). n aceste conditii, devine evident ca ntr-o astfel de economie valoarea venitului primit de menaje de la firme trebuie sa fie egala cu valoarea cheltuielilor de consum pe care le fac menajele. n caz contrar, firmele ar nregistra fie cstiguri, fie pierderi care nu sunt transferate menajelor, furnizoare n ultima instanta de factori de productie. Este, de asemenea, evident ca valoarea bunurilor si serviciilor produse de firme, adica valoarea outputului acestora, este egala cu valoarea cheltuielilor ocazionate de cumpararea bunurilor si serviciilor. Altfel spus, exista egalitatea: Venit = Cheltuiala = Valoare output Acest exemplu privind o economie simplificata a permis evidentierea egalitatii dintre venit, cheltuiala si output. Economiile menajelor n lumea reala, menajele nu cheltuiesc ntregul venit de care dispun pentru consumul curent. O parte din venit este economisita si destinata satisfacerii nevoilor viitoare. Daca menajele, n urma serviciilor factorilor de productie, obtin un anumit venit, din care economisesc o parte, atunci cheltuielile de consum trebuie sa fie inferioare venitului. Fluxul de cheltuieli de la menaje catre firme, prezentat n figura 1.1 trebuie sa fie mai mic dect fluxul de venit primit de menaje de la firme. n aceste conditii, firmele ncaseaza mai putin dect cedeaza menajelor, ceea ce afecteaza egalitatea anterioara. Pentru a ntelege efectul introducerii economiilor menajelor asupra relatiei venit national, cheltuiala si o utput, consideram existenta a doua tipuri de firme: firme producatoare de bunuri de consum (F C) si firme producatoare de bunuri de capital (FK). Putem considera ca firmele notate cu FC produc, de exemplu, hrana, mbracaminte si multe alte bunuri si servicii pe care menajele le consuma n mod obisnuit. n schimb, producatorii notati cu F K realizeaza tehnologii, echipamente, constructii ceea ce constituie de fapt inputuri pentru procese de productie viitoare. Figura 1.2 evidentiaza fluxurile reale si monetar e care se produc ntre diferitele tipuri de firme si menaje. Menajele ofera factori de productie att producatorilor de bunuri de consum ct si producatorilor de bunuri de capital.

Figura 1.2 Fluxurile reale si fluxurile monetare ntr-o economie cu economisire si investitie Venit

Factori de productie Venit

Factori de productie

Fc

Fk

Bunuri si servicii

Bunuri de capital Cheltuieli de investitii

Economii

Cheltuieli de consum

Producatorii de bunuri de consum (FC) ofera bunuri de consum menajelor. Producatorii de bunuri de capital ofera, la rndul lor, bunurile lor producatorilor de bunuri de consum. Pentru moment, consideram ca nici producatorii de bunuri de capital si nici menajele nu cumpara bunuri de capital. Ulterior, vom renunta la aceasta ipoteza. Fluxurile reale din economie sunt constituite pe de o parte din servicii ale factorilor care se deruleaza ntre menaje si cele doua categorii de producatori iar, pe de alta parte, din bunuri de capital, achizitionate de producatorii de bunuri de consum, si de bunuri de consum, furnizate consumatorilor finali. Fluxurile financiare sunt opuse ca sens fluxurilor de bunuri si de factori de productie. Cele doua tipuri de firme platesc si asigura venituri menajelor. Menajele fac cheltuielile de consum care reprezinta fluxuri monetare pentru producatorii de bunuri de consum. Acest ultim tip de producatori efectueaza cheltuieli pentru investitii, achizitionnd bunuri de capital de la producatorii acestora. n plus, menajele economisesc o parte din venitul lor. Aceste economii sunt prezentate ca un flux dinspre menaje sau retrageri din fluxul circular. Economiile menajelor nu reprezinta plati directe nici pentru bunuri de consum si nici pentru bunuri de capital si din acest motiv nu apar pe figura ca un flux ntre cele doua sectoare institutionale, ci pur si simplu ca un flux dinspre menaje. Pentru a face aceasta reprezentare mai simpla ne putem imagina ca cele doua tipuri de firme FC si FK, formeaza de fapt o singura categorie, un sector agregat denumit simplu firme (F). Ca urmare, nu vor mai exista doua fluxuri de venituri de la firme catre menaje, ci unul si gur care reprezinta suma n celor doua fluxuri. n mod similar, n locul a doua fluxuri de servicii ale factorilor catre firme exista unul singur, privit ca suma a fluxurilor din figura 1.2. Fluxul de cheltuieli ale menajelor pentru bunurile si serviciile achizitionate de la firme este identic cu cel anterior. Prin agregarea tuturor firmelor din economie ntr-un singur sector, fluxul de bunuri de capital de la un tip de firme la altul si fluxul de cheltuieli reprezentnd investitii pentru aceste bunuri dispar. Figura 1.3 arata fluxul de cheltuieli pentru investitii ca ncasari nete ale firmelor.
Figura 1.3 Fluxurile reale si fluxurile monetare ntr-o economie simplificata cu economisire si investitie Venit (Y)

Factori de productie

Bunuri si servicii

Cheltuieli de consum (C) Economii Investitii

Figura 1.4 reproduce figura 1.3, nsa prezinta doar fluxurile financiare, excluznd fluxurile de factori de productie si pe cele de bunuri si servicii. Figura 1.4 Fluxurile monetare ntr-o economie cu economisire si investitie Y

C S I

Se observa n aceasta figura ca firmele platesc iar menajele obtin un venit (Y). Menajele cheltuiesc pentru consum o parte din venit (C), iar o alta parte o economisesc (S). Deoarece economiile reprezinta un venit necheltuit, ele nu pot constitui transferuri directe de resurse catre firme. Pe baza ncasarilor, firmele fac cheltuieli pentru investitii (I) n vederea achizitionarii de bunuri de capital menite sa asigure dezvoltarea viitoare. Investitiile constituie injectii n fluxul circular al venitului. Economiile pe care menajele le realizeaza din venitul lor si investitiile pe care firmele le fac pentru bunurile de capital sunt ntr-un anume sens legate ntre ele. Pietele de c apital, piete pe care oamenii se mprumuta, furnizeaza mecanismul care asigura relationarea variabilelor economii si investitii. Menajele si plaseaza economiile n tipuri diferite de active financiare, iar firmele se mprumuta ntr-o varietate de moduri de la menaje pentru a-si sustine activitatea investitionala.

Sa privim din nou, pe baza figurii 1.4, conceptele de venit, output si cheltuiala cuprinse n aceasta reprezentare a economiei. Privind sectorul firme se observa trei sageti, doua conducnd catre acest sector si una avnd drept punct de pornire acest sector. Ne reamintim ca tot ceea ce firmele primesc urmeaza sa fie folosit pentru plati. Firmele nu poseda nimic, iar profiturile pe care ele le realizeaza ajung la menaje sub forma de venit al factor ilor. n aceste conditii, devine evident ca veniturile obtinute de menaje de la firme trebuie sa fie egale cu cheltuielile efectuate de menaje pentru achizitionarea bunurilor de consum plus cheltuielile firmelor pentru bunurile de investitii: Y=C+I n mod similar cu cazul firmelor, se observa n aceeasi figura 1.4 trei sageti pentru sectorul menaje, una catre si doua sageti dinspre acest sector. Deoarece menajele trebuie sa dispuna de veniturile lor, fie pentru consum fie pentru economisire, este evident ca suma dintre consum si economii trebuie sa fie egala cu venitul menajelor: Y=C+S Penultima expresie spune ca valoarea ntregului venit trebuie sa fie egala cu cheltuiala la nivelul ansamblului economiei. Conceptul de cheltuiala are acum o sfera mai larga deoarece include att cheltuiala pentru investitie ct si cheltuiala pentru consum. Valoarea outputului din economie este egala, asa cum s-a mentionat anterior, cu venitul sau cu cheltuiala. Pentru a ntelege acest lucru, tot ceea ce trebuie facut este de a recunoaste ca valoarea bunurilor si serviciilor produse este egala cu valoarea plasata asupra lor de cumparatorii finali ai acestor bunuri si servicii. Aceasta valoare este valoarea cheltuielilor de consum plus cheltuiala pentru investitie. Deci, venitul, cheltuiala si outputul sunt iarasi egale n aceasta reprezentare mai realista a economiei. Trebuie nsa efectuata o distinctie clara ntre cheltuiala pentru bunuri finale, plata factorilor de productie si cheltuiala pentru bunuri si servicii intermediare. Sa ntelegem aceste diferente cu ajutorul unui exemplu. Presupunem un student care decide sa cumpere un baton de ciocolata de la magazinul din incinta universitatii. Pretul acestuia este de 50 unitati monetare. Un baton de ciocolata este achizitionat de la un vnzator en-gros pentru pretul de 40 unitati monetare. La rndul sau, angrosistul cumpara ciocolata de la producatorul sau pentru un pret unitar de 36 unitati monetare. Productia unei ciocolate ocazioneaza urmatoarele cheltuieli: lapte 2 unitati monetare; boabe de cacao 4 unitati monetare; zahar 4 unitati monetare; electricitate - 6 unitati monetare; salarii platite lucratorilor - 14 unitati monetare. Profitul unitar este de 6 unitati monetare si este distribuit actionarilor. Cheltuiala totala n magazinul de ciocolata este 162 unitati monetare (50 + 40 + 36 + 2 + 4 + 4 + 6 + 14 + 6). Din aceste 162 unitati monetare doar 50 unitati monetare reprezinta cheltuiala pe bunuri si servicii finale. Restul reprezinta cheltuiala pentru bunuri si servicii intermediare sau plata factorilor de productie. Aceste cheltuieli sunt prezentate n tabelul 1.
Tabelul 1. Cheltuieli finale, cheltuieli intermediare si veniturile factorilor Tip cheltuieli /venituri Cheltuiala pentru Veniturile Cheltuiala pentru bunurile si servic iile factorilor bunuri si servicii finale intermediare 50 Pretul de cumparare ale unui baton de ciocolata 40 Pretul de vnzare al angrosistului 36 Pretul de vnzare al producatorului 2 Venitul producatorului de lapte 4 Venitul producatorului de cacao

Venitul producatorului de zahar Venitul producatorilor de electricitate Salariile producatorilor de ciocolata Profiturile producatorilor de ciocolata Profitul angrosistului Profitul detailistului Total

50

4 6 14 6 4 10 50

Prima coloana a acestui tabel surprinde valoarea cheltuielii (cheltuiala pentru bunuri si servicii finale) pentru un baton de ciocolata. n a doua coloana sunt evidentiate veniturile cstigate de toti cei implicati n producerea ciocolatei. Ultima coloana nregistreaza doar tranzactiile intermediare. Din punctul de vedere al macroeconomiei, datele cuprinse n ultima coloana sunt nerelevante. Ele apar datorita unor forme specifice a structurii industriale, putndu-se modifica odata cu aceasta. De exemplu, daca producatorul vinde direct detailistului batonul de ciocolata pentru un pret de 40 unitati monetare, cheltuiala pentru bunuri si servicii intermediare s-ar putea diminua cu 36 unitati monetare. Indiferent de aceasta schimbare, cheltuiala pentru bunuri si servicii finale ramne tot 50 unitati monetare. n mod asemanator si veniturile ar ramne tot 50 unitati monetare. n schimb, profitul angrosistului ar disparea, fiind transferat, de exemplu, producatorului. Calculul cheltuielilor pentru bunuri si servicii intermediare precum si pentru bunuri si servicii finale implica contabilitatea aceluiasi lucru de doua ori (sau chiar de mai multe ori daca exista mai multe stadii intermediare) ceea ce este cunoscut drept dubla contabilitate. Cheltuielile guvernamentale si impozitele Consideram acum o economie cu sector guvernamental. Figura 1.5 prezinta acest tip de economie. Alaturi de cele doua categorii de agenti economici, menaje si firme, avem si guvernul (GUV). Figura 1.5 arata relatia dintre menaje, firme si guvern, surprinznd doar fluxurile monetare. Prezenta guvernului presupune evidentierea a doua noi fluxuri: fluxul impozitelor (T) si fluxul cheltuielilor guvernamentale pentru bunuri si servicii (G).
Fig. 1.5 Fluxurile monetare ntr-o economie cu economisire, investitie si sector guvernamental Y

GUV

C S I

n cadrul acestui tip de economie, menajele primesc n continuare venituri (Y) de la firme. Ele si folosesc aceste venituri fie cumparnd bunuri de consum (C), fie platind impozite (T), fie economisind (S). Firmele, ca si mai nainte, beneficiaza de ncasari de pe urma cheltuielilor de consum ale menajelor (C) si a cheltuielilor de investitii (I), finantate prin diverse operatii pe piata capitalurilor. De asemenea, firmele realizeaza ncasari din cheltuielile pentru bunuri si servicii efectuate de guvern (G). n schimb, guvernul primeste impozite si face o serie de cheltuieli pentru bunuri si servic ii. Se observa n figura 1.5 ca firmele platesc venituri (Y) si primesc cheltuieli de consum (C), cheltuiala guvernamentala (G) si cheltuiala pentru investitie (I). Deoarece, n ultima instanta, firmele nu poseda factori de productie, tot ceea ce ele primesc ajunge la menaje. n consecinta, obtinem relatia urmatoare: Y=C+I+G n ceea ce priveste menajele, care decid sa-si partajeze veniturile obtinute n consum, economii si impozite, obtinem: Y=C+S+T Si n cadrul acestui tip de economie trebuie sa avem cheltuiala totala egala cu venitul. nsa notiunea de cheltuiala cuprinde acum cheltuielile pentru consum, cheltuielile de investitie ale firmelor precum si cheltuielile guvernului pentru bunuri si servicii. Trebuie mentionat faptul ca anumite plati efectuate de guvern, precum asigurarea pentru somaj, nu reprezinta cheltuiala guvernamentala pentru bunuri si servicii; ele reprezinta transferuri monetare de la guvern catre menaje, fiind din acest motiv denumite plati de transfer. Ne putem imagina aceste plati de transfer drept impozite negative. Iar platile totale sub forma impozitelor (T) pot fi privite drept impozite nete, egale cu diferenta dintre impozitele brute platite de menaje si transferurile nete de la guvern catre menaje. Ca si n cazul exemplelor anterioare cu o economie simpla, nu numai venitul si cheltuiala sunt egale ci si outputul este egal cu fiecare dintre aceste marimi. Valoarea bunurilor si serviciilor cumparate de menaje (C), firme (I) si guvern (G) reprezinta valoarea bunur ilor si serviciilor produse n cadrul economiei sau outputul economiei. Deci, chiar n cadrul unei reprezentari mai complicate a economiei, egalitatea venit, cheltuiala si output agregat se pastreaza. Restul lumii Consideram acum ca agentii economici r ealizeaza afaceri cu parteneri externi. Figura 1.6 evidentiaza sectoarele institutionale cunoscute la care se adauga restul lumii (R). Fluxurilor monetare dintre menaje, firme si guvern li se adauga acum fluxurile de acelasi tip ntre economia interna si exterior. Partea stnga a figurii 1.6 este identica cu figura 1.5. Relatiile cu exteriorul se concretizeaza n schimbul de bunuri si servicii, adica export (E) si import (X). Agentii economici straini cumpara bunuri si servicii din economia interna, ceea ce genereaza un flux monetar dinspre exterior spre firmele din interiorul economiei. De asemenea, aceleasi firme din interiorul economiei pot achizitiona bunuri din exterior, transfernd bani n favoarea vnzatorilor acestor bunuri. Uneori, este posibil ca unele menaje sa importe direct bunuri si servicii din strainatate. Desi un asemenea flux poate fi usor figurat, pentru simplificarea analizei, consideram absenta sa. Menajele cumpara bunuri sau servicii importate, achizitionndu-le de la firmele interne.

10

Fig. 1.6 Fluxurile monetare ntr-o economie cu economisire, investitie, sector guvernamental si tranzactii cu restul lumii Y E

GUV

X C S I

Se observa n aceasta figura ca nu exista nici-o schimbare la nivelul fluxurilor catre si dinspre menaje. Se stie ca menajele consuma bunuri de consum, din care o parte provin din productia interna. O parte din bunurile de consum sunt importate, fiind aduse de firmele care le vnd efectiv consumatorilor finali. Totusi, aceasta situatie nu este evidentiata direct n conturile menajelor. Se cunoaste doar faptul ca venitul (Y) este egal cu consumul (C) plus economiile (S) plus impozitele (T). Aunci cnd p rivim firmele obtinem o imagine putin diferita. Exista doua fluxuri monetare referitoare la ceea ce fimele platesc altor agenti economici, constituind iesiri pentru firme, si patru fluxuri tot monetare legate de ceea ce firmele ncaseaza de la alti agenti economici. Firmele platesc venituri menajelor (Y) dar platesc si agentilor economici externi pentru bunurile si serviciile importate de la acestia (X). n acelasi timp, firmele ncaseaza de la agentii economici externi contravaloarea exporturilor (E), de la guvern (G) si de la menaje (C) pentru bunurile si serviciile furnizate. Totodata exista un flux net de fonduri catre firme menit sa asigure cheltuielile de investitii (I). Pornind de la toate aceste fluxuri obtinem urmatoarea relatie: Y = C + I + G + E -X Partea dreapta a acestei relatii reprezinta cheltuielile totale nete pentru outputul intern. n fapt, egalitatea dintre venit si cheltuiala se pastreaza. Venitul reprezinta fluxul monetar dinspre firme catre menaje, fiind de fapt plati pentru serv iciile factorilor de productie furnizati de menaje. Cheltuiala totala este egala cu cheltuielile de consum ale menajelor (C), valoarea achizitiilor bunurilor de capital de catre firme (I), cheltuielile guvernului pentru bunuri si servicii (G) si valoarea n a cheltuielilor eta strainilor pentru outputul intern. Prin valoarea neta ntelegem diferenta dintre achizitiile brute ale rezidentilor straini (exporturi) si cheltuiala pentru bunuri provenite din exterior ale rezidentilor interni (importuri). De asemenea, valoarea outputului este egala cu venitul (sau cu cheltuiala). Pe baza egalitatii dintre venit si cheltuiala, pe de o parte, si alocarii venitului de catre menaje pentru consum, economii si impozite, pe de alta parte, obtinem relatia urmatoare: I +G+E=S+T+X Aceeasi relatie poate fi rescrisa n modul urmator:

11

(I S) + (G T) + (E X) = 0 Primul termen al acestei relatii, (I S), reprezinta excedentul investitiilor n raport cu economiile pentru sectorul privat al economiei. Cel de al doilea termen, (G T), reprezinta deficitul bugetar. Ultimul termen, (E X), corespunde surplusului balantei comerciale. Suma celor trei termeni trebuie sa fie ntotdeauna nula. Exista modalitati diferite de a interpreta aceasta egalitate. De exemplu, daca firmele investesc mai mult dect economisesc menajele exista doua posibilitati. Fie avem un deficit al balantei comerciale (importurile sunt superioare exporturilor), astfel nct bunuri de capital suplimentare sa fie obtinute de firme. Fie cheltuiala guvernului este mai mica dect impozitele, astfel ca guvernul realizeaza unele economii ceea ce permite ntr-adevar firmelor sa acumuleze bunuri de capital suplimentare. O alta modalitate de realizare a egalitatii anterioare consta n a presupune c a guvernul cheltuieste mai mult dect ncaseaza sub forma de impozite. n acest caz trebuie ca investitiile sa fie inferioare economiilor sau sa existe deficit al balantei comerciale cu restul lumii, de natura sa permita guvernului sa achizitioneze resurse n exces n raport cu impozitele colectate.

12

CAPITOLUL 2. BANII SI SISTEMUL BANCAR

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege:


Ce sunt banii si care este rolul lor n economie Ce sunt bancile si care este rolul lor n cadrul economiei de piata Care sunt componentele masei monetare si care este continutul acestora n ce consta actiunea agentilor bancari asupra ofertei de moneda Cum se formeaza si care sunt motivele cererii de moneda Cum se realizeaza echilibrul pietei monetare

1. 2. 3. 4. 5.

Moneda si rolul sau n economie Sistemul bancar Oferta de moneda Cererea de moneda Echilibrul pietei monetare

Moneda (banii) reprezinta un element cheie ntr-o economie de schimburi monetare. Nimeni nu-si poate imagina functionarea unei economii moderne n afara existentei banilor. Aparitia si evolutia banilor este strns legata de dezvoltarea productiei si a schimbului de bunuri. Orice economie de piata se bazeaza pe existenta unui sistem bancar care, mpreuna cu alte institutii, actioneaza n vederea unei bune functionari a acesteia. Gradul de dezvoltare a sistemului bancar exercita o influenta covrsitoare asupra aspectelor de natura economica si sociale proprii fiecarei economii.

2.1 Moneda si rolul sau n economie


Moneda reprezinta ansamblul mijloacelor de plata utilizabile n mod direct pentru reglarea tranzactiilor pe diferite piete. Ea reprezinta un activ general acceptat si de utilitate pentru toti agentii economici participanti la schimb. Recunoasterea generala si utilizarea monedei n tranzactii este nsa conditionata de ncrederea detinatorilor n valoarea lor, ncredere care se manifesta n cadrul unui comunitati, de regula natiunea. Unele instrumente
16

monetare pot fi folosite si n afara frontierelor nu numai n interior, capatnd atribute de monede internationale (valute liber convertibile). Utilitatea banilor este indirecta, fiind legata de utilitatea bunurilor si serviciilor posibile de achizitionat de pe piata. Functiile atribuite banilor sunt n mod traditional trei: intermediar al schimburilor etalon al valorii instrument de rezerva de valoare. A. Banii - intermediar al schimburilor Aceasta functie este considerata drept cea mai importanta, fiind n fapt ratiunea majora a aparitiei si utilizarii banilor. ntr-o economie de subzistenta, n care indivizii produc si consuma doar bunuri realizate de ei nsisi, banii se dovedesc de prisos. De asemenea, banii nu se justifica nici n forma primara a schimbului, trocul. n cadrul acestei forme bunurile se schimba n mod direct ntre ele. Aceasta presupune drept conditie esentiala dubla coincidenta de dorinte, ceea ce astazi nu poate sa apara dect cu totul ntmplator. Un alt inconvenient al trocului l reprezinta lipsa numitorului comun prin care sa se masoare n mod unitar valorile tuturor bunurilor destinate schimbului. Alte probleme evidente n cadrul schimburilor bazate pe troc sunt legate de indivizibilitatea anumitor marfuri, costurile de transport, si costurile stocarii marfurilor pna la momentul derularii efective a tranzactiilor. Costurile tranzactionale ridicate impuse de existenta trocului mentin volumul schimburilor la un nivel scazut. Specializarea producatorilor si cresterea importantei schimbului au determinat n mod obiectiv aparitia si evolutia banilor ncepnd cu banii marfa (pietrele pretioase, praful de pusca, tutunul, vitele etc.) pna la forma moderna a banilor. Astfel, trocul a fost disociat n doua tranzactii separate n timp si spatiu; vnzarea (schimbul bunurilor contra bani) si cumpararea (schimbul banilor pe bunuri). Moneda nlatura trocul si permite amplificarea considerabila a schimburilor n conditii mult mai facile. Toate bunurile ajung sa fie schimbate pe unul si acelasi bun, care la rndu-i, indiferent de loc si timp, poate fi schimbat pe toate celelalte bunuri. n economiile moderne, capabile sa produca un numar impresionant de bunuri, banii reprezinta un mijloc de schimb general, acceptat ca mijloc de plata att pentru bunuri ct si pentru serviciile factorilor de productie. Atunci cnd nsa banii nu-si mai pot ndeplini corespunzator rolul de mijloc de schimb, de exemplu n conditii de hiperinflatie, se revine partial la practica trocului.

17

B. Banii - etalon al valorii Banii reprezinta o unitate de masura folosita pentru aprecierea si compararea valorii bunurilor, serviciilor si activelor indiferent de natura lor. Valoarea bunurilor se exprima prin pret, iar acesta la rndul sau n termeni monetari. Folosirea monedei ca etalon de masura asigura dezvoltarea schimburilor datorita mai multor motive, printre care si cel al unei economii considerabile d e informatie. Pentru a ntelege acest lucru este suficient sa ne imaginam o economie n care se tranzactioneaza 100 de bunuri diferte. ntr-o economie cu moneda exista doar 100 de preturi, n timp ce ntr-o economie fara moneda fiecare bun trebuie exprimat n raport de toate celelalte 99. De unde rezulta un numar impresionant de preturi, greu de evidentiat si, mai ales, foarte greu de utilizat n practica schimburilor. Prin aducerea la un numitor comun a valorii unor bunuri eterogene devine posibila si nsumarea acestora. n consecinta, averea unui individ sau activele unei firme pot fi exprimate n termeni monetari. Aceeasi posibilitate o ofera banii si la nivel macroeconomic, exprimnd, de exemplu n cazul indicatorilor sintetici, valoarea creata de ansamblul agentilor economici ntr-o perioada data de timp. Totusi, utilizarea preturilor comporta unele dificultati legate mai ales de posibilitatea distorsionarii lor de catre monopoluri sau ignorarea externalitatilor. C. Banii - instrument de rezerva de valoare Banii reprezinta un mijloc mult mai comod de pastrare a puterii de cumparare comparativ cu alte active. Agentii economici dispun astfel de posibilitatea utilizarii n timp a rezultatelor activitatii lor. O parte din venitul lor va fi folosit pentru satisfacerea nevoilor imediate, n timp ce o alta parte este economisita (de fapt, un consum diferit) permitnd efectuarea de cheltuieli n viitor. Pentru a fi nsa un mijloc corespunzator de rezerva de valoare, valoarea banilor trebuie sa fie relativ stabila. n aceste conditii, cel care economiseste va regasi n viitor valoarea bunurilor si serviciilor al caror consum l sacrifica n prezent, iar cel care mprumuta nu va rambursa n viitor o valoare superioara celei obtinuta, de asemenea, n prezent. n realitate, valoarea banilor fluctueaza n timp. Din acest motiv banii reprezinta instrumentul de conservare cel mai bun pe termen scurt, n timp ce pe termen lung alte active ndeplinesc mai bine acest rol.

2.2 Sistemul bancar


Bancile reprezinta institutii financiare care concentreaza mijloace de plata si acorda credite agentilor economici solicitanti asigurnd functionarea echilibrata a economiei. Prin mobilizarea, transferul si repartizarea disponibilitatilor financiare bancile asigura legatura dintre unitatile economice, aflate n cautare de fonduri si cele care dispun de fonduri si urmaresc realizarea unor plasamente rentabile.
18

Bancile au o istorie ndelungata. Momentul premergator aparitiei lor -a l reprezentat separarea zarafilor din rndul negustorilor ale caror prime ndeletniciri erau schimbul monedelor si pastrarea disponibilitatilor banesti. Aceste disponibilitati aveau sa constituie ulterior sursa pentru credit, ceea ce a facut din zarafi primii bancheri. Primele banci au aparut n secolul 16, la Venetia, Genova si Milano, n strnsa legatura cu dezvoltarea productiei si a comertului. Forma moderna de organizare si functionare bancara a fost nsa ntruchipata de Banca din Amsterdam (1609) si Banca Angliei (1694). n tot acest timp, locul si rolul bancilor n economie a crescut n mod continuu, conditionnd ntreaga viata economica si progresul acesteia. Functiile ndeplinite de sistemul bancar sunt, n principal, urmatoarele: (1) Atragerea de disponibilitati monetare , temporar disponibile de la diferiti agenti economici. ntreprinzatorii, diferitele institutii si societati, populatia si statul apeleaza la banci n vederea pastrarii capitalurilor si veniturilor, primind n schimb dobnda. (2) Acordarea de credite agentilor economici, la solicitarea acestora, n vederea completarii capitalurilor proprii. n acest mod, bancile selecteaza riscurile, creditnd doar agenti economici solvabili si doar proiecte viabile. Sumele acordate drept credite au ca surse capitalul proriu al bancilor precum si soldul activ ntre depunerile si solicitarile de restituire ale clientilor. (3) Gestionarea conturilor deponentilor. (4) Organizarea nfiintarii de societati comerciale si operatiuni cu titlurile de valoare . (5) Crearea de instrumente financiare proprii si efectuarea de tranzactii cu asemenea instrumente. (6) Vnzari cumparari de valuta si alte operatiuni valutare . Din punct de vedere al formei de proprietate bancile sunt private, publice si mixte, desfasurndu-si activitatea pe baze lucrative. Ele pretind si ncaseaza dobnda, primesc comisioane pentru serviciile prestate, platind n schimb clientilor creditori dobnda. Diferenta ntre rata dobnzii perceputa si acordata de banci reprezinta premisa obtinerii profitului bancar. n ciuda diversitatii sistemului bancar, literatura economica distinge patru tipuri de banci: banci de emisiune banci de depozit banci de afaceri banci specializate. Aceasta structurare corespunde specificitatii componentelor sistemului bancar, desi n prezent se manifesta o tendinta de universalizare a functiilor ndeplinite de acestea. Din acest motiv, frecvent utilizata este clasificarea bancilor n banci de emisiune si banci comerciale.
19

A. Banca de emisiune Prin functiile ndeplinite si relatiile complexe cu celelalte banci, din interior sau exterior, banca de emisiune sau banca centrala are un rol major n economie. Atributia sa principala este de a asigura stabilitatea monetara si de a veghea la compatibilitatea acesteia cu expansiunea economica. Banca Centrala reprezinta institutia unica de emisiune, detinnd monopolul punerii n circulatie a biletelor de banca, bancnote si moneda divizionara. Initial, biletul de banca reprezenta o creanta a detinatorului asupra unui activ existent n depozitele bancii emitente. n prezent, emisiunea bancnotelor este independenta de activul bancii centrale nsa n concordanta cu nevoile de lichiditate ale economiei si cu obiectivele de politica monetara si bugetara ale tarii. Este stiut faptul ca o insuficienta a emisiunii provoaca un risc deflationist, n timp ce excesul emisiunii genereaza risc inflationist. Rolul bancii centrale de institutie de emisiune s-a diminuat n timp ca urmare a amplificarii circulatiei banilor de cont. Prin constituirea depozitelor si acordarea de credite celorlalte banci banca centrala este recunoscuta drept banca a bancilor. Ea detine majoritatea rezervelor bancilor comerciale si organizeaza platile prin compensatie ntre banci. Banca centrala conlucreaza cu Trezoreria acordndu-i, n cazuri bine justificate, creditele solicitate. Totodata, banca centrala autorizeaza nfiintarea si functionarea unei banci n cadrul teritoriului national si asigura supervizarea sistemului bancar n general, prevenind evenimente care l-ar putea deregla. Banca centrala joaca, de asemenea, rolul de corespondent cu celelalte banci din strainatate cu care si coreleaza politica monetara, de credit si valutara. Functiile si atributiile bancii centrale i sunt conferite prin sistemul legislativ, ceea ce face din banca centrala un instrument al statului. B. Bancile de depozit Bancile de depozit sau comerciale reprezinta intermediari financiari, organizate sub forma societatilor comerciale si a caror functionare este autorizata de banca centrala. Ele si procura mijloacele financiare prin depuneri la vedere sau pe termen, orict de mici si de numeroase ar fi acestea. Principala functie a bancilor de depozit rezida n constituirea de depozite si acordarea de credite agentilor economici, persoane fizice si/sau juridice. Activitatea lor este nsa mult mai diversificata, cuprinznd si operatii de scontare, subscriere de bonuri de Tezaur, operatii de bursa, viramente etc. C. Bancile de afaceri
20

Bancile de afaceri au un rol tot mai nsemnat n economiile moderne unde nevoile de capitaluri sunt, n general, ridicate. Ele investesc capitalul propriu, acorda credite pe termen lung ntreprinderilor existente sau n formare si finanteaza proiecte de investitii. De asemenea, bancile de afaceri se implica tot mai mult n procesele de achizitii si fuziuni ca forma principala de realizare a concentrarii si centralizarii economice. D. Bancile specializate Bancile specializate includ o retea extinsa de institutii de credit, cu o gama larga de diferentieri si cu statute diferite de la tara la tara. Aceste banci acorda credite speciale, uneori n conditii preferentiale, unor activitati distincte. n aceasta categorie de banci sunt cuprinse: casele de credit agricol (acorda credite pe termen scurt, mediu si lung n agricultura), creditul financiar (credit ipotecar pe termen lung particularilor si mprumuturi colectivitatilor publice locale; banci populare (crediteaza ntreprinderi mici cu caracter comercial sau industrial), banci de comert exterior (sustin agentii economici care desfasoara rela tii cu strainatatea). n cadrul sistemului financiar-bancar un loc important l ocupa si societatile de asigurari. n schimbul unei prime de asigurare ele garanteaza despagubirea n caz de producere a riscului. De asemenea, ele pot acorda credite sau investi.

