Sunteți pe pagina 1din 167
TELECOMUNICA Ţ IILE Ş I TEHNOLOGIA INFORMA Ţ IILOR Bucure ş ti 2004 1

TELECOMUNICAŢIILE ŞI TEHNOLOGIA INFORMAŢIILOR

Bucureşti 2004

La elaborarea textelor acestor broşuri au contribuit:

Experţi:

ILEANA PASCAL MONICA VLAD ŞTEFAN DEACONU CODRU VRABIE

Supervizare:

ELENA SIMINA TĂNĂSESCU AUREL CIOBANU - DORDEA

În cadrul proiectului „Campanie de informare a funcţionarilor publici privind conţinutul acquis-ului comunitar“ au fost elaborate broşuri privind primele 15 capitole de negociere în anul 2002 şi pentru ultimele 15 capitole în anul 2004

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Telecomunicaţiile şi tehnologia informaţiilor. - Pipera : Dacris, 2004 ISBN 973-86939-3-4

654

004

© CRJ 2004

Lista capitolelor în care este împărţit acquis-ul comunitar, în vederea negocierilor cu statele care aderă la Uniunea Europeană

Capitolul 1: Libera circulaţie a mărfurilor Capitolul 2: Libera circulaţie a persoanelor Capitolul 3: Libera circulaţie a serviciilor Capitolul 4: Libera circulaţie a capitalului Capitolul 5: Dreptul societăţilor comerciale Capitolul 6: Politica în domeniul concurenţei Capitolul 7: Agricultură Capitolul 8: Pescuitul Capitolul 9: Politica în domeniul transporturilor Capitolul 10: Impozitarea Capitolul 11: Uniune economică şi monetară Capitolul 12: Statistică Capitolul 13: Politici sociale şi ocuparea forţei de muncă Capitolul 14: Energia Capitolul 15: Politica industrială Capitolul 16: Întreprinderile mici şi mijlocii Capitolul 17: Ştiinţa şi cercetarea Capitolul 18: Educaţie, formare profesională şi tineret Capitolul 19: Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei Capitolul 20: Cultura şi politica în domeniul audiovizualului Capitolul 21: Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale Capitolul 22: Protecţia mediului înconjurător Capitolul 23: Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii Capitolul 24: Justiţie şi afaceri interne Capitolul 25: Uniune vamală Capitolul 26: Relaţii externe Capitolul 27: Politica externă şi de securitate comună Capitolul 28: Control financiar Capitolul 29: Dispoziţii financiare şi bugetare Capitolul 30: Instituţii Capitolul 31: Diverse

ABREVIERI

AMRT Multiplexarea prin diviziunea timpului (fr. Acces Multiple Repartition dans le Temps, engl. Time Division Multiple Access)

ANRC

CCITT Comitetul Consultativ Internaţional Telefonic şi

Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii

Telegrafic Comunitatea Europeană

CE

CEPT Conferinţa Administraţiilor Serviciilor Poştale şi de

CER

CNA

Comisie

Consiliu

Telecomunicaţii (fr. Conférence Européenne des Postes et Télécommunications) Comitetului European de Radiocomunicaţii Consiliul Naţional al Audiovizualului Comisia Europeană Consiliul Europei

European de Radiocomunica ţ ii Consiliul Na ţ ional al Audiovizualului Comisia European ă Consiliul Europei
European de Radiocomunica ţ ii Consiliul Na ţ ional al Audiovizualului Comisia European ă Consiliul Europei
European de Radiocomunica ţ ii Consiliul Na ţ ional al Audiovizualului Comisia European ă Consiliul Europei

DCS Sistem de comunicare digitală (eng. Digital Communication System) DECT Telecomunicaţii digitale fără fir ameliorate (eng. digital enhanced cordless telecommunications) DTE Echipamentele terminale de date (eng. Data Terminal

Equipment) Multifrecvenţă bitonală (eng. dual tone multi-frequency)

DTMF

ETSI Institutul European pentru Standarde în Telecomunicaţii

(eng. European Telecommunication Standard Institute) EURID Registrul European pentru Domenii Internet (eng. European Registry for Internet Domains)

GAP

GNSS Sistem global de navigare prin satelit (eng. Global

Profil generic de acces (eng. generic access profile)

Navigation Satellite System) Grupul pentru Promovarea Tehnologiei Informaţiei

GPTI

GSM Sistemul global de comunicaţii mobile (eng. Global

HG

System for Mobile Communication) Hotărâre de Guvern

HSCSD Transmisie de date cu comutarea rapidă a circuitelor (eng. high speed circuit switched data) IDA Schimbul electronic de date între administraţii (eng. interchange of data between administrations) IGCTI Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei ISDN Reţea digitală integrată de servicii LMES Staţie terestră mobilă de comunicaţii prin satelit (eng. land mobile satellite earth stations) MCTI Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei MES Staţii mobile terestre (eng. Mobile Earth Stations) MSS Serviciu mobil prin satelit (eng. Mobile Satellite Service) OG Ordonanţă de Guvern ONP Furnizarea unei reţele deschise (eng. Open network provision) OUG Ordonanţa de urgenţă a Guvernului PSDS Transmisie de date cu pachete comutate (eng. packet- switched data services) PSPDN Reţea publică de date cu pachete comutate (eng. Packet Switched Public Data Network) RTE Reţele transeuropene RTPC Reţea telefonică publică comutată RTT Road Transport Telematics SAI Sistemul automatic de identificare SIAE Sistemul Informatic pentru atribuire electronică a autorizaţiilor de transport rutier internaţional de marfă SNG-TES Staţie terestră transportabilă de retransmisie de informaţii prin satelit (eng. satellite news gathering transportable earth stations) S-PCN Reţea de comunicaţii personale prin satelit (eng. Satellite Personal Communications Network) TFTS Sistemul terestru de telecomunicaţii în avioane (eng. Terrestrial Flight Telecommunications System) TI Tehnologia informaţiei TNABF Tabelul Naţional de Alocare a Benzilor de Frecvenţă

TTI

Informaţii despre călătorie şi trafic (eng. Traffic and

VSAT

Travel Information) Terminal cu deschidere foarte mică (eng. very small aperture terminal)

Actele normative adoptate la nivel comunitar

Tratatele constitutive (versiunile republicate, în urma modificărilor şi completărilor, ale Tratatului instituind Comunitatea Europeană şi Tratatului asupra Uniunii Europene), legislaţia în vigoare, legislaţia în pregătire, precum şi hotărârile recente pronunţate de Curţii Europeană de Justiţie se regăsesc în cadrul bazei de date cu acces gratuit EUR-Lex de pe serverul Europa (www.europa.eu.int/eur-lex).

