Sunteți pe pagina 1din 81

Facultatea de Jurnalism i tiinele Comunicrii Universitatea din Bucureti

Master Jurnalism Tematic

Corespondentul de pres

Titular de curs:
Cadru didactic asociat Ferenc Vasas

Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

Acest material este protejat prin Legea dreptului de autor i a drepturilor conexe nr. 8 din 1996, cu modificrile ulterioare. Dreptul de autor i aparine lui Ferenc Vasas. Facultatea de Jurnalism i tiinele Comunicrii, Universitatea din Bucureti, are dreptul de utilizare a acestui material. Nici o parte a acestui material nu poate fi copiat, multiplicat, stocat pe orice suport sau distribuit unor tere persoane, fr acordul scris al deintorului dreptului de autor. Citarea se face numai cu precizarea sursei.

Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

INTRODUCERE DESCRIERE
Cursul de Corespondenii de pres i propune s ofere studenilor cunotine legate de specificul acestei activiti.

Obiective:
initierea absolventilor de facultati, mai cu seama a celor cu profil jurnalistic, si a tinerilor jurnalisti cu o experienta limitata in presa, in problematica muncii corespondentilor, a relatiilor lor cu reporterii, editorii, jurnalistii locali si reprezentantii altor profesii; insusirea de catre masteranzi a unor cunostinte si deprinderi de lucru care le pot usura integrarea lor in activitatea unei redactii in calitate de reporteri si corespondenti si a capacitatilor de a face, in practica, distinctia dintre aceste tipuri fundamentale de activitate in presa; dobandirea de catre absolventii cursului a unor abilitati care sa le permita practicarea dificilei profesii de corespondent, prin simularea unor activitati specifice celor locali, externi sau de razboi; insusirea de catre masteranzi a unor cunostinte care sa le permita sa desfasoare cu succes activitati practice legate de relatiile complexe dintre reporteri si corespondenti, pe de o parte, si editori, pe de alta, prin exercitii de argumentare legate de valoarea de stire a unor evenimente; dobandirea de catre absolventii cursului a unor cunostinte care sa le permita sa faca evaluari cantitative si calitative a muncii corespondentilor care sa poata fi valorificate in studii publicabile in reviste de specialitate.

FORME DE EVALUARE
n timpul semestrului, studenii vor rezolva testele de autoevaluare existente in materialul editat si exercitiile de la finalul fiecarui capitol. n ordinea indicata. Exercitiile vor fi notate si vor conta in evaluarea finala. 3
Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

La finalul cursului, se va susine un examen de cunostinte care va verifica cunotinele dobndite i capacitatea studenilor de a le aplica.

Bibliografie
Bakenhus, Norbert, Radioul local. Ghid practic pentru jurnalisti, Polirom, Iasi, 1998. Bertrand, Claude-Jean, O introducere in presa scrisa si vorbita, Polirom, Iasi, 2001. Bignell, Jonathan, Orlebar, Jeremy, Manual practic de televiziune, Polirom, Iasi, 2009. Coman, Mihai, Introducere in sistemul mass-media, Polrom, Iasi, 1999. Coman, Mihai (coord.), Manual de Jurnalism, ed.III., Polirom, Iasi, 2009. Dahlgren, Peter, Sparks, Colin (coord.), Jurnalismul si cultura populara, Polirom, Iasi, 2004. Gaillard, Philippe, Tehnica jurnalismului, Editura Stiintifica, Bucuresti, 2000. Gross, Peter, Mass media si democratia in tarile Europei de Est, Polirom, Iasi, 2004. Goodman, Al, Pollack, John, The World on a String. How to Become a Freelance Foreign Correspondent, Henry Holt, New York, 1997. Haas, Michael H., Frigge, Uwe, Zimmer, Gert, Radio management, Manualul jurnalistului de radio, Polirom, Iasi, 2001. Hess, Stephen, International News & Foreign Correspondents, The Brookings Institution, Washington, D.C., 1996. Hohenberg, John, Foreign Correspondents. The Great Reporters and Their Times, Syracuse University Press, ed.II, 1995. Holland, Tom, Rubicon. Triumful si tragedia Romei republicane, All, Bucuresti, 2007. Keeble, Richard, Presa scrisa. O introducere critica. Polirom, Iasi, 2009. Lazar, Mirela, Noua televiziune si jurnalismul de spectacol, Polirom, Iasi, 2008. Lippmann, Walter, Opinia publica, comunicare.ro, Bucuresti, 2009. Mayeux, Peter E., Broadcast News, Brown & Benchmark, Madison Dubuque etc. 1996 Palmer, Michael, Batalia pentru stiri. Corespondenti de razboi, ziaristi si istorici confruntati cu conflictele iugoslave, Tritonic, Bucuresti, 2003. Pedelty, Mark, War Stories. The Culture of Foreign Correspondents, Routledge, New York&London, 1995.
Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

Preda, Sorin, Tehnici de redactare in presa scrisa, Polirom, Iasi, 2006. Randall, David, Jurnalistul universal, ed. I., Polirom, Iasi, 1998. Randall, David, Jurnalistul universal, ed. II., Polirom, Iasi, 2007. Rosca, Luminita, Productia textului jurnalistic, Polirom, Iasi, 2004. Tunstall, Jeremy, Journalists at Work. Specialist Correspondents: Their News Organisations, News Sources, and Competitor-Colleagues, Constable, London, 1971. Walters, Roger L., Broadcast Writing, McGraw-Hill, New York , 1994 Wilson, John, Sa intelegem jurnalismul, Institutul European, Iasi, 2004. Zeca-Buzura, Daniela, Jurnalismul de televiziune, Polirom, Iasi, 2005. Zelizer, Barbie, Despre jurnalism la modul serios, Polirom, Iasi, 2007. *** Guide du correspondant local, Editions du Centre de formation et de perfectionnement des journalistes, Paris, 1990. La inceput a fost cuvantul, vol.I, Fundatia Rompres, 1994. *** Interviuri ale autorului cu cu Adriana Pava, Adelin Petrisor, Rares Petrisor, Marius Zaharia, Elena Voinea (arhiva autorului) *** Sperlea, Florin, Presa nu trebuie sa aiba un rol adversativ, interviu cu Mihai Coman in Spirit Militar Modern, iulie 2005. *** Trofin, Oana Adnana, Intamplari hazlii si intamplari triste din vietile corespondentilor Radu Dobritoiu, Catalin Gombos si Mario Balint, iunie 2010, in posesia autorului. *** http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=5451&idlnk=2&cat=4 http://www.radioromania-corespondenti.com/19.06.2010. Ionescu, Liana, Jurnalism european. Corespondeni romni la Bruxelles, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/126-127/art09-ionescu.html, 19.06.2010.

ACTIVITATE APLICATIVA
simularea unor activitati specifice corespondenielor locali, externi sau de razboi.
Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

UNITATEA DE NVARE 1 CORESPONDENTUL, REPORTER UNIVERSAL CUPRINS


I. Argument II.1. Ruda de gradul intai II.1.1. Gene comune II.1.2. Gene mutante II.1.3. Ca intre frati II.1.4. Concluzie partiala (1) II.2. Editor corespondent, o relatie cu nabadai II.2.1. Ruda de la tara II.2.2. Cu dus si intors II.2.3. Galoanele respectului II.2.4. Cu foloase si ponoase II.2.5. Corespondentul-editor II.2.6. Endemism universal II.2.7. Concluzie partiala (2)

Obiectivele unitii de nvare 1

Dup studiul acestei uniti de nvare vei reui s Enunai cele mai importante caracteristici ale coresponden ilor de pres ca reporteri universali Analizai relaia editor- corespondent

Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

I. Argument
I.1. Un bun corespondent de presa trebuie sa intruneasca atat de multe insusiri, incat orice incercare de definire a notiunii pare sortita esecului. I.1.1. Dictionarele nu ne ajuta in aceasta privinta. Nici cele generale, nici cele specializate. Ele ne furnizeaza doar acceptiunile in care se foloseste cuvantul corespondenti in diferite contexte. Jurnalistii s-au straduit, la randul lor, sa circumscrie notiunea de corespondent de presa. Dar tot ce a iesit din pana lor a fost un munte de propozitii hazoase, demonstratii a contrario, metafore, calambururi si altele asemenea. Desi stim cu totii, cei care lucram in presa, ce este un corespondent Incat, un coleg hatru nu a putut rezuma, la un moment dat, multitudinea de descrieri facute corespondentului decat asa: el reprezinta o alta specie, dar noi nu ne dam seama. I.1.2. Iata un temei suficient care justifica un curs pe aceasta tema. Mai sunt, fireste, si alte argumente care pledeaza in favoarea acestei idei. Sa consemnam, deocamdata, doar doua dintre ele. I.1.2.1. Primul este acela ca ponderea corespondentilor de presa in randul jurnalistilor este mare, chiar daca nu atat de mult cat pare. Daca nu din alt motiv, atunci macar din acela ca multi dintre editori si reporteri sunt sau au fost, macar ocazional, si corespondenti. Nu stim ca cineva sa fi facut numaratori de acest gen in Romania. La o privire fugara am putea spune ca prezenta reporterilor (si corespondentilor, se intelege) este covarsitoare. Majoritatea consumatorilor de presa nu vede decat reporteri, nu si editori. Ba, de cele mai multe ori, chiar ignora existenta acestora: unui calator putin ii pasa de directorul CFR, dar nu ii este indiferenta existenta controlorului de bilete. Mutatis mutandis, putem spune ca, atunci cand un cititor (ascultator, privitor) intalneste in carne si oase un jurnalist, acela este, mai totdeauna, un reporter. Scriind despre diviziunea interna a muncii in redactii, Tunstall noteaza ca doar putin peste jumatate din toti jurnalistii sunt colectori de stiri si ca numai 16 la suta din acestia sunt specializati (pag. 75). Ceilalti ar putea fi, cu totii, asa cum se va vedea mai jos, corespondenti. In absenta unor date reale, am putea admite ca proportiile ar fi aceleasi sau apropiate si la noi. Productia de stiri, care include, numai in presa scrisa, culegerea, redactarea, rescrierea, editarea, corectarea, punerea lor in pagina, precum si alte operatii, ca sa nu mia vorbim de complicatiile pe care le aduce, la radio si mai cu sema la televiziune procesarea lor, inclusiv tehnica, necesita nu doar timp, ci, mai ales, mult consum de materie cenusie. 7
Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

Altfel spus, un aparat complex de asa numiti redactionali, care nu scot piciorul decat arareori din sediu. Si atunci, numai daca sunt in varful piramidei si se duc la o receptie, unde reprezinta institutia de presa pe care o conduc. Iar daca chiar trebuie sa se scrie despre acea receptie, demnitarul de presa (termen folosit adesea, care ascunde, de fapt, o contradictie in termen) se lasa insotit de un reporter, de obicei tanar, care sa achita de sarcina de a aduna informatiile despre tema, scop, reusita, participanti (trebuie sa le stie macar fizionomiile), incidente si tot felul de alte amanunte, dupa regula nu stii de unde sare iepurele. Cei mai multi raman in redactie si editeaza (proceseaza) o imensa masa de informatii, din care doar o parte va ajunge la consumatorul de presa. Este partea birocratica a unei munci prin excelenta nebirocratice: informatia de prelucrat este (aproape intotdeauna noua sau macar inedita), dar ea trebuie turnata in forme fixe, care se repeta staruitor, chiar daca cititorul nici nu-si da seama de acest lucru. Vom reveni la acest subiect mai incolo. E de ajuns, deocamdata, daca retinem ca, fara reporteri si corespondenti, care reprezinta ochii si urechile redactiei, presa nu ar putea exista. Iar in absenta informatiilor, vuiesc zvonurile. Ele tind sa apara cand exista un dezechilibru intre cererea urgenta de informatii si incapacitatea de a le furniza. Iar organizatiile media uneori le contrazic, altadata, dimpotriva, le alimenteaza (Tunstall, pag. 16-17). (vezi si la capitolele urmatoare). Acelasi autor citeaza definitia pe care o da zvonurilor un sociolog de renume mondial, Tamotsu Shibutani, in studiul sau despre stirile improvizate: O forma recurenta de comunicare prin intermediul careia oamenii aflati laolalta intr-o situatie ambigua incearca sa elaboreze o interpretare logica a acesteia prin adunarea resurselor lor intelectuale (idem). Iar civilizatia occidentala are nevoie de o buna circulatie a informatiei, asa cum are nevoie de o buna circulatie a aerului pentru a respira (Wilson, pag. 46). O lucrare de specialitate relateaza, de pilda, ca, la un moment dat, din cauza unei greve, aparitia unui mare cotidian regional din Franta a fost suspendata pentru mai multe saptamani. Consecintele pentru viata zonei au fost dezastruoase. Comertul a avut de suferit, stadioanle si cinematografele au ramas goale, familiile indoliate se trezeau singure in cimitir. Pentru ca o noutate despre care nu se scrie inceteaza sa existe (Guide , pag. 7). Iar unii dintre criticii presei ii reproseaza ca oculteaza anumite evenimente in favoarea altora, pe care le supramediatizeaza (Bertrand, pag. 218). I.1.2.2. Un al doilea motiv pentru a studia rolul acestor ochi si urechi vine de la faptul ca un corespondent pare o figura proteica: o regasesti in ipostaze atat de numeroase, incat pana si tentativa de a alcatui o
Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

tipologie a acestui gen de gazetarie devine anevoioasa (vezi punctele I.1.2.3 I.1.2.5.) I.1.2.3. Asadar, pregatirea unui viitor ziarist nu poate fi nici pe departe completa fara insusirea unor cunostinte si deprinderi de natura sa il ajute si in ipostaza de corespondent.

CAPITOLUL I II. CORESPONDENTUL, REPORTER UNIVERSAL


De aceea, nu ne putem multumi cu butada citata mai sus (cea cu e o alta specie) si trebuie sa incercam macar o circumscriere a calitatilor care fac dintr-un jurnalist (si) un bun corepondent de presa. In acest scop, sa comparam, mai intai corespondentul cu alte tipuri de jurnalisti.

II.1. Ruda de gradul intai


Ruda profesionala cea mai apropiata a corespondentului este, desigur, reporterul. Ei se aseamana in foarte multe privinte.

II.1.1. Gene comune Si unul, si celalalt sunt judecati dupa cantitatea de materiale (termen care, in limbajul breslei, desemneaza orice gen publicistic) bune, adica publicabile ori difuzabile, de preferinta fara interventii ale editorilor, pe unitatea de timp (numar mediu pe zi, saptamana, luna, trimestru, pe genuri publicitice). Ei trebuie sa acopere, cum se spune in jargonul redactiilor, toate evenimenetele din raza lor de activitate. Iar atunci cand ele lipsesc, sa gaseasca apa in Sahara. Sa vada, adica, informatia acolo unde altii nu o vad, sa aiba flerul de a gasi stirea unde nu e, adica sa scoata apa din piatra seaca. Mai mult, amandoi trebuie sa stie sa dea o forma publicistica acceptabila (cata de cat publicabila, editabila etc) faptelor pe care le relateaza. Este drept ca, intre un redactor care stapaneste bine limba din care lefuieste si stie sa compuna un text jurnalistic ireprosabil si un reporter de teren care aduce sistematic noutati, editorul il va prefera intotdeauna pe cel de-al doilea. Atata doar ca facultatile de jurnalism asigura astazi un numar suficient de reporteri care indeplinesc ambele calitati. Asa ca 9
Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

a inceput, intre reporteri care stiu sa culega informatii, concurenta pe taramul calitatii scrisului. Corespondentul este ziaristul nespecializat, fara sa ajunga generalist. Cu toate acestea, nu i se repartizeaza domenii, pentru ca el trebuie sa acopere tot, de la o banala tamponare pana la o campanie electorala. Vorbete si scrie despre btrnul lovit pe trecerea de pietoni, despre masacrul de la trecerea la nivel cu calea ferat, despre protestele de la Tepro i privatizarea dezastruoas a firmei, despre explozii, vnztorii de rinichi, despre vizita n pantofi, n Cuculeasa devastat de inundaii, a preedintelui Emil Constantinescu, despre raspunsul sfidator, a la maria Antoaneta, al premierului Triceanu la intrebarea unei sinistrate din Timi ramasa fara casa in urma inundatiilor. i tot aa, la nesfarsit. Nu este cazul sa insistam, aici, asupra calitatilor care caracterizeaza un bun reporter. Cine nu le stie, le gaseste, expuse sistematizat in Manualul de jurnalism (ed. III., pag. 38-44) coordonat de Mihai Coman, in Jurnalistul universal al lui David Randall (pag. 25-42), in Despre jurnalism la modul serios de Barbie Zelizer (pag. 41 si urm.) precum si in alte lucrari de specialitate. Sa citam, totusi, macar doua dintre cele mai expresive din sutele de circumscrieri prin care, la sfarsitul unei cariere prestigioase, jurnalisti de renume incearca sa inteleaga esenta unei indeletniciri cu insusiri aproape inefabile pe care au practicat-o, totusi, o viat de om. Astfel, Zelizer ii da cuvantul (pag 33) lui Nicholas Tomalin, un fost gossip columnist (ziarist de stiri mondene), autor de jurnale, corespondent si redactor literar la New Statesman, care scria, la sfarsitul anilor 60, ca jurnalistul are nevoie de iscusinta cu telefoanele, capcanele si micii functionari; o digestie buna si un cap limpede; o memorie perfecta; destul idealism pentru a inspira un stil revoltat (dar nu intr-o cantitate care inhiba profesionalismul detasat);un temperament paranoid; capacitatea de a aborda cu pasiune proiecte de importanta secundara; rude bine plasate; noroc; hotararea ca, la nevoie, sa-si tradeze macar cunostintele, daca nu chiar prietenii; ezitarea de a intelege mult prea bine (pentru ca tout comprendre c est tout pardoner a intelege tot insemna a ierta tot si tout pardoner are, ca rezultat, texte proaste; o ura neimpacata fata de purtatorii de cuvant, administratori, avocati, specialisti in relatii publice si, in general, fata de toti cei care mai degraba ar oferi cuvinte, nu strategii; si taria de caracter necesara pentru a duce o viata dezordonata fara a o lua razna complet. Intr-un cuvant, ti se cer toate trasaturile omenesti de pe lume si inca ceva pe deasupra. Din care unele sunt calitati doar in jurnalism, iar in alte domenii defecte, vicii sau pacate. Incat iti vin involuntar in minte vorbele hazoase ale lui Creanga din Aminitiridespre ce se cere unui popa: picioare de cal, gura de lup, obraz de scoarta si pantece de iapa. Lasand gluma la o parte, va trebui, totusi, sa zicem, dupa marele humulestean, ca nu-i de saga cu jurnalismul.
Master Jurnalism tematic

10

Corespondentul de pres

La randul lui, David Randall il citeaza, intr-un moto la un capitol din Jurnalistul universal (ed.II, pag. 85) pe un monstru sacru al jurnalismului de agentie, Mort Rosenblum, de la Associated Press: Cand e trezit in miezul noptii, un pompier trebuie doar sa isi traga pantalonii si sa stinga focul. Reporterul trebuie sa spuna unui milion de oameni cine a aprins chibritul si de ce. Mai este nevoie sa adaugam ca un corespondent bun trebuie sa intruneasca toate insusirile unui reporter de succes.

II.1.2. Gene mutante In schimb, se impune sa schitam cateva din deosebirile care fac din corespondent un alt fel de reporter. Cea mai frapanta diferentiere apare daca privim sfera lor de activitate. Multi dintre reporteri sunt specialisti sau specializati pe anumite domenii, in timp ce corespondentii trebuie sa fie, dimpotriva, generalisti. Chiar si atunci cand acestia din urma ar trebui sa fie, prin definitie, specializati. Un corespondent din strainatate, cu pregatire diplomatica la baza, nu va putea ignora o miscare de strada din tara in care este acreditat, dupa cum un corespondent de razboi va trebui sa ne informeze si despre ce se intampla cu populatia civila, chiar si cea aflata in afara teatrului de operatiuni militare. Tot sfera de activitate ne aduce in fata o alta diferenta. Unui reporter, editorii ii arendeaza un domeniu sau o institutie / organizatie centrala sau din localitatea in care isi are sediul organul de presa. Unul reflecta, sa zicem, activitatea Senatului sau a Camerei Deputatilor, altii sunt desemnati sa se ocupe de presedintie, guvern, ori societatea civila, iarasi altii de politie, puterea judecatoreasca s.a.m.d. In schimb, corespondentul este insarcinat sa scrie ori sa transmita despre tot ceea ce se intampla demn de interes pentru categoria sa de cititori \ ascultatori \ telespectatori intr-o unitate teritoriala (tara, judet etc). Asadar, reporterul poate (si trebuie) sa-si aprofundeze cunostintele in domeniile de care raspunde, in timp ce corespondentul nu are timp sa o faca. El trebuie sa transmita materiale de presa pe domeniile politic, economic, social, cultural. Intr-un cuvant, din toate. Deci trebuie sa aiba habar de toate acestea. Mai bine spus, sa fie un diletant, daca se poate superior, in orice domeniu. Un corespondent cu experienta povesteste ca, pe vrema cand era incepator, s-a trezit in situatia deloc confortabila de a i se cere intr-o zi un reportaj pe teme agricole, iar a doua zi sa transmita in direct la radio un meci de handbal, sport pe care nici macar nu-l practicase. Nu a avut incotro, asa ca a cerut ajutorul unor specialisti. A pus mana pe regulamentul jocului, l-a fisat si l-a invatat, cu ajutorul unui antrenor de handbal care l-a si asistat (ca sa-i sufle) in timpul tranmisiei. 11
Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

II.1.3. Ca intre frati Este drept ca, uneori, in anumite imprejurari dificile, corepondentul nu este lasat de izbeliste, adica sa se descurce cat / cum il duce capul. In cazul unor evenimente de amploare, care reclama eforturile mai multor jurnalisti, al unora care cer cunostinte de specialitate profunde, este trimis la fata locului un reporter (de eveniment ori special, in jargonul redactiilor), un redactor sau editor de specialitate. La nevoie, o intrega echipa. Dar asta nu il scuteste pe corespondent sa faca intreaga (pre)documentare necesara pentru reflectarea corecta si integrala a subiectului, chiar daca el insusi nu va scrie decat o parte a materialului sau daca transmisia in direct o va face altcineva. Dar acestea sunt situatii exceptionale, chiar daca frecvente ori curente in practica redactiilor. La multe din evenimentele foarte solicitante jurnalistic (accidente grave, calamitati naturale, intamplari agabaritice ori neasteptate), corespondentul trebuie sa se descuce singur, chiar daca documentarea reclama prezenta lui simultana in mai multe locuri. Sa fie, adica, ubiquu. Ceea ce e posibil, chiar daca nu e usor. Dar numai cu ajutorul unor colegi aflati in aceeasi situatie, o metoda,a sa cum sa vedem, cu dus si intors.

II.1.4. Concluzie partiala (1) Asadar, dupa o prima aproximare, corespondentul este un jurnalist care are toate sarcinile si insusirile unui reporter caruia i se arondeaza nu un domeniu, ci un teritoriu. Acoperirea acestuia este, asa cum se va vedea, cel mai adesea, dificila, ceea ce impune, uneori, conlucrarea corespondentui cu un reporter sau un alt trimis al redactiei.

