Sunteți pe pagina 1din 5

REFERAT ISTORIE: REFORMA DE LA 1921

Economia Romaniei in perioada 1921-1929. Reforma agrara de la 1921 Primul razboi mondial si ocupatia germana au provocat Romaniei imense pagube umane si materiale. tara a pierdut aproximativ 1 milion de oameni, cazuti victime actiunilor militare si bolilor, aceste pierderi constituind o reducere cu peste 1/5 din populatia activa a tarii. Activitatile economiei erau in stare de ruina si dezorganizare. In agricultura, de exemplu, stocul de cereale era epuizat la incheierea primului razboi mondial, iar septelul scazuse la 50% din nivelul antebelic. Romania nu mai exporta nici un produs, ci doar a importat cereale si alte produse alimentare necesare hranei populatiei. Industria era si ea intr-o situatie destul de dificila. Ea avusese de suferit de pe urma distrugerilor provocate de razboi. Productia industriala era sub 50% din nivelul antebelic. Jaful german asupra utilajelor, instalatiilor si produselor, transferarea unor intreprinderi in Moldova si chiar in Rusia din cauza greutatilor de aprovizionare cu materii prime sunt cateva dintre cauzele procesului de scadere a productiei. in timpul razboiului procesul inflationist a luat proportii uriase,moneda tarii noastre devalorizandu-se la sfarsitul acestuia de aproape 40 de ori fata de nivelul anului 1916. S-a produs un adevarat haos valutar si financiar care a agravat si mai mult starea economica a tarii, precum si saracia populatiei. in ceea ce priveste procesul de refacere economica a tarii noastre, acesta a avut o desfasurare dificila, neuniforma, contradictorie, urmare a pierderilor suferite. in ansamblu el s-a desfasurat lent pana la finele anului 1921, accelerandu-se in anii 19221923. in domeniul industrial refacerea a avut loc intr-un ritm mai rapid in ramurile industriei usoare si alimentare cat si in cea extractiva. in schimb, in ramurile prelucratoare din industria siderurgica, constructoare de masini, refacerea a intarziat ca urmare a resurselor financiare insuficiente. In primii ani dupa intaiul razboi mondial,problema economica dominanta era cea a refacerii si punerii in functiune a activitatilor economice pe intreg teritoriul tarii. In mod firesc, preocuparile in acest sens au avut in vedere si perspectivele dezvoltarii economiei, pornindu-se de la ponderea pe care o aveau diferitele sectoare ale ei si posibilitatile de dezvoltare a lor., Comertul interior si exterior a fost si el puternic afectat de razboi, refacerea durand pana in 1922. Reforma comertului si evolutia sa au fost in stransa legatura cu fenomenele si procesele din industrie, agricultura si finante. Problematica refacerii si dezvoltarii ulterioare a agriculturii se impletea starns cu necesitatea restructurarii proprietatii funciare, afirmata inca in anii premergatori primului razboi mondial. Reforma agrara. Inca in 1913, in perioada Campaniei din Bulgaria, in ziarul liberal"Viitorul" este lansata si sustinuta cu insistenta ideea necesitatii si oportunitatii infaptuiriiunei noi reforme agrare. In anii primului razboi mondial, in iulie 1917, in timpul retragerii de la Iasi,Parlamentul adopta modificarea Constitutiei si inscrie in ea reforma agrara si electorala. Este prevazuta astfel expropierea, pentru "cauza de utilitate nationala", a 2 milioane de hectare, cu despagubire in renta de stat. Expropierea urma a se face din proprietatea mosiereasca, domeniile statului si cele ale coroanei, precum si din proprietatea institutiilor publice, a cetatenilor straini si a absenteistilor. Proiectul de modificare a Constitutiei, aprobat de Parlament la 17 iulie, este sanctionat de rege la 19 iulie 1917. Expropierea, inceputa pe baza decretelor-legi din 1918-1919 si