În temeiul şi în conformitate cu dispoziţiile tratatelor constitutive, instituţiile UE cu competenţe în procesul legislativ adoptă, în esenţă, următoarele acte normative :

Regulamentele sunt actele care au caracter obligatoriu de la data intrării lor în vigoare atât pentru statele membre, cât şi pentru persoanele fizice şi juridice aflate pe teritoriul acestora. Regulamentele se aplică direct pe teritoriul statelor membre, cărora le este interzis să adopte măsuri de transpunere sau orice alte măsuri care ar putea îngrădi aplicarea lor directă. Dacă în text nu este precizată data intrării în vigoare, aceasta va fi reprezentată de cea de a 20-a zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.

Directivele sunt actele stabilesc numai obiective obligatorii pentru statele membre, lăsând la latitudinea acestora modalităţile de atingere a lor. În text este precizată data până la care statele membre trebuie să adopte măsurile de adaptare la directiva în cauză. Directivele se aplică şi ele direct pe teritoriul statelor membre, dar numai după expirarea termenului de transpunere.

Deciziile sunt actele cu caracter obligatoriu doar pentru statele membre sau persoanele juridice cărora le sunt adresate. Unele au caracter individual (având un singur destinatar sau un număr limitat de destinatar), iar altele au caracter general (sunt obligatorii pentru toate statele membre şi pentru persoanele fizice şi juridice aflate pe teritoriul acestora).

Recomandările, rezoluţiile şi avizele sunt acte fără caracter obligatoriu, jucând rolul de instrumente indirecte pentru apropierea

legislaţiilor şi practicilor naţionale.

Acordurile şi convenţiile sunt înţelegeri în formă scrisă supuse dreptului internaţional dar încheiate fie de către Comunităţi cu state terţe, fie de către acestea şi statele membre cu state terţe, fie numai între statele membre, în conformitate cu competenţele stabilite prin tratatele constitutive.

Într-o serie de domenii, în afara actelor normative mai sus arătate, instituţiile Uniunii adoptă şi alte acte cu caracter obligatoriu. Acestea vor fi arătate şi explicate în cadrul prezentării domeniilor respective.

Baza de date EUR-Lex permite regăsirea tuturor actelor legislative în vigoare sau în pregătire prin intermediul mai multor facilităţi de căutare:

1. Indexul analitic al directorului de legislaţie (regăsirea legislaţiei în funcţie de domeniu);

2. Indexul alfabetic al directorului de legislaţie (regăsirea legislaţiei după termeni cheie ordonaţi alfabetic);

3. căutare după numărul Jurnalului Oficial în care s-a publicat actul legislativ;

4. căutare după numărul actului legislativ (cu ajutorul unui cod format automat de către facilitatea de căutare);

5. căutare după cuvinte cheie în text.

Toate aceste facilităţi de căutare uşurează considerabil regăsirea unui act legislativ sau a actelor legislative încadrate la un anumit domeniu. Pentru identificarea acquis-ului comunitar pe capitole cea mai utilă facilitate este indexul analitic al directorului de legislaţie (cuprinde 20 de capitole, fiecare fiind împărţit cel puţin pe subcapitole).

Cuprins

I. Introducere

 

12

II. Acquis-ul comunitar în domeniul telecomunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei

 

12

1. Directiva-cadru

 

13

 

A. Autorităţile naţionale de reglementare

 

14

B. Reguli generale aplicabile sectorului comunicaţiilor electronice

16

2. Directiva privind autorizarea

 

17

3. Directiva privind accesul

 

18

 

A. Prevederi generale

 

19

B. Obligaţiile operatorilor

 

19

C. Prevederi procedurale

 

19

4. Directiva privind serviciul universal

 

19

 

A. Obligaţiile serviciului universal, inclusiv obligaţiile sociale

20

B. Obligaţii impuse furnizorilor de reţele şi servicii de comunicaţii electronice cu putere semnificativă pe piaţă

21

C. Interesele şi drepturile utilizatorilor finali

 

21

5. Directiva privind viaţa privată şi comunicaţiile electronice

23

 

A

Confidenţialitatea comunicaţiilor

 

23

B.

Traficul de date

 

23

C.

Facturarea detaliată

 

23

D.

Prezentarea şi restricţionarea apelurilor şi datele de identificare ale liniilor telefonice

24

E.

Informaţiile în legătură cu locaţia, altele decât liniile de trafic

24

F.

Redirecţionarea automată a apelurilor

 

24

G.

Comunicaţii nesolicitate

 

24

III. România în procesul de adoptare a legislaţiei europene cu privire la telecomunicaţii şi tehnologia informaţiilor

25

1.

Licenţe şi autorizaţii

 

25

A.

Audiovizual

28

B.

Servicii poştale

 

28

2. Resurse limitate

 

29

A. Resursele de numerotaţie

 

29

B. Frecvenţele radioelectrice

 

30

3. Accesul şi interconectarea

 

30

A. Definirea unor termeni noi

 

31

B. Drepturile şi obligaţiile operatorilor

 

31

C. Puterile de intervenţie ale autorităţii de reglementare.

32

4. Serviciul universal

 

33

5. Tehnologia informaţiei, serviciile societăţii informaţionale

35

A. Societatea informaţională

 

35

B. Sistemului Electronic Naţional

 

35

C. Semnătura electronică

 

35

D. Achiziţiile publice prin licitaţii electronice

 

36

E. Prelucrarea datelor cu caracter personal

 

37

F. Comerţul electronic

 

37

G. Sisteme moderne de plată

 

38

H. Transparenţă

 

39

I. Cartea electronică de identitate

 

39

J. Alte servicii

 

39

6. Protecţia datelor cu caracter personal

 

41

7. Servicii poştale

 

42

A. Serviciul universal

 

42

B. Servicii rezervate

 

43

C. Tarife şi contabilitate

 

44

D. Protecţia utilizatorilor

 

44

8. Cadrul instituţional

 

45

A

Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (MCTI)

45

B.

Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii (ANRC)

47

C.

Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei ( IGCTI)

48

D.