2.3 Oferta de moneda


Masa monetara si structura ei Rolul activ pe care l joaca moneda de economie presupune mai nti cunoasterea si definirea masei monetare si a componentelor sale. Masa monetara reprezinta ansamblul mijloacelor de plata, respectiv de lichiditate, existente la un moment dat ntr-o economie. Masa monetara reprezinta o marime eterogena, n structura ei regasindu-se urmatoarele active, conform opiniei majoritatii monetaristilor: numerarul banii de cont depozitele la termen alte active. Primele doua componente reprezinta disponibilitatile banesti propriu-zise, n timp ce ultimele constituie disponibilitati semimonetare. Acestea pot ndeplini functii monetare avnd nsa un grad de lichiditate mai scazut si presupunnd cel putin consum de timp. A. Numerarul Numerarul reprezinta activele caracterizate prin lichiditate perfecta. Acest instrument monetar se poate converti rapid n bunuri si servicii sau stinge imediat o datorie.
21

B. Banii de cont Banii de cont se refera la disponibilitatile n conturi curente sau la vedere, avnd acelasi grad de lichiditate si functiuni cu activul anterior. Titularul unui astfel de cont se poate folosi de suma respectiva la dorinta prin utilizarea cecurilor n vederea facilitarii diverselor tranzactii comerciale sau financiare. Modalitatea platii prin cecuri este larg utilizata n tranzactiile dintre agentii economici din tarile dezvoltate. Plata salariilor, a bunurilor achizitionate sau a serviciilor prestate se realizeaza prin utilizarea cecurilor sau, mai recent, prin utilizarea cartilor de credit. Operatiile se efectueaza ntr-un timp scurt, n conditii de siguranta si cu costuri extrem de reduse. Numerarul se poate transforma cu usurinta n conturi la vedere, dupa cum si acestea pot deveni numerar. C. Depozitele la termen Depozitele la termen precum si cele n vederea economisirii sunt de asemenea incluse n structura masei monetare, avnd trasaturi si functii asemanatoare monedei. Spre deosebire de primele componente ale masei monetare, gradul de lichiditate este mai scazut n cazul depozitelor la termen. Retragerea disponibilitatilor pentru efectuarea platilor nu se poate realiza n orice moment, ci dupa un preaviz adresat bancii. Depozitele la termen se constituie n plasamente la banci, case de economii si alte institutii financiare. n ultimul timp, se constata o dinamica accentuata a acestora comparativ cu cele la vedere, motivul reprezentndu-l obtinerea unei dobnzi superioare. Cu ct diferenta ntre dobnda pentru un cont de depozit la termen si cea pentru contul curent este mai mare, cu att costul de oportunitate corespunzator dorintei pentru lichiditate creste. Iar o crestere a dobnzii va determina restrngerea numerarului sau a contului curent si va extinde quasimoneda. D. Alte active Diferitele titluri aflate n circulatie pe piata financiar-monetara completeaza structura masei monetare. n functie de durata plasamentului se pot identifica active pe termen scurt, precum cambiile, biletele la ordin, biletele de trezorerie si pe termen lung, n general reprezentate de actiuni si obligatiuni. Activele pe termen scurt se bucura de un grad de lichiditate mai ridicat n comparatie cu cele pe termen lung. Produsele pietei financiar-monetare sunt supuse unui proces continuu de inovare. Noile instrumente, n masura n care pot substitui moneda propriu-zisa (moneda efectiva si de cont), extind sfera de cuprindere a masei monetare. Agregatele monetare Analiza detaliata a masei monetare presupune recurgerea la agregatele monetare.
22

Agregatul monetar reprezinta o parte constitutiva a masei monetare (disponibilitati monetare si semimonetare), parte autonomizata prin functiile ei specifice, prin agentii economici specializati care emit instrumentele de schimb si de plata, prin institutiile financiar-bancare care le pun n circulatie, prin fluxurile reale pe care le mijlocesc. Agregatul monetar reprezinta un instrument util politicii monetare, motiv pentru care selectarea agregatelor monetare trebuie sa ofere raspunsuri asupra caracterului politic ii monetare si efectului acesteia n economia reala. Numarul si structura agregatelor monetare difera n general de la tara la tara, n functie de etapa de dezvoltare si evolutia economica specifica, de stadiul pietei financiare sau de cerintele imediate sau de perspectiva ale practicii monetare. n acest sens exista modele diverse promovate de diferite scoli. Scoala americana, considerata moderna, se distinge de cea franceza, cu o traditie ndelungata n domeniu, si fiecare de cea austriaca, germana sau italiana. n SUA se opereaza cu 6 agregate, n Franta cu 4 agregate iar n Anglia cu 7. Agregatele monetare pot fi definite prin integrarea succesiva a produselor monetare create n scopul asigurarii lichiditatii agentilor financiari sau nefinanciari. n functie de acest criteriu s-au construit agregatele monetare simbolizate cu M1, M2, M3 si L. Primul agregat monetar - M1, reprezinta masa monetara n sens restrns. El grupeaza n structura sa numerarul, bancnote si moneda divizionara, si banii de cont din disponibilitatile n conturi la vedere si n alte categorii de conturi deschise la bancile comerciale si la asimilatele acestora si asupra carora pot fi trase cecuri. Reprezentnd partea cea mai activa a masei monetare sau lichiditatea primara, aceste componente raspund ntru totul continutului monedei si facilitatilor sale. Stingerea datoriilor si mijlocirea tranzactiilor se face n acest caz fara consum de timp si fara riscul diminuarii activelor detinatorului. Agregatul monetar M1 se caracterizeaza printr-un grad nalt de flexibilitate, fiind afectat direct si rapid de evolutiile din economie. Banii n sens restrns pot fi transformati fara costuri tranzactionale suplimentare n quasi-bani. Cel de al doilea agregat monetar - M2, reprezinta masa monetara n sens larg. El cuprinde n plus fata de M1 ansamblul plasamentelor la termen si n vederea economisirii posibil de transformat n lichiditati prin emisiunea de cecuri cu preaviz. Aceasta parte reprezinta lichiditatea secundara sau quasi-moneda. Disponibilitatile monetare astfel incluse n M2 apartin agentilor rezidenti non-bancari si sunt gestionate de institutiile financiare. Al treilea agregat monetar - M3, cuprinde pe lnga componentele lui M2 active cu un grad mai redus de lichiditate precum certificate de depozit, bonuri de casa, conturi de economii pe termen mediu si alte titluri emise de agentii economici pe piata financiar-monetara. Ultimul agregat monetar - L, include n plus fata de M3 titluri emise pe termen mediu si lung cu caracter negocia bil si posibil de transformat n lichiditati.
23

n Romnia structura masei monetare poarta amprenta procesului tranzitiei la economia de piata. Agregatele monetare ntlnite sunt M1 si M2 cuprinznd moneda efectiva si quasi-moneda. n M1 sunt cuprinse, asa cum s-a vazut, numerarul si depozitele la vedere ale firmelor, operabile prin cecuri. Quasi-banii includ, potrivit definitiei Bancii Nationale a Romniei, urmatoarele: economiile populatiei (la CEC sau la banci), depozitele la termen ale agentilor economici (inclusiv certificatele de depozit), depozitele conditionate ale agentilor economici (acreditive, depozite pentru investitii etc.), conturile n valuta ale rezidentilor (persoane fizice si juridice). Ponderea numerarului n cadrul masei monetare este d aproximativ 20%, e tendinta fiind de scadere pe masura ce se vor introduce n practica curenta instrumente de decontare fara numerar (cecuri, carti de credit si de debit). n schimb, quasi-banii reprezentau la jumatatea anului 1994 57% n totalul masei monetare, marcnd o crestere comparativ cu anii anteriori. n economiile caracterizate printr-o inflatie accentuata acest fapt este apreciat drept pozitiv, atenundu-se astfel un factor de presiune inflationista. Existenta mai multor masuri pentru masa monetara confirma ambiguitatea termenului de "oferta de moneda". n plus, deciziile agentilor economici afecteaza marimea agregatelor monetare. De exemplu, decizia de transformare a depozitelor la termen n depozite la vedere va determina cresterea primului agregat monetar n timp ce urmatoarele vor ramne nemodificate. n adoptarea masurilor de politica monetara, banca centrala are nevoie nu doar de o imagine globala asupra masei monetare ci si de una detaliata. Una dintre cele mai importante componente ale masei monetare si care nregistreaza o dinamica accentuata o reprezinta depozitele bancare. Controlul ofertei de moneda, de care responsabila este banca centrala, presupune supervizarea activitatii celorlalte banci n procesul creatiei monetare. Creatia monetara n asigurarea ofertei de moneda sunt implicati trei categorii de agenti monetari: bancile comerciale, banca centrala si Trezoreria. Mijloacele de plata puse la dispozitia agentilor economici se prezinta sub forma creantelor asupra intermediarilor monetari, reprezentnd contrapartidele masei monetare. Creatia monetara constituie un proces continuu de asigurare cu lichiditati a economiei, ceea ce imprima o tendinta ascendenta masei monetare si o schimbare a structurii sale. Creatia monetara consta n transformarea creantelor asupra agentilor nebancari n mijloace de plata imediat utilizabile pentru efectuarea platilor. A. Creatia de moneda prin bancile comerciale Bancile comerciale pot crea moneda la solicitarile agentilor economici privind completarea capitalurilor proprii.
24

Pentru a raspunde cerintelor formulate de ntreprinderi, de persoane fizice sau de Trezorerie, banca achizitioneaza trei tipuri de active: (1) Creante asupra ntreprinderilor si particularilor. Prin operatiunea de scontare bancile comerciale cumpara active financiare pe termen scurt precum cambii si bilete la ordin. Acestea si au originea ntr-o operatiune de vnzare anterioara si exprima creanta detinatorului asupra unei terte persoane fizice sau juridice. Astfel, bancile comerciale pun n circulatie mijloace de plata suplimentare n schimbul unei creante asupra agentilor economici interni. (2) Creante asupra strainatatii. Banca comerciala achizitioneaza devize straine de la un client exportator. Aceste devize nu reprezinta moneda pe teritoriul unei tari, ci o creanta asupra unei tari straine. La cererea detinatorului, devizele straine sunt convertite de catre bancile comerciale n moneda nationala, punndu-se de fapt n circulatie mijloace de plata suplimentare n schimbul unei creante asupra altui stat. (3) Creante asupra Trezoreriei. Statul se confrunta frecvent cu insuficienta resurselor bugetare, motiv pentru care n vederea finantarii deficitului sunt emise bonuri de tezaur. Achizitia acestor active se face fie la initiativa Trezoreriei, n cazul subscrierii de catre banca a bonurilor de tezaur, fie la initiativa clientilor care doresc scontarea acestor titluri. n fiecare din aceste cazuri, bancile comerciale creeaza moneda printr-un simplu nscris n contul vnzatorului. Este vorba n fapt de monetizarea unor active monetare. Valoarea acestor active figureaza n activul bilantului bancii, iar valoarea monedei create la pasiv. Mecanismul descris se poate derula si n sens invers. n acest caz nu se va mai vorbi de procesul creatiei monetare ci de cel al distrugerii monetare. Cantitatea de moneda se va reduce atunci cnd bancile comerciale recupereaza la scadenta valoarea activelor aflate n portofoliu. n practica, procesul creatiei monetare domina pe cel de distrugere monetara astfel nct masa monetara creste. Acordarea de credite are drept premiza existenta de lichiditati la banca, fiind deci determinata de marimea depozitelor. Creditele astfel obtinute de agentii economici vor fi utilizate, n cea mai mare parte, pentru plati cu ajutorul cecurilor, n favoarea altor agenti economici. Banca beneficiarului care va primi aceste sume n depozit va dispune de posibilitati suplimentare de creditare. Creditul initial se afla deci la originea de noi credite confirmnd astfel maxima engleza dupa care "mprumuturile produc depozite" (loans make deposits). Daca sistemul bancar ar fi alcatuit dintr-o singura banca, nu s ridica -ar probleme de lichiditate. S-ar opera doar cu moneda scripturala a respectivei banci, existnd certitudinea transformarii creditelor acordate n depozite aflate la aceasta banca. n realitate, sistemul monetar comporta existenta unui numar mare de banci. ntr-un sistem complex apar astfel probleme de comunicare interbancare, ceea ce reclama un mecanism general de compensare n functionarea caruia intervine si banca centrala.
25

Creatia de moneda prin intermediul bancilor comerciale se analizeaza cu ajutorul teoriei multiplicatorului creditului. Presupunem ca rezervele de lichiditati ale unei banci comerciale n moneda centrala sunt excedentare la un moment dat. ntr-o astfel de situatie banca are la dispozitie doua posibilitati. Fie sa pastreze aceste rezerve fara a obtine astfel nici-un venit suplimentar, fie sa suplimenteze creditele acordate ceea ce i-ar aduce dobnda, deci un venit suplimentar. Vom privilegia n continuare aceasta a doua alternativa. Acordarea creditelor se va face nsa n limita permisa de rata rezervelor obligatorii (minime). Aceasta actioneaza n sensul reducerii posibilitatilor de multiplicare a creditului, fiecare depozit fiind diminuat prin cedare partiala bancii de emisiune. Noile credite vor creste sumele n conturile beneficiarilor si mai departe ale celor n favoarea carora se fac platile. Ele vor ajunge sub forma de depozite la alte banci (sau aceeasi banca) care vor proceda n mod analog. Masa monetara va spori astfel n "unde" succesive nsa din ce n ce mai lent datorita rezervelor obligatorii. Pentru ilustrarea procesului de multiplicare al creditului vom folosi un exemplu. Rata rezervelor minime va fi de 25%, iar depozitul initial de 5000 unitati monetare. Pentru simplificare vom considera ca nu se fac plati n numerar. Suma maxima pe care banca o poate acorda sub forma de credit va fi doar de 3750 unitati monetare (5000 - 5000 x 0,25). Aceasta suma n urma achitarii unei plati de catre beneficiarul creditului poate ajunge la o alta banca. Aceasta acorda un credit n baza acestui depozit nu mai mare de 2812,50 unitati monetare. Procesul poate continua nsa dimensiunea creditelor ulterioare este din ce n ce mai mica, asa cum se observa n tabelul 2.1.
Tabelul 2.1. Procesul de multiplicare a creditului Banca A B C D X Depozite noi 5000 3750 2812,5 2109,4 20000 Credite noi 3750 2812,5 2109,4 1582,05 15000 Rezerve 1250 937,5 703,1 527,4 5000

Procesul se va ncheia cnd ntreg depozitul initial (5000) se mobilizeaza la banca de emisiune sub forma rezervelor, totalitatea creditelor acordate fiind numai creatia bancilor comerciale. Suma totala a depozitelor se poate deduce facnd apel la logica matematica elementara:
M = 5000 + 3750 + 2812,5 + . ..

sau

26

3 3 3 M = 5000 + 5000 + 5000 +... .+5000 4 4 4

Restrngnd expresia se obtine:

Daca rata rezervelor obligatorii este r, rezulta ca multiplicatorul creditului este K = 1/r, adica inversul ratei rezervelor obligatorii. n exemplul de fata, multiplicatorul este 4, iar cresterea masei monetare este de 15000 u.m. n cazul n care noile depozite nu vor atinge nivelul de 20000 unitati monetare nseamna ca n sistemul bancar exista exces peste rezervele necesare, ceea ce permite continuarea procesului. Mecanismul creatiei monetare presupune n primul rnd existenta n sistemul bancar a lichiditatilor necesare sustinerii creditului. Acestea vor fi determinate printre altele de preferinta pentru numerar a publicului si de politica bancii centrale. n al doilea rnd, este necesara o anumita cerere pentru creditare. Este posibil ca cererea de creditare sa fie mai redusa n raport de posibilitatile bancilor. Bancile pot stimula cererea de credite prin reducerea ratei dobnzii, deci a costului creditului. Aceasta decizie ar duce nsa si la o diminuare a ratei dobnzii platita deponentilor. Este putin probabil ca o banca sa recurga n mod unilateral la aceasta masura. Daca celelalte banci mentin ratele dobnzilor se poate produce un flux de lichiditati catre acestea, lipsind prima banca de posibilitatea majorarii creditelor. Modificarea ratelor rezervelor necesare (obligatorii) poate asigura expansiunea masei monetare ntr-o masura mai mare sau mai mica. n anumite circumstante, cnd se anticipeaza retrageri mai ample (de exemplu, n preajma sarbatorilor) bancile pot proceda la cresterea ratelor rezervelor, reducnd n acelasi timp si posibilitatea de creditare. Variatia cotelor rezervelor obligatorii reprezinta totodata si un instrument de politica monetara. Exemplul anterior prezentat a avut ca premisa circulatia doar a monedei scripturale. Este nsa mult mai realist a lua nconsiderare si prezenta numerarului. Titularii de credite pot solicita bancii creditoare ca o parte din disponibilitati sa mbrace forma de numerar. Se produc astfel scurgeri din circuitul banilor scripturali. n acest caz marimea depozitelor n functie de care se acorda creditele se diminueaza si odata cu ele proportiile multiplicarii. B. Creatia de moneda prin banca centrala Creatia de moneda prin banca centrala are un mecanism asemanator cu cel al oricarui intermediar financiar. Banca centrala achizitioneaza active nonmonetare si emite moneda, de fapt o creanta asupra siesi. Aceasta emisiune se realizeaza n
27

legatura cu aceleasi tipuri de creanta ntlnite n cazul bancilor comerciale: creante asupra Trezoreriei, creante asupra economiei si creante asupra strainatatii. (1) Creante asupra Trezoreriei. Emisiunea de moneda n favoarea Trezoreriei detine ponderea n cele mai multe cazuri. Trezoreria se confrunta adeseori cu insuficienta resurselor datorita decalajului n timp ntre cheltuielile efectuate, cu caracter continuu si ncasarea veniturilor, cu caracter intermitent. Achizitionarea bonurilor de tezaur, apare ca un mprumut indirect acordat Trezoreriei. (2) Creante asupra strainatatii. Agentii economici nationali care desfasoara relatii de schimb cu strainatatea intra n posesia devizelor straine, exprimnd putere de cumparare n exterior. n masura n care acestia au nevoie de moneda centrala, ei cedeaza devizele unei banci comerciale. Banca comerciala la rndul sau poate sa le cedeze Bancii centrale, asigurndu-se n acest mod si cresterea rezervei valutare a tarii. Banca centrala realizeaza monetizarea acestor devize, oferind n schimb propria moneda si sporind pe aceasta baza masa monetara. Procesul se deruleaza n sens invers cnd banca centrala va ceda devize straine contra activelor monetare nationale. n contextul amplificarii relatiilor economice externe sporeste rolul bancii centrale n creatia de moneda pe baza achizitionarii acestor devize. (3) Creante asupra economiei. Daca banca centrala nu acorda dect foarte rar n mod direct un credit, n schimb preia prin operatiunea de rescontare creditele acordate de bancile comerciale, mobiliznd titluri reprezentnd aceste credite (cambii). C. Creatia monetara prin intermediul Trezoreriei. Trezoreria efectueaza cea mai mare parte a platilor sale prin intermediul bancilor comerciale si prin banca centrala. Atunci cnd nu dispune de sumele necesare efectuarii platilor se poate folosi de propria moneda, deoarece potrivit legii are functii bancare. Astfel, o creanta asupra statului se monetizeaza, devenind moneda scripturala, fara ca n conturile Trezoreriei sa fi existat acoperirea necesara. Aportul Trezoreriei la creatia de moneda este nsa redus comparativ cu creatia monetara datorata bancii centrale sau bancilor comerciale. Oferta de moneda si rata dobnzii Teoriile monetare considera n general oferta de moneda independenta de rata dobnzii. Cum oferta de moneda este determinata, asa cum s vazut prin -a actiunea sectorului bancar (autoritatile monetare controleaza direct stocul de bani al economiei), curba ofertei de moneda n functie de rata dobnzii apare sub forma unei perpendiculare pe abscisa (figura 2.1a). Modelele keynesiste considera totusi ca rata dobnzii exercita o influenta direct proportionala asupra ofertei de moneda, fara ca aceasta sa reprezinte determinantul major al ofertei de moneda. Din acest motiv, curba ofertei de moneda este pozitiv nclinata n raport cu rata dobnzii (figura 2.1b).
28

Fig. 2.1 Oferta de moneda si rata dobnzii

Rata dobnzii

Oferta Rata de moneda dobnzii

Oferta de moneda

Cantitatea oferita de moneda

Cantitatea oferita de moneda b) Dependenta de rata dobnzii

a) Independenta de rata dobnzii

Ratiunile unei relatii directe ntre oferta de moneda si rata dobnzii constau n urmatoarele: - o rata a dobnzii mai mare, datorata de exemplu cresterii cererii de credit, ncurajeaza bancile n acordarea de credite, sporind n consecinta masa monetara; - o rata a dobnzii mai ridicata schimba structura depozitelor la banci n favoarea celor la termen si, mpreuna cu o preferinta mai redusa a publicului pentru numerar, creaza sursele pentru amplificarea procesului de creditare. n acelasi sens,
29

actioneaza si sporirea depunerilor agentilor economici din strainatate atrasi de perspectiva unui plasament mai avantajos.

2.4 Cererea de moneda


Cererea de bani se refera la dorinta obtinerii monedei de catre agentii economici. Banii reprezinta un activ deosebit de celelalte active; ei sunt un bun lichid prin excelenta. Transmiterea lor de la un agent la altul, n cadrul comunitatii n care sunt acceptati, permite stingerea oricarei datorii. n general, se accepta existenta mai multor motive ale detinerii de moneda. Unele sunt de natura economica, iar altele au o determinare psihologica. Un prim motiv al cererii de bani este cel tranzactional. El deriva din functia banilor de mijloc de schimb. Banii sunt ceruti pentru ca prin intermediul lor se pot efectua tranzactii. Cererea de moneda apare n traditia clasica ca o modalitate indirecta a cererii de bunuri. Ecuatia schimburilor a lui I. Fisher exprima relatia dintre cererea si oferta de moned: MV=PT unde M = cantitatea de moneda V = viteza de circulatie a banilor P = nivelul general al preturilor T = volumul tranzactiilor n termeni reali Deci conform acestei relatii, cantitatea de moneda multiplicata prin viteza de circulatie a banilor trebuie sa fie egala la echilibru cu volumul valoric al tranzactiiilor. Se poate usor deduce ca masa monetara este determinata de fiecare din celelalte elemente ale relatiei anterioare. Keynes se distanteaza de conceptia clasica apreciind ca moneda este ceruta si ca bun n sine, nu doar pentru a facilita achizitia altor bunuri. n acest sens, el identifica patru mobiluri ale cererii de bani exprimata prin "preferinta pentru lichiditate": (1) Motivul venitului; menajele obtin si ncaseaza venituri la intervale diferite de timp, n timp ce cheltuielile acestora au o frecventa mai mare. Aceasta obliga n orice moment la pastrarea unei parti din venituri sub forma lichida; (2) Motivul ntreprinderii; din aceleasi ratiuni cu ale menajelor, ntreprinderile simt nevoia sa retina n mod permanent o parte din disponibilitatile lor sub forma lichida. Binenteles ca destinatia cheltuielilor unei ntreprinderi este diferita de cea a menajelor; (3) Motivul precautiei; retinerea unei cantitati de bani sub aceeasi forma (lichida) este datorata unor circumstante imprevizibile precum cheltuieli neasteptate n viitor sau achizitii avantajoase;
30

(4) Motivul speculatiei; orice speculant este animat de perspectiva cstigului de capital. El aplica n practica principiul de a cumpara ieftin si de a vinde scump. n general, ideea speculatiei apare asociata achizitiei activelor financiare (actiuni si obligatiuni) sau reale (imobile). Cei care doresc achizitionarea acestor active vor prefera sa astepte daca preturile nregistreaza tendinta de scadere. n aceasta situatie, banii sunt preferati valorilor mobiliare, ei dovedindu-se un activ superior acestora. Daca cumva detin hrtii de valoare, oamenii vor decide vnzarea lor nainte ca pretul sa fi scazut foarte mult, optnd deci tot pentru bani lichizi. n schimb, daca pretul a atins un nivel scazut anticipndu-se apoi o crestere, se vor achizitiona hrtii de valoare. Se poate observa ca speculatia, indiferent ca se refera la active reale sau financiare, reprezinta un arbitraj continuu ntre activele monetare si cele nonmonetare. Din examinarea acestor mobiluri ale cererii de moneda se constata ca primele trei privilegiaza functia banilor de mijloc de schimb, n timp ce ultimul pe cea de rezerva de valoare. Pornind de la aceste mobiluri, Keynes construieste o functie a cererii de moneda notata cu L si care are doua componente: - Componenta L1 reprezinta cantitatea de bani ceruta de agentii economici derivnd din primele trei motive sau, mai pe scurt, motivul tranzactional si cel precautional. Factorul esential care influenteaza aceasta componenta l constituie nivelul venitului national (Y). Relatia este directa, cresterea venitului national determinnd cresterea cererii de bani si invers. L1 = L1 (Y) cu L1 > 0 Relatia cu rata dobnzii (i) este mai degraba nesemnificativa. n figura 2.2 se observa ca cererea de bani datorata motivului tranzactiei si precautiei este aproape verticala. La rate nalte ale dobnzii oamenii vor fi determinati sa-si pastreze banii n conturi la banci, retragndu-i doar atunci cnd nevoia achizitiei de bunuri o impune. Influenta ratei dobnzii ar putea fi mai semnificativa asupra cererii datorita motivului precautiei. Pentru rate nalte sumele lichide retinute n acest scop ar fi usor diminuate. Aceasta functie a cererii de moneda mai poate fi influentata si de alti factori precum frecventa ncasarilor, sezonalitate sau utilizarea unor mijloace moderne de plata (carti de credit). Acesti factori pot influenta cererea de moneda n ambele sensuri. - Componenta L2 reprezinta cererea de moneda n scopul speculatiei. Daca oamenii au de ales ntre bani sub forma lichida si active financiare, existnd doar motivul speculatiei, atunci rata dobnzii are un rol crucial.
31

Reprezentnd pretul renuntarii la lichiditate, cresterea ratei dobnzii stimuleaza preferinta pentru detinerea activelor financiare si deci renuntarea la lichiditate. n schimb, atunci cnd rata dobnzii se diminueaza preferinta pentru lichiditate este stimulata n dauna detinerii activelor financiare.
Fig. 2.2 Cererea de moneda datorata motivului tranzactiei si precautiei

Rata dobnzii

L1 0 Cantitatea ceruta de moneda

Deci relatia dintre cererea de moneda n scop speculativ si rata dobnzii este invers proportionala: L2 = L2 (i) cu L2 < 0 Descresterea lui L2 n functie de rata dobnzii este valabila pentru un nivel al sau superior lui im, de fapt un prag minim (trapa de lichiditate) pentru care cererea de moneda devine infinit elastica n raport cu rata dobnzii (figura 2.3).
Fig. 2.3 Cererea de bani n scop speculativ

Rata dobnzii

L2 im

32

Cantitatea ceruta de moneda

Cererea totala de moneda se obtine prin nsumarea functiilor L1 si L2: L (Y, i) = L1 (Y) + L2 (i) Graficul ce descrie functia compusa este prezentat n figura 2.4. si reprezinta curba preferintei pentru lichiditate. Orice alt factor n afara ratei dobnzii care influenteaza rata dobnzii va determina deplasarea spre stnga sau spre dreapta a curbei cererii de moneda. De exemplu, sporirea venitului national (Y) va deplasa curba spre dreapta, n timp ce utilizarea pe scara larga a cartilor de credit deplaseaza cererea de moneda spre stnga.
Fig. 2.4 Cererea totala de moneda

Rata dobnzii

L2 im

L1 Cantitatea ceruta de moneda

2.5 Echilibrul pietei monetare


Piata monetara reprezinta ntlnirea si confruntarea ntre cererea de moneda si oferta de moneda. Figura 2.5 surprinde pe acelasi grafic cererea si oferta de moneda. Coordonatele punctului de intersectie al celor doua curbe. (M*, i*) determina simultan rata dobnzii si cantitatea de moneda tranzactionata la echilibru.

33

Fig. 2.5 Echilibrul pe piata monetara

Daca rata dobnzii ar fi superioara nivelului sau de echilibru ar exista un exces al ofertei de moneda n raport cu cererea de moneda. n acest caz, dorinta de achizitionare a hrtiilor de valoare se amplifica. Cresterea cererii de valori mobiliare se traduce nsa n cresterea preturilor titlurilor si scaderea ratei dobnzii. Oferta de moneda se diminueaza concomitent cu cresterea cererii de moneda ndeosebi n scop speculativ. Ajustarile succesive ntre cererea si oferta de moneda vor conduce rata dobnzii si cantitatea de moneda tranzactionata spre nivelul lor de echilibru. n mod similar, rata dobnzii aflata sub nivelul sau de echilibru, stimuleaza cererea care excede nivelul ofertei de moneda. La acest nivel al ratei dobnzii, detinerea activelor financiare devine indezirabila preferndu-se moneda. Mai multi detinatori de active vor dori sa le vnda pe piata financiara, determinnd reducerea preturilor activelor financiare si sporind astfel rata dobnzii. Derularea acestui proces va conduce rata dobnzii spre nivelul sau de echilibru. O modificare survenita n cerere, n oferta sau n ambele concomitent, deplaseaza curbele si conduce la un nou echilibru al cantitatii de moneda si al ratei dobnzii.

34

CAPITOLUL 3. INDICATORII MACROECONOMICI

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege:


Care sunt principalii indicatori macroeconomici si care este continutul acestora Care sunt modalitatile de exprimare ale rezultatelor macroeconomice Ce este deflatorul PIB si care sunt deosebirile dintre acesta si indicele preturilor de consum

1. 2. 3. 4.

Produsul intern brut Produsul national brut Produsul intern net Produsul national net si venitul national

Activitatile economice ce se desfasoara n cadrul unei economii nationale se concretizeaza ntr-o gama variata de bunuri si servicii. Evaluarea acestora sub aspect fizic sau valoric se realizeaza cu ajutorul indicatorilor economici Indicatorul economic exprima numeric evolutia unei marimi economice n conditii date de spatiu si timp. El reflecta procesele si fenomenele economice din punct de vedere cantitativ, structural si calitativ, ca si interdependentele dintre diferitele subsisteme ale economiei nationale. n functie de nivelul la care se calculeaza acesti indicatori, pot exista indicatori microeconomici si macroeconomici. Daca primii masoara rezultatele economice la nivelul agentului economic individual, ultimii exprima performanta la nivelul ansamblului economiei nationale. Punctul de plecare n determinarea indicatorilor macroeconomici l reprezinta cei microeconomici. Indicatorii sintetici cei mai folositi n calculele macroeconomice sunt produsul intern brut (PIB), produsul national brut (PNB), produsul intern net (PIN), produsul national net (PNN), venitul national (VN). n mod frecvent, analiza macroeconomica face apel si la calculul altor indicatori, exprimati tot valoric si a caror marime este conditionata nu numai de rezultatele activitatii corespunzatoare perioadei de calcul, ci si de o serie de procese legate de veniturile din afara economiei sau de politica fiscala, de protectie sociala etc. n rndul acestora se pot aminti venitul disponibil al economiei si venitul personal.

Indicatorii rezultativi ai economiei nationale pot fi evaluati att n preturile pietei ct si n preturile factorilor, dupa cum includ sau nu impozitele indirecte.

3.1 Produsul intern brut


Produsul intern brut este considerat adesea drept cea mai buna masura statistica a performantei unei economii. El exprima valoarea de piata a bunurilor si serviciilor finale produse de agentii economici care actioneaza n interiorul tarii n cursul unei perioade date. Perioada folosita pentru calculul PIB este, de obicei, un trimestru sau un an. PIB, ca indicator care masoara valoarea productiei finale n cursul unei perioade, este o variabila de flux si nu de stoc. Cnd vorbim de bunurile finale, avem n vedere produsele si serviciile realizate n cursul perioadei de calcul si care nu mai sunt folosite pentru producerea altor bunuri. n cazul n care acestea vor face obiectul utilizarii ntr -un proces de productie ulterior vorbim de productie intermediara. Faptul de a nu retine n calculul PIB aceste bunuri intermediare permite evitarea dublei nregistrari si, deci, obtinerea unei imagini deformate a rezultatelor macroeconomice. Sa consideram urmatoarea situatie. Presupunem un fermier a carei recolta de gru este la nivelul unui an de 20000 unitati monetare. Intrarile intermediare pentru productia de gru, desi exista, le ignoram n acest moment. ntreaga productie de gru este vnduta unei unitati de morarit, care realizeaza faina. Aceasta este vnduta unei firme de panificatie la pretul de 30000 unitati monetare. Produsele realizate de firma de panificatie sunt vndute consumatorilor, ncasnduse 50000 unitati monetare. Daca se nsumeaza valoarea productiei fiecarui agent economic realizate se obtin 100000 unitati monetare, iar aceasta reprezinta productia bruta. Este nsa cifra 100000 unitati monetare o imagine corecta a ceea ce s-a realizat n economie ? Cu siguranta nu. La o privire mai atenta se observa ca valoarea productiei de gru se regaseste de trei ori n Bunurile finale, retinute n calculul PIB, sunt destinate a intra direct n consum, fiind vndute consumatorilor finali. Exprimarea valorica a PIB, si de fapt a tuturor indicatorilor macroeconomici, reprezinta unica posibilitate de nsumare a bunurilor eterogene realizate cadrul n economiei nationale. Presupunem, pentru simplificare, o economie n care se produc doar doua bunuri diferite 1 si 2, n cantitatile q1 si q2 si vndute la preturile p1 si respectiv p2. Valoarea productiei realizate n cursul anului se obtine prin nsumarea valorilor aferente fiecarui bun n parte. PIB = p1q1 + p2q2

38

iar, n cazul general, pentru o economie cu n bunuri:

Calculul PIB se realizeaza, n general, pornind de la trei metode: metoda valorii adaugate metoda cheltuielilor sau a utilizarii productiei finale metoda veniturilor

(1) Metoda valorii adaugate n esenta, aceasta metoda consta n calculul valorii adaugate brute obtinute n unitatile din interiorul tarii si agregarea lor pe ramuri si pe ansamblul economiei nationale. Pentru obtinerea valorii adaugate brute se recurge la scaderea din valoarea productiei a consumului intermediar. Presupunem un bun 1 realizat la un moment dat si vndut n cursul perioadei la pretul de 1000 unitati monetare. Consideram ca acest bun este folosit pentru producerea altui bun vndut ulterior la pretul de 2000 unitati monetare. Cum PIB include doar valoarea bunurilor finale, rezulta ca doar ultimul produs va fi inclus n PIB, nu si primul. Valoarea PIB va spori n consecinta cu 2000 unitati monetare. Calculul PIB se poate realiza pornind de la valoarea adaugata n fiecare moment al productiei. Daca consideram pentru primul produs valoarea adaugata de 1000 unitati monetare. (nu exista consum intermediar), valoarea adaugata n cazul celui de-al doilea produs devine 1000 unitati monetare (2000 - 1000). Suma valorilor adaugate, se observa, este egala cu valoarea bunurilor finale (2000). n concluzie PIB poate fi considerat drept valoarea adaugata totala realizata de ansamblul firmelor dintr-o economie nationala. (2) Metoda cheltuielilor Aceasta metoda consta n nsumarea tuturor cheltuielilor efectuate n cadrul unei economii nationale pentru achizitionarea de bunuri materiale si servicii la preturile pietei mai putin cele privitoare la bunurile si serviciile importate. Din aceasta perspectiva PIB va include n structura sa consumul privat (C), investitiile brute (I), cheltuielile guvernamentale sau consumul public (G) si exportul net (En). Consumul privat sau consumul personal exprima cheltuielile de consum ale menajelor ocazionate de achizitionarea bunurilor materiale si serviciilor destinate satisfacerii nevoilor acestora. Din punct de vedere al naturii bunurilor de consum, acestea cuprind bunuri durabile, non-durabile si servicii. Bunurile durabile sunt cele a caror folosire se realizeaza pe parcursul unei perioade ndelungate (de exemplu echipamente electronice). Bunurile non-durabile sunt cele folosite de regula pentru o perioada scurta de timp (de exemplu alimentele sau articolele de bracaminte). m

39

Serviciile se refera la prestatiile efectuate de indivizi sau firme n favoarea consumatorilor. Investitiile se refera la achizitionarea de bunuri pentru utilizari viitoare. Aceasta componenta a PIB include la rndul sau urmatoarele categorii de investitii: - investitii menite sa sporeasca capacitatile de productie existente (formarea neta de capital); - investitiile destinate nlocuirii capitalului fix uzat (investitia de nlocuire); - valoarea de piata a locuintelor nou construite; - modificarea stocurilor anuale de materii prime, materiale, combustibili, produse finite etc. nsumarea acestor elemente reprezinta investitiile brute sau formarea bruta de capital. Cheltuielile guvernamentale sau consumul public se refera la cheltuielile administratiei centrale si administratiilor locale pentru achizitionarea de bunuri si servicii. Cheltuielile guvernamentale nu includ platile de transfer catre indivizi precum prestatiile de securitate sociala. Acestea reprezinta realocari ale venitului existent, nefiind efectuate n schimbul unor bunuri sau servicii. Exportul net surprinde relatiile de schimb cu alte tari. Se calculeaza scaznd din valoarea bunurilor si serviciilor exportate catre agentii economici apartinnd altor tari (E) valoarea bunurilor si serviciilor furnizate de acestia, deci importurile (X). (3) Metoda veniturilor Aceasta metoda consta n agregarea veniturilor agentilor economici din activitatea economica si din patrimoniu. n acest sens, n calculul PIB sunt incluse salariile r eprezentnd recompensarea muncii, profitul ce revine ntreprinzatorilor si veniturile din proprietate, precum rente si dobnzi. La acestea se adauga consumul de capital fix (amortizarea). PIB nominal versus PIB real. PIB poate fi exprimat utiliznd doua tipuri de preturi: preturi curente si preturi constante. Preturile constante reprezinta de fapt preturile curente ale unei perioade anterioare. Prin utilizarea preturilor curente se obtine PIB nominal, n timp ce exprimarea bunurilor si serviciilor finale n preturi constante conduce la PIB real. Pentru o economie n care se obtin n bunuri, PIB nominal va rezulta din nsumarea valorii curente a bunurilor si serviciilor finale.

PIB real va fi obtinut pondernd cantittile curente cu preturile unei perioade anterioare, considerata drept referinta:

40

Se observa ca PIB nominal poate creste ca urmare a influentei separate sau concomitente a preturilor si cantitatilor diferitelor bunuri produse, n timp ce PIB real doar ca urmare a cantitatilor, preturile ramnnd neschimbate. Din aceasta perspectiva, afirmatia ca PIB reprezinta o buna masura a nivelului bunastarii trebuie privita mai ales n corelatie cu dimensiunea PIB real. Cresterea PIB nominal nu reflecta ntotdeauna mbunatatirea conditiilor de viata si a bunastarii. Este posibil ca acesta sa nregistreze o crestere cnd preturile marcheaz o dinamica accentuata, chiar daca cantitatile de bunuri pot sa se reduca. Societatea nu va fi astfel capabila sa raspunda cerintelor consumatorilor ntr-o masura mai mare comparativ cu o perioada anterioara. Raportul dintre PIB nominal si cel real reprezinta deflatorul PIB:

Deflatorul PIB compara pretul bunurilor ntr-un an cu pretul acelorasi bunuri ntr-un an considerat de baza. Cu ajutorul deflatorului se poate determina evolutia preturilor n cadrul unei economii. Astfel, daca deflatorul PIB este de 150% n anul 1 si raportarea se face fata de anul 0, preturile au marcat n acest interval o crestere cu 50%. Totodata cunoasterea deflatorului si a PIB nominal permite determinarea PIB real: PIB n = PIBr x deflatorul PIB Deflatorul PIB nu reprezinta singurul indice care exprima dinamica preturilor. Cel mai frecvent se calculeaza indicele preturilor de consum, pe baza studierii evolutiei preturilor unui cos de bunuri de consum n cursul unei perioade date. Totusi ntre cei doi indici exista si cteva deosebiri. O prima deosebire rezida n sfera lor de cuprindere. Deflatorul PIB include preturile tuturor bunurilor si serviciilor produse n timp ce preturile cuprinse n indicele preturilor de consum se refera doar la bunurile achizitionate de consumatori. n consecinta o crestere a preturilor bunurilor cumparate de firme sau guvern este reflectata de deflator nu nsa si de indicele preturilor de consum. O a doua diferenta ntre cei doi indici este aceea ca preturile bunurilor importate afecteaza indicele preturilor de consum nu nsa si deflatorul. Aceasta

41

datorita continutului PIB care cuprinde doar bunurile si serviciile produse n interiorul tarii. n fine, o ultima diferenta provine din structura celor doi indici. Indicele preturilor de consum se determina pe baza unui cos dat de bunuri (cantitatile anului de baza) si avnd ponderi fixe n consum, n timp ce deflatorul comporta o structura variabila determinata de bunurile realizate n anul respectiv. Indicele preturilor de consum este din acest motiv un indice de tip Laspeyres, iar deflatorul un indice de tip Paasche. O analiza comparativa a celor doi indici privind impactul cresterii preturilor asupra costului vietii nu releva superioritatea neta a unuia sau altuia. n conditiile cresterii preturilor indicele de tip Laspeyres (indicele preturilor de consum) tinde sa supraestimeze aceasta crestere si efectul ei asupra costului vietii, n timp ce indicele de tip Paasche subestimeaza efectul preturilor asupra bunastarii.

