Sunteți pe pagina 1din 29

Poluarea cu pesticide

Bria Gizella tiina mediului III.

CUPRINS
1. Introducere 2. Generalitati 3. Clasificarea pesticidelor 4. Particularitati ecologice ale pesticidelor 5. Masuri de combatere 6. Concluzii 7. Articole 9. Bibliografie/ Webografie

1. Introducere
n ara noastr protecia mediului nconjurator constituie o problema de interes naional n scopul pstrrii echilibrului ecologic, meninerii i mbuntirii calitii factorilor naturali, asigurrii unor condiii de via i de munc tot mai bune generaiilor actuale i viitoare. Legatura dintre dezvoltarea economica durabil i protecia mediului evideniat nc de la nceputul anilor 90, este unanim acceptat la ora actual prin implementarea sistemului de management al calitatii produselor in corelatie cu sistemul managementului de mediu de catre marile companii comerciale. Cele mai renumite firme internationale au promovat proceduri noi, moderne in domeniul atestarii si verificarii gradului de protectie a mediului prin apelarea la cele mai avansate cunostinte tehnico-stiintifice. Trebuie sa acumulam mai multe cunostinte asupra naturii mediului inconjurator, asupra starii actuale si tendintelor care au avut loc in mediul inconjurator, desfasurarii proceselor naturale, efectele poluantiilor asupra omului, vegetatiei si materialelor. Intreaga experienta dobandita de omenire pana acum arata ca erorile costisitoare facute pana in prezent, mai ales in statele industrializate, pot fi evitate si ca o analiza serioasa a lor poate duce la concluzii valabile pentru intreaga omenire. Cu toate ca rezolvarea acestor probleme pe plan national este o chestiune stricta, proprie fiecarui stat in parte, totusi la elucidarea lor trebuie sa se tina seama de faptul ca mediul uman este global, in natura, si ca pentru mai eficienta solutionare a problemelor, cooperarea internationala poate juca un rol important in protectia si gospodarirea rationala a mediului inconjurator.

2. Generalitati
Poluarea solului cu pesticide, ocupa un rol important. Spre deosebire de alte substante poluante, pesticidele sunt dispersate voit in mediul natural pentru a distruge anumii parziti ai omului, animalelor domestice sau ai culturilor agricole. Pesticidele moderne sunt in cea mai mare parte substande organice de sinteza. Ele sunt destinate pentru distrugerea insectelor daunatoare (insecticide), a ciupercilor fitofage (fungicide), a royatoarelor (rodenticide) sau a nematodelor (nematocide). Insecticidele de sinteza actuale se repartizeaza in trei grupe principale: organoclorurate, esteri si carbonati. Cu toate avantajele importante pe care le prezinta folosirea pesticidelor in agricultura, utilizarea lor pe scara larga si in doze mari si repetate provoaca numeroase inconveniente de ordin ecologic. Aplicrea lor provoaca o serie de modificari in ecosistemele in care au fost introduse. Ele prezinta un spectru de toxicitate foarte intens atat pentru organismele animale cat si pentru cele vegetale, au un grad de selectivitate destul de redus si se folosesc adeseori contra populatiilor si nu contra indivizilor, efectul lor nu depinde de densitate desi alipcarea lor are in vedere densitatea, multe dintre ele au un grad de persistenta ridicata in sol care poate fi de ordinul lunilor sau chiar al anilor, o parte din pesticide se disperseaza la distante foarte mari si sunt incorporate in biomasa, in apele oceanelor sau in sol.

3.

Clasificarea pesticidelor

In functie de destinatia lor pesticidele pot fi clasificate in urmatoarele grupe mari: Zoocide- destinate combaterii daunatorilor animali. In functie de grupul sistematic asupra caruia actioneaza aceste pot fi: insecticide, rodenticide, nemantocide, acaricide etc. Fungicide si fungostatice- utilizate in combaterea ciupercilor microscopice care produc maladii criptogamice la plante Erbicide- compusi folositi in combaterea buruienilor din culturile agricole Regulatori de crestere- substante care stimuleaza sau inhiba procesele vitale la plante. Dupa actiunea lor acestea pot fi deflorante, desicante, defoliante Substante atractante- care ademenesc diferite specii de insecte in scopul combaterii lor ulterioare Substante repelente- produsi care resping anumite specii de animale din culturi.

4.

Particularitati ecologice ale pesticidelor

Contaminarea solurilor si a vegetatiei cu pesticide are importante consecinte asupra speciilor si biocenozelor. Acesete efecte pot fi de natura demoecologica adica cele care afecteaza populatiile si in special densitatea acestora si de natura biocenotica cele care provoaca rupturi ale echilibrelor biocenotice. Efectele demografice sunt imediate si rezulta din toxicitatea specifica a pesticidelor. Ele se traduc din moartea unei anumite proportii din efectivul populatiei contaminate cu atit mai mare cu cit doza aplicata a fost mai ridicata. In acest fel, efectul lor nu depinde de densitate. Efectele tratamentelor cu insecticide pot fi directe sau indirecte. Cele directe sunt cele care afecteaza direct populatiile unor specii de plante sau animale pentru care se face administrarea pesticidelor sau a celor contaminate accidental. In aceasta categorie intra si efectele tratamentelor cu insecticide asupra padurilor pentru combaterea defoliatorilor dar care afecteaza si o parte din avifauna. Efectele indirecte rezulta din trecerea pesticidelor in biomasa cu acumulari la fiecare nivel trofic, astfel incit concentratiile atinse in organis- mele consumatorilor carnivori sunt totdeauna ridicate. Astfel plantele absorb si concentreaza o parte din pesticidele ajunse in sol. In continuare insecticidele acumulate in biomasa vegetala contamineaza intreg lantul trofic de consumatori primari, secundari si tertiari. Spre exemplu, campania de eradicare a scolitidelor ulmului in nord estul S.U.A. s-a dovedit catastrofala pentru avifauna in special pentru mierla migratoare ( Turdus migratorius). Efectele biocenotice indirecte se refera la reducerea hranei disponibile pentru anumite specii si lanturi trofice, la diminuare locurilor de adapost iernat si cuibarire pentru unele pasari. Contaminarea apelor dulci cu pesticide exercita o influenta catastrofala asupra faunei ihtiologice, ca rezultat al reducerii hranei prin saracirea zooplanctinului si a larvelor de insecte cu care se hranesc pestii. Un alt efect este legat de disparitia speciilor concurente. Combaterile repetate determina o dregradare evidenta si uneori deosebita a echilibrelor naturale din biocenoze. Folosirea pesticidelor poate favoriza inmultirea in masa a unor specii de insecte pina atunci inofensive fie prin modificarea competentei intraspecifice, fie prin reducerea presiunii pradatorilor si parazitilor. Combatera daunatorilor culturilor cu pesticide (ierbicide) determina o reducere a densitatilor biocenozelor din ecosistemele in care s-au folosit. Folosirea combaterii cu ierbicide afecteaza sensibil si sucesiunea speciilor si a biocenozelor. Folosirea unor ierbicide putin selective are aceleasi efecte succesionale ca un incendiu. Ele deci favorizeaza declansarea unor succesiuni sau blocheaza ritmul si modifica sensul de desfsurare al acesteia.

5.

