Sunteți pe pagina 1din 5

SOCIALIZAREA I DEVIANA; SOCIALIZAREA MORAL I INTEGRAREA SOCIAL

s. f. 1. Faptul de a (se) socializa. 2. Proces de integrare social a unui individ ntr-o colectivitate. [Pr.: -ci-a-] V. socializa(www.dexonline.ro)
Devianta - stari de alienare de la ansamblul de asteptari ale colectivitatii fata de cerintele rolurilor sociale normale care trebuie ndeplinite de indivizi pentru satisfacerea dezideratului conformismului social Deviana poate fi definit drept non-conformism fa de un set dat de norme, care sunt acceptate de un numr seminficativ de oameni, n cadrul unei comuniti sau a unei societi. ( Giddens, Anthony, Sociologie, Editura All, Bucureti, 2000, pg. 189) Comportamentele normale din punct de vedere social ale membrilor unei societi sunt dictate de cultura de apartenen, care modeleaz aa numitul sociotip ca element psiho-socio-cultural comun, constituit ntr-o norm compatibil cu stilul de via al societaii respective. Individul manifest puternice tendine de adeziune la normele i valorile grupului ca rezultat al socializrii, fcnd din ele un etalon al propriului comportament. La rndul ei societatea apreciaz indivizii dup acest etalon, asteptndu-se ca ei s se comporte n moduri predictibile, conforme cu modelul cultural i normativ. Tendina comportamentului de a fi n concordan cu normele i cu ateptrile grupului se denumete conformitate. Aceasta se deosebete de conformism care const n acceptarea mecanic a normelor i valorilor grupului, mpotriva convingerilor proprii ale individului. Opusul strii de conformitate este nonconformitatea, sau deviana, care se poate defini ca fiind lipsa de adeziune la modelul normativ i axiologic al grupului, manifestnduse printr-un comportament atipic care ncalc prescripiile normative i violeaza cerinele instituionale.( Rdulescu, Sorin, Piticariu, Mircea, Deviana comportamental i boala psihic, Editura Academiei Republicii Socialiste Romnia, Bucureti, 1989, pg. 9.) Pentru sociolog, deviana nu este soara unui individ, ci cea a unui ansamblu de persoane puse n aceeai situaie. Aceast situaie poate fi perceput n dou feluri: static ( ceea ce face analiza cantitativ identificnd ansamblul respectiv de persoane pe baza factorilor sociali ) sau dinamic ( ceea ce urmresc teoriile comprehensive privind situaia din punctul de vedere al practicilor care o constituie ). n a doua abordare, deviana se aseamn cu o form a experienei umane, cu un mod de via n interiorul cruia persoanele i nscriu o parte mai mare sau mai mic a activitii lor.( Ogien, Albert, Sociologia devianei, Editura Polirom, Iai, 2002, pg. 163.)

SOCIALIZRE, socializri,

Formarea constiintei morale a tinerilor constituie un proces complex a carui rezultanta valideaza n fapt eficienta socializarii umane a integrarii sociale armonioase n universul adultilor. Acest proces nu este lipsit de sinuozitati deoarece mai mult dect orice obiect educativ edificarea constiintei morale se confrunta cu multiple probleme de evaluare care nu pot fi elaborate si solutionate din punctul de vedere al educatorului, ci impun proiectarea prealabila a unui context formativ care sa faca compatibile exigenta educatiei cu cerintele specifice si aspiratiile proprii subiectului acestui proces. Formarea acestei compatibilitati trebuie sa stea n centrul oricarei actiuni de educatie morala astfel ca departe de a mai

