Universitatea Romano-Americana Facultatea de Drept

CRIMINOLOGIE TEORETICA SI APLICATA

Asist univ drd GAMENT NICULAE

REACTIA SOCIALA

Student : Mamina Irina Alexandra Anul II FR Grupa 739

CUPRINS
1.

1.1 1.2 1.3

Evolutia modelelor de reactie sociala impotriva criminalitatii ...........................................................3 Modelul represiv.......................................................3 Modelul preventiv ....................................................5 Doctrina apararii sociale ..........................................6

2. 2.1 2.2

Criminologia preventiva ........................................6 Prevenirea pre-delictuala .........................................7 Prevenirea post-delictuala .......................................7

3. 3.1 3.2 3.3

Modele de prevenire a criminalitatii ......................8 Modelul clasic ..........................................................8 Modelul social ..........................................................8 Modelul situational .................................................10

4. 4.1 4.2 4.3

Corectia comportamentului criminal ....................10 Programe de reabilitare .........................................10 Alternative comunitare ...........................................10 Arestul la domiciliu .................................................11

Bibliografie ....................................................................12

Fenomenul criminalitate, prin natura sa, a fost dintotdeauna o for care amenina existena normal a societii, exercitnd o influen destabilizatoare asupra sistemului de relaii constituite. Silit de impactul distructiv al acesteia, societatea a reacionat, ntr-un fel sau altul, ncercnd a elimina sau a diminua dimensiunile fenomenului. Reacia social fa de criminalitate cuprinde ansamblul msurilor i mijloacelor, preinfracionale i postinfracionale, juridice i extrajuridice, (cu care societatea a neles s contracareze criminalitatea. Reactia sociala fata de criminalitate a constituit obiect de studiu pentru criminalitate nca de la ntemeierea scolii clasice si a fost bine conturata n cadrul scolii pozitiviste italiene prin Enrico Ferri, care recomanda folosirea n locul pedepsei cu nchisoarea a ceea ce el numea substitutive penale, pentru combaterea si prevenirea criminalitatii.

1. Evolutia modelelor de reactie sociala impotriva criminalitatii

Problema criminalitatii si a justitiei penale constituie o preocupare constanta a celor mai inalte foruri mondiale iar ONU a constituit in cadrul Consiliului Social si Economic o sectie pentru justitia penala si combaterea criminalitatii. Politica penala aplicata este diferita de la stat la stat avand in vedere specificul national, politic, economic, cultural, evolutia istorica, contextual regional cat si starea dinamica a fenomenului infractional. Orice fapt vatamator pentru societate produce o anumita reactie in interiorul societatii impotriva acelui act. Aceasta reactie a cunoscut forme diferite de-a lungul timpului. Sutherland si Cressey, criminologii care s-au ocupat si ei de aceste aspecte clasifica diferitele forme de reactie sociala impotriva criminalitatii in functie de pozitia pe care o ocupa intr-o ierarhie ce porneste de la reactia pur represiva. Autorii mentionati precizeaza faptul ca aceasta clasificare nu tine cont de o serie de aspecte legate de intrepadrunderea diferitelor forme de reactie sociala si de coabitarea lor in timp si spatiu. 1.1 Modelul represiv Reactia sociala in momentul comiterii actului infractional a fost o lunga perioada de timp in totalitate represiva. Cele mai vechi texte juridice confirma evolutia societatii umane in anumite zone geografice, constituind o forma superioara a unor cutume stravechi. Placutele de ceramica de la Esnunna ce apartin civilizatiei sumeriene sunt vechi de aproximativ 7 milenii. Normele juridice inscriptionate pe aceste placute scot in evidenta existenta atat a razbunarii private nelimitate cat si a unor forme incipiente ale razbunarii private limitate. Tinanad cont de cele mai vechi cutume ale justitiei private, ofensa adusa unui individ se rasfrange in mod automat asupra clanului din care face parte. Intregul grup are responsabilitatea de a riposte. Reactia individului este nelimitata nefiind proportionala cu gravitatea faptei.