Masuri de combatere

Pesticidele ca si alti poluanti, prin efectele directe si indirecte, au o actiune daunatoare asupra ecosistemelor, provocand schimbari in compozitia speciilor si numarul populatiilor care constituie sistemul viu. Efectul daunator al reziduurilor de pesticide se manifesta prin modificari aduse numarului de specii si populatiilor acestora dintr-un sistem viu dat, fiind afectate insesi functiunile acestuia de a mentine elementele biogenetice care se recicleaza in mediul inconjurator. Dar folosirea pesticidelor ridica si alte probleme deosebit de importante. Exista unele pesticide care sunt considerate cancerigene, din punct de vedere chimic, sau producatoare de mutatii sau malformatii nou-nascutilor. Prin sistemul de combatere integrata a daunatorilor nu se urmareste eradicarea totala, ci mentinerea populatiei de daunatori intr-un numar destul de redus, corespunzator cerintelor omului si cu deranjarea cat mai putin posibila a echilibrelor naturale. Combaterea integrata mentine daunatorii in cadrul limitelor necesare printr-o serie de masuri, cum sunt: carantina la intrarea in porturi, producerea de seminte fara buruieni, ameliorarea unor plante rezistente la boli, lucrari de intretinere corespunzatoare, combateri biologice, inclusiv folosirea inamicilor naturali ai daunatorilor. Combaterea integrata a daunatorilor este mai eficace, mai ieftina, si ridica mai putine probleme in privinta mediului inconjurator decat folosirea in exclusivitate a produselor chimice. Putem aminti foarte multe masuri minime de protectie a calitatii solului, care ar putea fi intreprinse. Astfel pentru cunoasterea tendintei de evolutie a calitatii solului de catre factorii de decizie la diferite niveluri, este recomandata intocmirea periodica a evidentei starii de calitate a solurilor, cu efectuarea de prognoze si avertizari asupra eventualelor fenomene sau pericole de degradare a solurilor. Dar pe langa toate aceste masuri pe care deseori le cunosc doar specialistii, exista o serie de alte masuri pe care, fiecare cetatean, constient de necesitatea participarii lui la protectia mediului inconjurator ar trebui sa le cunoasca. Iata cateva dintre ele: 1. Construirea unor cosuri cat mai inalte in fabricile in care se produc gaze nocive, pentru a elimina gazele cat mai sus in atmosfera; unele gaze sunt arse la inaltimi, in atmosfera. 2. Fixarea de filtre moderne in fabricile de negru fum, ciment, var etc, care sa retina particulele solide. 3. Imbunatatirea calitatii carburantilor, care sa reduca procentul de oxid de carbon din gazele arse. 4. Fixarea de filtre catalitice la motoarele autovehiculelor, care sa retina oxidul de carbon. 5. Folosirea pentru uzul casnic numai a acelor detergenti care nu sunt toxici pentru organismul uman, sau care se distrug pe cale naturala (biodegradabili). 6. Purificarea apelor prin procedee de separare sau distrugere a substantelor nocive. 7. Reducerea spatiului ocupat cu resturi menajere si resturi de ambalaje, care polueaza mediul si care ocupa spatiul terestru de cultura al omului. 8. Impadurirea coastelor golase. 9. Amenajarea de cat mai multe spatii verzi, perdele de arbori care reprezinta adevarate filtre pentru aerul poluat. 10. Obligativitatea reglarii corespunzatoare a combustiei motoarelor, astfel incat gazele evacuate sa aiba un continut cat mai redus de componente poluante.

6. Concluzii:
Pentru protectia mediului inconjurator este necesar ca in actiunea de combatere a daunatorilor sa se foloseasca, in principal, fortele naturale si numai ca un ajutor suplimentar, substantele chimice. Ca factor de importanta vitala pentru societatea noastra, se impune cu necesitatea ca fiecare om sa devina un participant constient, practic si energic in munca de prevenire a degradarii mediului inconjurator, de ameliorare a calitatii vietii lui.

7. Articole
Art.1. Combaterile repetate determina o dregradare evidenta si uneori deosebita a echilibrelor naturale din biocenoze. Folosirea pesticidelor poate favoriza inmultirea in masa a unor specii de insecte pina atunci inofensive fie prin modificarea competentei intraspecifice, fie prin reducerea presiunii pradatorilor si parazitilor. Combatera daunatorilor culturilor cu pesticide (ierbicide) determina o reducere a densitatilor biocenozelor din ecosistemele in care s-au folosit. Folosirea combaterii cu ierbicide afecteaza sensibil si sucesiunea speciilor si a biocenozelor. Folosirea unor ierbicide putin selective are aceleasi efecte succesionale ca un incendiu. Ele deci favorizeaza declansarea unor succesiuni sau blocheaza ritmul si modifica sensul de desfsurare al acesteia. Ploile acide sunt o alta cauza a poluarii solurilor cu substante din atmosfera. Dupa cum se stie, ploile normale din zonele nepoluate au un pH in jur de 5,65 datorat CO2 din atmosfera. Ploile acide au un pH sub 4 uneori chiar sub 3 datorita prezentei oxizilor de sulf si de azot din atmosfera. Prin combinarea lor cu oxigenul acesti produsi dau nastere unor acizi dezhidra- tati, sulfuric si azotic. Acizii iau nastere si prin reactii fotochimice care transforma oxizii in acizi. Ploile acide determina mai intii o spalare a solului de elementele nutritive si o cresterea a aciditatii sale active. Aceasta crestere a aciditatii influenteaza stabilirea si accesibilitatea unor elemente nutritive precum si activitatea biologica din sol.Acumularea rezidurilor de pesticide n sol are loc pe mai multe ci: a. la aplicarea direct pe sol sau n sol; b. ajunge o cantitate mare din produsele cu care se stropesc plantele; c. resturi vegetale ncrcate cu reziduri de pesticide i introduse n sol ca ngrmnt de; d. prin cderi directe de praf din atmosfer; e. prin splarea atmosferei de ctre precipitaii. n sol pesticidele sufer numeroase influene abiotice i biotice care conduc la

transformarea i mineralizarea lor. Aceast transformare depinde de mai muli factori: -structura chimic a substanei active; -textura i compoziia florei i faunei din sol; -factorii atmosferici: -sistemul de agricultur. Poluarea plantelor cultivate Administrarea ngrmintelor chimice i a pesticidelor, n condiiile insuficienei cunoateri a cerinelor plantelor cultivate, genereaz apariia unor fenomene duntoare produciei vegetale. Poluarea plantelor cu nitrai. Coeficientul de valorificare a azotului aplicat solului depete rar 60 %. Excesul de azot mineral, de obicei sub form nitric, constituie o surs poluant pentru plante. Plantele, n special cele furajere, acumuleaz n mod diferit nitraii. Raigrasul, golomul i ierburile au o concentraie mai mare de nitrai. Leguminoasele nu acumuleaz, n general, nitrai. Cerealele folosite ca furaj verde acumuleaz nitrai. Grul are coninut sczut de nitrai. Rdcinoasele (morcovul, sfecla) depoziteaz azotai mai mult n frunze dect n rdcini. Poluarea plantelor cu pesticide. Prezena reziduurilor de pesticide n sol permite absorbia n plante. Absorbia insecticidelor are loc atunci cnd acestea se gsesc n cantiti mari n sol. Intensitatea absorbiei difer n funcie de pesticid. Pesticidele sunt absorbite de ctre plante mai uor din solurile nisipoase i n mic msur din cele turboase, care au coninut mai ridicat de materie organic. Pe de alt parte, cantitile de reziduuri acumulate n plante se coreleaz cu capacitatea de reinere a solului pentru acestea. Plantele cultivate pe soluri cu capacitate ridicat de reinere a pesticidelor sunt mai puternic contaminate comparativ cu cele cultivate pe soluri cu capacitate sczut de reinere. Ultimele cuceriri ale tiinei n domeniul proteciei plantelor ne vor obliga n viitor s folosim produse netoxice, nepoluante i selective pentru faun util. Oricum, o astfel de agricultur a viitorului Bioagricultura nu va mai face obiectul unui astfel de fenomen numit poluare, care nu contamineaz numai solul fertil i apa freatic ci contribuie deplin la degradarea vieii sntoase pe TERRA.

Autor: ing. Vasile Toma

Art.2. POLUAREA CU PESTICIDE A AGROECOSISTEMELOR POMICOLE SI PROTECTIA MEDIULUI AMBIANT 1. Consideratii privind poluarea mediului cu pesticide. Pesticidele sunt substante chimice capabile sa diminueze sau sa distruga agentii biotici daunatori. Produsele chimice utilizate in acest scop , de cele mai multe ori, nu prezinta actiune selectiva absoluta ci distrug si alte vietuitoare decat cele nedorite. Din acest motiv, multi ecologisti au propus denumirea de biocide (ucigatoare de viata) pentru toate substantele capabile sa nimiceasca grupe izolate de specii sau mari comunitati vii pe arii intinse. Folosirea pesticidelor in protectia plantelor cultivate, a inceput la sfarsitul secolului XIX, cand pentru combaterea agentilor patogeni si daunatorilor s-a facut apel la produse chimice cu proprietati toxice fata de organismele nedorite. Chimizarea agriculturii a fost in majoritatea cazurilor sinonima cu progresul si dezvoltarea in acest domeniu. Dezvoltarea productiei si consumului de pesticide, s-a realizat sub presiunea nevoii de a avea cantitati sporite de hrana pentru o populatie in continua crestere, avandu-se in vedere ca bolile, daunatorii si buruienile distrug anual cca 35% din recolta potentiala, la care se adauga 10-20% pierderi postrecolta. Pomicultura se situeaza printre marile consumatoare de pesticide. 1.1. Efectele secundare (negative) ale utilizarii pesticidelor. Pesticidele sunt substante de sinteza chimica complexe, straine agroecosistemului, reprezentand pentru componenta vie a acestuia un factor de stres. Pesticidele au anumite particularitati comune indiferent de natura chimica sau de destinatia lor, din care decurg numeroase consecinte ecologice si anume: - marea majoritate a pesticidelor prezinta toxicitate ridicata pentru om, animale, albine, pesti, etc.; - spectrul de actiune al unui pesticid este mult mai larg decat cel sugerat de clasificarea acestuia conform destinatiei de utilizare (fungicid, insecticid, acaricid, nematocid, etc.) incluzand deopotriva atat specii animale, cat si vegetale; - aceste substante sunt folosite pentru a combate un numar restrans de specii daunatoare, in timp ce acestea actioneaza in grade diverse asupra tuturor vietuitoarelor; - pesticidele se comporta in agroecosisteme ca un factor independent de densitate. Aplicat intr-o anumita concentratie, un pesticid provoaca aceiasi mortalitate indiferent de densitatea organismului tinta;

