Sunteți pe pagina 1din 24

Academia Romn Institutul de Cercetare a Calitii Vieii Articol produs n cadrul temei PERCEPII ALE PROBLEMELOR SOCIALE I PROGRAME

DE INTREVENIE N ROMNIA Noiembrie 2001

Dana Niulescu Planificarea urban Planificarea, constructia, modelarea, renovarea, amenajarea spatiului urban sunt preocupari care trebuie sa intre in sfera de interes a unei stiinte a actiunii. Cercetarea sociologica este singura in masura sa ofere o imagine cuprinzatoare a problemelor sociale din teritoriu de referinta (mobilitate sociala si teritoriala a populatiei, consumul de timp functie de particularitatile cadrului construit si a retelei de servicii, gruparea unitatilor teritoriale cu profiluri social, economic si cultural asemanatoare, structuri sociale, devianta sociala s.a.). Concret, componenta umana si sociala a activitatii de planificare urbana se refera la aspecte problematice ale vietii comunitatilor urbane: locuinte constructia de locuinte, consolidarea locuintelor degradate, amenajarea ansamblurilor de locuit; drumuri amenajarea, repararea acestora; transport fluidizarea traficului, acoperire teritoriala; salubritate; servicii de educatie, de sanatate, culturale accesibile populatiei; dotari de timp liber s.a.m.d. A amenaja spatial urban inseamna a regasi la nivelul structurilor teritoriale functionarea si impletirea optima a tuturor acestor servicii. Perceptia populatiei asupra planificarii si amenajarii unui oras, a unei comunitati umane urbane, cu tot ceea ce presupune ea este dificil de masurat. In aceste conditii cercetatorul chestioneaza perceptia populatiei referitoare la problemele locale ale unei comunitati si eventualele posibilitati si instante care pot duce la rezolvarea lor. In randul populatiei din mediul urban, se poate spune ca informatia cu privire la strategia generala de dezvoltare si amenajare a orasului este dezechilibrata, in sensul ca majoritatea (66,9%) nu stiu de existenta unui astfel de plan a Ministerului Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului (MLPAT) (datele sunt rezultatul cercetarii Perceptia problemelor locale si nevoia de locuinte in Romania, martie 1999, in cadrul ICCV, realizate de catre Ruxandra Noica si Adrian Nicolae Dan, coordonator Catalin Zamfir, pe un esantion reprezentativ de 1161 de subiecti in populatie si 589 subiecti-functionari in institutiile locale, decidenti). Procentul de 89,3% dintre respondenti, care considera ca localitatea ar trebui sa aibe un astfel de plan care sa stabileasca cum va arata localitatea in viitor este

mai degraba dezirabil decat o intelegere autentica a ceea ce presupune, de fapt, planificarea urbana. Astfel, problematica amenajarii sistematice a localitatilor in ansamblul lor sau chiar la nivelul unitatilor administrative apare ca fiind putin constientizata la nivelul populatiei. Cetateanul este mai degraba focalizat , dupa cum am precizat mai sus, pe elementele concrete, sectoriale ale politicii de planificare urbana: probleme care vizeaza locuintele (33,7% respectiv 40,6% din populatia urbana considera constructia de locuinte problema cea mai importanta la nivel de localitate respectiv la nivel national), drumurile (26% respectiv 21,3% apreciaza ca amenajarea drumurilor este o problema importanta) s.a., aspecte care ii sunt mult mai vizibile. Ca o consecinta a acestei perceptii Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului ar trebui sa se ocupe in primul rand (49,5%) de constructia de locuinte, de amenajarea drumurilor (20%) si abia in proportie de 6,4% de activitati legate de modul in care se construieste in localitate, de modul in care se dezvolta aceasta. Explicatia acestor deficiente este considerata ca o consecinta a lipsei de investitii din partea Primariilor, MLPAT, Consiliilor Judetene etc. Actorii sociali raspunzatori pentru starea de lucruri de la nivel local sunt institutiile statului in proportie de 87% si doar 9,2% firmele private din Romania, respectiv investitorii straini. Astfel, autoritatile locale devin principalii insarcinati cu rezolvarea problemelor locale, percepute ca stringente de catre populatie. Este adevarat ca problematica descrisa in intrebarile avute in vedere mai sus este foarte generala, insa scopul acestei sumare analize este evidentierea absentei constientizarii necesitatii programelor de dezvoltare structurala urbana, nu neaparat generale, raportate la oras ca intreg. In conditiile justificarii actiunilor de modelare a orasului, trebuie precizat ca motivele care stau la baza restructurarii, renovarii, amenajarii urbane sunt legate de paliere distincte ale viatii urbane: I. Motivul utilizarii mai eficiente a terenului. Este vorba, in special, de teritoriul periferic al orasului, dar aflat in perimetrul construibil, ocupat de locuinte si amenajari realizate din resurse mai modeste. Aprecierea gradului de eficienta in

utilizarea teritoriului unei zone se afla in relatie cu caracterul si problemele orasului respectiv. II. Motivul imbunatatirii conditiilor de viata intr-o anumita zona (salubrizare), al crearii unui anumit standard de confort in ceea ce priveste fondul construit existent. Aceasta inseamna, de fapt, inlaturarea tuturor constructiilor si amenajarilor insalubre ce nu pot fi refacute, a surselor de nocivitate din zona si reamenajarea interioara si exterioara a celorlalte dotari fizice astfel incat ele sa-si poata indeplini optim functia sau sa preia una noua. Zonele considerate insalubre se caracterizeaza si printr-un deficit de servicii pentru populatie, de aceea scopul fundamental de salubrizare este insotit si de incercarea de a dota suplimentar zona cu o serie de servicii. III. Motivul reevaluarii istorice, artistice si arhitecturale a orasului. Orasul detine o anumita valoare cu caracter istoric. Cadrul reprezinta o posibilitate de cunoastere a trecutului istoric. Planificatorul se confrunta cu o valoare a obiectului si una a ansamblului. Altfel privind lucrurile, o constructie noua, de exemplu, trebuie sa corespunda necesitatilor actuale, sa reflecte posibilitatile actuale de realizare si sa poata sa se invecineze cu cladirile existente. O problema care se pune frecvent urbanistului este aceea a remodelarii cu sensibilitate a unui cadru existent. El trebuie, in acest caz, sa descopere si sa realizeze imaginile de valoare, sa rezolve () dificultatile perceptive si () sa faca astfel incat sa apara manifest structura si individualitatea unei constructii. (K. Lynch, cf. Alexandru Sandu, 1973, p.7)

