Sunteți pe pagina 1din 11

Universitatea Bucureti Master Administraie i Politici Publice n Uniunea Europen

Modelul economic suedez

Masterand : Ciurlin Constantina Alina

Modelul Suedez
Economia mixt contemporan constituie o mbinare organic a sectorului privat cu sectorul de stat,a mecanismelor pieei cu reglementarea proceselor economice de ctre stat,a micilor ntreprinderi cu marile corporaii,caracterizate prin tendine monopoliste i oligopoliste, o mbinare a mecanismelor de difereniere social cu garaniile sociale. Sisteme economice pure nu exist. Atunci cnd se produce mbinarea diferitelor forme de organizare a activitii economice i chiar a unor elemente din diferite sisteme,are loc apariia sistemelor mixte. Modelul suedez se definete prin accentul pus pe politica sociala care urmrete scopul reducerii inegalitii de avere.Acest obiectiv se realizeaz printr-un mecanism special de redistribuire a veniturilor n favoarea pturilor nevoiae.Stabilind o rat nalt a impozitelor,statul acvumuleaz n minele sale pn la 60-70 % din PIB,mai bine din jumtate care este folosit apoi n scopuri sociale.Sectorul de stat joac un rol important.Cea mai mare parte a serviciilor(medicin,nvmnt..) sunt gratuite. Suedia are, actualmente, o suprafa aproape dubl comparativ cu cea a Romniei (441.614 km2) i o populaie de 3 ori mai mic (circa 7,8 milioane locuitori). De origine germanic, cu excepia a peste 8.500 laponi care triesc nordul rii, populaia Suediei este, firesc - avnd n vedere datele menionate pentru suprafa i locuitori - puin dens, n medie circa 20 de locuitori pe kmp i deloc omogen din acest punct de vedere. Nordul rii, care se mai numete deertul suedez, este aproape gol de oameni, circa 2-3 locuitori pe kmp, de exemplu, n Lan de Norrbatten, fa de 150 locuitori pe kmp n Malmohus, ara meridional. Guvernul suedez s-a strduit i se strduiete s atenueze aceast disparitate generatoare de dezechilbre - ntre un nord clar insuficient dezvoltat i un sud care reunete partea majoritar a populaiei urbane i rurale. De altfel, concentrarea populaiei n orae a ridicat decidenilor suedezi probleme dificile de urbanism, pe care le-au rezolvat ncepnd din 1920. Ca atare, oraele cele mai importante, Stockholm i Goteborg, mai ales, au fost flancate de mai multe orele noi ale cror funciuni industriale, comerciale, intelectuale, rezideniale au reinut muli locuitori i au diminuat fastidioasa migraie cotidian ntre domicilii i locurile de munc, cum afirm unii analiti suedezi. Mai mult, arhitectura acestor noi orele a demonstrat i demonstreaz o deosebit creativitate, respectndu-se cadrul natural, cu care s-a mbinat i se mbin, n mod fericit, modernul, modernitatea. Mai trebuie spus c populaia Suediei are o rat de mortalitate redus i o rat de natalitate care a sczut cu regularitate n anii 1960-1970, dar i mai apoi. Ca urmare, populaia n general a fost i este n curs de mbtrnire notabil... Pentru a atenua efectele acestei tendine, Suedia, care a furnizat n decursul secolului XIX un puternic curent de emigrare, spre Statele Unite mai ales, a devenit, tot mai evident, o ar imigratoare, urmrindu-se ca noii venii s compenseze de fapt penuria de mn de lucru.