- cantitatile aplicate sunt, in general, mult superioare celor necesare reducerii pagubelor, apelandu-se de obicei la asa numitele tratamente de siguranta sau de acoperire; - pesticidele sunt dispersate pe suprafete intinse, afectand in mare masura si ecosistemele naturale sau antropizate nevizate; - multe pesticide sunt greu degradabile, determinand contaminarea alimentelor, solurilor si apelor cu reziduuri toxice. De dorit ar fi ca pesticidele folosite sa se epuizeze o data cu realizarea scopului urmarit, in realitate ele intra intr-un circuit ce afecteaza ecosistemele terestre. Cel mai grav fenomen al utilizarii pesticidelor in agroecosisteme este toxicitatea acuta a acestora pentru speciile animale sau vegetale supuse actiunii lor. Estimarea toxicitatii unui pesticid se face in mg substanta activa /kg corp greutate vie si se exprima prin doza letala DL 50 doza care administrata pe cale orala la cobaii albi determina moartea in timp de 14 zile a 50% dintre acestia. Aceasta categorie de efecte toxice, numite demoecologice, se traduc printr-un ansamblu de influente perturbatoare care se exercita la nivelul fiecarei specii sensibile la actiunea unuia sau altuia din produsele fitofarmaceutice. Pesticidele influenteaza atat reducerea populatiei contaminante, cat si potentialul biotic al daunatorilor si agentilor patogeni prin scaderea fecunditatii, viabilitatii, agresivitatii, etc. Una dintre consecintele demoecologice majore, deosebit de ingrijoratoare, este aparitia de biotipuri de daunatori si agenti patogeni rezistenti la pesticide. Aparitia rezistentei la agentii chimioterapeutici este un fenomen complex de selectie naturala, determinat de interactiunea populatiilor agentilor fitopatogeni cu produsele administrate si alti factori de mediu. Populatiile rezistente apar in interiorul arealului ocupat de o populatie sensibila printr-o selectie diferentiatoare determinata de aplicarea repetata a substantei active. De obicei, efectul admis unei substante consta in eliminarea masiva a organismelor dintr-o populatie ducand la o puternica scadere numerica a acesteia. Populatia se poate reface, insa, pornind de la organismele care au supravietuit contactului cu toxicul, mostenind caracterul de rezistenta al supravietuitorilor. Aceasta duce treptat la modificarea normei de reactie a populatiei si la adaptarea ei la substanta toxica. In pomicultura, se cunosc cazuri de rezistenta a unor populatii de Mysodes persicae (paduchele verde al piersicului) fata de paration, malation, etc., de acarieni fata de paration, etion si fencaptan, ale ciupercilor ce cauzeaza rapanul marului (Venturia inaequalis) si perilor (Venturia pirina) fata de fungicidele din grupa benzimidazolilor, a ciupercilor ce cauzeaza putregaiul cenusiu (Botrytis cinerea) si moniliozelor (Monilinia sp.) fata de fungicidele dicarboximidice, etc (Alexandri Al., 1982). Aparitia populatiilor rezistente la pesticide, duce uneori la marirea dozelor si frecventei tratamentelor, ceea ce determina o crestere a reziduurilor acestora in sol si planta, deci la o poluare mai mare. Alaturi de efectele de natura demoecologice, se disting si actiuni mai complexe, biocenotice care sunt mai putin cunoscute. Biocenozele agroecosistemelor

(agrocenoze), cat si cele din ecosistemele naturale, raspund la prezenta pesticidelor prin modificari in structura si functiile populatiilor care le compun. Acestea se exprima prin: - schimbarea dominantei, - modificarea raportului dintre specii, - scaderea diversitatii specifice si genetice, - cresterea invadabilitatii biocenozei prin slabirea capacitatii de autoreglare, etc. Distrugerea zoocenozelor de paraziti prin intermediul pesticidelor are drept consecinta o resurgenta rapida a populatiilor daunatoare. In functie de speciile componente ale zoocenozei dintr-un agroecosistem, echilibrul biocenotic al speciilor daunatoare de baza (principale) se realizeaza prin cele 2 fenomene biologice cunoscute pradatorism si parazitism. Acestea se concretizeaza prin existenta, in biocenoza, a asa numitelor biosisteme reprezentata prin organisme contrare, unele fitofage, altele zoofage, ultimele supravietuind pe seama primelor. In pomicultura, cazuri de dezechilibre a proceselor de autoregalre prin antagonism sunt cel al acarienilor fitofagi Panonychus ulmi, Bryobia rubrioculus si Tetranychus urticae, paduchele din San Jose (Qaudraspidiotus perniciosus) - viespea parazita (Prospaltella perniciosi), paduchele lanos al merilor (Eriosoma lanigerum) viespea parazita (Aphelinus mali), viermle merelor (Carpocapsa pomonella) viespea parazita din genul Trichogramma, gargarita florilor de mar (Antonomus pomorum) viespea parazita (Primpla pomorum), Coccinella septempunctata paduchele negru (Aphis fabae ).

Un alt efect negativ al folosirii pesticidelor este cunoscut sub denumirea de amplificare biologica si consta in sporirea concentratiei substantei active sau a metabolitilor pe masura ce substanta este preluata de nivelurile trofice superioare. In acest sens se poate realiza o concentratie de mii de ori a substantei care poate deveni daunatoare pentru organismele din varful piramidelor trofice. Acest lucru este posibil deoarece numeroase produse fitofarmaceutice sunt putin degradabile. Ele pot persista mult timp incorporate in sol sau pot fi antrenate in ape, de unde pot contamina practic toate ecosistemele Terrei. In agroecosistemele pomicole aplicarea pesticidelor pe o perioada lunga si poate induce si alte modificari cum ar fi reducerea retelei trofice urmata de o scadere a diversitatii specifice si o diminuare a stabilitatii agrobiocenozei, scaderea activitatii fotosintetizante a pomilor, inhibarea fixarii azotului in sol de catre bacterii, etc. Populatia solului este puternic influentata de catre pesticide. In general, se spune ca erbicidele sunt mai toxice decat celelalte pesticide pentru alge. Insecticidele sunt mai toxice pentru fauna solului , iar fungicidele inhiba flora microbiana. Un alt aspect important careia i s-a acordat importanta, este influenta pesticidelor asupra proceselor microbiene importante legate de fertilitatea solului (descompunerea celulozei, fixarea azotului, humificarea, mineralizarea humusului, nitrificarea, etc.). Cercetari complexe permit sa se aprecieze cu un grad de securitate ridicat, toate efectele asupra echilibrului microbian al solului.

