Sunteți pe pagina 1din 3

Epilepsia

Epilepsia afectează peste 40 de milioane de oameni în ţările în curs de dezvoltare, ceea ce


reprezintă cca 80% din totalul pacienţilor diagnosticaţi cu epilepsie din întreaga lume.
Incidenţa generală a epilepsiei este în medie de 50 cazuri/100.000 locuitori/an în ţările
industrializate. Persoanele cu un nivel socio-economic scăzut au un risc mai mare de a
dezvolta boala.

Epilepsia este o afecţiune manifestată prin crize epileptice recurente. Aceste crize sunt de
diferite tipuri. Unii oameni cu epilepsie pur şi simplu „încremenesc” pentru câteva
secunde, după care îşi reiau activitatea de dinainte; aceasta a fost denumită criză de tip
absenţă. Alte persoane au crize mai dramatice, chiar înspăimântătoare: membrele au
mişcări spasmodice pentru câteva momente, constituind ceea ce se numeşte o criză
tonico-clonică. Deşi par atât de diferite, toate crizele au o trăsătură comună: ele survin
când o parte a creierului, în mod brusc, nu mai funcţionează normal şi semnalele electrice
cerebrale devin haotice.

Pentru a înţelege ce se petrece în timpul unei crize epileptice, trebuie să înţelegem cum
funcţionează creierul în mod normal. Creierul este constituit din milioane de celule
numite neuroni. Aceşti neuroni controlează totul, de la ridicarea unui deget până la
amintirea primei biciclete. Neuronii comunică prin intermediul semnalelor electrice. Ei
formează o serie de reţele neuronale, prin care semnalul electric circulă în interiorul
creierului. Când neuronii descarcă prea rapid sau anormal, puteţi avea o criză.

Cine poate suferi de epilepsie?


Epilepsia este o maladie frecventă, care afectează 1-2% din populaţia lumii. Persoanele
cu epilepsie au de regulă prima criză înainte de a împlini vârsta de douăzeci de ani. În
anumite situaţii, crizele cu debut în prima copilărie dispar la vârsta adolescenţei – însă,
cel mai adesea, epilepsia persistă şi la adult. Epilepsia poate afecta atât bărbaţii, cât şi
femeile, indiferent de situaţia socială sau de apartenenţa etnică a acestora.

Care sunt diferitele tipuri de crize


epileptice?
Crizele epileptice pot fi împărţite în două grupe: crize parţiale şi crize generalizate.
Crizele parţiale afectează numai o anumită zonă din creier, astfel încât numai partea
corespunzătoare a corpului va fi implicată. Spre exemplu, dacă criza este declanşată de
aria cerebrală care controlează piciorul stâng, pot apărea succesiuni de mişcări
spasmodice involuntare la nivelul piciorului. Sau puteţi simţi brusc un miros bizar, pe
care ceilaţi nu-l simt, ori puteţi auzi un sunet anume. În crizele parţiale simple, pe toată
durata crizei sunteţi perfect conştient de lumea înconjurătoare. În crizele parţiale
complexe, nivelul de vigilenţă este afectat, astfel încât este posibil să nu vă amintiţi criza
sau să nu conştientizaţi când aceasta se desfăşoară.

Crizele generalizate, după cum sugerează şi denumirea, afectează o regiune mai mare din
creier. Acestea includ crizele de tip absenţă, în care pacientul este „încremenit” pentru
câteva secunde şi crizele tonico-clonice, în care pacientul are convulsii.

Cum se diagnostichează epilepsia?


Când epilepsia este suspectată sau diagnosticată pentru prima dată, medicul
dumneavoastră va dori să vă facă o serie de teste. Testele sangvine vor detecta dacă există
vreo problemă de metabolism care să explice crizele: spre exemplu, crizele pot fi
generate de un nivel ridicat al glucozei sanguine, consecinţă a unui diabet zaharat
necunoscut până la acel moment sau de valorile mari ale calcemiei determinate de un
dezechilibru hormonal.