Agricultura se poate desfura doar pe 7% din teritoriu, iar cea mai mare parte a solului este acoperit de pduri. Cerealele - gru, orz, ovz, pe urm cartofi, sfecl sunt producii cu randamente mari ca urmare a utilizrii unor tehnici agricole nalte, de foarte bun productivitate i care permit acoperirea esenial a nevoilor ntregii populaii astfel. Modelul agricol este completat de o cretere a vitelor de mare intensitate, carnea, laptele, untul i brnza, toate constituind produsele de baz care acoper i ele, n proporie fundamental, nevoile nutriionale ale Suediei. Ceea ce este caracteristic i interesant este faptul c cea mai mare parte a produciei agricole se desfoar n cooperaie, n cooperative, a cror activitate nu este deloc strin succeselor obinute, scriu i spun specialitii suedezi. Mai este, firete, pdurea, cu ntreaga ei gam de activiti (i mai demult i acum celebrele chibrituri suedeze ca un mic detaliu), despduririle, brbierirea versanilor fiind cu desvrire interzise de legi. Industria, n care predomin capitalul privat, a avut i are pe un plan esenial industria metalurgic, bazat pe exploatarea unor zcminte de fier cu o mare concentraie. Exploateaz i prelucreaz, de asemenea, metalele neferoase, cupru, plumb, pirite, minereuri de aur i argint, tungsten, magneziu, etc. Bilanul energetic, ns, este mai puin favorabil. Puin crbune, mai ales turb, i absena notabil a petrolului pe care Suedia l import i l rafineaz. Situaia este ns compensat de energia hidraulic obinut la scar mare precum i de dezvoltarea reactoarelor nucleare. Siderurgia, mai ales oeluri, oeluri speciale, aliaje, dar i industrii mecanice de o nalt complexitate i calitate, de reputaie mondial. Rulmenii cu bile, de altfel o inveie suedez, utilaj agricol, pentru mine i electrometalurgice, aparate i instalaii, telefonie, automobile, aparatur menajer, armament. Industria chimic remarcabil la rndul ei, ngraminte, acizi, cauciuc sintetic, materiale pneumatice, .a. Nu n ultimul rnd, uzinele Nobel pentru fabricarea dinamitei, dup numele celebrului inventator, cel care a instituit tot celebrul Premiu Nobel pentru realizri excepionale n tiine i tehnic. Structura industriei suedeze este caracterizat de o not predominant a capitalului privat, statul avnd cu precdere participaii (i acelea nemajoritare) n exploatarea pdurilor, minele de fier, producia de gaz i electricitate. Suedia se nscrie net, deci, n rndul rilor capitaliste, iar succesele economice pe care ea le-a obinut i le obine nu rezult dintr-o gestiune de tip colectiv (cooperativele din agricultur reprezentnd altceva, n.n.), ct mai ales din colaborarea dintre stat, muncitori i proprietarii esenialmente privai asupra mijloacelor de producie (Rene Dabernat). O asemenea politic concertat a tins i tinde s asigure un grad nalt de ocupare, formarea profesional a muncitorilor i specialitilor n funcie de pia i de variaiile previzibile ale conjuncturii economice, o productivitate ridicat a muncii, practicarea unei politici de salarii nalte i creterea organizat, coordonat macroeconomic, a industriei. De altfel, n Suedia, n spe economia ei, exist forme de planificare i cooperri stabile nc dinspre sfritul secolului XIX.

O serie de greve i tulburri sociale, mai ales n unele sectoare naionalizate din anii 1960 i 1970, au generat semne de ntrebare privind soliditatea echilibrului stabilit ntre stat, patronat i lumea muncitoreasc. Ceea ce a fost n msur s altereze considerabil imaginea unei Suedii considerat, adesea, ca tip al unei anume gestiuni socialiste a economie. Lucrurile au revenit pe fgaul lor anterior, normal, s spunem, tipul, modelul suedez de economie de pia continund s-i dea coate cu anumite trsturi ale unei gestiuni planificate a economiei, fr s fie vorba, deloc, ns, de un socialism la sovietique. Oricum, n foarte muli ani balana comercial a Suediei a fost i este nfloritoare, vnzrile de produse manufacturate (maini, instalaii, automobile, nave), ale lemnului prelucrat, minereurilor i produselor lactate, n cea mai mare parte, de mare valoare adaugat, depind cu mult cumprrile energetice, de unele produse alimentare i de materii prime industriale. Suedia este monarhie constituional, avnd n frunte un rege asistat de minitri responsabili, nc n Constituia din 1809, amendat n 1866, guvernul fiind responsabil n faa Parlamentului, Riksdag-ului, deintorul puterii legislative, compus de la 1 ianuarie 1971 dintr-o singur Camer, n spe 350 membrii alei pentru 3 ani prin sufragiu universal i pe baza scrutinului proporional de ctre toi cetenii suedezi n vrst mai mare de 20 de ani. Iat un tablou, desigur, incomplet, al structurii politice eseniale a Suediei. Am privit atent economia Suediei i privim atent acest tablou. Totui modelul suedez de dezvoltare, trsturile sale, semnificaiile i reverberaiile sale, nu pot fi inelese fr a-i releva rdcinile istorice, fr a-i releva motivaiile istorice. Acelea care au fcut i fac ca acest model, semnificativ pentru modul, tipul economiei de pia nord-europene, s se deosebeasc ntr-o msur deloc neglijabil de tipul anglo-saxon, respectiv modelul neo-american i s se apropie n aceiai msur de tipul economiei sociale de pia i de tipul vest european.

