Politici Economice Comparate

- anul 2007 a intrat in istorie prin criza creditelor ipotecare americane despre care s-a vorbit atat de mult in ultimul timp si care prin unda de soc produsa a contribuit la gravele perturbari din sistemul financiar global - piata ipotecare rezidentiala americana din ultimii 70 de ani a cunoscut modificari radicale: in primul rand, s-a trecut de la o piata pe care activau institutii locale de depozit care acordau credite pe plan local, la o piata guvernata de marile banci si institutii de plasamente financiare de pe WallStreet - acestea au utilizat instrumente financiare si tehnici inovatoare cum sunt: titrizarea creditelor ipotecare prin intermediul derivatelor de credit rezultand asa numitele produse structurate legate de credite Securities = titluri sau valori mobiliare: actiuni, obligatiuni, certificate de trezorerie - institutiile care reglementeaza piata de capital: Securities and Exchange Commission (SEC) (stock exchange = burse de valori) - inainte de anul 1938, piata ipotecara americana era constituita din institutii de depozit: banci si case de economii ( savings and loans) - acestea acordau credite imobiliare, pe care le pastrau apoi in portofoliu suportand riscul de credit, riscul de piata legat de fluctuatia ratelor dobanzii, dar si riscul de lichiditate ca urmare a finantarii de active pe TL, pe baza angajamentului pe TS - in vederea sustinerii pietei printr-un aport de capitaluri proaspete Administratia Roosevelt a infiintat prin programul New Deal din anul 1938 institutia numita Federal National Mortgage Association Fannie Mae - programul New Deal este primul mare program american anti-criza - aceasta institutie publica avea ca misiune crearea unei piete secundare ( Bursa de Valori ce oferea titluti) pentru creditele ipotecare - Fannie Mae cumpara aceste credite de la institutiile respective asigurandule astfel accesul la noi fonduri lichide si preluand asupra sa cele 3 mari categorii de riscuri - institutia publica era desigur, mai bine pozitionata pentru a avea acces la finantarea pe TL si putea gestiona mai bine riscul de credit intru-cat portofoliul sau era diversificat la nivel national, ceea ce nu era la indemana bancilor oricat de mare ar fi costul acesteia, datorita limitelor impuse de legislatia operatiunilor bancare din diferitele state - Fannie Mae cumpara doar acele credite conforme cu anumite norme de subscriere, respectiv doar creditele de prim ordin

- rezultatele obtinute de Fannie Mae in primele decenii de activitate au fost excelente - incepand cu anii 60 imprumuturile contractate de institutie in vederea finantatii achizitiei de pachete de credite ipotecare au reprezentat parte semnificativa a datoriei publice americane - in 1968 sub administratia Johnson, piata ipotecara administrata de stat a fost reorganizata, fiind infiintata o noua institutie Government National Mortgage Association Ginnie Mae care avea ca obiect de activitate gestionarea creditelor ipotecare garantate de stat in cadrul programelor speciale de sprijin pentru veterani si alte programe federale pentru locuinte - celelalte activitati au fost privatizate, respectiv aceaasi Fannie Mae a fost privatizata in 1970, iar Ginnie Mae a pus la punct sistemul obligatiuni garantate prin credit ipotecar, sau mortgage backed securities (MISS) ceea ce a insemnat transferul riscului de piata asupra investitorilor, dar si eliminarea din Bugetul Federal a unei parti din datoria angajata pentru finantarea programului de constructii de locuinte - dpdv tehnic s-a procedat la gruparea creditelor ipotecare, cu caracteristici asemanatoare si apoi emiterea de obligatiuni legate de rambursarea acestor credite - platile s-au transferat astfel direct asupra detinatorilor de titluri - in 1970 a fost infiintata cea de-a 3a institutie Federal National Mortgage Corporation Freddie Mac atat pentru titrizari, cat si pentru a crea o institutie concurenta pentru Fannie Mae care fusese deja privatizata (in vigoare legea antitrust) - in final, modelele celor 2 societati au devenit convergente, ambele angajandu-se in finantari uriase, la nicel record, atat prin cumparare si detinere de imprumuturi, cat si prin transferul acestora in titluri garantate cu aceste credite - titlurile au fost cumparate de investitori institutionali (fonduri de investitii, de pensii, mutuale, companii de asigurari etc.), de persoane fizice instarite sau chiar de institutiile de depozit insasi - titrizarea a contribuit la repartizarea riscurilor si a oferit activele lichide prin exploatarea surselor diverse de capital in folosul pietei ipotecare, iar piata astfel a permis ceea ce s-a numit curatarea bilanturilor bancilor, dar si in cazul celor 2 institutii: Fannie Mae si Freddie Mac - in vederea titrizarii au fost create societati ad-hoc inregistrate in paradisurile fiscale (Special Purpose Vehicles) - structura cea mai simpla este cea care transfera rambursarea creditelor catre detinatorii de titluri

