Sunteți pe pagina 1din 139

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI FACULTATEA DE DREPT

DREPT PROCESUAL CIVIL

Prof. univ. dr. GHEORGHE DURAC

- SUPORT CURS -

Anul IV

Semestrul II

2011-2012

CUPRINS

CAPITOLUL I

5

PROCEDURA DE JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ

5

SECŢIUNEA I – NOŢIUNI GENERALE

5

SECŢIUNEA A II-A – PROCEDURA PREALABILĂ ŞEDINŢEI DE JUDECATĂ

6

1.Depunerea şi primirea cererii de chemare în judecată

6

2.Pregătirea şedinţei de judecată

10

SECŢIUNEA A III-A ŞEDINŢA DE JUDECATĂ

11

1.Noţiune

11

2.Desfăşurarea dezbaterilor în şedinţa de judecată

11

3.Prima zi de înfăţişare

14

4.Încheierea de şedinţă

16

SECŢIUNEA A IV-A - EXCEPŢIILE DE PROCEDURĂ

18

1.Preliminarii

18

2.Clasificarea excepţiilor

20

3.Principalele excepţii de procedură

21

4.

Procedura invocării şi rezolvării excepţiilor

23

CAPITOLUL AL II-LEA

26

INCIDENTE ÎN DESFĂŞURAREA PROCESULUI CIVIL

26

SECŢIUNEA I. SUSPENDAREA ŞI PERIMAREA JUDECĂŢII

26

1.1.

Suspendarea

26

1.2.Perimarea

28

SECŢIUNEA A II-A. ACTELE PROCESUALE DE DISPOZIŢIE

31

2.1. Noţiunea de acte procesuale de

31

2.2. Rolul instanţei de judecată în constatarea şi confirmarea actelor procesuale de

33

2.3. Natura juridică a actelor de dispoziţie făcute de părţi în cursul procesului civil

34

2.4. Efectele actelor procesuale de dispoziţie

36

2.5. Desistarea

37

2.6. Achiesarea

40

2.7. Tranzacţia judiciară

42

CAPITOLUL AL III-LEA

47

HOTĂRÂRILE JUDECĂTOREŞTI

47

SECŢIUNEA I - NOŢIUNI GENERALE

47

SECŢIUNEA A II-A - DELIBERAREA ŞI PRONUNŢAREA HOTĂRÂRII

47

SECŢIUNEA A III-A

- REDACTAREA ŞI COMUNICAREA HOTĂRÂRII

51

SECŢIUNEA A IV-A - CLASIFICAREA HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI

54

SECŢIUNEA A V-A - EFECTELE HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI

57

SECŢIUNEA A VI-A - ÎNDREPTAREA, LĂMURIREA ŞI COMPLETAREA HOTĂRÂRILOR

58

SECŢIUNEA A VII-A - EXECUTAREA VREMELNICĂ A HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI

60

CAPITOLUL AL IV- LEA

64

CĂILE LEGALE DE ATAC

64

SECŢIUNEA I - NOŢIUNI GENERALE

64

1.Fazele şi etapele judecăţii

64

2. Noţiunea şi rolul căilor de atac

65

3. Clasificarea căilor de atac şi regulile comune în folosirea lor

66

CAPITOLUL AL V-LEA

69

APELUL

69

SECŢIUNEA I - NOŢIUNI GENERALE

69

2

1.

Definiţie

69

2.Caractere juridice

69

SECŢIUNEA A II-A - SUBIECTELE APELULUI

70

SECŢIUNEA A III-A - OBIECTUL APELULUI

72

1.Hotărârile care pot fi atacate prin intermediul apelului

72

2.

Partea din hotărâre care poate fi atacată

73

3.Regimul încheierilor judecătoreşti

74

SECŢIUNEA A IV-A - ASPECTE GENERALE ALE EXERCITĂRII APELULUI

74

1.

Termenul de appel

74

2.Cererea de apel

77

3.

Judecarea apelului şi soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de apel

80

CAPITOLUL AL VI-LEA

89

RECURSUL

89

SECŢIUNEA I - NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND RECURSUL

89

SECŢIUNEA A II-A - ELEMENTELE RECURSULUI

90

1.Obiectul recursului

90

2.Subiectele recursului

92

3.Cauza recursului (motivele de recurs)

93

SECŢIUNEA A III-A - SESIZAREA INSTANŢEI DE RECURS

97

1.Instanţa competentă

97

2. Termenul de recurs

97

3. Cererea de recurs şi motivarea recursului

99

SECŢIUNEA A IV-A - JUDECAREA RECURSULUI

100

SECŢIUNEA A V-A - SOLUŢIILE INSTANŢEI DE RECURS

101

1. Preliminarii

101

2. Efectele pe care le produc hotărârile pronunţate de instanţa de recurs

102

3. Casarea cu trimitere de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

104

4 .Efectele în cazul casării cu reţinere

104

CAPITOLUL AL VII-LEA

106

CONTESTAŢIA ÎN ANULARE

106

SECŢIUNEA I - PRELIMINARII

106

SECŢIUNEA A II-A - CONTESTAŢIA ÎN ANULARE GENERALĂ (OBIŞNUITĂ)

107

1.Noţiunea şi motivele contestaţiei în anulare generală (obişnuită)

107

2.Condiţiile de admisibilitate a contestaţiei în anulare obişnuită

109

3.Obiectul contestaţiei în anulare obişnuită

110

4.