Dezvoltare si modernizare urbana - Precizari conceptuale


Procesul de modernizare urbana se poate face inconstient - intamplator sau constient - organizat. Pe masura inmultirii problemelor legate de viata urbana procesele constiente de modelare a orasului s-au accentuat. In acest sens creste rolul specialistilor ce se ocupa de acest domeniu. Modernizarea urbana implica deopotriva restructurare, reconstructie, renovare, amenajare etc.. Restructurarea urbana Analiza structurii urbane reprezinta analiza anumitor relatii ce se stabilesc intre elementele orasului vazut ca sistem. Restructurarea urbana este:

modalitatea in care aceste relatii pot sa evolueze in timp; procesul de adaptare a unor relatii existente la necesitatile noi pe parcursul dezvoltarii orasului; procesul de introducere in contextul urban existent a unor noi relatii.(Alexandru Sandu, 1973, p.4) Este un fenomen de autoreglare permanenta ce se impune a fi controlat si stapanit. Presupune transformari fundamentale ale elementelor de structura urbana. Este vorba de operatii succesive de schimbare a ceea ce se cere a fi schimbat si de integrare a ceea ce este consoderat a fi valoros. A schimba inseamna a cunoaste foarte bine fondul existent. (Octav Doicescu, 1973, p.2-3) O arie de interes pentru procesele de restructurare urbana este restructurarea fondului de locuinte. Privita ca o actiune de investitie ea poate fi analizata in termeni de eficienta economica si sociala. EFICIENTA ECONOMICA reprezinta raportul dintre efortul de investitie si efectele economice scontate. Problemele care apar sunt legate de alegerea unitatii de referinta: numarul locuintelor de demolat, numarul camerelor/locuinta, suprafeta locuibila/locuinta, numarul familiilor ce trebuie cazate s.a.. EFICIENTA SOCIALA desemneaza raportul intre efortul de investitie si efectele sociale scontate. Criteriul esential este confortul social, adica masura in care intreaga populatie are asigurate conditiile de locuit. Astfel, volumul demolarilor trebuie sa fie cat mai redus atata timp cat ritmul de construire nu depaseste ritmul de crestere a numarului de gospodarii familiale. Se prefera ca locuintele de caliatate inferioara sa constituie zone relativ compacte, a caror restructurare sa permita realizarea unei conceptii urbanistice cu o noua retea de circulatie, cu noi centre de atractie. (Gh. Sebestyen, 1976, p.103-114) Restructurarea ecologica urbana Din perspectiva ecologiei urbane o comunitate umana este un complex ecologic compus din: populatie, mediu natural modificat de om, mediu construit, mediu sociouman si tehnologie. Echilibrul dintre aceste componente sta la baza dezvoltarii urbane durabile vazuta ca dezvoltare ce satisface nevoile prezentului fara a compromite sansele generatiilor viitoare de a-si satisface propriile nevoi. Restructurarea ecologica urbana se

refera la un ansamblu de actiuni indreptate in directia relationarii armonioase a factorilor de mediu cu nevoile oamenilor biologice, spirituale si comportamentale. (Centru de Proiectare Urbana, 1993-1994, p.6). Actiunea de restructurare urbana este un mijloc de rezolvare a contradictiilor care apar intre continut si continator (orasul, mediul construit fiind continatorul si viata urbana economica, sociala si politica, individuala si colectiva fiind continutul). (Alexandru Sandu, 1973, p.11). In contextul politicilor de locuire si, mai larg, a planificarii urbane ecologice, forma de locuire ideala o reprezinta unitatile rezidentiale mici, aproape de natura. Ecologistii nu agreeaza separarea locuilui de munca de locuinta propriu-zisa. In ceea ce priveste proprietatea asupra locuintelor doctrina ecologista afirma preferinta pentru cooperativele de locuire. Reconstructia urbana inseamna a construi din nou intr-un alt context. Nu reprezinta neaparat modernizare urbana, intrucat, dupa distrugere, indivizii au reprodus experienta urbana anterioara oferindu-se explicatii de genul: existenta unei infrastructuri a orasului nedistrusa, factori de ordin sentimental, atasament fata de traditie.(ibid., p.4) Renovarea urbana exprima procesul de modernizare urbana. Se refera la pastrarea anumitor elemente si adaptarea acestora la cerintele noi. Se poate face pe cale naturala spontan, empiric ca urmare a necesitatilor si aspiratiilor rezidentilor urbani, sau organizat pe masura aparitiei preocuparilor de organizare si coordonare a renovarii. Activitatea de renovare urbana apare ca o actiune subordonata colectivitatii urbane, puterii de decizie si aspiratiilor acesteia. Exista cateva caracteristici ale actiunii constiente de renovare urbana: a) actiune deliberata de colectivitatea respectiva; b) actiune planificata; c) actiune complexa din punct de vedere fizic si social (spatiu si populatie).(ibid. p.5) Renovarea urbana nu reprezinta doar mutarea in cladiri noi a unei populatii care traieste in conditii improprii de locuit ci isi propune restituirea unei structuri pentru o anumta zona considerata, a unui cadru de viata care nu tradeaza trecutul fiind corespunzator necesitatilor actuale. Este necesara renovarea urbana pentru a ridica nivelul de trai al celor ce locuiesc la un moment dat intr-o anumita zona?