Grupul pentru Promovarea Tehnologiei Informaţiei

(GPTI)

E. Avocatul Poporului

F. Consiliul Naţional al Audiovizualului

ANEXĂ Legislaţia comunitară relevantă în domeniul telecomunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei

48

49

49

51

I. Introducere

Dezvoltarea alertă a sectorului tehnologiei informaţiei (TI) şi telecomunicaţiilor în ultimii ani a dus, atât la nivel european cât şi în România, la apariţia unui număr tot mai mare de reglementări. Acestea conţin atât norme specifice domeniului – unul foarte tehnic – cât şi aspecte care ţin de domeniul liberalizării pieţelor de bunuri şi servicii, şi stimularea concurenţei.

Scopul acestor acte este reglementarea uniformizată la nivel european a sectorului tehnologiei informaţiei şi telecomunicaţiilor, reglementare care

să permită trecerea de la monopoluri la pieţe concurenţiale de servicii,

reţele de telecomunicaţii şi echipamente, să promoveze concurenţa, să încurajeze cercetarea şi implementarea de noi tehnologii, să ajute la crearea şi dezvoltarea societăţii informaţionale.

O altă caracteristică a acestor prevederi este aceea că stabilesc două

niveluri de responsabilitate pentru implementarea acquis-ului în domeniul TI şi telecomunicaţiilor – la nivel european sunt descrise sarcinile

Comisiei, iar la nivel naţional este trasat cadrul pentru înfiinţarea şi funcţionarea autorităţilor naţionale de reglementare.

II. Acquis-ul comunitar în domeniul telecomunicaţiilor

şi tehnologiei informaţiei

Tratatul instituind Comunitatea Europeană reglementează în cadrul

noului titlu XV (fostul titlu XII) Reţelele transeuropene. Art. 154 prevede

că “pentru a permite cetăţenilor Uniunii, operatorilor economici, precum

şi comunităţilor regionale şi locale să beneficieze pe deplin de avantajele

care decurg din realizarea unui spaţiu fără frontiere, Comunitatea contribuie la instituirea şi dezvoltarea unor reţele transeuropene în infrastructurile din sectoarele transporturilor, telecomunicaţiilor şi

energiei.” Acţiunea Comunităţii urmăreşte să favorizeze interconexiunea şi interoperabilitatea reţelelor naţionale, precum şi accesul acestor reţele.

Reglementarea sectorului telecomunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei la nivel european a cunoscut o evoluţie substanţială în ultimii zece ani datorită dezvoltării rapide a tehnicii. Această evoluţie este reflectată în numărul mare de acte comunitare în materie adoptate în ultimul deceniu. În vederea unificării legislative şi adaptării la noile realităţi tehnice în materie este adoptat în 2002 un nou cadru legislativ alcătuit din 5 directive – Directiva-cadru, Directiva privind autorizarea, Directiva privind accesul, Directiva privind serviciul universal şi Directiva privind viaţa privată şi comunicaţiile electronice.

Dintre actele în vigoare şi care sunt anterioare noului pachet reglementar, menţionăm Regulamentul nr. 2887/2000 al Parlamentului European şi Consiliului privind accesul necondiţionat la bucla locală, al cărui scop este intensificarea concurenţei şi stimularea inovaţiei tehnologice pe piaţă prin stabilirea unor condiţii armonizate privind accesul la bucla locală. Potrivit regulamentului, operatorii notificaţi de către autorităţile naţionale în materie şi care au o putere semnificativă pe piaţa reţelelor de telefonie fixă publică, sunt obligaţi să publice şi să reactualizeze periodic oferta de referinţă pentru accesul la bucla lor locală şi facilităţile corespondente. Oferta trebuie să fie suficient de necondiţionată astfel încât beneficiarul să nu fie obligat să plătească pentru facilităţile care nu îi sunt necesare pentru furnizarea serviciilor sale şi trebuie să conţină descrierea componentelor oferite, termenii şi condiţiile, inclusiv cele referitoare la plată.

1. Directiva-cadru

Directiva 2002/21/CE din 7 martie 2002 asupra unui cadru reglementar comun pentru reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice conţine atât prevederi în sarcina autorităţilor naţionale, cât şi un set de proceduri care să asigure aplicarea armonizată la nivelul Uniunii Europene.

A. Autorităţile naţionale de reglementare

În fiecare dintre statele membre, implementarea directivei-cadru şi a celorlalte directive specifice este asigurată de organisme denumite generic „autorităţi naţionale de reglementare”. Statele membre trebuie să garanteze independenţa, imparţialitatea şi transparenţa activităţilor acestor organisme specializate, precum şi să notifice Comisiei atribuţiile stabilite în sarcina autorităţilor. Directiva prevede, în capitolul 3, următoarele categorii de atribuţii pentru autorităţile naţionale de reglementare:

a)

Principii generale

Autorităţile naţionale de reglementare promovează concurenţa în furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice prin asigurarea unui mediu în care utilizatorii au beneficii în condiţii de ofertă, preţ şi calitate, în care nu există perturbări sau restricţii ale concurenţei în sectorul comunicaţiilor electronice. De asemenea, acestea încurajează investiţiile în infrastructură, promovează inovaţia, încurajează şi asigură managementul eficient al frecvenţelor radio şi al resurselor de numerotaţie. 1 Pentru a contribui la dezvoltarea pieţei interne, autorităţile naţionale de reglementare încurajează dezvoltarea de reţele trans- europene şi interoperabilitatea serviciilor pan-europene, asigură condiţii nediscriminatorii pentru furnizorii de servicii de comunicaţii electronice şi cooperează între ele pentru aplicarea directivei şi a celorlalte acte în materie.

b)

comunicaţii electronice

Managementul

frecvenţelor

radio

pentru

servicii

de

Statele membre vor asigura managementul eficient al frecvenţelor radio şi vor lua măsuri pentru ca alocarea acestor frecvenţe de către autorităţile

1 Resursele de numerotaţie pot fi geografice sau mobile.

naţionale de reglementare să fie realizată după criterii obiective, transparente, nediscriminatorii şi proporţionale.

c) Resursele de numerotaţie

Autorităţile naţionale de reglementare controlează atribuirea resurselor de numerotaţie şi asigură managementul planurilor naţionale de numerotaţie. În aplicarea acestor planuri se va asigura tratamentul egal tuturor furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice.