Subiectele contestaţiei în anulare generală (obişnuită)

111

SECŢIUNEA A III-A - CONTESTAŢIA ÎN ANULARE SPECIALĂ

112

1.Noţiunea şi motivele contestaţiei în anulare specială

112

2.Obiectul contestaţiei în anulare specială

114

SECŢIUNEA A IV-A - PROCEDURA DE JUDECARE A CONTESTAŢIEI ÎN ANULARE

115

CAPITOLUL AL VIII-LEA

118

 

REVIZUIREA

118

SECŢIUNEA I - NOŢIUNE ŞI CARACTERIZARE

118

 

1.Definiţie

118

2.Caracteristicile revizuirii

118

SECŢIUNEA A II-A - ELEMENTELE REVIZUIRII

119

1.Obiectul revizuirii

119

2.Subiectele şi motivele revizuirii

124

SECŢIUNEA A III-A - PROCEDURA DE JUDECATĂ

128

CAPITOLUL AL IX-LEA

133

3

RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII

133

SECŢIUNEA I - DEFINIRE ŞI CARACTERIZARE

133

SECŢIUNEA A II-A - SUBIECTELE ŞI OBIECTUL RECURSULUI ÎN INTERESUL LEGII

134

SECŢIUNE A III-A - SOLUŢIONAREA RECURSULUI ÎN INTERESUL LEGII

135

BIBLIOGRAFIE

138

4

CAPITOLUL I

PROCEDURA DE JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ

Obiective

Aprofundarea cunoştinţelor despre instituţiile regulile din legislaţia internă cu privire la judecata în primă instanţă, la etapele derulării dezbaterilor în cadrul şedinţei de judecată, la cadrul procesual în care se derulează judecata, la rolul instanţei de judecată în asigurarea acestui cadru procesual, propice desfăşurării în condiţii optime a actului de jurisdicţie.

Secţiunea I – Noţiuni generale

Procesul civil parcurge două mari faze: judecata şi executarea silită. Faza judecăţii poate străbate şi ea mai multe stadii: judecata în primă instanţă, judecata în apel, judecata în recurs, judecata în cadrul celorlalte căi de atac (extraordinare). In cadrul acestor stadii judecata parcurge în linii mari aceleaşi etape şi anume: etapa scrisă, etapa dezbaterilor (a judecăţii propriu-zise), etapa deliberării şi pronunţării hotărârii judecătoreşti. Etapa scrisă începe în momentul depunerii cererii de chemare în judecată şi se sfârşeşte la prima zi de înfăţişare. Această etapă are rolul de a determina cu precizie elementele principale ale judecăţii: părţile litigante, obiectul litigiului şi modul în care părţile îşi vor dovedi ori îşi vor apăra drepturile şi interesele. Corespunzător acestor elemente menţionăm ca acte de procedură specifice acestei etape:

cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, cererea reconvenţională, copii de pe înscrisuri etc. – ca acte ale părţilor – şi rezoluţia de primire a cererii de chemare în judecată, fixarea termenului de judecată, citarea părţilor, încheieri privind luarea măsurilor asigurătorii etc. – acte ale instanţei. Ca procedură prealabilă sesizării instanţei de judecată o putem menţiona pe cea reglementată de Legea contenciosului administrativ . Astfel, înainte de a se adresa instanţei, cel vătămat printr-un act administrativ trebuie să reclame autorităţii emitente care are obligaţia ca în 30 de zile să rezolve reclamaţia, existând şi posibilitatea adresării organului ierarhic superior 1 . Semnalăm totodată că, potrivit modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr.202/2010, în conformitate cu dispoziţiile art.109 alin.2, „sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta.”

1 A se vedea: V. M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. al II-lea, Editura “Naţional”, Bucureşti, 1997, p. 9 – 24.

5

Etapa dezbaterilor sau faza judecăţii propriu-zise începe odată cu prima zi de înfăţişare şi durează până la închiderea dezbaterilor asupra fondului. Faza judecăţii propriu-zise este faza publică, orală şi contradictorie a procesului. In această etapă se administrează probele şi au loc discuţii contradictorii asupra fondului cauzei. Faza judecăţii propriu-zise – de regulă – se desfăşoară în mai multe termene de judecată; nu este exclus ca ea să se desăvârşească şi în cadrul unui singur termen. Actele procesuale specifice acestei etape sunt actele efectuate pentru administrarea probelor (cereri, procese-verbale, rapoarte de expertiză etc.), citaţii, încheieri de şedinţă etc. Etapa deliberării şi pronunţării hotărârii este ultima fază a judecăţii în faţa primei instanţe. Din punct de vedere al desfăşurării ea cuprinde două momente: deliberarea şi pronunţarea hotărârii. Actele procesuale ce se efectuează în această etapă sunt: minuta, încheieri de amânare a pronunţării şi hotărârea, actul final şi de dispoziţie al instanţei.

Secţiunea a II-a – Procedura prealabilă şedinţei de judecată

1. Depunerea şi primirea cererii de chemare în judecată

Pentru a se ajunge la intenţia de a declanşa activitatea judiciară în vederea apărării drepturilor civile încălcate sau nerecunoscute este necesar ca cei interesaţi să sesizeze instanţa de judecată competentă. Activitatea instanţelor judecătoreşti, în materie civilă, se caracterizează şi prin aceea că ele nu-şi pot începe acţiunea decât pe baza unor cereri, făcute de cei interesaţi în vederea apărării drepturilor încălcate sau nerecunoscute. In materie civilă instanţele judecătoreşti sunt sesizate prin cererea de chemare în judecată care pune în mişcare acţiunea civilă, investind instanţa cu judecarea cauzei. Preşedintele instanţei sau judecătorul de serviciu, primind cererea, va face verificări pentru a vedea dacă s-au respectat condiţiile cerute de lege în ceea ce priveşte cuprinsul, numărul de exemplare etc. In conformitate cu art.114 C. proc. civ., “la primirea cererii de chemare în judecată preşedintele sau judecătorul care îi înlocuieşte va verifica dacă aceasta întruneşte cerinţele prevăzute de lege. Când este cazul, reclamantului i se pune în vedere să completeze sau să modifice cererea şi să depună, potrivit art. 112 şi 113, copii certificate de pe toate înscrisurile pe care îşi întemeiază cererea.