- structura cea mai complexa divizeaza aceste plati pe segmente cu riscuri mai mult sau mai putin ridicate (produse structurate) - aceasta structura de piata centrata pe institutii semi-publice s-a dovedit a fi extrem de profitabila si a atras in joc si alte institutii financiare - cu toate acestea, desi acum cativa ani guvernul a acuzat Fannie Mae si Freddie Mac de comiterea unor nereguli grave dpdv al aplicarii noilor norme de contabilitate privind produsele private, marile societati de pe Wall Street s-au lansat intr-o adevarata ofensiva (au inceput sa cumpere masiv in scopul obtinerii profitului) - in 2003 organismele parapublice erau la originea a 76% din emisiunile de titluri garantate prin credite ipotecare si alte categorii de active, restul de 24% fiind constituite din titluri private, emise de marile case de pe Wall Street (banci de investitii = case de titluri) - pe la jumatatea anului 2006 aceste ponderi s-au modificat astfel: doar 43% din titluri mai apartineau agentiilor federale, ponderea titlurilor private reprezentand 57% din total - marii emitenti privati erau banci de investitii cu reputatie (Lehman Brothers, Bear Stamps, GP Morgan, Goldman Zacks si Bank of America), dar si marile institutii de credit americane (Washington Mutual cel mai mare faliment din istoria SUA, IndyMac, Country White) - creante ipotecare riscante au putut fi introduse pe piata prin delimitarea in cadrul pachetului de creante a celor cu risc scazut / ridicat - pe Wall Street, a fost creat un instrument financiar, numit obligatiuni structurate si garantate prin credite - acest instrument a fost lansat in 1987 de Banca de investitii Duxel Vanhein Lambert, disparuta in prezent din cadrul programului de cumparare de intreprinderi indatorate pe baza de obligatiuni - creantele ipotecare riscante au fost reunite intr-un instrument (Pool) de collateralized debt obligations (CDO) - acestea au fost impartite in mai multe categorii de riscuri / transe ex : trust format din 3 transe prioritatea de rambursare revine transei cu riscul cel mai mic (transa senor) - in 2005, Fitch ratings (F-IBCA) avertiza asupra faptului ca fondurile speculative au devenit surse majore de capital pe piata creditelor si ca existau temeri legitime, in sensul ca amestecul acestor fonduri va agrava riscurile

- intrucat se stie ca fondurile speculative investesc in afaceri cu risc inalt si sunt lipsite de transparenta (nu comunica asupra activelor, operatiunilor etc), acestea, de cele mai multe ori: sunt foarte indatorate se implica pe pietele derivate imprumuta de la banci sume considerabile - institutiile de control si ceilalti investitori nu sunt informati despre aceste activitati, insa, prin gradul lor de indatorare, influenta asupra pietelor mondiale de imprumut e mult mai mare decat activele pe care le gestioneaza FONDURILE DE PENSII SI FONDURILE SPECULATIVE FONDURI SUVERANE (CHINA) 1. Banca din China (ICBC) 2. HSBC Hong Kong (Singapore Banking Corporation) 3. G.P. Morgan 4. Bank of America 5. China Construction Bank - spre deosebire de titlurile cotate la burse de tip CDO si derivatele de credit (MBS), aceste fonduri nu se negociaza pe pietele bursiere, ci pe cele over the counter (OTC) sau extra-bursiere (NASDAQ America) NASDAQ - creat in 1970, ca urmare a dezvoltarii informatiei - abrevierea provine de la National Asociation of Securities Dealers Automated Quatation - spre deosebire de tranzactiile bursiere facute publice pe pietele OTC, tranzactiile se efectueaza direct de la operatori si clienti, preturile si volumele operatiunilor nefiind date publicitatii - mecanismul de determinare a preturilor este opac si nu exista niciun dispozitiv de supraveghere care sa permita reperarea pozitiilor importante sau a celor vulnerabile - spre deosebire de pietele bursiere, nu exista market makers (operatori desemnati sa furnizeze lichiditati) - la primele manifestari ale crizei, pietele de titluri garantate prin credite ipotecare riscante au intrat in pana de lichiditati in momentul in care investitorii foarte indatorati au ramas blocati pe pozitii nefavorabile

- fara cumparatori pe piata secundara, numerosi initiatori ai creditelor ipotecare riscante nu au putut sa mai vanda creditele deja acordate, ceea ce a determinat o situatie critica, majoritatea fiind societati financiare foarte putin capitalizate si nereglementate - bancile lor si-au retras fondurile, iar creditele in asteptare nu au mai putut sa fie finantate - nu au mai fost acordate asemenea credite, iar multe dintre aceste societati s-au indreptat spre faliment - opacitatea pietelor OTC a agravat problema, intrucat investitorii, deveniti peste noapte ostili la risc, nu stiau daca erau sau nu expusi la risc - mai multe banci germane care au investit pe piata din SUA au cerut interventia autoritatilor de control - clientii bancii Northen Rock s-au napustit asupra bancii pentru restituirea banilor ROLUL STATULUI IN ECONOMIA MODERNA - politicile economice nu au gasit remediile potrivite pentru insanatosirea completa a diverselor economii - in ultimii 15 ani, am asistat la diverse crize: criza mexicana 1994 1995 criza fondului de investitii american Long Term Capital Management 1998 criza valorilor de inalta tehnologie 2000 2001 criza financiara din Argentina si Rusia 2001 2002 crizele ipotecare 2007 2008 - studiile pe aceasta tema au ajuns la concluzia ca, desi frecventa crizelor din ultimul timp nu difera de profilul observat in perioadele anterioare, episoadele recente s-au manifestat cu mai multa intensitate, dar durata a fost mai redusa - incapacitatea politicilor economice de reactie definitiva la problemele de criza a pus in discutie conceptul care s-a afirmat inca din anii 1930, si anume acela al statului paternalist, providential, protector al bunastarii - am asistat in decursul timpului la o mutatie de la ceea ce s-a numit statul jandarm, respectiv de tip riveral din perioada Adam Smith, la cel paternalist si apoi, la ceea ce se numeste azi in SUA Work-Fare-State