d) Dreptul de acces

Articolul 11 prevede că, în evaluarea cererilor de atribuire a dreptului de a instala echipamente pentru comunicaţii electronice atât în domeniul public cât şi pe proprietăţile private, autoritatea competentă va acţiona pe baza unor proceduri transparente şi publice aplicate fără nici o discriminare sau întârziere.

e) Colocarea şi folosirea în comun a amplasamentelor

Atunci când un furnizor de comunicaţii electronice beneficiază, potrivit legislaţiei naţionale, de dreptul de a instala amplasamente în domeniul public sau pe proprietate privată sau beneficiază de o procedură pentru exproprierea sau folosirea unei proprietăţi, autorităţile naţionale de reglementare vor încuraja folosirea în comun a unor astfel de amplasamente sau a proprietăţii.

f) Separarea contabilităţii şi raportările financiare

Furnizorii au obligaţia de a efectua înregistrări contabile separate pentru toate activităţile având legătură cu comunicaţiile electronice. Statele membre au dreptul de a alege să nu aplice aceste prevederi acelor furnizori a căror cifră de afaceri anuală, provenită din activităţi asociate cu serviciile de comunicaţii electronice în statele Uniunii, este mai mică de 50 milioane euro. Acei furnizori de servicii de comunicaţii electronice

care nu îndeplinesc anumite cerinţe prevăzute de dreptul societăţilor comerciale şi reglementările contabile au obligaţia de a realiza audit-uri şi a publica raportările financiare.

B. Reguli generale aplicabile sectorului comunicaţiilor electronice

Capitolul al IV-lea al directivei prevede o serie de reguli şi proceduri menite a asigura aplicarea unitară a legislaţiei în domeniu. Printre acestea se numără aspecte cu privire la:

Furnizorii cu putere semnificativă pe piaţă – Un furnizor va fi considerat ca având putere semnificativă pe piaţă atunci când, individual sau în asociere cu alţii, se bucură de o poziţie echivalentă cu poziţia dominantă pe piaţă, care îi permite să se comporte în mod independent faţă de competiţie, clienţi şi consumatorii finali.

Procedura de definire a pieţei – În urma consultărilor publice şi cu autoritatea naţională de reglementare din fiecare stat membru, Comisia va adopta o recomandare asupra pieţelor naţionale relevante de produse şi servicii. Comisia va defini aceste pieţe în concordanţă cu principiile dreptului concurenţei.

Procedura de analiză a pieţei – Ulterior adoptării recomandării şi a oricăror revizuiri ulterioare, autorităţile naţionale de reglementare vor analiza pieţele relevante, iar acolo unde este posibil analiza va avea loc în colaborare cu autorităţile naţionale în domeniul concurenţei.

Standardizarea – În funcţie de necesităţi, Comisia poate cere stabilirea unor standarde de către organizaţiile europene de standardizare:

Comitetul European pentru Standardizare, Comitetul European pentru Standardizare Electrotehnică şi Institutul European pentru Standarde în Telecomunicaţii.

Proceduri de armonizare – În vederea armonizării legislaţiei la nivel comunitar, Comisia poate emite recomandări adresate statelor membre,

iar acestea trebuie să ia toate măsurile necesare pentru ca autorităţile naţionale de reglementare să ţină seama de aceste recomandări în îndeplinirea atribuţiilor lor. Atunci când o autoritate naţională de reglementare alege să nu urmeze o recomandare, aceasta trebuie să informeze despre acest lucru Comisia, arătând motivele deciziei.

Rezolvarea diferendelor între furnizori – Pentru rezolvarea diferendelor care pot apărea între furnizori, autoritatea naţională de reglementare va emite decizii obligatorii. Statele membre pot alege să aplice şi alte mecanisme de soluţionare a diferendelor, cum ar fi medierea. Rezolvarea diferendelor transnaţionale – În cazul apariţiei unor astfel de diferende, statele membre se vor adresa autorităţilor naţionale de reglementare, care îşi coordonează eforturile pentru soluţionarea lor. Comitetul pentru comunicaţii – Comisia este asistată în aplicarea reglementărilor de către un Comitet pentru comunicaţii.

Schimbul de informaţii – Comisia va pune la dispoziţia Comitetului pentru comunicaţii rezultatele consultărilor periodice cu reprezentanţii operatorilor de reţea, furnizorilor de servicii, utilizatorilor, consumatorilor, producătorilor şi sindicatelor statelor terţe şi organizaţiilor internaţionale. Publicarea de informaţii – Statele membre vor asigura publicitatea informaţiilor privind aplicarea directivei. În acest sens, vor fi publicate notificări în buletinele/monitoarele oficiale naţionale în legătură cu locul şi modul de publicare a informaţiei. O copie a acestor notificări va fi trimisă Comisiei.

Procedura de revizuire – Comisia va revizui periodic implementarea directivei şi va raporta Parlamentului şi Consiliului.

2. Directiva privind autorizarea

Directiva nr. 2002/20/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 martie 2002 asupra autorizării reţelelor şi serviciilor de comunicaţii

electronice reglementează regulile şi condiţiile de acordare a autorizaţiilor în materie.

Directiva defineşte „autorizaţia generală” ca fiind cadrul legal stabilit de un stat membru pentru furnizarea de servicii şi reţele de comunicaţii electronice. În lista de drepturi care derivă din autorizaţia generală se numără dreptul furnizorilor autorizaţi în conformitate cu prevederile directivei de a furniza reţele şi servicii de comunicaţii electronice şi dreptul ca aplicaţiile lor pentru instalarea amplasamentelor să fie analizat în concordanţă cu art. 11 al directivei-cadru (dreptul de acces).

Art. 5-8 reglementează dreptul de folosire al frecvenţelor radio şi al numerotaţiei, condiţiile legate de exerciţiul acestui drept şi obligaţiile specifice, procedura de limitare a drepturilor de folosinţă a frecvenţelor radio precum şi atribuirea armonizată a frecvenţelor radio. Pentru aplicarea prevederilor, directiva stabileşte cadrul administrativ şi financiar care trebuie respectat de furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice, reglementând:

-

costurile administrative care pot fi impuse furnizorilor în virtutea autorizărilor generale;

-

taxele pentru dreptul de folosinţă şi instalare a amplasamentelor;

-

modificarea drepturilor şi obligaţiilor în cazuri justificate obiectiv;

-

publicarea informaţiei relevante asupra drepturilor, condiţiilor, procedurilor, taxelor şi deciziilor cu privire la autorizările generale şi la dreptul de folosire;

-

procedura de revizuire periodică de către Comisie a funcţionării sistemelor naţionale de autorizare.