Rezultat al unei guvernari social democrate, aproape neintrerupte in ultimul secol in Suedia, modelul suedez al statului bunastarii a fost, fara dubiu, una dintre cele mai de success realizari a valorilor social-democrate prin experimente macroeconomice. Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, Suedia a fost laboratorul in care experimentele macroeconomice au fost puse in practica pentru a realiza ideologia social-democrata. Rezultatul acestor experimente a fost ceea ce denumim astazi modelul suedez al statului bunastarii. Probabil cea mai buna descriere este aceea de incercare de a creea egalitatea si cresterea economica prin combinarea solidaritatii politicii salariale unioniste (union wage policy) si politicile guvernamentale interventioniste atat pe piata muncii cat si pe cea de capital. Din 1950 si pana in 1970, modelul suedez al bunastarii a reusit cu succes sa isi indeplineasca promisiunile legate de somaj scazut, inflatie scazuta si o relativa egalitate a distributiei bunastarii in ciuda limitelor structurii economice capitaliste.

Valorile social-democratiei suedeze au fost definite de catre Ernst Wigforss, si transpuse in practica prin modelul Rhen-Meidner. Ernst Wigforss a fost probabil cel mai influent teoretician
4

social-democrat pe care l-a avut Suedia secolului XX. Ministru de Finante al Suediei din 1932 pana in 1949, Wigforss a pus bazele politicilor social-democrate de dupa Razboi. Ideologia sa combina 3 factori importanti: revizuirea marxismului, idealurile social-democrate si teorii pentru atingerea scopurilor social-democrate prin utilizarea mecanismelor statale. Wigforss a respins teoria caderii capitalismului si a inevitabilei transformari a societatii in socialism. De asemenea a criticat marxismul ca nefiind nici stiinta, nici un sistem etic valid. Dimpotriva, pentru Wigforss, socialismul era doar un ideal care trebuie implementat. Astfel, transformarea societatii intr-una fara clase urma sa fie atinsa nu prin revolutie, ci prin mijloace graduale si pasnice, in cadrul procesului democratic. Respingand ipoteza unei eventuale prabusiri a capitalismului, precum si cea a revolutiei, Wigforss a identificat valorile de baza ale socialismului precum egalitatea, cooperarea si solidaritatea ca factori care promovau socialismul ca moral superior societatii capitaliste. Valori precum egalitatea, libertatea, securitatea, eficienta si solidaritatea erau pentru teoreticianul suedez mijloace prin care se putea construi o societate dreapta, care sa compenseze inegalitatile dure pe care capitalismul are tendinta de a le produce. Ultimul factor care constituia ideologia lui Wigforss se refera la teoriile lui despre felul in care trebuie folosit statul in atingerea idealurilor social-democrate. Metodele propuse de Wigforss sunt: controlul social al investitiilor si sustinerea unui stat al bunastarii. In viziunea sa, investitiile erau concentrate in mainilor catorva persoane private. In consecinta, el a sustinut utilizarea statului pentru a preveni investitiile private peste granita politica pe care Suedia avea s-o puna in practica in viitorul nu foarte indepartat pentru a stimula investitiile in industria interna. Nu in ultimul rand, referinduse la statul bunastarii, Wigforss l-a imaginat in combinatie cu o politica de impozitare progresiva si o piata de munca activa, care urmau sa preintampine saracirea populatiei, cat si sa stopeze somajul si sa asigure redistribuirea nationala a resurselor. La sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial, social-democratia suedeza, alesese calea revizuirii marxismului, in sensul reformarii capitalismului intr-un sistem egalitarist. Dar prin acceptarea si actiunile intreprinse in granitele stricte ale sistemului capitalist, social-democratii suedezi au fost pusi in fata unei mari probleme: lupta cu inflatia si somajul, doua forte potential-distructive, care sunt caracteristicile inerente ale sistemului capitalist. Cum la sfarsitul anilor 40 Suedia abandonase metodele nationalizarii industriei private si a inghetarii salariilor pentru a combate somajul si inflatia, social-democratia din acest stat se afla in cautarea unei strategii economice care sa puna in practica teoriile lui Wigforrs. Iar aceasta nu a intarziat sa apara. In 1951 doi economisti, Gosta Rhen si Rudolf Meidner, membrii ai Confederatiei Sindicatelor (LO) au furnizat solutia care va deveni cunoscuta sub numele Modelul Rhen-Meidner. Ideea de baza a acestui model a fost aceea ca, prin implementarea dictonului salariu egal la munca egala in toate sectoarele de activitate, era posibil pentru LO nu numai sa promoveze idealurile egalitariste ale miscarii sindicale, dar si sa asigure o modernizare a economiei prin fortarea companiilor ineficiente ori sa rationalizeze ori sa se inchida, in timp ce simultan se
5

