Sunteți pe pagina 1din 39

Azir Odă Femeii

Căci ce-am fi fost noi acum Doamne


de nu ne-ai fi lăsat frumoasa Femeie?
Azir Pustiuri târzii, de reci toamne
şi sevă uscată-n deşerte condeie.

Şi temple trecute la marginea Firii


altar în ruină, credinţă deşartă;
O tristă umbrire în spaţiul Gândirii,
în suflet Femeia de n-ar fi purtată.

ODĂ FEMEII Şi încă am fi doar valuri în spumă


pe-Oceanul Vieţii trecând fără rost
Durere şi jale şi chin şi minciună
Femeia – icoană de nu ne-ar fi fost.

Etern glas al Morţii, chemare-n Abis;


cărarea căinţei străină ne-ar fi
Dar astăzi Femeia o purtăm în vis
şi Visul ne-nvaţă ce-nseamnă a iubi.

Femeie, eşti seva Gândirii din noi


şi-a lucrurilor sfinte icoane
Speranţă şi-alint în griji şi nevoi.
Fundaţia Cultural-Ştiinţifică *Mercur* căldură-n târzii şi reci toamne.
Cluj-Napoca
2000 De-aceea, îţi mulţumim, Doamne!

(Psalm)

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Trecerea ta

Pe-a clipei tainică mirare


Un înger te-am simţit promis
Spre-a lumii noastre, desfătare
Născut din flori de Paradis.

Icoană vie-n templul sfânt


PARTEA I Al vieţii ce de-acum îmi pare
Un rai de vise pe pământ
Etern-a dorului chemare.

Te văd trecând prin zări, senină


Cu pas uşor de gând hoinar
În cale viaţa ţi se-nchină
Tu doar zâmbeşti, o vis barbar.

De unde vii şi unde porţi


A ta fiinţă de mister
Spre ce eterne, albe porţi
Duci vise ce cu tine pier?

Spre ce tărâmuri de speranţă


Atragi tu sufeltul meu sclav
Să fie dorul de viaţă
Sau doar mirajul tău suav?

3 4
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Pelerin la sufletul tău Luceafărul vieţii

Pelerin însingurat grăbind astă lume Te-am zărit trecând prin viaţă
Poposesc azi la templul sufletului tău Ca o rază de mirare;
În goana vieţii spre-o altă genune Părul negru-n val pe spate,
Ofrandă pe-altarul trimisului zeu. Ochii vii sclipind în zare,
Dulce vis în dimineaţă
Chemare mi-ai fost, din abisuri lumină Tu, luceafăr eşti, la toate.
Speranţă prin timpuri, cărare-n nevoi
Divină fiinţă, de lume străină Încântare-a nemuririi,
Luceafăr al Vieţii veghind peste noi. Clipei naşti eternitate;
Zâmbet mistic de zeiţă,
Mânată de dor făptura-mi se-nchină Stele vii porţi în cosiţă
Icoanei tale – celestă chemare; Tu, chemarea fericirii
Neantul renaşte acum în lumină Alinare-n vals de şoapte.
Zeiţă Femeie, eterna-mi visare.
Astăzi îţi aduc ofrandă
Sufletu-mi trezit la viaţă
De fiinţa ta divină;
Roze fragede-n speranţă
Desfătare fără vină
Dorul ţi se-nchină-ndată;

O, zeiţă de lumină!

5 6

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Trupul tău Melancolie

Pe panta timpului, în marea trecere La cumpăna vieţii tu astăzi suspini;


Gândul se-alungă în rece-amintire; E lacrimă-n suflet şi-n gând destrămare
Doar trupul tău, din Prima Facere În inimă roze dau strigăt de jale,
Cuget de foc aprinde-n privire. Tristeţea aşează coroană de spini
Pe-al tău chip tainic de-albastră floare.
Mă-ndeamnă soarta cu nepăsare
Să calc alături pe val de vis; Ferestre de dor iar gândul străbate,
Un demon, trupul, a lui chemare - Luceferi se nasc din zări părăsite;
Mirajul vieţii de paradis. A stelelor vină şi-a viselor toate
Spre tine se-alungă pe drumuri umblate;
Numai un zâmbet şi mă transform Plăcerea şi viaţa de tine-s ursite.
În vers de rouă şi de suspine;
Îmi eşti speranţă, cu tine adorm, Zeiţă eşti tu, cu trup omenesc,
Te port în suflet mereu cu mine. Privire de foc, dorinţă haină
De rouă ţi-e pasul şi supralumesc –
Iar chipul tău icoană-mi este Femeie, al viselor gând nebunesc
Altar de-nchinare, vie nemurire Şi-a cerului fiică, născută-n lumină.
Cu tine a vieţii eternă poveste
Un rai îmi pare în a ta privire.

7 8
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Soarele meu Evanghelie şi mărturie

Eşti un gând în desfătare, Divină chemare spre-asceza vieţii


Eşti o pajişte cu flori , Tu eşti a zilei vie lumină;
Eşti a sufletului zare, A ta făptură, zeiţă divină,
A destinului cărare, În templul tainic al dimineţii
Tu, zeiţa mea din zori. Îmi eşti icoană, blândă, senină.

Eşti luceafăr nopţii mele, Îmi eşti altarul de închinare,


Eşti a zilei strălucire, Al nemuririi glas de mister;
Eşti cometă printre stele, Când stele-n ceruri se sting şi pier,
A gândirii dulce vrere - Luceafăr tu, şi-ndemn la visare;
Femeie, vis de fericire. Privind spre tine eu iarăşi sper.

Pe al sufletului cer Speranţă naşte a ta fiinţă,


Îmi eşti soarele vieţii, Speranţă creşte în dor atins
Fremătare de mister, De-a ta credinţă, vulcan aprins;
Vis hoinar şi dor stingher, Pe-altarul lumii aduci căinţă
Tu, altarul dimineţii. Al nemuririi elan promis.

În zarea vieţii, la liturghie,


Privirea ta, divină fecioară
Renaşte zorii în fapt de seară;
Tu, evanghelie şi mărturie
A frumuseţii ce ne-mpresoară.

9 10

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Dorul meu şi chipul tău Zeiţa firii

Glas de rouă, trup de stele Astăzi eternul are chipul tău;


Vocea timpului ascunde În cuget răzbate un glas de speranţă:
Sfânt altar viselor mele Mereu tu vei fi în sufletul meu
Şi icoană-n vers de unde. Icoană pe-altarul schimbării la faţă.

Te aştept şi azi să-mi fii Te-adoră lumina şi stelele-n ceruri;


A destinului chemare; O lume de vise cu tine revine;
Paradis în zori de zi De roze ţi-e calea, fecioară de-apururi;
Tu, a vieţii mele zare. Luceafăr vei fi în suflet la mine.

Pe a sufletului cale Se-alungă iar dorul în trup de uitare;


Eşti luceafăr de speranţă; Pe malul vieţii spre mine tu treci,
Aduci gândului mirare A gândului velă se-nalţă în zare
Şi făpturii mele viaţă. La orizonturi născute în veci.

Cu fiinţa ta divină E valsul vieţii o mare lină,


Te admir în contemplare De roze cântec, parfum de culori
O, fecioară fără vină Cu tine-alături, pe lună plină
Pe a lumii grea cărare. Furtuni se sting în glas de fiori.

Dorul meu şi chipul tău Pătrunsă-i firea de-a ta privire


Se vor însoţi în veci, În suflet gânduri trezesc misterul;
Pas la pas zâmbind mereu Eu mut privesc, răpus de uimire
Eu te-ador, iar tu mă placi. Cum tu cobori pe pământ tot cerul.