II.2. Editor corespondent, o relatie cu nabadai


Ducand mai departe comparatia dintre tipurile de ziaristi, este de examinat si inrudirea corespondentului cu redactorul sau editorul, privind acesti din urma doi termeni in acceptiunea jurnalismului de tip anglo-saxon (care se impune tot mai mult si in practica romaneasca), aceea de ziaristi din desk, cum le spun anglo-saxonii, din centrala, cum li se spune adesea la noi, care controleaza fluxurile de stiri si, uneori (in cele mai multe cazuri, din pacate, cel putin la noi) amendeaza, corecteaza si chiar rescriu textele. Unele lucrari de specialitate ii clasifica pe ziaristi in doua mari categorii: nomazii si sedentarii (Gaillard, pag. 32). Din prima categorie fac parte, alaturi de reporteri, corespondentii, iar din cea de a doua, evident, redactorii si editorii.
Master Jurnalism tematic

12

Corespondentul de pres

II.2.1. Ruda de la tara Trebuie sa admitem ca, in aceasta relatie, ruda saraca, de la tara, este, fireste, corespondentul. Si iata de ce. In pofida unei butade nedrept generalizatoare a lui Bernard Show, citata de Randall (ed.II, pag. 55), dupa care ziarele sunt incapabile, se pare, sa discearna intre un accident de bicicleta si colapsul civilizatiei, astazi nu mai pune nimeni la indoiala, cel putin in lumea breslei jurnalistilor, dreptul editorului (un redactor, sef de sectie ori departament, redactor-sef ori asimilatii acestuia) de a avea ultimul cuvant in ce priveste soarta unui subiect. El este cel care decide, in calitatea sa de gatekeeper (de aparator, de paznic al portii, vezi Coman, Introducere, pag. 200-202, Zelizer, pag. 61-64) daca un eveniment devine sau nu subiect al organului de presa la care lucreaza / pe care il conduce si, daca da, ce forma publicistica si dimensiuni va imbraca el (de la o stire prizarita, pana la marele reportaj, sa spunem). Intr-adevar, editorul este comandantul, daca ne este permis acest termen militar, compartimentului de stiri, care, la randul lui, reprezinta centrul de comanda al departamentului informativ al unei publicatii sau al unui post de radio sau televiziune generaliste. Expresia citata ii apartine lui Sarah Niblock, care subliniaza, ca si alti alti specialisti, ca un editor trebuie sa fie un jurnalist cu experienta. In mod ideal, pana sa ajunga aici, el a parcurs mai multe etape ierarhice si a adunat cel putin cativa ani de stagiu in munca de reporter si \ sau corespondent. Si, inainte de a se face editor, a fost sef peste reporteri, de preferinta ai acelaiasi redactii. Astfel, ei au acumulat suficienta experienta pentru a lua decizii editoriale si suficiente abilitati de lucru cu oamenii pentru a stapani o echipa dinamica, un public solicitant si pentru a munci sub presiune (Keeble, pag. 123-124) Una dintre cele mai importante abilitati ale unui editor de stiri bun este sa se puna in locul cititorului. () Se crede in mod gresit ca editarea stirilor este un proces de selectie. Editarea inseamna de fapt uciderea materialelor care nu se potrivesc cu stilul publicatiei, cu tonul sau cu identitatea ei. Nu tot ce au scris reporterii in ziua respectiva ajunge la tipar. Materialele se taie pana ce raman cele bune, tinandu-se cont de nevoia de echilibru si de varietate in paginile ziarului (idem, pag. 124-125). Fata de un corespondent, ca, de altfel, si fata de un reporter, editorul, aceasta instanta ultima in alegerea evenimentelor demne de a fi relatate (Gaillard, pag. 45) are imensul avantaj de a putea vedea ansamblul evenimentelor (unei zile, de exemplu), de a le cumpani si de a stabili un echilibru in selectarea si ierarhizarea lor potrivit politicii editoriale si altor criterii, asupra carora nu este cazul sa insistam aici. Mai multe despre acest subiect sunt de gasit mai ales in Bertrand, pag. 237239., Coman, Introducere, pag. 219-226, si Manual, pag. 20-21, 46-52; Keeble, pag. 101-108; Preda, pag. 22-31, Randall, ed.II., pag. 46-67. De vazut, 13
Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

de asemenea, un subtil articol despre Natura stirilor al unui din cei mai influenti jurnalisti ai secolului trecut, columnistul Walter Lippmann, specialistul in relatii publice al presedintelui Wilson (pag. 271-286). In ceea ce priveste valoarea stirilor de televiziune, este de consultat cartea lui Bignell si Orlebar. Iata pasajul de maxim interes pentru acest subiect: In ierarhia stirilor, cele construite cu ajutorul imaginilor in direct sunt cele mai valoroase (), fiind urmate de cele care contin imaginile de actualitate inregistrate. Pe cea mai joasa pozitie se regasesc acele povesti care pot fi ilustrate cu imagini mai vechi sau cu alte forme vizuale atragatoare, precum un interviu, si reprezinta ultima optiune a producatorului de stiri. Stirile de televiziune dezvaluie evenimentele imediat si in mod obiectiv, intr-o forma neutra si transparenta de comunicare. Calitatea iconica a imaginilor de televiziune, ce par doar a inregistra ce se peterece in fat camerei, este elementul-cheie al transparentei. Cand sunt transmise evenimente importante (cum ar fi rezultatele alegerilor sau Olimpiada) sau evenimente nationale (spre exemplu, o nunta regala sau declansaraea si urmarile unui dezastru), detaliile necautate si desfasurarea neprevazuta a intamplarilor sunt cele care confera valoare stirii (pag. 128). Si o necesara completare. In legatura cu reportajele de tip tabloide din televiziune, un profesor australian, John Langer, reia, dupa o lucrare de Edwin Diamond, o conversatie edificatoare dintre un veteran experimentat al audiovizualului si un reporter novice: Iti voi spune o poveste si, dupa ce o termin, vei sti tot ce se poate despre stirile de televiziune () Directorii unui post (in New York) se uitau intr-o seara toti trei la emisiuni de stiri. Avusese loc un incendiu intr-o casa de orfani () Unul dintre directori s-a plans ca un post rival raportase mai bine evenimentul. Flacarile lor sunt mai mari ca ale noastre, a spus el. Insa un alt director i-a raspuns: Da, dar calugarita noastra plange mai cu foc decat a lor Evocand un curent de lamentari care indeamna la eliminarea unor asemnea practici, profesorul Langer comenteaza: In ciuda acestor proteste, producatorii din audiovizual nu au simtit suficiente remuscari pentru a-si schimba practicile () si, pe de alta parte, nici publicul nu s-a simtit atat de rusinat incat sa intoarca privirea si sa ceara alternative (in Dahlgren, Sparks, pag. 124-125). De adaugat la acest sir de idei ca, la o mare agentie de presa ca Reuters, editor nu poti sa ajungi decat dupa zeci de ani de experienta in agentie. Si doar daca vrei. Potrivit unui corespondent al acestei transnationale a informatiei, nu sunt foarte multi reporterii gata sa renunte la frumusetea meseriei lor, de dragul celei de editor care sta opt ore sa chiar (mult) mai multe la birou. De cealalta parte, corespondentul nu vede decat intamplarea care il preocupa in acel moment, dar stie mai mult despre el decat editorul sau (caruia nu i-a livrat, deocamdata, decat informatia despre informatie) si, mai ales, cunoaste contextul in care se petrece ea (care poate potenta sau, dimpotriva, diminua valoarea faptului de relatat). In timp ce corespondentul vede batalia (cea de la Waterloo, de exemplu) cu ochii unui soldat de rand, editorul cuprinde cu privirea, asemenea unui maresal
Master Jurnalism tematic

14

Corespondentul de pres

sau chiar lui Napoleon, intregul camp de lupta si decide unde a cazul sa ordone o retragere tactica si unde sa trimita intariri. Uneori, insa, intre negru si alb se interpune o sumedenie de nuante de gri. Referindu-se la corespondentii de razboi din fost Iugoslavie, Michael Palmer citeaza, in acest sens, excelente studii (universitare n.a.) care puncteaza tensiunile care exista intre ziaristi si acesti protagonisti (editorii n.a.), care, de altfel, sunt sursele lor. Autorul o face doar pentru a vorbi despre o pozitie complexa: indignarea si teroarea fiintei umane, grija de a da marturie, cautarea unei obiectivitati privite uneori ca o obligatie profesionala, alteori ca un exercitiu de echilibru specios, nevoia de a spune partea ta de adevar ce a vazut, auzit, simtit sau resimtit, ratiunea si efectul intrepatrunse. Verificare, da (doua perechi de ochi vad mai bine dacat una..), dar presiunea urgentei deadlines si nevoia de aspune hic et nunc (aici si acum) pot sa te deruteze; multi o recunosc, fara a fi banuiti ca au avut intentia de a da o relatare falsa. (Palmer, pag. 196). Ce e drept, rezultatul conlucrarii editor corespondent (sau reporter) in transfigurarea evenimentului in relatarea despre el nu este intotdeauna (sau pana la capat) fericit. Un veteran al presei britanice explica aceasta situatie in felul urmator: Editarea incepe imediat ce un jurnalist vede si aude ceva de comunicat. Procesul de selectare, de eliminare si de prezentare incepe si acesta imediat (). Reporterul editeaza materialul, subeditorul si el, asa cum fac si paginatorul si video-editorul.( ) Rezultatul este ca, desi toti cei implicati in proces sunt foarte instruiti si priceputi si nu sunt rauvoitori, ceea ce ajunge la public este adesea foarte departe de realitate, fara ca cei care si-au adus contributia sa-si dea seama. Nesiguranta devine ambiguitate, iar ambiguitatea devine falsitate, din neatentie de cele mai multe ori, dar uneori premeditat. In general, jurnalistii subestimeaza amploarea procesului de falsificare (Wilson, pag. 46). Dar efectele sunt corozive, daca nu de-a dreptul dezastruoase asupra bunului cel mai de pret al ziaristilor, credibilitatea: slabiciunile jurnalismului sporesc aproape intotdeauna lipsa de incredere (idem). Avem de-a face, prin urmare cu un adevarat conflict de interese intre editor si corespondent. Ultimul vrea sa-si impuna subiectul, iar cel dintai doreste sa asigure structuri informative optime.

II.2.2. Cu dus si intors Cu toate acestea, corespondentul nu este un simplu executant al ordinelor venite de sus. Relatia sa cu editorul este una bi-univoca, daca putem spune asa. Primul poate (si trebuie) sa vina cu argumente de ordinul valorii de informatie (vezi trimiterile precedente) pentru a influenta decizia editorului, pentru a-l convinge ce decizie sa ia, eventual sa revina asupra uneia abia adoptate si s-o modifice.

15

Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

Prima conditie ca sa fii un bun reporter (si corespondent, desigur, uneori in lucrarile anglosaxone termenii sunt echivalati n.a.) este sa fii capabil sa recunosti o stire, observa, in acest sens, un reporter cu vechime si autor al unei lucrari esentiale despre corespondentii de razboi, Phillip Knightley, citat de Sarah Niblock, lector si cercetator la departamentul de Jurnalism al City University din Londra (Keeble, pag. 100) Intr-adevar, in orice redactie care practica jurnalismul de informare (si chiar pe cel de interpretare), toti membrii ei, exceptand corpul tehnic, sunt preocupati, in permanenta, de la vladica la opinca, de evaluarea stiricitatii evenimentelor, ceea ce presupune multe decizii succesive in functie de evenimentele care mai apar pe parcurs. Sau, dupa spune Gaillard, fiecare ziarist, indiferent de functia sa, trebuie de multe ori pe zi, de mai multe zeci de ori pe zi sa aiba o optiune. Autorul insista, pe drept cuvant, asupra acestei idei: Corespondentul ziarului sau al unei agentii este antena cea mai avansata a presei in inima unei regiuni sau a unei localitati; el este cel care trebuie sa aleaga, sa decida asupra a ceea ce merita sa fie cunoscut dincolo de comunitatea umana restransa in care el reprezinta ochiul si urechea restului lumii. Responsabilitatea sa e uriasa. Daca trece cu vederea un eveniment care, prin evolutia sa, va avea repercusiuni importante, nimeni din exterior nu va putea remedia aceasta carenta. Daca, insa, dimpotriva, din teama de a nu lasa sa treaca neobservat un eveniment al carui interes i-ar scapa, corespondentul transmite toate stirile pe care le afla, atunci ar vedea reprosandu-i-se ca incurca redactia cu hartii inutile, ca iroseste timpul colegilor sai de la desk, ca da nastere unor cheltuieli de comunicare nejustificate, pe scurt, ca nu-si face meseria de gazetar (pag. 44-45). Revenind asupra nevoii de selectare a evenimentelor, o etapa necunoscuta si neapreciata a muncii ziaristului, cum observa pe buna dreptate acelasi autor, el sare imediat in sprijinul corespondentului, adaugand ca nici cel mai putin dotat dintre ei nu va transmite amanunte despre agonia cainelui sau (idem, pag. 46) Poate mai putin expresiv, dar la fel de hotarat se pronunta in chestiune un alt autor: Nici un reporter (a se citi corespondent n.a.) nu transmite tot ce stie despre un anumit subiect si nici in ordinea in care s-au desfasurat lucrurile (Wilson, pag. 46). Invocand si experienta presei britanice, el arata ca in general, aproape toate deciziile sunt luate la nivelul cel mai de jos, de catre reporterii (noi putem citi, fara teama de a gresi de catre corespondentii) care culeg stirile. Dupa care subliniaza cat se poate de apasat: Nici o alta masina editoriala nu poate functiona altfel: deciziile sunt luate, in mod normal, la nivelul competent cel mai de jos (idem, pag. 51). De altfel, pozitia si prestigiul unui corespondent, cea din redactie deopotriva de cea din teritoriul de care raspunde, depinde in mare
Master Jurnalism tematic

16

Corespondentul de pres

masura si de capacitatea sa de a-si promova evenimentele (si, implicit, relatarile despre ele). Iar acest prestigiu devine, la randul lui, o insusire magnetica: el atrage noi si noi informatii, de a caror existenta corespondentul habar nu avea, inclusiv din domenii considerate pana atunci sterpe din punctul de vedere al potentialului stirogen.

II.2.3. Galoanele respectului Dar prestanta unui corespondent depinde in buna masura si de calitatea materialelor (texte, scripturi, sunete, imagini) pe care le livreaza centrului. Daca va trimite, sa zicem, imagini arse sau propozitii confuze, nu se poate astepta la stima sefilor sai, iar aceasta se va rasfrange, vrand-nevrand, si asupra numarului si calitatii corespondenteler sale.

II.2.4. Cu foloase si ponoase Pe acest teritoriu, al confruntarii si cooperarii dintre corespondent si editor, intervin uneori si conflicte inutile, chiar nocive muncii si performantei jurnalistice. De vina poate fi cand unul, cand celalalt, cand amandoi. Asemenea conflicte tradeaza, de cele mai multe tot soiul de incompetente, mici si mari. II.2.4.1. Astfel, corespondentul unui post de televiziune, trezit din somn pe la ora 23 de editorul sau cu vestea ca la o uzina din apropiere a avut loc o explozie urmata de un incendiu a declarat ca nu poate face subiectul la miez de noapte, caci oricum nu avea ce filma. La reprosul ca un reporter al unei televiziuni rivale realizeaza un amplu reportaj pe o tema care i-a scapat omului din teritoriu, acesta a venit cu argumentul ca materialul concurentului este de duzina si ca face el unul bun, dar a doua zi. Parea sa nu priceapa ca un reportaj genial difuzat cu intarziere este mai prost decat unul oarecare, dat la timp. Un alt corespondent s-a eschivat de la indeplinirea unei obligatii de serviciu sustinand ca nu a gasit adresa indicata de editor pentru un subiect pe motivul probabil, dar nemarturisit, ca nu a avut curajul sa se aventureze intr-un cartier rau famat dintr-un orasel de provincie. Mult mai curajoasa, o corespondenta dintr-un mare centru urban (Loredana Chimoiu, Craiova), a fost ademenita, sub pretextul ca va putea filma un eveniment palpitant, intr-un cartier marginas, unde i s-a retezat parul. Era un avertisment sa-si bage mintile in cap: sa inchida ochii la faradelegile unor clanuri de raufacatori. Redactia a vrut sa-i vina in ajutor, deschizand proximul jurnal informativ cu o transmisie live despre aceasta intam-plare. Dar un eveniment extern agabaritic (atentatele teroriste din 11 septrembrie 2001 din SUA) a mutat, din 17
Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

pacate, centrul de interes al televiziunii (si al publicului) spre acesta din urma. II.2.4.2. Alteori, de anomalii similare sunt acuzati editorii. Bunaoara, Adelin Petrisor, socotit de multi cel mai frenetic reporter de razboi din presa romaneasca, apreciaza ca, de multe ori producatorii, editorii nu inteleg subiectele venite din zone de conflict, nu le pot evalua potentialul. El povesteste ca, in 1999, aflat in Serbia in timpul bombardamentelor NATO, a reusit sa devina primul roman care l-a intervievat pe Jeliko Raznatovic, zis Arkan, in acel moment cel mai cautat om de puterile occidentale. Arkan era acuzat de crime de razboi: Imi aduc aminte ca am realizat interviul, cu greu l-am trimis in tara si am constatat ca cei de la TVR nu l-au difuzat. Un editor general a spus ca Arkan e terorist si Romania, o tara care aspira la titlul de membru NATO nu poate face indirect propaganda unui astfel de ins. O mare tampenie, dupa Adelin Petrisor, pentru ca CNN, BBC si AP transmisesera interviuri ample cu Arkan, poate cel mai important om al momentului dupa Slobodan Milosevic. Aceluiasi corespondent de razboi i s-a intamplat sa tina legatura cu editori care habar nu aveau cum te descurci pe un teatru de operatiuni si nu intelegeau de ce nu poti ajunge repede intr-un anumit loc pentru a face un stand-up. Este foarte important ca editorul sa aiba o vasta experienta ca reporter ca sa poate intelege cum decurg locrurile in teren. Aflati departe de redacie, corespondenii sunt adesea privii, apreciaza cu amaraciune Adelin Petrisor, ca simpli executani: Fr creier, fr experien, fr personalitate. Oameni fr probleme omeneti. Aa apar, conchide el, situaii paralizante. (Interviu acordat de Adelin Petrisor autorului in 05.06.2010.) La randul lui, Rares Petrisor, care a facut transmisii pentru TVR, intre altele, din Kosovo, de unde a fost rechemat pentru ca prezenta pozitiile ambelor tabere beligerante, observa ca jurnalistul trimis sau plecat in razboi se lupta pe mai multe fronturi, pentru ca, intr-un conflict, nu exista reguli: Autoritatile locale iti vand adevarul care le convine si le ofera avantaje tactice. Cele de acasa pun presiune pe redactii ca sa respecte un anumit adevar agreat diplomatic, menit sa serveasca interesele contextuale ale guvernului. Mi s-a intamplat in doua situatii sa le zicem cauze: redactia a incercat sa-mi spele creierul, aducandu-mi mereu aminte ca adevarul care conteaza este cel contextual, nu al meu. De altfel, am invatat repede ca, in razboi, nu exista adevar absolut. Ziaristii tind sa tina cu o tabara sau alta, sa-i compatimeasca pe cei infranti si suferinzi: e in natura umana. Dar descoperi, peste cativa ani, ca si cei napastuiti au comis crime abominabile, au ascuns existenta gropilor comune, au ucis cu sange rece, la baioneta, femei si copii. Iata de ce rolul corespondentului de razboi este sa fie rece intr-o zona fierbinte (interviu acordat autorului, 3 iunie, 2010).
Master Jurnalism tematic

18

Corespondentul de pres

Altii au patit-o mai rau. Intr-un interviu acordat unei masterande, un alt corespondent pe fronturile din Iugoslavia, Mario Balint, povesteste despre o surpriza de care a avut parte in timp ce lucra cu un confrate, Raico Cornea: Intr-o zi, am primit informatia ca un sat albanez a fost bombardat de sarbi si sunt zeci de cadavre pe drum. Ne-am dus sa vedem. Era ca in bancul cu bicicleta si cu Volga. Satul nu era albanez, ci sarbesc, si nu a fost bombardat, ci s-au adus ajutoare din partea nu mai stiu exact. Raico a transmis telefonic. De la Bucuresti i s-a dictat un text pe care sa-l citeasca despre masacrul sarbilor. Raico a refuzat, iar directoarea Brandusa Armanca (a TVR Timisoara n.a.) l-a dat afara. Eu am scapat ca eram doar colaborator (Trofin). Chestionati de autorii unui studiu, mai multi corespondenti romani la Bruxelles au apreciat ca cea mai mare constrngere legata de valorificarea publicistica a informatiilor de la UE ine de eforturile lor zilnice de a convinge redacia de importana subiectului propus. O expresie a conflictului clasic relevat de studiile de specialitate, dintre jurnalistul de teren (field journalist) i jurnalistul de birou (desk journalist), sau jurnalistul n picioare (debout) i jurnalistul de birou (assis). n general, jurnalitii s-au plns de interesul sczut pe care l au redacii i n rndul audienei tirile despre UE. Pretutindeni, nu numai n Romnia, tirea de la Bruxelles se vinde greu. (Ionescu, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/126-127/art09-ionescu.html, 19.06.10) Toi corespondenii romni intervievai au afirmat c prioritatea absolut n materie de tire de la UE sunt informaiile iniiative, luri de poziii, decizii, declaraii, rapoarte - care se refer la Romnia sau au consecine directe n plan naional. Interesul naional d valoare tirii i structureaz agenda. O corespondent pentru TVR susine c acesta este criteriul sigur de vindere a tirii: Dac subiectul privete Romnia, este exclus s nu fie acceptat n redacie (idem). Sunt valorizate, asadar, criteriile proximitatii, mai ales cele ale proximitatii geografice si psihologice, adaugam noi. Referindu-se la criteriile de selectare a temelor, o corespondent la Bruxelles a semnalat diferena semnificativ dintre interesant i important. Exist tiri i informaii care sunt importante, decizii ale UE, dar care au un aer arid sau neatractiv pentru omul de rnd. Redacia admite c ele sunt importante, dar mi semnaleaz c nu sunt interesante. Deci, din acest motiv, nu vor trece Iata un criteriu cunoscut, la care alti jurnalisti apeleaza mai rar pentru stabilirea valorii de stire a evenimentelor. Cnd sunt prezentate teme care nu se refer strict la Romnia, ele privesc mai ales controverse, conflicte, crize care au loc n interiorul Uniunii. Definiia dominant a valorii de tire devine : tiri fierbini, crize, scandaluri. Cum intervine o declaraie care inflameaz spiritele, telespectatorul este mai interesat Dar chiar i n aceste cazuri, interesul redaciilor este limitat. 19
Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

O alt corespondent pentru televiziunea public i-a amintit de ncercarea euat - de a convinge redacia de importana dezbaterilor privind bugetul Uniunii. Dezbaterile, aprinse, ar fi oferit o imagine despre implicarea concret pe care fiecare stat membru este dispus s o aib n construcia european, despre poziiile fa de cuantumul ajutoarelor pentru noii venii i n fiecare zi ar fi fost ceva de dat pe aceast tem. Editorul ef i-a spus ns jurnalistei: Ne-am sturat de problema asta cu bugetul. Las-i s se certe, i cnd s-or nelege, atunci s dai tirea (ibidem). Gradul de autonomie n selectarea i impunerea subiectelor depinde de experiena i de vechimea n serviciu a fiecrui corespondent. Uneori, conflictul ntre ceea ce corespondentul consider ca fiind important i ceea ce redacia din ar consider c este important pentru audien este ireconciliabil, i atunci tirea un intr (ibidem). Asemenea anomalii pot aparea din multe motive. Cel mai frecvent este acela ca editorul nu are experienta muncii de corespondent, ori, macar, de reporter. Arderea etapelor se razbuna de fiecare data: cerand din biroul sau confortabil lucruri imposibile unui ziarist confruntat adesea cu imense dificultati, un asemenea editor nu numai ca nu obtine performanta jurnalistica sperata, ci se si face de ras. Daca nu in fata publicului, atunci in mod sigur in fata confratilor. Iar sa conduci oameni care se uita de sus la tine devine mai intai anevoios, iar curand imposibil. Autoritatea administrativa nu este niciodata de ajuns intr-o redactie. Daca vrei sa o conduci cu succes, aceasta trebuie dublata de un recunoscut prestigiu profesional. Iata o situatie din viata redactiilor noastre care ilustreaza aceasta realitate. Editorul unei emisiuni de tiri ii cere efului Departamentului de resort sa-l trimita pe corespondentul de la Tulcea la Sulina, unde aparuse un eveniment neasteptat! La obiectia ca e un pic cam greu, pentru ca e nevoie de o alup i, pn sa o gasesti, sa ajungi la varsarea Dunarii in mare, sa filmezi, se difuzeaza jurnalul de stiri, editorul cu pricina vine cu o replica de minune: Hai, mi! Cum s nu prind! Nu vezi c e aproape? Sunt trei centimetri pe hart! Evident, numai o minte blocata la birou poate functiona asa, a comentat redactorul-sef adjunct care ne-a relatat aceasta intamplare, pe langa altele, la fel de hazoase, daca nu ar fi triste. Sa mai citam, aici, doar inca una. La un moment dat, un editor de la o mare televiziune bucuresteana si-a exprimat dorinta de a avea un live (transmisie in direct) de la radioreleul (instalatie de transmitere a imaginilor si sunetelor) din Iai, spaiu neamenajat, pe atunci, pentru aa ceva, fr semnal atunci pe mobil, cu posibilitate de comunicare doar pe telefonul fix. Dar a trebuit sa afle ca echipa de corespondenti nu avea cablurile necesare. Nu-i nimic, sa cumpere in drum spre releu, a venit solutia sideranta a editorului. De parca ar fi fost vorba despre niscaiva baterii, care se gaseau pe toate drumurile, spre deosebire de cabluri, pe care n-aveai nici de unde sa le imprumuti pe vrema casetelor S-VHS, cand se petrecea aceasta intamplare!
Master Jurnalism tematic

20

Corespondentul de pres

II.2.4.3. Asadar, uneori, corespondenii, ca i reporterii, fac slalomuri printre cerinele redaciei de la centru care vrea performanta i condiiile lor de lucru, care ii stau in cale, este de parere Adrian Pava. Corespondenii vechi, cu notorietate i credibilitate ctigate de-a lungul anilor, se descurca usor. Cei tineri, care au intrat n bran n ultimii ani, au nevoie de timp i de susinerea centrului. Pentru a dobandi acces la instituiile statului i pentru protecie n faa eventualelor presiuni. Un corespondent nu poate fi pus s fac o anchet i apoi lsat singur n faa celor care se simt lezai de difuzarea investigaiei. Relaia are dublu sens. Un corespondent nu poate s funcioneze i s se dezvolte profesional de capul lui, cum nici o redacie de tiri nu poate exista fr corespondeni. Au fost, i, din pcate, mai sunt, situaii cnd dubla relaie a suferit fracturi. Au fost i sunt situaii n care un material exclusiv a fost ngropat de redacia central pentru c nu a sesizat valoarea de tire sau nu i-a dat atenie. De regul, materialul se recupereaz, dar asemenea cazuri stau dovada a lipsei de profesionalism. Ele tradeaza lipsa de respect fa de corespondent. Acesta, la rndul lui, ajunge s i desconsidere superiorul ierarhic, fie el editor ori ba. Ori, relaia coordonator-corespondent trebuie s se bazeze pe respect, ncredere, empatie, vitez de reacie, comunicare, toate indiferent de or. Nu exist program de opt ore. Este, sau ar trebui s fie iar, o colaborare de 25 de ore din 24, conchide Adriana Pava. Intr-adevar, informatia despre informatie trebuie sa circule in orice redactie. In toate sensurile.