definitivata prin legile de reforma agrara adoptate in iulie 1921, a insumat 6.008.098 ha, adica 66% din propietatea mosiereasca, destinate impropietaririi taranilor. Astfel, procesul de legiferare a reformei agrare se incheie dupa patru ani, prin adoptarea in forma definitiva a Legii pentru reforma agrara di Vechiul Regat, la 17 iulie 1921, a Legii pentru reforma agrara din Transilvania, la 30 iulie 1921 si a Legii pentru reforma agrara din Bucovina, la 30 iulie 1921. Anterior, la 6 martie 1920, fusese adoptata Legea pentru reforma agrara din Basarabia. Desi au fost adoptate legi distincte pentru Vechiul Regat si pentru fiecare provincie istorica romaneasca luandu-se in considerare o serie de particularitati ce decurgeau din specificul fiecareia, legile respective aveau, in esenta, un caracter unitar, asigurand redistribuirea unei mari parti a marii proprietati funciare in favoarea celor care nu aveau sau

aveau pamant sufficient pentru munca si intretinerea familiilor lor. Criteriile de impropietarire au fost participarea la razboisi suprafata de pamant avuta de tarani inainte de acesta. Astfel, legiuitorul dispune urmatoarea ordine de precadere a impropietaririi : -mobilizatii din razboiul 1916-1918; -mobilizatii din campania din 1913; -vaduvele de razboi care aveau copii; -agricultorii lipsiti de pamant; -agricultorii cu proprietati mai mici de 5 hectare; -orfanii de razboi; Este facuta, totodata, precizarea expresa ca dezertorii si toti cei care de bunavoie s-au pus in serviciul dusmanului spre dauna concetatenilor vor fi exclusi de la impropietarire. Avanduse in vedere raportul dintre indreptatiti la impropietarire si disponibilul de pamant cultivabil, impropietarirea s-a facut cu suprafete de 6 hectoare in Basarabia, 5 hectare in Romania Veche, 4 hectare in Transilvania si 2,5 hectare in Bucovina. Pentru zonele cu populatie foarte rara si cu mari suprafete nevalorificate agricol, ca Dobrogea, Cadrilaterul si Sudul Basarabiei (Bencer), erau prevazute loturi de colonizare, de pana la 50 de hectare , de care puteau beneficia cei acre doreau sa se stabileasca definitiv cu gospodaria in aceste locuri. De asemenea, legiutorul preciza ca loturile de impropietarire nu puteau fi vandure,ipotecate sau amanetate sub nici o forma pana la stingera datoriei rezultate din rascumpararea lor, ca loturile erau indivizibile si ca, la interval de 30 de ani, era prevazuta posibiliatea comasarii micilor proprietati. Era prevazut, de asemenea, dreptul de preemtiune al statului in cazul in care cei impropietariti erau nevoiti totusi, din diferite motive, sa-si instraineze lotul. Legea stabilea ca marelui proprietarfunciar i se lasa o cota neexopropriabila de 100 de hectare in regiunile de munte si de deal si de 150 de hectare in cele din campie. Aceasta suprafat putand fii extinsa pan al 500 de hectare daca proprietarul avea dovada ca a facut investitii in plantatii, instalatii, crescatorii, cladiri. Inventarul si investitiile de pe mosiile expropriate earu exceptate. De asemenea, padurile nu au intrat in prevederile legii, cu exceptii de mici proportii in Transilvania. Pretul de rascumparare se stabile la nivelul pretului regional de arnda inmultit cu un coeficient de 40 pentru Vechiul Regat si de 20 pentru restul tarii. Din punct de vedere oficial, reforma s-a incheiat in 1926, dar, in fapt, in 1930 inca se mai proceda la ounerea in posesie cu loturi sau se mai judecau contestatii ale celor indreptatiti la impropietarire . Ca urmare a reformei agrare din 1921 a devenit perdominanta proprietatea funciara mica si mijlocie, dar s-a mentionat un sector apreciabil de exploatatii mosieresti, si, in acelasi timp, un segment de lucratori agricoli, de circa 700.000. Reforma