- globalizarea si dezvoltarea economiilor modifica in continuare rolul statului, iar trecerea de la economia militarizata la cea civila ar putea pune din nou capat dominatiei statului in favoarea organizarii si dezvoltarii tehnologice a intreprinderilor private - implicatiile acestei evolutii sunt numeroase si se va pune din nou in discutie perimetrul de actiune al statului, dar si coexistenta pasnica pentru firmele multinationale si intreprinderile mici si mijlocii foarte inovante STATUL IN SECOLUL XIX - statul liberal avea ca functie asigurarea si mentinerea ordinii (stat jandarm), prin respectarea codului unui stat minimal trasat de Adam Smith in Avutia Natiunilor, prin cele cateva indatoriri ale suveranului: societatea va fi protejata contra ei insasi prin politie si justitie, iar contraagresiunile externe prin armata pe piata, statul va garanta jocul liber sanctionand nerespectarea legilor concurentei pure si perfecte - in anii 1930, legile anti-trust din SUA au inlaturat pericolul centralizarii fortelor pietei in mari poli de comanda economico-financiari. - statul liberal a sustinut o vreme cresterea economica, a impulsionat revolutiile industriale si a fost o adevarata locomotiva, in tarile in care aceste fenomene s-au produs in mod spontan (Rusia, Japonia) STATUL IN SECOLUL XX - natura interventiilor statale s-a modificat considerabil - trecand peste marea criza a anilor 1929 1933 si al doilea razboi mondial, pe parcursul anilor de crestere economica ce au urmat (les trente glorieuses), statul a devenit un partener important si profund implicat in viata economica. - politicile conjuncturale de tip keynesist, neo-keynesist si scolile care le-au urmat au ruesit adeseori sa regleze, pe termen scurt, activitatea economica, iar pe termen mediu si lung, prin planificare, politici agricole si industriale, statul insusi a modificat structura economiei - in plan social, statul ii ocrotea si asista pe supusi in mod direct si indirect contra bolilor, accidentelor de munca, somajului si pensionarii

- acest tip de stat paternalist s-a generalizat dupa al doilea razboi mondial, pe baza modelului de Work-Fare-State, instaurat in Anglia prin planul Beveridge - acest tip de stat nu a fost inventat de Beveridge, ci ideea e mult mai veche, apartinandu-i lui Otto von Bismark (1889) - obiectivul statului paternalist instaurat de Beveridge a fost de a elibera societatea de nevoi si de riscuri, preluandu-i pe cetateni de la leagan si pana la mormant OBIECTIVELE INTERVENTIILOR STATULUI - statul joaca un rol triplu: produce bunuri si servicii (altele decat cele comerciale) politie aparare justitie educatie produce bunuri si servicii comercializabile telecomunicatii in mod direct o prin administratia centrala in mod indirect modifica distributia initiala a veniturilor o prin prelevarile pe care le opereaza: impozite cotizatii pensii alocatii - astfel, statul instaureaza o dubla solidaritate intre indivizi, de la cei sanatosi la cei bolnavi, de la cei activi catre cei varstnici si tineri ( orizontal) sau intre diferite categorii sociale (vertical) - un alt rol foarte important al statului este reglarea vietii economice si sociale prin legi si regulamente - acestea se refera la domeniile cele mai diverse, de la viteza pe autostrazi la varsta de scolarizare, obligativitatea etichetarii produselor sau procedurile de concediere colectiva - obiectivul sau generic nu este definit de cel al mercantilistilor, si anume imbogatirea natiunii sau de catre Machiavelli (1513)

- aceasta piatra filosofala a economiei de pretutindeni a luat forma unui careu magic, definit astfel de un economist englez, Nicholas Kaldor - acesta avea in cele 4 colturi urmatoarele obiective: crestere economica echilibru extern ocupare deplina stabilitatea preturilor - politicile economice s-ar rezuma la fixarea nivelului acestor obiective si la determinarea mijloacelor sau metodelor prin care aceste obiective pot fi atinse - aceasta perspectiva indica teoria ca repartizarea si utilizarea avutiei sunt in acelasi timp probleme economice, dar si probleme politice si etice - economia este astazi tot mai frecventa in societate, devenind o stiinta in folosul umanitatii, si initial, in momentul aparitiei acestei stiinte, in secolul XVIII, a fost denumita economie politica - ulterior, a devenit o stiinta din ce in ce mai matematizata, si economistii au putut astfel sa manevreze pe computer modele tot mai sofisticate, cu riscul ca acestea sa se invarta in gol, total deconectate de o realitate mult prea schimbatoare pentru a putea fi sesizate - astfel, adeseori, economistii responsabili de politici s-au trezit descoperiti, mai ales in perioadele de criza, devenite imune la diferitele remedii - scoli si curente de gandire s-au succedat unele dupa altele: keynesistii, de exemplu, dupa razboi, inarmati cu remedii de relansare prea blande, au fost inlocuiti cu monetaristii in anii 1980. - acestia au prescris o medicatie mult prea agresiva, cat pe ce sa omoare bolnavul, insa radacinele raului s-au dovedit a fi persistente, ceea ce intensifica utilizarea conceptului de gestiune prudenta a perioadei de criza - daca nu exista astazi o politica economica valabila in orice situatie, exista cateva exemple de politici foarte proaste sau eronate - cele 2-3 decenii de experimente gresite ne permit sa distingem 4 mari categorii de principii negative:
1. A nu lua in calcul constrangerea externa

- nicio tara nu va putea sa se dispenseze, pe termen lung, de ideea de echilibru al fondurilor externe - in sens invers insa, echilibrul extern nu ofera nicidecum o marja de manevra suficienta pentru relansarea cresterii