II.2.5. Corespondentul-editor Corolarul care decurge din cele de mai sus este acela ca asemenea zgomote de lucru, ca sa le dam o denumire benigna, s-ar diminua, chiar daca nu ar si disparea daca ambii membri ai ecuatiei, sedentarii si nomazii, ar fi mai instruiti din punct de vedere profesional. Daca lucrurile ar sta asa, atunci o corespondenta ar trebui sa intre in ziar sau in jurnal in forma in care a fost conceputa de corespondent. Sau, in cel mai rau caz, intr-una foarte (cat mai) apropiata de aceasta. Ceea ce echivaleaza cu a spune despre corespondent ca el este si propriul sau editor. Iar una din trasaturile unui bun editor este aceea de a fi lenes. Altfel spus, el nu trebuie sa munceasca mai mult decat e nevoie, adica sa intervina numaidecat pe materialul transmis de corespondent. Este drept ca exista si altfel de editori, unii care cred ca munca lor nu este apreciata daca nu refac, trebuie-nu trebuie, textul primit. La ziare, ei sunt porecliti, uneori, pictori.

21

Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

II.2.6. Endemism universal Asemenea probleme nu sunt caracteristice doar pentru presa romaneasca. Ele se intalnesc pretutindeni. Mai multe exemple instructive in acest sens sunt de gasit in cartea lui Michael Palmer, Batalia pentru stiri, care analizeaza modul in care au acoperit razboaiele din Iugoslavia corespondentii trimisi la fata locului de mari institutii mass-media agentii mondiale de presa, cunoscute posturi de radio si televiziune, ziare de prestigiu din tarile occidentale. Iata doar doua scurte fragmente edificatoare in acest sens: Primul: storic, artist, mincinos care povesteste fabule: cel putin unul din aceste trei epitete care i-au fost atribuite multa vreme lui Herodot ii este aplicat si ziaristului occidental care scrie despre fosta Iugoslavie (pag. 25). Cel de-al doilea: O alta constrangere profesionala: reprezentarile occidentale ale ceea ce este de bun gust Minte binecunoscuta, Martin Bell, jurnalist la BBC Television news, comentand secvente foarte scurte (de 45 de secunde sau de 1 minut 30 de secunde) despre confictele din Bosnia, evoca dificultatile avute cu responsabilii redactionali de la Londra care nu voiau ca el sa transmita la caderea serii imagini in care se vedea cum sangele curge in valuri. In 2002, prevenea laconic prezentatoarea de pe France 3, aceste imagini pot soca(idem, pag. 50). Poate ca autorul, un distins universitar care se ocupa, intre altele, de analiza productiilor jurnalistice, ignora o (discutabila) recomandare de natura deontologica privind evitarea imaginilor macabre, in virtutea careia editorii evocati vor fi procedat asa. Cat priveste, insa, reprezentarile occidentale, aceasta este o poveste mai de mult citire. Nu de alta, dar, asa cum noteaza, intr-alta parte, acelasi autor, multe tari din Europa centrala si Orientala, ce marginesc frontierele defunctului imperiu sovietic, au revenit, in cursul acestor ani 90, sub umbrela de mediatizare occidentala. Uri ancestrale- denumea John Major, primul-ministru britanic, conflictele din alte spatii-timp, devenite incetul cu incetul tematica recurenta a agendei internationale si aceasta dupa exemplul unuia din indepartatii sai predecesori, Neville Chamberlain, care, cu putin inainte de conferinta de la Munchen, afirma: Cehoslovacia este o tara indepartata despre care nu stim nimic. Dupa care Palmer conchide, pe buna dreptate: Un discurs de neinchipuit in gura unui responsabil, in 2002 (pag. 17). Daca nu e endemica, problema nu este nici noua: Catre sfarsitul razboiului cu burii din Africa de Sud, un foarte tanar corespondent a exclamat disperat: Vai! Zilele initiativei publicistice pe timp de razboi sunt pe sfarsite. Ce poti sa faci cu un cenzor, o intarzeire de 48 de ore si o limita de 50 de cuvinte pe telegrama? Reporterul era Winston Spencer Churchill, in dublul rol de locotentent in South African Light
Master Jurnalism tematic

22

Corespondentul de pres

Horse si de corespondent al zirului londonez Morning Post. Dupa cum spunea tot el, e mai bine sa faci decat sa primesti stirile, mai bine sa fii actor decat un critic (Hohenberg, pag. 53) In ceea ce priveste tarele jurnalismului est-european, ele vin dintr-alta parte, este de parare profesorul american Peter Gross, dupa care cooperarea intre jurnalisti este inca rara in aceasta parte de lume. El citeaza un studiu, Professionalism in the Media World? de Hans Mathias Kepplinger si Renate Kocher, pentru a conchide ca lipsa unui simt clar al valorii profesionale aflate la baza intreprinderii jurnalistice a determinat jurnalistii din regiune: 1) sa nu dea atentie infromatiei verificabile sau capacitatii publicului de a intelege o astfel de informatie; 2) sa creda ca sunt descoperitorii adevarului si nu furnizorii de fapte si informatii corecte, verificabile, echilibrate, complete pentru a ajuta publicul sa ajunga la adevar; 3) sa creada ca sunt lideri sociopolitici si culturali atunci cand ei sunt doar facilitatorii leadership-ului, implicarii, discursului si educarii politice; 4) sa refuze sa coopereze cu colegii lor. In Europa de Vest si Statele Unite s-a observat, adauga Peter Gross, ca, datorita faptului ca o asemenea cooperare contribuie la cresterea asteptarilor profesionale, influenta standardelor profesionale devine mai puternica (pag. 143-144).

II.2.7. Concluzie partiala (2) Inchizand paranteza reprezentata de paragrafele precedente si revenind la miezul subiectului nostru, se cuvine sa conchidem, la sfarsitul acestui capitolas (II.3.), ca un corespondent bun este (si) un reporter cu abilitati de editor, capabil sa transmita la centru un material jurnalistic apropiat de perfectiune, care nu necesita modificari redactionale ori tehnice serioase. Daca acest lucru nu se intampla prea des, atunci, vorba unui filozof, cu atat mai rau pentru realitate. Pentru cea a presei, fireste. In acest fel, definitia corespondentului de presa isi adauga, iata, noi trasaturi, chiar daca imaginea lui nu este, inca, nici pe departe rotunda.

23

Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

1.5 Lucrare de verificare Unitatea 1


1) Intocmeste o lista de subiecte de interes, respectiv lipsite de interes dintr-un ziar sau un jurnal de radio sau televiziune, notand titlurile fiecare subiect si motivul\motivele pentru care crezi ca si-au meritat ori ba locul acolo. 2) Incearca sa stabilesti, pe baza consideratiilor din curs, cine a gresit (editor, respectiv reporter ori corespondent), respectiv cui ii revine meritul pentru fiecare din cazurile de pe lista de la punctul precedent.

1.6 Test de autoevaluare


Exercitii: 3) Pune pe doua coloane calitatile si defectele unui reporter, respectiv corespondent din presa scrisa sau audiovizuala pe care iai urmarit mai mult timp. Motiveaza fiecare insusire pe care ai atribuit-o unuia sau altuia. 4) Schiteaza o definitie a corespondentului de presa considerand ca diferenta specifica este reporter si\sau editor, iar genul proxim jurnalist.

Master Jurnalism tematic

24

Corespondentul de pres

Bibliografie
Bakenhus, Norbert, Radioul local. Ghid practic pentru jurnalisti, Polirom, Iasi, 1998. Bertrand, Claude-Jean, O introducere in presa scrisa si vorbita, Polirom, Iasi, 2001. Coman, Mihai (coord.), Manual de Jurnalism, ed.III., Polirom, Iasi, 2009. Gross, Peter, Mass media si democratia in tarile Europei de Est, Polirom, Iasi, 2004. Hess, Stephen, International News & Foreign Correspondents, The Brookings Institution, Washington, D.C., 1996. Hohenberg, John, Foreign Correspondents. The Great Reporters and Their Times, Syracuse University Press, ed.II, 1995. Palmer, Michael, Batalia pentru stiri. Corespondenti de razboi, ziaristi si istorici confruntati cu conflictele iugoslave, Tritonic, Bucuresti, 2003. Pedelty, Mark, War Stories. The Culture of Foreign Correspondents, Routledge, New York&London, 1995. Tunstall, Jeremy, Journalists at Work. Specialist Correspondents: Their News Organisations, News Sources, and Competitor-Colleagues, Constable, London, 1971.

25

Master Jurnalism tematic

Corespondenii de pres

Unitatea de nvare 2 CORESPONDENTUL-DIPLOMAT SI DIPLOMATUL-CORESPONDENT

CUPRINS
Capitolul II II.3. Corespondentul-diplomat si diplomatul-corespondent II.3.1. Asemanari si deosebiri II.3.2. Informatii inchise/deschise II.3.3. Diplomatul-sursa II.3.4. Complicatii subtile II.3.5. Acreditari II.3.6. Concluzie partiala (3) II.4. Singur printre reporteri (locali) II.4.1. Sprintul dupa aceiasi iepuri II.4.2. O mana prieteneasca II.4.3. Monitorizare non-stop II.4.4. Vorbind impreuna, intelegandu-se separat II.4.5. Recolta de intamplari II.4.6. Sahara pretutindeni II.4.7. Contextul la purtator II.4.8. O mana spala pe alta II.4.9. Concluzie partiala (4) II.5. Un loc mai bun sub soare II.5.1. Batalia pentru scoop-uri II.5.2. Efectul razelor Hilton asupra jurnalistilor II.5.3. Inevitabila cartelizare paguboasa II.5.4. Concluzie partiala (5)

26

Master Jurnalism thematic

Corespondentul de pres

Obiectivele unitii de nvare 2


Dup studiul acestei uniti de nvare vei reui s: Analizai conditia corespondentului printre reporterii locali Comparai i analizai condi ia corespondentului diplomat diplomatului corespondent Analiza i importan a scoop-ului pentru corespondent i pe cea a

27

Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

CAPITOLUL II CORESPONDENTUL-DIPLOMAT SI DIPLOMATUL-CORESPONDENT

II.3. Corespondentul-diplomat si diplomatul-corespondent


In Introducere in sistemul mass-media, Mihai Coman noteaza: In eforturile sale de a gasi si a distribui informatii relevante despre societate, jurnalistul se intalneste cu sociologul si etnograful, cu istoricul, cu detectivul si calatorul (turistul): analogiile se refera la obiectul, la metodele de lucru si la tehnicile de scriitura (pag. 179). In continuare, autorul face o instructiva trecere in revista a diferentelor semnificative, referitoare la scopurile urmarite si la strategiile puse in miscare pentru atingerea lor, care permit separarea jurnalismului de activitatile amintite (pag. 179 -184). Daca privim corespondentul de presa ca diferenta specifica fata de jurnalist si se intelege ca doar asa este corect sa procedam - atunci atat deosebirile, cat si asemanarile semnalate de autor raman, fireste, valabile, si pentru protagonistii acestui curs, chiar daca in masuri diferite.

II.3.1. Asemanari si deosebiri Ar fi, totusi, de adaugat ca munca corespondentului de presa are atingeri si cu aceea a diplomatului. Mai cu seama cand sunt acreditati in acelasi lor. Amandoi cauta informatii deloc cel mai adesea greu accesibile altor categorii profesionale, poate cu exceptia lucratorilor din serviciile secrete. Atata doar ca, asemenea oricarui alt jurnalist, corespondentul vrea sa le descopere doar pentru a face din ele informatii deschise, publicate ori publicabile, destinate citiorilor, ascultatorilor, telespectatorilor. Dimpotriva, diplomatul nu are de gand sa aduca la cunostinta lumii informatiile pe care le descopera. El le valorifica in depese catre superiorii sai ierarhici, catre ministerul de resort, de pilda. Cu alte cuvinte, corespondentul lucreaza, asemenea oricarui gazetar, cu informatii deschise, cel de-al doilea cu informatii inchise. Dar ecel doua categorii de informatii se pot intalni, se pot potenta reciproc, se pota anula in anumite medii s.a.m.d.

Master Jurnalism tematic

28

Corespondentul de pres

II.3.2. Informatii inchise/deschise Nimeni nu il opreste pe diplomat sa valorifice, in munca sa, si informatii dechise, culese din tara in care este trimis. Marile ambasade au adevarate servicii de monitorizare si analiza a presei din capitala in care sunt acreditate din unghiul de vedere al tarii lor. Aceste analize, pe care le intocmesc adesea ziaristi sau specialisti in comunicare, vizeaza mai ales luarile de pozitie ale oficialitatilor din tara-gazda, dar si comentariile jurnalistilor. Acestea pot da seama de starea de spirit a populatiei sau, macar, de influentele mediatice la care este expusa ea.

II.3.3. Diplomatul-sursa Mai rar, ce e drept, se intampla ca diplomatul sa devina el insusi sursa pentru corespondent. Uneori, vedem aparand la televiziune (nu neaparat cu imagine) sau auzim la radio un consul sau un ambasador vorbind despre soarta unor cetateni romani aflati in zone de conflict militar sau de calamitati naturale. La randul lor, ziarele ii intrevieweaza mai cu seama in asemenea imprejurari. Alteori, personalitati ale diplomatiei, inclusiv ministrul de resort, devin actori ai unor relatari despre mari reuniuni bi- sau multi-laterale, despre conferinte internationale, ori in avan- sau post-cronici la vizite la nivelul cel mai inalt. Dar asemenea evenimente nu suscita un interes prea mare din partea presei. Din fericire ori din pacate, iata un subiect dsiputat, care nu intereseaza aici. Trei jurnalisti romani acreditati la Bruxelles, citati de un studiu (Ionescu, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/126-127/art09-ionescu.html, 19.06.10), s-au referit la buna comunicare realizat de Misiunea permanent a Romniei la Bruxelles, apreciind mai ales informaia de background pus la dispoziie de experii pe domenii care lucreaz n cadrul Misiunii. Doi dintre ei au menionat buna comunicare realizat de Delegaia Comisiei Europene n Romnia, mai ales pentru marea cantitate de informaii pe care o ofer on line. Uneori, conlucrarea diplomat corespondent imbraca alte forme. Primul poate deveni o sursa protejata pentru cel de-al doilea pentru a preveni posibile derapaje mediatice. (La inceput a fost cuvantul, vol.I, pag. 17). De adaugat ca un jurnalist de tip anglo-saxon reactioneaza cu totul altfel fata informatiile confidentiale: el de refuza sa ia cunostinta de ele, sperand sa obtina aceleasi date din alte surse, identificabile si, implicit, de o mai mare credibilitate. In War Stories, Mark Pedelty semnaleaza ca cei mai multi editori americani cer ca stirile externe sa contina si punctul de vedere al ministerului lor de externe (Departamentul de Stat) sau macar citate din surse guvernamentale oficiale. De aceea, pentru o anumita categorie de jurnalisti (mai ales corespondenti diplomatici specializati), accesul la Departamentul de Stat dobandeste o importanta cruciala. Cei care 29
Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

reusesc sa obtina declaratii in exclusivitate sau citabile cu persoane cu functii de decizie din aceasta institutie au un mare avantaj fata de colegii lor, nevoiti sa se multumeasca cu informatiile standard distribuite presei si ca rarele conferinte de presa organizate acolo (pag. 70). Fireste ca Departamentul de Stat este constient de aceasta situatie si se foloseste de ea, privilegiind anumiti reporteri care scriu pe gustul institutiei. Se intelege ca orice asemanare cu situatii descrise de autorul abia citat trebuie sa fie absolut intamplatoare.

II.3.4. Complicatii subtile Dar raporturile dintre cele doua categorii profesionale sunt mai subtil complicate in dese cazuri. De pilda, un autor (P.Maas, citat de Palmer, pag. 41.) noteaza, in cartea sa Love Thy Neighbour. A Story of War: diplomatul in post in Bosnia innebuneste sa vada ca alertele, relatarile alarmante pe car ele trimite superiorilor sai nu au nici un efect si atunci conteaza exact pe materialele expediate de trimisii speciali pentru a zgudui inertia sefilor sai. Legatura cu reprezentantii (de obiecei, de rang inalt) este si mai explicita in cazul corespondentilor diplomatici. Urcand pe firul acestei idei, acelasi Michael Palmer ajunge la o concluzie generalizanta: Corespondent de razboi, trimis special, analist de strategii geopolitice aceste meserii, aceste distinctii, oricat de pertinente ar fi, se sterg adeseori, mai ales pe teren (idem, pag. 51). Acelasi autor aminteste ca ziaristii cu autoritate in materie de informatii internationale erau vazuti ca niste gentlemeni ai presei, formula utilizata de Benjamin Disraeli, la mijlocul secolului al XIX-lea, care meritau o anume consideratie, ba chiar un rang social apropiat de cel al diplomatilor si secretarilor mai marilor lumii, pe care ii frecventaul amical (idem, pag. 51-52). Si mai departe merge un autor care observa ca protagonistii evenimentelor si jurnalistii in voga, uneori adversari, formeaza intr-o oarecare masura o comunitate. In lucrarea sa Virtual War, M. Ignatieff, citat de acelasi autor, puncteaza noile pericole pe care le presupune acoperirea razboaielor, care se deruleaza acum mai mult ca scenarii vituale decat in lumea reala si, in acelasi timp, presiunea exercitata in fine asupra State Departament si Pentagon, la Washington, ca si asupra NATO, la Bruxelles, de tabara jurnalistilor foarte in voga: trebuie actionat lucrurile au mers prea departe (ibidem, pag. 97). Cu toate acestea, se poate spune ca, in zilele noastre, aceste raporturi intre profesii diferite s-a specializat suficient pentru a fi percepute ca distincte. Nu totdeauna au stat lucrurile asa. Intr-un trecut nu prea

Master Jurnalism tematic

30

Corespondentul de pres

indepartat al jurnalismului, unii istorici ai profesiei au intrezarit un fel de sincretism. Iata, de pilda, cum vede acest lucru Hohenberg: Pe scena confuza si intunecata a secolului al XIX-lea, jurnalistul avea multe roluri atat in tara sa de origine, cat si in strainatate si, de asemenea, multe voci. Era, in acelasi timp, cronicar si mentor, preceptor si ghid, diplomat si aventurier si, uneori, un luptator de admirat. In cel mai rau caz era ecoul tuturor viciilor omenirii; in cel mai bun caz, era constiinta omenirii. (pag. 41). Cu toate acestea, demintatea meseriei a fost ridicata de cei care au inteles mai bine specificul misiunii lor. Iata distinctia pe care o face in acest sens autorul: Fara nici un dubiu, jurnalistul veacului al XIX-lea si-a jucat cel mai colorat rol al sau in calitate de cautator al gloriei si faimei, ca purtator de stindard al imperiului (britanic - n. a).( ) Dar, pentru cativa norocosi din jurnalismul lumii occidentale, gloria si imperiul contau prea putin in fata sansei de a ridica stindardul adevarului impotriva greselilor. Acestea au fost rolurile in care jurnalistii au lasat o impresie marcanta pe scena istoriei vremurilor lor (idem).

II.3.5. Acreditari Atat diplomatul, cat si corespondentul de presa sunt acreditati pe langa oficialitatile unui stat, pe langa unele organizatii si institutii. Sau, cel putin, asa ar trebui sa se petreaca lucrurile si in cazul corespondentilor. Daca, pentru acreditarea reporterilor este de ajuns o adresa, alteori o legitimatie ori un telefon dat purtatorului de cuvant ori unei alte oficialitati, in cazul corespondentilor este necesara o procedura mai complicata. Ideal este ca un corespondent nou sa fie prezentat personal oficilitatilor din tara din care urmeaza sa transmita, sefilor unor institutii locale (dupa caz), de directorul, redactorul-sef sau alt membru al conducerii organului de presa pentru care va lucra. De multe ori asa se si procedeaza, ceea ce ii confera corespondentului un prestigiu sau macar un plus de imagine profesionala pe care, altfel, trebuie sa si-l castige in timp, printr-o constanta productivitate si probitate. In cazul corespondentilor din strainatate, acreditarea este obligatorie si mai complicata, din ratiuni lesne de inteles. Autoritatea competent care acrediteaz jurnalitii strini n Romnia este, fireste, Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit unui site al acestei institutii, la sosirea n Romnia, jurnalitii strini sunt rugai s se prezinte personal pentru acreditare la Direcia Comunicare. Pentru aceasta este nevoie de o serie de documente. Inainte de toate, de o scrisoare de acreditare din partea instituiei de pres, redactat n limba englez sau francez i adresat conducerii 31
Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

Direciei Comunicare; aceast adres va confirma faptul c ziaristul este angajat al redaciei respective n calitate de corespondent permanent n Romnia; scrisoarea va purta antetul original, semntura directorului cu data i tampila; Nu vor fi acceptate scrisori cu adresarea "TO WHOM IT MAY CONCERN"; Instituiile de pres care au un birou la Bucureti vor transmite solicitrile de acreditare att pentru conductorul acestuia, ct i pentru ceilali membri ai personalului; n cazul jurnalitilor free-lance, acetia vor prezenta solicitri de acreditare de la cel puin dou instituii de pres sau din partea consiliului de conducere a asociaiei profesionale din care fac parte. Mai sunt necesare, apoi, un Curriculum Vitae care va include: data i locul naterii, naionalitatea i cetenia, studii, activitatea profesional, limbi strine cunoscute, adrese birou i domiciliu n Romnia (numr de telefon, fax, e-mail); copii dup legitimaia de pres naional sau internaional, dup paaport sau buletin/carte de identitate; dou fotografii color tip paaport si un formular acreditare. Documentul mai aduce si alte precizari: (), Direcia Comunicare va elibera n termen de cel mult 30 zile lucrtoare, de la data depunerii actelor pentru acreditare, o legitimaie de corespondent permanent. Legitimaia este valabil maximum 1 an de la data eliberrii, cu posibilitatea prelungirii ulterioare. Corespondentul strin este obligat s anune Direciei Comunicare urmtoarele modificri: schimbarea numrului de telefon, fax sau a adresei de e-mail; schimbarea organizaiei de pres trimitoare; ncheierea activitii de corespondent n Romnia. ( http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=5451&idlnk=2&cat=4, 19.06.2010). Este inutil sa adaugam ca un corespondent local, judetean sa spunem, nu va putea fi prezentat personal de superiorul sau tuturor persoanelor suspuse de care va avea nevoie pe durata exercitarii atributiilor sale. De aceea, folosindu-se de cunostintele dobandite in perioada de predocumentare premergatoare inceperii activitatii sale, un corespondent va trebui sa faca singur un sir cat mai lung de vizite de prezentare, asemanatoare celor obligatorii pentru un diplomat. El va avea, fireste in vedere, si calitatea de viitoare surse pentru corespondentele sale a notabilitatilor vizitate. Experienta arata ca disponibilitatea unei surse de rang inalt de a vorbi este mult mai mare daca si-a facut in prealabil o parere buna despre reporterulcorespondent, daca i s-a prezentat profilul (eventual si politica editoriala) a organului de presa pentru care i se cer informatii.

Master Jurnalism tematic

32

Corespondentul de pres

II.3.6. Concluzie partiala (3) La capatul consideratiilor expuse mai sus (II.3.), putem consemna ca un corespondent este un jurnalist acreditat, asemenea unui diplomat, intr-o zona de unde transmite informatii deschise, spre deosebire de diplomat, care le colecteaza pe cele destinate sa devina inchise. In indeplinirea sarcinilor lor, cele doua categorii intretin variate si complicate relatii. Uneori se ajuta si se influenteaza reciproc.

II.4. Singur printre reporteri (locali)


Un alt domeniu, chiar mai putin studiat decat cel discutat mai sus, este cel al raporturilor dintre corespondenti si presa locala. Vom incerca sa aratam aici ca nici acestea nu sunt simple, natura lor osciland intre concurenta si cooperare.

II.4.1. Sprintul dupa aceiasi iepuri Pe de o parte, un corespondent trebuie sa se considere in relatii de concurenta cu reporterii presei locale. El trebuie sa afle despre evenimente simultan cu reporterii ziarului sau posturilor locale, daca nu chiar inaintea acestora. Editorii de la centru nu il vor felicita pe corespondent daca relatarea lui despre acea intamplare intarzie cu o zi sau nu prinde un jurnal de actualitati. Dimpotriva.