Este necesar acest proces pentru ca intr-o localitate trebuie realizat un numar de apartamente? Este renovarea urbana necesara pentru rezolvarea problemelor de circulatie in oras? Se doreste renovare urbana pentru ca zona respectiva arata urat si dorim sa schimbam aceasta stare de lucruri? Este renovarea urbana necesara pentru a creste securitatea si a scadea incidenta infractiunilor la nivelul comunitatilor urbane? Este necesara renovare urbana pentru a rezolva problema densitatii urbane (aceasta problema apare controversat in cadrul actiunilor de renovare urbana; exista situatii cand o utilizare mai eficienta a terenului se refera la cresterea densitatii in interiorul teritoriului respectiv orasele romanesti dar exista si ipostaza in care utilizarea mai eficienta presupune reducerea densitatii centrele oraselor foarte aglomerate) ? Iata cateva intrebari care aseaza procesul de renovare urbana alaturi de o serie de probleme sociale ale orasului incercand astfel sa demonstrez in ce fel planificarea urbana este o exigenta a administratiilor comunitatilor urbane. Amenajarea urbana inseamna a face ca ceva sa corespunda unui anumit scop sau a transforma anumite elemente cu scopul de a castiga din punct de vedere al confortului Modernizarea urbana, concept integrator, vazuta ca proces, se realizeaza prin cateva mijloace: 1) juridico-administrativ, 2) economico-financiar, 3) arhitecturalurbanistic.(ibid., p. 6) Este vorba de a integra acest proces in cadrul unei politici urbane clare si explicite care sa se refere la: planificare operativa; controlul utilizarii terenului; precizarea si controlarea resurselor financiare; pregatirea specialistilor; cointeresarea opiniei publice. Planificarea urbana este preocupata de identificarea scopurilor concrete ale oarsului, de determinarea resurselor disponibile pentru atingerea acestor scopuri precum si de evidentierea constrangerilor ce le blocheaza realizarea. Planificarea urbana este ansamblul masurilor de dezvoltare controlata a regimului constructiilor si investitiilor in orase. (Dictionar de Sociologie, 1998, p.425)

Unul dintre cele mai vizibile rezultate ale planificarii orasului este planul de utilizare a pamantului care sugereaza politici municipale de folosire a terenului. Planificarea urbana nu inseamna, insa, doar amenajare fizica ci si amenajare sociala un ansamblu de activitati orientate spre realizarea unei actiuni sociale sau spre rezolvarea unor tensiuni sociale, a unor situatii critice din prezent sau de perspectiva (ex.: reducerea delincventei urbane, cresterea gradului de integrare etnica in comunitatile urbane mixte, organizarea serviciilor publice si private pentru varsta a treia s.a.) (ibid.) Daca la un prim nivel de analiza planificarea urbana reprezinta activitatea de a impune o anumita ordine in natura pentru sanatate, siguranta, aprovizionarea locuitorilor orasului, la un nivel mai inalt planificarea urbana apare ca o activitate mult mai complexa, un proces de negociere intre interese competitive. Exista o deruta in ceea ce priveste pozitia activitatii de planificare in interiorul sau in afara politicii. Exista voci care sustin organizatoric aceasta activitate, ca o agentie cvasiindependenta sau asistata de Primarie si voci care plaseaza functia planificarii in cadrul politicii (W. A. Schultze, 1974, p.375-393). La ora actuala planificarea urbana in Romania se ghideaza mai mult dupa interese economice si politice si mai putin dupa interesele membrilor comunitatii respective si dupa normele urbanistice in vigoare.

Paradigme de lucru in planificarea urbana


Planificatorul poate alege intre a concepe orasul in mod abstract, ca o aditionare de zone apreciate din punct de vedere functional si a concepe orasul ca pe o structura fizico-spatiala complexa si concreta prin asamblarea mai multor unitati componente care redau o realitate sociala. Iata calea de afirmare a unui model urban:

1. CONCEPTIA DESPRE VIATA URBANA SI ORAS a unei societati intr-un moment al evolutiei sale (ansamblu de reprezentari despre societatea urbana si modul in care trebuie sa se desfasoare viata intr-un oras, despre felul in care trebuie sa arate orasul in acord cu acestea); 2. GANDIREA URBANA este acel ansamblu de idei si doctrine care exprima conceptia despre oras si viata urbana intr-un moment al evolutiei sale; 3. MODELUL URBAN este modelul de organizare spatiala a formei fizice urbane cu ajutorul careia se pot studia fenomenele urbane, relatiile intre ele, procesele de transformare ale acestora (Diagrama 1) 4. INSTRUMENTELE DE APLICARE A MODELULUI URBAN sunt mijloacele prin care se transpune in practica un model urban. In functie de aceste determinari se evidentiaza o tipologie a orasului: (a) Orasul de tip structurat (inca un deziderat pentru politica urbana romaneasca, un punct de plecare pentru proiecte de restructurare a oraselor romanesti); (b) Orasul de tip functionalist (caracteristic perioadei postbelice pana in anii 90, cu apogeu in anii 70, ca perspectiva dominanta de analiza);

PROGRAM IDEOLOGIC

Sistemul de idei si reprezentari ale unui grup social despre societate

Un model de organizare si
Modelul urban spontan/proiectat

functionare creat de un anumit tip de societate

REALITATE SOCIALECONOMICA

Mod de organizare si functionare a unei colectivitati urbane bazata pe un anumit mod de productie si o anumita structura a relatiilor sociale