a contribuit la schimbarea cursului dezvolatrii economiei romanesti in general si la agiculturii in special, ca uramre a modificarii structurii proprietatii asupra pamantului. Inainte de reforma agrara, proprietatilesub 100 ha detineau 59,77% din suprafata agricola, adica 12.025.814 ha, iar proprietatile de peste 100 ha detineau 40.43% din suptafata agricola, adica 8.108.847 ha. Dupa reforma, proprietatile sub 100 ha detineau 89.56% din suprafat agricola, adica 18.033.911 ha, iar proprietatile de peste 100 ha din suprafata agricola detineau 10.44%, adica 2.100.750 ha. Conform legii, au fost impropietariti in primul rand participantii la razboi la doilea razboi balcanic si primul razboi mondial, vaduvele de razboi, orfanii, taranii fara pamant si cei cu pamant insuficient. In intentia legiuitorului, se rezolvau concomitemt acuta problema sociala din mediul rural, iar din punct de vedere economic se consolida proprietatea taraneasca mijlocie. Reducandu-se marea proprietate se atenua tendinta acesteia de atragere a mainii de lucru taranesti. In spiritul legii, au existat loturi de constituire a gospodariilor si loturi de completare a proprietatii taranesti. Loturile de 5 ha au primit cei fara pamant si loturi de completare pana la 5 ha cei cu pamant putin in Regat; loturi de 7 iugare si de completare a acestei suprafete au fost acordate taranilor din Transilvania. Pentru a reduce presiunea asupra fondului funciar in zonele dens populate, concomitent urmarindu-se intarirea elementului romanesc, mai ales in zona de granita, statul a adoptat formula loturilor de colonizare. Astfel au fost acordat taranilor dispusi sa isi intemeieze noi gospodarii in afara localitatilor de bastina loturilor de pamant agricol - a caror suprafata varia in Vechiul Regat intre 5 si 50 ha. Taranii au obtinut o marire o proprietatii ceea ce le-a permis sa-si imbunatateasca veniturile si sa isi reduca dependenta fata de marii proprietari. Pasunile si padurile au intrat in mai mica masura in reforma, deoarece prin legea din 24 septembrie 1920 se hotarea infiintarea de pasuni comunale. Referitor la

paduri, acestea au fost incluse in legea de reforma numai in Transilvania, infiintandu-se ca sir in cazul pasunilor paduri comunale. Pentru celelalte provincii problema expropierii padurilor s-a incercat sa fie rezolvata in 1924, dar nu a fost pusa in aplicare datorita opozitiei marilor proprietari. Legea a produs efecte negative, pentru ca unii proprietari nu s-au mai preocupat de proprietatile forestiere sau au incercat sa comercializeze baza lemnoasa a acestora. In 1927 suprafata ocupata de fanete si pasuni era de peste 4 milioane ha, din care 948.914 ha erau pasuni comunale, reprezentand 23.3% din suprafata totala. Din suprafata de 7.3 milioane ha ocupata de paduri, padurile comunale reprezentau 896.300 ha, in procente 12.3%. Reforma agrara din 1921 a consolidat proprietatea taraneasca, fiind printre cele mai cuprinzatoare improprietariri din Europa de Est, realizata intr-un spirit profund democratic daca avem in vedere ca, din numarul improprietritilor in Transilvania care a fost de 357.016, taranii minoritari ce ua beneficiat de reforma au fost de 82.640, procentual23.14%. In Basarabia si Bucovina numarul lor a fost si mai ridicat : din 310.583 de improprietariti in zona dintre Prut si Nistru minoritarii au reprezentat 94.480 (30.42%), iar in Bucovina din 76.911 posesori de acte de proprietate emise in temeiul legilor de reforma agrara, 24.045 (31.26%) reprezentau etniile minoritare. Pe masura ce se aplica reforma suprafetele cultivate au crescut neintrerupt, in primul rand cele destinate principalelor culturi, mai putin in anul 1926. In 1928, suprafata cultivate era