asigura expansiunea firmelor eficiente. Obiectivele modelului Rhen-Meidner de a atinge angajarea totala a fortei de munca (full employment), de a combate inflatia si de a asigura o societate relativ egalitarista, presupuneau implementarea politicilor care stau la insasi baza modelului suedez: politici fiscale si monetare restrictive, in combinatie cu politica salariala bazata pe negocierea centralizata (centralized bargaining). Pentru problema inflatiei, cei doi propuneau doua cai de rezolvare: prima se referea la impozitarea puterii de cumparare atat a consumatorilor cat si a industriei private, cu speranta scaderii cererii, cea de-a doua se referea la un sistem national de negociere colectiva infaptuit, de Uniunea Sindicatelor (LO) si industriasii privati. In acest sistem centralizat, LO avea sa negocieze cresteri salariale uniforme, la nivel national, in timp ce industriasii privati trebuiau sa garanteze ca aceste crasteri salariale aveau sa se situeze sub cresterea productivitatii si a inflatiei. Aplicarea in tocmai a acestor politici prevazute de modelul Rhen-Meidner a dat rezultate neasteptate. Practic intre anii 1950-1970, anii de aur ai modelului suedez si ai social-democratiei suedeze, Suedia a reusit sa tina somajul sub 2% - un procent foarte rar intalnit intr-o economie capitalista, cresterea productivitatii a fost una dintre cele mai rapide din lume, produsul intern brut era comparabil cu cel al tarilor puternic industrializate din Europa de Vest, in 20 de ani au fost create peste un milion de locuri de munca, iar standardul de viata al suedezilor era printre cele mai ridicate din lume.[5]Putem afirma astfel ca, fara doar si poate, anii de aur ai modelului suedez al statului bunastarii au fost adusi, nu doar de prosperitatea economica ci si de valorile social-democrate, care-si gaseau transpunerea in realitate. Ca un alt exemplu, atat de functional era dictonul salarii egale la munca egala incat, intr-o perioada de numai 5 ani (1960-1965), diferentele salariale dintre femei si barbati, care erau de 25%, au fost reduse la 0%!

Incepand cu anii 70 valorile social-democrate ale solidaritatii si egalitatii au fost supuse atacului alternativelor neo-liberale ale descentralizarii si a competitiei de piata. In urma unei riguroase analize, majoritatea autorilor consultati au fost de acord cu identificarea a trei cauze ale declinului social-democratiei suedeze si a statului bunastarii conceput de aceasta: devierea sindicatelor de la planul social-democrat adoptat in 1951, competitia intre sindicate, internationalizarea pietelor de afaceri si financiare. Le vom analiza pe fiecare in parte in limita spatiului disponibil. Ceea ce era o data piesa de temelie a modelului suedez de bunastare, anume sistemul de negociere salariala colectiva, a inceput sa se deterioreze pe la mijlocul anilor 1970. Pe de alta parte, tranzitia Suediei de la o economie bazata pe industrie la una bazata pe servicii, a dus la cresterea numarului sindicatelor white-collar functionari si personal cu pregatire calificata din sectorul public, sindicate care nu se mai aflau sub umbrela LO. Cresterea
6