II.4.2. O mana prieteneasca Pe de alta parte, este de observat ca un corespondent nu va putea acoperi nicicum, oricat de agil, de ager, de rapid in reactii ar fi si oricat si-ar cultiva sursele, toate evenimentele la fel de bine ca o redactie intrega, de ziar, de radio ori de televiziune locala. Iar intamplarile au prostul obicei de a nu veni singure in redactie sau la biroul corespondentului. Mai mult, ele isi iau liber tocmai in zilele secetoase de evenimente. In schimb, se inghesuie in alte zile. Iar corespondentul nu poate fi ubiquu. Iata de ce el trebuie sa intretina si o relatie de colaborare cu reporterii si sefii presei locale. Sefii vor fi dispusi sa ii furnizeze, in anumite conditii, ponturi. Asa se numesc informatiile despre informatii. Dar numai reporterii ii vor putea oferi datele concrete de care are nevoie, mai cu seama atunci cand corespondentul se vede in situatia de a documenta doua sau mai multe subiecte (aproape) simultan. Cu toate acestea, el nu poate ajunge, chiar daca a aflat despre eveniment, de fiecare data si la fata locului. Iar impresiile de visu nu pot fi suplinite, mai cu seama in cazul reportajelor. 33
Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

II.4.3. Monitorizare non-stop In acelasi timp, corespondentii presei straine acreditati intr-o tara, monitorizeaza presa din capitala acesteia, uneori si pe cea de provincie, cu cel putin doua scopuri: Primul este acela de a nu scapa vreun eveniment. Cel de-al doilea este obligatia de a face o trecere in revista a subiectelor ce preocupa presa locala. Monitorizam presa locala non-stop, dar nu transmitem informatii neverificate, declara, un jurnalist care lucreaza la biroul din Bucuresti al agentiei Reuters. Presa locala e foarte rar folosita ca sursa, spune el, sub protectia anonimatului: Din cand in cand reusim sa facem cate un press pick-up din Ziarul financiar, atunci cand au si citate in stire (ex. un interviu cu ministrul de finante in care zice ceva important). In schimb, revista presei se face, si la Reuters, ca pretutindeni in lumea presei serioase, fara verificarea informatiilor citate, dupa regula care zice ca, daca asa a zis sursa, in cazul de fata un ziar local, atunci da, este corect din punct de vedere jurnalistic.

II.4.4. Vorbind impreuna, intelegandu-se separat In cazul corespondentilor acreditati intr-o tara, apare si o alta fateta a relatiilor lor cu presa locala. Se intampla ca un text transmis pentru centrala din strainatate sa fie citat gresit - de cele mai multe ori tradus gresit - in presa din tara in care e acreditat corespondentul. In aceasta situatie, el se poate vedea in situatia de a intampina, la sursele sale, reticente in a-i oferi in continuare informatii. Nu o data, unul sau altul dintre corespondentii straini acreditati la Bucuresti, a fost prezentat de presa de aici ca omul rau care comenteaza, din afara Romaniei, lucruri despre care nu ar avea cum sa stie ceva, chiar daca traieste aici. In functie de politica editoriala a institutiei de presa care preia articolul, organul de presa strain poate fi prezentat fie ca o incercare de a strica imaginea Romaniei in lume, fie ca expresie a unui guru care stie tot si ii trage pe oamenii politici damboviteni de urechi, uitand ca si corespondentii sunt ziaristi ca toti ceilalti si ca reflecta cu totii acelasi evenimente (si reflecteaza in legatura cu ele, uneori in scris). In cazul de fata presa straina este avansata la rangul de argument suprem, jurnalistul local insinuind ca daca pe mine nu ma credeti, uitativa ce spun oameni mai destepti ca mine (interviu cu Marius Zaharia). Altfel spus, un articol din presa straina poate fi transformat intr-o ghioaga de altoit la cap adversarul sau oricare al personaj care se incumeta sa exprime o alta parere.

Master Jurnalism tematic

34

Corespondentul de pres

II.4.5. Recolta de intamplari Revenind la miezul subiectului nostru, trebuie sa insistam asupra unei idei: pentru ca recolta de evenimente este inegala, dar productia de stiri este constanta, un corespondent cuminte din teritoriu, sa zicem judetean, se va imprieteni, fie si din interes, cu jurnalistii locali si va face curent schimb de informatii cu ei. In anumite limite greu de descris, pentru ca ele depind de tot felul de particularitati. Nu de alta, dar nu exista corespondent mai rau vazut de editorii sai decat unul care rateaza evenimentele.

II.4.6. Sahara pretutindeni Nu trebuie pierdut din vedere nici posibilitatea ca seceta de stiri sa nu fie doar locala, ci generala. Adica sa afecteze organul de presa pentru care lucreaza corespondentul. Iar un ziar nu-si va micsora numarul paginilor sau coloanelor rezervate asa numitor articole de stiri (adica cele care tin de jurnalismul de informare, domeniul frecventat cu predilectie de corespondenti), dupa cum nici un post de radio sau de televiziune nu va modifica durta emisiunilor sale de stiri in functie de cate intamplari au loc pe unitatea de timp sau de loc. Experienta a numerosi specialisti din presa romana consultati de autorul acestui curs arata, ca si cea proprie, ca redactiilor nu le raman decat doua surse pe care se pot bizui in asemenea situatii: stirile externe si cele locale. Si unele, si celelalte vor fi supralicitate. In sensul ca li se va oferi o mediatizare de care nu ar fi avut parte intr-o zi redcationala obisnuita. Este unul din momentele in care un corespondent isi poate vadi destoinicia profesionala. El va trebui sa aiba pregatite unul sau doua subiecte tematice sau de autor, cum li se spune in jargonul breslei. Sunt subiecte fara legatura imediata cu vreun eveniment, din acelea despre care se poate scrie oricand, care pot fi actualizate cu o informatie noua sau inedita, eventual provocata de corespondent, despre intamplari de fapt divers, din cele care pot fi promovate la rang de stire doar in virtutea unui singur criteriu de evaluare a faptelor interesul uman. Fenomenul poate fi observat mai cu seama in perioadele de vacanta sau de sarbatori. De pilda, de Craciun, toate organele de presa evoca tot felul de obiceiuri legate de sarbatori sau macar de iarna, prezentate adesea cu exagerari ca ar fi locale, endemice anumitei zone folclorice, dupa cum, de Pasti, ni se livreaza tot felul de tehnici de incondeiere a oualor sau de pregatire a pascai ori a sarmalelor. Iar relatarile despre asemenea subiecte sunt furnizate mai ales de sursele amintite. In schimb, vacantele parlamentare pot fi prielnice corespondentilor. Ei vor suplini, macar in parte, absenta productiei reporterilor centralei despre ceea ce declara deputatii si senatorii, acele stiri despre faptele 35
Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

de vorbire care se situeaza, dupa Randall, pe treapta cea mai de jos a valorii de stire. De regula, observa un redactor al postului public de radio, la sfarsit de saptamana, reporterii din capitala, acreditati la punct fix, adica la diverse institutii centrale, sunt liberi pentru ca si evenimentele isi iau o scurta vacanta in absenta demnitarilor de tot felul, iar corespondentii externi sunt lasati sa isi mai traga sufletul. De aceea, emisiunile informative devin un fel de jurnale locale, fiind alcatuite cu precadere din materiale ale corespondentilor judeteni (vezi si mai sus). In mod similar, in perioadele estivale, cei mai solicitati sunt corespondentii din Brasov, Constanta si Prahova, judetele celor mai frecventate statiuni. In absenta oricaror evenimente, ei pot incropi oricand (daca si-au facut documantarea ca lumea) ceva macar despre cum se distreaza, respectiv se enerveaza turistii. Iar capriciile vremii pot deveni, si ele, vorba lui Toparceanu, un lung prilej de vorbe si de ipoteze.

II.4.7. Contextul la purtator Pentru cel putin o parte din aceste materiale sa le zicem de criza sursa de pornire o poate reprezenta presa locala. Ea va alimenta, alaturi de textele proprii ale corespondentului si de tot felul de alte texte si imagini, inedite sau putin cunoscute, documentarea personala a corespondentului. In zilele sarace in intamplari, vei gasi in aceasta documentare, tot felul de idei. Cu un minim efort de imaginatie pentru gasirea unui unghi neobisnuit de abordare si cu un minimum de elemente informative noi, vei putea incropi o relatare sau chiar un reportaj interesant. Subiectul merita sa ne oprim asupra lui, macar pret de cateva paragrafe. In mod paradoxal, acum, in era calculatoarelor, cand este atat de usor sa inmagazinezi informatii de folosit mai tarziu, documentarea multor jurnalisti pare a fi mai saracaciosa decat pe vremuri nu de mult apuse, cand arhiva personala de hartie a unui bun jurnalist ocupa mai multe dulapuri. Aceasta constatare este sustinuta de absenta unui background suficient din numeroase materiale de presa. De ce? Reporterii sustin ca, in focul evenimentelor, nu au cum sa adauge elementele de context la relatarile lor, iar editorii ca, nevoiti sa vada multe texte ori imagini, nu le ramane timp si pentru aceasta operatiune. Adevarul este de cautat intr-un obicei regretabil: cei mai multi reporteri nu isi iau osteneala sa inregistreze in memoria calculatorului personal informatiile esentiale de care ar putea avea nevoie oricand. Toata lumea se bazeaza pe internet. Dar nu totdeauna ai timp sa mineresti acolo tocmai dupa farama de informatie de care ai nevoie in masa nesfarsita de surse care ti se ofera dupa un simplu clic.

Master Jurnalism tematic

36

Corespondentul de pres

In realitate, corespondentii au si mai mare nevoie de documentare personala decat ceilalti reporteri: primii vor avea mai multa nevoie de informatii de negasit pe internet decat cei din urma.

II.4.8. O mana spala pe alta Rareori se intampla ca organul central de presa pentru care lucreaza un corespondent sa perceapa un ziar sau un post local de audiovizual drept un concurent. Iata de ce corespondentul este liber sa colaboreze la acestea. Poate fi si o sursa de venit suplimentara penru corespondenti, mai cu seama ca acestia nu sunt platiti, cel putin la noi, nu regeste, nu indestulator, dar nici macar modest. Daca el transmite la centru o stire, pentru presa locala poate livra un reportaj cuprinzator. Pentru un bun ziarist, efortul de documentare, partea cea mai cronofaga a muncii, este aceeasi. Ar fi si pacat sa nu valorifice cat mai bine infromatiile acumulate. De obicei, sefii de la centru accepta comprehensiv asemenea colaborari. Este drept si ca unii le interzic.

II.4.9. Concluzie partiala (4) Tragand o noua concluzie partiala, va trebui sa retinem ca un bun corespondent trebuie sa colaboreze cu presa locala, chiar daca, cel putin in cazul evenimentelor, el poate fi un concurent al reporterilor locului; ca trebuie sa-si creeze si sa intretina o documentare personala capabila sa-i asigure subiecte in pauzele dintre evenimente.

II.5. Un loc mai bun sub soare


Se cuvine sa discutam aici si despre relatiile dintre corespondentii de presa insisi. Asa cum vom, vedea, si acestea se desfasoara pe un teren curpins intre conlucrare avantajoasa si concurenta acerba.

II.5.1. Batalia pentru scoop-uri Aceasta din urma se explica deopotriva prin dorinta reporterului de pe teren de a fi cel mai bun si presiunea editorilor care vor, pe buna dreptate, exclusivitati (scoop-uri, in limbajul gazetarilor occidentali). Agentia France Presse se lauda si azi ca, gratie corespondentului sau la Moscova, a putut anunta prima decesul lui Stalin. Ea se lupta pentru intaietate cu alte trei-patru transantionale ale informatiei. Una din acestea este agentia de presa Reuters, care a dat prima stirea armistitiului de la Compiegne ce punea capat primului razboi mondial. 37
Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

Lumea a aflat ca razboiul s-a incheiat de pe Reuters inainte de anuntul oficial al guvernului britanic. A fost, de asemenea, prima agentie care a scris despre caderea zidului Berlinului s.a.m.d. Schitand profilul moral al corespondentului secolului al XIX-lea, Hohenberg prezinta si exemplul unui cunoscut reprezentant al acestuia, boem mic si viclean. Este vorba despre corespondentul diplomatic al ziarului Times din Londra, Henri Stefan Blowitz, care a reusit sa obtina pentru ziarul sau exclusivitatea publicarii tratatului prin care Congresul de la Berlin, din 1878, a redesenat harta Europei de Sud-Est, mai ales in favoarea Germaniei si a aliatilor ei (pag. 41) O televiziune de la noi a prezentat imagini needitate despre un accident aviatic, de teama ca rivala ei i-ar putea-o lua inainte. Si exemplele s-ar putea inmulti la nesfarsit. Din pacate, avem si exemple tragice. O pereche de corespondenti (reporter si cameraman) de la o televiziune din Bucuresti si-a gasit sfarsitul imediat ce a ajuns prima la locul unui accident, cel de la Mihailesti, unde, peste cateva clipe, a explodat un tir incarcat cu materiale inflamabile. O pereche de la o alta televiziune, care a ajuns dupa numai cateva minute de la explozie, a avut ingrata misiune sa filmeze si trupurile neinsufletite ale fostilor lor colegi-concurenti. Si, fireste, sa faca toata ziua, pentru fiecare din jurnalele de stiri succesive, in timp ce le tremurau mainile, picioare si glasurile si de teama, si de oboseala, transmisii in direct depre nefericita intamplare. In unele cazuri, efectele unor prioritati in livrarea informatiei se masoara imediat, in bani. Dar si ele costa. Nu vom afla probabil la cat s-au ridicat cheltuielile de instruire profesionala ale corespondentului AFP care transmitea despre Kremlin sau ce eforturi a trebuit sa depuna cameramanul care a filmat epava unei aeronave in Muntii Parang. Dar aceasta nu insemna ca ele nu au existat. De altfel, la marile agentii, care acopera quasitotalitatea evenimentelor de pe tot globul, exista controlori de calitate. La Reuter, ei se numesc, familiar, quac. La AFP, un astfel de serviciu este cunoscut sub denumirea de alla, care vine de la alerta si analiza (Palmer, pag.75 76). Pe langa calitatea textelor si masura in care au fost reluate de beneficiari, aceste organisme interne, in care lucreaza monstri sacri ai meseriei, urmaresc si operativitatea transmiterii informatiilor. Iar rapiditatea este o cerinta necesara nu doar pentru flash-ul de prima avizare despre eveniment, ci si pentru pentru stirile de urmarire ce ii succed curand in fluxul unei agentii de presa ori pentru stirea de sinteza (numita si lead in unele lucrari, desi acceptiunea principala a termenului este aceea de prim paragraf al unui text infromativ). Intr-o asemenea evaluare a unor controlori de calitate a unor stiri despre razboaiele din Iugoslavia se spune: daca trebuie sa dam rapid si exact faptele frapante, este necesar, totdata, sa le oferim si o interpretare (interpretative spin); cu cat subiectul devine mai important, cu atat mai mult trebuie reamintite datele de baza (Iugoslavia, federatie
Master Jurnalism tematic

38

Corespondentul de pres

balcanica de 23,5 milioane de locuitori, si-a inceput odiseea spre haos dupa moartea, in 1980, a liderului comunist Iosif Broz Tito) (idem, pag.75). De observat aici, pret de o paranteza, ca acel interpretative spin este reprezentata, in principal, de informatia de context (background), in cazul de fata de mare adancime. De altfel, agentiile de presa se feresc sa interpreteze faptele despre care relateaza. Comentariile de agentie nu sunt decat aglutinari inteligente de informatii pe firul unei idei (unghi de abordare sau atac). Prin urmare, ele se deosebesc net de comentariile pe care le cunoastem din paginile editoriale ale ziarelor, care contin parerile celor care le semneaza.

II.5.2. Efectul razelor Hilton asupra jurnalistilor Uneori, imprejurarile in care lucreaza corespondentii, dorind sau fiind nevoiti sa coopereze, au un efect nivelator asupra prestatiilor lor. Se intampla acest lucru mai cu seama atunci cand diversi factori pun piedici concurentei sau o impiedica de-a dreptul. Unii jurnalisti de politica internationala (externisti, in jargonul breslei) vorbesc despre efectul Hilton. La marile reuniuni internationale, gazetarii sunt cazati cel mai adesea la hotelurile acestui lant hotelier si au parte de un tratament uniform: au acees la aceleasi informatii, comunicate de obicei de purtatori de cuvant, uneori in documente, redactate adesea intr-o pasareasca oficiala, care poate obtura mai degraba informatia de interes pentru public decat sa o dezvaluie. De aceea, si relatarile jurnalistilor lor par trase la indigo. Corespondeni acreditati la Bruzelles i purttori de cuvnt se ntlnesc, i ei, cu regularitate n timpul briefing-ului de la amiaz al Comisiei Europene, care pentru muli dintre ei este un ritual sau un punct central de interes, apreciaza autori occidentali citati de Liana Ionescu (http://www.sferapoliticii.ro/sfera/126-127/art09-ionescu.html, 19.06.10): n fiecare zi la prnz, ntre 50 i 200 de jurnaliti se reunesc n sala de pres pentru a asculta declaraiile purttorilor de cuvnt despre activitile prezente i viitoare ale Comisiei i pentru a pune ntrebri. Cum toi acei oameni care lucreaz profesionist cu temele UE locuiesc acelai spaiu, Bruxelles este adesea considerat ca un microcosmos populat de europeni. Iesirea din aceasta monotonie devine posibila abia daca unul dintre corespondenti obtine un tratament privilegiat din partea vreunei surse participante la lucrari. Acelasi Michael Palmer, din care am mai citat, remarca, la corespondenti, o diversitate de voci, dar si o identitate de comportament pentru un grup, pe care il compara cu oile lui Panurge. Acesta este, ne aminteste, intr-o nota de subsol, traducatoarea cartii Carmen Ionescu - tovarasul fidel al lui Pantagruel in romanul omonim al lui Rabelais: Panurge are o disputa, pe mare, cu comerciantul 39
Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

Dindenault. Pentru a se razbuna pe acesta din urma, cumpara o oaie de la el, pe care o arunca in mare. Toate celelalte oi s-au aruncat dupa tovarasa lor si chiar si Dindenault, agatandu-se de ultima oaie, se ineaca (ibidem, pag. 17). O parte din cei 1.200 de ziariti care transmit tiri de la Bruxelles despre Uniunea European, numr egalat doar de cel al corespondentilor acreditati la Washington, este de parere ca munca lor este din ce in ce mai grea. Intre altele, pentru ca ei se deplaseaz pe orbita instituional Comisie - Parlament - Consiliu, dupa cum remarca, citat intr-un articol, Michael Stabenow, de la Frankurter Allgemeine Zeitung, si pentru ca multe evenimente se desfasoara in acelasi timp. La randul ei, Maria Laura Franciosi, fost ef adjunct la Agenia (italiana) de tiri ANSA, considera c acest loc de munc implic s te deplasezi ntre multe instituii i surse, s toceti tlpile multor pantofi, s asculi multe voci i apoi s te aezi i s transformi toate aceste informaii n ceva coerent pentru cititori. Cantitatea de materiale i volumul de comunicare din partea instituiilor sunt enorme, a adugat ea. Pentru corespondentului ageniei de pres din Cipru, Nikos Bellos, cea mai dificil parte a muncii este s transmii tirile la timp, meninnd standardele de corectitudine; este dificil pentru c multe lucruri se ntmpl n acelai timp. Astfel, eti pus n situaia de a scrie despre un eveniment fr s participi la el. (http://www.europarl.europa.eu/news/public/story_page/037-69683-060-03-10906-20100226STO69653-2010-01-03-2010/default_ro.htm) Un profesor olandez de jurnalism relata, la o reuniune a formatorilor de ziaristi desfasurate la Bucuresti, o intamplare semnificativa in acest sens din trecutul sau de corespondent diplomatic acreditat pe langa un organism european: In ajunul unor negocieri dificile, ambasadorii tarilor participante organizau conferinte de presa simultane. Fiecare jurnalist se ducea, fireste, la cea a ambasadorului tarii sale. Urma o zi de negocieri, o zi de vara si de lupta voiniceasca pana in seara, care lua sfarsit, in mod miraculos, totdeauna, cu o ora inainte de deschiderea principalelor emisiuni informative ale televiziunilor (preferate celorlalte medii pentru vizibilitatea mai mare pe care o asigurau personajelor, in cazul de fata actori politici). Se tineau acum alte conferinte de presa, tot paralele, organizate de aceiasi ambasadori. Fiecare dintre ei povestea cat de vajnic s-a luptat pentru promovarea intereselor tarii sale si cum a obtinut el cel mai bun compromis politic posibil, intrutotul avantajos pentru aceste interese. Iar jurnalistii, chiar daca ar fi vrut sa verifice aceste informatii, macar prin compararea lor cu cele furnizate de alti participanti la negocieri, nu mai aveau cand sa o faca decat a doua zi. Cand, din punct de vedere jurnalistic, putea fi prea tarziu: stirea fusese difuzata si \ sau tiparita. Noutatile aflate tardiv puteau sa nu fie atat de importante incat editorii sa autorizeze o revenire la subiectul din ajun. Dar o parte a informatiei necesare pentru edificarea consumatorului se pierdea. Ea mai putea fi
Master Jurnalism tematic

40

Corespondentul de pres

prezentata doar sub forma de background in relatarea despre evetuala continuare a evenimentului ori despre un fapt similar. Daca aparea in timp util! Cel mai cunoscut reporter de razboi de la noi, Adelin Petrisor, spune, la randul lui, ca pe corespondentii de la CNN, BBC, AP, Reuters si alti mastodonti mass-media ii gasesti grupati in acelasi hotel ori in cel mult unul doua: Acolo trebuie a stai din doua motive: este clar ca este cel mai sigur loc si, de asemenea, acolo se tin cele mai multe conferinte de presa, briefinguri etc. Acelasi Michael Palmer, frecvent citat aici, scrie (pag. 77) ca pericolele la care erau supusi ziaristii in confruntarea cu snipers (lunetisti) si cu alte persoane inarmate la Sarajevo au fost de asa natura incat, timp de trei ani, agentiile si unele televiziuni au apicat un sistem de pool (sindicalizare); fiecare avea voie sa utilizeze imaginile captate de celalalt. Dar mizele erau foarte mari, pentru ca imaginile erau vandute altor organe de presa. Atat de mari, incat un controlor de calitate, citat de acelasi autor, se simte indreptatiti, in cursul primei crize din Srebrenita (31 mrtie 1 aprilie), sa scrie ramarci ca acestea: Imaginile foarte dure (grim) ale refugiatilor evacuati din Srebrenica figureaza printre cele mei bune din aceasta zi. Am castigat pentru modul in care am aratat un convoi umanitar care parasea Belgradul, dar am pierdut la mustata in fata WTN (Worldwide Television News, preluat apoi de agentia americana Associeted Press n.a.), care a cumparat imgini cutremuratoare despre Srebrenita. Am revenit in forta cu excelente imagini cu refugiati care soseau la Tuzla, realizate de Susa Kavic si preluate amplu de VisEurope (idem, pag. 77-78). Este unul din acele comentarii care justifica observatia amara a profesorului francez Claude-Jean Bertrand despre un mit regretabil care face ca stirile bune sa fie lipsite de interes in virtutea refrenului ca Nu se vorbeste de trenurile care sosesc la timp. Ca urmare, multi jurnalisti cauta orgasmul profesional in esecuri, accidente, masacre, scandaluri sau uragane. Trecand in revista reprosurile care se aduc profesiei de ziarist, acelasi autor vorbeste despre tendinta de a practica jurnalismul de haita, ceea ce duce, peste tot, la Acelasi mozaic de evenimente Astfel, animte aspecte ale realitatii sunt prea mediatizate, in timp ce alte nu sunt cunoscute deloc, pentru ca nimeni nu indrazneste sa se abata de la cararile batatorite (Bertrand, pag.218-219). De altfel, nici corespondentii nu mai sunt ce erau. De pilda, cel din filmul Corespondentul strain de Hitchcock zbierea Anuleaza-mi cursul de rumba! in timp ce se grabea sa plece spre cea mai recenta criza mondiala (Hess, pag. 11). Un fost sef al biroului New York Times la Moscova, Hendrick Smith, citat de acelasi autor, sustine ca cei de azi arata ca angajatii unei firme de avocatura din New York (idem).

41

Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

La randul lui, Hohenberg observa: De la Russel la Clemenceau, corespondentii care au scris despre razboiul civil din America au inclus si cativa aventurieri, dar, analizand toate dovezile, se poate constata ca nu au rezistat mult (pag. 31).

II.5.3. Inevitabila cartelizare paguboasa Fenomentul cartelizarii corespondentilor locali (judeteni) este curent si la noi. De teama sa nu prinda vreun eveniment, motiv de amarnice reprosuri din partea editorilor, corespondentii se tin la curent cu informatiile pe care le afla. Acest lucru se observa privind jurnalele diferitelor televiziuni: aceleasi cadre, ba, de multe ori, aceleasi sincroane. Explicatia e simpla: reporterii nu se duc pe teren, ci prefera sedentarismul. Nomazi raman doar cameramanii. Uneori, doar unul dintre ei se duce la locul intamplarii si filmeaza pentru toti ceilalti. Din pacate, nu intotdeauna se arata foarte abil in a-i duce de nas pe sefi: daca ar fi, acelasi operator ar filma mai multe cadre, mai multe sincroane. Sa ajunga la toate lumea, cum se spunea la cozile la magazinele alimentare de pe vremea dictaturii. De altfel, nici unele studiouri centrale sau editori nu se dau in laturi de la a recurge la un soi de troc, imprumutand sau schimband imagini, fara a indica sursa lor, atunci cand corespondentul a scapat un eveniment sau altul. Acest rabat la deontologie este menit sa compenseze un deficit la insusirea demiurgica a ubiquitatii la care televiziunile tin atat de mult. Constienti ca reporterii de teren, in cazul de fata corespondentii, sunt prost platiti si prost dotati, ca ei sunt constransi uneori la o mare productivitate si multe eforturi, cei mai multi editori inclina, cum spunea unul dintre ei, sa treaca cu vederea asemenea practici. Uneori, cooperarea nu este totala sau neconditionata. Corespondentul care prinde primul o o informatie despre un eveniment are grija sa-si asigura intaietatea, chiar daca ii anunta, pana la urma, si pe ceilalti. Pe de alta parte, el nu le da, mura-n gura, toata informatia de care dispune, ci ii lasa pe concurentii pe care ii ajuta sa se documenteze ei insisi. Daca s-a intamplat sa iasa pe locul al doilea la operativitate, un corespondent bun isi poate sterge pacatul profesional doar actionand in mare viteza si facand un material de calitate mai buna. In cazul corespondentilor de razboi, a lucra impreuna este chiar una din conditiile prealiabile pentru a ramane in viata. Or, chiar pentru centrala, un corespondent viu, dar slab, e mai bun decat unul genial, dar mort.

