Sunteți pe pagina 1din 11

Activitatea Sfantului Apostol Pavel in Atena

(Fapte XVII, 16-34) In timpul Sfantului Apostol Pavel, Atena pastra inca multe din splendorile antichitatii. Ca si Alexandria era socotita capitala intelectualitatii. Aici se aflau unele dintre cele mai insemnate monumente, temple si statui, adevarate capodopere ale omenirii. Cetatea se bucura de statutul de oras liber, conducandu-se dupa legile ei, chiar si in timpul ocupatiei romane. Si aceasta din respectul imparatilor romani fata de rolul pe care l-a jucat ea in istoria culturii antice 1. Apostolul neamurilor, Sfantul Pavel, fostul fariseu din Tarsul Ciliciei, convertit la crestinism, in chip minunat pe drumul Damascului, <<predicator al Evangheliei lui Hristos, neintrecut orator, iscusit apologet si cunoscator profund al culturii grecesti>> 2, a prins in obiectivul lucrarii sale misionare de propovaduire si Atena, aceasta vestita metropola. Caci victoriile Cuvantului succedau prin el una dupa alta, trecand dintr-un oras la altul, de la Tesalonic la Bercea si in sfarsit la Atena in Areopag 3. Desi, dupa cum se stie, in Atena nu a avut rezultate deosebite, convertind numai cateva persoane: Dionisie Areopagitul, o femeie numita Damaris si altii impreuna cu acestia, asa cum consemneaza Sfantul Evanghelist Luca (Fapte XVII, 34). Important este faptul ca el a semanat aici samanta credintei, care mai tarziu a adus roade bogate. Sosind la Atena, Sfantul Apostol Pavel s-a indignat si s-a umplut de amaraciune si durere vazand atatea statui si temple ridicate in cinstea falselor zeitati; vazand in ce superstitii era scufundata celebra cetate a carei faima era cunoscuta in toata lumea prin literatii si savantii ei. Celei mai inalte evolutii a spiritului uman i se raspundea prin decadenta religioasa a cultului idolatru 4. <<Iar in Atena duhul lui se indarjea in el, vazand ca cetatea este plina de idoli>> (Fapte XVII, 16). Numarul impresionant al statuilor de aici intrecea orice imaginatie. Si din acest punct de vedere nici un oras din lume nu se putea compara cu Atena. Nici chiar in intreaga Elada nu existau atatea statui cate existau in Atena, incat un intampinator se spunea ca putea intalni aici mai degraba un zeu decat un om 5.
1 2

Prof. Iustin Moisescu, Activitatea Sfantului Apostol Pavel in Atena, Iasi, 1946, p. 20 Ibidem, p. 17 3 Dictionnaire de litterature chretienne, t. VII, Paris, 1861, p. 173
4 5

I. Bacuex et Vigoureux, Manuel biblique, t. IV, Paris, 1882, p. 85 E. Jacquier, Les actes des apotres, Paris, 1926, p. 521