Deşi analizele de sânge pot deconspira problemele subiacente, ele nu arată dacă aveţi sau
nu epilepsie. Testul cel mai frecvent utilizat pentru a diagnostica epilepsia se numeşte
electroencefalogramă (EEG), metodă prin care se măsoară undele cerebrale. Dacă aveţi
epilepsie, aspectul undelor cerebrale va fi adesea (dar nu întotdeauna) anormal, chiar dacă
nu aveţi o criză în momentul în care se înregistrează EEG. În cazul în care crizele au
debutat la vârsta maturităţii, de regulă medicul va solicita teste suplimentare, pentru
excluderea altor probleme medicale. De exemplu, medicul poate cere o tomografie
computerizată (TC), care vizualizează tumori sau cheaguri de sânge la nivelul creierului.
Se poate recurge la teste speciale, de tipul rezonanţei magnetice nucleare (RMN) sau
tomografiei cu emisie de pozitroni (TEP) dacă aspectul tomografiei computerizate este
neclar, crizele sunt neobişnuit de complicate sau dacă se are în vedere intervenţia
chirurgicală.

Cum se tratează epilepsia?


Tratamentul epilepsiei poate fi simplu, dacă există o cauză reversibilă. Spre exemplu, în
cazul în care crizele sunt provocate de o tumoră cerebrală, terapia chirurgicală sau
radioterapia care înlătură sau micşorează tumora pot stopa crizele. Totuşi, la majoritatea
persoanelor cauza este necunoscută sau este ireversibilă, situaţii în care trebuie recurs la
medicaţie, pentru a controla crizele. Medicamentele indicate pentru tratamentul
epilepsiei, numite antiepileptice sau anticonvulsivante, reduc descărcările electrice
exagerate care determină crizele. Cu ajutorul medicamentelor, aveţi o şansă de 50% de
eradicare completă a crizelor. În alte 25% din cazuri, crizele devin mai puţin severe şi
mai rare.

Pentru o serie de persoane cu epilepsie, chirurgia reprezintă o opţiune. În cazul în care


crizele au un punct declanşator precis la nivelul creierului, neurochirurgul poate îndepărta
acea zonă a creierului, pentru a opri crizele. Însă chirurgia cerebrală poate fi riscantă,
astfel încât această opţiune se ia în considerare numai după ce numeroase regimuri
medicamentoase au eşuat.

Cum puteţi ajuta pe cineva care are


epilepsie?
Dacă urmează un tratament medicamentos adecvat, majoritatea persoanelor cu epilepsie
pot duce o viaţă normală, sănătoasă. Ca prieten sau membru al familiei, puteţi ajuta
amintind persoanei de care sunteţi apropiat să-şi ia cu regularitate medicaţia prescrisă. De
asemenea, puteţi fi de ajutor învăţând ce să faceţi dacă survine o criză. Pe durata unei
crize tonico-clonice, protejaţi-i membrele şi capul, astfel încât să nu se lovească de
suprafeţe dure. Unele persoane sunt confuze după o criză, necesitând îndrumare pentru a
se reorienta. Altele simt nevoia să se întindă sau să se refacă în linişte. Întrebaţi cum
puteţi interveni şi respectaţi aceste dorinţe.

Copiii cu epilepsie necesită o atenţie specială. Dacă aveţi un copil cu epilepsie, informaţi
profesorii pentru a şti cum să reacţioneze dacă una din crize survine la şcoală. Fără a
cunoaşte adevărul, profesorii îşi pot închipui că un copil cu crize de tip absenţă este
distrat şi leneş sau că un copil cu mişcări repetate ale piciorului este neastâmpărat. Mai
mult decât atât, copiii cu epilepsie sunt adesea evitaţi de alţi copii, care la rândul lor pot fi
speriaţi sau derutaţi de crize. Ca părinte, vă puteţi sfătui copilul cum să răspundă
colegilor şi cum să-i încurajeze să studieze funcţionarea organismului uman.