Avand in vedere efectul social concret al unei astfel de reactii, s-a impus limitarea razbunarii. Talionul si mai tarziu compozitia, s-au constituit intr-un progress juridic real. Astfel razbunarea private limitata se va restrange de la nivelul grupului la nivelul faptuitorului. Razbunarea este echivalenta cu raul provocat si individualizata. Justitia penala a primit un caracter sacerdotal si teocratic. Sub imperiul razbunarii divine, conducatorul militar si religios, ulterior judecatorul, avea posibilitatea de a impune aplicarea legii. In acesrt sens Codul regelui Hammurabi este un bun exemplu, cod ce a fost preluat de legislatia penala orientala. Pe continentul European sistemul justitiei penale a fost marcat de evolutia civilizatiei antice in Grecia si in peninsula romana. Legea penala greaca limiteaza puterea sacerdotala si face o distinctie clara intre delictele publice si cele private, iar justitia penala este conceputa ca o functie a suveranitatii statului. Represiunea etatizata , ce constituie ultima forma a reactiei represive, are la baza intr-o prima perioada idea de expiatiune - orice a facut un rau trebuie la randul sau sa sufere un rau. Ulterior Cesare Beccaria a adus in prim planul atentiei idea de utilitate sociala a pedepsei. In lucrarea sa "Dei delitti e delle pene" a sintetizat gandirea filozofica a secolului sau; autorul ataca arbitrariul si coruptia sistemului judiciar si penitenciar din epoca sa, pledand pentru tratament militar egal si pentru respectarea demnitatii fiintei umane. Scoala clasica de drept penal se bazeaza pe "teoria liberului arbitru" plecand de la urmatoarele principii: toti oamenii sunt egali in fata legii; omul este o fiinta rationala iar conduita sa este o operatie controlata de ratiune;

traind sub imperiul liberului sau arbitru, omul trebuie sa suporte consecintele faptelor sale.

Scoala clasica de drept penal nu acorda o importanta sporita personalitatii infractorului, situatiei sale sociale si familliale. Infractorul este vazut ca o fiinta abstracta iar Franckisco Carara, reprezentant al scolii clasice afiram ca "crima nu este o actiune, ci o infractiune, ea nu este o entitate de fapt, ci o entitate juridical." Pedeapsa trebuie sa fie proportional cu gravitatea faptei, trebuie sa fie severa, certa, rapida si uniforma in scopul intimidarii individuale si collective. Legea penala franceza din 1790, codul penal francez din 1810, codul penal german din 1871 si cel Italian din 1889 sunt fundamentate pe principiile scolii clasice de drept penal. Conform opiniei lui Enrico Ferri, scoala clasica de drept penal a fundamentat ratiunea si a stabilit limitele dreptului statului de a pedepsi, pedepsele au fost ponderate, garantiile procesuale legiferate, iar drepturile invinuitului respectate. 1.2 Modelul preventiv A fost fundamentat de doctrina pozitivista, aparuta la sfarsitul secolului al XIX lea. Enrico Ferri, jurist si sociolog, intemeietorul acestei doctrine, contesta virtutile sistemului represiv asa cum era conceput de scoala clasica. Tezele principale ale scolii pozitive sunt: in fata instantei va prima comportamentul infractional si nu actul incriminat; pentru a intelege comportamentul infractorului trebuie relevata influenta factorilo ereditari si de mediu care i-au marcat evolutia;

infractorul traieste sub imperiul legilor naturale, este determinat de aceste legi si nu este intotdeauna liber sa aleaga; trebuie a se inlatura imaginea clasica a omului rezonabil, stapan pe actele sale si liber sa aleaga intre bine si rau; justitia trebuie sa individualizeze pedeapsa in functie de personalitatea infractorului si de conditiile concrete care au determinat producerea faptei antisociale.

Modelul propus de doctrina pozitivista constituie prima incercare de a preveni criminalitatea prin metode bazate pe cauzele stiintifice ale criminalitatii sin u exclusiv pe metode punitive. 1.3 Doctrina apararii sociale Acest nou curent considera ca finalitata dreptului penal este apararea sociala care se realizeaza atat prin prevenire cat si prin represiune. Baza teoretica a cestei doctrine este explicata de Marc Ancel in lucrarea "Noua Aparare Sociala", unde se critica insuficienta si ineficacitatea sistemului classic ce ignora realitatea infractionala. Ideile fundamentale ale acestei doctrine sunt: apararea criminalitatii; sociala inseamn aprotectia societatii impotriva

protectia se realizeaza prin masuri penale si extrapenale, aplicarea de metode curative si educative; se Acorda prioritate preventiei crimei si tratamentului delicventului; resocializarea se impune; trebuie sa existe o cunoastere stiintifica a fenomenului infractional si a personallitatii infractorului.