reprezenta doar imperative dominante de influente coercitive paternaliste, obligatiile circumscrise constiintei morale trebuie sa devina expresia cea mai deplina a convingerilor, vointei si aspiratiilor tnarului. n absenta acestei convergente ntre exigentele educative si cerintele invocate de subiectul educatiei se pot nregistra numeroase erori care genereaza adeseori formarea unei personalitati morale distorsionate, labile aflate n conflict latent cu normele si valorile sociale si a carei inadaptare constituie sursa celor mai multe acte cu caracter deviant. Desi formarea personalitatii adolescentine se caracterizeaza prin trasaturi generale ceea ce face sa existe o "schema genetica" comuna dezvoltarii tuturor adolescentilor, problemele concrete pe care le ridica fiecare adolescent educatorului sau, familiei si scolii impun o evaluare nuantata a istoriei personale care desavrseste individualizarea vietii fiecaruia dintre ei. Corelnd trasaturile climatului familial cu tipurile de autoritate parentala o serie de cercetari au dus la concluzia ca gradul de control educativ exercitat si maniera afectiva sau ostila n care este efectuat acesta sunt esentiale n formarea comportamentului moral ca obiect fundamental al procesului de socializare. Educatia morala trebuie sa fie capabila nu numai sa faca pe adolescenti sa se conformeze regulilor unei conduite adecvate dar si sa accepte aceste reguli ca si cum le-ar fi instituit ei singuri. Realizarea acestui scop nu implica activitatea unui singur factor, ci a unei totalitati de factori si institutii a caror cooperare devine imperios necesara n modelarea personalitatii morale a adolescentului. Comportamentul deviant al tinerilor reprezinta un produs principal de orientare comportamentala si motivationala dobndita n cursul procesului de socializare din cadrul familiei, scolii si grupului de prieteni. Aceste orientari ncep sa se dezvolte din primii ani de viata, conturndu-se n timpul perioadei scolare. n masura n care copilul creste orientarile sale comportamentale si motivationale devin mai bine definite, avnd implicatii serioase pentru conduitele si actiunile sale n viata sociala. Adolescenta: acel stadiu de viata n cursul caruia tnarul pune efectiv n practica ce a dobndit n cursul procesului de socializare. n aceasta perioada un rol important l detine sentimentul de autostima, aspiratiile sale, convingerea ca va putea accede fara piedici la rolurile de prestigiu din societate. Cercetarile au aratat ca aspiratiile, orientarile si sentimentele de autopretuire depind n mare masura de subcultura stratului social de apartenenta constnd n normele, valorile, stilurile de viata, conceptia asupra societatii si asupra sanselor de a accede la anumite pozitii sociale. n orice societate exist anumite persoane care, datorit unor deficiene, incapaciti nu se pot integra n comunitate prin propriile lor forte societatea, prin diverse mecanisme i prghii, trebuie s urmreasc i satisfacerea nevoilor/trebuinelor reale ale persoanelor cu dizabiliti, s le asigure respectarea deplin a intereselor acestora, a demnitii i a drepturilor lor n orice mprejurare i n raport cu orice sistem de referin, n vederea integrrii acestora ca membri deplini ai societii. L.Manea, citndu-l pe J.Bradshshaw, arat c n situaiile concrete se ntmpl adesea ca semnificaia acestui concept s nu fie suficient de clar. n mod obinuit, pot fi identificate patru definiii ale termenului. O prim accepiune este aceea de nevoie normativ, corespunznd perspectivei specialistului, care, n calitate de expert, opereaz cu raportarea situaiilor concrete la anumite standarde. O a doua modalitate de definire a conceptului este de a-l privi ca pe o nevoie resimit, care apare ca reflectare a ceea ce doresc oamenii aflai ntr-o anumit situaie. Cea de a treia accepiune a termenului este de nevoie exprimat, care este de fapt cererea, solicitarea unui serviciu, adic nevoia resimit transformat n aciune. A patra definiie a termenului este ne nevoie comparativ, ca o msur rezultnd din studierea caracteristicilor persoanelor beneficiare ale unui serviciu. Atunci cnd alte persoane, avnd caracteristici similare, nu beneficiaz de acelai serviciu se consider c ele se afl n situaia de nevoie.(cf. Livius Manea Protecia special a persoanelor cu handicap,ansa S.R.L.,2000, p.16).