cu aproximativ 20% mai mare fata de 1922. Se inregistra o sporire a suprafetei cultivate, ajungandu-se ca din totalul suprafetei arabile cele mai inalte cote sa fie inregistrate la grau in 1926 (27.1%, fara insa a atinge nivelul antebelic), la porumb in 1928 (34.9%), la orz in 1923(17.0%), la ovaz in 1922 (12.5%) si la secara in 1922-1923 (2.5%). In ansamblu, suprafata antebelica insamantata cu principalele culturi cerealiere a fost depasita in 1924. In 1926,cand autoritatile anuntau incheierea infaptuirii respectivei reforme, mai existau inca mari proprietati de peste 50 ha, care cuprindeau 19.5% din intreaga suprafata agricola a tarii. Recensamantul agricol efectuat la jumatatea perioadei dintre cele doua razboaie , in 1930, releva o medie suprafetei arabile pe o exploatatie de 3.92 ha, iar analizastructurii categoriilor de exploatatii agricole, repartizarea proprietatilor agricole era urmatoarea : -tarani saraci ( sub 5 ha) - 2.460.000 exploatatii, adica 74.9% din total; -tarani mijlocasi ( 5-20 ha) - 740.000 exploatatii, adica 22.6%; tarani instariti ( 20-50 ha) - 55.000 exploatatii, adica 1.7%; -proprietati mosieresti ( 50-200 ha) - 18.000 exploatatii, 0.6%; -proprietati mosieresti mari ( peste 200 ha) - 7.000 exploatatii, 0.2%; In 1929, Victor Slavescu considera ca :" indrumarea tarii noastre catre o dezvoltare corespunzatoare bogatiilor ce ni s-au dat de la natura, nu se pote face decat prin insemnate investitii de capital. Agricultura taraneasca numai ea sigura reclama capitaluri insemnate, ieftine si pe termen lung". Consecintele reformei asupra evolutiei societatii romanesti in perioada interbelica Reforma agrara intreprinsa la 1921 pe intreg teritoriul Romaniei a determinat, profunde modificari la nivel organizatoric - institutional si pe toate palierele de activitate (economic, social, politic si cultural - mental), cu precadere in lumea satului romanesc. Modificarile de substanta din structura proprietatii agricole consacrate de legiferarea reformei agrare au impus mica gospodarie taraneasca drept unitate economica de baza in agricultura romaneasca. Aceasta noua repartitie a terenurilor agricole a fost considerata de multi autori ce s-au aplecat asupra problematicii agrare din perioada interbelica drept cauza a scaderii suprafetei cultivate in raport cu anii premergatori razboiului, in conditiile in care, acestia apreciau ca "taranii au pamant dar nu il intrebuinteaza cum trebuie" si "modul de a munci al sateanului e acelasi. Acelasi sistem de cultura, aceleasi vite, aceeasi rea organizare, acelasi mod de a judeca, acelasi fel de a se interesa de piata ca inainte de razboi." Alte opinii arata faptul ca adevarata cauza a acestei scaderi a suprafetei cultivate si implicit a productiei rezida in criza economica provocata de razboi si nu este o consecinta a reformei si ca, dimpotriva, suprafata ramasa necultivata din terenul expropriat era mult mai mica decat suprafata neexploatata agricol din terenul neexpropriat iar din anul 1922 nu se mai inregistrau suprafete nelucrate. in acest mod, prin reforma s-a considerat ca in realitate s-a produs un fenomen de reconstituire a agriculturii prin tarani, ceea ce "a salvat productia agrara si ne-a ferit de prabusirea iremediabila a economiei