2. Criminologia preventiva Prevenirea criminalitatii este considerata obiectivul principal al politicii penale. Preventia criminalitatii inseamna in primul rand preintampinarea savarsirii pentru prima data a acelor actiuni sau incatiuni umane pe care societatea le considera vatamatoare pentru valorile morale si materiale pe care legea penala le protejeaza, pentru evolutia sa normala. Stricto sensu preventia vizeaza acele actiuni sau inactiuni care prezinta un grad de pericol social sufficient de mare care sa determine o reactie prin mijloace de drept penal impotriva faptuitorului. In sens larg, preventia se adreseaza tuturor comportamentelor deviante care pot conduce la savarsirea de fapte anti-sociale care sunt sanctionate de legea penala. Astfel, obiectul preventiei este constituit dintr-un ansamblu de factori care determina sau favorizeaza savarsirea actului ilicit. Tinand cont de gravitatea si rolul factorilor cauzali se poate alcatui strategia combaterii cauzelor fenomenului infractional. Preventia trebuie sa priveasca fenomenul in intregul sau, nu ca un sumum de infractiuni savarsite pe un anumit teritoriu si intr-un anumit timp ci ca pe un sistem de elemente care relationeaza, orientandu-se catre realizarea unor efecte specifice in conditii specifice. Astfel, preventia criminalitatii este un obiectiv social permanent ce presupune aplicarea unui ansamblu de masuri cu caracter social, cultural, economic, politic, administrativ si juridic destinate sa preintampine savarsirea faptelor antisociale, prin identificarea, neutralizarea si inlaturarea cauzelor fenomenului infractional. (Gh. Nistoreanu, Costica Paun, "Criminologie") De asemenea, preventia nu reprezinta numai preintampinarea savarsirii pentru prima data a unei infractiuni, ci vizeza componenta impiedicarii repetarii faptei penale de catre acelasi autor. In acest sens preventia se refera la masuri

de resocializare si reintegrare sociala post - penala a persoanelor care au comis fapte penale si au fost condamnate. 2.1 Prevenirea pre-delictuala reprezinta totalitatea masurilor sociale aprobate de organele de stat cu atributii specifice in scopul eliminarii cauzelor generatoare ale criminalitatii. Aceste masuri se concretizeaza in identificarea, neutralizarea si inlaturarea factorilor care conduc la aparitia criminalitatii precum saracia, lipsa educatiei si scolarizarii, criza economica si vizeaza educarea mebrilor societatii in spiritul legii. 2.2 Prevenirea post-delictuala reprezinta totalitatea masurilor care vizeaza reeducarea indivizilor care au incalcat legea,suferind o condamnare, astfel incat acestia sa beneficieze de asistenta post-penala si sa nu mai existe o recidiva.

3. MODELE DE PREVENIRE A CRIMINALITATII 3.1 Modelul clasic Luand in considerare faptul ca pentru o lunga perioada de timp reactia sociala antiinfractionala a avut o consistenta represiva in totalitate, prima modalitate de a preintampina savarsirea actelor si faptelor reprobabile a constat in efectul de inhibare psihica al normei penale si al potentialei pedepse. Problema prevenirii criminalitatii in acel timp a fost explicat de Platon, care a propus inlocuirea ideii retributive cu idea de utilitate sociala a pedepsei, deoarece scopul sanctionarii trebuie sa fie preventia generala prin forta exemplului si preventia speciala prin efectul intimidant al pedepsei. "Acela care vrea sa pedepseasca . nu pedepseste din pricina faptei rele care este un lucru trecut, caci nu s-ar putea face ca ceea ce s-a savarsit sa nu se

fi savarsit, ci pedepseste in vederea viitorului, pentru ca vinovatul sa nu mai cada in greseala si pentru ca pedeapsa lui sa-i infraneze pe ceilalati." (Platon) Deoarece modelul classic se bazeaza pe efectul intimidant al pedepsei preventia speciala se realizeaza prin impunerea unei pedepse mult mai aspre in cazul recidivistilor, in scopul neutralizarii acestora pe o perioada lunga de timp,astfel conturandu-se doua directii : prevenirea generala si prevenirea speciala (recidiva). Ulterior, in perioada moderna, modelul classic a evoluat intr-o dubla directie si anume catre modelul social si catre modelul situational sau tehnologic. In acest sens preventia nu se mai infaptuieste numai prin masuri de drept penal. Se pune accent pe educarea si instruirea cetatenilor, prezentarea efectelor negative a fenomenului infractional, informarea in masa asupra legislatiei in vigoare, etc. 3.2 Modelul social Avand in vedere cresterea ratei criminalitatii pe plan mondial a determinat aparitia de noi strategii politice penale si juridice, orientarea catre aplicarea si utilizarea unor masuri cu character social anticipativ, implicarea comunitatii in mod essential in efortul de prevenire a criminalitatii. Modelul social promovat abordeaza direct si frontal factorii criminogeni si incearca limitarea impactului acestora prin masuri de asistenta comunitara acordata persoanelor aflate in situatii de stress economic, social sau psihologic. Preventia primara din cadrul acestui model social este definit ca fiind o preventie de baza care incearca sa anihileze situatiile criminogene si radacinile criminalitatii. Preventia primara reprezinta faza predelictuala. Preventia trebuie sa se adreseze mai intai infractorilor potentiali, atat la nivel individual cat si al microgrupurilor. La nivelul mediului familial se actioneaza prin intermediuil masurilor comunitare si anume furnizarea de ajutor celor care il solicita si sunt intr-o nevoie