3.

Directiva privind accesul

Directiva nr. 2002/19/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 martie 2002 asupra accesului şi interconectării reţelelor de comunicaţii electronice şi a amplasamentelor asociate cu acestea stabileşte drepturile şi obligaţiile pentru operatori şi furnizori în privinţa interconectării şi accesului la reţele şi la amplasamentele asociate cu acestea. Directiva

cuprinde trei categorii de prevederi:

A. Prevederi generale

Statele membre nu vor întreprinde acţiuni de natură a îngrădi drepturile furnizorilor de a negocia acorduri comerciale şi tehnice privind accesul şi/sau interconectarea, în concordanţă cu dreptul comunitar. Autorităţile naţionale de reglementare vor încuraja şi vor asigura accesul şi interconectarea în vederea promovării eficienţei, concurenţei şi asigurării de beneficii maxime pentru utilizatorii finali. Statele membre vor asigura posibilitatea autorităţilor naţionale de reglementare de a interveni, din proprie iniţiativă, atunci când intervenţia este justificată sau la cererea unei dintre părţi, atunci când nu există un acord între ele.

B. Obligaţiile operatorilor

Aceste obligaţii sunt: obligaţia de asigurare a transparenţei în legătură cu interconectarea şi accesul, obligaţia de nediscriminare, obligaţia de separare a contabilităţii, obligaţia de acces şi folosire a amplasamentelor de reţele, obligaţia de control al preţurilor.

C. Prevederi procedurale

Directiva reia prevederile procedurale din directiva-cadru referitoare la

Comitetul pentru comunicaţii, publicarea şi accesul la informaţii, notificare, procedurile de revizuire şi transpunerea în dreptul intern al statelor membre.

4. Directiva privind serviciul universal

Directiva nr. 2002/22/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 martie 2002 asupra serviciului universal şi a drepturilor consumatorilor în legătură cu reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice stabileşte drepturile utilizatorilor finali şi obligaţiile corespondente ale furnizorilor de servicii şi reţele publice de comunicaţii electronice. Pentru a asigura furnizarea serviciului universal pe o piaţă deschisă şi concurenţială,

directiva stabileşte setul minim de servicii de o anumită calitate la care trebuie să aibă acces utilizatorii finali.

A. Obligaţiile serviciului universal, inclusiv obligaţiile sociale

Statele membre se vor asigura că:

- utilizatorii finali dintr-un anumit teritoriu vor avea acces la serviciile prevăzute de directivă, la un preţ rezonabil, indiferent de zona geografică, în condiţii naţionale specifice;

- cel puţin un furnizor va asigura conectarea şi accesul unui punct fix la o reţea de telefonie publică;

- cel puţin un registru complet al abonaţilor va fi pus la dispoziţia utilizatorilor finali de către furnizorii de serviciu universal, în formă tipărită, electronică sau în ambele forme. Registrul trebuie actualizat periodic, cel puţin o dată pe an;

- autorităţile naţionale de reglementare pot impune furnizorilor, în vederea satisfacerii nevoilor utilizatorilor finali, obligaţii privind asigurarea unui număr suficient de telefoane publice cu plată, a unei acoperiri geografice corespunzătoare, a accesibilităţii acestor telefoane pentru persoanele cu handicap şi a unui anumit nivel de calitate a serviciilor;

- utilizatorii dezavantajaţi vor a avea acces la serviciile publice de telefonie, inclusiv la serviciile de urgenţă, serviciul de informaţii privind abonaţii telefonici, registru complet al abonaţilor;

- unul sau mai mulţi furnizori vor fi desemnaţi pentru a asigura serviciul universal la nivel naţional. Furnizorii pot să furnizeze doar anumite servicii din cadrul serviciului universal sau pot acţiona doar într-o anumită regiune;

- autorităţile naţionale de reglementare vor monitoriza evoluţia şi nivelul tarifelor serviciilor din sfera serviciului universal, prestate de furnizorii de serviciu universal în special în legătură cu nivelul general al preţurilor şi al veniturilor consumatorilor;

- pentru a asigura accesul la serviciile telefonice a persoanelor cu venituri reduse sau cu nevoi sociale speciale, Autoritatea Naţională de Reglementare poate obliga furnizorii de serviciu universal să ofere

consumatorilor opţiuni tarifare sau pachete tarifare diferite de cele practicate în condiţii comerciale normale, în scopul asigurării posibilităţii de a beneficia de serviciile de telefonie destinate publicului.

B. Obligaţii impuse furnizorilor de reţele şi servicii de comunicaţii electronice cu putere semnificativă pe piaţă

Autoritatea Naţională de Reglementare poate impune furnizorilor de reţele sau servicii de comunicaţii electronice care au putere semnificativă pe piaţa respectivă, în mod corespunzător, una sau mai multe obligaţii, în scopul protejării intereselor utilizatorilor finali şi al promovării unei concurenţe efective, atunci când în urma unei analize de piaţă realizate în conformitate cu prevederile regulamentului privind efectuarea analizelor de piaţă autoritatea stabileşte că pe o anumită piaţă la nivelul furnizării serviciilor cu amănuntul nu există concurenţă efectivă, iar obligaţiile impuse în conformitate cu prevederile Directivei nr. 2002/19/CE privind accesul sau cu cele prevăzute la art. 19 (selectarea şi pre-selectarea transportatorului) din directivă nu sunt suficiente pentru atingerea obiectivelor prevăzute la art. 8 (obiectivele politicii şi principiile de reglementare) din Directiva-cadru.

Dacă în urma unei analize de piaţă realizate în conformitate cu prevederile regulamentului privind efectuarea analizelor de piaţă şi determinarea puterii semnificative pe piaţă, autoritatea naţională de reglementare stabileşte că pe piaţa furnizării unei părţi sau a întregului set minim de linii închiriate nu există concurenţă efectivă, va identifica furnizorii cu putere semnificativă pe piaţa respectivă şi va impune acestora obligaţii privind furnizarea unei părţi sau a întregului set minim de linii închiriate, în condiţii de nediscriminare, orientare a tarifelor către costuri şi transparenţă.