3. 2 Produsul national brut


Produsul national brut exprima valoarea de piata a bunurilor si serviciilor finale produse de agentii nationali ntr-o perioada determinata, indiferent de locul de desfasurare a activitatilor, n tara sau strainatate. Deci, spre deosebire de PIB care exprima venitul total obtinut n interiorul economiei att de agentii nationali ct si straini, PNB privilegiaza caracterul national, exprimnd venitul obtinut de agentii nationali chiar daca acestia actioneaza n exteriorul tarii. PNB n preturile pietei se calculeaza pornind de la PIB, prin corectarea acestuia cu soldul valorii adaugate al agentilor nationali din strainatate si al agentilor straini din interiorul tarii (SVAB). PNB pp = PIBpp + SVABpp n functie de marimea acestui sold, PNB poate fi mai mare, mai mic sau egal cu valoarea PIB. Astfel, de exemplu, daca venitul factorilor nationali care si desfasoara activitatea n strainatate este superior venitului factorilor straini care si desfasoara activitatea n teritoriul national atunci PNB este mai mare dect PIB. Daca o persoana a unei tari este angajata de o firma a aceleiasi tari care-si desfasoara activitatea nsa ntr-o alta tara, venitul obtinut de aceasta este inclus n PNB-ul tarii al carei cetatean este, dar este inclus si n PIB-ul tarii pe teritoriul careia firma si desfasoara activitatea. Privit prin prisma cheltuielilor totale ale agentilor economici pentru bunuri si servicii, PNB reprezinta un indicator important al cererii agregate, n timp ce produsele si serviciile ce-l compun exprimate n preturile pietei reflecta sintetic oferta nationala. Faptul ca mai multi agenti economici obtin venituri n cadrul tarii careia i apartin face ca marimea PIB sa fie relativ apropiata de cea a PNB. n ultimul timp
42

se constata ca n analiza si deciziile de politica economica se foloseste tot mai mult marimea PIB.

3.3 Produsul intern net


Deoarece PIB include si consumul de capital fix (amortizarea), el exprima valoarea productiei finale brute realizata n interiorul tarii de toti agentii economici. Produsul intern net (PIN) reprezinta valoarea neta de piata a bunurilor si seviciilor finale produse de agentii economici ce actioneaza n interiorul unei economii nationale, n cursul unei perioade determinate de timp. Acesta se calculeaza scaznd din PIB consumul de capital fix: PIN = PIB CCF Exprimarea PIN n preturile factorilor presupune diminuarea PIN n preturile pietei cu impozitele indirecte nete: PIN pf = PINpp Iindn Calculul PIN se poate efectua pe baza acelorasi metode ca si cele de la determinarea PIB, cu precizarea ca cel mai frecvent se apeleaza la metoda valorii adaugate si cea a veniturilor.

3.4 Produsul national net si venitul national


Produsul national net exprima valoarea neta de piata a bunurilor si serviciilor finale obtinute de agentii economici nationali n cursul unei perioade determinate. PNN = PNB CCF Produsul national net se deosebeste de produsul national net prin valoarea neta a productiei finale realizate de agentii nationali n strainatate (se adauga) si cea a agentilor straini pe teritoriul tarii pentru care se calculeaza indicatorul (se scade). n consecinta, PNN poate fi mai mare, mai mic sau egal cu PIN. Produsul national net se poate determina pornind si de la PNB sau PIB: PNNpp = PNB pp - CCF = PNB pf + Iindn - CCF PNNpp = PIB pp + SVAB - CCF PNNpf = PIBpp - Iindn+ SVAB CCF

43

Produsul national net exprimat n preturile factorilor reprezinta venitul national. Venitul national este expresia veniturilor ncasate de proprietarii factorilor de productie ca urmare a contributiei lor la crearea bunurilor si serviciilor. El va include deci compensarea salariatilor, veniturile proprietarilor, rente, profiturile corporatiilor si dobnzile nete. S-a precizat mai devreme ca analiza macroeconomica apeleaza si la alti indicatori precum venitul disponibil al economiei nationale si venitul personal. Venitul national disponibil (VND) se obtine prin adaugarea la venitul national a soldului transferurilor cu strainatatea (STS): VND = VN + STS Destinatiile acestuia sunt: consumul privat si public, investitiile nete si economisirea. La nivelul menajelor se poate determina venitul personal si venitul disponibil. Calculat pentru acest sector, venitul personal (VPM) se obtine prin diminuarea venitului national cu veniturile cuvenite altor sectoare (Vcas) si adaugarea unei sume reprezentnd veniturile menajelor provenite n urma redistribuirii (Vmr). VPM = VN - Vcas + Vmr Veniturile cuvenite altor sectoare cas includ contributiile pentru asigurari sociale, profiturile nedistribuite precum si impozitele pe veniturile firmelor. Veniturile menajelor provenite n urma redistribuirii includ transferurile catre menaje care vor cuprinde ajutoarele de somaj, ajutoarele de boala, alocatii pentru copii, pensii si dobnzile platite populatiei. Prin scaderea, din venitul personal al menajelor a taxelor personale (pe venituri si proprietate) se obtine venitul disponibil al menajelor.

44

CAPITOLUL 4. CHELTUIELILE AGREGATE SI PRODUSUL INTERN BRUT

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege:


Functia de consum si functia de economisire Ce sunt investitiile si care sunt factorii care le determina Care sunt relatiile dintre venit, consum, economii si investitii din perspectiva keynesista Echilibrul produsului intern brut

1. Consumul si economiile 2. Investitiile 3. Echilibrul produsului intern brut


Economistii clasici si neoclasici au privilegiat n studiul lor productia de bunuri. ncepnd cu Keynes, prin lucrarea sa fundamentala Teoria generala a folosirii minii de lucru, a dobnzii si a banilor, analiza economica releva rolul esential al consumului (C) si investitiilor (I) n cadrul economiei. Att consumul ct si investitiile apar n dubla ipostaza, de cauza si efect a activitatii economice. Cauza, datorita impactului pe care acestea l au asupra nivelului activitatii economice si efect pentru ca fiecare este determinat de numeroase variabile economice. Multiplicatorul investitiilor surprinde efectul conjugat asupra activitatii economice a consumului si investitiilor.

4.1 Consumul si economiile


Venitul disponibil realizat de agentii economici are ca prima destinatie consumul (C). Consumul este orientat spre satisfacer ea n mod direct a nevoilor solvabile prezente, prin achizitionarea de bunuri si servicii. Economiile (S) reprezinta partea de venit disponibil neconsumata n prezent si destinata a sustine consumul viitor. Ele depind deopotriva de consum si de venitul disponibil. La un nivel dat al venitului disponibil cu ct consumul este mai mare cu att economiile sunt mai reduse si invers. Functia de consum si functia de economisire. Spre deosebire de clasici pentru care cantitatea ceruta dintr-un bun era conditionata de pret, Keynes privilegiaza rolul venitului n determinarea consumului. El construieste o functie de consum global prin care stabileste o relatie la nivel macroeconomic ntre consum si venitul global disponibil. Aceasta functie joaca un rol cheie n analiza macroeconomica, permitnd lui Keynes sa-si formuleze propria teorie privind fluctuatiile economice. Analiza efectuata n continuare corespunde perspectivei keynesiene. Raporturile dintre evolutia venitului disponibil si modificarile nregistrate de consumul si economisirea globala sunt evidentiate cu ajutorul conceptelor de nclinatie (propensiune) la consum si respectiv economisire:

- nclinatia medie la consum reprezinta proportia din venitul disponibil cheltuita pentru consumul curent de bunuri si servicii. Se calculeaza ca raport ntre consumul global si venitul global la un moment dat:

- nclinatia marginala la consum reprezinta proportia venitului suplimentar destinata consumului n cursul unei perioade date. Se obtine prin raportarea consumului aditional la sporul venitului:

- nclinatia medie la economisire exprima ponderea economiilor n cadrul venitului disponibil si se calculeaza prin raportarea marimii absolute a economiilor la volumul venitului disponibil, la un moment dat:

- nclinatia marginala la economii surprinde sporul economisirii datorate cresterii venitului cu o unitate. n mod analog cu nclinatia marginala spre consum, nclinatia marginala spre economii se obtine raportnd sporul economiilor la cresterea venitului disponibil:

Suma nclinatiilor medii la consum si economisire este 1. Pentru a demonstra acest lucru se pleaca de la ecuatia: V=C+S de unde mpartind prin V se obtine:
V C S = + V V V

adica

Acelasi rezultat este valabil si pentru nclinatiile marginale:

Graficul 4.1 a) si b) surprinde relatia functionala ntre venitul disponibil, consum si economii, pornind de la datele cuprinse n tabelul 4.1. Tabelul 4.1 Calculul nclinatiilor spre consum si spre economisire

50

Perioada 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

V 0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100

C +10 +18 +26 +34 +42 +50 +58 +66 +74 +82 +90

S -10 -8 -6 -4 -2 0 +2 +4 +6 +8 +10

1,8 1,3 1,1 1,05 1 0,96 0,94 0,92 0,91 0,90

-0,8 -0,3 -0,1 - 0,05 0 0,04 0,06 0,08 0,09 0,10

0,8 0,8 0,8 0,8 0,8 0,8 0,8 0,8 0,8 0,8

0,2 0,2 0,2 0,2 0,2 0,2 0,2 0,2 0,2 0,2

Din analiza datelor si a graficelor prezentate se pot desprinde urmatoarele concluzii: - Cresterea de venit antreneaza cresterea att a consumului ct si a economiilor. Cresterea consumului este nsa mai slaba comparativ cu cea a venitului, fapt confirmat de legea psihologica fundamentala a lui Keynes. 1 Conform acestei legi "oamenii tind sa-si sporeasca nivelul consumului pe masura ce venitul lor creste, dar nu cu o cantitate egala cu cresterea venitului".

Fig. 4.1 Functia de consum si functia de economisire

n figura 4.1.a) a fost trasata o linie la 45 0, reprezentnd relatia dintre consum si venitul disponibil, astfel nct oricare ar fi nivelul venitului, acesta este cheltuit integral pentru consum (V = C). Economisirea este n acest caz nula. nclinatia medie la consum si cea marginala sunt egale cu unitatea. Aceasta linie la 450 reprezinta doar o dreapta de referinta si nu o functie de consum realista. n realitate, se constata ca la niveluri joase de venit consumul apare foarte ridicat, pentru ca ponderea sa sa scada pe masura ce venitul atinge cote mai nalte. ntr-o prima faza, consumul poate chiar excede venitul (la stnga punctului H), rata consumului fiind superioara lui 1. Se spune ca n acest caz exista

51

dezeconomisire, consumul superior venitului disponibil fiind asigurat pe seama mprumuturilor sau prelevarilor din active anterior acumulate (retrageri de la banci, vnzari de active fizice sau financiare). Aceasta diferenta ntre consum si venitul disponibil reprezinta consumul autonom (Ca), incompresibil chiar si atunci cnd venitul este nul. Pentru o economie n ansamblul sau venitul disponibil nu atinge niciodata nivelul zero. - Se observa ca economiile devin posibile doar dupa un un anumit nivel al venitului, numit prag de economisire. Dincolo de acest punct consumul devine inferior venitului, permitnd agentilor economici sa economiseasca. n cazul de fata acest prag de economisire corespunde unui nivel al venitului de 50 unitati monetare. - Functia de consum, reprezentata pr in dreapta CC, ca si functia de economisire sunt functii crescatoare de venit. Cum cresterea consumului este mai slaba n raport cu cresterea venitului (nclinatia marginala spre consum este inferioara lui 1), dreapta CC este mai putin abrupta dect linia la 45 0. Panta functiei de consum este data chiar de nclinatia marginal la consum. Aceasta este constanta atunci cnd functia este reprezentata printr-o dreapta. n cazul de fata, panta functiei de consum este 0,8. - Pe baza concluziilor anterioare, se poate construi o functie de consum avnd urmatoarea forma: C = Ca + c V unde, Ca = consumul autonom, iar c = nclinatia marginala la consum ( c = C / V) Aceasta functie permite a calcula nivelul consumului corespunzator oricarui nivel al venitului. De exemplu, pentru un consum autonom de 10 unitati monetare si o nclinatie marginala spre consum de 0,8, functia de consum are forma C = 10 + 0,8 V. Pentru un nivel al venitului de 100 unitati monetare, consumul devine 90 unitati monetare. Din forma generala a functiei de consum se deduce ca nclinatia medie spre consum este superioara nclinatiei marginale:

Cum a doua destinatie a venitului disponibil o reprezinta, economisirea, functia de economisire se poate deduce pornind de la functia de consum: V=C+S S=V -C S = V - (Ca + cV) = - Ca + (1- c) V S = - Ca + sV Ulterior lui Keynes s-au facut numeroase demersuri pentru a se verifica valabilitatea functiei sale de consum. Primele studii au demonstrat faptul ca ac easta functie de consum reflecta n general corect comportamentul consumatorilor. Menajele cu venit mai ridicat consumau si economiseau mai mult ceea ce confirma faptul ca nclinatia marginala spre consum era superioara lui zero si inferioara unitatii. Totodata aceste studii au demonstrat ca menajele cu venit mai ridicat economiseau o parte proportional mai mare de venit si deci nclinatia medie spre consum scade pe masura ce venitul sporea. Venitul disponibil era, de asemenea, vazut drept primul determinant al consumului. n 1946, S. Kuznets realizeaza un studiu privind evolutia consumului si a veniturilor reale disponibile ale familiilor n SUA pentru o perioada lunga, cuprinsa ntre anii 1869 si 1938. El a constatat ca, n ciuda cresterilor de venit de-a lungul acestei perioade, rata consumului era stabila, ceea ce infirma conjectura lui Keynes ca rata consumului ar fi scazut la cresterea venitului. nclinatia

52

marginala spre consum, inferioara unitatii era aproximativ constanta si egala cu nclinatia medie. Din aceasta perspectiva, functia de consum era liniara de tipul C = cV. n consecinta, se pot identifica doua functii de consum, una pe termen scurt si o alta pe termen lung, aflate n opozitie evidenta (figura 4.2). Pornind de aici s-au ncercat diverse explicatii pentru a se demonstra compatibilitatea celor doua functii.
Fig. 4.2. Functia de consum pe termen scurt si pe termen lung

n anii 50 Franco Modigliani si Milton Friedman, au prezentat fiecare o functie de consum menita sa rezolve contradictia dintre cele doua functii. Primul dintre ei porneste de la constatarea lui Fisher si anume ca venitul obtinut de-a lungul vietii influenteaza nivelul consumului. Economisirea realizata n perioada activa a vietii, cu venit mai ridi at, permite mentinerea consumului chiar si atunci c cnd venitul se diminueaza (de regula, odata cu debutul pensionarii). Daca se considera ca individul se asteapta sa mai traiasca T ani si sa se pensioneze peste R ani, iar avutia sa este W si venitul cstigat V, atunci se poate construi o functie de consum de forma: C = (W +RV) / T Termenul din dreapta semnifica nivelul resurselor anuale ale consumatorului obtinut prin divizarea resurselor totale (averea initiala plus venitul obtinut pna la pensionare) la numarul de ani pe care i mai are de trait. Se considera ca individul doreste sa-si mentina n general nivelul de consum de la un an la altul. Daca se noteaza 1/ T cu si R/ T cu , atunci functia de consum devine: C = W + V n conditiile unui comportament identic al indivizilor n cadrul societatii, functia de consum agregata este similara celei individuale cu singura deosebire ca W si V sunt privite de data aceasta la scara societatii. Functa de consum depinde n consecinta de nivelul avutiei generale si de venitul national. si reprezinta nclinatiile marginale spre consum relativ la avutie si, respectiv venit. Functia de consum data de modelul ciclului vietii, dat fiind nivelul venitului, este reprezentata n figura 4.3. Aceasta functie este asemanatoare celei sugerata de Keynes. nclinatia medie la consum este: C / V = (W / V) + Pe termen scurt, averea individului nu variaza proportional cu venitul, ceea ce implica faptul ca la venituri mari corespunde o nclinatie medie la consum joasa. Pe termen lung nsa, averea si venitul cresc simultan si proportional, raportul W / V ramnnd constant si deci si nclinatia medie la consum. Cresterea avutiei determina deplasarea n sus, paralel, a functiei de consum, mpiedicnd reducerea nclinatiei medii la consum odata cu cresterea venitului.

53

Fig. 4.3. Functia de consum bazata pe ipotezele ciclului vietii

Milton Friedman explica n schimb comportamentul consumatorului cu ajutorul ipotezelor venitului permanent. Venitul are, dupa Friedman, doua componente si anume venitul permanent si venitul tranzitoriu: V = Vp + Vt Prima componenta, venitul permanent nu tine seama de fluctuatiile pe termen scurt, fiind asteptat sa se mentina n viitor. Venitul tranzitoriu are, n schimb, o evolutie aleatorie, fiind improbabila existenta sa n viitor. Fiecare din aceste doua componente are o serie de factori determinanti. De exemplu, un nivel de instruire ridicat asigura un venit permanent ridicat, n timp ce, n cazul unui fermier factorii climatici pot asigura un venit tranzitoriu mai ridicat sau mai scazut. Consumul ca si venitul prezinta doua componente, consumul permanent si consumul tranzitoriu: C = Cp + C t Se considera ca venitul permanent este cel care determina nivelul consumului. Functia de consum este n consecinta data de venitul permanent, consumul fiind proportional cu acesta: C = Vp unde este o constanta. nclinatia medie la consum este: C / V = V p / V, reprezentnd deci raportul dintre venitul permanent si venitul curent. Daca venitul curent excede temporar venitul permanent, nclinatia medie spre consum va scadea, tot temporar, si invers n caz contrar. Considernd ca fluctuatiile anuale ale venitului sunt dominate de venitul tranzitoriu, Frie dman apreciaza ca anilor cu venit ridicat le corespund nclinatii medii joase. Pe termen lung nsa, variatia n venit este data de componenta permanenta, ceea ce determina constanta nclinatiei medii spre consum. Cele doua modele prezentate aici nu sunt nsa singurele orientate spre concilierea celor doua functii de consum. Se mai poate aminti cu titlu ilustrativ, teoria lui J. Duesenberry. Toate aceste modele ale functiei de consum evidentiaza faptul ca venitul perioadei nu poate fi considerat singurul determinant al consumului. Astfel, ipoteza lui Keynes este simultan precizata si criticata. Implicatiile unei astfel de concluzii vizeaza pertinenta politicilor de relansare prin

54

multiplicatorul de cheltuiala. Asa cum se va vedea n continuare, conform teoriei keynesiste, sporul de venit viitor este cu att mai mare cu ct nclinatia medie la consum este mai ridicata. Eficienta politicilor de relansare keynesiste nu este nsa respinsa. Efectul acestor politici este doar mai slab dect cel asteptat.

4.2 Investitiile
n sens economic, investitiile reprezinta ansamblul cheltuielilor orientate spre achizitionarea bunurilor capital. Spre deosebire de bunurile de consum, bunurile capital nu satisfac n mod direct nevoile umane, contribuind la crearea de noi b unuri indiferent daca acestea sunt de consum final sau tot de investitii. Desi, n mod obisnuit, n sfera investitiilor sunt incluse si investitiile financiare (achizitionarea de titluri de valoare), acestea nu au ca rezultat sporirea capitalului si a avutiei societatii ci doar o schimbare a dreptului de proprietate. Din acest motiv analiza urmatoare va avea n vedere doar investitiile reale, adica n bunuri fizice de capital. n functie de destinatia acestor bunuri se pot distinge urmatoarele categorii de investitii: - investitii de nlocuire , care permit nlocuirea echipamentelor uzate si mentinerea stocului de capital fix; - investitiile nete, prin care se asigura sporirea capitalului fix. Acestea asigura sporirea capacitatii productive; - variatia stocurilor. n contabilitatea nationala se foloseste conceptul de formare bruta si formare neta de capital pentru a surprinde efectul anual de acumulare al bunurilor capital. Formarea neta de capital se refera la investitiile nete n timp ce formarea bruta este egala cu cea neta la care se adauga marimea amortizarii. Decizia de investitii poate fi privita la nivel de ntreprindere (societati si cvasisocietati nonfinanciare si ntreprinderi individuale) pentru investitiile productive, de menaje (cu exceptia ntreprinderilor individuale) pentru investitiile n locuinte sau administratii pentru achizitionarea echipamentelor colective. Investitiile corespunzatoare primelor doua situatii sunt investitii private, n timp ce n ultimul caz sunt investitii publice. Decizia de investitie se produce ntr-un climat caracterizat prin incertitudine, motiv pentru care ntreprinzatorul si asuma n mod voluntar anumite riscuri. Firma poate realiza o crestere de capital, dar se poate confrunta cu o evolutie indezirabila a cererii de exemplu, caz n care o parte din capital ramne neutilizat. Costurile functionarii firmei cresc n consecinta, iar existenta sa pe piata devine amenintata. A. Eficienta marginala a capitalului Orice investitie genereaza n mod normal ncasar i pentru o perioada mai lung de timp. Ele pot confirma sau infirma asteptarile ntreprinzatorului. A prevedea randamentul investitiilor n viitor se dovedeste n fapt o operatie extrem de dificila, dat fiind evolutia destul de incerta a unor variabile economice. n acest context se nscriu: - durata de utilizare a capitalului, cu att mai improbabila cu ct investitia este mai costisitoare; - evolutia preturilor factorilor de productie si a produselor; - starea economiei nationale si mondiale etc. Pentru un agent economic ntreprinzator confruntat cu un pret de achizitie al capitalului P si care anticipeaza o durata de utilizare de n ani si ncasari viitoare V corespunzatoare fiecarui an, se i poate determina eficienta marginala a capitalului 1 notata cu e, pe baza formulei urmatoare:

Conceptul de eficienta marginala a capitalului a fost introdus de J. M. Keynes, avnd aceiasi semnificatie cu cel de rata a randamentului n raport cu costul, utilizat de I. Fisher cu ctiva ani naintea lui Keynes.

55

Realizarea investitiei va depinde nu doar de eficienta marginala a capitalului ci si de rata nominala a dobnzii. Agentii economici dispunnd de o suma data de bani au ca alternativa la efectuarea investitiei n active reale, investirea n active financiare, respectiv achizitionarea titlurilor de valoare. Daca rata dobnzii, presupusa la acest nivel al analizei ca determinata exogen, aferenta investitiei n active financiare este superioara eficientei marginale a capitalului, atunci agentul economic va renunta la proiectul sau de achizitionare a bunurilor capital. Daca n schimb, eficienta marginala a capitalului excede rata dobnzii existenta pe piata, atunci exista argumente n favoarea proiectului de investitie. Modificarea ratei dobnzii ntr-un sens sau altul poate conduce n consecinta la renuntarea sau validarea unor proiecte de investitii. Se deduce de aici existenta unei relatii inverse ntre investitie si rata dobnzii (i):

Grafic functia de investitie este prezentata n figura 4.4. Functia de investitie se poate deplasa spre stnga sau spre dreapta dupa cum ntreprinzatorii se dovedesc mai pesimisti sau mai optimisti cu privire la evolutia vnzarilor si a profiturilor.
Fig. 4.4 Functia de investitie

Acelasi nivel al ratei dobnzii poate corespunde unor niveluri diferite ale investitiei, asa cum se observa n figura 4.5. O stare de optimism conduce la o eficienta marginala superioara a capitalului si la un nivel al investitiei superior celui initial, I1 > I 0. Daca pesimismul domina starea de spirit a ntreprinzatorilor, la aceeasi rata a dobnzii avem I 2 < I 0.
Fig. 4.5 Deplasarea functiei de investitie

56

Nivelul investitiilor este de asemenea influentat de ritmul introducerii progresului tehnic. Aparitia unor tehnologii moderne, ameliorarea metodelor de productie si mbunatatirea calitatii produselor constituie un impuls pentru cresterea investitiilor. Un alt factor al investitiilor l repr ezinta politicile economice . Masurile de politica economica reclamate de activitatea investitionala pot avea fie un caracter conjunctural, preantmpinnd scaderea ritmului investitiilor si fluctuatii majore n activitatea economica, fie un caracter structural, orientnd fluxurile de capitaluri catre acele sectoare care asigura cresterea economica. n rndul politicilor economice cu efect asupra investitiilor amintim politica monetara (prin rata dobnzii), politica fiscala (deduceri fiscale) sau politica bugetara (subventionarea anumitor proiecte investitionale). Toate acestea determina deplasarea curbei cererii de investitii. Politica de investitii poate fi indirecta n ceea ce priveste investitiile private si directa relativ la investitiile efectuate de administratiile publice. B. Multiplicatorul de investitii Cresterea investitiilor stimuleaza cererea si activitatea economica. Pe aceasta baza sporeste capacitatea de productie si oferta de bunuri si servicii. Acest efect este relevat de conceptul de multiplicator al investitiilor. El a fost fundamentat de Kahn n 1931 si reluat ulterior de Keynes n Teoria generala. Notiunea de multiplicator al investitiilor arata ca o cheltuiala suplimentara determina o crestere a venitului national, crestere superioara cheltuielii initiale. V =k I unde k reprezinta coeficientul de multiplicare. n mod normal, multiplicatorul investitiilor este superior lui 1. Explicarea principiului de multiplicare are drept premiza faptul ca ceea ce pentru un agent economic reprezinta cheltuiala pentru un altul nseamna venit, partajat la rndu-i n consum si economii. Presupunem ca investitia efectuata ntr -o ramura oarecare sporeste cu 1000 unitati monetare (I = 1000). Aceasta investitie suplimentara conduce la ncasari, si deci venituri, mai mari n aceeasi masura pentru alti agenti economici. Aceste venituri n functie de factorii de productie iau forma de salarii, profituri, dobnzi sau rente. Proportia n care acest venit suplimentar se mparte n consum (C) si economii (S) depinde de marimea nclinatiei marginale spre consum si respectiv spre economii. Daca presupunem ca nclinatia marginala spre consum este 3/4, iar cea spre economii 1/4, atunci nseamna ca suplimentul de consum va fi 750 unitati monetare, iar cel de economii 250 unitati monetare. n consecinta, investitia initiala de 1000 unitati monetare va genera o cheltuiala suplimentara n prima instanta de 750 unitati monetare si deci acelasi nivel de venituri suplimentare pentru alti agenti economici. Procesul continua n unde succesive, cresterile de venit fiind nsa din ce n ce mai mici, afectate n permanenta de o cheltuiala diminuata a agentilor economici. La limita, amploarea acestor unde succesive tinde catre zero, asa cum se poate observa n tabelul 4.2.
Tabelul 4.2. Multiplicatorul de investitie n cazul unei investitii suplimentare unice Perioada 1 2 3 4 5 It 1000 0 0 0 0 0 C t 0 750 562,5 421,9 316,4 0 V t 1000 750 562,5 421,9 316,4 0

57

Daca nsumam datele din ultima coloana obtinem venitul suplimentar generat de investitia suplimentara initiala de 1000 unitati monetare. Acesta este egal cu suma seriei infinite: V = 1000 + 750 + 562,5 + ...= = 1000 + (0,75 x 1000) + (0,752 x 1000) + (0,75 3 x 1000) + ...= = 1000 (1 + 0,75 + 0,752 + 0,75 3 + ...) = = I (1 + c + c2 + . . . + cn). Expresia de mai sus reprezinta o progresie geometrica care restrnsa urmatoare: conduce la ecuatia

Prin urmare, multiplicatorul investitiilor k este :

Se observa ca pentru un nivel mai ridicat al nclinatiei marginale spre consum si un nivel mai scazut al nclinatiei marginale spre economisire, multiplicatorul investitiilor este mai mare si deci efectul investitiilor asupra venitului va fi mai important. Si invers, cu ct nclinatia marginala spre consum este mai joasa, iar nclinatia marginala spre economisire mai mare, cu att multiplicatorul este mai redus. n cazul de fata, multiplicatorul investitiilor este 4. Altfel spus, o investitie suplimentara de 1000 unitati monetare va conduce la o crestere de productie si de activitate de 4000 unitati monetare (4 x 1000). Variatia venitului apare astfel functie directa de suplimentul de investitie injectat n sistem. n exemplul de mai sus, s-a considerat o inves titie suplimentara efectuata o singura data, n prima perioada, fara a fi urmata de un proces similar n perioadele urmatoare. n cazul unei investitii repetate n timp, s-ar fi obtinut acelasi rezultat, cu singura deosebire ca la limita s-ar fi ajuns la o plafonare a cresterii venitului. Pentru ca efectul de multiplicare sa se realizeze se impune asigurarea anumitor conditii n economie printre care existenta unor capacitati de productie nefolosite si, mai general, subutilizarea unor factori de productie. C. Principiul acceleratorului Principiul acceleratorului evidentiaza relatia existenta ntre modificarea cererii de bunuri de consum si cea a investitiilor. n general, aceasta se aplica tuturor categoriilor de investitii. n continuare, vom considera i fluenta modificarii cererii de bunuri asupra investitiei de capital fix. n Presupunem existenta unui raport determinat ntre nivelul capitalului fix (Kf) si cel al productiei (Q), altfel spus coeficientul capitalului: Kf / Q = cu > 1 Cresterea cerer ii de bunuri determina cresterea productiei, iar n conditiile mentinerii raportului capital fix-productie, sporul de investitii se determina prin aplicarea coeficientului capitalului la sporul cererii bunurilor de consum: I = QC Nivelul si dinamica investitiilor apar deci determinate de nivelul si dinamica cantitatii de bunuri. Desigur, n practica nu orice crestere a cererii de bunuri determina cresterea imediata a investitiilor. Daca aceasta crestere se estimeaza a fi doar pe termen scurt, firmele decid sa-si sporeasca

58

productia altfel dect sporind capitalul fix: de exemplu, crescnd timpul efectiv lucrat. Daca cresterea cererii se apreciaza a fi de durata, atunci apare justificata decizia de achizitionare a echipamentelor, cunoscut fiind faptul ca valoarea si durata lor de utilizare sunt n general mari. Principiul acceleratorului poate fi privit si n sensul scaderii cererii de bunuri nu doar al cresterii. n acest caz cererea de echipamente va scadea. n consecinta, investitiile urmeaza dinamica cererii de bunuri de consum. Modelul prezentat are denumirea de accelerator, deoarece modificarea cererii apare amplificata la nivelul bunurilor investitionale. Sa ilustram principiul acceleratorului apelnd la un exemplu concret. Presupunem valoarea echipamentelor de 1000 unitati monetare iar productia realizata cu ajutorul lor de 250 unitati monetare. Coeficientul capitalului este n consecinta 4. Capitalul fix are o durata de utilizare de 10 ani, ceea ce reclama o investitie de nlocuire anuala de 100 unitati monetare Daca cererea de bunuri sporeste cu 20% deci de la 250 la 300 u unitati . monetare atunci pentru a o satisface este nevoie de o crestere identica de capital fix (20%). Deci , capitalul fix trebuie sa ajunga la 1200 unitati monetare. Tinnd nsa seama de investitia de nlocuire, investitia totala va fi de 300 unitati monetare (100 investitie de nlocuire + 200 investitie neta). Modificarea de 20% a cererii apare deci amplificata la nivelul investitiilor (30%).

4.3 Echilibrul produsului intern brut


Folosim n continuare notiunile de consum, investitie, cheltuieli guvernamentale si exporturi nete pentru a explica nivelurile de echilibru ale outputului, venitului si ocuparii la nivel macroeconomic.

4.3.1 Cheltuielile agregate


Pentru prezentarea echilibrului produsului intern brut trebuie mai nti precizata distinctia dintre cheltuielile planificate (estimate sau intentionate) si cele actuale sau efective. Agentii economici dispun de un nivel limitat al veniturilor disponibile, care le determina volumul cheltuielilor pentru achizitionarea bunurilor si serviciilor. Cheltuielile pe care agentii economici doresc si pot sa le efectueze n limita veniturilor proprii formeaza mpreuna cheltuielile agregate planificate (AE). Aceste cheltuieli planificate cuprind n functie de natura agentilor economici (menaje, firme, guvern, agenti straini) consumul planificat, investitiile planificate, achizitiile guvernamentale planificate si exportul net planificat. AE = C + I + G + E X Spre deosebire de cheltuielile estimate, cele efective cuprind aceleasi categorii de cheltuieli, care sunt efectiv realizate, indiferent de ceea ce agentii economici si-au planificat. Cheltuiala agregata planificata nu coincide ntotdeauna cu cheltuiala agregata actuala. Astfel, n anumite conditii, cheltuiala agregata planificata poate fi superioara sau inferioara celei actuale. Abaterea dintre cheltuiala agregata planificata si cea actuala se poate produce att la nivel global ct si la nivelul componentelor individuale. De ex emplu, firmele care estimeaza o cerere ridicata pentru produsele lor, decid sa-si sporeasca investitiile si odata cu acestea si productia. Daca nsa cererea evolueaza n sens contrar asteptarilor, firmele nu vor reusi sa vnda ntreaga productie si vor constitui stocuri din produsele nevndute. Astfel, investitiile actuale ale firmelor depasesc investitiile planificate. 4.3.2 Echilibrul PIB ntr-o economie nchisa si fara sector public Pentru evidentierea nivelului outputului, venitului si ocuparii folosim datele prezentate n tabelul 4.3. Pentru simplificarea prezentarii consideram n acest moment ca nu exista depreciere a capitalului iar venitul net din strainatate este zero. De asemenea, nu exista sector guvernamental, iar economiile sunt rezultatul efortului menajelor. PIB constituie o masura pentru outputul intern si este

59

egal cu venitul national si cu venitul disponibil. Aceasta nseamna ca venitul disponibil al menajelor este egal cu valoarea outputului total.
Tabelul 4.3 Determinarea nivelurilor de echilibru ale ocuparii, outputului si venitului ntr-o economie cu sector privat Niveluri posibile de ocupare Outputul real intern (venitul si PIB) (miliarde u.m.) (2) 270 290 310 330 350 370 390 410 430 450 Consumul (C) Economii (S) Investitie (I) Cheltuieli agregate (C+ I) Acumulari neintentionate de stocuri (miliarde u.m.) (7) -25 -20 -15 -10 -5 0 +5 +10 +15 +20 Tendinta pentru ocupare, output si venituri (miliarde u.m.) (8) Crestere Crestere Crestere Crestere Crestere Echilibru Descrestere Descrestere Descrestere Descrestere

(milioane persoane) (1) 10 15 20 25 30 35 40 45 50 55

(miliarde u.m.) (3) 275 290 305 320 335 350 365 380 395 410

(miliarde u.m.) (4) -5 0 5 10 15 20 25 30 35 40

(miliarde u.m.) (5) 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20

(miliarde u.m.) (6) 295 310 325 340 355 370 385 400 415 430

n coloana a doua a tabelului sunt prezentate nivelurile posibile ale outputului total, posibil de realizat n economie. Producatorii sunt dispusi a oferi fiecare din cele zece niveluri de output pe baza anticiparii obtinerii unor ncasari identice n urma vnzarilor lor. De exemplu, sectorul productiv ar putea produce un output n valoare de 270 miliarde unitati monetare numai daca se anticipeaza ncasari de 270 miliarde unitati monetare. Daca producatorii anticipeaza obtinerea unor ncasari mai mari atunci ei vor creste outputul realizat. Cheltuielile agregate sunt prezentate n coloana a sasea. Functia cheltuielilor agregate indica sumele totale ce vor fi cheltuite pentru fiecare nivel posibil de output - venit. Daca avem n vedere doar sectorul privat al economiei, cheltuielile agregate sunt egale cu suma dintre consum si investitia bruta planificata. Nivelul de echilibru al outputului reprezinta acel nivel de output, masurat prin intermediul PIB, care este egal cu cheltuielile agregate. Acest output odata produs va genera suma totala tocmai suficienta pentru achizitionarea sa. El corespunde egalitatii dintre cantitatea totala de bunuri produsa si cantitatea totala cumparata (C + I). Pe baza datelor din tabel, PIB de echilibru este de 370 miliarde unitati monetare. Acesta este outputul total pe care economia este capabila sa-l sustina si la care productia si cheltuiala se afla n echilibru. La acest nivel nu exista nici supraproductie care ar genera stocuri de bunuri nevndute si reducerea viitoare a productiei si nici insuficienta productiei existente astfel nct sa merite extinderea acesteia. n consecinta, nu exista nici un motiv pentru care producatorii sa fie tentati sa-si modifice volumul de activitate si deci PIB. Se observa ca exista doar un singur nivel al outputului real care asigura echilibrul cu volumul total al cheltuielilor. Celelalte niveluri de output real conduc catre situatii de dezechilibru. De exemplu, unui niv el al outputului real de 310 miliarde unitati monetare i corespunde un consum de 305 miliarde unitati monetare, care mpreuna cu o investitie planificata de de 20 miliarde unitati monetare, conduce la cheltuieli agregate de 325 miliarde unitati monetare. n aceste conditii, economia genereaza o rata anuala de cheltuire peste nivelul suficient de achizitionare a productiei de 310 miliarde unitati monetare. Deoarece n sectorul afacerilor se produce mai putin dect achizitioneaza cumparatorii, urmeaza un declin neintentionat al stocurilor n valoare de 15 miliarde unitati monetare. Sectorul firmelor va ajusta acest dezechilibru dintre cheltuielile agregate si outputul real sporind productia. Un nivel mai ridicat al outputului nseamna mai multe locuri de munc a si un nivel superior

60

de venit. Deci, daca cheltuielile agregate exced outputul intern, aceste cheltuieli vor determina cresterea outputului intern. n cazul problemei bazate pe datele din tabelul 4.3, orice nivel al outputului real inferior nivelului de 370 miliarde unitati monetare determina aceeasi reactie din partea firmelor, astfel nct outputul se va ndrepta spre nivelul sau de echilibru. Presupunem acum ca outputul real se situeaza peste nivelul de 370 miliarde unitati monetare. De exemplu, pentru un output real de 410 miliarde unitati monetare cheltuielile agregate reprezinta 400 miliarde unitati monetare. O parte din productie nu se va vinde, iar firmele aflate n imposibilitatea de recuperare integrala a costurilor si obtinere a profitului deci reducerea productiei. d ntre timp, stocurile au crescut neintentionat, cu 10 miliarde unitati monetare. Reducerea PIB real nseamna mai putine locuri de munca si un nivel mai redus de venit. Deci, cheltuieli agregate inferioare outputului real determina r educerea productiei. Pentru orice nivel de output superior lui 370 miliarde unitati monetare, situatia se va repeta cu singura deosebire ca nivelul acumularilor neintentionate de stocuri variaza. Productia se va reduce n fiecare caz, ndreptndu-se spre nivelul sau de echilibru.
Fig. 4.6 Echilibrul cheltuieli agregate output intern Cheltuiala privata (C + I = PIB) C+I

Echilibru C Cheltuieli agregate I = 20 mld. u.m.