In ceea ce priveste dinamica de degradare, s-a constatat ca reziduurile de insecticide se degradeaza mai rapid fata de cele de fungicide, iar fungicidele sistemice sunt mai persistente. Introducerea in cultura a soiurilor cu rezistenta genetica la boli, asigura un consum redus de pesticide, reducand efectul poluant asupra solului, fructelor si mediului ambiant. Fata de 158,2 kg (l) insectofungicide folosite pentru cele 15 tratamente aplicate in medie la soiurile de mar standard, la soiurile rezistente s-au utilizat numai 87,0 kg (l) la 7 tratamente anual, reprezentand 55%. Reziduurile de pesticide ce se inregistreaza in livezile de mar cu soiuri rezistente, au nivel redus, in mod special la insecticide, care se acumuleaza in cantitati neglijabile, fiind nedecelabile (L.Serboiu si colab, 2000). Prin mijloace moderne, persistenta erbicidelor pentru noile substante este o proprietate ce se planifica inca de la sinteza lor, iar cercetarile asupra microorganismelor permit sa se aprecieze eventualele efecte nocive asupra patrimonului ereditar al omului si mamiferelor. Aceste efecte nedorite, demonstreaza ca exista numeroase riscuri privind folosirea pesticidelor, impunandu-se limitarea poluarii cu pesticide prin diferite mijloace si metode. 2. Combaterea integrata in agroecosistemele pomicole si limitarea poluarii cu pesticide. Bartlett (1956) si Stern (1959) au propus introducerea unei conceptii noi de protectie a plantelor intitulata lupta integrata pentru inlaturarea efectelor negative ale utilizarii exagerate si unilaterale a produselor fitofarmaceutice. Protectia integrata a fost recunoscuta si definita in anul 1968 de catre un grup de experti FAO ca un sistem de reglare a populatiilor de daunatori prin imbinarea metodelor chimice de combatere cu alte metode, in special cu cele biologice, astfel incat populatiile de organisme daunatoare sa nu depaseasca pragul economic de daunare (PED). Lupta integrata a fost recunoscuta si definita in anul 1968 de catre un grup de experti FAO ca un sistem de reglare a biocenozelor prin corelarea si interdependenta factorilor: planta, agent patogen, tehnologie, mediu ambiant. Deci, protectia integrata se bazeaza pe principiul limitativ sau corectiv al efectivului populatiei daunatoare, spre deosebire de combaterea chimica intensiva ce promoveaza o strategie preventiva, radicanta. Obiectivul protectiei integrate nu este cel al distrugerii totale a populatiei de agent patogen sau daunator ci limitarea efectivului ei la un nivel la care sa nu produca pagube semnificative din punct de vedere economic. Alaturi de acesta, protectia integrata are ca obiective salvarea organismelor utile (microorganisme entomopatogene, pradatori, paraziti, etc), precum si aplicarea tratamentelor pe baza prognozei si avertizarii. Combaterea integrata ar putea fi definita si ca o forma de ecologie aplicata (Grison, 1969), de lupta biocenotica (Ubrizsi, 1961) in sensul dirijarii populatiilor de daunatori si a dusmanilor lor naturali (paraziti si pradatori) din cadrul agroecosistemelor prin influentarea factorilor de mediu prin care organismele vegetale si animale evolueaza. 3. COMBATEREA BOLILOR 3.1. Chemoterapia si combaterea bolilor.

Bolile sunt produse la plante de catre micoplasme, virusuri, bacterii si ciuperci. Virusurile fitopatogene sunt entitati submicroscopice (10-650 m) alcatuite dintr-un invelis proteic ce protejeaza ADN ul. Transmiterea virusurilor se realizeaza prin insecte, nematozi, mecanic in cazul operatiilor de inmultire vegetativa, etc. Deoarece virusul este lipsit de metabolism propriu si utilizeaza aparatul biochimic al plantei gazda, face dificila gasirea de mijloace chimice de combatere adecvata. Singurele posibilitati de lupta pentru bolile virale raman mijloacele preventive (soiuri rezistente, producerea de material saditor liber de infectie, combaterea vectorilor, etc.). Bacteriile reprezinta un grup numeros de microorganisme unicelulare de dimensiuni microscopice (0,6-4 ) si forme diferite. Bacteriile poseda metabolism ce le permite sa utilizeze substante organice de natura diferita. Numeroase bacterii paraziteaza plantele de cultura determinand in unele cazuri pierderi apreciabile. Chemoterapia bolilor bacteriene este mai putin utilizata in practica, datorita lipsei unor mijloace adecvate. Antibioticele reprezinta cel mai important grup de agenti chimici cu actiune bacteriostatica si bactericida Ciupercile (Fungi) sunt un grup numeros de plante inferioare, cu ciclu biologic complex, variabil ca durata de la o specie la alta. Ciupercile sunt dependente din punct de vedere energetic utilizand ca substrat materia organica. Un grup relativ restrans dintre ciuperci (cca 200 din cele peste 100.000 specii cunoscute) sunt parazitate de plante si animale. Agentii fitopatogeni din randul ciupercilor, constituie unul din factorii de prim rang ce contribuie la diminuarea productiei agricole. Combaterea chimica presupune gasirea acelor substante cu grad de selectivitate deosebit, care sa afecteze numai sistemele sau procesele caracteristice agentului patogen. O prima categorie de substante chimice folosite in combaterea bolilor criptogamice o constituie acele produse ce actioneaza la suprafata si nu necesita un grad de selectivitate ridicat fata de planta gazda, deoarece nu intra in contact direct cu metabolismul acesteia, decat accidental. Aceste produse formeaza o bariera intre organele plantei si patogen, prevenind infectia. O alta categorie de substante o formeaza cele ce patrund in planta, sunt transportate in sistemul acesteia, venind in contact direct cu metabolismul plantei gazda. Este necesar ca acestea sa fie suficient de selective pentru a nu afecta planta si stabile, astfel incat sa nu fie degradare de aceasta. Substantele chimice destinate combaterii ciupercilor patogene se numesc fungicide. 3.1.1. Toxicologia si implicatiile pentru mediu ale utilizarii chemoterapiei in combaterea bolilor la plante. Folosirea produselor chimice in combaterea bolilor din plantatiile pomicole detin o pondere insemnata. Pentru ca o substanta biologic activa sa poata fi utilizata in practica, este de dorit sa fie evaluate efectele folosirii substantei respective asupra omului, animalelor, pasarilor, pestilor, plantelor, insectelor utile, microorganismelor si a interrelatiilor acestora. Clasificarea substantelor chimice in functie de toxiciate se bazeaza pe toxicitatea acuta a substantelor fata de mamifere, exprimata prin doza letala ce produce 50% mortalitate (DL50%) ce variaza de la o specie la alta. In urma folosirii produselor chimice in combaterea bolilor pot apare o serie de efecte toxicologice, ca de exemplu:

-teratogenitatea producerea de malformatii sau anomaliii, -mutagenitatea transformarea caracteristicilor genetice, -efectul cancerigen, etc., atat pentru substanta activa initiala, cat si pentru produsii de degradare. Produsele organo-mercurice, binopacril, drazoxalon, trionfos, au toxicitate redusa si pot prezenta grad mare de periclitate. Deosebit de important in folosirea substantelor chimice este efectul toxicologic de lunga durata. La o serie de fungicide (maneb, zineb, mancozeb), prin degradare se formeaza etilen tioureea (ETU) , substanta suspectata a fi cancerigena. Aceasta poate apare fie in produsul comercial, cat si pe planta tratata. Efecte teratogene au fost puse in evidenta la produse ca ferban, tiran, ziram, benzimidazoli, captan, faltan, iar la ziran si captan au fost semnalate si efecte mutagene. Introducerea de substante straine in ecosistem poate implica modificari in echilibrul acestuia si numeroase schimbari nedorite, ce afecteaza productivitatea ecosistemului si poate duce la degradarea calitativa a mediului. Indiferent de modul de aplicare, marea majoritate a fungicidelor ajung in cantitati variabile in produsele comerciale, in sol si apa. Sporirea dozelor cu scopul de a obtine rezultate sigure in combatere poate avea efecte nedorite, inclusiv acumularea unor cantitati mari de reziduuri in produse. Marea majoritate a fungicidelor, indiferent de modul de aplicare, ajung in cantitati variabile la suprafata si in adancimea stratului arabil. Prin interactiunea cu procesele biologice din sol este afectata, de cele mai multe ori, fertilitatea solului. Produsele organo-mercurice prezinta cel mai dur impact cu activitatea biologica a solului, care elimina aproape in totalitate fauna din sol, produc perturbari importante in echilibrul microbiologic, afectand procesele de mineralizare a materiei organice, fenomen ce duce la o scadere accentuata a fertilitatii solului (Al.Alexandri, 1982). Utilizarea repetata a ditiocarbonatilor (maneb, zineb, ziran, mancozeb, tiuran, etc.), produc o serie de fenomene negative in sol, cum ar fi : reducerea populatiilor de bacterii ce afecteaza procesele de nitrificare si denitrificare, procese importante pentru asigurarea circuitului materiei organice in sol si a fertilitatii acestuia. In pomicultura, utilizarea intensiva a benzimidazolilor intarzie considerabil descompunerea litierei si afecteaza populatiile de rame din sol. Apele pot fi poluate cu fungicide, fie direct (prin deversarea apelor de spalare sau a resturilor de solutii, prin ajungerea picaturilor de solutie in timpul tratamentelor, prin spalarea masinilor de tratamente, ambalajelor, etc.), fie indirect prin antrenarea fungicidelor din sol si planta de catre apa de irigatii, ploaie, etc. Ajunse in apa reprezinta un real pericol avand in vedere folosirea acestora la alimentarea localitatilor, etc., precum si datorita fenomenului de concentrare a toxicului de-a lungul lantului trofic.