6

Reclamantul va completa cererea de îndată. Atunci când completarea nu este posibilă, cererea se va înregistra şi i se va acorda reclamantului un termen scurt. In cazul în care cererea a fost primită prin poştă, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile ei, cu menţiunea că, până la termenul acordat, urmează să facă completările sau modificările necesare. Acordarea termenului potrivit alin. 2 se face, în toate cazurile, cu menţiunea că neîndeplinirea în acest termen a obligaţiilor privind completarea sau modificarea cererii poate atrage suspendarea judecăţii potrivit art. 155 1 . In procesele în care, în condiţiile art. 47, sunt mai mulţi reclamanţi sau pârâţi, preşedintele instanţei, ţinând cont de numărul foarte mare al acestora, de necesitatea de a asigura desfăşurarea normală activităţii de judecată, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor, va putea dispune reprezentarea lor prin mandatar şi îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor procesuale numai pe numele mandatarului, la domiciliul sau sediul acestuia. Reprezentarea se va face, după caz, prin unul sau mai mulţi mandatari, persoane fizice sau persoane juridice, dispoziţiile art. 68 şi 114 1 fiind aplicabile în mod corespunzător. Dovada mandatului va fi depusă de către reclamant în condiţiile prevăzute de alin. 2, iar de către pârât, o dată cu întâmpinarea”. Preşedintele, aşa cum prevede art.114 1 C. proc. civ., “de îndată ce constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, fixează termenul de judecată pe care, sub semnătură, îl dă în cunoştinţă reclamantului prezent sau reprezentantului acestuia. Celelalte părţi vor fi citate potrivit legii. Preşedintele va dispune în acelaşi timp să se comunice pârâtului, o dată cu citaţia, copii de pe cerere şi de pe înscrisuri, punându-i-se în vedere obligaţia de a depune la dosar întâmpinarea cel mai târziu cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată. Termenul de judecată va fi stabilit astfel încât de la data primirii citaţiei pârâtul să aibă la dispoziţie cel puţin 15 de zile pentru a-şi pregăti apărarea, iar în procesele urgente, cel puţin 5 zile.

Dacă pârâtul locuieşte în străinătate, preşedintele va putea fixa un termen mai îndelungat. Prin citaţie pârâtul va fi informat că are obligaţia de a-şi alege domiciliul în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul. In cazul în care pârâtul nu se conformează acestei obligaţii, comunicările se vor face prin scrisoare recomandată, recipisa de predare la poşta română a scrisorii, în cuprinsul căreia vor fi menţionate actele ce se expediază, ţinând loc de dovadă de îndeplinire a procedurii.

7

Sub rezerva dezbaterii la prima zi de înfăţişare, cu ocazia fixării termenului prevăzut la alin. 1, dacă s-a solicitat prin cerere, va putea dispune citarea pârâtului la interogatoriu, precum şi orice alte măsuri pentru administrarea probelor. De asemenea, în condiţiile legii, preşedintele va putea încuviinţa, prin încheiere executorie, măsuri asigurătorii, precum şi măsuri pentru asigurarea dovezilor ori pentru constatarea unei situaţii de fapt”. Prin primirea cererii instanţa se învesteşte cu judecarea ei, şi, în consecinţă, urmează a se efectua lucrările pregătitoare pentru judecarea cauzei şi anume:

- Să verifice plata taxelor de timbru. Prin plata taxelor de timbru se recuperează o parte

din cheltuielile efectuate de către stat pentru organizarea şi distribuirea justiţiei. In consecinţă, ele

se datorează şi se plătesc anticipat 2 .

- Să fixeze primul termen de judecată. Primul termen de judecată trebuie fixat în aşa fel

încât pârâtul, după primirea citaţiei, să aibă cel puţin 15 de zile pentru pregătirea apărării şi

depunerea întâmpinării; în pricinile urgente acest termen poate fi redus până la cel puţin 5 zile. Nerespectarea acestui termen poate fi invocată de pârât pe cale de excepţie.

- Să dispună citarea părţilor. Reclamantul va fi citat numai în cazul când nu este de faţă la

fixarea termenului; în cazul în care el este de faţă la fixarea termenului nu va mai fi citat, luând termenul în cunoştinţă. Termenul luat în cunoştinţă nu poate fi preschimbat decât cu citarea părţilor şi pentru motive temeinice 3 . Citarea pârâtului va fi făcută întotdeauna în mod efectiv, totodată urmând a fi comunicate şi copii de pe cererea de chemare în judecată şi de pe actele anexate ei, cu invitaţia de a depune la dosarul cauzei întâmpinare cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată. Depunerea cererii de chemare în judecată produce o serie de efecte, dintre care cele mai importante sunt:

- Învesteşte instanţa cu judecarea cauzei. Prin introducerea şi respectiv primirea cererii

de chemare în judecată, instanţa sesizată dobândeşte dreptul şi totodată îşi asumă obligaţia de a cerceta şi soluţiona cauza.

- Fixează natura şi obiectul procesului. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul

este obligat să-şi precizeze pretenţiile faţă de pârât (art. 112 pct. 3 C. proc. civ.). Precizarea

pretenţiilor este necesară, între altele, pentru a se fixa de la bun început limitele procesului, instanţa de judecată neputând hotărî decât asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse

2 Taxa de timbru se calculează la valoarea obiectului litigiului indicată de reclamant, iar diferenţa (eventuală) se va achita ulterior, când se poate stabili cu precizie valoarea obiectului litigiului (Trib. mun. Bucureşti, sec. a IV-a civ., dec. nr. 318/1993, Culegere de practică judiciară pe anii 1993 – 1997, p. 435 – 436).