C = 350 mld. u.m.

270 290 310 330 350 370 390 410 430 450 Produsul intern real (PIB)

Sa analizam aceeasi situatie nsa n maniera grafica. n figura 4.6 s-a trasat mai nti linia la 450 ale carei puncte se caracterizeaza prin aceea ca variabila masurata pe abscisa, n acest caz PIB, este egala cu variabila masurata pe ordonata, adica cheltuielile agregate (C + I). n aceeasi figura este reprezentat consumul, care este functie crescatoare de venit, precum si cheltuielile agregate. Curba cheltuielilor agregate este paralela curbei consumului, nsa deplasata spre n sus cu o valoare egala cu cea a investitiei. Pentru fiecare nivel al outputului, firmele planifica sa investeasca o suma identica si anume egala cu 20 miliarde unitati monetare. Se observa ca si cheltuiala agregata creste concomitent cu outputul si venitul, nsa nu n aceeasi masura. Acest fapt se datoreaza nclinatiei marginale spre consum, care este inferioara unitatii, asa cum de altfel legea psihologica fundamentala a lui J.M. Keynes afirma. Panta curbei cheltuielii agregate este aceeasi cu cea a curbei consumului. n mod constant, o parte din venitul disponibil nu va fi cheltuita, ci economisita. Astfel, n cazul datelor din tabel, cheltuielile agregate cresc cu 15 miliarde unitati monetare la fiecare 20 miliarde unitati monetare suplimentare de venit, n timp ce economiile cresc cu 5 miliarde unitati monetare. Nivelul de echilibru al PIB este nivelul corespunzator intersectiei dintre curba cheltuielilor agregate si linia la 450. Abscisa (PIB) si ordonata (cheltuielile agregate) punctului de intersectie sunt

61

egale. Acest nivel de echilibru este de 370 miliarde unitati monetare. Consumul este 350 miliarde unitati monetare, iar investitia este 20 miliarde unitati monetare. Este evident ca nici un nivel al PIB situat deasupra punctului de echilibru nu este sustenabil deoarece suma dintre consum si investitiile brute este inferioara PIB. Se observa pe graf ic ca ntr-o asemenea situatie punctele corespunzatoare cheltuielilor agregate se situeaza sub linia la 450. Pentru nivelul PIB de 410 miliarde unitati monetare, consumul si investitiile brute nsumeaza 400 miliarde unitati monetare. Stocurile de produse nevndute cresc la niveluri indezirabile determinnd producatorii sa-si reduca volumul de activitate si sa se orienteze spre nivelul de 370 miliarde unitati monetare. n schimb, pentru nivelurile posibile ale PIB mai mici de 370 miliarde unitati monetare, economia doreste sa cheltuiasca n exces n raport cu ceea ce produce. Punctele aflate pe curba cheltuielilor agregate sunt situate deasupra liniei la 450. De exemplu, pentru un nivel al PIB de 310 miliarde unitati monetare, consumul si investitiile mpreuna sunt de 325 miliarde unitati monetare. Stocurile se reduc, iar producatorii sunt incitati sa sporeasca productia, orientndu-se spre nivelul de echilibru de 370 miliarde unitati monetare. Att timp ct nu intervine vreo modificare la nivelul cheltuielilor agregate, nivelul PIB de 370 miliarde unitati monetare va fi mentinut pentru o perioada nelimitata.

4.3.3 Schimburile internationale si echilibrul PIB


Prezentarea anterioara s-a situat n ipoteza unei economii nchise. n cele ce urmeaza consideram o economie deschisa, aflata n interactiune cu exteriorul. Examinam n continuare efectelor exporturilor nete asupra venitului, ocuparii si outputului. Exporturile nete pot fi, dupa caz, pozitive sau negative. n primul caz, valoarea exporturilor excede pe cea a importurilor, n timp ce n al doilea caz, importurile depasesc n valoare exporturile. n mod asemanator cu consumul si investitiile, exporturile creaza output intern, venit si locuri de munca. Desi bunurile si serviciile au ca destinatie exteriorul, achizitiile efectuate de agentii economici din strainatate contribuie la cresterea productiei, venitului si crearea de noi locuri de munca. Exporturile trebuie privite din acest motiv drept componenta a cheltuielilor agregate. n cazul unei economii deschise, exista si fluxuri de bunuri si servicii provenind din strainatate, adica importuri. Pentru a nu supraevalua valoarea productiei interne, se impune ca din marimea cheltuielilor agregate sa fie deduse cheltuielile reprezentnd bunurile importate. Astfel, prin luarea n calcul a exporturilor si importurilor, cheltuielile agregate reprezinta suma dintre consum, investitii brute si exporturile nete. AE = C + I + E X Pentru simplificarea analizei presupunem ca exporturile nete sunt independente de nivelul PIB. Consideram n continuare doua situatii posibile pentru exporturile nete. Mai nti, exporturile nete sunt pozitive, valoarea exporturilor depasind, sa presupunem, n mod constant valoarea importurilor cu 5 miliarde unitati monetare pentru orice nivel posibil al PIB. Din acest motiv, exporturile nete sunt reprezentate grafic printr-o dreapta paralela axei orizontale si situata deasupra acesteia (figura 4.7). n cea de a doua situatie, importurile depasesc n valoare exporturile cu aceeasi marime (5 miliarde unitati monetare) indiferent de marimea PIB. Din acest motiv exporturile nete apar tot sub forma unei drepte situata de data aceasta sub axa orizonatala.

Fig. 4.7 Exporturile nete

Exporturile nete Exporturi nete pozitive +5

62

350 -5

370

390 410

PIB real

Exporturi nete negative

Curba cheltuielilor agregate se poate situa la un nivel mai ridicat sau mai scazut dupa cum exporturile nete sunt fie pozitive fie negative. n figura 4.8 sunt prezentate ambele curbe ale cheltuielilor agregate n functie de nivelul exporturilor nete. Curba cheltuielilor agregate reprezentnd suma consumului si a investitiilor brute este identica cu cea din tabelul 4.3 si figura 4.6. n absenta sectorului extern, nivelu l de echilibru al PIB este de 370 miliarde unitati monetare. Doar la acest nivel cheltuielile agregate sunt egale cu PIB, iar curba lor se intersecteaza cu linia la 450. Presupunem ca valoarea exporturilor excede valoarea importurilor. Includerea exportur ilor nete n cadrul cheltuielilor agregate, deplaseaza curba anterioara a cheltuielilor agregate spre n sus si paralel cu o marime egala cu cea a exporturilor nete. Astfel, pentru fiecare nivel al PIB, cheltuielile agregate sunt acum mai mari cu 5 miliard e unitati monetare. Se observa pe graficul din figura 4.8 ca nivelul de echilibru al PIB si venitului este superior nivelului de 370 miliarde unitati monetare. Mai precis, intersectia dintre noua curba a cheltuielilor agregate si linia la 450 se produce pentru un nivel al PIB de 390 miliarde unitati monetare. Se poate verifica acest nivel adaugnd marimea exporturilor nete fiecarui nivel al cheltuielilor agregate n tabelul 4.3 si apoi calculnd nivelul la care suma dintre consum, investitii si exporturi nete este egala cu marimea PIB.
Fig. 4.8 Exporturile nete si PIB de echilibru Cheltuiala privata

C + I + En1 Cheltuieli agregate cu exporturi nete pozitive C+I C + I + En2

Cheltuieli agregate cu exporturi nete negative

350

370

390

410 Produsul intern real (PIB)

Se constata ca exporturile nete pozitive cresc cheltuielile agregate la un nivel superior nivelului corespunzator unei economii nchise. Acest fapt produce o crestere mai ampla a PIB, venitului si ocuparii. Astfel, o crestere a cheltuielilor agregate cu 5 miliarde unitati monetare provoaca cresterea PIB cu 20 miliarde unitati monetare. Efectul de multiplicare este n acest caz de 4.

63

n schimb, exporturile nete negative genereaza efecte contrare. PIB va scadea si, odata cu el, venitul si ocuparea. Reducerea cheltuielilor agregate cu o anumita marime provoaca o reducere mai ampla a PIB. n cazul de fata o reducere a cheltuielilor agregate cu 5 miliarde unitati monetare face ca PIB sa scada cu 20 m iliarde unitati monetare.

4.3.4 Sectorul public si echilibrul PIB


Consideram acum o alta componenta a cheltuielilor agregate si anume cheltuielile guvernamentale. Spre deosebire de cheltuielile private, cheltuielile guvernamentale, precum si impozitele, sunt supuse direct controlului public. Cheltuielile guvernamentale si impozitele sunt prghii la ndemna guvernului prin care acesta poate promova stabilitatea economica. Dimensiunea cheltuielilor guvernamentale afecteaza nivelul PIB, venitului si ocuparii la nivel macroeconomic. Pentru a simplifica prezentarea influentei cheltuielilor guvernamentale asupra variabilelor mentionate precizam urmatoarele ipoteze: investitiile si exporturilor nete sunt independente de nivelul PIB. Ele sunt determinate exogen si sunt constante indiferent de nivelul PIB. cheltuielile guvernamentale nu se afla n relatie cu cheltuiala privata a economiei. Ca urmare, modificarea lor nu afecteaza n nici un sens valoarea nsumata a consumului si investitiilor. impozitele nete guvernamentale, adica impozitele pe venituri mai putin impozitele negative (platile de transfer) provin integral din impozitele personale. Desi venitul disponibil scade sub nivelul venitului personal cu marimea impozitelor pe venituri, PIB, Venitul national si Venitul personal ramn constante. impozitele totale colectate reprezinta o marime fixa, independenta de nivelul PIB. nivelul general al preturilor este constant. Cheltuielile agregate sporesc fata de situatia anterioara cu marimea cheltuielilor guvernamentale: AE = C + I + G + E X Presupunem ca guvernul decide sa cheltuiasca 20 miliarde unitati monetare pentru achizitionarea bunurilor si serviciilor, pentru orice nivel al PIB.
Tabelul 4.4 Determinarea efectului cheltuielilor guvernamentale asupra PIB de echilibru Outputul real intern (venitul disponibil = PIB) (miliarde u.m.) (1) 270 290 310 330 350 370 390 410 430 450 Consumul (C) Economii (S) Investitie (I) Exporturi Nete milia rde Exporturi Importuri (E) (M) (miliarde u.m.) (5) 10 10 10 10 10 10 10 10 10 10 (miliarde u.m.) (6) 10 10 10 10 10 10 10 10 10 10 Cheltuieli guvernamentale Cheltuieli agregate (C+ I + En + G) (miliarde u.m.) (8) 315 330 345 360 375 390 405 420 435 450

(miliarde u.m.) (2) 275 290 305 320 335 350 365 380 395 410

(miliarde u.m.) (3) -5 0 5 10 15 20 25 30 35 40

(miliarde u.m.) (4) 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20

(miliarde u.m.) (7) 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20

Tabelul 4.4 arata efectul cheltuielilor guvernamentale asupra PIB. Coloanele 1,2,3 si 4 sunt identice cu cele din tabelul 4.3. Urmatoarele doua coloane cuprind date privind exporturile nete

64

(pentru simplificarea prezentarii consideram valoarea exporturilor egala cu cea a importurilor) si cheltuielile guvernamentale. Prin adaugarea cheltuielilor guvernamentale la cheltuiala privata se obtine un nivel mai nalt al cheltuielilor agregate, asa cum de altfel se poate observa n coloana 8. n absenta cheltuielilor guvernamentale PIB de echilibru era de 370 miliarde unitati monetare. Prin includerea n cheltuielile agregate a cheltuielilor guvernamentale PIB de echilibru creste la 450 miliarde unitati monetare. Cresterea cheltuielilor guvernamentale, ntocmai ca si cresterea cheltuielii private, determina cresterea cheltuielilor agregate si a PIB de echilibru. Se observa ca si cheltuielile guvernamentale au un efect multiplicator asupra PIB. Astfel, cresterea cheltuielilor guvernamentale cu 20 miliarde unitati monetare, provoaca o crestere a PIB de echilibru cu 80 miliarde unitati monetare (de la 370 la 450 miliarde unitati monetare). Multiplicatorul de cheltuiala publica este n acest caz egal cu 4. Cresterea cheltuielilor guvernamentale cu 20 miliarde unitati monetare, presupunnd ca nu sunt finante prin cresterea impozitelor pe venituri, provoaca aceasta crestere mai ampla a PIB. n general, modificarea impozitelor influenteaza n sens contrar modificarea PIB. Cresterea impozitelor determina reducerea cheltuielilor agregate si mai departe a PIB. n schimb, reducerea impozitelor determina scaderea cheltuielilor agregate si a PIB.
Fig. 4.9 Cheltuielile guvernamentale si PIB de echilibru Cheltuielile agregate (C+ I+En+G ) C + I + En + G C + I+ En C

Cheltuieli guvernamentale 20

370

450

Produsul intern real (PIB)

n figura 4.9 cheltuielile guvernamentale sunt reprezentate printr-o dreapta situata deasupra axei orizontale. Existenta sectorului public face ca dreapta cheltuielilor agregate sa se deplaseze spre n sus cu o marime egala cu cea a cheltuielilor guvernamentale. Se observa ca intersectia dintre dreapta cheltuielilor agregate si linia la 450 se produce la un nivel superior al PIB comparativ cu cazul absentei cheltuielilor guvernamentale. PIB creste cu 80 miliarde unitati monetare atingnd nivelul de 550 miliarde unitati monetare. Reducerea cheltuielilor guvernamentale face ca dreapta cheltuielilor agregate sa se deplaseze spre n jos, provocnd scaderea PIB. Se poate usor demonstra ca daca cheltuielile guvernamentale se reduc, de exemplu, de la 20 miliarde unitati monetare la 10 miliarde unitati monetare, nivelul de echilibru al PIB se va reduce cu 40 miliarde unitati monetare. Efectul reducerii cheltuielilor guvernamentale corespunde multiplicatorului mentionat anterior.

65

CAPITOLUL 5. CEREREA AGREGATA SI OFERTA AGREGATA

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege:


Factorii care determina panta curbei cererii agregate Cauzele deplasarilor curbei cererii agregate Factorii care determina pantele curbelor ofertei agregate pe termen scurt si pe termen lung Cauzele deplasarilor curbei ofertei agregate Factorii care determina cantitatea agregata de bunuri si servicii produse si nivelul general al preturilor la care bunurile si serviciile sunt vndute Modul n care preturile, outputul real si somajul sunt afectate de cresterea cererii agregate

1. Cererea agregata 2. Oferta agregata 3. Echilibrul macroeconomic


Conceptele de cerere si oferta agregata sunt esentiale pentru ntelegerea nivelului si fluctuatiilor rezultatelor macroeconomice, ocuparii si somajului precum si nivelului general al preturilor. Restabilirea echilibrului macroeconomic presupune actiunea separata si conjugata asupra cererii si ofertei agregate. Pentru masurarea cantitatii agregate de bunuri si servicii folosim PIB real (PIB evaluat n preturi constante), iar pentru nivelul general al preturilor putem apela la deflatorul PIB. Notiunile de cerere si oferta sunt cunoscute din abordarea microeconomica. n cazul de fata, nu intereseaza cererea si oferta unui anumit bun, de exemplu computere), ci cererea si oferta ansamblului de bunuri si servicii care alcatuiesc PIB real. De asemenea, nu pretul unui bun sau serviciu individual prezinta importanta, ci nivelul general al preturilor, furnizat de deflatorul PIB.

5.1 Cererea agregata


Cererea agregata priveste cererea pentru bunuri si servicii n totalitatea lor sau pentru outputul real. Varietatea bunurilor care sunt incluse n produsul national este imensa. Unele bunuri sunt cerute de catre menaje, altele de catre producatori, altele de catre guvern iar altele de catre strainatate. Niciunul dintre agentii economici care alcatuiesc categoriile mentionate nu cere din toate bunurile si serviciile existente si nici nu au aceeasi pondere n cheltuielile totale efectuate n cursul unei perioade de timp. Cererea agregata reprezinta ansamblul cheltuielilor planificate de catre menaje, firme, guvern si strainatate pentru achizitionarea de bunuri si servicii finale n conditiile nivelurilor date ale preturilor. Cererea agregata depinde de deciziile menajelor, firmelor, guvernului si strainatatii. Ea poate fi divizata n numeroase componente. Putem vorbi n acest sens de cererea de autoturisme, cererea de bere, cererea de locuinte etc. Uneori, un asemenea proces de dezagregare detaliata se dovedeste util. Pentru macroeconomie o clasificare de genul acesta nu este necesara. Din acest motiv, cererea agregata se divide ntr-un numar redus de componente, strict necesare analizei macroeconomice. Componentele cererii agregate, cunoscute din capitolul 3, sunt:

Consumul personal (C); Investitiile (I); Consumul public (G); Exportul net (En).

n acest capitol examinam mai nti relatia dintre cheltuiala totala planificata pentru bunuri si servicii finale, masurata n termeni reali cererea agregata reala - si nivelul general al preturilor. O asemenea relatie ne conduce la curba cererii agregate (CA), a carei reprezentare grafica este data n figura 5.1. Curba cererii agregate evidentiaza cantitatile cerute de PIB real corespunzatoare fiecarui nivel al deflatorului PIB.

Fig. 5.1 Curba cererii agregate Nivelul general al preturilor 1,5 1,0 0,5 A CA 1000 2000 3000 4000 Produsul intern brut real (unitati monetare) B

Curbele cererii agregate si cererii pietei Se observa ca forma curbei cererii agregate este asemanatoare curbei cererii ntlnite la nivelul unei piete. Legea cererii se confirma n ambele cazuri. Adica, ceteris paribus, cresterea pretului antreneaza reducerea cantitatii cerute, iar reducerea pretului conduce la sporirea cantitatii cerute. n cazul de fa cresterea nivelului general al preturilor de la 0,5 la 1,0 antreneaza reducerea cantitatii ta, cerute, exprimate prin produsul intern brut real, de la 2000 la 1000 unitati monetare. Curba cererii agregate nu este acelasi lucru cu volumul total de bunuri si servicii cumparate efectiv. Ea reprezinta mai degraba un ansamblu de cantitati de bunuri si servicii care sunt dorite a fi achizitionate pentru fiecare nivel dat al preturilor si n circumstante date (venit al consumatorilor, politica fiscala si politic a monetara etc.). Altfel spus, curba cererii agregate, ntocmai ca si curba cererii individuale, reprezinta o lista de cantitati asociata unei liste de preturi. Totodata, att curba cererii agregate ct si cea a cererii la nivelul unei piete date interactioneaza cu curbele corespunzatoare ale ofertei, determinnd conditiile de echilibru. Si totusi cele doua curbe se deosebesc fundamental cel putin prin doua aspecte. a) Curba cererii pietei pentru un bun dat este construita pe ipoteza ca preturile celorla lte bunuri ramn constante si doar pretul bunului analizat se modifica. Miscarea de-a lungul curbei cererii agregate corespunde situatiei n care preturile oricarui bun sau ale tuturor bunurilor si serviciilor se pot modifica. b) Curba cererii pietei pentru un bun dat este trasata considerndu-se ca venitul consumatorilor este constant. Se stie ca o modificare a veniturilor consumatorilor conduce la o alta curba a cererii pietei pentru acel bun, situata dupa caz la stnga sau la dreapta celei initiale. Venitul national nominal nu ramne n mod necesar constant odata ce apar schimbari n cererea agregata. Asemenea schimbari, corelate cu nivelul general al preturilor, determina modificarea fluxurilor financiare si reale la nivelul economiei. Ca urmare, se produce concomitent si cresterea sau scaderea venitului national nominal.

69

Relatia dintre nivelul general al preturilor si cheltuielile efectuate de ansamblul consumatorilor face ca panta curbei cererii agregate sa fie negativa. nclinatia curbei cererii agre gate este determinata de fiecare componenta a sa. Analizam n continuare modul n care deciziile privind nivelurile reale ale acestor componente sunt afectate de schimbari n nivelul preturilor. Panta curbei cererii agregate Cererea agregata este functie descrescatoare n raport cu nivelul general al preturilor. Se stie faptul ca panta negativa a curbei cererii unui poate fi atribuita, cel putin n parte, efectului de substitutie si, n parte, efectului de venit. Efectul de substitutie se refera la posib ila nlocuire a unui bun cu un altul, ca urmare a modificarii preturilor lor relative. Pe masura ce pretul unui bun scade relativ la preturile altor bunuri, oamenii vor realoca venitul lor substituind n favoarea bunului devenit relativ mai ieftin. De exem plu, daca pretul unor pantofi sport marca Reebok creste, atunci cantitatea ceruta se reduce n conditiile n care preturile altor pantofi sport nu se modifica. Si, posibil, cererea de pantofi sport marca Nike creste. Exista n consecinta substituirea pant ofilor sport marca Reebok cu alte marci, atunci cnd raportul dintre preturile pantofilor sport se modifica. Modificarea cantitatii cerute la o variatie a pretului unui bun este usor de nteles. O asemenea relatie exista si ntre cantitatea ceruta de PIB real si nivelul general al preturilor pe baza efectului de substitutie. Exista n acest sens mai multe motive care explica panta negativa a curbei cererii agregate. Surprindem n continuare unul dintre aceste motive si anume efectul de substitutie intertemporal. Efectul de substitutie intertemporal priveste modificarea cantitatii cerute de PIB real datorita modificarii pretului relativ dintre bunurile si serviciile prezente si cele viitoare. Daca, de exemplu, bunurile si serviciile pot fi achizitionate n p erioada urmatoare pentru mai putin dect pretul acelorasi bunuri si servicii n prezent la care se adauga dobnda cstigata prin amnarea achizitiilor, se poate accepta ca merita asteptat. Cu ct nivelul general al preturilor este mai ridicat, celelate conditii ramnnd neschimbate, cu att mai probabil se va renunta a se cumpara n prezent si decide cumpararea de bunuri si servicii n viitor. Efectul de venit priveste consecintele modificarii nivelului preturilor asupra venitului. Cresterea nivelului preturilor reduce puterea de cumparare a venitului nominal. Un venit real mai mic face posibila achizitia unei cantitati mai reduse de bunuri si servicii, date fiind celelalte conditii. Cresterea nivelului preturilor are impact si asupra valorii activelor reale si financiare de care dispun agentii economici si care constituie averea lor. Daca acceptam existenta unei relatii ntre nivelul real al averii agentilor economici si achizitiile acestora, adica efectul de avere, putem considera ca sporirea nivelului g eneral al preturilor determina reducerea cantitatii totale de bunuri si servicii. La un nivel mai ridicat al preturilor, averea reala se reduce, astfel ca agentii economici se simt mai putin bogati dect nainte de cresterea preturilor si vor decide reducerea achizitiilor. Sa analizam n continuare efectul cresterii nivelului general al preturilor asupra fiecarei componente a cererii agregate. Consumul. Presupunem ca nivelul general al preturilor nregistreaza o crestere. Cstigurile producatorilor si vnzatorilor de bunuri si servicii cresc n aceeasi proportie. Aceste cstiguri suplimentare se regasesc n veniturile menajelor prin intermediul platii factorilor si a profiturilor. n consecinta, veniturile nominale ale consumatorilor cresc proportional cu cresterea nivelului general al preturilor. O crestere a nivelului general al preturilor poate fi sinonima, cel putin n parte, cu prezenta fenomenului inflationist. n general, consumatorii nu sunt protejati complet de efectele inflatiei. O parte a averii lor, sub forma de bani, se afla n conturi bancare cu o valoare nominala fixata. Puterea de cumparare a banilor scade si, odata cu aceasta, si valoarea reala a disponibilitatilor banesti. Consumatorii vor achizitiona o cantitate mai mica de bunuri si servicii dupa cresterea preturilor comparativ cu perioada anterioara acestei cresteri. n mod similar, se poate rationa la reducerea nivelului general al preturilor. Puterea de cumparare a unei unitati monetare creste si firesc si valoarea reala a disponibilitatilor monetare ale consumatorilor. Consumul real este stimulat iar cererea agregata creste. n concluzie, consumul real variaza n sens invers modificarii nivelului general al preturilor.

70

Investitia. Investitia reala este de asemenea afectata de modi icarile nivelului general al f preturilor. Cresterea nivelului preturilor conduce la cresterea cererii de moneda. n conditiile unei oferte de moneda constante se ajunge la un nivel mai ridicat al ratelor dobnzilor. Ratele mai nalte ale dobnzilor cresc costul mprumutarii banilor si descurajeaza investitiile n capital real. n concluzie, cresterea nivelului general al preturilor reduce investitiile planificate n termeni reali prin efectul asupra ratelor dobnzilor. n schimb, reducerea nivelului general al preturilor creste investitiile reale planificate. Cheltuielile guvernamentale. Efectul schimbarilor n nivelul general al preturilor nu este acelasi pentru orice element al cheltuielilor bugetare. De exemplu, daca guvernul decide cumpararea de armament n termeni de cantitate, orice crestere a pretului unei unitati de cantitate antreneaza cresterea cheltuielilor. n schimb, daca decizia guvernului este adoptata n termeni nominali, cresterea preturilor reduce cantitatea de armament achizitionata, deoarece cu aceeasi suma de bani se poate cumpara mai putin. Probabil, guvernul ar putea decide cresterea bugetului alocat unor asemenea activitati n perioada urmatoare, nsa pentru perioada n curs achizitiile n termeni reali se reduc. n consecinta, daca dimensiunea elementelor bugetului este fixata n termeni nominali, achizitiile guvernamentale, cel putin pe termen scurt, scad n termeni reali pe masura ce nivelul preturilor creste. Exporturile nete. Preturile bunurilor si serviciilor nregistreaza ritmuri diferite de crestere de la o tara la alta. Datorita relatiilor economice externe existente ntre tari, modificarea nivelului general al preturilor ntr-o tara afecteaza nu numai cantitatea agregata ceruta din bunurile si serviciile proprii, ci si cererea agregata a altor tari. Pentru a evidentia relatia dintre exporturile nete si nivelul general al preturilor presupunem doua tari X si Y. Consideram ca nivelul preturilor creste n tara X iar n tara Y ramne constant. Daca cursul de schimb ntre monedele celor doua tari ramne neschimbat, bunurile si serviciile exportate de tara X n tara Y devin mai scumpe, n timp ce bunurile si serviciile provenind din tara Y devin relativ mai ieftine pentru cumparatorii din tara X. Aceasta nseamna ca bunurile fabricate n exterior pot fi achizitionate cu mai putin dect pretul acelorasi bunuri produse n interior. n aceste conditii, cumparatorii din tara X se orienteaza spre achizitia n mai mare masura a bunurilor si serviciilor din import dect spre achizitionarea bunurilor din productia interna. Putem asimila aceasta situatie unui efect de substitutie internationala. O analiza completa a efectelor modificarii nivelului general al preturilor asupra exporturilor nete presupune nsa luarea n calcul a schimbarilor produse n ratele de schimb. n conditiile unei rate de schimb constante, exporturile nete ale tarii X, componenta a cererii agregate, scad atunci cnd nivelul preturilor n aceasta tara creste. Schimbarea nivelului general al preturilor determina n consecinta modificari n valorile reale ale fiecarei componente a cererii agregate. n plus, modificarea valorii reale a unei componente a cererii agregate afecteaza si celelalte componente. De exemplu, modificarile investitiei planificate, a cheltuielilor guvernamentale si a exporturilor nete vor afecta veniturile reale ale menajelor. O crestere a nivelului preturilor care reduce cererea reala de bunuri achizitionate n scopul investitiei, a bunurilor achizitionate de guvern si a exporturilor va face ca veniturile reale ale menajelor sa scada si ele. Ca urmare, cumpararile de bunuri si servicii ale menajelor vor scadea. Cheltuielile de consum n termeni reali scad odata cu cresterea preturilor prin efectul generat de interactiunea dintre componentele cererii agregate. Elasticitatea cererii agregate Examinarea valorilor reale ale consumului, investitiilor, cheltuielilor guvernamentale si exportului net indica faptul ca fiecare componenta a cererii agregate reale se modifica n sens opus modificarii nivelului preturilor. Din acest motiv, curba cererii agregate are panta negativa. Cunoasterea elasticitatii cererii agregate reprezinta de asemenea un aspect important al analizei macroeconomice. n raport cu modificarea nivelului general al preturilor, presupunem a cum ca cererea agregata este relativ inelastica. Aceasta nseamna ca la o modificare procentuala data a nivelului preturilor, cheltuiala planificata reala se modifica ntr-o mai mica masura.

71

Se stie ca tipul elasticitatii cererii pentru un bun determina un anumit sens de miscare pentru ncasarile obtinute prin vnzarea bunului n conditiile modificarii pretului. De exemplu, daca cererea pentru un bun este elastica n raport cu pretul, iar acesta din urma creste, ncasarile vor scadea. Acest efect se datoreaza faptului ca un anumit procent de crestere a pretului nu este nsotit de o crestere a ncasarii pe unitatea de cantitate suficient de mare pentru a compensa reducerea procentuala mai ampla a cantitatii vndute. Atunci cnd nsa cererea unui bun este relativ inelastica, o crestere a pretului este nsotita de cresterea ncasarilor, deoarece cresterea pretului are un efect relativ mai slab asupra cantitatii vndute. Pe baza unui rationament similar putem arata ca elasticitatea cererii agregate determina modul cum cererea agregata nominala este afectata de modificarea nivelului mediu al preturilor. Cererea agregata nominala reprezinta cererea totala pentru ansamblul bunurilor si serviciilor finale exprimata n termenii preturilor curente. Cererea agregata nominala este astfel egala cu produsul dintre cererea agregata reala si nivelul preturilor. Daca cererea agregata este inelastica, un anumit procent de crestere al preturilor va determina o reducere procentuala mai slaba a cererii agregate reale. Ca urmare, cererea agregata nominala tinde sa creasca pe masura ce se produce o miscare spre n sus de-a lungul curbei cererii agregate relativ inelastice. Consideram o curba a cererii agregate de tipul celei din figura 5.1. Aceasta curba este relativ inelastica de-a lungul segmentului cuprins ntre punctele A si B. n punctul A nivelul pretului este 0,5 iar cantitatea de produs national real ceruta este 2000 unitati monetare. Cererea agregata nominala corespunzatoare punctului A este 0,5 2000 unitati monetare sau 1000 unitati monetare. Pe masura ce ne ndreptam spre punctul B, nivelul pretului creste de la 0,5 la 1,5 iar cantitatea ceruta de produs intern scade de la 2000 unitati monetare la 1000 unitati monetare. Ca urmare cererea agregata nominala devine n punctul B 1500 unitati monetare. Cererea agregata nominala este mai mare n punctul B dect n punctul A, asa cum de altfel era de asteptat pentru o curba a cererii agregate inelastice. Deplasarile curbei cererii agregate Ca si n cazul curbei cererii unui bun, o schimbare n conditiile pietei, altele dect nivelul preturilor, va determina deplasarea curbei cererii agregate fie spre stnga, fie spre dreapta. Totusi, tinnd seama de diferentele n ipotezele care tin de clauza ceteris paribus, sursele deplasarilor celor doua curbe sunt diferite. Putem retine cu titlu de exemplu modificarile produse n populatia totala, averea la nivelul economiei, venitul real si averea restului lumii, cererea guvernului (determinata de numeroase considerente politice si social ), rata cu care firmele si modifica stocul de capital e (determinata printre altele de ritmul schimbarilor tehnice si tehnologice si starea de spirit a ntreprinzatorilor). Analizam n continuare doar trei dintre factorii care antreneaza deplasarea ntr-un sens sau altul a cererii agregate: anticipatiile, modificarile politicii guvernamentale si schimbarile din economia mondiala. Anticipatiile. Trasarea curbei cererii agregate s-a realizat n conditiile n care anticipatiile erau presupuse constante. Ant icipatiile privind conditiile economice viitoare modifica deciziile agentilor economici n prezent si antreneaza deplasarea curbei cererii agregate. Analizam trei dintre aceste aspecte si anume inflatia asteptata, veniturile viitoare si profiturile viitoar e anticipate. Inflatia asteptata. Anticiparea unei rate nalte a inflatiei n perioada urmatoare reduce valoarea reala asteptata a banilor si altoar active n viitor. Aceasta determina indivizii sa considere mai avantajoase achizitiile n prezent, planificnd sa cheltuiasca mai mult acum pentru bunuri si servicii si sa pastreze o cantitate mai mica de moneda si alte active financiare. Ca urmare cererea agregata creste. n schimb, daca se anticipeaza o rata mai mica a inflatiei cererea agregata se reduce. Anticipari privind veniturile viitoare. Daca consumatorii devin mai optimisti privind viitorul lor atunci ei pot creste cheltuielile planificate pentru orice nivel dat al preturilor. Anticiparea unor venituri mai ridicate n viitor conduce deci la cresterea cererii agregate. Daca nsa consumatorii devin pesimisti privind veniturile lor n viitor, datorita de exemplu ncetinirii cresterii economice, vor decide reducerea cheltuielilor pentru bunuri si servicii determinnd concomitent scaderea cererii agregate. Urmarea acestui fapt poate fi reducerea ncasarilor producatorilor si chiar o recesiune economica.

72

Anticipari privind profiturile viitoare. Nivelurile asteptate ale vnzarilor si profiturilor n viitor determina volumul investitiilor n prezent. Achizitionarea unei noi tehnologii determina cresterea productivitatii muncii si veniturilor posesorilor factorilor de productie. Anticiparea unor sanse reale de a obtine profituri mai ridicate n viitor determina decizia de crestere a investitiilor planificate pentru orice nivel al pretului si cresterea cererii agregate. Daca n schimb producatorii anticipeaza reducerea viitoare a profiturilor ei reduc volumul investitiilor provocnd scaderea cererii agregate. n figura 5.2 este prezentata situatia deplasarii spre dreapta a curbei cererii agregate determinata de o anumita evolutie n viitor a variabilelor economice prezentate. Modificari n politica guvernamentala. Modificarile n politica fiscala afecteaza curba cresterii agregate. Cresterea cheltuielilor guvernamentale (pentru ameliorarea infrastructurii rutiere sau pentru construirea unor edificii cu caracter socio-cultural), cnd toate celelalte conditii ramn neschimbate, deplaseaza curba cererii agregate spre dreapta. Acelasi efect asupra cererii agregate genereaza cresterea platilor de transfer si implicarea mai ampla a statului n programele sociale. n schimb, reducerea cheltuielilor pentru narmare, n conditiile detensionarii contextului international, reduce cererea agregata. n mod similar, cresterea impozitelor pe salariu conduce la reducerea veniturilor disponibile ale consumatorilor si, mai departe, la scaderea cheltuielilor de consum. Iar, cresterea ratei de impozitare a profiturilor reduce investitiile producatorilor. Cererea agregata se deplaseaza n aceste conditii spre stnga. Cererea agregata este afectata nu numai de politica fiscala, dar si de politica monetara. Decizia bancii centrale de a creste sau reduce cantitatea de moneda din economie este nsotita de cresterea cererii de bunuri si servicii finale si deci de deplasarea spre dreapta sau spre stnga a cererii agregate. Totodata, modificarea ritmului creatiei monetare afecteaza rata dobnzii si n consecinta cheltuielile menajelor pentru bunuri de folosinta ndelungata si ale firmelor pentru bunurile de capital. Atunci cnd se figureaza o singura curba a cererii agregate se considera ca att n politica fiscala ct si n cea monetara nu intervin schimbari.

Fig. 5.2 Deplasarea curbei cererii agregate

Nivelul preturilor (anul de baza=1,0) 1,5 1,0 0,5 CA1 1000 2000 3000 CA2 4000 Produsul intern brut real (unitati monetare)

Modificari n economia mondiala. Evenimentele produse n alte tari afecteaza cererea agregata dintr-o tara X, prin intermediul exporturilor nete. Consideram ca o alta tara Y, partener major pentru tara X, nregistreaza o rata nalta de crestere economica. Consumatorii tarii Y vor creste cheltuielile pentru bunuri si servicii att indigene ct si de import. Cantitatea de bunuri importate din tara X creste, astfel ca cererea agregata n cazul acestei tari se deplaseaza spre dreapta. Un exemplu n acest sens l constituie cresterea economica nregistrata la nivelul Uniunii Europene. Cresterea veniturilor reale ale consumatorilor din aceasta zona se concretizeaza n cresterea exporturilor Romniei (dar si a altor tari) catre Uniunea Europeana si cresterea cererii agregate.

