Iisus spunea ca cine isi apara viata, va pierde - pe cel interior.

Cel mai important este reflexia, trezvia, cu care reflectam, cu ajutorul Duhului, cand ne facem apararea vieti, ce fel de modalitati, comportament inseamna, apararea vieti. Ca cand ne aparam vom pierde, pe cel interior. Si aicea este radacina problemelor, ca multe lucruri, considerate bune sant aparari ale vieti, prin care pierdem contactul cu interioritate, adica ne pierdem viata cel interior. Prin lucruri aparent bune, ne identificam intrun mod inconstient cu lumescul. Lumescul s-a nascut prin apararea vieti, care isi pierde contactul cu interiorul, care prin asta isi pierde contactul cu Dumnezeu. Lumescu inseamna exterioritate pura, sau relatie slaba cu interiorul. Am vazut la o persoana propagarea mancari bio, care persoana considera pe sine ortodox. Citinduma cartea lui Parintele Monah Theoclit, despre Diadoh, o talcuire a scieri sale, ma consider, ca isteria bioului, nu prea este ortodox, ca relatia omului cu bio, este apararea vieti, intr-un mod siesi, prin care isi pierde viata. Nu ie vorba de negarea mancari sanatoase, este vorba de relatia omului cu bio. Nu uitam un lucru, ca bioul este o inventie, a omului modern. Pe natural nu se poate inventa, el exista, de la sine, exprimandusi natura in noi, in armonie cu divinul. Si traditionalul are doua forma: cel viu, care exista de la sine, prin propria forta, prin propria radacini, si exista cel idealizat, care este pur exterior, inventat de modernitate, ca orice ideal. Jung a perceput un lucru esential: daca un lucru nu este si o realitate interioara, este numai un simplu cuvant, o simpla notiune. Nu putem introduce nimic din exterior, ce nu este deja prezent in noi. Daca deja este in noi, nu trebuie introdus, trebuie trezit. Cand omul face un ideal, din cel prezent in interioritate, numai prin formele sale deja exteriorizate, fara ca sa faca legatura cu interioritate, intrun mod intim, nevazut, si forteaza introducerea in interioritate idealul, intrun mod artificial, mehanic, realizeaza aparare vieti, cu care isi pierde viata, contactul cu interioritate. Prin ideal, omul, exteriorizeaza intrun mod artificial, pe cel interior, care prin asta devine pura exterioritate. Prin exteriorizare se uita prototipul adevarat, cel viu in interior. In asa fel spiritul interioritati se retrage din semnele sale exterioare, asa ramanand fara viata in exterior. Si realitatea in interior, care este exprimat in ideal, se retrage in inconstient, si se face inconstient, ramanand numai forma s-a constienta in ratiune numai, in pura forma rationala, adica moarta. Dupa un timp, uitand si forma, ca ce este numai in minte necesita efort, de a se pastra, care efort se epuizeaza, cand cel viu, se pastreaza prin sine prin vitalitatea s-a. Asa se realizeaza uitarea identitati adevarate, pierderea vieti, ca ceva interioara, asa se pierde contactul cu memoria interioare - care se pastreaza, cu trezvia Duhului. Foarte important este discernamantul, care devine de la Duhul Sfant, de la iluminarea s-a, cu care putem judeca, ce este exterior, ce fel de incercare idealista inseamna a feri viata, ce este in realitate strain de noi. Simtirea sufletului poate judeca, decide, cu ajutorul Duhului, ce este strain de el. Cel mai important este perceptia cu interioritate, care stie, ce inseamna o incercare, care este straina de noi, de interioritatea noastra, care reprezinta o simtire cu interiorul. Simtirea interioritati, simtirea cu interioritate, poate sa-si faca deiferenta intre fals si autentic. Numai sufletul se simte ce este a lui, ce este exprimat prin limbajul viu al sufletului, ca tiparele vieti sant in suflet. In lumea moderna, la suprafata nu este diferenta, intre fals, din care s-a retras sufletul, si intre autentic, in care este viu limbajul, exprimarea sufletului. Problema modernitati, ca limbajele sant amestecate, si prin limbaje, lumescul, cu sacrul, numai simtul interiorului, ceva dincolo de ratiune, poate judeca ce este autentic, si ce este fals. Aicea ciocnesc in realitate doua lumii, ale lumescului si ale sacrului, ca sacrul este inamestecabil cu lumescul, prin faptul ca inseamna interioritate vie, cand lumescul inseamna exterioritate moarta cum spunea Iisus farizeilor, santeti ca niste mormante, in exterior alb, in interior putred. Lumea moderna, este lumea usoritati, a optimismului iluzoriu. Omul modern, crede, ca prin definitie, prin notiune, fara interioritate, poate sa aiba in posesie, prin simpala cunoastere, prin simpla identitficare cu definitia, la ce se raporteaza definitia, notiunea, obiectul. Totul are la baza optimismul omului modern, ca prin definitie, putem sa avem in posesie orice realitate,