C. Interesele şi drepturile utilizatorilor finali

Accesul la reţele publice de telefonie şi subscrierea la servicii de conectare se realizează în baza unui contract încheiat între utilizatori şi

furnizorii de servicii. Furnizorii de reţele publice de telefonie şi furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului au obligaţia de a pune la dispoziţie publicului informaţii clare, detaliate şi actualizate privind preţurile şi tarifele aplicabile, precum şi celelalte condiţii privind posibilitatea de obţinere şi utilizare a serviciilor de telefonie destinate publicului, pentru a asigura posibilitatea utilizatorilor finali de a decide în cunoştinţă de cauză.

Furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului la puncte fixe sunt obligaţi să ia toate măsurile necesare pentru a asigura în mod neîntrerupt posibilitatea efectuării de apeluri de urgenţă. Statele membre vor asigura posibilitatea utilizării de către utilizatorii finali a numărului de urgenţă unic european ”112” în paralel cu orice alt număr de urgenţă naţional stabilit de autoritatea naţională de reglementare. Statele membre au de asemenea obligaţia de a informa cetăţenii de existenţă şi modul de utilizare a acestui număr de urgenţă şi de a asigura rezolvarea în condiţii optime a apelurilor primite la acest număr. Codul standard de acces internaţional este "00". Apelurile între puncte geografice apropiate, transfrontaliere, pot fi efectuate pe baza unor acorduri speciale. Utilizatorii finali vor fi prompt şi complet informati despre existenţa şi conţinutul acestor acorduri. Numărul non-geografic este numărul stabilit conform planului naţional de numerotaţie, care nu este număr geografic (în cuprinsul căruia una sau mai multe cifre servesc la identificarea din punct de vedere geografic a punctului terminal al reţelei); constituie numere non-geografice, printre altele, numerele alocate serviciilor de telefonie mobilă, numerele gratuite şi numerele cu tarif special. Statele membre vor asigura, atunci când este fezabil din punct de vedere tehnologic şi economic, recepţionarea apelurilor internaţionale către numere non-geografice pe teritoriul lor, cu excepţia cazurilor în care abonatul care recepţionează astfel de apeluri a decis, din motive comerciale, restricţionarea apelurilor primite din anumite puncte geografice. Statele membre vor asigura posibilitatea abonaţilor la reţele de telefonie, inclusiv telefonie mobilă, de a beneficia de portabilitatea numerelor, păstrându-şi, la cerere, numărul de telefon, indiferent de furnizorul serviciului.

5. Directiva privind viaţa privată şi comunicaţiile electronice

Directiva nr. 2002/58/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 iulie 2002 asupra procesării datelor personale şi a protecţiei vieţii private în sectorul de comunicaţii electronice are ca scop armonizarea prevederilor din legislaţia statelor membre referitoare la asigurarea unui nivel egal de protecţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi în special a dreptului la viaţă privată în ceea ce priveşte prelucrarea datelor personale în domeniul comunicaţiilor electronice.

A. Confidenţialitatea comunicaţiilor

Statele membre vor asigura, în cadrul legislaţiei naţionale, confidenţialitatea comunicaţiilor prin interzicerea ascultării, transcrierii, înregistrării sau prin alte modalităţi de interceptare a comunicaţiilor şi a transferului de date de către persoane, altele decât utilizatorii, fără acordul acestora. Excepţie de la aceste prevederi fac cazurile în care există o autorizare judiciară.

B. Traficul de date

Traficul de date procesate sau stocate de către furnizorul unei reţele publice de telecomunicaţii, care au legătură cu utilizatorii, vor fi şterse atunci când nu mai sunt folosite în scopul transmiterii de informaţii. Traficul de date poate fi utilizat de către furnizor în scopul facturării persoanelor abonate sau pentru a stabili costurile de interconectare. Aceste date pot fi utilizate şi în cadrul serviciilor de comunicaţii electronice de marketing, însă numai cu acordul respectivului utilizator. În ambele cazuri utilizatorii vor fi anterior informaţi de către utilizator în ceea ce priveşte prelucrarea acestor date.

C. Facturarea detaliată

Statele membre vor stabili, în cadrul legislaţiei naţionale, prevederi care să asigure o concordanţă între dreptul utilizatorilor de a primi facturi

detaliate şi dreptul la viaţa privată a persoanelor care sunt apelate sau care apelează.

D. Prezentarea şi restricţionarea apelurilor şi datele de identificare ale

liniilor telefonice

În cazul prezentării datelor de identificare a liniilor telefonice, furnizorii de servicii vor informa utilizatorii de posibilităţile de care aceştia dispun:

de a restricţiona prezentarea acestor date în cazul apelurilor efectuate sau primite, de a respinge apeluri care nu prezintă date de identificare.

E. Informaţiile în legătură cu locaţia, altele decât liniile de trafic

Folosirea informaţiilor în legătură cu locaţia, altele decât liniile de trafic, în scopul furnizării de servicii cu valoarea adăugată, nu poate fi realizată decât cu acordul prealabil al utilizatorului sau persoanei abonate la serviciile şi reţelele de comunicaţii publice. Furnizorul trebuie să informeze utilizatorul sau persoana abonată despre tipul de informaţii ce vor fi utilizate, despre scopul şi durata utilizării şi dacă aceste informaţii vor fi transmise unei terţe părţi în scopul furnizării de servicii cu valoare adăugată. Utilizatorii şi persoanele abonate pot să-şi retragă oricând acordul privind prelucrarea acestor informaţii.

F. Redirecţionarea automată a apelurilor

Statele membre se vor asigura că fiecare persoană abonată are posibilitatea, prin mijloace simple sau gratuite, de a opri redirecţionarea automată a apelurilor unei a treia persoane către terminalul său.

G. Comunicaţii nesolicitate

Utilizarea, în scopul marketingului direct, a sistemelor de apelare automată fără intervenţie umană, a faxului sau a poştei electronice poate fi permisă doar cu acordul prealabil al persoanei abonate.

III

România în procesul de adoptare a legislaţiei

europene cu privire la telecomunicaţii şi tehnologia

informaţiilor

Pentru armonizarea legislaţiei naţionale, România porneşte de la patru directive ale Parlamentului European şi ale Consiliului din noul pachet reglementar european - Directiva cadru, Directiva privind autorizarea, Directiva privind accesul, Directiva privind serviciul universal, precum şi Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr. 2887/2000 privind accesul necondiţionat la bucla locală.