Din cele prezentate reiese clar ca impactul cu mediul inconjurator al fungicidelor poate prezenta numeroase aspecte negative, ceea ce impune necesitatea gasirii unor posibilitati de dirijare a problemelor protectiei plantelor pe baze ecologice si economice. 3.2. Mijloace biologice de combatere a bolilor. In conceptia clasica mijloacele biologice de combatere reprezinta un ansamblu de produse, organisme si metode menite sa inlocuiasca produsele chimice. Nefiind poluante si avand o specificitate ridicata, aceste metode si mijloace elimina pericolul existentei de reziduuri in produse, protejeaza fauna si flora utila si nu induc aparitia unor forme de rezistenta, cum se intampla in cazul combaterii chimice intensive. 3.2.1. Mijloace preventive Folosirea in cultura a soiurilor cu rezistenta genetica la boli. Crearea si introducerea in cultura a soiurilor de pomi si arbusti fructiferi cu rezistenta sporita, reprezinta una din strategiile ecologice de mare importanta si cu rezultate bune in prevenirea daunelor provocate de patogeni si a consecintelor secundare negative asupra mediului inconjurator. Utilizarea substantelor chimice in plantatiile pomicole cu soiuri rezistente prezinta urmatoarele avantaje: cresterea eficacitatii in combatere, reducerea riscurilor de aparitie de biotipuri rezistente fata de pesticide sau de risc mai agresiv fata de planta de cultura, reducerea dozelor de produse fitofarmaceutice, reducerea influentei asupra entomofagilor si a celorlalte elemente de flora si fauna din agroecosistem.

Obtinerea soiurilor comerciale de pomi si arbusti fructiferi cu rezistenta sporita la boli, reprezinta unul din obiectivele principale ale programelor de ameliorare genetica, atat pe plan mondial, cat si in Romania. La mar (Malus domestica), obiectivele sunt directionate spre obtinerea de soiuri cu rezistenta genetica la rapan (Venturia inequalis) si fainare (Podosphaera leucotricha). In lume sunt cunoscute aproape 200 soiuri, primul dintre acestea fiind omologat in SUA in anul 1970 (Prima). Asa cum rezulta din tabel cele mai multe soiuri au fost omologate in SUA, Germania, Canada, Romania, Cehia si Franta. Dintre soiurile cu rezistenta genetica la rapan, mai raspandite in cultura in diverse tari, sunt: Florina, Prima, Liberty, Sir Prize, Pionier, Generos, Romus. Principalele soiuri de mar cu rezistenta genetica la rapan obtinute pe plan mondial (1970-1998) Tara Soiul

Prima, Priscilla, Sir Prize, Jonafree, Liberty, Redfree, Blairmot, Mc.Shay, Freedom, Deyton, Williams Pride, Gold Rush, Enterprise Canada Nova Easygro, Moiree, Novomac, Murray, Trent, Mc.Free, Britegold, Richelieu, Rouville, Nova Spy Brazilia Primicina Germania Reglindis, Realka, Reka, Releta, Relinde, Remo, Rene, Retina, Rewenta, Reanda, Remura, Renora, Rebekka Cehia Jolana, Harmonie, Melodie, Vanda, Imuna, Kermina, Rosana, Selena Franta Priam, Florina, Judeline, Judaine, Baujade, Delorina Anglia Gavin, redslevees Polonia Primula, Sava, Witos Romania Remus, romus 1, Romus 2, Romus 3, Romus 4, Pionier, Voinea, Generos, Auriu de Bistrita, Ciprian, Aura Italia Golden Orange, Red Early, Summerfreee, Golden Lasa, Brina, Nova Olanda Ecolette Studiile efectuate pe soiuri cu rezistenta releva faptul ca ele permit reducerea substantiala a tratamentelor, intre 50-70% si implicit scaderea costurilor de productie, precum si a poluarii. In Romania, se acorda o atentie sporita obtinerii de soiuri rezistente la boli, dar si promovarii si inmultirii acestora ca urmare a avantajului de reducere a costurilor, cresterii calitatii fructelor neatacate si micsorarea poluarii mediului. In ceea ce priveste parul (Pyrus communis), cercetarile efectuate au permis obtinerea de soiuri rezistente sau tolerante la principalele boli: cancerul bacterian (Pseudomonas sp.), rapan (Venturia pyrina) si arsura bacteriana (Erwinia amylovora). Preocupari asemanatoare exista si la alte specii pomicole, ca de exemplu: la prun obtinerea de soiuri rezistente sau tolerante la plum-pox (sarka, varsatul prunelor), de cires si visin cu rezistenta la antracnoza (Coccomyces hiemalis) si monilioza (Monilinia laxa), etc. Soiuri de par rezistente sau tolerante la principalele boli Boala Cancerul bacterian Rapan Arsura bacteriana Soiul Beurre d,Anjou, Beurre Hardy, Decana Comisie, Eldorado, Forella, Winter, Nelis Conferance, Dr.Joule Guyot, Beurre Bosc, Kiffer, Seedling, Mardernasse Borsek, Bonne Louise d'Avranches, Down, Elliot, Eldorado, Garber, Farmingdale, Siant Sechel, Harrow Delight, Harrow Sweet, Harvest Qeen, Honegsweet, Hood, Kiffer, le Conte, Lee, Mac, Magnes, Maxine, Mericourt, Orient, Old Homes, Moonglow, Pierre Corneille, Potomac, Red Spire, Red Spire, Seckel Star, Starking, Tyson, Waite, Winter Nelis

SUA

Introducerea in cultura numai a soiurilor rezistente, ar reprezenta in optica sistemelor de protectie integrata un progres revolutionar. Consecinta imediata pe plan fitosanitar inseamna reducerea tratamentelor cu pesticide de la 14-16 in cazul livezilor obisnuite, la numai 6-8 in cele cu soiuri rezistente, urmata de implicatii pozitive in costul productiei si reducerea poluarii mediului si a fructelor.

Masurile agrofitotehnice permit diminuarea aparitiei bolilor. Cele mai folosite sunt: - pregatirea terenului, stiut fiind faptul ca terenurile bine pregatite, plantele se dezvolta normal fiind mai rezistente la atacul bolilor, - drenarea terenului in cazul terenurilor grele, deoarece multe boli sunt favorizate de excesul de umiditate al solului, - fertilizarea rationala ce permite plantelor sa devina mai rezistente la boli, - folosirea de material saditor sanatos, obtinut din plantatii recunoscute, deoarece unele boli (viroze, bacterioze, micoze) se pot transmite prin intermediul semintei, puietilor, altoilor, portaltoilor, - lucrari de intretinere a plantatiilor. Efectuate la timp si rational au rol important in franarea atacului diferitilor agenti fitopatogeni, mentinand un microclimat favorabil plantelor si mai putin bolilor. 3.2.2. Mijloace biologice de combatere a bolilor In sistemul combaterii bolilor, bioterapiei ii revine un rol tot mai important. Combaterea biologica a agentilor fitopatogeni se poate realiza in prezent prin: bacteriofagie, hiperparazitism, antagonismul dintre microorganisme, distrugerea agentilor patogeni de catre insecte, utilizarea antibioticelor si fitoncidelor, premunizarea plantelor impotriva bolilor virotice.

Folosirea bacteriofagilor. Bacteriofagii sunt virusuri ai bacteriilor ce pot fi folositi in combaterea bolilor bacteriene. Metodele de aplicare a bacteriofagilor sunt diferite: inmuierea semintelor sau radacinilor, stropirea plantelor cu suspensie de bacteriofagi, injectarea plantelor, etc. Folosirea hiperparazitilor. Hiperparazitii au o virulenta pronuntata, ceea ce inhiba considerabil dezvoltarea, reproducerea si raspandirea agentilor fitopatogeni pe seama carora se dezvolta. Ei pot fi aplicati prin stropiri cu suspensii de spori sau micelii, prafuiri cu culturi uscate, inoculare, etc. In combaterea naturala a ciupercii ce produce fainarea, hiperparazitul Ampelomyces quisqualis are rol important. Folosirea microorganismelor antagoniste.

Microorganismele au proprietatea de a produce substante antibiotice si alte substante (fitoalexine) prin care actioneaza sau se pot apara. Procedeele practice de utilizare a antagonistilor in combaterea bolilor sunt: - folosirea de material organic (balegar, compot) ce aduce in sol un aport insemnat de microorganisme saprofite, - folosirea antagonistilor aflati in stare naturala in anumite soluri, - folosirea fungicidelor biologice (preparate biologice) obtinute pe baza unor microorganisme antagoniste. Pe plan mondial si in Romania au fost experimentate o serie de microorganisme, cum ar fi: Bacillus subtilis, Trichoderma viridae, Trichoderma polisporum, Trichoderma roseum contra ciupercilor daunatoare ca: Stereum purpurea, Botrytis cinerea, Monilinia laxa, Sclerotinia sclerotiorum sau a bacteriei Erwinia amylovora ce produce focul bacterian la rozacee.