ca definitia, notiunea poate sa include orice, poate sa aiba in posesie orice, dar prin asta se arata posesivitatea omului modern. Problema defintiilor lumi moderne, si notiunilor sale, ca nu este limbajul sufletului, prin care se comunica sufletul cu constiinta omului. Definitiile fac blocajul intre suflet si constiinta, chiar prin modul lor posesiv, din modul inchis al exprimari, care inseamna de a feri viata, si ca orice ferire, rupe contactul cu sufletul, care inseamna viata omului, adica inseamna pierderea vieti. Limbajul sufletului nu este posesiv, din cauza asta nu este inchis, este deschis la o inalta realitate si mai mare. In imaginarul sufletului, este prezent intrun mod natural, la ce se raporteaza imaginile sufletului, dar inacelasi timp, si este depasit imaginarul, aicea este deschizatura sa. Simtirea sufletului, se realizeaza prin deschizatura, prin depasire, spre o mai mare realitate. Sufletul, prin deschizaturile imaginilor sale, are capacitate ca sa simte ce este mort si ce viu in exterior. Prin deschizatura imaginarului ale sufletului lucreaza duhul Sfant, care desavarseste perceptia sufletului in interior, si spre exterior. Definitia da numai iluzia prezentei la ce se raporteaza, dar cu iluzia inchide omul, mod ermetic, omorand viata interiorului. Sacrul, imaginarul sufletului vorbeste despre ceva prezente, carui prezenta se creste, asa devenind omul o deschizatura in crestere spre infinit. Cel mai important este simtul sufletului, intelepciunea Duhului, prin care omul poate judeca, ce este dupa tiparelor interiorului si ce nu. Numai simtul nevazut al sufletului poate desparte de fals pe cel autentic, in lumea moderna, ca arbitriul ratiuni, se inseala, ca lumea moderna traieste din inseleciune, amesteca pe cel autentic, cu neautenticul, ca sa realizeze, uitarea interna a autenticului, si pe urma a uitari exterioara. Propagarea diversitati, a traditionalului, de lumea moderna, care se raporteaza la forma numai, fara interioritate, fara radacinile ale interiorului, un mod artificial, propagandistic, sarbatoresc artificial, se produce, o anamneza, o uitare interioara a radacinile imaginarului pur exteriorizat. Omul modern este indreptat spre exterior, asa se fereste viata sa, pierzand viata interiorului. Asa se produce un lucru interesant, cam contradictoriu, ca prin pastrarea identitati, in forma s-a exterioara, se uita identitate adevarata, cel interior, adica se uita contactul cu realitatea adevarata, cu cel interior, care este semnificat prin imaginarul exterior, dar din cauza ca omul, este indreptat spre exterior, se uita pe radacinile interioare ale exteriorului. Pe urma indreptari totala a omului, spre exterior, totul devine exterior, si pe urma instrainari de sine, prin indepartari de sine, si semnele interiorului, ale identitati, devin niste obiecte exterioare, care instraineaza si mai tare omul, in loc ca sa intareasca identitatea. Mijloacele externe ale identitati devin, prin instrainare de centrul intern, mijloacele uitari ale identitati. Evrei iesind din Egipt, in pustie, au avut obligatia ca sa uita grijile zilei urmatoare. Au primit mana, evrei ca sa uita grija. Grija uita pe cel interior, adica omul care fereste viata, isi pierde. Pe memoria interna nu se poate realiza, mod artificial, se realizeaza chiar el de la sine, daca este uitat grija. Pustia, inseamna linistea, unde se renaste memoria neamului, cel intern, daca este uitat si grija, ca zgomotul este facut in suflet de grija, care este cel mai real, ca este inconstient. Memoria lumi moderna este memoria surogatului, adica a pura exterioritati, si nu a memoriei interna. Dar prin asta realizeaza inseleciunea sa, ca este posibil inacelasi timp grija, si pastrari memoriei neamului, dar nu este constient, ca memoria este numai a ratiuni, si nu si a sufletului. Omul care apara viata, are iluzia, ca pastreaza, in timp ce isi pierde. Problema pierderi vieti, prin apararea sa, este grav, prin faptul, ca procesul prin care se realizeaza, este inconstient, adica viata adevarata, se uita printrun proces inconstient. Anumite lucruri se uita, in interior, chiar prin prea multa constiinciozitate. Numai sufletul este constient, prin Cuvant, si prin Duhul Sfant, care constiinta are si memoria interiorului, si care constiinta reprezinta apararea vieti, pe urma care se produce uitarea inconstienta a memoriei interioare ale neamului. Neamul se apara, prin simtirea sufletului, prin mintea inimi, care are discernamantul, ca sa judece, ce este autentic viu, prin "comparatie" cu imaginarul sau intern vie. Judecata asta nu lasa, ca sa fie ceva introdus in viata neamului din exterior, spre interior, ca ceva strain. Va exteriora ca ceva strain.