- exemplu japonez, german sau chinez demonstreaza ca nu ne putem baza nici pe acest tip de accelerator, fara riscul de a perturba principiile echilibrului macroeconomic - deficitul extern se adanceste pe masura ce durata starii de dezechilibru se mentine pe o perioada mai lunga de timp 2. Imposibilitatea de a ne mai juca precum altadata cu deficitul bugetar - daca in primele decenii postbelice o gestiune inteleapta a permis mentinerea cresterii, in prezent mecanismul functioneaza in sens invers - disparitia cresterii genereaza deficite bugetare din ce in ce mai profunde, incasarile se reduc pe masura ce cheltuielile cresc, indeosebi cele sociale, in asa fel incat diferenta poate fi acoperita doar prin emisiune monetara (monetarizarea deficitului) - riscul de a intra in spirale inflate devalorizare deflatie este atata de mare, incat guvernele apasa necontenit pe frana bugetara pentru a mentine echilibrul 3. Rigoarea monetara nu pune in mod absolut capat inflatiei, chiar daca, spre consolarea monetaristilor, relaxarea monetara o intretine - experienta din acest domeniu a pus in evidenta situatii paradoxale - in 1975, de exemplu, politica monetara din Marea Britanie era mult mai riguroasa decat cea din germania, iar inflatia la englezi de 3 ori mai ridicata - in aceasta perioada, tarile care au practicat politicile monetare cele mai restrictive, au cunoscut si inflatia cea mai ridicata (Marea Britanie, Italia, Japonia) - paradoxul tine de doua adevaruri de bun simt: chiar daca politica salariala si deficitul public sunt generatoare de inflatie, o politica non-severa nu-i va pune capat, daca restrictiile monetare sunt de o valoare excesiva - inflatia va fi anihilata in cele din urma, efectul fiind totusi similar cu o actiune brutala asupra salariilor, respectiv aceea de comprimare a consumului, echivalenta cu reducerea nivelului de trai al tarii respective 4. Relatia dintre autofinantare si investitii - au trebuit sa treaca multi ani de criza pentru ca expertii sa-si indrepte atentia asupra acelui element necunoscut: intreprinderea considerata a fi bogata prin natura ei si intreprinzatoare prin vocatie

- abia in 1976, guvernele au inceput sa acorde atentie cifrelor banale din conturile societatilor, facandu-si astfel loc o idee foarte simpla, dar ignorata pana in acel moment, si anume: profiturile de azi sunt investitiile de maine si locurile de munca de poimaine (ideea sustinerii profitului reinvestit) - autofinantarea nu atrage insa investitiile, dar absenta ei le inhiba - o intreprindere saraca este inerta, chiar si nelimitat, nu va inlocui niciodata profitul - pierderile sau profiturile reduse prefigureaza un singur viitor -supravietuirea, o singura actiune - restructurarea, si o ultima solutie concedierea - in acest mod, s-a nascut conceptul de economie a firmei si a teoriilor asupra spiritului antreprenorial corporate governance POLITICI DE SUCCES - politica monetara este orientata spre stabilizarea preturilor - inca din anii 90, cea mai mare reusita si placuta surpriza in materie de politici economice a fost mentinerea inflatiei in linii moderate, in ciuda presiunilor si a tendintei de crestere a pretului la petrol - inflatia s-a mentinut scazuta, chiar sub asteptari, pe fondul cresterii cererii si scaderii somajului - un rol esential in mentinerea inflatiei la nivel redus l-au avut pooliticile monetare orientate spre stabilizarea preturilor, politici care au anticipat asteptarile inflationiste ale agentilor economici (Bancile Centrale) - cu toate acestea, dezechilibrele financiare intr-o serie de tari ridica serioase probleme - astfel, in SUA, dinamica sectorului privat a creat tensiuni asupra deficitului de cont curent - in Japonia, deficitele crescande au adus datoria publica la 160% din PIB - in acelasi timp, fragilitatea sistemului bancar explica, in parte, practicarea dobanzilor cele mai scazute din ultimii ani in cadrul tarilor membre OCDE SUCCESUL COTEI UNICE DE IMPOZITARE SI REFORMA SISTEMULUI DE PUTERI - in acest domeniu, guvernele din Europa centrala au devenit profesori pentru cei din Vest in materie de reforme - incepand cu anul 1994, prin decizia guvernului Estoniei de a aplica o cota unica de impozitare de 26%, unele tari centrale si europene au trecut peste