Master Jurnalism tematic

42

Corespondentul de pres

II.5.4. Concluzie partiala (5) Inchizand acest capitolas (II.5.), vom subscrie la concluzia cuminte a lui David Randall, jurnalist cu o vasta experienta, practicata pe multe meridiane, dupa care in intrega lume, reporterii coopereaza: Ei fac schimb de declaratii, se ajuta intre ei furnizand numere de telefonc colegilor si rivalilor. Dar reporterii buni trebuie sa fie intotdeauna pregatiti sa stea pe propriile picioare atunci cand este necesar, sa mearga acolo unde nimeni altcineva nu a mers si cand acest lucru nu da rezultate sa-si asume riscurile. Ei sunt gata sa respinga tratatiile predigerate oferite cu lingurita oficiala, pentru ca stiu ca vor gasi ceva mult mai gustos daca vor fora pe cont propriu (ed. I., pag. 60).

2.2.4 Lucrare de verificare


1) Peste numai o saptamana urmeaza sa pleci intr-o misiune jurnalistica mai indelungata intr-o tara indepartata. Intocmeste un calendar pe zile si pe ore a actiunilor pe care le intreprinzi. 2) Aflat in strainatate ca trimis special pentru relatarea unui eveniment important, intalnesti doua categorii de diplomati: fie din cale afara de prietenosi, fie dimpotriva. Cum te vei raporta la unii si ceilalti si de ce asa si nu altfel? Explica-ti pe scurt atitudinea. 3) Identifica cel putin doua stiri sau reportaje identice sau foarte asemanatoare din doua organe de presa diferite (ziare, posturi de radio sau televiziune) si incearca sa explici de ce sunt ele asa si cum ar fi putut fi altfel. 4) Redacteaza un scurt eseu pe tema ce avantaje, respectiv dezavantaje prezinta pentru un consumator de presa faptul ca doua sau mai multe relatari despre unul si acealasi fapt difera, cel mult, prin amanunte nesemnificative.

2.2.5 Test de autoevaluare


Pune pe doua coloane asemanarile si deosebirile dintre un corespondent si un diplomat, completand lista acestora, asa cum rezulta din curs

43

Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

Bibliografie
Bakenhus, Norbert, Radioul local. Ghid practic pentru jurnalisti, Polirom, Iasi, 1998. Bertrand, Claude-Jean, O introducere in presa scrisa si vorbita, Polirom, Iasi, 2001. Coman, Mihai (coord.), Manual de Jurnalism, ed.III., Polirom, Iasi, 2009. Gross, Peter, Mass media si democratia in tarile Europei de Est, Polirom, Iasi, 2004. Hess, Stephen, International News & Foreign Correspondents, The Brookings Institution, Washington, D.C., 1996. Hohenberg, John, Foreign Correspondents. The Great Reporters and Their Times, Syracuse University Press, ed.II, 1995. Palmer, Michael, Batalia pentru stiri. Corespondenti de razboi, ziaristi si istorici confruntati cu conflictele iugoslave, Tritonic, Bucuresti, 2003. Pedelty, Mark, War Stories. The Culture of Foreign Correspondents, Routledge, New York&London, 1995. Tunstall, Jeremy, Journalists at Work. Specialist Correspondents: Their News Organisations, News Sources, and Competitor-Colleagues, Constable, London, 1971.

Master Jurnalism tematic

44

Corespondenii de pres

UNITATEA DE NVARE 3 CORESPONDENII DE PRES, TIPOLOGIE


Capitolul III II.6. Un loc mai bun sub soare II.6.1. Tipologie II.6.2. Freelancerii II.6.3. Stringerii II.6.4. Feed-back-ul epistolar II.6.5. Specialistii II.6.6. Corespondentii locali II.6.6.1 Corespondentii presei scrise II.6.6.2. Corespondentii de audiovizual II.6.6.3. Interactiunea centru - periferie II.6.7. Corespondentii externi II.6.7.1. Angrosistii II.6.7.2. Personalizarea informatiei II.6.7.3. Transnationalele audiovizualului II.6.7.4. Un adversar implacabil: costurile II.6.7.5. Romani in strainatate II.6.7.6. Proximitati ciudalnice II.6.7 7. Monopol mondial II.6.7.8. Ubiquitatea TVR II.6.7.9. RRA ut TVR II. 6.7.10. Ai nostri ca bruxellezii II.6.7.11. Straini de-ai nostri printre noi II.6.7.12. Corespondentii de razboi

45

Master Jurnalism thematic

Corespondentul de pres

Obiectivele unitii de nvare 3

Dup studiul acestei uniti de nvare vei reui s Identificai tipologic corespondenii de pres dup specificul activitii. Analizai i s comparai diferite contexte corespunztoare diverselor tipuri de coresponden de pres. Analizai rolul diferitelor tipuri de coresponden de pres in contextul specific.

Master Jurnalism tematic

46

Corespondentul de pres

CORESPONDENII DE PRES, TIPOLOGIE Capitolul III II.6. Un loc mai bun sub soare
Corespondentii sunt de atatea feluri incat pot fi clasificati dupa diferite criterii. Trasatura definitorie care ii uneste est e doar aceea ca aduna informatii de pe un teritoriu si transmit, pe baza lor, relatari organului de presa pentru care lucreaza. In rest, multe trasaturi ii diferentiaza. Dar, inainte de a ne opri asupra lor, sa tecem in revista cele mai frecvente si mai importante tipuri.

II.6.1. Tipologie Dupa locul in care isi desfasoara activitatea, corespondentii sunt interni sau externi. Cei interni se sunt cei locali, care pot fi, la randul lor, in functie de aria geografica pe care o acopera, regionali, judeteni, municipali si chiar comunali ori de cartier. La unele organe de presa, chiar reporterii din centrala sau unii dintre ei sunt prezentati publicului in calitate de corespondenti. De altfel, asa cum am aratat, asemanarile mari si deosebirile mici dintre reporteri si corespondenti ingaduie aceasta ambiguitate terminologica. Externi sunt cei trimisi in strainatate ori jurnalisti locali care transmit pentru un organ de presa din afara tarii. Dupa domeniul de care se ocupa, ei pot fi corespondenti diplomatici, economici, culturali, militari. In textele pe care le trimit, ei sunt descrisi adesea ca observatori sau experti cu specialitatea respectiva. O categorie deosebita in multe privinte, din care asumarea riscurilor celor mai mari nu este decat una, o reprezinta corespondentii sau reporterii de razboi (vezi, mai incolo, un subcapitol special). In functie de tipul de presa practicat (scrisa sau audiovizuala), ei pot lucra in birouri sau studiouri. Ceea ce inseamna cu unii dintre ei sunt nomazi, iar ceilalti sedentari (vezi si mai sus).

47

Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

Apoi, dupa rangul ierarhic, ei pot fi sefi de birou sau redactori-sefi. Acestia coordoneaza corespondenti, reporteri, operatori sau cameramani, personal tehnic etc. Dupa durata activitatii lor, corespondentii pot fi permanenti, ocazionali sau trimisi special (pentru un singur eveniment: o reuniune internationala importanta, o vizita de sef de stat, o manifestare culturala ca festivalurile cinematografice de la Cannes, Berlin sau Venetia, cel consacrat lui Wagner la Bayreut, targul de carte de la Frankfurt - sau sportiva olimpiade, campionate mondiale si continentale, ca cel de fotbal din Africa de Sud din vara anului 2010). Dupa felul in care sunt remunerati, ei pot fi profesionisti sau amatori, platiti cu salariu, angajati, free-lanceri, stringeri etc. Bineinteles ca jurnalistii profesionisti nu pot fi peste tot. Unii dintre ei pot fi jurnalisti amatori si, totodata, specialisti de marca in profesia lor de baza. Reviste prestigioase ca mensualele National Geografic sau Geo au personal extem de restrans in redactii, dar apeleaza la geografi si istorici, geologi si arheologi, antropologi si psihologi, geneticieni si biologi, medici si astronauti, sciitori si cartografi, etnologi si artisti-fotografi pentru realizarea unor reportaje, anchete sau documentare a caror elaborare poate dura si ani de zile. Uneori, in spatele fiecaruia este mobilizata o mica echipa interdisciplinara de experti. In Franta, spune un Ghid pentru corespondenti, sunt 20.000 de ziaristi, din care jumatate la Paris. Din cealalta jumatate, majoritatea se afla in orasele mari. Celelalte localitati raman sa fie acoperite de corespondenti amatori. Adesea si cartiere insumand zeci de mii de locuitori. Profesionistii abia daca se pot ocupa de marile evenimente. Pentru celelalte, necesare si ele, presa se sprijina pe retelele de neinlocuit ale corespondentilor locali (Guide, pag. 5). Dupa unele surse, in Romania numarul jurnalistilor este pe jumatate. In rest, probabil ca proportiile se pastreaza.

II.6.2. Freelancerii Jurnalistii independenti, care nu sunt angajati ai vreunei institutii de presa, ocupa un loc aparte in peisajul breslei ziaristilor. Freelancers in engleza, pigistes in franceaza, ei colaboreaza in mod constant cu institutii mass-media. Ei obtin din aceste colaborari cea mai mare a veniturilor (cel putin 50 la suta, conform legislatiei din Franta) si, in consecinta, isi asigura existenta pe baza sumelor obtinute de la
Master Jurnalism tematic

48

Corespondentul de pres

redactiile respective, ca Introducere , pag. 175)

plata

pentru

materialele

lor

(Coman,

II.6.2.1. Acest tip de ziarist este foarte raspandit in jurnalismul occidental si rar intalnit (deocamdata?) in cel autohton, unde redactiile prefera, de cele mai multe ori, sa lucreze cu propriii lor angajati, cu oameni controlabili adica. Reducerile de personal din industria presei ofera sanse suplimentare pentru freelanceri, noteaza Goodman si Pollack. Chiar si New York Times, a carui acoperire externa stabileste standardele pentru ziarele americane, apeleaza din ce in ce mai mult la freelanceri pentru a economisi bani (Introducere, pag. XIX). Aceasta inseamna mai multe sanse pentru jurnalisti dispusi sa-si ia soarta in propriile maini, comenteaza autorii (idem). II.6.2.2. Dar freelancerii isi bat uneori cuie in talpa. De pilda, un corespondent strain cu experienta si editor extern la Miami Herald (pag. 42), Juan Tamayo, citat de aceeasi autori, isi aminteste ca un freelancer i-a oferit un reportaj despre infestarea cu nuferi a lacului Tanganika. Tamayo l-a refuzat, fireste. Cateodata nu-si dau seama ca vand un produs (pag. 50). Acelasi jurnalist circumscrie conditia freelancer-ului astfel: Trebuie sa cauti un subiect suficient de interesant pentru ca lumea sa-l cumpere, suficient de usor de obtinut si care sa se petreaca intr-un loc suficient de ieftin ca sa-ti permita sa traiesti (idem, pag. 42). Alti freelanceri comit alte greseli. De pilda, se dau ceea ce nu sunt: Daca ai vandut o data un reportaj pentru BBC, San Francisco Cronicle sau Huston Post inseamna neaparat ca poti spune ca ii reprezinti? Nu. Un singur reportaj nu te transforma in corespondent si a te prezenta drept ceea ce nu esti poate sa-ti distruga relatia de munca cu editorii (idem, pag. 162). Rob Golden de la CNN, citat de aceiasi autori, isi aminteste de un caz deosebit de grav, in care un freelancer american, de altfel promitator, si-a ratat sansa de a deveni stringer pentru CNN. El a angajat o echipa de filmare si a spus ca reprezinta CNN-ul la un turneu international de tenis din Orientul Apropiat, obtinand un interviu cu Boris Becker. Dar l-a enervat atat de tare in timpul interviului, incat faimosul tenisman a jurat sa nu mai vorbeasca vreodata cu cei de la CNN (idem, pag. 163). II.6.2.3. Vorbind despre dificila relatie freelancer editor, Wilson noteaza, la randul lui, ca este aproape imposibil sa existe o incredere deplina in toate detaliile unui reportaj sau ale unui program atunci cand acestea nu au fost initiate si verificate indeaproape, etapa cu etapa daca este necesar, in cadrul organizatiei de presa care valorifica 49
Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

produsul unui freelancer. Mult prea adesea, companiile de presa (cele din Marea Britanie, despre care scrie autorul) sunt confruntate cu faptul implinit, care trebuie acceptat in intregime sau respins in intregime, mai ales in cazul programelor audiovizuale, care nu pot fi schimbate usor () Pretul ar putea fi o nota mare de plata pentru despagubiri (pag. 97). Si o pierdere de credibilitate, care poate conta chiar mai mult pe termen lung, am adauga noi. Acelasi autor ne prezinta si reversul medaliei: Compensatia este ca producatorii si jurnalistii independenti au idei si initiative pe care nu le-ar avea daca nu ar fi stimulati de nevoia de a-si vinde talentul (idem)

II.6.3. Stringerii Stringer-ul este, asa cum poate afla oricine cautand pe Wikipedia, un tip de jurnalist freelancer sau fotograf care furnizeaza reportaje sau imagini pentru anumite organizatii de media in mod regulat, dar este platit la bucata. Termenul nu se foloseste decat in aria limitata a jargonului breslei, caci publicului ii priveste ca pe corespondenti. II.6.3.1. Relatia unui stringer cu presa poate fi destul de laxa: el poate lucra doar cu intermitente pentru organe de presa. Ei sunt mai folositi in audiovizual decat in presa scrisa. II.6.3.2. Marile ziare si posturi de audiovizual recurg cel mai adesea la stringeri locali atunci cand au nevoie sa obtina rapid descrieri de scene sau evenimente, de citate sau de imagini pentru editii speciale sau breaking news-uri: de multe ori, reporterii speciali nu pot ajunge in timp util la fata locului. (http://en.wikipedia.org.\wiki\stringer\stringer_journalism, 12.06.2010). II.6.3.3. Alteori, stringerii sunt cei care promit materiale jurnalistice. Dar, din pacate, destul de des ei ofera reportaje sau stiri fara prea mare importanta, apreciaza un jurnalist de la USA Today, John Simpson, citat de Goodman si Pollack (pag. 50). Unul din sfaturile pe care il dau autorii cartii citate aici este acesta: Nu calca lumea pe nervi. Ei il citeaza cu un exemplu pe Rob Golden, senior producer la CNN, care isi aminteste de un stringer din Panama, care tot suna pentru fiecare detaliu al intamplarilor din tara: De asta nu aveam nevoie. Ajunsesem sa n-o mai luam in serios. Apoi, intr-o zi, a avut loc un atac armat cu motivatie politica in Panama si i s-a cerut sa scrie ceva. Imi amintesc inca prima fraza, spune Golden. Era o zi frumoasa in Panama. Nu stia sa scrie (idem, pag. 154) II.6.3.4. Uneori, persista o confuzie terminologica. Un jurnalist poate fi, pentru un autor, freelancer. Pentru altul, acelasi jurnalist este stringer. La un al treilea, una si aceeasi persoana poat fi si , si. Ceea ce trebuie sa ne interseze mai putin. Cel putin cata vreme acest tip de jurnalist este rar la noi.
Master Jurnalism tematic

50

Corespondentul de pres

II.6.4. Feed-back-ul epistolar Pentru personalul acelor redactii care nu au nevoie, din diverse motive. de surse locale, corespondentii sunt doar cititorii care le scriu. Dar toate redactiile primesc gramezi de scrisori. Ele reprezinta un feedback util, dar irelevant: de obicei, omul multumit nu isi ia osteneala sa scrie. O fac doar cei care au ceva de reprosat. Uneori doar reclamagiii. Cu toate acestea, scrisorile nu pot fi nesocotite cu totul. E o intrega poveste cu ele, dar e nu tine de sibiectul acestui curs. O lucrare de popularizare vorbeste si despre reporteri-specialisti, numiti, in general, corespondenti. Ei au oarecare vechime, sunt bine platiti si avansati la rangul de editori, numarandu-se printre jurnalistii cei mai buni atunci cand isi cunosc cu adevarat domeniul de activitate (vezi si capitolul I). Cunostintele lor de specialitate contracareaza tendintele jurnalismului care este, in general, a doua profesie de a nu intelege si de a prezenta gresit oameni si evenimente. Perceperea a ceea ce se afla in spatele faptului respectiv ii ajuta sa aprecieze ce este semnificativ in ceea ce pare obisnuit. Ei au acces la cele mai bune surse (Wilson, pag. 90-91). Dar, averizeaza autorul, familiaritatea specialistului cu un anumit domeniu poate avea efecte adverse. Pentru ca ceea ce un reporter entuziast, poate naiv, poate considera un material bun pentru un reportaj, paote fi considerat de specialist ca fiind depasit, el nesesizand lipsa de cunostinte a publcului larg (idem).

II.6.5. Specialistii Tunstall ii aduna la un loc pe reporteri si corespondenti in categoria culegatorilor de stiri, unii dintre ei finnd specializati. In opinia lui, acestia se impart in doua categorii: 1) cei specializati in reporteje de la galerii, tribunale sau de la fata locului si 2) cei specializati in culisele politicii, infractiunilor, sportului si a orice altceva se mai iveste (pag. 75). Pentru cei din a doua categorie, in jargonul redactiilor romanesti s-a impus termenii de reporter special sau trimis special. In opinia aceluiasi autor, un corespondent specializat este: 1) un angajat (al unei organizatii; 2) un culegator de stiri specializat; 3) un coleg competitor in cadrul unui grup de specialisti din acelasi domeniu (idem, pag. 106) * Si clasificarile ar putea continua. Dar poate ca ar fi mai util sa examinam mai indeaproape cateva tipuri de corespondenti.

II.6.6. Corespondentii locali 51


Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

Pe cat de numerosi, pe atat de prost platiti, cel putin la noi, ei fac parte din categoria mai larga a reporterilor, adesea anonimi sau necunoscuti publicului mare, fara care, insa, presa n-ar exista.

II.6.6.1. Corespondentii presei scrise Ziarele bucurestene au retele proprii. Dar, in momentul de fata, se pare ca doar Adevarul are una intinsa. Trustul de presa cunoscut sub aceasta denumire a constituit in ultimii ani cea mai extinsa retea de ziare locale din Romania, mai mare decat cea a fostelor Monitoare. Potrivit masuratorilor citate de ziar, primele 20 de editii ale Adevarul-ui de seara au inregistrat, in perioada ianuarie 2009 ianuarie 2010, 526.000 de cititori pe editie. Aceste date nu iau in calcul receptarea a alte 13 editii, infiintate in 2009. In aceeasi perioada, Adevarul de seara de Timisoara a fost citit, in medie, de 58.000 de persoane pe editie. Intrun an si jumatate, publicatia a reusit sa devanseze ziare locale cu traditie ca Timis Expres (48.000de cititori) si Renasterea banateana(21.000 de cititori). In Dolj, Adevarul de seara a inregisytrat o medie a audientei de 39.000 de persoane pe editie, iar la Cluj de 34.000 (www.adevarul.ro\forbes\media) Redactorul-sef al Adevarul-ui de seara, Sabin Orcan: Vom merge pana la capat cu dezvoltarea retelei de redactii, in ciuda zvonurilor lansate de diverse persoane care fie nu inteleg anvergura acestui proiect, fie isi vad amenintate interesele locale. Asa cum am promis, Adevarul de seara va acoperi in curand toate orasele-capitala de judet. In termeni de audienta, tinta noastra este de un milion de cititori pe zi (idem). Potrivit aceleiasi surse, in cele opt redactii regionale (de la Bucuresti, Cluj, Iasi, Timisoara, Constanta, Craiova, Brasov, Galati) lucreaza mai bine de 250 de jurnalisti. Acestor redactii regionale le sunt arondate alte 25, locale (ibidem). Este un proiect care vine sa sustina ideea ca viitorul apartine presei locale si in Romania. Importanta lui pentru subiectul nostru rezida in faptul ca redactiile din tara regionale ori locale devin furnizoare de corespondente pentru cea bucuresteana. Si ca relatia poate functiona si invers. Carcotasii vor putea obiecta ca investitia intr-un asemenea proiect este mai mare decat face. E mare, nu incape indoiala. Dar, in acelasi timp, ea reprezinta un mijloc, unul dinre putinele la indemna mass-mediei, de ieftinire a informatiei, daca nu imediat, atunci macar pe termen mediu. Oricum, judecand dupa date de mai sus, se poate spune ca, in curand, Adevarul poate deveni prima publicatie romaneasca in stare sa acopere evenimentele din teritoriu in functie de criteriile jurnalistice ale stiricitatii si nu dupa altele, de natura extra-jurnalistica, oricare ar fi ele (de pilda, scriem despre ceva petrecut in Bistrita-Nasaud nu pentru ca este un
Master Jurnalism tematic

52

Corespondentul de pres

eveniment de luat in seama, de interes fie el si modest - pentru cititor , ci doar pentru ca acolo s-a nimerit sa avem corespondent). In felul acesta, vom avea poate un prim exemplu de reusita in inlaturarea unui atat de pagubos, deopotriva pentru cititori, cat si pentru calitatea actului jurnalistic, capitalo-centrism, codificat de unii sub forma unei (false) reguli, ridiculizabila dupa formula daca Bucurestiul stranuta, provincia are guturai. Celelalte cotidiane bucurestene se bazeaza pe un numar mai mare sau mai mic de corespondenti, de obicei in centrele urbane mari ale tarii. Tabloidele au doar pe ici, pe colo, pentru ca viata mondena, principalul domeniu stirogen pentru ele, pulseaza doar in capitala si in sezon, pe litoral si la munte, ceea ce inseamna doar valea Prahovei si Poiana Brasov, mai rar alte statiuni. Cei mai multi lucreaza in regim de colaborare, adica sunt platiti la bucata, cu tarife diferite in functie de genul publicistice si de calitatea corespondentei furnizate (de cele mai multe ori si acceptate sau publicate). De obicei, acestia sunt angajati in presa locala sau au alta profesie. Munca de jurnalist nu reprezinta pentru ei decat o sursa suplimentara de venit. Nu prea mare, se cuvine adaugat. In schimb, le asigura in comunitatile locale un prestigiu mult mai mare decat cel la care ar putea ravni un ziarist bucurestean de valoare profesionala comparabila. Iar acest prestigiu este cu atat mai mare cu cat comunitatea pe care o serveste este mai mica si cu cat reporterulcorespondent a stiut sa tina mai sus, de-a lungul anilor, stacheta probitatii sale profesionale. Pornind, probabil, de la previziunile dupa care viitorul apartine presei locale, dar si de la considerente economice, unele cotidiane bucurestene de exemplu, Evenimentul zilei sau Ziua, intre timp disparuta - si-au creat subredactii in provincie, scotand editii regionale. Acestea deveneau furnizoare de stiri si de pagini intregi pentru editiile nationale. O retea foarte buna a fost cea initiata de Monitorul de Iasi, care a acoperit mai intai judetele moldave, apoi a incercat sa se extinda si in alte zone ale tarii. Redactiile faceau schimb de stiri, reportaje si chiar pagini intregi. Indeplineau, cel putin partial, functiile unei agentii regionale de presa. In paranteza fie spus, este de mirare ca asemenea institutii, capabile sa micsoreze costurile de procurare, prelucrare si transmitere a informatiei, se lasa inca asteptate pe piata romaneasca. O binevenita exceptie o aduce, asa cum aratam mai sus, retaua Adevarului, bine conceputa si si cat se poate de promitatoare. Un frumos omagiu le aduce corespondentilor locali, cu o admirabila generozitate, un faimos jurnalist. Sa spicuim din frazele lui (care se refera la ansamblul ziaristilor locali, dar se potrivesc intrutotul, se intelege, si pentru corespondentii din provincie sau din teritoriu, cum li se mai spune in jargon, ca si cum capitala nu ar fi tot teritoriu): 53
Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

Sarcina lor nu presupune nimic mai eroic sau glorios decat descoperirea celei mai complete versiuni a evenimentelor; nu se asteapta sa dobandeasca averi sau celebritate; ei reprezinta un antidot al celor care au renuntat la credibilitate in schimbul unui salariu mai mare; nemuritorii, persecutatii si eroii necunoscuti impartasesc o viziune comuna asupra meseriei pe care o practica (Randall, ed. II, pag. 2728). Autorul schiteaza, apoi, esenta acestei viziuni: descoperirea si publicarea unor informatii care sa elimine zvonurile si speculatiile; rezistenta la controlul guvernamental sau eludarea sa; informarea si, deci, imputernicirea persoanelor cu drept de vot; subminarea celor a caror autoritate se bazeaza pe lipsa de informare a publicului; examinarea eficientei si a ineficientei guvernelor, a reprezentantilor alesi si a serviciilor publice; examinarea activitatii firmelor, a modului in care sunt tratati angajatii si clientii acestora si calitatea produselor; alinarea suferinteie victimelor si demascarea vinovatilor, oferind astfel un mijloc de exprimare pentru cei care in mod normal nu se pot face auziti; reflectarea imaginii societatii, cu virtutile si viciile ei, si deconstruirea celor mai pretuite mituri ale sale; garantarea faptului ca se face dreptate, ca se iau masuri si ca vor fi intreprinse investigatii in situatiile in care nu se intampla aceasta; promovarea liberului schimb de idei, in special oferindu-le o tribuna celor ale caror opinii difera de conceptiile dominante. Dupa aceasta enumerare, care nu are cum sa fie exhaustiva, dar e admirabila prin patosul ei deontologic, Randall conchide: Daca puteti citi lista de mai sus fara sa va infiorati, atunci poate ca nu sunteti facut pentru jurnalism (idem, pag. 28).