Problema lumi moderna este amestecarea formele constiintei uitari, cu formele constiintei memoriei vie interne, ca prin suprafata totul apara la fel, si modern inseamna numai ce este pe suprafata, aparenta, asa reusind amestecarea. Numai discernamantul interiorului, este capabil, ca sa desparte cele doua constiinta. Simbolul discernamantului, este sabia, razboiul despre care Iisus vorbea. Din interior se vad diferentele reale, pe suprafata totul este la fel. La fel, fara discernamant, este vraja lumi moderna. Fara discernamantul interior poate sa crede omul modern, ca prin simpla identificare exterioare, fara realitati interna, fara continut intern, cu niste tehnici orientale, cu niste cunostinte despre anumite religii orientale isi face buddhist, sau orice ce este oferit de orient. In asa fel cel mai mare pericol ce vizeaza neamul, existenta inconstienta unui proces de uitare a memoriei interioare, prin constiintei prea tare, prin exteroritatea sa prea intarita. Constiinta prea tare, in exterioritatea sa, legatura prea stransa, rigida, cu semnele interiorului, devenind pur exterioare, reprezinta, apararea vieti, pe nivelul neamului, prin care se pierde identtiate vie cel interior. In constiinta exteriorizata are la baza optimismul faptei, care considera fapta ceva atotputernic, prin care se rezolva orice, faptuind si s-a si realizat, care uita, ca orice schimbare are la baza prima data o schimbare, o transformare, o transfigurare lenta a interiorului. Fapta schimba suprafata numai, fara participarea interioritati, dar unde nu participa interiorul, se produce uitarea de sine. Omul modern faptuind se uita de sine. Uni care se urgenteaza fapta pentru neam, pentru crestinism, nu sant constienti, ca urgentesc uitarea de sine. Valoarea faptei s- a nascut din multumirea cu vizibilul, si tot ce se produce la nivelul vizibilului, adica multumirea cu exterioritate, dar cine se multumeste cu exterioritate, se uita de interioritate. Este de ingrijorat cum uni se identifica cu niste lucruri, care sant considerate de ei bine urmat de apararea neamului si a crestinetati, cand in realitate, sant niste forme ale pierzaniei, al uitari de sine. Urlatura todeauna dupa fapte, dupa realizare, este uitarea de sine a omului modern, o aparare a vieti sale. Problema este inconstienta, cand e vorba de aparare vieti, cu care pierdem viata. Occidentul in sine reprezinta apararea vieti, din cauza asta mijloacele sale, si modalitatile cum realizeaza ceva cu el, sant apararea veti cu care se pierde viata. Iisus spunea, ca daca cineva isi pierde viata se va recastiga. Imposibil de amestecat apararea vieti, zicem asa la jumatate, si pierderea vieti, asa la jumatate ca sa zicem asa sa fie multumit fiecare parte, ca realitatea nu cunoaste compromis, ori, ori. Daca apararea vieti este grija, modul de a trai in occident, pierderea vieti este uitarea griji. Occidentul aicea falsifica religiozitate, ca face un amestec, din grija, si din religiozitate. Constiinta, mintea interiorului, ale inimi, chiar cunoaste acest fapt, ca anumit lucruri nu sant amestecabile, cum crede lumea moderna, lumescul, ca lumescul face falsificare toate lucrurilor, prin amestecare, care in stiinta apare ca nivelare, totul este vazut prin grila la felului, totul este la fel, nu se difera nimic in esenta. Uitarea identitati, nu este uitarea formelor vizibile, ie mai mult. Uitarea identitati inseamna uitarea, interioritati, uitarea unui realitate invizibile. Identitatea vie este ceva invizibil pe prim plan, si dupa in exprimarile sale in vizibil, este ceva vizibil. Pastrari identitati, inseamna pe prim