3 A se vedea C. Ap. Buc., sec. a III-a civ., dec. nr. 2216/1997, Culegere de practică judiciară pe anii 1993 – 1998, p. 267 – 268.

8

judecăţii. Instanţa este chemată să se pronunţe numai asupra a ceea ce s-a cerut, fără a putea extinde cercetarea şi asupra unor lucruri care nu s-au cerut, ori să acorde mai mult decât s-a cerut 4 ; încălcarea acestei reguli deschide, pentru partea interesată, calea revizuirii hotărârii (art. 322 pct. 2 C. proc. civ.). Reclamantul este obligat să precizeze şi temeiul juridic din care îşi deduce pretenţiile. Această precizare este necesară pentru a-i da posibilitatea pârâtului să-şi pregătească apărarea. Instanţa de judecată nu este însă legată de calificarea juridică pe care reclamantul o dă faptelor sau împrejurărilor din care el îşi deduce pretenţiile faţă de pârât. In exercitarea rolului său activ, instanţa este obligată de a pune în discuţie contradictorie a părţilor orice împrejurări de fapt sau de drept şi, în consecinţă, să dea acţiunii calificarea juridică adecvată.

- Stabilirea cadrului procesual cu privire la părţile între care se poartă procesul. Numai

părţile între care procesul s-a pornit pot figura în această calitate în cursul dezbaterilor şi

numai asupra lor se vor răsfrânge efectele actelor procesuale ulterioare. In cursul dezbaterilor vor putea fi însă introduse în proces şi alte persoane dacă au un interes în cauza care se judecă sau părţile le-au chemat pentru a le sprijini poziţia procesuală pe care o ocupă.

- Determină competenţa teritorială a instanţei. După cum se ştie, regula generală după

care se determină competenţa instanţelor judecătoreşti în materie civilă, este domiciliul pârâtului (art. 5 C. proc. civ.). Daca este vorba de o competenţă alternativă, prin depunerea cererii de chemare în judecată la una din instanţe, se stinge dreptul de opţiune, de a alege între instanţele deopotrivă competente de a judeca acea pricină. Există şi posibilitatea părţii interesate ca, pe cale de excepţie, să ridice în faţa instanţei sesizate lipsa de competenţă a acesteia şi să ceară trimiterea cauzei spre a fi judecată de instanţa competentă.

- Întrerupe cursul prescripţiei. Conform art. 16 lit. b din Decretul nr. 167/1958,

prescripţia se întrerupe “prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă judecătorească, ori la un organ de arbitraj

necompetent”. Cererea se consideră depusă din ziua în care a fost primită şi înregistrată la instanţa

respectivă, iar când a fost expediată prin poştă, din ziua când a fost predată la poştă recomandat.

- Introducerea cererii de chemare în judecată produce şi efectul punerii în întârziere care

se diferenţiază de la caz la caz. Astfel, pentru posesorul de bună credinţă al unui bun încetează

dreptul de a mai culege fructele; dacă pârâtul este chemat în judecată pentru predarea unui bun corporal cert şi determinat, riscurile trec din ziua chemării în exclusivitate asupra sa; dacă pretenţiile reclamantului se referă la o obligaţie de a da sau a face ceva, din ziua chemării în

4 A se vedea, C. S. J., secţ. civ., dec. nr. 1966/1993, în “Dreptul” nr. 8/1994, p. 79.

9

judecată pârâtul va fi ţinut să plătească daune-interese; dacă este vorba de o sumă de bani, din ziua chemării în judecată vor începe să curgă dobânzile; în materie de pensie de întreţinere data introducerii cererii va fi socotită ca data de la care urmează să se plătească pensia etc.

2. Pregătirea şedinţei de judecată

Pentru întocmirea dosarului cauzei, după primirea cererii de chemare în judecată, aceasta şi anexele ei se aşează într-o mapă pe care se scrie numărul de înregistrare (din registrul general de dosare) denumirea instanţei de judecată, numele părţilor din proces, precum şi natura cauzei. După aceste operaţiuni dosarul cauzei va mai fi înregistrat în opisul alfabetic, în condica de termene pentru arhivă şi în registrul informativ. Prin intermediul acestor operaţiuni se va putea şti în fiecare moment unde se găseşte dosarul cauzei, cât şi stadiul în care acestea se află. Dosarul cauzei se trimite apoi la biroul de citaţii pentru a se efectua citarea părţilor. După îndeplinirea acestei lucrări, dosarul se restituie la arhivă unde se păstrează până în preziua judecăţii. Cu una sau două zile anterior termenului fixat pentru judecată, dosarele se scot de la arhivă de către grefierul de şedinţă în vederea pregătirii şedinţei de judecată. Acesta va verifica modul de îndeplinire a procedurii în fiecare dosar, făcându-şi menţiunile necesare pentru a putea aduce la cunoştinţa instanţei starea în care se află cauza, atunci când aceasta va fi luată în dezbatere. Grefierul de şedinţă va înregistra dosarele în condica de şedinţă, după care va întocmi lista proceselor ce urmează a fi dezbătute la acel termen de judecată. Natura cauzelor şi caracterul urgent al acestora vor determina ordinea cauzelor din lista de procese. Astfel, cererile de ordonanţă preşedinţială, cererile privind acordarea unei pensii de întreţinere, cererile privind încredinţarea copiilor, contestaţiile la executare, vor putea fi “declarate urgente” şi trecute înaintea celorlalte (art. 125 alin. 2 C. proc. civ.). In conformitate cu dispoziţiile art.125 alin.1 C. proc. civ., lista proceselor va trebui să fie afişată în ziua judecăţii cu cel puţin o oră înainte de începerea şedinţei. Lista proceselor şi ordinea cauzelor nu poate fi schimbată decât cu învoirea părţilor ale căror cauze sunt trecute înaintea celor care cer a fi judecate peste rând (art. 124 alin. 3 C. proc. civ.). Pricinile care nu se află în stare de judecată vor putea fi amânate peste rândul stabilit chiar la începutul şedinţei de judecată. Această amânare poate fi făcută chiar şi de un singur judecător (art. 126 C. proc. civ.).