STRUCTURA FIZICOSPATIALA

Un model de organizare spatiala a formei fizice a orasului pe baza unor principii care reies din regulile de organizare si functionare a unui anumit tip de societate si a colectivitatilor sale urbane

PROGRAM IDEOLOGIC Procesele de transformare au ritmuri diferite Structura fizico-spatiala are un mare grad de inertie Atunci cand decalajele devin prea mari apare CRIZA URBANA ACUTA, rezolvabila doar prin schimbari fundamentale

Model urban

REALITATE SOCIALECONOMICA STRUCTURA FIZICOSPATIALA

DIAGRAMA 1

Orasul de tip structuralist. Cartierul - unitate a structurii urbane ) Cartierul demonstreaza modul in care, in fiecare aglomerare umana, se pot diversifica tipurile de locuire si de activitate astfel incat in acest loc sa se poata obtine coexistenta unor categorii sociale diferite si desfasurarea tuturor functiilor urbane. Conceptia despre oras din perspectiva gandirii structurale se opreste asupra catorva aspecte legate de mediul urban. Orasul este o entitate construita in etape succesive, corespunzatoare evolutiei comunitatii urbane; forma sa trebuie sa asigure rezidentior cele mai bune conditii in concordanta cu nivelul de dezvoltare al acesteia; aceasta forma confera identitate prin posibilitatea afirmarii apartenentei. Iata cateva idei si concepte de baza pentru o gandire structurala a urbanului : - renuntarea la schematizarea si abstractizarea specifice modelului functionalist, care anuleaza diversitatea definitorie pentru oras si viata urbana (realitatea concreta). - Modelul functionalist a desfiintat forma urbana cu elementele ei esentiale: strazi, piete, vecinatati urbane si le-a transformat intr-o structura nediferentiata, uniforma (ex.:cladirile de locuit identice, in numar mare, fara sa se refere la o traditie istorica). Pentru noul model urban forma urbana apare ca modalitate de expresie a culturii urbane (rolul formei). - cautarea identitatii. Criza urbana consta, de fapt, in pierderea dimensiunii comunitare a orasului tocmai prin uniformizarea cadrului fizic construit perceputa ca alienanta de catre locuitorul urban (traditia si memoria colectiva) - Se face o trecere de la valorizarea investitiei la valorizarea complexitatii urbane, rezultatul unor procese de durata (tranzitie in perceperea valorii) Un astfel de model urban s-ar infatisa ca o structura spatiala complexa, alcatuita din mai multe unitati cu identitate proprie, dand posibilitatea abordarii micro-spatiale. Realitatea urbana este cercetata prin intermediul valorii urbane (fie ea financiara cantitativa, fie calitativa legata de localizare, confort). Spatiul public este foarte important fiind vazut drept cadru de desfasurare a vietii urbane. Spatiul public urban strada, pietonalul, pasajul, piata ca intersectie si loc de manifestari trebuie privit alaturi de spatiul de desfasurare al vietii comunitare, ca dimensiune sociala a spatiului public.

11

Dintr-o asemenea perspectiva cercetarea se poate concentra asupra formei urbane in legatura cu structura comunitara. Este posibila o intrepatrundere a abordarilor microspatiale cu cele de tip macro-urban. Reprezentarile grafice au menirea de a evidentia sructura urbana reala. Unitatea centrala a acestei perspective este cartierul urban unitate componenta a structurii urbane care are un anumit grad de autonomie si o identitate proprie si care este resedinta unei colectivitati determinata de aceiasi idenditate la care se poate raporta si care o structureaza. (UrbanProiect, mai 1996, p.10). Conceptul de cartier urban a aparut in atentia cercetatorilor datorita crizei de identitate a orasului (Diagrama 2) Orasul exprimat de acest nou model este o structura comunitara, de identitati si apartenente, o structura de valori urbane, o structura fizico-spatiala, constituita din diferite unitati componente, puternic exprimata formal si care evidentiaza o multitudine de locuri si situatii urbane specifice. (ibid. p.4)).

12

CRIZA URBANA
CRIZA FUNCTIONALA CRIZA DE IDENTITATE Ruperea continuitatii istorice Ignorarea aspectului de obiect fizic al orasului - inlocuirea realitatii fizice cu o schema abstracta;

Disolutia vietii comunitare

dezechilibrul functiilor proasta functionare a circulatiilor

- disparitia vietii comunitare integratoare; - inlocuirea structurii sociocomunitare cu o forma globala care dizolva specificul si individualitatea.

- ignorarea evolutiei anterioare;

- desconsiderarea patrimoniului; - tratarea excusiv functionalista a orasului;

poluare

- promovarea noului ca unica; solutie.

- perceperea orasului doar ca fenomen economic, demografic.

RECUPERAREA MODELULUI DE ORAS DE TIP STRUCTURAL


Restructurarea comunitara si urbana prin programe bazate pe cunoasterea profunda a traditiilor si evolutiilor istorice si pe analize aprofundate ale realitatii si posibilitatilor de dezvoltare Promovarea unui model urban care permite structurarea unor noi practici de ocupare care se sprijina pe o retea de unitati componente