73

Un alt factor extern care afecteaza cererea agregata a tarii X consta n modificarea nivelului preturilor n tara Y. Preturile relative ale bunurilor importate si exportate se modifi a, mai ales cnd c ratele de schimb nu se ajusteaza corespunzator. Cererea agregata pentru tara X se deplaseaza ntr-un sens sau altul n functie de raportul dintre dinamica preturilor n cele doua tari. Sa ilustram aceasta situatie cu ajutorul unui exemplu. Presupunem ca un autoturism produs n Germania poate fi achizitionat cu 7000 euro sau cu 196 milioane lei (cursul de schimb fiind 1 euro = 28000 lei). Daca un autoturism produs n tara, cu performante identice cu cele ale autoturismului produs n Germania, poate fi achizitionat cu 182 milioane lei sau 6500 euro, atunci, n mod normal, se va decide cumpararea autoturismului romnesc. Daca rata inflatiei n Romnia este de 25% iar pretul autoturismului romnesc se modifica n aceeasi masura, atunci pretul sau devine 227,5 milioane lei. Daca deprecierea leului n raport cu euro este mai mica de 25%, astfel nct pretul n lei al autoturismului produs n Germania devine inferior pretului autoturismului fabricat n Romnia, atunci, cel mai firesc, cumparatorul din Romnia va achizitiona produsul din exterior. n mod similar, daca cursul de schimb devine 1 euro = 25000 lei, n conditiile aceluiasi pret n lei pentru autoturismul romnesc, cumparatorul din Romnia poate decide si de aceasta data achizitionarea autoturismului fabricat n Germania. Si ntr-un caz si n celalalt, cererea de autoturisme a cumparatorilor din Romnia pentru produsele fabricate n strainatate este mai mare comparativ cu situatia initiala. n consecinta, cresterea importurilor determina reducerea cererii agregate n cazul Romniei si cresterea cererii agregate n cazul Germaniei. Toate variabilele care privesc evenimentele din economia mondiala sunt presupuse constante atunci cnd se traseaza curba cererii agregate.

5.2 Oferta agregata


Oferta agregata reprezinta cantitatea totala de bunuri si servicii pe care producatorii doresc si pot sa o realizeze n functie de nivelul mediu al preturilor din economie. Conceptul de oferta agregata priveste oferta tuturor bunurilor si serviciilor sau oferta outputului agregat sau produsul intern real. Cantitatea agregata este rezultatul nsumarii cantitatilor tuturor bunurilor si serviciilor finale realizate de producatorii interni. Curba ofertei agregate surprinde cantitatile de produs intern real disponibile pentru vnzare la niveluri diferite de pret. n mod similar cu cazul curbei cererii agregate, curba ofertei agregate presupune asemanari dar si deosebiri comparativ cu curba ofertei unui bun dat. Cresterea pretului unui bun, n conditiile n care costurile unitare de productie nu se modifica, sporeste cantitatea oferita. n schimb, cresterea pretului unui bun nsotita de cresterea n aceeasi masura a costurilor determina mentinerea cantitatii oferite. Asemenea situatii posibile conduc n cazul ansamblului producatorilor la forme diferite ale curbei ofertei agregate. Pentru construirea curbei ofertei agregate trebuie acordata o atentie deosebita distinctiei dintre preturile bunurilor finale si cele ale factorilor de productie. Nivelul preturilor bunurilor finale poate fi determinat, asa cum s-a precizat, n termenii deflatorului PIB, care este o medie ponderata a preturilor bunurilor finale incluse n cadrul acestui indicator. n schimb, un indice al preturilor inputurilor arata nivelul mediu al preturilor factorilor de productie de baza (munca, capital, resurse naturale) si al bunurilor intermediare (energie, otel, hrtie) utilizate pentru producerea PIB. Termenul scurt si termenul lung n macroeconomie Termenul scurt n macroeconomie se refer a la acea perioada de timp n care preturile bunurilor si serviciilor se modifica ca raspuns la modificarile produse n cerere si oferta, nsa preturile factorilor de productie (salarii, preturile materiilor prime) ramn constante. Termenul lung n macroec onomie corespunde unei perioade de timp suficient de lunga n care preturile tuturor factorilor de productie se ajusteaza n urma oricarei modificari, astfel nct cantitatile agregate cerute si oferite sunt egale pe pietele bunurilor si serviciilor, pietele muncii si pietele altor factori de productie. n cazul termenului lung, n urma ajustarii salariilor pentru realizarea echilibrului dintre cantitatile de munca cerute si oferite, exista ocupare deplina. n mod echivalent, somajul se afla la rata sa naturala.

74

Curba ofertei agregate pe termen lung Cea mai importanta ipoteza pe care se bazeaza curba ofertei agregate se refera la ceea ce producatorii se asteapta sa se ntmple cu nivelul mediu al preturilor inputurilor atunci cnd nivelul mediu al preturilor bunurilor finale se modifica. Una dintre consecintele posibile este aceea ca ambele niveluri de preturi se modifica n aceeasi proportie. Exista doua motive ale unei asemenea posibilitati. 1. Atunci cnd nivelul mediu al preturilor bunurilor finale nregistreaza o crestere creste si costul vietii. n conditiile n care salariile nominale ramn constante, salariile reale vor scadea n aceeasi masura n care preturile bunurilor finale au crescut. De exemplu, dublarea preturilor bunurilor finale, reduce la jumatate salariile reale si cantitatea de bunuri si servicii achizitionate. n aceste conditii, lucratorii vor solicita cresterea salariilor pentru a-si mentine nivelul de trai. Producatorii, care vor reusi sa-si dubleze ncasarile, vor fi n masura sa raspunda unei asemenea solicitari. Acei ntreprinzatori care se mpotrivesc cresterilor salariale se pot confrunta cu riscul unor greve de mai lunga sau mai scurta durata (cantitatea de munca oferita devine zero) dar si cu riscul pierderii celor mai calificati si mai mobili lucratori n favoarea altor ntreprinzatori dispusi sa mentina cstigurile reale ale lucratorilor lor n conditii de inflatie. 2. Multe bunuri precum petrolul, energia electrica, gazele naturale sau alte forme de energie sunt att bunuri finale ct si inputuri. Daca prin confruntarea cererilor si ofertelor corespunzatoare acestor bunuri preturile cresc pe pietele unde ele sunt vndute ca bunuri finale, preturile vor creste si pe acele piete unde aceleasi bunuri constituie inputuri productive. Presupunem acum ca ntreprinzatorii se asteapta ca preturile tuturor inputurilor sa creasca proportional ori de cte ori preturile bunurilor finale cresc. Ce se va ntmpla n aceste conditii cu outputul total real ? Cel mai firesc, cantitatea de output re oferita va ramne constanta. Producatorii, al al caror obiectiv l reprezinta profitul, decid ct de mult sa produca tinnd seama att de preturile obtinute pentru bunurile realizate ct si de preturile suportate pentru inputurile folosite. Daca cresterile acestor preturi sunt strict proportionale, profiturile ramn neschimbate n termeni reali. Astfel, nu va exista nici un motiv pentru ntreprinzatori de a produce mai mult sau mai putin dupa modificarea preturilor dect anterior. Orict de ridicat ar fi ni elul preturilor, cantitatea oferita de fiecare v ntreprinzator este constanta. Si tot constanta va fi si cantitatea oferita de ansamblul ntreprinzatorilor. Putem concluziona ca daca exista presupunerea ca producatorii se asteapta ca preturile inputurilor sa fie flexibile n aceeasi masura cu preturile bunurilor finale, curba ofertei agregate este verticala (figura 5.3a). Acest tip de oferta agregata corespunde nivelului natural al outputului real. Ea constituie n acelasi timp curba ofertei agregate pe termen lung (OATL), deoarece pe termen lung preturile inputurilor tind sa se modifice proportional cu preturile bunurilor finale.

Fig. 5.3 Curbele ofertei agregate Nivelul


preturilor (anul de baza=1,0) OATL Nivelul preturilor (anul de baza=1,0) 1,5 OATS

1,0

0,5

2000 3000 4000 Produs intern brut real (unitati monetare) (a) Curba ofertei agregate pe termen lung

1000

1000 2000 3000 4000 Prod us intern brut real (unitati monetare) (b) Curba ofertei agregate pe termen scurt

75

Curba ofertei agregate pe termen scurt Analiza anterioara a presupus o ajustare instantanee a preturilor inputurilor la modificarea preturilor bunurilor finale. Exista nsa suficiente motive pentru a considera ca o asemenea ajustare se produce n mod gradual. Contractele pe termen lung. Preturile unor inputuri sunt fixate n baza unor contracte pe termen lung. Contractele ncheiate de sindicate cu patronatul privind negocierea salariilor la anumite intervale de timp constituie un exemplu n acest sens. De asemenea, unii ntreprinzatori pot nchiria cladiri, achizitiona combustibil sau beneficia de servicii de transport pe baza unor ntelegeri pe termen lung. n aceste conditii chiar daca preturile bunurilor finale nregistreaza o crestere, preturile inputurilor nu se modifica dect dupa renegocierea contractelor. Stocurile de capital circulant. Stocurile de capital circulant tind sa atenueze efectul asupra preturilor inputurilor. Consideram un producator de autoturisme care se confrunta la un moment dat cu o crestere a cererii pentru produsele sale. La un asemenea moment el dispune de o cantitate data de capital circulant necesara continuarii productiei. ntr-o prima faza, el va produce si vinde mai multe autoturisme, reducndu-si stocurile de capital circulant. Cresterea generalizata a preturilor n economie va face ca acest producator sa fie nevoit sa plateasca nsa mai mult pentru productia viitoare. Ca urmare, modificarea preturilor inputurilor va determina revizuirea cantitatii produse precum si a preturilor de vnzare. nsa, o asemenea decizie nu se produce instantaneu, ci dupa un anumit timp. Cunoasterea incompleta a efectelor modificarii conditiilor pietei. Unele schimbari produse n cerere au efect limitat asupra preturilor inputurilor. De exemplu, o crestere a cererii de pine produsa ntr-un spatiu geografic restrns, acolo unde opereaza producatorul de pine, poate fi apreciat ca avnd efect nesemnificativ asupra pretului fainii, determinat prin interactiunea cererii si ofertei la nivel national. Doar dupa un anumit timp, acest producator cons tata ca o crestere a cererii pentru bunul sau este parte a unei cresteri mai ample produse n cadrul cererii agregate. Daca ntreprinzatorii se asteapta ca preturile inputurilor sa se ajusteze doar partial pe termen scurt, ei vor sesiza oportunitatile de mbunatatire a profiturilor cnd cererea pentru produsele lor creste. n aceste conditii, producatorii pot decide cresterea preturilor bunurilor produse si/sau cresterea cantitatii oferite. Pentru a-si creste productia firmele solicita prelungirea programului de lucru si/sau angajarea de forta de munca suplimentara. Schimbarea nivelului preturilor bunurilor finale, n conditiile unor preturi ale factorilor de productie nemodificate sau n curs de ajustare, conduce la o crestere a cantitatii de bunuri si servicii oferite si la o variatie a ocuparii si somajului. Cu ct mai mare va fi nivelul preturilor, cu att mai mare va fi cantitatea agregata de bunuri si servicii oferite precum si nivelul ocuparii; si cu att mai redus va fi somajul. n consecinta, atunc i cnd ntreprinzatorii se asteapta la o ajustare graduala a preturilor inputurilor, curba ofertei agregate pe termen scurt are panta pozitiva (figura 5.3b). Curba ofertei agregate pozitiv nclinate este cunoscuta drept curba ofertei agregate pe termen scurt, deoarece ea surprinde reactia producatorilor la modificarea circumstantelor de pe piata nainte ca preturile inputurilor sa se ajusteze complet. Chiar daca ajustarea preturilor inputurilor este graduala pe termen scurt, masura n care se petrece ajustarea depinde de mai multe conditii si difera de la un input la altul. Folosind modelul cererii si ofertei, este adesea util a face urmatoarea ipoteza: atunci cnd preturile bunurilor finale se modifica, producatorii se asteapta ca pentru o anumita perioada de timp, sa zicem un an, preturile tuturor inputurilor sa ramna constante si doar apoi vor decide modificarea simultana a preturilor acestora n acord cu modificarea anterioara a preturilor bunurilor finale. Acest gen de ajustare a preturilor inputurilor este evident o ipoteza comoda de lucru si o aproximare a unui proces de ajustare mult mai complex care se produce n lumea reala. Deplasarile curbei ofertei agregate pe termen scurt Deosebirile dintre nivelul preturilor bunurilor finale si ale inputurilor, pe de o parte si, pe de alta parte, dintre ajustarile pe termen lung si pe termen scurt constituie elemente necesare pentru a ntelege deplasarile curbelor ofertei agregate. Unii factori determina deplasarea concomitenta a curbei ofertei agregate pe termen scurt si curbei ofertei agregate pe termen lung. Alti factori afecteaza doar

76

curba ofertei agregate pe termen scurt si lasa nemodificata curba ofertei agregate pe termen lung. Analizam mai nti deplasarile curbei ofertei agregate pe termen scurt. Singurele influente asupra curbei ofertei agregate pe termen scurt care nu afecteaza curba ofertei agregate pe termen lung sunt exercitate de modificarea salariilor si preturilor altor factori de productie. Preturile factorilor de productie influenteaza curba ofertei agregate pe termen scurt prin efectul produs asupra costurilor. Cu ct preturile factorilor de productie sunt mai ridicate cu att mai mari vor fi costurile de productie iar cantitatile oferite vor fi mai reduse pentru fiecare nivel al preturilor. n consecinta, cresterea salariilor si preturilor celorlalti factori de productie reduce oferta agregata pe termen scurt. Atunci cnd economia este n echilibru pe termen lung la nivelul natural al outputului real, pietele bunurilor, serviciilor si factorilor de productie sunt, de asemenea, n echilibru. n aceasta situatie, preturile bunurilor finale si serviciilor pe care firmele le vnd si preturile inputurilor pe care le realizeaza sunt corelate n urmatoarele moduri: 1. La echilibru, preturile bunurilor finale trebuie sa fie situate la acele niveluri care permit obtinerea unor ncasari suficiente pentru a acoperi costurile tuturor inputurilor si pentru a obtine profituri normale, date fiind preturile inputurilor. 2. La echilibru, preturile inputurilor de munca trebuie sa fie corespunzatoare echilibrului dintre cererea si oferta pe piata muncii. Aceasta nseamna ca, dat fiind costul vietii determinat de preturile bunurilor de consum, salariile trebuie sa fie suficient de ridicate pentru a incita lucratorii sa munceasca, sa-si sporeasca calificarea si sa-si amelioreze astfel competentele profesionale. Consideram ca economia se afla la un moment dat n echilibru pe termen lung. n anul de baza, preturile inputurilor si preturile bunurilor finale sunt corela te n sensurile mentionate anterior. Asociem valoarea 1,0 att nivelului mediu al preturilor inputurilor ct si nivelului mediu al preturilor bunurilor finale pentru acel an. n graficul din figura 5.4, situatia n anul de baza este reprezentata prin punctul A. Outputul real este egal cu nivelul sau natural, care este de asemenea egal cu nivelul de echilibru pe termen lung. Punctul A este deci pe curba ofertei agregate pe termen lung, care este de fapt o linie verticala corespunzatoare nivelului natural al outputului real. Curba ofertei agregate pe termen scurt OATS1, care trece prin punctul A, arata cum firmele vor reactiona la schimbarile n cererea agregata, dat fiind nivelul de 1,0 al preturilor inputurilor. Din punctul A, economia se poate misca n sus sau n jos de-a lungul curbei ofertei agregate pe termen scurt ntr-un orizont scurt de timp pentru care preturile inputurilor sunt asteptate sa ramna neschimbate; sau se poate misca n sus sau n jos de-a lungul curbei ofertei agregate pe termen lung ntr-un orizont lung de timp pentru care inputurile sunt asteptate sa se ajusteze proportional cu preturile bunurilor finale. n timp, pe masura ce conditiile economice se modifica, economia se poate orienta catre un nou echilibru. Presupunem ca dupa un anumit numar de ani, nivelul mediu al preturilor bunurilor finale a crescut la 2,0, iar preturile inputurilor au avut timp suficient pentru a se ajusta complet, astfel nct sa ajunga la nivelul mediu de 2,0. O astfel de situatie corespunde pe grafic punctu lui B. n acest caz, preturile inputurilor si preturile bunurilor finale vor fi iarasi ntr-o relatie de echilibru. Firmele vor vinde productiile lor la un pret de doua ori mai mare, permitndu-si sa plateasca inputurile folosite, care de asemenea vor costa dublu. Lucratorii vor obtine salarii nominale de doua ori mai mari dect anterior, ceea ce este tocmai suficient pentru a-si mentine nivelul de trai initial. n cazul acestei noi situatii de echilibru, se poate trasa o noua curba a ofertei agregate pe termen scurt, OATS2, care trece prin punctul B. Aceasta ultima curba a ofertei agregate arata modul n care firmele reactioneaza la schimbarile n cererea agregata daca ele se asteapta ca preturile inputurilor sa ramna la noul nivel de 2,0 pe termen scurt. Curba ofertei agregate pe termen scurt se deplaseaza spre n sus deoarece nivelul preturilor inputurilor la care firmele se asteapta atunci cnd ele si ntocmesc planurile de productie pe termen scurt a crescut. Pe baza analizei de mai sus putem concluziona: 1. Curba ofertei agregate pe termen scurt intersecteaza curba ofertei agregate pe termen lung n punctul corespunzator nivelului preturilor inputurilor asteptat sa domine pe termen scurt. Nivelul asteptat al preturilor inputurilor este tocmai cheia cla uzei ceteris paribus pe baza careia s-a construit curba ofertei pe termen scurt.

77

2. O modificare a nivelului asteptat al preturilor inputurilor va determina deplasarea spre n sus sau spre n jos a curbei ofertei agregate pe termen scurt catre un nou punct de intersectie cu curba ofertei agregate pe termen lung.
Fig. 5.4 Deplasarea curbei ofertei agregate pe termen scurt

Nivelul preturilor (anul de baza =1,0) 3,0 2,0 1,0

OATL OATS2
Nivelul asteptat pretului inputului=2

OATS1

B A N
Nivelul asteptat al pretului inputului=1,0 Nivelul natural al outputului real

1000 2000 3000 4000 Produs intern nominal (unitati monetare)

Deplasarile curbei ofertei agregate pe termen lung Modificarea preturilor factorilor de productie nu afecteaza curba ofertei agregate pe termen lung. Se stie ca oferta agregata pe termen lung se refera la cantitatile oferite de PIB real n conditiile n care salariile si preturile altor factori de productie s au modificat n aceeasi masura cu preturile bunurilor finale. n aceste conditii PIB real nu se modifica deoarece nu mai exista nici un stimulent de schimbare a nivelului outputului real. Curba ofertei agregate pe termen lung a fost construita presupunndu-se ca celelalte conditii ramn neschimbate. Pozitionarea acesteia depinde de nivelul actual al outputului real, adica de nivelul outputului real care poate fi produs cu o tehnologie si resurse productive date atunci cnd somajul este la rata sa naturala. n timp, economia si poate extinde productia sa potentiala prin cresterea fortei de munca, cresterea stocului de capital si dezvoltarea noilor tehnologii. Forta de munca. ntre cresterea fortei de munca si cresterea outputului exista o legatura directa. Asa cum o ntreprindere cu mai multi lucratori realizeaza o cantitate de bunuri mai mare tot asa o economie n care populatia ocupata sporeste obtine un nivel mai ridicat de PIB real. Stocul de capital. O cantitate mai mare de capital si o forta de munca mai productiva determina o cantitate mai mare de output agregat. n acelasi sens actioneaza investitiile pentru formarea si instruirea fortei de munca, deci capitalul uman. Tehnologia. mbunatatirea tehnologiilor determina cresterea ofertei agregate, chiar daca populatia ocupata ramne constanta sau stocul de capital nu se modifica. Cele mai dezvoltate economii demonstreaza importanta crescnda a asimilarii si introducerii n productie a noilor tehnologii n cresterea productivitatii muncii si obtinerea unui standard ridicat al nivelului de trai. n afara acestor factori, considerati esentiali n cresterea productiei la nivel macroeconomic, mai pot fi amintiti factorii naturali, descoperirea de noi resurse naturale, modificarile structurale precum si introducerea unor noi stimulente precum cele fiscale. Se stie ca o crestere pe termen lung conduce la o deplasare spre dreapta a curbei posibilitatilor de productie. Pe baza modelului prezentat n acest capitol, acelasi tip de crestere poate fi reprezentat printr-o crestere a nivelului natural al outputului real si o deplasare spre dreapta a curbei ofertei agregate pe term en lung. Presupunem n continuare ca aceasta curba a ofertei pe termen lung ramne nemodificata, acceptnd nsa posibilitatea modificarii curbei ofertei agregate pe termen scurt. Abordarea ulterioara a cresterii economice obliga nsa la analiza pe baza modificarii curbei ofertei agregate pe termen lung.

78

5.3 Echilibrul macroeconomic


Modelul cererii si ofertei agregate permite efectuarea predictiilor privind modificarea PIB real si a nivelului preturilor. n acest sens, se impune combinarea cererii si ofertei agregate si determinarea pe aceasta baza a echilibrului macroeconomic. Echilibrul macroeconomic corespunde situatiei n care cererea agregata este egala cu oferta agregata. Altfel spus, echilibrul macroeconomic se realizeaza atunci cnd cantitatea ceruta de PIB real este egala cu cantitatea oferita de PIB real. Interactiunea dintre curba cererii agregate si curba ofertei agregate pe termen scurt si pe termen lung conduce la echilibrul macroeconomic pe termen scurt si echilibrul macroeconomic pe termen lung. ncepem prin a considera reactia economiei la cresterea cererii agregate, data fiind pozitia initiala a echilibrului pe termen lung. Intersectia dintre cererea agregata initiala si oferta agregata pe termen scurt si pe termen lung se produce n punctul E 0 (figura 5.5), economia aflndu-se n situatia de echilibru att pe termen scurt ct si pe termen lung. Semnificatia intersectiei celor trei curbe consta n urmatoarele: 1. Preturile inputurilor si preturile bunurilor finale se afla ntr-o relatie de echilibru pe termen lung la intersectia dintre curba ofertei agregate, pe termen scurt cu curba ofertei agregate pe termen lung. Pozitia pe ordonata a intersectiei curbelor ofertei pe termen scurt si pe termen lung indica nivelul asteptat al preturilor inputurilor. 2. Intersectia dintre curba ofertei agregate pe termen scurt si curba cererii agregate indica nivelul preturilor bunurilor finale si produsul intern real pentru care oferta agregata este egala cu cererea agregata, dat fiind nivelul asteptat al preturilor inputurilor utilizat n trasarea curbei ofertei agregate pe termen scurt. Intersectia dintre curba ofertei agregate pe termen scurt si curba cererii agregate corespunde ntotdeauna punctului de echilibru pe termen scurt al economiei. 3. Intersectia dintre curba cererii agregate initiale (CA1) si curba ofertei agregate pe termen lung indica nivelul preturilor la care cheltuielile planificate reale sunt egale cu nivelul natural al outputului real al economiei. Economia poate fi n echilibru pe termen lung numai la punctul n care curba cererii agregate intersecteaza curba ofertei agregate pe termen lung. 4. Intersectia celor trei curbe n punctul E0 indica nivelul preturilor si produsul intern real care corespunde conditiilor de echilibru att pe termen scurt ct si pe termen lung. Aceste patru caracteristici ale echilibrului pe termen scurt si pe termen lung sunt esentiale pentru a ntelege modelul cererii si ofertei agregate. Acestea, mpreuna cu cunoasterea surselor deplasarilor fiecarei curbe, permit desprinderea unor reguli de baza pentru analiza situatiilor corespunzatoare modelului cererii si ofertei agregate.
Fig. 5.5 Echilibrul pe termen scurt si echilibrul pe termen lung

Nivelul preturilor (anul de baza= 1,0) 4,0 3,0 2,0

OATL OATS1

E1 1,0 E0 N
1000 2000

CA1
4000

Nivelul natural al outputului real CA2


Produsul intern brut real (unitati monetare)

3000

Efectele pe termen scurt ale cresterii cererii agregate Modificarea cererii agregate influenteaza PIB real si nivelul general al preturilor. Sa analizam mecanismul prin care aceste variabile macroeconomice sunt afectate.

79

Presupunem ca la un moment dat economia se situeaza n punctul E0 (figura 5.6). Cheltuiala planificata reala nregistreaza o crestere, fapt ce va determina deplasarea spre dreapta a curbei cererii agregate, de la CA1 la CA 2. Cauzele cresterii cererii agregate sunt multiple. De exemplu, ne putem imagina ca s-a produs o crestere a cheltuielilor de consum, sau ca investitiile planificate au sporit pe fondul unei stari de optimism evidente a ntreprinzatorilor sau ca exporturile au crescut. De asemenea, politica guvernamentala, cu efect cel putin asupra cheltuielilor publice, poate deplasa curba cererii agregate. Individual sau mpreuna, acesti factori pot conduce la o noua curba a cererii agregate, CA2. Oricare ar fi cauza, efectul imediat al cresterii cererii agregate reale va fi un declin neplanificat al stocurilor. Constatnd ca bunurile realizate sunt vndute mai rapid dect sunt produse, producatorii si modifica n mod corespunzator planurile de productie. Asa cum s explicat anterior, reactiile -a producatorilor pe termen scurt la modificarea cererii se bazeaza pe presupunerea ca preturile inputurilor nu se ajusteaza imediat la schimbarea cererii bunurilor finale. n aceste conditii, producatorii vor reactiona la cresterea cererii n parte prin cresterea outputului si n parte prin cresterea preturilor. n figura 5.6, aceste reactii sunt evidentiat e ntr-o miscare spre n sus si catre dreapta de-a lungul curbei ofertei agregate pe termen scurt OATS 1, care-i trasata n ipoteza anticiparii ca preturile inputurilor ramn la nivelul initial de 1,0. Atunci cnd economia ajunge n punctul E1, unde OATS1 se intersecteaza cu CA2, cheltuiala planificata si produsul national revin la echilibru iar reducerea stocurilor nceteaza. Aceasta noua pozitie corespunde echilibrului pe termen scurt pentru economie care este valabil ct timp curbele cererii agregate si ofertei agregate pe termen scurt ramn n pozitiile aratate.

Fig. 5.6 Ajustarea pe termen lung si pe termen scurt prin cererea agregata

Nivelul preturilor (anul de baza 1,0) =

OATL E3

OATS 3
Echilibrul final pe termen lung

4,0 3,0

OATS 2 Puncte tranzitorii ale


echilibrului pe termen scurt

E2 2,0
Echilibrul initial pe termen lung

OATS 1 E1 CA2

1,0
Nivelul natural al outputului real

E0 CA1 N 1000 2000 3000 4000


Produsul national real (unitati monetare)

Tranzitia catre un nou echilibru pe termen lung Punctul unde curbele OATS 1 si CA2 se intersecteaza reprezinta doar punctul de echilibru pe termen scurt al economiei, nu nsa si punctul de echilibru pe termen lung. Motivul consta n faptul ca nivelul preturilor bunurilor finale nu este egal n acest punct cu nivelul asteptat al preturilor inputurilor. Preturile asteptate ale inputurilor sunt nca la nivelul 1,0, acela unde curba OATS1 se intersecteaza cu curba ofertei agregate pe termen lung. Preturile bunurilor finale au crescut totusi la nivelul de 2,0, corespunzator punctului E1. Economia se afla acum deasupra nivelului ocuparii depline, cu o rata a somajului inferioara nivelului sau natural. PIB real este si el superior nivelului

80

corespunzator termenului lung. n acest moment, cresterea pretului bunurilor si serviciilor finale nu este nsotita de modificarea salariilor si a preturilor altor factori de productie. Aceasta situatie nu se poate mentine pe termen nelimitat. n timp, preturile inputurilor se vor ajusta gradual la schimbarea produsa la nivelul preturilor bunurilor finale, reducnd PIB real si restaurnd ocuparea deplina. Ct timp preturile bunurilor si serviciilor cresc iar salariile nu se modifica firmele cunosc o scadere n termeni reali a costurilor cu mna de lucru. n schimb, puterea de cumparare a salariilor se reduce. n aceste circumstante, lucratorii solicita salarii majorate, iar firmele temndu-se de reducerea personalului si productiei, consimt n timp la satisfacerea acestor revendicari. n caz contrar, ele s-ar putea confrunta cu pierderea celor mai buni angajati si s-ar vedea nevoite sa angajeze lucratori mai putin productivi. Figura 5.6 arata ce se ntmpla pe masura ce aceasta ajustare are loc. Presupunem ca dupa o anumita perioada, sa zicem un an, preturile inputurilor cresc la nivelul de 2,0, alaturndu-se cresterii preturilor bunurilor finale care a avut loc pe masura ce economia s-a mutat din punctul E0 n punctul E1. Noul nivel al preturilor inputurilor va deveni esential pentru asteptarile privind afacerile n anul urmator. Grafic, cresterea nivelului asteptat al preturilor inputurilor este prezentata ca o deplasare spre n sus a curbei ofertei agregate, genernd noi pozitii de echilibru. n cazul de fata avem n vedere deplasarea ofertei agregate pe termen scurt de la OATS 1 la OATS 2. OATS 2 intersecteaza acum curba ofertei agregate pe termen lung la noul nivel asteptat al preturilor inputurilor de 2,0. Presupunnd ca nici o alta schimbare n cheltuielile planificate nu mai are loc, curba cererii agregate ramne la CA2. Dat fiind nivelul neschimbat al cererii agregate, firmele vor reactiona la noul nivel asteptat mai ridicat al preturilor inputurilor prin cresterea preturilor lor si reducerea outputului. Ca urmare a acestor reactii, economia se va muta de-a lungul curbei cererii agregate de la E1 la E2, acolo unde OATS 2 se intersecteaza cu CA2. Totusi, punctul E , ca si punctul E , nu constituie un punct de echilibru pe termen lung. n 2 1 cadrul procesului de ajungere la punctul E2, preturile bunurilor finale au crescut iarasi, atingnd nivelul de 2,7. Ele se afla iarasi n dezechilibru cu nivelul asteptat al preturilor inputurilor, care este acum de 2,0. Oricnd nivelul preturilor bunurilor finale este superior nivelului asteptat al preturilor inputurilor, preturile inputurilor tind sa creasca. Preturile inputurilor vor continua deci sa se ajusteze gradual. Pe masura ce acest lucru se desfasoara, curba ofertei agregate pe termen scurt va continua sa se deplaseze spre n sus. O succesiune de pozitii intermediare viitoare pot fi observate pe masura ce curba ofertei agregate se deplaseaza spre n sus de-a lungul curbei cererii agregate. Consideram ca s-a ajuns la curba ofertei agregate OATS3. Cnd s-a ajuns n aceasta pozitie, intersectia cu curba cererii agregate CA2 este la punctul E3 care este de asemenea punctul unde CA2 intersecteaza curba ofertei agregate pe termen lung. Punctul E3 este un punct de intersectie comun al celor trei curbe. Economia este acum iarasi la echilibru att pe termen scurt ct si pe termen lung. Procesul gradual prin care preturile asteptate ale inputurilor se ajusteaza dupa preturile bunurilor finale este ncheiat. Att preturile inputurilor ct si preturile outputurilor au atins nivelul de 4,0 si sunt ntr-o relatie consistenta unele cu celelalte. Outputul real va reveni la nivelul sau natural (n conditiile unor costuri mai ridicate), iar rata somajului va reveni la nivelul ratei sale naturale. Nivelul costurilor relativ la preturi va fi identic cu cel initial. Daca nu va mai exista nici o deplasare viitoare a cererii agregate, economia poate ramne la punctul E3 pe termen nelimitat. Am analizat pna acum doar consecintele asupra PIB real si nivelului preturilor n urma cresterii cererii agregate. O reducere nsa a cererii agregate genereaza efecte opuse celor prezentate mai sus. Pe baza unui rationament similar se poate constata mai nti, cum PIB real scade sub nivelul corespunzator termenului lung, iar somajul creste deasupra ratei sale naturale. Cu ct mai redus va fi nivelul preturilor, cu att mai mare va fi puterea de cumparare a salariilor, iar costurile firmelor cresc relativ la preturile outputului. Curba ofertei agregate pe termen scurt se depl seaza spre dreapta si, a treptat, PIB real revine la nivelul de termen lung iar ocuparea deplina este restabilita.

81

CAPITOLUL 6. MODELUL IS-LM

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege:


Relatia dintre PIB real si rata dobnzii care asigura echilibrul pietei bunurilor Relatia dintre PIB real si rata dobnzii care asigura echilibrul pietei monetare Echilibrul economiei pe termen scurt

1. Piata bunurilor si curba IS 2. Piata monetara si curba LM 3. Echilibrul pe termen scurt


Marea Depresiune (1929 1933) a relevat limitele teorie neo-clasice. Promotorii acestei teorii considerau ca o orice economie de piata dispune de capacitatea de autoreglare. Astfel, daca apar probleme n plan economic sau social, acestea sunt trecatoare, economia revenind n scurt timp la starea de echilibru. Or, prima parte a deceniului al treilea al secolului trecut s-a caracterizat prin dezechilibre economice si sociale de o amploare deosebita: cresterea extrema a somajului, reducerea severa a volumului activitatii economice si gradului de utilizare a capacitatilor de productie, scaderea veniturilor reale si puterii de cumparare. ntr-un asemenea context, J. M. Keynes publica n 1936 Teoria generala a folosirii minii de lucru si a banilor. Aceasta lucrare l consacra drept fondator al macroeconomiei1. Aparitia Teoriei generale a marcat o ruptura n raport cu traditia. Centrul de greutate s-a mutat dinspre analiza microeconomica spre analiza macroeconomica. S-a sugerat interventia ampla a statului n economie si promovarea unor politici de stimulare a cererii agregate. Datorita caracterului sau revolutionar, la momentul aparitiei, ideile keynesiste fie nu au fost ntelese, fie au fost primite cu ostilitate. n aceste conditii se impunea o interpretare accesibila a Teoriei generale, n special pentru economistii adepti n continuare a teoriei clasice. O asemenea sarcina si a asumat-o J. Hicks, care a publicat n 1937 o lucrare intitulata Mr. Keynes and the classics: a suggested interpretation. Impactul produs n epoca de Keynes a fost extraordinar. Cei mai multi economisti devin keynesisti, iar politicile macroeconomice puse n practica dupa cel de al doilea razboi mondial au la baza perspectiva keynesista. Lucrarea lui Hicks simplifica economia considernd trei tipuri de piete: piata bunurilor si serviciilor luate mpreuna (piata bunurilor), piata activelor financiare si monedei (piata monetara) si piata muncii, unde cei care cauta un loc de munca se ntlnesc cu cei care ofera locuri de munca. Esenta punctului de vedere keynesista este ca, pe de o parte, aceste piete sunt interdependente, iar, pe de alta parte, toate cele trei piete. Nu pot fi simultan n echilibru. Daca oferta de bunuri este egala cu cererea de bunuri si daca oferta de moneda este egala cu cererea de moneda atunci cererea de munca poate fi mai mica dect oferta de munca. ncepem prin a examina separat piata bunurilor si piata monetara. Apoi, analizam modul cum aceste piete sunt corelate si este asigurat echilibrul pe termen scurt al economiei.

Termenul de macroeconomie a fost folosit pentru prima data de norvegianul R. Frish n 1933.

6. 1 Piata bunurilor si curba IS


Cheltuiala agregata planificata depinde att de PIB real ct si de rata dobnzii. Pe de o parte, consumul este functie crescatoare de PIB real iar, pe de alta parte, investitia planificata se reduce concomitent cu cresterea ratei dobnzii. Pe baza relatiilor existente ntre variabilele mentionate se poate obtine curba IS. Curba IS arata combinatiile dintre PIB real si rata dobnzii pentru care cheltuiala agregata planificata este egala cu PIB real. Componentele cheltuielii planificate, cunoscute din capitolul 4, sunt consumul personal, investitia, cheltuiala guvernamentala si exportul net. n tabelul 6.1 sunt prezentate date privind cheltuiala agregata (AE), rata dobnzii si PIB real. Tabelul 6.1 Cheltuiala agregata si PIB real Rata dobnzii (%) (1) 5 4 3 AE1 (mld. u.m.) (2) 400 480 560 AE2 (mld. u.m.) (3) 520 600 680 AE 3 (mld. u.m.) (4) 640 720 800 PIB real (mld. u.m.) (5) 400 600 800

Figura 6.1 evidentiaza grafic modul n care se obtine curba IS, pe baza datelor din tabelul 6.1. n figura 6.1a s-au trasat cele trei curbe ale cheltuielii agregate. Linia la 450 cuprinde toate punctele pentru care cheltuiala agregata este egala cu PIB real. Cu ct nivelul ratei dobnzii este mai redus cu att investitia planificata si cheltuiala agregata sunt mai mari. Astfel, curba AE 1 reprezinta cheltuiala agregata planificata pentru un nivel al ratei dobnzii de 5%. Celelalte doua curbe ale cheltuielii agregate corespund ratelor dobnzii de 4% si, respectiv 3%. Pentru fiecare dintre cele trei curbe exista doar un singur nivel de echilibru, rezultat din intersectia curbei cheltuielii agregate si linia la 450. De exemplu, pentru curba AE 1, cheltuiala de echilibru corespunde unui nivel al PIB real de 400 mld. unitati monetare (punctul A ). Iar, pentru 1 curbele AE 2 si AE3 cheltuiala de echilibru se realizeaza pentru un PIB real de 600 mld. unitati monetare (punctul A2) si, respectiv 800 mld. unitati monetare (punctul A3). Figura 6.1b prezinta relatia dintre rata dobnzii si PIB real n conditii de echilibru a cheltuielii agregate. PIB real este figurat pe axa orizontala, iar rata dobnzii pe axa verticala. Punctele A11, A22 si A33 corespund punctelor A1, A2 si A3. Aceasta nseamna ca daca rata dobnzii este 5%, cheltuiala de echilibru se realizeaza pentru un nivel al PIB real de 400 miliarde unitati monetare. n mod similar, se trateaza celelalte puncte din graficul 6.2b. Linia care uneste punctele A11, A22 si A33 este curba IS. Unele relatii dintre variabilele economice sunt de tipul cauza-efect. De exemplu, curba cererii de investitii evidentiaza investitia (efect) pentru fiecare nivel al ratei dobnzii (cauza). Curba IS nu constituie o relatie de tipul cauza-efect. Ea poate fi privita n doua moduri. De exemplu, daca rata dobnzii este 5%, atunci cheltuiala agregata planificata este egala cu PIB real numai daca PIB real este 400 miliarde unitati monetare. Sau, curba IS sugereaza ca daca PIB real este 400 miliarde unitati monetare, atunci rata dobnzii pentru care cheltuiala agregata planificata este egala cu PIB real este de 5%. Curba IS arata combinatiile dintre rata dobnzii si PIB real pentru car e cheltuiala agregata este la nivelul sau de echilibru. Pentru determinarea ratei dobnzii si PIB real este nsa nevoie de o relatie suplimentara. Aceasta noua relatie ntre rata dobnzii si PIB real este obtinuta n conditiile echilibrului pe piata monetara.