II.6.6.2. Corespondentii de audiovizual Nu toate posturile au corespondenti. Dintre cele de radio, doar putine si-au recrutat colaboratori din teritoriu, ca sa folosim expresia de jargon incriminata mai sus. In schimb, cele mai multe posturi de televiziune generaliste sau profilate pe informatie nu si-au putut permite sa functioneze fara surse din tara. Functiile acestor retele raman aceleasi, dar organizarea lor difera. II.6.6.2.1. Astfel, televiziunea publica are, in structura ei, si cinci studiouri zise teritoriale. El sunt, de fapt, regionale si functioneaza la Cluj, Iasi, Timisoara, Craiova si, de curand, la Targu Mures. Emisiunile lor sunt reluate pe teritorii mai intinse decat teritoriul judetelor in care isi au sediul, chiar daca nu acopera fiecare cate un tinut istoric. Mai nou, ele aprovizioneaza cu emisiuni informative si de divertisment si canalul 3 al TVR.

Master Jurnalism tematic

54

Corespondentul de pres

In alte centre judetene, TVR se poate bizui pe corespondenti angajati. In unele centre lucreaza echipe de cate un reporter si operator, in altele trebuie sa se descurce doar un cameraman. Toate acestea necesita eforturi de rescriere, remontare etc la centru, cu costurile aferente. Din punctul de vedere al acoperirii teritoriului, pe harta TVR raman, inexplicabil pentru o televiziune publica, mari pete albe. Ceea ce rezulta din aceasta situatie este un grav dezechilibru in privinta reflectarii evenimentelor din tara, accentuat de un bucuresteno-centrism care a placut tot mai mult diriguitorilor succesivi ai emisiunilor informative ale TVR. II.6.6.2.2. O mare televiziune particulara cum este Antena 1 are o retea locala similara, chiar dac diferita in unele privinte. Ea se bizuie pe studiouro locale proprii, pe unele afiliate si pe corespondenti individuali. Iata o scurta descriere a acestora, facuta intr-un interviu acordat autorului de redactorul-sef adjunct Adriana Pava: Corespondenii independeni: cate un reporter i/sau operator acoper un jude, n unele situaii chiar dou. Muli lucreaz pentru Bucureti cu resurse proprii, camer, main, telefon i fibr personale. Potrivit unei glumei amare din bran vii cu bani de-acas dac vrei s munceti. Staiile afiliate apartin altor proprietari dect cel al postului naional. ntre cele dou societi exist fie un contract de producie audio-video, fie reporterii i operatorii staiei locale au contracte de colaborare cu Bucuretiul. De regul, staiile afiliate vor doar vizibilitate pe naional i cer s le apar sigla sau numele ca surs a materialelor. Staiile locale ale postului-mam folosesc resurse proprii pentru a alimenta sediul central cu materiale i pentru a asigura transmisiile live. Ele retransmit o mare parte a emisiunilor postului central, dar au si productie proprie. Alte televiziuni particulare, ca ProTV sau Realitatea TV, dispun, si ele de retele de corespondenti. Ele se seamana si se deosebesc in masura mai mare sau mai mica de cea a Antenei 1. Se observa, la unele televiziuni comerciale o tendinta tot mai accentuala de a face spectacol din aproape orice informatie, nu doar din cea mondena. Intre altele, aceasta se manifesta si prin privilegierea transmisiilor in direct in cadrul jurnalelor informative. Dupa 2000, directul devine un ritual, noteaza Mirela Lazar: El se bazeaza pe functia fatica a actului comunicational. De aceea, remarca autoarea cu malitia subtire a excelentei scoli franceze de critica a televiziunii, numarul corespondentilor creste pentru a crea directul chiar in lipsa evenimentului (pag. 68-69). Si mai departe, pana la quod erat demonstrandum: De cele mai multe ori, transmisia in direct de pe postruile noastre nu inseamna decat conexiunea propriu-zisa cu locul in care s-a intamplat faptul sau evenimentul si de unde transmite reporterul. Nu este vorba despre 55
Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

instantaneul producerii, al derularii evenimentului. Este reconstituirea post-factum (idem, pag. 71). Intr-adevar, manate de concurenta, televiziunile noastre se dau in vant dupa transmisiile in direct. De multe ori ele se succed in casacada, la inceputul jurnalelor. Mai rar le gasesti pe la mijloc sau coada. Paginatia este inca un mod de a stabili ierarhia evenimentelor aduse in fata telespectatorilor. Daca rostul unui direct este acela de a arata importanta evenimentului, atunci rolul lui este, mutatis mutandis, acela al chenarului din presa scrisa. Or, daca toate articolele sunt in chenar, se cheama ca ele sunt egale in rang. Si atunci, rostul evidentierii piere. E ca in manualul unui scolar zelos, dar incapabil de sinteza. De teama sa nu scape esentialul, el subliniaza tot, rand dupa rand, intreaga carte. Dupa ce a terminat, e ca la inceput: daca totul e subliniat, nimic nu e subliniat. II.6.6.2.3. Dintre posturile de radio, cel public se distinge prin cea mai buna retea de corespondenti in tara. Practic, sunt acoperite toate judetele tarii. Cu toate acestea, corespondentele abunda mai cu seama la sfarsit de saptamana. (vezi si mai sus) Mai mult decat atat, o parte din ele abordeaza subiecte minore. Este drept ca radioul, cu jurnalele sale frecvente consuma mult mai multe stiri decat televiziunea si chiar decat presa scrisa, ceea ce obliga la o interpretare ceva ingaduitoare a criteriilor de stabilire a valorii de stire a evenimentelor. Aceste corespondente sunt prelucrate de redactorii si de editorii din ceea ce se numeste camera stirilor in sensul ca le scriu intro-uri si outro-uri (cap, respectiv, coada de banda, corespunzand lead-ului, respectiv finalului), le scurteaza si le contextualizeaza (le adauga backround-ul corespunzator). Evident, corespondenta mai buna este aceea care necesita cat mai putine operatii de acest gen. Ideal nici una. Potrivit unei monitorizari pe o luna din primavara anului 2010 a principalei emisiuni informative de dimineata a Radio Romania Actualitati, cea de la ora 7, aceasta are noua minute rezervate stirilor centrale, locale si externe: pentru ca, din cele 15 minute rezervate emisiunii trebuie scazute cate unul pentru titluri si meteo, acesta din urma furnizat de institutul de specialitate, cate doua pentru revista presei material de autor si sport. Locul corespondentelor, in numar de trei, in medie, este ocupat mai cu seama de cel externe. In luna cercetata, nu s-a primit nici o relatare, reportaj sau interviu de la vreun corespondent din tara. O analiza mai atenta ofera si cateva explicatii ale acestei situatii. Una ar fi acea ca jurnalul se incareaza in spatiul altei emisiuni mult mai extinse (Matinal), iar corespondentele isi gasesc loc mai cu seama in aceasta. Alta ar fi aceea ca nu se intampla zilnic ceva important in tara. Cel putin in viziunea redactorilor de la RRA, care tin departe linia editoriala si asa este corect pentru un post public - de jurnalismul de
Master Jurnalism tematic

56

Corespondentul de pres

tip tabloid. De aceea, pentru ei conteaza mai mult o vizita a unei delegatii a FMI sau un protest in fata guvernului decat o explozie sau un accident petrecut oriunde in tara. Apoi, unii corespondentii sunt slab pregatiti, din vina lor sau a altora. De aceea, le vine greu sa contruiasca, bunaoara, o relatare soft, adica sa fabrice din nimic ceva. Uneori, ei rateaza lead-ul, incepand realatarea cu o fraza calpa, un cliseu, un truism, o comparatie schioapa. Nu doar cei de la RRA, dar vina altora nu le scuza pe ale lor. Un alt motiv ar fi acela ca pot aparea, asa cum se intampla, din pacate, mai peste tot in presa, scurt-circuite pe firul comunicarii editor corespondent (vezi si capitolasul despre raporturile dintre cei doi). Si apoi, un corespondent care trebuie sa acopere un judet intreg, uneori mare, din mai multe puncte de vedere, nu are cum sa nu scape cand si cand vreun subiect de interes pentru publicul unui post prin excelenta generalist. Cu toate acestea, daca cineva vrea sa se tine la curent cu evenimentele actualitatii doara scultand posturi de radio, cea mai buna optiune ramane RRA, singurul care le trateaza cuprinzator (uneori chiar exagerand). In rest, mai poate intra in discutie, cel mai probabil, doar Radio Europa FM. Avand in vedere ca interviul, acesta forma de comunicare suta la suta, este, probabil, genul publicistic cel mai raspandit la radio, autorii unei lucrari consacrate acestei forma de presa recomanda sa se realizeze corespondente tip interviu. Acest lucru este binevenit cu atat mai mult, cu cat, adesea, in legatura cu o anumita tema, trebuie luate in calcul mai multe aspecte care ar sparge cadrul temporal al relatarii (Haas et alii, pag 217-218).

II.6.6.3. Interactiunea centru - periferie O cuprinzatoare descriere a functiei corespondentilor si, in special, a studiourilor locale locale gasim in Bakenhus (pag. 60-61), din care, de dragul conciziei, parafrazam propozitiile esentiale: Studiourile regionale reprezinta agentia de stiri proprie a unui post. Ele sunt aproape de evenimente, mai aproape decat poate fi orice alta redactie aflata in sediul central de emisie. In calitate de corespondenti, studiourile sunt urechea centrului, care inregistreaza evenimentele si intamplarile din regiune si le semnaleaza centralei. Iata de ce devine posibila o impartire naturala a sarcinilor: - Studiourile regionale pot inregistra mai repede si mai bine evenimentele; cunosc in detaliu si pot judeca mai limpede implicatiile lor. De aceea, isi pot sfatui colegii din sediul central in privinta importantei unui eveniment. Ele cunosc evolutia lui anterioara si o pot aprecia si pe cea viitoare. Astfel, ele pot estima mai precis in ce 57
Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

moment ajunge evenimentul la punctul in care dobandeste interes national. - Redactia centrala nu este atat de aproape de locul faptei, dar cunoaste mai bine implicatiile nationale ale evenimentului; ea observa relatarile altor media nationale si ale agentiilor de presa, evalueaza subiectele dupa importanta lor nationala; ea recunoaste unele aspecte ale unui subiect care pot scapa unui studio regional din cauza apropierii si familiarizarii cu acesta. Aprecierea studioului local este foarte importanta, dar nu reprezinta unicul criteriu pentru un redactor din centrala pentru alegerea modului de reflectare a temei. O privire de ansamblu asupra intregului program al zilei, relatarile ziarelor si ale revistelor, ale posturilor TV si ale agentiilor de presa ii aduca alte indicii privind valoare de informatie a evenimentului. Iata de ce una si aceeasi tema poate fi abordata imediat sauamanata dupa considerente de care un redactor din studiourile regionale nu are cum sa le stie, necum sa le prevada. () Studiourile regionale sunt, astfel, consilierii de neinlocuit, dar nu si factorii de decizie. Ele pun adesea la indoiala competenta de decizie a centralei. Stabilirea unui acord initial ar putea duce la evitarea multor frictiuni ulterioare inutile. Pe de alta parte, un redactor regional poate sa aprecieze mult mai bine ce subiecte sunt importante pentru emisiunile locale. De aceea, competenta alcaturirii programului revine pentru aceste emisiuni si locuri de emisie in cadrul grilelor de program sefilor din studiourile locale. Este de asteptat ca redactia centrala sa dea dovada de multa reticenta in a interveni in programele locale. Asadar, in calitatea lor de corespondent, studiourile locale asigura informarea centralei in privinta tuturor evenimentelor importante din regiune; consiliaza redactia centrala in ce priveste valoarea temelor regionale; ofera regulat subiecte si corespondente variate. preiau (in urma unei intelegeri si in limita posibilitatilor) anumite sarcini ale centralei.

II.6.7. Corespondentii externi Corespondentii externi sunt cei care lucreaza pentru un organ de presa din alta tara decat aceea de unde transmit. Ei pot fi cetateni straini acreditati intr-o capitala sau o regiune, pe langa o organizatie sau institutie internationala (ONU, UNESCO, UE, NATO etc) sau cetateni ai tarii in care se petrec evenimentele, angajati sau colaboratori ai unor media din strainatate.

Master Jurnalism tematic

58

Corespondentul de pres

II.6.7.1. Angrosistii Doar marile agentii mondiale de presa, acesti angrosisti ai informatiilor, ca sa reluam o sintagma utilizata de Bertrand, isi pot permite sa-si creeze birouri de presa sau sa intretina corespondenti pe tot globul, acoperind cvasitotalitatea evenimentelor de interes pentru media. O parte covarsitoare a informatiilor deschise utilizate nu doar de presa, ci si de institutii guvernamentale sau organizatii ale societatii civile, provin de la aceste agentii. De pilda, compania Thomson Reuters, care detine cunoscuta agentie de presa fondata, in 1859, de Julius Reuter, care folosea porumbei calatori pentru a trimite informatii despre razboiul din Crimeea, avea, in 2009, 55.000 de angajati, dintre care 2.700 de corespondenti (nu stim cati stringeri, dar probabil daca ii adaugam si pe ei ajungem la 4.000) in 200 de birouri peste tot in lume. Thomson Reuters a avut o cifra de afaceri de 13 miliarde de dolari in 2009, fiind cel mai mare furnizor de stiri, informatii si servicii financiare din lume. E pe locul 40 in topul celor mai puternice brand-uri din lume facut de Business Week (recent cumparata de Bloomberg, care nu e nici macar in top 100), dupa companii ca McDonalds, Microsoft, CocaCola, Google, dar inaintea unora ca L'Oreal, Gucci, Zara. E pe primul loc in topul celor mai etice companii facut de institutul de cercetare Corporate Knights. Reuters si-a castigat o reputatie de sursa rapida de informatii echilibrate, nepartinitoare. Si "folositoare" adauga un reporter al biroului de la Bucuresti, care prefera sa-si pastreze anonimatul In opinia lui, presa a pierdut teren (si incredere) in ultimii ani tocmai pentru ca nu mai aduce informatii folositoare sau pentru ca nu le explica consumatorilor in ce fel sunt afectati de ce se intampla in jurul lor.

II.6.7.2. Personalizarea informatiei In conditiile in care asemenea transnationale domina cu suverana autoritate piata mondial a informatiei, se pune problema de ce mai este nevoie si de alti corespondenti externi? Raspunsul rezida in faptul ca aceste agentii mondiale, adresandu-se tuturor, nu au cum sa tina seama de toate interesele si sensibilitatile locale, nationale, profesionale, culturale sau de orice alta natura. Iar organele de presa, in functie de segmentul de populatie pe care vor sa il serveasca, sunt nevoite, prin insasi politica lor editoriala, sa caute toate informatiile care raspund unor asemenea sensibilitati, ori sa dea faptelor interpretari conforme cu aceste asteptari. Indiferent daca acestea se regasesc ori ba pe fluxurile marilor agentii de presa. Iar asemnea relatari nu pot oferi decat corespondenti nationali ori proprii ale unor media de diverse tipuri.

59

Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

II.6.7.3. Transnationalele audiovizualului Odata cu perfectionarea mijloacelor tehnice de transmisie, au aparut si transnationale ale audiovizualului. Ca de pilda CNN-ul si replica sa araba. Asa am asistat la premiere mondiale ca revolutiile in direct (din Romania, din Serbia) sau, horresco referens, razboaiele in direct (in Golf, in fosta Iugoslavia). Dar si agentiile de presa si-au dezvoltat puternice sectoare video. Asa ca, si aici, concurenta este tot mai acerba. Cine doreste sa stie mai multe despre aceasta, va trebui sa parcurga mai toata cartea lui Michael Palmer despre felul in care au acoperit corespondentii razboaiele din fosta Iugoslavia. Oricum, castigatorii pe termen lung in televiziune nu au fost fabricantii de aparate de televiziune, ci, potrivit lui Bill Gates, companiile furnizoare de stiri si divertisment (Goodman, Pollack, Introducere, pag. XIX). El si altii din industria IT cred intr-o crestre tot mai mare a comunicarii odata cu diversificarea Internetului, care include si lumea informatiilor (idem).

II.6.7.4. Un adversar implacabil: costurile Numai ca, potrivit acelorasi autori, cata vreme cererea pentru stiri este in crestere, costurile cresc, si ele, galopant. Iar competitia fara precedent dintre furnizorii de stiri si nevoia de protejare a profitului forteaza mediile sa economiseasca peste tot unde se poate. De aceea, in lumea presei tiparite numarul de cititori scade exact cand costurile pentru tipar cresc. A avea personal permanent intr-un birou de stiri de peste ocean este foarte costisitor (ibidem). Efect colateral: reducerile de personal de la marile institutii media ofera sanse mai mari pentru un alt tip de corespondenti, freelancerii. Este o poveste de succes de spus intr-alta parte. Pe de alta parte, este de observat, asa cum o face Hess (pag.87) ca cererea de corespondenti straini creste, chiar daca cererea difera. Stirile internationale de business sunt o industrie in crestere, apreciaza acelasi autor. Asadar, informatia este indeobste o marfa scumpa. Cea externa cu atat mai mult. Pe deasupra, si foarte perisabila: odata cu trecerea anilor, ea nu devine mai buna, ca vinul.

II.6.7.5. Romani in strainatate Este principalul motiv pentru care presa scrisa din Romania nu prea are corespondenti in strainatate. Pe vremea comunismului, Agerpres, care era agentia de presa nationala si oficiala, in subordinea guvernului, avea corespondenti, uneori in comun cu Scanteia, organul Partidului Comunist Roman, in tarile socialiste si in mai multe capitale importante, dar nu peste tot.
Master Jurnalism tematic

60

Corespondentul de pres

Bunaoara, America Latina era acoperita de un singur corespondent, care scria ce putea sa afle despre toate tarile Americii de Sud. In to Orientul Extrem, erau doi corespondenti: unul la Beijing, celalalt la Tokyo. Dar si acea retea a fost desfiintata, probabil si din ratiuni economice, poate si pentru ca nu se intelegea cat este de importanta informatia - sa-i spunem, cu un termen la moda - personalizata. La vremea sa, guvernul Roman a infiintat, pe cheltuiala sa, cateva birouri de presa in strainatate, in principalele capitale. Daca memoria nu ma insala, la Washington, Londra, Paris, Berlin si Bruxelles. Tot costurile ridicate necesare ntreinerii unui corespondent reprezinta motivul esenial al absenei unui corp de pres nchegat de jurnalisti romani la Bruxelles. Un alt motiv de natur economic este permanenta preocupare a mass media de sporire a audienei, lucru mai greu de realizat cu subiecte n general abstracte i mai puin populare, cum sunt cele privind UE, noteaza, pe drept cuvant autoarea unui studiu (Ionescu, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/126-127/art09-ionescu.html, 19.06.10) In prezent, doar societatile nationale de televiziune, respectiv de radio au adevarate retele de corespondenti in strainatate. Alte organe de presa, in special trusturi de televiziune, au mai ales doar trimisi speciali sau corespondenti ocazionali. In toate cazurile se observa un fenomen. Media romanesti ridica la nivel de eveniment ceea ce afla corespondentii lor sau ceea ce se petrece in zona lor de actiune, ignorand alte intamplari de interes pentru publicul autohton. Fireste ca, astfel, unele informatii sunt supradimensionate, altele subreflectate.

II.6.7.6. Proximitati ciudalnice Este de observat, pe de alta parte, ca ponderea stirilor externe in totalul textelor informative din ziare ori in jurnalele de radio sau televiziune este mica. Iar in cadrul stirilor externe, corespondentelor le revine un spatiu, respectiv durata si mai reduse. Editorii din centralele organelor de presa au tendinta de a-i trata, de regula, ca pe copii vitregi pe corespondenti, atat pe cei interni, cat si pe cei externi. In schimb, in periodele de seceta informativa ii exploateaza nemilos. E un subiect de vesnica disputa, in care acuzata este, la noi, mai cu seama, viziunea bucuresteno-centrista (capitalista, cum i se mai spune in jargonul breslei). Pare o problema fara solutie, ca sexul ingerilor sau cvadratura cercului. Intr-adevar, cat de mult este de ajuns? Dupa cate stim, investigatii serioase care sa cerceteze gradul de interes al cititorului fata de stirile locale ori indepartate nu s-a facut, cel putin la noi.

61

Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

II.6.7 7. Monopol mondial Dar aceste viziuni provinciale nu reprezinta un monopol romanesc. Asa ca nu este cazul sa ne punem cenusa in cap. Potrivit unor date ale International Association for Mass Communication Research,, citate de Hess (pag. 6), in 1979, doar 35 la suta din stirile oferite publicului din intreaga lume erau externe. Autorul a studiat, intre septembrie 1987 si aprilie 1988, un numar de 106 emisiuni, 60 de ore de transmisiuni de stiri locale emise de 57 organe de presa din 35 de orase americane. Rezultatul: din 1419 stiri, doar 43 era externe. Si acelea erau mai scurte decat celelalte (idem). Tot el citeaza, dupa revista Intermedia, rezultate ale unui sondaj de proportii aproape globale, zi din viata stirilor de televiziune, efectuat in 19 noiembrie 1991: 92 la suta din stirile din America Latina erau despre America Latina, 85 la suta din cele din Orientul Mijlociu erau despre Orientul Mijlociu, 80 la suta din estul Europei despre estul Europei, 78 la suta din Japonia despre ea insasi si tot asa (ibidem).

II.6.7.8. Ubiquitatea TVR Spre ilustrarea subiectului nostru, sa prezentam pe scurt reteaua de corespondenti externi ai TVR. O facem in viziunea Elenei Voinea, fost redactor-sef de resort in cadrul Directiei de Stiri a institutiei. In opinia ei, vrful de calitate i acoperire pentru corespondenii externi a fost ntre 2003 i 2004. In acel interval, desfasurarea de forte arata astfel: - la Bruxelles funciona un redactor, cu birou permanent i faciliti de filmare i editare imagine puse gratuit la dispoziie de Comisia European; - la Berlin, un redactor care i putea nchiria un operator la nevoie sau, pentru evenimente programate, putea cere sa i se trimita unul de la Bucureti; - la Moscova, o echip complet redactor-operator; - la Paris, redactorul fcea, n situaii excepionale, i filmri, dar avea i posibilitatea sa nchierieze un cameraman; - la Washington, echip complet. La evenimente deosebite, n special vizitele preedintelui sau premierului, echipa permanent din locaia respectiv era dublat de un trimis special, n general redactorul sau reporterul acreditat la Cotroceni sau guvern de Redactia de Stiri Interne din cadrul aceleiasi directii, nsoit de unul sau doi cameramani. n primvara lui 2003, n pregtirea operaiunii militare americane mpotriva Irakului, TVR avea un trimis special n Iordania, la Amman, i n sudul Turciei, pentru acoperirea nordului Irakului. Trimisul de la
Master Jurnalism tematic

62

Corespondentul de pres

Amman a intrat n Irak de ndat ce acest lucru a devenit posibil. Existau, de asemenea, trimii speciali la diferite evenimente, n zonele unde nu puteau asigura acoperirea corespondenii permaneni. Iata si descrierea unei zile obisnuite de lucru cu corespondenii din strintate - permaneni sau nepermaneni, in viziunea acelasi Elena Voinea: Ea ncepea cu un tur telefonic de locaii, n funcie de fusul orar. Oamenii propuneau subiectele zilei i discutam unghiul de abordare i felul n care trebuie s arate materialul: coresponden telefonic, reportaj sau transmisiune live. Redacia propunea, la rndul ei, subiectele dorite. Corespondentul putea reveni cu un telefon la redacie ori de cte ori simea nevoia s se consulte cu cineva. Dac materialul de trimis era un reportaj, se stabileau orele de transmitere prin satelit ctre Bucureti. Materialul transmis putea fi unul finit, gata de difuzare, ori unul care urma s intre n montaj, cu recomandrile reporterului din teren. La transmisiunile live se stabileau, de-asemenea, intervalele orare ale interveniei. La sfritul zilei de lucru se mai fcea un tur de locaii pentru evaluarea prestailor profesionale i pentru stabilirea agendei pe ziua urmtoare. O situaie special era aceea n care corespondenii cu locaii fixe plecau n deplasri mai lungi n perimetrul de acoperire: se ntmpla frecvent pe relaia cu Rusia, unde Liviu Iurea, unul dintre cei mai buni corespondeni externi ai TVR-ului din toate timpurile, se deplasa la evenimente ca luarea de ostatici de la coala din Beslan, "Revoluia rozelor din Tbilisi" ori "Revoluia portocalie de la Kiev". Plecrile se fceau numai cu acceptul conducerii Direciei de tiri, iar contactul cu redacia trebuia s fie i mai prompt, pentru o mai bun coordonare. Redacia de la Bucureti trebuia, obligatoriu, s vorbeasc pe o singur voce pentru ca oamenii din teren s nu primeasc recomandri sau comenzi care s se contrazic ori chiar sa se bata cap in cap. Este inutil, poate, sa adaugam, ca reusita unei transmisii presupune o excelenta planificare in conditiile in care marile evenimente, cele care fac deliciul jurnalistilor si al publicului deopotriva, sunt imprevizibile, necesita un mare volum de munca, un intens consum de circumvolutiuni, o buna rezistenta fizica si psihica, mai cu seama atunci, cand, dupa o istovitoare calatorie, trebuie sa intri, propaspat, sa tranmisti in direct si destept informatii temeinic verificate intr-o naratiune eleganta si coerenta, in conditii de disconfort total, cand ti se mai si dau indicatii in casca. Una din cheile succesului este, idee niciodata indeajuns de subliniata, predocumentarea corespondentului, tema la care vom reveni.