Tipuri de integrare social Considerndu-se drept cele mai mici uniti ale unui grup normele sociale pe de o parte, iar pe de alt parte persoanele i comportamentele lor,W. Landecker identific patru tipuri de integrare social a) integrare cultural, definit de obicei ca un proces de realizare a unei concordane sau compatibiliti ntre normele uneia i aceleiai culturi, integrarea cultural constituie variabil structural care msoar gradul i limitele pn la care o cultur (un sistem cultural) poate fi calificat ca integrat. Ea sintetizeaz procesul prin care membrii unei societi accept, resping sau modific itemuri care s-au difuzat din alte culturi. Gradul de integrare cultural, determinat de raportul ntre trsturile universale, specializate i alternative, este mai ridicat ns cnd proporia ultimelor este mai cobort, adic atunci cnd indivizii aleg mai frecvent comportamente culturale care nu se abat prea mult de la modelele prescrise. Integrarea cultural trebuie privit att ca proces de eliminare a conflictelor i incompatibilitilor ntre normele aceleai culturi ct i ca un proces eminamente creativ, manifestat prin prin gradul de participare a indivizilor i grupurilor de indivizi din societate la creaia spiritual, n general, la mbogirea patrimoniului de valori definitorii, n particular. b) Integrarea normativ, ca proces n esena sa relaional, se poate fi identificat cu integrarea ntre norme i persoane i variaz n funcie de concordana ntre conduite i norme. Ea mai este definit i ca un mod eficient de articulare a modelelor normative cu procesul motivaional, astfel ca indivizii s acioneze conform standardelor prescrise. Respectarea normelor grupului i orientarea spre valori morale i reglementri juridice comune ntrete coeziunea ntre membri i favorizeaz un grad ridicat de integrare social a grupului respectiv; c) Integrare comunicaional, definit i ca integrare consensual acest tip de integrare caracterizeaz un anumit sistem de relaii, definitorii pentru concordana dintre conduite i norme. Fiind concretizat n modul de distribuie i transmisie a modelelor normative ntre membrii sistemului social, acest proces utilizeaz ca noiune de baz comunicaia,cea interpersonal n mod deosebit, constnd n schimbul de informaii, idei, atitudini ntre membrii unui grup social. El formeaz baza pentru orice tip de aciune social i faciliteaz transmiterea cunoaterii cumulative, ca i realizarea procesului de socializare. Se consider c o reea de comunicaii interpersonale mai dens este caracterizat printr-un procent mai sczut de persoane izolate, izolarea reprezentnd un indice negativ al integrrii comunicaionale. Cu ct reeaua de comunicaie interpersonal este mai slab i izolarea social este mai mare, cu att exist un numr mai ridicat de persoane caracterizate de tulburri psihice. Dezvoltarea comunicaiilor i a raporturilor interpersonale, dialogul ntre grupuri sociale distincte i ntre subgrupuri din cadrul aceluiai grup social contribuie la participarea ridicat a indivizilor la viaa social i implicit la un grad mai nalt de integrare social; Integrarea funcional semnific n plan general unitatea sau armonia din cadrul unui sistem social datorit interdependenei membrilor prilor sale specializate, iar n plan particular se refer la diviziunea i sincronizarea sarcinilor ntr-un grup, n msura n care diversele activiti specializate sunt dependente una de alta. n plan general, interdependena i corelarea diferitelor funcii cu rol instituional contribuie la meninerea i continuitatea structurilor sociale. n plan specific, integrarea funcional desemneaz interdependena elementelor sistemului de diviziune a muncii sau a schimburilor de servicii din cadrul unei societi. Teorii sociologice ale integrrii sociale Urmrind modalitile de definire a raportului dintre individ (actor social) i societate (ordine instituional, ordine interacional, lume-via,etc.), ce afirm sau neag rolul activ al celui dinti i caracterul construit a celei din urm, observm o evoluie n planul explicativ al teoriilor asupra socialului. Pe msur ce naintm n istoria sociologiei, teoriile asupra socialului i deplaseaz centrul de greutate de la tema ordinii sociale considerat ca datum la cea a unui cosmos social n curs de constituire, de la tema integrrii consistente a individului ntr-o realitate structurat n instituii la cea a participrii sale la efortul colectiv de structurare/instituionalizare. Autorii de istorii ale sociologiei surprind aceast micare,