recomandarile fondului monetar, cautand toate portitele posibile pentru mentinerea echilibrului macroeconomic, in conditia aplicarii cotei unice - la inceput, reactia vesticilor a fost dura: acuzatii de concurenta neloiala, la care se adauga incapacitatea de a intelege cum o tara cu impozite mici isi va putea finanta sanatatea sau sistemul de pensii - cu toate acestea, reforma sistemului de pensii din Ungaria, Polonia, Slovacia si tarile baltice este considerata deja un model - prima tara care a trecut la reformarea pensiilor in Est a fost Ungaria (1998), urmata de Polonia (1999), Letonia (2001), Estonia (2001), Lituania (2003), Slovacia (2004), Cehia (2005), Bulgaria si Romania (2007 2008) - reformele s-au bazat pe crearea celor 3 piloni de asigurare pentru pensii: sistemul public obligatoriu o finantarea prin contributii de la angajati si angajatori sistemul obligatoriu privat o singura diferenta dintre Est si Vest o finantat prin plasamente la fondurile de pensii private sistemul facultativ privat o echivalentul din Vest al asigurarii de viata - in domeniul finantarii publice, revolutionarea politica a cotei unice de impunere a veniturilor persoanelor fizice si companiilor castiga adepti si in Vestul Europei - primul a fost deschis de Estonia (26%), urmata de Letonia, Lituania, Slovacia, Rusia, Serbia, Ucraina, Georgia, Romania si Bulgaria - Rebelii Europei, cum au fost numiti in Franta si Germania, au castigat in performanta si atractivitate pentru investitorii straini - primul guvern care a reactionat pozitiv a fost cel austriac, care a decis diminuarea impozitelor companiilor si a persoanelor fizice de la 50% la 34%, urmat de guvernul Spaniel, care a redus impozitul la 25% Cazul Rusiei o economie in forta - cuplul Medvedev Putin inseamna o continuitate in politica economica ruseasca, ordonata si gandita cu rigurozitate - cu aproximativ 10 ani in urma, Rusia traversa o perioada extrem de dificila, criza din 1998 reprezentand continuarea colapsului economiei planificate, rubla se prabusise, se intrase in incapacitate de plata, iar datoria externa atinsese un nivel record - in aceasta conjunctura a venit la putere Putin

- epoca Putin a adus Rusiei stabilitate politica, securitate si democratie dirijata (capitalism neliberal) un sistem autocratic, represiv, controlat prin impartirea puterii intre presedinte si premier - cu toate acestea, succesul in plan economic este incontestabil si nu poate fi atribuit doar cresterii pretului la petrol si gaze - daca ar fi asa, si tari precum Nigeria, Venezuela si unele zone din Orientul Mijlociu ar fi trebuit sa urmeze aceeasi traiectorie - la 2 ani de la preluarea puterii, Putin a declarat razboi guvernatorilor de provincii si oligarhilor miliardari, si multi au emigrat din cauza anchetelor - in plan economic, a fost introdusa cota unica de 13% - tarile baltice au coborat la 23%, dand astfel o lovitura economiilor subterane, prin controlul serios al incasarilor - in 8 ani, a fost achitata complet datoria externa, iar veniturile bugetare, care sunt un imens surplus,au fost dirijate catre 2 fonduri suverane - rubla e acum stabila, s-a apreciat cu 2% in ultimii 2 ani, cresterea economica este de 7%, iar PIB-ul pe cap de locuitor este de 5780$, depasind Romania (5450$) si Bulgaria - rezervele internationale au evoluat de la 0 la 480 miliarde $, clasand Rusia pe locul 3 pe plan mondial, dupa China si Japonia - surplusul bugetar atinge 6% PIB, iar excedentul extern este dublu POLITICILE IN DOMENIUL FINANTELOR PUBLICE - finantele publice si politica fiscala detin un rol prioritar in cazul actiunilor guvernamentale - sistemele fiscale necesita o revizuire si o reevaluare periodica, fiind mereu ajustabile la cerintele mediuliu economic si, in acelasi timp, mereu perfectibile - ca urmare a reformelor intreprinse in ultimele decenii, reforme ce au vizat simplificarea sistemului de prelevare si reducerea presiunii fiscale, se poate vorbi de un grad ridicat de armonizare sau omogenizare, sistemele practicate si tipurile de impozite fiind, in general, aceleasi - factori de erodare a bazelor de impozitare: mondializarea pietelor de capital reducerea costurilor pentru tranzactiile financiare absenta impozitarii in cazul unor categorii de institutii financiare

 capacitatea tot mai redusa de a impozita anumite categorii de venituri existenta paradisurilor fiscale - prin urmare, politica fiscala si bugetara moderna va trebui sa raspunda acestor schimbari, pentru a face fata finantarii cheluielilor publice si pentru a reduce la minim distorsiunile financiare - eliminarea conceptelor fiscale daunatoare si generatoare de distorsiuni presupune o tot mai stransa colaborare internationala, intreprinsa in prezent in cadrul OCDE, dar mai ales pe plan european - problema care preocupa in prezent guvernele vizeaza, in principal, 4 aspecte: 1. Capacitatea de a face fata presiunilor de crestere a cheltuililor publice - toate aceste cheltuili publice au ajuns sa insumeze 50% din PIB o consumul public o sustinerea bugetarilor o plata dobanzilor provenite din datoria publica o sustinerea programelor sociale de sanatate pensii alocatii somaj 2. Necesitatea limitarii distorsiunilor economice - reformele din ultimii ani au raspuns cerintelor de ameliorare a performantelor economice 3. Necesitatea diminuarii evaziunii fiscale si a fraudei - in acest sens, in general, familiile sau firmele cu venituri mari sunt mai bine pozitionate - in vederea reducerii poverii fiscale, acestea sunt bine informate cu privire la posibilitatea obtinerii de venit din activitati cu impozitare redusa sau pentru a obtine venituri impozabile in alte tari care practica o fiscalitate mai redusa 4. Mobilitatea geografica a bazelor de impozitare