10

Secţiunea a III-a – Şedinţa de judecată

1.

Noţiune

In cadrul şedinţei de judecată, în prezenţa şi prin intermediul instanţei de judecată se efectuează toate lucrările privind cercetarea şi soluţionarea litigiului dintre părţi. Forma specifică de activitate a instanţelor judecătoreşti o constituie şedinţa de judecată şi dezbaterile care au loc în cadrul acesteia. In afara şedinţei de judecată nu există proces civil. Şedinţa de judecată prezintă o deosebită importanţă, deoarece în cadrul ei se cercetează şi se soluţionează de către instanţa de judecată litigiul dintre părţi asupra tuturor problemelor controversate instanţa de judecată urmând a da răspuns prin actul final şi de dispoziţie, hotărârea judecătorească. Respectarea tuturor principiilor fundamentale ale procesului civil trebuie să caracterizeze întreaga activitate procesuală care are loc în cadrul şedinţei de judecată. In mod deosebit îşi găsesc aplicarea principiile oralităţii şi publicităţii. Oralitatea dezbaterilor permite părţilor să discute în contradictoriu în cadrul şedinţei de judecată împrejurările de fapt şi drept care au dat naştere litigiului, ori s-au ivit pe parcursul judecăţii, iar publicitatea contribuie la cunoaşterea activităţii judiciare de către publicul care asistă, realizându-se astfel rolul educativ şi preventiv al justiţiei.

2. Desfăşurarea dezbaterilor în şedinţa de judecată

2.1 Conducerea dezbaterilor. Preşedintele completului de judecată este cel care are sarcina şi totodată dreptul de a conduce dezbaterile în cadrul şedinţei de judecată. Ceilalţi membri ai completului, deşi au aceleaşi drepturi ca şi preşedintele completului, pot interveni în dezbateri numai prin intermediul preşedintelui. Acest lucru este necesar pentru a se asigura operativitatea judecăţii, şi pentru a nu se purta discuţii parţiale care să distragă atenţia de la problemele care se discută.

Pentru a asigura bunul mers al judecăţii, preşedintele completului de judecată este în drept să ia orice măsură legală care se impune. Astfel, el poate chema la ordine pe orice persoană care tulbură mersul dezbaterilor, iar la nevoie poate dispune evacuarea din sală. Dacă printre cei îndepărtaţi din sală se află una dintre părţi, în vederea asigurării dreptului la apărare, instanţa este obligată ca înainte de încheierea dezbaterilor să o cheme în sală şi să-i aducă la cunoştinţă toate faptele mai importante petrecute în lipsa sa, precum şi declaraţiile celor ascultaţi. Dacă partea

11

evacuată din sală a fost asistată de un apărător care a rămas în sală, nu mai este necesar ca partea să fie încunoştinţată de cele petrecute în lipsa sa (art. 123 C. proc. civ.). Tot pentru a se asigura buna desfăşurare a dezbaterilor în şedinţa de judecată,

preşedintele poate să interzică intrarea publicului în sala de şedinţă dacă sala este prea aglomerată, să interzică intrarea în sală a persoanelor care poartă arme, exceptând bineînţeles pe cei care le poartă în interesul serviciului ce-l prestează în faţa instanţei, să oblige pe cei chemaţi să vorbească să stea în picioare, în afară de cazurile în care acest lucru nu este cu putinţă.

2.2 Începerea dezbaterilor. Preşedintele completului deschide şedinţa de judecată. Tot

el este acela care o poate suspenda şi ridica la sfârşitul dezbaterilor (art. 128 alin. 1 C. proc. civ.). Debutul dezbaterilor este marcat de strigarea numărului de ordine a cauzei din lista de procese după care se face apelul părţilor. Se verifică apoi modul de îndeplinire a procedurii de citare şi, în funcţie de rezultatul aflat, se va lua măsura corespunzătoare: amânarea (art. 107 C.

proc. civ.); suspendarea (art. 242 C. proc. civ.); judecata în lipsa unei părţi; judecata în prezenţa părţilor când procedura de citare a fost îndeplinită corect şi părţile s-au prezentat în faţa instanţei. Părţile nu sunt obligate a se prezenta personal în faţa instanţei. Ele se pot prezenta şi prin mandatari sau pot lipsi. In mod excepţional reprezentarea nu este permisă în procesele de divorţ şi atunci când sunt chemate personal la interogator.

2.3 Încercarea de împăcare a părţilor. Potrivit art. 131 alin. 1 C. proc. civ., „în tot

cursul procesului, judecătorul va încerca împăcarea părţilor, dându-le îndrumările necesare, potrivit legii. În acest scop, el va solicita înfăţişarea personală a părţilor, chiar dacă acestea sunt reprezentate. Dispoziţiile art.132 ind.1 alin.2 sunt aplicabile.”

De asemenea, potrivit alin.2 al art. 131 C. proc. civ., „în litigiile care, potrivit legii pot face obiectul procedurii de mediere, judecătorul poate invita părţile să participe la o şedinţă de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri. Când consideră necesar, ţinând seama de circumstanţele cauzei, judecătorul va recomanda părţilor să recurgă la mediere, în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă, în orice fază a judecăţii. Medierea nu este obligatorie pentru părţi. Dacă, în condiţiile alin.1 sau 2, părţile se împacă, judecătorul va constata învoiala lor în cuprinsul hotărârii pe care o va da. Dispoziţiile art. 271-273 sunt aplicabile.” Prin urmare, cea dintâi datorie a judecătorului fondului cauzei este de a încerca împăcarea părţilor. Sfaturile de împăcare vor fi date în aşa fel încât din conţinutul lor să nu reiasă care va fi soluţia finală a procesului, deoarece într-o asemenea situaţie judecătorul devine recuzabil (art. 27 pct. 6 C. proc. civ).

