Sunteți pe pagina 1din 2

Institutiile Evului Mediu --DOMNIA

"Coloana vertebrala" a oricarei administratii este reprezentata de institutiile centrale si locale, structura teritoriala, existenta si functionarea sistemului de putere, relatiile interne si internationale. In ceea ce priveste Evul Mediu clasic romanesc, se pot distinge trei importante perioade. Prima are in vedere structurarea si consolidarea functiilor administrative in secolele XIV - XVI, ca o prelungire favorabila a "descalecatelor"; cea de a doua vizeaza accentuarea dominatiei otomane in veacurile XVI - XVII; cea de a treia se suprapune cu epoca fanariotilor in Muntenia si Moldova, precum si cu instaurarea habsburgilor in Transilvania si Banat. Cu toate ca dupa unirea din 1600 s-au manifestat in spatialitatea romaneasca conditiile trecerii de la medieval spre modern, totusi, esenta institutiilor si a celorlalte componente administrative a ramas, in cea mai mare parte, de factura medievala, pana la inceputul secolului XIX. In toate cele trei perioade amintite mai inainte, institutia fundamentala a statului a fost DOMNIA. Principatele intemeiate in secolul XIV se incadreaza, ca forma de guvernamant, in categoria domniilor europene absolute, dispunand de cancelarii proprii din ce in ce mai bine organizate. Domnul, la inceput, nu a primit investitura de la Roma ori Bizant, fiind acceptat de marea boierime prin sistem electiv ereditar, ca ales al lui Dumnezeu. Situatia se va modifica insa dupa secolul XVI, cu deosebire in veacul fanariot ori habsburgic, in Transilvania. Ca dovada, Nicolae Basarab(1352-1364) se intitula la Curtea de Arges marele si singurul stapanitor domn, iar urmasul sau, Vladislav - Vlaicu (1364 - 1377), pastrandu-si titlul mostenit, devenea totodata, BAN de Severin (1368) si DUCE de Fagaras (1369), calitati inscrise oficial in documente ale propriei sale cancelarii. A batut primele monede ale Tarii Romanesti: ducatul din argint si banul. In Moldova, Petru I Musatinul (1375 - 1391) a stabilit capitala la Suceava, unde s-a organizat cancelaria domneasca a statului si a emis, ca moneda, grosul de argint si jumatatea de gros. Roman Musat (1391 - 1394) s-a intitulat apoi mare singur stapanitor, din mila lui Dumnezeu, domn ... stapanitor al Tarii Moldovei, de la munte pana la mare. Asemenea titulatura cu dublu sens - pamantean si divin, s-a folosit de marea majoritate a voievozilor din veacurile urmatoare, cu exceptia anumitor domni fanarioti reprezentand, la Nordul Dunarii, pe marele Sultan, padisahul turcilor. Deseori, asa cum a fost cazul in vremea lui Mircea Cel Batran (1386 - 1418), Alexandru cel Bun (1400 - 1432), Stefan cel Mare (1457 - 1504) sau Mihai Viteazul (1593 - 1601), la formula deja consacrata privind calitatile doamnei, erau adaugate si teritoriile stapanite dincolo de granitele traditionale, inscrisuri prezente frecvent in valoroase acte interne sau in tratate internationale. Principalele prerogative de esenta politico-administrativa ale domnilor munteni si moldoveni medievali erau: mare voievod (in sens slav), stapan si comandant de osti (nuanta latina), autocrat (principiu grec), dominus emines (proprietar al intregului pamant al tarii). Totodata acorda, diminua si anula dreptul de proprietate agrara, aproba schimbul de bunuri funciare, emitea hrisoave prin cancelaria domneasca, organiza structurile institutionale interne, era supremul lor judecatoresc, batea moneda, stabilea impozitele, prevala in politica externa, semna documente care angajau tara in planul relatiilor cu alte state. Domnii Mircea cel Batran (1386 - 1418) si Alexandru cel Bun (1400 - 1432) sunt considerati intemeietorii sistemului administrativ medieval. In Transilvania, autonomia interna s-a diminuat esential, voievodul sau principele fiind obligat prin diferite mijloace sa se subordoneze regelui maghiar. Pana in secolul XVI, domnii de la Sud si Est de Carpati au purtat, dupa model vest-european, ca insemna ale puterii depline: coroana deschisa cu trei sau cinci Fleurours(ornamente) din aur, innobilata cu

pietre pretioase, hlamida (mantie ampla, prinsa cu o agrafa pe umar), schiptrul (stindardul), sceptrul, topazul (inel cu piatra pretioasa), sigiliul etc. Apoi, in veacurile cand dominatia otomana se intensifica, domnii Tarilor Romane s-au transformat din aparatori ai ortodoxiei balcanice si continuatori ai traditiei bizantine, in subordonati ai Stambulului primind ca insemn al functiei lor firman imparatesc, dublat prin depunerea juramantului de credinta fata de Inalta Poarta. Ca urmare, regimul domnesc a fost inlocuit cu statul boieresc, se alegeau domni fara a apartine unei familii de prestigiu dinastic, confirmati de Imperiul Otoman prin oferirea unor sume considerabile sau mari cantitati de produse, iar coroana se folosea foarte rar. Totusi, Constantin Brancoveanu (1688 - 1714) si-a comandat o exceptionala coroana din aur, argint si smarald, pe care a purtat-o in cele mai importante momente ale renumitei si prelungitei sale domnii. Stema Tarii Romanesti reprezenta o acvila, iar cea a Moldovei un cap de bour. Capitale stabile au devenit orasele Bucuresti si Iasi. Pe vremea fanariotilor insemnele, prestigiul si prerogativele domniei s-au dinminuat uneori pana la anulare, deoarece principii impusi de la Constantinopol, desi ortodocsi, devenisera, practic, simpli functionari otomani. Cu toate ca la inceputul acestei epoci (1711 - 1821 pentru Moldova, 1716 - 1821 pentru Tara Romaneasca) domnii fanarioti, la Istambul, erau consideratiHAKIM (stapan) sau chiar TEKUR (rege), cu timpul demnitatea lor oficiala s-a egalat cu cea a unui PASA CU DOUA TUIURI, supusa total sultanului. Numai la Bucuresti, intre 1716 - 1821 s-au perindat circa 40 de domni fanarioti, ceea ce denota flagranta decadere a rolului institutiei centrale, fundamentale, in administrarea tarii. Cei mai multi au avut, ca principal scop, chiverniseala sau capatuiala (in greceste - KIVERNEO = a guverna, ceea ce nu s-a practicat decat in foarte mica masura in cazul fanariotilor). Astfel,Alexandru Sutu (1819 - 1821) a venit pe tronul Munteniei avand cinci milioane piastri datorie, 820 de persoane in suita personala, din care 9 copii si 80 de rude apropiate, toti urmarind rapida imbogatire. Au existat si anumite exceptii, in sensul ca unii domni din acest secol s-au preocupat de reformarea diferitelor compartimente economice, sociale si administrative, care au vizat accelerarea modernizarii Principatelor, uniformizarea institutionala si legislativa, dar efectele nu s-au oglindit in realizari deosebite.