CARTIERELE DIAGRAMA 2

13

Orasul de tip functionalist. Zone functionale Dezvoltarea urbana a fost privita in anii 70 drept dezvoltare a zonelor functionale. In centrul preocuparilor cercetatorilor spatiului urban stateau studiile asupra calitatii fizice si economice ale terenului de zonificat deoarece zona reprezenta o specializare a utilizarii terenului, fiecare specialitate, deci fiecare zona, cerand anumite calitati fizice (relieful solului, pozitia straturilor subterane de apa, hidrografia, vegetatia s.a.) si economice (densitatea populatiei, repartitia cladirilor pe teren, puncte si cauze de congestionare a circulatiei, regiunile de mizerie, situatia si tendinta zonelor industriale, repartitia comertului, venituri si surse de venituri ale populatiei s.a.) (C. Sfintescu, 1932, p.12). Orasul de tip functionalist reprezinta cadrul construit care trebuie sa asigure conditiile cele mai bune pentru desfasurarea tuturor functiilor urbane (locuire, productie, recreere). Aceasta conceptie asupra spatiului urban este impregnata de rationalism, care determina schematizarea orasului. In acest context planificatorul creaza categorii spatiale cu anumite functii, obiectivele activitatii de planificare (obiecte si spatii urbane) fiind apreciate prin prisma adecvarii la functie si prin costul investitiei. Un astfel de model urban reda o schema de zone functionale care nu intotdeauna se regasesc in realitatea urbana. Orasul, respectiv zonele functionale sunt privite ca entitati omogene fara a se lua in consideare diversitatea fenomenelor sociale urbane si distributia acestora care nu tine cont de granitele fizice. Analizele din perspectiva functionalista sunt analize de tip sectorial care pornesc de la date statistice globale ale orasului. Viata umana desfasurandu-se in diferite conditii in timp si spatiu, impune un minim de zonificare. Spatiul destinat timpului de munca trebuie organizat diferit fata de spatiul destinat vietii de odihna si relaxare. Apar astfel cel putin doua zone: zona de munca (comert, industrie, cultura) si zona de odihna (locuinta, sport, agrement). Zona comerciala trebuie, la randul ei, separata de cea industriala iar centrul intelectual (liniste, spatii verzi, accesibilitate s.a.) de centrul administrativ (monumentalitate, cai largi de circulatie, pozitie centrala s.a.). Iata o prezentare mai detaliata a acestor tipuri de zone functionale:

14

A. Zona de activitati productive si de depozitari comerciale (platforme industriale izolate cu diferite grade de poluare, adiacente orasului, nepoluante situate in diferite cartiere; invatamant superior, cercetare, productie pentru dezvoltare; activitati tertiare, centre de afaceri in zona centrala; comert specializat in zona centrala si adiacent acesteia); B. Zona circulatiilor majore (transporturi feroviare, rutiere; transportul de calatori; spatiile publice libere, traseele pietonale); C. Zona de locuit (locuinte individuale, colective mici si mari; particulare in proprietate sau inchiriate, locuinte sociale, de necesitate; locuinte diferentiate dupa vechime, grad de echipare, valoare culturala s.a.); D. Zona centrala (functiuni publice: activitati guvernamentale, servicii publice, administrative, institutii publice, regii autonome de interes public; functie comerciala, de centru de afaceri cu activitati de servire manageriala, financiar bancara, sociala si personala, comert si alimentatie publica; functie rezidentiala; functie de odihna si recreere; functie de circulatie si transport) Zona functionala este parte a unei localitati, rezultat al unei diviziuni arbitrare a suprafetei acesteia pe baza unui unic criteriu functiunea ceea ce are drept consecinta o caracterizare foarte simplificata a zonelor ce rezulta din aceasta diviziune si face ca aceste diviziuni sa nu-si gaseasca echivalenta in realiatea fizica, spatiala, concreta a orasului si, deci, de a nu constitui instrumente de lucru satisfacatoare pentru abordarea complexitatii urbane in toate situatiile ei particulare. (UrbanProiect, mai 1996, p.8). Printre premisele acestei abordari sunt: rationalizarea structurii urbane (restructurarea zonelor de locuit, propuneri de noi orase); omul privit ca animal social (ibid); orasul este o masinarie locuita de alte mici masinarii; igienizarea orasului (schimbarea conditiilor de trai ale maselor aduse sa locuiasca la oras); orasul considerat ca un fenomen demografic si economic (uniformizarea si globalizarea realitatii urbane).

15

Indicatori de masurare a amenajarii urbane comunitare


Efectele planificarii sunt cele mai mari si, in acelasi timp, cele mai nevazute influente asupra modului in care indivizii traiesc in oras. Actorii implicati in planificare, serviciile de urbanism, administratiile locale, sunt responsabili de construirea planurilor in ceea ce priveste folosirea terenului, infrastructura, sistemul de transport, parcurile si spatiile deschise, locuintele, factorii de diminuare a incidentei infractionalitatii urbane si alte elemente de dezvoltare fizica. Orice asezare umana este o asezare pe sol a societatii, purtand astfel amprenta caracteristicilor definitorii ale acesteia. Iata de ce activitatea de conducere sociala si de planificare urbana necesita o cunoastere stiintifica a distributiei teritoriale a fenomenelor demografice, a celor social-economice dar si a elementelor spatial-urbanistice, care reprezinta cadrul de desfasurare a vietii sociale urbane. Avand in vedere ca viata umana se desfasoara in diferite conditii in timp si spatiu, teritoriul urban a primit destinatii diferite functie de tipul activitatii umane ce se realizeaza preponderent. Spatiul destinat timpului de munca trebuie organizat diferit fata de spatiul destinat vietii de odihna, de relaxare. Deci apar cel putin doua zone: zona de munca (comert, industrie, cultura) si zona de odihna (locuinta, sport, agrement). Specializarea accentuata dar si sistematizarea impun fragmentari ale acestor zone in sensul afirmarii separate a zonei comerciale de cea industriala, precum si evidentierea unui centru administrativ caracterizat prin monumentalitate, cai largi de circulatie, pozitie centrala in apropierea tuturor factorilor sociali si a unui centru intelectual care sa beneficieze de o amenajare speciala spatiu larg, comod, accesibil, linistitor.(C Sfintescu, 1932, p.9-10) Intreaga teorie a zonificarii demonstreaza necesitatea interventiei diferentiate la nivelul spatiului urban. Intr-un anumit fel trebuie amenajat si echipat centrul unui oras, potrivit functiunilor si cerintelor sociale ale acestuia, in alt mod trebuie gandit si planificat spatiul de locuinte, spatiul comercial s.a.m.d. Este necesar sa evidentiem o serie de parametrii care sa indice specificul unei anumite zone urbane dar care sa si masoare gradul de dezvoltare al acesteia, sa inregistreze o stare de fapt a vietii sociale din zona urbana respectiva. Indicatorii dezvoltarii comunitare urbane sunt legati de masuratori in legatura cu mediului construit,