63

Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

II.6.7.9. RRA ut TVR Si Radio Romania Actualitati are o intinsa retea de corespondenti. Pot fi auziti adesea Doina Saiciuc transmitand din Statele Unite ale Americii, Sasa Belaivski din Rusia si alte tari ale foste Uninuni Sovietice, Anamaria Damian din Spania, Claudia Marcu din Belgia si, mai ales, de la Bruxelles, Gaabriel Klimovic din Polonia, Cristina Tiberian din Marea Britania, Monica Chihaia din Grecia, Malina Andronescu din Germania. Si enumerarea nu este completa.

II. 6.7.10. Ai nostri ca bruxellezii O buna parte din problemele legate de corespondentii externi le intalnim analizand activitatea celor de la Bruxelles. Vom schita un sumar inventar al acestor probleme pornind de la un foarte bine documentat articol de Liana Ionescu, publicat in Sfera politicii, care prezinta o parte din rezultatele cercetrii desfurate n cadrul unui amplu proiect european de cercetare academic, Adequate Information Management in Europe (AIM), derulat pe parcursul a trei ani (2004-2007), ca parte a Programului-Cadru 6 al Comisiei Europene Cetenii i guvernarea ntr-o societate bazat pe cunoatere, rezultate la a caror obinere autoarea a contribuit n mod direct. Cercetarea a fost efectuata de un consoriu de universiti i institute de cercetare din 11 ri europene, printre care Romania, reprezentat prin Facultatea de Jurnalism i tiinele Comunicrii, Universitatea din Bucureti. Amploarea problemelor este sugerata de insesi datele privitoare la corespondentii de la Bruxelles, facute publice anual de institutiile europene. In 2004, bunaora, potrivit studiului, erau acreditai la instituiile UE 1012 jurnaliti, din care 775 din rile membre ale UE. n acelai an, n slile de pres ale instituiilor UE erau reprezentate 65 de naionaliti. Cei mai muli corespondeni erau germani - 131, englezi - 97, belgieni - 90, italieni - 65, francezi - 56, spanioli - 64. Lor li s-au adgat jurnaliti din ri care nu fac parte din spaiul UE: americani - 43, elveieni - 32, japonezi- 23, turci, chinezi etc. Un adevarat turn babel modern. Aproape jumtate dintre corespondeni, 48,8%, lucreaza pentru presa scris; 26,3% pentru audiovizual; 22,4% - pentru agenii de pres; 2,4% - pentru media pe internet. n total, pot fi considerai corespondeni permaneni la Bruxelles (i) pentru mass media n limba romn 13 jurnaliti, dintre care nou au acceptat s fie intervievai n cadrul proiectului AIM: Magdalena Anghel (TVR), Daniela Filipescu (cotidianul Adevrul), Mihaela Gherghian (RFI Romania), Gabriela Langada (Radio Romnia Actualiti), Dan Luca (cotidianul Adevrul de Cluj), Oana Lungescu (BBC), Sonia

Master Jurnalism tematic

64

Corespondentul de pres

Rusu (TVR), Dana Spinan (la momentul intervievrii, PROTV), Drago Tbran (TVR). Majoritatea corespondenilor intervievai in cadrul cercetarii sunt tineri, au studii universitare i competene n domeniul problematicii UE i lucreaz n calitate de corespondeni strini de mai muli ani. apte dintre intervievai lucreaz n domeniul audiovizual patru pentru televiziune i trei pentru radio , iar doi n domeniul presei scrise. Nici unul nu lucreaz pentru o agenie de pres din Romnia. Aceast dispunere preferenial pentru audiovizual difer de configuraia general, pe tipuri de media, a totalitii jurnalitilor acreditai la Bruxelles, prezzentata mai sus. Opiunea organizaiilor de media din Romnia de a avea corespondeni mai ales pentru audiovizual se pliaz, ns, pe o realitate evideniat, an de an, de Eurobarometru, i anume c televiziunea reprezinta principalele media de informare a cetenilor despre problematica UE. Corespondenii pentru televiziune lucreaz: trei pentru televiziunea public i unul pentru o televiziune comercial. Cei trei reporteri ai televiziunii publice nu se afl concomitent la Bruxelles, ci cte unul, prin rotaie la fiecare trei luni. Sistemul rotaiei a fost introdus n 2006, anterior televiziunea public avnd un singur corespondent permanent. Dintre cei trei corespondeni pentru radio, unul lucreaz pentru radioul public, unul pentru un post comercial, iar corespondentul BBC World Service realizeaz corespondene i pentru BBC Romanian Service. Cei doi corespondenii pentru presa scris lucreaz: pentru un cotidian naional i pentru un cotidian regional. Corespondenii romni nu acoper doar problematica UE, ci i a NATO, iar doi dintre ei, si relaia bilateral Germania-Romnia (radioul public) i Belgia-Romnia (televiziunea public). n timp ce problematica UE este acoperit cu regularitate, subiectele legate de NATO i cele de politic a unor ri europene sunt tratate punctual, atunci cnd apare ceva important. Dintre cei nou corespondeni, numai patru sunt delegai de redaciile din ar, din care trei lucreaz prin rotaie. Practic, potrivit cercetrii, Romnia are la Bruxelles doi corespondeni permaneni delegai de media din ar: unul al radioului public i unul al televiziunii publice. Ceilali cinci corespondeni intervievai sunt fie freelanceri, fie angajai ai altor organizaii media dect cele din Romnia. Citand numeroase surse de mare autoritate, autoarea porneste de la urmatoarele premize: Uniunea European este un proiect extrem de amplu, care angajeaz energiile naionale a 27 de ri. Conform sondajelor de opinie, majoritatea cetenilor din rile membre ale Uniunii nu par foarte interesai de problematica Uniunii Europene.Tot sondajele de opinie relev realiti descuranjante sub acest aspect: n urm cu doi ani, doar 7% dintre intervievai se considerau att ceteni ai rii lor, ct i ceteni europeni, i numai 4% i vedeau viitorul ca fiind, n primul rnd, ceteni europeni. Un sondaj din 2006 relev: 65
Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

cunoaterea i nelegerea modului de funcionare a instituiilor europene i a rolului acestora n rndul cetenilor rilor membre ale UE este cvasinul. Mass media neglijeaz, n general, i ea, problematica UE: numrul relatrilor despre UE este nc sczut n toate rile membre, iar acoperirea temelor UE este adesea lipsit de detalii i de profunzime. Studiul citat aici retine, intre altele ca a fi corespondent la Bruxelles nseamn a aciona ca un intepret. Pentru ca a traduce limbajul tehnic de tip Bruxelles ntr-o relatare comprehensibil i interesant pare a fi una dintre sarcinile care i rpesc cel mai mult timp corespondentului la UE. Este o impresie, adauga studiul, mprtit nu numai de jurnalitii romni, ci de majoritatea celor intervievai. De adaugat aici doar o nuantare: este firesc sa fie asa, cata vreme traducerea in limbajul uzual al cititorilot a oricarui jargon profesional, in cazul acesta o pasareasca politica, este una din obligatiile elementare ale oricarui jurnalist de la o publicatie generalista. Indatorire de prea multe ori nesocotita, din pacate. Concentrarea maxim a informaiei este un alt factor de constrngere editorial pentru corespondentul la Bruxelles, iata o alta propozitie din acest studiu care se cere citata aici. n special jurnalitii din audiovizual s-au plns de faptul c este greu s vorbeti ntr-un minut sau un minut i jumtate despre o problem complex, i s te faci i neles. Din pcate, la noi se merge pe pastilue: un minut i ceva, n care trebuie s mai intre i sincroane. Ar trebui s se mai umble la acest aspect i s se nvee de la alii. De exemplu, la BBC, jurnalul de tiri are 10-12 subiecte, care sunt disecate pe toate prile i omul nelege la sfrit. La noi se dau multe subiecte, poate sunt peste 20 n jurnal, dar sunt superficial tratate. Asta este boala de care sufer televiziunile n Romnia. Exist teama c plictisim publicul, spunea unul dintre corespondenti. O consecin a concentrrii informaiei este aceea c declaraiile (statements) reprezint modul cel mai frecvent de a transmite informaia european, iar genurile jurnalistice precumpnitoare sunt tirea, relatarea i uneori interviul. Foarte puine comentarii i analize. Jurnalitii intervievai sunt de prere c informaiile singure nu sunt suficiente pentru ca o problem s fie neleas sau pentru a crea, n rndul cetenilor, opinii, convingeri, atitudini pro-europene. Totodat ei consider c ar trebui mai mult antrenai, de redacii, n realizarea de analize i comentarii, dat fiind c ei se afl n miezul problemelor.

II.6.7.11. Straini de-ai nostri printre noi Un alt tip de corespondenta externa practica birourile din strainatate ale unor mari organizatii de presa.

Master Jurnalism tematic

66

Corespondentul de pres

Sa exemplificam acest tip de corespondenta cu cateva informatii despre activitatea birourilor de la Bucuresti ale AFP si Reuters. Biroul Reuters din Romania are trei corespondenti, doi fotografi si un cameraman, toti condusi de un sef de birou strain care se schimba la fiecare 3-5 ani. Informatia a fost furnizata autorului de unul dintre acesti corespondenti intr-o discutie amicala. De aceea, nu vrea sa fie citat in aceasta calitate si subliniaza ca preluarea vreunui pasaj din discutie nu poate fi folosit ca un comentariu oficial din partea agentiei sau din partea sa: parerile sale nu exprima numaidecat opinii ale agentiei si, prin urmare, nu constituie o garantie a integralitatii datelor sau o descriere completa sau precisa a activitatilor agentiei. Cu toate acestea, ne putem folosi, in scupuri exclusiv didactice, de informatiile furnizate de o asemenea sursa, dar numai repetand daca mai este nevoie ca ele nu vor putea fi citate sub nici o forma. Ziua de munca incepe prin trimiterea unui mesaj la Londra, unde se afla centrala acestei agentii mondiale, in care se anunta ca se deschide biroul: e plin de coduri pe care cineva de afara nu le-ar intelege, e o traditie ramasa de pe vremea telegrafului, cand era mai greu sa scrii cuvinte. Urmeaza expedierea unui diary (noi i-am spune sumar) cuprinzand toate evenimentele previzibile care se petrec in Romania in perspectiva unui an, document care trebuie adus la zi in fiecare dimineata. Vine la rand o revista a presei, numita factors to watch, care contine informatiile din presa romana considerate de folos pentru clientii agentiei. Toate aceste operatiuni - de rutina - trebuie efectuate pana in ora 9. Jurnalistii de la Bucuresti sunt avantajati de fusul orar: aceasta inseamna ora 7. La Londra. cei de acolo trebuie sa faca toate acestea pana la acea ora matinala. Dupa aceasta incalzire de dimineata, micul colectiv al biroului urmeaza un program stabilit cu o seara inainte. Unul lucreaza la o analiza sau un feature pe care trebuie sa-l dea peste doua saptamani, altul se duce la o conferinta de presa sau un seminar, altcineva monitorizeaza stirile pe agentii locale de presa si pe audiovizual pentru eventualitatea in care sar prabusi un avion ori vreo oficialitate invitata la vreun talk show ar face o declaratie de interes pentru abonatii Reuters. In tot acest timp, pentru ca Reuters si-a dezvoltat, mai cu seama dupa cel de-al doilea razboi mondial, un puternic compartiment de informatii economico-financiare, corespondentii sunt cu ochii pe evolutia indicatorilor economici. Este o munca de echipa: unul scrie stirea, altul suna analisti, celalalt se ocupa de reactia pietelor financiare la stirea in cauza. Uneori, cand biroul se afla in fata unei zile prea aglomerate, este solicitat si ajutorul altor birouri din regiune sau al centralei din Londra. 67
Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

Lucratorii de la Reuters nu au o norma de stiri pe zi, nici nu sunt platiti la bucata, ca cei de la principalul competitor, agentia americana specializata Bloomberg. In felul aceasta, clientii Reuters primesc doar informatiile de care au nevoie si cand au nevoie. Sunt zile in care pe fluxul din Romania intra 15 stiri, toate updatate (actualizate, completate, revizuite, rescrise) de mai multe ori de-a lungul zilei, dar sunt si altele in care biroul nu transmite nimic altceva decat diary si factors to watch. Dar corespondentii lucreaza in fiecare zi la ceva anume, fie ca e o stire sau un interviu, fie ca e un material mai complex care va aparea mai tarziu. Partea cea mai grea a muncii este, opineaza sursa noastra, sa te mentii ocupat, sa vii cu idei de analize pe care le-ar citi un intelectual de clasa medie din Belgia sau cu idei de feature-uri pe care le-ar citi si un fermier din Ohio. Or, pentru corespondentii Reuters, probabil pentru majoritatea corespondentilor straini acreditati la Bucuresti, Romania e o tara saraca in stiri. Este, pentru ei, o tara care se dezvolta incet, se schimba incet. Poti sa scrii noteaza unul dintre ei - un material pe an legat de esecul luptei impotriva coruptiei, dar nu poti sa scrii in fiecare zi despre asta: Ai nevoie sa se intample ceva. Potrivit aceleasi surse, majoritatea stirilor Reuters din Romania sunt despre economie si piete financiare, pentru ca foarte rar se iau decizii politice importante, pentru ca sentinte judecatoresti de interes international sunt rare, iar fenomenele sociale sunt cam aceleasi; de exemplu, poti sa faci un singur feature despre faptul ca jumatate din populatia apta de munca traieste din agricultura de subzistenta; a doua oara ai sa scrii despre cum au inceput sa atraga serviciile forta de munca din mediul rural, apoi despre constituirea unor asociatii care sa obtina fonduri europene si sa poata sa isi vanda mai bine rosiile pe care le produc - dar acest din ultim moment se mai lasa asteptat). Iata de ce, in ochii unor jurnalisti ahtiati, ca toti confratii lor, de subiecte, Romania e o tara care se misca incet. Cata deosebire fata de corespondentii de la Bruxelles! Ei se confrunta cu dificultati de cu totul alta natura: n procesul procurrii, selectrii, organizrii i semnificrii informaiei, punctul de rscruce se afl n relaia dintre jurnalist i sursele de informare. Specificul Bruxelles-ului este acela c sursele oficiale, autorizate, credibile ofer informaii din abunden i sunt consultate de toi corespondenii, indiferent ct informaie valorific, pn la urm. Confruntat cu un surplus de materie prim, corespondentul are de fcut fa dificultilor legate de selectarea informaiei, mai degrab dect de cutarea ei. Pentru majoritatea corespondenilor, timpul de selecie a informaiei este, sub acest aspect, principala constrngere http://www.sferapoliticii.ro/sfera/126-127/art09-ionescu.html, (ionescu, 19.06.2010).
Master Jurnalism tematic

68

Corespondentul de pres

Cat priveste genurile publicistice la care apeleaza Reuters, trebuie spus ca ele sunt multe, mai multe decat si-ar imagina un gazetar nefamiliarizat cu jurnalismul de agentie. Unele sunt noi, dar majoritatea sunt identice sau similare cu cele utilizate de alte agentii mondiale si specifice acestora. Ultima dintre aceste insusiri este motivul pentru care nu are rost sa staruim, in acest curs, asupra lor. Cine va avea norocul sa lucreze intr-o astfel de multinationala a informatiei sau chiar intr-o agentie nationala (ori particulara) autohtona, va trebui sa le deprinda abia acolo.

II.6.7.12. Corespondentii de razboi Se cuvine sa constiuie subiectul unui capitolas separat al acestui curs. Ei sunt pe cat de putini, pe atat de importanti. II.6.7.12.1. Ponderea lor numerica in randul jurnalistilor si chiar a corespondentilor de alte tipuri este de-a dreptul neinsemnata, chiar la vreme de razboi si chiar in epoca transmisiilor in direct despre confruntarile militare. Cu toate acestea, faima lor o intrece pe cea a celor mai cunoscuti comentatori si lideri de opinie din presa scrisa sau audiovizuala. Asumarea frecventa sau curenta a pericolului mortii de dragul informarii le confera, intr-o ierarhie morala, rangul suprem intr-o profesie care se bucura, oricum, de un inalt prestigiu profesional. II.6.7.12.2. In general, corespondentii de razboi se feresc sa vorbeasca despre pericolele prin care au trecut, desi adesea, viata lor de un fir de par. Nu din bravada, ci din modestie: nu vor sa epateze. Ceea ce fac ei este prea serios pentru a fi perceput doar in termenii curajului sau temeritatii. Poate ca sunt si prea marcati de intamplarile prin care au trecut si prefera sa le uite decat sa si le aminteasca. Iata ce spune, in aceasta privinta, Rares Petrisor, dupa ce a trecut prin botezul focului inainte de a deveni diplomat si consilier al premierului pe probleme de relatii cu presa internationala: Povestile sunt multe si e interesant sa descoperi azi cum era sa-ti pierzi viata din cauza unor neglijente minore: te indrepti catre o tabara gresita pentru ca ai luat o harta gresita, rostesti un cuvant inofensiv care intarata soldatii, te ascunzi intr-un loc sigur si vezi ca e, de fapt, un loc fierbinte, exact locul in care n-ar fi trebui sa fii in momentul acela. Cea mai mare teama o simti nu in fata imprevizibilului cu asta te obisnuiesti, ci in fata oamenilor impredicitibili, cu reactii necontrolate, manati de ura, oboseala, satui de razboi (interviu acordat autorului). II.6.7.12.3. Cu toate aceastea, jurnalismul de razboi ramane, cum spunea, la un moment dat cel mai notoriu practicant roman al genului, Adelin Petrisor, o mare necunoscuta, chiar si pentru multi oameni din redactii mari (vezi si mai la vale). II.6.7.12.4. Un binemeritat omagiu le aduce corespondentilor de pe front, schitand, in acelasi timp, un portret colectiv, Michael Palmer, care 69
Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

se refera la reporterii de pe teatrele de razboi din Iugoslavia: mediatori si reporteri de teren, de la posturi fixe sau in miscare in diverse news centers (centre de stiri), chiar mai mult decat comentatorii (), jurnalistii care populeaza aceasta carte au o ureche fina si un ochi avertizat. Miscarile, deplasarile de la fata locului, atentia pentru a nu fi ucis, multimedia ca acompaniament le sunt consubstantiale. Stiu sa povesteasca tinand cont de normele, formele celor care le cer materialul respectiv. Mediatori, reporteri, vulgarizatori, ei amesteca toate breaking news, stirile care se ivesc, le pun in forma privilegiind relatarea faptelor, cu grija de de a cadra, de a furniza grile de explicatie care integreaza elemente ale unei viziuni cuprinzatoare (pag. 195-196). La randul lui, David Randall ilustreaza, intre altele, ceea ce numeste el o doza semnificativa de eroism, mult mai mare decat implica imaginea pe care majoritatea criticilor mass-mediei si a scolilor de jurnalism le-o prezinta incepatorilor cu exemple ca cele ale lui William Howard Russel, care a transmis relatari despre esecurile armatei britanice in razboiul din Crimeea si Emily Crawford, care si-a riscat viata de nenumarate ori pentru a scrie in Daily News despre Comuna din Paris, in 1871, iar mai apoi a fost prima care a publicat informatii despre Conferinta de la Versailles (ed. II., pag. 26) II.6.7.12.5. Corespondentul de razboi nu reprezinta numaidecat o inventie moderna. Dupa cum noteaza un scriitor britanic, Tom Holland, care a adapatat scrieri din Herodot, Homer, Tucidide sa Virgiliu pentru BBC Radio 4, intr-o excelent documentata lucrare de popularizare a istoriei consacrata triumfului si tragediei Romei republicane, scrierile lui Caesar despre razboaiele cu galii erau capodopere in materie de reportaje de razboi: Nici un roman nu le putea citi fara sa aiba o tresarire de emotie si mandrie. Caesar stia sa-i faca pe concetatenii sai sa se simta bine in pielea lor. Ca de atatea ori inainte, el prezenta un spectacol si avea ca scena intinderea vasta, impresionanta a Galiei (pag. 253). Dupa altii, ascendentii corespondentului de razboi sunt de cautat in vremuri si mai indepartate, la marii istorici ai Greciei antice, Herodot si Tucidide. Oricum, cu timpul, activitatea de corespondent de razboi a devenit tot mai complexa. O imagine despre cum arata un frenetic reporter de razboi din romanticul secol al XIX-lea ne ofera Randall (ed. II., pag. 3842), care inalta un monument unui reporter care a dat sens unor fragmente disparate de istorie. Portretul pe care i-l face Randall lui Januarius Aloysius MacGahan este atat de impresioanant, incat numai lungimea lui ne obliga sa reproducem aici doar selectiuni: Chiar si pentru standardele acelei epoci primejdioase, MacGahan era un cautator de senzatii tari de prima mana. Intr-o era in care cei ce faceau calatorii internationale aveau la indemana, drept cele mai rapide mijloace de transport, calul si vaporul cu aburi, MacGahan a transmis, intr-o perioada furtunoasa de cinci ani, reportaje despre Comuna din
Master Jurnalism tematic

70

Corespondentul de pres

Paris (unde a si fost incarcerat), tribunalul din Sankt Petersburg, Asia Centrala, Cuba,, Arctica, Caucaz si Pirinei. Faimos pentru impartialitatea sa si spiritul sau de observatie, MacGahan era, totdata, un personaj care nu refuza niciodata provocarile. In 1875, a navigat prin apele inghetate ale Arcticii intr-o ambarcatiune de lemn, dupa ce, doi ani mei devreme, sfidase un embargo instituit de Rusia impotriva reporterilor, realizand o calatorie remarcabila prin stepele Asiei Centrale. Scopul sau era sa ajunga din urma o expeditie militara ruseasca ce se indrepta spre Turkestan. Cazacii, hotarati sa-l lichideze, l-au urmarit aproape 1.600 de km, dar, dupa 29 de zile, insosit de doi asistenti, nevoit uneori sa mearga prin nisip pana la genunchi, dupa ce s-a ratacit de cateva ori, a reusit sa ajunga in tabara. Mai tarziu, dupa ce reportajele lui din Daily News despre atrocitatile turcilor impotriva satelor bulgaresti in 1876, contestate de premierul Disraeli, au determinat, pana la urma, schimbarea atitudinii guvernului britanic si dupa ce, in primavara lui 1877, Rusia a declansat razboi impotriva Turciei, un numar de 80 de corespondenti s-a deplasat pentru a relata desfasurarea evenimentelor din tabara rusa: dar rigorile campaniei au redus la patru numarul reporterilor ramasi, pana la urma, pe campul de lupta. MacGahan se numara, desigur, printre ei: Plecase la razboi cu un picior in ghips, in urma unei cazaturi. A ignorat rana, ca si alte doua accidente care i-au afectat serios piciorul, si a continuat sa relateze, urmarind lupta de pe un afet de tun. Dupa sase luni si doua tratate, se nascusera Bulgaria, Serbia, Muntenegru si Romania, in timp ce Rusia isi largise granitele, iar marea Britanie capatase Ciprul. Insa MacGahan nu mai era in viata sa scrie despre toate acestea. La cateva saptamani dupa sfarsitul razboiului, s-a deplasat la Constantinopol pentru a-si ingriji prietenul, Francis Greene, care suferea de febra tifoida. Greene a supravietuit, dar MacGahan s-a molipsit de febra si a murit la 9 iunie, in varsta de 34 de ani. Bulgarii, care deja il botezasera Eliberatorul, l-au ingropat la Pera; s-au facut slujbe de pomenire la Sankt Petersburg, iar la Londra, Paris si in America s-a tinut doliu. La Sofia i-a fost ridicata o statuie, iar multa vreme moartea sa a fost comemorata anual, printr-un recviem la Tirnovo. II.6.7.12.6. In pofida unor asemenea precedente eroic-spectaculoase, adevarata clipa de glorie a corespondentilor de razboi este una de actualitate stringenta. De abia progresele in materie de transmisie rapida, relativ ieftina si in conditii de calitate au facut din ei adevaratele vedete ale presei politice si generaliste. Este adevarat ca, in aceste conditii, productia corespondentilor de razboi s-a serializat ca sa nu spunem chiar, exagerand doar un pic, ca s-a standardizat. Cu toate acestea, personalitatea unui corespondent are puterea sa razbata dincolo de acest fenomen si sa-si faca auzita vocea intr-un cor de multe ori asurzitor. Iata, de pilda, cum il perecepe pe unul dintre ei un universitar ca Michael Palmer. Este vorba despre Kurt Schork, care a acoperit pentru 71
Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