Intr-o astfel de situatie, lucrarea misionara a Sfantului Apostol Pavel, asa cum este prezentata de Sfantul Evanghelist Luca, se desfasoara intr-un mod aparte. El <<discuta in sinagoga cu iudeii si cu credinciosii, si in piata, in fiecare zi, cu cei care erau de fata>> (Fapte XVII, 17). Discutiile sau convorbirile purtate, denota interesul si grija mare ce o acorda in cunoasterea oamenilor de aici, din punct de vedere religios. Este vorba, de fapt, de o adevarata lucrare misionara, de evanghelizare, cum reiese si din verbul folosit, care descopera sensuri bogate ale predicii Sfantului Apostol Pavel. Verbul grecesc amintit din textul original indica o relatie mai stransa intre persoane atunci cand este folosit cu dativul, iar cu acuzativul, insotit de prepozitia arata un raport mai indepartat 6. Asa se vede si din textul de fata unde <<avem amandoua formele: cu dativul, indicand relatiile apropiate ale Sfantului Pavel cu iudeii si cu acuzativul, definind raporturile mai indreptatite ale apostolului cu grecii 7. Iar unele traduceri romanesti folosesc chiar verbul a propovadui in loc de a discuta, intuind astfel, in sinagoga iudeilor si prozelitilor in agora, in fiecare zi, catre cei pe care ii intalnea>> (Fapte XVII, 17). Asadar verbul amintit din original <<exprima notiunea: a grai catre cineva, a vorbi cu cineva>>, iar in toate celelalte cazuri are sensul mai mult de a rosti o predica, de a face o expunere religioasa, decat de a discuta 8. Si daca mai amintim faptul ca <<predicile Apostolului Pavel erau uneori intrerupte, el fiind silit sa raspunda la intrebarile ascultatorilor sai>>, se intelege ca in astfel de situatii predica capata un aspect de convorbire 9. Impactul cu atenienii a trezit un interes deosebit si o grija sporita pentru Apostol. Dovada este faptul ca el a trebuit ca pe unii, adica pe iudei si credinciosi, sa-i cunoasca, sa le propovaduiasca personal invatatura crestina, discutand cu ei, ca de la om la om, in sinagogi, iar pe altii, tot la fel, sa-i invete in piata, in fiecare zi. Pe cei dintai, de obicei in zilele de sambata, in sinagoga, cum de altfel mai procedase si in alte imprejurari (Fapte XVII, 2), iar ceilalti oriunde si indeosebi in locurile publice. Se impunea o lucrare predicatoriala abordata cu multa atentie, precautie si grija, cu mult tact pastoral, care sa corespunda si structurii launtrice religioase a acestor oameni. Din cele spuse reiese faza prima a lucrarii apostolice de aici din Atena, aceea de investigatie, de aflare si cunoastere a starii religioase, a atenienilor, spirite alese, figuri distincte, care vorbeau bine si cu usurinta, mereu insetati dupa noutati, sceptici si
6

Ad. Harnak, Ist die Rede das Paulus in Athen ein ursprunglicher Bestandt eil der Aposteigeschichte? In Texte und Untersuchungen zur Geschichte der altchristichen Literatur, XXXIX, B, Leipzig, 1913, p. 14. Apud. Prof. Iustin Moisescu, Activitatea... op. cit., p. 75 7 Ibidem 8 Gottlob Schrenk in Theol. Worterbuch zub N.T., Band II, p. 93, sq Apud. Iustin... p. 75 9 Iustin... op. cit., p. 75

ironici 10si care s-a soldat cu intalnirea cu cei carora cuvintele si invatatura sa le-a starnit interes, dupa cum ne spune si Sfantul Luca: <<Iar unii ziceau: <<Ce voieste, oare, sa ne spuna acest semanator de cuvinte? Iar altii ziceau: se pare ca este vestitor de dumnezei straini, fiindca binevesteste pe Iisus si Invierea>> (V, 18). De fapt reactia provocata de propovaduirea Sf. Apostol Pavel in mijlocul atenienilor este diferita, datorita formarii lor religioase. Primii erau nedumeriti sau uimiti de invatatura vestita lor, care le era necunoscuta, le era straina si in contradictie cu ceea ce ei credeau, de aceea il numesc pe Apostolul Pavel <<Semanator de cuvinte>>. Cea de a doua categorie de ascultatori, mai interesati de predica Apostolului, erau chiar <<unii dintre filosofii epicuriei si stoici. Acestia il plaseaza pe Sf. Apostol Pavel, propovaduitorul crestinismului, in randul celor care vesteau dumnezei straini>> (V, 18). Mai preocupati decat primii, acestia se par a fi mai la obiect in intelegerea Apostolului neamurilor, cu toate ca si pentru ei propovaduirea lui le era straina asa cum va fi fost si a multor alti vestitori de conceptii religioase si filosofice ce trecusera destul de frecvent prin Atena. Cuvantul intrebuintat de cei dintai cu privire la Sfantul Apostol Pavel denota o intelegere usoara, superficiala, confundandu-l cu un om de rand, un vorbitor ambulant, care nu facea parte din cercurile celor invatati, literati sau filosofi, cu alte cuvinte, din protipendada sau elita ateniana. Acest lucru se poate deduce si din folosirea pronumelui, care sub forma unui adjectiv pronominal da nastere unei expresii cu o nuanta de dispret, precum si latinescul iste. In Atena, insa, in timpul Sfantului Apostol Pavel, introducerea unor divinitati de cineva, insemna un risc mare, caci tulburand cetatea respectivul se facea vinovat de impietate pentru care trebuia sa dea socoteala si chiar sa fie anchetat si pedepsit, cum se petrecuse cu multi filosofi si oratori. Insa din relatarile Sfantului Luca se pare a nu reiesi o astfel de situatie. Propovaduirea Sfantului Apostol Pavel putea fi inteleasa mai degraba ca un expozeu filosofic, adresat nu numai unui grup restrans de oameni din popor. Printre acestia existau si cativa epicurei si stoici, care discutand mai inainte cu el, l-au condus la Areopag, un loc dupa aprecierea unora, mai putin zgomotos, mai linistit si unde putea fi ascultat cu atentie 11. Ducerea Sfantului Apostol Pavel in Areopag a comportat discutii contradictorii. Predica sa, chiar daca nu a provocat nemultumiri evidente, unii considerandu-l un vorbitor de rand, altii insa au socotit ca vesteste <<dumnezei straini>>, de unde s-ar
10 11