reala economica, psihica, educarea si orientarea parintilor tineri, educarea prescolarilor proveniti din familii dezorganizate. Scoala are rolul sau bine definit in formarea indivizilor. Ea trebuie sa furnizeze in mod constant informatii privind rolul si importanta valorilor sociale, a respectului fata de lege si morala, consecintele si implicatiile crimei, modalitatea in care functioneaza sistemul penal, evitarea comportamentului anti-social. Angajarea in munca a tinerilor este esentiala in ceea ce priveste dezvoltarea acestora prin educatie sociala si asumarea responsabilitatiilor. Lipsa sau pierderea locului de munca determina modificari serioase si afectarea personalitatii tinerilor, genereaza stari depressive,manifestari deviante si in final recurgerea la actul infractional. Astfel, programele de preventie trebuie sa cuprinda si aceasta latura in sensul identificarii si crearii locurilor de munca, programe de organizare a timpului liber pentru cei care nu au un loc de munca, facilitate de tratament pentru cei cu probleme de sanatate, dependenta de droguri, alcool, etc. Prevenirea secundara a acestui model se refera la adoptarea unei politici penale adecvate realitatilor sociale, politice, economice, culturale si punerea ei in practica. Preventia secundara este o activitate care intra in totalitate in competenta organelor legislative si executive si are ca obiect elaborarea unor politici penale de prevenire prin identificarea timpurie si anihilarea factorilor crimiogeni. Prevenirea tertiara include activitati destinate evitarii riscului de recidiva la persoanele care au savarsit infractiuni. 3.3 Modelul situational (tehnologic) Acest tip de model are in vedere potentialele victime si punerea la indemana acestora diferite si variate modalitati in vederea reducerii riscului victimizarii.

Exista doua categorii principale de masuri de prevenire situationala si anume: Masuri de securitate masuri prin care obiectivele vizate de infractori devin tot mai dificile (dispozitive de alarma); masuri prin care este protejat obiectul infractiunii (campanii de informare privind hotii de buzunare) masuri de inlaturare a mijloacelor de comitere a actului infractional (perchezitii)

Masuri de influentare a costurilor si beneficiilor infractorilor marcarea proprietatii, a autoturismelor,lucrurilor din locuinte supravegherea tehnica asigurarea supravegherii zonelor de impact de catre organele de politie cu atributiuni in acest domeniu

4. Corectia comportamentului criminal

Dupa o lunga perioada de pedepsire a criminalilor s-a ajuns la concluzia ca reeducarea infractorilor este mult mai importanta si mai eficienta decat pedepsirea acestora. Reabilitarea infractorilor reprezinta totalitatea interventiilor sociale sau psihice menite sa reduca sau elimine total viitoarele actiuni ilicite ale infractorului. Reabilitarea se poate concretiza in programe de reabilitare ,alternative comunitare sau programe de detinere la domiciliu. 4.1 Programele de reabilitare au ca scop modificarea comportamentelor subiectilor prin intermediul utilizarii recompenselor (intarirea pozitiva), prin folosirea pedepselor (conditionarea negativa), prin acordarea de ajutor subiectilor

pentru adaptarea la propria situatie si conditie sociala sau prin participarea la terapii colective in scopul depasirii dificultatilor relationale ale membrilor. 4.2 Alternativele comunitare sunt pedeapsa si corectia cu inchisoarea insa cea mai ,,dureroasa,, pedeapsa contemporana este detentia. Aceasta forma de pedepsire se poate concretiza in doua forme : eliberarea sub supraveghere consta in eliberarea unui infractor pedepsit cu inchisoarea sub supravegherea unei persoane de incredere si sub anumite conditii. Aceasta forma are un dublu scop : de protejarea a comunitatii de posibila recidiva a infractorului si de reeducare a acestuia eliberarea conditionata consta in eliberarea unui infractor din inchisoare si plasarea lui sub eliberarea conditionata in cazul in care acesta de dovada de un comportament exemplar, eligibilitatea sa depinzand de indeplinirea cu succes a indatoririlor din timpul detentiei 4.4 Arestul la domiciliu reprezinta o sentinta impusa de catre instanta prin care infractorilor li se ordona sa ramana in interiorul propriei case pe durata condamnarii. Motivele care ii permit celui consemnat sa paraseasca domiciliul trebuie sa fie din cele mai intemeiate precum motive medicale,de serviciu sau religioase.

BIBLIOGRAFIE
1. Criminologie teoretica si aplicata Prof. Univ. Dr. Florin Sandu, Lect. Univ. Dr. Gheorghe-Iulian Ionita, Editura Universul juridic 2. Dictionar de criminologie Octavia Bejan

3. Criminologie Generala Note de curs, Lucrare elaborat cu

sprijinul i contribuia prof. univ. dr. GEORGETA UNGUREANU

4. www.euroavocatura.ro

5. www.criminologie.ro 6. wikipedia.org