Utilizarea antibioticelor si fitoncidelor Antibioticele sunt produse de metabolism ale unor ciuperci sau bacterii ce pot fi folosite in combaterea bolilor. Steptomicina extrasa din Streptomyces griseus se foloseste pentru combaterea biologica a bacteriilor Erwinia amylovora, Erwinia phytophtora, Xanthomonas, etc. Teramicina extrasa din Streptomyces rimosus este eficace impotriva bacteriei Xanthomonas pruni. Penicilina obtinuta din Penicillium notatum siPenicillium crisogenum este eficace in combaterea unor bacterii ca : Agrobacterium tumefaciens, Corynebacterium michiganense. Actidiona obtinuta ca subprodus la fabricarea streptomicinei este indicata in combaterea ciupercilor: Podosphaera leucotricha, Venturia inaequalis, etc. Fitoncidele sunt substante volatile cu actiune antibiotica produse de unele plante superioare. A fost dovedit rolul lor bactericid, bacteriostatic, fungicid sau fungistatic asupra microorganismelor. Sunt cunoscute fitoncidele: Allicilina extras din Allium sativum cu rol bactericid, Anemonina extras din Anemone pulsatile si Ranunculus sp., cu rol bactericid si fungicid, Cheirolina extras din Cheiranthus cheiri ,cu rol bactericid si fungicid, Humulona extras din Humulus lupulus, cu rol bactericid, Juglona extras din Juglans regia cu rol bactericid si fungic, Pinosilvina extras din Pinus silvestris , cu rol bacterigic si fungic, etc. Distrugerea agentilor fitopatogeni de catre insecte. Unele insecte si larvele lor se hranesc cu sporii unor ciuperci. Preimunizarea impotriva bolilor virotice se face cu ajutorul unor tulpini slab virulente care se afla uneori in planta si care limiteaza infectia cu tulpini mai virulente.

Preparatele comerciale sunt produse in Germania si Elvetia, la obtinerea lor asociindu-se alge, extracte de plante, pudra de roca si sulf. Cele mai cunoscute sunt: Silicatul de sodiu, recomandat in Germania contra rapanului, Ulmosud, folosit in Elvetia si Germania contra rapanului, fiind o pudra de roca (Algamatolit) muiabila, Extractul de compost, combate prin modificarea microflorei superficiale de pe frunze, Fosfitul de potasiu, buna eficacitate in combaterea focului bacterian la rozacee, Permanganatul de potasiu, actiune curativa asupra fainarii, Produsele cuprice (zeama bordeleza, oxiclorura tetracuprica, cuprol) se folosesc pentru combaterea rapanului la pomacee si bacteriozelor la cires, Produsele din sulf (sulf muiabil, zeama sulfocalcica, bentonita), combat fainarea si ciuruirea la drupacee, rapanul la pomacee. 4. COMBATEREA DAUNATORILOR. 4.1. Combaterea chimica a daunatorilor. Metoda chimica de combatere a daunatorilor, ramane una dintre cele cu gradul cel mai ridicat de poluare. Substantele chimice destinate combaterii insectelor daunatoare sunt cunoscute sub denumirea de insecticide. Ele au fost folosite pe scara larga datorita urmatoarelor avantaje: asigura combaterea eficienta in anii cu invazii ale unor specii de insecte sau alti daunatori, pot fi aplicate cu aparatura moderna (masini de mare capacitate, generatoare de aerosoli, avioane, elicoptere, etc.) asigurand aplicarea tratamentelor in scurt timp si pe mari suprafete, se poate realiza reducerea numarului de tratamente chimice prin combaterea simultana a mai multor agenti patogeni, daunatori si buruieni, datorita compatibilitatii pesticidelor din diferite categorii.

4.1.1. Toxicitatea insecticidelor in combaterea daunatorilor. Pentru a fi folosite in combaterea daunatorilor, insecticidele trebuie sa posede toxicitate redusa pentru om si animalele cu sange cald, sa nu creeze rase de daunatori rezistenti la anumite insecticide, sa aiba remanenta de scurta durata pentru a nu lasa reziduuri toxice, sa fie selective pentru fauna de paraziti si pradatori. Produsele cu grad de toxicitate puternic si foarte puternic au fost inlocuite sau a fost redusa folosirea lor. Au fost astfel inlocuite produsele dienice (aldrinul si dieldrinul), unele produse organoclorurate, iar dintre produsele organofosforice, in cazul tratamentelor pe planta,

precum si in perioada infloririi si fructificarii, s-au eliminat cele din grupele I (DL 50 sub 50 mg/kg corp) si II (DL 50 intre 50-200 mg/kg corp) de tocxicitate. Efectul reziduurilor toxice poate fi redus prin eliminarea sau reducerea numarului de tratamente chimice, reducerea dozelor si prin folosirea insecticidelor cu remanenta de scurta durata. Cel mai important efect negativ ramane, insa, lipsa de selectivitate a pesticidelor fata de fauna. Prin notiunea de selectivitate se intelege o actiune puternic toxica pentru organismele daunatoare si lipsa de toxicitate sau toxicitate redusa fata de entomofagi. Gradul de selectivitate se exprima prin raportul dintre valoarea DL50 a produsului fata de entomofag si valoarea DL50 a aceluiasi produs fata de insecte ce constituie obiectul combaterii. Acest raport este cunoscut sub denumirea de coeficient de selectivitate. Aplicarea intensiva a actiunii de combatere chimica a daunatorilor a avut numeroase efecte negative, indiferent de gradul de toxicitate a pesticidelor. Printre aceste efecte negative, in primul rand, trebuie luata in considerare poluarea chimica a mediului ambiant, de aceea s-a incercat si se impune aplicarea metodelor biologice de combatere a daunatorilor. 4.2. Combaterea biologica a daunatorilor. Combaterea biologica implica interventia constienta a specialistilor prin introducerea in agroecositeme a unor organisme entomopatogene sau entomofage, pentru reglarea densitatii populatiilor de daunatori la depasirea pragului economic de daunare (PED) de catre acestia. Prin prag economic de daunare se intelege nivelul pagubelor de la acre este necesara aplicarea tratamentelor de combatere. Intr-o prezentare mai succinta, combaterea biologica consta in folosirea ingenioasa a parazitilor si pradatorilor pentru inabusirea populatiilor de organisme daunatoare (Doutt, 1972). Originile combaterii daunatorilor pe cale biologica conduc la inceputul secolului XIX, cand Ch. Darwin in Anglia si V. Koller in Austria si-au indreptat atentia spre rolul deosebit de important pe care il joaca organismele entomofage in balanta naturii (Doutt, 1972). In functie de mijloacele biologice de lupta folosite in combatere, se poate ordona acest grup de combatere in 2 parti: Combaterea biologica clasica, ce se bazeaza pe folosirea insectelor utile zoofagi (paraziti si pradatori) si a microorganismelor entomopatogene virusuri, ciuperci microscopice, protozoare si nematozi. - Combaterea biologica moderna, ce se bazeaza pe distrugerea daunatorilor prin utilizarea diferitelor proceduri: autocidia, utilizarea hormonilor (ento- si exohormonii), procedee genetice si fiziologice (bariere trofice). 4.2.1. Procedee biologice clasice de combatere a daunatorilor. Se folosesc toate acele organisme daunatoare. Acestia pot fi grupate astfel: ce pradeaza sau paraziteaza insecte

entomofagi: pasari, insecte, acarieni pradatori, insecte parazite; agenti patogeni: virusuri, bacterii, ciuperci, protozoare, nematozi.