16

cu modalitatile de folosire a terenului, cu tipurile de relatii sociale de la nivel microurban. Este vorba de indicatori orientati spredimensiunea fizica a comunitatii, indicatori sociali, economici si de mediu. Obiectivele principale ale abordarii problematicii planificarii si amenajarii urbane prin indicatori sunt: Descriere vizuala si geografica a elementelor mediului urban construit in scopul cresterii intelegerii si interesului pentru rezidenti si decidenti; Accesibilitate crescuta la acesti indicatori care face posibila implicarea publica si incurajarea actiunii colective; Institutionalizarea acestor indicatori ca parte integranta a procesului de dezvoltare comunitara. Acest lucru presupune ca acesti parametrii sa fie promovati prin diferite metode, astfel incat cetatenii si decidentii sa astepte situatiile anuale cu privire la indicatorii dezvoltarii urbane ca parte fireasca a procesului de decizie; Crearea unui sistem de indicatori care sa ofere cunostinte de la nivel local, date locale relevante.(E. Allen, 1997) In cadrul sistemului de indicatori ai habitatului interesanti din punct de vedere social apar a fi: Indicatorii ce masoara relationarea in comunitatile de vecinatate autodefinite individual numar de concedii petrecute impreuna cu vecinii din toalul concediilor petrecute in 5 ani de zile; numarul de vizite facute vecinilor / saptamana; numarul de prieteni din localitate; frecventa incredintarii locuintei spre grija vecinilor; frecventa incredintarii copiilor spre grija vecinilor; procentul de timp liber (petreceri, plimbari, aniversari, s.a.) petrecut cu vecinii din totalul de timp liber; frecventa imprumutului (ajutorului) de la vecini; frecventa folosirii centrului comercial din vecinatate / saptamana; frecventa folosirii altor servicii (sanitare, educationale) din zona rezidentiala;

17

Indicatorii interventiei socio-economica pe linie religioasa Desfasurarea unui program de meditatii pentru copii fara posibilitati financiare; Micro-policlinica pentru cei fara posibilitati financiare; Azil de batrani; Gradinita duminicala; Asigurarea hranei pentru persoanele neajutorate (singure, sarace, in imposibilitate fizica de a se descurca). Indicatorii de securitate ai vecinatatii

Numar de infractiuni/perioada timp; Numar de cazuri rezolvate/perioada timp; Frecventa de realizare a patrularilor sectoristilor Gradul de acoperire al teritoriului; Existenta iluminatului nocturn adecvat spatiilor publice (palier, scara de bloc, parcare, trotuarul, strada); Gradul de vizibilitate al intrarii in cladire, al parcarii, al zonelor de joaca (ferestre pe toate laturile cladirii, usi de sticla); Aplicarea pe cladirile de locuinte a adresei complete; Sitem de inchidere a usilor comune; In problema practica a compunerii ansamblurilor apare problema eficientei

sociale a acestora. In acest context trebuie amintite cateva probleme: (a) stabilirea dotarilor prioritare, pe langa scoala, dispensar si centru comercial, ca dotari consumatoare de timp liber (culturale, sportive) si dotari creatoare de timp liber, cele ce preiau la un nivel inalt de organizare si calitate unele activitati de la nivelul gospodariei (crese, gradinite, spalatorii, cantine); (b) amenajarea spatiilor verzi cu rol social-psihologic si de agrement, sport. (Gh. Sebestien, 1976, p110-111) Este adevarat ca absenta unei preocupari de a cerceta empiric domeniul amenajarii teritoriului urban de catre sociologi (nu numai de arhitecti si urbanisti), deci absenta datelor, determina abordarea acestui subiect strict descriptiv. O astfel de analiza, chiar descriptiva, poate fi considerata meritoasa intrucat releva importanta cadrelor fizice si/sau sociale, care isi pun amprenta pe viata de zi cu zi a oamenilor.

18

Activitatile de sistematizare a teritoriului si localitatilor sunt incompatibile cu o gandire rutinara, care sa nu tina cont de recomandarile stiintei, ale unui grup de discipline copartase la fundamentarea proiectelor de amenajare a teritoriului. Interventiile de amenajare a orasului trebuie precedate si urmate de studii aprofundate in ce priveste implicatiile si consecintele umane. Astfel perspectiva cercetarii prin indicatori ai comunitatii urbane combinata cu studii asupra imaginii si aspiratiilor populatiei rezidente despre spatiul urban in care traiesc ar putea reprezenta garantia obtinerii unui mediu urban eficient economic, social si urbanistic.