12

Dacă încercarea de împăcare a reuşit, înseamnă că a avut loc o tranzacţie judiciară, condiţiile împăcării urmând a fi consemnate într-o hotărâre de expedient (care consfinţeşte învoiala părţilor). În vederea accelerării judecăţii, prin Legea nr. 202/2010 a fost introdus articolul 132

ind.1, potrivit căruia „pentru judecarea procesului, instanţa, ţinând seama de împrejurări, fixează termene scurte, chiar de la o zi la alta.”

2.4 Ordinea în care se dă cuvântul părţilor. Art. 127 C. proc. civ. prevede că “pricinile

se dezbat verbal, dacă legea nu dispune altfel”. Oralitatea domină, prin urmare, întreaga fază a dezbaterilor judiciare. Ordinea în care se dă cuvântul părţilor în instanţă este arătată de art. 128 alin. 2 C. proc. civ.: se dă mai întâi cuvântul reclamantului pentru a-şi susţine pretenţiile şi apoi pârâtului pentru a se apăra. Dacă pârâtul are de ridicat vreo excepţie de procedură, ordinea va fi răsturnată; în asemenea cazuri cuvântul se dă mai întâi pârâtului, iar după aceea reclamantului, pentru a discuta asupra excepţiei ridicate. In cazul coparticipării procesuale, cuvântul se va da în aceeaşi ordine, mai întâi

reclamanţilor şi după aceea pârâţilor. Potrivit art. 128 alin. 3 C. proc. civ. instanţa poate acorda cuvântul părţilor de mai multe ori. Cuvântul, replica şi contrareplica trebuie acordate cu atenţie pentru a nu se ajunge la discuţii interminabile şi fără legătură cu cauza. In ipoteza în care se acordă cuvântul în replică şi în contrareplică, se va avea grijă ca pârâtul să aibă întotdeauna cuvântul ultimul.

2.5 Judecata în lipsă. Dacă la apelul părţilor se constată că una dintre ele, deşi legal

citată, lipseşte, se va proceda la judecata în lipsă. Judecata în lipsa uneia din părţi este reglementată în art. 152 C. proc. civ. Potrivit acestui articol dacă la orice termen una din părţi se prezintă, iar cealaltă lipseşte, instanţa este obligată să

treacă la judecarea cauzei. Dezbaterile se vor face pe baza lucrărilor aflate la dosar şi susţinerilor părţii prezente. La pronunţarea hotărârii (dacă pricina s-a dezbătut în fond se va ţine seama şi de apărările părţii absente, formulate în scris.

2.6 Închiderea dezbaterilor. Dezbaterea cauzelor civile se face, de regulă, în mai multe

şedinţe de judecată, deşi este posibilă şi dezbaterea şi soluţionarea într-o singură şedinţă. Ultima şedinţă de judecată (când sunt mai multe) va fi consacrată, desigur, dezbaterilor asupra fondului cauzei. Astfel, după ce în şedinţele anterioare s-a adunat întreg materialul probator şi s-a discutat parţial asupra împrejurărilor de fapt şi de drept ale cauzei, la ultima şedinţă se va da cuvântul părţilor pentru a pune concluzii în fond. În aceeaşi ordine menţionată anterior.

13

In esenţa sa, cuvântul asupra fondului cauzei reprezintă sinteza întregului mers al procesului, privită de pe poziţia procesuală a fiecărei părţi. După punerea concluziilor asupra fondului cauzei, instanţa va declara dezbaterile închise în vederea deliberării şi pronunţării hotărârii (art. 150 C. proc. civ.). 2.7 Repunerea pe rol. Potrivit art. 151 C. proc. civ. dacă la deliberare instanţa constată că au rămas împrejurări de fapt sau de drept nelămurite, poate dispune repunerea cauzei pe rol în vederea lămuririlor. Repunerea pe rol se poate face în toată perioada de timp rezervată deliberării. După deliberare şi respectiv pronunţarea hotărârii acest lucru nu mai este cu putinţă, deoarece instanţa s-a dezînvestit de judecarea cauzei. In ipoteza repunerii pe rol, dezbaterile judiciare vor fi reluate ca şi cum cauza n-ar fi fost niciodată judecată în fond. Instanţa de judecată fiind obligată să citeze părţile pentru noul termen fixat (art.153 pct.3 C. proc. civ.).

3. Prima zi de înfăţişare

In conformitate cu prevederile art. 134 C. proc. civ., pentru identificarea primei zile de înfăţişare se cer a fi întrunite două condiţii şi anume: a) părţile să fi fost legal citate; b) să poată pune concluzii. Acest moment deosebit de important în desfăşurarea activităţii judiciare, numit prima zi de înfăţişare, reprezintă începutul fazei publice şi contradictorii a procesului. Ea nu trebuie confundată cu primul termen de judecată. Astfel, dacă la primul termen fixat pentru judecată procedura nu este îndeplinită cu toate părţile, ori dacă, deşi procedura este îndeplinită cu toate părţile, dar din motive independente de voinţa lor, nu pot pune concluzii, (exemplu: serviciul este suspendat sau procesul se amână din lipsă de timp) nu ne găsim la prima zi de înfăţişare, ci la primul termen de judecată 5 . In consecinţă, prima zi de înfăţişare se va aprecia a fi la termenul când cele două condiţii vor fi îndeplinite cumulativ. Prima zi de înfăţişare este, aşa cum spuneam, un moment deosebit de important în cadrul dezbaterilor judiciare, în fiecare cauză civilă deoarece de acest moment se leagă efectuarea a o serie de acte procesuale menite a întregi cadrul iniţial al procesului şi de a suplini anumite lipsuri semnalate până la acea dată. Neefectuarea acestor acte la termenul care este socotit prima zi de înfăţişare atrage, de regulă, sancţiunea decăderii din dreptul de a le mai putea îndeplini în restul judecăţii.