a) Folosirea entomofagilor. Pasarile entomofage . In livezile intensive moderne, se evidentiaza numar redus de specii animale, spre deosebire de livezile clasice in care pasarile insectivore gaseau hrana, protectie si posibilitati de inmultire. Contributia lor la controlul populatiilor de insecte daunatoare este cunoscuta. O pereche de pitigoi sunt in masura sa dezvolte o munca de curatire importanta fata de numeroase specii de insecte daunatoare. Alte specii de pasari insectivore sunt: ciocanitorile elimina parazitii din lemn, pupaza, graurii, vrabiile elimina dipterele, himenopterele, coleopterele (larve si adulti), afide, etc. Artropode entomofage (acarofagii, entomofagii). Acarofagii sunt specii de paianjeni fitofagi, dintre care in pomicultura se remarca Phytoseiulus persimilis si Typhlodromus pyri. Phytoseiulus persimilis se foloseste in combaterea acarienilor tetranichizi in cultura de sera la capsun, precum si a lui Tetranychus urticae la capsun in sera. In Franta (1992) acesta a fost folosit pentru combaterea acarienului rosu intr-o cultura de zmeur. Acarofagul Phytoseiulus persimilis se creste in conditii de temperatura 20-30 0C, umiditate relativa 70% pe plante de fasole sau soia infestate cu Tetranychus urticae . Insecte entomofage. Utilizarea entomofagilor in cadrul sistemului de combatere integrata a daunatorilor, reprezinta o alternativa superioara combaterii chimice cu insecticide, in ceea ce priveste eficacitatea de lunga durata, costul tratamentelor si impactul asupra mediului. Dupa actiunea biologica pot fi impartite in 2 categorii: pradatoare si parazite. Insectele entomofage pradatoare sunt acelea care in unul sau mai multe stadii ale metamorfozei se hranesc direct cu alte insecte. Dintre acestea mai cunoscute sunt: Coccinella septempunctat, Adalia bipunctta, Adalia decempunctata, Chrysoperla carnea, Nineta flava, Chilocorus bipustulatus, etc. Chrysoperla carnea este un entomofag cu rol in limitarea inmultirii diferitelor specii de afide, lepidoptere, acarieni, etc. In Italia, a fost folosit pentru combaterea afidelor in sera la cultura capsunului. Rezultate bune au fost obtinute in Franta prin folosirea lui in cultura de zmeur pentru combaterea afidelor (P. Meesters, 1994). Insecte entomofage parazite sunt acelea care in stadiul larvar se dezvolta hranindu-se cu un individ din alta specie, numit gazda. Entomofagii paraziti Trichogramma embryophagon, T. Maidis, T. Evanescens, Aphelinus mali, Prospaltella perniciosi, se folosesc curent in lume pentru combaterea diferitelor specii de daunatori. Au fost studiate si experimentate unele specii de Trichogramma (T. evanescens, T. cacoaeciae, T. pallida, T. embryophagom, T. euproctidis, etc.) in combaterea viermelui merelor

(Carpocapsa pomonella), viermele prunelor (Laspeyresia funebrana), moliei vargate a piersicului (Grapholita molesta),etc. Entomofagii prezinta, in general, cateva particularitati si anume: - abundenta mare a populatiilor - zeci de mii de specii ce populeaza toate mediile posibile, - regim alimentar specific (se hranesc cu un anumit organism), - lipsiti de efecte nocive, - au o eficacitate potentiala ridicata, - facultate mare de inmultire, - se adapteaza rapid la fluctuatiile nivelului populatiilor pe seama carora se hranesc si se inmultesc. Tinand cont de aceste particularitati, lumea entomofagilor apare ca o resursa naturala de o valoare exceptionala in materie de protectie a plantelor, fiind gratuita, omniprezenta capabila de reinnoire si chiar de autoguvernare (Jourdheuil, 1983).

b) Folosirea agentilor patogeni (a microorganismelor). Agentii patogeni utilizati sunt: virusii, bacteriile, ciupercile, protozoarele si nematozii. Inca din secolul XIX, L. Pasteur a teoretizat folosirea microorganismelor patogene contra insectelor daunatoare. Virusurile, avand avantajul marii lor specificitati si virulente, au mari sanse sa ofere pomiculturii mijloace de combatere a unor insecte daunatoare cu minimum de incidente asupra mediului ambiant. Au fost descoperite cca 2000 de virusuri entomopatogene, din acestea au interes major pentru combaterea biologica il are genul Baculovirus ce actioneaza in general asupra lepidopterelor. Rezultatul final al infectiei este descompunerea insectei, in special a tesuturilor abdominale care propaga infectia cu virus. Preparatele virale se obtin manipuland larvele moarte prin infectie, in scopul obtinerii unei suspensii de incluziune virala, miscibila cu apa. Aceasta poate fi distribuita cu mijloace de pulverizare obisnuite (A.Menta si colab., 1990). Pe plan mondial au fost sintetizate o serie de biopreparate ce se folosesc in combaterea unor specii de lepidoptere, hymenoptere si coleoptere sub diferite denumiri comerciale: Biotrol, Virex R, Polycirocide. Bacteriile sporogene prezinta interes in combaterea microbiologica si apartin in general genului Bacillus: B.popilliae, B.thuringiensis,. caracteristica principala a acestora este aceea de a forma in momentul sporularii, cristale proteice de forma bipiramidala, formate dintr-o

endotoxina ce este mortala pentru unele insecte si inofensiva pentru vertebrate. Exista numeroase preparate comerciale pe baza de B.thuringiensis cum sunt: Dipel (SUA), Bactospeine (Franta, Belgia), Entobacterin (CSI), Thuringin (Romania), Biospor, Thurintox, Alestin, Bitoxibacilin (CSI), etc. Ciupercile. Moartea insectei poate fi provocata fie de miceliul ciupercii ce ii invadeaza tesuturile, fie de toxinele pe care patogenul le produce; moartea are loc in timp de 1-2 zile, pana la 10-20 zile. Insecticidele fungice sunt produse biologice pe baza de ciuperci entomopatogene ce provoaca imbolnaviri grave la diferite specii de insecte. Preparatele comerciale pe baza de Beauveria bassiana si B. tenella sunt folosite in combaterea unor daunatori la specii pomicole, cum sunt viermele merelor si carabusii de mai. Ciuperca Verticillium laconii da rezultate bune in combaterea afidelor, coccidelor si musculitei albe de sera, Hirsutella thompsoni pentru combaterea acarienilor, Coniothyriun piricolun infesteaza stadiile de dezvoltare ale paduchelui San Jose. Protozoarele infecteaza tesuturile insectelor, cele mai multe apartinand grupului microsporidiilor. Ele sunt paraziti intracelulari ce patrund in organism prin ingestie. Asupra insectelor actioneaza diferit astfel: direct asupra fitofagului ducand la moartea acestuia, indirect asupra fitofagului care este debilitat, ii creste astfel predispozitia pentru alti paraziti sau i se reduce capacitatea de reproducere. Principalele protozoare sunt: amoebele, flagelatele si sporozoarele, provocand mortalitatea mai scazuta comparativ cu virusurile, bacteriile si ciupercile. Nematozii . sunt utilizati aceia ce se comporta ca paraziti obligati selectivi si in masura sa controleze populatiile fitofage. Au fost intreprinse cercetari cu nematozii Neoplectoma si Heterorhabditis pentru combaterea insectelor la diferite culturi. Au fost obtinute rezultate foarte bune (procent de mortalitate 82-91%) prin utilizarea nematozilor entomopatogeni, Neoplectoma carpocapsae, N.gloseri siHeterorhabditis.bacteriophora pentru combaterea lui Otiorhynchus sulcatos la capsun ce provoaca pagube destul de importante (R.Georgis si colab., 1982). Combaterea biologica cu ajutorul microorganismelor s-a extins in ultimul timp, finalitatea acestui proces de combatere avand caracteristici proprii si precise si anume: au actiune selectiva, nu ataca populatii de insecte utile pradatoare sau parazit si lasa nealterata biocenoza, sunt inofensive pentru om, mentin populatiile sub pragul economic de daunare, tehnica de obtinere a preparatelor biologice are costuri mai scazute comparativ cu substantele chimice.

4.2.2. Procedee biologice moderne de combatere a daunatorilor. Utilizarea hormonilor. Exohormonii au largi utilizari, servind la avertizarea tratamentelor chimice, stabilirea exacta a ariei de raspandire a unor daunatori si la combaterea directa prin

dezorientare, feromonii sunt substante chimice secretate de glandele exocrine ale insectelor si eliminate in atmosfera, determinand comportamentul si alte forme de activitate ale indivizilor in cadrul populatiei. Fiind la origine substante naturale, netoxice, ce actioneaza in cantitati infime, utilizarea lor prezinta avantaje considerabile din punct de vedere ecologic si economic fata de metoda chimica de combatere a daunatorilor. Au fost sintetizati o serie de hormoni sexuali pentru pomicultura: Atrapon pentru Carpocapsa pomonella, Atramol pentru Grapholita molesta, Atrafun pentru Grapholita funebrana, Atraret pentru Adoxophyes reticulana, Atranub pentru Hedya nubiferana, Atravir pentru Tortis viridiane, Atrablanc pentru Lithocolletis blancardella, Atrapod pentru Archips podana, etc. Pentru combatere se folosesc capcane cu feromoni al caror principiu de functionare consta in atragerea masculilor de catre stimulii emisi de feromoni si captarea acestora pe suportul cleios al capcanei. Autocidia (distrugerea unei specii prin ea insasi), consta in introducerea in populatia speciei daunatoare a unui numar de masculi sterilizati fizic si chimic, care eliberati in natura dau nastere la ponte sterile. Au fost obtinute rezultate bune in combaterea viermelui cireselor (Rhagoletis cerasi) si a merelor (Carpocapsa pomonella). Lupta genetica consta in manipularea genetica a diferitelor caractere ale insectelor in urma carora populatiile sa regreseze sau sa fie eradicate. Acest mijloc se refera la 4 tipuri esentiale genetice: - incompatibilitatea dintre rase consta in recoltarea din natura si inmultirea artificiala a unor rase ale unui daunator, care in urma raspandirii intr-un biotop diferit de cel de origine sa fie in imposibilitatea de imperechere, - sterilizarea hibrizilor consta in obtinerea unor hibrizi sterili din a caror copulare cu indivizi normali sa nu existe progenituri, - utilizarea genelor letale obtinerea de indivizi purtatori de gene letale care prin copulare cu indivizi normali provoaca extinctia speciilor daunatoare, - crearea de gene favorabile imprimarea de caractere genetice defavorabile fie reproducerii speciei, fie comportamentului normal in conditii de mediu obisnuite, Lupta fiziologica (bariere trofice) se refera la mecanisme fiziologice sau efecte ce influenteaza comportamentul insectei schimband modul de viata, ceea ce duce la moartea specie. Rol important in realizarea barierelor trofice il are utilizarea substantelor fagostimulatoare, antiapetisante, repelente, etc care prin miros sau gust au actiune repulsiva indepartand insectele de substratul de hrana sau dezvoltand apetitul acestora. 4.2.3. Rezistenta soiurilor fata de daunatori