Consideratii teoretice privind planificarea urbana


Programe de dezvoltare a vecinatatii urbane W.M. Rohe si L.B. Gates, in incercarea de a-si forma o parere despre modalitatile de dezvoltare a comunitatii locale urbane, au studiat o serie de programe de planificare a vecinatatii, finantate de catre administratia locala, in cateva orase din S.U.A (Atlanta, Cincinnati, Huston, St. Paul s.a.), reusind sa prezinte rezultatele cercetarii in cartea Planning With Neighborhoods, o lucrare despre mobilitatea si schimbarea in vecinatatea urbana, o investigatie inteligenta asupra relatiilor intre administratia municipala si vecinatati si asupra rolului pe cere il poate juca planificatorul(L. Soderholm, cf. W.M. Rohe, L. B. Gates, 1986, p.27) Cei doi cercetatori au reusit sa evidentieze cateva strategii in incercarea de a rezolva problemele comunitatilor te tip vecinatate urbana: A. Programele de planificare a vecinatatii trebuie sa ia in considerare grupuri de vecinatate pentru identificarea problemelor locale. Aceste activitati au menirea de a oferi posibilitatea locuitorilor sa-si exprime propriile conceptii in ceea ce priveste dezvoltarea zonei lor. B. Cresterea numarului de persoane participante se datoreaza cresterii numarului de atributii ce trebuie indeplinite in interiorul noilor vecinatati considerate presedinti de comitete, administratori, paznici. Participarea redusa este asociata cu apatia locatarilor, organizarea inadecvata, publicitate slaba. Acestea pot fi inlaturate prin construirea unei vecinatati, care sa functioneze ca o structura organizationala deschisa. Trebuie sa se actioneze in directia co-interesarii locatarilor in ceea ce

19

priveste problemele comunitatii, astfel incat costul renuntarii la unele preocupari de timp liber sa nu fie foarte mare. C. A imbunatati mediul fizic inseamna a imbunatati conditiile de locuire, infrastructura (strazile, trotuarele) si, nu in ultimul rand, zonele destinate petrecerii timpului liber (parcuri, gradini s.a.). Astfel, existenta unei administratii de vecinatate, preocupata in acest sens, ar putea atrage fonduri importante de la bugetul local pentru diferite activitati de dezvoltare a zonei. D. Planificarea vecinatatii va avea ca rezultat si imbunatatirea serviciilor publice ce deservesc zona respectiva: invatatmant, sanatate, transport, telecomunicatii si posta, servicii spirituale etc.. E. Programele cercetate se indreapta si spre dezvoltarea, la nivel local, a unor organizatii comunitare noi sau spre consolidarea celor existente. Consecinta acestei interventii consta in cresterea solidaritatii si a coeziunii in vecinatatea urbana. Simpla existenta a grupului de vecinatate nu atrage dupa sine si participare sociala, de aceea este necesara interventia pentru trezirea dorintei de a coopera. F. De fapt, integrarea indivizilor in societate se reduce la selectia catorva in pozitii de conducere. Se considera, astfel, ca daca liderul comunitatii este mai bine integrat in sistemul politic local, atunci zona este mai probabil sa fie beneficiarul unor decizii politice. In aceste conditii si problemele evidentiate la nivel local pot fi communicate mai eficient autoritatii publice. G. Programele de planificare a vecinatatii vor determina o crestere a accesului indivizilor in administratia locala, dar si o crestere a increderii in aceasta, strans legate de circulatia si de raspandirea informatiilor relevante, precum si de comunicarea intre locuitori, reprezentatntii acestora si autoritatile locale. H. Programele de planificare a vecinatatii ar trebui sa conduca la o distributie mai echitabila a bunurilor publice cu precadere catre zonele sarace ale oraselor, catre cartierele marginase. Fondurile publice trebuie sa se indrepte catre aceste zone tocmai pentru ameliorarea realitatii existente.(W.M. Rohe, L.B. Gates, 1986, p.2426)

20

Cum se planifica pentru indivizi Planificarea urbana trebuie sa devina, in conceptia lui H. Gans, planificare sociala; trebuie abandonate toate conceptele planificarii traditionale legate de mediul fizic. Este necesar ca activitatea sa inceapa cu diagnoza conditiilor de viata, a dorintelor, a problemelor rezidentilor urbani. Aceasta analiza ar demonstra ca indivizii nu sunt la fel, ca exista stiluri de viata, scopuri si probleme diferite functie de varsta, statut social. Trebuie identificate grupuri sociale catre care sa se indrepte sugestiile de amenajare. Planificarea in vederea rezolvarii, de exemplu, a problemelor financiare intr-o anumita zona ar necesita interventia in sistemul economic: investitii in crearea de noi locuri de munca s.a. Conflictele intergenerationale intre parinti si adolescenti pot fi ameliorate prin cresterea distantei fizice si sociale intre aceste doua grupuri de varsta institutii proprii tinerilor unde acestia isi pot afirma valorile, credintele. Cresterea incidentei fenomenului criminalitatii in comunitatile urbane trebuie intampinata prin aplicarea unor norme de securitate comunitara fizica si sociala (vezi indicatori de securitate ai vecinatatii). Acest tip de planificare cere ca planificatorul sa fie sociolog, psiholog sau sa lucreze aproape de acestia pentru a asigura o mai mare vizibilitate a problemelor sociale. Intereviurile, observatiile si planificarea cu indivizi, nu pentru acestia, sunt metode de a obtine informatiile necesare. Planul fizic trebuie sa exprime scopurile planificarii sociale; locuirea si alte aspecte ale mediului fizic trebuie planificate in termeni de ceea ce doresc indivizii. Planificatorul trebuie sa actioneze in directia aspiratiilor cetatenilor din doua motive: PRACTIC este greu sa schimbi oamenii daca ei nu vor sa o faca. Acestia nu sunt dispusi sa renunte la viata lor, la obiceiurile lor doar pentru ca planificatorul le cere asta. Este adevarat ca pot fi fortati sa o faca, dar acesta ar fi un gest lipsit de intelepciune din punct de vedere politic, democratic, mai putin in cazul in care schimbarea este in directia interesului public si indivizii sunt constienti de acest interes public. Indivizii nu accepta idealul planificatorului, al comunitatii echilibrate in care coexista populatii cu diferite niveluri ale venitului respectiv pozitii sociale, de diferite etnii. Este adevarat ca acest principiu al echilibrarii comunitatiilor umane de locuit este expresia opozitiei fata de excluziunea sociala a celor cu venit foarte scazut sau membrii ai diferitelor etnii. Insa, in