5 A se vedea C. Ap. Buc., secţ. a IV-a civ., dec. nr. 421/1998, Culegere de practică judiciară pe anii 1993- 1998, p. 263 – 265.

14

Astfel, reclamantul are dreptul să ceară instanţei un nou termen, până la prima zi de înfăţişare, pentru întregirea sau modificarea cererii de chemare în judecată ori pentru a propune noi dovezi. In acest caz, judecata se amână, iar cererea modificată se comunică pârâtului pentru

ca acesta să poată face o nouă întâmpinare (art. 132 alin. 1 C. proc. civ.). Întregirea cererii se referă la completarea unor lipsuri din cuprinsul ei, cum ar fi arătarea motivelor de fapt şi de drept, indicarea domiciliului părţilor, a calităţii lor juridice etc., iar modificarea vizează schimbarea unor elemente indicate greşit cum ar fi temeiul de drept al acţiunii, obiectul cererii etc. Întregirea sau modificarea cererii poate fi solicitată numai dacă pricina se judecă pentru prima dată în fond. Nu se poate cere întregirea sau modificarea acţiunii dacă pricina se rejudecă în fond după casare. Cererea de chemare în judecată nu se consideră modificată şi nu se va da termen, luându- se act de declaraţiile verbale ale reclamantului în încheierea de şedinţă, în următoarele patru cazuri, prevăzute de art.132 alin.2 C. proc. civ.

- când se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii;

- când se măreşte sau se micşorează câtimea obiectului cererii;

- când se cere valoarea obiectului pierdut sau pierit;

- când se înlocuieşte cererea în constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau

dimpotrivă, dacă cererea în constatare poate fi primită. Rezultă că cererile la care se referă alineatul al doilea din art. 132 C. proc. civ. pot fi făcute în tot cursul judecării până la închiderea dezbaterilor asupra fondului. Acestea nu se comunică pârâtului prezent la dezbateri, fiind suficientă precizarea orală a reclamantului şi înscrierea ei în încheierea de şedinţă. Dacă procesul se află în stare de judecată şi pârâtul lipseşte, instanţa va dispune amânarea cauzei şi comunicarea către acesta a unei copii de pe încheierea de şedinţă în care s-au consemnat susţinerile orale ale reclamantului. Reclamantul are dreptul să ceară un nou termen, până la prima zi de înfăţişare, pentru a depune întâmpinare, în ipoteza în care pârâtul a depus cerere reconvenţională. Acordarea acestui termen are drept scop realizarea dreptului la apărare a reclamantului faţă de pretenţiile pârâtului. Pârâtul care n-a depus întâmpinare, la prima zi de înfăţişare va trebui să-şi anunţe verbal apărările şi probele de care înţelege să se servească în apărarea sa. Despre excepţiile, dovezile şi mijloacele de apărare ale pârâtului arătate la prima zi de înfăţişare “se va face vorbire în încheierea de şedinţă” (art. 118 alin. 1 combinat cu art. 136 C. proc. civ.). Chemarea în judecată altor persoane (art. 57 alin. 2 C. proc. civ.), chemarea în garanţie (art. 61 alin. 2 C. proc. civ.), atunci când sunt făcute de către pârât, precum şi arătarea titularului dreptului (art. 65 alin. 1 C. proc. civ., de asemenea, trebuie făcute până la prima zi de înfăţişare. Cererile privind introducerea terţelor persoane în proces făcute peste termenul legal – în cazurile

15

de mai sus, prima zi de înfăţişare – se sancţionează cu judecarea lor separată faţă de acţiunea principală (art. 135 C. proc. civ.). Dovezile care n-au fost propuse până la prima zi de înfăţişare, sub pedeapsa decăderii, nu

vor mai putea fi invocate în cursul dezbaterilor, decât cu excepţia următoarelor cazuri, prevăzute de art. 138 C. proc. civ.:

- când nevoia dovezii ar reieşi din dezbateri şi partea nu o putea prevedea;

- când administrarea dovezii nu pricinuieşte amânarea judecăţii;

- când dovada nu a fost cerută în condiţiile legii, din pricina neştiinţei sau lipsei de

pregătire a părţii, care nu a fost asistată sau reprezentată de avocat. Potrivit art.129 alin.5 C. proc. civ., „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi

legale”.

Cu toate acestea însă, „părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.”(art.129 alin 5 1 C. proc. civ.).

4. Încheierea de şedinţă

In tot cursul procesului civil instanţa este obligată să consemneze ceea ce s-a petrecut în timpul şedinţei de judecată în actul procesual denumit încheiere de şedinţă. Dacă pricina a fost dezbătută în fond şi instanţa s-a pronunţat în aceeaşi zi, activitatea

procesuală desfăşurată în şedinţa de judecată se va consemna în preambulul hotărârii care rezolvă definitiv litigiul, dezînvestind instanţa. Încheierea de şedinţă este actul procesual întocmit de instanţa de judecată după fiecare şedinţă, în care se consemnează cele petrecute în cursul dezbaterilor şi se iau măsuri în vederea soluţionării definitive a cauzei (art. 147 C. proc. civ.). Elementele principale ale încheierilor de şedinţă sunt în linii mari ca şi în cazul hotărârilor judecătoreşti:

- preambulul, în care se consemnează compunerea instanţei, obiectul pricinii şi rezumatul susţinerii părţilor;

- considerentele sau motivarea măsurilor ordonate de instanţă;

- dispozitivul, în care se consemnează măsura ordonată de instanţă.