Reuters o buna parte a razboaielor din fosta Iugoslavie sub imperiul regimului de urgenta, fiind considerat atat de confrati, cat si de protagonisti, drept unul din cei mai buni. El nu impresioneaza neaparat prin stilul lapidar, ci mai mult prin prezenta sa in scenele prinse in direct, in acele exclusivitati (scoops) si in angajarea sa in inima actiunii pe frontul actualitatii, opineaza Palmer (pag. 29-30). Autorul relateaza ca, la moartea lui Schork, surrvenita, in mai 2000, nu in Iugoslavia, ci incursul unei ambuscade in rebeliunea din Sierra Leone, la 80 de km de Freetown, Reuters a redifuzat una din depesele care ii placeau: Indragostitii din Sarajevo mor imbratisati, impuscati de lunetisti. Este vorba despre doi tineri amanti, el sarb, ea musulmana, care au murit inlantuiti pe un pod din oras. Acest text, puternic si banal in acelasi timp, evoca si transpune comenteaza Palmer ceea ce a devenit un stereotip, unul in care privirea occidentala vede, de patru secole, Romeo si Julieta, copiii clanurilor Capulet si Montagu pe care ii desparte totul. Or, sa dai viata unei formule care figureaza de multa vreme in stocul reprezentarilor disponibile tine de un anumit pariu (idem, pag.30). Palmer il citeaza, in acest sens, pe un redactor-sef al Reuters, scotianul Ian Macdowall, dupa care nu trebuie sa proscriem neaparat aceste clisee (ibidem) La moartea lui Schork, in varsta de 53 de ani, considerat deja batran printre corespondentii de razboi, si a operatorului sau, Miguel Gil Moreno, de 32 de ani, o vie emotie a cuprins toata presa internationala, constata acelasi Palmer (pag. 168). Ei se cunoscusera, relateaza autorul, in Bosnia, aceasta Bosnie in care Moreno s-a instalat la Mostar, oras martir, in epoca in care era locul cel mai bombardat din tara si unde Schork, aflat in asediatul Sarajevo din 1992, a pus in practica de-a lungul anilor cea mai formidabila si mai fiabila dintre masinile de informatii de razboi, in biroul sau Reuters. Citatele interne sunt atribuite lui Jean Hatzfeld, de la Liberation, ranit el insusi in timp ce acoperea evenimentele din Iugoslavia, si devenit, dupa Palmer, un clasic francez al reportajului modern. Este de citat aici macar finalul articolului-necrolog al lui Hatzfeld despre nefericitii sai confrati: Multi ziaristi cauta locuri pe unde sa fuga dintr-o tara aflata in razboi -, linia aurita a recunostintei, linia galbena a pericolului. Kurt si Miguel nici macar nu le vedeau. Nu credeau in mitologia jurnalistului de razboi. Erau purtati de jurnalism si, mai ales, de razboi, de simplitatea sa, de fatalismul sau, de atmosfera de unde sa nastea o prietenie fara pereche. Si acelasi reporter francez, in alt pasaj: Amintiti-va o tara in razboi Irak, Cecenia, Kosovo, Zair, Rwanda -, imaginati-vi-l pe Kurt sau pe Miguel sau pe amndoi. Ganditi-va mai ales la anonimatul lor. Fara a sti asta, o mare parte a articolelor pe care le-ati citit despre acestea razboaie erau construite pe depesele Reuters ale lui Kurt. Multe imagini
Master Jurnalism tematic

72

Corespondentul de pres

pe care le-ati vazut la televizor erau filmate de Miguel (Palmer, pag. 168-169). II.6.7.12.7. A contribuit, desigur, la impunerea corespondentilor in primplanul scenei jurnalistice si transmisia in direct a unor razboaie, chiar daca pretentia televiziunilor ca au facut aceasta nu poate fi acceptata decat ca o eleganta impostura. Cine a putut sa vada mai mult pe ecranele televizoarelor din transmisiile despre bombardamentele asupra Iugoslaviei decat nistii fasii cand galbene, cand verzui este fie un geniu al receptarii imaginilor, fie o fire cu o putere de imaginatie de invidiat. Dar nu doar televiziunile se fac vinovate de aceasta mistificare, ci mai ales inevitabila, omniprezenta cenzura militara. II.6.7.12.8. Un motiv suficient care sa determine incercari de distantare a jurnalistilor fata de militarii si purtatorii de cuvant ai NATO: Lor trebuie sa le puneti intrebarile, inclusiv pe cele jenante si nu unui universitar oarecare, observa corespondentul militar al BBC, care a devenit ulterior insarcinatul cu relatiile cu presa la cartierul general al NATO, la Bruxelles (Palmer, pag. 198). Un reputat jurnalist american, Bob Woodward, unul dintre cei doi reporteri deveniti legendari dupa ce au reusit sa provoace, printr-un sir de anchete publicate in Washigton Post, demisia presedintelui Nixon, amenintat de Senat cu punerea sub acuzare, ii atribuie, decenii mai tarziu, unui alt sef de stat american, Clinton, o remarca semnificativa pentru schimbarea timpurilor: avem un razboi prin CNN interpus (idem, pag. 199). Stia, cu siguranta, ce spune. Cu toate acestea, realitatile ne ingaduie sa-l amendam: prin presa interpusa. In acelasi registru al gandirii, alti comentatori, referindu-se la conflictele din Croatia si Bosnia-Hertegovina, l-au adaptat pe Clausewitz, clasicul german al teoriei conflictelor militare, pentru a spune ca razboiul este continuarea jurnalelor televizate prin alte mijloace (idem, pag. 201). Intr-adevar, mai multe studii au incercat si au reusit - sa demonstreze influenta unor vectori ai informatiei asupra deciziilor politice prin intermediul influentarii opiniei cetatenilor. Dincolo de discursul asupra vitezei, a instantaneitatii reactiilor si a simularii realului de catre virtual si ciberspatiu, aceste presiuni ale urgentei il afecteaza pe omul politic, pe diplomat, pe militar, pe responsabilul cu ajutoare umanitare si pe jurnalist (acesta reunind comunitati si ierarhii de tactici, asteptari si tehnici multiple). Incat CNN nu reprezenta, pe vremea razboaielor din Iugoslavia, decat ultimul avatar al dimplomatiei de megafon practicate de predecesori (cum ar fi Henri Kissinger) (ibidem, pag. 200). Mai mult decat atat. Asa cum observa Daniela Zeca-Buzura in lucrarea sa Jurnalismul de televiziune, Interventia militara americana in Irak, desi avea toate datele realitatii (proteste de strada, trupe ale coalitiei dislocate, discursul presedintelui Bush), desi a fost transmisa in timp real si, gratie unei veritabile revolutii mediatice, urmarita pe micile ecrane din toata lumea, a suferit un evident proces, daca nu de fictionalizare, cel putin de structurare ca show video, prin rapelul 73
Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

permanent la cel mai recent si glorios format de televiziune reality show-ul (pag. 21). Lucrurile nu au stat, se intelege, intotdeauna la fel. Iata, de pilda, o interesanta observatie notata de Hohenberg: De nevoie, mare parte din informatia cu privire la conflictul de patru ani (razboiul civil din America, 1861-1865, - n.a.) a fost furnizat de aceleasi surse care alimentau si ziarele americane: propriii lor corespondenti circa 300 in nord si alti o suta in sud. Ceea ce scriau pentru ziarele lor era transmis si raspandit in lume fie prin telegraf, fie prin reproducere cu indicarea sursei. Nu era un mod prea bun de a acoperi desfasurarea conflictului; la vremea aceea nu exista alta varianta, cablul transatlantic fiind in reparatie, iar telegraful limitat sau folosit mai tot timpul de armate. De asemenea, prea putini corespondenti aveau calificarea necesara () pentru a oferi publicului relatari scrise cu acuratete despre schimbarile infricosatoare si riscurile provocate de razboi (pag. 31) La cauzele invocate aici de autorul citat mai sus ar fi, desigur, de adaugat, factorul costuri, care limiteaza drastic, adesea si azi, activitatea corespondentilor in general, al celor de razboi in particular (vezi si capitolele anterioare). Ar mai fi, totusi, ceva. Ceva poate uimitor pentru romanul de astazi, pentru care tot ce e american e bun. La vremea aceea, America starnea mult mai putin interes in Europa. Rolul ei avea sa fie recunoscut abia dupa contributia sa la incheierea primului razboi mondial si, de atunci, nu a incetat sa prezinte interes tot mai mare. Asa ca intamplarile din America secolului al IX-lea erau percepute, din perspectiva europo-centrista, ca vicinale. Incat pana si un razboi al lor doar in Marea Britanie putea starni interes. II.6.7.12.9. Atunci cand vorbim despre conditia corespondentului de razboi si gloria lui, de multe ori invidata, desi e efemera, se cuvine sa spunem, inainte de toate, macar cateva cuvinte despre faptul ca cei mai multi dintre ei isi pun la bataie insasi viata. In acest sens, Palmer il citeaza pe un jurnalist de la AP, care afirma ca in nebunia iugoslava mor tot atat de multi ziaristi 30 in numai opt luni cati in America Centrala in zece ani. Potrivit Reporters sans frontieres, intre 1991-1995, in fosta Iugoslavie au fost ucisi 45 de ziaristi. Aceeasi sursa preciza ca, in anul 1994, in intreaga lume (in Rwanda, Algeria si alte tari) si-au gasit sfarsitul 103 jurnalisti (pag. 77). II.6.7.12.10. Unii corespondenti de razboi insotesc trupele si se bucura de oarecare protectie, atata cat li se poate oferi pe un teatru de operatiuni. Pentru desemnarea unui reporter atasat unei unitati militare intr-un conflict militar se foloseste termenul embedded, aparut in 2003, odata cu razboiul din Irak. In acel an sute de jurnalisti lucrau deja in asemenea conditii. Avantajul de a ajunge pe teatrul de operatiuni si a de putea transmite live intamplari de razboi pentru publicul tau era cu dus si intors: un asemenea jurnalist trebuia sa semneze un document prin care se limitau informatiile pe care avea sa le transmita.
Master Jurnalism tematic

74

Corespondentul de pres

Situatie pe care decanul Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din cadrul Universitatii Bucuresti o comenteaza astfel: Pe de o parte, este o tensiune generata de ideea ca totul trebuie transmis live si sincronic sa transmiti de la fata locului si, daca se poate, in timp real. Ceea ce, din punct de vedere militar, profesional si chiar moral nu este intotdeauna cel mai bun lucru. Este vorba despre fenomenul Big Brother, adica de obsesia de vedea pe viu, in direct si pe toata durata ceva la care nu ai acces in mod obisnuit si pentru care nu vci cheltui intotdeauna, constant, 5-6 ore din timpul tau (Sperlea, interviu in Spirit Militar Modern). O fericita experienta de genul acesta au trait corespondentii postului public de radio. Unul dintre ei, Mario Balint, a descris-o ca pe o colaborare de exceptie, un proiect unic in mass-media romaneasca plina de efemer - Radio Romania Actualitati si Ministerul Apararii Nationale, cum a numit-o unul dintre (http://www.radioromaniacorespondenti.com/19.06.2010). Coleg al celui dintai, Radu Dobritoiu relateaza: Colaborarea dintre Radio Romania si Armata Romaniei in Irak incepe de fapt in Afganistan. Unde am fost corespondent de razboi alaturi de trupele romanesti. Aceleasi conditii de viata, aceleasi riscuri, in conditiile vitrege de clima si relief ale Desertului Kandahar. Am petrecut in total, in 2002, 5 luni in Afganistan: Kabul, Kandahar si Bagram. Am deschis drumul alaturi de probabil cel mai galonat batalion al Fortelor Tereste: Batalionul 26 Infanterie Neagoe Basarab, militari cunoscuti si sub numele de Scorpionii rosii. De acolo, din Afganistan, anticipam deja o noua campanie in Irak.(idem) A urmat Operatiunea Curcubeul a SRR, care a presupus infiintarea unei retele de corespondenti care sa acopere Irakul: Eu, Radu Dobritoiu, am fost trimis in Turcia de unde ar fi urmat sa intru in nordul Irakului in cazul in care Parlamentul de la Ankara ar fi aprobat interventia SUA. Septimiu Roman transmitea de la Aman, din Iordania, Catalin Gombos din Kuweit si Gabriel Ionescu din Qatar. Apoi, Mario Balint a transmis din Bagdad. Dupa ce s-au asezat apele, dupa invazie, in vara anului 2003, am ajuns in tabara italiana White Horse, la sud de Nassiriyah, alaturi de infanteristii din Batalionul 811 Dej si de Batalionul de Politie Militara din Bucuresti. Acela a fost inceputul. In conditii aspre dificile din toate punctele de vedere. Clima, risc, lipsa apei si a confortului minim. Conditii de viata de linia 1. Si, din 2003, radioul public a fost singura institutie de presa din Romania care a avut permanent cel putin un corespondent alaturi de trupele romanesti aflate in cea mai dificila misiune postbelica. O dovada de profesionalism a acestei institutii cu o vechime de peste 80 de ani. In mod ciudat, ultimul corespondent al radioului transmitea din Vietnamul de nord impotriva trupelor americane. De aceasta data, corespondentii din Irak ai radiului public au transmis din aceeasi tabara cu trupele din SUA, din aceleasi baze, deseori din misiuni alaturi de trupele americane. Istoria si-a luat o revansa onorabila. Si corespondentii SRR, la fel ca si trupele romanesti din Irak, au primit sprijinul aliatilor americani. Si tin sa le multumesc pe 75
Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

aceasta cale pentru sprijin tuturor USA PAO din Irak. La fel si ofiterilor romani de relatii publice care ne-au ajutat, ne-au inteles si deseori neau fost adevarati prieteni si camarazi de front.(ibidem). Acelasi Radu Dobritoiu a avut parte si de o experienta diferita, generata de neincrederea unor ofiteri romani: Ofiterul de protectie si siguranta militara (...) a considerat ca ma poate elimina foarte repede daca imi pune o vorba buna la partenerii americani. Era foarte nemultumit ca aflam foarte multe informatii la care el nu avea acces sau care ajungeau la el tardiv. (...) Prin intermediul lui, americanii au aflat ca reporterul roman face interviuri cu militari americani fara aprobare, in sala de mese. O aberatie, tinand cont de faptul ca nici un militar american nu-ti da interviu fara aprobare si nu eram atat de naiv incat sa fac interviuri, cu microfon la vedere, intr-un loc aglomerat. (Trofin). Americanii nu au dat curs delatiunii, dar intamplarea survenise pe un fond neplacut: Cu putin timp inaintea acestui incident, o jurnalista din Spania a fost imbaracata in primul avion spre Europa (destinatia Germania) pentru ca a incalcat regulile stabilite de acordul semnat cu Biroul de Presa. (idem) II.6.7.12.11. Altii, care au putut sa se miste ceva mai lejer, dar fara o lejera libertate de miscare, nu se pot bizui decat pe propria prudenta, care necesita, la randul ei, obtinerea prealabila a cat mai multe informatii. Adelin Petrisor relateaza ca, in 2003, de stat, corespondentii de razboi de la marile institutii de presa din lume stateau in Hotel Palestina, considerat cel mai sigur loc din Bagdad: Americanii ii stiau coordonatele si nu ar fi riscat sa arunce o bomba acolo. Dar, comenteaza el, in teorie lucrurile stau mult mai bine decat in practica: din greseala, americanii au tras cu tancul in Hotel Palestina si au omorat doi cameramani ai unei agentii de stiri. Pana la urma, in conflict poti gasi o zona mai sigura. Zona complet sigura nu exista. Cu toate acestea, un numar relativ mare de jurnalisti romani si-a asumat dificla sarcina de a relata pentru cititorul roman despre ce se petrece pe diferite teatre de razboi. Sa-i pomenim aici, cu riscul de a-i nedreptati pe unii de al caror nume nu ne-am adus aminte, la momentul redactarii acestui text: Rares Petrisor, Calin Mitici, Dona Tudor, Dragos Tabaran, Cristina Liberis, Cosmin Jitariuc si Raico Cornea care au lucrat pentru TVR, Adelin Petrisor si Mile Carpenisan pentru Antena 1, Catalin Radu Tanase si Sorin Bogdan pentru ProTV, Cristian Zarescu pentru Realitatea TV, Dana Popescu, Radu Dobritoiu si Gabriel Gombos pentru Radio Romania Actualitati, Doru Dragomir pentru cotidianul Ziua, disparut intre timp. Unii dintre ei au transmis pentru mai multe organe de presa, ca, de pilda, Adelin Petrisor, vazut, succesiv, de telespectatori la TVR, Antena 1 si Realitatea TV. De notat, de asemenea, ca o parte dintre ei nu a scapat nici un prilej de a-si exercita misiunea (de cele mai multe ori) auto-impusa si s-a deplasat la mai multe teatre de razboi, devenind
Master Jurnalism tematic

76

Corespondentul de pres

prezente familiare ale cititorilor si, mai ales, ale radio-ascultatorilor si telespectatorilor. Incat devine verosimila o butada de genul va fi razboi in (sa zicem) Asianastan pentru ca l-am vazut acolo pe Adelin (sau pe aproape oricare altul din cei amintiti mai sus). II.6.7.12.12. Cu toate acestea, conditia jurnalismului roman de razboi nu este, se intelege, una de invidiat. Adelin Petrisor, ale carui aprecieri le vom cita in cele ce urmeaza, crede ca nu greseste considerand ca, fata de cel occidental, jurnalismul nostru de front este si va mai fi multa vreme in epoca de piatra. Iata cateva din argumentele pe care se bizuie aceasta apreciere: Lipsa de resurse se face simtita in toate redactiile. Nici un corespondent de razboi roman nu a beneficiat pana in prezent de o asigurare de viata pentru ca primele sunt foarte mari. Echipele romanesti sunt de obicei subdimensionate. O echipa de televiziune este formata din doua persoane: corespondent si operator. Retelele mari au uneori si peste 10 oameni in echipa. Bugetul redus nu le permite reporterior romani sa angajaeze fixeri locali (un fel de consilieri, cunoscatori ai realitatilor si mentalitatiklor, care aranjeaza intrevederi cu personalitati de interviewat, uneori si cu sarcini de translatori) foarte buni, cu relatii, influenti. Pregatirea tehnica este partea cea mai dificila a unei deplasari in zona de razboi. Tot din cauza bugetelor mici, corespondentul este cel care trebuie sa se ocupe de logistica: plata hotelului, inchirierea unei masini, procurarea hranei (sarcina adesea cat se poate de dificila intr-o zona de razboi). Nu de putine ori, din lipsa banilor, am vazut echipe romanesti cazate in hoteluri ieftine din zone nesigure. Televiziunile mari au in echipe oameni care se ocupa de logistica sau de securitate.Reporterul nu se ocupa decat de materialele lui. Cum poti sa faci insa optiuni corecte si in materie de logistica atunci cand reprezinti o televiziune nu tocmai puternica? Iata cum: Totul se bazeaza pe relatii personale. Atat. Eu cunosc foarte multi corespondenti, producatori, cameramani de la agentii mari. Inainte sa aranjez ceva, vorbesc cu astfel de oameni si vad care este cea mai sigura cale de intrare in tara, in ce hotel sta presa occidentala. De exemplu in 2003, la Bagdad nu se putea ajunge cu avionul. Era un loc in Aman, de unde jurnalistii puteau inchiria jeepuri cu care parcurgeau cei o mie de km care desparteau capitala Iordaniei de cea a Irakului (interviu acordat autorului). II.6.7.12.13. Ca priveste pregatirea profesionala a corespondentilor de razboi, trebuie spus ca, chiar daca este mai buna decat a celor locali, ea este departe de ceea ce ar trebui sa fie. Iata de ce este indreptatita aprecierea lui Mihai Coman, dupa care avem foarte putini jurnalisti care sunt cu adevarat pregatiti si au competenta necesara de a fi corespondenti de razboi. Mai degraba cred adauga el - ca avem multi pasageri prin teatrele de operatii (Sperlea, interviu pentru Spirit militar modern). 77
Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

Test de autoevaluare
Intocmeste o clasificare cat mai riguroasa a corespondentilor de presa dupa toate criteriile imaginabile.

Rspunsuri i comentarii la Testele de autoevaluare

Se vor analiza cu studenii la tutorate i/sau online.

Master Jurnalism tematic

78

Corespondentul de pres

3.1.5 Lucrare de verificare


1. Locuiesti la Sannicolau Mare si vrei sa devii corespondent voluntar al unui cotidian din Timisoara. Noteaza pasii pe care vrei sa ii faci ca sa-ti atingi scopul. 2. Care dintre corespondentii judeteni ai unui post central de televiziune ti se par cei mai harnicisi mai buni? Motiveaza-ti optiunea urmarindu-i prestatiile pret de o luna. 3. Argumenteaza necesitatea unor corespondenti permanenti ai radio Romania Actualitati si/sau ai Televiziunii Romane la Sofia si Kiev. 4. Ar fi de dorit sau nu ca importante organe mass-media din occident sa deschida mai multe birouri in Romania? De ce? 5. Imagineaza-ti o lista de modalitati jurnalistice prin care corespondentele reporterilor romani acreditati la Uniunea Europeana ar putea fi facute mai interesante pentru consumatorii de presa din Romania. De care din ele te-ai folosi daca ai fi corespondent la Bruxelles?

Bibliografie
Bakenhus, Norbert, Radioul local. Ghid practic pentru jurnalisti, Polirom, Iasi, 1998. Bertrand, Claude-Jean, O introducere in presa scrisa si vorbita, Polirom, Iasi, 2001. Bignell, Jonathan, Orlebar, Jeremy, Manual practic de televiziune, Polirom, Iasi, 2009. Coman, Mihai, Introducere in sistemul mass-media, Polrom, Iasi, 1999. Coman, Mihai (coord.), Manual de Jurnalism, ed.III., Polirom, Iasi, 2009. Dahlgren, Peter, Sparks, Colin (coord.), Jurnalismul si cultura populara, Polirom, Iasi, 2004. Gaillard, Philippe, Tehnica jurnalismului, Editura Stiintifica, Bucuresti, 2000. 79
Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

Gross, Peter, Mass media si democratia in tarile Europei de Est, Polirom, Iasi, 2004. Goodman, Al, Pollack, John, The World on a String. How to Become a Freelance Foreign Correspondent, Henry Holt, New York, 1997. Haas, Michael H., Frigge, Uwe, Zimmer, Gert, Radio management, Manualul jurnalistului de radio, Polirom, Iasi, 2001. Hess, Stephen, International News & Foreign Correspondents, The Brookings Institution, Washington, D.C., 1996. Hohenberg, John, Foreign Correspondents. The Great Reporters and Their Times, Syracuse University Press, ed.II, 1995. Holland, Tom, Rubicon. Triumful si tragedia Romei republicane, All, Bucuresti, 2007. Keeble, Richard, Presa scrisa. O introducere critica. Polirom, Iasi, 2009. Lazar, Mirela, Noua televiziune si jurnalismul de spectacol, Polirom, Iasi, 2008. Lippmann, Walter, Opinia publica, comunicare.ro, Bucuresti, 2009. Mayeux, Peter E., Broadcast News, Brown & Benchmark, Madison Dubuque etc. 1996 Palmer, Michael, Batalia pentru stiri. Corespondenti de razboi, ziaristi si istorici confruntati cu conflictele iugoslave, Tritonic, Bucuresti, 2003. Pedelty, Mark, War Stories. The Culture of Foreign Correspondents, Routledge, New York&London, 1995. Preda, Sorin, Tehnici de redactare in presa scrisa, Polirom, Iasi, 2006. Randall, David, Jurnalistul universal, ed. I., Polirom, Iasi, 1998. Randall, David, Jurnalistul universal, ed. II., Polirom, Iasi, 2007. Rosca, Luminita, Productia textului jurnalistic, Polirom, Iasi, 2004. Tunstall, Jeremy, Journalists at Work. Specialist Correspondents: Their News Organisations, News Sources, and Competitor-Colleagues, Constable, London, 1971. Walters, Roger L., Broadcast Writing, McGraw-Hill, New York , 1994 Wilson, John, Sa intelegem jurnalismul, Institutul European, Iasi, 2004. Zeca-Buzura, Daniela, Jurnalismul de televiziune, Polirom, Iasi, 2005. Zelizer, Barbie, Despre jurnalism la modul serios, Polirom, Iasi, 2007. *** Guide du correspondant local, Editions du Centre de formation et de perfectionnement des journalistes, Paris, 1990. La inceput a fost cuvantul, vol.I, Fundatia Rompres, 1994. ***
Master Jurnalism tematic

80

Corespondentul de pres

Interviuri ale autorului cu cu Adriana Pava, Adelin Petrisor, Rares Petrisor, Marius Zaharia, Elena Voinea (arhiva autorului) *** Sperlea, Florin, Presa nu trebuie sa aiba un rol adversativ, interviu cu Mihai Coman in Spirit Militar Modern, iulie 2005. *** Trofin, Oana Adnana, Intamplari hazlii si intamplari triste din vietile corespondentilor Radu Dobritoiu, Catalin Gombos si Mario Balint, iunie 2010, in posesia autorului. *** http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=5451&idlnk=2&cat=4 http://www.radioromania-corespondenti.com/19.06.2010. Ionescu, Liana, Jurnalism european. Corespondeni romni la Bruxelles, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/126-127/art09-ionescu.html, 19.06.2010.

81

Master Jurnalism tematic

S-ar putea să vă placă și