I. Cacuez et Vigoureux, Manuel... op. cit., p. 81 E. Jacquier, Les actes... op. cit., p. 525

putea intelege ca ducerea sa in Areopag reprezinta totusi o formalitate prin care se urmarea cunoasterea mai directa a invataturii sale: <<Si luandu-l cu ei, l-au dus in Areopag>> (V. 19). Faptul, insa, ca aceasta cuvantare, asa cum este expusa ea in cartea Faptelor Apostolilor, nu are un caracter apologetic, cum s-ar fi vrut sa fie in fata unui tribunal, denota ca nu este vorba de un proces ca atare 12. Ajuns in Areopag, Sfantul Apostol Pavel a fost intrebat de respectivii: <<Putem sa cunoastem si noi aceasta invatatura noua, graita de tine?>> (V.20). Asa cum reiese din aceste cuvinte, se pare a fi un mod politicos de adresare din partea acestora. Dar formula <<putem sa cunoastem>> poate avea si o nota de ironie sau un accent sarcast, fara a dezvalui, insa, o acuzatie din partea acestora 13. Un lucru este mai sigur. La Atena, Sfantul Apostol Pavel, cu invatatura pe care o facea cunoscuta, se inscrie in noutatea zilei, fapt care trezea interes sau curiozitate pentru <<toti atenienii si strainii care locuiau acolo (si) care nu-si petreceau timpul decat spunand sau auzind ceva nou>> (V.21). Caci marea cetate fiind si centru cultural si de afaceri era vizitata permanent de straini. In Areopag, aflat deci in centrul atentiei, in fata ochilor avand o priveliste magnifica a vestigiilor religioase, politice si culturale, cu un aer de incredere in invatatura Evangheliei pe care avea sa o vesteasca, Apostolul neamurilor si-a rostit Cuvantarea. Si astfel, <<ridicandu-se la inaltimea evenimentului pe care istoriseste, autorul Faptelor Apostolilor, a scris nu numai una din cele mai frumoase pagini ale Sfintei Scripturi, dar chiar din intreaga literatura universala>>, incat <<in zadar se straduiesc filologii si istoricii sa gaseasca o opera de arta literara care sa egaleze in valoare aceasta pericopa, numita pe drept cuvant <<das Glanzstuck der Apostolgeschichte>> 14. Cuvantarea insasi in intreg ansamblul ei corespunde imprejurarii solemne in care a fost rostita, unind elocventa si delicatetea cu cele mai profunde sentimente religioase, fiind apreciata in toate timpurile si locurile ca o adevarata capodopera. Iar forma ei este tot atat de perfecta cat este si continutul, bogat si inaltator 15. De-a lungul veacurilor majoritatea exegetilor si-au indreptat atentia spre aceasta Cuvantare, pe care au apreciat-o in modul cel mai deosebit, in primul rand pentru prudenta, intelepciunea si abilitatea care s-a dat dovada la rostirea ei, daca ne gandim
12 13