86

Fig. 6.1 Cheltuiala agregata si curba IS

Cheltuiala agregata 1000 A E3 A3 800 A E2 A2 600 A E1 A1 400

400

600

800

PIB real (mld. u. m.)

(a) Cheltuiala agregata si PIB real

Rata dobnzii (%)

A11

A 22

A 33 IS 0 400 600 (b) Curba IS 800 PIB real (mld. u. m.)

6. 2 Piata monetara si curba LM


Cantitatea ceruta de moneda depinde de nivelul preturilor, PIB real si rata dobnzii. Cresterea nivelului general al preturilor determina cresterea cantitatii cerute de moneda. n acelasi timp, cantitatea ceruta de moneda n termeni reali (raportul dintre cantitatea de moneda si nivelul preturilor) creste odata cu cresterea PIB real si scade cnd rata dobnzii creste. Oferta de moneda depinde de actiunile bancii centrale precum si ale altor banci si intermediari financiari. n conditiile unui nivel al preturilor, exista un nivel dat al cantitatii reale de moneda aflate pe piata.

87

Echilibrul pietei monetare se realizeaza atunci cnd cantitatea reala ceruta de moneda este egala cu cantitatea oferita n termeni reali. Echilibrul pietei monetare este un echilibru de stoc. n tabelul 6.2 sunt prezentate date privind cantitatile cerute de moneda (Mc) n conditiile unor niveluri diferite ale ratelor dobnzilor precum si oferta de moneda (Mo) si PIB real.
Tabelul 6.2 Cantitatea de moneda si PIB real Rata dobnzii (%) (1) 5 4 3 M c1 (mld. u.m.) (2) 400 450 500 M c2 (mld. u.m.) (3) 450 500 550 M c3 (mld. u.m.) (4) 500 550 600 Mo (mld. u.m.) (5) 500 500 500 PIB real (mld. u.m.) (6) 400 600 800

Fig. 6.2 Cantitatea de moneda si PIB real

Rata dobnzii (%)

Mo

Rata dobnzii (%)

LM

B3 5

B33

B2 4

M c3

B22

M c2 B1 3 M c1 3 B11

500

Cantitatea reala de moneda (mld. u. m.)

400

600

800

1000 PIB real (mld. u. m.)

(a)

(b)

Presupunem ca oferta de moneda, determinata prin actiunile sectorului bancar, este de 500 miliarde unitati monetare. Consideram, de asemenea, ca deflatorul PIB este 100%, astfel ca oferta reala de moneda ramne 500 miliarde unitati monetare. Cantitatile cerute de moneda au tendinta sa creasca pe masura ce rata dobnzii se reduce. Echilibrul pietei monetare se realizeaza atunci cnd cantitatea reala de moneda este egala cu cantitatea oferita de moneda de 500 miliarde unitati monetare. Cantitatea reala de moneda depinde de PIB real si de rata dobnzii. Coloanele 2,3 si 4 din tabelul 6.2 evidentiaza cantitatea reala ceruta de moneda pentru fiecare nivel al ratei dobnzii n conditiile variatiei PIB real sau cantitatea reala ceruta de moneda pentru fiecare nivel al PIB real atunci cnd rata dobnzii se modifica. De exemplu, pentru o rata a dobnzii de 5% si un PIB real de 400 miliarde unitati monetare, cantitatea reala ceruta de moneda este de 400 miliarde unitati monetare. Alternativ, daca rata dobnzii este 4% iar PIB real 600 miliarde unitati monetare, cantitatea reala ceruta de moneda este de 500 miliarde unitati monetare. Egalitatea dintre cantitatea ceruta de moneda si cantitatea oferita conduce la un set de combinatii dintre rata dobnzii si PIB real. De exemplu, PIB real este 400 miliarde unitati monetare, iar cantitatea ceruta de moneda este 500 miliarde unitati monetare (egala cu cantitatea oferita de

88

moneda) cnd rata dobnzii este 3%. Altfel spus, pentru un PIB real de 400 miliarde unitati monetare si o rata a dobnzii de 3%, piata monetara este n echilibru. Curba LM arata combinatiile dintre PIB real si rata dobnzii la care cantitatea ceruta de moneda este egala cu cantitatea oferita de moneda. Curba LM este prezentata n figura 6.2b. n figura 6.2a este prezentat echilibrul pietei monetare. Cantitatea oferita de moneda este 500 miliarde unitati monetare iar oferta de moneda, perfect inelastica n raport cu rata dobnzii, apare grafic ca o dreapta perpendiculara pe abscisa. Cele trei curbe ale cererii de moneda intersecteaza curba ofertei de moneda la niveluri diferite ale ratei dobnzii. Punctele care asigura echilibrul pietei monetare, corespunzatoare fiecarei cereri de moneda, sunt notate cu B , B2 si B3. De exemplu, atunci cnd PIB real este 400 1 miliarde unitati monetare, curba cererii de moneda este Mc1, iar rata dobnzii care asigura echilibrul pietei monetare este 3%. Cresterea PIB real antreneaza cresterea cererii de moneda, iar ratele dobnzilor care echilibreaza piata monetara nregistreaza tendinta de crestere. n figura 6.2b sunt trecute mai nti punctele B11, B 22 si B33 corespunzatoare nivelului ratelor dobnzilor si PIB real atunci cnd se realizeaza echilibrul pietei monetare. Prin unirea acestor puncte se obtine curba LM. Curba LM, trasata pe baza relatiei dintre rata dobnzii si PIB real n conditiile echilibrului pietei monetare, apare grafic ca o dreapta pozitiv nclinata. ntocmai ca si curba IS, curba LM nu este de tipul cauza-efect. Curba LM spune ca daca cantitatea reala oferita de moneda este 500 miliarde unitati monetare, iar PIB real este 400 miliarde unitati monetare, atunci echilibrul pietei monetare se realizeaza pentru o rata a dobnzii de 3%. Sau, daca cantitatea oferita de moneda este 500 miliarde unitati monetare iar rata dobnzii este 3%, atunci pentru echilibrarea pietei monetare PIB real trebuie sa fie 400 miliarde unitati monetare. Astfel, curba LM cuprinde toate combinatiile dintre rata dobnzii si PIB real la care piata monetara este n echilibru.

6.3 Echilibrul pe termen scurt


Deducerea curbelor IS si LM a permis obtinerea unei relatii ntre rata dobnzii si PIB real n conditiile echilibrului pe piata bunurilor si, respectiv pe piata monetara. mpreuna, aceste relatii permit obtinerea nivelurilor ratei dobnzii si PIB real care asigura echilibrul simultan pe cele doua piete.
Fig. 6.3 Echilibrul IS -LM

Rata dobnzii (%) 6 5

IS A11 B22 B 33

LM

A 22

3 B11 A 33

400

600

800

1000 PIB real (mld. u. m.)

n figura 6.3 au fost trasate cele doua curbe, IS si LM. Echilibrul pentru PIB real si rata dobnzii se obtine la intersectia celor doua curbe. Punctul A este un punct situat pe curba IS si 22 reprezinta un punct al cheltuielii agregate de echilibru. Rata dobnzii si PIB real se situeaza la acel nivel care asigura echilibrul dintre cheltuiala planificata si PIB real. Punctul B22 este un punct situat pe curba LM si reprezinta un punct al echilibrului pietei monetare. Rata dobnzii si PIB real corespund

89

egalitatii dintre cantitatea reala ceruta de moneda si oferta de moneda. La punctul de intersectie exista att echilibru de flux pentru piata bunurilor ct si echilibru de stoc pentru piata monetara. n conditiile date, rata dobnzii este 4% iar PIB real este 600 mld. unitati monetare. Pentru orice alt punct, la care rata dobnzii difera de 4% iar PIB real de 600 mld. unitati monetare, nu exista echilibru concomitent pentru piata bunurilor si piata monetara. De exemplu, punctul A , este situat pe curba IS si c orespunde echilibrului pietei bunurilor. n schimb, o rata a 11 dobnzii de 5% si un PIB real de 400 mld. unitati monetare nu asigura si echilibrul pietei monetare. Rata dobnzii este prea ridicata sau PIB real este la un nivel prea redus pentru asigurarea echilibrului pietei monetare. Ajustarea ratei dobnzii la un nivel de 3% conduce la echilibrul pietei monetare si deci situarea de-a lungul curbei LM. n schimb, un asemenea punct nu se mai afla pe curba IS. Pentru o rata a dobnzii de 3% si un PIB real de 400 mld. unitati monetare cheltuiala agregata planificata (640 mld. unitati monetare) excede PIB real. Iar daca cheltuiala agregata planificata este superioara PIB real, atunci PIB real va creste. Sporirea PIB real, face ca cererea reala de moneda sa creasca si odata cu aceasta si rata dobnzii. PIB real si rata dobnzii continua sa creasca pna cnd se ajunge la punctul de intersectie dintre curbele IS si LM. Putem concluziona ca atunci cnd, la un moment dat, economia nu se afla la punctul de intersectie dintre curbele IS si LM urmeaza ajustari repetate care conduc economia spre acest punct. Astfel, n urma acestor ajustari, piata bunurilor si piata monetara se afla simultan n echilibru.

90

CAPITOLUL 7. SOMAJUL SI INFLATIA

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege:


Ce este somajul si care sunt formele sale Care sunt masurile de diminuare a somajului Ce este inflatia si cum se masoara aceasta Care sunt efectele inflatiei Care sunt masurile de diminuare a inflatiei Care este relatia dintre inflatie si somaj

1. Somajul 2. Inflatia 3. Relatia inflatie - somaj


Somajul si inflatia, sunt fenomene macroeconomice care, prin amploare, intensitate, durata si efecte n plan economic si social influenteaza decisiv functionarea economiei n ansamblul sau. Somajul si inflatia sunt corelate ndeaproape, cel putin pe termen scurt. Politicile de reducere a inflatiei au fost adesea nsotite de cresterea somajului, dupa cum ncercarile de atenuare a somajului au generat inflatie. Politica macroeconomica are din acest punct de vedere o sarcina dificila. Ea trebuie n acelasi timp sa asigure premisele cresterii si dezvoltarii economice.

7.1 Somajul
Definirea si efectele somajului Somajul reprezinta un fenomen prezent n toate economiile de piata, avnd consecinte directe si extrem de severe asupra indivizilor. Pierderea locului de munca se asociaza reducerii standardului de viata si chiar aparitiei unor probleme de ordin psihologic. Iar aceste aspecte devin suficiente pentru a justifica frecventa cu care problematica somajului este abordata n cadrul dezbaterilor politice. Piata muncii poate fi n echilibru daca, pentru un nivel dat al salariilor, cantitatile de munca oferite si cantitatile de munca cerute se echilibreaza. Si se afla
93

n dezechilibru daca ofertele si cererile de munca nu se echilibreaza. n termenii acestei piete, somajul reprezinta excedentul ofertei fata de cererea de munca. Somajul este n general asociat persoanelor care, n mod involuntar, si nceteaza activitatea si se afla la un moment dat n imposibilitatea gasirii si ocuparii unui loc de munca. n termenii economiei pozitive un numar mai mare de locuri de munca nseamna o productie si venituri mai mari, ceea ce se traduce n cresterea nivelului de trai. n schimb, mai putine locuri de munca disponibile n raport cu oferta de munca, determina economia sa functioneze n interiorul si nu pe curba posibilitatilor de productie. Pierderea de output rezultata din existenta somajului nseamna n mod firesc mai putine bunuri puse la dispozitia populatiei. Costul somajului este cu att mai mare cu ct se prelungeste perioada de cautare a unui loc de munca. n mod concret, alaturi de pierderea de venit pentru cei aflati ntr-o asemenea situatie mai apar probleme de genul: reducerea abilitatilor profesionale, agravarea starii de sanatate, afectarea statutului social, nevoia unor resurse tot mai mari alocate de societate pentru ntretinerea somerilor aflata adesea n discordanta cu posibilitatile societatii n acest sens etc. Desi sunt evidente, multe din aceste probleme sunt eludate n rapoartele statistice privind somajul. Studiul somajului permite identificarea cauzelor de producere a sa si fundamentarea pe aceasta baza a politicilor de combatere si atenuare a efectelor sale. Unele masuri, precum programele de instruire vor permite, cel putin pentru un segment de someri, gasirea unui loc de munca, n timp ce acordarea ajutorului de somaj reduce povara acestuia. Totusi alte masuri, precizate chiar n lege, sunt criticate de economisti datorita efectelor adverse generate. n timp, somajul poate nregistra tendinta de crestere sau de scadere, n functie de raportul dintre cei care si gasesc loc de munca si cei care si pie rd locul de munca. Resursele de munca se constituie din populatia totala. Populatia totala cuprinde populatia inactiva si populatia activa. n sensul dat de Biroul International al Muncii, populatia activa cuprinde toate persoanele care furnizeaza forta de munca disponibila pentru productia de bunuri si servicii, incluznd populatia ocupata si somerii. Aceste persoane se constituie de fapt n oferta de munca. Populatia inactiva cuprinde persoanele care nu au un loc de munca si nici nu cauta unul (copiii d vrsta prescolara, elevii si e studentii, militarii n termen, pensionarii, femeile casnice). Resursele de munca pot varia semnificativ n timp, fiind influentate de structura pe vrste a populatiei, nivelul de calificare, vrsta la care se ncheie scolarizarea si cea de pensionare etc., fiecare dintre acestea avnd alti determinanti. Pe baza acestor variabile se pot determina indicatori precum rata de activitate si gradul de ocupare. Rata de activitate a unei populatii date se determina ca raport ntre populatia activa si populatia totala:

94

ra = (P A / PT) 100 unde, ra - rata de activitate P A - populatie activa P T - populatie totala Gradul de ocupare a fortei de munca se determina prin relatia: ro = (P O / PAM) 100 unde, P O - populatie ocupata P AM - populatie apta de munca Acest din urma indicator se afla ntr-o relatie de inversa proportionalitate cu nivelul si rata somajului. Persoanele care nu au un loc de munca nu sunt n mod necesar someri. Definitia asupra somajului a Biroului International al Muncii (B.I.M.), organizatie din sistemul Natiunilor Unite, este cea mai raspndita si, evident, acceptata de tarile lumii. Potrivit acestei definitii, somerul este orice persoana care are mai mult de 15 ani si ndeplineste concomitent urmatoarele conditii: este apta de munca nu are un loc de munca si nu desfasoara o activitate n scopul obtinerii unor venituri este disponibila sa nceapa lucrul n urmatoarele 15 zile daca s-ar gasi imediat un loc de munca cauta efectiv un loc de munca, utiliznd diferite metode n acest scop Unii economisti apreciaza ca trebuie sa se stabileasca indicatori ai subocuparii care sa permita luarea n considerare a situatiilor intermediare ntre viata activa si somaj. Astfel, populatia subocupata include acele p ersoane care au un loc de munca (ocupate), dar care au lucrat, independent de vointa lor, mai putin dect durata obisnuita de lucru si cauta o activitate cu program complet sau o activitate suplimentara ori sunt disponibile n urmatoarele 15 zile pentu o asemenea activitate. Nivelul somajului poate fi analizat nu numai absolut ca numar, ci si relativ ca rata a somajului. Rata somajului se determina prin raportarea numarului somerilor la populatia activa disponibila: rs = (P S / PAD) 100 unde, P S - populatie aflata n situatie de somaj P AD - populatie activa disponibila
95

Analiza somajului presupune o structurare a acestuia dupa calificare, domeniul sursa, durata, grupe de vrsta, sex si mediu de provenienta (urban sau rural). Exemplu: Determinarea numarului somerilor si a ratei somajului Se cunosc urmatoarele date la nivelul unei economii nationale: Populatia totala: 22,5 milioane persoane Populatia n afara limitelor pentru vrsta de munca: 10,0 milioane persoane Populatia n vrsta de munca, dar inapta: 0,2 milioane persoane Femei casnice, elevi, studenti, militari n termen: 0,8 milioane persoane Populatia activa ocupata: 10,0 milioane persoane

Se cere sa se calculeze numarul somerilor si rata somajului. Rezolvare: Calculele sunt sintetizate n urmatorul tabel:

Indicator Populatia totala Populatia n afara limitelor pentru vrsta de munca Populatia n vrsta de munca Populatia n vrsta de munca, dar inapta Resursele de mna de lucru Femei casnice, elevi, studenti, militari n termen Populatia activa disponibila Populatia activa ocupata Someri Rata somajului (someri/ populatia activa disponibila)

(Milioane persoane) 22,5 10,0 12,5 0,2 12,3 0,8 11,5 10,0 1,5 13%

Cauzele si fomele somajului Somajul care exista la un moment dat este o combinare a mai multor forme de somaj, determinate de factorii diversi: (1) Somajul prin insuficienta cererii se manifesta atunci cnd ntreprinderile sunt nevoite sa-si reduca productia si, respectiv, volumul vnzarilor,
96

ceea ce echivaleaza cu o cerere mai mica si mai mult somaj. Acest somaj este de tip keynesian, deoarece economistul J.M. Keynes (1883-1946) a descris pe larg acest tip de somaj n doua situatii: - Cnd preturile sunt considerate "rigide": ajustarea ntre piata muncii, piata bunurilor de consum si piata monetara se poate face doar prin cantitati, cu efect asupra nivelului ocuparii. De unde aparitia probabila a somajului involuntar, ceea ce nseamna ca indivizii nu gasesc locuri de munca la salariul curent. Aceasta explicatie se bazeaza pe o functionare deficitara a sistemului pietelor generata de rigiditatea preturilor. - Daca se admite ca preturile "flexibile" permit realizarea unui echilibru global, atunci variatiile ocuparii rezulta din interventiile autoritatii monetare. n acest caz, trebuie presupus ca variatiile nominale si nu reale ale salariilor si ale preturilor influenteaza comportamentul salariatilor. Acestia sufera de ceea ce se numeste "iluzie monetara", caci cresterea concomitenta a preturilor si salariilor i determina sa ofere mai multa munca, contribuind astfel la reducerea somajului. Altii, n schimb, nu vor accepta sa lucreze la salariul curent aflndu-se n situatia de somaj voluntar. (2) Somajul prin insuficienta productiei, se manifesta atunci cnd oferta este inferioara cererii. ntreprinderile nu vor sau nu pot sa produca mai mult si, ca urmare, nici sa angajeze forta de munca suplimentara. O asemenea situatie poate fi asociata penuriei unui bun sau lipsei echipamentului de productie. Somajul de acest tip apare mai ales n perioade de reconstructie sau de tranzitie, dar si atunci cnd ntreprinderile apreciaza ca nu au conditii de productie care sa le permita obtinerea unor profituri suficiente. Drept urmare, cererea coexista cu penuria si cresterea preturilor, iar somajul persista. (3) Somajul frictional reprezinta somajul prezent pe perioade scurte de timp si este datorat timpului necesar ntlnirii dintre cei care cauta un loc de munca si cei care care ofera locuri de munca. Un asemenea tip de somaj este determinat n consecinta de insuficienta mobilitate a fortei de munca. (4) Somajul conjunctural desemneaza somajul legat de fluctuatiile pe termen scurt din activitatile economice, fiind deci reversibil. El priveste numarul de someri rezultat n urma declinului PIB ului real n cursul perioadelor de contractie sau recesiune a activitatii economice, cnd economia functioneaza sub potentialul sau. n perioadele de expansiune un asemenea tip de somaj nregistreaza o reducere semnificativa. (5) Somajul structural apare pe perioade lungi de timp si este datorat neconcordantei dintre structura fortei de munca n termenii calificarilor, industriilor sau localizarilor geografice si structura cererii de forta de munca. Economia nu dispune de capacitatea de a crea locuri de munca pe masura cresterii ofertei de munca. El poate avea drept cauza modificarile survenite n structurile economice (de exemplu, declinul productiei n sectorul minier) generate de schimbari n cererea de bunuri si servicii sau de modificari de ordin tehnologic care afecteaza profitabilitatea angajarii.
97

n orice economie, interesul autoritatilor se orienteaza spre reducerea somajului si realizarea ocuparii depline. Ocuparea deplina este volumul de ocupare caracterizat prin utilizarea ntregii cantitati de munca disponibile, ceea ce permite sa se obtina cu ajutorul factorilor de productie volumul cel mai important al productiei. n mod evident, n practica, este imposibil sa se ajunga la un grad de ocupare de 100%. De aceea, cele mai multe dintre guverne considera ca atingerea unui grad ridicat de ocupare este compatibila cu o rata a somajului redusa (4-5%). Masuri de diminuare a somajului Modalitatile concrete de actiune pentru realizarea ocuparii depline si atenuarea somajului difera de la tara la tara si de la o perioada la alta. n general, aceste masuri au un efect direct sau indirect asupra somajului. Uneori, consecintele pot fi nu numai pozitive, ci si negative. Factorul cu cel mai mare impact asupra ocuparii pe piata muncii l reprezinta cresterea investitiilor. Autoritatile guvernamentale trebuie sa asigure conditiile necesare manifestarii liberei initiative si sa ncurajeze nfiintarea de noi ntreprinderi printr-o legislatie stimulativa. n rndul altor masuri ntreprinse n vederea reducerea somajului se nscriu: spijinirea pregatirii si calificarii celor aflati n cautarea unui loc de munca; facilitati diverse (de exemplu, fiscale) acordate ntreprinderilor care angajeaza someri; crearea unor institutii care sa fluidizeze circulatia informatiilor pe piata muncii astfel nct ocuparea unui loc de munca sa se realizeze mai rapid; trecerea la noi forme de angajare, de genul genul celor cu timp partial sau contracte de munca pe durata determinata; crearea de posibilitati suplimentare de angajare pin reducerea timpului de munca sau a duratei vietii active. n general, masurile de diminuare a somajului trebuie privite drept componente ale politicii economice de stimulare a cresterii economice pe termen lung.

7. 2 Inflatia
Definirea si efectele inflatiei Inflatia reprezinta o problema majora pentru teoria si practica economica. Ea constituie totodata un fenomen cu care toate tarile s confruntat n timp. La -au sfrsitul anilor 60 si n anii 70 inflatia a devenit o problema primordiala pentru lumea occidentala. Faptul ca multe dintre tari au reusit sa reduca ritmul de crestere al preturilor demonstreaza ca inflatia este un fenomen care poate fi combatut. Potrivit unor definitii sintetice, inflatia reprezinta:

98

cresterea generalizata si durabila a majoritatii preturilor, crestere diferentiata pe categorii de bunuri si servicii ale factorilor de productie; un fenomen autontretinut de crestere a nivelului general al preturilor si nu un fenomen izolat si accidental; cresterea preturilor fondata pe mecanisme macroeconomice, caracterizate
prin interdependente ntre toate partile si mecanismele economiei: formarea preturilor, repartitie, sistemul de distribuire a venitului. J. M. Albertini considera ca nu orice crestere a preturilor este de natura inflationista. Pentru a exista inflatie sunt necesare urmatoarele conditii: preturile nationale sa creasca mai rapid dect preturile internationale; cresterea preturilor sa se generalizeze si sa se prelungeasca fara perspective clare de ncetare; cresterea respectiva sa aiba efecte economice si sociale patologice dureroase pentru ansamblul economiei nationale. Natura unui proces inflationist poate fi evidentiata si pin compararea procesului cu cel al deflatiei si dezinflatiei. Deflatia consta n scaderea durabila pe termen lung a nivelului general al preturilor. Dezinflatia se manifesta prin ncetinirea durabila si autontretinuta a ritmului de crestere a nivelului general al preturilor. De exemplu, exista dezinflatie daca rata inflatiei de 20% n cursul unui an este urmata de o rata de crestere a preturilor n anul urmator de 15%. Inflatia este considerata o problema majora datorita efectelor pe care le genereaza n planul redistribuirii veniturilor, al incertitudinii n afaceri, al balantei de plati externe pecum si al utilizarii resurselor. Redistribuirea veniturilor: inflatia genereaza redistribuirea veniturilor reale n favoarea persoanelor cu venituri nominale variabile (proprietari) si n defavoarea persoanelor cu venituri nominale fixe (angajati cu salarii fixe, pensionari etc.) Incetitudinea n afaceri: inflatia tinde sa mareasca gradul de incertitudine n derularea afacerilor. Atunci cnd rata inflatiei nregistreaza fluctuatii semnificative, deciziile de productie si de investitii devin tot mai dificile. Balanta de plati externe : inflatia poate contribui la nrautatirea balantei de plati externe. Daca preturile interne cresc mai rapid dect preturile externe, atunci competitivitatea exportului tinde sa se reduca, aceasta n conditiile n care deprecierea cursului de schimb nu acopera diferenta dintre inflatia intena si cea externa.
99

Utilizarea resurselor: derularea activitatilor economice ntr-un mediu inflationist reclama utilizarea unor resurse suplimentare ndeosebi n ceea ce priveste asigurarea infomatiilor necesare n scopul contacararii efectelor negative ale cresterii preturilor.

Cauzele si formele inflatiei Una dintre temele legate de inflatie, care a constituit n timp subiectul unor controverse ntre economisti, o reprezinta analiza inflatiei ca fenomen monetar. Dupa M. Friedman inflatia este peste tot si ntotdeauna un fenomen monetar. Astfel, inflatia si are originea n deciziile eronate ale agentilor economici specializati privind suplimentarea cantitatii de bani n circulatie. Alti economisti considera ca puseul inflationist este datorat excesului de cerere. Cererea solvabila se dovedeste prea puternica la un anumit nivel de pret n raport cu o oferta rigida. Cresterea cantitatii de bani n circulatie si sporirea veniturilor nominale ale populatiei constituie suportul pentru efectuarea unor cheltuieli tot mai mari. Restabilirea echilibrului dintre cerere si oferta se realizeaza doar n urma cresterii preturilor. n alte situatii, deficitul bugetar poate sustine si el procesul inflationist. Atunci cnd statul are cheltuieli mai mari dect veniturile pe care le mobilizeaza se mprumuta la banca centrala pentru acoperirea acestei diferente. Ca urmare, banii aflati n circulatie vor creste, fara ca nevoile circulatiei sa fi crescut. Statul se mprumuta pentru a consuma si nu pentru a produce suplimentar bunuri. Acordarea de credite si altor agenti economici solicitanti poate avea tot un impact inflationist. O rata a dobnzii redusa, existenta unor resurse banesti relativ mari aflate la dispozitia bancilor comerciale mpreuna cu o analiza superficiala a destinatiilor creditelor constituie factori favorizanti ai producerii inflatiei Inflatia poate fi datorata si cresterii costurilor. Cresterea preturilor elementelor care compun costurile de productie (materii prime, materiale, salarii) se dovedeste inflationista atunci cnd devine un fenomen autontretinut. Pentru J. K. Galbraith, factorul cu ponderea cea mai mare n inflatia pin costuri l reprezinta cresterea salariilor nominale, n timp ce economista Joan Robinson acorda cea mai mare importanta variatiilor de profit. Acesti factori de declansare si ntretinere a fenomenului inflationist nu pot fi separati, ci priviti n interdependenta lor. Astfel, cresterea costurilor determinata de sporirea salariilor se conjuga cu o crestere a cererii. Cresterea preturilor determinata de cresterea cererii poate conduce ulterior la majorarea salariilor si, mai departe, a costurilor. Asemenea interdependente dintre cauzele infla tiei pot fi evidentiate cu ajutorul spiralei inflationiste (figura 7.1). Conform unei asemenea relatii cresterea
100

preturilor antreneaza cresterea salariilor, iar acestea la rndul lor cresterea preturilor. Inflatia poate fi analizata si dupa ordinul de marime. Astfel, se pot identifica urmatoarele forme de inflatie: - Inflatie trtoare, cu un ritm mediu de crestere al preturilor pna la 34% pe an; - Inflatie moderata, unde ritmul de crestere al preturilor nu depaseste 6%; - Inflatie rapida, unde cresterea preturilor tinde spre 10% pe an; - Inflatie galopanta, n care preturile cresc cu peste 10% (inflatie cu doua cifre), provocnd dezechilibre economice si sociale puternice. - Hiperinflatia, unde rata inflatiei lunare este mai mare de 50%. n asemenea conditii, scade ncrederea n moneda nationala, iar multe schimburi mbraca forma trocului.

Fig. 7.1 Spirala inflationista

Cererea solvabila superioara ofertei de bunuri la pretul curent

Preturile cresc pentru restabilirea egalitatii dintre cerere si oferta

Revendicari salariale

Disponibilitatile monetare cresc mai rapid dect productia

Dinamica salariilor superioara dinamicii productiei

Masurarea inflatiei Masurarea inflatiei se realizeaza apelnd la mai mai multi indicatori precum: indicele preturilor de consum (IPC), deflatorul PIB, indicele costului vietii etc. n perioada postbelica, s-a impus ca instrument principal de masurare a inflatiei indicele preturilor de consum. Indicele preturilor de consum reprezinta un indicator care caracterizeaza evolutia de ansamblu a preturilor marfurilor cumparate si tarifelor serviciilor utilizate de catre populatie, ntr-o anumita perioada (perioada curenta) fata de o perioada anterioara (perioada de baza). IPC este un indice de tip Laspeyres care se calculeaza ca o medie aritmetica ponderata a indicilor individuali de preturi (ip ):

101

p1 q0 IPC = p0 q0 unde, p0 , p1 preturile n cele doua perioade; q0 , q1 - cantitatile n cele doua perioade ip - indici individuali de pret ( ip =

= ip Y0

p1

p0 Y0 - structura cheltuielilor de consum efectuate de catre populatie n decursul unui an pentru procurarea de bunuri si servicii de consum.. Calculul IPC presupune mai multe etape. Astfel, mai nti se calculeaza preturile/tarifele medii lunare pentru fiecare sortiment la nivelul fiecarui punct de vnzare din centrul de culegere. Apoi, se calculeaza pretul/tariful mediu lunar la nivel national pentru fiecare sortiment, dupa care se stabilesc indicii individuali de pret la nivel national. n sfrsit, prin agregari succesive se calculeaza indicii la nivel de produs, subgrupa si grupa (marfuri alimentare, marfuri nealimentare, servicii). Indicele sintetic de preturi (IPC) se calculeaza dupa formula: Ig Y0g IPC = Y0
g

= Ig Y0g

Y0g = 1 (100) Rata inflatiei se calculeaza scaznd 100% din IPC. Exemplu: Determinarea indicelui preturilor de consum si a ratei inflatiei Se cunosc urmatoarele date referitoare la dinamica preturilor bunurilor si serviciilor de consum n decursul unui an: Bunuri si servicii de consum Ponderea cheltuielilor aferente aferente cumpararilor de bunuri si servicii n cosul de consum 47% 41% 12% Indicii preturilor bunurilor si serviciilor de consum

Alimentare Nealimentare Servicii

165% 155% 175%

Se cere sa se calculeze indicele general al preturilor bunurilor si serviciilor de consum si rata inflatiei.

102

Rezolvare: Calculele sunt sintetizate n urmatorul tabel: Bunuri si servicii de consum Ponderea cheltuielilor aferente aferente cumpararilor de bunuri si servicii n cosul de consum Indicii preturilor bunurilor si serviciilor de consum Contributia bunurilor si serviciilor de consum la fomarea indicelui general al preturilor bunurilor si serviciilor de consum 77,55% 63,55% 21,00% 162,10%

Alimentare Nealimentare Servicii TOTAL

47% 41% 12% 100%

165% 155% 175% -

Indicele general al preturilor bunurilor si serviciilor de consum: 16.2,1%. Rata inflatiei: 62,1%. Politici de reducere a inflatiei Inflatia are efecte profunde si dezechilibrante asupra economiei reale. Ca urmare, factorii de decizie macroeconomica sunt n permanenta preocupati de initierea unor masuri de reducere a inflatiei si combatere a efcetelor sale negative. Inflatia poate fi anticipata sau neanticipata. Atunci cnd preturile cresc, cei mai multi oameni devin n mod firesc ngrijorati. Acestia au o anumita intuitie despre cresterea viitoare a preturilor. Rata de crestere pe care oamenii cred ca o vor nregistra preturile este numita rata inflatiei asteptate. nsa, asteptarile pot sa se confime sau nu. n cazul n care rata inflatiei curente este egala cu rata inflatiei asteptate se vorbeste despre inflatie anticipata. n cazul contrar, al unei previziuni eronate, inflatia este neanticipata. n conditiile unei inflatii anticipate, agentii economici sunt n masura sa-si adapteze comportamentul la intensitatea inflatiei n perspectiva si sa ia decizii pertinente relativ la afacerile personale; iar aceasta n raport cu anticiparile proprii sau ale factorilor de decizie macroeconomica. Acest tip de inflatie genereaza costuri sociale sensibil mai mici comparativ cu inflatia neanticipata. n acest ultim caz, programele de activitate ale menajelor, fimelor sau guvernului se afla sub incidenta unor factori inflationisti aleatori. Politicile antiinflationiste sunt n continua diversificare. Ele se amelioreaza odata cu asimilarea experientelor din tarile care au o btinut succese n combaterea fenomenului inflationist.

103

Pornind de la cauzele care genereaza inflatie se pot imagina masuri de politica economica cu actiune asupra cererii si ofertei agregate. Aceste masuri pot fi de natura monetara si fiscala. n rndul masurilor viznd cererea agregata se nscrie mai nti controlul masei monetare. Restrictionarea cresterii masei monetare se poate realiza prin cresterea ratei dobnzii cu influenta directa asupra dimensiunii activitatii de creditare. Banca centrala are din acest punct de vedere un rol esential. O asemenea decizie, aplicata pe o durata de timp mai ndelungata, poate fi nsa nsotita de cresterea somajului. O alta masura de control a cererii agregate este aceea a restrictiilor la efecturea cheltuielilor publice. Deficitul bugetar poate fi mentinut n limitele necesare, reducnd nevoia mprumuturilor a caror destinatie este consumul. De asemenea, controlul veniturilor si costurilor salariale reprezinta o alta masura de influentare a cererii agregate. Adoptarea unei asemenea masuri, n concordanta cu stadiul de dezvoltare al economiei, presupune nsa realizarea consensului dintre patronate si sindicate. Politica de combatere a inflatiei pornind dinspre sustinerea ofertei agregate are efecte ample si durabile. Acest lucru se datoreaza efectelor profunde asupra productivitatii, costurilor, concurentei etc. Cresterea productivitatii si eficientizarea activitatii firmelor conduce la reducerea costurilor medii, cresterea profiturilor si a competitivitatii. Guvernul poate stimula acest proces acordnd subventii si stimulente fiscale firmelor care investesc n tehnologie moderna. Totodata, avnd n vedere acest obiectiv, este necesara ncurajarea procesului de creditare al acelorasi agenti economici

7.3 Relatia inflatie-somaj


n 1958, economistul A.W. Phillips, pornind de la datele statistice privind economia britanica ntre 1861-1957, pune n evidenta o relatie inversa ntre rata de cestere a salariilor nominale si rata somajului. Datorita relatiei direct proportionale ntre prima variabila si rata inflatiei curba Phillips este interpretata de majoritatea economistilor ca surprinznd relatia dintre rata somajului si rata inflatiei. Mai precis, cu ct rata inflatiei este mai mare cu att rata somajului este mai redusa. Si invers, unei rate a inflatiei mai redusa i corespunde o rata a somajului mai ridicata (figura 7.2).
Fig. 7.2 Curba Phillips

Rata inflatiei

104

Rata somajului

Graficul evidentiaza existenta unei singure rate a somajului compatibila cu o rata nula a inflatiei sau, altfel spus, cu stabilitatea preturilor. Relatia lui Phillips a fost folosita de decidentii de politica economica pna la nceputul anilor 70 pentru temperarea somajului. ncepnd cu aceasta perioada relansarea ratelor de crestere a fost nsotita de o puternica inflatie si de cresterea somajului. Coexistenta inflatiei cu un somaj ridicat si restrngerea activitatilor economice este denumita stagflatie. Studiile econometrice au demonstrat ca relatia lui Phillips este foarte instabila, iar n anumite cazuri ea nici nu exista. Monetaristii au vazut n aceasta concluzie o confirmare a ipotezei lor si anume ca exista o rata naturala a somajului mpotriva careia politic a conjuncturala este lipsita de eficienta. Pornind de la curba lui Phillips se poate determina variatia previzibila pentru salariul monetar. Pentru aceasta, monetaristii au procedat la corectarea ei cu anticiparile agentilor economici. Atunci cnd autoritatile provoaca prin crearea de moneda o crestere a preturilor si a salariilor, lucratorii cresc ntr-o prima etapa cantitatea oferita de munca, convinsi fiind ca salariul real a crescut. Atunci cnd nsa constata ca preturile au crescut n acelasi ritm cu salariile, salariatii revin la situatia initiala reducnd cantitatea oferita de munca, ceea ce face ca somajul sa creasca. Astfel, singurul rezultat al actiunii autoritatilor este provocarea unei accelerari a inflatiei la un nivel al ocuparii neschimbat. Daca se doreste reducerea somajului, ele vor trebui sa sporeasca cantitatea de moneda n fiecare perioada, astfel nct sa ntretina ideea ca salariul real creste desi inflatia se accelereaza. Milton Friedman a interpretat curba lui Phillips n conditii non-inflationiste. Somajul aparut n conditii non-inflationiste este denumit somaj natural. Rata naturala a somajului reprezinta acea rata a somajului asociata unei rate stabile a inflatiei. Agentii economici anticipeaza inflatia si se adapteaza rapid la schimbari. Chiar daca ntr-o prima etapa ea se reduce putin si inflatia progreseaza ulterior rata somajului revine la nivelul de echilibru. Friedman apreciaza ca practicarea deficitului bugetar va fi permanent nsotita de inflatie si somaj. Analiza ntreprinsa asupra celor doua fenomene de dezechilibru evidentiaza caracterul deosebit de complex al fiecaruia si al relatiei dintre ele, fapt care releva, la
105

rndul sau, caracterul dificil al conceperii si punerii n practica a masurilor de politica economica generala, de politica monetara, fiscala si bugetara.