11 12
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Imn Elegie

Timpul s-a topit în zare Gândul trece-n goana vieţii


De sublima strălucire Chipul tău mi-apare sfânt
O, divină alinare Icoană-n templul dimineţii
Peste-o mare de gândire. Îmi eşti luceafăr pe pământ.

Astăzi tu îmi eşti lumină Iar marea astăzi viu suspină


Ce cu doruri mă-mpresoară Sub pasul tău de dor aprins
Pătimire fără vină Se-nnalţă valuri de lumină
Sfântă lacrimă hoinară. Noi ceruri se deschid în vis.

Viaţa înseşi înspre tine E lumea veşnic rai promis


Mă zoreşte-n asfinţit La tine gândul când revine
Între soartă şi destine Un pom renaşte-n paradis
Tu-mi eşti visul regăsit. Crescut din dor, în piept la mine.

Pe a lumii grea cortină Aş vrea nicicând să nu mai pleci


Glasuri se înnalţă-n cor Departe-n zările străine
Tu, cu vocea ta divină În noapte, umbre triste, reci
Dai trup clipelor de dor. Să nu mai sufere-n destine.

O speranţă-n zori născută E soarta ta şi calea mea


Eşti a sufletului stea Să fim mereu noi amândoi
Eşti zeiţa mult dorită Şi nici o zare-oricât de grea
Tu, Femeie, draga mea. Nu va da timpul înapoi.

13 14

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Ochii tăi Speranţă

Peste-o mare de suspine Vino iar în pas de dor


Peste-o lume-n destrămare Tu, lumină-n trup de viaţă
Ochii tăi privind spre mine Într-al sorţii vals domol
Două raze-mi par, de soare. Să-nsoţeşti a mea speranţă.

Doi luceferi în apus Peste fire astăzi tace


Constelaţii de speranţă Clipa cea nemărginită
Dor promis şi vis nespus Luna-n gânduri se preface
Trup de rouă-n dimineaţă. De mireasma ta umbrită.

A luminii dulce vină Roze strâng în vals de unde


Se trezeşte-n gând mereu Dorurile noastre toate
Când privirea ta senină Stele-n ’naltul cer, profunde
Întâlnesc în drumul meu. Ţi se-nchină peste noapte.

Îmi răsari în calea vieţii Te aştept să-mi fii chemare


Tu, o lume de mistere Peste marea vieţii noastre
Peste marea tinereţii Eşti în suflet sărbătoare
Astrul viu al nopţii mele. Iar în gând mister de astre.

Ce n-aş da să pot privi Eu te-aş vrea pe veşnicie


Ochii tăi o veşnicie Regină-a sufletului meu
Într-a nemuririi zi Cărarea vieţii să ne fie
Alt, nimic, să nu mai fie. Unită-n pas şi-n dor mereu.

15 16
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii
Vals
Himeră
Vise noi şi gânduri vechi
Se adună azi în minte Te-am zărit o clipă-n goana
Clipe-n valuri vin perechi Timpului pierdut în zare
Viaţa, cu-a ei lucruri sfinte Ca o umbră de visare;
Pe a sufletului unde Trecătoreo, eşti tu oare
Se aşează în priveghi. Sau e numai dorul, toamna?

Trece gândul spre visare Ce n-aş da să-mi spui îndată


Trec luceferi vii în noapte Că rămâi în trup mereu
Într-a sorţii albă zare Gând hoinar şi vis al meu
Trec şi eu cu tine-n şoapte; Răzbătând prin timp cu greu
Numai dorul, dintre toate Chipul tău senin de fată.
Mai rămâne-n desfătare.
Vei fi oare azi pierdută
Sub a lumii grea cortină Pentru veci destine moarte
Două suflete visează Căutându-te în noapte
Două roze fără vină Printe mii de vorbe-n şoapte
Două inimi iar vibrează Tu, speranţă renăscută?
Zorii noi se-ndestulează
Cu-a speranţei cupă plină. Sau lua-vei trup de unde
Peste-o mare de suspine
Astăzi tu, privire lină Sufletu-mi pierdut cu tine
Înspre mine când revii Călător printre destine
Vise, dor şi gând se-nchină Nemurirea să-l inunde?
Pe altar de focuri vii
Cântec, har şi bucurii
Vieţii mele eşti lumină.

17 18

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii


Orice-ar fi şi orice-am crede
Vrerea dorului nu tace Trecerea ta
Nu-i nimic să stea în pace
Visul astru se preface Te-am zărit trecând prin lume
Gândul meu dacă te vede. Ca o umbră de visare
Ca o stea fără de nume
Voi visa şi-n zi şi-n noapte Gândul meu să fie oare?
Chipul tău de roză floare
O, voinţă trecătoare Sau eşti rază de speraţă
Patimă şi cumpătare Rătăcind în depărtare
Tu-mi porţi gândurile toate. Este numele tău “viaţă”
Ori e tristă disperare?

Într-o zi afla-voi oare


Ce s-a întâmplat cu tine
Când răpită de-o chemare
Ai zburat în zări străine?

Oare tu vei şti vreodată


Ce-i o stea fără de nume
Ce e clipa care poartă
Sub un zâmbet o genune?

19 20
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Despărţire Eternă îmi va fi chemarea


Pe urma ta pierudută-n zare
O, ceruri, ridicaţi voi marea
Când ai plecat în zări străine Şi stingeţi focul din visare
Pe urma valului de dor
Tu ai uitat în piept la mine
Povara clipelor ce mor.

Şi mi-ai lăsat ca moştenire


Cor funeral de triste voci
Am să te-aştept la pomenire
Chiar dacă n-ai să te întorci.

Eternitatea e-ntr-o clipă


Şi-o clipă-i o eternitate
În zbor pe-a gândului aripă
Te văd mergând tot mai departe.

E poate-un vis în destrămare


O lume-n timpul ei trecut
Un cosmos mort de la născare
Sau un poem ce l-am pierdut.

Afla-voi oare ce mister


Mi te-a răpit din tine iar
Pe urma stelelor ce pier
În zori de rouă pe altar?

21 22

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

De jale Al vieţii tumult

Mi-ai fost vis, mi-ai fost elan Treptele sufletului dorul le suie
Peste-o mare de suspine Valuri de zbucium în gând răsar
Steaua mea născută-n van Se-ascunde visul în vers ce nu e
Orizont spre nemurire. Decât o mare de chin şi-amar.

Mi-erai cer scăldat în soare Se-nchină viaţa în act răpusă


Mi-erai pajişte cu flori De-al lumii val lovind cu putere
Pentru suflet sărbătoare Icoană clipei, slovă nespusă
Poezie de culori. În ceasul sorţii rămân doar părere.

Acum eşti un mit pierdut Se sting iar cuvinte pe-altar în visare


A gândirii desfătare Se-ncumetă dorul pe un val efemer
Tu, al vieţii azimut O clipă se naşte din gândul ce moare
Naufragiu-n disperare. Şi-a vieţii sclipire se-ascunde-n mister.

Ce n-aş da să nu fi fost În templul lumii pe val de rouă


Peste-o mare de suspine Îngerii cad în trup de părere
Steaua mea cea fără rost O faţă veche, dorinţă nouă
Zarea oarbă-n amintire. E-ntreagă a lumii deşartă vrere.

Trist e cugetul în seară Pe-altar de vise pierdut în uitare


Un ocean de-nnegurare Jertfa rămâne un gând din trecut
Chipul tău mi-apare iară Prinos de durere în chip de mirare
Strălucire-nşelătoare. Să fie numai al vieţii tumult?