Iustin... op. cit., p. 98, 99 E. Jacquier... op. cit., p. 525 14 Iustin... op. cit., p. 4 15 L. Cl. Fillion, Sainte Bible commentee d'apres la Vulgate, t. VII, Paris, 1425, p. 740

ca Apostolul neamurilor se afla in fata unei mari incercari. Era de fapt prima confruntare dintre crestinism si paganism, la cel mai inalt nivel. Erau de fata Sfantul Apostol Pavel si reprezentantii filosofiei stoice si epicureice. Chiar de la inceput Sfantul Apostol Pavel castiga bunavointa si interesul ascultatorilor printr-o maniera ingenioasa de a le prezenta credinta lor si de a le aprecia si lauda evlavia. Ii lauda in tot ceea ce pot fi laudati 16. Si o face in exordiul Cuvantarii, care reprezinta un mod deosebit de curtoazie, de abilitate si comportament din partea Apostolului, care a starnit admiratie de-a lungul veacurilor, fiindca prin cuvintele cuprinse in el a reusit sa castige atentia atenienilor 17. Desi strain de neam si de credinta, Apostolul Pavel, chiar de la inceput, se apropie de inimile ascultatorilor sai prin cuvintele: <<Barbati atenieni, in toate va vad ca sunteti evlaviosi. Caci strabatand cetatea voastra si privind locurile voastre de inchinare, am aflat si un altar pe care era scris: <<Dumnezeului necunoscut>>. Deci pe Cel pe care voi, necunoscandu-L, il cinstiti, pe Acesta il vestesc eu voua>> (V. 22, 23). Introducerea (exordiul) face in modul cel mai firesc si original legatura cu tratarea, anuntandu-se si tema Cuvantarii. Din punct de vedere omiletic, aceasta introducere ramane un model clasic pentru orice vorbitor bisericesc, indeosebi in acele cazuri in care el se prezinta in fata unui auditoriu mai putin cunoscut si din care cauza i se impune de la inceput o justificare sau motivatie a prezentei sale si a necesitatii cuvantului ce urmeaza sa-l rosteasca. Dar modul acesta de introducere folosit de Sfantul Apostol Pavel, desi denota elemente ce tin de arta oratoriei, de a-i cuceri pe ascultatori, de a le castiga bunavointa, dispozitia de a fi ascultat, el este totusi ancorat in realitatea faptului, caci se refera la credinta atenienilor, care venerau in afara multimilor de zei si un <<Dumnezeu necunoscut>>. Iar aici nu putea fi vorba de nici un fel de artificiu oratoric, care ar fi putut avea efect doar de moment. Modul acesta de adresare <<Barbati atenieni>> este, de asemenea potrivit, intrucat era folosit de toti vorbitorii sau oratorii Atenei. Este un mod clasic de adresare, pe care il intalnim in toate discursurile vestitilor oratori ai antichitatii elene. In ceea ce priveste existenta altarului <<Dumnezeului necunoscut>>, se crede ca atenienii l-au ridicat pentru a castiga bunavointa divinitatii anonime sau a unor dumnezei necunoscuti. Unii sunt de parere ca isi justifica provenienta din cultele de mistere, fiind cunoscut doar de cei initiati 18.
16 17

Bacuez et Vigoureux, Manuel... p. 85 L. Cl. Fillion... op. cit., p. 740 18 E. Jacquier..., op. cit., p. 529