palan, pastrari ceva invizibil, ca acolo este adevarata identitate Iisus spunea chiar ca cautati Imparatia cerurilor, care este invizibil, care a pus in centrul vieti. Care se pastreaza prin simtul invizibilului, prin simtul sufletului, prin trezvia Duhului. Constiinta prea rigida, prea tare in vizibil, produce uitarea invizibilului, uitarea identitati invizibile. Identitatea adevarata, vie, are doua fete, prin limbaj teologic, una apofatica, si una catafatica, si se pastreaza pe amandoua. In vizibil, totul este realizat prin imitare, prin care nu se produce nimic nou, nou in sensul transfigurari. Fapta are la baza in lumea moderna, imitarea ca se refera numai la vizibil, are ca scop, numai, schimbare in vizibil, prin care nu se produce nimic nou, in sensul transfigurari. Schimbarea religiei, trecerea de la una la alta, la o comunitate, cum scria Andr Scrima, reprezinta un pericol de a uita comunitatea de sufletul sau. Cum a scris Jung, occidentul a fost

crestinat de la exterior, spre interior, dar niciodata nu a devenit crestin. Din idea modul crestinari occidentului s-a nascut modernismul, care realizeaza totul de la exterior spre interior, dar nu ajungand la interior. Un rabin din Ungaria scria, ca diferenta intre invatatura lui Iisus, in Noul Testament si intre iudaism consta faptul, ca Isus accentua calitatea interiorului, ca deacolo porneste totul, cand iudaismul face invers, considera, ca prin realizare in exterior se produce o schimbare si in interior. E posibil ca idea asta are mare influenta in modus vivendi a occidentului. Cred ca in crestinarea ungurilor, sa realizat cel mai clar, problema uitari sinele neamului prin schimbarea religiei, prin care ungurimea a avut todeauna criza de identitate, pe care fapt nu este constientizat. Asta inseamna ca religia se contrariaza naturi, contrariaza, inconstientul national colectiv. Partea opusa este ortodoxia, unde natura nu se contrariaza cu religia, cu cele divine. Este strain ortodoxiei, ca sa inventezi, ca sa introduci ceva din afara, ca orice introducere din exterior, spre interior, este o metoda a inventivitati. Dar din pacate amestecatura inconstientei, ale uitari interiorului, mixajul modern, ameninta si ortodocsi romani. Invatatura lui Iisus ne avertizeaza, intrun mod indirect, prin zicala sa, ca apararea neamului poate sa reprezinte, a aparari vieti neamului, prin care se pierde viata, identitatea adevarata ale neamului. Si pierderea se produce intr-un mod invizibil inconstient, pe care nu percepe chiar constiinciozitate prea tare in forme exterioare. Identitatea neamului nu este furat de nimeni, este uitat, dar pe baza uitari, se construieste o lume, intr-un mod inconstient, si constient, de puteri inamice, unde uitarea de sine devine normalitate. Ca sa recapatam memoria interioara, nu ie bine daca dam vina in totalitate, la o putere exterioara, ca prin exteriorizare totala a vinovatiei, exista pericolul ca sa ramanem in exterior, si chiar prin indreptare spre inamic exterior, exteriorizam pe noi insine, asa aparand neamul, nu putem reintoarece la memoria interioara, colectiva a neamului, la identitatea lui interna. Si ce usor identificam cu isteria omului modern. Siguranta este sloganul omului modern. Dar multi aparatori ale neamului, si a crestinismului, nu inacelasi slogan au, todeauna vorbesc despre pericole, asa uitand memoria colectiva ale neamului. Aparand vom pierde, ca cine apara viata isi pierde, zicala lui Iisus este valabil si de neam. Totul are la baza un simplu fapt, in ce directie ne indreptam, in interior, sau in exterior, restul ie poveste, consecinta numai.