23 24
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Metamorfoze Singurătate

Ai fost un gând în desmierdare Trece gândul în visare


Icoană clipelor ce mor Trece clipa-n zări senine
Un glas acum trecut în zare Toate trec în sărbătoare,
Al vieţii chip născut din mare Numai eu stau fără tine.
În suflet scurt poem de dor.
Un poem de dor se naşte
Mi-erai scânteie-n trup aprinsă Peste-o lume-n destrămare
A zorilor speranţă vie O speranţă printre astre
O jertfă cerului promisă Plânsul stelelor în mare.
În suflet patimă ascunsă
Un vis pornit spre veşnicie. Cântă marea în suspine
Valuri strigă iar spre cer
Acum eşti umbra din lumină Totul zace fără tine;
Popasul timpului trecut Singur eu încă mai sper…
Pe a retinei oarbă vină
De suferinţe grea cortină
Aşterne valuri de tumult.

Vei fi vreodată iar altarul


Gândirilor de dor aprinse
Sau voi rămâne-n veci hoinarul
Trist pelerin, pierdut cu darul
În noaptea lumilor de vise?

25 26

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Dorinţă Un rai de stele pe pământ

Aş vrea să-mi fii un cer de stele Viaţa s-a oprit o clipă


Să te privesc printre destine Pe a dorului cărare
Să-nnalţ spre zei visele mele De privirea ta răpită
S-adorm privirea mea cu tine. Zeiţă-n gând şi-n trup visare

Aş vrea să pot în zări străine Timpul trece peste zare


Să duc elanul dezmierdării Sprinten ca o adiere
Să scap iar lumea de suspine Când fiinţa ta răsare
Şi dorul să îl dăm uitării. Din vers de dor şi mângâiere.

Aş vrea luceafăr tu să-mi fii E drumul sorţii sărbătoare


În strălucirea nemuririi Destinul rai acum devine
A gândului speranţe vii Cu trupul tău de roză floare
Eternul glas al fericirii. Tu când păşeşti iar lângă mine.

Nu vreau altare peste timp Iar cu făptura ta divină


Nu vreau popas în veşnicie Şi ochi de blândă căprioară
Ci în al vieţii anotimp Renaşti speranţă şi lumină
Mereu vreau chipul tău să fie. Luceferi vii în fapt de seară.

Şi vreau o rază să-mi devii Aş vrea ca viaţa să rămână


Un zâmbet cald peste destine Un rai de stele pe pământ
Al sorţii drum în zori de zi Căci tu faci din a lumii vină
Să te găsească lângă mine. Pentru-al meu sflet, altar sfânt.

27 28
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii
Iar când zâmbeşti nemărginirii
Adoraţie Peste oceane de fiori
Destinul greu al omenirii
Dacă te văd azi printre stele De roze vals îmi pare-n zori.
În suflet luminându-mi cerul
E fiindcă-n gândurile mele Cu tine-alături peste timp
Luceafăr eşti sporind misterul. Vom trece marea-nvolburată
Şi într-al vieţii anotimp
A noţii taină se pătrunde Ne vom fi lumea asta toată.
De firea ta divină-n şoapte
Pe calea dorului, de unde,
Al tău mister răzbate-n toate.

Se-ascunde timpul în uitare


Eternul naşte dintr-o clipă
Pe-a sorţii grea acum cărare
Făptura ta când se-nfiripă.

Te-adoră cerul în mistere


Te cântă pajiştile toate
Şi florile azi efemere
Sporesc mireasma lor în noapte.

E pasul tău de dor un vis


E vocea ta un cântec lin
O poartă către paradis
Îţi e privirea în suspin.

29 30

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Chemare Bucurie

Al timpului glas pe urme de dor Chipul tău în poarta vieţii


Chemare înalţă făpturii în zori Surâde zărilor senine
Pe aripi de cântec trecute în zbor Udat de roua dimineţii
Mi-apare-al tău trup în fiori. Ţi-e pasul îndreptat spre mine.

În ceruri ascunse luceferi apun Te-aştept cu drag şi bucurie


Mistere se sting în bolţi de lumină Să-mi vii acum din depărtare
În valuri de rouă şi mistic parfum Să-mi fii a sorţii feerie
Privirea ta străluceşte senină. Să naşti o lume din visare.

Al umbrelor vers rătăcit în uitare Te-ntâmpină florile toate


Petale de dor peste lume răsfiră Pe cale unduiri de stele
Mireasmă şi cântec, duioasă chemare Luceferi noi veniţi din noapte
Trezeşte-a ta blândă făptură. Îţi spun povestea vieţii mele.

Te vreau iar alături de cugetul meu Răsar din timp priviri de dor
Te vreau al meu înger etern să rămâi Petale gândul viu adună
Pe căile sorţii împreună mereu De roze-i sufletul uşor
Vieţii găsi-vom un nou căpătâi. Iar pieptul plin e de lumină.

31 32
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Te zăresc trecînd ca umbra unui gînd fugar pe cerul


PARTEA A II – A amintirii şi roua de stele plînge-va
de dorul nefiinţei tale.

33 34

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Eu sînt acum o parte din tine Tu eşti Chemarea ce poartă în Zare


Şi-un strigăt sacru al Imnului Sfînt Şi eşti Cărarea ce-acasă m-aduce
Tu Viaţă îmi dai mereu în Destine Îmi eşti a Vieţii sublimă Mirare
Căci Rază îmi eşti, şi vis pe Pămînt. Femeie, un Haos de patimi ferice.

35 36
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Te-am zărit într-o Frunză


blînd mîngîind Sufletul Vîntului;
te-am zărit într-o Floare
zîmbind Nemărginirilor Albastre;
te-am zărit într-un Nor
călător peste Timp, în Marea Trecere; Am auzit bătînd la Poarta Sufletului,
şi-n peşte, şi-n pasăre, şi-n om. Şi n-am ştiut dacă eşti Tu, sau numai
Dar mai presus de toate umbra unui gînd de Dor.
ţi-am zărit Chipul în Înger Senin
adăpînd Lumina cu Seva Inimii tale.
Şi te-am simţit atunci
în fiecare colţ de Univers.
Şi te-am crezut de-atunci
în fiecare colţ de mine.
Căci o parte din Tine eu sînt;
dar Tu eşti tot minele meu!

37 38

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Azi te-am zărit prima oară


în Marea Trecere
şi-am sărutat cu Dorul Inimii Aş vrea să fii astăzi
Umbra Paşilor tăi aşternută peste Cerul meu;
Iluzia Necuprinsului. iar eu - un simplu Nor
pierdut în imensitatea Albastră a
Am vrut o clipă să opresc Fiinţei tale.
Goana Eternităţii
dar mi-au scăpat Hăţurile gîndului
în abisul Nemuririi
şi-am rămas pustiit de propria-mi fiinţă
cu tine plecată.

39 40
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Erai, Fiinţă, marea Speranţă


a Zorilor nemuririi;
Femeia frumoasă – iar Noaptea cînta în glasuri de Stele Sinfonia
o Voce de Primăvară, tainic şoptind la urechea Eternităţii,
Timpului misterul Nemuririi fiinţei. cu blînd Luceafărul Inimii tale profunzimile alinîndu-
l.

Şi Rozelor pămîntului
mai luminoasă le era strălucirea, desfătînd cu
Mireasma Devenirii
sfînt Lutul materiei.