Demna de crezare poate fi luata opinia Sfantului Ioan Gura de Aur, care concorda cu textul enuntat in cartea Faptele Apostolilor (XVII, 23) <<Dumnezeului necunoscut >>. Sfantul Parinte <<confirma exactitatea afirmatiei din Cuvantarea Sfantului Apostol Pavel>> de mai multe ori in: Omilia XXXVIII la Faptele Apostolilor in Migne, R.G. LX, 268, 272, unde, cautand sa lamureasca modul in care au luat fiinta zeii necunoscuti in religia atenienilor, scrie: <<Intrucat, in cursul vremurilor, au primit multi zei si din afara granitelor lor atenienii, temandu-se ca nu cumva sa mai existe vreun alt zeu, necunoscut deloc pana atunci de ei i-au ridicat si lui un altar. Si pentru ca zeul nu era cunoscut au scris: <<Dumnezeului necunoscut>> 19. Si in acest caz realitatea izbitoare era tocmai continua cautare de zei, care sa le implineasca celor din antichitate dorintele. Este, desigur, si setea dupa adevar, nesatisfacuta de multimea zeilor compartimentati dupa placerile si gusturile oamenilor, precum si incertitudinea si oscilarea in cele religioase. Faptul ca Sfantul Apostol Pavel face referire la <<un Dumnezeu necunoscut>> nu trebuie inteles ca el identifica <<Dumnezeul necunoscut>> al atenienilor cu adevaratul Dumnezeu pe care el il propovaduieste Apostolul neamurilor trage numai ideea din inscriptia altarului, precum ca atenienii recunosteau ca exista in afara dumnezeilor adorati; fiecare care il adorau totusi. Iar Sfantul Apostol Pavel vine doar sa vesteasca aceasta existenta Divina, pe care ei desi o adorau, nu o cunosteau in realitate. Si o face intr-un mod aparte. Si in acest caz nu i se mai putea reprosa ca propovaduieste unele divinitati straine atenienilor sau ca este un vestitor al unor vanitati omenesti, de fapt, foarte frecvente in timpul acela. El se fixeaza pe pozitia de a vesti ceea ce ei nu pot sa cunoasca, venindu-le in ajutor in cunoasterea <<Dumnezeului necunoscut>>, dar care nu le era total strain din momentul ce ii ridicasera un altar. Si in acest caz Cuvantarea nu viza un numar restrans doar de cativa initiati, fie ei chiar filosofi, ci pe toti atenienii care pluteau pe valurile framantate ale incertitudinii religioase. Intrand direct in continutul cuvantarii, Sfantul Apostol Pavel vorbeste despre Acest Dumnezeu <<Care a facut lumea si toate cele ce sunt in ea. El este Domnul cerului si al pamantului>> (V. 24). Dar propovaduirea unui Dumnezeu, creator al lumii si a tot ceea ce se cuprinde in ea, nu putea fi in concordanta cu ideile religioase si filosofice atat de diferite ale atenienilor. Si daca, totusi, unii dintre ei recunosteau pe Dumnezeu creatorul lumii, nu-L concepeau in sensul adevarat al cuvantului un Creator absolut, limitandu-l adeseori la un ordonator al lumii, al materiei care coexista impreuna cu divinitatea 20.
19 20

Iustin, op. cit., p. 126, 134 E. Jaquier..., op. cit., p. 539

Si fiindca sunt mentionati dintre cei ce ascultau pe Sfantul Apostol Pavel in Areopag doua categorii de filosofi, epicureii si stoicii, in contextul marturisirii pauline despre Dumnezeu, Creatorul lumii, nu trebuie trecut cu vederea nici faptul ca, in timp ce primii admiteau ca lumea este creata la intamplare, socotind atomii principiul creatiei, stoicii explicau creatia din perspectiva existentei vesnice a materiei. Iar Apostolul le propovaduieste marele adevar ca universul in tot ansamblul si structura lui este doar opera lui Dumnezeu. Si aceasta doctrina este cuprinsa in doar cateva cuvinte. Ea este clara, fara ambiguitati si de o limpezime remarcabila. Nu se stie daca pana la Sfantul Apostol Pavel grecii antici cunoscusera o doctrina atat de precisa a creatiei universului. Nu trebuie uitat faptul ca Sfantul Apostol Pavel prezinta aceasta doctrina asa cum exista de fapt in cartea Facerii, inteleasa in sens literar, dupa cum aflam din cuvintele sale rostite in fata atenienilor: <<Dumnezeu, Care a facut lumea si toate cele ce sunt in ea>>(V. 24). Iar ascultatorii regaseau aceasta invatatura oglindita si in termenul <<cosmos>>, fiindca, continua Apostolul, Dumnezeul Acesta este <<Domnul cerului si al pamantului, (si) nu locuieste in temple facute de maini>> (V. 24). Desi imaginea de ansamblu a doctrinei pauline nu parea absolut straina pentru cei de fata, deosebirea intervenea totusi in intelegerea eronata a Divinitatii pe care o margineau in cadrul sferei pamantesti, acceptandu-se ideea ca ea poate sa locuiasca in temple facute de mana omeneasca. Si oamenii de rand nu faceau deosebire intre dumnezei si statuile care ii reprezentau. Or, Sfantul Apostol Pavel declara direct ca Dumnezeu nu are nevoie de nimic din partea nimanui, dand de inteles ca El poate fi slujit intr-un alt mod, cel spiritual, de aceea si spune: <<Nici nu este slujit de maini omenesti, ca si cum ar avea nevoie de ceva. El dand tuturor viata si suflare in toate>> (V. 25). Apostolul prindea tangential in predica sa si unele din ideile filosofice ale epicureilor despre natura divina, care nu are nevoie de nimic din partea noastra. Iar aceasta apropiere da ragaz celor din Areopag sa-l asculte, iar el sa-si continue propovaduirea, aratandu-le ca Dumnezeu fiind Creatorul lumii, da <<tuturor viata si suflare in toate>> (V. 25). Iar aceasta inseamna viata lumii in sine, existenta ei in toata plinatatea. Cele doua cuvinte viata si suflare exprima viata in sine, caci suflarea inseamna spiritul vietii sau duhul ei, prin care ea isi continua existenta. Predica paulina rasturna oarecum si gandirea epicureica si stoica, potrivit careia Dumnezeu este impasibil, traind intr-o apatie continua 21. Din cele spuse vedem ca propovaduitorul crestinismului nu se apara si nu-si face apologia doctrinii. Observam ca i se ofera cea mai fericita ocazie de a binevesti pe adevaratul Dumnezeu si o fructifica la maximum. De aceea si continua. Si astfel, de la creatia lumii si a vietii in genere, in sens cosmic si biologic, Sfantul Apostol
21