numarului acestora si a numarului membrilor acestora si competitia directa cu sindicatele afiliate LO s-a aflat printre principalele motive pentru care salariile au crescut mai repede decat productivitatea. La nivel ideologic, pluralitatea nou constituita de actori aflati in competitie, a creat un mediu bazat, nu pe valorile social democrate ale solidaritatii muncitoresti si a ale egalitatii salariale, ci un cadru neo-liberal al concurentei si al solutiilor de piata![7] Deficitul bugetar a dus la indepartarea politicilor de capital si a celor protectioniste semnaland astfel o orientare tot mai neo-liberala in politica social-democratilor. Prin indepartarea controalelor regulatorii de capital guvernul a permis fortelor de piata sa dicteze politicile legate de acesta, indepartandu-se de doctrina lui Wigforss. In combinatie cu prabusirea negocierii colective, deregularizarea financiara a distrus la randul ei una dintre principalele reusite ale social-democratiei suedeze: abilitatea de a-si impune controlul asupra pietelor de munca si capital. Lovitura finala a dat-o insa procesul globalizarii, definit aici ca o crestere a internationalizarii firmelor corporatiile multinationale , integrarea si internationalizarea pietelor financiare mondiale. Asa cum majoritatea autorilor sunt de acord[8]globalizarea a reprezentat cea mai importanta provocare a social-democratiei in secolul trecut, si in special a social-democratiei suedeze. Trans-nationalizarea firmelor suedeze a dus la investitii masive in afara granitelor Suediei, iar firmele suedeze au angajat tot mai mult personal ne-suedez, ceea ce a dus la cresterea somajului in interior. Mai mult decat atat, in conditiile internationalizarii pietelor, Suedia s-a confruntat in 1990 si cu prima criza monetara importanta din istorie. Astfel trans-nationalizarea a contribuit si mai mult la slabirea sindicatelor in interiorul tarii, rezultand o erodarea continua a bazei de suport tradionale a social-democratiei. Trans-nationalizarea a actionat si impotriva scopului modelului suedez de angajare totala a fortei de munca. Criza financiara de care am amintit mai sus a lasat si ea rani adanci in corpul statului bunastarii, asa cum il vazuse social-democratia suedeza. Actiunile guvernului sunt acum sub supravegherea pietei globale de capital. Deciziile in domeniul politicilor economice trebuie sa tina cont de reactiile pietelor. Asa cum a demonstrat si criza financiara suedeza, actorii financiari de pe piata globala sunt forte potential distructive si letale pentru un regim social-democrat. Daca luam in considerare si faptul ca, in conditiile aderarii la UE, Banca Centrala Europeana, impreuna cu piata financiara, sunt acum principalii determinanti ai politicii fiscale si monetare suedeze, putem trage concluzia, alaturi de o serie de analisti ai fenomenului suedez, ca declinul modelului suedez si eventualul sau colaps pot fi vazute ca un triumf de moment al neo-liberalismului asupra socialdemocratiei. Sven Steinmo - The Welfare State and the Global Economy: The Swedish Case Up Close, analizand modelul suedez, autorul arata ca acesta ocupa un loc special in literatura academica
7

si in imaginatia populara pentru urmatoarele doua motive: 1. modelul suedez a fost vazut ca exemplul arhetipal al socio-corporatismului; 2. Suedia este cunoscuta drept tara cu cel mai scump stat al bunastarii din lume. Autorul sustine ca este important sa distingem intre institutiile care iau deciziile si marimea statului bunastarii. Desi aceste 2 fenomene sunt relationate, ele trebuie intelese separat. Prima trebuie inteleasa ca un model al luarii deciziilor (decision making model), iar al doilea ca un rezultat al politicilor (policy outcomes). Modelul suedez inteles ca un model al luarii deciziilor, dupa cum am aratat mai sus are la baza un regim propriu de luare a deciziilor care a fost pentru inceput centralizat excesiv. Reprezentantii celei mai mari confederatii sindicale (LO), cea mai mare federatie a angajatorilor (SAF) si guvernul care in esenta ei era reprezentata de elita Partidului Social Democrat (SAP) se intalneau cu regularitate si in principal pentru a negocia deciziile importante pentru dezvoltarea viitoare a economiei politice suedeze.