41 42

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Frumoasă eşti, Făptură,


ca roua zorilor, născută din Seninul Eternităţii
în liniştea contemplativă a
Luceafărului Devenirii;
Cum aş putea să nu te iubesc, de vreme ce Timpul
cînd în Obrazul tău prinde a se oglindi însuşi s-a topit în Eternitate, răpit de contemplarea
Soarele Nemuririi, Fiinţei tale, Femeie!
întreaga Natură Umană, cuprinsă în Valsul
Destinului
Gînd de Slavă înalţă Bucuriei Existenţiale;

căci Viaţă dai Materiei,


prin Cugetul făpturii tale, şi sevă Clipelor
alungate în Negura marii Uitări.

43 44
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Frumoasă eşti, tu, Făptură,


precum numai Gîndul de Dor al unui
Demiurg romantic
putea sădi Roza unei aşa sublime Idei
Şi, poate într-o bună zi, al meu Gînd obosit, va poposi în Grădina Eternităţii.
la Poarta Sufletului tău, cerînd iertare pentru Păcatul
de-a nu te fi iubit, cîndva. Şi dată ne-ai fost nouă,
să ne stîmpărăm cu parfumul Iluziei tale
Jalea Nemuririi
şi să ne alinăm cu roua galsului tău
chinul veşnicei Suferinţe.

Căci Durere ne este Soarta şi tristă Devenirea


cînd Lumina Fiinţei tale
apune din calea sufletului nostru!

45 46

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Erai, Făpturo,
singura Floare din tot Universul
la care speram
Femeia-i un Vis – să nu ajngă vreodată
Etern paradis Gîndul meu de Dor.
Chemare în Spaţiul Trăirii;
Acum,
O Voce din cer Eşti Vocea destinului
Un Vers de Mister dureros prevestind
Destinul şi seva Gîndirii. la urechea Timpului
Eternitatea Materiei.
Femeie, tu, Glasul iubirii !
Vei fi, oare,
Lumina Speranţei
Topind în Zorii Nemuririi
Bezna Nerecunoştinţei?

Sau, doar
un vis trecător de Iubire
plămădit din Roua suferinţei
În cugetul Omului?

47 48
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Femeia – Gîndul lumii


Şi visul ei de Dor
Sfînt freamătul Minunii Căci Ochii tăi, Făptură senină
Elanul trecător. Dau Viaţă Clipei, şi Nopţii Lumină.
Iar din Eternul, Albastrul Cer
Bărbatul – Glas de spadă Coboară-n Suflet profund Mister.
Voinţă împietrită
Ce lumea vrea s-o vadă
Prin Luptă cucerită.

49 50

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Doar o privire mi-ai aruncat


şi Timpul s-a topit Şi ce dacă Viaţa moare cu fiecare clipă în mine; atâta
în mine timp cât amintirea ta îmi este vie pe pleoapa sufletului,
ca o amintire de grandioasă epopee, eu mă simt încă veşnic!
în urmă lăsând singur parfumul
Eternităţii

51 52
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Dac-ar fi să pleci
ar trebui să iei cu tine întreaga Ochii tăi râd la Cumpăna Vieţii
Lume de iluzii Şi-n Lume se naşte o Rază de Soare
pe care mi-am creat-o Din suflet acum Parfumul Tristeţii
din cântecul Pietrei şi zâmbetul Florilor Se pierde în Glas de Eternă Uitare.
şi din plânsul Stropilor de Ploaie
şi jocul Razelor Dimineţii – Căci blând al tău zâmbet, Lumină din Stele
căci toate Lucrurilepe care le-ai atins în zbor Învie Natura şi Suflul din noi
cu Aripa Sufletului tău Dă aripi de Dor gândirilor mele
au rămas pe veci pătrunse de Iar vieţii Speranţă în Grij şi Nevoi.
Farmecul Existenţei

53 54

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Căci Roze cu al lor mister


Şi Vers de rouă strâns în Cer
Femeie, De tine dac-ar vrea acum
oglindă eşti Cerului Să-mi cânte-n valuri de parfum
şi sevă Mirajului Existenţei
Tot n-aş putea să te zăresc
Precum eşti tu, zeu omenesc
Lumină-n Gând, şi-n trup Scânteie
Al Zilei Vis frumos, Femeie!

55 56
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Şi chiar dacă trezindu-mă într-o bună Dimineaţă voi


Până si Timpul se-ntunecă în Uitare, lipsit de Lumina găsi Timpul devenit Uitare iar Zorii Eternităţii
Fiinţei tale, Femeie. învăluind Existenţa, în Noaptea Sufletului meu
Călăuză îmi va fi încă Lumina Stelei tale, sublimă
Zeiţă a Devenirii ce te-ai coborât din Cerul tău în
Pustiul Făpturii, ca să ne fii nouă… Femeie

57 58

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Eşti Timp şi Uitare şi-o Mare de Vis Într-o zi Timpul s-a oprit cu mirare, să contemple
Eşti Cîntecul Sorţii – un Vers de Mister minunea Chipului tău, Femeie…Şi de atunci s-a uitat
De Dor îi eşti lumii etern Paradis pe sine în Eternitate.
Şi vie Speranţă, Lumină din Cer.

59 60
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Femeie – lumină
gândirea ta plină
De dor şi mirare
de vis şi-alinare
Cânare eternă
iubirea-ţi maternă
Imn de bucurie
pace, armonie
Nălţa-vei la stele
Mi te amintesc zâmbind cum numai Cerul ştie să dorinţele mele
zâmbească eternei Dimineţi din Sufletul Fiinţei. În valuri de lună
femeie nebună
De-a lumii durere
fără mângâiere?
Ori e doar visare;
când, lumea cea mare –
Ea nici nu există
veselă, sau tristă;
Numai gândul meu
şi cu gândul tău
Împreună sunt
viaţă şi mormânt –
Etern Legământ.

(Gândul meu şi gândul tău)

61 62

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

E zâmbetul tău un Vis, o Chemare


E Cântecul Sacru al Vieţii din noi
Lumina Luminii, din Cer Alinare
Trimisă Fiinţei, în Ziua De-Apoi Am zărit privirea ta căutând în Lacrima Sufletului
Durerea Bucuriei şi m-am gândit că Timpul, dacă te-ar
Iar Rozele-n Soare mai clar se deschid fi cunoscut în Tinereţea lui, cu siguranţă ar fi căzut şi
Şi Stele se nasc din Lumi Pământeşti; el pe Panta Suferinţei la fel ca mine; dar aşa,
Misterul apune; se umple-al său Vid contemplându-te acum, în pragul senectuţii nu a putut
Femeie, Făpturii tu dacă zâmbeşti. decât să devină o senină Eternitate .

Nimic nu rămâne Să Plângă de-acum


A Patimii Umbră se-ascunde-n Uitare
Căci Soarta devine Tovarăş de Drum
Şi Viaţa, eternă ne e Sărbătoare!

(Zâmbetul tău)

63 64
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Dup-o Noapte de parfum


Gândul tău îl simt acum
Istovit de Neuitare
Ca o umbră de Mirare

Te zăresc pe tine-n Zori


Stea pierdută printre Sori
Alinare şi Suspin
Zâmbeşte vieţii, iar, Fată frumoasă Dor neutru, Simţ hain.
Lumina din haos chemând să renască
Şi chipul tău sfânt – lucrare cerească Şi aş vrea să mergi cu mine
Durerea din lume de-acum să topească. Printre-a Zilelor Destine
Firul tău şi Firul meu
Să-nnodăm spre Cer mereu…

Însă tu, pierdută-n Zbor


Către-un Soare trecător
Te împaci, în Înserare
Cu-a Iluziei Visare

Ah! De-ai fi un pic mai Stea


De cum eşti – Cometa mea,
Să rămâi Luceafăr, Sus
Şi în Zori şi în Apus!