Ibidem, p. 532

Pavel continua cursul Cuvantarii cu cel al creatiei omului, destinat sa locuiasca si sa stapaneasca pamantul. Omenirea a fost creata dintr-un singur om, invatatura in conformitate cu referatul biblic al lui Moise. Desi in Cuvantarea din Areopag nu se face caz niciodata de Scriptura Vechiului Testament, Apostolul neamurilor o exprima atat de plastic prin cuvintele: <<Si a facut unitatea intregului neam omenesc si fraternitatea universala a tuturor popoarelor. Si astfel pe linia doctrinara a predicii pauline, legata de creatia lumii de Dumnezeu, se ajunge deductiv la marele adevar ca, din moment ce oamenii sunt creati de Dumnezeu, cum credeau si evreii, si celelalte neamuri, atunci nu poate exista decat un Dumnezeu, cazand astfel toti zeii paganismului 22. Legat de creatia omului este si rostul lui, randuit ca sa locuiasca peste toata fata pamantului, asezand vremile cele de mai inainte randuite si hotarele locuirii lor>> (V. 26). Prezentand purtarea de grija a lui Dumnezeu pentru intreg neamul omenesc, Sfantul Apostol Pavel infatiseaza de fapt invatatura Vechiului Testament privind distributia generala a pamantului intre popoare, asca cum o gasim in Deuteronom (22, 8), aratand, de asemenea, ca viata oamenilor se deruleaza in timpuri determinate, reglata de cursul anotimpurilor 23. Expusa foarte pe scurt, purtarea de grija a lui Dumnezeu sau providenta, care priveste lumea in general si omul in special, ea este apoi continuata prin prezentarea unui fenomen semnificativ din istoria omenirii si a religiei. Este derutarea oamenilor, care au inceput, dupa spusele Sfantului Apostol Pavel, <<sa caute pe Dumnezeu, doar L-or pipai si L-or gasi>> (V. 27). Si aceasta-i o reluare a ideii anterioare amintite, ca <<Domnul cerului si al pamantului nu locuieste in templele facute de maini>> (V. 24). Imbinand ideile sanatoase ale cautarii religioase cu cele ale decaderii si indepartarii de adevarul religios, din zbuciumata istorie a omenirii, Sfantul Apostol Pavel prezinta foarte concis, in continuarea Cuvantarii sale, insasi starea generala de lucruri, de oscilatie intre adevar si eroare. Apoi, fara digresiuni, infatiseaza adevarul existentei lui Dumnezeu, Care <<nu e departe de fiecare dintre noi>> (V. 27). Fiindca, dupa spusa sa, Dumnezeul pe care il vesteste el in fata atenienilor, nu este numai al lui, ci al tuturor, este Cel <<in (Care) El traim si ne miscam si suntem>> (V. 28). Si pentru a fi si mai bine inteles isi consolideaza spusa atat de elevata cu o marturie din arsenalul gandirii si simtirii lor poetice - <<precum au zis si unii dintre poetii vostri: <<confirmativ>> din componenta clasica a discursului antic.
22 23