noastre." Din punct de vedere economic, reforma agrara a sporit preocuparile pentru conceperea la nivelul autoritatilor statului roman a unor programe agrare bine definite, acest aspect fiind inscris intre prioritatile programatice ale tuturor partidelor politice din perioada interbelica, chiar daca in unele cazuri acestea au ramas doar la nivelul propagandei politice si nu si-au gasit aplicarea in practica economica. O alta consecinta a reformei agrare din 1921 o reprezinta faptul ca aceasta a accelerat trecerea de la faza cerealiera (monocultura de grau si pe suprafete extinse) la sistemul alternativ bazat pe cultura plantelor cu o rentabilitate mai mare, fiind mai productive in anumite conditii pedoclimatice si uneori mai usor vandabile. De asemenea, cresterea animalelor a fost favorizata de faptul ca volumul produselor agricole creste la nivelul micilor gospodarii taranesti, iar in cazurile in care acestea nu sunt comercializate la preturi acceptabile pentru producatori, pot trece in hrana animalelor. La nivelul marii proprietati una din urmarile reformei a fost aceea ca noul regim agrar a impus renuntarea la sistemul invoielilor agricole si a determinat apelul la munca salarizata si la utilizarea pe scara superioara a mijloacelor tehnice de productie, realizandu-se primii pasi catre transformarea mosiilor in ferme agricole de tip capitalist. Transformarile din agricultura au influentat si celelalte ramuri ale economiei nationale, taranii devenind "cei mai buni clienti ai industriei si comertului," prin cresterea puterii de cumparare si faptul ca sumele acumulate prin comercializarea produselor agricole nu mai sunt transferate peste hotare (pentru agrement si lux) ca inainte de razboi ci sunt folosite pentru achizitionarea de marfuri si unelte necesare gospodariilor taranesti si consumului intern. incepand cu anul 1921 se constata relansarea productiei agricole a Romaniei, acest progres reflectandu-se in dinamizarea activitatilor de comert exterior astfel incat, inca de la nivelul anului 1924, se aprecia faptul ca Romania era cea mai mare exportatoare de produse agricole pe continent. in contextul conotatiilor politice ale promovarii si aplicarii reformei agrare din 1921, se cuvine sa subliniem ca aceasta actiune pe plan economic a determinat ca lumea rurala sa intre in calculul politic deoarece "transformand o tara a marilor proprietari intr-o natiune a taranilor, reforma agrara nu putea sa nu influenteze profund politica romaneasca de dupa razboi". Printre consecintele sociale ale reformei se remarca o reasezare a lumii rurale romanesti, pe fondul crearii conditiilor necesare prosperitatii taranimii (se aprecia ca o familie improprietarita castiga de 2 ori mai mult decat o familie invoita la un mare proprietar sau ai carei membri lucrau ca argati). Reforma a contribuit la adancirea coeziunii sociale, pe fondul emulatiei generate de implinirea idealului national al unirii romanilor intr-un singur stat, al libertatii de actiune economica in cadrul unei piete economice libere si unitare si in contextul perceptiei unui sentiment al bunastarii sociale stimulat de cresterea nivelului de trai al lumii rurale. Pe de alta parte, trecerea de la sistemul cerealier la sistemul alternativ de cultura atragea dupa sine o "intensificare" a folosirii fortei de munca in conditiile in care necesarul de brate de munca intr-o exploatatie agricola era mai mic decat oferta. in timp, fenomenul de faramitare a loturilor taranesti a proliferat, pe fondul mostenirilor succesive si a instrainarilor de terenuri agricole, insa sentimentul proprietatii si al "dragostei de pamant" a constituit o coordonata a vietii sociale din lumea satului romanesc. Transformarile de ordin economic, politic si social derivate din promovarea si aplicarea programului de reforma au influentat mediul cultural romanesc, precum si ansamblul mentalului colectiv din zonele rurale. in acest sens, din faptele cotidiene, framantarile si dramele locuitorilor satelor romanesti a rezultat o noua atitudine culturala materializata in curentele literar - artistice interbelice, samanatorism" si poporanism," care au reunit autori ce au creat veritabile