16

Încheierile de şedinţă se semnează de către judecătorii care au format completul de judecată şi de către grefierul de şedinţă sub sancţiunea nulităţii. Cu ajutorul încheierilor de şedinţă se poate reconstitui întregul mers al procesului, în cuprinsul lor arătându-se “în modul cel mai exact tot ce s-a întâmplat în cursul şedinţei”. Prin intermediul încheierilor de şedinţă se asigură posibilitatea efectuării controlului judiciar de către instanţele superioare asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pronunţate. Clasificarea încheierilor. Art. 255 C. proc. civ. face distincţie între hotărârile judecătoreşti propriu-zise şi încheierile de şedinţă. In textul citat se face vorbire despre “hotărârile prin care instanţele rezolvă fondul cauzei” (hotărârile propriu-zise) şi “toate celelalte hotărâri date de instanţă în cursul judecăţii” (încheierile de şedinţă). Se face distincţie apoi între încheierile care leagă instanţa de măsurile ordonate şi încheierile care permit instanţei să revină dacă este cazul, asupra a ceea ce a hotărât (art. 268 C. proc. civ.). Doctrina şi practica judiciară numesc prima categorie de încheieri, încheieri interlocutorii, iar pe cea de a doua, încheieri preparatorii. Încheierile preparatorii. Prin intermediul încheierilor preparatorii, instanţa de judecată ia unele măsuri în vederea cercetării şi soluţionării cauzei, fără a anticipa asupra soluţiei viitoare şi definitive a litigiului. Prin măsurile luate prin intermediul încheierilor preparatorii, instanţa nu rezolvă aspecte sau împrejurări legate de fondul cauzei. Măsurile luate prin aceste încheieri nu sunt rezultatul unei discuţii contradictorii a părţilor, aşa încât, din conţinutul şi efectele lor nu se poate desprinde care va fi soluţia finală a cauzei. Măsura ordonată prin încheierile preparatorii nu are putere de lucru judecat; aceasta înseamnă că instanţa nu este legată de măsura ordonată, putând reveni asupra ei dacă acest lucru se impune pentru rezolvarea în mai bune condiţii a cauzei. De exemplu, încheierea de conexare şi cea de disjungere a două cauze. Sunt, de asemenea, încheieri preparatorii acelea prin care se încuviinţează efectuarea unui anumit probatoriu (o anumită dovadă) unei părţi, fără ca cealaltă parte să se opună, de amânare a dezbaterilor, de repunere a cauzei pe rol etc. Încheierile interlocutorii. Prin intermediul încheierilor interlocutorii instanţa de judecată, rezolvând fondul anumitor împrejurări de fapt sau de drept ale cauzei, lasă să se întrezărească soluţia finală a procesului. Încheierile interlocutorii se caracterizează prin aceea că prejudecă fondul şi au autoritate de lucru judecat. A prejudeca fondul nu înseamnă că instanţa şi-a format deja convingerea asupra soluţiei finale, părerea anticipată asupra soluţiei constituind, după cum se ştie, unul din motivele de

17

recuzare (art. 27 pct. 7 C. proc. civ.). A prejudeca fondul înseamnă a întrezări, în funcţie de măsurile ordonate de instanţă, care ar putea fi, în mod ipotetic, rezultatele procesului într-un anumit moment. Încheierile interlocutorii se bucură de autoritatea lucrului judecat; judecătorii fiind legaţi de aceste încheieri… nu pot reveni asupra lor, iar la pronunţarea hotărârii finale trebuie să ţină seama de problemele ce se consideră definitiv rezolvate prin ele”. Judecătorii nu sunt strâns legaţi prin aceste încheieri, însă autoritatea lucrului judecat stabilită printr-o încheiere interlocutorie nu are valoare decât pentru faptul sau împrejurarea ce a făcut obiectul măsurii luate şi pentru stadiul în care se află procesul în acel moment. Administrarea de noi probe poate, desigur, schimba orientarea spre o anumită soluţie probabilă; pentru elementele noi nu poate fi autoritate de lucru judecat, deoarece judecătorul nu le-a avut în vedere în momentul luării măsurii prin încheierea interlocutorie dată. Fac parte din această categorie: încheierea de admitere în principiu a unei cereri de intervenţie; încheierea de admitere în principiu a unei acţiuni de partaj; încheierea în care s-a consemnat rezultatul unei verificări de scripte,etc. Părţile au dreptul de a lua cunoştinţă de cuprinsul oricărei încheieri şi pot obţine, la cerere, copii de pe aceasta (art. 148 alin. 1 C. proc. Civ). In materie civilă, în cazurile în care dezbaterile au fost publice, se pot elibera copii de pe încheierile de şedinţă şi altor persoane decât părţile din proces; dacă dezbaterile au fost secrete, eliberarea de copii de pe încheierile de şedinţă altor persoane se va face numai cu încuviinţarea preşedintelui instanţei sau a înlocuitorului acestuia.

 

Secţiunea a IV-a

- Excepţiile de procedură

1.

Preliminarii

Poziţia contradictorie a părţilor face ca fiecare dintre părţile oricărui proces civil să caute ca, pe baza mijloacelor legale pe care legea i le pune la îndemână, să-şi apere poziţia procesuală. Noţiunea de apărare, în sens restrâns, vizează numai mijloacele pe care legea le pune la îndemâna pârâtului pentru a combate pretenţiile reclamantului. Pârâtul îşi poate face apărarea, fie vizând fondul pricinii, fie partea formală a dezbaterilor.

18

Pârâtul, apărându-se în fond, poate să demonstreze (pe bază de probe) că: pretenţiile reclamantului sunt neîntemeiate, dreptul pretins s-a stins prin efectuarea unei plăţi, prin compensaţie, în urma renunţării etc. Pârâtul poate să-şi facă o apărare procesuală sau una pe cale de excep