Cadrul general intern de reglementare al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei

OUG nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor (Ordonanţa-cadru), aprobată prin Legea nr. 591/2002, stabileşte cadrul general de reglementare a activităţilor privind serviciile şi reţelele de comunicaţii prin definirea obiectivelor şi atribuţiilor Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii (ANRC) în domeniul comunicaţiilor electronice, a regimului autorizării acestor activităţi, precum şi a regulilor specifice care guvernează concurenţa pe piaţa reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice.

1. Licenţe şi autorizaţii

OUG nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare al comunicaţiilor conţine şi principalele prevederi referitoare la autorizarea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice. Astfel, potrivit art. 5, ANRC elaborează şi actualizează autorizaţia generală pentru tipurile de reţele şi de servicii, prin care stabileşte condiţiile în care acestea pot fi furnizate, determinând astfel drepturile şi obligaţiile care revin furnizorilor fiecărui tip de reţea sau de serviciu.

După publicarea Legii nr. 304/2003 privind serviciul universal şi drepturile utilizatorilor cu privire la reţelele şi serviciile de comunicaţii

electronice, ANRC a demarat procedurile de lucru interne pentru modificarea şi completarea Deciziei nr. 131/2002 privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice, astfel încât regimul de autorizare generală să

înglobeze şi obligaţiile care revin furnizorilor în ceea ce priveşte serviciul universal şi drepturile utilizatorilor, în conformitate cu prevederile acestei legi recent intrate în vigoare. Până pe 15 martie 2004, un număr de 2048 companii au notificat ANRC în vederea obţinerii Autorizaţiei Generale pentru furnizarea serviciilor sau a reţelelor de comunicaţii electronice. Din numărul total al companiilor care au înaintat dosare de notificare către ANRC, 1710 au fost autorizate, primind dreptul de a intra pe piaţă

în calitate de furnizori de servicii sau reţele de comunicaţii electronice.

În baza art. 13 din HG nr. 88/2003 privind echipamentele radio şi echipamentele terminale de telecomunicaţii şi recunoaşterea mutuală a conformităţii acestora a fost adoptat Ordinul ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei nr. 210/2003 cu privire la notificarea echipamentelor radio. Ordinul prevede ca producătorul, importatorul ori distribuitorul sa notifice în scris Inspectoratului General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei intenţia de a introduce pe piaţa din România echipamentele radio care funcţionează în benzi de frecvenţă a căror utilizare nu este armonizată în Uniunea Europeană şi România.

Supravegherea eficientă a pieţei necesară asigurării intrării pe piaţă numai

a acelor aparate conforme cu cerinţele esenţiale aplicabile, a fost

asigurată prin adoptarea Ordinului ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei nr. 209/2003 pentru aprobarea normelor metodologice privind recunoaşterea organismelor pentru evaluarea conformităţii aparatelor cu cerinţele esenţiale prevăzute de HG nr. 497/2003 şi de HG nr. 88/2003.

Normele metodologice, elaborate în baza art. 34 din H.G. 88/2003, stabilesc procedura de evaluare şi recunoaştere a organismelor care realizează evaluarea conformităţii în domeniul echipamentelor radio şi echipamentelor terminale de telecomunicaţii, respectiv în domeniul

compatibilităţii electromagnetice, cu cerinţele esenţiale aplicabile, prevăzute de HG nr. 88/2003 privind echipamentele radio şi echipamentele terminale de telecomunicaţii şi recunoaşterea mutuală a conformităţii acestora, respectiv HG nr. 497/2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă şi funcţionare a aparatelor electrice şi electronice din punct de vedere al compatibilităţii electromagnetice.

Procedura de evaluare şi recunoaştere are în vedere stabilirea criteriilor pentru evaluarea organismelor în scopul recunoaşterii, etapele care trebuie parcurse pentru recunoaşterea organismului solicitant, documentele ce trebuie prezentate de organismul solicitant pentru evaluarea competentei sale în vederea recunoaşterii, obligaţiile organismelor recunoscute de MCTI, precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de evaluare. HG 88/2003 este completată şi modificată prin HG 236/2004.

În cadrul programului de adoptare ca standarde române a standardelor armonizate conform Directivei nr. 1999/5/CE, s-a adoptat şi publicat Ordinul ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei nr. 208/2003 privind adoptarea unor standarde europene armonizate ca standarde române.

HG nr. 1113/2002 privind acordarea licenţelor pentru reţelele şi serviciile de comunicaţii mobile de generaţia a treia, prevede că MCTI stabileşte condiţiile de acordare a licenţelor de comunicaţii mobile de generaţia a treia, precum şi procedura de desfăşurare a licitaţiei. Acordarea licenţelor de comunicaţii mobile de generaţia a treia se realizează pe baza unor criterii obiective, transparente, nediscriminatorii şi proporţionale (art.1 alin. 1 şi 2). Licenţele de comunicaţii mobile de generaţia a treia au o durată de valabilitate de 15 ani şi pot fi reînnoite la cererea titularilor, pe o perioadă de 10 ani, fără plata unor taxe suplimentare. (art.2, alin. 2)

Licenţa de utilizare a resurselor de numerotaţie este actul administrativ prin care ANRC acordă unui furnizor autorizat în condiţiile regimului de autorizare generală, dreptul de a utiliza anumite numere în scopul

furnizării de servicii de comunicaţii electronice, pentru o perioadă limitată. (O.G. 79/2002, art. 17, alin. 1)

A. Audiovizual

Legea audiovizualului, nr. 504/2002, modificată şi completată prin Legea nr. 402/2003, prevede că difuzarea unui serviciu de programe de către un radiodifuzor aflat în jurisdicţia României se poate face numai în baza licenţei audiovizuale şi, după caz, şi a licenţei de emisie.

Ordinul nr. 365/2002 al Ministrului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei privind procedura de autorizare a retransmisiei serviciilor de programe audiovizuale prevede că după obţinerea avizului de retransmisie de la CNA titularul va depune la Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei cererea de eliberare a autorizaţiei tehnice de funcţionare. Aceasta este eliberată pe o perioadă de valabilitate de 9 ani. Până în 2004 au fost eliberate aproximativ 1000 de autorizaţii tehnice de funcţionare pentru reţele de cablu TV.