- acest lucru a creat un camp liber pentru evaziune si frauda, prin transferul in alte tari a sediului impozabil - in acest sens, studiile empirice releva faptul ca fiscalitatea influenteaza fluxurile internationale de investitii - in acelasi timp, odata cu progresul comertului electronic, baza impozabila pe consum, precum TVA-ul, sau pe vanzari va deveni tot mai mobila in plan geografic si tot mai greu de delimitat - frauda fiscala tine, in general, de economia subterana si, din motive lesne de inteles, este mai putin cunoscuta - activitatea subterana este greu de estimat si nu are decat o legatura partiala cu frauda fiscala - cele mai intalnite cazuri de frauda sunt: declaratia incompleta a veniturilor neachitarea impozitului pe consum incadrarea incorecta a impozitelor percepute asupra intreprinderilor - in privinta evaziunii, se pot cita cateva exemple, in principal perceperea de venituri sub acele forme care nu intra in calculul veniturilor impozabile: calatoriile la clasa business, echipamente de birou, servicii de sanatate, program de munca mai redus, bilete de vacanta - de asemenea, se poate construi o societate pentru analizarea activitatilor, in scopul de a beneficia de rate de impozitare mai reduse, in cazul persoanelor juridice, comparativ cu persoanele fizice - in UE, politica de armonizare fiscala are la baza acordul incheiat in cadrul reuniunii la nivel inalt de la Feina, Portugalia (1999) - acordul a stabilit schimbarea legislatiilor cu privire la sectorul bancar, spalarea banilor si evaziunea fiscala, in sensul armonizarii acestora - in cadrul consiliului Ecofin, ministrii economiei si ai finantelor au ajuns la un acord cu privire la directiva care armoniza in mod progresiv fiscalitatea asupra capitalului - acest acord vizeaza: evitarea distorsiunilor realizate de concurenta intre tarile membre care impoziteaza diferit dobanzile rezidentilor si nerezidentilor reducerea dumpingului fiscal in cazul regimurilor preferentiale, introduse in scopul atragerii investitorilor limitarea fraudei fiscale

 apropierea progresiva a fiscalitatii pe avere si asupra veniturilor provenite din munca, acestea din urma fiind considerate a fi mult prea impovaratoare - in acest sens, s-au operat reduceri importante de impozite: guvernul german a redus pachetele fiscale din 2000 si 2005 scadere importanta a impozitelor asupra societatilor in Franta, suprataxarea societatilor, introdusa in cadrul redresarilor bugetare din anii 90, a fost abolita progresiv in intervalul 2000 2003, iar intreprinderile mici beneficiaza de reduceri de impozite asupra unor parti plafonate din profit in Italia, a fost introdus un sistem dual, in baza caruia profiturile nedistribuite sunt impozitate cu 23%, fata de rata obisnuita de 41% - in privinta reducerii dumpingului fiscal, UE si OCDE au construit un comitet insarcinat cu studierea distorsiunilor provenite de la regimurile fiscale preferentiale - Consiliul UE a lansat, inca din 1997, o serie de negocieri care vizeaza combaterea conceptelor fiscale pagubitoare in cadrul pietei unice - aceste negocieri au avut ca obiect elaborarea unui cod de conduita referitor la fiscalitatea intreprinderilor, apoi la fiscalitatea veniturilor provenite din economisire, la cea cu privire la retinerile la sursa asupra dobanzilor sau platilor de redevente intre societati - in cadrul forumului asupra practicilor fiscale pagubitoare, OCDE publicat un raport care identifica si descrie regimurile fiscale cu potential pagubas, precum si o inventariere a paradisurilor fiscale - in vederea stimularii pietei muncii, majoritatea tarilor europene a redus rata marginala de impozitare a veniturilor provenite din munca, in scopul cresterii ofertei de munca - astfel, ratele marginale de impozitare a veniturilor au avut urmatoarele valori in 2001: Franta 50%, Olanda 52%, Belgia 50%, Germania 48%, Italia 44%, Marea britanie 40%. - de asemenea, Franta si Germania au ridicat pragul de impozitare, exonerand de impozitul pe venit pe majoritatea lucratorilor mai putin calificati - guvernul francez a anuntat si scaderea contributiilor sociale asupra salariilor mici - in alte tari, s-au introdus reduceri fiscale, pentru a stimula crearea de locuri de munca pentru anumire categorii: femeile maritate, lucratorii cu salarii mici

- in Belgia, Olanda, Marea Britanie si Italia s-au introdus stimulente de tipul creditelor pentru impozitul pe venit, dar mai ales scutiri fiscale legate de educatia copiilor - de asemenea, s-au creat facilitati pentru persoanele cu handicap si somerii de lunga durata - cu titlu experimental, majoritatea tarilor UE aplica o rata redusa a TVAului asupra anumitor categorii de bunuri si servicii consumatoare de forta de munca - analiza comparativa a politicii fiscale releva urmatoarele aspecte: relaxarea fiscala este, in prezent, cuvantul de ordine, guvernele intrecandu-se in reducerea taxelor, in vederea atragerii investitiilor straine in ceea ce priveste gradul de fiscalitate aplicat companiilor, cele mai mici taxe si impozite sunt in Emiratele Arabe Unite, aceasta fiind cea mai buna zona pentru declararea veniturilor impozabile, deoarece impozitele pe profit sunt minime, mai reduse decat cele din Hong Kong in Europa, guvernele fac eforturi pentru a reduce povara impozitelor, insa limitarea drastica a deficitelor bugetare nu permite relaxari fiscale de anvergura, la fel cum a procedat administratia Bush din punct de vedere al fiscalitatii inalte, Franta se afla in continuare pe unul dintre primele locuri pe plan european, insa, in mod paradoxal, capitalul strain continua sa investeasca in aceasta tara datorita infrastructurii excelente si structurii performante din educatie si sanatate - principalele masuri fiscale din Franta: defiscalizarea orelor suplimentare pentru toti salariatii credite de impozit pe venit pentru dobanzile la imprumuturile ipotecare, pentru rezidentii principali pe 5 ani, in limita de 15 saptamani pentru cupluri, 750 euro pentru cei singuri si 100 de euro pentru fiecare copil aflat in intretinere cu privire la succesiune, sotul supravietuitor va fi exonerat de plata impozitului, iar copiii vor plati impozit pentru orice suma ce depaseste 150.000 de euro mostenire donatiile in numerar pentru orice descendent in linie directa vor fi scutite de impozit, in limita a 20.000 de euro impozitul pe avere, patrimoniu sau capital a fost ridicat de la 20% la 30% incepand cu 2008, cu posibilitatea de reducere daca se fac investitii in IMM-uri sau donatii pentru ajutoare, facultati, scoli