(Noapte de parfum)

65 66

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Dacă păsările-n cer,


Lumea, gândul efemer
Ar dori acum, de tine,
Să vorbească, pentru mine,

Să-mi arate-a ta minune


Fără timp şi fără nume,

Ar trimite-un ghiocel
Bucuros şi mititel – Şi dacă te văd prin Zarea de Foc
Strop de viaţă rupt din Soare, E tocmai că tu …nu exişti deloc
Demiurgică Visare, Ci e singur Zvonul Iluziei mele
Şi Pacea cernută din trupuri de stele.
Mesager de Puritate
Pe Tărâm uitat în Noapte,

A Iluziei gândire
Drumul drept spre Nemurire,
Vocea Vremii de Schimbare
Şi Durerea-nălţătoare,

A Trăirii Epopee –
Aşa tu îmi eşti, Femeie!

(Personificare)

67 68
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Căci blânzi ochii tăi femeie frumoasă


Sunt valuri de rouă din Cer revărsate
Sunt Imnul Vieţii şi Dorul de-Acasă Când privirea ta de foc
Durerea din Lucruri şi Vina din toate Iar în cale-mi s-a ivit,
Soare, neguri, la un loc
Mi-au părut eternul joc
Tristeţe şi Vaiet se-nvolbură-n lume Al făpturii de granit –
Şi-a Patimii Stea pe ceru-I scânteie Suflet orb şi pustiit.
Nimic, în Etern nu duce-al său nume
Precum ochii tăi, frumoasă Femeie.

(Ochii tăi)

69 70

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Te simt trecând încet pe lângă mine.


Oare eşti tu, sau numai umbra Gândului
Purtată de Vântul ce naşte Destine
Udată de seva Pământului.
Cum stau aşa şi te contemplu, realizez de ce
Dumnezeu, când voit să aleagă un chip pentru Am crezut o clipă că te voi întâlni
Virtutea Frumuseţii s-a gândit la tine, Femeie. Pe-a vieţii Cărare îngustă şi grea
Ah! Timpul în goana-i de-aş putea opri
În Eternitate să fi doar a mea.

Sau poate tot farmecul Jocului Mare


Stă-n eternitatea Clipei de-aşteptare.

(Oare)

71 72
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Chiar dacă zările senine


S-or fânge într-o zi în mine
Iar Viaţa şi Înaltul Cer
Îmi vor grăi al lor mister

Tot n-aş putea simţi precum


În clipa când pe-al Sorţii Drum
Privirea ta am întâlnit
Căci zâmbetul tău mi-aminteşte de Stele; Icoană-n Templul Infinit
Tot zâmbetul tău mi-aminteşte de Lucruri
Pătrund Necuprinsul cuprins chiar în ele Durerea lumii de s-ar strânge
Aici şi Acolo, Acum şi de-a Pururi. În suflet-nu mă poate-nvinge
Căci tu în mine eşti Tăria
Şi Imnul Vieţii: Bucuria!

De-aceea eu voi fi mereu


În Umbra ta, luptând din greu
Să nu te pierd; mi-eşti Înger drag
Trimis fiinţei mele-n prag.

Şi eşti Luceafărul din Zori


Ce naşte Zei mântuitori
Blând Revărsat de Nemurire;
Eşti Crucea mea spre Fericire.

Femeie, cu a ta privire...

(Privirea ta)

73 74

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Căci dacă ochii tăi, Femeie


Privi-vor Ziua cum răsare
Din seva marilor Condeie
Va naşte-o lume, în Schimbare.
Chiar dacă Iarna Vieţii mă va troeni din greu cu
nămeţi de cenuşă existenţială, în sufletu-mi va
înmuguri mereu eterna primăvară, atâta timp cât tu te Şi Patima, supusă Firii
însoţeşti cu gândul meu. Va fi de-atunci numai Scânteie –
Luceafăr Zorilor Trăirii,
Parfumul tău, de Dor, Femeie!

(Patima condeiului)

75 76
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Te văd trecând, ca briza mării


Pe malul vieţi-mi; şi-n destin
Contemplu patima visării; Un înger răsare-n al tău Suflet viu
Ah, cât în lume suferim! Şi-un Demon se naşte o dată cu el,
Privirea ta lasă în mine-un Pustiu,
Căci nu e râu să nu se verse O Rază de Lună, un Vals, un Duel.
La malul vastului ocean
Şi nici făptură să nu-i pese
De zvonul clipelor, în van. Căci Rozele-n urmă pălesc printre Lacrimi
Lipite de-a Îngerului luce Scânteie
Doar numai tu, pe astă lume, Iar Demonu-n gânduri o Noapte de Patimi
Tu eşti a Dorului scânteie; Revarsă din trupul sublim de Femeie.
Când de la Foc primit-ai nume
Zeii ţi-au spus de-atunci, Femeie!
(Înger şi demon)
(A dorului scânteie)

77 78

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

De n-ai fi fost frumoasă Femeie Nu vreau un înger cu blonde plete


Cu-a ta fiinţă – miraj de parfum Nici blând porumbel cu râs de copil
Aş fi rămas o rece Scânteie Nici muză sacră să mă resfeţe –
Pe Cerul Vieţii pierdută-n Fum Nu vreau nici crin şi nici trandafir.

M-aş fi ascuns în valuri de rouă Nu vreau zeiţă din ’naltul cer,


Şi-n trista uitare ce sapă-Omenirea; Nici demiurgic elan de femeie,
Înstrăinat de Lumea cea Nouă Nici frumuseţe cu ochi de mister –
Aş fi uitat care-mi e Menirea. Nu vreau iubire, nici rouă-n condeie.

Pătruns acum de Suflul tău viu Ci vreau un Vultur cu dor de-nălţime


Mă-ntorc spre Cerul scăldat în Stele Cu neagră pană şi dreaptă cătare
Şi mulţumesc în Ceasul târziu Pe drum tovarăş întru-nţelepciune
Înţelepciunii născută din ele. Puternic şi liber în senina zare.

(Mântuire) (Sufletul pereche)

79 80
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Te văd ieşind în calea Destinului Azi Nemărginirea are chipul tău


Cu părul lăsat peste umerii goi Cu raze răzbate prin valuri de viaţă
Şi valuri de rouă din mana Cerului De-a pururi vei fi în sufletul meu
Uda-vor iar Pomul Vieţii din noi. Icoană pe-altarul Schimbării la Faţă

Căci mută îmi este de-acuma Gândirea În Marea Trăirii Gândirea mi-o scalzi
Privind chipul tău de înger născut Renaşti iar Eternul ce zace în mine
Splendoare şi Patimi umple-vor iar Firea Pe rugul Plăcerii Căinţa o arzi
Şi viaţa rămâne un vis din trecut. Când zarea Vieţii răsare-n destine.