indicnd o evoluie de la teoriile funcionaliste/structuraliste/sistemice la teoriile constructiviste, ale structurrii. a) Sociologii funcionaliste n cadrul funcionalismului specialitii n istoria sociologiei au identificat numeroase variante: funcionalismul organicist (Spencer), funcionalismul prinilor fondatori (Durkheim, Pareto), funcionalismul structuralist/sistemic (Parsons), neofuncionalismul (Bacley, Lazarsfeld),etc. Ca orientare teoretic circumscris unui mod tradiional de abordare a fenomenelor sociale, analiza funcionalist a fost fundamentat mai ales ce ctre lucrrile sociologilor americani. Cu premise n organicismul spencerian (analogia socialului cu biologicul), prezent la Pareto (care substituie analizei cauzale pe cea funcional) i fundamentat de antropologia social englez (B.Malinowski, RadcliffeBrown) ea va lua o ampl dezvoltare n concepia structuralismului funcionalist american reprezentat de T. Parsons i R.K. Merton. Realitatea social este tratat de diferitele variante ale sociologiei funcionaliste ca datum, ca realitate sui-generis care exist independent de individ i exercit asupra acestuia un sistem complex de constrngeri, determinndu-i comportamentul. Fiecare component a sistemului social se structureaz conform funciei pe care o ndeplinete n sensul exigenei celor dou principii ale structuralismului funcionalist: principiul teleologic i principiul echilibrului, care acioneaz n sensul integrrii tuturor forelor n sistem. Funciile oricrui sistem i/sau subsistem social asigur integrarea deplin (Parsons), sau parial (Merton) a elementelor componente. Mecanismele principale ale integrrii sunt: instituionalizarea, internalizarea, socializarea prin adoptarea normelor i valorilor comune, controlul social. Relaiile interactive desfurate n arealul funcional al imperativelor funcionale, definesc esena structurii sistemului social ca structur de roluri care se ndeplinesc prin prisma ateptrilor normative generate de sistemul valorilor acceptate la nivel global. De aceea , imperativul funcional cel mai important l reprezint transmiterea universului simbolic, creat de valorile definitorii pentru sistem, de la o generaie la alta, pentru a asigura continuitatea modelelor de socializare i integrare n sistemul global. Ca urmare, integrarea social este studiat n funcie de aciunile i rolurile sociale distribuite n cadrul grupului, ndeplinirea corect a rolurilor definind caracteristicile integrrii formale, iar coninutul dispoziiilor i motivaiilor pe cele ale integrrii informale. n mod general, pentru a putea funciona, orice sistem social, instituionalizat sau nu, ofer soluii problemei integrrii membrilor si, prin sistemul de roluri i funcii/statusuri, prin relaiile de putere, prestigiu, responsabilitate i solidaritate. n acest cadru, determinat de structura de roluri sociale, individul ghidat n aciunile lui de orientri motivaionale i valorice are o permanen existen adoptativ, fiind nevoit ca prin participarea inevitabil la viaa de grup, s-i elaboreze un comportament conformist care se supune normelor i valorilor dominante. Din perspectiva unei teorii a ordinii sociale nelese ca datum, individul care l intereseaz pe sociolog, aa cum a observat . Durkheim, este tipul mediu, normal, generic, al crui comportament reproduce comportamentul colectivitii. Producerea acestui tip individual /socializarea) ndeplinete o serie de funcii sociale: de transmitere/acumulare cultural (care include transmitere/acumulare de cunoatere), de pregtire a indivizilor pentru exercitarea unor roluri sociale (inclusiv a rolurilor profesionale), de alocare a status-urilor sociale , de reproducere structural sau/i mobilitate social,etc.

BIBLIOGRAFIE:

1. Banciu D., Radulescu S. - Evolutii ale delincventei juvenile n Romnia. Cercetare si prevenire sociala, Ed. Lumina 2002, pag. 30-37; 2. Banciu D., Radulescu familia morala si integrare sociala), Ed. S., Voicu M. Lex, Bucuresti,

Adolescentii si (Socializare

stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1987, pag. 37-40; 3. Radulescu S. - Sociologia problemelor sociale ale vrstelor, Ed. Lumina Lex, 119. 4.Giddens Anthony-Sociologie,Ed.All,Bucuresti,2000 5.Radulescu Sorin,Piticariu Mircea-Devianta comportamentala si boala psihica,Ed.Academiei Republicii Socialiste Romania,Bucuresti,1989 6.Ogien Albert,Sociologia Deviantei,Ed.Polirom,Iasi,2002 Bucuresti, 1993, pag.