Folosirea de soiuri rezistente la atacul daunatorilor constituie o metoda importanta in cadrul conceptului de lupta integrata. 5. COMBATEREA BURUIENILOR

Buruienile sunt plante salbatice ce se intalnesc in culturile agricole si care provoaca pagube foarte mari. De aceea, folosirea unor mijloace eficace de combatere prezinta o importanta deosebita. Buruienile micsoreaza in mare masura cantitatea si calitatea recoltei, deoarece extrag din sol cantitati foarte mari de apa si elemente chimice nutritive, constituie un focar de inmultire a diferitilor paraziti si boli criptogamice si maresc pretul de cost al recoltelor datorita efectuarii unor lucrari suplimentare.

5.1. Combaterea chimica a buruienilor Combaterea chimica a buruienilor se realizeaza prin folosirea erbicidelor. Erbicide de la cuvintele latinesti herba = iarba, si cedo = cedare, a ucide. Primele incercari de folosire a erbicidelor dateaza din anul 1896, cand Bonnet (Franta) a constatat ca mustarul poate fi distrus cu o solutie de sulfat de cupru. In anul 1911, francezul Rebate a folosit, cu rezultate bune, acidul sulfuric diluat pentru distrugerea buruienilor. Dupa modul de actiune, erbicidele se clasifica in : erbicide de contact ce distrug organele plantelor cu care vin in contact si erbicide sistemice, cu actiune asupra intregii plante ca urmare a patrunderii erbicidului in vasele conducatoare. In pomicultura, unul dintre sistemele de intretinere a solului este ogorul erbicidat. In cadrul acestui sistem, terenul este mentinut curat de buruieni cu ajutorul erbicidelor. Printre dezavantajele acestui sistem enumeram: folosirea repetata si in doze mari a erbicidelor ce contribuie la ridicarea gradului de poluare chimica, diminueaza aerisirea si infiltratia apei in sol cu efecte nedorite asupra activitatii microorganismelor, ceea ce duce la crearea unei stari de fitotoxicitate pentru pomi. 5.1.1. Efectele toxice ale folosirii erbicidelor asupra ecosistemelor. Contaminarea mediului natural de catre erbicide este foarte reala, dar numeroase erbicide au posibilitati de degradare atunci cand intra in contact cu mediul inconjurator. Pe de alta parte, insa, majoritatea erbicidelor au o persistenta atat de mare, incat, in unele cazuri dau motive de ingrijorare pentru lanturile trofice si mediul inconjurator.

Factorii ce influenteaza degradarea chimica a erbicidelor (dupa M.Berca, 1982) De aceea , o problema importanta este aceea de a cunoaste circulatia erbicidelor in sol, apa, aer, planta, organisme tinta si ecosistem. Erbicidarea nu trebuie folosita ca o masura singulara de combatere a buruienilor, ea trebuie integrata cu celelalte cai de lupta impotriva buruienilor. Solul, este principalul depozitar al produselor toxice, unde pot persista o perioada de timp mai mica sau mai mare sau pot suferi unele transformari . Rata degradarii erbicidelor in sol este influentata de foarte multi factori. In privinta factorilor ce influenteaza degradarea chimica a erbicidelor, acestia sunt in mare masura aceiasi care actioneaza si in cazul descompunerii biologice si anume: clima si solul. Fryer (1977) afirma ca combaterea integrata a buruienilor trebuie sa se bazeze pe un program sofisticat de folosire a erbicidelor, combinat in acelasi timp cu metode agrotehnice specifice fiecarei culturi in relatie cu gradul de infestare cu buruieni. Dintre erbicidele a caror persistenta in sol ridica probleme importante, fac parte triazinele, derivatii ureici si uneori fluralinele. Rezumand, deci, mecanismele prin care solul lupta pentru a se elibera de toxine, pot fi grupate astfel: mijloace biologice de degradare (microorganisme),

mijloace chimice (nebiologice), mijloace fizice de absorbtie si inactivare, dar care furnizeaza uneori stocarea si deci poluarea

Cu toate ca solul dispune de rezerve nebanuite pentru a lupta si a se elibera de toxine, supraincarcarea sau supradozarea cu erbicide duce uneori la dereglarea mecanismelor de degradare.

5.2. Combaterea biologica a buruienilor Controlul biologic reprezinta cea mai promitatoare tactica de management (sigura, permanenta si ieftina) impotriva buruienilor din principalele culturi. Cu toate acestea, controlul biologic asigura anumite insecte care ataca numai anumite buruieni, deci nu toate problemele cauzate de buruieni se pot rezolva cu ajutorul insectelor daunatoare. Metoda controlului biologic a fost implementata impotriva a zeci de buruieni din lumea intreaga. Timp de peste 100 ani, controlul biologic clasic al buruienilor s-a bazat pe introducerea insectelor ce se hraneau cu plante, specializate pe anumite plante gazda. Acesti agenti biologici reduc forta competitiva a buruienii, controlul biologic reusind, deci, sa exercite stres asupra plantei, permitand, totusi, speciilor de plante dorite sa inlocuiasca buruienile. Aplicarea metodelor de control biologic impotriva buruienilor au fost popularizate in anii 40, cand s-a introdus gandacul Chrysolina quadrigeminaimpotriva buruienii St. Johnswort. Adultii si larvele gandacului au redus repede abundenta si densitatea buruienii. Introducerea agentilor suplimentari, a stresat si mai mult aceasta buruiana perena. De atunci au fost si alte cazuri de succes privind controlul biologic al buruienilor.
,

Caracteristicile controlului biologic. 1. Controlul buruienilor se realizeaza cu costuri reduse. Biocontrolul este considerat de multi cercetatori ca cea mai eficienta metoda de management cu costuri reduse a combaterii buruienilor. O analiza economica a controlului biologic a relevat un raport cost/beneficiu de 1/100. 2. Controlul efectiv al buruienilor. Insectele au dovedit o precizie bazata pe cercetari stiintifice in distrugerea buruienilor tinta.

3. Controlul permanent al buruienilor.

Odata ce s-au instalat si au inceput sa se hraneasca cu buruienile daunatoare, insectele vor continua sa atace buruienile luna de luna si ana de an. Nici o alta metoda de combatere a buruienilor nu asigura un asemenea control pe termen lung. 4. Controlul buruienilor este ecologic. Numai buruiana tinta este atacata, pomii, arbustii, culturile nu sunt afectate. 5. Controlul integrat al buruienilor. Recent s-a abordat combinarea metodelor mecanice, chimice si biologice pentru a combate buruienile invazive. Aceste tactici pot fi combinate cu succes. Exista totusi unele limitari in integrarea acestor metode. Este necesar sa se cunoasca bine buruiana, insecta si momentul optim de aplicare al erbicidelor. Aplicarea erbicidului nu are efect imediat asupra insectei, insa combinarea celor doua metode trebuie sa se bazeze pe studii stiintifice pentru fiecare caz in parte, ceea ce duce la amplificarea controlului biologic al buruienilor. Autor: necunoscut.

8. BIBLIOGRAFIE/WEBOGRAFIE

Poluarea mediului si conservarea naturii (2001, Pricope Ferdinand, Univ. Bacau, Facultatea de litere si stiinte) http://anamaria87.ecosapiens.ro/poluarea-solurilor-cupesticide/

http://www.ecomagazin.ro/poluarea-solului-cu-pesticide/ http://www.recolta.eu/poluarea-solului-cu-pesticide/ http://www.scrigroup.com/casamasina/pomicultura/POLUAREA-CU-PESTICIDE-AAGROEC33637.php http://www.agroromania.ro/articole/Stiri/Poluareasolului-cu-pesticide-9397.html