(Renaştere)
(Eternizare)

81 82

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Azi n-am nevoie de tine


Femeie cu iz de suspine
Frumoasă tu eşti, dar ce dacă Iar dac-ar fi de-acum să pleci
Acum mi-e inima rece şi seacă. Departe-n zările albastre
Şi umbre grele, triste, reci
Şi-n zadar mă-ncerci S-acopăr visurile noastre,
Cu privirea-ţi de foc
Patimile-mi sunt reci Mai bine mort decât să simt
Nu mai trăiesc deloc. Durerea-n suflet cum disperă
Căci visurile toate mint
Gândirea-mi haină se pierde Şi viaţa-i numai o himeră.
În zarea destinelor reci
Iar mintea nu te mai vede;
Nici zarea, pe unde treci. (De vei pleca)

(Refuz)

83 84
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Căci dacă ochii tăi ar spune


Că pe pământ nu e minune
Mai mare decât umbra ta

Ah, cât aş vrea să fiu acum Căci dacă valurile-n spume


O rază plină de parfum Ar povesti la astă lume
Să mă aşez în părul tău Că soarta-i bună dar şi rea
Să te privesc aşa mereu.
Atunci ar şti că azi şi ieri
(Suspin) Sunt numai demoni efemeri
Şi că-ntr-o clipă de răgaz,
Timpul – o lacrimă-n obraz –
Se va opri din goana sa
Ca să contemple umbra ta…

(Femeie, umbra ta)

85 86

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Femeia Frumoasă
E-o rază de soare
O floare în casă
Un gând, o chemare

Suflare de Înger
Văpaie şi Foc,
Eşti clipă din Clipa Trăirii; Etern Juvaier;
Eşti viaţa ce strigă în noi, Al lumii Noroc
Eşti stavilă pusă gândirii,
Iluzia lui “a fi doi” A Timpului Umbră
Pe Şesul Trăirii
(Iluzie) Iluzia sumbră
A nefericirii.

Speranţă şi Chin
Dorinţă de Viaţă,
Belşug şi venin,
Celestă povaţă

Un strop eşti, de Rouă


A Stelei Scânteie
Eşti Lumea cea Nouă
Frumoasă Femeie!

(Frumoasa Femeie)

87 88
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Te zăresc din nou pe tine


Eşti frumoasă precum gândul
Aş vrea să fi o floare Ce se naşte din suspine!
Iar eu un simplu flutur; Căci la toţi ne vine rândul
Şi rozele-ţi petale
Ca gândul ce mă doare Să privim chiar de n-am vrea
Încet să ţi le scutur Spre sublima încercare;
Frumoasă încântare! Vrerea noastră-i doar aşa
Amăgire-n piept, ce doare.
Celestă armonie!
Din zori şi până-n seară Căci frumos, a pus în lume
Faci Viaţa să mă doară! Zeul, ca să ne măsoare
Eşti farmecul din lucruri; Şi “Femeie” i-a dat nume –
Gândirea tu mi-o bucuri Patimă şi Sărbătoare.
Cu glas de simfonie.

(Armonie) (Menire)

89 90

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Frumoasă Femeie,
Eşti templu-nălţat de Zei pentru om,
Frumoasă eşti ca Primăvara cu unduiri de liliac Eşti Sufletul Lumii ce cântă în noi,
sădind în sufletul Naturii bucuria existenţială… Eşti vraja Vieţii pulsând în atom
Altar Nemuririi, Eternul în doi.
Frumoasă eşti cum numai seninul Verii poate oglindi
lumina divină în picuri de munte semeţe… Eşti Soare ce naşte Lumina în zori
Eşti floarea ce-n suflet petale răsfiră
Ca Toamna de frumoasă te văd trecând Cântare eşti Morţii şi Moartea din noi
înveşmântată în rodul bogat al binecuvântării Eşti Psalmul Durerii în sunet de liră.
celeste…
Eşti Vocea din Om, chemarea Tăcerii
Şi-n Iarnă tu-mi eşti Înţelepciunea primordială, Esenţa din Lucruri şi Seva-n condeie
demiurgică Frumuseţe, sfântă Chemare la Asceza Pe malul Gândirii dai farmec Plăcerii
Nemuririi pe Altarul Vieţii Eterne. Făptura-ţi întreagă-i a vieţii Scânteie
Frumoasă Femeie!
Frumoasă Femeie, eşti Liturghia Veşniciei!

(Templul vieţii)

91 92
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Căci dacă te văd prin lume trecând


Viaţa-mi încântă-al tău pas tremurând Când te-am zărit prima oară
Un soare în ceruri, al nostru, răsare; Tu mi-ai părut un zâmbet de stea.
Iar viaţa-i un cântec, durerea dispare Ah, cât mi-ar fi viaţa uşoară
Şi moartea o scurtă plimbare devine Dacă n-aş şti că poţi exista.
Un pas peste pragul ce naşte destine,
Mereu şi oriunde,
alături de tine.

(Alături de tine)

93 94

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Azi iar m-atragi cu Trupul tău


În Patima Vrerii Femeie, al tău nume-i durere
Şi-ngenuchezi Cugetul meu Şi-n zadar vreau în urmă-ţi tăcere
Pe-Altarul Plăcerii Că pasul tău, greu pe suflet m-apasă
Inima-n lacrimi scăldată mi-o lasă.

Doar al tău gând aş vrea să-l am Şi-n zadar vreau linişte-n seară
O noapte întreagă Căci chinul m-ajunge iar viaţa-i amară
Când luna plină îmi bate-n geam Pătrunsă de dor mi se tânguie firea.
Tu să-mi fi dragă. Sunt singur cu Cerul şi-mi plâng nemurirea.

(Durere)
(Cădere)

95 96
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Mă-ntrebi să-ţi spun ce sunt?


Turbare sunt, de vânt
Şi zbucium de furtună
Căci ochii tăi când am zărit Părere şi minciună,
Două făclii, în infinit
Pătruns atunci de vraja lor Un fulg rupt dintr-o stea,
Iar m-am simţit nemuritor. O pajişte – de nea
Şi-un soare în amurg
Poate-n zadar te vreau acum Arzând pe-al vieţii rug
Poate că-i numai gând nebun
Şi-i aprig chin fără hotar, Sunt punte către tine,
O viaţă plină de amar. Speranţă de mai bine,
Copac cu flori în iarnă,
Sau poate aşa a fost să fie: O lume sub o geană.
Eşti poarta-mi către veşnicie?
De vrei să şti ce eşti?
(Nemurire) O carte cu poveşti,
Un basm frumos, de viaţă,
Ce dulce mă răsfaţă.

Şi eşti o mare lină,


Un cer, cu lună plină,
Farmec sădit în lume;
Dorinţă-i al tău nume.

97 98

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii


Durere, griji şi chin
O cupă cu venin,
Patimi şi suferinţă
Plăcere şi căinţă.

Pe-al vieţii-ntins pustiu Te văd venind, te văd plecând


Eşti ceasul cel târziu; - Mi-e dor de tine - dar în gând;
Eşti seva din condeie Şi sufletu-mi rămâne blând
Frumoasa mea Femeie! Cu sine-n pace odihnind.

Şi cât aş vrea să mai rămâi,


(Tu şi eu) Să te pun minţii căpătâi,
S-adorm pe tine gândul meu
Acum - şi tot aşa mereu.

E-o vale între noi – e viaţa,


Sau poate gândul dimineaţa…

(Trecere)

99 100
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii
Corbule drag
cu ochi de stea
Corbule drag Te ţin în prag
astăzi aş vrea frumoasa mea.
Să te pun în prag
aici, la uşa mea.
(Femeie-corb)
Să te ţin astfel
o viaţă întreagă
Să nu şti defel
cât îmi eşti dragă.

Femeie corb
cu privire senină
Eu sunt un orb
ce ţie se-nchină

Durere-n suflet
îmi eşti tu mie
Cărarea aspră
spre veşnicie

Şi eşti chemare
spre fericire
Dulce-alinare,
tristă-amăgire.