UNIUNEA MONETARA SI UNIFICAREA BUGETARA - Uniunea Monetara Europeana constituie o experienta fara precedent, fiind vorba de prima integrare de asemenea anvergura, fara a fi precedata de o unificare politica sau bugetara prealabila - din momentul realizarii UM in Europa, problema coordonarii, si, mai mult decat atat, cea a unificarii politice bugetare, nu va mai putea fi ocolita - cu toate acestea, punerea in aplicare a unui sistem federalist bugetar se loveste de o serie de obstacole, pritnre care cele mai importante sunt teama de o redistribuire necontrolata a resurselor sau sentimentul de lezare a intereselor nationale - dupa liberalizarea financiara, initiata in cursul deceniului 20, bancile centrale, dornice sa-si intareasca credibilitatea, au dus politici subordonate obiectivelor de inflatie si de stabilizare a cursurilor de schimb - in acelasi timp, guvernele tarilor europene s-au angajat in maratonul celor 3% din PIB, pentru a putea satisface criteriul de convergenta, prealabil introducerii monedei unice - in ciuda tutror controverselor, se pare ca pactul de stabilizare si crestere economica aplicat finalistelor a eternizat plafonul de deficit public dictat prin tratatul de la Maastricht - in prezent, in cadrul UE nu se mai pune problema unui dozaj optim intre cele doua politici ale policy mix, fiind vorba acum de o combinatie optima a mai multor politici bugetare, pe fondul politicii monetare unice - trecandu-se peste considerente de ordin politic si institutional, o politica bugetara unica este de neconceput in prezent, intrucat UE nu constituie, deocamdata, o zona monetara optima (in sensul dat de Robert Mandell) - pricipalul argument se refera la numeroase obstacole: lingvistice, culturale si mobilitatea imperfecta a fortei de munca si a pietei muncii, care nu este in masura sa absoarba socurile asimetrice, care pot afecta doar o parte a zonei sau chiar zona in intregime, dar in proportii diferite - la toate acestea, se adauga incapacitatea se a izola economiile de socurile asociate unui transfer de cerere excedentare de la un grup de produse catre altul

- toate cele de mai sus nu pun in discutie fundamentele uniunii economice si monetare - mai mult, zona monetara optima prezentata de Mandell (articolul 1961) este valabila numai in cazul tarilor foarte puternic specializate in productia unor bunuri - in continuare, intarirea procesului de integrare va fi la originea unei puternice specializari a structurii de productie, generand totodata si o posibila crestere a socurilor asimetrice (de exemplu, experienta americana) - astfel, productia americana se caracterizeaza prin specializari regionale foarte pronuntate (Silicon Valley zona electronicii, Detroit centrul industriei automobilelor, Houston energie) - de asemenea, este valabila ipoteza lansata de OCDE, conform careia o trnasformare diferentiata a politicii monetare unice catre diferitele state care compun uniunea ar putea justifica ajustari la nivel bugetar - problema federalismului bugetar, respectiv dotarea uniunii cu un buget federal, dupa modelul SUA Canada este in centrul preocuparilor ca prima varianta posibila, alternativa fiind politica fiecarui stat suveran de repartizare a veniturilor si cheltuielilor in cadrul bugetului national - UE inainteaza pe baza unei situatii de compromis - principiul subsidiaritatii (Maastricht) a garantat autonomia bugetara nationala - interventia federala este, pentru moment, doar o exceptie care o poate inlocui pe cea nationala numai in situatia in care se constata ca obiectivele avute in vedere nu pot fi realizate in mod satisfacator de catre statele membre, putand fi realizate mai bine la nivel comunitar - bugetul comunitar este rigid si acorda partea leului, orientandu-se pe fondurile destinate politicii agricole si dezvoltarii regionale a comunitatii - studiile si rapoartele realizate de experti cu privire la finantele publice au prevazut un nivel al bugetului comunitar de 1.7 2% din PIB-ul global al UE, in primii ani de la introducerea euro - s-a preconizat introducerea unui fond de stabilizare (0.2% PIB global UE), menit sa ajute tarile membre sa combata socurile asimetrice - in realitate, nu s-a tinut cont de recomandarile expertilor care au realizat aceste studii, intrucat bugetul comunitar reprezinta doar 1% din PIB-ul agregat al statelor membre, nefiind realizat niciun fond de stabilizare - perspectivele largirii catre Est, materializate prin aparitia unor noi categorii de cheltuieli, au lasat deocamdata sub tacere problema stabilizarilor conjuncturale

- cu toate acestea, Finlanda reprezinta un caz unic pentru Europa, intrucat s-a decis construirea unui fond de stabilizare, destinat sa amortizeze socurile economice - acest fond finlandez se bazeaza pe contributiile sectorului privat si consta intr-un acord intre guvern, patronate si sindicate - suma cotizatiilor care ajusteaza fondul este ajustabila in functie de nivelul activelor economice, iar fondul este independent de bugetul administratiei publice - in concluzie, disparitia cursurilor de schimb nationale, care se ajustau in functie de socurile specifice, implica intarirea rolului jucat de buget, in vederea mentinerii stabilizarii Uniunii Economice si Monetare - anii ce vor urma ne vor spune daca disciplina bugetara, impusa prin pactul de stabilizare, va trezi interesul pentru formula bugetului federal - aceasta presupune un grad sporit de solidaritate intre natiunile care compun uniunea - proiectul inainteaza foarte greu pe plan european