106

CAPITOLUL 8. CRESTEREA ECONOMICA

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege:


Ce este cresterea economica si cum poate fi ea masurata Care sunt tipurile de crestere economica Care sunt beneficiile si costurile presupuse de cresterea economica Care sunt politicile de realizare a cresterii economice

1. Natura cresterii economice 2. Factorii cresterii economice 3. Beneficiile si costurile cresterii economice 4. Teorii si modele ale cresterii economice 5. Politici de crestere economica
Fiecare tara, indiferent de nivelul sau de dezvoltare, urmareste n mod constant realizarea cresterii economice. O rata nalta a cresterii economice este nsotita de cresterea nivelului de trai si alte avantaje pentru cetatenii unei tari. Concomitent, cresterea economica implica anumite costuri, motiv pentru care exista numeroase preocupari privind estimarea acestor costuri n vederea realizarii unei rate optime de crestere economica. Cresterea economica se afla sub incidenta a numerosi factori att interni ct si externi. Fiecare guvern si propune corelarea politicilor sale macroeconomice astfel nct sa creeze premizele realizarii unei cresteri economice de natura sa sustina o dezvoltare durabila a economiei.

8.1 Natura cresterii economice


Delimitari conceptuale Exista o diversitate de opinii cu privire la continutul cresterii economice. Realiznd o delimitare ntre punctele de vedere existente se poate contura o abordare n sens larg si una n sens restrns a cresterii economice. n sens larg, cresterea economica semnifica ansamblul modificarilor nregistrate de rezultatele macroeconomice ntr-un anumit cadru spatial si temporal. Aceste modificari, surprinse prin indicatorii economici agregati, pot fi att pozitive ct si negative. n sens restrns, cresterea economica consta n cresterea cantitativa a activitatilor si sporirea capacitatii productive a unei tari ntr-un anumit orizont de timp. Aprecierea cresterii economice se bazeaza pe cunoasterea evolutiei indicatorilor macroeconomici ai rezultatelor n termeni reali precum produsul intern brut, produsul national brut sau venitul national. Marimea nominala a acestor indicatori trebuie corelata cu nivelul

113

deflatorului, adica cu dinamica preturilor pentru intervalul de timp n care este studiat procesul cresterii economice. n mod frecvent este utilizat PIB, iar cresterea economica este identificabila printr-o crestere sustinuta a produsului intern brut real de-a lungul unei perioade de timp. Deoarece adesea dinamica macroeconomica este corelata cu dinamica demografica, variatia indicatorilor macroeconomici se raporteaza la variatia populatiei totale. Rata anuala de crestere economica a unei tari poate fi cel mai bine masurata prin cresterea procentuala medie a produsului intern brut pe locuitor de-a lungul unei perioade de mai multi ani (pentru a exclude oscilatiile conjuncturale ale activitatii economice de ansamblu). Cifra obtinuta va fi o estimare a ratei medii anuale de crestere a capacitatii productive a tarii, presupunnd ca rata somajului este n general aceeasi la nceputul si sfrsitul perioadei. n general, PIB locuitor nu nregistreaza o evolutie liniara n cursul unei perioade date de timp. Din ratiuni de politica economica sunt utilizate si conceptele de crestere economica zero si crestere economica negativa. Cresterea economica zero semnifica situatia n care nivelul rezultatelor macroeconomice pe locuitor ramne constant pentru perioada de analiza. Aceasta presupune o rata identica de crestere a rezultatelor economice absolute si a populatiei totale. Sustinatorii ratei de crestere zero considerau ca, n conditiile caracterului tot mai restrictiv al resurselor naturale si al nivelului tot mai ridicat al poluarii, generat de activitatile umane, aceasta reprezinta singura reactie sociala rationala. Astfel, se urmarea crearea unei situatii de stabilitate economica si ecologica, bazata pe frnarea cresterii demografice si economice. n acelasi timp, se propuneau solutii de ajutorare a tarilor cu nivel redus de dezvoltare n vederea eliminarii decalajelor fata de tarile dezvoltate economic. Cresterea economica zero a fost mentionata n primul raport catre Clubul de la Roma, Limitele cresterii , si a generat chiar de la nceput critici vehemente cu privire la aplicarea si dezirabilit atea unei astfel de strategii. Cresterea economica negativa semnifica situatia n care nivelul rezultatelor macroeconomice nregistreaza o tendinta de scadere, nsa se mentin sub control unele corelatii fundamentale de echilibru, cu pretul unor compromisuri n domeniul eficientei economice si al bunastarii sociale.

8.2 Factorii cresterii economice


Cresterea economica se afla sub incidenta unor factori directi si indirecti. Fiecare factor al cresterii economice, indiferent de natura sa, are o tripla dimensiune: cantitativa, structurala si calitativa. Din aceasta perspectiva, cresterea economica apare ca rezultat al modificarilor conjugate ale acestor dimensiuni ale fiecarui factor de productie, pe de o parte, iar pe de alta parte al acelorasi modificari simultan la nivelul tuturor factorilor de productie. Exista trei factori principali ai ratei cresterii economice: Cresterea resurselor de munca Cresterea stocului de capital Progresul tehnic Pe termen lung, cresterea economica presupune att cresterea cantitativa a factorilor ct si cresterea calitatii si a eficientei cu care acesti factori sunt utilizati. Regasim aici mai nti dimensiunea cantitativa a cresterii economice care consta n cresterea separata sau simultana a cantitatii de munca, de capit al fix, de resurse naturale etc. Apoi, identificam dimensiunea calitativa a cresterii economice caracterizata prin cresterea productivitatii muncii, eficientei investitiilor, reducerea consumului de resurse pe unitatea de produs etc.

114

Se stie nsa ca resursele se caracterizeaza prin raritatea lor n raport cu nevoile umane. Din acest motiv, influenta cresterii dimensiunii cantitative a factorilor cresterii economice, preponderenta n cazul dezvoltarii de tip extensiv, este limitata n timp si n spatiu. n schimb, influenta eficientei utilizarii factorilor asupra cresterii rezultatelor macroeconomice pe locuitor este practic nelimitata. Chiar daca ntr-o etapa de dezvoltare progresul a fost realizat printr-o crestere economica de tip extensiv, se impune promovarea pentru fiecara tara a tipului de crestere economica intensiva, unde preponderenta ca influenta asupra cresterii PIB este influenta conjugata a dimensiunilor calitative a factorilor cresterii. Cresterea economica intensiva constituie deja o trasatura definitorie pentru tarile dezvoltate economic, capabile sa absoarba si sa genereze permanent progres tehnic. Modul n care laturile cantitativa si calitativa ale cresterii economice interactioneaza si contribuie la cresterea economica depinde de dimensiunea structurala a economiei. Tehnologiile utilizate, repartizarea resurselor pe ramuri si activitati, flexibilitatea n realocarea resurselor n functie de circumstante n cadrul economiei, mediul institutional determina proportiile de combinare ale factor ilor de crestere economica genernd, dupa caz, efecte favorabile sau nefavorabile. Cresterea fortei de munca Cresterea ofertei de munca poate permite unei tari sa produca cantitati mai mari de bunuri si servicii. Curba posibilitatilor de productie se deplaseaza n aceste conditii spre dreapta. Outputul pe locuitor nregistreaza o crestere iar bunastarea sociala se amelioreaza. Cresterea fortei de munca este determinata la rndu-i de urmatorii factori: Cresterea naturala a populatiei Migratia internatio nala Rata de participare a) Cresterea naturala a populatiei este deteminata de diferenta dintre rata natalitatii si rata mortalitatii. Daca populatia unei tari este inferioara marimii sale optime, atunci cresterea naturala a populatiei va conduce eventual la o crestere a outputului de bunuri si servicii pe locuitor. Numarul celor care intra n forta de munca excede numarul celor care parasesc forta de munca. n multe tari dezvoltate, populatia este relativ stabila. Alte tari, cunosc reduceri ale numarulu i tinerilor care intra n forta de munca datorita reducerii ratei natalitatii la sfrsitul anilor 60 si n anii 70. Rata cresterii populatiei este influentata de un complex de factori sociali precum obiceiuri, atitudini si convingeri privind casatoria si marimea familiei. Ratele natalitatii si mortalitatii sunt de asemenea influentate de factori precum accesul la facilitatile medicale, grija pentru batrni, sprijinul acordat persoanelor cu copii etc. n general, o crestere rapida a populatiei determina cresterea proportiei tinerilor n cadrul fortei de munca. O forta de munca mai tnara este asociata cu un potential mai mare de mobilitate geografica si ocupationala comparativ cu o forta de munca mai vrstnica. Rezultatul se concretizeaza ntr-o cantitate mai mare de bunuri si servicii. n schimb, o rata de crestere mai slaba a populatiei tinde sa creasca proportia celor mai vrstnici aflati n activitate, crescnd n timp dependenta persoanelor inactive si pensionate n cadrul populatiei. Cresterea populatiei provoaca odata cu cresterea fortei de munca si cresterea numarului de consumatori. Pentru ca outputul pe locuitor sa creasca si deci si bunastarea sociala potentiala este necesar ca rata cresterii economice cauzata de cresterea populatiei sa depaseasca rata cresterii populatiei. Daca notam rata cresterii economice cu g si rata cresterii populatiei cu n, celelalte conditii ramnnd constante, pentru o crestere a bunastarii sociale potentiale trebuie ca g > n.

115

b) Migratia internationala reprezinta fluxurile de persoane dintre tari si este determinata de gradul mobilitatii internationale a muncii. Imigratia neta tinde sa creasca forta de munca a unei tari n timp ce emigratia neta tinde sa o reduca. Mobilitatea internationala a fortei de munca este determinata de o serie de factori precum diferentele de limba, obiceiuri si traditii ntre tari, oportunitatile de angajare si probabil, destul de important, legislatia privind imigratia. c) Rata de participare reflecta proportia populatiei economic activa totalul populatiei. O n crestere a acestei rate echivaleaza cu o crestere n marimea fortei de munca. Rata de participare este determinata de marimea n care diferite grupe de vrsta si sexe n cadrul populatiei sunt abilitate prin lege, obiceiuri, traditie, reglementari sindicale si atitudini sa participe la activitatea economica. De exemplu, legislatia privind drepurile salariale egale ntre femei si barbati ar putea creste rata de participare a fortei de munca feminine. Pe de alta parte, cresterea duratei de scolarizare si reducerea vrstei de pensionare contribuie la reducerea ratei de participare. Cresterea stocului de capital Cresterea stocului de capital prin investitie neta, ntocmai ca si cresterea fortei de munca, contribuie la sporirea stoculu i de resurse productive al unei tari. Este important de retinut faptul ca investitia (care asigura producerea mai multor bunuri de consum n viitor) cere reducerea n prezent a consumului si canalizarea unei parti mai importante a resurselor spre productia diferitelor forme de capital. Altfel spus, economiile sunt necesare sustinerii investitiilor. Progresul tehnic Progresul tehnic reprezinta o alta sursa posibila de crestere economica. El poate lua forma unor tehnici de productie mai performante, mbunatatirii echipamentelor, inventiilor sau cresterii nivelului de pregatire profesionala. Altfel spus, progresul tehnic reprezinta tot ceea ce are drept rezultat mbunatatirea calitatii stocului de capital sau fortei de munca. Efectul progresului tehnic consta n cresterea productivitatii stocului de capital si a fortei de munca. Daca progresul tehnic este neutral si astfel cresterea productivitatii capitalului si productivitatii muncii se realizeaza n aceeasi proportie atunci, n conditiile unor randamente de scara constante, outputul va creste n aceeasi proportie. Se constata ca efectul progresului tehnic asupra unei cai de crestere de echilibru al unei tari depinde de masura n care: a) el creste n aceeasi proportie productivitatea ntregului capital si ntregii forte de munca, att veche ct si noua; b) el creste productivitatea numai a noului capital si a muncii, inclusiv a acelor echipamente noi, create pentru a le nlocui pe cele uzate; c) el afecteaza doar productivitatea capitalului (progres tehnic orientat spre capital); d) el afecteaza doar productivitatea muncii (progres tehnic orientat spre munca) Progresul tehnic rapid poate fi nsa nsotit de cresterea somajului. Datele statistice demonstreaza ca n ultimele decenii progresul tehnic a generat somaj tehnologic. Dezvoltarea tehnologiei microelectronice face posibila introducerea pe scara larga a echipamentelor controlate prin computer ntr-un numar important de domenii. Deoarece cel mai evident efect al introducerii progresului tehnic consta n reducerea cantitatii de munca cerute pentru a realiza o anumita activitate, teama de extinderea somajului tehnologic este destul de raspndita. Exista nsa puncte de vedere si studii care demonstreaza ca nu introducerea tehnologiilor moderne este cauza n sine a somaju lui, ci mai degraba esecul asimilarii acestor tehnologii, fapt ce face ca unele tari sa se confrunte cu existenta unor ramuri ale caror produse ramn necompetitive pe pietele internationale. n masura n care introducerea noilor tehnologii creste productiv itatea si reduce costurile, cererea pentru produse va creste si noi locuri de munca vor fi create. Un exemplu n acest sens l

116

constituie domeniul bancar, unde, n ciuda introducerii computerelor, nivelul de ocupare a fost mentinut si chiar s-a ameliorat prin diversificare si oferirea de noi servicii clientilor.

8.3 Beneficiile si costurile cresterii economice


Cresterea economica reprezinta unul dintre obiectivele majore ale oricarui guvern. Dezirabilitatea unui asemenea proces apare justificata cel putin din urmatoarele motive: a) Cresterea economica determina cresterea nivelului de trai. Cresterea venitului real pe locuitor face posibil ca o cantitate mai mare de bunuri si servicii sa devina disponibila pentru consumul fiecarui individ. b) Cresterea economica poate elimina saracia. Punctul de vedere dupa care cresterea economica permite economiilor sa elimine saracia este controversat. Saracia poate fi privita n termeni relativi sau absoluti. Daca ea este privita n termeni relativi atunci ea va exista ntotdeauna (data fiind o distributie constanta a venitului si averii) indiferent daca exista sau nu crestere economica. De exemplu, daca orice persoana se bucura de o crestere cu 10% a venitului sau, saracul ramne exact n aceeasi pozitie relativa ca mai nainte si astfel exista nca saracie. n orice societate exista persoane ale caror venituri sunt reduse si depind de ceea ce ofera guvernul, precum pensionarii si somerii. Aceste persoane sunt beneficiare n consecinta ale procesului de crestere economica. c) Cresterea economica poate redistribui venitul fara sa provoace reducerea bunastarii altor persoane. Trebuie nsa precizat ca realizarea cresterii economice n sine nu provoaca n mod necesar mbunatatirea redistribuirii venitului. Totusi, este posibil ca atunci cnd exista crestere economica sa se modifice redistribuirea venitului n ncercarea de a obtine o mai mare echitate fara a provoca nrautatirea situatiei cuiva n termeni absoluti. Cresterea economica presupune pentru societate unele costuri, fapt ce a facut ca n teoria economica sa apara puncte de vedere dupa care este pusa la ndoiala dezirabilitatea unei rate nalte de crestere. Principalele aspecte relativ la costurile impuse de procesul cresterii economice constau n urmatoarele: a) Cresterea economica implica o schimbare de care unele persoane beneficiaza iar altele probabil nu se pot bucura. De exemplu, progresul tehnic poate crea locuri de munca noi, nsa anumite persoane si pierd locurile de munca. Nevoia de rencadrare a celor ce si-au pierdut locul de munca impune costuri semnificative pentru societate. b) Cresterea economica are un cost de oportunitate. Cnd cresterea economica este creata prin investitii de resurse n bunuri de capital, costul de oportunitate al cresterii rezida n consumul curent sacrificat, de care altfel s-ar fi profitat n prezent. Cu ct o tara aloca mai multe resurse productiei de bunuri de capital, cu att mai rapida va fi cresterea economica asteptata si cu att mai mare va fi cantitatea de bunuri de consum posibil de produs n viitor. Astfel, consumul curent este sacrificat pentru a permite o rata de consum mai nalta n viitor. c) Cresterea continua poate sa nu fie posibila pentru multa vreme. Resursele naturale sunt limitate iar multe dintre ele sunt epuizabile. Pe baza anumitor date de prognoza se sugereaza faptul ca ritmul cresterii economice se poate reduce n viitor. Astfel, exista puncte de vedere dupa care este de preferat o crestere economica mai redusa n prezent pentru a asigura regenerarea resurselor. d) Cresterea economica poate determina externalitati negative. O crestere a venitului national real poate impune costuri pentru societate sub forma poluarii, zgomotului si supraaglomerarilor urbane. Corecta evaluare a acestor costuri si includerea lor n estimarile venitului national real permite o apreciere mai realista a beneficiilor cresterii economice de natura sa fundamenteze oportunitatea policilor guvernamentale.

117

8.4 Teorii si modele ale cresterii economice


Teoriile si modelele crester ii economice evidentiaza modalitatile prin care activitatea prezenta o influenteaza pe cea viitoare si identifica sursele care pot asigura o crestere continua. Aceste teorii au evoluat n timp, n functie de dinamica realitatii economice si de evolutia instrumentelor de analiza economica. Primele preocupari privind cresterea economica apartin clasicilor englezi: A. Smith, Th. Malthus si D. Ricardo. Acestia au descris evolutia economiei n termenii pamntului limitat si al populatiei n crestere. De exemplu, Th. Malthus aprecia ca productia bunurilor de consum creste n progresie aritmetica, n timp ce populatia sporeste n progresie geometrica. Fara masuri de stopare a cresterii populatiei, era concluzia lui Malthus, se poate ajunge la o criza profunda n economie. Analiza economistilor clasici nu surprindea nsa contributia progresului tehnic la cresterea productiei. n secolul al XX-lea preocuparile pentru analiza cresterii economice s-au intensificat. Trebuie mai nti mentionat J.M.Keynes al carui model macroeconomic de crestere evidentia influenta cresterii cererii agregate asupra venitului national. Politicile propuse de el, pentru depasirea fazei de recesiune si asigurarea cresterii economice, constau tocmai n stimularea cererii agregate. El a folosit concepte noi aflate n relatie cu cresterea economica precum multiplicatorul si acceleratorul. La scurt timp dupa acest model, R. Harrod si E. Domar au elaborat doua noi modele de crestere economica, care se nscriu n linia keynesista. Datorita asemanar ilor de fond dintre aceste modele se obisnuieste a fi prezentate mpreuna sub numele de modelul Harrod-Domar. Modelul Harrod-Domar evidentiaza trei mari probleme: posibilitatea unei cresteri sustinute, probabilitatea cresterii sustinute n conditii de ocupare deplina si stabilitatea sau instabilitatea ratei garantate de crestere economica. Dupa cel de al doilea razboi mondial s-a realizat sinteza propriu-zisa dintre abordarea macroeconomica si abordarea dinamica. La constituirea unei teorii a cresterii economice, componenta distincta a stiintei economice, au contribuit n mod decisiv R. Harrod, E. Domar, R. Solow, P. Samuelson, J.R. Hicks, M. Kalecki, F Perroux, R. Dornbusch. Noile modele de crestere economica surprindeau noile realitati ale economiilor capitaliste caracterizate prin aparitia de noi industrii si tehnologii. Analiza moderna dezvoltata prin noile teorii are la baza acumularea de capital. Modelul neoclasic al cresterii economice explica modul n care acumularea de capital si schimbarile tehnolo gice influenteaza cresterea economiei. Un rol deosebit n cadrul acestei abordari l a avut R. Solow. El a conceput un model de crestere economica stabila inspirat din modelul Harrod-Domar. Solow arata ca, pe termen lung, rata economisirii determina marimea stocului de capital si nivelul productiei. Cresterea economisirii publice si stimularea economisirii private ncurajeaza acumularea capitalului si deci cresterea economica. Sporirea ratei economisirii conduce la cresterea venitului pna la nivelul starii stationare. Pe termen lung nsa rata economisirii nu afecteaza rata cresterii economice. Cresterea sustinuta pe termen lung a PIB/locuitor este determinata de progresul tehnologic. n modelul sau de crestere economica progresul tehnologic este privit doar ca factor exogen. n anii 80 a aparut Noua teorie a cresterii ai carei initiatori sunt P. Romer si R. Lucas. Spre deosebire de modelul neoclasic traditional, noua deschidere n teoria cresterii economice presupune progresul tehnic ca fiind endogen, rezultnd din deciziile agentilor economici interesati de cresterea profitului. Acumularea de capital se asociaza de regula cu o acumulare de cunostinte, determinata de cercetarea stiintifica si dezvoltarea tehnologica. Spre deosebire de celelalte tipuri de resurse, n cazul stocului de cunostinte nu mai functioneaza legea randamentelor descrescatoare. Cresterea cererii pentru utilizarea stocului de cunostinte impulsioneaza cercetarea si dezvoltarea tehnologica si, ca urmare, cresterea economica.
118

8. 5 Politici de crestere economica


Presupunnd ca obiectivul guvernului consta n sporirea ratei de crestere economica putem aprecia ca politicile guvernamentale sunt corespunzatoare daca prin iintermediul lor este influentata cresterea fortei de munca, cresterea stocului de capital precum si calitatea muncii si capitalului unei tari. Politica fiscala si monetara pot fi utilizate pentru deplasarea unei parti din resurse dinspre productia de bunuri de consum spre producerea de bunuri de capital. n acest sens, o politic a monetara constnd n rate scazute ale dobnzilor si cresterea accesului la credite poate ncuraja firmele sa investeasca mai mult si astfel sa creasca stocul de capital. Daca nsa, aceasta politica se nsoteste de cresterea sensibila n prezent a cererii fara a provoca si cresterea pe masura a ofertei de bunuri de consum ea poate genera mai degraba presiune inflationista. Iar o crestere a preturilor dincolo de un anumit prag descurajeaza procesul investitional. Politica fiscala poate avea sanse mai mari de succes n sensul stimularii cresterii economice. Presupunnd ca economia a atins deja nivelul ocuparii depline iar preturile sunt stabile, guvernul poate fi capabil sa mentina cererea agregata neschimbata, crescnd impozitele si directionnd venitul spre cresterea cheltuielilor pentru crearea de capital. O astfel de politica de reducere a consumului agregat (venitul disponibil se reduce) si crestere a investitiei agregate genereaza o rata superioara de crestere economica. Cresterea cheltuielilor pentru instruire, pentru ameliorarea infrastructurii, ajutorul financiar pentru firmele care si desfasoara activitatea n zonele defavorizate, pentru educatie, sanatate si cercetare contribuie fiecare si mpreuna la cresterea capacitatii productive a unei tari.

119

CAPITOLUL 9. BALANTA DE PLATI SI CURSUL DE SCHIMB

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege:


Ce reprezinta balanta de plati externe si care sunt implicatiile dezechilibrului balantei de plati Ce este piata valutara si cum se determina cursul de schimb de echilibru Care sunt efectele modificarilor cursului de schimb asupra balantei de plati, venitului si ocuparii Care sunt sistemele cursurilor de schimb

1. Balanta de plati 2. Piata valutara si cursul de schimb 3. Sistemele curs urilor de schimb

Capitolul de fata abordeaza problema dezechilibrului balantei de plati si cursului de schimb. Aceste probleme sunt n mare masura determinate de aspecte monetare si apar n conditiile utilizarii diferitelor monede nationale.

9.1 Balanta de plati


Fiecare tara, indiferent de nivelul sau de dezvoltare, participa la schimburile economice cu celelalte tari. Racordarea fiecarei tari la fluxurile economice internationale si afla expresia, ndeosebi, n balanta comerciala si balanta de plati externe. Balanta de plati reprezinta un set de conturi care arata tranzactiile economice care au loc ntre rezidentii ntr-o tara si rezidentii n alte tari n timpul unei perioade date de timp, de regula un an. Mai precis, balanta de plati reprezinta un instrument statistico-economic care evidentiaza ncasarile si platile pentru o tara n virtutea relatiilor economice, financiare si monetare cu alte tari. Ea se ntocmeste bilateral, regional si global. n vederea asigurarii comparabilitatii internationale se impune uniformizarea gruparii posturilor din balantele de plati externe ale tarilor, aspect promovat de Fondul Monetar International. n termeni generali, balanta de plati a unei tari cuprinde contul curent si contul de capital. Contul curent Contul curent sau ba lanta curenta include urmatoarele componente: a) balanta comerciala, care surprinde valoric ncasarile si platile din export si, respectiv din import pentru o tara. Acestea reprezinta aspectele vizibile ale relatiilor economice externe. Importurile si exporturile vizibile constau n comertul fizic cu marfuri. b) balanta serviciilor, care include ncasarile si platile pentru servicii diverse de genul celor turistice, de transport, de shipping, financiare (bancare, valutare, asigurari) etc. Acestea reprezinta aspectele invizibile ale relatiilor economice externe. Serviciile internationale n cazul unei tari sunt fie servicii proprii, prestate n favoarea altor tari, fie servicii primite, prestate de alte tari si de care tara de referinta beneficiaza.

c) balanta veniturilor, care priveste ncasarile si platile cu titlu de venituri precum dividende, dobnzi, profituri, rente, salarii repatriate de emigranti, salarii platite specialistilor straini etc. d) balanta transferurilor unilaterale , care cuprin de transferurile economiilor banesti ale emigrantilor, despagubiri, donatii, ajutoare publice, ajutoare private etc. Toate fluxurile monetare care rezulta din exporturile vizibile si invizibile sunt nregistrate n partea de debit a conturilor. n aces te conditii, un exces al importurilor n raport cu exporturile genereaza deficitul contului curent. n schimb, excesul exporturilor n raport cu importurile provoaca surplusul contului curent. Contul de capital Contul de capital sau balanta miscarilor de capital cuprinde n esenta miscarile de capital pe termen scurt si pe termen scurt ntre o tara de referinta si alte tari. n mod concret, contul de capital include: a) balanta miscarilor de capital pe termen scurt , care reflecta toate formele de mprumut pe termen scurt si investitii pe termen lung, multe dintre acestea fiind proiectate pentru a specula diferentele dintre ratele dobnzilor la nivel internationa. b) balanta miscarilor de capital pe termen lung, care cuprinde investitiile directe (de exemplu, pentru nfiintarea si controlul unei ntreprinderi ntr-o tara straina), investitiile de portofoliu (care implica achizitia de titluri de valoare ale unei firme sau guvern strain) si mprumuturile interguvernamentale. c) balanta rezervelor valutare internationale, care reprezinta formarea si utilizarea rezervelor valutare internationale precum si folosirea creditelor primite de la Fondul Monetar International. Este cazul acelor tranzactii care sunt necesare pentru a acoperi orice surplus sau deficit din contul curent. Aceste tranzactii includ modificarile la nivelul rezervelor oficiale si intrarile si iesirile de valuta. Prezentam n tabelul 9.1 balanta de plati a Romniei pe anul 1998. Se observa existenta unui deficit al contului curent de 2,611 miliarde dolari. Deficitul contului curent este datorat n cea mai mare parte deficitului balantei comerciale (86,74%). Stagnarea exporturilor si cresterea importurilor au contribuit la nivelul anului 1998 la un grad redus de acoperire a importurilor din exporturi de numai 76,07%. Contributia serviciilor la deficitul contului curent este de 16,71%. Deficitul pozitiei venituri (n deficitul contului curent de 17%) este datorat n principal platilor de dobnzi aferente datoriei externe pe termen mediu si lung. n schimb, balanta transferurilor curente a nregistrat un sold pozitiv, fapt datorat cresterii intrarilor nete provenite din influxuri de transferuri private, sub forma de transferuri banesti de la nerezidenti, asistenta PHARE si bilaterala. Contul de capital nregistreaza un excedent la nivelul anului 1998. Aceasta cifra demonstreaza faptul ca Romnia a vndut agentilor economici straini mai mult dect a cumparat active reale si finaciare n valoare de 1,785 miliarde dolari. Excedentul intrarilor de capital n raport cu iesirile de capital a permis acoperirea celei mai mari parti a deficitului contului curent. O alta parte a acestui deficit a fost acoperit pe seama rezervelor valutare, conducnd la scaderea acestora. Cum orice tranzactie trebuie sa aiba o sursa de finantare, suma soldurilor celor trei balante, a contului curent, a contului de capital si a rezervelor, trebuie sa fie zero. n orice balanta de plati exista un capitol referitor la erori si omisiuni care, n cazul de fata, privesc 382 milioane dolari ce au contribuit si ele la finantarea deficitului contului curent, fara a se putea preciza n mod evident sursa lor.

124

Tabelul 9.1 Balanta de plati externe a Romniei - Anul 1998


(milioane dolari SUA) 1. Contul curent a) Balanta comerciala (bunuri) - export (FOB) - import (FOB) Sold balanta comerciala b) Servicii -export servicii - import servicii Sold balanta serviciilor c) Venituri - intrari de venituri din munca, investitii directe si de portofoliu, dobnzi - iesiri de venituri din munca, investitii directe si de portofoliu, dobnzi Sold balanta veniturilor d) Transferuri curente - transferuri curente primite - transferuri curente platite

8 300 10 911 - 2 611 1 208 1 711 - 503

166 679 - 513

750 133

Sold balanta transferurilor

617

Sold contul curent 2. Contul de capital

-3 010

- intrari de capital - iesiri de capital Rezerve Erori si omisiuni

5 790 4 005 + 843 + 382

Modificarile la nivelul rezervelor oficiale si intrarile si iesirile de valuta asigura faptul ca balanta de plati va fi ntotdeauna n echilibru n sens contabil. Totusi, aceasta nu nseamna ca balanta de plati este ntotdeauna n echilibru. Daca definim acele tranzactii care apar numai datorita unui deficit sau surplus n restul conturilor ca o acomodare si cele care se produc independent de orice aspecte de genul celor de mai sus ca autonome, putem defini deficitul sau surplusul balantei de plati n felul urmator: un deficit al balantei de plati exista atunci cnd valoarea iesirilor autonome excede valoarea intrarilor autonome. un surplus al balantei de plati exista atunci cnd valoarea intrarilor autonome excede valoarea iesirilor autonome. Astfel, deficitul sau excedentul balantei de plati poate fi privit prin prisma diferentei dintre contul curent si cel de capital. Aceasta diferent a este egala ca marime cu modificarea rezervelor oficiale de schimb. Din nefericire, este dificil de facut distinctia dintre tranzactiile financiare autonome si cele de acomodare din conturi. Acest fapt a condus multi analisti sa se concentreze asupra soldului contului

125

curent cnd interpreteaza conturile. Aceasta poate oferi nsa o imagine deformata a starii de ndatorare a unei tari, fapt care reclama analiza pozitiei ntregii balantei de plati externe. Presupunem acum ca o tara cunoaste fie un deficit fie un surplus persistent. Un astfel de dezechilibru are doua implicatii majore: a) n cazul deficitului, tara si va reduce rezervele valutare si va deveni din ce n ce mai ndatorata n exterior. Este evident ca aceasta tara nu va putea apela la infinit la rezervele sale valutare sau la surse de mprumut externe. n cazul surplusului, aceasta tara va acumula rezerve valutare (cu pretul deficitelor altor tari) si se poate confrunta cu o presiune inflationista atunci cnd fluxul net de valuta spre interior creste sensibil oferta interna de bani. b) n cazul deficitului va exista o presiune spre n jos asupra cursului de schimb al monedei nationale. n cazul surplusului, exista o presiune n sens contrar asupra cursului de schimb. n ultima instanta, autoritatile monetare ale statului se pot implica, putnd accepta sau nu modificari ale cursului de schimb. Sa consideram acum actiunile posibile pentru o tara n cazul unui dezechilibru persistent al balantei de plati. Exista n acest sens trei posibilitati principale: a) politici bazate pe cerere. n cazul unui deficit, politica fiscala si politica monetara restrictiva ar putea fi indicate. O asemenea masura este de natura sa reduca cererea agregata, inclusiv cererea pentru importuri, sa reduca n acelasi timp p resiunea inflationista si sa faca exporturile mai competitive pe pietele externe. n schimb, o politica expansionista poate fi potrivita n cazul surplusului balantei de plati. Din nefericire, asemenea politici pot intra n conflict cu obiective interne precum ocuparea deplina, preturile stabile sau cresterea economica. ntr-un caz concret, atunci cnd o tara cunoaste un deficit si un nivel ridicat al somajului, o politica de reducere a cererii, proiectata sa corecteze balanta de plati, tinde sa agraveze rata somajului. b) controlul importurilor. Controlul importurilor poate fi realizat n mai multe modalitati. Fiecare presupune nsa att avantaje ct si dezavantaje. De exemplu, contingentarea importurilor presupune un plafon maxim impus marfurilor de import. Conceputa ca o masura de politica comerciala protectionista, contingentarea importurilor poate mpiedica agravarea deficitului balantei de plati. Pe de alta parte, exista riscul ca o astfel de masura sa afecteze nivelul tehnologic al proceselor de productie prin reducerea accesului la tehnologia moderna a altor state. c) modificarea cursului de schimb. n mod normal, deprecierea cursului de schimb este potrivita pentru corectarea deficitului, iar aprecierea cursului pentru corectarea surplusului. Totusi, nainte de o analiza n detaliu a acestor probleme, trebuie examinata piata valutara si factorii care determina echilibrul cursului de schimb.

9.2 Piata valutara si cursul de schimb


Deoarece exista o diversitate de monede nationale se impune convertirea monedei nationale n monede straine si invers, n vederea realizarii tranzactiilor internationale. Piata valutara permite convertirea monedelor n mod eficient concomitent cu stabilirea ratelor de schimb. Cererile si ofertele pentru fiecare dintre devizele convertibile sunt consecinta schimburilor de bunuri si miscarilor de capitaluri ntre natiuni. Cursul de schimb reprezinta rata la care o moneda poate fi schimbata pe o alta moneda sau, altfel spus, pretul unei monede n termenii altei monede. Exprimarea cursului valutar se realizeaza ntr-o maniera specifica, pe baza unei metode de cotare. Exista doua tipuri de cotari pe piata valutara: cotarea directa si cotarea indirecta. Cotarea directa consta n faptul ca pretul unei unitati de valuta se exprima n moneda nationala. De exemplu, pe piata valutara din Romnia un dolar SUA este egal cu x unitati monetare nationale. Dintr-o asemenea perspectiva, cursul de schimb nominal reprezinta un pret n moneda nationala pentru a obtine un tip anume de marfuri care sunt devizele straine. Acest tip de cotare este cel mai frecvent folosit pe pietele valutare. Cotarea indirecta presupune n schimb ca unitatea monetara nationala se exprima n unitati valutare. De exemplu, pe piata valutara de la Londra, cotarea se face astfel: o lira sterlina este egala cu x dolari SUA.