101 102

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Eşti pururea marea, lucirea din stele Eşti frumoasă precum Ziua în care s-a născut
Şi pavăză eşti la al meu căpătâi Universul şi tare mă încred că Demiurgul a tras cu
Eşti firul ce-adună gândirile mele ochiul la Imaginea Făpturii Tale, Femeie.
Iar ţelul vieţi-mi tu eşti cel dintâi.

103 104
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Femeie tu eşti o patim-a firii


Din ochi dacă-mi vorbeşti Blestem demiurgic răsădit în noi
Delir viaţa-mi faci Întuneci cu vraja-ţi făptura gândirii
Duios mă amăgeşti Şi viaţa ne-o dărui cu griji şi nevoi.
În boală tu mă bagi

Eşti voce de clopot în noaptea ce vine


Străină eşti de lume Chemare-nălţată spre Templul Iubirii
Eşti plânsul omenirii Pe-Altarul Dorinţei ce naşte destine
Durere-i al tău nume Tu jertfă aduci Destinu- omenirii.
Şi patimă a firii.

(Blestem)

105 106

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Fiică-a Dorului divin


Tu eşti în suflet purtătoare Căci dacă n-ai fi existat în lume
A Cupei pline cu venin Prin luptă să-mi storci seva din gând
Ce ni se dă la fiecare N-aş fi cântat al lucrurilor nume
Şi-ar fi rămas tăcut pe pământ.
Şi eşti o Rază de Lumină
Iluzia Speranţei Reci
Ne faci durerea mai senină Şi dacă n-ai fi fost ca să-mi spui,
Cu noi prin viaţă dacă treci Cu ochii ce-aprind în suflet scânteie,
Că-n astă viaţă repaos nu-i,
De-aceea-a-şi vrea să-ţi cânt acum Eu ce-aş fi fost, frumoasă Femeie?
Un imn e slavă, de-nălţare
Şi să mă rog, pe-al Vieţii Drum
Să ne fi Taină şi –’ndurare Lumină-în gândire tu-mi eşti de-acum
Şi-n suflet eşti dorul de Viaţă
Să ne fi soră, frate, mamă Pe lungul şi greul, al Sorţii Drum
Şi dulcea pace de acasă, Mi-eşti loc de popas, Femeie frumoasă!
Că-n viaţa asta-o fantasmă, -
Eşti numai tu: Fată Frumoasă.
(Recunoştinţă)

(Imn)

107 108
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Cu giulgiul Durerii pe trup aruncat


Mi-apare Icoana ta blândă, senină
Şi dac-ai şti cât te-am adorat
Frumoasă Femeie, Zeiţă divină.
Tu eşti în mintea mea mereu
Să cad mă faci şi să mă ridic cu greu
Pe urme-ţi călcam sfios cu privirea Ca obosit de-atâtea vini şi jale
Iar gândului viu zăbală puneam Să-ngenuchez pe-altarul vieţii tale.
În umbletul tău adoram Nemurirea
Iar chipului tău pios mă-nchinam.

(Amintire)

109 110

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Eşti vraja nopţilor de vară


Ce-alungă timpul în uitare, Cuprinsă de farmec, natura întreagă
Mireasma florilor de seară, Contemplă lumina din sufletul tău
A vieţii lungă, grea cărare. Făptură măiastră, în lumea cea largă
Eşti Chipul Durerii, fiică de zeu
Eşti câmpul înflorit, de mai
A stelei lucie scânteie
Eşti tot ce trebuie să-mi dai Altar Închinării şi Patima Firii
Şi visul omului, Femeie! Eternă Femeie, Poem al Iubirii.

(Visul omului)

111 112
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Căci ce-aş fi fost


De n-ai fi fost
Un spaţiu sterp şi fără rost.

Dar ai venit
M-ai cucerit Din ochii-ţi ca două raze de lună
Cuvântul magic mi-ai rostit. Privirea ta mă cuprinse, nebună.
Am vrut atunci să m-ascund şi să scap
Şi m-am deschis – De crunta şi tristă a dorului vale
Un paradis. Dar inima-mi spuse să rabd şi să tac
O punte spre eternul vis. Căci luna veghea-va-mi pustia cărare.

Şi vom cânta
Şi vom dansa
Destinul ne va bucura

Şi vom trăi
Şi vom muri
Etern noi fericiţi vom fi.

(Împreună)

113 114

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Cuprinsă de farmec, natura umană Frumoasă eşti fată cu părul bălai


În vis se dezmiardă cu blând glasul tău; Frumoasă natura ce-n suflet o porţi
Priveliştea vieţii se-nalţă pe-o geană Şi farmec de vis luminii când dai
A scurtelor clipe ce-aleargă mereu. Gândirea-nălţa-vei `n-a cerului bolţi.

115 116
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Culorile din curcubeu Eşti înger de pază visărilor lumii


S-au strâns la poarta sufletului meu. Eşti diavol ce-aruncă gândirile-n foc
Şi din petale de roze senine Eşti floarea născută din seva minunii
Au prins a-mi grăi despre tine. Luceafărul nopţii, şi-al zilei noroc.

117 118

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Privirea de foc înalţ-o în lume Eternă, tu Femeie


La margini de fire, pavăză gândirii Eşti umbra nemuririi,
Şi-ascunde luminii eternul tău nume Şi rouă ce scânteie
Zeiţă Femeie, Altar Nemuririi. Pe pleoapele gândiri.

119 120
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Căci plecând ai luat cu tine întreaga Viaţă a materiei,


golind de seva existenţială toate lucrurile care-mi Şi dac-ar fi să te mai văd odată
străjuiau grădina sufletului, lăsând în urmă doar M-aş metamorfoza în imn al bucuriei
Vidul formelor, prin care Vânturile Deşertăciunii Cînd în făptura ta de inocentă fată
troieni-vor de-acum Zăpada Lacrimilor Firii, în greaua Aş contempla destinul Armoniei.
Iarnă a Singurătăţii ce s-a aşternut peste natura
fiinţei mele.

121 122

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Când ochi tăi mă vor privi din prag


Şi-albastrul lor îmi va zâmbi cu drag
Şi dacă rozele cerului s-ar strânge într-o bună zi să Aş vrea să-ţi spun ce mult eu te iubesc
vorbească despre tine, tot n-ar putea să pătrundă cu Dar paote vorbe-atunci n-o să găsesc
parfumul lor misterul ce-ţi învăluie fiinţa.
Aşa că-ţi spun acum frumoasă floare
Mi-eşti cânt de dor, senină alinare
Mi-eşti sfânt popas şi gând dumnezeiesc
Dar ce folos, căci azi nu te iubesc .

(Tristeţe)

123 124
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Prin freamăt de stele căta-voi spre tine


Fecioară a lumii din Ceruri născută Iar ochii tăi două felinare îmi sînt, de strajă la
Şi viaţa întreagă de dor şi suspine poarta sufletului meu în lunga noapte a vieţii
Credea-voi că e pentru tine fîcută.

125 126

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Cu ochii blânzi şi inima tristă,


Tu, zeiţa mării, nestemat aprins pe coloana te văd pe tine Înger păzitor, străjuind pacea
infinitului, străluceşti în inima mea precum un far sufletului meu ca pe o taină sfântă ce trebuie s-o aperi
călăuzitor spre tărâmul păcatului ancestral, telurică cu preţul fericirii tale.
străfulgerare a dorinţei de A Fi, de a crede
că poţi să Exişti.

127 128
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Te zăresc frumoasă icoană a sufletului meu întipărită


Căci niciodată n-o să pot fi alături de tine, dar tu ai în imaginaţia munţilor…
fost mereu pavăza sufletului meu… Şi din simfonia naturii răsari precum seva pârâului:
suavă şi sprintenă,
cântând durerea lumii în lacrimi
de bucurie existenţială.