Ibidem Ibidem, p. 533

Prin aceste trei determinari traim, ne miscam si suntem (existam), omul este legat de Dumnezeu in chipul cel mai direct si fiintial posibil. Este o traiectorie ascendenta a existentei umane, conceputa de Sfantul Apostol Pavel doar in Dumnezeu. Caci a trai inseamna viata iar viata inseamna miscare, lucrare, o lucrare a sufletului, care niciodata nu se afla intr-o stare statica. Caci numai in felul acesta existam sau suntem. Este o dependenta a noastra de Dumnezeu. Acestea a vrut fara El noi nu putem sa traim, sa ne continuam viata. Este demn de remarcat faptul ca el vorbeste la persoana I-a plural, dovada a apropierii sale de ascultatori, a fondului comun de idei si a comuniunii realizate. Este inca un mijloc folosit in urmarirea telului cuvantarii sale. Intelegand sa-si consolideze si mai mult cele afirmate, Sfantul Apostol Pavel citeaza chiar din poetii lor. Si aceasta nu numai pentru valoarea lor, dar si pentru ca expunerea sa fie in concordanta cu arsenalul lor de gandire si simtire, onorandu-le totodata, prestigiul la care tineau atat de mult. Chiar si acesta este un procedeu pe care il foloseste propovaduitorul neamurilor. Atunci cand vorbeste iudeilor apeleaza la scriitorii Vechiului Testament, iar atunci cand are in fata neamurile straine de Revelatia Dumnezeiasca, supranaturala, face uz de scriitorii, filosofii sau poetii antici, ca si in acest caz. Desi referirea este generala, este totusi potrivita momentului. Denota ca Sfantul Apostol Pavel cunoastea pe marii poeti antici, fiindca se refera nu numai la unul, ci la mai multi, la <<unii dintre poetii vostri>> (V. 28). Si chiar daca aceste cuvinte invocate de Apostol erau inchinate de poetii respectivi unor zeitati antice, Sfantul Pavel le citeaza pentru valoarea continutului lor, precum si pentru prestigiul auditoriului, captandu-i si mai mult sentimentele si trezindu-i interesul. Urmarind deci sa dovedeasca atenienilor ca invatatura propovaduita, desi noua, nu le era cu totul straina, <<nici necunoscuta de ei, Sfantul Apostol Pavel reproduce un text din literatura greaca>>, el stiind ca <<poetii aveau o mare autoritate in fata grecilor>>. Si el <<se foloseste deci de autoritatea poetilor greci, pentru a propovadui invatatura sa>> 24. Iar atenienii nu puteau sa fie decat flatati, auzind cum un strain citeaza din poetii lor 25. Dar apropierea omului de Dumnezeu, <<fiind deci din neamul lui Dumnezeu>>, nu inseamna ca <<trebuie sa socotim ca dumnezeirea este asemenea omului sau argintului sau pietrei cioplite de mestesugul si gandirea omului>> (V. 29). Caci idolatria este denaturarea adevarului religios si nu poate fi compatibila cu credinta propovaduita de Apostol si nici cu gandirea elevata a poetilor si filosofilor antici.
24 25