B. Servicii poştale

Potrivit art. 5 din OG 31/2002, furnizarea serviciilor poştale incluse în sfera serviciului universal se poate face numai pe baza licenţei individuale. Licenţa individuală poate conţine, între altele, obligaţii privind asigurarea unor servicii din sfera serviciului universal, inclusiv cerinţe referitoare la calitatea, disponibilitatea şi condiţiile de prestare a serviciilor în cauză, obligaţii legate de respectarea drepturilor rezervate furnizorilor de serviciu universal, precum şi obligaţii privitoare la eventuale contribuţii datorate de titular în temeiul unui mecanism de compensare a costurilor implicate de prestarea serviciilor poştale din sfera serviciului universal. Licenţa individuală va conţine obligaţia titularului de a respecta atât cerinţele esenţiale, cât şi prevederile legale care reglementează aceste cerinţe esenţiale, inclusiv cele cuprinse în reglementările emise pe baza OG nr. 31/2002. Autoritatea de reglementare stabileşte condiţiile şi procedura de acordare, modificare,

retragere şi suspendare a licenţelor individuale, precum şi conţinutul licenţelor, inclusiv obligaţiile care incumbă titularilor, cu respectarea principiilor transparenţei, nediscriminării, proporţionalităţii şi obiectivităţii. Termenul de acordare a licenţei individuale sau de comunicare a deciziei de respingere a cererii de acordare a licenţei individuale este de 90 de zile de la data înregistrării cererii.

Furnizarea serviciilor poştale care nu sunt incluse în sfera serviciului universal se poate face pe baza autorizaţiei generale (art. 16). Autorizaţia generală se acordă cu condiţia ca solicitantul să îşi asume obligaţia de a respecta cerinţele esenţiale, precum şi prevederile legale care reglementează aceste cerinţe esenţiale.

Autoritatea de reglementare stabileşte condiţiile şi procedura de acordare, modificare, retragere şi suspendare a autorizaţiei generale, precum şi obligaţiile care incumbă titularilor, cu respectarea principiilor transparenţei, nediscriminării, proporţionalităţii şi obiectivităţii. Autorizaţia generală se consideră obţinută în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii (care va avea forma unei notificări), cu excepţia situaţiei în care solicitantului i s-a comunicat în acest interval decizia de neacordare a autorizaţiei.

2. Resurse limitate

Sunt considerate resurse limitate şi se află în proprietatea statului frecvenţele radioelectrice şi resursele de numerotaţie (OG 79/2002, art.7, alin. 1). Utilizarea frecvenţelor radioelectrice şi a resurselor de numerotaţie este permisă numai după obţinerea unei licenţe, acordată în condiţii care să asigure exploatarea lor eficientă. (OG 79/2002, art.13, alin. 1)

A. Resursele de numerotaţie

Pentru introducerea numărului unic european pentru apeluri de urgenţă au fost adoptate următoarele acte normative:

- OG nr. 18/2002 privind funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, aprobată de Legea nr. 398/2002, stabilind principalele funcţii ale sistemului, atribuţiile serviciilor de intervenţie care vor da curs apelurilor de urgenţă, obligaţiile impuse operatorilor de reţele de telefonie fixă şi mobilă, dreptul utilizatorilor de a beneficia în mod gratuit de apelurile de urgenţă, precum şi mecanismul de finanţare a sistemului.

- HG nr. 227/ 2003 privind Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă. Potrivit acestei reglementări Serviciul de Telecomunicaţii Speciale este autoritatea competentă să instaleze, să opereze, să întreţină şi să menţină la nivelul cerinţelor, Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (art.1). Serviciile specializate de intervenţie ale poliţiei, pompierilor, ambulanţei, precum şi alte astfel de servicii stabilite prin acte normative, vor colabora cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale pentru ca acesta să îşi poată îndeplini obligaţiile ce îi revin în legătură cu Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă.

B. Frecvenţele radioelectrice

În ceea ce priveşte armonizarea benzilor de frecvenţă, prin Ordinul MCTI nr. 340/2001 privind unele măsuri tranzitorii în vederea armonizării utilizării frecvenţelor se interzice efectuarea atribuirilor de frecvenţe pentru orice serviciu de radiocomunicaţii din sfera neguvernamentală care, în banda de frecvenţă corespunzătoare, este prevăzut în Tabelul Naţional de Alocare a Benzilor de Frecvenţă (TNABF), dar nu este prevăzut în tabelul comun european al utilizării benzilor de frecvenţă (ECA Table) sau este prevăzut atât în TNABF, cat şi în tabelul ECA, dar cu statut diferit.

3. Accesul şi interconectarea

Luând în considerare adoptarea la nivel european a unui nou cadru de reglementare pentru reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice a fost adoptată OG nr. 34/ 2002 privind accesul la reţelele de comunicaţii

electronice şi la infrastructura asociată, precum şi interconectarea acestora, aprobată prin Legea 527/2002. Această ordonanţă transpune integral prevederile Directivei privind accesul, preluând şi prevederi din Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr. 2887/2000 privind accesul necondiţionat la bucla locală. Reglementările prevăzute de ordonanţă se centrează pe următoarele arii de interes:

A. Definirea unor termeni noi

Pentru conformitate cu prevederile Directivei privind accesul şi ale Directivei cadru, sunt definiţi noi termeni, precum „comunicaţii electronice”, termen care va înlocui şi îngloba tradiţionalul concept de telecomunicaţii” sau „reţele de comunicaţii electronice”, denumire sub care vor fi tratate într-o manieră uniformă atât reţelele fixe (cu comutare de circuite sau de pachete, inclusiv Internet), reţelele mobile terestre şi reţelele de comunicaţii prin satelit, cât şi reţelele utilizate pentru transmiterea comunicaţiei audiovizuale şi reţelele de cablu TV, indiferent de tipul informaţiei transportate, precum şi orice alte reţele, precum sistemele de transport a energiei electrice, în măsura în care sunt utilizate în scopul transmiterii de semnale.

B. Drepturile şi obligaţiile operatorilor

Pentru a se asigura furnizarea şi interoperabilitatea serviciilor de comunicaţii electronice destinate publicului, ordonanţa prevede în art. 4 că orice operator al unei reţele publice de comunicaţii are dreptul de a negocia un acord de interconectare cu orice alt operator al unei reţele publice de comunicaţii, în vederea furnizării de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, inclusiv a serviciilor de comunicaţii electronice accesibile utilizatorilor prin intermediul unei alte reţele publice de comunicaţii interconectate cu reţeaua orică