129 130

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Privirea de foc înalţ-o în lume


Căci niciodată n-o să pot fi alături de tine, dar tu ai La margini de fire, pavăză gândirii
fost mereu pavăza sufletului meu… Şi-ascunde luminii eternul tău nume
Zeiţă Femeie, Altar Nemuririi

131 132
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Femeie, al tău nume-i durere


Şi-n zadar vreau în suflet în urmă-ţi tăcere
Că pasul tău, greu pe suflet m-apasă Când te-am zărit prima oară
Inima-n lacrimi scăldată mi-o lasă. Tu mi-ai părut un zâmbet de stea.
Ah, cât mi-ar fi viaţa uşoară
Şi-n zadar vreau linişte-n seară Dacă n-aş şti că poţi exista.
Căci chinul m-ajunge iar viaţa-i amară
Pătrunsă de dor mi se tânguie firea.
Sunt singur cu Cerul şi-mi plâng nemurirea.

(Dezolare)

133 134

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Te văd trecând prin viaţă


Ca roua printre flori
Şi sufletu-mi de gheaţă Când ai plecat ai luat cu tine până şi umbra
Pătruns e de fiori Zâmbetului ce înflorise la Porţile Cerului.

Aş vrea să pot acum …şi numai Tristeţea întunecată mi-a rămas ca o


Să-ţi amintesc de tine amintire a urmei paşilor tăi adânc impregnată în
Dar în al vieţii scrum netrebnicia sufletului.
Păşesc printre suspine
…Ce-aş mai putea fi de-acum decât un nor rătăcitor,
…Revino tu la mine! rugându-mă Înalturilor să cheme asupră-mi toate
Furtunile Sorţii.

(Tresărire)

135 136
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Totdeauna am avut încredere în bunătatea zeilor… Ai fost o dimineaţă senină revărsată peste gândurile
mele ca o blândă adiere celestă, divină mângâiere
Dar într-o bună zi un Zeu m-a trădat: pentru sufletu-mi împovărat de durerea existenţială…

A fost ziua în care mi-a răpit credinţa cunoaşterii tale,


Eşti Patima Facerii şi Zeiţa Mântuirii, imn de slavă
Femeie, scoborât din Bolţile Înaltului către fiinţa-mi
Anonimă Enigmă! îngenunchiată în rugă pe Altarul Nemuririi, cântând
Evanghelia Marii Treceri întru Eternitate.

(Destăinuire)

137 138

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Copilă cu ochii lumină de stele


Cu părul văpaie şi buze de foc
Speranţă vei naşte gândirilor mele În ochii tăi iubito zăresc eternă marea
Din lume tu faci al viselor loc. Cu fâlfâit de unde, cu adieri de crin
Şi-a lumii aste vină o-ncerc privind cărarea
Spre tine cum se pierde cu sufletu-mi hain.
Când chipu-ţi răsare pe aripi de vânt
Şi sufletul tău se-ntoarce la mine
Deodată, pătruns de-al vieţii imn sfânt
Dau glas amăgirii ce naşte destine.

(Hipnoză)

139 140
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Strop de rouă născut din savoarea dimineţii, blândă Floare de crin


unduire a gândirii unui Demiurg romantic, te-ai Belşug şi venin;
prelins pe geana sufletului meu Din ceruri de rouă
ca o briză de mare cu glas de pescăruş Ne-ai fost dată nouă,
presărat pe întinderea infinitului scăldat în rugul Ca rază de soare
apusului de soare, Şi aspră cărare,
ca sărutul unei zeiţe neîndurător de crude cu Ca dor de trăire
destinul unei făpturi umane, răpusă la picioarele tale Dulce tânguire;
de chemarea iubirii, Mireasmă-n condeie –
ca mirajul Deşertului Existenţial ce-şi Frumoasă Femeie!
ademeneşte în jocul Iluziei deşarte protagoniştii – (Dualitate)
victime ale dorului de viaţă, ale Setei metafizice de a
fi… fericiţi!…sau măcar eterni.

141 142

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Atunci ai apărut tu, suavă şi dulce ca o suflare de


înger plutind pe cerul sufletului meu, diafană
mireasmă a vieţii scăldând în lumina trăirii neostoita-
mi sete de a fi.
Şi pe cristalul pupilei tale am putut simţi Un zâmbet la stele şi inima-mi învăluită fu de
oglindindu-se telurica-mi făptură străfulgerată de mireasma preanepătrunsei tale fiinţe clocotind de seva
transfigurarea metafizică a elocinţei glasului tău, ca o dorinţei existenţiale. Ca un miel alb în soarele blând al
simfonie a naturii celeste, divină chemare spre asceza unei dulci primăveri, sufletul tău tresaltă zglobiu pe
nemuririi. pajiştea prieteniei, farmec dând naturii demiurgice prin
Pătrunsă de taina durerii întreaga-mi fiinţă râsul cristalin al clopoţelului, celest imn de slavă
îngenunche în faţa puterii zâmbetului tău, ca la icoana înălţând bucuriei de a fi.
preasfintei nevoinţe a desăvârşirii cerând îndurare
pentru îndrăzneala dreptului la fericire, aprigă
necugetare izvorâtă din scurgerea eonilor peste
atemporalitatea infinitului demiurgic.

143 144
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Mă simt ferit de patimi şi de jale


Privirea ta când o-ntâlnesc în cale
Virtutea Frumuseţii a împrumutat chipul tău, Iar când veghezi alăturea cu mine
Femeie! Răsare bucurie din noaptea de suspine.

145 146

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

De ce, Iubire,
ochii tăi
ascultă Sărutul Şoaptelor
ascunse în buzunarul stâng
de la pieptul Destinului?

De ce Lumina Eternităţii
nu răzbate
prin Negura Existenţei
Femeie, tu eşti Sărutul Cerului dăruit Fiinţei noastre. şi se ascunde-n Patima Trăirii

Să fie pentru că
Haosul a-nsetat
de Nemurire?

Sau doar fiindcă


Glasul Veşniciei s-a ofilit
în Trandafirul rupt
de mâna mea?

(Interogaţie)

147 148
Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Eşti, Femeie, Gândul vieţii


Eşti Elanul trecător
Roua blând-a dimineţii
Visul omului, de dor.

Şi eşti Raza ce lumină


Sufletul pierdut în noapte
Eşti Speranţa lui senină; Eşti frumoasă, Femeie, ca adierea Nemuririi peste
Dulce vers rostit în şoapte. Firea Conştiinţei umane.

Te contemplu roză Floare;


Ceru-ţi cântă Gloria;
Doar pe-a Sorţii grea cărare
Toţi te cheamă : Draga Mea.

(Draga Mea)

149 150

Azir Odă Femeii Azir Odă Femeii

Te-admiră Gândul, în ascuns Luceafăr în Noaptea de Patimi şi Jale


Şi al Tău nume-l pune-n astre Tu eşti ala Finţei Destin ne-mplinit
Mister al Morţii, nepătruns Ocean de viaţă; a Morţii chemare
Femeie, - cerul Vieţii noastre. Edenul Trăirii şi-un Vis fericit.

151 152
Azir Odă Femeii

Azi iar m-atragi cu Trupul tău


În Patima Vrerii
Şi-ngenunchezi Cugetul meu
Pe-Altarul Plăcerii.

Doar al tău gând aş vrea să-l am


O noapte întreagă
Când luna plină îmi bate-n geam
Tu să-mi fi dragă.

(Dorinţă)

153