21

astfel de comunitati in care se presupune ca diversitatea umana este un avantaj, apar o serie de conflicte legate de faptul ca indivizii doresc sa aiba aproape persoane cu aceleasi aspiratii, interese, valori. FILOSOFIC. H. Gans nu crede ca planificatorul are dreptul de a forta indivizii sa-si schimbe comportamentul. Noua viziune, ce sta la baza interventiei, nu este intemeiata stiintific ci se bazeaza pe cultura de status a celui ce planifica. Gans ofera doua argumente in acest sens: Planificatorul nu detine monopol pe valorile si scopurile dezirabile social; Stilurile de viata sunt legate functional de anumite situatii, evenimente cu care individul se confrunta si care sunt specifice unei anumite pozitii sociale conferite de nivelul de educatie, de nivelul venitului. A cere locuitorului urban sa renunte la stilul propriu de viata este echivalent cu a-i cere sa-si schimbe comportamentul cu cel specific altei pozitii sociale, fara sa obtina caracteristicile acesteia.(H. Gans, 1976, p.164-167) Planificatorul nu apare ca un reformator , nici ca un profesionist care este liber sa impuna experimentele si valorile sale asupra indivizilor catre care se indreapta actiunea de planificare. Ca functionar public el trebuie, mai degraba, sa fie servitorul acestora, ajutandu-i sa-si rezolve problemele, cu exceptia cazurilor cand acestea sunt antisociale sau cu consecinte distructive. In acest proces planificatorul trebuie sa propuna o varietate de programe in vederea alegerii. Cand este chemat sa planifice in spatii heterogene si interesul public este greu de identificat, el trebuie sa adopte o atitudine politica, sa propuna alocarea resurselor astfel incat beneficiile maxime sa ajunga la acei indivizi, comunitati pe care el le descopera a fi in nevoie de beneficii publice. In acest proces el trebuie sa actioneze si asupra mediului fizic dar prioritari sunt indivizii (ibid. p.170). Oameni vs. loc Politicile publice trebuie orientate, cu prioritate, catre indivizi pentru a-i ajuta direct, indiferent unde traiesc sau catre locuri, ajutandu-i astfel indirect prin interventia la nivelul spatiilor de locuit? Politica indreptata catre oameni este sustinuta de existenta pungilor de saracie si a segregarii etnice si rasiale, probleme legate de spatiul urban, mai strans decat de orice alta caracteristica socio-economica si favorizate tocmai de unitati teritoriale cum sunt vecinatatile urbane, suburbiile, ghetto-urile.

22

Pe de o parte, se apreciaza ca progresul in domeniile transportului si tehnologiei de comunicare ar reduce nevoia de apropiere resimtita de membrii comunitatii, astfel diminuandu-se relevanta relatiilor de vecinatate. Pe de alta parte, se discuta despre ocrotirea vecinatatii. Aceasta pozitie ar putea fi o masura reala a importantei comunitatii imediate de locuire pentru indivizi sau doar o simpla rezistenta la dezvoltarile tehnologice, care il impiedica pe individ sa cultive sentimentul comunitatii.(ib., p.266267) Solutia se poate constitui in actiunea sectorului public, intr-o oarecare masura, asupra spatiului, sub forma unor fonduri directionate catre anumite locuri, dar, intr-o masura egala, si asupra persoanelor prinse in aceste zone dezavantajate.(J. White, p.261.)

Bibliografie:
1. ALLEN, Eliot Measuring the New Urbanism with Community Indicators, AICP, Criterion Planners/Engineers, Portland, 1997 2. DOICESCU, Octav Orsul si substanta lui, in Arhitectura, 1973, nr. 4(143), p.2-3. 3. GANS, Herbert Planning for people, not buildings, in Urban Administration Management, Politics and Change, Coord. Alan E. BENT & R. A. ROSSUM, National University Publications, Kennikat Press. Corp., 1976, p.152-174. 4. ROHE, M. William, GATES, B. Lauren When Cities Work with Neighborhoods, in Planning, ian., 1986, p.24-29. 5. SANDU, Alexandru Pentru o intelegere complexa, stiintifica a restructurarii urbane, in Arhitectura, 1973, nr. 4(143), p.4-11. 6. SCHULTZE, A. William Urban and Community Politics, Duxbury Press, Massachusetts, 1974, p.387-393. 7. SEBESTIEN, Gheorghe Eficienta economica si sociala a ansamblurilor de locuit, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1976, 103-114. 8. SFINTESCU, Cincinat Pentru Bucuresti. Noi studii urbanistice. Delimitari, zonificare, circulatie, estetica., Institutul de Arte Grafice Bucovina, 1933, p 30-41. 9. WHITE, J. Michael American Neighborhoods and Residential Differentiation, Russell Sage Foundation, New York, p.251-269.

23

10. XXX Dictionar de Sociologie, coord. Catalin ZAMFIR & Lazar VLASCEANU, Ed. Babel, Bucuresti, 1998, p.425. 11. XXX Studiu pilot de restructurare ecologica a unui ansamblu urban din zona centrala a orasului Bucuresti Calea Mosilor-Bd. Carol-Str. Traian, Centru de Proiectare Urbana, 1993-1994. 12. XXX Rolul cartierului ca unitate constitutiva a structurii urbane, implicatii in programele de restructurare si dezvoltare urbana. Corespondente intre modelul urban bazat pe cartier si prevederile Legii 50/1991, UrbanProiect, faza I, mai 1996.

24