126

Cursul de schimb valutar poate fi nominal sau real. Cursul nominal de schimb (e) reprezinta pretul unei unitati monetare exprimat ntr-o alta unitate monetara. n conditiile cotarii directe, daca cursul de schimb nregistreaza o crestere n perioada 1 comparativ cu perioada 0, are loc o depreciere nominala a cursului de schimb. Invers, o reducere a cursului de schimb nseamna aprecierea nominala a cursului n perioada 1 comparativ cu perioada 0. Deprecierea nominala sau aprecierea nominala a cursului de schimb e se calculeaza pe baza relatiei urmatoare: e = Ie 1 unde I e reprezinta indicele cursului nominal de schimb n perioada 1 comparativ cu perioada 0 si este egal cu raportul cursurilor nom inale n cele doua perioade (e1 e0). Cursul real de schimb (er) exprima pretul relativ al bunurilor din strainatate n raport cu bunurile nationale exprimate n moneda nationala. Cursul real de schimb se determina pe baza urmatoarei formule: er = e I w Id unde Iw reprezinta indicele preturilor internationale, iar I d reprezinta indicele preturilor interne n perioada 1 comparativ cu perioada 0. Cursul real de schimb poate nregistra o depreciere reala sau o apreciere reala ntr-un anumit interval de timp, dupa cum cursul real de schimb este superior sau inferior cursului de schimb din perioada initiala. Deprecierea reala sau aprecierea reala se calculeaza pe baza relatiei: er = Ier 1 unde Ier reprezinta indicele cursului real de schimb n perioada 1 comparativ cu perioada 0 si este egal cu raportul dintre cursul real de schimb n perioada 1 si cursul de schimb n perioada 0 (er e0). Cursul real de schimb poate fi considerat un indicator de competitivitate. Cresterea sa evidentiaza faptul ca preturile straine exprimate n moneda nationala sporesc n raport cu preturile nationale, iar competitivitatea produselor nationale se amelioreaza. Astfel, exporturile sunt stimulate iar importurile descurajate. Invers, o scadere a cursului de schimb real releva reducerea competitivitatii produselor nationale pe pietele externe. n acest caz, importurile sunt stimulate iar exporturile descurajate. Cursul de schimb se determina pe piata valutara. Piata valutara consituie un sistem de relatii dintre banci, case de schimb si clientii lor, prin intermediul carora se efectueaza vnzari si cumparari de valute. Pe baza acestor tranzactii se realizeaza reglementarea platilor si ncasarilor care apar n procesul schimburilor cu strainatatea precum si derularea operatiunilor speculative. Obiectul principal al operatiunilor pe aceasta piata specifica l constituie devizele convertibile sub diferite forme, mai ales ca valuta n cont, adica depuneri la vedere si depuneri la termen ale unor sume n valuta n conturi deschise la banci. Piata valutara poate fi nationala si internationala. n Romnia, piata valutara se compune din piata bancara si piata caselor de schimb valutar. Pe piata bancara se desfasoara operatiuni rezervate persoanelor juridice, n timp ce pe piata caselor de schimb valutar operatiunile se desfasoara n favoarea persoanelor fizice. n functie de momentul efectuarii tranzactiilor exista piata la vedere (spot) si piata la termen (forward), pe care sunt stabilite cursurile de schimb aferente. Cursul de schimb spot este rata la care o moneda poate fi schimbata n mod curent cu o alta moneda, n timp ce rata de schimb forward reprezinta cursul de schimb agreat pentru o data prestabilita n viitor, de obicei 90 de zile. Existenta pietei valutare la termen permite celor ce efectueaza schimbul sa se asigure mpotriva riscului pietei

127

valutare si conduce la aparitia unui tip de activitati speculative si arbitraj al ratelor dobnzilor. Sa analizam pe scurt aceste trei situatii. Hedging. Hedgingul valutar consta n actiunea specifica a unui cumparator sau vnzator orientata spre compensarea eventualelor cstiguri sau pierderi provenite din infirmarea anticipatiilor speculative privind cursul de schimb. n acest sens, se efectueaza concomitent o vnzare si o cumparare de valuta la termen. Sa ilustram aceasta situatie presupunnd cazul unui importator care contracteaza o datorie pe care trebuie sa o achite la o data n viitor. Riscul pietei valutare consta n posibilitatea modificarii ntre timp a cursului de schim b astfel nct sa apara o pierdere pentru el. De aceea, importatorul decide sa se protejeze mpotriva riscului printr-o cumparare de valuta la termen. Aceasta nseamna ca el intra n contact cu o banca pentru a cumpara o cantitate de valuta la o data corespunzatoare n viitor la un curs de schimb acceptat acum (curs forward). Banca va pretinde un comision pentru acest serviciu efectuat importatorului. Speculatia. Unii speculatori ncearca sa obtina un avantaj din diferenta dintre cursul la termen pentru o anumita perioada de timp si cursul spot asteptat sa existe la finele acelei perioade de timp. De exemplu, presupunem ca n ultima zi a unei perioade de 90 de zile cursul forward este 1 lira sterlina egala cu 2 dolari. Un speculator american crede ca rata spot la sfrsitul acestei perioade cursul va fi 1 lira sterlina egala cu 2,20 dolari. El ar putea lua decizia sa cumpere sa zicem 1000 lire sterline forward pentru 2000 de dolari. n 90 de zile, el ar putea primi cele 1000 lire sterline si (prin cresterea ratei spot la 1 lira sterlina egala cu 2,20 dolari) ar putea vinde aceasta suma pentru 2200 dolari, realiznd un profit de 200 dolari. Arbitrajul pe baza dobnzii. Obiectivul acestui tip de actiune consta n alocarea de fonduri ntre centre financiare diferite ca raspuns la diferentele dintre ratele dobnzilor si realizarea celui mai mare randament posibil. Daca, de exemplu, la 90 de zile rata dobnzii la New York este mai mare dect la Londra, poate fi recomandat pentru investitori sa-si transfere fondurile pe termen scurt de la Londra la New York. Pentru aceasta ei trebuie sa converteasca lirele strerline n dolari la rata spot si n acelasi timp ei trebuie sa evite riscul valutar prin asigurarea convertirii sumelor supuse arbitrajului napoi n lire la cursul forward. n consecinta, tranzactia se justifica sau nu n functie de diferentele ratelor dobnzii ntre cele doua centre financiare si diferenta ntre cursul forward pentru a 90 zi si cursul spot. Determinarea cursului de schimb Deoarece cursul de schimb reprezinta pretul unei monede n termenii altei monede, nivelul sau de echilibru trebuie determinat pe o piata libera, prin fortele cererii si ofertei. Cererea si oferta unei monede pe pietele internationale sunt, la rndul lor, determinate prin activitatile celor care efectueaza schimbul, speculatorilor si celor care realizeaza un aribraj pe baza ratelor dobnzii. Pentru a simplifica analiza si a asigura ntelegerea mai buna a determinarii cursului de schimb de echilibru facem doua ipoteze: a) consideram comertul ntre doua tari, Romnia si Statele Unite. Fiecare tara realizeaza schimburi externe avnd ca unic partener cealalta tara. Aceasta nseamna ca exista doar doua monede nationale, lei si dolari si definim cursul de schimb ca pretul unui dolar n lei. b) ignoram activitatea investitorilor, speculatorilor si arbitragistilor. Aceasta nseamna ca cererea de dolari depinde doar de cererea Romniei pentru exporturile SUA (deoarece exportatorii din SUA pretind plata pentru marfurile exportate n dolari), iar oferta de dolari depinde doar de cererea SUA pentru importurile din Romnia (deoarece dolarii sunt oferiti n schimbul leilor pentru a plati bunurile si serviciile provenind din Romnia). Consideram mai nti cererea de dolari. Ea se datoreaza faptului ca importatorii din Romnia doresc sa achizitioneze bunuri si servicii din SUA. Putem ncepe deci prin examinarea cererii Romniei privind exporturile SUA. Aceasta este ilustrata n figura 9.1 unde CC reprezinta curba cererii Romniei pentru exporturile SUA. Pretul exporturilor SUA este masurat n dolari si este figurat

128

pe ordonata, iar volumul exporturilor SUA este figurat pe abscisa. Presupunem ca la nivelul initial, corespunzator punctului A, cererea totala de dolari (egala cu valoarea totala a exporturilor SUA) este P0Q0.
Fig. 9.1 Efectul unei deprecieri a dolarului asupra cererii Romniei pentru exporturile SUA

Pretul exporturilor SUA

C C

($)

A P0 C Q1

C Q0

Volumul exporturilor SUA

Presupunem ca rata de schimb a dolarului se depreciaza de la 1$ = 32000 lei la 1$ = 30000 lei. Concomitent, cursul de schimb al leului se apreciaza n raport cu dolarul. Aceasta reduce pretul n lei al exporturilor SUA si face astfel mai ieftine marfurile americane pentru cumparatorii din Romnia. Deprecierea cursului de schimb a dolarului conduce la o crestere a cererii de bunuri n Romnia pentru fiecare nivel al pretului n dolari. Cu alte cuvinte, curba cererii Romniei pentru marfurile importate din SUA se va deplasa spre dreapta catre CC n figura 9.1. Asa cum se observa pe grafic, valoarea n dolari a exporturilor SUA creste la P0Q1. n consecinta, o reducere a cursului de schimb apentru dolar determina o crestere a cererii de dolari. Curba cererii pentru dolari este din acest motiv descrescatoare, asa cum se poate vedea n figura 9.2.
Fig. 9.2 Cererea de dolari Cursul de schimb

($ lei)

32000 lei 30000 lei

Cererea de dolari

P 0Q0 P 0Q1

Dolari

Sa analizam acum oferta de dolari. Oferta de dolari se datoreaza faptului ca importatorii din SUA doresc sa cumpere bunuri din Romnia. n acest caz, trebuie examinata cererea SUA pentru importuri. Curba CC, prezentata n figura 9.3, reprezinta curba cerer ii SUA pentru bunurile din

129

Romnia. Consideram nivelul initial la punctul B, pentru care oferta totala de dolari (egala cu valoarea totala a importurilor SUA din Romnia) este P0Q 0. Presupunem acum, ca si mai nainte, ca are loc deprecierea dolarului. Acest fapt genereaza cresterea pretului n dolari a bunurilor din Romnia, facndu-le mai scumpe pentru importatorii din SUA. Cererea SUA pentru importuri va scadea si aceasta este aratata ca o miscare de-a lungul curbei cererii n figura 9.3 din punctul B n punctul D. Oferta de dolari este acum P 1Q1.
Fig. 9.3 Efectul unei deprecieri a dolarului asupra cererii pentru importuri a SUA Pretul importurilor

SUA ($) C D P1 P0 B

Q1

Q0

Volumul importurilor SUA

Fig. 9.4 Oferta de dolari

Cursul de schimb ($ lei)

Cursul de schimb ($ lei

Oferta de dolari

32000 30000

Oferta de dolari

P 1Q1 P 0Q0 (a)

Dolari

P 0Q 0 (b)

P 1Q1

Dolari

Trebuie acum sa determinam daca oferta de dolari a crescut sau s-a redus n urma aprecierii leului n raport cu dolarul. Altfel spus, trebuie sa realizam comparatia dintre P1Q1 si P0Q0. Raspunsul depinde de elasticitatea cererii SUA pentru importuri. Daca aceasta este elastica, volumul importurilor scade ntr-o proportie mai mare dect cresc preturile, astfel ca valoarea totala a importurilor si oferta totala de dolari vor scadea. n acest caz, curba ofertei de dolari este crescatoare asa cum se poate observa n figura 9.4a. Daca cererea SUA pentru importuri este inelastica atunci volumul importurilor se reduce ntr-o proportie mai mica dect cresc preturile, astfel ca oferta totala de dolari va creste. n

130

acest caz, curba ofertei va fi descrescatoare asa cum se observa n figura 9.4b. n schimb, daca curba cererii este unitar elastica, oferta de dolari ar putea ramne nemodificata, iar curba ofertei de dolari este verticala. Echilibrul stabil si instabil Cursul de schimb de echilibru este determinat prin egalitatea cererii si ofertei de dolari. n figura 9.5 acest curs de echilibru corespunde lui e1. Toate celelalte cursuri de schimb sunt cursuri de dezechilibru. De exemplu, daca cursul de schimb este e cererea de dolari pe piata valutara excede 2 oferta de dolari. n schimb, daca cursul de schimb este e3 oferta de dolari excede cererea de dolari. n conditii de libera concurenta, cursul de schimb se orienteaza spre nivelul de echilibr u atunci cnd se situeaza la alt nivel dect cel de echilibru. n figura 9.5, se observa, echilibrul este stabil.
Fig. 9.5 Un echilibru stabil pe piata valutara Curs de schimb

C ($) e3 e1 e2 O

O ($)

C
Dolari

Analizam n continuare, pe baza figurii 9.6, cazul n care oferta de dolari este descrescatoare si mai putin abrupta dect curba cererii. Cursul de schimb e este un curs de echilibru, dar n acest 4 moment este instabil. La cursurile de schimb de dezechilibru e5 si e6 fortele concurentiale actioneaza n sensul ndepartarii cursului de schimb de pozitia de echilibru.
Fig. 9.6 Un echilibru instabil pe piata valutara Curs de schimb

O ($) e6 e4 e5

C ($)

O
Dolari

Efectele unei modificari a cursului de schimb Analizam n continuare efectele asupra economiei unei tari aparute n urma deprecierii monedei sale nationale. Pentru a simplifica analiza consideram, n continuare, comertul ntre aceleasi doua tari, SUA si Romnia, presupunnd ca fiecare reprezinta pentru cealalta restul lumii.

131

O depreciere a dolarului va afecta imediat preturile relative ale bunurilor supuse schimbului: pretul n lei al exporturilor SUA va scadea iar pretul n dolari pentru importurile SUA va creste. Aceste modificari de preturi vor genera cresterea cererii pentru exporturile SUA si reducerea cererii SUA pentru importuri. n acelasi timp, creste cererea pentru importuri si scade cererea pentru exporturi n cazul Romniei. Ct timp se produc aceste modificari la nivelul cererii ele vor afecta balantele de plati ale ambelor tari. Efectele deprecierii asupra preturilor trebuie corelate cu eventualele modificari ale venitului national. Modificarile venitului vor determina schimbari n cererea pentru importuri si mai departe asupra balantei comerciale. Consideram mai nti efectul asupra preturilor n urma unei deprecieri, pornind de la doua ipoteze: a) oferta este puternic elastica, astfel ca poate raspunde usor unei cresteri a cererii; b) modificarile venitului sunt ignorate. Soldul balantei comerciale, se cunoaste, poate fi definit ca diferenta dintre valoarea exporturilor si valoarea importurilor. n cazul SUA, cresterea acestei diferente poate fi privita drept o ameliorare n masura n care asigura trecerea de la deficit catre un surplus al balantei comerciale. Deprecierea dolarului asigura cel mai firesc cresterea valorii totale a exporturilor SUA. Pretul n dolari al exporturilor nu este afectat n mod direct de depreciere, nsa cererea creste pe masura ce pretul leului se reduce. Cu ct elasticitatea cererii pentru exporturile SUA este mai mare cu att mai mare va fi cresterea valorii totale a exporturilor consecutiva acestei deprecieri. Numai daca cererea pentru exporturile SUA este perfect inelastica valoarea totala ramne nemodificata. n schimb, pentru Romnia poate aparea un deficit al balantei comerciale ca urmare a aprecierii leului n raport cu dolarul. Efectul unei deprecieri asupra valorii totale a importurilor SUA este mai putin sigur deoarece la acest moment pretul dolarului creste direct prin depreciere fiind necesara o reducere semnificativa a cererii pentru ca valoarea totala a importurilor sa scada. Daca notam cu em elasticitatea cerer ii pentru importuri a SUA putem rezuma acest efect dupa cum urmeaza: daca em < 1, deprecierea va creste valoarea totala a importurilor, iar daca em > 1, deprecierea va reduce valoarea totala a importurilor. n mod evident ceea ce se petrece cu balanta comerciala a SUA depinde att de elasticitatea cererii pentru exporturile SUA (ex) ct si de elasticitatea cererii pentru importuri a SUA (em). Presupunnd ca exista initial o pozitie de echilibru, balanta comerciala se va ameliora ca urmare a unei deprecieri daca ex + em > 1. Aceasta relatie este cunoscuta sub numele de conditia Marshall Lerner. Desi elasticitatile cererii n comertul international sunt dificil de estimat, datele existente sugereaza ca suma elasticitatilor este sensibil mai mare de unu pe termen lung. Este posibil totusi, ca aceasta conditie sa nu poata fi ndeplinita pe termen lung. Una dintre cauze este aceea a timpului necesar importatorilor unei tari de a gasi oferte alternative ca urmare a unei cresteri a preturilor importurilor. De as emenea, este necesar un anumit timp si pentru cumparatorii americani sa-si creasca achizitiile lor privind bunurile provenite din Romnia n urma unei reduceri a preturilor. Astfel, deprecierea poate mai nti sa determine deteriorarea balantei comerciale. Dupa o anumita perioada, sa zicem un an, importatorii si exportatorii ar trebui sa reactioneze la modificarea preturilor, asigurnd ameliorarea balantei comerciale. Abordarea bazata pe absorbtie Sa consideram acum efectul de venit n urma deprecierii dolarului. Acest lucru este important deoarece o crestere a valorii exporturilor SUA va induce, prin intermediul multiplicatorului, o crestere a venitului national care la rndul sau va creste cererea de importuri. Acest mecanism trebuie luat n calcul n examinarea efectelor deprecierii. Aceasta analiza este uneori numita abordarea bazata pe absorbtie. Consideram aceasta problema n contextul unui model keynesist simplu. Ignornd cheltuielile guvernamentale si impozitarea, pe de o parte, iar pe de alta parte, utiliznd conditia injectii = retrageri pentru nivelul de echilibru al venitului, putem scrie ca la echilibru exista: E X = S I.

132

Altfel spus, nivelul de echilibru al venitului este realizat cnd valoarea planificata a exporturilor minus importurile (E X) este egala cu valoarea planificata a economiilor minus investitiile (S I). Determinarea acestui echilibru este prezentata grafic n figura 9.7, unde economiile si importurile sunt direct legate de venit, iar investitiile si exporturile sunt autonome n raport de venit.
Fig. 9.7 Efectele unei deprecieri a dolarului asupra balantei comerciale si nivelului venitului national

E X S I

B Ye C 0 A Ye

S- I

Venitul national

(E X) EX
Presupunem pozitia initiala n punctul C, acolo unde exista un deficit egal cu AC. Dat fiind faptul ca relatia Marshall Lerner este satisfacuta si ca exista unele resurse neutilizate n cadrul econom iei, o depreciere a monedei va avea drept efect deplasarea spre n sus si catre dreapta a liniei E X catre (E X) si cresterea nivelului de echilibru al venitului la Y e. Ca urmare, somajul se reduce partial iar deficitul este eliminat. Acesta reprezinta un caz unde cele doua probleme, somajul si deficitul balantei comerciale, pot fi abordate prin politica deprecierii cursului de schimb. Se observa ca ameliorarea deficitului este mai mica dect cea sugerata prin analiza anterioara privind efectul asupra preturilor. n conditiile ignorarii modificarii de venit, ameliorarea balantei comerciale ar putea fi AB n figura 9.7, nsa luarea n calcul a cresterii venitului face ca ameliorarea sa fie doar AC. De fapt, cresterea venitului real este de o importanta deosebita. Pentru a arata aceasta, presupunem ca n economie exista ocuparea deplina, asa cum se poate observa n figura 9.8 unde nivelul initial de echilibru este Y, corespunzator venitului n conditiile ocuparii depline. Deprecierea f monedei nationale va deplasa, ca si mai nainte, E X catre (E X), nsa la acest moment se deschide un gap inflationist egal cu BA. Deoarece outputul nu poate fi extins pe termen scurt, cererea crescuta pentru exporturi si substitute de import creaza inflatie prin excesul cererii. Aceasta inflatie a preturilor monetare si a veniturilor monetare va face exporturile SUA mai putin competitive pe piata mondiala iar, n acelasi timp, importurile devin relativ mai ieftine pentru cumparatorii interni. Pe scurt, inflatia compenseaza efectele deprecierii iar linia (E X) se muta napoi catre nivelul initial (E X). Problema modalitatilor prin care inflatia poate reduce cheltuiala interna (numita uneori absorbtie) este larg abordata n literatura economica. Astfel, devine posibil pentru balanta comerciala sa se amelioreze deoarece resursele sunt eliberate din ramurile care produc pentru piata interna si orientate spre ramurile care produc pentru piata externa. Sa analizam acest lucru prin evidentierea a trei efecte: efectul redistribuirii venitului, efectul iluziei monetare si efectul asupra disponibilitatilor banesti reale.

133

Fig. 9.8 Efectele unei deprecieri n conditiile ocuparii depline

E X S I

B Yf C 0 Ye

S- I

Venitul national A (E X) EX

a) Efectul de redistribuire. Pe termen scurt, deprecierea unei monede poate creste profiturile (n special pentru ramurile ce produc pentru export si substitute pe ntru import) cu pretul salariilor. Daca nclinatia marginala spre consum a celor ce obtin profit este mai mica dect cea a celor ce obtin salarii atunci cheltuiala interna va scadea. b) Efectul iluziei monetare. Aici, argumentul consta n faptul ca preturile mai mari vor determina oamenii sa-si reduca cheltuielile n ciuda faptului ca, n medie, veniturile au crescut n aceeasi masura cu preturile. Pentru ca acest lucru sa functioneze trebuie ca oamenii sa acorde atentie doar preturilor n sensul ca ei observa cum cresc preturile nsa nu observa ca si salariile cresc n aceeasi masura. c) Efectul asupra disponibilitatilor banesti reale. Conform acestui efect cu un stoc nominal de bani, oamenii observa cum valoarea reala a disponibilitatilor monetare se dim inueaza odata cu cresterea preturilor. Ei vor ncerca sa refaca valoarea lor n termeni reali ncercnd sa-si reduca cheltuielile si sa creasca economiile. Daca ne putem baza pe unul sau mai multe dintre efectele de mai sus pentru a reduce absorbtia, devin e posibil ca o depreciere a dolarului sa amelioreze balanta comerciala a SUA, chiar daca exista initial ocupare deplina. n general, nu poate fi acordata o atentie deosebita acestor efecte, motiv pentru care guvernele acompaniaza deprecierea monedei natio nale cu politici fiscale si monetare de reducere a cheltuielilor. Daca, n plus, se anticipeaza ca o crestere a preturilor la import va exercita o anumita presiune inflationista prin costuri, guvernele pot gasi de cuviinta impunerea unui control direct asupra costurilor factorilor interni (de exemplu, prin intermediul politicii de venituri) concomitent cu deprecierea monedei. Abordarea monetarista Monetaristii considera ca problemele balantei de plati sunt n esenta probleme de natura monetara. Ei pun accent deosebit pe rolul jucat de piata monetara asupra determinarii pozitiei balantei de plati. Teoria lor este mai generala dect abordarea bazata pe absorbtie deoarece se aplica mai degraba ntregii balante de plati dect balantei comerciale. Totodata, ei considera ca cererea totala de moneda este o functie stabila a monedei de venitul national si rata dobnzii.

134

Dupa cum se stie, echilibrul pe piata monetara cere ca cererea de bani (L) sa fie egala cu oferta de bani (M). Totusi, oferta de bani este egala cu creatia interna de bani (D) plus orice flux din strainatate ocazionat de efectuarea platilor catre agentii economici interni sau minus orice flux catre agentii economici straini (notat cu R sau modificarea neta a rezervelor). n consecinta, pozitia echilibrului balantei de plati este egala cu diferenta dintre cererea totala de moneda si creatia interna de moneda. Utiliznd simbolurile anterioare putem scrie ca la echilibru: L = M = D + R, iar R = L - D Aceasta nseamna ca va apare un deficit daca autoritatile cresc oferta de moneda astfel nct aceasta ajunge sa depaseasca cererea de moneda. Implicatia acestei politici consta n faptul ca o tara ar trebui sa-si limiteze cresterea ofertei de moneda daca doreste sa mentina echilibrul balantei de plati. Efectele unei devalorizari n acest context ar putea fi corectarea unui deficit prin generarea inflatiei (n conditiile n care o tara se afla initial la rata naturala a somajului) care ar putea reduce valoarea reala a ofertei de moneda pna cnd cererea si oferta de disponibilitati monetare reale ar fi egalizate. Un asemenea mecanism de ajustare a condus pe cei mai multi monetaristi sa sustina cresterea flexibilitatii cursurilor de schimb precum si faptul ca ratele flexibile tind sa izoleze tarile de inflatia din restul lumii. Deducem n plus din analiza de mai sus faptul ca cea mai relevanta masura a modificarilor ofertei de bani este data de conceptul de extindere a creditului intern. Extinderea creditului intern poate fi definita drept modificarea ofe nationale de moneda plus orice deficit sau rtei minus surplusul balantei de plati. Ea furnizeaza deci o masura a cresterii ofertei de moneda care s-ar putea produce n absenta dezechilibrului platilor.

9.3 Sistemele curs urilor de schimb


Una dintre cele mai importante decizii ale guvernelor consta n alegerea sistemului cursului de schimb. Altfel spus, guvernele trebuie sa decida asupra modului n care moneda proprie este legata de monedele altor tari. Daca se opteaza pentru fixarea valorii monedei proprii n termenii altor monede se pune n mod firesc problema mecanismului sau de realizare si a celui de ajustare a balantei de plati. Daca se opteaza pentru fluctuarea valorii monedei proprii n raport cu alte valute, apare problema gradului de flexibilitate acceptat si a masurii n care un anumit grad de certitudine si stabilitate poate fi asigurat. Sistemele cursului de schimb sunt numeroase. Unele au fost practicate si testate n trecut, fiind n prezent abandonate. Altele sunt folosite n prezent, iar alte si teme sunt doar propuse. s Eficienta oricarui sistem al cursului de schimb poate fi, cel putin n parte, evaluata n functie de ndeplinirea urmatoarelor caracteristici: a) Ajustare. Sistemul practicat trebuie sa permita tarilor sa-si corecteze dezechilibrele privind platile externe, fara a genera tensiuni majore n cadrul propriilor economii. b) ncredere. Sistemul cursului de schimb trebuie sa genereze ncrederea agentilor de schimb, adica efectuarea n conditii de eficienta si siguranta a platilor internationale, fara riscul unor pierderi mari. c) Lichiditate. Daca sistemul adoptat impune bancilor centrale interventia pe piata valutara pentru stabilizarea cursului, atunci este necesara o anumita rezerva valutara pentru o interventie eficienta. Sistemul cursurilor de schimb flexibile (flotante) Sistemul cursurilor de schimb flexibile preupune modificarea cursului de schimb n functie de raportul dintre cerere si oferta pe piata valutara, fara interventia autoritatilor monetare. n aceste conditii, flotarea libera a cursului de schimb asigura corectarea dezechilibrelor balantei de plati externe. De exemplu, n cazul unei tari un deficit genereaza un exces de oferta al monedei proprii urmat de o presiune n jos asupra cursului de schimb. n schimb, un surplus poate provoca un exces de cerere pentru moneda proprie ceea ce determina o presiune spre n sus asupra cursului de schimb.

135

Mecanismul de ajustare automata propriu sistemului cursurilor flexibile constituie cel mai important avantaj al sistemului. Promotorii aces tui sistem considera ca guvernele ar trebui sa-si concentreze politicile lor asupra problemelor interne legate de inflatie si somaj, lasnd cursului de schimb sa rezolve problemele dezechilibrelor externe. De asemenea, guvernele nu mai sunt nevoite sa pastreze cantitati mari de valuta deoarece autoritatile monetare nu mai intervin pe piata valutara pentru stabilizarea cursului. Aceste constatari conduc la concluzia ca cerintele de ajustare si lichiditate sunt ndeplinite. Dezavantajele proprii sistemului cursurilor de schimb flexibile constau n urmatoarele: a) Incertitudinea. Importatorii si exportatorii pot fi, n anumite conditii, descurajati prin efectul riscului cursului de schimb. Pentru contracararea acestui risc ei pot recurge la operatii de hedging, opernd pe piata la termen, ceea ce determina costuri suplimentare. Incertitudinea, indusa prin sistemul cursurilor flexibile, poate afecta criteriul ncrederii n sistem. b) Riscul nendeplinirii conditiei Marshall-Lerner. Daca conditia de elasticitate nu este ndeplinita, sistemul cursurilor de schimb flexibile se poate confrunta cu dificultati. Pentru a ilustra aceasta situatie analizam cazul aparitiei unui deficit. Excesul de oferta al monedei unei tari ar putea provoca deprecierea cursului si determina chiar un deficit mai mare. n mod similar, aparitia unui surplus ar putea genera un exces de cerere pentru propria moneda ceea ce ar mari si mai mult surplusul. Se cunoaste faptul ca elasticitatile sunt probabil destul de mari pe termen lung, nsa sufic ient de mici pe termen scurt. Pe termen scurt, sistemul cursurilor flexibile genereaza fluctuatii ample ale cursului de schimb. Instabilitatea astfel produsa afecteaza eficienta mecanismului de ajustare. c) Riscul destabilizarii prin speculatii. Un motiv n plus de ndoiala asupra aspectelor de ajustare si ncredere n sistemul cursurilor flexibile consta n posibilitatea unor fluctuatii mai mult sau mai putin ample determinate de activitatea speculatorilor. n fapt, speculatiile pe piata valutara pot avea influente destabilizatoare sau stabilizatoare asupra cursului de schimb. Analizam mai nti efectul de destabilizare provocat de speculatii. Presupunem ca moneda unei tari sufera un proces de depreciere n raport cu monedele altor tari. Speculatorii antici eaza deprecierea n continuare si decid p cumpararea de monede mai puternice n vederea cstigului viitor de capital. Aceasta activitate tinde sa exercite o presiune n plus asupra deprecierii. Figura 9.9 prezinta un model al evolutiei cursului de schimb fara speculatie si cu speculatie destabilizatoare. Pe de alta parte, se poate argumenta ca pentru a face profit speculatorii cumpara moneda atunci cnd cursul de schimb este sub nivelul mediu si vnd cnd cursul de schimb este peste nivelul mediu. Deoarece cumpararile conduc spre crestere cursul de schimb iar vnzarile spre scadere, atunci aceasta activitate tinde sa stabilizeze cursul de schimb. Friedman considera ca deoarece speculatorii tind sa fie bine informati si urmaresc profitul, activitatile lor sunt mai degraba stabilizatoare. Figura 9.10 prezinta efectul stabilizator asupra cursului de schimb n urma speculatiei. Fig. 9.9 Speculatie destabilizatoare

Curs de schimb Cu speculatie

Fara speculatie

Timp

136

Fig. 9.10 Speculatie stabilizatoare

Curs de schimb

Fara speculatie

Cu speculatie

Timp
Sistemul cursurilor de schimb fixe Principala caracteristica a unui astfel de sistem consta n fixarea valorii unei monede n functie de monedele altor tari. n aceste sens pot fi mentionate sistemul etalon aur si sistemul promovat de FMI. n sistemul etalon aur valoarea fiecarei monede este fixata n functie de aur, fapt ce determina ca valoarea unei monede sa fie fixata n raport cu orice alta moneda a altei tari. Daca, de exemplu, o anumita cantitate de aur este egala ca valoare cu o unitare monetara a unei tari X si cu doua unitati monetare a unei tari Y, atunci cursul de schimb ntre cele doua tari este: o unitate monetara a tarii X este egala cu doua unitati monetare a tarii Y. n varianta sa extrema, acest sistem presupune ndeplinirea urmatoarelor conditii: a) utilizarea aurului ca singur mijloc de schimb international; b) existenta unei relatii rigide ntre rezervele de aur ale tarii si oferta de bani; c) flexibilitatea salariilor si precturilor si functionarea teoriei cantitative a banilor. Ajustarea dezechilibrelor se poate realiza prin mecanismul propus de D. Ricardo. Tarile care nregistreaza deficit pierd aur; oferta lor de moneda scade; salariile si preturile scad facnd exporturile mai competitive, iar balanta comerciala se amelioreaza. Tarile care nregistreaza surplus acumuleaza aur; oferta lor de moneda creste; salariile si preturile cresc facnd exporturile mai putin competitive, iar balanta comerciala se revine la echilibru. Principala problema a mecanismului de ajustare este legata de flexibilitatea salariilor si preturilor precum si de functionarea teorie cantitative a banilor. Scaderea ofertei de bani determinata de deficitul acumulat genereaza mai degraba somaj dect reducerea preturilor. Presupunnd ca sistemul cursurilor de schimb este fixat n mod permanent pe baza etalonului aur, agentii de schimb au ncredere n sistem. Ei stiu cu certitudine cursul de schimb n prezent si n viitor. S-ar putea nsa ridica problema lichiditatii deoarece oferta mondiala de aur este finita si ar putea ajunge la un punct dincolo de care nu mai poate creste. n aceste conditii, volumul schimburilor ar putea fi mpiedicat sa creasca. O alta problema a sistemul etalon aur este legata de caracterul costisitor al obtinerii aurului nainte de a deveni mijloc de schimb international. Unii economisti apreciaza ca o oferta limitata de aur ar tempera tentativa guvernelor de crestere n mod excesiv a ofertei de bani. Sistemul cursurilor de schimb, promovat de FMI, urmareste nlaturarea dezavantajelor sistemului bazat pe aur dar si evitarea instabilitatii si incertitudinii sistemului cursurilor fixe. Un alt obiectiv al sistemului FMI consta n stabilizarea si stimularea comertului mondial. Exista mai multe reguli ale acestui sistem. Mentionam doua dintre acestea si anume: a) tarilor membre li se cerea sa stabileasca paritatea monedelor lor n termeni d aur sau e de dolar si sa o mentina ntr-o plaja de 1%;

137

b) nici unei tari membre nu i se permitea sa modifice paritatile fara nstiintarea fondului. Daca schimbarea propusa era mai mare de 10% devenea necesar votul majoritatii membrilor pentru acceptarea schimbarii paritatii. Acest sistem presupunea de fapt un compromis. n mod normal, cursul de schimb trebuia mentinut n limita stabilita. nsa un dezechilibru persistent impunea ajustarea prin intermediul politicii de devalorizare sau revalorizare. Dezechilibrele pe termen scurt erau sustinute prin interventia fondului de stabilizare a tarilor membre, prin cumpararea sau vnzarea monedelor pe piata valutara. Daca un deficit persista, o tara nu putea continua sa-l sustina pe termen nelimitat. Rezervele sale puteau ajunge la un nivel foarte scazut iar obtinerea de credite devenea din ce n ce mai dificila. Tara respectiva putea recurge la politici monetare si fiscale deflationiste ncercnd sa corecteze deficitul, reducnd inflatia si cererea pentru importuri. Numai daca aceste politici esuau iar deficitul nca persista s-ar fi ajuns la devalorizarea monedei. Se pot identifica trei deficiente majore ale sistemului FMI: a) este dificil pentru un guvern sa decida cnd si ct de mult sa devalorizeze. Cele mai multe tari tind sa amne devalorizarea pna n ultima clipa cnd se manifesta criza monetara internationala. n consecinta, devalorizarea odata produsa este deosebit de puternica si constituie un soc pentru agentii de schimb. b) pot apare conflicte ntre politicile economice, n special pentru tarile cu deficit si rate nalte de somaj. Politicile deflationiste necesare pentru corectarea deficitelor au agravat somajul. c) speculatia poate fi destabilizatoare. Speculatorii, anticipnd devalorizarea, ar putea pierde prea putin vnznd monedele slabe si cumparnd monede puternice. Astfel, ei provoaca o presiune suplimentara asupra monedei slabe. Se poate aprecia ca activitatea speculatorilor provoaca devalorizarea sau o accentueaza dincolo de nivelul necesar restabilirii echilibrului. Aceste neajunsunsuri ale sistemului FMI a determinat abandonarea sistemului n 1972 si introducerea unei mai mari flexibilitati n sistemul monetar international. Sistemul monetar european (SME) n 1969 este adoptat Planul Barre, urmat n 1971 de raportul Werner care prevedea crearea unei uniuni economice si monetare (UEM) n 1980. SME a intrat oficial n vigoare la 13 martie 1979, nsa progresele realizate n prima perioada au fost modeste. Constructia concreta a acestui sistem s-a realizat de abia dupa aprobarea la Madrid a raportului Delors, care propunea crearea unei uniuni economice si monetare n trei etape. n acest scop, s convocat o conferinta interguvernamentala -a pentru stabilirea demersurilor urmatoare. Tratatul a fost semnat la Maastricht n februarie 1992 si a intrat n vigoare la 1 noiembrie 1993. Sistemul monetar european este menit sa creeze o zona de stabilitate monetara, care sa protejeze economiile tarilor membre de fluctuatiile cursurilor de schimb. Un element cheie al SME l constituie moneda unica europeana (European Currency Unit). ECU a fost initial folosit ca moneda de cont, fiind alcatuit dintr-un cos de monede europene. Mecanismul ratelor de schimb (ERM) Mecanismul ratelor de schimb reprezinta un sistem de cursuri de schimb fixe, n care abaterea permisa ntre cea mai slaba si cea mai puternica moneda este de 2,25%. Atunci cnd aceasta limita este atinsa se impune interventia bancilor centrale ale ambelor tari, ceea ce face ca sarcina ajustarii sa fie mpartita ntre tara cu moneda slaba si tara cu moneda puternica. Bancile centrale era sfatuite sa intervina atunci cnd se ajungea la 75% din limita stabilita. n interventia lor aceste banci erau sprijinite si asistate prin Fondul de Cooperare pentru Moneda Europeana. Acesta primea de la membrii sai o cota sub forma de aur si valuta si oferea n schimb ECU. Initial, Marea Britanie nu a participat la ERM n primul rnd datorita temerii ca astfel ar putea fi mpiedicata devalorizarea lirei supraevaluate. Mecanismul ratelor de schimb asigura mentinerea unei mai mari stabilitati a cursurilor de schimb si eliminarea presiunilor speculative. Prin crearea unei zone de stabilitate financiara mecanismul ratelor de schimb faciliteaza dezvoltarea comertului ntre tarile membre.

138