Este evident ca acest sistem de conducere era unul profund elitist. O trasatura cheie a acestui model, arata autorul, este masura in care un grup relativ mic de lideri ai intereselor economice din societate se intalneau si intocmeau planurile economice ale tarii. Un tel explicit al politicii suedeze, era asa cum am aratat anterior mentinerea investitiilor in interior si cresterea productivitatii precum si a competitivitatii internationale a firmelor suedeze. Politicile de impozitare au fost insa piatra unghiulara a intelegerii (deal) dintre social-democrati muncitorii sindicalisti capitalul organizat. Pentru partea lor, marii exportatori aveau sa fie sustinuti cu stimulente financiare, chiar si cand socialistii se aflau la putere. In acelasi timp sindicatele muncitorilor aveau sa fie sustinute cu strategii salariale stricte, care aveau sa-i avantajeze pe muncitorii platiti prost. Cealalta parte a acestei intelegeri corporatiste se referea la tolerarea sindicatelor mari, tolerarea uni stat puternic, rata angajarilor avea sa fie foarte ridicata , iar cand schimbarile economice aveau s-o ceara, muncitorul si familia sa aveau sa fie compensati pe de-a-ntregul petru schimbarile structurale. Pentru a favoriza sindicatele au fost introduse si o serie de politici legate de: asigurari si educatie. Cu toate acestea, arata Sven Steinmo in ciuda a ceea ce majoritatea intelege prin stat al bunastarii, modelul decizional suedez nu a implicat in mod necesar un stat al bunastarii mare si nici impozite ridicate pentru a-l sustine! Pentru a fi sigure, programele statului bunastarii erau parte ale compromisului dintre capitalul de forta de munca si stat, asa cum erau in oricare stat capitalist avansat, iar in primele decade in care acest model decizional a fost aplicat, Suedia nu a avut un nivel impovarator al impozitelor! Autorul identifica la randul sau ca inceput al sfarsitului inceputul anilor 70, mai exact greva minerilor din nordul Suediei (Kiruna) din 1969. Elementul exceptional al acestei greve este reprezentat de faptul ca greva a fost orientata impotriva organizatiilor sindicale si a aliatilor lor politici din Stockholm, ceea ce-i permite autorului sa se intrebe ironic: ce fel de social8

democratie este aceea impotriva careia muncitorii insisi simt ca trebuie sa faca greva?! Sven Steinmo sustine in acest moment ca acest moment 1969 a dus la reanalizarea situatiei, atat in interiorul partidului cat si in interiorul confederatiei sindicale (LO): sindicatele au devenit astfel mai putin intelegatoare si au inceput sa ceara, pe de o parte salarii mai mari de la angajatori, iar pe de alta parte mai multe subventii din partea statului, combinate cu politici fiscale redistributive. Ca raspuns la criza, si partidul s-a simtit dator sa faca ceva schimbari: in 1974 a modificat constitutia cu scopul de a face democratia suedeza mai directa si mai corespunzatoare cu asteptarile cetatenilor. Abia in acest moment, statul bunastarii a inceput sa se dezvolte, prin cresterea numarului de programe publice subventionate de stat. Dar cresterea numarului acestor programe a crescut si numarul angajatilor din sectorul public. Iar acesti angajati nu erau organizati in confederatia sindicala LO, ci si-au creat propriile sindicate. Semnificatia acestei schimbari este ca Suedia care fusese o data recunoscuta pentru sistemul ei foarte cenrtralizat al negocierii salariale si pentru structura sindicala foarte unita si disciplinata isi dezvolta acum o structura sindicala foarte fragmentata. Ironia consta in aceea ca, o consecinta a construirii unui stat mare al bunastarii a fost ... subminarea solidaritatii muncitoresti in Suedia! Mai mult decat atat, daca muncitorii din sectorul privat erau dispusi sa accepte o restrangere salariala pentru ca slujbele lor depindeau de competitivitatea internationala, noul puternic sindicat al lucratorilor din sectorul public, nu cunostea astfel de constrangeri pentru a-si tempera cererile. In fata cresterii inflatiei, guvernul suedez a gasit o metoda disperata si anume aceea de a devaloriza moneda nationala. Rezultatul a fost acela ca modelul suedez s-a prabusit atunci cand, datorita in mare parte presiunilor interne, angajatorii si sindicatele au devenit incapabile sa ajunga la o intelegere legata de moderatia salariala. Astfel modelul corporatist in sine s-a prabusit: daca in trecut aceste elite credeau ca pot sa gestioneze economia nationala cat mai eficient si in interesul tuturor, acum erau tot mai convinse ca aceasta gestiune nu mai este posibila. Unde mai demult se credea ca exista o colaborare intre partenerii pietei de munca, acum nu mai erau decat grupuri de interese. Criza de incredere intre partenerii sociali, a dus si la o criza de incredere printre votanti. Rezultatul acestei neincrederi a fost acela ca social-democratii au fost debarcati de la putere. Dupa debarcarea social-democratilor, coalitia de centru-dreapta instalata la putere nu a putut renunta la programele de asistenta sociala, promovate de guvernul anterior, pe fondul crizei economice care a lovit Suedia la inceputul anilor 90. Cum dupa 3 ani de esecuri, guvernul nu imbunatatise situatia economica, ba dimpotriva, datoria publica crescuse ingrijorator. Analistii s-au grabit sa declare ca statul suedez al bunastarii a murit! Reveniti la putere, social-democratii au ales o solutie neasteptata: au marit taxele si impozitele! In loc sa se sufoce, economia suedeza a inceput brusc sa prospere. Somajul a inceput sa scada, bugetul a inceput sa aiba surplus, investitiile au crescut ca in anii de aur! Toate acestea in timp ce programele publice erau in continua derulare. Decizia cea mai ciudata a fost ca dupa depasirea
9