REGLEMENTAREA BANCAR

SI

SUPRAVEGHEREA

SISTEMULUI

- sistemul financiar-bancar a fost, de multa vreme, unul dintre cele mai reglementate din cadrul economiei - cu toate acestea, sistemul de reglementare nu a functionat foarte bine, fapt demonstrat de recentele crize din SUA si din alte tari - conform profesorului F. Mischin de la Universitatea Colombia, reglementarile bancare pot fi incadrate in 7 categorii:
1. Asigurarile guvernamentale ale depozitelor ( The Government Safety

Net)
2. Restrictiile cu privire la detinerea de active si rezerve de capital

obligatorii (restriction requirements)

on

asset

holdings

and

bank

capital

3. Supravegherea periodica si controalele bancare (banks supervision

and prudential supervision sau chartering and bank examination)

4. Cerintele cu privire la pastrarea secretului bancar (disclosure

requirements) 5. Protectia consumatorului

6. Restrictiile cu privire la competitie (restriction on competition) 7. Separarea intre afacerile bancare si cele cu valori mobiliare

(separation of the banking and securities industries) - pe plan international, problemele cu implicatii transfrontaniere cuprind: imprumuturile in cadrul conglomeratelor si structurile de tip holdings contagiunea din partea altor piete reglementarile de credit nesatisfacatoare si indulgente management necorespunzator

- de la simplul caz al imposibilitatii platii cererilor de retragere de depuneri sau a creditelor scadente, ceea ce va solda cu iesirea de pe piata a bancii respective, la panica bancara cu repercursiuni grave asupra economiei, fenomenul poate continua prin ceea ce numim efect de contagiune, raspandindu-se asurpa altor tari - americanii au cunoscut episoade de panica bancara - in anii 20 (ani de crestere economica exploziva), s-au inregistrat cele mai multe falimente bancare (in medie, 600/an) - intre anii 30-34, a fost atins recordul de 2000 de falimente anual - in 1934, guvernul federal a fost nevoit sa infiinteze o institutie menita sa-i protejeze pe deponenti, in anumite limite, evitand precipitarea lor asurpa bancilor, primul fenomen generator de panica - institutia se numeste Federal Deposit Insurance Corporation - are ca scop asigurarea depozitelor populatiei - indiferent ce se va intampla cu banca respectiva, orice suma va fi platita integral, in limita a 100.000$ - deponentii nu vor mai alerga la banca in cauza pentru a face retragerea, la prima veste proasta - fondurile necesare rascumpararii depozitelor provin din primele de asigurari platite de bancile care cumpara asigurarea fondului de garantare a depozitelor

- dupa ce banca a fost lichidata, acest cont, in mod solidar cu ceilalti creditori, va solicita partea sa din activele lichidate - categoria creditorilor include si deponentii care depasesc plafonul de 100.000$, dar pot trece ani pana ce activele vor fi lichidate in totalitate - se mai poate incerca restructurarea bancii in cauza prin gasirea unui partener care sa o preia - Banca Centrala il poate sprijini in mod direct pe partenerul de fuziune, prin preluarea unor credite nepreformante sau prim imprumuturi subventionate - acest procedeu a devenit predominant in SUA - in anii ce au urmat introducerii in SUA a sistemului asigurarii depozitelor pe o perioada de aproximativ 3 ani, doar 6 tari au adoptat aceasta practica - dupa 1960, numarul tarilor a depasit 70 - asigurarea depozitelor nu reprezinta insa singura modalitate prin care guvernele pot conferi siguranta deponentilor - in unele tari, bancile locale au primit sprijin pentru a face fata retragerilor prin imprumuturile acordate de Banca Centrala in situatii dificile, aceasta asumandu-si rol de creditor de ultima instanta - in alte cazuri, guvernul insusi a furnizat fonduri institutiilor in criza, iar uneori aceastea au fost preluate de guvern, garantandu-se deponentilor rambursarea in totalitatea a sumelor depuse - sistemul de asigurari de acest gen nu reprezinta, totusi, cea mai buna solutie, incitand la preluarea unor riscuri crescande, la neglijarea aplicarii unei discipline stricte sau angajarea in activitati in detrimentul celeilalte parti - antreprenorii inclinati catre risc pot gasi industria bancara foarte atractiva - mai mult, bancile insasi, stiind depozitele asigurate, se pot hazarda in afaceri riscante - modul in care se pune problema este diferit in functie de marimea bancii respective - daca bancile mici pot fi usor lichidate, cei care reglementeaza sistemul sunt foarte retinuti si atenti atunci cand vine vorba de banci mari - de exemplu, Continental Illinois, una dintre cele mai mari 10 banci din SUA, s-a confruntat cu probleme in 1984, iar in acest caz a actionat nu doar garantia FDIC, fiind acoperite si conturile de peste 100.000$ si fondurile detinute de obligatiuni - reprezentantul institutiei de reglementare a bancilor regionale din cadrul sistemului federal a mentionat ca in SUA, exista 11 banci too big to fail, ale caror pierderi trebuie acoperite integral in caz de colaps, pentru pastrarea credibilitatii sistemului bancar.