capodopere ce zugravesc cu realism viata taranilor romani. in acelasi timp, mentalitatile colective si individuale ale taranilor au inregistrat unele mutatii, acestia avand acum libertatea de a dispune asupra momentului potrivit al executarii lucrarilor agricole, asupra plantelor mai rentabile economic pe care le introduceau in cultura, precum si asupra pretului produselor muncii lor. De asemenea, o consecinta a reformei agrare a fost cresterea consumului in beneficiul personal al agricultorului, fapt ce a condus la dezvoltarea populatiei rurale, la imbunatatirea starii de sanatate a populatiei rurale, bolile saraciei si cele sociale fiind in scadere si la prosperitatea intrinseca a familiilor taranesti. Acest complex de factori a generat o

crestere a sporului demografic la nivelul populatiei rurale a Romaniei, care venea si pe fondul realizarii unificarii teritoriale de dupa primul razboi mondial (in conditiile pierderilor mari suferite pe front din randurile taranilor) cu importante conotatii la nivelul pozitiei externe a tarii noastre, astfel incat in timp aceasta putea deveni un important centru de putere in Europa (figura 2). In concluzie, prin amploarea sa, reforma agrara din 1921 a fost apreciata ca fiind "cea mai mare si mai indrazneata din punct de vedere economic din lume," fiind un act de dreptate sociala, acceptat la nivelul intregii societati romanesti si avand consecinte majore asupra configuratiei si evolutiei intregii perioade interbelice romanesti sub aspect economic, social - demografic, politic si cultural mental. Bibliografie 1.Cornateanu, N.D, "Reforma agrara si gospodaria noastra agricola", Bucuresti, 1930; 2.Georgescu, M., "Reforme agrare, principii si metode in legiurile romane si straine", Bucuresti, 1943; 3.Ionescu - Sisesti, G., "Reforma agrara in Romania", Bucuresti, 1920; 4.Muresan, M., "Istoria Romaniei. Epoca moderna si contemporana", Ed. Economica, Bucuresti, 1995; 5.Opritescu, M., "Istoria economiei", Ed. ASE, Bucuresti, 2005; 6. Scurtu, I., Buzatu, Gh., "Istoria romanilor in secolul XX (1918-1948), Bucuresti, 1999; *** Decret - Lege din 30 iulie 1921 pentru reforma agrara din Transilvania, Banat, Crisana si Maramures, M.O nr 93/ 30 iulie 1921; *** LEGE din 17 iulie 1921 pentru reforma agrara din Oltenia, Muntenia, Moldova si Dobrogea (din vechiul regat), M.O nr. 82/17 iul. 1921;

Dupa reforma agrara din 1921, a fost necesara stimularea a milioane de tarani noi-proprietari, pentru ca acestia sa inceapa sa lucreze si sa obtina cele mai bune rezultate din noile lor proprietati. Pentru a indeplini acest boiectiv, reforma agrara a trebuit secondata de o politica agrara de ajutor. Daca agricultura urma sa poarte statul pe umerii sai, trebuia, inainte de toate, sa fie ea insasi pusa pe picioare. Resursele interne ale Romaniei erau extrem de scazute la sfarsitul razboiului, iar orice clasa de producatori nu astepta altceva decat recompense generoase. Dar, din moment ce statul nu le-a putut oferi acestora decat un mic ajutor, cu atat mai mult ei au fost motivati sa isi dea silinta pe cat posibil. Abia atunci reforma agrara putea avea sanse sa deovedeasca ce forte, bune sau rele, atrage in urma sa. Acest test nu ar putea fi aplicat acum, iin cazul noii reforme agrare. In locul urmaririi unor scopuri simple, care, in acest caz, au fost cu adevarat evidente, politica oficiala s-a angajat la indeplinirea unui ideal ambitios, de obtinere a auto-suficientei nationale. Fiind unicul camp de productie care dispune de orice metode pentru indeplinirea acestor planuri, agricultura a devenit Cenusareasa domeniilor de activitate industriale si financiare, prin care nationalismul economic extrem a dorit sa isi inalte pavilionul.