Ibidem, p. 535 L. Cl. Fillion..., op. cit., p. 742

Prezentandu-se adevarul in toata frumusetea si splendoare lui, nu se inceteaza a se detesta eroarea si falsul, acesta fiind de fapt rostul si sensul propovaduirii apostolice. Ne aflam intr-adevar in fata marelui misionar al neamurilor, care face tot ce ii sta in putinta, spre a-i convinge pe atenieni de propovaduirea adevarului. Astfel, eroarea este combatuta, dar din moment ce nu erau straini de ea nici chiar unii dintre cei de fata, marele Apostol se dovedeste intelegator, facandu-le acestora cunoscuta bunatatea lui Dumnezeu, care <<trecand cu vederea veacurile nestiintei, vesteste acum oamenilor ca toti de pretutindeni, sa se pocaiasca>> (V. 30). Si acesta este, de asemenea, un procedeu sau tact in vorbire, folosit anume pentru a nu-i nemultumi pe cei de fata. Firul Cuvantarii este condus spre ideea de pocainta, care vizeaza de fapt constiinta celor de fata. Dar in ce masura a reusit Apostolul sa miste inimile acestora este greu de spus. Fara indoiala ca ei l-au ascultat cu interes, intelegand ca cele propovaduite ii privesc si pe ei, chiar daca se vorbea la modul general. Dar cum tinta propovaduirii era Iisus, Sfantul Apostol Pavel nu putea sa se rezume numai asupra acestor percepte. De aceea, el continua, aratandu-le celor de fata ca Dumnezeu <<a hotarat o zi care va sa judece lumea intru dreptate, prin Barbatul pe care L-a randuit, daruind tuturor incredintare, prin Inviera lui din morti>> (V. 31). Din cele propovaduite pana aici se poate constata competenta predicatoriala si tact apostolic-misionar in a conduce de asa natura cuvantul sau spre Hristos-Domnul, pe Care il numeste <<Barbatul pe care L-a randuit Dumnezeu sa judece lumea intru dreptate>>. Pana in acest moment Cuvantarea a decurs fara intermitente. Dar in clipa cand Sfantul Apostol Pavel vorbeste despre acest <<Barbat>>, caruia inca nu-i pronuntase numele, ca va darui <<tuturor incredere, prin Invierea lui din morti>> (V. 31) indata este intrerupt: <<Si auzind despre invierea mortilor, unii l-au luat in ras, iar altii i-au zis: Te vom asculta despre aceasta si alta data>> (V. 32). In realitate Cuvantarea nu este terminata, nu se ajunge nici sa fie pronuntat numele Domnului Iisus Hristos, Sfantul Pavel fiind fortat sa-si incheie vorbirea. Caci daca ea nu ar fi fost intrerupta ar fi fost mult mai lunga 26. Cuvantarea din Areopag nu s-a bucurat de succesul pe care l-a avut, de pilda, cea rostita de Sfantul Apostol Petru in ziua Cincizecimii, cand, dupa relatarile Sfantului Luca, cei de fata <<au fost patrunsi la inima Si cei ce au primit cuvantul

26

Ibidem

10

lui s-au boteza; si in ziua aceea s-au adaugat ca la trei mii de suflete>> (Fapte II, 37, 41). Cuvantarea Sfantului Apostol Pavel, desi intrerupta de cei prezenti, datorita necredintei lor in invierea mortilor, s-a incheiat totusi cu un succes partial: <<Iar unii barbati alipindu-se de el, au crezut, intre care si Dionisie Areopagitul si o femeie cu numele Domaris si altii impreuna cu ei>> (V. 34). Dar valoarea Cuvantarii nu se reduce doar la succesul acesta limitat, ci consta si in continutul atat de important din punct de vedere teologic, asa cum se poate constata din partile ei constitutive: O introducere captivanta (Fapte XVII, 22, 23); O tratare structurala din trei parti: O parte teologica, in care se vorbeste pe scurt despre Dumnezeu (V. 24, 25); un scurt tratat antropologic (V. 26-29) si unul hristologic (V, 30, 31) 27, care urma sa fie extins, daca era intrerupt. In ceea ce priveste forma de expunere, aceasta este deosebit de valoroasa, starnind interes in sufletele ascultatorilor atenieni, care aveau o structura launtrica aparte, deosebita de obiectivele predicii pauline. Este o cuvantare misionara adresata paganilor politeisti si filosofilor savanti ai timpului, straini de monoteismul biblic, ale carei precepte sunt totusi primite in marea lor majoritate. Iar daca se insista pe faptul ca Sfantul Apostol Pavel a fost dus in fata Areopagului sa dea socoteala de credinta pe care o vestea, atunci, cu atat mai mult, trebuie apreciat faptul ca, din acuzat sau suspectat, el reuseste sa-i reduca la tacere pe cei de fata, ba chiar sa-i indoctrineze cu invatatura in Dumnezeu, Creatorul si Proniatorul lumii si ai omului. Si aceasta-i de fapt dovada cea mai elocventa a personalitatii sale predicatoriale.

27

Ibidem, p. 740

11