crizei economice, guvernul social-democrat nu a redus nivelul taxelor, ci a marit subventiile acordate programelor sociale de protectie a copilului si ... a inceput sa achite datoria publica. Aici este adevarata curiozitate a modelului suedez contemporan, curiozitate relevata de autorul de mai sus: desi nivelul de impozitare este de 60% suedezii nu se revolta impotriva acestuia! Ceea ce pare de nexplicat in fata non-suedezilor, poate fi lamurit prin psihologia acestui popor: majoritatea suedezilor cred in mod sincer ca au o gramada de avantaje pentru taxele ridicate pe care le platesc! [...] Trebuie subliniate si implicatiile politice ale faptului ca peste 65% din suedezi primesc in mod direct subsidii publice din partea guvernului lor!

O alta curiozitate o reprezinta faptul ca, in ciuda taxelor si impozitelor foarte ridicate, investitorii si capitalistii nu au parasit Suedia, asa cum era de asteptat. Practic acestia nu-si urmeaza interesul personal si gandirea rationala. Ceea ce se uita, spune autorul, este faptul ca un stat puternic al bunastarii ajuta finantarea unui standard de viata pe care taxele individuale scazute nu-l pot asigura cu usurinta, iar suedezii sunt foarte constienti de acest lucru. Sven Steinmo arata ca Suedia a avut in ultimii ani o dezvoltare economica remarcabila, ceea ce ia permis sa subventioneze programele sociale in care se afla angrenata. Problemele insa par sa vina din viitor: ca in toate democratiile avansate, imbatranirea populatiei va insemna cresterea beneficiarilor programelor sociale si scaderea numarului contribuabilor. Cresterea numarului minoritatilor nationale din Suedia poate constitui la randul ei o problema daca acestea nu se vor adapta la dispozitia indigenilor de a plati taxe foarte ridicate. Dar pentru moment, aceste probleme nu sunt mai pregnante decat in alte democratii de factura neo-liberala. Autorul concluzioneaza ca: Modelul suedez inteles ca institutii de decizie corporatiste, politici salariale solidare, politicile de compromis este posibil sa fi murit. Dar ambitia si suportul politic pentru o politica egalitarista si pentru un stat al bunastarii, foarte dezvoltat, precum si pentru taxe si impozite care sa-l sustina, raman in continuare foarte ridicate.in ciuda doctrinelor neo-liberale preponderente in lumea de azi.

10

Bibliografie

1. Jason Coronel Foundations, Decline and Future Prospects of the Swedish Welfare Model: From the 1950s to the 1990s and Beyond, DePaul University, 2002 2. http://www.people.fas.harvard.edu 3. http://www.sdonline.org

11